Tag archive

voluntariat

Voluntariatul în plină ascensiune la Comunitatea ONedu România!

"în Comunicat de presă" "de POV21"
voluntariatul

Comunitatea ONedu România organizează în perioada 9 – 11 septembrie primul târg național de voluntariat online de anul acesta, numit iVoluntar #explore, care propune tinerilor să exploreze activități și oportunități de dezvoltare în cadrul a peste 15 organizații non profit.

Parte din Săptămâna Națională a Voluntariatului, vom avea 4 webinarii pe pagina noastră de Facebook, în cadrul căruia vom discuta cu ONG-urile implicate în educație, cultură, mediu, sănătate sau cazuri sociale. Ne dorim să aflăm poveștile lor și cum se implică în comunitate, cât și ce beneficii oferă voluntarilor acestora. De asemenea, participanții pot adresa întrebări punctuale reprezentanților și înscrie în timpul târgului în cadrul organizațiilor ca voluntari. 

În fiecare zi, de la ora 10:00, vom afla noi oportunități și povești, care te vor face să susții mai multe organizații non-profit din România.

Totodată, pe 11 septembrie, de la ora 14:00, vom afla povestea din spatele târgului și experiența organizatorilor. Urmărește pagina evenimentului și implică-te activ în comunitate.

Cum pot tinerii să schimbe ceva prin voluntariat? Click chiar aici pentru a afla!

Echipa POV21 recrutează noi membri

"în Marca POV21" "de POV21"
POV21

Ți-ai dorit mereuscrii și n-ai știut de unde  începi? POV21 este locul de unde  pornești 

Fie că ești pasionat de poezie, de literatură, de știri sau de opinii, POV21 îți oferă șansa să te afirmi. Ba chiar mai mult, o poți face și internațional! Dacă franceza, germana, engleza, spaniola, portugheza sau italiana se află printre limbile pe care le cunoști, te așteptăm în redacție! 

Cum a apărut POV21?

POV21 este o asociație, o revistă online formată din oameni adunați de prin toate locurile țării, care a luat naștere acum 3 ani, din dorința de afirmare a tinerei generații. Astfel, sute de voci s-au făcut auzite prin intermediul acestei platforme, iar modele și tineri dornici să schimbe ceva s-au făcut remarcați de-a lungul timpului.  

Ce s-a întâmplat după? 

Ne-am extins. Acum avem redacții internaționale, în 6 limbi diferite: engleză, franceză, germană, italiană, portugheză și spaniolă. Mai mult decât atât, echipele sunt mixte, aici se găsește interculturalitate și egalitate, iar tu vei putea coopera cu vorbitori nativi ai acestor limbi, precum și cu alți străini care împărtășesc o a doua limbă cu a ta.  

Unde ne aflăm? 

În momentul actual, revista este citită de peste un milion și jumătate de oameni din toată lumea, la doar cele peste 3500 de articole publicate. De asemenea, avem propria marcă de evenimente, cunoscute deja de media românească, și fiindcă ne doream mai mult, am încercat propria emisiune TV, care acum s-a transformat în podcast.  

ALĂTURĂ-TE ECHIPEI POV21! 

Dacă până acum nu ți-ai găsit locul în societate și îți place să scrii, ei bine, aici este locul tău! Poți face parte din echipă, devenind unul dintre membrii redacției, sau ne poți trimite textele tale la [email protected]. 

Consideri că recunoașterea pe plan național este prea mică pentru tine? Atunci te așteptăm în redacțiile internaționale! Nu contează vârsta pe care o ai sau studiile, ci doar pasiunea ta pentru scris. Dacă te vezi un viitor „blog-influencer”, atunci trimite-ne un text scris de tine pe mail sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook POV21. Textul poate fi în oricare dintre limbile enumerate mai sus și poate fi pe orice temă îți dorești tu. Te vom ruga, de asemenea, să ne spui nivelul de cunoștințe vizavi de limba aleasă și ceea ce speri că vei găsi în colectivul POV21.  

Legat de partea creativă, nu te stresa, avem o Academie a Scriitorilor special pentru a-i învăța pe novici cum pot să scrie cât mai bine.  

Ediția de engleză: [email protected] 

Ediția de spaniolă: [email protected] 

Ediția de germană: [email protected] 

Ediția de franceză: [email protected] 

Ediția de italiană: [email protected] 

Ediția de portugheză: [email protected] 

 

Acesta este semnul de care aveai nevoie! Ce mai aștepți? Vino să ne cunoști și să ne îmbogățești redacția cu personalitatea ta! Abia așteptăm să te cunoaștem!  

Cum pot tinerii să schimbe ceva prin voluntariat?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Voluntariat

Cum pot tinerii schimbe ceva prin voluntariat? 

Voluntariatul este o idee tot mai răspândită în societate. Pentru unii, este activitatea pe care o fac după școală din obișnuință, iar pentru alții, este pasiunea vieții lor, dăruindu-și tot timpul acesteia. Până la urmă, de ce este voluntariatul atât de important? 

Cunoști o grămadă de oameni faini.

Un avantaj foarte evident este acela vei cunoaște o groază de oameni și îți vei face tot atâția prieteni. Mai importat, vei cunoaște persoane care au aceleași interese, aceeași viziune ca tine și își doresc devină mai buni în ceea ce fac. Dacă ți-a fost vreodată greu să-ți faci prieteni, voluntariatul este soluția ta. Plus , dacă ești timid, o începi devii mai sociabil. 

O fii cu un pas înainte în carieră.

Faptul ești voluntar te poate ajuta în moduri neașteptate. Gândește-te vrei te faci jurnalist. În clasa a 10-a ai început faci voluntariat la o revistă locală. La finalul facultății o ai 5 ani de experiență în domeniu, 5 ani în fața colegilor tăi. Cine crezi o fie avantajat la interviu? Plus voluntariatul mai denotă și ești un om cu inițiativă, lucru foarte apreciat de angajatori. 

Devii mai încrezător în propriile puteri.

Când devii voluntar, începi ieși din zona de confort, începi observi lucrurile nu sunt mereu așa ușoare. Primești responsabilități și termeni limită, începi vezi cum e viața de adult. Unde mai pui multe organizații încurajează tinerii aibă inițiativă și se autodepășească? 

Începi vezi lumea cu alți ochi. 

Când trăiești izolat în cercul tău de cunoștințe și nu ai prea multă interacțiune cu exteriorul, este destul de ușor să crezi că toată lumea trăiește la fel ca tine. Dar nu-i deloc așa. Există o mulțime de oameni săraci, necăjiți, cu care soarta nu a fost așa de binevoitoare. Există o sumă de nedreptăți care se petrec în fiecare zi. Ca voluntar, ai ocazia să vezi latura aceasta a lumii, depinde în ce domeniu ești voluntar. Începi să devii responsabil, să te gândești mai mult la cei din jurul tău. Realizezi și cât de norocos ești că ai un acoperiș deasupra capului. 

Devii parte a soluției. 

Dacă ești unul dintre cei care se plâng că țara nu merge bine, oprește-te! Tu ce faci pentru ca țara să o ia pe calea cea bună? Nu putem să ne plângem că lucrurile sunt nasoale și să ne așteptăm ca situația să se schimbe de la sine. Singurul mod eficient prin care putem produce schimbarea este prin noi, să ne asumăm că lucrurile nu sunt chiar bune și să începem să lucrăm la asta. Așa că alege-ți un domeniu care te preocupă, suflecă-ți mânecile și pornește la treabă. Poate că rezultatele nu vor fi atât de evidente și poate că, vei avea impresia că te lupți cu morile de vânt, însă mai mult ca sigur contribuția ta contează enorm. 

Fii tu schimbarea pe care o vezi în lume! 

Vrei să afli mai multe despre voluntariat? Dă click aici!
Autor: Sebastian Condoiu

Arca lui Norocel – norocul necuvantatoarelor

"în Texte/Diverse/Interviuri/Poezie și literatură" "de POV21"

Arca lui Norocel e un paradis pentru animăluțele abandonate. E un adăpost de animale total diferit de cele clasice.

„Cel puțin 230 de animale sunt abandonate zilnic în România.” 

Sună deplorabil, nu? Însă acesta este tristul adevăr. Un adevăr ce îți mișcă inima pe moment, dar nu faci nimic în această privință. Nu pentru că nu te interesează. Doar te gândești cum ai putea tu, un simplu om de rând, să combați acest lucru. Într-adevăr, este o muncă dificilă, însă nu și pentru ea. Am avut ocazia să o cunosc și să stau de vorbă cu Iulia Burloiu, cea care a reușit prin forțe proprii să înființeze o asociație pentru salvarea animalelor abandonate.

Î: Cum a început Asociația Arca lui Norocel?

R: Totul a plecat de la o simplă petiție, semnată de peste 4.500 de câmpineni. Am cerut primăriei Câmpina alocarea de fonduri privind organizarea campaniilor de sterilizări gratuite. Pe atunci am început ca persoană fizică, fără să mă gândesc ce are să îmi rezerve viitorul.

Câmpina este un oraș înconjurat de comune. Asta înseamnă că toți cei ce locuiesc în mediul rural abandonează în oraș, pentru că asta este mentalitatea românilor!

De ce să sterilizăm, că ne e milă de animale! Mai bine le abandonăm puii pe unde vedem cu ochii, că de ăia nu ne mai este milă. Efectiv ajunsesem în depresie! Îmi era frică să mai duc gunoiul în spatele blocului, pentru că de cel puțin 2, 3 ori pe săptămână aduceau pui la habe.

Am zis că trebuie să fac ceva!

Pentru început, am depus la primărie și la consiliul local petiția pentru organizarea campaniilor de sterilizări și am anexat toate semnăturile strânse. Apoi, am tot participat la ședințele de consiliu unde mai mult am pierdut timpul. Nimeni nu ne băga în seamă, cu toate că reprezentam vocea a atâtor mii de persoane!

Am concluzionat că nimeni din primăria Câmpina nu vrea să ridice un deget pentru a sprijini cauza de a pune capăt suferinței atâtor animale, de a crește confortul urban, dar și siguranța oamenilor de pe străzi. Așadar, am fost nevoită să mă gândesc la înființarea unei asociații, ca să pot atrage mai departe sponsori. Așa, am reușit să fac totul pe cont propriu, fără a intra în jocurile lor politice.

Numele nu mi-a fost greu să-l aleg.

Unul din puii salvați de la habe a fost numit Norocel. Era doar un pui aruncat la doar câteva ore după ce a fost adus pe lume, înfășurat în cordonul ombilical, alături de surioara lui. Aceasta, din păcate, s-a stins la scurt timp după ce i-am salvat.

Atunci când am înființat asociația, am vrut ca toate animalele ce ajung pe mâinile noastre să aibă cel puțin norocul pe care l-a avut motanul meu Norocel.

Î: Cu aproximație, câți oameni activează în cadrul Asociației „Arca lui Norocel”?

R: În cadrul asociației activează cât se poate de mulți, în funcție de disponibilitatea fiecăruia. Unii din membrii asociației sunt fie la muncă, fie la facultăți.

În momentul de față căutăm să angajăm o persoană care să se ocupe de curățenia zilnică în urma a peste 110 animale. În perioada ce urmează vom organiza o campanie masivă de educație în mediul rural, plus campaniile de sterilizări gratuite, pe care le organizăm regulat încă de acum 2 ani, atât în Câmpina cât și în împrejurimi.

Din păcate, nu e totul atât de bine pus la punct așa cum am fi vrut. Nimeni nu se gândea că lucrurile vor avansa atât de repede și că vom avea atât de multe realizări. E nevoie continuă de voluntari, iar în zona noastră greu găsim oameni serioși. Avem voluntari ce vin tocmai de la Ploiești și le este greu cu naveta.
Suntem deschiși, primim în echipă pe oricine dorește să se alăture cauzei pentru care luptăm!
În plus, avem o mulțime de blănoși super sociabili ce așteaptă să fie smotociți.

Î: Care este scopul principal al Asociației „Arca lui Norocel”?

R: Asociația are ca scop clar partea de prevenție prin campanii masive de sterilizări și de educație. Doar așa putem rezolva problema apariției atâtor animale nedorite. Câinii ori pisicile fără stăpân nu pică din cer și nici nu răsar din asfalt. Sunt rezultatul nepăsării, al lipsei educației, dar și al banilor. Mulți nu își permit să suporte costurile sterilizărilor. De aceea, dorim să venim în sprijinul celor ce vor să fie responsabili față de animalele pe care le îngrijesc. Este datoria lor morală și legală de a avea animalele sterilizate, microcipate și vaccinate!

Nu dorim să avem adăpost cu mii de animale care vor consuma enorm de multe resurse, fără a rezolva astfel problema apariției lor. Sperăm ca, în viitorul apropiat, să culegem roadele muncii noastre, să ajungem să trăim într-o comunitate în care să nu stai cu grijă atunci când treci pe lângă habele de gunoi, că poate plâng pui lăsați să moară acolo, să nu mai găsim animale la margine de drum, animale lovite de mașini. Sterilizând, închidem inclusiv lagărele publice unde sute de mii de animale mor anual în chinuri inimaginabile, asta pe miliarde de euro, bani scurși de la bugetele locale, bani ce se împart între factori decidenți.

