Tag archive

schimbare

Care sunt criteriile ce definesc o femeie ca fiind claxonabilă sau neclaxonabilă?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
criteriile

Se ițise de undeva de pe o străduță umbrită, parcă anume făcută pentru o nălucă gureșă precum aceea, însoțită de o fetiță cu pălărie de paie.

Vorbea repede, arătând cu degetele subțiri o pasăre de undeva de pe un gard posomorât, adus de șale. Le priveam pe amândouă cu coada ochiului, în timp ce așteptam în fața unei cofetării sosirea unui grup mai mare de prieteni. Ele nu mă observaseră, încântate de mirosul unor trandafiri înfloriți de pe partea cealaltă a drumului, dintr-o curte lăturalnică. Ei i se vedeau picioarele pale, subțiri, ieșind de sub rochia ușoară de vară și toată ființa ei inspira ceva feciorelnic, o prospețime unică în lumea toridă, zgomotoasă. Au dat să treacă strada, făcând câțiva pași mărunți pe o zebră ștearsă de vreme, până să le izbească precum un tambur hodorogit un zgomot vulgar de claxon și rânjetul slinos al bărbatului din spatele unui parbriz murdar.
Îmi amintesc și acum zâmbetul schimonosit de rușine și frică, de ochii de ciută afundându-se parcă in orbite, ascunși de gene dese, de tresărirea copilei ce o însoțea. Și pentru ce? Pentru o gură știrbă pierdută-n zâmbet de rău augur, pentru un om nedefinit, cu suflet gol, care a văzut numai genunchii acoperiți de piele marmoree și nimic altceva. O privire rea, încălecată de sprâncene împreunate.

Și totuși, nu e acel unic caz, o faptă mizerabilă, izolată, undeva într-o societate euforică.

E o realitate stupidă, o frică continuă, o inimă ce bubuie, asaltată. De ce? Căutând, am găsit răspunsuri fără fond. Nu o ierarhizare a femeilor. Nu un motiv clar. O lipsă de criterii, de sensuri. „P-alea naşpete rău să se simtă şi ele bine, săracele!”; „Ca să știe și ele ca nu-s de nasul meu !”; „Dacă tipa e placută ochiului, mai trag și eu câteun claxon…”; „Numai dacă e una frumoasă de rupe.”
O îmbulzeală nesuferită de instincte. Și numai pentru că am avut nenorocul de a ne naște frumoase ori urâte, grase ori slabe, înalte ori scunde, că am fost plămădite în chip de femei, cu șolduri care ar susține viața însăși pentru unii, cu ochii și curbele corpului ce ar ispiti pentru alții. Pentru că am mers să ne gâtuim setea undeva, în fața unui kiosch uitat de lume la o margine de strada, cu spatele la valurile mocninde de mașini ce-și sună buciumurile funebre asupra noastră. Pentru că am urcat în creierii zilei pe o bicicletă cu ghidon lucind jucăuș sub o rază micuță de soare. Pentru că am trecut strada, cu dulcele nostru patruped în lesa ținută strâns, draconic, între degetele învinețite.

Nu există răspuns, nu există o păvază.

Ci doar o minte mai puțin răsărită care să apară în calea unei fete abia intrate între mugurii vieții ori în calea unei femei cu copilul zurliu și rumen lângă ea. Pentru că există o voință spurcată mai presus de rațiune, nu motive. Dorință prostească, nu echilibru. Iar noi, în cele mai multe cazuri, suntem ținte fără chipuri, ci doar trupuri în bătaie de vânt, coapse pline, zemuite de soare, sâni unduiți laconic pe sub bluze răcoroase. Numai și numai pentru că avem ceva ce le place ori nu lor.

Cum au contribuit cele 6 embleme al sexului feminin în secolul XX la progresul societății? Click aici pentru a afla…

Autor: Irina Popescu

Cum a schimbat feminismul lumea și cultura occidentală?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Feminismul

Lumea în care trăim este definită de niște valori care străbunicilor noștri li s-ar fi părut cel puțin ciudate, dacă nu extremiste. Drepturile de care femeile dispun în 2020, cum ar fi votul sau dreptul la proprietate privată, erau aproape inexistente în 1820. Întrebarea este cum a schimbat feminismul lumea occidentală în care trăim astăzi?

Începuturile

Deși încă din timpul revoluției franceze apar diferite mișcări și curente care susțin feminismul într-o formă sau alta, acestea erau mai mult de ordin teoretic. În practică nu s-a schimbat mai nimic până peste abia un secol.

Abia în 1893, femeile au primit drept de vot în Noua Zeelandă. Exemplul a fost urmat și de alte națiuni, astfel încât, în 1912 au primit drept de vot în Uruguay, apoi în 1918, în Anglia și în 1920, în Statele Unite ale Americii.

În 1949, o anume Simone de Beauvoir a scris o carte intitulată Le deuxième sexe”. 

Cartea cuprinde o analiză istorică, tipologică și sociologică a condițiilor de inferioritate la care au fost supuse femeile de-a lungul vremii. Este considerată piatra de temelie a feminismului contemporan. 

Feminismul a modelat societatea occidentală într-un mod profund, mai ales după al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, multe munci realizate până în acel moment de bărbați au fost continuate de către femei pe motiv că partenerii lor sunt la război.

Anii 60 și 70 sunt plini de mișcări feministe, mai ales în Statele Unite și Canada, dar și în Europa de Vest.

 Acestea au reușit, în cele din urmă, să ofere o incluziune din ce în ce mai mare a femeilor prin obținerea de cât mai multe beneficii.

Printre progresele majore ale mișcării se numără dobândirea dreptului: de vot, de a iniția o procedură de divorț și de a-și lua propriile decizii în privința sarcinii și avortului. Dreptul la o educație superioară, dreptul la proprietate și dreptul de a realiza afaceri sunt, de asemenea, niște beneficii enorme.

Crystal Eastman a publicat în 1918 un articol în Birth Control Review.

În acest articol susținea faptul că un control al nașterii trebuie să fie un drept esențial pentru o femeie și trebuie să fie disponibil drept alternativă, dacă dorim ca aceasta să se integreze complet în lumea modernă.

„Pe scurt, dacă feminismul conștient, îndrăzneț și inteligent conduce cererea, aceasta va fi susținută de dorința secretă a tuturor femeilor de a controla dimensiunea familiilor lor, și un stat bazat pe vot ar trebui să abroge rapid aceste legi vechi care stau în calea controlului nașterii. Eu nu cred că există o femeie între granițele acestui stat, care nu crede în controlul nașterii!”, declară aceasta.

Lupta îndelungată și asiduă a femeilor pentru a-și afirma poziția, importanța în societate și pentru dobândirea de libertăți a avut drept efect obținerea de drepturi și șanse egale într-o lume în care aveau să fie la același nivel cu bărbații.

Consider că feminismul este o mișcare care trebuie să existe în continuare într-o societate civilizată, așa cum pretindem că avem.

Dacă doriți să citiți mai multe despre feminism, vă invităm să aruncați un ochi aici.

Autor: Sebastian Condoiu

Activist anticorupție și prizonier: povestea lui Alexei Navalny, spaima lui Putin

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Alexei Navalny

Astăzi vă voi spune povestea lui Alexei Navalny și cum s-a săturat de corupția lui Putin. Vă voi povesti, pe scurt, cum și-a propus să le arate oamenilor adevărul, ce a reușit și câte a sacrificat. Cu toții știm expresia „până în pânzele albe” – și vă voi prezenta imediat de ce e ușor de asociat cu Alexei Navalny.

Înainte de toate, cine este Alexei Navalny?

Alexei Anatolievich Navalny este un politician și activist rus. El a devenit cunoscut în Rusia și în presa internațională drept un critic înverșunat al corupției. Altfel spus, critic al președintelui rus Vladimir Putin și al guvernului său. Alexei a organizat demonstrații care pledează pentru reformă și împotriva corupției politice. El a candidat pentru un birou politic pe baza aceleiași platforme. În 2012, The Wall Street Journal l-a descris ca fiind „omul de care Vladimir Putin se teme cel mai mult” . A absolvit facultatea de drept la Universitatea „Prietenia Popoarelor” din Moscova, în 1998, și a devenit Yale World Fellow în 2010. Dacă vă întrebați ce înseamnă Yale World Fellow, este vorba despre un program care permite indivizilor extraordinari din întreaga lume și din diverse discipline, să își sporească capacitatea de a face lumea un loc mai bun.

Cum a ajuns cunoscut Alexei Navalny?

Navalny a devenit cunoscut prin intermediul blogului său, găzduit de LiveJournal. Mai târziu, a trecut la YouTube – unde are peste 3 milioane de abonați și Twitter – unde are peste 2,1 milioane de urmăritori. El și-a folosit rețelele de socializare pentru a publica videoclipuri și documente despre ce ascund oficialii de stat ruși. Acesta suspecta malpraxis și corupție la unele dintre marile corporații controlate de statul rus.

Ascensiunea sa ca forță în politică rusă a început în 2008. Una dintre tacticile sale în acest sens a fost să devină acționar minoritar în marile companii petroliere, bănci și ministere. Odată ajuns acolo, a început să pună întrebări incomode despre golurile din finanțele statului.

Înaintea alegerilor parlamentare din 2011, la care nu a candidat, el a îndemnat cititorii blogului său să voteze pentru orice partid, cu excepția Rusiei Unite. Într-un interviu acordat în 2011 unui post de radio, el a descris partidul ca fiind un „partid de escroci și hoți”. Acesta a devenit repede un epitet popular. Rusia Unită a câștigat alegerile, dar cu o majoritate mult redusă. Victoria sa a fost pătată de acuzațiile răspândite de fraudare a voturilor, acuzații care au determinat proteste la Moscova și în alte orașe mari. Tot în 2011, Alexei Navalny a creat Fundația Anticorupție.

El a folosit rețelele de socializare pentru a organiza demonstrații politice, dar și pentru a-și promova campaniile pentru funcții. Folosirea rețelelor de socializare pentru a-și transmite viziunea ne dă o idee despre stilul său politic. Adepții săi sunt predominant tineri, iar el folosește un limbaj ascuțit și la obiect pentru a ironiza instituțiile loiale președintelui Putin (care refuză să-i menționeze numele).

Cum a răspuns guvernul lui Putin la mișcările lui Navalny?

Navalny și asociația sa au avut mult de suferit din cauza contestării tiranului rus. O să încerc să vă duc în ordine cronologică pe drumul parcurs de acesta în lupta pentru combaterea corupției din Rusia. Mai precis, să vă prezint consecințele nedrepte ale parcursului său. Dar țin să va anunț că Navalny nu este singurul care a încercat să combată corupția lui Puțin. Și nu este singurul care a avut de suferit.

Alexei Navalny a fost arestat și închis timp de 15 zile după primul protest din 5 decembrie 2011, dar a ieșit să vorbească la cel mai mare meeting de după alegerile din Moscova din 24 decembrie. Aici au participat nu mai puțin de 120 000 de persoane. Putin a câștigat cu ușurință realegerea pentru funcția de președinte. Comitetul de Investigații al Rusiei a lansat investigații penale asupra activităților anterioare ale domnului Navalny. Au pus sub semnul întrebării chiar și prerogativele sale de avocat.

Când a fost închis pentru scurt timp, în iulie 2013, pentru delapidare în orașul Kirov, pedeapsa de 5 ani a fost considerată politică. I s-a permis în mod neașteptat să iasă din închisoare pentru a-și face campanie.

Urmau alegerile pentru primăria Moscovei, la care a ieșit pe locul 2, cu 27% din voturi

Câștigătorul a fost aliatul lui Putin, Serghei Sobyanin. Însă rezultatul lui Navalny a fost considerat un succes dramatic, deoarece el nu a apărut la posturi de televiziune cunoscute sau de stat. Acesta se bazase doar pe internet și din vorbă în vorbă, de la om la om.

Condamnarea lui Navalny din 2013 a fost în cele din urmă anulată de Curtea Supremă a Rusiei în urma unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta a fost respinsă în mod echitabil la primul proces. Apoi, într-un nou proces din 2017, el a fost acuzat, pentru a două oară, și a primit o condamnare de 5 ani cu suspendare. El a numit hotărârea ridicolă, spunând că totul a fost o încercare de a-l împiedica să participe la alegerile din 2018.

Au existat și consecințe fizice directe ale interferenței sale în politica rusă. Domnul Navalny a suferit o arsură chimică gravă la ochiul drept în 2017, când a fost atacat cu un colorant verde antiseptic. În 2019, Fundația Anticorupție a fost declarată oficial ,„agent străin”, permițând autorităților să o supună mai multor controale. Puteți găsi un video în care securitatea rusă a intrat cu forța în Fundație chiar aici.

El s-a îmbolnăvit în timp ce era încarcerat în 2019 pentru că a cerut proteste neautorizate. Medicii l-au diagnosticat cu „dermatită de contact”, dar el a spus că nu a avut niciodată reacții alergice acute. Medicul său a sugerat că ar fi putut fi expus la „un agent toxic”. Navalny a spus că a crezut că a fost otrăvit.

Ce se întâmplă cu Alexei Navalny acum?

Alexei Navalny s-a a îmbolnăvit într-un zbor săptămâna trecută. Echipa lui Alexei suspectează că o substanță otrăvitoare i-a fost pusă în ceai, într-o cafenea de la un aeroport din orașul Tomsk, în timp ce se pregătea să zboare spre Moscova. Domnul Navalny este în comă din data de 20 august 2020.

Într-un diagnostic preliminar din 14 august, doctorii au spus că starea sa ar putea fi rezultatul unei „tulburări metabolice”, cauzate de scăderea glicemiei. Doctorii care l-au tratat în Siberia au spus că nu s-a găsit otravă în organism. A existat însă un raport cum că ar fi fost „o substanță mortală” periculoasă nu numai pentru el, ci și pentru toți cei din jurul lui.

Activiștii din Germania au aflat rapid de situația lui Alexei și au vrut să îi sară în ajutor.

Fundația Cinema for Peace din Berlin a organizat o ambulanță aeriană pentru a-l prelua pe Navalny și a-l aduce la Berlin, unde au declarat că spitalul Charite era pregătit să-l trateze. Fundația a fost fondată de activista și cineastul Jaka Bizilj. În 2018, fundația a aranjat tratamentul lui Piotr Verzilov – un activist al grupului de protest rus Pussy Riot – care avea simptome de otrăvire. Aeronava trimisă pentru domnul Navalny avea echipament medical și o echipă specializată în tratarea pacienților în comă la bord.

Ambulanța aeriană pentru Navalny a sosit la Omsk vineri dimineață. Însă spitalul a spus că nu-l va preda pe Alexei. Chiar medicul-șef al spitalului din Siberia care îl tratează pe Alexei Navalny a declarat că pacientul este prea instabil pentru a fi transferat și că vor trebui rezolvate probleme juridice înainte de orice mișcare. Echipa lui Alexei a spus că este fatal ca el să rămână în spital. Susținătorii săi au numit decizia medicilor „o amenințare directă la adresa vieții sale”. 

Soția sa, Yulia Navalnaya, a declarat reporterilor că suspectează că doctorii încearcă să acopere otrăvirea soțului ei. „Credem că procedează așa pentru a se asigura că substanța chimică aflată în corpul lui Alexei se va dizolva”, a spus ea. „Nu putem avea încredere în acest spital”.

Aproape pentru a înlătura suspiciunile, un purtător de cuvânt al lui Putin a declarat joi că Kremlinul va contribui la mutarea lui Navalny în străinătate dacă va fi necesar și îi doresc o „recuperare rapidă”. Vineri, acesta a declarat că este „o decizie pur medicală” de a-l menține în Rusia. Guvernul german a declarat că a luat legătura cu oficialii de la Moscova pentru a găsi o soluție la „urgență umanitară”.

De ce este important Alexei Navalny?

Navalny poate este un nume pe care abia astăzi l-ați întâlnit pentru prima dată. Însă ceea ce reprezintă el este speranță. Nu este singurul, primul și nici ultimul activist care a luptat și sper să continue să lupte pentru libertate, democrație și transparență în societatea rusă și nu numai. Mă voi rezuma la statul rus pentru articolul de azi, însă.

Nu este singurul activist care a încercat să aducă la lumina situații de corupție din Rusia și care a fost pedepsit. Dar dacă vreți să vă interesați mai mult pe această temă, puteți începe prin a căuta numele Mikhail Khodorkovsky și otrăvirea lui Sergei și Yulia Skripal.

Istoria e scrisă în jurul marilor schimbări, indiferent că vorbim de schisme, războaie sau revendicarea de drepturi. Iar oamenii drept Alexei Navalny, activiștii, sunt cei care continuă să își transmită mesajul, indiferent de dificultățile întâmpinate pe drum. Iar lumea noastră are nevoie de multe schimbări. Dacă nu știi de ce, îți pot da câteva exemple aici.

Nu mă pot numi o neapărată susținătoare a lui. Mesajul pe care încerc să vi-l transmit nu are legătură cu ce fel de profil politic își asumă domnul Navalny. Încerc doar să aduc lumina asupra unui om care nu s-a lăsat intimidat. Alexei Navalny a luptat în continuare. Și încerc să îmi joc rolul în a nu lăsa povestea lui să fie neauzită. Exercitarea dreptului la liberă exprimare este posibil să-l fi adus pe patul de moarte, iar eu nu îmi permit să tac în acest sens.

Autoare: Ruxandra Dorobanțu

Cum pot tinerii să schimbe ceva prin voluntariat?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Voluntariat

Cum pot tinerii schimbe ceva prin voluntariat? 

Voluntariatul este o idee tot mai răspândită în societate. Pentru unii, este activitatea pe care o fac după școală din obișnuință, iar pentru alții, este pasiunea vieții lor, dăruindu-și tot timpul acesteia. Până la urmă, de ce este voluntariatul atât de important? 

Cunoști o grămadă de oameni faini.

