Interviu Mirela Riti- A învins cancerul prin sport și cu zâmbetul pe buze

"în De POVeste/De văzut" "de POV21"

Cine nu a auzit de Mirela Riti? Este una dintre cele mai cunoscute antrenoare de fitness din Bistrița și din multe puncte de vedere, un model de urmat! Are 44 de ani, însă va trebui să îi ceri buletinul ca să te convingi de asta. Mamă a 3 copii, frumoasa Mirela trece prin viață cu un zâmbet ce te cucerește instant. Mai mult decât atât, ea este o luptătoare și o învingătoare în același timp.

Î: Cine este Mirela Riti?
R: Dacă vorbim de a fi mamă, sunt o mamă a 3 copii, una obișnuită. Din punct de vedere profesional , m-aș descrie ca o persoană energică căreia îi place foarte mult ceea ce face. Bineînțeles, am și eu, ca orice om, urcușuri și coborâșuri, însă îmi păstrez mereu zâmbetul pe buze.

Î: Cum menții un echilibru între viața personală și cea profesională?
R: Consider că nu am un program mai încărcat decât orice altă femeie, dar sunt divorțată și mă ocup singură de creșterea copiilor. Programul meu privind munca nu este așa de încărcat în comparație cu cel al unei femei care lucrează 8-10 ore pe zi. La început a fost ceva inedit, după ce am trăit atâția ani căsătorită, dar m-am obișnuit să mă descurc și singură.

Î: Cum este Mirela dincolo de „femeia puternică”?
R: Depinde cine mă privește, zic eu. Dacă e cineva care nu mă cunoaște așa bine, probabil îi par o persoană mai puternică, ca și cum nimic nu m-ar afecta, pentru că zâmbetul mă ajută. Cine mă cunoaște cu adevărat, cu siguranță vede că am și probleme, iar atunci își formează o părere mai completă despre mine. E adevărat, am auzit că mi se pune „eticheta” de femeie puternică, probabil și din cauza bolii prin care am trecut, dar eu nu mă văd așa. Mă bucur când aud lucrurile astea și îmi zic „poate chiar așa o fi”. Nu mimez nimic, nu încerc să copiez pe nimeni.

Î: Cum ai ajuns să fii instructor de fitness? Ai fost mereu pasionată de sport?
R: Nu, nu am fost așa tot timpul. Până când am terminat facultatea, am fost mereu mai „rotofee” și în urma unui regim de care am încercat să mă țin întotdeauna, am reușit să îmi reglez greutatea. Dar după ce am avut primul copil, a fost mai greu un an de zile să revin la greutatea de dinainte. Atunci mi-am spus că ar fi cazul să fac ceva, pentru că era insuficient ce am făcut până la acel moment. M-am apucat de sport în 2004 și l-am practicat ca și clientă, dar întotdeauna mi-a plăcut să știu detaliile din spatele fiecărui exercițiu. Am pus întrebări pentru a afla răspunsurile corecte și în rest m-am documentat singură. Interesul meu s-a extins până în punctul în care am decis să fac un curs și l-am făcut din plăcere, am zis să îmi completez informațiile. Nu am crezut niciodată că o să folosesc diploma de la curs, nici nu mi-am propus. Dar după un an și jumătate, se deschidea Casa Ema și printr-o recomandare am început să lucrez acolo. Am zis să fac pasul ăsta și uite-mă aici. O vreme a fost numai un hobby ca să îmi țin mintea și fizicul ocupate, să fac ceva ce îmi place mie. După divorț, asta a devenit principala mea ocupație.

Î: Cochetezi și cu alte hobby-uri ?
R: Mărunte doar, de exemplu îmi place să editez, chiar de dinainte de a mă apuca de sport. Editez tot felul de clipuri, cele mai multe din ele cu activitatea mea de la sală.

Î: Cum crezi că sunteți priviți voi, instructorii de fitness?
R: Până acum câțiva ani, până când lumea a început să facă mai mult sport, un instructor era privit ca un om care nu prea umbla pe la școală. Mulți instructori au terminat facultatea de Educație fizică și Sport, alții alte facultăți. Eu am terminat ISE-ul de exemplu. Există școli și cursuri în ceea ce privește specializarea ca instructor fitness, mulți dintre noi specializându-ne permanent. Foarte mulți dintre noi ne-am specializat pe mai multe ramuri și tot învățăm. Nu mai e ce a fost, imaginea s-a schimbat și drept urmare un instructor bun este și foarte bine plătit.

Î: Realizezi o relație de prietenie cu clienții?
R: Dacă sunt clienți vechi și ne vedem des, da, ajung să mai cunosc detalii din viața fiecăruia și să apreciez faptul că au rămas fideli grupului din clasa pe care o desfășor. Întotdeauna într-o sală găsești 3 tipuri de clienți: nucleul fidel, oameni care vin de multă vreme, pe care îi găsești în rândul din față, există cei care vin cam un an de zile și există grupul care mereu se schimbă, care e, de altfel, majoritar. La un moment dat, am avut un nucleu omogen, oameni care se cunoșteau între ei, aveau aceeași vârstă și cam același statut social și am organizat împreună diferite evenimente. Oamenii vin și pleacă, așa că am o nouă echipă foarte frumoasă! În general, clienții noi vin datorită recomandărilor, nu neapărat din reclama ce mi-o fac pe rețelele de socializare.

