Tag archive

vara

Turații în scădere, vară pe sfârșite

"în Poezie și literatură" "de POV21"
vară

Turații în scădere, vară pe sfârșite. 273 de zile de așteptare pentru 92 de zile de relaxare.

Pe autostrada unui anotimp, gonim fără a conștientiza că drumul are un sfârșit, iar anotimpul un final. Rulăm cu viteze, simțim intens, plângem puternic și râdem cu tărie. Acum, o lacrimă se domolește în colțul ochiului, oprită de obrazul grunțuros, brăzdat de alte lacrimi și regenerat cu un scut văluros.

Un vârf de creion se tocește, o turație încetinește. Pagini albe se ticsesc cu scris, cu amintiri, cu povești ce vor trece testul timpului și care se vor transmite de-a lungul generațiilor.

În obscuritatea din mintea mea, visul unei nopți de vară argintează și dilatează clipa într-o eternitate. Efemeritatea e o definiție a umanului, dar o inexplicabilă teorie. O teorie a umanului încătușat în ghearele ceasornicului. O umbră străjuită de o altă umbră cu termen limită. Amintirile, clipele… ne dorim să le extindem la nesfârșit și să le înglobăm în infinit.

Pe papirusuri am însemnat momente și le-am legat într-un maldăr, le-am ascuns bine și am închis cu suflare de viață cufărul amintirilor. Înfășurate cu trăiri intense și jurăminte vidate, validate de profund, inima mărește turațiile preponderent cu vara care se încheie.

Turații în scădere, vară pe sfârșite…

Adu-ți aminte! În valurile mării ne-am pierdut și ne-am regăsit. Pașii i-am lăsat în urmă, spălați de fluxul mării și am gonit spre răsărit. Pe nisip am însemnat jurăminte, care mai apoi au fost înlăturate de pulberi de spumă, dar au rămas însemnate cu sigiliul nemuririi. Ne-am trezit pe nisipul rece și am înălțat lampioane pe înserate. Ne-am acoperit cu plapumă de spumă și am împletit amintirile cu funie care nu se degradează la bătăile necontenite în timp ale acelor de ceasornic. Scoicile ne-au stocat trăirile și ne-au redat intensitatea ritmului cardiac.

Inima, motorul suprem care pulsează cu putere, escortă sângele care se rostogolește în taină prin capilare, în timp ce rulmenții rulează pe asfalt și repun în mișcare mașinăria trupului.

Captivi veșniciei nu putem fi, nici prizonierii timpului, dar putem bloca amintirile în bula timpului și înnoda șirul de perle ori de câte ore inima cere.

Nu ne rămâne decât să alergăm pe panta descendentă, coborâm vijelios și, odată cu asta, vara se termină furtunos. Frunze se desprind și învelesc pământul. Lacrimi se îngrămădesc șiroaie. Cerul suspină cu mii de litri pe metru pătrat. Căldura se domolește, tensiunea scade. Verdele se atonează. Sufletul se revigorează și revine la o altă viață, viața de după noaptea de vară.

Mașina se repune în funcțiune, accelerează pe asfaltul negricios și lasă în urmă câmpiile pârjolite. Visul unei nopți de vară s-a destrămat de-a lungul Crișului și s-a risipit pe albia sa. Sălciile se apleacă și, în plânsul lor înecat, își scufundă frunzele, lăsate purtate de cursul apei. Cu priviri apăsătoare, cu pași înlemniți și suspine zgomotoase, vara a lăsat o ardoare care nu se domolește până vara viitoare.


Autor: Darius Ghiță

Mai putem spera la o vară normală?

