Tag archive

timp liber

Interviu: Fotografia – pură pasiune

"în Interviuri" "de POV21"
Fotografia
Dacă cineva m-ar fi întrebat acum 4 ani ce vreau să fac cu viața mea, i-aș fi spus că vreau să dau la facultate, să îmi fac o firmă sau să fac orice altceva, însă nu mă gândisem vreodată că voi intra și eu în „clubul pasionaților de fotografie” și voi avea minunata ocazie să întâlnesc și să mă împrietenesc cu persoane din diferite colțuri ale țării care știu „cu ce se mănâncă fotografia”.
Cu ajutorul lui Ionuț, un băiat dintr-un județ apropiat de Iași, dar venit aici să studieze la medicină, am reușit să surprind niște aspecte atât personale cât și strict pe acest domeniu, din perspectiva lui.

1. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografii?

Totul a început acum 3 ani, când am luat contact cu DSLR-ul unui prieten. Mi s-a părut deosebit de complex și interesant și mi-am dorit să învăț și eu să îl folosesc. Oricum, pasiunea pentru fotografii cred că există de mult, când mama mi-a dat aparatul foto al familiei.

2. Ce tip de fotografii îți place să faci mai mult?

Cele de portret, consider că prin asta pot să surprind emoțiile și sentimentele persoanei mult mai bine.

3. Crezi că e important să investești într-un întreg set de aparatură pentru a face fotografii frumoase și corecte?

Depinde foarte mult de ceea ce dorești să faci cu aparatul foto. Dacă l-ai cumpărat doar pentru a face poze în familie atunci nu văd rostul unui set profesional de ustensile. Dacă dorești să faci un business din asta, fără un trepied și alte obiective, pe lângă cel clasic, n-ai șanse.

4. Îți dorești ca în timp să profesezi în acest domeniu?

Mereu a fost o pasiune în care am investit timp și bani, din care am și câștigat câte ceva, dar mai mult nu.

5. Cum au reacționat părinții tăi când au aflat despre înclinația artistică spre care te îndrepți?

Sincer, au fost destul de entuziasmați, chiar m-au încurajat să fac asta. De fapt, primul aparat foto l-am primit de la tata, cadou de Crăciun.

6. Ce ai simțit când ai facut prima fotografie? Dar acum, după ce ai aflat mai multe despre această artă?

Prima dată îmi aduc aminte că eram destul de dezorientat și puțin dezamăgit, nu reușeam să fac fotografia „corectă”. Acum, după 3 ani, sunt destul de relaxat atunci când fac fotografii și încerc să mă perfecționez în tehnica fotografică. Deoarece vreau să devin un profesionist în acest domeniu, mă gândesc și la niște cursuri de specialitate care să mă ajute.

7. Ce sfat ai da persoanelor care vor să pășească spre arta mânuirii unui aparat foto si să învețe despre ce înseamnă de fapt fotografia?

Primul lucru de care ar trebui să țină cont e perseverența și puterea de a nu te da bătut prea ușor. Este destul de frustrant la început să te uiți la ecranul cu setări al unui DSLR și să nu ințelegi nimic  sau să faci niște setări pe care le-ai văzut prin tutoriale de YouTube dar ție totuși să nu-ți iasă ca acolo, iar dacă te-ai pus la punct cu acest lucru, următorul pas și cred că cel mai greu, e să te duci să faci poze cât mai mult, să înveți ce stil ți se potrivește și cum să setezi aparatul încât poza să iasă foarte bine. Este deosebit de important și unghiul, dar și luminozitatea cadrului, pentru că fără acestea cu greu vei obține rezultatul dorit. Nu există o rețetă a succesului în arta fotografică, ci totul se învață cu aparatul în mână și făcând fotografii.

Făcând acest interviu, pe parcursul răspunsurilor date de Ionuț, mi-am dat seama cât de mult îi place să învețe, să experimenteze, dar mai ales, să se exprime prin această formă de artă și așa ar trebui să facem și noi dacă vrem să devenim niște profesioniști în adevăratul sens al cuvântului.
Autor: Chilcos Sabrina.

5 cărți de citit în vacanța de vară

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
Vacanța de vară
Dat fiind faptul că ne aflăm deja în vacanța de vară și multe persoane decid că, în sfârșit, au timp de o carte bună, relaxantă, aici sunt câteva exemple menite să scurteze timpul pentru alegerea uneia bune:

„Se numea Sarah”, de Tatiana de Rosnay

Aceasta este una dintre cărțile pe care le-am citit și eu în vacanța de vară, într-o singură zi. Este extrem de ușor de citit, foarte captivantă și, deși o termini destul de repede, te face să te gândești la ea cel puțin încă o săptămână după. Perfectă atât pentru cititorii subiectelor legate de al Doilea Război Mondial, cât și pentru admiratorii romanelor polițiste, întrucât toată cartea este bazată pe construirea poveștii fetiței numite Sarah.

„Puterea prezentului”, de Eckhart Tolle.

Nici nu pot să îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie cartea asta. Cu prilejul vacanței este și mai mult timp liber, așa că recomand din toată inima să îi dați o șansă. E mai greu de citit, nu datorită vocabularului, ea e scrisă destul de simplu. Ci datorită faptului că veți simți nevoia să meditați ceva mai mult după aproape fiecare pagină. O carte pentru dezvoltarea personală, dar care nu are ca scop crearea unei ambiții pentru a obține lucruri materiale, sau pentru a te dezvolta în domeniul profesional. Ea are ca scop convingerea oamenilor de a trăi mai mult în prezent și de a-i elibera din capcana Ego-ului în care cea mai mare parte din populație se află. Este una dintre cărțile pe care ar trebui să le citești obligatoriu, mai devreme sau mai târziu.

„10 negrii mititei”, de Agatha Christie.

… sau orice altă carte scrisă de ea. Agatha Christie este renumită pentru romanele polițiste pe care le-a scris și citirea unuia nu va lua mai mult de o zi sau 2. Un motiv i se datorează structurii simple și vocabularului destul de ușor, dar pe celălalt îl reprezintă povestea captivantă, dorința pe care ți-o induce spre a rezolva cazul singur, înainte să citești finalul.

„Ikigai”, de Hector Garcia și Francesc Miralles

Este o carte datorită căreia veți învăța câteva dintre secretele japoneze pentru o viață mai calmă, fericită, simplă și frumoasă. O carte care vă ajută să lucrați la voi înșivă, dar din care puteți afla, de asemenea, foarte multe lucruri despre tradițiile japoneze și modul de viață al locuitorilor. Este perfectă pentru persoanele care încă își caută profesia, care au nevoie de un start pentru proiectele personale, sau pentru cele care pur și simplu se bucură de o lectură a cărei subiect este diversificat de introducerea anumitor concepte din alte culturi.

„Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee

Romanul a fost interzis în Iran de două ori, dar după publicarea lui, în 2003, a avut un real succes. Este o carte pe care o voi reciti și eu cât de curând, dat fiind faptul că a fost printre primele cărți pe care le-am citit, acum vreo 4 sau 5 ani. Însă, chiar și după atât de mult timp, încă îmi mai aduc aminte de ea ca preferata mea. V-o recomand cu încredere, este o poveste care marchează, dar care, din păcate, reprezintă viața a numeroase femei din Iran și nu numai.
Sper că va ajuta acest mic top în timpul pentru citit din vacanța ce a rămas. Lectură plăcută!
Interesat de mai multe recomandări de cărți? Click aici.
Autor: Irina Lehaci

Drawing tips: cum să desenezi urechile

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"

Ca să finalizăm cu construcția componentelor faciale, vorbim în acest articol despre ureche.
La fel ca nasul, urechile se află în relief față de nivelul craniului uman. Ele se găsesc în mijlocul feței, între bărbie și cutia craniană sau, mai exact, între axa sprâncenelor și axa nazală.

Urechea are diferite forme care diferă de la om la om.

Forma urechii externe este determinată de cartilajele din interiorul ei. Nu e există o metodă de desenare a acestea clară, dar normal că s-a născocit ceva pentru a ușura procesul de învățare. Ca să nu vă las fără o metodă, personal nu o folosesc, puteți compara forma urechii prin imaginerea unui semn al întrebarii, care ar ține loc de contur.

Așa o să aveți un reper, dar încearcă să folosești linii de construcție și fiți atenți la model (dacă lucrați după el).

Urechile se găsesc între axa nazală și cea a sprâncenelor

O greșeală frecventă constă în plasarea urechilor între axa ochilor și cea nazală. Aici, nu numai poziția, ci și mărimea sunt greșite, fiind o greșeală destul de întâlnită

În caz de dorești să citești despre nas, click aici!

În cazul desenelor din profil

Distanța dintre urechi și ochi este adesea greșită. Când urechile se află prea departe de ochi, craniul va părea mai mare. Iar dacă urechile se află prea aproape de ochi, capul va părea mai mic, iar lucrarea va fi cu siguranță greșită.

După cum vedeți se respectă regula de încadrare a urechii între axa nazală și cea a sprâncenelor. De subliniat faptul că, aceasta se plasează fix în spatele mandibulei.

Vă recomand să căutați modele și să le analizați, încercând tot felul de perspective.

Mult spor la desenat și sper să vă fie de folos articolul!

Drawing tips: cum să desenezi buze

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"

Articolul precedent a conținut informații despre desenarea nasului. Deci, mergem mai jos cu seria de drawing tips și, în acest articol, o să vorbim despre gură, respectiv buze.

Mici detalii și trăsături

Gura trădează trăsăturile modelului: sexul, vârstă, precum și expresii. Poziția gurii poate determina o activitate pe care o face modelul (cântat, râs, fluierat) sau exprimarea unor stări (încântare, frică, supărare etc.).

Forma gurii va fi stabilită de buza superioară și cea inferioară, acestea intersectându-se la colțul gurii. Buza superioară este mai lungă, iar în mijloc este mai îngustă decât buza cealaltă. Mica adâncitură de sub septul nazal se numește arcul lui Cupidon.

Stabilirea buzelor la nivelul feței

În multe cazuri, stabilirea axei buzelor se face astfel: segmentul delimitat de axa nazală (zona inferioară a nasului) și marginea inferioară a barbiei se imparte în 3 segmente aproximativ egale, axa gurii fiind linia superioară de construcție a acestor două linii ajutătoare.

Lățimea gurii trebuie măsurată pe plan orizontal, pentru a nu fi prea mare sau prea mica. Dar, în general, comisurile gurii (colțurile) ajung până la jumătatea ochilor.

În caz de nu știi cum să desenezi un nas, click aici.

Regulile perspectivei

Sunt valabile și pentru gură: dacă modelul își întoarce capul (în semiprofil, să zicem) partea îndepărtată a gurii va părea mai mică decât cea mai apropiată de privitor. Într-un alt articol o să dezvolt mult mai bine subiectul perspectivei și cât de esențială este pentru un artist.

Construcția buzelor

Personal, știu și folosesc două moduri de a desena buze:

1. Am văzut la un profesor că folosea sfera (așa cum am recomandat-o si la ochi), drept figură geometrică de bază. Eu o să vă arăt doua perspetive simpluțe.
-În primul rând, se desenează sfera:

-După care se fixează axa principală a feței în funcție de perspectiva dorită:

-După care axa gurii. Puteți să le fixați aproape unde doriți, depinde foarte mult de poziția capului.

-Acum încercăm să fixam mărimea lor. Vă recomand să lucrați cu linii subțiri și foarte fine. Nu doriți să aveți probleme cu ștergerea greșelilor.

-Iar la final o să dați conturul corespunzător și veți defini forma mult mai bine (eu am folosit un liner, dar nu vă recomand).

2. O altă metodă se bazează pe desenarea unor elipse, ele reprezentând mușchii ce le alcătuiesc. Aceasta este cea mai uzuală metodă de construcție și una ușor de înțeles:

Vă recomand să folosiți ce credeți că vă vine cel mai bine dintre cele două metode. Sper să vă prindă bine și spor la desenat!

Îți las aici un mic ajutor pentru a înțelege mai bine.

Drawing tips: Sfera, forma de bază în desen

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Sfera

Citește in continuare

Drawing tips: Cum să desenezi un nas

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"

În articolul precedent v-am vorbit despre ochi, așa că acum continuam seria de drawing tips și trecem mai departe către nas!