Î: Cum vezi tu piața de salvare a animalelor din România față de alte țări europene?

R: Sincer? Mai avem mult până ne vom civiliza ca popor. Dar ușor, ușor, se vede o îmbunătățire a situației. Sperăm doar ca legile privind protecția animalelor să fie mai aspre, oamenii să fie mai receptivi la mesajele asociațiilor de profil și mai ales să își deschidă inima în fața necuvântătoarelor ce sunt gata să te iubească necondiționat indiferent daca ai sau nu un anume statut social. Legat de celelalte țări din Europa, au fost și ei puși în situația noastră, cu mai mult de 70 de ani în urmă, rezolvând problema prin metode umane și eficiente (educație, sterilizări, legi aspre și autorități competente care să le și aplice).

Î: Ce ar trebui să facă cei care vor să adopte de la asociație un suflet neajutorat?

R: Pentru a adopta un suflet de la asociația noastră, trebuie să fii sigur că îți poți asuma îngrijirea animalului respectiv pe întreaga perioadă a vieții sale! Trebuie să înțelegi că un animal presupune o responsabilitate uriașă. Nu-l poți returna precum un produs din magazin. Avem adopții extraordinare, dar și câteva dezamăgitoare pentru că unii oameni nu sunt hotărâți!

Impunem doar să fie iubiți, tratați precum un membru al familiei.

Adopțiile sunt gratuite! Blănoșii noștri au scheme complete de vaccin, sunt sterilizați, microcipați și deparazitați. Tot ce trebuie să faceți este să semnați un contract de adopție. Să nu legați vreodată vreunul din blănoșii adoptați, ori să-l închideți în padoc! La noi sunt liberi toți, în curte!
Sunt fericiți asa, liberi! Ce viață credeți că au acei câini închiși în padoc pe o placă rece de beton, fără a simți mirosul ierbii, fără a săpa vreo groapă, fără să roadă un băț?

Din această cauză nu vrem adăpost! Nu vrem câini triști! Sunt mai fericiți pe străzi liberi decât închiși în sute de cuști. Aceasta este una din singurele noastre pretenții, dacă o putem numi pretenție ori lucru firesc, ce este pentru binele animalului care nu a greșit nimănui cu nimic pentru a fi ținut prizonier.

Locuind și eu în Câmpina, aproape zilnic întâlneam pui abandonați, numărul lor fiind în continuă creștere. Imaginea de ansamblu era una incredibil de tristă, însă cu ajutorul Asociației, lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ. Această mână de oameni cu suflet bun, au reușit să salveze sute de animale, să organizeze campanii gratuite de sterilizări, să se lupte de unii singuri cu abandonul.
Dacă blănoșii pe care Iulia îi are în grijă ar putea vorbi, credeți-mă, mii de oameni ar lua un loc, nu ar scoate un sunet, și ar învăța de la ei ce înseamnă iubirea adevărată.


Autor: Antonia Negrea


 

Controversele feministe în viziunea adolescenților

"în Texte" "de POV21"

Cu câteva zile în urmă, am fost invitată să particip la o strângere de fonduri, „Controverse feministe”. Aceasta este organizată de o echipă de voluntari liceeni din orașul Caracal, în colaborare cu un cunoscut ONG numit GirlUp. Acesta își desfășoară activitățile cu scopul de a educa tinerele femei. Demonstrează prin ateliere, tabere de vară și multe alte proiecte interesante, cum acestea își pot exercita drepturile și cum pot lua atitudine în fața nedreptăților. Să vedem care sunt controversele feministe în viziunea tinerilor! 

Ideea de la care a pornit întregul proiect a fost feminismul.  Pe lângă aceasta, proiectul se datorează și puternicei dorințe a elevilor organizatori de a evidenția importanța egalității dintre sexe în societatea actuală.

Scriu acest articol pentru că simt că este important să promovăm tinerii inteligenți, talentați și determinați. Trebuie să le facem auzite vocile! Pentru că au avut curajul de a prelua inițiativa. Pentru că au înțeles că lumea nu se poate schimba de una singură, fără implicarea celor care reprezintă viitorul.

În deschiderea evenimentului, am ascultat cuvintele pline de emoție ale ambasadoarei Andreea Pancu. Andreea este elevă în ultimul an la Liceul Teoretic “Ioniță Asan”, cea datorită căreia a fost posibilă realizarea acestei activități. Am privit o piesă de teatru, inspirată din cartea Povestea slujitoarei, scrisă de Margaret Atwood.

Luminile s-au stins, iar liniștea a cuprins întregul amfiteatru. Spectatorii erau acaparați de curiozitate și urmărind cu interes sceneta. Am aflat astfel povestea protagonistei, o tânără slujnică prinsă în rama unui tablou ce ilustrează o lume aflată sub conducerea unui regim totalitar.  Femeile sunt principalele victime. Acestea au fost private de drepturi fundamentale și și-au pierdut identitatea. Tratate ca simple proprietăți, al căror singur scop este supunerea în fața celor cu un statut social înalt. Era crucial ca slujnicele să fie fertile și loiale stăpânilor, pentru că o îndatorire foarte importantă a acestora era cea de a oferi copii statului, din motivul fertilității scăzute de care America era cuprinsă în acea perioadă.

Următoarele secvențe ale scenetei au prezentat felul în care femeile erau privite și tratate în societatea respectivă. Deși erau victimele unor nedreptăți, erau considerate responsabile pentru situația în care se aflau. Această idee a fost conturată cel mai bine în momentul unei confesiuni, în care o altă slujitoare a mărturisit un eveniment care i-a marcat întreaga existență. Însă preotul și celelalte slujnice au atacat-o pe aceasta cu cuvinte dure. Cuvinte prin care au umilit-o și au acuzat-o pentru abuzul sexual prin care a trecut.

Mesajul piesei a fost unul foarte puternic. Cred că intensitatea acestuia a fost resimțită de întreaga sală.

Așa cum a adăugat și Andreea în discursul ei după ce lumea distopică din Povestea slujitoarei a dispărut în spatele cortinei, „egoismul poate distruge vieți”. Sunt doar câteva cuvinte, dar care spun povestea a milioane de femei din întreaga lume. Femei care au fost intimidate, discreditate, reduse la tăcere, abuzate. Ba mai mult, femei care au fost convinse că singura cale de a supraviețui în societate este supunerea în faţa unor ideologii absurde. Altfel spus, în fața unor reguli nescrise prin care femeile trebuie să gândească și să se poarte într-un anumit fel. Asta dacă nu își doresc ca numele lor să se afle pe buzele tuturor, alături de cuvinte disprețuitoare.

Strângerea de fonduri a continuat cu un meci demonstrativ de dezbateri, pregătit de elevii clubului de debate al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”.

Cele două echipe au discutat despre implicarea femeilor privilegiate în mișcările feministe. Personal, am rezonat mai mult cu echipa Opoziției. Aceasta a susținut faptul că persoanele implicate înțeleg mult mai bine cazurile de abuz, empatizează mai bine cu alte victime și mesajul transmis de acestea are un impact mai puternic asupra majorității. Pe de cealaltă parte, echipa Guvernului a prezentat argumente solide legate de faptul că femeile privilegiate se pot implica la fel de activ în mișcările feministe. Cum? Prin susținerea morală a victimelor și adoptarea unei atitudini solidare față de acestea.

Mi-a plăcut atât de mult proiectul colegilor mei, încât am ales să le adresez câteva întrebări chiar lor, pentru a afla mai multe despre întâmplările din spatele scenei și despre viziunea acestora asupra feminismului.

Discutând cu Andreea, organizatoarea evenimentului, am descoperit o tânără determinată și empatică, care a decis că este timpul să se implice cât mai mult în astfel de activități, pentru că își dorește cu adevărat să realizeze o schimbare.

Cum a început colaborarea ta cu cei de la Girl Up? Ce te-a inspirat să organizezi acest eveniment și de ce tocmai „Controverse feministe”?

R:O prietenă m-a informat legat de faptul că Girl Up România făcea preselecții pentru a găsi ambasadori. Odată ce am aflat mai multe, a părut drept o experiență perfectă prin care pot încerca să duc activismul la următorul nivel și să învăț mai multe despre cum mă pot implica în mod activ în schimbarea perspectivei audienței. Cât despre eveniment, eu și echipa am început pregătirile în luna octombrie. În privința numelui, am încercat să găsim ceva care să exprime esența temei abordate atât în piesa de teatru, cât și în demonstrația de debate, și «Controverse feministe» a părut cea mai bună alegere.”

Cum consideri că această experiență te-a ajutat să te dezvolți pe plan personal?

R: Știam încă de la început că poziția de ambasador implica ieșirea din zona mea de confort în proporții mai mari. Dar am decis să aplic, fiindcă îmi doream să pot căpăta mai multă experiență și, sincer, zecile de ore depuse în organizarea și promovarea evenimentul au meritat. Am avut parte de refuzuri pentru sponsorizări. Plus postere rupte și diferite comentarii negative legate de această inițiativă. Însă, odată ce am văzut cât de super a ieșit totul, am simțit cel mai puternic sentiment de empowerment de până atunci.”

Ce a reprezentat pentru tine cea mai mare provocare pe parcursul pregătirilor?

R:Probabil lipsa sincronizării. Am avut ședințe cu voluntarii și repetiții cu actorii săptămânal. A trebuit nu doar să îmi fac timp pentru fiecare, dar și să încerc să lucrez și să fac progres constant, chiar dacă uneori lipsea o mare parte a echipei din cauza tezelor, testelor sau a meditațiilor. Însă garantez că, fără ajutorul echipei de voluntari și actori, evenimentul nu era posibil și sunt extrem de mândră de rezultatul obținut.”

Consideri că mesajul transmis de tine și echipă a avut impactul dorit asupra audienței?

R:Sper că da. Sincer, cu toată agitația din timpul evenimentului, nu am avut mult timp alocat audienței, însă la final am observat că o mulțime de oameni au apreciat efortul depus de noi, dar și intenția, iar asta mă motivează să îmi mențin rolul de ambasador și în următorul semestru.”

Am continuat micul meu interviu discutând cu Delia Constantinescu și Silvia Tudoran, două voluntare, eleve în clasa a XI-a, de la care am înțeles importanța lucrului în echipă, a consistenței și a dorinței de a reuși.
Cum ai descrie întreaga experiență din punctul tău de vedere? Le-ai recomanda și altor adolescenți să se implice în activități de voluntariat? Dacă da, de ce?

Răspunsul Silviei a fost: „Da, normal că le-aș recomanda și altora. Îți dezvoltă anumite abilități, precum cele de leadership, public speaking, management. Te ajută mult să comunici mai ușor cu oamenii din jur și să îi înțelegi mai bine. În plus, înveți cum să ai răbdare atât cu tine, cât și cu ceilalți și cum să faci față situațiilor dificile, stresante, mai ales că vei fi mereu înconjurat de oameni ale căror opinii diferă. Și dacă vor să facă asta, trebuie neapărat să aibă în minte un scop. Tot timpul. Trebuie să îți răspunzi ție însuți la acel „de ce?” prima dată. Cred că doar așa reușești să duci un proiect la final și să îi atragi și pe alții.”

La aceeași întrebare, Delia a răspuns:Având în vedere că a fost primul eveniment pe care l-am organizat de la zero, deși mă așteptam să fie complicat, a fost mai greu decât credeam. Însă a fost foarte frumos. Aș recomanda tuturor, indiferent de vârstă, să facă voluntariat. Pur și simplu te face să te simți împlinit, știind că aduci o contribuție societății. Cred că genul acesta de lucruri ne face să ne dezvoltăm și, chiar dacă a fi voluntar necesită mult timp, merită din plin !”

Din câte știu, în spatele acestui proiect se află o echipă numeroasă, așadar cu siguranță au existat și momente tensionate. Cum ați reușit să le depășiți?

„A fost extraordinar de greu să trecem peste neînțelegeri, cel puțin din punctul meu de vedere. Orice decizie am fi luat în momentele de genul, mereu exista cineva care nu era de acord, dar până la final am reușit cu toții să lăsăm de la noi ca să fie totul OK. Cred că ăsta a fost principalul lucru pe care l-am învățat. Munca în echipă necesită compromisuri.”Delia

Cum privești conceptul de feminism și de ce consideri că este atât de important în societatea actuală?

Silvia:Feminismul vorbește despre egalitate de drepturi. Eu, femeie, vreau să am aceleași drepturi pe care le au bărbații, nu să fiu la fel ca ei. Iar, odată cu aceste drepturi, îmi asum și responsabilitatea și obligațiile care decurg din ele, în aceeași măsură cu bărbații. Problema este că foarte mulți oameni cred că feminismul este misandrie, adică a urî bărbații, ceea ce este greșit. Iar mie, ca feministă, nu mi se pare nici măcar moral să faci asta.

Subiectul acesta legat de feminism a ajuns în ultimele luni printre prioritățile mele și cred că aș putea vorbi încontinuu despre el. Chiar dacă uneori devine obositor să le explici oamenilor concepte sau lucruri bazate pe fapte reale. Apoi ei să te contrazică spunând: „Ești cam extremistă” sau „Vi s-a urcat democrația la cap, femeile au deja drepturi în România”. Tocmai de asta este important în societatea actuală. Da, avem drepturi. Dar nu ne sunt respectate de cine și când ar trebui.”

