Tag archive

umanitate

De ce atâta ură asupra persoanelor diferite de noi?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
ură

De ce atâta ură asupra persoanelor diferite de noi? În plan social, de-a lungul anilor, oamenii s-au confruntat întotdeauna cu divergențe de opinie generate de modalitățile diferite în care percep lumea sau în care se raportează la aceasta. Astfel, oamenii diferiți au fost mereu marginalizați din cauza simplului fapt că au viziuni originale, lipsite de o susținere atât de intensă ca în cazul oamenilor considerați „normali”.

Conflictele generate de această diversitate au iscat chiar apariția unui sentiment de ură intens în vederea oricărei idei autentice.

De aceea, există foarte multe exemple de situații în care oamenii au respins inovația, de frica unei schimbări ale cărei beneficii nici măcar nu le intuiau. De la construirea Turnului Eiffel în anul 1889, privit cu detest de parizieni și care a ajuns o emblemă a Franței, la revoluționarea lumii prin apariția teoriei heliocentrismului, oamenii s-au opus schimbării, s-au opus în fața eforturilor de a își depăși zona de confort și s-au mulțumit cu sfera conservatorismului până când, fără a realiza, inovația pe care o respingeau a devenit o parte din cotidianul lor.

Cu toate acestea, există câteva aspecte ale umanității cu o istorie luxuriantă, care încă nu au fost acceptate în deplina lor complexitate.

În afara conceptelor inovative respinse, oamenii încă se detestă unul pe altul din motive de care nimeni nu este vinovat. Fie că vorbim despre diferențele rasiale, religioase, orientarea sexuală sau chiar sexism, diversitatea umană este în continuare detestată, chiar dacă homosexualitatea datează încă din Biblie, superioritatea rasei ariene a murit o data cu Hitler, religia este independentă de spiritualitate, oamenii au dreptul să facă orice schimbări ca să se conecteze cu sinele, iar femeile și-au dovedit cu mult timp în urmă egalitatea cu bărbații. Discriminarea n-a murit, iar astăzi ea este din ce în ce mai evidentă, în special atunci când vorbim de aspectele rasiale sau de orientare sexuală. De ce? Pentru că tuturor le este frică de ceea ce nu pot încadra într-o anumită categorie distinctă.

A fi atras sexual atât de femei, cât și de bărbați? A fi hermafrodit? A fi european și a întemeia o familie cu un afro-american?

Aceste situații nu pot fi înglobate în ceea ce numim „banalitate”. Nu suntem niște obiecte care pot fi etichetate. Mereu am fost mai mul decât atât, numai ca azi avem și curajul să luptăm pentru asta.

De-a lungul istoriei, problema esențială a fost că nu vedem și partea celuilalt, refuzăm să empatizăm, refuzăm să încercăm să înțelegem. Nu avem cum să trăim experiențele celuilalt, dar pe toți ar trebui să ne lege aceeași umanitate. Toți suntem mai mult decât ceea ce ști, decât cum arătăm sau cum ne comportăm, toți suntem diferiți, toți suntem mai mult decât o aparență.

Fiți o reîncarnare a lui Tris din Divergent!

Să nu vă fie frică să vă arătați unicitatea! Fiți așa cum sunteți, așa cum vreți să fiți, descoperiți-vă fiecare detaliu din voi înșivă și nu lăsați niciodată părerea altora să vă împiedice din a vă conecta cu sinele! Azi încă suntem detestați pentru diferențele dintre noi, dar luptați, mâine poate totul se va schimba? Și cel mai important, indiferent de ce spune lumea, indiferent de ura din jurul vostru, să nu vă omogenizați cu mulțimea, nu-i lăsați să vă convingă ca este ceva greșit. Singurul aspect greșit este mentalitatea lor.

Autori: Răzvan Dumitru și Brebeanu Timeea

De ce voiam să fiu supererou când eram mic/ă?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
supererou

De la personajele primordiale ale universului Marvel și DC, din benzi și din filme: Superman, Batman, Spiderman, Teen Titans, până la cele din literatura pe care o citeam atunci: „Cei trei mușchetari”, Căpitanul Nemo din „Douăzeci de mii de leghe sub mări” și mulți alții, poate pe cei pe care îi admiram în desenele animate (în zilele în care încingeam „cutia” televizorului) sau cele din jocurile video (piratate și instalate pe Windows XP), ei toți au fost eroii copilăriei mele.

Îmi amintesc cum stăteam ore întregi delectându-mă cu poveștile lor. Era atât de interesant cum în acea vreme mi se implantase ideea în minte că lumea este, de fapt, împărțită în bine și rău și că unii oameni din mulțimea bună trebuie să se ridice pentru a cotropi forțele acestea inimaginabile ale răului, și știam că desigur aceasta era și chemarea viitorului meu, să fiu un supererou al umanității de mâine.

Ce idei filosofice! Cred că și Kant ar fi fost gelos!

Forțele acestea ale binelui mi-au influențat gândirea, supereroii ficționali erau atât de aclamați pentru ceea ce făceau încât mi-am dorit și eu să fiu aclamat și lăudat ca ei. Poate sună cam narcisist și selfish, dar de asta cred că îmi doream să fiu și eu un supererou.

Cred că nu degeaba am fost expuși unor universuri atât de drastic prezentate, lumi în care dăinuie doar binele și răul,  iar eroii binelui sunt practic divinizați. Toate aceste povestiri ne-au implantat majorității dintre noi un sens al justiției, al adevărului, al binelui, al onestității și al dreptății.

