Îmi plimb degetele peste pagini arse
Fărâme rămase dintr-un „Te iubesc”
Nu mi-ai atins trupul și nici gâdilat pielea,
Ci mi-ai străbătut rațiunea, ai blocat-o,
ai învelit-o într-un ambalaj ce contura iubirea…
Te-ai jucat cu timpul, și el la rândul lui cu noi
Paradox, dragul meu, eram slujitori de clipe,
ore și zile împreună, dar și secunde în care eram goi pe dinăuntru,
„doi” de multe ori, singuri mai mereu…
Ca și-un capitol neînceput sau poate o carte neterminată,
protagoniști învinși oricum…
Tăcerea nu mai e un răspuns, întrebări retorice încă există,
noi de ce nu ne regăsim? Pe ce drum te-am pierdut?
Pe ce cotitură am rămas?
Pur și simplu suntem, dar nu unul pentru celălalt…
Cum să scriu la prezent, când eu aleg încă să trăiesc în trecut?
Cum să uit trecutul, când trecutul ești tu?
Dar nu uita, împreună sau pe căi necunoscute
„Pignus amoris habes”.