Un avantaj foarte evident este acela vei cunoaște o groază de oameni și îți vei face tot atâția prieteni. Mai importat, vei cunoaște persoane care au aceleași interese, aceeași viziune ca tine și își doresc devină mai buni în ceea ce fac. Dacă ți-a fost vreodată greu să-ți faci prieteni, voluntariatul este soluția ta. Plus , dacă ești timid, o începi devii mai sociabil. 

O fii cu un pas înainte în carieră.

Faptul ești voluntar te poate ajuta în moduri neașteptate. Gândește-te vrei te faci jurnalist. În clasa a 10-a ai început faci voluntariat la o revistă locală. La finalul facultății o ai 5 ani de experiență în domeniu, 5 ani în fața colegilor tăi. Cine crezi o fie avantajat la interviu? Plus voluntariatul mai denotă și ești un om cu inițiativă, lucru foarte apreciat de angajatori. 

Devii mai încrezător în propriile puteri.

Când devii voluntar, începi ieși din zona de confort, începi observi lucrurile nu sunt mereu așa ușoare. Primești responsabilități și termeni limită, începi vezi cum e viața de adult. Unde mai pui multe organizații încurajează tinerii aibă inițiativă și se autodepășească? 

Începi vezi lumea cu alți ochi. 

Când trăiești izolat în cercul tău de cunoștințe și nu ai prea multă interacțiune cu exteriorul, este destul de ușor să crezi că toată lumea trăiește la fel ca tine. Dar nu-i deloc așa. Există o mulțime de oameni săraci, necăjiți, cu care soarta nu a fost așa de binevoitoare. Există o sumă de nedreptăți care se petrec în fiecare zi. Ca voluntar, ai ocazia să vezi latura aceasta a lumii, depinde în ce domeniu ești voluntar. Începi să devii responsabil, să te gândești mai mult la cei din jurul tău. Realizezi și cât de norocos ești că ai un acoperiș deasupra capului. 

Devii parte a soluției. 

Dacă ești unul dintre cei care se plâng că țara nu merge bine, oprește-te! Tu ce faci pentru ca țara să o ia pe calea cea bună? Nu putem să ne plângem că lucrurile sunt nasoale și să ne așteptăm ca situația să se schimbe de la sine. Singurul mod eficient prin care putem produce schimbarea este prin noi, să ne asumăm că lucrurile nu sunt chiar bune și să începem să lucrăm la asta. Așa că alege-ți un domeniu care te preocupă, suflecă-ți mânecile și pornește la treabă. Poate că rezultatele nu vor fi atât de evidente și poate că, vei avea impresia că te lupți cu morile de vânt, însă mai mult ca sigur contribuția ta contează enorm. 

Fii tu schimbarea pe care o vezi în lume! 

Vrei să afli mai multe despre voluntariat? Dă click aici!
Autor: Sebastian Condoiu

Copilul din tine știe că ești adult?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
copilul din tine

Lumea s-a schimbat, noi ne-am schimbat.

Copilul din tine știe că ești adult? Vreau să fiu din nou copilul acela mic și inocent. Acea făptură care nu avea nicio grijă, care nu se gândea de ce banii se termină, de ce băiatul X nu o place, sau de ce părinții o ignoră. Singura sa „grijă” e să doarmă și să mănânce. Ironic, nu-i așa?! Ne grăbim majoritatea să devenim „oameni mari”. Însă odată cu această creștere, apar grijile, cele de la început de drum, care te tot macină. Apar gânduri ca „de ce ea e mai bună decât mine?”, „de ce mama și tata mă ignoră?”, „de ce se comportă așa cu mine?”. Acest gen de gânduri te duc pe culmile disperării. Te fac să te gândești că poate e ceva „defect” la tine. De ce nu te ridici la rangul așteptărilor lor? Vrei mereu să le faci pe plac, lor și tuturor din jur. Dar în copilărie e altfel. Nu există certuri, eventual doar cele de la ascunselea pe motiv că „Y a pus de 3 ori până acum ochii” și lui „X” nu-i convine. Sau așa a fost când eram eu mică.

În copilărie nu țin minte să fi existat atâtea bârfe între „prieteni”, sau atâta diferențiere între oameni. Când eram eu mică, ajungeam să ne jucăm si cu cel de etnie romă sau cu cel străin sau mai puțin „avut”, fără să ne pese. Acum, dacă nu are geantă „Gucci” sau parfum „LV”, brățară „Pandora”, Iphone ultima generație sau mai știu eu ce, n-are ce căuta cu cei „avuți”.

Dulce copilărie, astăzi unde ești?

Ne „amenințam”, copii fiind, cu celebrul „te spun lui mami”, însă știm cu toții că niciodată nu am făcut-o cu adevărat. Riscam să nu mai ieșim din casă o bună bucată de vreme. Din această cauză, nu mergeam în casă nici măcar pentru a mânca sau a merge la toaletă. Pe vremea aia baia din fundul grădinii. Ne jucam o mulțime de jocuri cu tot ce găseam în jurul nostru. În jocul de-a mama si tata gândacii sau viermișorii erau personajele principale. Și frunzele jucau un rol important, fiind banii ce nu aveau să se termine… Deși aveam multe lipsuri, eram mult mai fericiți. Nu stăteam toată ziua cu telefonul în mână. Pe vremea aceea cine avea telefon, era „cineva”. Ne înghesuiam toți în jurul lui și ne uitam hipnotizați de acel ecran minuscul, care, în ochii noștri, părea imens.
Mă bucur că am avut ocazia ca generația mea să fie una dintre cele care au avut cea mai frumoasă copilărie. Hai să fim copii mai des! Lasă copilul din tine să trăiască indiferent de timp! Să oferim și generației de acum o copilărie de neuitat!

Copilăria va rămâne în continuare floarea eternității!

Autor: Diana Zoran

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să știți mai multe despre mirajul copilăriei, puteți afla mai multe chiar aici!

România secolului 21: nu au gaz metan sau canalizare, dar au cinema 3D.

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"
cinema 3D

Truşeşti şi Ştefăneşti sunt norocoasele localităţi din judeţul Botoşani care vor beneficia de cinematografe moderne destinate proiecţiilor 3D. Totuşi, locatarii nu sunt mulţumiţi. De ce? Pentru că degeaba pot merge la cinema 3D, dacă au toaletă în curte! Localităţile respective nu au canalizare sau gaz metan!

Indiferență, corupție, sfidare? Care este, de fapt, problema celor două localități?

Cei mai mulţi dintre localnici sunt asistaţi social sau bătrâni nevoiaşi. Trăiesc din agricultura de subzistenţă şi creşterea animalelor. În timp ce își duc traiul de pe o zi pe alta, sunt invitați la cinema. Mulți dintre ei probabil nici nu știau ce e un cinema până să apară tragi-comedia asta tipic românească. Putem spune că primarii s-au gândit la ei făcând asta? Au vrut să „civilizeze” acești oameni? Problema e că primul pas pentru civilizare e traiul decent.

Dar care este părerea oamenilor responsabili?

Gheorghe Iacob, consilierul local din Trușești, a declarat pentru ziarul Adevărul: „Domnul primar a considerat că este necesar, având în vedere numărul de elevi de aici. Este aici un punct strategic, pentru că toţi care merg la Botoşani de la vamă, trec pe aici”. Cât despre utilitățile din aceste comune și asfaltarea străzilor, autoritățile „așteaptă momentul potrivit” pentru a accesa suma de bani. Totuși, se laudă cu cele peste 12 proiecte pe care le au în derulare. Să urmeze un mall sau un muzeu de artă?

Putem spune că aceste cinema-uri reprezintă „punctele strategice” de pe uliță. Ce om se va opri pe un drum pietruit să vizioneze un film? Ce succes vor avea aceste Cinema City-uri din Trușești și Ștefănești? Sau să le spunem Cinema Village?

S-au construit cinema-uri ca să meargă sătenii la filmul 5Gang? Şi aşa filmul a primit ajutor de stat. Dacă vrei să afli mai multe, click AICI!

Ce ne arată asta?

Treaba asta ne arată, încă o dată, cât de mare e prostia românească. E o glumă la care râzi, dar îți vine a plânge când auzi că e o poveste adevărată. Nu se investește în copiii care învață la lumânare, dar li se construieşte cinema 3D. Dacă traiul decent nu e asigurat locatarilor, putem spune că un cinema e cea mai proastă idee.

Totuși, ideea primește premiul pentru originalitate.

 

Zâmbetul e momentul în care ți-ai schimbat jocul – Laura Ștefania Bîrgăoanu

"în Păreri și opinii" "de POV21"
zâmbetul

Crezi cu tărie că tot ce faci este pentru tine, pentru viitorul tău, pentru zâmbetul pe care vrei să îl arăți tuturor, dar uiți că ai rămas blocată în prezent acum ceva timp și ți-a scăpat esența. Tot ce faci în acest moment e pentru alții. Nici măcar o fărâmă nu este pentru tine, dar te minți cu nerușinare până ajungi să îți crezi și tu propriile jocuri puerile.