Delia:Eu consider feminismul o mișcare care susține diversitatea. Mai presus de gen, rasă, orientare sexuală, suntem cu toții oameni, trebuie să ne respectăm și să ne susținem între noi, doar că mulți uită asta. E important să tragem un semnal de alarmă și să sensibilizăm oamenii în legătură cu acest subiect. S-au petrecut și încă se petrec o mulțime de evenimente tragice din cauza discriminării și nu cred că cineva își dorește o lume în care nu se poate simți în siguranță.”

Am discutat și cu Loredana Stoian, actriță în piesa de teatru Povestea slujitoarei, care, deși nu a mai avut alte tangențe cu actoria până de curând, a reușit să impresioneze publicul și să transmită emoții puternice tuturor.

Pentru început, cum ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie? Ce anume te-a atras în domeniu și de ce ai ales să joci în această piesă?

R:Am vrut să experimentez ceva nou și așa am ales să joc în piesa aceasta. A fost, de asemenea, și primul meu contact cu lumea teatrului. Piesa a făcut parte din evenimentul organizat de o prietenă apropiată mie și am vrut să o susțin, implicându-mă ca voluntar, dar și ca actor. A fost o experiență unică, iar pe viitor mă gândesc să mai particip la astfel de evenimente.”

Tocmai, pentru că mi-am dorit să aflu cum a fost resimțită experiența de cât mai multe persoane, am discutat și cu unul dintre debaterii prezenți la demo.

Alex Drăghia, elev în primul an de liceu, aflat la începutul carierei sale în dezbateri, a demonstrat publicului, prin cuvintele și atitudinea sa, că merită să se afle în spatele pupitrului.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru debate și ce fel de impact crezi că a avut meciul demonstrativ asupra publicului?

R:Pasiunea mea pentru debate? Are ceva rădăcini. Încă din clasa a VII-a cochetam cu ideea de dezbateri și de oratorică, doar că nu mă puteam implica efectiv într-un club. Însă, cu trecerea anilor, am simțit din ce în ce mai mult faptul că acolo este locul meu, așa-numita „ceartă academică” este de mine.

Cât despre impactul meciului… publicul trebuie captivat. Ăsta este scopul dezbaterii, publicul fie că știe ceva despre subiect, fie că nu, trebuie să înțeleagă și să fie convins de către una dintre echipe. Efectul cred că este mai facil să fie discutat de către public în sine, însă din spatele pupitrului, sentimentul pe care cred că l-am transmis a fost unul inedit și submersiv.”.

Le-ai recomanda și altor adolescenți să se înscrie într-un club de debate? Dacă da, de ce? Care crezi că sunt avantaje și cum te-a ajutat pe tine această experiență?

R:Cu siguranță. Prin debate nu înțelegem doar acțiunea în sine. Prin debate înțelegem un efect domino. Începi prin a încerca și prin a vedea potențialul tău ca vorbitor. Continui în exploatarea acestuia, iar apoi nu te mai oprești din a învăța tactici noi de oratorie și alte artificii. Debate-ul te va contura continuu, ca om, ca orator și nu numai. Pe mine m-a ajutat foarte mult cu încrederea în sine și cu repararea propriei imagini pe care o aveam despre mine însumi. Prin asta mă refer la faptul că m-a ajutat să îmi descopăr adevăratele abilități și să îmi înțeleg mai bine slăbiciunile, dar și punctele forte. Tot acest club mi-a dat posibilitatea de a-mi îndrepta defectele și de a deveni o versiune mai bună a mea.”

Acestea fiind spuse, aștept cu drag următorul eveniment organizat de această echipă minunată. Am încredere că vor impresiona din nou prin creativitatea și dedicarea lor.


Fotograf: Delia Georgiana Constantinescu


 

Să facem voluntariat peste ocean! – primul pas spre a fi mai buni

"în Texte" "de POV21"
Să facem voluntariat peste ocean

Voluntariatul reprezintă o activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății, acesta neurmărind un câștig material conform DEX online. Însă, pentru cei mai mulți tineri, acest substantiv a devenit o pasiune, o șansă de a cunoaște oameni noi. Să facem voluntariat peste ocean! Să facem primul pas spre a fi mai buni!

A devenit o metodă de a ne folosi timpul într-un mod pozitiv.

A devenit chiar un stil de viață. Voluntariatul se desfășoară în orice oraș, pe diferite domenii. E pus în practică la nivel local, județean, național sau chiar la nivel internațional.

Pentru mine, voluntariatul a fost momentul în care mi s-a oferit o șansă de a-mi schimba viața (mai exact când sufeream de anxietate socială, la fel ca mulți copii din perioada respectivă). Treptat, am intrat în această lume care, de 6 ani, îmi aduce cele mai frumoase amintiri. Îmi sunt dăruite multe experiențe și bucurii, pentru că am oameni faini alături de mine, sau pentru că aduc zâmbetul pe buze cuiva.

Am început cu activități mici de voluntariat în orașul natal, treptat ajungând să mă implic la nivel local. Iar această viață în care ești înconjurat de noi oportunități și „call-uri pentru voluntari”, a devenit ca o dependență. De ce? Pentru că ajungi să îți dorești mai mult.

Să te „rupi de monotonia lumii reale” și să vezi cât de puternică poate fi această atracție față de fiecare nou event care apare. Cu timpul cunoști oameni implicați, îți dai seama că ești în cadrul unei familii, mânuțele ajutătoare fiind în orice colț al lumii. Și trenurile pe care le iei în ultimele momente pentru a evolua și a te implica la unul, doi sau chiar 600 de kilometri pentru a participa în alt județ, întrucât vrei să vezi mereu cum este să fii voluntar la un nou nivel.

Mintea și inima devin bureți ce absorb noi prieteni, amintiri noi dar și mult stres acumulat.

Însă la finalul zilei, când se termină tura ta, bucuria de a vedea oamenii că se bucură de proiect e tot ceea ce contează. Clipa în care realizezi că o parte din tine aparține acelui loc, este absolut de nedescris. Poate că nu totul este roz și simplu cum se aude dincolo de backstage sau de cortine, însă merită fiecare clipă, mail, task îndeplinit pentru a lăsa ceva memorabil în spate.

De multe ori pleci la drumul acesta cu dorința de a strânge o mare colecție de amintiri materiale și emoționale. În final ajungi să îți dorești să faci acest lucru o viață întreagă și poate chiar să îți dai seama că în acest domeniu ai putea sa îți desfășori o activitate legală, cu o carte de muncă. Cu un viitor nu mereu sigur, dar cu siguranță un viitor demn de a fi povestit nepoților tăi.

Când am plecat la acest drum, mi-am propus ușor-ușor să particip la evenimente cât mai diverse.

Să văd în ce domenii pot să îmi dau 100% din timpul meu, să cunosc oameni noi de la care am ce învăța, să muncesc pentru propria evoluție. Și nu în ultimul rând să mă implic într-o comunitate la nivel internațional. Vara aceasta mi-am atins acest goal setat în viață, locația fiind peste ocean, în USA, unde lucrurile stau diferit față de cele din România. În prezent încerc să aflu în jurul căror activități de voluntariat și ONG-uri îmi organizez viața și nu invers, ba mai mult, afirm acest aspect cu zâmbetul pe buze.

Probabil anii din spate nu pot fi comparați în totalitate doar cu două zile de implicare în comunitatea internațională. Totuși cred că e un bun lifeset pentru anul ce urmează, anume să ofer o mână de ajutor și dincolo de granițe.

Spre deosebire de acțiunile de voluntariat și evenimentele din țara noastră, afară se obișnuiește a se sărbători nu atât de rebel după încheierea cu succes. Mereu vei găsi acolo doar zâmbete, o atmosferă calmă. Cât și discuții lungi și interesante despre dorințele tale, despre viața ta și despre alte subiecte care îți dau de gândit.

La noi, românii, se obișnuiește să încheiem cu bine un task printr-o mare petrecere.

Însă față de străini, noi avem parte de mai multă acțiune și implicare. Mai mult stres, mai multe cerințe, mai mult efort, puțină dramă sau puțină bârfă pentru a anima atmosfera, ce-i drept. Însă cred că undeva la mijloc între cele două se găsește echilibrul perfect într-o viață de voluntar. La final, ceea ce e cel mai important este bucuria că ai fost trup și suflet pentru ajutorul cerut.


Ești student și nu ai avut ocazia până acum să faci foarte multe pe parcursul liceului? Ce mai aștepți?


Ai cel puțin 3 ani la dispoziție de care să profiți la maxim. Ani în care să te înscrii în ONG-uri, să lucrezi alături de o echipă. Poți chiar să pleci pe parcursul verii cu unul din multele programe dedicate special pentru voi. Programe unde poți îmbina atât călătoritul, cât și puterea de a schimba ceva în societate, prin propria ta persoană!

Te invit să facem voluntariat peste ocean!


Autor: Alexandru Ciobotaru

Kids In Motion: cum să transformi copiii în regizori de animație – Raluca Maria-Rusu

"în Interviuri" "de POV21"
Kids In Motion

Fiecare se gândește la ce este mai bine pentru copilul său. În premieră pentru țara noastră, care stă destul de prost la capitolul „ajută și nu aștepta să fii ajutat”, a apărut un proiect de care m-am îndrăgostit imediat și cu care am început să am tangențe nemaiîntâlnite în precedentele proiecte la care mi-am pus amprenta mai mult sau mai puțin. Stimați cititori, vă prezint Kids In Motion: cum să transformi copiii în regizori de animație – Raluca Maria-Rusu!

Cine este debutantul „Kids In Motion”?

Proiectul Kids in Motion este implementat și coordonat de către Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița, în parteneriat cu MiniMotion – atelier animație copii, compania de producție de film ARTLESS și Colegiul Național „Andrei Mureșanu”. Este finanțat prin programul StartOng, lansat de Kaufland și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Ce face de ne place?

Este foarte simplu! Pentru noi, ăștia care părem ciudăței pentru că ne plac lucrurile artistice, să fi participat la o asemenea mișcare ar fi fost dar de sus cu dedicație, însă nu am prins așa ceva. De ce să nu profite copiii de un astfel de proiect? Dezvoltă, concretizează și, mai ales, unește.

Elevii învață la acest atelier să facă un film de animație. Indirect, prin parcurgerea pașilor obținerii unei animații stop-motion, ei învață să gândească asociativ și să îmbine domenii diferite (artă, știință și IT) pentru obținerea unui produs nou. Pe lângă aceste informații și abilități dobândite, atelierul pune accent pe lucrul și colaborarea în echipă în ideea atingerii unui scop comun.

Îmi petreceam după terminarea orelor timpul cu una din grupele de copii participanți la Kids in Motion și i-am întrebat: „Voi de când sunteți prieteni?”. Răspunsul m-a lăsat să mă gândesc profund la menirea proiectului: „Înainte noi doi stăteam cu alți colegi. Acum am văzut că ne înțelegem. Eu îi împrumut foarfeca, el cana cu ceai… Ne ajutăm mai mult. Nu am vrea să se termine niciodată pentru că ne ține uniți.”.

După ce primești un asemenea răspuns de la un copil de nouă ani, te lași dus de val și forțezi nota. Vă spun sincer, parcă-mi venea să creez și eu figurine. Voiam să modelez, să combin culori, să decupez, să creionez și să particip la producția unor filme de animație.

Știți ce? Vă fac legătura cu Raluca-Maria Rusu, regizor și o „doamnă învățătoare” pentru copiii care se lipesc de ea de la început. Raluca este trainer-ul, coordonatorul logistic și artistic al acestui atelier.

Î: Raluca, ce înseamnă acest proiect? Și dacă se poate, detaliază pentru persoanele care își doresc să-l cunoască de-aproape.

R: Atelierul Kids in Motion este un atelier de film de animație care combină desenul animat clasic cu animația stop-motion. Spre deosebire de desenul animat, animația stop-motion implică mai multe activități, cum ar fi construirea personajelor din diferite materiale înainte de animarea lor manuală. Acest gen de animație îmbină într-un mod inedit experiențele senzoriale ale lucrului cu diverse materiale, cu folosirea unui soft de animație, aparat foto și lumini pentru coordonarea mișcărilor și captarea lor.

Î: Cu ce îi ajută aceste ateliere pe copiii care vin la Kids In Motion?

R: Acest stil de animație poate fi astfel un excelent instrument educativ, într-o epocă în care elevii petrec foarte mult timp în fața ecranelor, pierzând din experiențele senzoriale. Atelierul le redă dexteritatea și manualitatea, punând accent pe lucrul cu calculatorul doar ca instrument ajutător, complementar unor abilități manuale.

 

Î: Mie unul mi se pare foarte complicat ce faceți. Sincer, cred că n-aș putea să aplic toate sarcinile. Cum reușesc ei?

R: Am constatat că nu există copil care să nu înțeleagă principiile mișcării corpurilor în filmul de animație. Explicate interactiv, prin jocuri și aplicații, ei și le însușesc rapid, la prima ședință a atelierului. La vârsta aceasta (9-11 ani) au o mare viteză de percepție și văd adesea ceea ce adulților le scapă. Copiii sunt o sursă extraordinară de idei pentru film de animație, acesta fiind un domeniu atât de drag lor.