E interesant cum lumea copilăriei este atât de plină de fantezie și imaginația noastră dădea pe afară în acea perioadă, abia peste ani realizăm, când ajungem să ne trezim din reveria copilăriei, că, de fapt, adevărații eroi sunt printre noi, pe acest Pământ, salvând vieți, luptându-se cu adevăratul „rău” și păzindu-ne.

Eroii din viața reală apar în cele mai neașteptate contexte.

Spre exemplu, medicii sunt considerați eroi în timpul pandemiei de Covid-19, întrucât încearcă să salveze cât mai multe vieți. De asemenea, toate persoanele implicate direct în atenuarea și rezolvarea acestei crize sunt considerați eroi.

Lăsând la o parte situațiile de criză, definiția unui erou variază de la persoană la persoană. Astfel, două persoane pot avea modele diferite, întrucât fiecare are propriul set de valori și propriile experiențe.

Nu numai acești doi factori influențează, ci și modul în care o persoană își spune povestea și își face propriul marketing.

Depinzând și de acest lucru, cineva poate câștiga admirația și respectul celorlalți, într-un mod relativ onest. Aici, contextul face cea mai mare diferență.
Ca să exemplific ceea ce vreau să spun, voi lua exemplul lui Elon Musk (un exemplu personal, chiar). Mereu l-am considerat un erou pentru determinarea de care dă dovadă si pentru toate eforturile pe care le depune pentru a îmbunătăți piața energiei verzi și a rachetelor. Faptul că mereu crede că există o altă cale, mai inovatoare și mai creativă de a rezolva o problemă curentă, îmi servește drept model.

Cu toate astea, pot exista oameni care spun că Musk ar trebui să se ocupe cu problemele existente pe planeta noastră, în loc să se gândescă la colonizarea altor planete. Sau că salvarea populației majoritar sărace din țările africane merită mai multe investiții, față de industria mașinilor electrice.

Cu această comparație am vrut să ilustrez cum aceeași persoană poate fi văzută din diferite unghiuri, în funcție de problemele puse în discuție. Așadar, eroii sunt subiectivi, nu vor fi întotdeauna priviți drept binefăcători. Până la urmă, asta e ceea ce îi face umani.

Autori: Andrei Lela, Adela Brăslașu

Dezmorțirea inimii prin fapte caritabile – Călin Ioan

"în De simțit" "de POV21"
Călin Ioan

Culoare. Muzică. Dans.

Acestea erau cuvintele ce-i defineau viața omului drag de lângă tine, înainte să afle că un duşman s-a năpustit asupra-i și nu are de gând să plece prea curând. Îți scriu asta ție, celui care eşti sănătos și puternic, ție, cel ce de cum deschizi ochii îți pui în gând ceea ce ai de făcut într-o zi normală. Nu-ți scriu ca să mă plâng, ci ca să te ajut. Să te ajut să realizezi ce viață minunată ai, câte lucruri frumoase te înconjoară și cât de recunoscător ar trebui să fii.

Îți scriu cu speranța de a stârni ceva în tine,

oferind astfel o mână de ajutor celui de lângă tine, celui ce are nevoie, celui care, poate, împărtășește suferința a peste 700.000 de români. Acesta este numărul aproximativ al oamenilor diagnosticați cu cancer din România, un număr alarmant de mare, pe care îl putem opri din creștere doar prin bunăvoință.

Călin Ioan

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un om.

Un om pe care, personal, nu-l cunosc, dar despre care am aflat atât de multe și pe care, acum, am impresia că îl cunosc dintotdeauna. El este Călin Ioan, un tânăr de 18 ani ce duce o luptă puternică. Carcinom mucinos colon metastazic cu 12 mutații genetice sau, mai pe scurt, cancer de colon avansat cu metastaze. „Cum a putut această boală să mă transforme atât de mult în doar câteva zile…”, acestea sunt vorbele lui în legătură cu boala care s-a năpustit asupra sa într-una dintre cele mai prospere și importante perioade din viața unui om.
Situația în care se află Călin Ioan este, din păcate, asemănătoare cu cea a multor persoane diagnosticate cu o astfel de boală.

Pentru persoanele ce vor să contribuie la oferirea unei speranțe acestui suflet crud. Mai jos sunt atașate conturile beneficiarului Liță Cucu, tatăl lui Călin Ioan:
RON: RO64 INGB 0000 9999 0984 4095
EUR: RO29 INGB 0000 9999 0984 4143
Cod SWIFT: INGBROBU
Cod BIC: 606410008

Transferat într-un spital din Turcia…

El descrie astfel: „Provin dintr-o familie modestă din satul Mușetești, județul Argeș. Salariile părinților mei nu sunt îndeajuns pentru a acoperi costurile tratamentului meu. Mama a fost nevoită să-și dea demisia ca să fie lângă mine. Tatăl meu este singurul care aduce bani în casă, salariul minim pe economie”. Una dintre soluțiile pe care familia a găsit-o convenabilă a fost realizarea unei strângeri de fonduri pe platforma Facebook, o modalitate de a aduna banii necesari, care a fost chiar benefică!

Afirm că planeta este fundamental clădită pe baza oamenilor răi.

Oameni răi, egoiști și reci. Că lumea este un haos al răutăților, al pașilor grăbiți, al săruturilor răpite pe fugă. Îmi asum vorbele, dar nu și oamenii. Oamenii mei sunt doar aceia ce văd binele, cei ce privesc dincolo de perechea de ochi sclipitori, dincolo de zâmbetul fals, dincolo de 3 cuvinte fără rost. Surprinzător, i-am găsit în orașul meu.

Călin Ioan

Crezi că n-ar putea exista ceva mai frumos? Ba da!

