Tag archive

Tasuleasa Social

Am plantat Pădurea Transilvania 5.0!

"în Texte" "de POV21"

Sâmbătă, 23 martie, a avut loc o acțiune organizată de Tășuleasa Social, la care au participat aproximativ 1500 de oameni din Bistrița, Mureș și Cluj. Aceștia au dat viață Pădurii Transilvania 5.0, ce se întinde pe zece hectare în comuna Sânmihaiul de Câmpie, din județul Bistrița-Năsăud.

 

La această împădurire am participat și eu cu cel mai mare drag, fiind al doilea an în care fac parte dintre voluntarii ce doresc să facă un bine naturii, și automat, nouă, oamenilor.

 

Am ajuns la locul plantației în jurul orei 9, urmând să ne scriem toți numele pe o listă și să primim brățările însemnate cu numărul parcelei unde eram fiecare repartizați, alăturat sloganului: ,,AM PLANTAT PĂDUREA TRANSILVANIA 5.0”.

 

 

Start la plantat!

Alin Ușeriu, președintele asociației Tășuleasa Social, a întâmpinat, ca de fiecare dată, oamenii, prin introducerea a ceea ce urma să se întâmple în acea zi. Toată lumea era nerăbdătoare să înceapă această mare și frumoasă acțiune, întrucât la ora 10 fiecare dintre noi ne-am pus mănușile, am luat o sapă și am început să urcăm dealul, ajungând în vârful parcelei, conform numărului de pe brățară. Cei de la Romsilva (Regia Naționala a Pădurilor) ne-au explicat fiecare pas al unei plantații corecte și ne-au ajutat de fiecare dată când le ceream ajutorul. S-au plantat goruni, frasini și pini negri, iar ceea ce ni se repeta era: ,,Avem nevoie de calitate, nu de cantitate.”.

 

 

Munca e brățara de aur

Vremea prielnică, muzica bună și atmosfera creată de energia tuturor au făcut în așa fel încât cele aproximativ cinci ore de plantat să treacă foarte repede. La această împădurire au participat și autoritățile din Bistrița, jandarmii fiind considerați de Alin Ușeriu cei mai harnici voluntari. În timpul acțiunii, organizatorii au împărțit sticle cu apă și turtă dulce celor care lucrau de zor.

 

După faptă și răsplată

În jurul orei 15 am coborât să mâncăm și să ne luăm adeverințele de voluntariat, acestea fiind foarte importante, în special pentru noi, tinerii, în momentul în care vom dori să ne angajăm. Cei de la Tășuleasa Social au avut și o surpriză pentru noi: un domn în vârstă, care a cântat la frunză și la muzicuță, diverse cântece din zone diferite ale țării.

 

 

 

,,Organizatorii au fost geniali. În general, oamenii de acolo au fost super drăguți și faini. Ideea în sine e foarte bună și cred că ar trebui să se țină de această tradiție. M-am simțit foarte bine știind că am contribuit la plantarea altei păduri Tășu. Turta dulce, nota 10 cu steluță.” ne-a transmis Andreea Catalano, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din CNAM.

 

Automat când faci un lucru bun, te simți mai bine. Așa a fost la Tășu, cu fiecare copăcel pe care îl plantam, mi se îmbunătățea starea. Puțin a contat cât am avut de urcat până la parcela 8, pentru că acolo ne-a așteptat o priveliște minunată și urmau să vina cele mai minunate momente.” a declarat Luisa Dondaș, membru al echipei POV21.

 

 

Gândurile organizatorilor

La sfârșitul acțiunii, Alin Ușeriu și-a găsit cu greu cuvintele, căci l-a impresionat ceea ce multitudinea de oameni a reușit să realizeze, considerând-o una dintre cele mai grele împăduriri de până acum: ,,Nici nu-i de povestit, la cât de frumos a fost. Mari mulțumiri pentru faptu’ că ați fost aici. Cred că au fost astăzi, aici, povești extraordinar de frumoase, pe care le aveți dumneavoastră. Să le transportați acasă! Neapărat să veniți la Pădurea Transilvania 6.0. Nu știu unde o vom face, dar cu siguranță cred că o vom face pentru că este o sărbătoare atât de mare, încât merită făcută.”