"în Păreri și opinii/Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Vară normală
Anul 2020 a adus multe schimbări. Cu toții ne așteptam să fie un an mai bun decât 2019, dar problemele precum incendiile din Australia, încălzirea globală, posibilitatea începerii unui al Treilea Război Mondial, pandemia de Coronavirus, și-au făcut apariția. Unele dintre ele pentru prima dată, iar altele au revenit. Ne gândeam că acestea nu se vor intensifica, dar suntem în iulie și deja cazurile de COVID-19 cresc constant. Dar, totuși… cum putem petrece în siguranță o vară normală?
Totul începe cu Ziua Internațională a Copilului, ziua care dă startul unui anotimp care cuprinde emoții, amintiri, tabere, excursii. Vara, perioada în care îți faci noi prieteni, în care te poți cunoaște mai bine sau chiar să te îndrăgostești, deoarece „Nimeni n-o să îți explice ce e dragostea/ Asta singur într-o zi de vară-o vei afla” (poți asculta melodia Epilog de la Vama Veche aici, în timp ce citești articolul).
Dacă ai devenit nostalgic privind amintirile din Vamă, poți afla ce se întâmplă în Vama Veche aici.
Este posibil ca toți să ne dorim să mergem pe litoral sau într-o stațiune montană. Trebuie să fim atenți, deoarece este important să ținem cont de dinamica bolii, indiferent că suntem acasă sau în vacanță. Trebuie să verifici dacă locul unde vei călători este un focar sau locul din care pleci nu este un focar.
Majoritatea țărilor au pus restricții pentru români, cum ar fi Grecia; le poți citi aici.
Totuși, vara nu este doar despre vacanță. În România s-au deschis restaurantele, plajele, se fac spectacole în aer liber. Dacă ai simptome precum febră, oboseală și tuse seacă, mai bine nu te expui. Este recomandat să nu călătorești și să te protejezi. Trebuie să fim empatici și să ne gândim la cei din jur, dacă totuși luăm decizia să mergem undeva.
Acum câteva luni, când începea și în România să fie diseminate informații despre virus, printre care și miturile preluate din diverse surse, era unul ce ar menționa dispariția pe timpul verii. Suntem în mijlocul verii și observăm că a fost o minciună. Nu vă bazați pe orice scrie pe internet sau din orice sursă cu dezinformări, deoarece virusul nu ține cont că este vară sau iarnă. Virusul, ironic vorbind, este ca melodia „Vara nu dorm”. Acesta nu poate fi oprit de temperaturile caniculare din timpul verii.
Deja ți-ai dat seama că nu vom avea o vară normală. În momentul actual, nu avem cum să ne gândim la o vară normală, ci la una diferită. Trebuie să ne obișnuim, luând măsurile de precauție în continuare. Nu putem să ne întoarcem și să ne comportăm ca vara trecută, pentru că totul s-a schimbat și nu mai suntem la fel.
Dacă ești o persoană ce nu se gândește la un viitor plan ca pentru o vară normală, în condiții de siguranță, poți să-ți petreci perioada aceasta experimentând lucruri noi. Pentru că vei avea mai mult timp liber, poți începe să pictezi, desenezi, fotografiezi, urmărești seriale și videoclipuri educative. Poți chiar să începi să te gândești la viitor și să pui bazele unei viitoare cariere. Fiecare hobby pe care tu îl ai sau îl vei descoperi, te poate ajuta pe viitor.
Citește aici despre cum te poate duce un hobby pe scenă.
În această vară, dar nu numai, este important să avem grijă de noi, dar și de cei din jur. Trebuie să ne protejăm, să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini. Nu trebuie să ne gândim că virusul nu există și că nu ne putem infecta. Cazurile de COVID-19 sunt în creștere, iar în țara noastră s-a luat decizia de a se prelungi starea de alertă cu 30 de zile. Știu că-ți petreci timpul destul de mult pe rețelele de socializare și știrile false sunt promovate. Nu pica în plasa dezinformării și verifică informația și din alte surse.