Ei au arătat că, pe lângă acest suflet angelic pe care îl au, știu să ofere un gram, o speranță unui copil aflat la o răscruce de drumuri. Ne-am mobilizat pentru al nostru Călin Ioan și am participat fiecare cu o sumă în strângerea banilor necesari pentru realizarea tratamentelor corespunzătoare. Acum, Călin a trecut de a treia ședință de chimioterapie, iar corpul reacționează pozitiv tratamentului. În plus, în câteva săptămâni de la aflarea veștii, am pregătit un spectacol caritabil în care am lăsat și o parte a sufletului nostru. Am dovedit că empatia, iubirea și bunătatea sunt încă trăsături ce înving în orice situație, în orice împrejurare.

Am arătat că doar împreună putem reuși!

Am demonstrat că încă mai există umanitate, că nu suntem doar niște corpuri mergătoare. Am demonstrat că, pe lângă vocile superbe ce izvorăsc din niște copii talentați, pe lângă pașii de dans ce te poartă în povești profunde, pe lângă scenetele interpretate, rupte din realitate, am păstrat vie speranța, alături de dorința de a ajuta, de a face bine.

Prin empatie, am scos la iveală cele mai puternice calități: bunătatea și milostenia.

Dragii mei, știu că ceea ce spun pare de domeniul fantasticului, însă datorită unei singure secunde rupte din rutină, puteți salva vieți. O secundă atât de nesemnificativă pentru noi, dar atât de prețioasă pentru persoanele aflate la ananghie. Avem nevoie doar de un moment ce inițiază un adevărat proces, de o izbucnire, de un semnal de alarmă al sufletului, ce răspândește bunătate în jur. Atât! Atât de simplu, și totuși atât de greu de oferit.

„Nu vreau să mor!

Vreau să fiu lângă familia mea, să-mi urmez visul… vreau să trăiesc!” Acesta este mesajul tânărului nostru, dar și al oamenilor purtători de suferințe ce strigă după ajutor.

Așadar, vă rog, lăsați să irumpă ce-i mai bun din voi! Faceți cât mai des fapte bune! Donați oamenilor ce au nevoie de ajutor! Oferiți cât de mult puteți! Acordați o șansă la viață! Este atât de simplu! Lăsați umanitatea să vă definească!

Autor: Cristina Gabriela Ionescu

Martiri pentru umanitate

"în Poezie și literatură" "de POV21"

Am fost
ambulatorii de specialitate
cu gresiile murdare de funingine
și sânge prin saloanele de lux

ne-am pus pe tărgi mobile
și ne-am acoperit cu cearceafuri
folosite
plimbându-ne cu lifturi interzise
în afara orelor de vizită

retrași, am stat în cămăși de forță
imaculate
rotind din cap când ne purtau pe brațe
legați la mâini și cu cătușe-n guri

ne-am prostituat serile
prin hoteluri de mâna a doua
spitale fără chirurgii
și birturi infecte

ne-am mestecat singuri degetele
inelare în exces
de nebunie
autofagie

le-am oferit coaste să le topească
la subsol

ca o echipă de Adami în halate
ne-au cusut lipsa membrelor
cu ață roșie în zig-zag
sângerând la colțuri

am fost
ambulatorii de specialitate
pentru inimi aruncate la crematoriu
am salvat speranțe
de andromede pierdute
și praf stelar târziu
am păstrat în eprubete marijuana
pentru bolnavii de Alzheimer
am lăsat organe pe mese metalice
la plecare
am fost
ambulatorii de specialitate
înainte de al doilea Big-Bang


Autor: Kevin Iovănescu

Foto: Andreea Filip


Prințul și cerșetorul – o poveste cum doar la români găsești

"în Viitorul/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

Cerșetorul a devenit o clasă socială în zilele noastre. Ne lovim la tot colțul de un „întinde mâna” care ne cere te miri ce. Așteaptă mila noastră și nu se simte deloc jenat de statutul lui. Este mulțumit cu sine. Colac peste pupăză, semenii lui sunt la fel de mulțumiți. Ba unora le e chiar mult mai bine decât unui profesor de biologie. Mărturii în acest sens există și le voi prezenta mai jos. Frapant este faptul că majoritatea cerșetorilor sunt oameni capabili, dar mult prea indolenți să facă altceva. S-au obișnuit că în România cerșetoria merge bine și au dat-o înainte cu asta. Consider că e timpul să renunțăm la a mai da bani cerșetorilor.

Disclaimer: așa am ales eu să trăiesc și doresc, citind articolul meu, să nu te simți atacat sau ofensat în vreun fel. Dacă totuși ai ceva de reclamat, secțiunea de comentarii e numai a ta!

De ce s-a ajuns aici? De ce evoluează?

Suntem în secolul XXI. Iadul s-a impozitat, Raiul și-a pus termopane, agheasma se comandă de pe FoodPanda, iar canalizarea e wireless. Înțelegeți, toate s-au schimbat. Nici cerșetorul n-a rămas în urmă. Îmi amintesc acum vreo 15 ani cum se dădeau de ceasul morții: „Dă și mie o mie de bani, să-ți dea Dumnezeu sănătate!”. O mie de bani, adică strămoșul monedei de 10 bani. Acum, însă, cu părul împletit în coade, a venit la mine o ea, reprezentanta feminină a activității de „nemuncă” și mi-a zis grăbită: „Dă la fata doi lei să-și ia o pită.” No, ne-am dat nabii! Dacă Iadul, așa cum am spus, s-a impozitat, cerșetorul a adăugat accize. E nevoie de profesionalism și directorul lor a simțit asta în ultimul timp.

Lăsând gluma la o parte, problema devine serioasă. Sunt din ce în ce mai mulți cerșetori pe străzile patriei și marea problemă a lor e tupeul. Dau pe-afară de așa ceva.