 

Apoi, acesta ne-a împărtășit o experiență uimitoare, din care cu toții avem ceva de învățat: ,,Cea mai frumoasă poveste, pe care trebuie să v-o spun și dumneavoastră, din moment ce am și acceptul lui: o persoană care nu vede a fost pe una din parcelele grele. A plantat copaci cu noi. Deci îți vine să te bușească plânsul, când auzi că sunt oameni, care fără să vadă, au venit aici. Ei nu știu ce au făcut, dar eu o să-i asigur. Le vom povesti tuturor celor care nu au fost aici, că sunt mai orbi decât orbii adevărați, că nu participă la activitățile astea care merită făcute.”

 

De asemenea, îndemnul la a face cât mai mult bine nu a ezitat să apară: ,,Pădurea are mare nevoie de oameni care s-o îndrăgească. În acest moment, echilibrul este stricat, sunt mai mulți oameni care își doresc s-o ducă acasă, s-o ducă în conturile lor. Eu cred că dacă dumneavoastră vă înmulțiți – și avem, har Domnului, exemple între noi – la un moment dat, nu mai poate să aibă niciun dușman.”

 

Foto: Facebook Tășuleasa Social, Gălățan Silviu și arhiva personală

Alin Salvan: Primul biciclist care a terminat traseul Via Transilvanica

"în Texte" "de POV21"

Alin Salvan este o persoană foarte activă în rândul evenimentelor locale, dar nu numai; implicându-se în diferite acțiuni de voluntariat organizate de Tășuleasa Social. Carisma, ambiția, spiritul aventurier și dragostea pentru natură l-au determinat să se implice într-o călătorie mult visată prin județul nostru.

Anul acesta, odată cu inaugurarea  traseului Via Transilvanica la nivel de Bistrița-Năsăud, Alin Salvan și-a propus și a reușit să fie primul biciclist care a parcurs cei 133 de kilometri. Încărcat cu o energie vitală și o spiritualitate aparte, deși preferă să fie un om discret, Alin ne dezvăluie ce a însemnat pentru el acest drum și cum s-a regăsit personal în urma sa.

Bună, Alin. Pentru cei care nu știu, ce a însemnat proiectul Via Transilvanica mai exact?

R: Proiectul Via Transilvanica are ca inspiraţie potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din Statele Unite ale Americii, unde s-a observat că astfel de iniţiative, odată implementate şi dezvoltate, îndeamnă comunităţile să lucreze împreună, încurajând valori precum multiculturalitatea și toleranța.

Proiectul va consta în amenajarea a 1.000 de kilometri de traseu ce va străbate 10 județe – Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava, și va oferi celor care vor dori să îl parcurgă oportunități culturale, sportive și de relaxare.

Se adresează turiștilor de toate vârstele care doresc să descopere frumusețile României, oferindu-le șansa de a cunoaște mai bine istoria și obiceiurile locale, dar și comunităților locale cu care dorim să interacționeze. Infrastructura Via Transilvanica va furniza date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone pe care drumul le străbate.

Știam de acest proiect, încă din „fașă”. Datorită faptului că am efectuat sablarea și inscripționarea celor 135 de borne aferente județului Bistrița-Năsăud, sunt legat sufletește pe viață de Via Transilvanica! De-altfel, când am pornit în această călătorie, am sărutat prima și ultima bornă, la fel ca și bucuria de a revedea doi vechi prieteni!

 

Care au fost impedimentele întâlnite?

R: Impedimente e mult spus. Da, cel mai mare inamic al meu a fost noroiul. Sunt zone împădurite în care nu bate soarele. Și cu bicicleta pe noroi, nu e tocmai confortabil. Cea mai dificilă porțiune a fost către  localitatea Grădinița, la 10 km de Lunca Ilvei. Drumul este pe cursul unui pârâu de munte, practic, doar iarna când îngheață se poate merge cu o mașină 4×4. Atât.

