Sunt elevă la un liceu din Gorj și cred că nebunia Coronavirus e o prostie!

Hai să povestim puțin despre nebunia Coronavirus, confirmat în Gorj, cu o olteancă din zona „contaminării”.

Da, oameni buni. Numele meu este Gabriela, sunt elevă la un liceu din Gorj și cred că nebunia Coronavirus e o prostie! De ce?

Hai să gândim puțin logic, zic. Miercuri seara, Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București a confirmat primul caz de Coronavirus din România, în județul Gorj. Eu învăț la un liceu din Gorj, deci cred că vreți să citiți ce am de zis. Este vorba despre un bărbat care a intrat în contact cu, mai nou, celebrul italian infectat cu acest virus, care se afla în vizită la rude. Bun, până aici totul clar.

Acum hai să facem puțină analiză pe subiect și să vedem ce e cu nebunia Coronavirus.

Avem UN CAZ CONFIRMAT! UNUL. Nu e vorba de nici o epidemie, nici nu cred că va fi vorba de așa ceva. Și chiar dacă s-ar mai confirma câteva cazuri, vom auzi că s-au infectat fie bătrânii, care deja au diverse boli și un sistem imunitar scăzut, fie copii sub trei ani, care, la fel, au un sistem imunitar scăzut. Din nou, de ce zic asta? În caz că nu e destul de logic, informați-vă puțin în legătură cu detaliile acelor cazuri confirmate la nivel global. Vi le dau chiar eu, pe tavă, așa cum îi place românului leneș, însă la finalul articolului. Până atunci veți vedea de ce zic că nebunia Coronavirus e doar o prostie.

Oameni buni, s-au confirmat în jur de 20 700 de morți, mai mult sau mai puțin. Cât înseamnă asta? Cam 2,4 % ca rată de mortalitate.

Hai să vă zic ceva. Mor 300 de copii PE ORĂ în toată lumea. 7200 pe zi.  50 400 pe săptămână. V-am bătut din start „scorul morților din cauza Coronavirusului”. Asta nu e subiect de știri?

Am clarificat asta, acum să vă zic cum stă, de fapt, treaba. Coronavirus e un virus normal, care face parte din familia Coronaviride. Numele este dat de forma acestuia, care seamănă cu o coroană. Produce coronavirozele și este al doilea cel mai răspândit grup viral, după rinovirusuri, care este responsabil de inducerea rinofaringitelor, niște răceli COMUNE la om.

Majoritatea răcelilor la om sunt provocate de un anume tip de virus din familia Coronaviride. Am clarificat și asta?

Acum, măi oameni buni! Voi încă nu realizați ce se întâmplă, de fapt? Coronavirus e doar un virus care provoacă o răceală puternică, cu o rată de mortalitate ridicată la persoanele peste 70 de ani. Adică oamenii cu sistemul imunitar deja scăzut. Mai lăsați aburelile cu măștile al căror preț a crescut de la 100 de lei la aproape 500. Vrăjeli. O mască medicinală fără filtru este făcută pentru a fi purtată DE CĂTRE OMUL BOLNAV, pentru a nu transmite mai departe virusuri, bacterii etc.

Așa că lăsați nebunia cu măștile, căci unii dintre voi nici măcar nu știți cum să vi le puneți.

E o vorbă faină zilele astea și anume „spălați-vă mâinile, nu creierul”. O isterie totală ați făcut din Coronavirus, de parcă vine virusul la ușa voastră cu moartea de mână. Să nu mai zic de magazine. Au avut un succes la vânzări și un profit zilele astea cât n-au avut de Paște, Crăciun și Revelion simultan. Vă baricadați în case și goliți rafturile, serios? Ce să zic, noroc de mine că stau într-o zonă rurală și-mi dă bunica ciorbică. Cel mai bun leac, nu? Cum zice românul, dai cu o țuică tare, niște ceapă cu slăninuță și trece. Gluma glumă, dar ați înebunit cu totul.

Nebunia Coronavirusului e doar o prostie, în caz că nu v-ați prins.

Numai că la noi se cam minte poporul cu televizorul, și orice mică știre se transformă în isterie națională. Alertați oamenii, iar cei mai puțin informați, oamenii simpli, se gândesc că vine dracul cu coasa la ușă sau cu cine știe ce boală. Da, nu neg că e periculoasă transmisia asta atât de ușoară, dar, zău acum, în 2018 a fost epidemie de gripă cu rata de mortalitate 2,1%, comparativ cu cea de 2,4% a Coronavirusului și suntem tot aici. A trecut gripa porcină, au trecut incendiile, a trecut WW3, a venit nebunia Coronavirusului. Mâine murim de Ebola, de ciumă sau de prostie? Treziți-vă și înțelegeți odată ce e, de fapt, cu știrile astea, că muriți cu televizorul în brațe până să se hotărască vreun virus să vină la voi.

Informează-te  în legătură cu virusul Corona, de aici.
Vezi ce măsuri de prevenire trebuie să iei, de aici.

Și nu te mai isteriza, că faci riduri!

Semnat, o elevă.

Sterie Luigia Gabriela
Sterie Luigia Gabriela
Gabriela este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,George Coșbuc" din Motru, Gorj. Scrie din copilărie, iar POV21 a însemnat, spune ea, locul potrivit în momentul mai mult ca perfect pentru a scrie și a crea un drum memorabil către un viitor de succes.

Similar Articles

Comments

  1. „s-au confirmat în jur de 20 700 de morți în toată lumea, mai mult sau mai puțin. Cât înseamnă asta la nivel global? Cam 2,4 % ca rată de mortalitate. Din cele 7,7 miliarde de oameni.” – este fals ca s-au confirmat 20 700 de morți in toata lumea si calculul matematic de 2.4% din 7.700.000.000 este incorect.

    Motivul principal care îngrijorează mediul medical este ca e un virus NOU, deci nu se cunosc multe despre el momentan. Marea majoritate a informațiilor de până acum sunt trimise de China – o țară totalitară si foarte interesată să ascundă adevărul cum au mai făcut-o si cu epidemia precedentă SARS.

    Modul de transmisie, rata de transmisie, rata de mortalitate precum si măsurile de prevenție eficiente sunt încă dezbătute. Totuși, acum că virusul s-a răspândit în țări democratice și in general mai transparente, sunt șanse mult mai mari sa aflăm răspunsuri cu o doză mai mare de adevăr decât până acum.

    PS. E prima data când ajung pe blogul ăsta si până acum îmi place ceea ce văd.

  2. Buna ziua.A ajuns si in Sotânga,jud.Dambovita.Aici sătenii sunt ceva de nedescris,daca te vede pur si simplu ca ai tușit urlă după tine „Coronavirus! Arestați-l!Deci să îi vezi cu ce răutate vorbesc,cheama poliția locală,ambulanta,mai ales poliția locală te iau în mașină va pe un criminal în serie si te duc la spital pt investigații……..Am ajuns rău de tot ca popor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare