Tag archive

tineri

Neîncrederea de sine – principala problemă a generației Z

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Neîncrederea

Hi there, Daria pe fir. Ultima oară v-am întrebat dacă chiar contează cine dă primul mesaj. De data asta o să vă întreb: de câte ori nu ați făcut un lucru doar pentru ca lumea să vă observe? Sau de câte ori nu ați încercat să îi faceți pe oamenii din jur să creadă că viața voastră e minunată, când de fapt poza pe care ați pus-o la story era după 15 minute de plâns?

Nu plecați, că abia am început.

Știu că vă simțiți, pentru că și eu am mai făcut de astea, dar important e să realizăm ce ne lipsește de fapt – ce nu avem și căutăm în altă parte. Atenție, afecțiune, poate validare? Da… cred că ăsta e cuvântul – validare. Căutăm o vorbă care să ne aline, chiar dacă doar pentru moment, durerea aia care parcă ne mănâncă de vii. Căutăm acel je ne sais quoi de care credem că avem nevoie pentru a ne reda încrederea de sine, însă uităm că, de cele mai multe ori, văpaia suntem noi; și putem da naștere celui mai mare incendiu de sentimente, care să cuprindă în flăcările lui pe toți cei din jur, dar trebuie doar să credem.

Oricine poate simți pe pielea lui metafora păsării Phoenix, trebuie doar să creadă.

În caz că ați uitat, pasărea Phoenix renaște din propria cenușă. Întrebarea e… pe tine ce te oprește? Într-adevăr, problemele sunt diverse, ne afectează pe fiecare diferit, iar ceva ce mie mi se pare minor, poate pentru tine înseamnă totul. Dar de ce să nu încercăm să facem un pas în spate și să privim problema în ansamblu? De ce fac toate lucrurile astea? De ce mă comport așa când, în mod normal, nu aș face-o? De ce caut validare în altă parte? Oare chiar am nevoie de altcineva care să îmi spună ce persoană minunată sunt eu?

Nu căuta validare, lucrează cu tine!

Dacă te vei baza mereu pe ce spun alții, vei fi așa preocupat de părerea lor încât îți vei pierde, în timp, personalitatea. Cum e asta posibil? Simplu – trăiești pentru alții, acționezi prin ei, dar de gândit singur când?

Am spus-o și o voi spune de fiecare dată când voi avea ocazia: să lucrezi cu tine e cel mai greu lucru pe care îl vei face vreodată, dar e și cel mai satisfăcător. Să îți vezi propria evoluție, să realizezi ce progrese ai făcut – acum 2 ani nu puteai comanda singur la restaurant, iar acum te pregătești să ții un discurs în fața unui public.

Anii trec, dar trec degeaba dacă tu stagnezi.

Fiecare zi este o șansă la evoluție. Ai atâtea moduri prin care te poți dezvolta ca persoană – încet, dar sigur. Dar depinde de tine dacă vrei să faci asta sau vrei să rămâi acolo unde ești. Nu știu cum sunteți voi, dar eu una nu mă mulțumesc cu puțin; și nu mă mulțumesc cu ce am. Mereu tind spre mai mult. De ce? Pentru că știu că pot. Pentru că am încredere în mine.

E drept, însă, că încrederea asta n-o formezi peste noapte, e un proces cronofag și poate de asta, cei mai mulți renunță și aleg calea ușoară. Totuși, ce am învățat eu în ultima perioadă e că oamenii care fug de probleme vor da de altele și tot așa, va fi un cerc vicios, un lanț al slăbiciunilor, iar singura modalitate să rupă veriga și să se elibereze e să înfrunte problema.

Cum să îți ridici stima de sine?

Îmi pare rău să te anunț, dar nu există o rețetă standard care să îți „trateze” neîncrederea de sine peste noapte. Cu toate astea, îți pot spune niște lucruri care m-au ajutat pe mine și care ți-ar putea fi de folos în călătoria care te așteaptă.

  1. Bucură-te de timpul petrecut cu tine, restul pot aștepta!

Te relaxează băile fierbinți cu spumă, vin și lumânări parfumate? Pune-ți o mască de față și devino una cu cada timp de o oră, vei ieși de acolo alt om. Te relaxează să asculți un podcast, o melodie pe repeat sau un meci cu băieții? Fă ce e nevoie să te simți bine. Ideal ar fi sa te simți bine tu cu tine, apoi tu cu restul. Dar asta vine treptat.

Neîncrederea

  1. Citește, urmărește documentare, într-un cuvânt – cultivă-te!

E perfect normal să nu știi totul despre toate. E firesc să fii mai puțin informat în anumite domenii față de alții. Dar interesează-te de domeniile de care ești pasionat, adu-ți pasiunile la viață, experimentează hobby-uri noi și găsește-ți locul. Fă ceea ce îți place – astfel, rezultatele vor veni, uneori, mai repede decât te-ai putea aștepta.

Neîncrederea

  1. Înconjoară-te de oameni frumoși!

Și nu, nu mă refer aici la aparență, ci la esență. E important să ai lângă tine oameni de la care ai ce învăța, oameni care te motivează, care te susțin și care te ridică atunci când cazi. Ai nevoie de oameni care să îți spună verde-n față când ceva nu e ok, nu să te mintă frumos – numai așa vei putea fi conștient de părțile din tine care mai trebuie lucrate.

Neîncrederea

  1. Găsește fericirea în lucrurile simple și lasă negativismul altora, tu n-ai nevoie de el!

Eu mă simt bine când îmi beau cafeaua dimineață, pe balconul meu, și îmi pun pe fundal reggae. Mă simt bine când aprind o lumânare parfumată în cameră, când vine tata acasă cu prăjituri pentru noi, când chiar reușesc să fiu productivă și totul iese conform planului.

Neîncrederea

Acum, gândește-te. Pe tine ce te face fericit? Când afli răspunsul, te rog să te duci să faci exact treaba aia și apoi să te gândești la ce urmează să îți spun.

Încrederea de sine se construiește, cum spuneam, în timp.

Totul cu pași mici, dar siguri. Energia ți-o iei din lucrurile mici, din reușitele și progresele tale. În timp ai să înveți să te apreciezi la adevărata ta valoare și nu te vei mai lăsa ales, tu vei fi cel care va alege.

Ține minte că tu ești singurul responsabil pentru gândurile pe care le ai, pentru acțiunile pe care le faci și felul în care gestionezi o situație. Încrederea înseamnă și autocontrol. E greu, știu, dar de îndată ce vezi diferențele, de îndată ce îți vezi evoluția și realizezi ce frumos te dezvolți, nu mai e cale de întoarcere. Vei conștientiza ce mult înseamnă să ai grijă de tine și cât de mult contează să te iubești tu pe tine.

Bucurați-vă la maxim de orice moment, profitați de orice oportunitate vi se ivește în cale. Trenul în care sunteți e un drum doar dus, depinde doar de voi cum vreți să vi-l amintiți și cu ce fel de oameni vreți să călătoriți.

Dacă nu ai citit articolul de care vorbeam în introducere, o poți face aici!

aș vrea…

"în Poezie și literatură" "de POV21"
aș vrea

aș vrea să îți pot fi val
să te-nec în fericire,
dar să te-aduc la mal
să nu te pierd în neștire.

aș vrea să-ți fiu flacăra
ce-ți aprinde țigara,
flacăra aia pe care
uiți mereu să o stingi seara.

aș vrea ca tu să-mi fii vântul
care-mi împrăștie trupul
și tot tu să-mi fii norul
care-mi umbrește gândul.

Dacă mai vrei să citești o poezie, click aici!

13 Tips & Tricks în jurnalism cu Alex Nedea: „Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri”

"în Interviuri" "de POV21"
Alex Nedea

„Mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool”. Acestea au fost vorbele lui Alex Nedea despre noua generație de studenți la jurnalism când i-au fost cerute câteva sfaturi.

De aproape trei ani de când lucrează pentru Recorder, Alex Nedea aduce în online-ul românesc reportaje și anchete ample, unul dintre ele fiind chiar unul dintre cele mai vizionate materiale de jurnalism, „Singur împotriva partidului”, investigația care a demascat numirile făcute pe criteriu politic la Apele Române.

Alex a mers pe urmele hoților de lemn și a descoperit mai multe rețele de apă contaminată din comunele românești. Materialele sale i-au adus în 2019 premiul Ion Rațiu pentru jurnalism. Munca lui a reușit să miște câte un pic din neregulile care ne înconjoară și este deschis spre a transmite această voință către generația de jurnaliști încă în formare.

Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism, 2019. Sursa foto: Facebook
Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism. Anul 2019. Sursa foto: Facebook

De aceea, Alex a fost dispus să împartă cu cei mai tineri câteva tips & tricks în jurnalism.

Știm deja că primul tău loc de muncă a fost la Adevărul. Cum ai ajuns acolo și ce a implicat munca ta ca student la Adevărul?

Facultatea ne punea în legătură cu mai multe redacții la finalul anului I, era treaba lor să ne găsească o redacție unde să muncim pentru două săptămâni. Mulți dintre colegii mei trișau – aveau pile pe la redacții și atunci veneau direct cu adeverința, știi? Dar mie mi s-a părut că îmi fur singur căciula. Am fost printre cei care chiar voiau să facă practică, am ales Adevărul la departamentul de învățământ.

Așa…și am ajuns acolo, iar doamna care se ocupa de noi ne-a trimis la plimbare: „Ieșiți afară să găsiți 3 subiecte, pe urmă veniți cu ele scrise mâine”. Nu mai știu ce subiecte am găsit, dar știu că era un portret și două știri, habar nu am, nu mai țin minte. După aceea ne-a dat să facem mărunțișuri pe la redacție.

Doamna aceea m-a ținut minte și după câteva luni, o colegă a ei s-a îmbolnăvit. Avea nevoie de cineva care să livreze conținut jurnalistic, așa că m-a adus pe mine să lucrez în locul ei, dar cum nu îi permitea bugetul, m-a chemat să lucrez pe gratis.

Am ajuns să primesc treburi tot mai complicate de făcut. Eu deja știam să scriu o știre, știam regula piramidei inversate, chestiile de bază. Pe noi chiar ne-au învățat chestiile de bază în primul an.

Lumea prin breasla asta spune că Facultatea de Jurnalism e inutilă, că poți face jurnalism și fără facultate. Da, e adevărat că poți să fii jurnalist fără să faci facultate, dar nu e deloc adevărat că Facutatea de Jurnalism e inutilă.

Nicio altă facultate de pe acest Pământ nu te face mai jurnalist decât Facultatea de Jurnalism. Poate că sunt chestii în plus pe care le înveți, care nu îți folosesc în mod direct, dar nu îți strică.

Alex, 2020. Sursa foto: Facebook
Alex, 2020. Sursa foto: Facebook

Sunt și multe chestii de bază pe care trebuie să le înveți: ce înseamnă o știre, care e știricitatea unui eveniment, cum îți faci documentarea, cum îți faci o știre, cum faci un reportaj, un interviu… lucruri de genul acesta, pe care le învățai în primul an de facultate.

Eu mai avusesem experiență în presă, scriam într-o revistă cum este POV21 – de tineri, dar varianta 2001. Cred că atunci te nășteai tu.

A fost o experiență extraordinară pentru că eu, când am ajuns la Adevărul, știam să scriu mai bine decât 80% dintre oamenii de acolo, care nu aveau studii de jurnalism, au învățat din mers. Bineînțeles, e ok să înveți din mers, dar e important să ai de la cine.

Fiecare învăța de la celălalt, care nici el nu avea studii de jurnalism și redactarea era cu deficitate în redacția aia – poate că era coerență, dar nu era claritate, nu era concizie, structura textelor jurnalistice… se vedeau că-s făcute după ureche.

Nu vreau să mă laud pe mine, ci vreau să laud Facultatea de Jurnalism, care a reușit după un an de zile să își învețe stundenții să facă lucrurile de bază în meseria asta. Bun, și acolo ni s-au dat, după cum ziceam, lucruri de valoare de făcut, adică știri care nu erau chiar atât de importante încât să ajungă într-un ziar național, dar pe mine m-au ajutat enorm pentru că mi-am făcut mâna.

Ce putem face noi, studenți, în pandemie? Cum putem începe să scriem?

E important ca jurnalist să scrii texte, fie că sunt pentru un ziar, fie că sunt pentru sertarul tău. La un moment dat știu că după trei luni mi-au zis „Gata, te angajăm!” angajarea era, de fapt, un sfert de normă… ceva la două milioane de lei vechi și mă plăteau cu 1 leu știrea, 2 lei relatarea, 3 lei reportajul și 4-5 lei o anchetă.

După 6 luni, după ce am avut deja un portofoliu cu care să mă laud, adică puteam să îi arăt unui om din presă că nu sunt doar un student, ci sunt și un jurnalist care chiar poate să redacteze.

E foarte, foarte important să ai un portofoliu – cred că niciun angajator al meu nu s-a uitat în CV-ul meu, habar nu are nimeni ce studii am, dacă le am. Toată lumea se uită în portofoliu.

De aceea, îți încurajez toți colegii de facultate să înceapă să scrie undeva, indiferent de redacție, și să realizeze un portofoliu, fiindcă dacă te duci cu un CV și o diplomă de licență nu te ia nimeni.

Care trăsătură crezi că este esențială pentru un jurnalist în devenire?

Mie mi-a plăcut foarte mult să învăț jurnalismul, mi-a plăcut tot ce se învăța acolo, deși am fost o loază nesuferită în liceu. Nu știu cum am reușit să termin liceul…l-am terminat într-un final și pe ăla. Eram foarte pasionat de lucrurile care îmi plăceau. Iar dintr-un om care terminase cu media 7,50, probabil, în clasa a 12-a, ajunsesem a treia medie pe facultate, adică 9,80, cred.

Mă băteam umăr la umăr cu cei ce aveau exercițiul învățatului în liceu, unde terminaseră cu 10 pe linie, și asta spune ceva despre care ar fi direcția unui tânăr în viață –  să se implice cu toată ființa lui unei meserii pe care o iubește.

Alex în clasa a XII-a. Anul 2002. Sursa foto: Facebook
Alex în clasa a XII-a. Anul 2002. Sursa foto: Facebook

În ce măsură ajută pe un jurnalist la început de drum Diploma de Licență?

Nu cred că ajută diploma într-un fel sau altul. Lucram la Jurnalul Național. Mi-a cerut și mie angajatorul Diploma de Licență pentru că se mărise salariul minim de pe cartea de muncă – salariile trebuiau să fie obligatoriu mai mari pentru cei cu studii superioare. Am mers încântat cu diploma mea de licență, știu că am umblat mult să o obțin.

Era deja de doi ani în arhivele universității. M-am dus cu ea la doamna de la resurse umane de la Jurnalul Național, unde lucram atunci. Ea își bea cafeaua tacticos și își pune cafeaua deaspura copiei după diplomă și îmi spune „Știi, noi am ajuns la concluzia că nu vrem să vă mărim salariile”. Deci nici acolo, unde legea era de partea mea, nu mi-a folosit.

Îmi era foarte bine la Jurnalul Național și nu voiam să plec: călătoream foarte mult prin țară, țin minte că dintotdeauna am vrut să fac meseria asta fiindcă se călătorește foarte mult.

Nu după foarte mult timp, am realizat că, de fapt, nu e obligatoriu să călătorești în meseria asta și că sunt foarte multe joburi în jurnalism care nu implică să te miști de la biroul tău: poți fi redactor, să corectezi texte sau să scrii doar dând niște telefoane, cum am făcut de multe ori.

Dar la Jurnalul Național am avut norocul să călătoresc foarte mult prin țară. Eram mai mult plecat decât pe acasă.

Care a fost amintirea ta preferată ca tânăr jurnalist?

Țin minte că noi mergeam cu foarte multe caravane și ne opream în fiecare oraș, ne plimbam, căutam subiecte, a doua zi le scriam și pe urmă le publicam. Știu că lumea rupea chioșcurile când aflau că Jurnalul Național era în orașul lor: erau foarte curioși să se vadă ce se scrie despre el.

Dar apogeul a fost o ediție specială: nu ne-am mai urcat în autobuz, ci ne-am urcat în vapor pe Delta Dunării și am mers de-a lungul Dunării până la intrarea Dunării în țară și am mers din port în port, unde ne opream și căutam subiecte. A fost un lucru extraordinar de mișto și îmi aduc aminte cu drag de perioada aia.

Spuneai de treaba aceasta care e străină pentru un student în timp de pandemie, călătoritul. Ce putem face noi, cei cărora nu li se permite plimbarea, decât prin cameră, în pat și de la laptop, în ceea ce privește căutarea unui subiect de știri?

Să știi că din pat poți face multe lucruri, e un univers nelimitat acum, cu accesul la informație. Ca jurnalist, poți face multe lucruri. Nu mai e nevoie să mergi la biblioteca centrală să cauți în arhive, de exemplu. Poți să îți cauți subiecte care să necesite deplasare, dar trebuie să îți cauți o redacție care să îți finanțeze aceste deplasări, dar nu te grăbi, ia-o treptat.

Începe cu documentarea, care în momentul de față nu este o problemă așa cum era în 1900, când trebuia să mergi până la primărie ca să vorbești cu primarul. Acum poți da un mail și ți se va răspunde. Din punctul meu de vedere, școala de jurnalism poate fi făcută și fără să mergi prea mult pe teren, știi?

Te poți documenta fără să mergi pe teren, poți lua interviuri fără să mergi pe teren. Și aici mă refer la presa scrisă, în televiziune se complică lucrurile…

Alex în prima săptămână la Jurnalul Național. Anul 2003. Sursă foto: Facebook.
Alex în prima săptămână la Jurnalul Național. Anul 2003. Sursă foto: Facebook.

Sunt mulți colegi ai mei care întâmpină probleme în alegerea unui subiect potrivit, iar eu nu le pot da sfaturi.

Noi nu dăm un Google și căutăm subiecte acolo, dezlipiți-vă de ideea că puteți găsi orice pe Google! Dacă vei căuta pe Google „un subiect de presă pe care nu l-a mai văzut nimeni”, rezultatul va fi dezamăgitor. Cel mai simplu pentru voi este să vă sunați cunoștințele și să îi întrebați care sunt problemele pe care le întâmpină în ultima perioadă în domeniul în care lucrează.

Până la urmă – ce e un subiect de presă? Este o poveste, reală, despre o abatere de la regulă, da? Adică, de exemplu, un câine mușcă un om – nu e nimic interesant; dar dacă un om mușcă un câine, atunci avem o știre. Cred că ai mai auzit exemplul acesta de o mie de ori, dar eu cred că este cel mai bun exemplu ca să înțelegi abaterea de la regulă.

Regula în cauză poate fi o lege sau o abatere de la normele sociale.

Dă-mi, te rog, un exemplu.

Sunt oameni care fac chestii imorale care nu sunt neapărat ilegale. Eu am întâlnit situații când cineva fură, dar toată legislația era croită în așa fel încât să îi permită să fure. În situația lui, furatul rămâne o treabă imorală. Uite: un preot care adună bani în cutia milei, iar în loc să îi doneze copiilor ofrani, el alege să își cumpere o roată nouă la Merțan.

Ce fac jurnaliștii mari în astfel de situații?

Noi apelăm foarte mult la surse, oameni pe care îi întâlnim de-a lungul timpului și pe care îi mai sunăm din când în cănd să îi întrebăm ce s-a mai auzit prin domeniul lor. Uneori te mai sună ei să îți povestească ultima întâmplare, dar de cele mai multe ori trebuie să îi sunăm noi.

Voi, tinerii de la jurnalism, ați avut deja ocazia să întâlniți oameni care activează în diferite domenii. Puteți începe de la mama, tata, bunica, frații. Sunt niște surse la care puteți apela foarte ușor. Dar mai sunt și bazele de date disponibile pe internet – nu pe Google.

Intrați pe site-urile a diferite instituții publice și vedeți ce mai e pe acolo. Există foarte multe rapoarte, proiecte și tot felul de alte chestii interesante. Folosiți-vă de Legea 544/2001 care privește liberul acces la informații.

O altă idee – sunați ONG-urile; cu asta se ocupă ele – cu rezolvarea unor probleme dintr-un anumit domeniu.

Eu îți mulțumesc sincer pentru aceste ponturi! O ultimă întrebare: ce te-a făcut cel mai fericit în meseria pe care o practici?

Am observat că există acum o generație a meme-urilor. Și au început să circule meme-uri cu Recorder. Și mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool, pentru că au fost ani de zile în care am fost blamați noi, jurnaliștii, și cred că merită să ne spălăm și noi puțin păcatele și imaginea în societate.

Cred că, acum cu generația meme-urilor, vom modifica într-un sens pozitiv imaginea pe care o are acum jurnalistul în România. M-a bucurat tare mult să vad glumele astea care circulă cu Recorder.

Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri, să le arătăm că e cool să fii jurnalist, totuși, și că e nevoie în țara asta de jurnaliști!

Dacă vrei sfaturi și în domeniul juridic, te invit să citești interviul anterior.

Și tu te-ai panicat când nu a funcționat Facebook Messenger? Vezi ce au răspuns câțiva tineri!

"în Păreri și opinii" "de POV21"

Milioane de utilizatori din întreaga lume au trecut prin clipe nu tocmai plăcute, ieri după amiază, când Facebook Messenger și Instagram au început să dea rateuri.

Știm cu toții că rețelele de socializare sunt în prezent o extensie a propriei ființe. Tinerii își petrec majoritatea timpului pe social media, ceea ce a dus și la dependența lor de mediul online. Tocmai de aceea, o întâmplare ca cea de ieri, are efectele unui „Holocaust modern” pentru generațiile tinere. Ruperea de rețelele de socializare a fost ca întoarcerea la Generația X, când Șoimii Patriei și Pionierii se bucurau de cea mai multă atenție. Pe vremea aceea nu erau telefoane și internet, nu erau nici televizoare, iar copiii și tinerii au crescut diferit față de cei din prezent.

Cum s-au confruntat tinerii cu perioada în care Facebook Messenger nu a funcționat?

„Lucrez foarte mult pe Messenger și nu neapărat pentru că așa îmi doresc, ci pentru că aici se află cea mai mare parte din mediul unde activez atât profesional, cât și personal. Messenger este cunoscut pentru problemele pe care le are, dar m-am îngrijorat când am văzut că nu merge, pentru că inițial am crezut că problema este la conexiunea mea și nu mai puteam participa la orele online. Aparent, doar un alt bug tipic suita Facebook.”

—Miruna Sabău—

„În prima fază am crezut că e netul de vină și mi-am activat datele, aceeași problemă. Nimeni nu îmi răspundea la mesajeeeee. Apoi am primit tag, dar ce să vezi, nimic, doar tag. Nu vedeam cine, ce scrie, nu vedeam nimic. Și, atunci, m-au luat toți nervii. Restart la telefon, închis-deschis, refresh la aplicație. Am «scuturat» telefonul, să-și revină, zic. Nimicccc. Și da, mi-am dat panică și am crezut că telefonul meu o ia razna și era cât pe ce să-l sparg. Dragă Facebook, data viitoare, înștiințează-ne când vrei să iei câte o pauză. Mulțumim!”