Din cei 20 de km dus-întors ( la Grădinița era amplasată prima bornă din Via Transilvanica), am putut să pedalez doar 3-4 km. Restul am împins sau am cărat bicicleta în spate! Nu îți pot descrie în cuvinte cât de minunat a fost!

Traseul la pas nu e dificil, însă pe bicicleală nu e ușor!

Da, a fost o încercare să fac față la atâtea urcușuri. Nu aveam o pregătire musculară anterioară. La un moment dat priveam cu teamă profilul traseului ce urma. Te solicită. Nu e de netrecut. Face parte din epopee. Și când nu mai poți pedala – push-bike. Urcușul face parte din plăcerea biciclistului. Fără el nu ar mai fi coborârile reconfortante și provocatoare.

Au mai fost și drumurile de munte pietruite, spălare de ploi, cu pietre cât roata unei mașini.

E neovie de ceva mai multă atenție, să fii mai prezent, chiar și în locuri unde îmi pare ca nu sunt pericole.

Clipești și viața se poate schimba radical.

Ai afirmat pe contul personal de facebook faptul că ai fost plăcut surprins de oamenii întâlniți pe traseu. De ce?

R: Pentru ca mi-au adus aminte de copilărie!

Mereu mi-au plăcut lucrurile simple şi oamenii simpli. De când mă ştiu am fost atras de simplitatea oamenilor de la ţară. Şi aici nu mă refer la simplitate, în sensul peiorativ al cuvântului. Mă refer la acea simplitate, care face oamenii să fie frumoşi, să ia viaţa aşa cum vine ea, să fie buni la suflet și la sfat.

Oamenii simpli sunt mult mai liniştiţi, se simt confortabil în propria lor piele şi în propria lor viaţă. Oamenii simpli îşi acceptă viaţa aşa cum este ea, fără să caute răspunsuri, fără să se întrebe de ce? Simplitatea înobilează omul şi sufletul acestuia. Mai ţineţi minte cât de frumoşi erau bunicii noştri? Câtă nobleţe sufletească aveau?

Vă rog să vă uitaţi cum, oamenii simpli sar în ajutorul celuilalt, fără să se gândească ce le iese – şi asta o puteţi observa mai uşor în mediul rural, acolo unde lucrurile au rămas cât de cât simple. Nu am întâlnit om care sa nu-mi răspundă la salut, nu am întâlnit om pe care sa-l întreb ceva și sa nu-mi răspundă cu o flacără de bunătate în ochi! Și despre asta este vorba pe Via Transilvanica: despre simplitatea, bunătatea și zâmbetul oamenilor!

În ce mod te-a îmbogățit această călătorie și care a fost cea mai importantă lecție învățată în urma acestui drum al tău?

R: Am vrut neapărat să fac acest drum singur! Și mi-am dat seama că la capătul drumului ne descoperim pe noi înșine.

De ce să călătorești singur măcar o dată în viață?

O să ai mai multă încredere în tine. Te vei cunoaște mai bine. Fiind singur te golești de presiunile din jur, de influența celorlalți, așa că ajungi să te cunoști mai bine/foarte bine, ai timp să meditezi și să îți dai seama ce vrei să faci cu viața ta, sau cu o anumită cumpănă.

Să călătorești singur este uneori o experiență vindecătoare.

Când călătorești singur faci o pauză de compromisuri de tot felul. Când nimeni nu așteaptă nimic de la tine, poți să rătăcești nonstop sau dacă vrei, te așezi pe o piatră și să te zgâiești la lume cu un măr în mână 5 ore. Nu ai de ce sau în fața cui să te simți vinovat, sau să te jenezi că deranjezi.

Călătoritul singur, mai ales prima dată, are un farmec special: este o experiență unică, ai un freamăt, nu îți vine să crezi! Și de fiecare dată este la fel.