Cum să îți protejezi pielea în orice sezon: creme cu protecție solară

"în Diverse" "de POV21"
Cum să îți protejezi pielea

Cu toții așteptăm o bine-venită vacanță, fie după școală, facultate sau săptămâni de muncă. Și majoritatea dintre noi ne pregătim pentru astfel de ocazii cu un itinerariu ce cuprinde mai mult ca sigur și crema cu protecție solară. Însă acest accesoriu ar trebui să facă parte din rutina noastră de zi cu zi, indiferent de sezon sau ocazie. Cum să îți protejezi pielea în orice sezon?

De ce sunt importante cremele cu protecție solară?

În rolul său crucial, crema cu protecție solară protejează pielea de razele ultraviolete nocive ale soarelui, care vin în două forme – raze UVA și UVB. Razele UVA sunt asociate cu îmbătrânirea pielii și provoacă linii fine, riduri și pete, care fac pielea să arate îmbătrânită prematur.

Razele UVA au capacitatea de a trece prin sticlă, ceea ce înseamnă că pielea ta este expusă la ele în timp ce conduci sau stai în fața ferestrelor cu jaluzelele deschise. Razele UVB sunt cele asociate cu arsurile solare. Razele UVB nu pot trece prin sticlă. Atât razele UVA, cât și UVB sunt cancerigene, motiv pentru care ar trebui să investești într-o protecție solară, care oferă protecție cu spectru larg împotriva ambelor tipuri de raze.

Chiar dacă ai pielea mai închisă sau te bronzezi mai degrabă decât te arzi la soare, cancerul la piele este universal și îl poți avea indiferent de vârstă, sex, sau tip de piele.

Protecție solară: minerală sau chimică?

Există două tipuri de protecție solară, minerală și chimică. Principalele diferențe dintre cele chimice și cele minerale pot fi găsite în listele lor de ingrediente.

Cremele cu protecție solară chimică au ingrediente care pot provoca probleme de sănătate (cum ar fi octocrilenă, oxibenzonă și octinoxat – dar pentru a te informa mai departe despre orice ingredient din produsele tale cosmetice, îți recomand site-ul https://incidecoder.com/).

Ingredientele active din cremele cu protecție solară chimice sunt eficiente, deoarece absorb razele UV ale soarelui. Apoi, printr-o reacție chimică ele disipează razele UV. Acest lucru înseamnă că pielea ta este protejată, deoarece razele UV nu au atins, de fapt, corpul tău.

Cu toate acestea, înainte ca aceste substanțe chimice să poată oferi orice protecție UV, pielea ta trebuie să le absoarbă. Acest lucru poate provoca iritații și disconfort. Mai mult decât atât, ingredientele active din aceste creme cu protecție solară s-au dovedit a dăuna mediului (în special recifelor de corali) și au alte probleme potențiale, care sunt încă în curs de cercetare, cum ar fi  cauzarea acneei, probleme de reproducere sau creșterea riscului pentru cancer la sân.

Cremele cu protecție solară minerale, pe de altă parte, utilizează două minerale naturale ca ingrediente active: oxidul de zinc și dioxidul de titan.

Aceste minerale pur și simplu stau pe suprafața pielii și o protejează prin reflectarea razelor UV.

Cremele cu protecție solară minerale sunt uneori numite creme cu protecție solară fizică, deoarece acestea oferă o barieră fizică între pielea ta și razele soarelui. Gândeste-te la aceste minerale ca milioane de oglinzi mici pe suprafața pielii tale, îndepărtând viguros razele UV dăunătoare.

Cremele solare cu protecție minerală au tendința să lase o peliculă în urma lor, și pentru rezolvarea acestei probleme s-a considerat și în unele cazuri s-a aplicat trecerea la nano-particule de dioxid de titan.

Există încă niște dubii în privința nano-particulelor de dioxid de titan însă, deoarece pot fi absorbite în piele și pot cauza inflamație, și se crede că pot cauza probleme la plămâni în cazul inhalării – însă grijile și aspectul potențial cancerigen ce vin o dată cu forma acestui ingredient sunt încă cercetate.