Nasul se află în mijlocul feței, în zona dintre axa nazală și axa sprâncenelor și este împărțit în două de axa principală a capului. Este cea mai expresivă componentă a feței omenești. Din păcate, pentru reprezentarea nasului nu există reguli, forma lui este complet individuală pentru fiecare om. Dar, o să vă mai arăt cum puteți ușura procesul de construcție.

Particularitățile nasului în funcție de zona rasială

În cazul europenilor, distanță dintre nări coincide în general cu lățimea ochiului, mai exact, lățimea nasului poate fi determinată prin două linii paralele cu axa centrală a feței, aceste plecând de la glandele lacrimale (exemplu mai jos la perspectivă).

La oamenii de alte rase, ca de exemplu africani, asiatici, americani și australieni, distanța dintre nări este mai mare decât lățimea unui ochi.

Intrăm în anatomia acestuia.

După cum am zis mai sus, nasul se află în mijlocul feței, pe axa principală, el încadrându-se de 3 ori pe axa principală (asta pentru o scurtă verificare). Axa nazală trece prin partea inferioară și nu pe la vârful acestuia. În cazul capului înclinat, vârful nasului va fi acoperit de axa nazală.

Forma nasului este determinată de cartilajele din interior. Marginea inferioară a nării se află o idee mai sus decât marginea inferioară a nasului (asta trebuie ținută minte!). Desigur, există multe forme. dar eu o să vă prezint două forme standard de construcție, prin care puteți înțelege care e treaba cu hașura.

Forma geometrică și planurile nasului

Nasul prezintă un plan principal și două secundare. După cum vedeți mai jos, zona nărilor are un fel de formă de trapez cu baza mare orientată în sus. Folosind metoda aceasta, este ușor de înțeles cum se redă valorația.

A doua metodă are legătura directă cu construcția nărilor. Se desenează trei cercuri, se fixează fosele nazale și se urcă cu planul principal, după cu secundarele.

Regulile perspectivei se respectă și aici

Dacă alegi să construiești după metoda cu cercuri, imaginează-ți că sunt sfere. Da, fiindcă lumina este purtată fix la fel pe ambele forme, iar dacă înțelegi sfera, după o să-ți fie ușor și la ochi, buze, etc.

Nu poți desena nasul neglijând ochii, dă click aici.

Uite câteva exemple de perspectivă ale nasului. Cu roșu am evidențiat formele geometrice de bază, iar cu liner am făcut racordurile și o ușoară hașură.

Sunt sigur că o să-ți prinde bine dacă te uiți și la un clip pe aceeași temă, click aici! (Proko este un profesor foarte bun).

Sper să vă fie de folos toate informațiile scrise mai sus. Mult spor la desenat!

Ce faci în carantină ca să nu-ți pierzi mințile?

"în Texte/Timp liber" "de POV21"
ce faci în carantină

La mine deja sunt două săptămâni și ceva în carantină. Nu mai suport prea mult, ieri mi-am mângâiat roboțelul care aspira și i-am zis „băiat bun” sau „frumosule”. Știu că simți acum o mare nevoie de conexiune umană, dar ce faci în carantină ca să nu freci menta, și implicit, să-ți pierzi mințile?

Închide TV-ul.

Primul pas în a face ceva e să îți faci timp pentru acel lucru. Trebuie să eliberezi din viața ta chestiile care nu te ajută. Și da, Antena 3 e unul dintre acele lucruri, baby. Așa că închide TV-ul și nu te mai lăsa poluat de tot felul de actualizări, știri picante, vulpițe și alte nebunii. Am zis TV la modul general, dar se aplică și in online. Deschide cât mai puține știri. Mass-media are tendința de a exagera totul în perioada asta, așa că mai bine să te ții departe de informația ,,de scandal” sau ,,de trend”.

Poți controla ceva din tot ce se întâmplă? Nu. Atunci nu te mai stresa și acceptă situația așa cum e, încearcă să faci ce e mai bine din ea.

Dezvoltă-te!

Eu am început în perioada asta să fac două cursuri online. Unul de marketing și unul de leardership. Cea mai bună alegere să îți ocupi timpul, pentru că nevoia de învățare există mereu și cred că e util pentru toată lumea să învețe chestii care nu se fac la școală. Printre multe lucruri învățate cu ajutorul cursului de leadership, am învățat și:

Ceea ce crezi că ești, determină de fapt, ceea ce ești.

Viața ta (inclusiv job și venit) devine media persoanelor cu care stai, deci dacă vrei să îți îmbunătățești viața, stai cu persoane care se află mereu în continuă evoluție. E vremea schimbărilor. Succes.

Ajută să te gândești în fiecare zi la ceva ce îți pune în evidență atuurile, nu doar la chestii la care trebuie să devii mai bun. Concentrează-te pe ceea ce faci bine!

Socializează!

Ia toate persoanele alea hot de pe instagram și scrie-le, că acum ai timp. E important să cunoști persoane noi, pentru că doar așa înveți lucruri noi despre tine.

Sună-ți prietenii la telefon sau facetime, o să-ți dai seama că energiile se transmit și de la distanță și iubirea e și în online. Nu aștepta să te vezi cu cineva ca să comunici cu persoana aia, avem atâtea metode să comunicăm, e păcat să nu le folosim.

Distrează-te!

Acum e vremea când poți să faci ceea ce te face fericit. Citește ceva, uită-te la un serial, ascultă muzică și dansează prin casă ca un descreierat.

Îți recomand ca seriale: The Handmaind’s Tale, The 100, House of Cards.

Filme: Arrival, Cloud Atlas.

Cărți: Call me by your name, Plânsul lui Nietzsche.

Sper că ți-am oferit câteva răspunsuri la întrebarea „Ce faci în carantină ca să nu îți pierzi mințile?”. Încă un lucru, petrece timp cu familia, nu ești chiar singur în izolare, probabil aveți unele divergențe, poate vă înțelegeți foarte bine, dar acum e timpul să fiți aproape unul pentru celălalt.

