Tag archive

român

Recenzie – „Un bărbat pe nume Ove“, de Fredrik Backman

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
„Un bărbat pe nume Ove“

„Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman, este primul roman scris de acest autor. Mărturisesc că nu am luat-o în ordine, citind mai întâi „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, carte care mi-a plăcut mult și a cărei recenzie o găsiți aici sau aici.

Stilul simplu, concis, dar totodată puternic și expresiv al lui Backman, cât și talentul său de povestitor pasionat și cu povestiri cât se poate de verosimile, m-au făcut să-i citesc și primul roman, a cărui recenzie o scriu acum.

Acțiunea se dezvoltă pornind de la Ove, un bărbat de 59 de ani, ursuz, mizantrop, tăcut și singuratic. Respectă cu strictețe și cele mai neînsemnate reguli, fiind un om foarte disciplinat, riguros și ordonat, urând haosul și fiindu-i groază de pierderea controlului asupra celor ce se întâmplă.

Ove e genul de boșorog din scara alăturată pe care urăști să-l întâlnești, deoarece nici nu se sinchisește să-ți răspundă la salut.

Are un talent aparte în a enerva oamenii cu încăpățânarea sa, acompaniată de arătătorul pe care ți-l înfige ostentativ în față. E în stare, ca să vă faceți o idee, să se certe o oră cu un chelner de la restaurant, explicându-i că trebuie să plătească mai puțin decât scrie în nota de plată. Da, am uitat să menționez că bătrânul e și foarte… Econom, ca să nu spun altfel.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

În spatele acestui personaj morocănos, care amintește de bătrânul Scrooge al lui Charles Dickens, se ascunde însă o ființă sensibilă, pătrunsă de iubire, veșnic îndrăgostită, loială și al cărei singur sens în viață este să fie alături de persoana iubită.

Se va petrece însă o schimbare care-i va tulbura pentru totdeauna viața, făcându-l să încerce să se sinucidă de mai multe ori. Mai mult nu vă spun despre asta, căci nu ar mai avea niciun farmec să citiți cartea.

Această întorsătură de situație din viața lui îl va conduce, de fapt, spre ceea ce pare a fi în prima parte a cărții: un bătrân morocănos, plin de tabieturi și comoditate, nedorind să ajute sau să intre în contact cu nimeni, nici chiar cu cei mai apropiați vecini.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

Treptat însă, adevărata esență a lui Ove va ieși la iveală, pe măsură ce aparențele înșelătoare vor fi șterse puțin câte puțin. Toate astea se vor întâmpla datorită unui grup destul de ciudat de ființe: o gravidă străină, un tolomac, soțul gravidei, o pisică jigărită cu doar jumătate de coadă, un homosexual și alți câțiva potențiali prieteni.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

Acest roman m-a învățat să disting esența de aparență. Uneori întâlnim persoane care ni se par morocănoase, antisociale, ursuze și rele. În realitate, însă, s-ar putea să se afle în ele o inimă mare, camuflată de catastrofele și problemele vieții… Să ne abținem deci înainte să judecăm oamenii fără să-i cunoaștem deloc cu adevărat!

Stilul de scriere ar putea părea prea simplist pentru unii. Uneori poți să ai impresia că citești o carte pentru copii, într-atât de simplu și jucăuș scrie Backman.

E însă o exprimare curgătoare, iar simplitatea poate fi, la fel de bine, un avantaj. Depinde de fiecare în parte cum interpretează. Pe mine nu m-a deranjat mult.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

Cartea am citit-o pe nerăsuflate, terminând 400 de pagini în trei zile. Nu e un suspans de tipul celui din romanele polițiste, dar e un farmec aparte pe care l-am găsit și în „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, care nu-ți permite să lași cartea din mână.

Dacă v-a plăcut „Un bărbat pe nume Ove, nu ezitați să încercați și celelalte romane ale autorului. Pe mine nu m-au dezamăgit.

Citește chiar aici și recenzia cărții „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău“!

Sursă foto: Facebook.

Fetiță de 11 ani din Roman, dată dispărută. Poliția are nevoie de sprijinul comunității!

"în Știri" "de POV21"
Fetiță

Fetiță de 11 ani, dată dispărută!

Ilinca Cătălina Dima, o minoră de numai 11 ani, a dispărut de acasă, fără urmă, iar oamenii sunt rugați să ajute autoritățile.

Fetiță de doar 11 ani plecată de acasă!

Poliţiştii din localitatea Roman au fost apelați de către o femeie în vârstă de 38 de ani, fiind informați că în data de 5 iulie 2020, Dima Ilinca Cătălina, fata acesteia de numai 11 ani, a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Dima Ilinca Cătălina are înălţimea de 1,26 m, greutate de aproximativ 40 de kilograme, părul lung și negru și ochii verzi.

În momentul în care minora a dispărut, a fost îmbrăcată cu o bluză de culoare deschisă, pantaloni tip jeans de culoare albastru, încălţată cu şlapi de culoare roz.

Oricine deține informaţii care pot duce la identificarea fetei căutate, este rugat să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

Dragoste în vremea holerei, de Gabriel García Márquez – Recenzie

"în Recenzii" "de POV21"
Dragoste în vremea holerei

„Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste.”

Cică după Romeo și Julieta, Dragoste în vremea holerei ar fi cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. Ce o face diferită e ancorarea în realitate. Față de restul poveștilor de dragoste cu floricele și inimioare, asta te tulbură și te intrigă constant. Dacă o compar cu Romeo și Julieta, aici lucrurile iau alte întorsături macabre. În romanul ăsta „simptomele iubirii sunt identice cu cele ale holerei”. Doar citind descoperi dacă și ăștia doi se sinucid la final sau trăiesc o iubire până la ultima pagină a cărții. Asta nu-ți spun, dar îți zic că-s doi îndrăgostiți ce au așteptat pentru a fi împreună 50 de ani, 9 luni și 4 zile.

Florentino Ariza e o imitație de Don Juan care are vreo 622 de relații amoroase în palmares. Singura sa iubire, însă, a fost și a rămas Fermina Daza de care se îndrăgostise la 20 de ani. Cu ea s-a iubit pătimaș în tinerețe, dar ea-l refuză și se căsătorește cu un doctor bogat, trădându-i iubirea. Clasic.