Cred că toți am avut o zi, un moment în viață în care totul a mers perfect, în care am fost extaziați, dar am ajuns să ne schimbăm într-o furtună cu foc fără ca măcar să ne dăm seama.

Nu ești fericit! Până nu o să vezi asta cu ochii tăi nici nu o să fii vreodată pentru că ți-ai închis adevăratele sentimente în spatele unei cortine și ai arătat tuturor doar o mască plină de zâmbete și bunătate. În schimb tu nu simțeai că vrei să zâmbești, voiai să plângi, să țipi, să mănânci un tort de ciocolată și dacă se poate să o iei de la capăt.

Dar nu ai plâns…

Nu ai plâns, iar asta a dus la o durere profundă, iar zâmbetul tău a fost ascuns de o cortină. La o durere pe care ai ținut-o ascunsă mulți ani în tine, până când ai izbucnit, până ai aruncat cu lopata totul și pe oricine din sufletul tău. Întunericul și depresia au ajuns să facă parte din viața ta mai repede decât ai fi sperat și niciodată nu te-ai așteptat să fie așa. Așa pustiu, dar normal că nimeni nu a văzut asta pentru că ai râs, ai râs când tot ce trebuia să faci era să verși o lacrimă.

Ai gândit că nu o să observe nimeni, că toți îți sunt indiferenți la suferință, dar stai că și aici te-ai mințit singură, fără ca măcar să te gândești la tine.

Știai că o să vadă toți cât ești de distrusă, dar cel mai probabil ai crezut că nimănui nu o să îi pese de rănile tale mult prea adânci, că nu merită să fie vindecate. Și ai avut dreptate, nimănui nu îi pasă cu adevărat prea mult de tine, de zâmbetul tău… Așa că schimbarea trebuie să fii tu, în schimb…
Te-ai umplut de regrete și singurătatea a devenit cea mai bună prietenă a ta. E trist să fii singur și totuși înconjurată de o multitudine de oameni perfect capabil să te ajute să te ridici când ai căzut atât de jos.

Ai făcut totuși bine că ai rămas atât de singură

Pentru că doar singurătatea te poate vindeca cu adevărat de rănile trecutului. Pentru că doar tu, singură, puteai realiza ceva ce ți-a spus un drag prieten în trecut, dar ai fost prea oarbă și orgolioasă să îl asculți în acel moment, dar niciodată nu e prea târziu și ai învățat asta pe pielea ta. „Să nu ai așteptări pozitive de la nimeni și nimic în lumea asta, așa niciodată nu vei fi dezamăgit, menține o normalitate, asta nu o să îți strice ziua niciodată. Nu ai anumite așteptări, iar astfel nu mai ești rănit.”.

Ai realizat că orice ai face nu o să ajungi la așteptările lor, iar asta e mai mult decât bine, e extraordinar.

Odată ce lumina ți-a revenit iar la viață, odată ce ai observat că doar tu ești tot ceea ce contează viața ta se schimbă radical. Nu trebuie să mulțumești pe nimeni, trebuie să te bucuri pe tine, să te faci fericită pe tine și cel mai important să începi să trăiești pentru tine. Nimănui nu îi pasă cu adevărat, oricine poate fi înlocuit mai devreme sau mai târziu, iar asta trebuie să te facă mai puternică, mai greu de aruncat la gunoi.

Nimeni nu e identic, dar toți suntem la fel.

Ai ieși, ai ieșit de mult din zona ta de confort, ai cântat când tu credeai că ești afonă total, ai dansat aproape în fiecare dimineață când toți dormeau și nu puteau să îți vadă fericirea și ai ieșit la un jogging că doar un corp sănătos duce la minte sănătoasă.
În sfârșit ai muncit pentru tine. Cum? Ți-ai clădit încrederea în tine, astfel ajungând să vezi adevărata importanță a vieții, tu.
Știi care e totuși cea mai importantă parte după câte ai făcut?

Oh, Doamne, în sfârșit ai zâmbit! Iar odată ce ai început să o faci ai ajuns să nu te mai oprești.

Parcă ești și mai frumoasă de când zâmbetul ți-a invadat fața. Ai o altă lumină ce îți pune în evidență imperfecțiunile perfecte în ochii trecătorilor. Fantome ale prezentului ce îți admiră mai mult defectele decât ar fi făcut-o orice prieten din trecutul îndepărtat.
Te iubești în sfârșit, iubești ce ai devenit, iubești până și faptul că ai trecut prin toate eșecurile trecutului pentru că asta te-au făcut mai puternică, asta te-au format, te-au ajutat să te transformi în femeia de azi.

Nu te-ai lăsat păcălită de ororile trecutului și astfel ai văzut că viața poate continua într-un mod miraculos.

Nu regreți nimic, nu regreți că ai stat mult prea multe nopți nedormite gândindu-te cum să rezolvi situația cu el, că ai aruncat pe geam acel pahar plin cu vin al unei mame mult iubite… nu regreți nici măcar când el te-a rănit fără să se gândească nici o secundă la vulnerabilitatea și sensibilitatea ta, tot ce regreți e că ai regretat prea mult atunci.
Că singurele soluții în acel moment au fost cum să te schimbi să fii mai bună pentru ei trei, dar niciodată cum să fii mai bună pentru tine.
Ai aflat în sfârșit că fericirea ta nu mai depinde de alții, ci doar de tine, atunci ai devenit stăpâna jocului și aici totul a luat o întorsătură drastică. Și a luat-o doar pentru că te-ai schimbat, că te-ai schimbat în bine și în sfârșit zâmbetul a apărut pe chipul tău.

Prezentul actual e doar o jucărie pentru tine, pe care doar tu știi cum să o manevrezi.

O gândire încă tabu

"în Păreri și opinii" "de POV21"
O gândire încă tabu
 Mi-ar plăcea să devenim o societate în care să poți cere prezervative fără să se uite toată coadă la tine ca la urs.

Nu vreau să știu ce simte un băiat de 16 ani când cere, iar noi aruncăm priviri cu subînțeles, ca niște reduși ce suntem. Când răul fusese bun făcut, singura mea remarcă șoptită a fost: „Nu lua cu striații, mai ales dacă sunteți la început!”. Pentru că bietul puști voia să facă sex, nu șpan, dar cine dracu’ să-i explice!?! Dar la noi există o gândire încă tabu…

La noi stau prezervativele în spatele casei de marcat

Sub privirile acre ale câte uneia cu păienjeni la dos sau încuiate în casete anti-furt și anti-f*t. Ca să avem garanția că niciun puști timorat n-o să aibă vreodată tupeul să treacă prin tot dansul ăsta: „Georgeto, dă cheile dă la antifurt la prezervativele astea! Dă, fă, prețu’ la astea cu gust dă banană, că nu scrie pă ele!!!”.

 

Mi-aș dori să putem avea o discuție matură despre un dildo sau despre orgasm, fără să răbufnească toată sala în chichoteli de școlăriță la pubertate și glume de clasa a opta. Mi-aș dori să trăim într-o societate în care un elev să-și poată întreba profesorul ce este aceea o felație sau cunillingus, iar acesta să-i poată răspunde matur, pedagogic, fără să riște să fie dat afară. Că asta e, nu poți cere de la niște părinți cu patru clase, dar poate că acel copil vrea să depășească condiția părinților lui.

Mi-aș dori să trăim într-o țară în care prima reacție nu este de ură și indignare față de tot ce este straniu sau neobișnuit.

Aș vrea să trăiesc într-o țară în care poți întreba ceva despre homosexualitate fără să îți iei bâte de la creștini și flegme de la LGBTQ. O țară în care nu se pleacă mereu de la premisa rea-voinței sau preacurviei. Aș vrea ca un copil să poată întreba ce este orice, fără să ia bătaie. Să trăim într-o societate în care sexualitatea și acareturile ei să nu fie ascunse sub preș. Aș vrea ca oamenii să nu iasă cu capul plecat din sex-shop și să nu se mai revolte la un sân. Aș vrea ca mamele să-și poată alăpta copiii oriunde, fără pudibonderiile noastre atent exersate.

 

Mi-aș fi dorit să trăiesc în țara asta încă de mic, atunci când m-ar fi ajutat mult să am umărul unui adult pe care să mă sprijin și care să-mi poată vorbi despre lucruri delicate.

Aș fi vrut să nu învăț comportament sexual, sănătate și bune maniere din filmele porno sau din povești incredibile, spuse de alți tâmpiți de vârsta mea.

Până când visul meu se va împlini, rămânem o societate care se holbează la tot ce e diferit, ascunzându-se după o gândire încă tabu, și dă cu căciula după oricine îndrăznește să ceară altceva: „Hăhăhă, prezervative!!! Pui căciuliță pă căpitan, boss!!! Hăhăhă!!!”.

 


Autor: Sabina Tulai


 

Pentru ăia singuri: mai dă-o încolo de singurătate!

"în Psihologie & Relații" "de POV21"

Sau cum să ajungi la relații love-hate cu tine însuți, cu lumea din jurul tău și cu însăși singurătatea. Pentru ăia singuri: mai dă-o încolo de singurătate!

Suntem oameni. Suntem animale sociale.