De ce s-a ajuns aici? De ce evoluează? Pentru că li se permite și, mai grav, sunt încurajați să facă asta.

Două tipuri mari de cerșetori

Dându-i bani, încurajați cerșetorul să continue. În spatele mâinii întinse există două tipuri de cerșetori.

Pe de-o parte e cel care trăiește mult mai bine decât crezi. Și, ca să nu zici că aberez, o să-mi rezerv două minute să-ți spun o poveste. Prin 2012, pe când bunică-mea încă lucra la casieria companiei de gaz, a venit la ea o femeie între două vârste cu un păr lung și mătăsos, îmbrăcată colorat, dar murdar. Voia să-și schimbe banii. Locuind într-un oraș muncitoresc relativ mic, oamenii se cam știau între ei. Nici bunicăi mele nu îi era străin faptul că acea femeie era cerșetoare.

Cerând să i se schimbe banii în bancnote mai mari, mâna sa a întins un teanc considerabil spre masa bunicii. Începând a-i număra, a mea a rămas mută. Aproximativ 1400 de lei. Văzându-i mina șocată, femeia, cu tupeul de care vă vorbeam mai sus, totuși puțin cizelat pe atunci, i-a spus: „Ce te uiți, doamnă, așa? Nu vezi că munciți ca fraierele la birou opt ore pe zi și câștigați un pic mai mult decât mine? Mă doare-n bască, stau cinci ore în față la Kaufland în fiecare zi și mi-am făcut banii. Îi doare pe ăia de sus în fund de voi. Fiecare pentru el, doamnă! Fiecare să-și umple burta! Acum ce crezi că fac? Ma duc să-mi iau televizor. Cât oi trăi, nu voi munci nimic! De ce să mă leg singură la cap??”.

Pe de altă parte, însă, e cel care cerșește pentru alții. Aici, problema e și mai mare. Bandele de cerșetorie sunt o problemă foarte gravă în țara noastră. Oamenii sunt supuși unor chinuri grele și sunt trimiși să cerșească în frig ore întregi în fiecare zi. Ei bine, dacă tu consideri că, oferindu-i bani pe care să i-i ducă „șefului” său, îl ajuți, te înșeli. Nu faci altceva decât să sporești această treabă murdară și toxică pentru umanitate.

Cerșetorul român încalcă regulile umanității cu bună știință

Zilele trecute am intrat în biserică să aprind o lumânare. Oprindu-mă pentru două minute în biserică, în acea liniște totală, aud lângă mine, de aproape-mi sare focul din lumănare: „Dumnezeu să-l ierte pe el, dar tu să fii sănătos de-mi dai și mie bani, domnu’.” Cu o icoană în brațe, cerșetorul se uita în ochii mei de după sprâncenele dese și negre. M-am uitat la el și i-am zis: „Nu, nene, nu-ți dau niciun ban. Ia și muncește și câștigăți banul tău. De ce stai la mila altora? Nu mai există milă! Abia am milă pentru mine însumi... Ce credeți că mi-a zis bărbatul? „Fire-ai al dracu de zgârcit!” Și a plecat. E de prisos să interpretez și să comentez ce a zis. Vă las pe voi să judecați.

Sfat: nu mai da bani cerșetorului!

Refuză-l de fiecare dată! Nu din egoism, ci din normalitate. Faci doar rău, din punctul meu de vedere, dacă te lași impresionat de povestea lui și îi oferi puțin din puținul pe care îl ai. Nu spun că nu există cu adevărat oameni incapabili să muncească care cerșesc pentru a trăi. Există, dar majoritatea sunt ajutați într-un fel de stat. Există zeci de centre și asociații care cu asta se ocupă.

Vei spune despre ceilalți că nu au unde se angaja, întrucât nu-i acceptă nimeni. Minciuni! Combinatele, adăposturile de animale, firmele de curățenie, întreținere stradală, firmele de salubritate, posturile primăriilor destinate celor care fac munci ușoare (tund iarba prin oraș, pun rondouri cu flori etc.), toate aceste locuri sunt dornice de forță de muncă ieftină. Nimeni nu spune că minimul pe economie le-ar asigura un trai ușor. Departe de mine gândul ăsta. Dar ar intra în sfera umanului cu fruntea sus. Nu ar sta, scriindu-i pe frunte „cerșetorul din centru”, la mila trecătorului grăbit spre casă de la muncă.

Eu m-am decis. Tu ce faci?

Eu m-am decis să nu mai ofer niciun ban cerșetorilor. Și ca mine sunt din ce în ce mai mulți. Gândind rațional, pot salva astfel o viitoare societate de cerșetori și de trântori. Muncesc și învăț pe brânci zeci de ore în fiecare săptămână. Dar tu te-ai decis ce faci? Le mai dai din când în când că-s amărâți sau îi refuzi frumos, asumându-ți o înjurătură fără valoare?

Dacă eu pot, oricine poate!

Hai să ne jucăm de-a realitatea!

"în Păreri și opinii" "de POV21"

Am un plan. O idee genială. Vrei să o afli? Pentru început sunt un copil, unul mare. Totuși, îmi place al naibii de mult să mă joc. Da, să mă joc. Numai că de ceva timp nu mai am cu cine. De ce? Pentru că toți s-au pierdut pe undeva. Habar n-am pe unde. Hai să ne jucăm de-a realitatea! Regulile sunt simple. Adică, nici nu există. Ai nevoie doar de o minte lucidă și puuuțină imaginație.