Top 5 skill-uri pe care să le înveți în timp ce stai în casă

"în Texte" "de POV21"
Top 5 skill-uri

Cu toții ne-am bucurat când am aflat că în următoarea perioadă vom sta acasă și vom scăpa de teme, pregătiri și școală. Dar parcă procrastinarea și Netflix-ul nu mai au pic de farmec acum când lipsește stresul academic. Dacă ai sau nu Evaluare Națională sau Bac anul acesta, suntem siguri că următoarele propuneri de top 5 skill-uri pe care le poți deprinde vor face până și carantina mai plăcută.

1. Gătitul

Pentru că suntem „condamnați” să petrecem toată ziua cu familia, putem fura câteva trucuri de bază din arta culinară de la mame sau bunici. Acest skill este de ajutor pentru când vei pleca la facultate sau pentru acea zi când restul familiei este prea ocupată ca să facă ceva de ale gurii.
Iar dacă bucătăria ta duce lipsă de un chef, ai aici câteva site-uri de unde te poți inspira.

jessicagavin.com
tasty.co

Suntem siguri că după această carantină, până și Gordon Ramsay se va bucura de preparatele tale.

2. Design

Dacă îți place să stai în fața unui calculator și ești creativ sau doar te pasionează, atunci Coronavirus ți-a dat timpul necesar pentru a aprofunda acest domeniu.
Câteva dintre site-urile care nouă ne-au plăcut sunt:

laughingbirdsoftware.com
webdesigntips.win
theconfusedmillennial.com

3. Comunicare în alte limbi

Dacă ești pasionat de limbi străine și vrei să te dezvolți mai mult pe partea de comunicare, atunci acum este șansa ta. Poți căuta pe diferite aplicații precum Facebook, grupuri care sunt bazate pe limba dorită de tine sau pagini pe Instagram ai diverșilor lingviști. Nu doar ca îți vei dezvolta abilitățile de comunicare, dar vei avea ocazia să îți faci prieteni din toate colțurile lumii.

4. Maestru al tehnologiei

Știm deja că secolul XXI are deja porecla de „Era tehnologiei” , așa că fie că vrem sau nu cu toții trebuie să fim în pas… cu moda.
Acum în materie de tehnologie se poartă prea cunoscutul pachet Microsoft. Deși poate părea plictisitor la început, după ce descoperi câte trucuri poți face în Word, Excel sau Paint nu te vei mai putea dezlipi de calculator. Dacă simți că vrei ceva mai mult, poți încerca diverse programe de programare.

Uite aici câteva „mick-unelte” online:

makeuseof.com
pcmag.com
mikkegoes.com

Just in case you need it, aici găsești cele mai tari PC-uri și laptop-uri cu care să începi să-ți faci magia!

5. Scrisul

Ultimul, dar nu cel din urmă skill este scrisul. Chiar dacă ai mai scris până acum sau doar rătăcește un gând, acum ori niciodată poți dezvolta această pasiune. Chiar dacă scrii povești sau doar îți așterni pe foaie opinia, scrisul te va ajuta să te calmezi în acestă perioadă și să îți creezi o lume doar a ta. Pentru că ne dorim să ai parte de o experiență cât mai plăcută, ai aici câteva site-uri de unde poți descoperi câteva idei interesante. De asemenea, poveștile scriitorilor și jurnaliștilor renumiți îți pot oferi începutul de care ai nevoie.
savannahgilbo.com
well-storied.com
upthereach.com

Dacă ai și alte idei de skilluri care pot fi învățate în perioada de carantină, așteptăm bucuroși orice opinie.

Și, dacă nu vrei să devii masterchef pe timp de carantină, ia un loc și vizionează unul din filmele astea mișto!

Autor: Claudia Maria

7 lucruri de făcut acasă cât ești în carantină de Coronavirus!

"în Texte" "de POV21"
lucruri de făcut

După cum bine știți, cursurile s-au suspendat, această măsură fiind una cu caracter preventiv.

Ce putem face noi în această situație? Să petrecem cât mai mult timp acasă, să evităm spațiile închise și aglomerate.

Deci, am ales să vă fac mini-vacanța mai frumoasă cu 7 lucruri de făcut ca să nu te plictisești cât timp stai acasă!

1. Descoperă aceste resurse educaționale

2. Pe Khan Academy, se organizează cursuri gratuite, poate te interesează vreunul.

3. UNESCO, are propuneri de învățare la distanță foarte folositoare.

4. Poți citi o carte bună, iar Goodreads te poate ajuta cu recomandări.

5. Pe Youtube găsești un impresionant canal educațional.

6. Să nu uităm totuși că poți viziona și filme, seriale sau documentare, iar pe cele mai bune la găsești pe Netflix sau HBO GO.

Nu știi ce filme să vizionezi? POV21 are soluția. Click aici!

7. De asemenea, o activitate foarte plăcută și utilă în această perioadă este citirea unor articole marca POV21. Ești elev și iți bate Bacul la ușă? Atunci vrei să citești articolul ăsta!

Acestea au fost 7 lucruri de făcut ca să nu te plictisești cât timp stai acasă. Reține, cel mai important lucru este sănătatea, și doar tu ești responsabil pentru sănătatea ta! Protejează-te, dar în același timp fă lucruri utile.

Sursa foto: Unsplash

Imperiul sclavilor – sacrificii, prietenie și lumi paralele

"în Recenzii" "de POV21"
Imperiul sclavilor de Robert Udrea

 

„Imperiul sclavilor”- primul roman al anului 2020 pentru mine, prima ficțiune de acțiune pe care o ador.


Imperiul sclavilor de Robert Udrea
Imperiul sclavilor, o carte pe care o recomand din tot sufletul!

De la prima pagină, cartea … m-a surprins.

Am crezut la începutul primului capitol că va fi un gay romance ieftin. Dar n-a fost. Și clar n-am fost gata pentru ce a urmat.
De la momentul în care am deschis-o și până la momentul în care am închis-o, un sentiment ciudat m-a cuprins, sentimentul specific cărților bune.

Publicat în 2019, romanul „Imperiul sclavilor” marchează debutul tânărului scriitor Robert Udrea.

Povestea se întinde pe 331 de pagini împărțite în 49 de capitole (+2: introducerea și epilogul).
Încă de la prima pagină, cititorul este introdus în lumea austeră, crudă a romanului.
Romanul spune povestea lui Alksandras, un tânăr răpit din sânul familiei și obligat să muncească terenul proprietarului său, Willbert Woodruff.