—Gina Sângeorzan—

„Toată activitatea mea se desfășoară pe Messenger. De la discuții cu prietenii și familia până la munca de voluntar. Pentru această aplicație îmi las modificările deschise chiar și în timpul cursurilor. Am crezut că e una din acele zile în care toată lumea e ok și nu e nevoie de mine, ca apoi ce să vezi? Mesaje peste mesaje, iar colac peste pupăză se mai trimiteau și greu. A fost frumos cât a durat!”

—Claudia Cojocaru—

„Cum au fost aceste aproape 12 ore fără Messenger? Nu aș spune devastatoare sau chinuitoare, dar cu siguranță au fost dubioase. Ca să fie situația clară, Facebook Messenger e o aplicație care vizează strict facilitarea comunicării. Am avut acces la orice altă platformă de social media, dar obișnuitele poze de pe Instagram și dramaticele știri false care circulă în general pe Facebook nu au compensat golul produs de lipsa Mess-ului. Concluzionez, în urma acestei zile, că nu de tehnologie suntem noi dependenți (așa cum se presupune), ci de interacțiunea umană. Tehnologia a ajuns doar o unealtă esențială în realizarea acesteia.”

—Andreea Bârsan—

„La început am crezut că, din grabă, am intrat pe aplicație fără să pornesc datele. Dar ce să vezi?! Datele erau pornite și aveam semnal bunicel. În continuare nimic. Am trecut pe Wi-Fi. Facebook Messenger și nervii mei erau pe ducă. Nu era nicio șansă să pot trimite un amărât de mesaj și începuse să devină frustrant. Culmea era că puteam primi mesaje. Fericire, nu altceva. Am început să cred că e de vină telefonul. Poate are viruși sau e supraîncărcat de toate paginile pe care navigam. Am închis toate taburile, am dat restart la telefon, nimic. Vă spun sincer că mai aveam puțin și înjuram de toți sfinții.”

—Sorana Ilie—

„Messenger are mereu tot felul de probleme. Ce s-a întâmplat azi a fost frustrant, dar totuși de așteptat. Mark a decis să se joace puțin cu nervii noștri pentru că e conștient de nociva noastră dependență de social media. Spre norocul nostru, lucrurile au revenit la normal!”

—Alex Roman—

 

Voi cum ați reacționat?

 

 

Ne-am săturat de școala online! Ne credeți cumva proști?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Școala online

Știu cum vă simțiți după mai bine de 9 luni de când România se confruntă cu acest virus, dar și cu școala online. Cu toate acestea, am învățat ceva, să ne iubim și să apreciem mai mult momentele alături de cei dragi, dar din nefericire, nu totul este atât de roz precum pare.

În momentul de față, situația din țara noastră este tot mai gravă, se îmbolnăvesc și mor tot mai multe persoane, iar învățământul funcționează la nivelul întregii țări în mediul online. Astfel că, acest mod ciudat și confuz de predare și învățare nu va da rezultatele dorite.

Există o vorbă: „Dacă vrei să dobitocești o țară, atunci omoară învățământul!”

Cred cu tărie că stimabilii noștri oameni din vârf, care se dau zmei și atotputernici în luarea deciziilor, și care cred că fac cele mai bune alegeri pentru noi, tinerii, vor să fure un drept fundamental, dreptul la educație.

Ne credeți cumva proști? De ce ne țineți departe de singurul lucru care ne deschide mintea? Ce urmăriți, de fapt? Nu ați observat că analfabetismul este tot mai ridicat în țară, iar acum vreți să îngropați și ce a mai rămas din cuvântul „educație”?

Mai mereu aud de la tot felul de oameni, mai învățați sau nu: „Cine își dorește, învață în orice condiții!”. Păi, bine, mă, nene, mă, da’ eu n-am doctorate sau studii în diferite domenii. De unde să învăț lucuri pe care nu le cunosc? Cum mai am eu acces la schimb de opinii, la argumente cu profesorii sau colegii? La asta nu v-ați gândit?

Eu, unul, m-am săturat de aceste hotărâri prost implementate sau gafe care dau bine la televizor, dar în practică, ei bine… știți voi.

Aici mă refer la două lucruri mari și late: Ministerul Educației a promis în nenumărate rânduri că, până la o dată anume, 250.000 de tabletele vor ajunge la elevi, dar data se tot amână, și la momentul în care doamna Monica Anisie, care a promis că va cumpăra acele tablete, a fost întrebată dacă a luat în calcul și elevii care nu au curent electric acasă și care nu au cum să se conecteze cu tableta la internet.

Din păcate, acel „mâine”, invocat tot mai des de doamna Anisie, nu a mai venit nici azi, nici după atâtea luni de şcoală. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a promis solemn că va cumpăra cele 250.000 de dispozitive pentru ca elevii să poată face lecţiile online, însă nu sunt destule pentru cei 900 de mii de copii care ar avea nevoie de ele. Practic, un sfert din elevii care au nevoie ar trebui să primească acele tablete. Să înțeleg faptul că se fac diferențe între elevi? Până în acest moment, stimabilii noștri conducători se învârt și se încurcă în cifre, dar oricum ar face, nu dă bine.

Gafa doamnei ministru a fost că a oferit soluția cu teleșcoala pentru elevii fără curent electric. Stimată doamnă ministru, mi se pare îngrijorător faptul că trebuie să vă reamintesc că un televizor funcționează cu electricitate: „Bineînțeles că s-au luat și astfel de măsuri, încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii, în așa fel încât să continue învățarea. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu Televiziunea Română programul „Teleșcoala”, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale.”, răspunsul ministrului, potrivit DIGI FM.

Sunt unul dintre tinerii, ba chiar, studenții, care și-ar dori să-și îmbunătățească aptitudinile și să acumuleze informații alături de un dascăl care să ne prezinte materia pe care o predă, față în față! Aici intervine un alt obstacol al școlii online: capacitatea și modul de adaptare al profesorilor la acest stil de predare. Până nu demult, unii profesori erau de părere că „La ce să am eu nevoie de calculator? Am cretă, am tablă, dacă a mers până acum, va merge și de acum!”.

Mi se pare trist ca o problemă a României să fie reprezentată de şcoala românească, ce a fost nevoită să intre în forță în mediul online, fiind constrânsă de acest mod de folosire a tehnologiei, din punct de vedere al comunicării şi predării. Adevărata provocare a fost ca educaţia să se mute din sălile de curs în spaţiul online, să fim și noi în rând cu lumea, că doar suntem un popor care își dorește să fie la zi cu tehnologia, și nu numai! Din păcate, mulţi profesori din România nu au cunoştinţele necesare sau măcar de bază pentru folosirea unui calculator. Unii au fost mai cerebrali și au început să conștientizeze faptul că trebuie să se adapteze, însă alții au acceptat cu greu acest mod de predare, și vrând-nevrând, au fost nevoiți să învețe! Ne credem evoluați, dar ne lipsește aptitudinea de deschidere spre nou, adaptarea și înțelegerea!

Sunt unul dintre tinerii care își doresc să se prezinte la facultate, să se trezească zilnic la 6 dimineața și să meargă la cursuri, să simtă din nou gustul cafelei băută la o poveste cu colegii înainte de ore, să aibă un program stabil, o viață normală, din nou…

Dragi oameni din conducerea țării, ne ignorați și apoi vă bateți cu pumnul în piept că vă pasă? Nu vă dați seama că pierdeți generații de tineri? Credeți că statul acasă este benefic?

Părerea mea este că nu, pentru că se evaporă dorința de autodepășire. Suntem la vârsta la care ar trebui să reușim să ne dezvoltăm cât mai mult, să punem în aplicare visele și dorințele. Din păcate, ne furați aceste șanse.

Suntem oameni, și trebuie să înțelegeți că educația are un rol important în viața oricărui tânăr! Vrem să fim lăsați să învățăm, nu ne furați acest drept!

Sunt student, ar trebui să mi se explice și să mi se arate ce trebuie să fac, să mă pregătească un profesor competent. Am terminat primul an de facultate, cu chiu, cu vai, din cauza pandemiei. Însă, îmi lipseau explicațiile profesorilor și exemplele lor din cadrul facultății, dar aflându-mă în cameră, șansele ca eu să înțeleg cât mai multe informații, au scăzut dramatic. Sunt tânăr, și au fost multe momente când nu mai suportam orele și îmi doream să fiu acasă, însă eram acolo, prezent la ore pentru mine, pentru viitorul meu. În schimb, acum sunt acasă, nu mai am acele sentimente de autodepășire, de bucurie că pot discuta cu colegii, cu niște profesori extraordinari care să mă facă să îmi doresc să aflu cât mai multe! Educația nu se face acasă, între patru pereți și cu un telefon în mână. Suntem oameni și trebuie să înțelegeți că educația are un rol important în viața oricărui tânăr!

Vrem să fim lăsați să învățăm, nu ne furați acest drept!

Partea nasoală în toată această poveste, numită „școala online”, o reprezintă elevii care nu au acces la internet, electricitate, sau pur și simplu nu au telefoane sau tablete de pe care ar putea să învețe. Din păcate, ați promis tablete pentru toți elevii care nu au, din diferite motive. Unde sunt? Nu aveți pic de compasiune pentru acei tineri? Pentru viitorul lor?

Pandemia e în toi, iar unii dintre mai marii noștri ne fac „răspândaci” de Coronavirus, iar lucrul cel mai grav este că ați hotărât ca tezele să nu mai fie date. Serios? Vorbim despre 2, 3 teze, dar despre examenele studenților din sesiune ce spuneți? Acolo nu ar trebui să existe o altă metodă de evaluare a cunoștințelor, dacă tezele pentru elevi au fost anulate?

Ne îndreptăm cu pași repezi către un alt an pierdut, în care elevii și studenții nu au făcut carte cum se cuvine. Pentru mine, facultatea înseamnă maturitate, plecând de lângă familie, prieteni vechi sau vecini, ca să mă pregătesc pentru viața de adult. Din cauza voastră, asta nu se va întâmpla așa cum speram, mi-ați furat visele și posibilitatea de a mă descurca singur! Felicitări!

În final, vă rog, dragi conducători, găsiți soluții pertinente ca să ne întoarcem în siguranță, fizic, la cursuri și nu vă mai bateți joc de vârsta și tinerețea noastră, pentru că anii pe care îi trăim acum nu se vor mai întoarce niciodată.

Nu vă mai bateți joc de viitorul nostru! Viitorul tinerilor nu se negociază și nici nu se cumpără!

Neversea Festival se întoarce în 2021!

"în Știri" "de POV21"
Neversea

Festivalul Neversea se întoarce în 2021 cu o nouă ediție, între 8 şi 11 iulie 2021, pe o plajă din municipiul Constanţa.

„A patra ediţie a festivalului va avea loc în perioada 8 – 11 iulie 2021. În ultimii trei ani, Insula Visurilor şi-a aşteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze şi să-şi dorească să ajungă acolo unde timpul stă în loc şi nu îşi pune amprenta asupra vieţii. În cele patru zile petrecute pe plaja Neversea, nopţile se transformau în zile cu răsărituri lungi şi frumoase pentru sute de mii de fani ai celui mai mare festival de la Marea Neagră. În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediţiei festivalului de anul viitor. Aceştia au putut vota pe neversea.com data la care îşi doresc să aibă loc festivalul în 2021”, au spus organizatorii.

Edy Chereji, directorul de comunicare al Festivalului Neversea, a declarat că vara anului 2021 va aduce oamenii mult mai aproape de normalitate.