Nu sunt de mult timp pe aici. Dar am realizat că sunt protagonista unei epoci în care alegem să renunțăm la propria identitate pentru a fi pe placul celorlalți. În care materialul a depășit sufletul.

În care normalitatea e privită ca anormală. Ne aflăm într-o goană nebună spre SUCCES, uitând de frumusețea vieții. Suntem noi conștienți de ce înseamnă să reușești pe bune? Sincer, nu prea cred. Căutăm să dezvăluim lumii aparențe pe care nici noi nu le credem.

Iubim artificialul în detrimentul veridicului. Apreciem diplomele în defavoarea cunoștințelor.

Judecăm fără a cunoaște și ne e mai ușor să urâm decât să iubim. Dacă ne-am iubi mai mult unii pe alții, n-am realiza mai multe? Oare sunt în plus? Sau am vreun defect?

Am ajuns o societate în care nimeni nu mai este apreciat pentru naturalețe.

Vrem PLASTIC. Promovăm frumuseți artificiale, photoshopate. Preferăm perfecțiuni false, care ne uniformizează, în locul imperfecțiunii care ne face unici. Toți vor să se încadreze în tipare. Toți vor să fie modele. Toți vor măști. DE CE? Pentru că au auzit/văzut exemple care au succes în acest mod. Pentru că trăim într-o lume în care minciuna ajută mai mult decât adevărul. Falsul e la putere. Realul, când?

Vedem fete cu mai mulți foști decât ani. Băieți cu mașini de lux, care evident, sunt ale părinților.

E clar, până aici ne-am grăbit să creștem. Ne dorim vieți de adulți, dar cu probleme de copii. Iar când vom fi mari, oare vom duce un trai de prunci, cu greutăți de maturi? Vrem să trăim în opulență doar să pară că suntem fericiți. Dar suntem? Cumpărăm haine de firmă ca să arătăm că avem bani, că o ducem bine.

Însă sufletului cât de bine îi merge?

Mâncăm la restaurant pentru că „Ne permitem”. Deși am uitat să ne vizităm bunicii, care ne așteaptă cu masa plină de bunătăți. Iar cei din jur vor spune că suntem cei mai de succes oameni pe care îi știu. Dar omit să ne vadă nefericirea din ochi. Nopțile nedormite ale unor părinți care își plâng copilul. Suferința unui prunc crescut de bunici/bone. Tristețea din spatele zâmbetelor false… Toți văd și cred ceea ce vor. Nu le pasă de realitate. De fapt, care realitate? A mea sau a lor?

Credem în succes, dar nu știm ce înseamnă.

Judecăm eșecul de parcă am fi arbitrii virtuali ai vieții celuilalt. Cum ar fi dacă ne-am „arbitra” propriile nereușite? Poate am învăța ceva util. Suntem materialiști până în măduva oaselor. Vrem beneficii cu minimum de efort. Replica mea favorită e: „Are un loc de muncă de unde câștigă bine și nici nu face mare lucru.”

Clar, e un om fericit căruia nu îi lipsește nimic.” Dar interlocutorul nu observă că cel în cauză nu are o persoană alături, un suflet pereche. Sau poate are, dar nu poate avea copii. Poate e lângă persoana nepotrivită. Sau regretă că și-a ales acel job pentru că îl ține departe de familie.

Vede doar MATERIALUL, pe care îl consideră realizare. Alege să aprecieze un om pentru banii lui, nu pentru fericirea sa. Până la urmă, ce rost au toți banii pe care îi deții dacă ești ultimul nefericit? Tot singur și sărac vei muri. O viață fericită nu înseamnă să deții 10 mașini de lux, 10 case de vacanță și tot atâția parteneri.

Spunem despre un om care are diplome că e inteligent. De când cunoașterea se măsoară în bucăți de hârtie?

Îl apreciem pentru efort. Îl invidiem pentru succes. Altceva nu știm face? Uităm că nu școlile te fac om, ci caracterul. Ne place să fim striviți de unul cu 10 certificate luate pe bani. Ne e rușine cu al nostru pentru care am muncit ani. Ne pierdem încrederea în propriile forțe pentru că apare cineva, aparent mai bun. O fi mai bun sau doar pare?

Descurajăm muncitorii. Vedem reușită în profesiile de medic, avocat, inginer. Subestimăm electricienii, sudorii, mecanicii.

De parcă atunci când s-a defectat „bolidul” îl ducem la medic, iar când suntem în beznă chemăm avocatul. Totuși, pe cine să contactăm când ne aflăm în negura minții? Toți vrem facultate. Ne duce, nu ne duce capul, tot o facem.

Decidem să izbândim în ceva de care nu suntem în stare. Iar apoi ne plângem de eșec. Sau poate e mai bine să-i denigrăm pe cei care reușesc, nu?

Când o persoană nu se încadrează în trend, spunem că e nebună. Facem ochii cât cepele când un bătrân ne vorbește în tramvai. Am uitat oare că omul e o ființă socială? Stăm prinși în telefoane, ignorând realitatea… noua realitate e online. Judecăm, dar nu ne place să fim judecați.

Ce paradox, nu crezi? Cerem mai mult decât putem oferi. Vorbim fără să cunoaștem.

Poate am realiza mai multe dacă ne-am ocupa de propria existență. Ce zici? Egoismul e calitatea noastră superioară. Yeeey! Am suprimat-o pe cea de om. Mare realizare… Pur și simplu am uitat să fim oameni. Totul se rezumă la EU.

„Ce treabă am cu restul? Mie să-mi fie cât mai bine…”

Oare chiar așa rău am decăzut ca specie…?