Î: Cum începi să lucrezi cu micii regizori?

R: Eu dau tonul unei teme și le arăt de obicei o caricatură de personaj sau de situație legată de tema respectivă. Ei își aleg una dintre ele, cea cu care rezonează cel mai bine, iar eu pun niște întrebări bine alese pentru a-i determina să dezvolte o poveste referitoare la situația respectivă și să lege ideile între ele în așa fel încât să ajungă la o poveste cu început, mesaj, final și un element surpriză, neașteptat, care face toată povestea originală și comică. Ei trebuie să reușească să transmită toată povestea vizual, fără dialog.

Insist ca filmul lor de animație să aibă o dimensiune fantezistă și comică. Nu îi las să se raporteze doar la realitatea înconjurătoare. Îi încurajez să găsească metafore vizuale, să asocieze și să combine elemente care aparent nu au legătură între ele în așa fel încât să obțină lucruri noi, originale. Și se prind foarte repede în acest puzzle de idei și imagini.

 

Î: Când se va „încununa” proiectul?

R: Acest proiect este unul pilot, organizat probabil în premieră în România la dimensiunea aceasta. Finalul proiectului este încununat de proiecția filmelor realizate de copii la cinematograful Dacia din Bistrița, pe 19 decembrie la ora 16:30. Prin proiecția publică de la cinematograf, prezentarea proiectului de către presă și diseminarea filmelor în social media urmărim să facem vizibile potențialul creativ și viziunea copiilor.

Vrem să încurajăm astfel organizarea unor ateliere similare pe viitor pentru clase diferite de vârstă, cu grade diferite de dificultate, teme și stiluri diferite. Filmele de la această ediție reflectă tema iernii și Crăciunului, ele fiind felicitările animate de Crăciun ale copiilor pentru comunitatea bistrițeană.

Copiii pot de acum să facă și singuri animații cu scop practic – felicitări animate, prezentări animate pentru diverse proiecte școlare. Au deprins în urma atelierului niște abilități care pot fi folosite de către ei în scopuri practice și originale.

Î: Pare foarte complicat ceea ce faci. Cine te ajută cu organizarea atelierelor?

R: Proiectul Kids in Motion a fost inițiativa mea, dar a ajuns de la idee la realitate prin efortul conjugat al unei echipe minunate. Aceștia au reușit să îl organizeze foarte bine într-un timp foarte scurt. Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița implementează proiectul. Cristina Hangea este președinta asociației și coordonatorul acestui proiect, căreia îi mulțumesc pentru implicare, încredere și viteza cu care rezolvă toate aspectele organizatorice.

Nicoleta Butuza este bibliotecara Colegiului Național „Andrei Mureșanu”.

Ea este responsabilă cu vizibilitatea și comunicarea proiectului Kids in Motion, dar și mâna mea dreaptă în organizarea zilnică a ședințelor. Nicoleta este genul de om pentru care „nu se poate” nu există și care poate rezolva orice atunci când ai nevoie sau apare vreo situație de urgență, lucru pentru care îi mulțumesc în mod special.

Mulțumesc Aureliei Hîruța, profesoară de limba și literatura română la CNAM și coordonatorul echipei de reporteri din liceu. Îi mulțumim pentru implicarea entuziastă în promovarea acestui proiect și articolele scrise. Le mulțumesc și voluntarilor mei, Erik Kiss, Raul Peterlin, Mihai Chiș și Horațiu Roș, patru băieți serioși de toată isprava din clasa a XI-a, niște ajutoare de mare nădejde în organizarea ședințelor, poze și promovare.

Mulțumim și direcțiunii Colegiului Național „Andrei Mureșanu”.

Mulțumiri doamnei director Iuliana Vlad și doamnei director adjunct, Irina Matei, pentru implicarea totală în organizarea acestui atelier, selecția elevilor și dotarea spațiului din biblioteca școlii cu tot ce avem nevoie.

Dacă vreți să susțineți ideile bune, vă încurajez să le transmiteți gândurile dumneavoastră bune aici: Kids In Motion Facebook. Astfel de proiecte și mișcări merită susținute, apreciate, respectate și chiar promovate pentru scopul lor educațional. Să fiu în ton cu Crăciunul (tema acestor animații), pot spune doar… Să fim mai buni!

foto: Erik Kiss

Daniel Gogonea – „Să ne iubim unii pe alții!”

"în Interviuri" "de POV21"
Daniel Gogonea

Într-o perioadă considerată bolnavă, în care societatea devine din ce în ce mai egoistă, tinerii României vin și ne dau o lecție de viață. Un astfel de exemplu de tânăr este și Daniel Gogonea. Un om minunat, cu zâmbetul pe buze, implicat în foarte multe activități de voluntariat, care ajută societatea să observe că speranța este în tineri.

Chiar dacă anumiți adulți provoacă în societate un mit prin care tinerii devin vinovați de acest derapaj social, unii vin și dovedesc că acest curent al minților ilustre nu îi afectează, ci le înfruntă, curajul tânărului dovedindu-se a fi din ce în ce mai mare, învingând criticile înguste. Daniel Gogonea este întruparea acestui concept.

Salut, Daniel! Mă bucur că ai acceptat acest interviu, știind că timpul tău este limitat.

R: Te salut și mă bucur mult că am ocazia de a lua parte la acest interviu! Totdeauna încerc să îmi găsesc timp pentru a face lucruri frumoase care să ne dezvolte într-un sens bun! Trebuie să ne prioritizăm activitățile și atunci sigur vom avea timp de toate!

Î: Unde te-ai născut și cum crezi crezi că te-a influențat copilăria spre a ajunge aici?

R: De fiecare dată când vorbesc de satul meu natal, momentele unice ale copilăriei și de toate persoanele care mi-au pus bazele, am mari emoții și chiar mă trezesc cu lacrimi în ochi! Pentru că ceea ce trăiești în copilărie îți rămâne în suflet pentru tot restul vieții!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat tot ce a fost mai frumos în copilărie! Vin dintr-o zonă de munte din județul Prahova, mai exact din satul meu pe care cu mare drag îl amintesc mereu – Chiciureni! Atât mediul natural, cât și relația strânsă cu Dumnezeu m-au făcut să ajung în viață împlinit!

Satul românesc te formează ca un adevărat om!

Totdeauna am fost atent și la ceilalți, la nevoile lor, dar și la bucuriile lor! La oraș asta pare ciudat, pentru că individualismul este în floare, dar nevoia de a trăi bucuria prin cel de lângă tine este de nedescris! Dumnezeu ne vrea uniți și plini de iubire! Asta este în firea noastră, nu avem cum să negăm! Da! Satul și familia numeroasă din care vin m-au ajutat să ajung la împlinirea pe care o am acum!

Î: Ce ai studiat? Crezi că sistemul de învățământ din România este pe baza cerințelor tale?

R: Eu de obicei nu am așteptări și nu îmi pun limite! Mă adaptez la fiecare sistem sau grup în funcție de cerințe! Cred în replica „Fă rai din ce ai!”. Niciun sistem nu este desăvârșit întru totul! Totdeauna se va găsi cineva care să cârcotească! Eu am fost în liceu pe profil uman, după am ales Facultatea de Geografie în care mă simt cel mai împlinit! Cred totdeauna că puterea gândurilor noastre este foarte mare. Ce energie transmiți, tot așa se întoarce! Nu mă plafonez prin ceea ce spun. Doar că decât să te vaiți, cred că este mai bine să te străduiești să faci bine treaba ta! Nu ai cum să conduci lumea! Dacă fiecare și-ar face treaba lui bine, totul ar fi perfect!

Î: Ce înseamnă pentru tine a fi voluntar?

R: Voluntarul este cel care ajută oamenii să evadeze puțin din societatea asta în care toate se cumpără și se vând, pentru că acesta face totul din inimă! El dăruiește necondiționat fără să aștepte în schimb altceva! Voluntarul are o singură dorință: de a ajuta și de a face lumea mai bună! Banul ne-a făcut să nu mai facem lucruri din inimă, ci doar pentru că așa trebuie! Eu cred că un voluntar este un strop de iubire și devotament care răspândește lumină și căldură! Eu așa mă raportez la ideea de a fi voluntar!

Î: Poți să ne spui câteva cuvinte despre tine?

R: Până acum ceva vreme eram un om care se afla tot timpul în căutare! Dar ce căutam!? Căutam fericirea! Până mi-am dat seama că fericirea nu este nicăieri altundeva, decât în mine! Dumnezeu este în fiecare dintre noi, alături de lumina divină! Cheia vieții și a împlinirii este chiar sub nasul nostru!

Noi, dacă suntem împăcați cu noi înșine, vom ajunge să fim împăcați și cu cei din jur! Și atunci vom înflori frumos! Pot să spun că acum caut să fiu eu cel autentic și simplu, și în același timp să dăruiesc iubire cât de multă pot! Pentru că doar iubirea poate să schimbe ceva pe acest pământ!

Î: Care crezi că este problema societății de există atât egoism?

R: Da, chiar există individualism mult! Mă doare sufletul când văd, mai ales în oraș, acest lucru! Cred că după perioada comunistă în care românii au fost subjugați, văzându-se liberi au căutat să ia din străinătate tot ce le-a fost lor interzis până atunci! Și de atunci ei au uitat cine sunt de fapt!

Au gustat din tot ceea ce a putut oferi străinătatea, adică banii, urcarea rapidă în clasa socială, sabotarea aproapelui pentru motive proprii, și dragii noștri români au devenit, ușor, ușor, străini în țara lor! Nu își mai găsesc locul! Nu mai este spiritul acela românesc de uniune și ajutorare! Societatea românească funcționa foarte bine atunci când fiecare știa ceea ce are de făcut și făcea cu drag, nu se zbătea nimeni să fie mai sus decât altcineva și toți erau fericiți!

Cine își mai aduce aminte că avem tradiții minunate, că ne reprezintă simplitatea și omenia!? Și mai ales familiile care fac puțini copiii pentru că „nu au cu ce să îi crească”, dar Dumnezeu ne dă atât de multe resurse și daruri! Dacă un copil este singur la părinți, dacă acasă este centrul atenției, automat, așa va încerca să se comporte și în grupurile în care intră și de aici vine problema!

Toți vor să fie șefi, doar că nu de asta avem nevoie! Avem nevoie de valoare, care era odată! Zic să ne mai aducem aminte de unde am plecat și să mai mâncăm o fasole bătută alături de vecinu’, împărțind aceeași pâine!

Î: Care este sursa optimismului tău?

R: Sursa mea, care mă face ca în fiecare moment să fiu recunoscător și bucuros de toate este iubirea Domnului nostru Iisus Hristos! Pentru că El atât de mult ne-a iubit încât și-a dat viața pentru noi! Și noi să fim negativiști!? Măcar prin mulțumire să-i răsplătim, dacă prin jertfa față de aproapele nostru nu putem!

Î: Care sunt planurile tale din punct de vedere social în următorii ani?

R: Mie nu prea îmi place să fac planuri! E mai frumoasă viața în care te bucuri de oportunitățile pe care ți le oferă Dumnezeu și nu îți faci tu niște uși de salvare! Ceea ce ne plănuim noi de multe ori nu ne este de folos, așa că mai bine să lăsăm pe Dumnezeu să decidă! Dar cu siguranță orice aș face, vreau să fac totul cu dragoste sinceră!

Î: Un gând de încurajare pentru tinerii din România, te rog!

R: Să caute în ei fericirea și sclipirea divină, și când o găsesc să o lase să strălucească! Dacă noi acoperim lumina cu negativisme și prostii, o să rămânem niște oameni triști!

Spunea marele actor Dem Rădulescu:

„Atunci când vrei să te plângi mai bine te uiți la cei care sunt mai jos decât tine, care poate nu au picioare sau mâini. Atunci vei vedea toate binecuvântările pe care ți le-a dat Dumnezeu!”.

Oricum ar fi țara, familia, mediul în care te-ai născut, te rog să iei ce este mai bun și să ajuți țara să înflorească! Dumnezeu știe perfect de ce a îngăduit ca tu să fii aici și acum! Mulțumesc din suflet!

 

 

Eli Vorbește – Interviu cu tipa „influencer de fapte bune” din România

"în Interviuri" "de POV21"
Eli Vorbește

Eli Neicuț, cunoscută sub numele de „Eli Vorbește” este „influencer de fapte bune” în România. La doar 26 de ani, ea are un canal de Youtube, numit foarte inspirat – Eli Vorbește și coordonează o echipă de constructori de case.

Pentru că asta face Eli – vorbește. Și o face într-un stil extrem de organic și dulce, în așa fel încât mesajul transmis de ea îți rămâne întipărit în minte. Știu asta pentru că am găsit-o într-o seară în cadrul emisiunii „Starea Nației” cu Dragoș Pătraru pe Prima TV și am fost cucerit instantaneu de pasiunea acestei fete.

Dar o las pe ea să vă spună mai multe…

Î: Salut, Eli! Mă bucur că ai acceptat să schimbi câteva idei cu noi. Pentru început, am o întrebare foarte simplă. De ce să muncim voluntar?

Eli: Păi, de ce nu?

