Tag archive

vigilante

Represalii

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Născut între marionete

Născut între marionete, botezat de stele, honoris causa în psihologia manipulării, fost ambasador de inimi trunchiate, m-am întors parcă din morți, eu, monstrul, și-acum vă văd.

Dar de ce-ați mișcat cerurile în lipsa mea? Ați uitat unde ne-au început afacerile emoționale și jocurile de identitate?

Filmul a început în lipsa ta, iar sălile de cinema te așteaptă să-ți sorbi otrava, cu încredere, bineînțeles. Ador să te privesc cum te îneci în propria stimă, păpușă. Crezi că ți-ai pierdut sforile!

M-ați ucis cu dragostea mea, acum vă ucid cu confesiunile voastre și râd de voi. Mă flatați cum sunteți, restul anonimilor, așa parfumați și blajini în lumina reflectoarelor.

Să vă aduc aminte că gândesc precum un politician corupt, dar rămân gladiator în șoapte, gata de a sfărâma ceea ce nu a văzut nici Parisul și nici Berlinul. În războiul acesta, tactica maniacului mai mare câștigă.

Domnule V, coma s-a terminat, „fella”, iar acum începe mirajul charismatic de esențe. Sunt mulți, sunt mincinoși, sunt tot ce avem de văzut și de nimicit.

Am ventilat și ultimul gând de milă, iar acum privesc însângerat prin jaluzele fericirea lor. Mă vor la duel, iar eu le voi arăta drama pe care și-o doresc. Sunt un mascul isteric în timp ce ei sunt victimele rușinate care preferă să își sape groapă.

Ipocrizia lor este autentică. Eu nu sunt nici minciuna și nici drama, eu sunt fantoma de care fugiți când vreți să dormiți. Știu că nu vă mai place treji… Atunci sunteți mai sinceri!

În aceiași notă schilodită, te-am întâlnit în bar, Eve! Te-ai scăldat prea mult în negura trecutului și acum vrei să fii premiată în prezent…

Tocurile tale, ți-au ridicat prea mult stima, dar uiți că pământul îți fuge de sub picioare cu tot cu cavalerii tăi de la spritz.

Eșți un haos dirijabil într-o femeie, o domnișoară care se ascunde de propria persoană în rochii roșii și cântece vechi. Ție nu ți se aliniază cosmosul, ci impostorii! Nu ne detesta pe noi, bărbații adevărați, dacă ți-ai ales flăcăii slabi.

Cât despre anarhiști… Ei uită unde se află adevărata putere. Nu ni s-au solicitat arbitri în acest joc… Mai devreme sau mai târziu vor ieși pictați de public, căci marionetele contraatacă pe străzile funebre când te aștepți mai puțin! Și parcă și colțurile de celulă te așteaptă în nespusa viață de după gratii…

Anarhistul vrea să fie idolul unei generații fără spumă, lipsită de culoare, la fel de „gânditoare” precum mulțimea, răstignită de principii bolnave.

Toți aparținem războiul măștilor, iar tu ești mascota paralelă. Acum toate pietrele sunt la locul lor. Amenințarea nu este încheiată până la funeralii, la fel de anonimate le vom face împreună.

Succesul lipsit de patimă hipnotizează prea mult domnii și doamnele anonime. Avem bombe în argumente și semănăm strigoilor după cum ne mișcăm în societate.

Extremist în gândiri fine, adulmecător de esențe tari, am venit să aduc haosul în ordine și ordinea în haos.

Încercarea este verbul eșecului, V… Nu pot să nu admir acest Cleopatru, acest om fără față și psihopat chemat la comandă, gata oricând să te înjunghie de la spate. Cu el încep primul parteneriat.

Despre femei… Dar vai, câte îmi visează cravata, câte îmi calcă de nenumărate ori cămașa, iar eu nu am niciun gând de satisfacție! Înainte indolența lor m-a făcut ce sunt astăzi… Trăiesc o adevărată curtoazie de pioni și nu de dame. O damă mai puțin în joc și deja știm cui dăm partida…

Oh, Vigilante, nu uita cine ai fost înainte de ea! Îți voi aduce eu aminte de mă lași…

Haide să ștergem sângele și să privim haini cum sunt privighetorile în ceață și cum se scaldă-n propriile suspine. Duhul de dragon mă scapă. Ceea ce este răzbunare, cândva a fost dragoste prea piperată. Eu sunt un om liber, iar restul lucrează pentru mine acum. Lovesc de unde nu te aștepți!