Cum am ajuns să citesc cartea asta, nici măcar eu nu mai știu. Știu că din reclamele alea enervante de pe Facebook mi-a apărut una care descria cartea asta. Știam de ea, mi-a tot fost recomandată. M-am convins că e bună. E una din cărțile numai bune de citit și de asociat cu vremea de acum. Cu izolarea și pandemia din 2020. Se aseamănă multe.

Tocmai de aia am căutat-o ca să vad cel mai ieftin preț pentru ea (că n-aveam chef de cheltuit bani aiurea) și am găsit 2 variante pe care ți le las și ție aici.

Vezi pretul la Libris

Vezi pretul la eMag

Ce e interesant la cartea asta e limbajul necenzurat, liber, ca și cum autorul ar vorbi cu tine prin personaje. La un moment dat zice că  „lumea se împarte în două: cei care se cacă ușor și cei care se cacă greu.”

Florentino a trăit o intensă poveste de dragoste cu Fermina, chiar dacă nu e povestea la care visează fetele în copilărie. El îi scria scrisori despre gânduri, despre iubire, despre viață și moarte. Unele scrisori, cele de la început erau pătimașe, de dor și de iubire, cele despre ei. Despre „dragoste sufletească de la mijloc în sus și dragoste trupească de la mijloc în jos.” Dragostea aia oricând și oriunde.  La un moment dat se știau așa de bine încât devenise evervant faptul că, în aproape orice moment al zilei puteau să-și continuie unul altuia gândurile.

„Cât timp ești dispus să aștepți pentru iubire? Toată viața.”

Vezi pretul la Libris

Vezi pretul la eMag

Cine mai scrie scrisori în ziua de azi? Nu de alta, dar să-mi scrie și mie, că-s curioasă cum e sentimentul ăla. Așa, ca fapt divers. Sincer, dacă aș povesti cu tine despre fiecare personaj în parte, ți-aș zice, ca părere personală, că Ariza mi se pare genul bărbatului ce, refuzat fiind de o femeie care s-a căsătorit cu altul, devine obsedat de ea. Deși, în timp, și el se bucură de bani, afaceri și de femei cât nu are anul zile, trăiește în trecutul care nu îi mai aparține. Timp de 50 de ani să vrei o femeie și abia după juma’ de secol să-i mărturisești că încă o iubești e interesant de urmărit. Ariza e personajul care-și dorește o iubire interzisă. Ea, însă, căsătorită cu doctorul Jubenal Urbino, este o mamă și o soție supusă.

„Partea proastă într-o căsnicie e că se sfârșește în fiecare noapte după ce faci dragoste și trebuie s-o iei de la capăt în fiecare dimineață, înainte de micul dejun.”

Vezi pretul la Libris

Vezi pretul la eMag

Dragoste în vremea holerei este un roman care poate fi citit de oricine, dar nu poate fi înțeles de oricine, așa că te provoc să-l înțelegi. De ce? Simplu. Care dracului de bărbat mai așteaptă 50 de ani pentru o femeie care l-a refuzat? Care dracului de bărbat mai scrie scrisori și care dracului de bărbat își face promisiunea că te va iubi toată viața? Când am citit primele pagini, asta mi-a fost întrebarea. Și am găsit răspunsul. Tu poți să-l găsești?

Știi de ce întreb astea? Pentru că poate trăiești o poveste de dragoste în vremea pandemiei, la fel ca mulți alții. Asta dacă nu v-a despărțit distanța. Și dacă nu, tu cât ai aștepta după marea ta iubire?

Știu că-i haos acum cu iubirea în carantină. Tocmai de aceea, am găsit un articol pe care fiecare om care iubește acum, chiar și pe timp de pandemie trebuie să-l citească. Dă click aici dacă te regăsești printre îndrăgostiți.

Recenzie – „Litera stacojie”, de Nathaniel Hawthorne

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
Litera stacojie

O adevărată călătorie imaginară în lumea austeră a puritanilor din Noua Anglie, „Litera stacojie” abordează teme precum păcatul, căința, rușinea, pedeapsa și recuperarea demnității. Toate acestea pe fundalul unei morale cât se poate de stricte ce aparține unei lumi unde adulterul este pedepsit cu moartea pe eșafod. Haideți să aflăm câteva detalii introductive.

„Litera stacojie”, de Nathaniel Hawthorne, este un roman de ficțiune istorică. Publicat în anul 1850, reprezintă o carte clasică a literaturii americane, iar acțiunea este plasată în colonia puritană Massachusetts, Noua Anglie (America).

Are 333 de pagini structurate în 24 de capitole, la care se adaugă o prefață și o introducere, ambele semnate de autor. Numărul de pagini nu mi s-a părut deloc exagerat, mai ales că abundă de suspans care să te determine să dai paginile fără să respiri.

Vrei să citești cartea? O poți cumpăra de aici!

A de la adulter

Dacă până acum v-am plictisit cu detaliile tehnice (dar necesare), să ne aventurăm în continuare în povestea lui Hawthorne! Titlul cărții, „Litera stacojie”, face referire la pedeapsa pe care o are de suportat Hester Prynne, protagonista romanului. Aceasta cade victimă oprobriului public după ce este găsită vinovată de adulter. Deși legea prevede moartea pentru acest delict, va avea parte de indulgență din partea judecătorilor. Aceștia se vor limita la a o obliga să poarte litera A de la adulter pe piept tot restul vieții.

Protagonista va deveni astfel obiectul bătăii de joc a tuturor locuitorilor din colonie. Viața sa va fi un calvar, alinată doar de o copilă excentrică despre care vă las să aflați singuri mai multe.

Cu cine a comis Hester păcatul? Atunci când am aflat, am rămas șocat!

Mi-a atras atenția discrepanța dintre pedeapsa primită de Hester și cea primită de către misteriosul complice. Dacă femeia este înfierată cu pecetea rușinii, bărbatul, nu mai puțin vinovat, va rămâne necunoscut. Deși toată lumea arde de curiozitate, Hester nu-i va dezvălui identitatea. Atunci când am aflat cine e cu adevărat acest om, am rămas șocat! M-a lăsat cu gura căscată – e ultima persoană la care s-ar fi putut aștepta locuitorii Noii Anglii!

