respect

Băi, era atât de frig afară și mergeam cu capul în jos de frig și ger. Mă plimbam supărat, dezinteresat de oameni și de oricine mi-ar fi picat în fața ochilor. Priveam oamenii, magazinele, muncitorii care se trudeau cu orele să-și mulțumească șeful scârbit de viață.

Efortul imens al muncitorilor era pur și simplu ieftin și în zadar pentru acel „boss” plin de el, și de PUTERE. La naiba, că încearcă din răsputeri să fie perfect acel muncitor, pentru un om care poate va da pe el doi bani. Băi, doar doi bani. Și de unde… că se trezește cu înjurături, scandal, poate și minus 300 de lei că îi „comentează”. Normal niciun om nu „comentează”, dar cum simte „Dumnezeu” că are dreptate lucrătorul, îl articulează, ca data viitoare să se și închine când trece pe lângă el. Și până la urmă, ce e respectul? Respectul – o nevoie ce constituie puterea sau un mijloc de a câștiga puterea?

Disclaimer: Acest articol reprezintă un articol de opinie. În caz că nu rezonați cu opinia mea, vă invit să vă expuneți punctul de vedere în comentarii. Îmi asum orice intrigă va lua naștere în urma acestui articol.

Așa trebuie să funcționeze lumea? Așa trebuie să fie oamenii?

Nu. Cred în ceea ce se cheamă, RESPECT. Nu sunt eu analist sociolog, nu sunt în măsură să judec felul în care oamenii trebuie să fie tratați de alți oameni, dar RESPECTUL este esențial. Băi, e esențial la fel ca fiecare gură de aer pe care o iei după ce stai sub apă prea mult, e esențial ca bucata aia de pâine pe care te punea maică-ta să o mănânci, că altfel nu te săturai.

Fii sincer cu mine. 

Zi-mi de câte ori ai fost tratat cu indiferență, doar pentru că persoana de care aveai nevoie te trata cu inferioritate și nu aveai ce să spui din cauză că EL deținea puterea? Să nu ai un cuvânt de spus, să nu ți se respecte statutul de om. Până la urmă urmei ești om la fel ca amețitul ăla de șef, nu?

Dă-mi două secunde să-ți zic despre cum ar fi ca șeful tău să te respecte, să te audă și să uite de puterea aia de mare barosan pe care CREDE că o are.

Ești un amărât de ospătar, să zicem. Cu toate că poate ai învățat mai mult dar n-ai avut noroc la bac și ai renunțat făcându-te taxiu de mâncare, de la bucătărie la masă. Muncești tu 10 ore pe zi, ești obosit mort de la cât ai cărat, de la clienții morocănoși și înfometați, de la cât ai șters nenorocita de podea doar să iasă bine să te poți mândri cu asta.

Băi și ce crezi? Vine „boss-ul”.

Mamă, nu o să îi placă, îți face și el capul mare și îți mai scade și din salariul ăla din care dacă îți iei 3 pâini, plătești chiria și o pereche de ghete, te uiți în sus că s-au terminat banii. Se uită la tine „baronul” și zice: „Bravo bă, așa da treabă, mergi acasă că de aici termin eu”. ȘOC. Evident că șoc, pentru că asemenea oameni NU PREA EXISTĂ. Să înțeleagă cât muncești, și să-ți înțeleagă dorințele minuscule ca puterea ta de munca rămasă după 10-12 ore.

Ăsta se numește RESPECT și în același timp, inteligență. Pentru că șeful ăla mișto pe care l-ai întâlnit, gândește și nu lasă să i se ridice alea 10 milioane în plus pe care le are la salariu față de tine.

Acum, dacă ești șef și nu te comporți la fel ca exemplul meu dat mai sus, ești un nenorocit. Dacă ești lucrător și șeful tău nu se poartă cu tine ca in exemplul dat mai sus, omule, pleacă dracului de acolo că nu ești sclav, ești om. Și ce dacă nu ai învățat destul? Și ce dacă ești ospătar? Respectul ți se cuvine, chiar prin lege.

Autor: Cristea Alexandru