Cred că te-am zăpăcit puțin. Sper că nu te-ai speriat. Viața reală e una. Hai s-o trăim! Lasă prefăcătoria! Ieși din banal! Redescoperă-te! Râzi! Râzi, chiar dacă e greu. Iubește viața așa cum e. Oricum ai doar una. Iubește sincer. Îndrăgostește-te de natură.

Fii tu! Fii om! Fii unic într-o lume uniformizată! Trăiește înainte să mori!

Am uitat să spun? Hai să ne jucăm de-a realitatea! Acest joc nu are FINISH. Sau poate că are, dar nu știu când.


Autor: Georgiana Raluca Crainic

 

Attack on Titan – Ce mai propagandă!

"în Texte" "de POV21"

Au trecut undeva la zece ani de când primul episod din Attack on Titan a rulat pentru prima dată, acum anime-ul aflându-se la final. Și este destul de greu să îl recunoști, dacă ai văzut doar primele două sezoane; intriga a luat o întorsătură de 180°, trecând de la simplul statut de desen animat la o metaforă pentru trecutul, prezentul și viitorul umanității.

Acțiunea începe cu întreaga umanitate care se ascunde în spatele a trei ziduri – Wall Maria, Wall Rose, Wall Sina – ascunsă într-o colivie, înfricoșată de misterioasele creaturi numite titani.

 

Personajul principal, Eren Yeager, fiu al lui Grisha Yeager se trezește în ziua în care această colivie este distrusă, iar omenirea își amintește de teroarea titanilor.

În anul 845, cele două porți ale zidului Maria se prăbușesc în fața titanului Colosal și a titanului cu armură. Mama lui Eren Yeager este omorâtă chiar în fața lui și a surorii sale, Mikasa Yeager. Din acea zi ororile titanilor sunt reamintite, iar Eren jură că va anihila orice titan.

În adolescență, se înscrie în corpul armatei și-și începe antrenamentul. Mai târziu, în prima lui misiune, își descoperă puterea de titan shifter, adică se poate transforma din om în titan și invers, căpătând control total asupra puterilor de titan. Această descoperire va întoarce soarta războiului în favoarea oamenilor.

Acțiunea continuă, intriga fluctuează, misterele se deslușesc, dar ideea rămâne cam tot aceeași. Avem titani versus oameni și… good luck să dezvolți de aici… până într-un punct, cel puțin.

Dacă până acum am avut de a face cu creaturi care amenință omenirea și cu o fantezie mai ceva ca în cărțile și filmele cu hobbit, și mai ales cu o lume de plasat în universul real, odată cu apariția episodului “basement”, această lume fictivă se dovedește a fi una dintre cele mai bune metafore pentru istoria umană.

În episodul basement descoperim că omenirea există și-n afara zidurilor și că, până acum, lumea de afară a fost ținută într-o ceață profundă de propagandă. Aflăm că acțiunea de până acum a fost dusă pe o insulă a oamenilor exilați de și împreună cu cel de-al 145-lea rege.

El a fost sătul de războaiele dintre titan shifters, așa că, împreună cu un segment al populației, a plecat pe o insulă și a șters amintirile tuturor oamenilor.

În timp ce pe insula secundară se duc războaie pentru supraviețuirea speciei umane, pe insula principală au rămas două pături sociale: Marlyenii și Eldienii, Marlyenii fiind pătura bogată, iar Eldienii cea săracă.

Dar aceste două pături nu au fost stabilite în funcție de banii (inițal, cel puțin) fiecărei părți, ci de modul în care au interpretat bucățile de istorie care le-au rămas. Iar aici începe partea distractivă și putem plia cu adevărat acest anime în realitatea noastră.

Uite care este ideea, cele două părți au exact aceleași informații despre istoria umanității de dinainte să le fie ștearsă memoria.

Bun, și atunci de ce unul este mai tare decât celălalt?

Easy, Marlyenii au interpretat ce dovezi mai aveau despre trecut și au concluzionat că eldienii sunt demoni. Prin urmare, trebuie să fie ținuți sub control. Eldienii s-au supus (deși unii eldinei au o altă interpretare prin care ei ar trebui să conducă) și uite pe ce s-a format societatea.

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat, deci cine are dreptate, marlyenii sau eldienii?

Toți… dar nici unul.

Gândește-te la articolul ăsta, eu ți-am spus ce este Attack on titan, dar de unde știi că nu este cu adevărat despre pisici? Sigur! Te poți duce să cauți online și să vezi cu ochii tăi, norocosule…

Dar ce spui de ceea ce nu poți vedea? Trecutul e un exemplu?

De unde știi cine sunt agresorii sau cum a decurs un eveniment? Pentru că scrie în cărțile de istorie?

Să ne uităm în trecut, de câte ori s-a crezut că ceva este real, când de fapt nu a fost? Câte detalii despre majoritatea evenimentelor importante au fost ascunse  (Cele două războaie mondiale, Cernobyl, Revoluția din ’89), dar și cum istoricii au interpretat, s-au bătut în piept că așa este și câteva decenii mai târziu… puf!

Teoria lor a fost anihilată de o dovadă în plus. Și puf au fost și carierele lor…

Ce dovedește asta? Că nu contează cine trăiește sau cine moare; cine câștigă sau cine pierde; cine este marlyean sau cine este eldian. Pentru că acțiunea în sine nu contează. Tot ceea ce contează sunt cei care vor spune povestea mai departe, cei care vor interpreta povestea și în ce lumină îi va pune pe cei implicați.

Dar ceea ce este și mai important este cât de departe va ajunge. De aceea eldienii sunt unde sunt, chiar dacă au și ei o parte a poveștii, nu știu să o facă virală, adică să îi facă propagandă. Și de aceea, unele teorii și culte sunt cunoscute global, iar pe unele nu le găsești nici pe Google.