Totuși, cu toate că el nu va fi pedepsit public, va îndura în intimitatea sufletului său remușcări mai grele de dus poate decât însăși litera stacojie. Autorul urmărește gândurile și acțiunile sale, analizându-l psihologic prin prisma personajului Roger Chillingworth. Adevărat demon întrupat, acesta este soțul lui Hester și vrea să se răzbune pe cel care i-a distrus mariajul.

Ce se va întâmpla cu Hester și cu partenerul ei protejat de umbra necunoașterii? Vor fi descoperiți și uciși în zumzetul unei uri colective? Își vor purta rușinea și vinovăția în ascuns pentru tot restul vieții lor? Acestea sunt întrebările care m-au făcut să citesc cartea pe nerăsuflate.

Un roman despre vinovăție ascunsă, rușine și păcat

În lumea contemporană, o faptă precum cea făcută de Hester e ușor trecută cu vederea, ba chiar considerată de mulți nevinovată. În lumea puritanilor din „Litera stacojie” însă, persoane extrem de religioase și morale, adulterul era o infracțiune și, totodată, un păcat foarte grav. De aceea, el îi dă peste cap viața tinerei femei, transformând-o într-o suferință continuă. Destinul ei se limitează la ispășirea vinovăției. Fiecare pas pe care îl face denotă rușine.

Va reuși ea ore să-și recapete demnitatea? Va fi veșnic privită cu atâta lipsă de respect și ură de către contemporanii ei? Oare nu mai există iertare pentru ceea ce a făcut?

În tot acest timp, bărbatul din umbră își continuă viața. Se bucură de faima și aprecierea unanimă a locuitorilor din colonie, iar asta nu se schimbă odată cu comiterea adulterului, deoarece nimeni nu știe că și el a fost părtaș la asta. Oare va rămâne așa până la final? Nu-și va arăta divinitatea dreptatea în acest ținut profund pătruns de religiozitate și austeritate?

Îți place această recenzie? Vezi aici mai multe!

Ce înseamnă, de fapt, vinovăția?

Dincolo de intriga atractivă a poveștii, lucrurile pot fi pătrunse mai adânc. Ce înseamnă, de fapt, vinovăția? Mai poți scăpa de ea odată ce ai făcut un lucru rău? Rămâi cu acest stigmat pus pe frunte (sau pe piept în cazul lui Hester) toată viața? Cum îți poți recăpăta demnitatea și conștiința curată după ce ai păcătuit, cum te poți curăța, ispăși? Acestea și multe altele sunt lucruri la care am încercat să reflectez citind cartea. Sper să vă incite și pe voi la meditații mai atente asupra acestei teme!

Ce mi-a plăcut la acest roman?

Fiind un fan al cărților de ficțiune istorică, m-au impresionat limbajul elegant și frumos și stilul clasic, abundent în figuri de stil și adjective. Am adorat portretele zugrăvite amănunțit, cât și descrierile care m-au teleportat în Vama despre care se vorbește în introducere. Acțiunea, intriga, suspansul, toate acestea m-au determinat și mai mult să continui lectura cu drag.

Urmărirea reacțiilor psihologice ale personajelor, mai ales ale pastorului, a fost o altă parte care m-a impresionat. Probabil că, din acest punct de vedere, ar fi o lectură plăcută pentru fanii lui Dostoievski.

Ce nu mi-a plăcut la acest roman?

Nu mi-a plăcut că, pe alocuri, descrierile erau plictisitor de lungi și detaliate. De asemenea, autorul are un stil de a scrie frazele destul de lungi, întinse pe câteva rânduri. Pe mine personal nu prea m-a deranjat, dar cred că e bine de știut pentru cei ce au cartea în vedere. Nu toți rezonează cu genul acesta de stil.

 

Una peste alta, a fost un roman foarte frumos, atât în ceea ce privește povestea, cât și în ceea ce privește stilul. Dacă credeți că vi se potrivește, vi-l recomand cu drag!

 

Este oficial! Primul român ucis de Coronavirus!

"în Știri" "de POV21"
român ucis de Coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat primul român ucis de Coronavirus! Acesta era stabilit în Italia și avea și alte probleme de sănătate!

MAE a declarat: „În contextul informațiilor din mass-media care menționează decesul, în Republica Italiană, a două persoane de cetățenie română ca urmare a infecției cu COVID-19. În urma demersurilor Ambasadei României la Roma și ale Consulatului General al României la Milano, autoritățile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.”

Cât despre situația actuală din România, s-au confirmat 99 de cazuri de Coronavirus, astfel fiind la doar un pas de scenariul 3.

Pentru mai multe detalii despre Coronavirus și metodele de prevenire a acestuia, click aici!

Autor: Fodor Andra- Maria

Un român din Italia a ieșit din carantină pentru a căuta o prostituată!

"în Știri" "de POV21"

Un român din Italia a ieșit din carantină pentru a căuta o prostituată! Acesta a părăsit zona de carantină pe care a fost obligat prin lege să o păstreze și a ieșit pe străzile din Torino. Acesta a fost interogat de către o patrulă de poliție, iar motivul pentru care era în stradă a fost uluitor…

Românul din Italia a părăzit zona de carantină, iar la ora 02:30 aproximativ, a fost întâmpinat de o patrulă de poliție italiană, pe o stradă din Torino. Acesta a răspuns în fața acesteia că se află acolo pentru a căuta o… prostituată. Ulterior a fost acuzat de faptul că nu a respectat normele impuse de Guvernul Italian, a părăsit zona de carantină pentru prevenirea Coronavirusului și putea să pună în pericol viețile altor persoane cu care intra în contact… în speță… prostituata!

Doar supermarketurile și farmaciile sunt deschise în această perioadă, în rest barurile, restaurantele și magazinele au fost închise, de asemenea s-au anulat meciuri de fotbal, competiții, s-a suspendat anul școlar și s-a declarat carantină pe tot teritoriul Italiei.