Intriga apare la începutul unei revolte a celorlalți sclavi, la care participă și Alksandras, mai mult pentru a-și susține și a încerca să-și protejeze prietena, pe Diane.

Ca orice altă revoltă, aceasta se încheie cu pierderi de ambele părți.
La sfârșitul revoltei, apar în plan trei personaje, al căror rol nu l-am înțeles pe deplin. E vorba, bineînțeles, de Yoder și soții Hershberger.
În cazul lui Evan Hershberger, simt că el e personajul exemplar: e introdus în poveste într-un punct cheie, i se dă un motiv de a acționa, i se conferă valențe aparte ca mai apoi să dispară subit din universul poveștii.

Totuși, am sperat până la sfârșit la apariția unui capitol despre acesta, momentul în care să devină eroul romanului.

Cum capitolul nu a apărut, tind să cred că poate, povestea lui este intriga unui alt roman al lui Robert. Întrebarea la care vreau să aflu răspuns, e dacă acest tânăr autor, care mie mi-e tare drag, va deveni în scurt timp scritor de romane polițiste.

Detaliile poveștii nu sunt deloc cosmetizate.

După părerea mea, Robert a riscat puțin prin alegerea unor cuvinte folosite în anumite situații cheie, dar cred că fix aceste secvențe cheie – care le dau fiori celor care alcătuiesc publicul sensibil – conferă un aer de autenticitate și verosimilitate a situațiilor.

Este, într-adevăr, o poveste despre sacrificiu și prietenie, de la prima la ultima pagină.

Este o poveste dură în anumite pasaje, iar durerea personajelor e reală de la început până la sfârșit.
Nu are un ritm alert, însă nici lent în înlănțuirea pasajelor, dar totuși, mereu, după fiecare rând citit abia așteptam să văd ce urmează.
Te ține mereu în stare de veghe și te surprinde cu fiecare eveniment adăugat de paginile rămase până la sfârșit.

Are un limbaj elevat, îngrijit, atent. Se descriu situații, peisaje, arome (gustative, dar și olfactive), răni, muribunzi, cadavre.

Însă din toată descrierea citită nu am observat niciun fel de detaliu inutil, de fond, adăugat doar pentru cantitate.
Plasarea acțiunii în timp și spațiu e vagă, prea vagă pentru a conta. Se numește o locație, dar niciun an.
Există, totuși, câteva detalii care plasează totul într-un prezent paralel sau un viitor apropiat (de exemplu, amintirea filmului „Planeta maimuțelor” sau unele obiceiuri din perioada pre-sclavie).

În ciuda existenței diverse umane aduse la viață de anumite personaje, consider că toate celalalte interpretări umane au rol în evoluția lui Aleks.

Pentru că, da, romanul poate fi perceput ca unul din celebra categorie bildungsroman făcând tranziția tânărului de la un puști smuls cu brutalitate din inima familiei, la un adolescent capabil de sacrificiul suprem, gata să sfideze în fața unei false autorități.

E o poveste dură, sinceră, bine structurată, gândită și scrisă, autentică.

Robert Udrea își face debutul cu această carte și nu pot spune decât că după două zile pline de povestea asta, terminând-o, mă simt goală pe interior și sper ca autorul să mă cruțe cât mai curând, scriind și publicând ceva la fel de savuros în viitorul apropiat.

Autor: Anemona Petrica


Hai să vorbim despre șerpi!

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
Hai să vorbim despre șerpi

Știți la ce mă refer – la oamenii ĂIA. Nu mai au nevoie de nicio introducere. Îi întâlnești toată viața, dar cred că primul moment în care îți dai seama e clasa a IX-a. La mine așa a fost. Atunci ies din ouă. Hai să vorbim despre șerpi! 

E oribil să crezi că ai un prieten. Doar să crezi și să nu realizezi cât de naiv ești.

Să îți petreci câțiva ani alături de acea persoană, să îi împărtășești toate visurile, temerile și secretele tale și după, să te uiți cum pleacă, cu tot cu ele. Oamenii ăștia care schimbă prietenii ca pe șosete se plictisesc repede. Sunt nesiguri, nu își găsesc locul. Își schimbă principiile si comportamentul după cum bate vântul.

Nu pricepeți greșit ce spun – e OK să nu agreezi anumite persoane.

Fiecare are gusturile lui și nu trebuie să fie judecat după cei de lângă el. Dar nu e normal să fii fals și să minți oamenii în față. Oameni care ar face orice pentru tine și de care îți bați joc.

Încă ceva – vrei să termini o prietenie? Fă-o cu demnitate. Du-te și vorbește cu persoana aia.

Spune-i ce nu-ți convine. Fă-o să înțeleagă ce nu-ți place. Nu alerga să o bârfești cu alții, pentru că e greșit. Și pentru că s-ar putea să afle – știți cum circulă vorbele – și după o să păreți penibili. Comunicați!!! Nu lăsați oamenii cu care ați împărțit atâtea să deducă faptul că sunteți supărați prin gesturi stupide – că nu le salutați, că nu le mai comentați la poze, că le răspundeți laconic. Nu suntem într-un serial polițist să strângem indicii. Dacă vrei să faci ceva, fă-o cum trebuie.

Am trecut prin asta, am cunoscut șerpi. Snakes. Ssssss.

Vă spun din experiența personală că, dacă unele lucruri ar fi fost spuse și discutate, poate prietenia ar fi fost salvată. Pentru că au fost multe minciuni la mijloc, multe persoane care nu aveau ce căuta acolo, multe situații iritante. Și dacă nu am fi salvat prietenia, am fi spus STOP atunci când trebuia. Dar asta nu s-a întâmplat, si după patru ani plini de amintiri, tot ce a rămas a fost un gust amar.

Și omul ăsta, care te lasă în nămol, nu pleacă fără să ia nimic – la început, pare că îți fură tot. Îți ia și o parte din ceilalți prieteni. Dar, credeți-mă, e mai bine, pentru că persoanele atât de influențabile sunt toxice.

