Aștept noaptea în care artificiile vor lumina
mai mult decât niște recipiente pentru suflet
Iar când ultimul fascicol se va lipi de tine
Te voi prinde de degetul mic
Pentru a simți a doua oară scânteia
Ce mi-a provocat arsuri de gradul 2
Atât în inimă, cât & în plămânii
Făcuți scrum de inhalarea unui aer
lipsit de mirosul tău.
Simt un gust amar lăsat de ultimele cuvinte
Scrise pentru tine
Întrucât am impresia că nu voi mai coase litere despre
oameni suflete speranțe
& îmi voi izola versurile într-o biblie
închinată sinelui
Să rup din ea câte o rugăciune cu buzele
pecetluite de păcatul de a avea încredere în fețe fără chip
Am orbit pe interior,
păstrându-mi imaginea ultimului schimb de priviri
Înainte ca ochii noștri să cunoască alte clipe
alte mecanisme pentru lacrimi
& cum orbul vede pe dedesubtul păturii comerciale
Am putut ochi la tine felul în care organele
putrezesc în sens invers
-De la inima spre exterior-
Am înțeles cum că strigătele sunt
doar șoapte ale inimii
Care nu mai reușesc să se abțină & străpung trupul
pentru a se închina lumii exterioare
Un soi de ceremonie mortuară
adresată individului
Îngropat cu țărâna până la urechi.
Blestemat să auzi cum corpul tău
Plânge după tine
Am simțit atâtea lucruri de când dorm singur
Sub așternuturile reci ale societății
Încât îmi scot adesea un picior de sub cearceaf
Pentru a fi mușcat de adevăratele motive
pentru care să mori sau să adormi
___________________________________________
& veninul mi-a intrat sub piele
& din amar în dulce sângele mi s-a spurcat