„Suntem încrezători că 2021 va fi anul în care vom dansa pe plaja Neversea din Constanţa. Chiar dacă în anul acesta nu ne-am văzut fizic cu zecile de mii de fani, 2020 a venit pentru comunitatea din Constanţa cu una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, Neversea Beach. Zeci de mii de constănţeni, dar şi turişti, s-au relaxat în vibe-uri de festival pe plaja din Constanţa în cele mai sigure condiţii. Suntem încrezători că vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai aproape de normalitatea pe care o aşteaptă întreaga lume. Suntem optimişti că în vara 2021 ne vom revedea pe plaja Neversea, de unde se văd cele mai frumoase răsărituri”.

Nu suntem prea tineri să înțelegem ce alegem!

"în Dosarul Săptămânii/Păreri și opinii" "de POV21"
Snowflakes (fulgi de zăpadă), depresivi, leneși, narcisiști: sunt doar câteva dintre cuvintele prin care sunt descriși tinerii Generației Z. Un lucru însă nu se poate spune despre noi: că suntem prea tineri să înțelegem ce alegem.

Snowflakes (fulgi de zăpadă), depresivi, leneși, narcisiști: sunt doar câteva dintre cuvintele prin care sunt descriși tinerii Generației Z. Un lucru însă nu se poate spune despre noi: că suntem prea tineri să înțelegem ce alegem.

În clasa a IV-a, am primit o riglă peste degete pentru că ieșisem afară, în pauză, cât timp ningea. Venisem cu încălțămintea udă, nu ne era permis acest lucru. Știam că nu era corect să fiu mustrată în acest fel și am purtat durerea aceea surdă cu mine prin viață. O simțeam de fiecare dată când mi se închidea o ușă în nas, când eram făcută nesimțită pentru că îmi ceream drepturile sau când reclamam abuzurile.

Țipam, dar nu mă auzea nimeni.

La vârsta de 16 ani câștigam o vacanță la Brașov de pe urma unui concurs de eseuri despre comunism. Timp de o săptămână, am avut activități menite să ne facă să înțelegem mai bine acea perioadă dură pentru România. Mai mult decât atât, am întâlnit câțiva dintre muncitorii întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu, Secția 440 „Matrițe” care au pornit revolta de la Brașov, din anul 1987. Am avut norocul și onoarea de a sta de vorbă cu cei care au inițiat această mică revoluție, iar pe măsură ce detaliile sângeroase și dureroase ieșeau la iveală, conștientizam că avem în fața noastră niște eroi. Să fi avut cu vreo 2, 3 ani în plus față de noi când s-au răzvrătit împotriva nedreptăților.

Știam, desigur, datorită orelor de istorie din generală, dar și datorită tatălui meu, ce însemna comunismul de dinainte de această excursie. Știam cum trebuia să fie o echipă de conducere a statului, ce calități trebuia să aibă și că e musai să mă facă să mă simt în siguranță în țara mea.

Nu mă mai simțeam în siguranță în țara mea.

Cu ceva timp înainte, se întâmpla tragedia din Colectiv. Pentru că făceam naveta și aveam ore după-amiază, mereu mă prindea seara prin oraș. Îmi aduc aminte că, scăpând de la liceu, se strânsese lume în Piața Unirii din orașul meu, într-un protest împotriva corupției care a dus la uciderea atâtor oameni. Știam cât de greșit era ce se întâmplase și că așa ceva e de neconceput, așa că m-am alăturat protestului. Nu mă mai simțeam în siguranță în țara mea. Abia începusem clasa a 9-a.

Sunt prea tânără să înțeleg ce aleg?

Astăzi am 20 de ani. Înțeleg acum, la fel cum înțelegeam și la 15 ani, ce reprezintă binele și răul. Desigur, acum cu o perspectivă mai avansată asupra vieții, dar cu același simț al dreptății înrădăcinat în piele. Încă mi se spune că sunt prea tânără să înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul meu, de parcă aș avea în fața ochilor o bucată de sticlă colorată care îmi distorsionează realitatea și mă face să văd lumea în roz.

Când mă uit în dreapta mea și văd o femeie agresată de un bărbat, iar în stânga câțiva copii cerșind în frig, mi-aș dori să văd lumea în roz.

Când am prieteni din comunitatea LGBTQ care îmi povestesc despre cum se feresc ca lumea să afle că au o orientare sexuală diferită, pentru a nu fi stigmatizați, mi-aș dori să văd lumea printr-o bucată de sticlă colorată. Când aproape un sfert din mamele minore din Europa se află în România, aș da orice să pot să trăiesc în bula mea.

În sfârșit, toate țipetele meu se materializau în ceva concret.

La vârsta de 18 ani am început să am o voce pe care până atunci mi-o doream atât de tare. Simțeam că în sfârșit puteam să vorbesc, puteam să țip, să militez împotriva tuturor neajunsurilor pe care le vedeam în jurul meu. Acela a fost momentul în care legea îmi acorda dreptul de vot.

Toate aceste nedreptăți și lucruri care trebuiau schimbate le-am observat încă de la o vârstă foarte fragedă. Nu aveam nevoie de maturitatea unui om de 50 pentru a-mi da seama că nu aveam toate facilitățile necesare unui om bolnav, într-un spital de stat. Îmi sunt de ajuns cei câțiva ani de viață pentru a înțelege că aspecte precum corupția, infracțiunile, abuzurile de orice fel nu stau la baza unui stat democratic.

Într-o țară în care abuzurile sunt la ordinea zilei, este imposibil ca un tânăr să nu priceapă ce se întâmplă în jurul său.

Ce înseamnă, de fapt, prea tânăr, când încă de când ne naștem facem alegeri? Cum putem greși în votul pe care-l exercităm când avem în față toate dovezile a ceea ce e bun și rău?

Nu suntem prea tineri să înțelegem ce alegem! De ce nu vorbim despre vârstă atunci când tinerii cresc cu violența în familie? Când fete de 13, 14 ani sunt violate de propriile lor rude? De ce suntem prea tineri să luam decizii, când copiii din mediile rurale renunță la școală pentru a munci și pentru a-și întreține familia? De ce acești copii nu sunt prea tineri să trăiască și să înțeleagă asemenea lucruri?

Votul meu de azi este votul pentru viitorul meu și al generației următoare. Îmi înțeleg responsabilitatea și am discernământul necesar pentru a înțelege de ce votez și ce votez. Dacă la 15 ani ieșeam în stradă împotriva corupției împreună cu alți mii de tineri, cu siguranță că înțelegeam cu toții că aceasta era atitudinea potrivită pentru a schimba lucrurile în țara noastră.

Suntem mult mai mult decât suma unor ani!

Tinerii reprezintă viitorul, încetați să ne mai priviți ca pe niște copii! Istoria ne-a învățat care sunt consecințele nepăsării, a ignoranței și refuzăm să fim subestimați doar pentru ca nu am prins „vremurile grele”. Ceea ce unii oameni trebuie să înțeleagă este că doar unindu-ne forțele putem face o schimbare benefică pentru toți. Noi nu suntem dușmanii voștri, așa că nu vă mai comportați de parcă ar fi vina noastră că ne-am născut după ’95!

6 decembrie este data în care ne alegem parlamentarii. Ne facem temele din timp și promitem să fim acolo. Indiferent ce părere ai despre candidați, du-te și votează. Nu ai voie să îi lași pe alții să aleagă ce cred ei că e mai bine pentru tine.

Schimbarea stă în mâinile noastre!

(VIDEO) Nelson Mondialu, bătut și tâlhărit! Să fie adevărat sau o glumă a acestuia?

"în Știri" "de POV21"

Nelson Mondialu a fost bătut și jefuit pe stradă! Acesta a spus într-un video pe YouTube faptul că a ajuns la spital în starea foarte gravă.

În același video, care ulterior a apărut și pe Facebook, el precizează:

Am fost abuzat… Nu pot să vorbesc. Mi-a dat cu piciorul în gură. M-a prins așa de pe voleu. Poc. Mi-a rupt dinții. Nu mai pot să mănânc. M-a bătut. Doamne, te rog frumos ajută Poliția Română să-i bage pe ăia la pușcărie”

Bunurile pe care le avea în momentul tâlharirii i-au fost furate.

Mi-a furat inele și verigheta. Am fost la urgență azi dimineață”, spune el.

M-au dat așa mulți și m-au speriat. A plecat conașa să-mi scoată analizele, că am și două coaste fracturate. Să știți că nu mă las până nu îi bag în pușcărie. Trei inși au sărit pe mine. Nu știu ce mi-au făcut medicii, că am fost inconștient”

Din spusele lui, unul dintre tâlhari i-a distras atenția, în timp ce altul l-a lovit puternic cu o lopată peste față.

Nu imi era frică de ei, dar au venit de la spate. Unul o venit, m-a bătut pe umăr și mi-a spus „Domnu?” și celălalt mi-a dat cu lopata în cap. Am urmele de la cuiele din lopată. Apoi altul mi-a dat cu cotul la tâmplă. A vrut să mă omoare, dar am avut succes. N-am apucat să dau nici măcar una înapoi”, povestește Nelson.

Salvarea sa a fost un grup de tineri care se plimbau cu trotineta în incinta locului cu pricina, aceștia strigând după ajutor pentru Nelson.

Totuși, știm că acest personaj a mai înscenat astfel de fapte. Să fie real?

Autor: Raluca Vodă

De ce sunt tinerii mai depresivi acum decât în urmă cu 50 de ani?

"în Texte" "de POV21"
depresivi

Depresia este o afecțiune de natură psihologică care provoacă simptome neplăcute precum tristețe, frică, insomnii, apatie, probleme de concentrare, lipsa apetitului. Dar depresia nu înseamnă doar atât, ci de cele mai multe ori, fără tratament, poate duce la măsuri drastice, precum suicidul.

Conform unui raport publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), depresia reprezintă principala cauză de boli în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani.

În România, numărul tinerilor care suferă de depresie crește alarmant, iar asta poate fi considerată o problemă extrem de gravă și serioasă.

Motivele pentru care depresia își face apariția în sistemul nostru omenesc pot fi multe, dar printre acestea, cele mai cunoscute sunt: dificultățile economice, șomajul, certurile în familie, divorțul, tehnologia care zilnic evoluează, etc.

Odată cu evoluția lumii în care trăim, a tehnologiei și a tuturor mecanismelor și factorii care declanșează depresia sunt diferiți față de cei din urmă cu o bună perioadă de timp. Noi, tinerii din ziua de astăzi, ne dorim ca totul să fie impecabil și nimic să nu ne lipsească iar asta de multe ori poate provoca stări de anxietate.

Ne înspăimântăm și lăsăm ca fricile să își facă loc în viața noastră fără a realiza pe moment răul la care suntem predispuși.

De asemenea, un factor foarte cunoscut în zilele noastre care provoacă depresia este explozia de tehnologie de care majoritatea dintre noi suntem legați și încercăm mereu să fim în pas cu lumea sau de cele mai multe ori, să fim mai sus decât ceilalți.

Factorul principal din viața noastră cotidiană care ne pune în lupta cu depresia este reprezentat de socializarea și petrecerea timpului cu familia și cei dragi. Odată cu apariția rețelelor de socializare și a mijloacelor de comunicare indirecte, oamenii devin din ce în ce mai îngrijorați pentru ceilalți atunci când nu primesc un răspuns instant la mesajele trimise.

Potrivit experților OMS, adolescența este perioada în care ne formăm cel mai mult și tot în această perioadă trebuie să ne formăm bazele unei stări bune de sănătate în viața adultă.