Funcționăm socializând. Fiecare dintre noi știe acest lucru, fie că e într-un mod conștient sau nu. Fiecare dintre noi caută, într-o manieră mai mult sau mai puțin activă, anturaj.

Considerați că suntem ființe complete?

Ne naștem neștiind nimic, necunoscând pe nimeni și, de-a lungul întregii noastre vieți, încercăm să descoperim lucruri, să învățăm chestii noi și să cunoaștem oameni noi. Facem toate acestea încercând să ne completăm existența, într-un etern proces de căutare.

Ce căutăm? Nu știu. O fi știind cineva?

Întrebări ca acestea ne apar în minte din ce în ce mai des, înaintând în vârstă. Ce caut eu aici? Ce caut eu la facultatea asta? Ce caut în orașul ăsta? În țara asta? Pe lumea asta? Ce încerc sau îmi doresc să găsesc la persoana X sau Y? Toată ceața asta deasă de gânduri ne împiedică din a vedea și înțelege ce se petrece în jurul nostru.

Poți fi înconjurat de prieteni și colegi. Poți fi în familie. Poți fi cu persoana iubită, într-o relație fenomenală. Singurătatea nu ține cont de toate aceste treburi.

E de rău? Nu neapărat.

Starea de singurătate este definită ca un răspuns emoțional la izolare. Un reflex. Fie că izolarea e din partea altora din jurul nostru, cauzată de circumstanțe ce nu ne sunt în control sau chiar dacă noi înșiși ne izolăm, simțim că toate acestea se întâmplă cu un motiv.

Și dacă motivul nu este clar imediat, atunci căutarea motivului poate servi drept un prilej bun de vindecare și înțelegere a sinelui.

Singur fiind, încerci să afli de ce. Dar pe cine să întrebi? Ești doar tu. Tu, într-o lume mare, care ți se pare goală, deși tu știi sigur că nu este. Nu vezi pe nimeni în jur. Sunt miliarde de suflete ca al tău, dar tu nu vezi pădurea din cauza copacilor. Așa că trec zile, săptămâni, luni, ani în care crezi că stai înecat în propriile neajunsuri.

Le studiezi.
Te studiezi.

Ajungi să înțelegi că ceea ce credeai tu, odată, că e aiurea la tine, la ce faci, la felul în care ești este, de fapt, ceea ce te distinge. Gusturile tale ciudate în muzică îți oferă confort, și ajungi să prinzi mesaje pe care doar tu poți să le înțelegi. Hobby-urile tale plictisitoare încep să te relaxeze. Găsești liniște în lucruri pe care le făceai mai demult cu jumătate de inimă.

Le accepți.
Te accepți.

”There is solace in solitude.”

Simți că te respecți și că te iubești. Că însemni ceva, dacă nu pentru lumea asta mare din jurul tău, măcar pentru tine. Ar trebui să fie de ajuns, nu? Păi nu chiar. Petrecând atât timp doar cu tine însuți, doar în colțișorul tău mic de lume, te-ai detașat de restul universului. Au trecut anii pe lângă tine. Ți-e dor.

Și începi să te redeschizi. Nu merge de fiecare dată, dar tu te-ai călit. Și ce dacă te-au ignorat sau refuzat? Mai sunt ca ei. Câțiva, ca prin miracol nu te ignoră. Nu te refuză. Ori dintr-o curiozitate morbidă ori din bunătate, te iau cu ei.

Îți reamintești că nu toți sunt la fel.

Unii-s buni. Unii chiar te fac să te simți oarecum complet. Văzându-i, încerci să aduci și altora același sentiment de pace care, odată, te-a pescuit pe tine dintr-o râpă fără fund. Uneori merge, alteori greșești abordarea sau persoana. Cumva, însă, nu te lași.

Se simt apreciați.
Te simți apreciat.

(Deși n-ai recunoaște asta în veci.)

Iubești lumea. Iubești viața. Nu mereu, ce-i drept. N-are nimeni atâta claritate de gândire. Dar destul de des încât să realizezi că ghimpii din coastele tale care te țineau ferm înfipt în pat cu orele, te scot acum în lume, te împing spre viață.

Riști. Îți iese?
Da? Perfect, continuă!
Nu? Perfect, continuă!

Puțină liniște ajută enorm. Acum, unde găsești liniștea asta e mai complicat. Dar caut-o. Lasă-ți puțin timp. Lasă-ți un moment de liniște. Lasă-te singur din când în când. Acceptă singurătatea ca pe o emoție firească, laolaltă cu fericirea, tristețea și toate celelalte. Doar nu uita de tine. Înconjoară-te cu ce-ți aduce pace, plăcere, indiferent de cât de ciudat sau stupid ar părea, ori ție ori celorlalți. Dacă nu înveți cum să te iubești și să te apreciezi, alții nu vor avea de unde să știe.

Așa că învață-te. Redescoperă-te. Acceptă-te.

Liniștea nu înseamnă lipsa muzicii
Să ai umor nu înseamnă să spui bancuri
Dragostea nu înseamnă flori și mai târziu copii
Invazie nu înseamnă doar soldați și tancuri
(Robin and The Backstabbers, Scafandru)


Autor: Vlad Ilie

Foto: Boroica Denisa


 

Hai să vorbim despre șerpi!

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
Hai să vorbim despre șerpi

Știți la ce mă refer – la oamenii ĂIA. Nu mai au nevoie de nicio introducere. Îi întâlnești toată viața, dar cred că primul moment în care îți dai seama e clasa a IX-a. La mine așa a fost. Atunci ies din ouă. Hai să vorbim despre șerpi! 

E oribil să crezi că ai un prieten. Doar să crezi și să nu realizezi cât de naiv ești.

Să îți petreci câțiva ani alături de acea persoană, să îi împărtășești toate visurile, temerile și secretele tale și după, să te uiți cum pleacă, cu tot cu ele. Oamenii ăștia care schimbă prietenii ca pe șosete se plictisesc repede. Sunt nesiguri, nu își găsesc locul. Își schimbă principiile si comportamentul după cum bate vântul.

Nu pricepeți greșit ce spun – e OK să nu agreezi anumite persoane.

Fiecare are gusturile lui și nu trebuie să fie judecat după cei de lângă el. Dar nu e normal să fii fals și să minți oamenii în față. Oameni care ar face orice pentru tine și de care îți bați joc.

Încă ceva – vrei să termini o prietenie? Fă-o cu demnitate. Du-te și vorbește cu persoana aia.

Spune-i ce nu-ți convine. Fă-o să înțeleagă ce nu-ți place. Nu alerga să o bârfești cu alții, pentru că e greșit. Și pentru că s-ar putea să afle – știți cum circulă vorbele – și după o să păreți penibili. Comunicați!!! Nu lăsați oamenii cu care ați împărțit atâtea să deducă faptul că sunteți supărați prin gesturi stupide – că nu le salutați, că nu le mai comentați la poze, că le răspundeți laconic. Nu suntem într-un serial polițist să strângem indicii. Dacă vrei să faci ceva, fă-o cum trebuie.

Am trecut prin asta, am cunoscut șerpi. Snakes. Ssssss.

Vă spun din experiența personală că, dacă unele lucruri ar fi fost spuse și discutate, poate prietenia ar fi fost salvată. Pentru că au fost multe minciuni la mijloc, multe persoane care nu aveau ce căuta acolo, multe situații iritante. Și dacă nu am fi salvat prietenia, am fi spus STOP atunci când trebuia. Dar asta nu s-a întâmplat, si după patru ani plini de amintiri, tot ce a rămas a fost un gust amar.

Și omul ăsta, care te lasă în nămol, nu pleacă fără să ia nimic – la început, pare că îți fură tot. Îți ia și o parte din ceilalți prieteni. Dar, credeți-mă, e mai bine, pentru că persoanele atât de influențabile sunt toxice.

E dureros să ai parte de așa ceva, dar trebuie să înveți să fii indiferent.

Opusul iubirii nu e ura – ura te face să îți consumi nervii, să dai naștere unor sentimente care te fac negru. Opusul iubirii e indiferența. Nu poți să faci asta din prima, dar nu poți nici să te consumi la nesfârșit. La finalul zilei, contează cât de împăcat ești cu tine însuți. Dacă nu mai poți face nimic bun, măcar oprește-te acolo unde ești și nu face rău.

Life skill – dacă vezi că ești în plus, pleacă.

Nu rămâne într-un grup în care vezi că ești dat la o parte sau ignorat. Nu numai că îi incomodezi pe ceilalți, dar nici tu nu te simți bine. Dacă auzi „Ssssss” prea des, fugi, ai ajuns să trăiești printre șerpi!!!

„Șerpii” stau în grupuri mari. Râd de ceilalți, arată cu degetul și se cred șmecheri. Bineînțeles, se bârfesc intre ei și de fapt nu se suportă unul pe celălat în gașca lor.

