Tag archive

sacrificiu

Un tânăr palestinian a vrut să-și vegheze la spital mama bolnavă de COVID-19! Ce a făcut bărbatul?

"în Știri" "de POV21"
tânăr palestinian

În vremurile grele în care trăim, legăturile emoționale au fost minimizate de nevoia de siguranță epidermiologică. Evenimentele importante ale familiilor, precum botezurile, nunțile și înmormântările sunt marcate de restricții. Și până la urmă, se înțelege de ce. Dar cazuri și mai grave au fost cele în care copii și-au dus părinții la spital și nu au mai avut nici măcar ocazia să își ia rămas-bun. Aceasta este și situația unui tânăr palestinian care a luptat până la final pentru a fi alături de mama sa, pacientă a spitalului Hebron.

Acest tânăr palestinian s-a cățărat zilnic două etaje pentru a sta la fereastra salonului în care era internată mama lui. Femeia, Rasmi Suwati, suferea de o boală cronică și a fost depistată cu Coronavirus. Având în vedere și vârsta sa înaintată (73 de ani), starea sa s-a agravat rapid, murind la 5 zile de la internare. În fiecare dintre aceste ultime 5 zile de viață a fost vegheată de la fereastră de fiul ei, care a stat acolo până în utimul moment.

„Am fost cu ea în ultimele ei momente de viață și chiar înainte să o văd murind am înțeles că nu mai există nicio speranță”, a declarat tânărul îndoliat, conform Digi24. Mama acestuia a fost una din puținii bolnavi de COVID-19 care nu a murit singur, uitat.

Chiar dacă mesajul acesta nu va ajunge la el, ne exprimăm aprecierea pentru eroul clandestin.

Cum știi dacă ești bonav de COVID-19? Află aici!

Sacrificiul, formula fraierului?

"în Texte" "de POV21"

De ce a ajuns sacrificiul o formulă pentru a fi luat mai rapid de fraier? Sacrifică-te primul, nu ajuta simplu, ce dacă primești pe urmă doar depreciere. Sacrificiul înseamnă să fii om!

Ne sacrificăm pentru multe lucruri, chiar dacă suntem uneori rezervați în acțiuni de circumstanțe care ne înconjoară. Trecem peste și ne punem pe treabă. Situațiile în care ne sacrificăm sunt extrem de variate.

Nu de multe ori mi s-a întâmplat să confund sacrificiul cu simplul ajutor necesar doar pe jumătate, iar asta înseamnă că termenul de sacrificiu nu ne este imprimat în genă, ci ne este băgat într-un sertar prăfuit din cap, de care uităm destul de repede.

„A urca înseamnă a te sacrifica. Orice culme e severă”- Victor Hugo

Sacrificiul adevărat este atunci când facem lucruri mari și ne e lehamite să se afle că noi suntem cei care am început acel lucru. Sacrificiu înseamnă umanitate, înseamnă simțământ, înseamnă iubire.

Sunt sătul de reclame care pun oameni în posturi bune, doar pentru că au ajutat pe cineva. Să nu uităm că pentru copiii din Africa nu se donează nimic, iar în 48 de ore s-au strâns pentru Catedrala Notre Dame peste 800.000.000 euro. Acolo nu a fost sacrificiu, a fost un ajutor necesar, dar care nu se acordă unde e chiar indispensabil.

Ne dorim să ne sacrificăm, dar aripile ne sunt imediat tăiate din motive des întâlnite în actuala societate – banii și materia. Când spargem barierele astea suntem adevărate statui ale sacrificiului.

Avem un exemplu de sacrificiu etern. Iisus s-a sacrificat pentru o întreagă omenire, luând asupra-și toate păcatele. Așa ne spune Biblia, una dintre cele mai vechi scrieri de pe Pământ. Acolo s-a arătat cu adevărat un exemplu complex de iubire, înțelegere, ajutor (că tot vorbeam de el) și într-un cuvănt – sacrificiu.

Noi cu ce ne sacrificăm? Până acum, exemplele noastre de piedestale ale sacrificiului au fost și sunt (în cazuri fericite) părinții. Cât de dulce e să vezi o mamă împărțind o plăcintă aburindă celor doi copii ce-o urmează prin parc! Ce frumos este să vezi un tată învățându-și copilul să meargă pe bicicletă!