De asemenea, conform unor cercetări, se arată că schimbările din creier în perioada adolescenței cresc vulnerabilitatea și riscul de depresie. Totodată, atât depresia, cât și tulburările bipolare, afectează 14.3% din tinerii cu vârste între 13-17 ani.

Aproximativ 21,5% dintre copiii din România trăiesc în condiții dezastruoase, potrivit unui raport realizat de Organizația Salvați

Peste 32% dintre copiii români trăiesc sub pragul sărăciei, o mulțime dintre aceștia rămânând acasă cu bunicii, părinții fiind plecați în străinătate pentru a câștiga banii necesari pentru întreținerea familiei.

Un factor vizibil care aduce depresia în sufletul unor copii nevinovați, nu?

Dar cifrele nu se opresc aici, deoarece aproximativ 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, potrivit aceleași surse. Și să ne gândim că sunt familii care trăiesc în 2020 cum trăiau bunicii noștri în anii ’50 sau poate mai greu, iar în unele dintre aceste familii trăiesc chiar și mai mulți copii, nu doar unul.

În România, școala este un alt factor ce declanșează depresia.

Atunci când ni se cere memorarea unei materii „groase” sau când avem un profesor care încearcă să ne înfrice, de cele mai multe ori se ajunge la depresie. În cele mai multe cazuri, bullying-ul, acea formă de intimidare foarte cunoscută în ultimul timp, lasă traume și răni deschise peste care se trece foarte greu.

Cel mai dureros este atunci când ne gândim că acești tineri care suferă de depresie nu au nici cea mai mică vină. Chiar ei reprezintă viitorul țării, tocmai de aceea noi, ceilalți, le putem fi sprijin.

Cum se tratează depresia?

Depresia se tratează în cele mai multe cazuri cu tratament medicamentos și sub atenția unui medic psihiatru, dar înainte de asta este recomandată luarea unei legături cu un psiholog.

Totuși, până să ajungem la psiholog, respectiv psihiatru, putem fi chiar noi primii care ne ajutăm să luptăm împotriva depresiei. O vorbă bună, sprijin, gândurile frumoase, încurajările sunt forme de ajutor pe care le putem oferi unor persoane aflate într-o asemenea situație.

E important să știți că nu sunteți vinovați dacă aveți depresie, deoarece doar voi vă cunoașteți și știți cel mai bine prin ce ați trecut. Luptați pentru voi și pentru sănătatea minții voastre! Cereți ajutor fără să vă fie frică!

Surse:

Mediafax;

Easistent


Autor: Thomas Agud

Generația Vot: Tinerii vor să joace… Țară, țară, vrem votanți!

"în Comunicat de presă" "de POV21"
Generația Vot

Tinerii vor să joace… Țară, țară, vrem votanți!

Keith Elison spunea:

„A nu vota nu este un protest. Înseamnă că te predai.”

Generația tânără a hotărât că nu vrea să se predea.

Dreptul de VOT este prin excelență unul dintre drepturile cetățenești fundamentale nominalizat de către Constituția României la art. 36. Doar prin faptul că acesta se numără printre puținele drepturi reținute de legea fundamentală, de Constituție, ar trebui să înțelegem importanța pe care acesta îl are în România, un stat democratic și social în care noi, poporul, trebuie să avem ultimul cuvânt.

Toate acestea sunt cuvinte mari, poate prea mari pentru un tânăr român care abia a împlinit 18 ani și se vede pentru prima dată în fața unor viitoare alegeri. De multe ori tinerilor li se spune că sunt prea mici pentru a înțelege lucrurile și ajung să creadă că votul lor nu contează. Din cauza aceasta procentajul de prezență la urnele de vot în rândul generației tinere este tot mai mic, iar asta a început să ne sperie pe toți cei care ne dorim să avem un viitor în România.

În contextul acesta au apărut Cristi Drăgan și Tushar Advani, doi tineri implicați și pricepuți la a da naștere comunităților, care au găsit o soluție pe măsura acestei probleme și anume Generația VOT – o gașcă unde mersul la urne e ceva cool.

Dacă dorești să afli mai multe despre Generația Vot, citește un interviu aici!

Ce este Generația VOT?

Generația VOT este o comunitate online făcută de tineri pentru tineri, unde expresiile formale și exprimările pe ocolite nu își au locul. Cum am spus în incipit, este o gașcă unde mersul la urne este cool.

Ei sunt tinerii din ziua de azi – dedicați, ambițioși, curajoși, responsabili și gata de acțiune. Ei sunt cei care s-au săturat de „nu ies la vot pentru că nu am cu cine vota” sau de „lasă că merge și așa”. Ei sunt cei care știu că pot face orice și care, culmea, o și fac. Prin ei mă refer la cei peste 1200 de urmăritori ai paginii Generația VOT. Și da, vorbim despre o pagină de Instagram, pentru că mișcările tinerilor acolo se duc. Și da, tinerii stau atât de mult cu ochii în telefon și pentru astfel de inițiative care aduc beneficii imense societății.

Pentru tineret, subiectul politică este destul de tern și de insipid pentru că vine adesea îmbrăcat în „ceva pentru oameni mari”.

Generația VOT i-a pregătit politicii o schimbare de look. Tinerii Generației VOT vor să discute ca între prieteni despre a vota și despre lumea politică – simplu, fără complicații și plin de haz, de creativitate și de culori. Ei vor să meargă împreună la vot, cât mai mulți, pentru ca vocea să le fie auzită.

Generația VOT își dorește conștientizarea unei probleme stringente – absenteismul la urnele de votare în rândul tinerilor, în special a celor între 18 și 24 de ani.

Cine sunt Cristi și Tushar, inițiatorii Generației Vot?

Cristi Drăgan are 22 de ani și studiază la Minerva Schools în Statele Unite ale Americii. Tocmai ce s-a mutat pentru un semestru la Londra. A trăit, studiat și lucrat în SUA, în Coreea de Sud, în India, în Germania și în Argentina. Cristi este un om de acțiune care iubește să caute soluții pentru problemele supărătoare ale societății și să se implice în proiecte pentru tineri și pentru comunitatea sa.

Tushar are 20 de ani și a terminat recent Facultatea de Economia Turismului Intern și Internațional de la Universitatea Româno-Americană. Este indianul care de 5 ani stă în România, și se implică în tot ce poate aduce binele în comunitate.

Cristi este co-fondator al târgului de cursuri și voluntariat pentru liceeni, Opportunity Weekend, iar Tushar face parte din echipa principală a acestuia. Amândoi sunt co-fondatori ai proiectului online When It’s Over care în primele luni ale pandemiei amintea celor peste 13 000 de urmăritori din toată lumea că în curând ne vom putea bucura din nou de lucrurile mărunte și de libertate. Pe scurt, sunt doi tineri doritori să schimbe ceva în societatea în care trăiesc. Mai mult decât atât, sunt doi tineri care au învățat că ideile nu au nicio valoare dacă nu le pui în practică.

Cum s-a născut Generația VOT?

Generația VOT s-a născut din curiozitate. Mai exact, Generația VOT s-a născut din curiozitatea lui Cristi și a lui Tushar de a vedea care este situația cu prezența la VOT în rândul tinerilor. Conștientizând cat de gravă este problema, cei doi au decis să încerce să găsească o soluție. În aceeași seara au dat naștere unei comunități în care tinerii să se susțină reciproc și să se convingă că merită sa iasă la vot – o gașcă unde votul devine din datorie ceva cool.

Ce a făcut Generația VOT până acum?

Până în prezent Generația VOT a demarat fel de fel de campanii, de la postări amuzante, la citate celebre și până la a lansa primele stickere și GIF-uri de pe Instagram pe tematica votului în limba Română. Toate acestea au fost posibile datorită zecilor de designeri grafici și artiști din țară care au participat la un call to art organizat de echipă. Lucrări de tot felul continuă să fie trimise către echipa Generația VOT, constituind design-urile care vor înfrumuseța mii de Instagram Story-uri ale tinerilor din România în întâmpinarea alegerilor.

Generația VOT a ieșit și din mediul online în stradă. Prieteni din diferite colțuri ale țării (București, Brașov, Constanța, Timișoara, Bran, Bușteni, Câmpina) au ieșit cu pancarte în grupuri mici și ținând cont de măsurile de siguranța. Ei au preluat expresiile consacrate ale Generației VOT precum „te scot la un vot?” sau „dragoste la prima votare” pentru a le arăta tinerilor de pretutindeni că pe 27 septembrie este nevoie de o mobilizare generală.

Generația Vot

Ce își propune Generația VOT să facă?

În perioada următoare, Generația VOT își propune să scoată tinerii la vot pentru alegerile locale din 27 septembrie. Își propune să impactele cat mai mulți tineri și să-i facă să înțeleagă cât de importantă este prezența la VOT. Impactul echipei nu ar însemna nimic fără susținerea organizațiilor de elevi și de studenți din țară, ori fără suportul altor organizații și proiecte care au ales să se alăture mișcării online și offline.
Nu se vor opri aici. Vor continua cu și mai mare putere pentru alegerile Parlamentare (pentru care deja au început să scrie motto-uri noi) și speră să reușească să facă spiritul civic să fie cool (și doar în vreme de votare). Generația VOT vrea să poată spune peste 10 ani că toate eforturile au contat.

Generația Vot

Care sunt câteva din valorile Generației VOT?

Proactivitate – Generația VOT susține tinerii să-și implementeze ideile, să nu le lase pe acestea doar la stadiul de simple teorii.
Autenticitate – toate mesajele aduse în spațiul public de Generația VOT sunt simple și specifice tinerilor, sunt jucăușe, vesele și mereu emană autenticitate.
Imparțialitate – Generația VOT își propune doar a invita tinerii la vot, nu a le spune cu cine să voteze, motiv pentru care păstrează neutralitatea politică.
Responsabilitate – Generația VOT se vrea o gașcă de oameni pregătiți să facă ce este necesar pentru binele comunității din care fac parte, gata să dea importanță spiritului civic și mersului la vot.

Care este mesajul Generației VOT pentru tinerii din România?

Dragi prieteni,

Anul acesta nu a fost deloc blând cu noi, însă ne-a arătat cât de departe ne pot duce solidaritatea și faptele mici, dar bune. De aceea, sperăm ca pe 27 septembrie să ne strângem la urne ca niciodată. Sperăm ca 2020 să fie anul când am pus în cui fraze de tipul „toți sunt la fel” sau „la ce contează votul meu?” și să le înlocuim cu „a venit rândul meu” și „o să schimb ceva”. Ne-am plâns destul, este momentul să acționăm. Poate nu sărim noi de la rău la excelent, dar suntem siguri că la un „binișor” tot ajungem.

Bunicii și chiar părinții noștri au luptat pentru dreptul de a alege și de a-și exprima propriile opinii. Acum este timpul nostru să facem un pas spre o societate educată și gata de o schimbare spre mai bine.

Dacă în viața personală nu lăsăm ca altcineva să decidă ce e mai bine pentru noi și familiile noastre, de ce să lăsăm pe cineva să decidă viitorul țării? Putem să aducem multe schimbări, oricât ne-ar spune lumea că suntem de mici. Trebuie să începem de undeva. Alegerile locale sunt o oportunitate pentru a ne face vocile auzite. Haideți să le transformăm într-un megafon al Generației VOT!

Așadar, te scoatem la un vot?

Cu drag,
GV

Termin această incursiune în lumea Generației VOT spunându-vă că antrenamentele pentru „Țară, țară, vrem votanți” încep să se intensifice. Veniți repede și voi ca să nu pierdeți cele mai importante momente. Pe 27 septembrie jucăm prima rundă oficială!