E dureros să ai parte de așa ceva, dar trebuie să înveți să fii indiferent.

Opusul iubirii nu e ura – ura te face să îți consumi nervii, să dai naștere unor sentimente care te fac negru. Opusul iubirii e indiferența. Nu poți să faci asta din prima, dar nu poți nici să te consumi la nesfârșit. La finalul zilei, contează cât de împăcat ești cu tine însuți. Dacă nu mai poți face nimic bun, măcar oprește-te acolo unde ești și nu face rău.

Life skill – dacă vezi că ești în plus, pleacă.

Nu rămâne într-un grup în care vezi că ești dat la o parte sau ignorat. Nu numai că îi incomodezi pe ceilalți, dar nici tu nu te simți bine. Dacă auzi „Ssssss” prea des, fugi, ai ajuns să trăiești printre șerpi!!!

„Șerpii” stau în grupuri mari. Râd de ceilalți, arată cu degetul și se cred șmecheri. Bineînțeles, se bârfesc intre ei și de fapt nu se suportă unul pe celălat în gașca lor.

Nu sunt prieteni, dar e atâta răutate în ei, încât trebuie să stea împreună, ca să nu explodeze. Nu își spun secrete, pentru că nu au încredere unii în alții. Nu prea vorbesc, decât dacă au ceva urât de spus. În general, stau pe telefon și râd ca proștii, ca să atragă atenția. Singurul lor scop e să iasă în evidență. Și, să nu uităm că se cred foarte importanți, deși nu au niciun motiv. Sigur i-ați văzut. Fac mereu „Ssssss”.

Așteaptă-te să auzi cât mai des „Sssss” pe lângă tine. E perioada în care își schimbă pielea.

Și învață să ignori sunetul ăsta, pentru că e posibil să fie pe fundal toată viața. Nu trebuie să devină soundtrack-ul filmului tău.

Poți mai mult.


Autor: Maria Ciurea



Pentru fetele neinvitate la dans

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"

Pentru noi. Pentru fetele neinvitate la dans. Pentru cele „invizibile”. Contăm, știți ?

Vi s-a întâmplat să fiți la o petrecere și să nu participați la bucuria generală?

Ați văzut cum prietenele voastre sunt invitate să danseze de toate tipurile de „feți-frumoși”, dar vouă nu vă aruncă nimeni nicio privire? Mie mi s-a întâmplat. M-am întrebat mult timp ce fac greșit. Am încercat să îmi găsesc defecte (și am reușit să-mi identific destule), să le găsesc lor motive, să caut explicații. Dar m-am oprit când am realizat ceva – că poate drumul meu nu trece pe la petreceri. Că poate momentul meu de glorie nu e în mijlocul unei mulțimi așa diferite de mine. Că poate destinul meu e altul.

Dacă te simți mai bine visând, citind, scriind sau cântând în duș, stai liniștită, nu ai nicio problemă!

E frumos să fii ciudat și să știi că ascunzi în tine atâtea taine. Știi ce mai e frumos? Că nu toată lumea observă ce secret de persoană ești. Poate uneori te simți ca o umbră, dar ești mult mai mult.

Sunt introvertită și, prin urmare, mi-e destul de greu să îmi exprim părerile cu voce tare, chiar dacă nu duc lipsă de ele.

Și, în momentul în care îmi adun destul curaj ca să deschid gura, cineva răsare din colțul încăperii și vorbește peste mine. Persoane pe care le consider prietene fac asta. Și m-am obișnuit atât de mult cu situația, încât, atunci când văd că un grup mai mare de două persoane e atent la ce spun și toată lumea e cu ochii pe mine, mă panichez și mă blochez cu vorba în gură. Știți de ce? Pentru că încrederea pe care o avem în noi e influențată de oamenii din jur.

Asta e pentru noi, pentru cele care pot schimba lumea mai ușor din camera lor decât din fața unei mulțimi:

Dragă persoană care citește,

Asta e pentru tine. Pentru că eu cred că ești tăcută, timidă și că nu ieși ușor din „carapace”. Pentru că ești liniștită și visezi mult. Pentru tine, care te simți bine cu prietenii tăi, dar, uneori, preferi să fii singură. Pentru tine, care îți colorezi singură existența. Pentru tine, cea care mai are destul timp pentru povești de dragoste. Acum, cunoaște-te pe tine. Iubește-te ca și alții să te poată iubi.

Respectă-te. După asta, toate vin de la sine.

Acum poți dansa singură – în ploaie, în camera ta, în gânduri. Mai târziu, o să găsești persoana potrivită. Ai nevoie de una singură cu care să dansezi pentru totdeauna, nu de mai multe care pleacă atunci când melodia s-a terminat. Zilele astea sunt doar ale tale. Știu că ești un vulcan care poate erupe în orice clipă, dar rezistă. Și, într-o zi, o vei face – și vei schimba lumea.

Deja ai început.


Autor: Maria Ciurea


Frate, cât mai ai de gând să fii trist?

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"
Trist

Crezi că ai tot timpul din lume să îţi boceşti viaţa? Aşa vrei tu să rezolvi ceva? Frate, cât mai ai de gând să fii trist?

Disclaimer: Acest articol poate părea o prostie motivaţională bună de nimic. Nu-s psiholog, nici speaker din ăla cu citate de Tony Poptămaş (da, mai trăieşte, am verificat). Sunt doar un om, exact ca tine, omuleţul din spatele ecranului. Nu ştiu câtă inteligenţă emoţională am sau nu, dar ştiu că gândurile pe care le scriu mai jos m-au ajutat să trec de multe mental breakdown-uri. Dacă ce scriu aici te ajută în vreun fel, lasă un mesaj la fata!

Da, Gheorghe, știu că ți-a căzut viața în prăpastie că nu te lasă ai tăi în Vamă. Da, Geto, știu că ți-ai tăia venele că pe Marcica a dus-o iubi în city-break la Roma, și tu tot la Căciulata mergi în vacanță. Aoleu, te bârfesc oamenii, deși tu ești clar un scump și nu deranjezi pe nimeni cu nimic. Da, chiar ai dreptul să fii „depresiv”.

Lasă-mă, Marieto, să îți spun că depresia nu înseamnă doar tristețe.