Pentru că prin asta se definește o poveste bună, prin faptul că o poveste bună nu este cu adevărat bună, dacă moare în mintea celui care o cunoaște.

Mai suntem creativi azi?

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Oare mai suntem creativi azi? Sau ne-a acaparat cu desăvârșire tehnologia și am devenit niște automatoni?

Tehnologia, a luat naștere din dorința umanității de a-şi face existența mai ușoară, din străfundurile creativității și al lenii. S-a hrănit la sânul ei timp de cel puțin două decenii. Astăzi, unii ar putea declara că suntem într-un război rece, iar alții, într-un parteneriat complicat cu aceasta.

Când spunem tehnologie, la ce ne referim mai exact?

Este un termen foarte complex. Tehnologia este peste tot de la roată, la telefoanele noastre mobile și aplicațiile din ele. Roboții de bucătărie și tramvaiele prin curent electric, toate țin de tehnologie, într-o formă sau alta.

Studiile arată că fluxul mare de informații și viteza cu care le primim ne pot afecta. Creierul nu se descurcă cu opțiunea “multi-tasking” și de aceea copiii riscă să aibă o atenție deficitară și o memorie mai puțin dezvoltată. Riscul devine tot mai mare cu fiecare generație, deoarece ei cresc deja adaptați la această tehnologie.

Bineînțeles, dacă vom face un pas în spate pentru o perspectivă mai largă, vom observa că nu asta este problema, ci scopul cu care este folosită.

Orice lucru în cantitate mare este dăunător.

La urma urmei, este o problemă de alegere și este greșit să te referi la un anumit concept neutru ca fiind pozitiv sau negativ. Oamenii dau greutate ideilor prin acțiunile lor. Problema rețelelor de socializare constă în numărul de poze postate, ele solicitând doar o parte din atenția și creierul nostru. Fiind evidențiate doar aspectele pozitive ale vieții, se formează astfel niște standarde complet greșite. La acestea se adaugă o idealizare despre cum ar trebui să arate, de fapt, societatea noastră și un oarecare conformism. Astfel se ajunge la un blocaj cultural în cadrul creativității.

Cei ce se comportă diferit sunt sancționați.

Se formează o profundă neîncredere în imaginație prin acordarea unei atenții exagerate raționamentelor. Bineînțeles, acești factori trag după ei alte blocaje, cum ar fi cele emoționale – frica de a nu greși, blocaje legate de relația individ – grup și multe altele care se strâng în jurul individului, subjugându-i orice fel de manifestare creativă.

Este adevărat că internetul e un loc vast și explicam mai sus că absolut tot ce se întâmplă este o problemă de alegere și de perspectivă. Acum, când omenirea nu mai este condiționată de pericolul zilei de mâine, traiul s-a îmbunătățit semnificativ. Avem acces la un debit mai mare de informații. Asta favorizează aprofundarea unor domenii și, de ce nu, dezvoltarea mai bună a creativității.

Pentru a încheia, eu cred că tehnologia îți pune la încercare voința. Întrebarea rămâne… mai suntem creativi azi?

A devenit viciul crucial al omenirii, iar dacă ești suficient de puternic să dai „pătura” jos, o poți folosi ca să realizezi lucruri foarte creative. Ne oferă sute de posibilități și putem profita la maxim de ele. Totul depinde de noi și de alegerile pe care le facem, iar asta se aplică în orice domeniu al vieții cotidiene.

Pentru a păstra creativitatea intactă sau pentru a împiedica regresia ei, recomand utilizarea internetului în scopuri productive și savurarea cărților la umbra unui copac. Hrănește-ți sufletul și, implicit, creierul, iar acestea două îți vor fi mereu călăuze.

Realitatea augmentată: Începuturile Deus Ex Machina

"în Texte" "de POV21"

Realitatea augmentată este lumea trăită prin simțuri auxiliare. Toate invențiile sunt o formă de extindere a percepțiilor noastre, iar unealta este expresia și manifestarea minții. De ce străbunii noștri nu se pot adapta astăzi?

Cum se va depăși omenirea pe ea însăși prin AR?

 

Știm că tehnologia este deja parte din noi, la propriu și la figurat. E necasară o pană de curent ca să te simți în Evul Mediu, iar din punct de vedere evolutiv, toate acestea le-am făcut la comanda unor stimuli. Când ne-a fost frig, am inventat focul. Când ne-a venit rău de mers pe jos, am inventat automobilul și tot așa până în ziua de azi.

Prin televiziune, oamenii și-au conectat ochii la ansamblul evenimentelor derulate global. Prin telefonie, șoaptele au traversat sute de kilometri, încălzind inimile apropiaților. Prin internet, ne-am conectat lumile, ochii, urechile și mințile.

Omul a fost cel mai prost animal al naturii. Lipsit de colți sau gheare, s-a adaptat prin a-și folosi creativitatea și a-și expansiona simțurile.  Arcul cu săgeți și praștia au triumfat natura și au dat naștere artificialității. Pentru prima dată în istorie puterea, viteza și rezistența fizică umană au fost amplificate.

Conform realității augmentate, natura va fi de domeniul trecutului, căci este înscris genetic să ne depășim limitele și să ne creăm propria noastră natură.

 

Fiind un înotător mediocru, omul a preferat să inventeze submarine, vapoare și așa a cucerit apele planetei.

 

Fiind un călător slab, motorul cu abur și automobilul l-au ajutat să cucerească suprafața scoarței terestre. Fiind inspirit de zborul pasarilor, cand a inteles presiunea si principiile zborului, am cucerit vazduhul.