Adică… ce altceva să faci? Ce faci după călătorit, seriale și ieșit în oraș, care treacă-meargă o perioadă? Da, avem nevoie și de relaxare. Dar după ce muncim atât fiecare la jobul/școala lui, cred că merităm să încercăm și altceva. Dacă acel „altceva” schimbă viața cuiva în bine, de ce să mai stai pe gânduri?

Cred că este mai dificil, în prima fază, să treci peste „De unde să încep?”, „Oare mă descurc?”, „Cu cine să vorbesc despre asta?”. Dacă treci, totuși, în scurt timp devine o dependență de bine!

Î: Există o oarecare stigmă față de voluntariat pe care o văd la persoanele de vârsta a treia. Aceștia spun că voluntarii sunt fraieri care se consumă fără rost și nu produc nimic. De ce există această atitudine și cum îi vezi evoluția?

Eli: „Muncești pe moca, fraiere” am auzit-o și eu, și nu doar de la vârsta a treia, din păcate.

Mie îmi place să spun că, deși voluntariatul nu îți dă bani, te ajută să îți formezi niște aptitudini pe care mai târziu nu le poți cumpăra cu oricâți bani vrei tu. Skill-uri în socializare, organizare, leadership, time management etc., fiind toate cuvintele alea pompoase de se tot cer pe la interviurile firmelor de renume.

Știu din povești de pe vremea bunicilor noștri că așa-zisul „Voluntariat” însemna muncă forțată, neplătită. Cum am doar 26 de ani, n-am prins vremea aceea.

Nu pot să știu ce sentimente au adunat ei atunci. Sper totuși să nu impună aceeași atitudine nepoților lor. Aceștia chiar vor concura pentru locul ăla de muncă bine cotat pe care îl vor. Mai ales că vor concura cu tineri care, deja, vor fi încercat măcar două-trei experiențe similare.

Dar să știi că am văzut și bunicuțe care merg și stau cu copiii abandonați în spital. Bunicuți cu pensie minimă care introduc patru lei în urna de donații pentru una dintre cauzele noastre.

Î: Cum combați activ comportamentele egoiste?

Eli: Atitudinea învingătoare nu este: „Aoleu, românii ăștia-s așa superficiali! Se uită numai la can-can și donează doar de Crăciun.”.

Nu, din contră. Atitudinea ar trebui să fie mai degrabă ,,Suntem luați prea tare de valul de probleme care au loc în timpul anului. Deci eu mă ambiționez să găsesc o modalitate cât mai bună de a-mi alege cuvintele și imaginile, ca să ajung și la acei oameni, nu doar de Crăciun!”. 

Le voi arăta că bucuria ajutorului nu se rezumă doar la ajutat, ci și la faptul că, fiind alături de comunitate, te descoperi cu adevărat pe tine!

Pentru ceilalți care încă au ceva de comentat sau încă aleg să ignore, am învățat că, dacă vreau să am o mentalitate cât mai ancorată în realitate, trebuie să văd exact ce motivează și ce plictisește. Trebuie să învăț să nu judec. Am învățat că fiecare a avut o copilărie, un anturaj, o educație în spate. E imposibil să placă tuturor tot ce faci tu.

Vreau doar să cred că într-o zi, de la majorat până la pensie, va fi măcar o zi în care vor fi priviți oamenii buni cu alți ochi.

Î: Cum a apărut „Eli Vorbește”? Ce te-a motivat să iei atitudine?

E: Revin la argumentul cu care am deschis acest interviu. Sufeream de o lipsă totală de subiecte care să-mi dea energie. Căutam ceva care să-mi stârnească căldură interioară și fericire, prin simplul gând la acel ceva. 

Știi cum sunt întrebați unii artiști: „Te vezi făcând altceva în afară de muzică? – Niciodată! Muzica e viața mea!”. Ei bine, noi, ceilalți, nu suntem așa binecuvântați să avem un răspuns așa rapid și sigur… 

După ce am ieșit pe banii mei”, la primul salar’ desigur că am vrut să-mi cumpăr tot ce nu puteam să le mai cer alor mei. Știi tu, haine de la mall, citybreak în Italia și toate cele. După o perioadă, totuși, m-am întrebat:

„Așa și? Acum încotro? De-asta am venit eu pe-aici? Doar de-asta?”. 

Și, astfel, m-am gândit la ce am mai făcut eu în „tinerețe”, dar care mi-a plăcut nespus de mult. Și m-am pus pe amintit… mereu a fost școala și implicare extrașcolară, facultatea, două ONG-uri, job și… nimic.

Fără acestea, cu siguranță aș fi fost un personaj foarte șters, care te-ar fi plictisit cu câte platitudini poate să vorbească – că asta cu vorbitul nu o am din voluntariat. Ha-ha-ha! Deci cu siguranță aș fi vorbit ca și până acum, dar fără cap, coadă sau vreun mesaj sănătos.

Am zis ok, hai să mă întorc la treabă. Dar ce să încerc? Cu căței, cu pisici, cu copaci, cu civism, cu spitale, cu ce? Sunt atâtea cauze de nu mai știu la cine să merg sau unde aș putea fi cel mai utilă? 

Hai să scriu pe Youtube… și ce să vezi, cred că sunt trei, hai patru ONG-uri în România care chiar au filmulețe de prezentare sau unele care chiar să te facă să intri în povestea lor.

Și atunci am zis… OK! Aia e! Fac eu Primul Canal de Youtube despre Voluntariat din Romania.

Aduc oameni și exemple. Povestim împreună – de ce se înghesuie lumea să se implice, deși nu sunt plătiți în bani.

Î: De ce Youtube și nu altceva?

E: Pentru că folosim Youtube din ce în ce mai des – uneori mai des ca Google – pentru a căuta informații foarte variate. Dacă vrei să gătești, să rezolvi o eroare de programare, să te machiezi, să te „emancipezi”, să râzi, să… orice, există sigur un video. Dat fiind că Voluntariatul este despre energia oamenilor, „de-ce-ul” care  stârnește inițiativa, nu cred că e transmis corect doar în poze, sau doar în text.

Î: După cum am spus, te-am văzut la Starea Nației cu Dragoș Pătraru pe Prima TV. Acolo ai povestit despre „Eli Construiește”. Spune-ne câte ceva despre mișcarea asta pe care vrei să o lansezi! Ce construiește Eli?


E: Varianta A. O căsuță pentru o mămică abuzată și cei 6 copii ai ei. 

Varianta B. O comunitate de oameni care separat nu ar putea schimba lumea, dar împreună construiesc imperii. 

Varianta C. Toate opțiunile de mai sus.


Răspuns corect: C.

Am început anul trecut de Crăciun, când și eu, ca mulți alții, vizitam centre de plasament. Atunci mi-au răsărit în cale Alexandra și cei mai lipicioși, educați și luminoși copii de pe Terra.

Gabi, Alex, Delia, Ana, Ștefania și Claudia.

Atunci am știut că eu trebuie să fac cumva să nu fiu și eu unul care îi sufocă de cadouri două zile pe an. Am făcut bradul cu ei acasă. Știam că durerea lor cea mai mare era că stau toți șapte în două cămăruțe din chirpici.

Dar… cine eram eu să fac o casă? De la zero, tot cu atâția bani în buzunar.

Am mai adunat niște încredere în mine și o gașcă de oameni care nu mă lasă la greu și am zis – ok – ce ne trebuie?

Iată-ne câteva luni mai târziu. Eli Vorbește și echipa au strâns 80 000 lei. Jumătate din valoarea casei e achitată cu acei bani, iar jumătate, din materiale donate. Așa am deschis șantierul!

Planul e destul de simplu: trei dormitoare pentru câte doi copii. Fiecare are biroul și colțul lui de joacă. Bucătărie echipată și un living primitor așa cum Alexandra doar visa.

Urmăriți-ne online pe Eli Vorbește, acolo vă povestim tot ce facem cu lux de amănunte, și pentru cei care ne-au donat încrederea lor, dar și pentru cei care poate la anul, inspirați de nebunia unor corporatiști, actori, medici, antreprenori, studenți, se apucă și ei!

Î: Ce sentimente ai când reușești să ajuți oameni?

Împlinire – că am facut ceva care să conteze pentru cineva.

Fericire – cu endorfine, ca atunci când mănânci cea mai bună prăjitură din lume (fără repercusiuni calorice, evident).

Mândrie – că nu am făcut asta singură, ci cu oamenii autentici pe care i-am adunat și de care mă leagă acum amintiri mai spirituale.

Î: Ce dificultăți ai întâlnit pe acest drum? Ai avut vreun moment în care ai vrut să renunți?

E: De fiecare dată când îmi venea în cap „the R-word”, mă gândeam și mă gândesc și acum că în toate biografiile de succes ale oamenilor pe care îi urmăresc mereu apare o frază despre cum faptul că nu au renunțat nici a 123456-oară a fost cheia succesului.

Și am zis, bă, e un semn bun… că dacă era prea simplu și banal, nu aveam motive.

Motivul principal, care este foarte răspândit, cu precădere la cei din generația noastră este banala lipsă de răbdare! Vrem aici și acum, rezultate instant. Haide!

Încă din liceu mă uitam la multe TED Talks și mai citeam cărți motivaționale. Când spunea cineva că a construit brand-ul X, afacerea, visul în Y ani, mi se parea așa… E, nu a muncit el destul, ia să vezi că eu fac în câteva luni și un canal de Youtube și o casă – stai pe-aci!

Dar apoi, lecția răbdării mi-a spus că sar niște etape. Că pot deveni superficială și să mă abat de la țelul meu fără să îmi dau seama. În goana după niște cifre impuse de cei care nici măcar nu se uită la ce fac. Că întâi trebuie să descopăr care mi-e vocea și drumul, iar asta cere timp, feedback. Mai multa muncă și… răbdare.

Î: Cine te susține?

„Cum îți răsfeți iubitul?” „Păi, uneori tac!”

Eli Vorbește

E: Aia sunt eu, până și numele vlogului a venit de la prietenul meu. Pentru că… Eli Vorbește.

Apoi sunt cei douăzeci de oameni pe care am reușit să-i adun pentru căsuță. Alexandra care mă ajută să scriu mai bine. Jeanina care mă trage de urechi atunci când mă „bosumflez” la vreun comentariu negativ și toți prietenii care atunci când cer ajutor, fac cumva și se descurcă.

La care se adaugă cei două mii de oameni care mă urmăresc. Din când în când, aruncă o inimioară sau un like la postările mele pline de drag.

Î: Cum pot cititorii POV21 să te încurajeze? Dar să ți se alăture?

E: În funcție de unde le place să stea mai mult. Mă găsiți pe Facebook/Instagram/Youtube la @elivorbeste.

Eu prezint pe acolo tot felul de cauze cărora merită să le acorzi câteva minute. Măcar până afli ce-ți gâdilă interesul și care ar putea să nu te mai lase să dormi noaptea de entuziasm și idei nebunești.

Dacă încă nu e acolo episodul cheie care să vă inspire sau aveți idei despre cum putem să le arătăm mai multor oameni cât de cool este voluntariatul, scrieți-mi și vă răspund!

Î: În final, ce sfat le-ai da celor care își doresc să facă voluntariat dar se simt stânjeniți și descurajați de familie/prieteni?

E: Am auzit o glumă bună la o prietenă care a început o afacere pe cont propriu. Adesea nu e înțeleasă atunci când explică modul ei de supriavețiuire fără salariu stabil și un program fix:

Prietenilor le spun că sunt  „freelancer”, părinților – „antreprenor”, iar bunicilor – „patron”.

E: La fel, dacă vrei să pornești de undeva, poți să o formulezi altfel. În loc de merg să fac „voluntariat” – merg să caut prietenii ăia adevărați cu care să construiesc proiecte noi și cu care să vreau să trag o beție și la pensie.

Merg să muncesc pentru cariera mea. Merg să învăț ceva util, ca să nu stau toată ziua la calculator și prin baruri.

Iar pentru tine, dacă ai văzut titlul acestui articol, ai dat click și ai scrollat cu privirea până aici, e clar că ești fix acolo unde trebuie. Îți dai seama că doar liceu/facultate/job înseamnă să mergi cu valul; să nu te diferențiezi cu nimic. Oricând vrei să mai afli ceva nou despre tine, trebuie să ieși puțin din zona de confort.

Voluntariatul va fi mereu o soluție bună. Bună și pentru tine, și pentru cei din jur.

Dacă ați ajuns până aici și încă nu ați căutat canalul ei, o găsiți pe Eli Vorbește pe Youtube, dând click AICI.

Ortho Caffé- Cum să NU ieși la o terasă?

"în Diverse/Texte" "de POV21"

Știți acele zile extrem de rare când scapi de la liceu la ora 13, pentru că fix ora aia la care nu te-ai pregătit nu se mai face?

Când acest miracol se întâmplă, stai tu cu gașca ta de prieteni și căutați răspunsul la veșnica întrebare a liceanului –  „Unde mergem?”. Majoritatea tinerilor vor alege o terasă sau o cafenea, nimic nou în asta, de acord cu voi. Noutatea apare când tinerii din județul Hunedoara, mai ales Hațeg și Deva, urmează calea de pe lângă biserici și își odihnesc mințile jumătate arse într-un loc diferit, un fel de cafenea abstractă. Astfel, ei ne arată CUM SĂ NU-ȚI PETRECI TIMPUL LA O TERASĂ.