Nu orice tâmpenie care se întâmplă în viață îți dă voie să spui „stau prost cu mental health-ul și nimic nu poate să mă vindece.” Apoi, când auzi de psiholog, să fugi mai ceva decât de dentist.

Da, ce să vezi, iubirea nu e ca în cărțile de pe Wattpad. Profu’ ăla care ți-a pus 3 nu ți l-a pus că ești tu vreun intelectual și e el doar invidios. Și oamenii ăia care nu te plac, nu-s pur și simplu răi. Totul se întâmplă dintr-un motiv!

Hai să ne trezim de-acum!

Ți-ai permis să îți iei vacanță de la viață și să plângi de depresiv cu „mental issues” ce ești. Ai ascultat toată muzica tristă de pe planetă și ai epuizat pornhub-ul. Apropo, nici pe la duș nu ai mai trecut. Le-ai zis tuturor prietenilor care te-au chemat în oraș că ai treabă. Off, ei nu înțeleg cum e să ai probleme în viață. Naşpa, nu?

De-acum haide să ne trezim din mahmureala asta seacă. E greu, ştiu. Nu, nu te mai las să stai încă 5 minute. Ia-ţi un fresh de portocale şi hai să vorbim!

Fiecare om are probleme, poate chiar mai nasoale decât ale tale. Nu, asta nu înseamnă că ale tale sunt nesemnificative. Atâta timp cât o problmenă trezeşte nişte sentimente negative înăuntrul tău, e semnificativă, chit că am făcut-o eu pe-a ironica insensibilă mai sus.

Nu e cool să ai probleme, dar e cool să le rezolvi!
Băieţeii au probleme mai mici. Bărbaţii au probleme mai mari. Legendele îşi rezolvă problemele.

Aşa că hai să fim cu toţii nişte legende. Primul pas e să te ridici din pat, nimic mai simplu. Apoi, să te gândeşti cât de faină, dar şi cât de scurtă e viaţa ta. Mai gândește-te că, în loc să plângi, poți face atâtea.

Găsește-ți un hobby mișto. Cine știe, poate în câțiva ani poți face bani din asta.

Caută să faci ceea ce te face fericit. Cântă, dansează, desenează, citește o carte sau apucă-te de un sport! Doar ieși din pat și lasă gândurile astea toxice la o parte.

După ce faci asta, vei realiza că ceva încă nu e bine. Știi de ce? Pentru că nu ai chemat un prieten cu tine. Oricât ai spune tu că „nu ai prieteni”, știi că te minți și îi minți și pe alții, rănindu-i poate pe cei care se întreabă „Și eu ce-s, bro, un scaun?” Ai atâția oameni frumoși aproape, și un telefon cu care, ce să vezi, poți chiar să îi suni! Și dacă nu poți să alegi variantele „fifty-fifty” sau „întreabă publicul” când vine vorba de probleme, sigur poți alege varianta „sună un prieten”. Și nu o singură dată.

Nu mă înțelege greșit. Nu sunt ca cei care îți spun „Doar oprește-te să fii trist.”, sau „Ține o dietă.”

Eu vreau doar să te ridici şi să încerci. Vreau să văd că încerci să faci ceva, şi că nu te mai plângi la oameni că eşti trist ca să îţi acorde atenţie. Vreau să văd că nu mai renunţi la pasiuni şi la oamenii apropiaţi ca să plângi în patul tău nefăcut. Şi, dacă lucrurile nu-s nici aşa ok, vreau să te văd că mergi la un specialist!


Autor:

Raluca Călin

Dacă n-ai trăit astea la timp, păcat! – Andreea Cordoș

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"
andreea-cordos
„Iar zâmbește asta.”
„Ai fumat ceva, pisi?”
„Fiți atenți că dansează Andreea!”
„Da’ nu te mai saturi să râzi atâta?”

Am auzit propozițiile de mai sus în prostie, și asta pentru că de ceva timp îmi exteriorizez tot mai mult bucuria. Fără bariere, fără cenzură, fără frică de prejudecăți. Ce cred sincer? Cred că dacă n-ai trăit astea la timp, e mare păcat. Sunt ani în care poți să fii-n atât de multe feluri și n-are rost să fii fraier și să nu te bucuri de ce poți.

De ce suntem atât de timorați să trăim, totuși? Ne vine tot mai greu să batem cu piciorul în pământ și să spunem: Azi am chef să ies cu gașca, să iau o tipă la dans, să-mi închid telefonul și să merg cu cortul etc. De ce nu putem pur și simplu să închiriem o dubiță și să facem ca acest an să fie cel al excursiilor noastre?

Ne e frică până-n măduva oaselor să facem alegeri pentru noi. Stresați mereu de ce vor spune unii sau alții, nu mai știm să ne pierdem în moment. Să uităm de imagini absurde, de reputații care nu ne încălzesc cu nimic, sau de oameni care pur și simplu nu contează.

Am observat că societatea are ceva cu oamenii fericiți.

Nu mai au nevoie nici de antidepresive, nici de distrageri de scurtă durată care să le facă altora bani, nu? Ceee păcat.

Fără să asum acum cine știe ce viață ruptă de pe ecranele Holywoodiene, trasă prin filtrele roz de pe Instagram și plină de prostii căzute din cer, pot spune că sunt un om care știe să-și trăiască stările. Nu mereu, evident. Lucrez zilnic la cum reacționez în fața mindfuck-urilor și a situațiilor pe care nu le pot controla. Dar pas cu pas e tot mai bine.

Încep să înțeleg normalitatea evenimentelor proaste care, apropo, sunt inevitabile într-o anumită măsură. La fel și durerea, pe care mi-o trăiesc când e cazul. Tocmai treaba asta mă ajută enorm să mă bucur ca un copil atunci când am motive. Să trăiesc până la lacrimi.

Să zâmbesc, indiferent că am sau n-am cel mai frumos zâmbet.

Mă sperie faptul c-am în jur atâția oameni rigizi. Care nu aplaudă, care n-au încredere, care nu știu să se bucure de nimic. Ce-i dramatic în asta? Faptul că nu vorbim de persoane ajunse la pensie. Nici de adulții stresați cu joburi peste joburi și obligații. Ci de tineri, studenți, elevi, și lista poate să continue. Oameni care, la vârsta asta, ar trebui să sară în sus de încântare pentru orice rahat ce li se întâmplă!