Per total însă, o cremă solară minerală aduce mult mai multe beneficii și vine cu mult mai puține potențiale riscuri atât pentru tine, cât și pentru mediul înconjurător.

Ce cremă cu protecție solară ar trebui să aleg?

Cele mai sigure creme cu protecție solară sunt cele care sunt formulate cu oxid de zinc. În timp ce produsele cu protecție solară chimică „absorb” razele soarelui și sunt potențial mai periculoase atunci când sunt expuse la razele UV, cele pe bază de zinc blochează fizic razele UV ale soarelui, fără efecte nocive.

Cât despre firma pe care să o alegi, nu există un singur câștigător al acestei categorii. Întotdeauna este bine să te informezi în privința ingredientelor produselor cosmetice cât mai detaliat. Îți propun însă o listă făcută de Environmental Working Group.

Personal, favoritele mele sunt cremele cu protecție solară minerală de la Alba Botanica și Bioderma, cu factor SPF 50+.

Un lucru mai important de reținut este că nu ar trebui să privim cremele cu protecție solară ca pe un accesoriu pentru plajă, ci ca pe un produs esențial în rutina noastră de zi cu zi. Cât timp suntem expuși la soare (indiferent că este în mod direct sau prin parbrizul mașinii sau prin geamul din sufragerie), suntem expuși la riscurile pe care le au razele UVB și mai ales razele UVA.
De aceea, vă recomand cu căldură ca, de acum în colo, ultimul pas din rutina voastră de zi să fie crema cu protecție solară.

Autoare: Ruxandra Dorobanțu

SURSE EXTRA:
https://fldscc.com/2018/06/14/importance-sunscreen/….
https://www.healthline.com/health/octinoxate#is-it-safe
https://www.mustelausa.com/…/mineral-vs-chemical-sunscreen-….
https://whatgreatgrandmaate.com/5-ingredients-avoid-sunscr…/

(daca e cineva interesat, vă las şi articole despre importanţa protecţiei solare, gravitatea efectelor UVA & UVB, etc.:
http://www.ijdvl.com/article.asp…
http://www.ijdvl.com/article.asp…
https://books.google.ro/books…
https://books.google.ro/books…
https://books.google.ro/books… )

Copacul înflorit de la fereastră

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Copacul înflorit

Era acolo, în fiecare anotimp. Iarna era acoperit de zăpadă grea și mă minuna cât e de puternic. Toamna, era plin de frunze colorate, și deveneam nostalgică, parcă mi-era dor de niște oameni pe care încă nu-i întâlnisem. Vara, nici măcar nu-l vedeam – fereastra mea era ca și acoperită, nu stăteam mai deloc în casă. Dar, primăvara, se întâmpla ceva magic, și înflorea. Și, atunci-da!-atunci îl vedeam, îl vedeam cu adevărat. Îl vedeam cu sufletul. Colora albastrul senin al cerului cu pete roz, din loc în loc, și țintea numai către soare. Asta iubeam la el cel mai mult – că era mereu drept, și credeam că nimic nu l-ar putea doborî. Copacul înflorit de la fereastră…

Nu aveam prieteni în vremea aia. (Cine are, de fapt, vreunul?), așa că stăteam acolo, la fereastră, și îi vorbeam.

Îi povesteam tot ce mi se întâmpla, îmi cunoștea toată viața. Nu răspundea niciodată nimic, dar simțeam că mă aude, că mă ascultă. Câteodată, îl vedeam cum se legăna ușor în vânt, ca și cum îmi făcea un semn tăcut din ramuri – „Da, te înțeleg”. Cu fiecare anotimp, îmi șoptea alte gânduri, mă împingea către alte sentimente. Și, chiar de acolo, de la fereastră, simțeam că trăiesc. Doar stând pe loc și vorbind. Pentru că el, deși nu putea să-mi spună nimic, copacul acela înflorit era singurul care știa cum să mă asculte.