La Ortho după o zi grea de școală

CE ESTE ORTHO CAFFÉ?

Ei bine, după cum îi spune și numele, este o cafenea. Nu, nu în adevăratul sens al cuvântului. Nu ai o mie și o sută de sortimente de cafea la prețuri exorbitante, gen Starbucks (aveți aici un articol delicios despre asta). Nu există fum de țigară mai ceva decât fumul de la o uzină în mijlocul zilei de lucru. Și nu, nu te vor deranja manelele din BMW-urile parcate în față.

Ortho Caffé este un loc chic, minimalist dacă vreți, în care tinerii hunedoreni beau gratuit un ceai, o cafea, o ciocolată caldă sau un cappuccino și socializează. Joacă table sau diferite jocuri de tipul board games, tenis, își fac temele sau se gândesc la următoarele activități de voluntariat.

ORTHO CAFFÉ- INIȚIATIVA UNEI EPISCOPII

Bănuiesc că v-ați prins până acum că „ortho”  vine de la ortodox, da? Știu, știu, unii v-ați luat trigger când ați văzut episcopie în subtitlu, poate vă așteptați la ceva rău sau doar să căutați nod în papură. Acum, nu aveți de ce, pentru că această inițiativă luată de Episcopia Devei și a Hunedoarei este chiar foarte mișto!

CUM A ÎNCEPUT?

Episcopul Gurie Georgiu era plecat în Italia și a observat că pe lângă biserici se află și locurile acestea unde tinerii se întâlnesc și fac diferite lucruri într-un ambient plăcut și cu o oarecare dorință de dezvoltare. Așa că, îndrumat de un consilier pentru tineri foarte cool, au decis să înființeze și aceste cafenele.

DE CE ESTE MIȘTO?

CUM SĂ NU FIE MIȘTO? Adică, să facem asta clar: te duci într-un loc călduros, bei un ceai sau o cafea sau mai multe gratuit, vorbești cu oameni de vârsta ta, citiți, faceți teme, râzi și te simți bine și toate astea fără să te etalezi la cel mai scump local din oraș. Am uitat să menționez că dacă te simți ca acasă acolo, poți oricând să devii voluntar și să te implici în activitățile faine pe care aceștia le dezvoltă.

E CA O PROMOȚIE, ALL IN ONE.

ȘI CUM ÎMI PLACE SĂ MĂ BAZEZ PE ARGUMENTE, AM STAT CU 2 LICEENI DE POVEȘTI. IATĂ PĂRERILE LOR DESPRE ORTHO CAFFÉ

„Ortho Caffé… un centru de tineret pentru unii, un loc neexplorat pentru alții, o cafenea specială pentru cei mai mulți dintre noi. Pentru mine, Ortho reprezintă ceva deosebit. Încă îmi amintesc ziua deschiderii. Am fost împreună cu colegii, am zis de ce nu, hai să încercăm. Am observat că ne place, era un loc unde puteam primi o cafea sau un ceai cald gratuit. Încet, încet, am început să mergem zilnic, ducându-mă mereu cu o mare bucurie, știind că mereu voi găsi oameni calzi, primitori acolo.

La Ortho am cunoscut persoane pe care astăzi îi numesc cei mai buni prieteni și cu care am amintiri neprețuite.

Tot aici am învățat cum să lucrez în echipă în tot felul de activități pe care Roxi și Flaviu le propun, acestea fiind mereu ceva diferit de ceea ce vedeam tot timpul. Cine ar fi crezut că un simplu loc ar putea avea un așa mare impact asupra vieții tinerilor? Eu, una, nu. Ortho-ul mi-a adus întotdeauna doar bucurie și pace în suflet și o cafea foarte bună în stomac. E locul unde poți fi tu și să fii primit cu brațele deschise. E locul unde până și cea mai dezamăgitoare zi poate deveni o reușită.

E locul unde ești în familie încă de când intri pe ușă. E locul unde te vei putea întoarce mereu. E ca o a doua casă. E… acasă.”

Familia Ortho din Hațeg, de Crăciun

Denisa Andrioni, Ortho Caffé Hațeg

 

„Ortho Caffé reprezintă pentru mine o a doua familie, formată din persoanele cărora nu le atribui un scop în viața ta, dar cu timpul îți dai seama că nimic nu e întâmplător.

Ortho=familie, asta în cel mai scurt discurs posibil. Eu am fost adus în locul acela de un prieten și am început să particip la diferite proiecte, iar acum fac parte din grupul de voluntariat. Activitatea noastră principală este <<Câte o faptă bună pe lună>> care constă în realizarea unui eveniment în urma căruia donăm tot ce primim. Noi nu scoatem profit.

Cursuri de chitară Ortho Deva

Ar trebui să existe câte un Ortho în fiecare oraș. Este un mod și un prilej prin care tinerii se pot întâlni și socializa. Întâlnirile noastre sunt într-un cadru neutru, noi nu suntem îndoctrinați religios, suntem tineri de toate crezurile. Eu am avut șansa de a cunoaște oameni deosebiți și cred că fiecare ar merita să aibă șansa asta.

Astfel de centre oferă prilejul tinerilor de a ieși din zona lor de confort.”

Alexandru Cinezan, Ortho Caffé Deva

Până la urmă, Ortho Caffé este mai mult decât un loc.

Niciodată nu am crezut că ,,acasă” înseamnă pereți, mobilă și niște plante decorative. Locurile noastre preferate au ajuns să fie așa datorită unor oameni. Fără ei, nimic nu are culoare.

Nu mă crezi?

Întoarce-te într-un loc în care obișnuiai să stai cu gașca aia nebună, locul ,,ăla” care era preferat de toți prietenii tăi. Du-te acolo singur și spune-mi dacă imaginea aia mâzgălită mai este atât de haioasă, spune-mi dacă mai ești fascinat și amuzat de scene banale din cotidian așa cum erai atunci.

Ortho Caffé nu este despre un loc unde stai la povești, nu este despre biserică, nu este despre jocuri și ceaiuri gratuite. Ortho Caffé este despre oameni, despre tineri, despre râsete, amintiri și activități care fac un bine.

Ortho Caffé este despre bucuria de a fi copil… la orice vârstă.

Membrii de la Deva împreună cu cei de la Hațeg

 

P.S. Mai jos, aveți un videoclip cu voluntarii de la Ortho din Deva care le-au făcut o bucurie enormă celor în vârstă și i-au vizitat cu cântece și voie bună la azil.

Publicată de Ortho Caffè pe Vineri, 17 mai 2019

 

Plus, încă o poză cu cei din Hațeg. A fost foarte greu să aleg doar câteva imagini.

IN MEMORIAM COLECTIV

 

 

 

Autor: Miruna A. Sabău

Tu ce știi despre Roșia Montană? Pe cuvânt de voluntar

"în Diverse/Texte" "de POV21"
Roșia Montană

Exercițiu de imaginație 

Te trezești în zumzăitul alarmei și o închizi repede, ca să nu îi deranjeze pe ceilalți. Somnul încă îți gâdilă pleoapele și, deși parcă ai vrea să fii tu primul la baie, te cuibărești la loc în sacul de dormit și aștepți. Alți douăzeci de saci așteaptă alături de tine. 6.45
Te agăți de ultima fărâmă de somn și încerci să îți termini visul. Auzi cum jos, la bucătărie, cineva se conectează la boxă și știi că nu mai durează mult. Melodia începe. Se aud pași pe scările de lemn, iar muzica bubuie din ce în ce mai tare. Ajunge lângă patul din stânga ta. Lângă tine. Lângă patul din dreapta. Te ridici și te uiți în jur, să vezi cine mai doarme. Dacă mai doarme. Lumina e încă difuză, soarele se ascunde după nori, după dealuri și case. Te întinzi și un fascicul de febră musculară îți face brațul să tremure. Din bucătărie se aud clinchete de tacâmuri. La masăăă. 7.00

Evident, asta nu e nici prima ta zi de școală, nici cel mai nou video de morning routine pe care l-a postat vloggerul ală harnic, care se trezește când îi ajunge soarele la buric și își calcă atent hainele înainte să iasă de sub plapumă. Nici dimineața de vacanță pe care o știai până atunci nu e. Nici ziua vreunui mare examen.

În schimb, e începutul unor zile de care știi că îți va fi dor.

De dat cu bormașina, de daltă și ciocan, de scăldat în tău și de povești la foc de tabără. De muzica de dimineață și de napolitanele alea prea dulci și prea bune, pe care nu le găsești la oraș.

Pentru cine nu știe, o să pară că aberez.

Dar dacă să dormi într-o mansardă cu 20 de oameni, să te trezești devreme și să sapi fundații, să dai cu bormașina și să spargi pereți nu îți sună ca una dintre cele mai faine părți ale verii, clar nu ai trecut pe la Adoptă o Casă.

De fapt, experiența mea din vară de la Roșia Montană a fost atât de marcantă, încât săptămâna trecută am revenit pentru o serie extra. Și mi-e foarte clar că mă voi întoarce iar și iar. Și iar. Dar pentru că totul a început în iunie (și fără acele două săptămâni nu aș fi ajuns aici), relatare mea se va baza, în principal, pe prima mea întâlnire cu Roșia Montană și cu echipa Adoptă o Casă.

În cele din urmă, așa cum spunea o persoană pe care o admir și care luptă pentru acest loc…

Roșia Montană e ca un drog. Îți intră în sânge.

Vii o dată și nu te mai poți despărți.

Când m-am înscris prima oară în program, am făcut-o atât de la întâmplare, încât am plecat de acasă fără să am așteptări. Despre Roșia, știam eu ceva cu cianuri și cu aur, ceva legat de un scandal și un protest (dar eram departe de a-mi imagina ce voi găsi cu adevărat acolo).

 Roșia Montană
Drumeție la Roșia Montană

Iar despre programul Adoptă o Casă la Roșia Montană…

Întrebarea săptămânii de dinainte de plecare a fost, fără dar și poate, ce faceți acolo? Prieteni, părinți, rude, toți puneau aceeași întrebare –  și ce faceți acolo?, și pe bună dreptate. La zâmbeam, îndrugam ceva și mă întrebam la rândul meu: ce facem acolo???

 Adoptă o casă

Ei bine, ce am făcut acolo nu a fost nimic din ceea ce aș fi făcut în mod obișnuit și nici nu cred că imaginația mea ar fi putut măcar ajunge undeva pe aproape. Dar ghiciți ce? Mi-a plăcut la nebunie. Și țineți minte că Ada Milea e terapie curată atunci când dai cu dalta într-o bucată încăpățânată de lemn și nu reușești să scoți din ea ce ai nevoie.

 Roșia Montană

Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană a fost inițiat în 2012 de către asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie. –  alături de membrii din comunitatea locală, contribuind la conservarea și la promovarea patrimonial cultural și, îndeosebi, a celui arhitectural din Roșia Montană și din împrejurimi. Iar echipa este formată din voluntari.

Concret…

…am dat cu dalta și cu ciocanul, am tăiat cu japonezul (fără să torturăm vreunul), am săpat fundații și am dărâmat pereți, am învățat să facem zidărie seacă (cel puțin teroretic), am mers în drumeții și ne-am scăldat în tău… Asta ca să enumăr doar o mică parte a activităților din cele două săptămâni din vară. Ne-am jucat de-a șantierul, ca să spun așa, doar că la modul cel mai serios. Aproape.

Unde altundeva te mai trezești pe muzică macedonească, ziua faci kitsch party pe șantier sau fredonezi melodii libaneze, iar seara dansezi macarena și joci hora la focul de tabără sau în mijlocul străzii?

Fă rai din ce ai

E una dintre zicalele mele favorite. Iar Roșia Montană este într-adevăr un colț de rai. Peisajele, arhitectura, oamenii… Și dacă vă gândiți că tot ce înșir eu aici e despre un sătuc dintr-un vârf de munte în care s-au găsit unii să se certe pentru două lingouri de aur… ei bine, nu e deloc așa. 

 Roșia Montană
Peisaj

Într-adevăr, Roșia are și o parte tristă. Aia despre care aveam și eu o vagă idee când am plecat de acasă, cu exploatarea minieră și cu cianurile, și despre care s-a auzit la televizor. Aia care doare, doare până în măduva oaselor și chiar mai încolo, aia care te faci să te simți neputincios și să te întrebi ce naiba? când vezi muntele tăiat (la propriu) și te gândești ce li s-ar putea întâmpla și altora din jur.

Roșia Montană
Roșia Montană

Dar despre astfel de lucruri, cu o altă ocazie. Pentru că articolul ăstă nu e nici despre ce merge prost, nici despre ce s-a distrus, nici măcar despre cum viitorul e atât de incert.

Articolul ăsta e despre oameni aparent mici.