Măsurile au fost luate în urma primelor infecții și decese, iar până acum, în Italia, sunt peste 12.000 de persoane infectate și peste 830 de decese înregistrate. Doar miercuri au fost înregistrate 2.313 noi îmbolnăviri și 196 de decese.

China a decis să trimită Italiei ajutoare, cu toate că și ea este afectată, respectiv îi va trimite experți în materie de viruși și materiale pentru populație care previn răspândirea acestui virus. Donald Trump a suspendat zborurile din Europa, cu excepție Marea Britanie, spre SUA.

Un român s-a sinucis din cauza salariului prea mic!

"în Știri" "de POV21"
Un român

Un român și-a pus capăt zilelor din cauza sărăciei!

Un român de 51 de ani, bistrițean, și-a pus capăt zilelor din cauza salariului prea mic. Acesta era angajat la o fabrică din Bistrița. A fost găsit spânzurat la el acasă, pe strada George Enescu. Polițiștii efectuează în continuare cercetări, iar necropsia cadavrului va fi necesară pentru stabilirea concretă a decesului. Se pare că soția sa din străinătate a sesizat întâmplarea autorităților, care odată ajunse la fața locului au aplicat manevrele de resuscitare, însă fără folos.

Autor: Ordace Ionuț

S-a confirmat primul caz de coronavirus al unui cetățean român, la bordul navei Diamond Princess

"în De văzut" "de POV21"

S-a confirmat prima infecție cu coronavirus a unui cetățean român! Acesta a fost depistat cu coronavirus la bordul navei Diamond Princess! MAE precizează că acesta a fost transportat în Japonia pentru tratament de specialitate, în izolare.

Ministerul de Externe al Japoniei, conform știrilor PRO TV, a notificat Ambasada României din Japonia despre unul dintre cetățenii români, suspecți de coronavirus.  Pe nava operată de compania Princess Cruise numită Diamond Princess, aflată în carantină de pe 3 februarie în largul Japoniei, sunt 3.711 de oameni. Dintre acești, 17 sunt români: 15 membri ai echipajului și doi pasageri.

Ministerul de Externe al Japoniei a declarat că cetățeanul român a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale și că acesta a fost transport într-un spital specializat, în izolare, pentru tratament de specialitate.

Declarația MAE:

„Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei că un cetățean român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale (coronavirus).

Cetățeanul român a fost transferat pentru izolare și tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situații. Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat, în regim de urgență, demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autoritățile nipone. De asemenea, Ambasada României în Japonia menține legătura și cu ceilalți cetățeni români aflați pe vasul Diamond Princess. Pe vas s-au aflat 17 cetățeni români (15 membri ai echipajului și 2 pasageri)”.

sursa foto: businessinsider

„IT” de Stephen King – o poveste, o iubire, o lecție de viață

"în Texte/Cărți & Filme" "de POV21"
„IT”

Zilele trecute am fost la cinema și am văzut „IT”. Nu doar pentru că este un film horror bun și pot spune că sunt o fană înrăită a acestui stil, ci pentru că a fost una dintre cărțile care mi-a marcat adolescența.

Știu, reușesc să îmi imaginez zâmbetul ironic al multora dintre voi ,,o altă ecranizare după una din cărțile de groază ale unui scriitor comercial”.

Sunt de acord cu voi, la prima vedere, este o carte horror concepută să o citești pe peronul unei gări, întinsă pe șezlong la mare sau într-o după amiază ploioasă de marți.

O carte ușoară de vacanță… Cum ar spune mulți, pe care să o uiți în scurt timp. Însă, eu cu inima și mintea mea de adolescent am descoperit în spatele zâmbetului macabru al lui Pennywise fantastica lume a copilăriei, a prieteniilor sincere și a promisiunilor făcute la o vârstă a inocenței.

Vizionând „IT”, am retrăit emoții de mult uitate.

Știți, acele trăiri pe care doar când ești copil le simți, când cel mai banal lucru ți se pare cel mai important din lume, când orice zi este o aventură, când prietenii și locul de joacă sunt întregul univers. Nu aveai nevoie de gadgeturi și electronice să fii fericit și toate astea pentru că ERAI DEJA.

O carte în care descoperi că o promisiune făcută la o vârstă fragedă e tot o promisiune și este în totalitate respectată: ,,Am făcut o promisiune. Toți am promis c-o să ne întoarcem dacă acel ceva începe să se întâmple iar”. O carte care te învață să nu fii individualist și că doar împreună se poate realiza ceva măreț.

Înveți că fiecare dintre noi avem temeri, frici ce trebuie înfruntate.

Așa și este, tuturor ne este frică de ceva, de schimbare, singurătate, eșec,  evoluție, dar uniți cu alți câțiva oameni vom reuși să le depășim: ,,Doar împreună îl putem învinge”.

Cu toate că este o carte scrisă acum 33 de ani, a reușit să evidențieze probleme primordiale ale umanității, ale conviețuirii într-o societate și anume bullyingul, pe când alți scriitori au evitat să vorbească despre acest lucru.

Bullyingul este teroarea copiilor.

Este întâlnit foarte des în „IT pentru a evidenția gândirea limitată a oamenilor ce trăiesc într-un sat ca Derry în acea perioadă. Cei mici ajung să se interiorizeze, să aibă probleme comportamentale, psihice și chiar care duc la suicid. Ajung să accepte un străin ,,ciudat și înspăimântător”, ce ,,pariază că ai o grămadă de prieteni” pentru a evita singurătatea.

Împreună, unii reușesc să combată acest fenomen sfâșietor, fiind acceptați de prieteni și chiar de familie.

Stephen King este considerat, de către criticii literari, un scriitor comercial. El reușește, însă, cu simple cuvinte să creeze o atmosferă fantasy. Nu a încercat să scrie o capodoperă folosind cuvinte academice. Nu a încercat să scrie ,,Marele Roman American”.

Nu are nevoie de fraze lungi sau cuvinte elevate pentru a reuși, pentru că știm toți că… ,,e ușor a scrie proză când nimic nu ai a spune”. Autorul reușește cu o foarte mare simplitate să construiască personajele. Acesta găsește un mod facil de a transmite sentimentele anilor ’50 cu evidențe ca vata pe băț, castane, popcorn proaspăt, cu bâlciurile mereu prezente și clovnii care împart baloane.