Am fost prieteni ani de zile. Era, dacă vreți, cel mai bun prieten al meu, și singurul.

Primăvara, deschideam fereastra și respiram adânc – mirosea a flori. Nu pot să exprim o senzație mai pură, mai plăcută. Și, atunci, timpul se oprea, și eu deveneam natură. Îl iubeam, ca pe o persoană. De fapt, prin mine și pentru mine, el asta devenise – un om. Acolo, cu fereastra deschisă, îi citeam, sau ascultam muzică împreună cu el. Uneori, muzica ce-mi plăcea mie, alteori, muzica ce-i plăcea lui – ciripitul păsărilor, care venea chiar din interiorul său. Ce frumos, să poți să cânți, chiar fără să ai gură…

Dar, știți cum se întâmplă – toate au un sfârșit, și nu avem ce să facem, decât să ne plecăm capul în fața destinului. Și a trebuit să plec – să părăsesc locul în care am crescut, camera mea, fereastra mea și copacul meu înflorit. Am vrut să o fac repede, ca să nu simt durerea, să nu am timp să mă gândesc. Să îmi continui viața de parcă nimic nu se va schimba. Așa că nu m-am gândit, ci m-am pregătit mecanic – mi-am făcut bagajele de parcă plecam în vacanță, nu de parcă mă mutam de tot din casa în care îmi petrecusem toată viața de până atunci.

Nu m-am uitat deloc pe fereastră, nu m-am gândit la toate amintirile pe care le strângeam în cutii de carton (de parcă meritau doar atât de puțin!), nu am privit pereții care rămăseseră goi după ce dezlipisem toate posterele. Camera a rămas goală, micul meu univers era dărâmat, și abia atunci mi-am permis să realizez cât sunt de slabă. Și am privit-o, am privit-o cu adevărat pentru prima oară de când începusem să-mi strâng lucrurile. Părea așa de tristă, de parcă înfățișa o poveste de mult terminată. Și, mi-am spus atunci, chiar asta făcea.

Ploua încet și eu încă stăteam acolo, în cadrul ușii.

Se prea poate să fi rămas acolo câteva ore, privind în gol, pentru că, atunci când m-am hotărât să mă mișc, ploaia bătea puternic în geam, de parcă voia să intre în casă. Am deschis larg fereastra și am lăsat-o să intre – Ce mai aveam de pierdut? Nu mai putea să strice nimic – pe birou nu mai era laptopul aprins, sau vreun caiet deschis care aștepta să îmi încep tema, sau vreun proiect de predat pentru ziua următoare, sau vreo carte care dorea de mult timp să fie deschisă. Normal, nici măcar biroul nu mai era acolo.

Acum, era doar o mare băltoacă, și fereastra larg deschisă, și atât. Știu la ce vă gândiți – era o mare prostie și puteam să distrug parchetul, sau ceva de genul ăsta, dar, în momentul ăla, numai la asta nu gândeam. Am scos capul pe fereastră, așa, în ploaie – nu puteam să plec fără să-mi iau la revedere de la prietenul meu, oricât aș fi încercat să scap de acest moment dureros. L-am văzut printre picăturile mari de apă – era înflorit și parfumul florilor combinat cu mirosul de ploaie mă amețea. Am deschis gura, ca să îi spun „Ne mai vedem!”, dar nici nu am apucat să rostesc primul cuvânt, când s-a întâmplat – O lumină puternică a străpuns cerul. Apoi, un tunet, urmat de o altă bubuitură răsunătoare.

M-am dus în spatele camerei, nesigură de ce altceva ar trebui să fac, dar am reușit să realizez ce cauzase al doilea zgomot.

Copacul meu înflorit nu se mai vedea. Ploaia se potolise acum și m-am apropriat din nou. Două fâșii enorme de lemn egale erau acum la pământ, de parcă o mână nevăzută dorise ca acest personaj al vieții mele să arate plăcut chiar și în moarte – era spintecat chiar pe jumătate. Era, poate, prea frumos de privit pentru un sfârșit, prea simetric… perfect, așa cum fusese și până în acel moment copacul înflorit.