Astăzi începem să ne recreem țesuturi și organe, iar odată ce vom putea printa atomic celulele va începe o revoluție științifică de proporții colosale.

Thomas Edison spunea: ,,Până când omul nu va duplica un fir de iarbă, natura poate râde în hohote la aşa numita lui cunoştinţă ştiinţifică.”

Și totuși, viitorul în care vor exista bănci de organe artificiale e aproape, însă cine va stabili prețul acestora? Oamenii cu statut social înalt își vor permite augmentări. Fie că vorbim de organe artificiale, fie că vorbim de cele naturale. Oamenii cu dezabilități vor deveni mai înzestrați decât ceilalți prin simplul fapt că organele artificiale vor fi proiectate să ofere abilitați avansate. Atașările vor duce la schimbări exponențiale ce devin normalitate.

 

Pisicile văd în infraroșu noaptea, iar omul a exploatat acest lucru creând ochelarii cu raze X. Câinii aud ultrasunete și acest lucru a împins la inventarea unor noi dispozitive de a asculta sunete mai greu de perceput.

 

Practic, tehnologia copiază noi simțuri de la natură pentru om.

 

În Deus Ex: Human Revolution, omenirea este condusă de diverse facțiuni cu scopuri nebune. Sarif Industries era corporația ce vindea organe bionice descoperind rețeta ,,nemuririi”, iar Illuminati dorea implementarea acestora pentru a controla omenirea prin chip-uri până când fundația lui Hugh Darrow tradează corporația de organe pentru a anihila oamenii ce și-au implantat organele și a a opri progresul umanității pe motive sociale, morale și religioase.

Iar în continuarea sa, Deus Ex: Mankind Divided, un grup de teroriști și hackeri atacă cibernetic populațiile de ,,cyborgi” ale orașelor pentru a le scoate la iveală violența. Grupul de teroriști cibernetici se dovedește a fi folosit de structurile statale pentru a porni o segregație, cei cu organe artificiale trebuind a fi exterminați.

 

Prima inimă artificială funcțională

Despre egalitatea socială, despre drepturi și șanse la viață începe un lung șir de discuții…

Dacă mașinăriile vor deveni parte noi, iar noi din ele, adormind oameni, trezindu-ne cyborgi, balanța umanității se va intensifica.

Conspirațiile spun că telefoanele smart și computerele avasante sunt un pas de tranziție spre epoca controlului global. Deja știm că în diverse țări au început implanturi de cipuri. Umanitatea va fi obligată să își înscrie un cod de bară într-un microcip şi să revină la sclavagism.

În vremurile în care India era cea mai bogată țară din lume, supranumită şi ,,tărâmul de aur”, populația ei se confruntă cu o mare criză: plictiseala. Se întâmplă acum în Occident şi toate țările occidentalizate sunt în aceiaşi situație psihologică. Oamenii liberi sunt atât de plictisiți încât uneori îşi doresc să şi moară, potrivit forumurilor!

Religiile orientale au exploatat plictiseala şi au mințit oamenii: ,,Imaginați-vă că în următoarele vieți veți repeta şi această plictiseală.”Apoi India a devenit săracă. Şi când țara a sărăcit, a dispărut şi plictiseala. Un om sărac nu se plictiseşte niciodată, nu are timp. Fuge, vrea să fie în pas cu epoca, munceşte mult si nu are timp de televizor, filme, muzee şi muzică. Singura lui distracție mai este sexul. De aceea in țările sărace se fac mulți copii.

Populația țărilor sărace se reduce treptat din cauza folosirii abuzive a televizoarelor, tabletelor, radiourilor, calculatoarelor. Populația este distrasă de la a se mai reproduce.”

 

O glumă a bunicului meu reflectă inerent realitatea:

 

,,Bunicul meu a prins inventarea radioului şi a avut 7 copii. Tatăl meu a prins apariția televiziunii şi a avut 2 copii. Eu am prins internetul… şi aici se termină familia.”

În 2010, începe proiecția imaginilor direct în ochiul uman, creând efectul de realitate virtuală. Celularele inteligente încorporate în haine vor trimite un sunet direct în ureche. Un asistent virtual va ajuta umanitatea în viață cotidiană. Acesta va traduce instantaneu orice limbă străină. Totul va fi strâns integrat cu viața zilnică alaturi de mini-computere conectate la internet.

Deja în 2014 capacitatea supercomputer-ului va fi egală cu capacitatea creierului uman. Calculatoarele nu vor mai fi obiecte separate convenționale, fiind încorporate în haine și obiecte banale.

Până în 2020, PC-urile ating o putere de calcul egală creierului uman. În scopuri medicale va începe utilizarea nanotehnologiilor. Nanoboții vor ajuta celulele umane. Ele vor produce o scanare detaliată a creierului uman, care va permite să înțelegem detaliile funcționării sale. Până la sfârșitul acestui deceniu, în industrie vor fi utilizate la scară largă nanatehnologiile care vor duce la o reducere semnificativă a prețului de producție al tuturor produselor. Prin 2029, tehnologia trece testul Turing, dovedind prezența minții. Acest lucru va fi realizat prin intermediul unei simulări pe calculator a creierului uman.

În anii 2030, nanomașinile vor fi introduse direct în creier, punând în aplicare „primirea” și „emanarea” semnalelor arbitrare din celulele creierului.

În 2040, organismul își poate schimba orice formă, fiind format dintr-un număr mare de nanoroboți. Organele interne sunt înlocuite cu dispozitive cibernetice mult mai performante.

Kurzweil promite începutul singularității tehnologice în 2045. Întregul pământ va avea un computer gigant, care să răspândească acest proces în întregul univers.

Derulează înapoi