Nu sunt prieteni, dar e atâta răutate în ei, încât trebuie să stea împreună, ca să nu explodeze. Nu își spun secrete, pentru că nu au încredere unii în alții. Nu prea vorbesc, decât dacă au ceva urât de spus. În general, stau pe telefon și râd ca proștii, ca să atragă atenția. Singurul lor scop e să iasă în evidență. Și, să nu uităm că se cred foarte importanți, deși nu au niciun motiv. Sigur i-ați văzut. Fac mereu „Ssssss”.

Așteaptă-te să auzi cât mai des „Sssss” pe lângă tine. E perioada în care își schimbă pielea.

Și învață să ignori sunetul ăsta, pentru că e posibil să fie pe fundal toată viața. Nu trebuie să devină soundtrack-ul filmului tău.

Poți mai mult.


Autor: Maria Ciurea



Pentru fetele neinvitate la dans

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"

Pentru noi. Pentru fetele neinvitate la dans. Pentru cele „invizibile”. Contăm, știți ?

Vi s-a întâmplat să fiți la o petrecere și să nu participați la bucuria generală?

Ați văzut cum prietenele voastre sunt invitate să danseze de toate tipurile de „feți-frumoși”, dar vouă nu vă aruncă nimeni nicio privire? Mie mi s-a întâmplat. M-am întrebat mult timp ce fac greșit. Am încercat să îmi găsesc defecte (și am reușit să-mi identific destule), să le găsesc lor motive, să caut explicații. Dar m-am oprit când am realizat ceva – că poate drumul meu nu trece pe la petreceri. Că poate momentul meu de glorie nu e în mijlocul unei mulțimi așa diferite de mine. Că poate destinul meu e altul.

Dacă te simți mai bine visând, citind, scriind sau cântând în duș, stai liniștită, nu ai nicio problemă!

E frumos să fii ciudat și să știi că ascunzi în tine atâtea taine. Știi ce mai e frumos? Că nu toată lumea observă ce secret de persoană ești. Poate uneori te simți ca o umbră, dar ești mult mai mult.

Sunt introvertită și, prin urmare, mi-e destul de greu să îmi exprim părerile cu voce tare, chiar dacă nu duc lipsă de ele.

Și, în momentul în care îmi adun destul curaj ca să deschid gura, cineva răsare din colțul încăperii și vorbește peste mine. Persoane pe care le consider prietene fac asta. Și m-am obișnuit atât de mult cu situația, încât, atunci când văd că un grup mai mare de două persoane e atent la ce spun și toată lumea e cu ochii pe mine, mă panichez și mă blochez cu vorba în gură. Știți de ce? Pentru că încrederea pe care o avem în noi e influențată de oamenii din jur.

Asta e pentru noi, pentru cele care pot schimba lumea mai ușor din camera lor decât din fața unei mulțimi:

Dragă persoană care citește,

Asta e pentru tine. Pentru că eu cred că ești tăcută, timidă și că nu ieși ușor din „carapace”. Pentru că ești liniștită și visezi mult. Pentru tine, care te simți bine cu prietenii tăi, dar, uneori, preferi să fii singură. Pentru tine, care îți colorezi singură existența. Pentru tine, cea care mai are destul timp pentru povești de dragoste. Acum, cunoaște-te pe tine. Iubește-te ca și alții să te poată iubi.

Respectă-te. După asta, toate vin de la sine.

Acum poți dansa singură – în ploaie, în camera ta, în gânduri. Mai târziu, o să găsești persoana potrivită. Ai nevoie de una singură cu care să dansezi pentru totdeauna, nu de mai multe care pleacă atunci când melodia s-a terminat. Zilele astea sunt doar ale tale. Știu că ești un vulcan care poate erupe în orice clipă, dar rezistă. Și, într-o zi, o vei face – și vei schimba lumea.

Deja ai început.


Autor: Maria Ciurea


Goana după like-uri

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"

Postezi poza și aștepți cu inima în gât. Stai lipit de telefon ca să vezi cine te observă. Goana după like-uri, o cursă la care ești și tu participant! Vrei să vezi cui îi pasă. Dar, de fapt, aproape nimeni nu crede că ești special, doar privind o poză. Like-ul se dă mecanic, fără să implice vreun sentiment. Sigur, există excepții, dar din 100 de reacții pe care le aduni la o postare, poate două sau trei sunt reale.

Postatul excesiv se naște din nesiguranță. Spun asta din experiență, pentru că am perioade în care aș posta o dată la două zile.

Pentru că pozele ne arată pe noi, dar nu sunt realitatea pură. Să fim serioși, putem avea un moment bun și să facem o poză foarte frumoasă, dar să nu arătăm la fel în viața de zi cu zi. Fiindcă, într-o zi obișnuită, nu putem fi tot timpul „ca scoși din cutie” , să avem vreme bună, să fim într-un loc special, să ne bată soarele în față cu lumina perfectă și să fim fericiți. Asta arată o poză, dar tu arăți așa pentru zece secunde, nu pentru toată viața. Și punem pozele pentru că în felul ăla am vrea să ne vadă lumea. Pentru că asta vrem să apară în mintea lor când se gândesc la noi. Nu știu de voi, dar eu, în mare parte din timp, arăt ca Grumpy Cat. Nu sunt supărată, nu sunt tristă, nervoasă etc. !!! Așa e fața mea!!!

Postăm așa des pentru că vrem să vedem cam ce mai crede lumea despre noi. Toți avem ideea asta în subconștient.

Ne mănâncă mintea și stăm lipiți de telefon ca să vedem câte like-uri strângem, cine mai adaugă comentarii și alte lucruri inutile. Poate o să râdeți, dar am avut o prietenă în 5-8 cu care lucrurile funcționau așa – nu îmi mai reacționa la poze și eu îmi dădeam seama că era supărată de ceva. Nu exista niciun pic de comunicare. E cel mai greșit lucru care ți se poate întâmpla în social media – să afli sentimentele altuia față de tine de pe Facebook. It is just wrong. Vorbiți între voi, că de aia avem voce! Alfel, ne-am fi născut cu încă o pereche de mâini, să putem tasta mai mult. Long story short – din fericire, nu mai sunt prietenă cu acea persoană, dar cred că o să mai revin cu întâmplări stupide în care e ea persoanj. E un om foarte interesant.

Cum am zis și mai devreme, e greșit să crezi că toate adorurile pe care le primești la o poză sunt din inimă.

Sau toate comentariile alea cu „Te iubeeesc” sunt adevărate. Repet, pe acolo sunt sigur și câțiva oameni care țin la tine și spun adevărul. Cum faci diferența? De la cei care vorbesc serios, o știi deja, fără să ai nevoie de Facebook sau Intagram.

Pe Internet, ne formăm imaginea pe care ne-o dorim. E mai ușor să te ascunzi în fața unui ecran și să fii cine vrei să fii cu adevărat, dar nu ai curajul.

E mai ușor să te cerți cu cineva pe Messenger, dar e destul de penibil când te întâlneși face to face cu acea persoană și nu ai curajul să îi spui două vorbe. Prin mesaje ești curajos și poate chiar faci declarații de dragoste, dar, când treci pe lângă persoana „adorată”, bagi capul în pământ si nici un „Bună” nu reușești să spui. Internetul e salvator în multe cazuri, dar noi îl folosim greșit. E normal să scrii un mesaj scurt pentru că nu ai chef să suni, dar nu e ok să vorbești astfel ore în șir despre lucuri care ar trebui discutate și analizate atât de atent, cum sunt certurile sau sentimentele.

Suntem oameni și suntem născuți să comunicăm.

De aia există mimică și gestică. De aia avem față, ca să exprimăm ce simțim. De aia avem mâini, ca să dăm din ele când vorbim despre ceva ce ne însuflețeste sau când ne certăm cu cineva.

M-am abătut puțin de la subiect, dar sper că m-am făcut înțeleasă. Rețelele de socializare sunt bune și își au rostul lor, dar ar fi bine să avem o limită.

În loc să căutăm confirmarea altora, trebuie să găsim asta în noi. Să fim de acord cu noi înșine, să ne iubim, să ne apreciem nu numai imaginea din poza perfectă, dar și pe cea pe care o vedem dimineța în oglindă la ora 6 (da, eu atunci mă trezesc). Atunci o să realizăm că nu contează cum ne văd ceilalți și că nu trebuie să le mai căutăm aprobarea. Eu încă am virusul ăsta cu postatul, mai ales pe Instagram, dar sper ca pe viitor să-mi ascult propriile sfaturi și să scap de el.

Ieșiți afară din casă și vorbiți unii cu alții. E mai important să învățăm să comunicăm decât să ne mințim prin mesaje.

Autor: Maria Ciurea


Viața ta nu se oprește la friendzone!

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
friendzone
Nu o trecut decât 12 zile din anul 2020, anul care urma să-ți aducă gloria și fericirea aia nemaiîntâlnită și deja vrei să abandonezi? Păi, te înțeleg perfect.

Nu că aș trece eu prin nu știu ce situații, dar viața nu-i tocmai roz. Am 17 și tocmai mi-am dat seama că în câteva luni, ce să vezi, fac 18 ani. Una peste alta, mai am de luptat și cu sentimentele de adolescentă nehotărâtă. Mi-am propus de foarte mult timp să scriu despre ce mă face pe mine să-mi iubesc viața. Să scriu despre cum am ajuns unde sunt și alte tâmpenii de genul, dar niciodată nu am avut imboldul ăla. Acum însă l-am primit de unde mă așteptam mai puțin. Atenție, dragul meu, cel ce citești asta! Viața ta nu se oprește la friendzone! 