Andreea Cordoș: De ce vulnerabilitatea ne face să fim iubiți?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Andreea Cordos - vulnerabilitate- revista - dragoste

Te bați cu pumnul în piept că ești varianta ta cea mai sinceră. În fața altora, dar și în fața oglinzii. Să fie adevărat, honey? Să fie imaginea pe care o arunci, în stânga și-n dreapta, omul care ești, de fapt?

Trăim cu frica de-a nu fi refuzați, de-a nu fi blamați, de-a nu părea proști, de-a nu părea slabi. Fix neasumarea asta ne face să fim în final și proști, dar și slabi. De ce? Pentru că aparențele cu care îi hrănim pe cei din jur – și pe noi înșine – nu țin de foame.

De fiecare dată când încep un articol tip – confesiune, am reținerile mele.

Să las asta la vedere? Să nu? O mai citesc vecinii, colegii din gimnaziu, foștii poate. Funny thing. Cui îi pasă? Surprinzător, am ajuns cumva la un nivel de asumare în care devin irelevante aspectele de genul. De ce spun asta? Pentru că pentru mine e mare chestie. De-aia mă bucur.

După atâta nesiguranță și nervi și lacrimi și valuri de frică, alături de-încercări de integrare, mi-am calmat nevoile alea de validare care mi-au urlat atâta timp în minte. Și asta datorită lucrurilor de care voi vorbi mai jos.

Cei mai mișto oameni din viața mea au fost cei care mi-au știut cele mai urâte părți. Părți pe care poate nici eu n-aș fi știut să le înțeleg și să le integrez, dacă nu aveam susținere. Ce vreau eu să spun aici…  Timpu-i prea scurt în viața asta pentru a-l pierde cu oameni lângă care trebuie să ne prefacem.

Știu că e la modă s-o ardem pe Facebook și pe Instagram cu cele mai mișto momente trăite, cu cele mai mari realizări. But darling, nu suntem noi în ipostazele alea. Dacă pentru fiecare poză în care zâmbesc cu gura până la urechi, am nopți plânse pentru stres sau alte chestii ABSOLUT NORMALE PENTRU UN OM?

Și cred că aici e cheia.

Ni se transmite pe toate căile posibile că e anormal să fim slabi, că e anormal să fim triști, să ne doară lucruri, să eșuăm. Ce prostie. Dar totuși, cum să fim noi alții atunci când nu știm sigur că vom avea o plasă de siguranță dacă vom cădea?

Hai să dau exemplu personal. Teoria poate părea un pic vagă. Am câțiva oameni cărora le-am povestit fără perdea, cele mai tâmpite lucruri pe care le-am putut debita sau pe care le-am trăit. Mi-am asumat multe. Mi-am asumat că poate par aiurită sau sărită de pe fix, sau extrem de slabă. Dar nu mi-a mai păsat efectiv. Cum să creăm conexiuni unii cu alții, dacă suntem fraieri și nu vorbim despre chestiile care ne dor? Despre lucrurile care ne fac oameni?

Și surpriza vieții mele: m-au iubit așa cum sunt.

Cu toate nesiguranțele și mesajele mele disperate din câte-un moment în care am simțit că-mi fuge lumea de sub picioare.

Faza e că, până nu demult, n-am avut prieteni. Sau mă rog, prieteni așa buni, la care să apelez cu toate bâcurile din capul meu. Și asta pentru că n-am știut că vulnerabilitatea ne face frumoși. Și ne apropie. Și ne îmbogățește. Am de o perioadă niște revelații și niște momente de maximă recunoștință pentru oamenii din jurul meu. Atâta dragoste am simțit anul ăsta. Și-atâta susținere. Și-atâta sinceritate. Rămân mută de cele mai multe ori în fața lucrurilor pe care le fac oamenii pentru mine.

Și cumva, cred că toate s-au schimbat când m-am schimbat eu. S-au întâmplat minunile când n-am mai cerut nimic. N-am mai căutat obsesiv dragoste, nu i-am mai forțat pe alții să mă iubească, n-am mai încercat să par șmecheră, importantă și tot pachetul care cică te face să fii cool în ziua de azi. Ce-am făcut în schimb? Bine, știu că n-am cine știe ce merit pentru asta, fiindcă au fost decizii inconștiente, dar efectiv am dăruit. Dragoste și timp și-mbrățișări și sfaturi, acolo unde am putut fi pertinentă. Am realizat că noi, oamenii, avem resurse NE-LI-MI-TA-TE de dragoste.

Și-atunci de ne naiba stăm cu ea îngropată în orgolii și în aparențe? Din cât am avut în suflet am dat. N-am așteptat mare lucru, pentru că încă eram o anxioasă până de curând, la capitolul interacțiuni umane. Și ce-am realizat după? Că toată dragostea asta a venit în valuri către mine. Să ai prieteni care-n ziua de Paște își lasă familia la masă și fac 100 de km doar ca să stea cu tine e ceva. Sau să-ți sară-n brațe 20 de oameni când intri într-o cameră de ședință… e de nedescris.

Poate par lucruri mărunte, dar te încarcă cu o energie aparte. Te motivează și-ți arată că viața asta e mult mai mult decât ceea ce se spune. Și că fericirea n-are treabă cu pozele din reclame. Poate fericirea mea e o cafea, undeva între munți, fără semnal, cu oameni față de care nu mai am nicio reținere.

În echipa în care sunt, facem des confesiuni despre viețile noastre personale. Uneori sub formă de discursuri, pentru a ne exersa calitățile de a transmite lucruri, iar alteori pur și simplu ne povestim frustrările sau bucuriile cu un pahar de vin în față.

Cred că noi, oamenii, avem nevoie să știm că nu suntem singuri. Și că nu suntem greșiți. Că e perfect ok să cedăm și să ne simțim oribil uneori. Cumva, am început de-o vreme să-mi asum lucrurile astea. M-am vulnerabilizat în fața oamenilor și ei m-au iubit așa cum sunt. Și m-au învățat și pe mine să mă iubesc. Mi-au arătat că am ce iubi. Că am potențial. Că-s un om frumos, un om care poate să facă lucruri extraordinare, dar doar dacă e sincer cu el. Și în momente de glorie, dar și în clipe un pic mai grele.

Atâta nevoie avem de dragoste, măi oameni buni. Și-o căutăm obsesiv și n-o găsim niciodată, tocmai pentru că greșim în procesul ăsta al căutării ei. Dragostea nu se caută. Se oferă. În relațiile de cuplu mai ales, dar nu despre asta e vorba neapărat în articolul de față. Mă refer la dragostea din interacțiunile cu cei din jur. Oferă din timpul tău. Din căldura ta. Din zâmbetele tale. Știu, știu. Sună foarte clișeic, dar am realizat că face o diferență enormă.

Schimbă-ți atitudinea față de orice.

Schimbă-ți modul de a gândi. Odată ce devii un om magnetic, plin de energie și căldură, efectiv atragi oamenii de care ai nevoie. Atragi prieteniile alea care te lasă fără cuvinte. Și ieșirile și focurile de tabără după care ai tânjit atâta timp în singurătate.

Nu mai aștepta absolut nimic. Începe de azi. Cum? Cu multă îngăduință față de tine. Permite-ți să fii cine ești, de fapt. Fii sincer. Fii vulnerabil. Arată-le celor din jur că ești om ca ei. Arată-le că și ție ți-a fost frică în atâtea momente și dacă tu ai reușit să supraviețuiești în contextele alea, și ei pot. Oferă mereu din ceea ce ai tu, pentru că, trust me, resursele de dragoste chiar sunt nelimitate. Fii efectiv persoana aia magnetică dintr-o cameră. Fii omul curajos care vorbește despre lucrurile care îl dor, omul care îi motivează pe alții. Omul cu vorbe bune la el. Omul care ascultă, care iubește, care vrea să facă o diferență.

Viața ți se schimbă.

Mai citește asta încă o dată dacă nu mă crezi. Viața ți se schimbă și habar nu ai ce surprize plăcute te așteaptă. Lasă-te iubit de cei din jur și bucură-te de tot ce ai lângă tine. Doar știi că recunoștința te face mai bogat, nu?

Aș vrea să închei spunând că nu suntem cauze pierdute. Niciodată nu suntem. Indiferent de cât de rău arată situația, sau de cât de aiurea se desfășoară viața în unele momente, poți face o schimbare. Din cel mai singur și poate cel mai trist om care am fost în anii trecuți, deși eram doar un copil, am devenit pe neașteptate un om care reușește să fie recunoscător pentru toată dragostea și toți prietenii pe care nu mi-am imaginat că o să-i am. Nu așa. Nu atât de sincer.

Viața face surprize, într-adevăr. Sau mai bine zis, noi ne facem surprize atunci când realizăm că singura cale e schimbarea aia pe care-o anticipăm, dar pe care n-o ducem la capăt decât după lupte interminabile. Schimbarea mea a constat în faptul că n-am mai căutat dragoste. Am oferit-o și, în cele din urmă, s-a întors în valuri în viața mea. Pentru toate acestea, nu pot decât să zâmbesc cu gura până la urechi și să fiu recunoscătoare.

Generația Z e distrusă? Iată că de fapt este cea care schimbă lumea!

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Genetația Z

Ascultam un audio-book pe YouTube și a apărut o reclamă în care controversata Billie Eilish promova o rețea de telefonie. Însă nu era acel tip de reclamă cu abonamente sau telefoane la fel de fel de prețuri, ci mai degrabă o campanie care încurajează tinerii să schimbe lumea prin unicitatea lor și să fie mai ecologici. Artista de doar 18 ani prezintă situația actuală și potențialul pe care noi, tinerii, îl avem. O sintagmă reprezentativă a reclamei a fost „We don’t have a planet B”.

Campania promovată de Telekom dorește ca tineretul să își spună cuvântul, să schimbe lumea, deoarece noi suntem viitorul.

Fiecărui adolescent i s-a spus măcar odată „mucosule” sau „nu știi ce vorbești” din partea celor mai mari, cu școala vieții. Așa acționează generațiile trecute asupra celor actuale sau viitoare, pentru că, cel puțin în România, frica de „nou” este cel mai mare coșmar.

Pentru a citi un articol cu o temă asemănătoare, apasă aici.

Nu cred că nu a existat vreodată pe această planetă un om care să nu își fi dorit să facă lumea un loc mai bun (în modul lui de a percepe această sintagmă, bineînțeles). Recunosc faptul că și eu îmi doresc să fac lumea un loc mai bun, motiv pentru care am decis să îmi continui studiile la Universitate, iar mai apoi să pot ajuta oamenii cu probleme de statură psihologică precum impasurile, depresia, anorexia, frica de a vorbi în public. Trăim în epoca stresului, la viteză maximă, iar oamenii devin niște mașinării. We need to change that!

Ca să schimbi lumea, trebuie, în primul și în primul rând, să gândești în afara cutiei! Nu îi lăsa pe ceilalți să îți impună limite și nu te lăsa doborât de hate-ul nimănui. Există 7,8 miliarde de oameni la momentul actual pe Terra, deci 7,8 miliarde de șanse de a face ca planetuța asta mică și albastră care ne este casă, un loc mai bun.

„We don’t have a planet B”, avem doar o viață și cât timp o trăim, trebuie să lăsăm în urmă ceva durabil. So, let’s make some noise!

Ne-am îndrăgostit de tineri, fără rost!

"în Păreri și opinii" "de POV21"

Ne-am îndrăgostit de tineri, fără rost! 

Cred că mereu în viața noastră am avut binecuvântarea sau blestemul să ne îndrăgostim de cineva.