„IT” mai poate fi considerat o hiperbolă ce amintește de violența, abuzul, homofobia, rasismul și misoginismul din acele vremuri.

Lumea era speriată de noutate, de a recunoaște că poate ai o altă orientare sexuală și chiar dacă ajungi să faci acest lucru ajungi să fii izolat, bătut sau chiar omorât în cele mai înfiorătoare moduri.

,,Cu toții plutim aici jos!”

… Toți putem ajunge jos în viață. Pennywise poate fi asociat, metaforic vorbind, cu greutățile peste care este necesar să trecem, peste momentele de impas ce ne schimbă perspectiva. Ne ajută să evoluăm sau să stagnăm într-o situație inoportună.

Toți ajung să evolueze în plan profesional, dar traumele trăite în Derry se fac simțite în viețile personale ale protagoniștilor și demonstează că nu pot fi șterse niciodată.

Bill, ajuns un scriitor renumit de romane horror. Nu reușește să șteargă sfârșitul sfâșietor al evenimentelor, fiecare carte a sa având un final macabru. Beverly este căsătorită și devine o mare creatoare de design, dar este abuzată fizic și psihic de către soțul ei, la fel ca în copilărie.

Ben, un arhitect premiat, ajunge să își înece amarul într-un bar. Este singur la fel ca Richie, care este un comediant singuratic. Eddie deține o firmă de transport pentru celebrități, dar s-a căsătorit cu o femeie asemănătoare mamei lui obeze și ipohondre.

,,Urmele de pe corp se șterg, dar din suflet niciodată”.

Iubirea trăită în perioada copilăriei nu se poate uita niciodată. Nici chiar atunci când un ,,monstru” încearcă să îți șteargă amintirile. Iubirea pentru prieteni sau pentru o persoană mai specială nu se șterge, pentru că ,,iubirea nu este ușoară cum toate poemele ne spun, iubirea are dinți ce mușcă și rănile nu se închid niciodată”.

Copii fiind, au reușit să găsească mult mai ușor curaj în depășirea fricilor, iar la maturitate ajung la gesturi extreme în ocolirea acestora:

,,Poate de asta ne-a făcut Dumnezeu copii prima dată și ne-a construit cât mai aproape de pământ, pentru că El știe că trebuie să cazi și să sângerezi mult înainte de a învăța o simplă lecție. Plătești pentru ce primești, deții ce ai plătit… și mai devreme sau mai târziu ce e al tău se întoarce la tine”.
,,Poate nu există asemenea lucruri ca prietenii buni și răi. Poate există doar prieteni, oameni care stau lângă tine atunci când ești rănit și care te ajută să nu te simți atât de singur. Poate merită să îți fie frică mereu, să speri și să trăiești pentru ei. Poate chiar și să mori dacă asta trebuie să se întâmple. Nu prieteni buni. Nu prieteni răi. Doar persoanele pe care le vrei și cu care ai nevoie să fii; oameni care și-au construit casele în inima ta”.

Dacă „IT” este doar o carte de groază, atunci este o carte de groază în care Ben, Billy, Eddie, Rich, Beverly și Stanley reprezintă copilul din noi. Creatura, monstrul, „IT” este viața, iar teroarea ce se așterne peste Derry este frica de ce ne rezervă viitorul.

În final, vă recomand să vă păstrați zâmbetul din colțul buzelor. Pentru emoțiile trăite eu îi mulțumesc acestui scriitor ,,comercial” și mă înclin în fața lui…

Jos pălăria, domnule King …

…și lasă-i să zâmbească. Eu sunt convinsă că cineva întins pe șezlong, amintindu-și de copilărie, a uitat de vară și de mare. Sunt convinsă că o persoană, undeva, a tresărit într-o după amiază ploioasă de marți. Câți mai cred că pe peronul unei gări ochii cuiva au lăcrimat … cu o carte de groază în mână.


Autor: Laura Ștefania Bîrgaoanu

Poveste româno-americană

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
American

Mi-ai oferit un vis american
Printre trabucuri din Vegas și drumuri lungi cu bolidul
Prin noapte,
Prin melodii veșnic tinere de care consumeristul comun nu se plictisește,
Așa erai tu;
Dar, în vremea aceea, într-o Românie unde
Revoluția din ’89 se purta în fiecare zi
În mințile noastre,
Și influențele pro-ruse se ascundeau sub cranii ca un praf ce se confundă cu suprafața,
Visul era un lux pe care nu ți-l puteai permite
Fără traumele de taxă,
Totuși visam, cum am fost învățat de la ai mei,
Printre anxietate
și rușine de a mă arăta fără tăieturi cu veteranii războiului contra emoției,
Visam printre ani întregi pierduți
din lipsă de coordonare emoțională,
Visam împotriva semnelor din naștere
Cu o ferocitate tăcută ca un leu în cușca de la zoo,
Și m-ai salvat, chiar dacă pentru câteva secunde,
M-ai ridicat cumva din praful produselor cumpărate din piață de la chinezi,
Ai scăpat copilul din mine de țara aceea care atunci pipăia democrația pentru prima dată,
Ca un virgin, o adolescentă cu țâțe mari,
Mi-ai oferit un vis american
cu miros de papuci noi
Și cu o grandoare articulată mai departe doar de frumusețea ta
Orbitoare. De parcă toți cei 45 de președinți îți erau la picioare
Și Casa Albă era locul tău de vacanță,
Un al doilea garaj în care îți pierzi nopțile de vară
Și m-ai pierdut și pe mine întocmai ca una din zilele acelea,
O viață plină de grandoare printre adidași exuberant de scumpi,
Socializat cu vedete, petreceri la mare și pe iahturi,
Mașini și un corp
Care ar face structuralitatea străzilor din S.U.A.
Să pară tăiței vărsați pe jos de un copil,
Dar în vremea aia, când multă lume se lupta cu ea însăși fără să își dea seama
Și nu știau că armele sunt la ei,
Să visezi era o crimă;
Și totuși am visat când ți-am văzut ochii
Și coafura
Și corpul,
Desprinse toate dintr-un film de Hollywood în care aș fi văzut-o și pe Lana del Rey,
Am visat la pachet cu vorbele dureroase,
Cu bătăile coborâte din romanele lui Rebreanu,
Cu neputința de a arăta lumi neștiute
Unui ego care nu își ridică capul din piept,
Am visat la pachet cu foamea, călușul la gură neîncrederea,
Mi-ai oferit un vis american printre dansuri sub stele,
Săruturi în cele mai perfecte momente
Țigări stinse după lucruri memorabile,
autocunoaștere
Fugă de acasă, politică, filosofie, management, psihologie
Și alte lucruri despre care nimeni nu vorbea înainte
Iar acum trebuie să luptăm pentru ele,
Pentru că lupta nu se termină niciodată
Sub craniile noastre,
atunci, ca și acum, să visezi era un genocid
Și chiar dacă relativitatea-n
care-am fost parteneri în pat
Și în mutilat imperialismul s-a terminat,
O să continui sa visez cu prețul rației,
Pentru că tu rămâi tot un vis
American de export.