Petale roz de flori dansau fără grabă spre pământul reavăn, parcă dorindu-și să prelungească aceste clipe. Și atunci, am înțeles – nu puteam pleca fără să mă despart de el, nu puteam începe un nou capitol dacă nu îl încheiam pe cel din urmă. Nu puteam să fiu două persoane diferite în același timp – un adult cu visuri, gata să înfrunte realitatea, și un copil speriat, al cărui singur prieten real era un copac.

Câteodată, oricât de mult pare că ne ajută unele lucruri sau persoane, uităm că ele pot ajunge să facă opusul – să ne țină legați de ele, blocați într-un anumit loc (o fereastră, de exemplu) și să nu ne lase oportunitatea de a descoperi Lumea. Știți, așa e mai confortabil – să rămâi într-o zonă în care nu ți-e rău, dar nici foarte bine. Și ajungi să crezi că nu poți mai mult, când tu ai putea, poate, să cucerești Universul.

Am ieșit din vechea mea cameră fiind tristă, dar mulțumită. Nu era ca și cum mă despărțeam de un prieten imaginar – copacul meu înflorit era mai mult de atât. Era ca și cum părăseam o persoană în care lăsam o versiune mai slabă a mea, o versiune de care nu avusesem curajul să mă despart până atunci, așa că Natura, însăși, acționase pe cont propriu. Nu e că nu l-am iubit sau că am încetat vreodată să-l iubesc, însă a venit momentul în care a trebuit să renunțăm unul la altul și să ne dăm șansa să renaștem pe cont propriu. Și ce final mai frumos am fi putut avea, decât printre petale roz și picături de ploaie?

Mi-am dus bagajele la noua mea casă, unde aveam să locuiesc singură, dar, chiar și așa, la doar un telefon și cinci minute cu mașina depărtare de părinții mei.

Chiar și în aceste condiții, era un început măreț al independenței mele. Nu am început să despachetez – aveam suficient timp pentru asta. Cum bine știți, doar ce plouase, așa că am ieșit să fac o plimbare. Mirosea a ploaie, a liniște și a primăvară. Păsările își făceau din nou, timid, glasurile auzite. Mergeam fără nicio direcție, când am ajuns într-un mic părculeț din apropriere, unde am observat imediat o pată imensă de culoare. Nu mai văzusem niciodată atât de mulți pomi înfloriți la un loc, eu, care toată viața îl venerasem pe singuraticul de la fereastra mea.

Am început să mă plimb printre ei, apoi să dansez, apoi să râd cu voce tare ca o nebună, fără să mă gândesc că cineva m-ar fi putut auzi. Se pare că nu trebuise să merg prea departe ca să găsesc toată fericirea asta care se afla la doar câțiva pași de mine. Se pare că trăisem atât de mult timp ignorând diversitatea Creației, încât nici nu observasem vreodată un lucru atât de minunat. Se pare, în sfârșit, că trebuie să pierzi ceva important ca să vezi cât de mult te limita și cât de multe experiențe ratai din cauza lui.

Mi-am continuat plimbarea, fără să ies, însă, din starea aceea de delir care mă cuprinsese.

Eram, acum, mai atentă decât fusesem vreodată la ce mă înconjura. Nu mă gândeam la timpul pierdut din urmă, ci doar la infinitul dinaintea mea. Priveam fiecare copac în parte, și mi-i făceam pe toți prieteni. Cât de mulți aveam acum, după doar o zi de libertate!

Ajunsesem la ultimul copac din această imensă mulțime, cel mai mare și cel mai plin de flori. Era, însă, alb, ci nu roz, ca toți ceilalți. Era diferit și îl iubeam. Mă mișcasem fără nicio grabă printre pomi, și, totuși, legile timpului și-au făcut treaba. Este oare o surpriză că tot printr-un copac înflorit avea viața mea să capete sens?