Ați fost vreodată îndrăgostiți și să fiți acolo hotărâți să spuneți ce și cum într-un mesaj de la care v-o stat inima când l-ați trimis? Eu am fost în seara asta.

Dat fiind că îmi place mereu ca oamenii de lângă mine să știe ce simt pentru ei, și pentru că am un tupeu jegos uneori, în seara asta mi-am luat și eu inima la purtător și am fost pe feeling.
Ce să zic? Am primit un răspuns super diplomat, care îmi confirmă ceea ce știam deja, că rămânem prieteni. Sincer, intuiam situația, dar…

Uneori încăpățânarea asta a mea de a fi eu până în ultima secundă mă cam strânge de gât.

Viața ta nu se oprește la friendzone!
O fată, un zâmbet și un iepuraș

Totul bine și frumos, când după câteva minute de tristețe și de deplâns viața, că: vai, Doamne, nu mai pot, am început să zâmbesc și să fiu super happy. Și de ce mai exact? Pur și simplu așa am simțit. O dată în viața asta m-am oprit și eu și mi-am zis: „Bă, îs puternică!” Am făcut asta, în primul rând.

Cine dracu’ se mai trezea la 1 noaptea să lase mesaj la X în care îi spunea ce simte?

Clar, numai încă cineva nebun ca mine mai putea. Și, chiar dacă am zis că nu mai vreau nimic cu nimeni, că vreau să-mi revin după ultima relație, eu tot mi-am ascultat acea pornire interioară care mă trage pe mine prin toate tâmpeniile. „Că, dacă nu acum, atunci când?”.

Cred că mi-am zis de sute, milioane de ori în gând: „Dacă nu acum, atunci când?” și cam tot atâtea lucruri memorabile am făcut.

Și nu, nu mi-e ciudă că unele o ieșit precum cel din seara asta, adică n-am nevoie de reușită mereu, îi mai palpitant așa. Nu cred că își poate imagina nimeni cât de bine mă pot simți uneori când nu îmi ies lucruri, pentru că, pana mea, de cele mai multe ori mă distrez și râd de mine când îi așa.

Ok, ok… O luăm pe asta: am avut o relație super scurtă, care o mers după cum o durat, dar ce Dumnezeu era să fac după ce ne-am despărțit: să stau și să plâng?

Nu, nici n-am adus în discuție. Am ieșit în oraș și m-am simțit super, pentru că nu poți pune stop momentului actual ca să stai și să plângi după trecut. Ce se întâmpla dacă fugeam repede acasă și stăteam și plângeam? Ratam o super ieșire cu oameni care mi-s dragi și care mă fac mereu să zâmbesc.

Nu merita să stau și să plâng mai mult decât o durat relația. Hai să fim serioși!

Nu o trecut ea cu totul după ieșirea aia, dar am putut să merg acasă și să zâmbesc, că: „Deh, plină-i lumea de handralăi!”. Dar un lucru, pe care poate îl aflam mult mai târziu, am învățat și eu de la relația asta a mea: nu că există oameni care nu vor să-i ajuți și spun că rezolvă ei, există, pur și simplu, oameni mulțumiți cu rahatul în care îs și n-ai să-i poți ajuta sau schimba veci pururi, deci nu bate pasul pe loc și mergi înainte.

Și da, știu că poate fi dureros.

Eu sunt acel fel de om care se atașează super repede și chiar vreau ca lumea de lângă mine să fie fericită, dar n-are rost să mă bat cu omul să-l fac fericit. Nu-ți place starea mea bună și preferi să stai acolo leșinat de depresie și tras în spate de anxietate? Bine, înțeleg. Găsesc eu pe cineva cu care să-mi împart fericirea și care să râdă cu mine când mă uit la pereți.

Doar să fim dinamici și gata de încă o tâmpenie, că viața îi cu ele în buzunar pentru tine.

Și nu-mi vine să cred că am ajuns să gândesc așa. Uneori îmi mai place și mie să revin la starea de copil de 13 ani super trist, care pune tot la suflet, dar nu mai am un obicei de a fi așa. Eu sunt aici și acum. Probabil, o să fac ceva tâmpenie pentru acest ACUM al meu, iar mai pe seară o voi scrie pe un bilețel roz și o voi bune în borcanul cu amintiri, că da, atâtea tâmpenii am făcut de am un ditamai borcanul pe birou pe care scrie cu majuscule AMINTIRI, că poate nu mai îs în stare să-mi amintesc câte fac.

Și mi-am cam dat seama că, în ultimul timp, viața mea nu o fost cea mai fericită viață și nu prea mi-o dat motive să fiu fericită.

Da, și? Am început să fac abstracție de ce mi se întâmplă nașpa și să fiu acolo pentru lucrurile alea de îmi smulg un zâmbet din inimă. Nu sunt aici pentru despărțiri și drame. Ia aminte, viața ta nu se oprește la friendzone! Sunt aici pentru ieșiri cu prietenii, când râdem până nu mai putem, pentru teambuilding-uri cu echipa, când ne bucurăm de prima zăpadă și bem cafea la 2 noaptea prin cine știe ce bucătărie, pentru zile de luni în care să fiu fericită.

Voi fi mereu aici pentru lucruri mărunte, dar importante pentru mine.

Viața ta nu se oprește la friendzone!
Cea mai faină echipă care mi-a adus zâmbete nenumărate, cele mai faine teambuilding-uri și multe amintiri.

Autor: Ana Maria Retegan


 

dans epileptic

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
dans epileptic

 


spărgând lespezi de marmură te-am descoperit
umpleai crăpăturile din sufletul meu mânjit de cicatrici
lipindu-ți palma de tâmpla mea
ai simțit toate sinapsele ce le-am creat pentru tine?

ai ochii precum o geodă
cristal printre atâtea pietre
inima ți-e sticlă și stă să se spargă
de ți-aș citi sufletul aș absorbi toată creația lumii
cunoaștere în plin declin

întinde-ți mâna să valsăm ca la început
granitul să ne acopere pașii
te-ai pierdut în rănile mele
mutilând fiecare operă de artă pe care am creat-o
între noi e joc divin


Autor: Georgiana Badea


Arca lui Norocel – norocul necuvantatoarelor

"în Texte/Diverse/Interviuri/Poezie și literatură" "de POV21"

Arca lui Norocel e un paradis pentru animăluțele abandonate. E un adăpost de animale total diferit de cele clasice.

„Cel puțin 230 de animale sunt abandonate zilnic în România.” 

Sună deplorabil, nu? Însă acesta este tristul adevăr. Un adevăr ce îți mișcă inima pe moment, dar nu faci nimic în această privință. Nu pentru că nu te interesează. Doar te gândești cum ai putea tu, un simplu om de rând, să combați acest lucru. Într-adevăr, este o muncă dificilă, însă nu și pentru ea. Am avut ocazia să o cunosc și să stau de vorbă cu Iulia Burloiu, cea care a reușit prin forțe proprii să înființeze o asociație pentru salvarea animalelor abandonate.

Î: Cum a început Asociația Arca lui Norocel?

R: Totul a plecat de la o simplă petiție, semnată de peste 4.500 de câmpineni. Am cerut primăriei Câmpina alocarea de fonduri privind organizarea campaniilor de sterilizări gratuite. Pe atunci am început ca persoană fizică, fără să mă gândesc ce are să îmi rezerve viitorul.

Câmpina este un oraș înconjurat de comune. Asta înseamnă că toți cei ce locuiesc în mediul rural abandonează în oraș, pentru că asta este mentalitatea românilor!

De ce să sterilizăm, că ne e milă de animale! Mai bine le abandonăm puii pe unde vedem cu ochii, că de ăia nu ne mai este milă. Efectiv ajunsesem în depresie! Îmi era frică să mai duc gunoiul în spatele blocului, pentru că de cel puțin 2, 3 ori pe săptămână aduceau pui la habe.

Am zis că trebuie să fac ceva!

Pentru început, am depus la primărie și la consiliul local petiția pentru organizarea campaniilor de sterilizări și am anexat toate semnăturile strânse. Apoi, am tot participat la ședințele de consiliu unde mai mult am pierdut timpul. Nimeni nu ne băga în seamă, cu toate că reprezentam vocea a atâtor mii de persoane!

Am concluzionat că nimeni din primăria Câmpina nu vrea să ridice un deget pentru a sprijini cauza de a pune capăt suferinței atâtor animale, de a crește confortul urban, dar și siguranța oamenilor de pe străzi. Așadar, am fost nevoită să mă gândesc la înființarea unei asociații, ca să pot atrage mai departe sponsori. Așa, am reușit să fac totul pe cont propriu, fără a intra în jocurile lor politice.

Numele nu mi-a fost greu să-l aleg.