Sex, shopping și un roman – nu judeca o carte după copertă

"în Cărți & Filme" "de POV21"
shopping și un roman

Căutând să abordez și alte lecturi decât cele obișnuite de mine, luna aceasta am citit Sex, shopping și un roman.Recunosc, am fost oarecum atrasă de coperta minimalistă și titlul excesiv de vibrant. A contribuit semnificativ și recomandarea unei persoane dragi mie.

Am rămas plăcut surprinsă de acest roman tocmai pentru că reprezenta ceva „diferit” față de cărțile cu care eram obișnuită. Alain de Botton are un stil incredibil de a scrie, aș putea să îl încadrez în tipologia scriitorilor contemporani prin faptul că inserează atât de spontan umorul în chestiuni serioase.

Cartea sa este o îmbinare de idei filozofice de la mai marii Kant, Rousseau și Socrate. La care se adaugă idei interesante din psihologia lui Jung și cu titluri din mari clasici, precum „Madame Bovary” a lui Gustave Flaubert.

Povestea urmărește destinul a doi oameni moderni, Alice și Eric. Autorul disecă etapele îndrăgostirii lor.

Este oarecum ironică potrivirea celor două personaje, întrucât redau tipuri umane diametral opuse.

Alice – o fire visătoare, romantică, cu o scăzută stimă de sine și foarte dependentă de oamenii din jurul ei, îndeosebi de părerile acestora.

Eric – tipul masculului perfect, incapabil de a arăta afecțiune pură sau orice fel de vulnerabilitate, ancorat în tehnologia modernă și într-un stil riguros de viață.

Acțiunea romanului este relativ banală. Autorul nu pune accentul pe scene scandaloase sau pasionale de iubire, ci analizează, de fapt, întâlnirile și ieșirile lor în oraș, diferitele certuri și dispoziții pe parcursul unui an de relație.

Te-ai aștepta ca din cauza titlului, cartea să includă scene de dragoste, vulgaritate, cenzurată sau nu, poate și nuditate.

Însă „Sex, shopping și un roman” prezintă, de fapt, nuditatea emoțională și modul total diferit în care protagoniștii o interpretează. Povestea lor m-a învățat că o relație necesită toleranță și deschidere din partea ambilor parteneri, altfel devenind doar o formă de dependență socială.

Alain ironizează totodată societatea consumeristă. Explicând impactul psihologic pe care cumpărăturile, revistele și romanele îl au asupra noastră, substantivele din titlu devin simboluri ale unor analize calitative asupra actualei umanități.

Și credeți-mă! Descoperirile sale o să vă facă să vă schimbați perspectiva asupra multor aspecte ale vieții. Așa cum doar Alain de Botton o poate face!

,,Dragostea e numai un ciudat proces de exagerare a diferenţei dintre o persoană şi alta.”

Spor la citit!

Malakai – Despre cum dragostea poate opri un suicid

"în Cărți & Filme" "de POV21"
Malakai

Nu este vorba despre o simplă și clișeică poveste de dragoste. Este despre faptul că Adina Stephanie reușește să dea viață personajelor principale: Malakai și Hannah (Anna).

Faptul că cineva îți invadează viața, te scoate din minți și te face să nu te recunoști pe tine însuți…

Nu este un sentiment plăcut. Este ceva ce te consumă, iar faptul că nu știi din ce motiv se întâmplă totul te înnebunește.

Povestea lui Hannah se rezumă la faptul că a fost omul potrivit la momentul potrivit. Salvând o viață, a reușit să o distrugă pe a ei. Să se consume. Să facă tot ce îi stă în puteri pentru a ajuta o persoană pe care nici măcar nu o cunoaște.

Faptul că este forțată să intre nepoftită în viața lui Malakai D’Andre nu o ajută. Felul în care o tratează și o respinge o atrage din ce în ce mai tare și simte că nu poate să îl lase baltă. Intră în viața lui, iar când ajunge să îl salveze pe el, observă că s-a pierdut pe ea.

Volumul I e despre lupta prin care trece o persoană pentru a salva pe cineva de propriile gânduri și fapte.
„Nu mi-am dorit niciodată să mă îndrăgostesc, să devin vulnerabilă și să am pumnul unei alte persoane încleștat în jurul inimii mele.”

În volumul II, totul trece la o altă extremă. Faptul că îl scoate pe Malakai din întuneric prin toate metodele posibile, iar el cade de fiecare dată înapoi în gândurile lui negre și sinucigașe… Îi umple sufletul Hannei de dezamăgire. Faptul că o poreclește Anna o scoate din minți și chiar dacă el știa lucrul ăsta, continua să îi spună astfel.

Nimeni nu îți apreciază eforturile și prezența până când nu le simte lipsa…

Sinuciderea nu este un lucru plăcut, dar este un subiect care trebuie abordat. Hannah aflând adevăratele percepții ale lui Malakai despre viață, îl pune să îi spună în fiecare seară cuvântul magic : „promit”… Îi promitea că va rămâne în viață pentru ea. Pentru unii un lucru banal, dar când ești pus în fața faptului împlinit, e ceva vital.