De ce zic asta? Deoarece, chiar atunci, sub copac, l-am văzut pe El…

Pentru mai multe texte marca POV21, fă click aici.

Invocare la vară

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Vara

Târziu am aflat
Că vara s-a sfârșit,
că râsul tău sardonic
curând s-a vindecat
Acum ascult cântecul
unei chitare ruginii,
ca dintr-un vis nesfârșit.
Izvor de gânduri
s-a cununat cu luna.
Spiritul verii a rămas pictat pe pereți
în culorile haosului.
Foc de tabără s-a făcut
Nostalgia mea.
De ce să nu ardem pe vecie
în flăcările timpului,
să nu ne trezim niciodată
din a visa la vara noastră târzie?

Ce faceți vara asta?

"în Texte" "de POV21"

Într-un vârtej de gânduri și miros de tei, vă pun o ghicitoare. În ce moment din axul nostru existențial ne luăm timp, adunăm într-un val vise albastre și iubiri argintii și plecăm la mare… depărtare, uitând pentru o secundă de realitatea dinamică? Cred că v-ați dat seama. Vă mai las puțin? Închideți ochii. Imaginați-vă acel moment. Ați ghicit! VARA!

Ei bine, vara este un gând plin de dans, festival și călătorii. Însă, dacă nu vă găsiți locul sau banii necesari pentru o vară cool, am o propunere. Găsiți-vă un job. Va fi o experiență minunată. Sau poate nu. Dar, cu siguranță, nu o veți uita.

Ca întotdeauna, începutul e greu. Își va face apariția acel sentiment de ploaie în mijlocul lunii iulie. L-ați avut vreodată? Vă faceți un plan în care se împletesc soarele și plaja și brusc apare o furtună. Va fi dezamăgitor, dar nu vă faceți griji. Va trece la fel de repede ca ploaia de vară și vă veți trezi, realizând că nu e chiar așa de rău.

Pe lângă ceea ce aveți de făcut, este foarte important să ascultați. Ascultați poveștile oamenilor din jurul vostru. Fiecare vă va spune ceva ce poate fi, la un moment dat, o sursă de inspirație. În plus, veți câștiga simpatia lor și, cine știe, puteți rămâne cu prietenii de durată din această experiență. Asta dacă veți avea curajul să vă deschideți la rândul vostru. La urma urmei, ce aveți de pierdut?

Desigur, trebuie să luăm în calcul și banii pe care un job de vară îi oferă. Este minunat să vă simțiți pentru o perioadă independenți, să plecați undeva sau să vă îndepliniți un vis din propriul salariu. Vă va da încredere că și în viitor veți reuși. Sau poate vă veți satisface o plăcere de moment. Oricum ar fi, e foarte bine și toată lumea va fi mândră, în primul rând voi.

Pe de altă parte, aveți mare grijă. Puteți face insolație, dacă stați prea mult în lumina soarelui, stând foarte mult la acest job, și vă poate dăuna. Important este să găsiți echilibrul între viața de la muncă și cea pe care o duceați înainte de această angajare. Nu uitați să găsiți timp pentru a vă dezvolta sau relaxa, adică ceea ce vă face fericiți.

Indiferent că vorbim de o cafenea, o librărie, un simplu magazin sau orice alt loc unde v-ați putea angaja, este important să rezonați cu ceea ce el oferă. Și sunt sigură că în acest moment îl aveți deja în minte. Oricând puteți face parte din universul locului vostru preferat. Totul este despre a încerca.

În același vârtej de gânduri și miros de tei, închei acest gând pe care mi-am dorit să îl împărtășesc cu voi. Deci? Ce faceți vara asta?

 

Sage Glenn

Crenvurștii din pozele tale nu sunt sexy!