Unul din puii salvați de la habe a fost numit Norocel. Era doar un pui aruncat la doar câteva ore după ce a fost adus pe lume, înfășurat în cordonul ombilical, alături de surioara lui. Aceasta, din păcate, s-a stins la scurt timp după ce i-am salvat.

Atunci când am înființat asociația, am vrut ca toate animalele ce ajung pe mâinile noastre să aibă cel puțin norocul pe care l-a avut motanul meu Norocel.

Î: Cu aproximație, câți oameni activează în cadrul Asociației „Arca lui Norocel”?

R: În cadrul asociației activează cât se poate de mulți, în funcție de disponibilitatea fiecăruia. Unii din membrii asociației sunt fie la muncă, fie la facultăți.

În momentul de față căutăm să angajăm o persoană care să se ocupe de curățenia zilnică în urma a peste 110 animale. În perioada ce urmează vom organiza o campanie masivă de educație în mediul rural, plus campaniile de sterilizări gratuite, pe care le organizăm regulat încă de acum 2 ani, atât în Câmpina cât și în împrejurimi.

Din păcate, nu e totul atât de bine pus la punct așa cum am fi vrut. Nimeni nu se gândea că lucrurile vor avansa atât de repede și că vom avea atât de multe realizări. E nevoie continuă de voluntari, iar în zona noastră greu găsim oameni serioși. Avem voluntari ce vin tocmai de la Ploiești și le este greu cu naveta.
Suntem deschiși, primim în echipă pe oricine dorește să se alăture cauzei pentru care luptăm!
În plus, avem o mulțime de blănoși super sociabili ce așteaptă să fie smotociți.

Î: Care este scopul principal al Asociației „Arca lui Norocel”?

R: Asociația are ca scop clar partea de prevenție prin campanii masive de sterilizări și de educație. Doar așa putem rezolva problema apariției atâtor animale nedorite. Câinii ori pisicile fără stăpân nu pică din cer și nici nu răsar din asfalt. Sunt rezultatul nepăsării, al lipsei educației, dar și al banilor. Mulți nu își permit să suporte costurile sterilizărilor. De aceea, dorim să venim în sprijinul celor ce vor să fie responsabili față de animalele pe care le îngrijesc. Este datoria lor morală și legală de a avea animalele sterilizate, microcipate și vaccinate!

Nu dorim să avem adăpost cu mii de animale care vor consuma enorm de multe resurse, fără a rezolva astfel problema apariției lor. Sperăm ca, în viitorul apropiat, să culegem roadele muncii noastre, să ajungem să trăim într-o comunitate în care să nu stai cu grijă atunci când treci pe lângă habele de gunoi, că poate plâng pui lăsați să moară acolo, să nu mai găsim animale la margine de drum, animale lovite de mașini. Sterilizând, închidem inclusiv lagărele publice unde sute de mii de animale mor anual în chinuri inimaginabile, asta pe miliarde de euro, bani scurși de la bugetele locale, bani ce se împart între factori decidenți.

Î: Cum vezi tu piața de salvare a animalelor din România față de alte țări europene?

R: Sincer? Mai avem mult până ne vom civiliza ca popor. Dar ușor, ușor, se vede o îmbunătățire a situației. Sperăm doar ca legile privind protecția animalelor să fie mai aspre, oamenii să fie mai receptivi la mesajele asociațiilor de profil și mai ales să își deschidă inima în fața necuvântătoarelor ce sunt gata să te iubească necondiționat indiferent daca ai sau nu un anume statut social. Legat de celelalte țări din Europa, au fost și ei puși în situația noastră, cu mai mult de 70 de ani în urmă, rezolvând problema prin metode umane și eficiente (educație, sterilizări, legi aspre și autorități competente care să le și aplice).

Î: Ce ar trebui să facă cei care vor să adopte de la asociație un suflet neajutorat?

R: Pentru a adopta un suflet de la asociația noastră, trebuie să fii sigur că îți poți asuma îngrijirea animalului respectiv pe întreaga perioadă a vieții sale! Trebuie să înțelegi că un animal presupune o responsabilitate uriașă. Nu-l poți returna precum un produs din magazin. Avem adopții extraordinare, dar și câteva dezamăgitoare pentru că unii oameni nu sunt hotărâți!

Impunem doar să fie iubiți, tratați precum un membru al familiei.

Adopțiile sunt gratuite! Blănoșii noștri au scheme complete de vaccin, sunt sterilizați, microcipați și deparazitați. Tot ce trebuie să faceți este să semnați un contract de adopție. Să nu legați vreodată vreunul din blănoșii adoptați, ori să-l închideți în padoc! La noi sunt liberi toți, în curte!
Sunt fericiți asa, liberi! Ce viață credeți că au acei câini închiși în padoc pe o placă rece de beton, fără a simți mirosul ierbii, fără a săpa vreo groapă, fără să roadă un băț?

Din această cauză nu vrem adăpost! Nu vrem câini triști! Sunt mai fericiți pe străzi liberi decât închiși în sute de cuști. Aceasta este una din singurele noastre pretenții, dacă o putem numi pretenție ori lucru firesc, ce este pentru binele animalului care nu a greșit nimănui cu nimic pentru a fi ținut prizonier.

Locuind și eu în Câmpina, aproape zilnic întâlneam pui abandonați, numărul lor fiind în continuă creștere. Imaginea de ansamblu era una incredibil de tristă, însă cu ajutorul Asociației, lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ. Această mână de oameni cu suflet bun, au reușit să salveze sute de animale, să organizeze campanii gratuite de sterilizări, să se lupte de unii singuri cu abandonul.
Dacă blănoșii pe care Iulia îi are în grijă ar putea vorbi, credeți-mă, mii de oameni ar lua un loc, nu ar scoate un sunet, și ar învăța de la ei ce înseamnă iubirea adevărată.


Autor: Antonia Negrea


 

Orice ar fi, ridică-te. Ești liber!

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

 

Ești într-o cameră din beton, rece, umedă, cu un aer greu și nu îți poți întinde picioarele când stai întins. Orice ar fi, ridică-te. Ești liber! 

Atingi pereții, îți treci mâna peste ei și simți aerul rece, crivățul de afară, gerul care urmează să te distrugă dacă te gândești să ieși.

Stai direct pe pământ, pe un noroi înghețat, începi să tremuri, respirația îți este din ce în ce mai fierbinte din cauza pulsului ridicat și a bătăii inimii tale care se intensifică. Acolo este finalul? Acolo rămâi și nu te salvează nimeni? Acolo sfârșești? Renunți? Nu. De ce să renunți atât de ușor? De ce nu încerci?
Te pui în genunchi, și împingi pereții cu botul palmelor, cu toată puterea ta. Este imposibil.
Nu poți – îți spui. Te ridici. Îți treci mâinile înghețate prin părul aspru, îți freci ochii și îți ții mâinile împreunate în jurul trunchiului…
Plângi. Plângi în hohote.

Cine să te audă? Cine să se gândească că îți este rău? Țipi.

Țipi atât de tare că simți vibrația propriilor corzi vocale. Țipi și lovești în peretele din beton. Nu poți muri așa – îți spui. Începi și îți înfigi unghiile în perete. Doare. Mâinile îți sunt înghețate. Zgârii peretele cu vârful unghiilor. Este oribil de greu și de dureros. Zgârii și îți tragi degetele pe suprafața peretelui, îți curge prima picătură de sânge. O privești și realizezi că trăiești, realizezi că ești om, ești un suflet, ești o conștiință.
Dintr-un impuls tragi cu toată puterea degetele pe acel perete, îl faci de sânge, te ștergi de haine, te ștergi pe față și te mânjești, ți se rup unghiile, urme de piele și sânge rămân pe bucata de beton.
Nu te oprești. Nu te oprești deloc.

Vrei să ieși, vrei viață.

Ajungi să te scalzi într-o baltă de sânge și lacrimi. Isteric fiind, tragi cu toată forța ta de perete și arunci bucățele de zid peste tot, simți răcoarea care îți îngheață și mai tare mâinile. Îți dai din haine jos de pe tine, te ștergi nepăsător de sânge și continui în disperare. Lovești și rupi cu mâinile bucăți din ce în ce mai mari. Pupilele ți se dilată și nu mai ești conștient că îți este frig, că pierzi sânge și că ești pe jumătate fără haine. Îți dorești libertatea de dincolo de zid.

Reușești. Reușești într-un final.

Simți răcoarea, simți aerul rece, simți crivățul care începe ușor să se extindă în acea cameră.
Vezi o lumină. O lumină foarte mică. Din acest punct, lovești cu o putere extraordinară în perete și totul se crapă, se distruge.
Te cuprinde gerul, fulgii de zăpadă ți se așează pe răni și pe corp. Pe păr, pe umeri și pe piept.
Minute bune te uiți în jur. Te uiți la copacii albi care te priveau prin acele ziduri în tot acest timp, te uiți la zăpada care era împrejurul tău și te prăbușești în genunchi.

Plin de sânge, de praf, de răni, înfrigurat și obosit… Te așezi pe zăpadă, o strângi în pumni, plângând.
Ești liber.

Autor: Cristea Alexandru


 

Derulează înapoi