Promisiunile nu se încalcă, indiferent cât de mici și simple sunt ele.

Dacă am învățat ceva din Malakai volumele I și II, este că nu poți renunța să ajuți o persoană doar pentru că nu vrea să fie ajutată. Nu poți renunța să fii un om bun, indiferent de sacrificiile care trebuie depuse.

Nu uitați: Prețuiți ce aveți, cât aveți. Malakai și-ar dori să mai aibă această șansă.

 

Despre poporul român

"în Texte" "de POV21"

„Ne-am născut în cel mai frumos loc de pe pământ,

mângâiați ușor de-un soare blând,

meditând la tot ce-i sfânt.”

Poate ai ajuns și tu să te întrebi ce s-a întâmplat cu poporul nostru mândru și cu românii noștri buni.

Trăim în România și știm deja ce fel de oameni suntem, dar cum erau cei dinaintea noastră? Cum erau strămoșii noștri români? Ce trăsături distinctive am moștenit de la ei ca popor? Și de ce nu le mai regăsim atât de pregnant unii în alții? Am decis, așadar, să vă explic puțin perspectiva mea asupra subiectului.

Ei bine, eu tind să cred că românul de altă dată era un om cât se poate de simplu și cu o inimă mare. Era omul care își ajuta semenii cu orice e nevoie și de câte ori e nevoie, pentru că altfel nu l-ar lăsa conștiința în pace.

Este omul pentru care cel mai important lucru este să își formeze o familie, să își asigure hrana și să ducă o viață cât se poate de liniștită alături de aceasta. Pentru el nu conta politica, războaiele sau averea. O bucată de pământ bun și o soție îi erau mai mult decât suficient.

De ce a pătimit românu’ atâtea de-a lungu’ timpului? De bun ce-o fost.

Românii sunt oamenii care chiar știu să se distreze! Și cred că până și la momentul actual o facem mai bine decât multe țări europene. Omul știa când munca e muncă și chefu’ e chef.

Și cum putem fi atât de siguri de lucrul acesta? Păi, prin toată muzica și dansurile noastre populare, cărora nici un străin nu le face față! Ați mai văzut undeva hore așa frumoase ca ale noastre sau cineva să fie în stare să danseze învârtita?

Creațiile acestea ne reprezintă, pentru că arată cât de mult am iubit noi viața. Și probabil pălinca noastră are mai multă tărie în ea decât vreun alcool rusesc, deci eu nu știu ce altă concluzie să trag din asta, în afară de voioșia noastră.

Românul a fost un om harnic și umil. Și femeia și bărbatul munceau cu spor în fiecare zi, ea căutând să țină ditamai gospodăria și puzderia de copii sub control și el producând mâncarea de toate zilele.

Mergeau ciobanii, bieții de ei, luni întregi de acasă, lăsând soțiile ca vai de ele, pentru a le oferi o viață îndestulată.

Desigur, românii au fost întotdeauna un popor de oameni evlavioși și totodată plini de superstiții. Uneori nici nu îmi vine să cred cum puteau ei crede că Dumnezeu are permanentă grijă de viața lor și, totuși, căutau ghicitoarele și vrăjitoarele cu speranța unei „luni cu noroc”.

Am fost învățati să iubim biserica, cum o făceau și ei. Iar eu sincer cred că, în zilele negre, rugăciunea le era singura călăuză românilor. Ei alegeau să nu își piardă speranța, că sigur străinii îi vor lăsa cât de curând în pace…

Avem mai multe biserici și mănăstiri decât spitale, dar n-am putea vreodată să le demolăm, pentru că am distruge întregile speranțe ale străbunilor alăturea cu ele!

Străinii apreciază aceste lăcașuri, deși n-au înțeles niciodată ce au însemnat ele pentru noi, pentru cei de altă dată…

Și știu că lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Țara e acum plină de hoți, corupți, șmecherași de cartier, femei materialiste. Țăranii nu mai sunt atât de apreciați ca în trecut, intelectualimea contează.

Și familiile noastre fericite le vezi mai mult în pozele din Anglia, Germania, Italia… De fapt, cumva, undeva în tot procesul acesta de globalizare, am preluat atât de multe de la alții și am uitat ce ne-a rămas de la noi…

Pentru adolescenți, nimic din ce am spus nu este echivalent cu „un om fericit”, nu când un serial american e mai important decât statul afară sau să îți pui piercing-uri e ultima modă. Și cu siguranță nu atunci când toată media îți urlă că trebuie să faci bani, bani mulți, ca să fii fericit.

Istoria n-a fost blândă cu noi. Timpul n-a fost blând cu noi. Din păcate, noi am fost mereu prinși la mijloc între interesele altor imperii și dorințele altor conducători.

Eu tind să cred că românilor le era suficientă bucata asta de țară și că ar fi muncit cu spor și drag să o facă mai frumoasă, pe când ceilalți nu se gândeau decât la cucerire.

Dintr-o anume perspectivă, poporul nostru a fost diferit de celelalte, a fost autentic! Dar ne-am pierdut de-a lungul timpului și e extrem de important să ne regăsim acea autenticitate din nou.  Eu cred că a mai rămas încă ceva bun în noi.

Rămâi român cu duhul.

Mândru că sunt român

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"
Mândru

Personal, nu am înțeles niciodată expresia aceasta.

Nu e vorba despre definițiile din dicționar, ci e vorba de întreaga sintagmă, în sine. Cum… faci acțiunea de … “a fi” român? Cum anume… depui un efort în asta și cu ce-ți valorifică ție munca? Și mai ales, cum poți fi mândru de asta?

În primă fază, am observat absurditatea faptului de a te mândri cu ceva ce nu întreprinzi; ceva pentru care nu depui un efort, ci doar este sau se întâmplă.

Deci mi-am tradus vorba în “Mândru de situația contingentă a faptului că sunt român”.

Totuși, poate am omis ceva în raționament. Anume un context ce servește drept contraexemplu raționamentului de tip “E absurd să te mândrești cu o stare curentă.”