De aceea încerc să încurajez cât mai mulți oameni să o facă, măcar o dată în viață. Se poate să fie extraordinar. Se poate să nu fie pentru tine. Dar poți încerca.

Cert e că mi-au prins foarte bine aceste zile doar cu mine.

Ce am învățat din această călătorie? Multe!

Acolo, pe Via Transilvanica, unde nu mai poți să explici cu vorbele obișnuite ce simti și n-ai nimic altceva de făcut decât să trăiești.

Indiferent ce îți spun gândurile tale, tu trăiești în acest moment, întrucât trecutul este încheiat, iar viitorul încă nu a sosit. Este important să știi să înveți din propriile experiențe și să le planifici pe cele viitoare, dar fă toate acestea ancorat în prezent.

Arta de a rămâne ancorat în prezent îți permite să trăiești cu adevărat momentul. Și eu asta am făcut: am trăit momentul! Fiecare clipă, fiecare metru din Via Transilvanica.

A fost o vreme când m-am îndepărtat de natură: birou, mașină, probleme cotidiene, lipsă de timp. Și am simțit ca mă pierd în și prin viață, vlăguit fără nici un folos, decât cel material. Deși eram între oameni, m-am simțit izolat de viață. Reîntoarcerea la și în natură m-a salvat! Am reînceput să merg pe munte, să merg pe bicicletă.

Așa mi-am adus aminte cum în copilărie și în prima parte a tinereții, am la luat la pas toate împrejurimile Sângeorzului, și toate vârfurile din munții Rodnei. Am reînceput să „zbor”. Nu neglijați natura, mergeți cu brațele deschise în și spre ea, dar respectați-o!

Și am mai învățat să mă pierd în propiul drum! Să mă „simt”!

Ca un călător flămând și obosit de drum te așterni pe cale și începi să cauți răspunsuri în ceea ce ai devenit.

Viața este o succesiune de „acum și aici”, nicidecum de „cândva și acolo”. Ne concentrăm atât de mult pe planificarea viitorului, încât uităm că avem un prezent, care trebuie trăit, aici și acum.

Aici apare drama umană, pentru că trecutul nu mai există, viitorul s-ar putea să nu mai vină niciodată, iar prezentul nu l-am trăit, zbuciumați fiind de alte lucruri, așa că în ritmul ăsta, nu ne trăim viețile deloc și e mare păcat.

Pe Via Transilvanica am redescoperit bucuria fiecărei clipe! Eram precum un copil, care aștepta să primească, la capătul cursei, cel mai frumos premiu cu putință: Nu sosirea. Ci revelația că AM PUTUT!

Ce alte planuri la fel de ambițioase ai pe mai departe?

R: Nu prea obișnuiesc să fac planuri! Așa a fost și cu călătoria mea pe Via Transilvanica. M-am hotărât doar cu câteva zile înainte! Mai mult a durat să-mi pregătesc bicicleta decât să mă hotărăsc!)

Totusi, la anul, în vară vreau să fac acest minunat traseu și cu băiatul meu Luca, care atunci o să împlinească 10 ani. Tot cu bicicleta!

În încheiere, de ce ai recomanda oamenilor să parcurgă traseul Via Transilvanica?

R: Cine a ajuns să citescă până la acestă întrebare, sunt sigur că deja se gândește cum și când să parcurgă Via Transilvanica!

Plăcerea mersului pe bicicletă pe un traseu offroad -în cazul meu- este inimaginabilă. Te bucuri de natură fără grija că te rătăcești și zici că cineva s-a gândit să te poarte prin așa locuri. Vezi că a ales din cele frumoase. Capeți încredere în alegerile sale: peisaje și locuri ce te așteaptă să le descoperi. Și le cauți și mai vrei. Uau, uite asta și asta. Și cum cântă pasărea și cum cade umbra și cum bate vântul și cum te mângâie soarele.

Ca să închei clișeistic, viața are suișuri și coborâșuri; iar pe Via Transilvanica am simțit asta mai mult decât oriunde altundeva, la propriu și la figurat.

Derulează înapoi