Voi resuscita și revigora această avalanșă de provocări.

Eu sunt lupta cu turma, cu principiile bătrânești, și-am venit să dau jaful sufletesc. Acum doar prepar ruleta rusească cu fiecare ventrilog literar.

Semnat Șarpele din paradis.

Báron Leandre

Pentru a mea Charlotte

"în Poezie și literatură" "de POV21"

A înviat ceea ce nu am crezut vreodată că se va mai întoarce.

Ea a intrat pe ușa din dos, infectându-mă cu o singură idee, un virus pentru întreg organismul neputincios. Mi-a intrat și-n gând, și-n suflet această nebunie pe care mi-a fost frică să o caut în adâncurile ființei mele.

Am vrut să-i spun adio, dar ea a câștigat…

Intelectul, egoul, critica au cedat pe rând precum motoarele unui avion Messerschmitt. Suferințele ne-au făcut ceea ce suntem noi astăzi, dar de acum… Lyndon L. nu se va mai teme de nimic! Are toate rănile sufletești bandajate și nimeni nu va mai schimba acest fapt. Domnul „V’’ simte că poate să facă totul posibil!

De când am cunoscut-o, am devenit precum oglinzile, ne-am speriat când ni s-au potrivit cerurile și cu râsete ne-am lăsat orgoliile la poarta din cașmir.

Ne-am văzut acele sclipiri din ochi și ne-am citit singurătatea ca pe niște ziare pătate cu cerneală veche.

Acei ochi de aramă sau de cărbune, acele atingeri pline de culoare mirifică, m-au convins că fiecare noapte își are sfârșitul, că sufletul încă îmi poate râde printre literele și cifrele lumii ăsteia decăzute.

Puzzle-urile s-au sfărmat și toate ușile s-au deschis spre inima mea.

Mi-am privit viața de pe un deal și am constatat că nu am fost singur niciodată în toate acele amintiri murdare de care fugeam.

M-am oprit din căutat stafii pentru prima dată, cu spiritul dintre nori, și planete, și timp, și valurile de mătase ale istoriei, căci mi-am găsit în sfârșit reflexia în ea. 

M-am văzut prin ea cât de trist am fost, cât de profan și de siguratic, și-am ales să fac acel pas spre lumină…

Mi-am purtat comorile spirituale spre splendoarea frenetică în care mă adânci ea cu fiecare holbare.

Lacrimile nu îmi încetau, dar acel chip care îmi urmărise mie tinerețea și visurile, râzând, mă liniștea, mă cufunda în acea liniște pe care o uitasem.

Și am strigat:

ce extraordinar funcționează universul!

Această mașinărie perfect angrenată, gata mereu să ne îndeplinească chiar cele mai adânci dorințe de a fi fericiți împreună!

Trăim într-o lume ce nu își mai aduce aminte, care nu trăiește nici pe electricitate, nici pe aburi și rotițe, nici pe energie atomică, ci trăim una pură, care e permanent alimentată de dragoste și încredere. Natura, existența, sufletul și infinitul și timpul s-au conectat și eram în sfârșit complet.

Efemerul încetase să mă mai stăpânească. Credeam că este o lecție de iluzionism ca oricare alta, dar pe când am întâlnit-o așa de uimitoare, ea mi-a demonstrat că tot ceea ce trăisem a fost adevăratul miraj!

Am visat că eram un fluture rătăcit şi inconştient ce zbura ici şi colo într-o lume limitată.

După ce m-am trezit, străzile, fumul și moartea erau niște farse cosmice, iar trăgând de firul vieții, nu mai găseam capătul…

Mi s-au alăturat și îngeri, și roboți, și copaci, și stele, toate pentru a reuși să-i cuceresc inima. Și am pășit dincolo de celule…

Și am găsit un suflet cufundat în suferință, acum încetată odată, din care am făurit doar cristale care să ne vedem fericiți.

Pe ea o acceptasem din totdeauna cu toate defectele, tot trecutul, cu toate suferințele, cu cele mai vaste fantezii și am înțeles lecția Lui Dumnezeu despre cine sunt cu adevărat cei fericiți.

Aveam un puternic déjà vu că e undeva acolo, sau cândva, și că-mi zâmbește. Era rețeta cosmosului, iar noi toți eram doar o parte din pântec. Eu nu îmi dădusem voie să iubesc tot acest timp…

Dar dincolo de cuvinte, după această cortină de sentimente și acest voal magnific, am părăsit străzile întunecate și am scos pălăria în fața soarelui.