Da, desigur, acest lucru pică în foarte multe contexte: “Mândru că sunt profesor.” sau “Mândru că am inventat stiloul.” și așa mai departe.

Totuși, ce au toate acesta în comun?

Efortul. Faptul de a munci și de a fi făcut ceva în prealabil situației. Cu alte cuvinte, acea situație a avut o oarecare dependență de cel care e mândru.

Foarte fain pân’ aici, nu?

Ei bine, cum ajunge cineva eligibil de-un astfel de motiv de mândrie de a fi român? Se naște, presupun… sau mai corect, a fost născut, că nici măcar aia nu a fost decizia lui.

Deci din vorbele inițiale, eu aud:

“Mândru de situația contingentă a împlinirii unui fapt independent de mine, anume că sunt român.”

Da, într-adevăr, e foarte frumos ce au făcut predecesorii acestui popor: de la cel mai vechi sistem de scriere actualmente cunoscut, până la motorul cu reacție sau bazele ciberneticii, dar cum anume decurge din acest lucru un motiv de mândrie?

Nu înțeleg fundamentul propoziției “Mândru de situația contingentă a împlinirii unui fapt independent de mine, anume că am fost născut, căpătând apartenența la aceeași nație cu niște oameni care au făcut ceva care a schimbat mai multe vieți decât am schimbat eu.”.

De asemenea nu înțeleg, oare acel om mândru, mai era mândru dacă era născut… ne-român? Sau cum vine asta?

Așa cum nu am înțeles cum anume acțiunile altora “fac de rușine” pe cineva care nu le întreprinde.

Lucrurile de acest fel bat foarte puternic în principiile logicii și cred că ele pot fi explicate doar din punct de vedere emoțional.

Totuși, sofisme, în mod obiectiv, acestei idei pot fi asociate cumva, mai mult sau mai puțin vag, cu o dorință de afirmare, dar în final, afirmarea fiecăruia depinde de acțiunile luate de acel cineva și nu de ce au făcut ceilalți.

Așa că, dacă vrei să te afirmi, caută ceea ce îți place și învață să-l faci. Nu contează că ești român, rus, grec, american sau englez. Om să fii, că de putut poți.

Iar ca toate acestea să nu fie vorbe-n vânt, uite niște site-uri pe care poți învăța ceea ce vrei și-ți place: edx.org, skillshare, coursera, khan academy, și multe altele.

Robert Valentin Bencze

„Orbi” de Petronela Rotar – Despre abuzuri, toxicitate și renaștere

"în Recenzii" "de POV21"
„Orbi” de Petronela Rotar

Am știut, încă de la început, că o să scriu cândva despre romanul Orbi” de Petronela Rotar, însă am ezitat de fiecare dată. Despre o carte de acest fel, nu îți vine ușor să vorbești sau să îți alegi cuvintele. De ce? Pentru că, în primul rând, cartea reprezintă o oglindă ce ascunde adevăruri incomode.

Despre cine? Despre fiecare dintre noi. Despre efectul abuzurilor psihice din copilărie. Despre felul în care ne mințim în relația de cuplu. Despre puterea de a renunța la ceva ce ne face rău.

Ce înseamnă orbi? Ei bine, eu cred că ține de puterea de interpretare a fiecăruia.

Pentru mine, în contextul acestei cărți, orbi înseamnă incapabili. Incapabili de a fi sinceri unul cu celălalt sau cu noi înșine, incapabili de a face diferența dintre un sentiment profund de dragoste și un comportament abuziv.

Orbi spune povestea Alexei și a lui Călin, doi oameni frumoși, plini de ambiții, dar de asemenea, plini de răni reprimate și nevoi de atașament, pe care le conștientizează mult mai târziu.

Ce mi se pare interesant este faptul că romanul începe cu finalul căsniciei lor ratate, tocmai pentru că, dintr-un efort absurd al Alexei de a nu-l pierde pe Călin, îl cere în căsătorie pe acesta, în speranța că toate problemele relației lor se vor rezolva peste noapte.

Nu aș vrea să spun mai multe despre carte.

Fiecare o simte și o trăiește prin prisma propriilor răni, propriilor experiențe, și prin propriile nevoi de vindecare. Dar doar atunci când este pregătit.

Și știm bine, sau măcar ar trebui să știm… Trăim într-o societate în care ideea de dragoste este ridicată în slăvi atât de mult, încât se confundă cu orice nivel de atașament sau cu orice formă de abuz. Indiferent dacă e subtil sau evident, numai dovadă de dragoste nu reprezintă.

Cui i se adresează cartea?

Tututor femeilor și bărbaților care au nevoie de un imbold și de un exemplu. Oamenii pot schimba extraordinar de multe lucruri dacă și-ar face curajul să își asume ceea ce ascund în ei înșiși. Eu recomand cartea asta, în primul rând adolescentelor. Mai ales celor care, chiar dacă probabil nu au trecut prin situații de acest fel, ar trebui să știe ce reprezintă.

Asta pentru că, dacă reușești să conștientizezi propriile răni și trăiri încă din perioada adolescenței, ai un plus față de ceilalți. Vei știi să te ferești de oameni toxici. Vei știi să fugi de comportamente nesănătoase.  Astfel ai șansa să trăiești o relație autentică, atunci când va fi cazul!

Petronela Rotar este o scriitoare extraordinară dar, în primul rând, este o femeie puternică ce răstoarnă, prin această carte, majoritatea credințelor și ideilor despre relația de cuplu și interacțiunea dintre doi oameni.

Ceea ce este, de asemenea, important, este faptul că ea evidențiază nevoia de terapie, pe care cele mai multe persoane o au, oricât de fericite și de sănătoase ar părea. Terapia a ajutat-o și pe Alexa să își înțeleagă trecutul, alegerile, să își conștientizeze rănile și să își asume faptul că este răspunzătoare pentru toate evenimentele din viața sa.

„Orbi” de Petronela Rotar este o carte care, după părerea mea, îți oferă un reper. Te trezește la realitate și îți oferă o alternativă de a fi bine cu tine și cu cei din jur. Dar din acest punct, tu decizi ce faci mai departe cu viața ta.
Derulează înapoi