Î: Puțină lume știe că tu ai trecut și prin momente grele, inclusiv o boală mai greu de dus, cancerul limfatic. Cum ai reușit să faci față?
R: Am putut să trec peste cu ajutorul fostului meu soț. A avut un rol important ca susținător al meu. Eu zic că norocul meu nu a depins de mine. Statistic, cineva trebuie să facă boala respectivă, și am făcut-o eu. Are șanse foarte mari de vindecare. Din fericire, am fost un caz cu puține complicații, dar aș fi putut avea un diagnostic mai sever. Contează mult și psihicul, contează și cine e alături de tine. Am descoperit din întâmplare chiar în ajun de Crăciun, în 2011, niște ganglioni mari care se simțeau la palpare. Am fost la mai mulți medici și mi s-a spus să stau liniștită, însă nu dispăreau și am început să mă stresez. La un moment dat, am mers la un medic specialist și am făcut niște analize. Am primit vestea de la fostul meu soț, care aflase rezultatul de o zi, dar nu știa cum să îmi spună. Apoi, de la începerea primului tratament și până s-a terminat tot, au fost 8 luni. Un moment șocant pentru copiii mei a fost atunci când m-am ras în cap, dar le-am zis că am vrut să văd cum îmi stă tunsă așa.
Asta s-a întâmplat înainte de divorț. Dacă aș fi profesor de matematică, aș spune că viața omului este ca funcția sinus: suntem făcuți din plusuri și din minusuri, sunt perioade bune în viață, urmate de perioade mai puțin bune.

Î: Le-ai insuflat și copiilor tăi pasiunea pentru sport?
R: Primul din familia noastră care a făcut sport am fost eu. După aceea, după mai mulți ani, fostul meu soț s-a apucat din probleme de greutate. Pe copii am hotărât să îi dăm la taekwondo. Fiul cel mare, Răzvan, a fost campion mondial în 2013 la categoria lui. Apoi, și pe fete le-am dat la același sport. Una dintre ele a câștigat recent la Bratislava medalia de aur la un concurs.

Î: Ai fost premiată în cadrul Galei „Femeia Europeană” în 2014. Cum te-ai simțit?
R: Emoționată. Prima dată mi s-a luat un interviu. Apoi, la gală am fost lăsată ultima dintre cele 10 femei premiate și menționată de Doris Moldovan ca ceva mai aparte, accentul a fost pus pe boală. Nu m-am așteptat să fiu prezentată așa, pe scenă mă străduiam să nu plâng, în timp ce rula acel interviu pe ecran. În general plâng din lucruri mărunte, nu din lucruri grave. De exemplu, nu am plâns când am divorțat. Probabil se întâmplă când se acumulează lucruri din trecut.

Î: Cu toții am făcut tot felul de lucruri trăznite în viața noastră. Care sunt cele ale Mirelei?
R: În 2005 eram într-o frumoasă excursie, în care am experimentat saltul cu parașuta de la 4500 metri. Ceva unic, deosebit, care vine cu un buchet de emoții și senzații. Nu mă declar o curajoasă și o fană a adrenalinei, însa oportunitatea a coincis cu îndrăzneala.
Apoi, următoarea e o adevărată poveste. Am pierdut două sarcini înainte de a avea primul copil. Când am rămas a treia oară însărcinată, am avut plăcerea de a cunoaște un medic foarte bun și deosebit, dar care profesa în București. Astfel, am început să fac drumuri spre București pentru fiecare control al sarcinii mele. Singurul lucru care conta pentru mine era încrederea pe care am început s-o am în acest om în clipa în care a descoperit foarte ușor problema care mă făcea să nu pot păstra o sarcină. În ziua în care mi s-a rupt apa, am plecat din Bistrița către București. Am tras un travaliu de 6 ore și jumătate pe mașină, că atât mi-a luat până am intrat pe poarta spitalului Polizu din București. Nu te gândi că eu conduceam. Nici chiar așa! Știu! Nu cred că a mai făcut chestia asta vreo femeie în România. Unii o numesc inconștiență probabil, alții un lucru fără sens, eu însă am știut că acesta e omul care vreau să îmi aducă copilul pe lume. Și așa a fost. Mă întrebi dacă m-aș mai încumeta o dată?! Cu gemenele tot la el am fost. Aceeași rutină de controale cu drumuri de București. Doar că de data asta m-am internat exact în ziua în care am născut, dar fără să știu că în acea zi se va întâmpla minunea. Am născut natural și de data aceasta. Eu ți-am zis că omul ăsta a meritat toată încrederea mea!

Î: Ce sfat le dai persoanelor care sunt dornice să slăbească ?
R: Cel mai bun răspuns posibil ar fi „Dietă pe viață vs Stil de viață”. Ori cazi într-un cerc vicios al curelor de slăbire, care nu vor face decât să îți obosească psihicul și organismul, ori schimbi o mare parte din stilul tău de viață. Să fii slab depinde de alimentație. 80% contează alimentația. Poți face mult sport și să nu fii slab, pentru că nu mănânci ce trebuie, cât trebuie și când trebuie. Sportul vine cu sănătate, cu energie, cu un amalgam de hormoni pozitivi ce îți dau o stare de bine. Oamenii fac sport în primul rând pentru a slăbi, și doar mai apoi pentru sănătate.

Coroian Marina
Sîngeorzan Cristina

Elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu. Îi place să se implice în tot ce apare nou, mereu spontană este dispusă să rişte, face faţă cu uşurinţă provocărilor pentru ca dorinţa de libertate o caracterizează. Face parte din echipa POV21 încă de la început, se implică şi oferă un plus valoare echipei din care face parte.

1 Comment

  1. Din câte știu soțul creste 2 dintre copii, iar legătura dintre mama și cei doi e cam..inexistenta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*