Da, știți acel sentiment când ai fluturi în stomac, zâmbești fără rost, și ești fericit în orice conjunctură, chiar dacă riști să rămâi corigent la mate, tu ești fericit că te-a lovit Cupidon din ceruri cu acel felling de iubire!

Astăzi vreau să vorbim despre cum iubirea aceasta ne-a dezamăgit de foarte multe ori, lăsând răni adânci, blestemându-l pe Cupidon cu tot cu săgețile lui! Începând că ne-am îndrăgostit de actori din seriale, oamenii din metrou și până la oamenii pe care i-am iubit, e cale lungă și anevoioasă, plină de prăpăstii, dezamăgiri  și  iluzii.

Dacă asta e iubirea, atunci nu, mersi, rămân cu înghețata și personajele din cărți!

Chiar și unui om i se poate cuveni iubire! Sentimentul cel mai prețios al lumii este banalizat chiar și de cei care ar trebui să-l simtă.

Mereu am avut impresia că iubirea trebuie respectată și trebuie dusă la un apogeu convins emoțional, încât să vedem în iubirea aceasta viața noastră fără timp. Cred că m-am născut în secolul greșit, de câte ori mi-am spus această opinie în fața oamenilor, începeau sa râdă și să zică: ce-i frumos trece!

Pentru mine, nu! Ce este frumos se păstrează și se cultivă, nu se pierde că așa vrea timpul, prostii!

Ce am învățat din iubirea mea? Este, dar nu aici!

Fiindcă am vrut să văd cât de bună este iubirea și dezamăgirea în viața unui om, câtă înghețata a consumat la despărțiri sau câte seriale a vizualizat, găsiți aici:

Să începem!

Anonim, 18 ani:

Am trăit sentimentul ăsta, pe propriul meu suflet. Vara asta am plăcut un băiat mult. Știți acel sentiment, când te apropii de iubire sau ce-o fi aia, iți faci tot felul de vise, că veți vizita multe locuri, o să vă sărutați când plouă afară și stați pe asfalt, ascultând  „i see red” și după vă uitați la stele. Oh, da! Și eu am avut tâmpeniile astea în cap, chiar după primul mesaj de bună pe care l-am primit.

Era așa un sentiment de fericire, gândul meu se îndrepta spre toate lucrurile astea! În fine, totul frumos, ne dădeam mesaje și prostii până când nu a mai dat! Când am văzut că toate astea se duc naibii, am simțit un gol în stomac și credeam ca totul s-a terminat, mi-am pierdut căsnicia, 3 copii și o vacanță în Grecia. De fapt, ceea ce am pierdut a fost niște timp consumabil din viața mea, internet și niște ore de somn, cam atât. Am suferit, am rupt serialele, pe cât de scurtă a fost iluzia mea cu el, atât de scurtă și suferința mea.

De atunci, mi-am zis că am să mai fac asta când Dăncilă va ajunge președinte, iar Billie Eilish va purta rochie, adică niciodată!

Un sfat vă mai dau: Nu vă îndrăgostiți de personajele din seriale, acolo chiar doare, pup!

Paul, 20 ani:

 

Cred că cel mai nostim la prima „îndrăgosteală” este inocența cu care tratăm ceea ce se întâmplă. Considerăm că am găsit sufletul pereche, începem să facem planuri pentru viitor, întocmim listele cu invitați pentru nuntă, că mna, suntem fierți de aburii iubirii. Chiar că aburi, că e o abureală. Nu neg că nu este o lecție benefică pentru următoarea relație, dar când sentimentele dictează totul, iar mintea e în concediu, așteaptă-te să fii dezamăgit. Totuși, când vine vorba de iubire, indiferent de vârstă sau experiență, mereu mi se pare că suntem nepregătiți.

Cum perfecțiunea nu este absolută, nu există nici formula perfectă, care să nu cauzeze mici scântei în chimia dintre două persoane. Revenind la ceea ce am numit iubire, când noi nu realizăm bine propria identitate, cred că a fost un fel de joc „escape room”, numai că nu evadai dintr-o încăpere, ci dintr-o relație copilărească, dar cu un final care confirma o lecție a maturității. Despărțirea vine ca o mare convocare ad-hoc a prietenilor, față de care mărturisim că viața și-a pierdut sensul, mă rog, disperarea atinge cote maxime. Amuzant și asta, dar benefic: ne dăm seama că evoluția noastră nu stă oprită pentru un bilet de călătorie, al persoanelor care vin și pleacă din viața noastră.

Până la urmă, fiecare stabilește prețul acelui bilet și durata pentru care este el cumpărat.

Anonim, 18 ani

„Prima dragoste nu se uita niciodată.” Așa sa fie?

Era aprilie. Probabil cel mai frumos sentiment pe care îl putem trai e să ne îndrăgostim. Știi senzația aia când simți că pășești pe nori și zâmbești constant? Cam așa se manifesta.

Ei bine, el pentru mine a fost… Tot. Tot ce căutam într-un om. Omul care mă liniștea și care îmi înțelegea gândurile la două dimineața. Păcat că uneori ne dăm seama prea târziu de toate acestea, corect?

Iar cum toate lucrurile bune se sfârșesc..

Ați ghicit, mi-a dat papucii într-un final.

A trecut mult timp de atunci și uneori îmi e dor. Uneori mai și plâng. Nu, nu după el. După ceea ce mă făcea să simt. E normal să ne fie dor. Cred că e foarte important sa iți fie dor de cineva, dar totuși să nu îl vrei înapoi. Se spune că totul trece, dar nimic nu trece fără să lase urme.

Ca notă de final aș vrea sa spun:

Vă rog eu mult, să nu vă fie frică să iubiți!

Iubirea – iluzie, dezamăgire și restul e secret!

Mihai, 19 ani

 

Ne-am îndrăgostit dintotdeauna, de când eram mici, la grădiniță, și până când eram adolescenți, la liceu. În prima circumstanță, îmi plăcea de fetița cu păr lung cu care mă jucam cu cuburile, și, în a doua, de fata cu păr șaten, deșteaptă, de la celălalt profil.

Ne îndrăgostim fără să vrem, fără rost, de oameni. Ne îndrăgostim pe plajă, amețiți după o bere, de el – cel înalt și blond care pare drăguț de ispititor sau de ea – cea micuță și brunetă care pare drăguț de atrăgătoare. Ne îndrăgostim de toți, mereu, pentru că inima e o zăpăcită care nu știe să aleagă cum trebuie, și când trebuie. Ne îndrăgostim haotic și ne place sau regretăm. Simțim fluturi sau lilieci în stomac. Plângem de bucurie sau nostalgie.

Ne îndrăgostim pentru că suntem oameni și pentru că ne e dat să iubim. Și nu ar trebui să ne pară rău când o facem. Dragostea e o binecuvântare, după mine, și ura e un blestem.

Ne îndrăgostim trecător sau pentru totdeauna și, dacă e să fie „fără rost”, viața merge înainte, nimic nu rămâne în loc și nimic nu se pierde!

Anonim, 19 ani

Am iubit convins că mi se cuvine căldura inimaginabilă pe care persoana de lângă mine trebuia să mi-o ofere cu o firească dorință. Târziu, târziu îți dai seama că poate ai fost toxic sau rece în feluri în care nu ți-ai imaginat niciodată că poți fi. De aici încep traumele și întrebările despre propria persoană, ți se schimbă perspectiva asupra sinelui atât de drastic, oglinda devine inamicul tău numărul 1, iar zilele se măresc cu o iuțeală stresantă.

Simți toate asta din cauza ta, din cauza unui om în care ți-ai pus nădejdea. Faptul că ne așteptăm ca „iubirea să doară” este complet eronat, însă din noi izvorăsc stări pe care nu le poți controla, un amalgam de emoții explodând ca niște artificii. Dragostea pe care eu am așteptat-o de la un om preocupat de filosofie a fost asimetrică. Pentru că noi tinerii, nu știm ce înseamnă să oferim timp și să ne oferim timp. Am fost părăsit în ziua în care urma să strălucesc la un festival.

Era ziua mea, doar a mea.

Ziua în care nu trebuia să îmi pese de faptul că Tame Impalla avea să mă facă să am flashback-uri urâte despre ce a fost dintr-o iubire mult prea poetizată. După astfel de zile te scufunzi în dimineți matinale cu doza corectă de cofeină în dreapta, scriind despre lucruri îmbuteliate în cel mai adânc loc al sufletului. Faptul că așteptăm pe cineva să ne ofere un sens, faptul că timpul nostru este timpul altora, iar timpul altora nu este timpul nostru trezește în tineri o tristețe falsă. Dar fără durere nu există artă pură, din care să poți lua părți pentru a face singurătatea mult mai estetică.

 

Da, asta a fost iubirea! Niciodată nu vom putea vorbi despre iubire la trecut pentru că este prezentă peste tot, în noi mai ales, cultivați-o!

Iubiți și atât!

Generația Vot: o gașcă unde mersul la urne este ceva cool

"în Interviuri" "de POV21"
Generația Vot

Chiar tu poți aduce o schimbare în comunitatea ta. Nu știi cum? Implică-te! Și cum altfel să te implici mai bine, dacă nu prin vot? Liceenii și studenții români s-au gândit că pot promova alegerile locale din data de 27 septembrie 2020.

Am luat legătura cu doi tineri implicați în nenumărate proiecte. Aceștia sunt Cristi Drăgan și Tushar Advani, inițiatorii proiectului Generația Vot.

Cristi și Tushar
Cristi și Tushar

Cine sunt ei?

Cristi are 22 de ani și studiază la Minerva Schools în Statele Unite ale Americii. Acesta este co-fondator al târgului de cursuri și voluntariat pentru liceeni, Opportunity Weekend și al proiectului When It’s Over.

El este genul de persoană care, imediat ce vede o problemă, se gândește la cum poate aduce un plus de valoare. Este un om de acțiune și iubește să se implice în proiecte pentru tineri și comunitatea sa.

Tushar are 20 de ani și a terminat recent Facultatea de Economia Turismului Intern și Internațional de la Universitatea Româno-Americană. Este de 5 ani în România, având origini în Mumbai, India.

Face parte din echipa principală a târgului Opportunity Weekend și este co-fondator When It’s Over. Este un tânăr implicat și iubește să ajute oamenii din jurul său, implicându-se în diverse proiecte.

Î: Cum a pornit inițiativa denumită Generația VOT?

R: Într-o zi am avut noi doi curiozitatea să vedem cam care e situația cu prezența la vot când vine vorba de generația noastră. Auziserăm de la știri oricum că procentele nu țin cu noi, însă nu am realizat cât de gravă este problema. Atunci am decis să facem ceva și cum noi ne pricepem să construim comunități, am creat Generația VOT, o gașcă unde mersul la urne este ceva cool.

Î: Cum vezi politica din România?

R: Politica din România o vedem ca ceva ce trebuie îmbunătățit. În general, vedem la cei din jurul nostru, care nu ies la vot, prima scuză că nu au cu cine vota. Deci, în partea asta, nu doar că lumea trebuie să aibă o educație civică mai bună, dar și persoanele care ajung să candideze să fie mai rafinate.

Î: Ce calități ai vrea să aibă candidatul la alegerile locale care să te reprezinte pe tine?

R: Aș vrea să fi demonstrat în trecut că poate fi un bun manager și că apreciază onestitatea și transparența. De multe ori deciziile se iau pe ascuns, în spatele ușilor închise, așa că vreau ca viitorii primari să joace cu cărțile pe masă când vine vorba de banul public și bunăstarea comunității mele.

Î: Ce schimbare crezi că faci cu votul tău?