"în Păreri și opinii" "de POV21"
crenvurștii din pozele tale

Moda mi se pare din ce în ce mai ciudată. Schimbările au loc mereu, există un loc și pentru altceva în fiecare zi, toată lumea este liberă să-și creeze o modă proprie. Ce văd de când a început vara nu mi se pare absolut deloc interesant, și anume pozele cu picioare ținute drept, bronzate, pe alocuri stropite cu apă pentru impresie și fundal cu marea sau muntele în spate. Mai găsești și cu ștrandul municipal, da…

Nu vreau să par hater (uneori sunt), dar picioarele alea care seamănă cu crenvurștii nu sunt deloc sexy!

Orice fel de expunere a corpului în afară de cele normale (fața, gâtul, mâinile) mi se par vulgare, dar numai în cazul în care reprezintă centrul atenției. Aici, da, centrul atenției sunt crenvurștii posesorilor (sau mai bine zis posesoarelor, ar fi ciudat să vezi bărbați care se pozează așa), iar ulterior capturile cu minunatele picioare epilate, tratate și pufăite cu apă dintr-un bidonaș de soluție pentru curățat geamul (gen Ajax) devin magnet pentru aprecieri și comentarii.

Ce-i mai bizar este că oamenii comentează exact ce-i în poză! Și cum românul știe bine că decât să spună ceva rău, mai bine nu spune nimic, îi insuflă celui care a postat comentarii ca „Ce frumoase sunt!” sau chiar „La cine ai mers la epilat?”. Poate fi o reclamă bună pentru saloanele de înfrumusețare, dar… nu, nu este nici glumă, nici reclamă. Crenvurștii din vitrina cu mezeluri sunt acum pe Facebook de îndată ce dă căldura.

Pe voi nu vă deranjează nisipul? Și vorbesc de ăla care se bagă peste tot de nu-ți mai trece nici cu baia-n râul Gange. Ți se lipește peste tot, înțeapă, este aspru, te mănâncă, te jenează… ți se acrește repede de el! Ei bine, și acest mijloc de tortură nedeclarat este acum o mică unealtă pentru o poză cu crenvurștii la vedere mai bună și mai originală!

După ce ți-ai pufăit cu puțină apă pe țurloaie, începe ritualul sacru de presărare a nisipului de jos în sus, lăsat în bătaia vântului care-i risipește firicelele mărunte și line pe pielea ce se vrea catifelată. Se lasă la uscat puțin și se menține piciorul nemișcat, ca nisipul să nu alunece pe dealurile coapselor în jos, ci să zâmbească frumos la poză.

După ce blițul se pornește (că deh, soarele nu-i de ajuns!), poza este ca și terminată.

Acum mai ai nevoie de un ingrendient secret, de nelipsit din această contopire om-natură. Un pahar de ceva. Orice! Nu contează ce este, colorat, incolor, inodor sau insipit, toate sunt bune. Acum poza, dragilor, este completă. Nimic nu o mai poate strica. Poate doar o pasăre care trece-n zbor și aparatul o prinde în mișcare sau un cățeluș năzdrăvan care nu-și lasă cu una, cu două, stăpâna să facă poza supremă a verii!

În încheiere, doresc să împărtășesc cu voi un joc. Inepția asta chiar m-a amuzat. Asemănarea dintre un crenvurst și picioarele tipelor bronzate de la plajă este izbitoare, iar dornicii de umor și satiră nu s-au tras la o parte din calea iureșului carnivor.

Aici găsiți un astfel de joc dintr-o vreme mai străveche puțin (2013), dar îmi pare rău că nu am găsit jocul în care efectiv răspunsurile erau contorizate, iar concursul „Picioare sau crenvurști” era la modă, încercat de toată lumea și apreciat.

Și-n 2013, și acum, picioarele fac vâlvă printre internauți. Dar, este bine, n-avem de ce ne plânge. Picioarele parcă sunt din ce în ce mai îngrijite, de crenvurști îmi e mie. Par cam expirați.

Derulează înapoi