Despre oameni pe care poate că nu îi remarci în mulțime, dar care fac lucruri mari. Lucruri deosebite. Oameni care a fi putut închide ochii, ca mulți alții, și să îi doară în cot, dar au ales să le pese. Și, mai mult decât atât, au ales să le deschidă ochii și altora. Oameni cu inițiativă care știu că nu este ușor, dar care refuză să se dea bătuți, oameni de care merită să fii mândru, oamenii care formează familia Adoptă o Casă.

voluntariat

Eu, noi… ne-am îndrăgostit de tot ceea ce am trăit la Roșia. Iar dacă în primele două zile mă întrebam oare ce caut eu aici, la finalul celor două săptămâni, nu mai era loc decât de de ce nu pot rămâne aici?

Și cred că asta spune mai mult decât toate cuvintele.

Fii propriul tău erou! Ajută-i pe cei ce au nevoie!

"în Păreri și opinii" "de POV21"
erou

Fie deschizi TV-ul, fie orice rețea socială, conceptul de erou este aproape omniprezenți. Pe când alții încearcă să îi copieze în ceea ce privește aspectul, astfel profitând la maxim de fiecare Comic Con, alții le dedică adevărate colecții de reviste, stickere sau multe alte obiecte.

Dar, totuși, ce sunt acești supereroi? De ce au fost ei creați?

Supereroii au fost creați din dorința de a aduce ceva nou în lumea oamenilor simpli; aducători de bine și pace în comunitate, ei au fost dintotdeauna meniți să ofere exemple pozitive, demne de urmat. Indiferent cât de grele sunt luptele lor, binele învinge întotdeauna.

Cum putem urma exemplul supereroilor?

Rețeta nu e complicată. Nu vei auzi că te culci om normal, iei ceva magic și te trezești erou. Tot ce trebuie să faci este câte un bine în fiecare zi. Orice lucru mic, făcut cu drag, te transformă în eroul zilei pentru cineva! Fie că ajuți un bătrân să treacă strada sau că donezi sânge, fie că alegi să cumperi un aliment în plus pe care să îl oferi cuiva sau că donezi rechizite copiilor care au nevoie de ele, prin gestul tău mic poți aduce o alinare mare cuiva.

Facerea de bine este extrem de încurajată astăzi.

Nenumărați oameni se dedică trup și suflet activităților de voluntariat pentru comunitate, prin intermediul ONG-urilor sau evenimentelor mai scurte cu specific caritabil. Chiar și tu poți deveni erou, luând parte la astfel de mișcări sociale, prin simpla înscriere într-o organizație de voluntariat. Fiecare om contează, iar contribuția ta va fi extrem de valoroasă.
La nivel înalt, lucrurile stau la fel de bine, deoarece inițiative există.

Lanțurile mari de magazine au încurajat donarea de alimente și haine pentru cei nevoiași. Companiile pot alege să direcționeze un anumit procent din impozitul pe venit către organizații precum “Salvați Copiii” sau “Magic Camp”. Primăriile din unele orașe au amenajat spații unde oamenii pot aduce haine de care nu mai au nevoie sau pe care nu le-au purtat, pentru a fi oferite mai departe celor sărmani. În plus, programe precum “Back to school” asigură rechizite pentru copiii din zonele defavorizate sau cu familii ale căror venituri sunt extrem de mici.

Cu alte cuvinte, de la mare la mic, oamenii se ajută reciproc prin diferite mijloace. Asta îi face să devină mai buni în fiecare zi. Cu fiecare faptă bună, devii eroul cuiva în ziua respectivă. Și cum “dar din dar se face rai”, e bine să dai mai departe cât mai multă iubire, blândețe, răbdare, compasiune și dedicare celor din jur. Nu e nevoie să ai mulți bani sau să fii influent ca să ajuți la schimbarea vieții cuiva. Un ajutor în plus poate fi oferit de rețelele sociale. Poți distribui povestea cuiva care merită ajutat sau, dimpotrivă, unde poți descoperi oameni care au nevoie de tine și de alții asemănători ție.

Așadar, haideți să fim mai buni! Să oferim din toată inima și să ajutăm fără a aștepta ceva în schimb! Acesta este idealul la care aspiră orice societate, iar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Vrei să fii erou? Poți dacă îți dorești cu adevărat!


Autor: Andra Mocanu

Voluntariatul în cadrul ISU-SMURD, cu Emanuela Avram

"în Texte" "de POV21"
ISU-SMURD

Voluntariatul este responsabilitatea, dar și plăcerea de a îi ajuta pe cei din jur. Acesta presupune dăruire și omenie, calități tot mai puțin întâlnite în ziua de astăzi. Am ales să scriu povestea unei domnișoare din cadrul ISU-SMURD.

Emanuela Avram, tânără interesată nu doar de experiența câștigată, abilitate foarte căutată de către angajatori, ci și de a aduce bucurie oamenilor care au nevoie de ajutor. Tânăra noastră ne va împărtăși câteva dintre experiențele și părerile ei.

Emanuela este studentă în anul I la Facultatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș. Ea se ocupă cu voluntariatul, atât în cadrul Serviciului de Ambulanță Bistrița-Năsăud, cât și în cadrul ISU-SMURD.

,,La început era doar o dorință de a ajuta comunitatea și de învăța câteva chestiuni de bază legate de primul ajutor. Apoi totul s-a transformat în pasiune. Chiar într-o dorință arzătoare de a-i ajuta pe oamenii aflați în cele mai grave situații și care aveau nevoie de sprijinul medical cel mai urgent.” ne împărtășește tânăra.

Pasiunea și determinarea sunt două componente prioritare ale succesului, fapt pentru care vom afla cum dragostea pentru medicină s-a înfiripat în sufletul tinerei.

,,M-am hotărât să aleg medicina la finalul clasei a 10-a, în ciuda faptului că am fost la profil uman (științe sociale-bilingv engleză). Pot să spun că această pasiune s-a dezvoltat odată cu sutele de ore de voluntariat, și mi-am dat seama că un simplu “mulțumesc!” din partea unui om căruia i-ai putut alina durerea și suferința face mai mult decât orice pe lumea asta.”

Ca în orice domeniu, întâmpinăm dificultăți la tot pasul, în drum spre succes. Cheia împlinirii viselor în ceea ce privește cariera este să nu ne dăm bătuți și să știm exact ce ne dorim de la viață, așa cum Emanuela a făcut încă de la început.

,,M-am pregătit singură o mare parte din timp și am primit sprijinul unei profesoare din liceu. Ceea ce m-a ajutat enorm. Însă a fost extrem de dificil să mă pregătesc și pentru examenul de bacalaureat și pentru admitere în același timp. Asta, pentru că erau materii extrem de diferite. Însă atât sprijinul celor din jur și încurajările primite, cât și dorința mea arzătoare, m-au ajutat să imi indeplinesc visul.”

Mai mult de atât, aceasta spune că este singura meserie în care se regăsește și care o face pe deplin fericită. Este un exemplu demn de urmat, având în vedere că meseria trebuie să ne definească personalitatea, ci nu doar să aducă un venit în cadrul locuinței.

Sexismul, sau discriminările făcute între femei si bărbați, este o problemă des întâlnită în rândul societății în care trăim. Deși este o problemă cu o vechime considerabilă, nu a fost depășită întru-totul. Din fericire, Emanuela ne anunță cu mândrie că sexismul nu este ceva întâlnit în rândul voluntarilor din cadrul celor două asociații. „Abilitățile tuturor voluntarilor sunt puse oarecum la îndoială, doar din cauza lipsei de experiență. Odată cu timpul, ambiția și sprijinul acordat din partea asistenților și medicilor, acest aspect se reglează. Fiecare dintre noi dobândind abilități pe care mulți dintre tinerii de vârsta noastră nu le au.”

Povestea fetei reprezintă o motivație pentru mulți alții, activitatea de voluntariat având o mulțime de beneficii, atât personale, cât și sociale.

„Una dintre cele mai memorabile experiențe a fost chiar în luna august, când am participat la modulul 1 de formare în Oradea. În urma acestuia am devenit oficial paramedic. A fost o lună cu extrem de multe examene și probe dificile. La care se adaugă implicit și emoțiile, dar în final mi-au adus multă experiență și satisfacție. De asemenea, am avut onoarea să cunosc o mulțime de oameni noi. Să ascult povești de viață minunate, dar și cazuri cutremurătoare, la care au intervenit formatorii noștri.”

Nu toți eroii poartă pelerină, ca și în cazul unor persoane ca Emanuela. Pentru ea, medicina a însemnat o dragoste, dar și un motiv de determinare în ceea ce privește munca pentru admiterea la facultate. Aceasta a fost admisă la UMFST Târgu-Mureș, ca dovadă a ambiției și perseverenței cu care a învăluit dorința de a fi medic.

„Este o activitate care se face de dragul de a ajuta comunitatea într-un fel sau altul. Este foarte ușor să te implici, iar orele de voluntariat le poți  face atunci când ai tu timp liber. Nu te obligă nimeni să participi cu forța la diverse activități. E o chestie care aduce beneficii. Atât pe plan social, deoarece cunoști o mulțime de oameni noi de la care chiar ai ce să înveți, cât și pe un plan mai îndepărtat, legat de carieră. Voluntariatul fiind considerat vechime în muncă.”

Argumentele au fost prezentate, povestea a fost spusă, iar tânăra dedicată medicinii a fost descoperită. Eu și Emanuela sperăm că v-am convins să vă implicați în cât mai multe activități de tipul acesteia. Alegeți atent conform preferințelor! Fie ca binele făcut să vă fie înapoiat înzecit în viitorul vostru ca voluntari!

TIFF – începuturi

"în Texte" "de POV21"

La începutul anului, când tot omul își face o listă de priorități, eu m-am înscris la TIFF (Transilvania International Film Festival) și mi-am promis să scriu licența despre importanța unui scop în viață. Aș spune că aveam speranțe să fiu acceptată la festival, dar aș minți, pentru că nu credeam că sunt capabilă să particip activ la un eveniment atât de cunoscut.

Ei bine, am fost acceptată.

Pe lângă entuziasmul și bucuria pe care le-am trăit citind mesajul, am realizat că eu chiar nu puteam să cunosc oameni noi și să mă implic, pentru că eram deprimată. Eram într-o stare constantă de vinovăție și tristețe, pe care nu le simțisem demult. Totuși, cu ultimele picături de motivație rămase în mine, am mers în prima zi de festival. De atunci, lucrurile s-au schimbat definitiv.

Zece zile de râsete și ore nedormite. Zece zile cu oameni minunați și sute de ziare de împărțit pe străzile Clujului. Zece zile de cafea și ploaie pe străzile Clujului. Zece zile care au trecut prea repede prin sufletul meu. Experiența de la TIFF este, de departe, una care mi-a lăsat multă bucurie și dor cimentat.

O mică sinteză a tot ce s-a întâmplat: dimineața începea cu îmbrățișări și cafea, cu glume – născute din prea multă oboseală și stres – cu doamna care ne făcea curățenie, mereu în același loc, mereu ascultând muzică creștină. Până la amiază, trebuia să vadă tot Clujul programul zilei de la TIFF, cu orice preț. Fiind niște ore foarte aglomerate, fiecare dintre noi ne-am cunoscut reacțiile la stres, și cred că asta ne-a unit cel mai mult (mai mult decât așteptarea de la McDonald’s ).

Ne-am afișat vulnerabilitățile încă de la început, pentru că am ținut unii la alții încă de atunci. Ar fi de așteptat ca eu să rămân cu amintiri legate de filmele de la festival, de activități sau invitați. Ei bine, în mod paradoxal, experiența mea e mult mai mult de atât. Am înțeles că o echipă se formează atunci când fiecare membru este onest și dispus să muncească cu drag, până când toți își termină treaba, ca mai apoi să avem timpul nostru, cu glume proaste și autoironii. Am înțeles că o echipă adevărată lucrează toată ziua, ca mai apoi să meargă la party-uri și la karaoke fără nicio inhibiție, așa cum eu nu m-aș fi crezut în stare vreodată.

Ne-am bucurat să fim parte dintr-un proiect așa frumos, să promovăm un lucru în care fiecare din noi crede și să o facem cu drag. Poate din perspectiva unui spectator nu se vede toată munca din spate, dar vă spun eu. În spate sunt sute de oameni care se trezesc dimineața – sau nu se trezesc, pentru că nu mai apucă să doarmă – și au grijă ca totul să fie perfect într-un timp record. Totuși, tind să cred că merită tot efortul doar pentru pauzele pline de bucurie din curte, unde m-am ascuns, atâtea zile, de ploaie și câteodată de mine. Despre filme nu vă pot spune prea multe, pentru că le-am văzut mai mult în primele pagini din ziare, decât la cinema.

E inutil să spun cât de mult o să-mi lipsească oamenii, ziarele și Kara (cățelușa TIFF-ului). Pot doar să mărturisesc că în sfârșit simt că aparțin de ceva și prin asta mi-am aflat și scopul despre care o să scriu în licență, gândindu-mă la cele zece zile în care nu am mai fost doar Alina, ci „voluntar Promo Master”, zisă și Tufa, mai apoi.

Așadar, mulțumesc TIFF că mi-ai arătat ce frumoasă-i lumea asta, cu oameni care știu să zâmbească în fața unui refuz categoric de ziar.

Alina Bora

 

Tânăra care face auzită vocea tinerei generații la nivel european

"în Interviuri" "de POV21"

Anamaria Holotă este o tânără de 20 de ani, studentă la Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din București, în anul II, pe care am cunoscut-o acum doi ani la Creatori de Viitor, unde era, bineînțeles, voluntară.