Avem multe exemple de sacrificiu în jurul nostru și, totuși, ne limităm. Poate ne stă în fire, că suntem generația mai cu „bube” care vrea o schimbare și nu-și mai dorește banalitatea în fruntea utilului. Dar… eu nu cred asta. Suntem mult mai competenți decât multe generații care au trăit sub frică și război. Suntem Generația X!

Ni se pare ciudat, dar pentru noi se fac extrem de multe sacrificii. Știi, bunicul tău care vine des pe la tine să se joace cărți sau te roagă să te plimbi cu el, probabil are o durere teribilă de oase (influența bătrâneții). Se sacrifică și rabdă cât poate să stea cu nepotul său iubit sau nepoata. Pe el îl întinerește zâmbetul copilului din față și îl face să uite că ceva îl doare.

Alții se sacrifică pentru tine. Chiar acum cineva face un sacrificiu să stai la căldură, să citești articolul ăsta, să nu ai lipsuri care pentru alții par mofturi. Dacă e așa, spune-mi sincer. Tu când începi să te sacrifici?

Capcana iubirii

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Ai intrat în viața mea, iar, mai apoi, ai căutat adânc în mine… voiai să mă găsești și nu am înțeles de ce.

Cu un simplu zâmbet ai reușit să-mi dărâmi zidurile de ură și rațiune după care mă ascundeam pentru că, după ce m-am ucis, a trebuit să stau departe, a trebuit să mă protejez.

Am fost uimit. Stăteam în fața ta, uitându-mă cu mirare la chipul tău palid, sincer, ca de copil. La inocența ta… Eram fascinat, radiai de bunătate și iubire și cu cât te priveam mai mult, cu atâta mă vedeam pe mine mai bine.

Trebuia să apari, dar de ce? Cum ai reușit doar cu un zâmbet să dărâmi acele ziduri? Eram uimit și în același timp atras de tine și nu înțelegeam ce se petrece.

Ți-ai jucat bine rolul, m-ai păcălit.

Cu răbdare, ai lăsat timpul să treacă, readucându-mă înapoi la viață, creând un univers doar al nostru. M-ai amăgit cu gesturi și vorbe, m-ai lăsat descoperit… ai plantat în suflet sămânța iubirii, ai lăsat-o să rodească, iar pe mine m-ai lăsat să mă minunez de acest sentiment, să devin tot mai vulnerabil.

Ai devenit lumina mea! Cu tine alături aș fi atins cerul. Oh… ce bine ți-ar mai fi stat cu o coroană de stele și un inel făurit din aurele lor! Toate, doar pentru tine. Dar, în schimb, ai preferat să-ți iei iubirea înapoi, să distrugi tot, să pleci spre o altă lumină, lăsându-mă gol și, deși mi-ai făcut asta, am continuat să alerg după tine prin negura în care m-ai aruncat, să te caut printre ruinele a tot ceea ce ai construit.

M-am luptat, zadarnic, atât de mult timp pentru a-mi găsi lumina, pentru a te găsi pe tine, pentru a scăpa de acest abis al singurătății și… mai mult de atât, pentru a mă regăsi pe mine. Și pentru ce?

Pentru ce am urlat în mine atât de mult timp? Pentru ce m-am distrus? Pentru ce m-am ucis? Pentru ce am ajuns să merg pe această cale a singurătății?

Doar tu știi de ce. Doar tu!
Este, nu-i așa? O capcană, o capcană a iubirii bine pusă la punct. O capcană pe care am îmbrățișat-o cu bucurie, orbit fiind de iubire, iar acum plătesc prețul, căci mereu e la fel… cel ce iubește mai mult, suferă cel mai mult. Pentru că de cele mai multe ori din iubire iau naștere lucruri mărețe și nefericite.

Sacrificiul de sine este probabil printre cele mai mărețe și nefericite lucruri, unul pe care l-am făcut și eu, însă, nu a fost suficient. Am dat tot ce aveam, plantând în inima mea semințe ale sacrificiilor și ale faptelor care aveau să răsară din pământul roditor al iubirii și toate pentru ea, însă nu a fost suficient, niciodată nu a fost.

Iubirea… cât poate fi de profundă! De puternică și, totuși, atât de delicată… condusă de dorințe necunoscute celor ce se încred în ea. Un sentiment care i-a nenorocit pe mulți, un sentiment care poate fi atât binecuvântare cât și blestem.

 

Filipoi Andrei-Gabriel

Derulează înapoi