R: Noi credem în faptul că fiecare vot contează, iar un vot în minus de la mine înseamnă că votul altcuiva o să aibă mai multă valoare. Am ajuns în situația de față, cel mai mult din cauza lipsei oamenilor la secțiile de votare.

Și vrem ca în următoarea perioadă până la alegeri, prin proiectul nostru să arătam într-un mod mai bun și simplu generației noastre de ce contează votul și cum să ia informații corecte despre tot ce ține de alegeri.

Î: Care este motivul pentru care crezi că tinerii nu merg la vot?

R: Spre deosebire de părinții noștri, noi nu înțelegem încă ce privilegiu este să ai măcar dreptul să votezi. Totodată, tinerii vor să fie cool, iar politica este mereu prezentată ca un subiect plictisitor „pentru adulți”.

Î: Care crezi că sunt materiile pe care ar trebui să le aibă sistemul de învățământ românesc cu privire la politică?

R: Deja avem Educație Civică la școală. Cred că materia de acolo ar trebui cumva presărată în orele de istorie de mai târziu (ca sa înțelegem de ce votul este fundamental în democrație), dar cred și că o oră de Educație Civică în clasa a XI-a ar fi minunată, fiindcă atunci majoritatea liceenilor împlinesc 18 ani.

Î: Tu ai fost informat în școală de drepturile din țara ta și din Uniunea Europeană sau nu?

R: Din păcate, în liceu nu am mai primit nici un fel de informație despre drepturile mele în România și despre Uniunea Europeană, în afară de orele de istorie, unde, în mare parte, am învățat numai despre lucrurile prin care am trecut noi ca țară, monarhia și comunismul.

Tind să cred că ar fi bine ca educația civică să fie inclusă și în liceu, nu doar în generală când încă nu știm să procesăm chiar așa de bine informațiile de genul acesta.

Î: Ce proiecte sau demersuri aveți în plan pe viitor?

R: În prezent, încercăm fel și fel de mici campanii, de la postări amuzante, la citate sau chiar la lansarea de stickere pentru telefon sau GIF-uri. Generația VOT trebuie să facă mersul la urne cool, așa că toate demersurile noastre trebuie aliniate cu această misiune.

Î: Ce vrei să le transmiți tinerilor pentru a ieși la vot la următoarele alegeri?

R: Noi putem să aducem multe schimbări, oricât ne-ar spune lumea că suntem mici. Trebuie să începem de undeva. Alegerile locale sunt o super oportunitate pentru a face ca vocile noastre să fie auzite și să facem ceva pentru comunitatea noastră locală.

Implică-te și ia parte la demersurile viitoare a acestui proiect aici. Informează-te despre alegerile locale și fă-ți vocea auzită! Votul tău poate aduce schimbarea! Mergi pe 27 septembrie și votează!

Cum pot tinerii să schimbe ceva prin voluntariat?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Voluntariat

Cum pot tinerii schimbe ceva prin voluntariat? 

Voluntariatul este o idee tot mai răspândită în societate. Pentru unii, este activitatea pe care o fac după școală din obișnuință, iar pentru alții, este pasiunea vieții lor, dăruindu-și tot timpul acesteia. Până la urmă, de ce este voluntariatul atât de important? 

Cunoști o grămadă de oameni faini.

Un avantaj foarte evident este acela vei cunoaște o groază de oameni și îți vei face tot atâția prieteni. Mai importat, vei cunoaște persoane care au aceleași interese, aceeași viziune ca tine și își doresc devină mai buni în ceea ce fac. Dacă ți-a fost vreodată greu să-ți faci prieteni, voluntariatul este soluția ta. Plus , dacă ești timid, o începi devii mai sociabil. 

O fii cu un pas înainte în carieră.

Faptul ești voluntar te poate ajuta în moduri neașteptate. Gândește-te vrei te faci jurnalist. În clasa a 10-a ai început faci voluntariat la o revistă locală. La finalul facultății o ai 5 ani de experiență în domeniu, 5 ani în fața colegilor tăi. Cine crezi o fie avantajat la interviu? Plus voluntariatul mai denotă și ești un om cu inițiativă, lucru foarte apreciat de angajatori. 

Devii mai încrezător în propriile puteri.

Când devii voluntar, începi ieși din zona de confort, începi observi lucrurile nu sunt mereu așa ușoare. Primești responsabilități și termeni limită, începi vezi cum e viața de adult. Unde mai pui multe organizații încurajează tinerii aibă inițiativă și se autodepășească? 

Începi vezi lumea cu alți ochi. 

Când trăiești izolat în cercul tău de cunoștințe și nu ai prea multă interacțiune cu exteriorul, este destul de ușor să crezi că toată lumea trăiește la fel ca tine. Dar nu-i deloc așa. Există o mulțime de oameni săraci, necăjiți, cu care soarta nu a fost așa de binevoitoare. Există o sumă de nedreptăți care se petrec în fiecare zi. Ca voluntar, ai ocazia să vezi latura aceasta a lumii, depinde în ce domeniu ești voluntar. Începi să devii responsabil, să te gândești mai mult la cei din jurul tău. Realizezi și cât de norocos ești că ai un acoperiș deasupra capului. 

Devii parte a soluției. 

Dacă ești unul dintre cei care se plâng că țara nu merge bine, oprește-te! Tu ce faci pentru ca țara să o ia pe calea cea bună? Nu putem să ne plângem că lucrurile sunt nasoale și să ne așteptăm ca situația să se schimbe de la sine. Singurul mod eficient prin care putem produce schimbarea este prin noi, să ne asumăm că lucrurile nu sunt chiar bune și să începem să lucrăm la asta. Așa că alege-ți un domeniu care te preocupă, suflecă-ți mânecile și pornește la treabă. Poate că rezultatele nu vor fi atât de evidente și poate că, vei avea impresia că te lupți cu morile de vânt, însă mai mult ca sigur contribuția ta contează enorm. 

Fii tu schimbarea pe care o vezi în lume! 

Vrei să afli mai multe despre voluntariat? Dă click aici!
Autor: Sebastian Condoiu

Printre povești tinerești: ce cred tinerii despre Coronavirus?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Printre povești tinerești

Coronavirus este, fără îndoială, cel mai discutat și în același timp, controversat subiect al momentului. Nici nu e de mirare, ținând cont de tot haosul pe care l-a provocat încă de la începutul anului. Aceasta a fost prima încercare cu adevărat grea pentru tinerii din Generația Z. În același timp, a fost și un real impediment pentru restul omenirii.

Am stat de vorbă cu cinci tineri între 17 și 22 de ani din România, pentru a afla cum arată pandemia de COVID-19 prin ochii lor.

Lavinia, 17 ani

„Părerea mea e că aveam cu toții nevoie de un astfel de lucru pentru a ne trezi oarecum la realitate. Oamenii tind să creadă că totul li se cuvine, dar când ceva uzual nu ne mai este accesibil, de abia atunci ne dăm seama că viața nu e tocmai așa cum o percepem noi.

Chiar dacă e o formă groaznică de a le demonstra oamenilor ceva, cred că doar așa ne vom deschide ochii. Doar așa vom fi mai buni unii cu alții și o să apreciem tot ce avem. Nu spun că după pandemie se va schimba totul, dar cu siguranță multe lucruri nu vor mai fi la fel. Încă încerc să fiu optimistă că lumea încearcă să se schimbe în bine.

Personal, virusul nu mi-a schimbat viața drastic. Totuși, nu pot să spun că mă simt tocmai confortabil cu ceea ce se întâmplă. Și pe lângă asta, lumea mai are multe alte probleme de care să se îngrijoreze și îmi este sincer teamă că nu vom mai face față la mai multe.”

Rebeca, 18 ani

„Din punctul meu de vedere, Coronavirus este un virus asemenea celor care provoacă bolile cu transmitere sexuală. Cu cât te protejezi mai mult purtând masca și respectând măsurile luate împotriva răspândirii bolii, cu atât ești mai în siguranță.

Părerea mea este că virusul ăsta nu o să treacă decât dacă suntem noi prudenți și luăm atitudine, pentru că trebuie să fim unul pentru toți și toți pentru unul; de la un om a pornit, la un om trebuie să se și termine.

Cred că pandemia a fost o caracterizare a situației care a trebuit declarată pentru a ne arăta nouă că trebuie să fim uniți, deoarece doar astfel putem scăpa de virus și pentru a ne reaminti cât de importantă este comunicarea și cât de prețios este timpul petrecut alături de cei dragi.

Oricum, situația trebuie luată foarte în serios pentru că oamenii mor pe capete. Cei care scapă au de obicei o imunitate foarte mare, așadar nu e de joacă. Mie pandemia de Coronavirus mi-a schimbat viața oferindu-mi ocazia de a sta mai mult timp cu familia și făcându-mă mult mai receptivă la pericolele care se află în lume.

A fost și este o lecție de viață prin care trebuie toți să trecem și să învățăm pentru CĂ, până la urmă, suntem oameni și ar trebui să avem grijă unii de alții.”

Alexandra, 18 ani

„Cred că acest Coronavirus este o mare prostie și înșelătorie. Medicii din Italia au făcut o autopsie pe un decedat din cauza acestei infecții și aparent a rezultat faptul că nu e nimic mai mult decât o bacterie care există de mii de ani cel mai probabil și care a dus la apariția trombozei.

Cum se tratează tromboza? Cu antibiotice și anticoagulante.

Care sunt efectele și simptomele ei? Dureri musculare, respirație îngreunată, afectarea funcțiilor celorlalte organe – exact ca la Coronavirus. Chiar dacă tromboza nu e neapărat transmisibilă, sunt sigură că s-au găsit niște căi pe unde să fie introduse bacteriile.

Ultimele luni m-au afectat cel mai mult pe plan mental, deoarece îmi doream ca vara asta să fie una de neuitat. Din păcate, circumstanțele nefavorabile nu îmi sunt de ajutor, iar statul în casă, nici atât.”

Ovidiu, 22 ani

„Mama mea este asistentă la unitatea de Primiri Urgențe a spitalului de la mine din oraș și, credeți-mă, nu e o glumă. Oamenii sunt speriați, se simt rău, unii dintre ei denigrează severitatea bolii.

Medicii încep să fie depășiți de situație și epuizați până în măduva oaselor. Continuă să avertizeze oamenii veniți la secție pentru alte probleme de gravitatea situației și să le amintească de măsurile de prevenție, atât de importante în această perioadă.

Tot ce pot să spun este că totul e cât se poate de real și că trebuie să ne protejăm în continuare, pentru că pericolul e departe de a fi trecut.

Sunt student în anul patru la medicină, iar pandemia m-a făcut să realizez cât de importantă și periculoasă o să fie munca pe care o să o exercit în viitor. Cu toate astea, mă simt pregătit să salvez vieți.”

Alexandru, 20 ani

„Nu contest existența virusului pentru că, după cum putem vedea, lumea moare pe capete. Însă, cred că toată această tevatură are rolul de a ne distrage atenția de la niște lucruri mult mai grave care se întâmplă în acest moment pe plan mondial.

Fie că este vorba despre un al Treilea Război Mondial, fie despre o reducere considerabilă a numărului de oameni de pe planetă din cauza suprapopulării, sau un pretext pentru instaurarea unei noi ordini mondiale, cred că adevărul este departe de a fi scos la iveală.

Acest lucru este vizibil prin lipsa cunoașterii factorului declanșator și a evoluției bolii. Așadar, cred că descoperirea unui vaccin eficient în combaterea răspândirii virusului e o sarcină aproape imposibil de realizat.”

Dacă vreți să aflați care sunt cele 10 simptome ale bolii, click aici!

Autor: Medeea Marincescu

1 2 3 7
Derulează înapoi