Apare întrebarea: unde naiba-i bucuria de-a trăi?

Am început să scriu că mă crede lumea fumată tot mai des. Asta pentru că am ajuns la minunata performanță de a mă numi studentă, și prin urmare ies din casă tot mai des. Și când ies mă bucur de moment.

Am mers în viață pe principiul că trebuie să profiți de oportunități. Să aduni experiențe. Să mergi mai bine într-un loc decât să te întrebi „cum ar fi fost dacă…?”. Toate astea cu limite, bun simț, grijă mare, mai ales dacă ești femeie, și lista poate să continue.

Și acum, lăsând vrăjeala la o parte, vă spun că ceea ce nu trăim acum, nu mai trăim niciodată. S-ar putea să n-o mai vezi a doua oară pe tipa căreia i-ai zâmbit în autobuz. S-ar putea să nu mai simți beat-ul de la piesa aia până în măduva oaselor, sau să nu mai ai timp de cântat cu prietenii până dimineața lângă focul de tabără.

pov21- andreea cordos

Momente. Simple momente de căldură, delir, nebunie, luciditate. Astea ne fac să fim și să trăim până la lacrimi, cum zicea Camus. Știți ce le urez de fiecare dată prietenilor de ziua lor de naștere, printre altele? „Îți doresc să trăiești o viață memorabilă!”

Asta pentru că avem nevoie de memorabil

De lucruri pe care nu le prindem în insta story-urile noastre, de lucruri care rămân. De dureri care se estompează și de care-ți amintești cu drag. De cântece fredonate cu lacrimi în ochi. De strângeri de mâini. De săruturi grăbite, de săruturi entuziaste. De nopți în care s-a prelungit petrecerea și-ai adormit cu gașca pe podeaua vreunui coleg, de cabane unde-ai început să dansezi cha-cha cu vreun pahar de vin în mână și-ai încheiat seara în fața șemineului cu echipa.

Când ai atâta viață de trăit, tu mai stai și te uiți la ce face celălalt? Spun asta pentru că nu știu ce li se pare ciudat oamenilor de lângă mine atunci când cineva se distrează, când cineva e prins în moment.

andreea cordos

Păi viața nu-i făcută ca să stai inert. De aia ne distrăm cel mai bine la concertele în care avem locuri pe teren, unde stă lumea în picioare. Acolo se cântă și se dansează. Acolo se trăiește o seară.

Cumva, am știut mereu despre mine un lucru:

Sunt om de party, mai trebuie să vină doar contextele.

Și au venit. Și-au făcut loc în viața mea, așa cum și-a făcut loc dragostea oamenilor atunci când m-am deschis eu și-am înțeles că atragi ceea ce ești, că trăiești lucrurile în care crezi. Articol despre asta – aici.

Revenind, cea mai mișto chestie a fost momentul în care am început să mă expun prin articole. M-am distrat ceva cu asta de 2 ani de zile. Și dacă încurajările și încrederea oamenilor m-au ambiționat până peste măsură, critica și hate-ul inevitabil m-au învățat să cred nebunește în mine. În ce am de oferit, în ce am de scris și de lansat mai departe. Am înțeles că oamenii oricum critică și oricum râd. Și-atunci de ce să nu dansez la party-ul ăla? Sau de ce să nu iau microfonul la karaoke?

Am scris aici despre cum m-au împins tot mai departe micile mele momente de curaj. Dar dacă acolo vorbeam despre un drum profesional, acum mă refer la cât de fain îți colorezi viața dacă îndrăznești să ieși din casă și să-ți faci din anii ăștia cei mai faini ani posibili.

Dance like no one’s watching

Dansează. Du-ți mâna la inimă. Închide ochii. Lansează-te în ritm și uită de tot. Pierde-te în moment. Umple clipa. Nici nu trebuie să știi dansa. Dar știi. Așa că nu mai aștepta. Lasă-i pe cei care se fâțâie lângă tine. Ei nu se pot bucura așa ca tine.

Și ce se poate întâmpla, până la urmă? Te filmează și apari pe nu știu ce grupuri? Îți strigă a doua zi la școală sau la facultate că vaaaai, ce te-ai rupt în dans aseară? Păi asta-i și ideea.

Ai doar câțiva ani în care poți să faci asta…

Deși mie îmi place să cred că așa voi fi și mai încolo.

Acum câteva zile mi-a spus un prieten ceva demențial: Fă-ți spectacolul. Strălucește. Fii grație. Ori faci un lucru din toată inima și te duci într-acolo cu toată pasiunea, ori o lași baltă. E totul sau nimic. Nu contează ce spun alții, ce gândesc sau ce fac. Tu ești datoare să-ți eliberezi grația.

Și, deși vorbeam atunci de lucruri pe care mă ambiționez să le fac, mi-am dat seama că trebuie să fiu așa cum simt în fiecare moment.

Să scriu în prostie, dacă asta-mi cere vocea din cap. Să iubesc atunci când am atâtea de-oferit. Să râd cu gura până la urechi când glumele nu lasă loc de altceva. Să mă pierd în pași de dans. Să nu mă definesc. Să mă bucur în aceeași măsură de vals, rumba, cha-cha, ritmuri de bass, techno. Frumusețea stă în diversitate. Și-n momentele în care trăiești o melodie cu mâna dusă la inimă și ochii închiși.

Andreea Cordos

S-a întâmplat să fiu prinsă-n ipostaza asta la concertul celor de la Cargo. Dar repet ce am zis anterior: de cele mai multe ori, momentele alea nu apar în fotografii. Pentru că pur și simplu te bucuri. Pentru că ți-ai adus aminte că ai o viață și offline. Una care nu poate fi mimată, pentru că în esență, nici n-are rost. Nu concurezi cu nimeni. Ești tu și anii tăi de nebunie. Ani pe care ești dator să-i umpli de bucurie, de grație, de aventură.

Așa că lasă oamenii să vorbească. Lasă-i să-ți facă poze, sau să râdă dacă asta simt. Tu doar fii cine simți să fii, și nu uita că ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată!

Derulează înapoi