Dreptatea nu mai avea nicio direcție, iar dragostea triumfa dincolo de ochii ei. Când am cunoscut-o pe Charlotte, m-am regăsit pe mine. Când am făcut-o fericită, niciun cortex, nicio utopie și niciun iad nu ar fi înțeles vreodată ceea ce am putut simți când am sărutat-o.

Acum, spun adio vieții mele de fugar și o voi îmbrățișa pe ea, pe a mea Charlotte.

 

Lyndon L. Vigilante

Răscrucea

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Investigatorul și criminalul se întâlnesc în șfârșit. Piesele psihologice au fost așezate în oglindă. Finalul se apropie.

Báron: Pari surprins să mă vezi, așa-i?

Vigilante: Știi că nu mă impresionează nimic.

Báron: Suntem un joc de personalități ale unui om mult mai mare. Recunoaște că s-a jucat cu noi!

Vigilante: Prefer să sorb tăcerea și să îmi accept dispariția.

Marionetele aparțin singurului vals sufletesc în cântece aprinse de seară. Sunt minți scufundate în terifierea  emoțiilor.

Speranțele aprind candelabrele.

Și șoptim că pierzând dragostea, nu înseamnă că n-o poți căuta iar. Este excentricitatea unui pelerinaj neîncetat în care îți cauți gândurile să te aduni. Ne mințim cu rafinamentul în epoca aceasta prea repezită.

Impulsivitatea nestăpânită, în sfârșit, este așezată în fața inteligenței sintetice și tăietoare precum diamantul.

Vrei să ai și să nu ai încredere. Să nu mai fugi de tine și să înțelegi codul cinematic al vieții. Să evadezi din acest ansamblu spiritual dintre deducție și agresivitate.

De-am avea parola emoțiilor… ceasul s-ar fi oprit din ticăit. De nu am fi sceptici și ne-am accepta cum suntem de fapt… De-am iubi fără frici…

Nu ştiu dacă ceea ce numim noi liber-arbitru există cu adevărat. Să speri dacă deciziile pe care le luăm sunt reacții chimice ale corpului la factorii exteriori sau dacă e o simplă vrajă.

Báron: Dacă, într-adevăr, liberul-arbitru există, este un drept în plus pentru îngeraşul cu cornițe să ne ia.

Vigilante: Destinul suntem noi. Acceptă!

Până se va citi această scrisoare, lucrurile deja s-au întâmplat irevocabil. Trecutul nu mai poate fi schimbat. Aș fi vrut să explic lucrurile mai devreme, dar odată ce se înțelege cum se leagă totul, o să mi se înțeleagă decizia.

Adevărul este un lucru ciudat. Poți să încerci să îl împiedici, dar își va găsi mereu drumul înapoi spre suprafață. Punem o minciună în adevărul nostru ca să putem supraviețui. Încercăm să uităm până nu mai putem. Nu cunoaștem nici jumătate din misterele acestei lumi. Rătăcim prin întuneric.

Ne place să ne explicăm repede anumite lucruri, dar totul deja s-a conectat suficient…

Cunoaștem două laturi ale unui bărbat, una foarte arogantă și alta prea sceptică și privim mirați cum s-au ciocnit. Amalgamul învârte relațiile, dragostea și niște vorbe memorabile și picante.

Cum au furat farmecul două invenții?

Cât de minunat este întunericul. Simțim cum poate fi judecat un pion prin faptul că nu i se știe identitatea, cum se văd culisele publicității.

Manipularea beletristică și frenetică este tardivă, precum o artă ascunsă divină. Gândurile nefiltrate au lăsat loc imaginației să ajungă victorioasă la mine. Doar mintea ta este cuvântul șlefuit de mine!

Dezvăluit cu curaj, rupt din suflet și împrăștiat cu ardoare.

Am cochetat cu toate stările și perspectivele, un cameleon și o cobră.

Braconierul emoțional a murit, iar justițiarul s-a pierdut în noapte. Lucrurile încep să revină la normal.

Báron și Vigilante au fost două fețe ale aceleiași monede. Tot ce a fost scris se va pierde în parfumul frunzelor de toamnă.

Există un singur autor care se crede că va rămâne anonim. La răscruce stă precum un bipolar și privește amar spre furtuna inimii sale.