Î: Cine este Anamaria Holotă?

 

R: Anamaria Holotă este:

-studentă pasionată în anul II la Facultatea de Relații Economice Internaționale, la ASE;

-cetățean implicat și responsabil care încearcă să-i convingă pe ceilalți să se alăture;

-tânără care vrea să își facă vocea ascultată, care are aspirații și cauze în care crede și pentru care luptă.

 

Î: Cum a început totul? Ce te-a făcut să faci un pas înainte, să ieși din mulțime?

 

R: Am avut norocul să cresc înconjurată de modele și să fiu motivată de acasă. Am fost un copil foarte activ, am făcut cursuri de teatru 7 ani, jurnalism încă vreo 3 și nu prea îmi amintesc că aveam timp liber. Eram mereu de la repetiție la spectacol, acasă la teme și la școală iarăși. M-am obișnuit cu stilul ăsta agitat și plin de viață. După examenul din clasa a VIII-a și după ce rămăsesem fără preocupări, neobișnuită fiind să stau degeaba, am decis că trebuie să încep să fac voluntariat. Așa am simțit. N-am crezut niciodată în puterea miraculoasă a adeverințelor sau a diplomelor de voluntariat. Mi-am dorit să simt că am o contribuție, mi-am dorit să învăț și altceva și să îmi descopăr calea. Am început la Asociația Sens Civic din Piatra Neamț. A fost dragoste la prima vedere, mi-a plăcut să îmi asum responsabilități, am învățat să scriu proiecte, am învățat să coordonez echipe, să țin gestiunea, să atrag sponsori. De acolo drumul a fost destul de lin, oportunitățile veneau la mine fără să le caut.

 

Î: Care au fost cele mai mari provocări la care a trebuit să faci față de-a lungul timpului în proiectele din care ai făcut parte?

 

R: Cred că principalele două provocări au fost banii și oamenii. Banii, pentru că niciodată în mediul ONG nu sunt suficienți, în comparație cu nevoile sectorului. Mereu te gândești că ai putea face puțin mai bine pentru participanți cu câteva sute de lei în plus sau că ai putea avea încă cinci beneficiari, dacă atrăgeai încă un sponsor.

Oamenii, pentru că atunci când ai 17 ani și încerci să atragi parteneri, să finalizezi discuții, să atragi sprijinul instituțiilor publice sau să reprezinți în general asociația în contexte mai formale, ești discreditat. Se invocă lipsa de expertiză, lipsa de experiență sau, pur și simplu, se iau decizii fără tine atunci când poate ai avea un cuvânt de spus. Să înveți să te impui fără să fii impertinent este o lecție pe care orice tânăr o învață, de voie sau de nevoie, mai devreme sau mai târziu.

 

Î: Cum ai descrie prima ta experiență de voluntariat?

 

R: Cred că prima experiență a fost să ajut la organizarea unor ateliere pentru tinerii liceeni.  A fost solicitant și plin de învățături procesul, ştiu că am plecat acasă cu bucurie și cu dorința să mă întorc a doua zi. M-am entuziasmat pentru tot și, mai ales, pentru oamenii drăguți care voiau să mă învețe.

 

Î: Povestește-ne despre proiectele în care ești implicată în prezent.

 

R: Din februarie 2019, am devenit Young Multiplier în programul inițiat de Comisia Europeană. Scopul proiectului este constituirea unei rețele de intermediari din toate statele membre, care mediază legătura tinerilor cu instituțiile europene și le pot transmite informații despre valorile europene, respectiv despre cetățenia europeană. Desigur, prima noastră campanie s-a axat mult pe alegerile europarlamentare din 26 mai. În zona București-Ilfov activez alături de colega mea, Ingrid Schultz. Am încercat să ajungem la cât mai mulți tineri din mediul  rural și urban. Nu ne oprim la alegeri, e un plan de lungă durată. Integrarea europeană nu se realizează fără cetățeni care înțeleg și îmbrățișează procesul. Mai ales când vorbim despre tinerii de azi, care vor trăi în Europa de mâine. Desigur, pe lânga asta, răspund afirmativ oricând mi se solicită implicarea în alte proiecte ca trainer, speaker sau facilitator.

 

Î: Care crezi că este cea mai importantă calitate a ta, dobândită în urma voluntariatului?

 

R: Empatia. Am învățat să aleg să fiu acolo unde este cea mai mare nevoie de mine. Am învățat să fac totul cu iubire, nu pentru că trebuie.

 

Î: Care este proiectul tău „de suflet”? Spune-ne câte ceva despre acesta.

 

R: Cred că proiectul meu de suflet este ”Youth Us”, proiectul pe care l-am organizat după prima participare ca tânăr delegat la Congresul Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei. Alături de colegii mei din Armenia, Bulgaria, Cipru și Grecia, am conceput o serie de conferințe prin care promovam valorile și oportunitățile europene tinerilor. Nu a fost doar interactiv și informativ, a fost un mic proces de recrutare pentru viitorii delegați și participanți în celelalte proiecte de la Consiliul Europei.

 

Î: Care crezi că este contribuția ta în formarea noilor generații?

 

R: Nu cred că pot vorbi despre o contribuție propriu-zisă. Tinerilor cu care am discutat până acum le-am explicat cât de important este să faci ce faci cu pasiunea, să devii activ în societate și să te intereseze problemele tuturor când nimeni nu își asumă vina. Puțin câte puțin societatea se schimbă, aș vrea să cred că devenim din ce în ce mai informați, mai conștiincioși, sinceri, mai buni.

 

 

Î: Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge în punctul în care te afli astăzi?

 

R: Nu, a fost vorba despre o sumă de decizii pe care le-am luat și câteva experiențe care mi-au modelat traseul. Până în clasa a XI-a, am crezut că dau la medicină și că viața mea va arăta complet altfel. Am realizat că am de adus o contribuție mai importantă în altă parte și am setat vag direcția în care vreau să evoluez. Nu știu exact care e destinația finală, dar continui să fac ce îmi place, muncesc cât pot de mult, încerc să învăț de peste tot și cred că în final voi ajunge unde trebuie.

 

 

Î: Care sunt planurile tale de viitor?

 

R: Mult timp de aici înainte voi fi interesată de subiectul european și voi jongla cu diverse proiecte în domeniul ăsta. În plus, sunt preocupată de educație financiară, educație civică, drepturile femeilor. Sper să găsesc oportunități să mă dezvolt în sectoarele acestea și să am o contribuție mai consistentă. Peste toate, încerc să găsesc internship-uri potrivite, să fac cercetare în domeniile care îmi plac și mă pregătesc să devin un economist responsabil cu acte în regulă.

 

Short Q&A:

Q: Listă cu cele mai remarcabile 10 proiecte și realizări.

 

A: „Voluntarul anului”, domeniul Tineret, 2015 și 2016, Gala Națională a Voluntarilor din România organizată de Federația VOLUM, coordonator național al proiectului ”Do Your Thing”, Google Student Ambasador, ofițer de proiecte/evenimente- Programul Delegat de Tineret al României la ONU, stagiar Europe Direct București.

 

Q: O carte care te-a inspirat/ motivat?

 

A: Nu prea citesc cărți motivaționale. Îmi place mult Gabriel García Márquez.

 

Q: Ai un model în viață? Dacă da, cine?

 

A: Am mai multe modele pentru că am găsit în diverși oameni calități pe care aș vrea să le am. De la mama, de exemplu, am învățat că nimic nu este imposibil, că iubirea vindecă tot și că ești cel mai puternic atunci când crezi că nu mai poți.

 

Q: Motto-ul tău este?

 

A: ”The only thing that overcomes hard luck is hard work.” – Harry Golden

 

Q: Poți să ne spui o curiozitate despre tine?

 

A: Să fiu la mare mă face foarte fericită. Sunt relaxată, iau decizii mai ușor și de asta plănuiesc să îmi cumpăr o căsuță pe plajă „când mă fac mare”.

 

Am plantat Pădurea Transilvania 5.0!

"în Texte" "de POV21"

Sâmbătă, 23 martie, a avut loc o acțiune organizată de Tășuleasa Social, la care au participat aproximativ 1500 de oameni din Bistrița, Mureș și Cluj. Aceștia au dat viață Pădurii Transilvania 5.0, ce se întinde pe zece hectare în comuna Sânmihaiul de Câmpie, din județul Bistrița-Năsăud.

 

La această împădurire am participat și eu cu cel mai mare drag, fiind al doilea an în care fac parte dintre voluntarii ce doresc să facă un bine naturii, și automat, nouă, oamenilor.

 

Am ajuns la locul plantației în jurul orei 9, urmând să ne scriem toți numele pe o listă și să primim brățările însemnate cu numărul parcelei unde eram fiecare repartizați, alăturat sloganului: ,,AM PLANTAT PĂDUREA TRANSILVANIA 5.0”.

 

 

Start la plantat!

Alin Ușeriu, președintele asociației Tășuleasa Social, a întâmpinat, ca de fiecare dată, oamenii, prin introducerea a ceea ce urma să se întâmple în acea zi. Toată lumea era nerăbdătoare să înceapă această mare și frumoasă acțiune, întrucât la ora 10 fiecare dintre noi ne-am pus mănușile, am luat o sapă și am început să urcăm dealul, ajungând în vârful parcelei, conform numărului de pe brățară. Cei de la Romsilva (Regia Naționala a Pădurilor) ne-au explicat fiecare pas al unei plantații corecte și ne-au ajutat de fiecare dată când le ceream ajutorul. S-au plantat goruni, frasini și pini negri, iar ceea ce ni se repeta era: ,,Avem nevoie de calitate, nu de cantitate.”.

 

 

Munca e brățara de aur

Vremea prielnică, muzica bună și atmosfera creată de energia tuturor au făcut în așa fel încât cele aproximativ cinci ore de plantat să treacă foarte repede. La această împădurire au participat și autoritățile din Bistrița, jandarmii fiind considerați de Alin Ușeriu cei mai harnici voluntari. În timpul acțiunii, organizatorii au împărțit sticle cu apă și turtă dulce celor care lucrau de zor.

 

După faptă și răsplată

În jurul orei 15 am coborât să mâncăm și să ne luăm adeverințele de voluntariat, acestea fiind foarte importante, în special pentru noi, tinerii, în momentul în care vom dori să ne angajăm. Cei de la Tășuleasa Social au avut și o surpriză pentru noi: un domn în vârstă, care a cântat la frunză și la muzicuță, diverse cântece din zone diferite ale țării.

 

 

 

,,Organizatorii au fost geniali. În general, oamenii de acolo au fost super drăguți și faini. Ideea în sine e foarte bună și cred că ar trebui să se țină de această tradiție. M-am simțit foarte bine știind că am contribuit la plantarea altei păduri Tășu. Turta dulce, nota 10 cu steluță.” ne-a transmis Andreea Catalano, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din CNAM.

 

Automat când faci un lucru bun, te simți mai bine. Așa a fost la Tășu, cu fiecare copăcel pe care îl plantam, mi se îmbunătățea starea. Puțin a contat cât am avut de urcat până la parcela 8, pentru că acolo ne-a așteptat o priveliște minunată și urmau să vina cele mai minunate momente.” a declarat Luisa Dondaș, membru al echipei POV21.

 

 

Gândurile organizatorilor

La sfârșitul acțiunii, Alin Ușeriu și-a găsit cu greu cuvintele, căci l-a impresionat ceea ce multitudinea de oameni a reușit să realizeze, considerând-o una dintre cele mai grele împăduriri de până acum: ,,Nici nu-i de povestit, la cât de frumos a fost. Mari mulțumiri pentru faptu’ că ați fost aici. Cred că au fost astăzi, aici, povești extraordinar de frumoase, pe care le aveți dumneavoastră. Să le transportați acasă! Neapărat să veniți la Pădurea Transilvania 6.0. Nu știu unde o vom face, dar cu siguranță cred că o vom face pentru că este o sărbătoare atât de mare, încât merită făcută.”

 

Apoi, acesta ne-a împărtășit o experiență uimitoare, din care cu toții avem ceva de învățat: ,,Cea mai frumoasă poveste, pe care trebuie să v-o spun și dumneavoastră, din moment ce am și acceptul lui: o persoană care nu vede a fost pe una din parcelele grele. A plantat copaci cu noi. Deci îți vine să te bușească plânsul, când auzi că sunt oameni, care fără să vadă, au venit aici. Ei nu știu ce au făcut, dar eu o să-i asigur. Le vom povesti tuturor celor care nu au fost aici, că sunt mai orbi decât orbii adevărați, că nu participă la activitățile astea care merită făcute.”

 

De asemenea, îndemnul la a face cât mai mult bine nu a ezitat să apară: ,,Pădurea are mare nevoie de oameni care s-o îndrăgească. În acest moment, echilibrul este stricat, sunt mai mulți oameni care își doresc s-o ducă acasă, s-o ducă în conturile lor. Eu cred că dacă dumneavoastră vă înmulțiți – și avem, har Domnului, exemple între noi – la un moment dat, nu mai poate să aibă niciun dușman.”

 

Foto: Facebook Tășuleasa Social, Gălățan Silviu și arhiva personală

Derulează înapoi