Să trăim cum n-am trăit niciodată! Să simțim cum ne atinge căldura sufletească, în timp ce inimile singure bat tot mai tare. Să mai bem o cafea împreună sub stele. Să mai văd acel spate arcuit pe acorduri de chitară…

 

 

Báron și Vigilante

(Un singur anonim)

Cameleon

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Acestea fiind spuse, am ales să trăiesc precum o umbră… Am renăscut precum pasărea Phoenix din propria cenușă.

Undeva acolo, în sinea mea, a început o monotonie și m-am simțit prins de propriile stafii inteligente. Agentul a evadat repede.

Dacă amintirile ar fi clădiri, orașul sinelui meu ar fi iluminat numai de clădiri precum Empire State Building. Visurile mele sunt hoteluri și zgârie-nori, bănci, șosele și restaurante magnific ornamentate.

În orașul sinelui meu ai rămas și tu, în centru, la acea fântână arteziană unde ne puneam împreună dorințe…

Din locul meu preferat, pe care îl numeam cândva acasă, am început să-i spun iar închisoare. Veneam la același ,,Copac al Virtuților”, dar de această dată singur. Cred că nu am să mai iubesc prea curând…

Pălăria mea îmi acoperea privirea sceptică și sentimentele vechi… că nu am putut să o salvez la timp…

Tot ce a rămas este un șir neoprit de regrete și tristețe. Amintirile cu ea mă țin în viață astă seară. Respirațiile ei nu le voi uita, cum mi-au așezat cravata, cu fiecare caz de noapte spre care plecam.

Îmi doresc să opresc ceasul și să nu mai fugă timpul așa de repede! Nu caut să impun un ideal, ci să imprim moneda curată a adevărului, adevăr ce nu l-am putut spune niciodată ei.

Ceea ce am simțit încă e acolo și mă caut de mulți ani de zile cu revolverul, să trag. Zilele în care alergam în grădina cu trandifiri s-au dus. Seiful emoțiilor mele a fost spart cu un simplu zâmbet pe chipul ei plin de nămol.

I-am pus un trandafir în păr. Era precum o nebuloasă și sclipea cu acel zâmbet atât de magnific, iar mie mi-a dat șansa de a fi eroul ei.

De ce îmi trebuie universul când o am pe ea?

Anii au trecut și am schimbat perspectiva. Cu fiecare carte creșteam, învățam să apreciez litera. Am criptat dragostea.

Inimile nu cunosc contraspionajul, doar creierul alterează cu mare profesionalism tot ceea ce putea exista.

Cameleonul sunt eu –  prea schimbător –  într-o ceaţă albastră, îngăduindu-şi un lux nestăpânit al vocabulelor.

Astăzi ilustrez pacea, încrederea în cuvânt și dragostea stabilă. Am învățat onoarea și respectul, să-mi administrez ființa noir și să îmi supun spiritul temeinic, pentru a putea depăși suferința și anxietatea.

Cred că și ei îi este foarte dor de mine, dar îmi doresc să vin mai aproape de ea și nu mă lasă.

Credeți că este vorba despre gulere moi sau despre înșelat? Nu…

Vigilante nu poate cădea în astfel de capcane. Doar este cameleon!

O vreau în fața ochilor mei doar pe ea acum și aici. Nu-mi permit nicio imitație, niciun fals…

Eu doar copiez și învăț… Iau forma vasului în care sunt pus într-o relație pentru a rămâne original, bricheta care a pornit scânteia la început.

Cameleon în această savană de agenți, de suspecți, de figuri bune și rele, de umbre, de lumini, dar original și aspru cu mine însumi, în proriul templu.

Joc golf cu gândul că se poate întoarce, dar m-aș minți. Mă ținea strâns de încheietura mâinii, să nu plec de lângă ea, acum ceva vreme.

Tactica spune să ataci prin învăluire. Dușmanul e aproape, iar ceea ce legea a zis, omul a și înfăptuit.

Soarele va ieși din nori și pentru mine, însă acum domnește noaptea cu Lună plină și constelațiile ei.

Recunosc. Farmecul și nevroza sunt pentru Báron sinonime. Parcă ar concura două stele, care să strălucească mai mult într-un perpetuu dans armat.

Viața mea nu este teatru, ci o tablă tactică de adevăr și protecție.

Elitele sunt aici, iar codul este aproape gata. Încă o notă de jurnal…

Stau la balcon și încă o văd pe ea, în toată spledoarea ei. Cu privirea aceea limpede de cristal și acea aromă de cireșe. Era o ferestră spre visurile mele…

Voiam să luăm un conac și să stăm lângă șemineu împreună, să bem aceeași cafea precum odinioară.

Codurile înving frica. Inteligența și sensibilitatea se împletesc foarte fin.

Dar cameleonul se pierde în noapte în oraș, în această grădină veritabilă de statui romantice.

-Vigilante  

Prințul contraatacă

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Sub același cer bătrân, privesc amuzat tot spectacolul morții. Dedic această scrisoare și o scald în ceară veche. O trimit demonic unei victime preoțești și mult prea orbite.

Învelit în așternuturi de mătase, citind revista morții, ți-am adulmecat pașii de prea multă vreme.
Báron este de negăsit, dar așteaptă-ți soarta de a fi șoapta retezată în câteva fracțiuni de moment după ce sting trabucul.

Dragă pacoste a scenei, nu-mi permit a pleca nicăieri în văzduh, deoarece am fost tot veacul aici și ai continuat să treci pe lângă mine nedumerită…

Sunt peste tot! Sunt acea parte din oameni de care fugiți cu toții oripilați. Reprezint nebunia, păcatul și răzbunarea.
Adevăratul Báron nu poate fi atins. Un demon nobil nu se infectează cu cuvinte dulci și goale. A fost distrus deja o dată.

Trăiești între pereți de aramă, dominată și încrezută în silabele publicului. Trec inele de argint prin ploaie și îți încleștez respirația.

Nu te-am sedus, nu ți-am scris cu cerneală roșie numele acolo între pergamente mistice. Dar inima ta a urcat până în gât cu tot cu artere și liniștea se pornise prea repede. Nu mi-ai văzut nici ochii și nici astfel spiritul de prinț.

Când sângele se scurge printre candele și veșmintele se pun, toate convingerile vor fi răsturnate.

Masculinitatea mea este o teroare sufletească, gata să joace pe degete orice clonă își propune. Eu mă plimb în lume și nu mă ascund de ceea ce am fost și ceea ce voi deveni.

Eu stăpânesc ostașii și întreg palatul de cleștar cu virtuți uitate. Pe harta mea Vaudou, stai și tu, și ei, și Vigilante și Axel astupați de cenușa scrisorilor. Nebunia mea este în tot ce poate exista, inclusiv în tine. Cu acest joc, în care te complaci, arăți precum o marionetă scăldată în jar.

Dragă domnișoară enigmatică, tot ce pretinzi este o simplă halucinație bolnavă, piesa vehementă a suferinței și agoniei. Mai deschide ochii încă o dată, căci sunt adormiți și mi-ai ratat imaginea.

Ceea ce nu poate fi găsit, nu a fost niciodată pierdut, iar eu nu sunt un rătăcitor. Sunt alchimist de suflete. Eu făuresc suflete ori în metal, ori în cristal numai prin cuvânt.

Am să omor tot ce îmi stă în cale pentru a proteja dragostea sacră.

Viața ta este o minciună atâta timp cât coroana ta este la mine. Laurii îi țin între palmele uleioase și îți încleștez mândria să ți-o arunc între flame.

Ai o sete de cunoaștere și viața ți se va scufunda în război. Nu sunt geniu, ci doar nobil. Eu nu am rațiune, ai greșit personajul. Iertare…

Controlez pacea și lupta. Eu am puterea, iar tu nu exiști.

Pretinzi că mă cunoști, dar ești mai departe de deznodământ ca Luna de Luceafăr.

Șacalii mei criminali te vor înghiți, căci e în natura umană curiozitatea, iar eu profit de ea mai mult ca un vampir la început de carieră.

Vei plânge când va veni și arsura, și vei fi uimită de faptul că gândurile mele leagă și dezleagă destine..

Eu simt doar răzbunare. Rațiunea aparține celor slabi, doritori să evite problemele.

Jucați exact cum fredonez eu! Tu și Vigilante sunteți pe punctul de a dispărea cât mai curând. Eu sunt cel ce a făcut jocul mai din spate și sunt mai înzestrat ca niciodată cu bombe în cuvinte și dinamită în gândire.

Melancolia nu există. Este doar o frânghie de care se țin iscoadele pentru a mă identifica. Ele strigă, dar nu le aud nici arhitecții.

Nu poți înțelege arhitectura dragostei prin alții! Cu setea aceasta te vei pierde pe cărarea sadică pe care ai apucat-o.
Cu anotimpul ce trece, voi dispărea și eu și voi rămâne doar în memoria publicului, o mumie a tuturor fantasmelor însângerate pe care le-am avut.

Până atunci mă bucur să chinui alături de regina mea a nopții.

Báron

Secrete

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Soarta este enigmatică precum două buze roșii. Vigilante a renunțat să își servească țara în război și a ales să o servească pe ea, dar într-un alt război… Era un război al dragostei, în care eram amândoi eroi.

Nu am fost un detectiv dintotdeauna…

Am fost un puști cu vise mari și un student sclipitor la academia de spionaj, dar marea greșeală a fost să mă îndrăgostesc pentru prima dată…  Am cerut un timbru și o monedă, iar ea și-a ridicat chipul și ochii aceia căprui și gingași de înger din carte.

Ea știa că Vigilante își ascunde inteligența în fiecare cuvânt, precum o aromă tare într-o sticluță de parfum… Și ce limbaj fermecat aveam amândoi.

Luam berlina cu lei și plecam departe de oraș, fum și cărămizi.

Era o seară de primăvară și puful plopilor plutea în văzduh; copacii erau înfloriți. Sub unul ne întâlneam și noi. Se îmbrăca mereu elegant și eu, de-asemeanea.

Parcă eram logodiți de stele.

Nu voi uita niciodată aroma aceea îmbietoare de lavandă. Râdeam și povesteam toate nebuniile! Îi arătam constelațiile în timp ce fire minunate ale părului ei se pierdeau în jurul brațului meu.

Ea era scăparea mea de a nu gândi prea mult. Ceea ce simțeam pentru ea mă apăra de mine însumi. Pentru prima dată, Lyndon L. Vigilante era îndrăgostit și era atât de fericit…

Mi-a spus că mă iubește, și să-i promit că ceasul în care mă va pierde nu va exista. M-a avansat în rang cu o ramură înflorită. Haha! Am sărit pe ea și am sărutat-o.

O mângâiam straniu și brațele mele nu voiau să îi mai dea drumul. Am numit locul nostru ,,Copacul Virtuților”.

Acolo ne întâlneam indiferent de anotimp, acolo am cerut-o, acolo ea m-a ales să-I fiu Lord Protector.

Sclipeam de inteligență și intuiție, și știa acest lucru. Se molipsise cu privirea mea, iar eu cu a ei. Îmi hrănea acea parte din mine de care aveam nevoie, de siguranța în oameni.

Mi-a ascultat și visele, și coșmarurile într-o bibliotecă. Fugea printre rafturi, o prindeam și o gâdilam, lăsând foile să cadă pe parchet. Ne dădeau administratorii afară din muzee și biblioteci, pentru că eram gălăgioși. Râdeam mai tare decât niște copii, iar timpul curgea din nou încet.

Nu câștigi adesea cât oferi, dar și când reușești, în sfârșit, să găsești lumina, soarta parcă te vrea înapoi în întuneric.

O vreau înapoi cu toate defectele ei și cu tot sufletul! Mi-e dor de ea și îmi doresc din tot sufletul să o mai strâng în brațe încă o dată!

În următoarea notă, va urma cea mai tristă scenă din viața mea. Domnul Vigilante, care a servit Denver Detective Agency, nu a avut dintotdeauna această viață.

După ce ea a dispărut, frica de oameni a fost înlocuită cu deducția mea. Am învățat tactici geniale în arta războiului,  a negocierii, a diversiunii și a spionajului. Mă ascund, cum zicea ea, după cuvinte grele, după coduri,  puzzle-uri și mutări strategice de piese.

TOATE PENTRU SIGURANȚA PE CARE EA MI-O OFEREA!

Am vrut să o aduc înapoi, să mai stăm la o ceașcă de ceai împreună. La fel de tineri, la fel de liberi, și să mai strângem timbre. Timpul curge repede.

Dragostea am pierdut-o…

Adevărul va câștiga.

-Vigilante

Báron, nu te poți ascunde. Ştiu cine eşti!

"în Texte" "de POV21"

Báron … cred că te înțeleg. Ba chiar pe zi ce trece simt cum mă înrăiesc.
O iubești și o urăști în aceleași timp. Și eu pe el!

Părea că va rămâne prezent, că e capabil. Că mă place mult…
A fost uimit de faptul că gândurile mele erau într-o continuă armonie cu spiritul, cu sufletul. El este foarte rațional şi a uitat să simtă emoția.

Se aseamănă?
Mintea ta te-ndeamnă să ucizi, însă inima te-ndeamnă să iubești.

Adoram momentul în care mă aflam doar eu cu el. Mă săruta pasional… eram doar eu, unicul chip ce se reflecta în irisul său, însă când mai erau și alte perosonaje pe fundal, nu contam pentru el, eram transparentă. Când eram doar cu el, eram una dintre toate, ca nimeni alta, când erau alții pe fundal eram una la fel ca toate celelalte. M-a rănit! Am zis că nu mai permit!

Apropo, Báron, ți-am observat înclinațiile melancolice. După câteva pahare de vin băute împreună cu ea, o priveai de parcă era ultima ta zi de existență. Așa mă privea și el pe mine. În final, el a plecat. Ea poate nu, dar poate tu ai ales să o părăsești.

Te vedeam cu ea, o țineai în brațe. Se uita și el la voi, îi puteam citi de la o poștă frustrarea pe chip.
Așa am înțeles că nu era capabil.

N-are rost să o mai lungesc…
Ştiu cine ești, Báron.
Stai liniștit, nu-i voi spune domnului Vigilante despre tine. Nu voi folosi nicio tehnică de persuasiune pentru a ajunge la scopul meu mult dorit.
Știu cine ești și nu e ca și cum aș fi văzut doar ceea ce tu mi-ai permis să văd la tine.

Te detest pentru că ucizi, însă am reușit să te înțeleg punându-mi întrebarea: ,,De ce?”.

Domnule Vigilante, în cazul dumneavoastră întrebarea nu este ,,De ce?”!
Ci mai bine zis ,,Când?” și ,,Unde?”, căci nebunul va face, din nou, un pas înainte!

 

Gotineac Andreea

Misiunea începe

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Numărătoarea inversă a început, Báron! Strig de la volanul berlinei: “Trei, doi, unu!” și justițiarul intră în acțiune!

Ușurați-vă emoțiile, doamnelor și domnișoarelor, deoarece un nou gentleman a sosit. Împăratul puterii ordonate a aterizat în oraș și s-a cazat la cel mai înalt și luxos hotel!

Am pătruns pe ușa hotelului îmbrăcat la costum în dungi, ștergându-mi întunecatul meu palton de zăpadă. Mi-am aranjat mândru pălăria pe cap, am coborât carnețelul și am întrebat la recepție de o cameră disponibilă.

Vigilante este un domn respectat de toată lumea. Vă veți dori să îl explorați! Este mai practic și, de asemenea, mai romantic. Coroana fericirii abia se pregătea cu fiecare zâmbet din hotel. Îmi aduc aminte că nu prea sufăr papioanele. Cravatele de mătase sunt mai masculine. Arăt precum un totem cu papion…

Elegant, stilat, parfumat și cu o aroganță stăpânită, în plină desfășurare a spectacolului, am invitat o domnișoară la balul din restaurant. Pălăria mea îmi acoperă privirea sceptică, iar în curelușa pălăriei țineam cifrul. Secretul este: cu cât ești mai rezervat, cu atât ești mai dorit de femei.

Țapul ispășitor pășește la joacă. Îmi pregăteam nestingherit strategia. Am scos jurnalul și am notat punctele pe care fierbeam să le pun în aplicare. Trofeul existenței mele va continua.

Identitatea mea trebuie să fie nebănuită totuși. Și uite-o că vine, și în ce rochie fabuloasă chiar!

-În ce oraș locuiești, Al Capone? replică ea.

-Nu îți pot spune. Dar despre privirea ta de felină pot… Dansăm?

Cu o rochie roșie și strălucitoare, domnișoara “R” s-a uitat foarte mirată la mine. Cu o atingere franțuzească de vulpiță, a mimat strângerea mâinilor pentru a pregăti pașii, încât ai dori acele petale să le mai atingi odată…

Răspunsul meu nu a fost previzibil. Mi-am păstrat integritatea de oțel și am început a o domina. Viața mea este un puzzle și simt că în fiecare zi pun o piesă nouă. Dânsul este asemănător șahului. Ori conduc eu mutarea, ori îmi este furată. Ce bine că mi-am lustruit pantofii de dimineață.

Este o atmosferă romantică la lumina candelabrului de sticlă și deja domnișoara “R” pare să-mi adulmece prea mult parfumul. În timp ce își încătușează brațele în jurul gâtului meu, vrea să afle tot mai multe despre mine.

-Diamantele sunt pietre prea prețioase! îi tot replicam simplu și la obiect în timp ce mă trăgea de cravata să o sărut.

Eu aveam stăpânire de oțel, iar ea a simțit acest lucru repejor. Am început să povestim. Vorbea foarte mult. Și asta nu făcea nimic altceva decât să o întărâte mai tare. A coborât ușor buzele pe gâtul meu. Mirosea a căpșuni…

Rujul ei charismatic se simțea prelung pe gâtul meu. Sunt foarte atent la detalii din cauza meseriei. Este un avantaj în a simți clipa. Și văi ce par precum mătasea avea…

Este o combinație angelică de încredere și virtuți într-un dans.  Urmăresc oamenii și nu le acord încredere. Și tot spun că numele meu contează prea puțin.

Înainte, i-am declarat că eu suspectez dragostea și s-a arătat nepăsătoare. Asta reprezintă cu totul altă afacere. Privirea ei mă adâncea. Nu înceta din a mă ademeni cu șoapte dulci.

Nu după mult timp, planul începea. Mă simt ca-n vremea în care mă luptam cu mafia. Ei cică au onoare, dar nu și creier. Niște indivizi misterioși se uitau mișelește de la o masă din colț.

Cred că nu am să mai iubesc prea curând… Trecutul este o sumă de momente satisfăcătoare și didactice, nicidecum de regrete. Indivizii pregăteau atacul. Era femeia unuia dintre ei. Citisem pe chipul roșu.

Eseistic, am cucerit încă o operă de artă a lui Dumnezeu și totuși undeva acolo, în sinea mea, începeam să depășesc o monotonie sub care începusem să fiu captiv.

-Stau într-un apartament, singur, la ultimul etaj, și ador să ies pe balcon în plină ploaie și să fumez trabucurile mele preferate. Seara privesc prin telescop și îmi dau seama cât sunt de mic și neînsemnat! Carul mare arată precum o pipă și fumega dragoste cerească. Aș vrea să privesc aceste constelații alături de tine, dacă-mi permiți! îi spun domnișoarei “R” în timp ce suspecții se ridicau.

Plata mea trebuie făcută. Ce fabulos că nu sunt în propria-mi Berlină, ascultând radioul. Urmele dragostei și geloziei deja apăruseră.

Uitase de cei doi bufoni. Minunăția de pe tocuri se simțea protejată. Se vedea de la o poștă că îmi dorește cârdășia. Tabloul acesta este foarte interesant. Saxofonul nu înceta să cânte și ochii mei așteptau clipa.

Numai norii se văd pe geam cum tună. Indivizii erau mai mulți și ne-au înconjurat.

-Este vorba de un apropiat. Mi-a oferit un sfat să încetez să mă mai gândesc la trecut pentru că risc a-mi pierde prezentul, deși nu îi puteam deja simți bătăile inimii.

Business-ul părea în sfârșit să înceapă. Poliția are normele ei, eu am principii. Eu trăiesc scrisorile acestea de dragoste, în timp ce pianul percutează. Fiecare noapte este o nouă acțiune. Vioara mă provoacă să îmi scot încă un trabuc. Luna și stelele s-au aliniat ca la casino. Se pare că zeii joacă iar la ruletă. De ce constelațiile se potrivesc ca la Omertă?

Am scos pistolul și am împușcat instantaneu 5 dintre ei. Atmosfera hotelului s-a înrăutățit. În timp ce îmi dădu drumul speriată și se puse la pământ, eu am vizionat deja pașii.

Reluasem. Am împușcat candelabrul ce se prăbuși peste doi dintre ei. Am început a fugi și holul păru să nu se termine. Doar oamenii curajoși trăiesc cu adevărat. Și, vai, ce ocult este uneori!

Organizația a fost lichidată cu succes în stradă. Agenții mei apăruseră, iar totul s-a dovedit că a funcționat conform planului. Ploaia continuă să spele sângele lor. Am mai scos un trabuc din haină.

Noaptea intră în istorie. De atunci nu am căutat-o nici pe domnișoara “R”…  Simt că toate cuvintele pe care le spun sunt simple rotițe ale unui ceas. Citește literele fiecărui aliniat și află patronul bufonilor.

-Vigilante

 

Derulează înapoi