Tag archive

respect

Tanti, nu îți las locul meu în autobuz!

"în Diverse" "de POV21"

Nu sunt nici nesimțit, nici egoist (bine, aici vă mint, sunt puțin egoist), dar lucrurile pe care le fac sunt pentru oameni și mă gândesc cam puțin la mine. Când vine vorba de transport în comun, devin un animal egoist și fără obraz, care nu se ferește din a trânti replici scurte. Prin urmare, „Tanti, nu îți las locul meu în autobuz!”.

Înțeleg orice nevoie umană; de multe ori nu am nevoie de vreo confirmare ca să știu exact că persoana mea este nevolnică. Pur și simplu îmi dau seama și în acel moment, abordarea este diferită. Dar, când văd că sunt luat de prost, aș fi și mai prost dacă i-aș da dreptate prostului. Sau… sunt prost pentru că nu îl las pe prost să aibă dreptate? În fine… Mă macină pe dinăuntru gândul că un prost are dreptate.

Exact așa, sunt la fel de frământat când persoanele puse pe „manevre” reușesc (încearcă, de fapt) să mă ducă de nas. Am observat o metodă eficace și diabolică (vorbesc acum despre bătrâni precum despre rău-făcători) la pensionarii cu ochi dulci care vin în autobuz să le cedezi locul. Așa că:

1. Nu sunt obligat s-o fac!

Dacă cedez eu locul pentru că simt, este altceva. Dar să ceri un loc și la răspunsul negativ să sari în sus ca un Pepsi mi se pare dizgrațios și grețos. M-ai întrebat? Ți-am răspuns. Nimic mai mult. În plus, văd la TV pelerinaje la care participă zeci de mii de oameni, care, chit că-i ploaie sau ninsoare, fac un ritual prin care trebuie să înconjoare lăcașul de cult de trei ori, pe coate și genunchi! Păi, bine, mamaie! Acolo poți, n-ai „reumă” sau dureri? În autobuz, două stații, nu poți să te ții de-o bară fixă, care merge și paralel și perpendicular cu podeaua vehiculului?

2. Șoferul e de vină!

Într-un autobuz să zicem că se găsesc 16 locuri, fără cel al șoferului. Prin urmare, cele 16 locuri trebuie să fie ocupate de 16 oameni. Unde ați văzut dumneavoastră acest lucru? Azi am luat un autobuz (am mers șapte stații) și la un moment dat eram vreo 40 de sardele buclucașe (Folosiți, vă rog, apă și săpun. Mai apoi, parfum!). Cum să nu se iște nițică harță, când stai cu cotul altcuiva în ceafă sau când nu mai apuci, la 20 de centimetri, bara „salvatoare”?

3. Am plătit pentru locul meu, matale ai abonament pentru pensionari.

Nu sunt obligat să-ți las locul meu, pe care l-am rezervat. Atât timp cât mă comport civilizat, în perimetrul lui pot face absolut orice. Dumneata, probabil (adică sigur), ai abonament aproape gratuit, dacă nu chiar gratuit. Lasă-mă și pe mine să beneficiez de un bun însușit nici măcar semi-permanent. Ai milă!

Lăsând aceste „răutăcisme” la o parte, există persoane care merită să fie îmbrățișate, iar locul merită să ți-l „donezi”. Îi faci un bine… Dacă nu este cu gură mare, e umil, stă de vorbă cu tine frumos și nu te bagă în categoria „Tânăr nepriceput și prost educat”, dă-i o șansă. Am întâlnit, tot în acest mijloc de transport în comun, persoane atât de calde și de faine încât am zis că mă fac șofer.

Notă importantă: Nu sunt împotriva persoanelor trecute de 60 de ani, sunt împotriva atitudinii de superioritate. Știu că te-ai născut în război și că ai participat la o revoluție. Dar locul pe un scaun nu schimbă nici inflația, nici încălzirea solară, nici pinguinii care mor. Practic, dacă vii la mine și mă silești să-ți acord locul ție, pentru că până la vârsta ta ai făcut ceva (cu merite colective, nu individuale), asta nu mă face să-mi cedez locul. Ba mai mult, îmi prezint CV-ul. Uite-l aici…

 

Respectul – o nevoie ce constituie puterea

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Băi, era atât de frig afară și mergeam cu capul în jos de frig și ger. Mă plimbam supărat, dezinteresat de oameni și de oricine mi-ar fi picat în fața ochilor. Priveam oamenii, magazinele, muncitorii care se trudeau cu orele să-și mulțumească șeful scârbit de viață.

Efortul imens al muncitorilor era pur și simplu ieftin și în zadar pentru acel „boss” plin de el, și de PUTERE. La naiba, că încearcă din răsputeri să fie perfect acel muncitor, pentru un om care poate va da pe el doi bani. Băi, doar doi bani. Și de unde… că se trezește cu înjurături, scandal, poate și minus 300 de lei că îi „comentează”. Normal niciun om nu „comentează”, dar cum simte „Dumnezeu” că are dreptate lucrătorul, îl articulează, ca data viitoare să se și închine când trece pe lângă el. Și până la urmă, ce e respectul? Respectul – o nevoie ce constituie puterea sau un mijloc de a câștiga puterea?

Disclaimer: Acest articol reprezintă un articol de opinie. În caz că nu rezonați cu opinia mea, vă invit să vă expuneți punctul de vedere în comentarii. Îmi asum orice intrigă va lua naștere în urma acestui articol.
Așa trebuie să funcționeze lumea? Așa trebuie să fie oamenii?

Nu. Cred în ceea ce se cheamă, RESPECT. Nu sunt eu analist sociolog, nu sunt în măsură să judec felul în care oamenii trebuie să fie tratați de alți oameni, dar RESPECTUL este esențial. Băi, e esențial la fel ca fiecare gură de aer pe care o iei după ce stai sub apă prea mult, e esențial ca bucata aia de pâine pe care te punea maică-ta să o mănânci, că altfel nu te săturai.

Fii sincer cu mine. 

Zi-mi de câte ori ai fost tratat cu indiferență, doar pentru că persoana de care aveai nevoie te trata cu inferioritate și nu aveai ce să spui din cauză că EL deținea puterea? Să nu ai un cuvânt de spus, să nu ți se respecte statutul de om. Până la urmă urmei ești om la fel ca amețitul ăla de șef, nu?

Dă-mi două secunde să-ți zic despre cum ar fi ca șeful tău să te respecte, să te audă și să uite de puterea aia de mare barosan pe care CREDE că o are.

Ești un amărât de ospătar, să zicem. Cu toate că poate ai învățat mai mult dar n-ai avut noroc la bac și ai renunțat făcându-te taxiu de mâncare, de la bucătărie la masă. Muncești tu 10 ore pe zi, ești obosit mort de la cât ai cărat, de la clienții morocănoși și înfometați, de la cât ai șters nenorocita de podea doar să iasă bine să te poți mândri cu asta.

Băi și ce crezi? Vine „boss-ul”.

Mamă, nu o să îi placă, îți face și el capul mare și îți mai scade și din salariul ăla din care dacă îți iei 3 pâini, plătești chiria și o pereche de ghete, te uiți în sus că s-au terminat banii. Se uită la tine „baronul” și zice: „Bravo bă, așa da treabă, mergi acasă că de aici termin eu”. ȘOC. Evident că șoc, pentru că asemenea oameni NU PREA EXISTĂ. Să înțeleagă cât muncești, și să-ți înțeleagă dorințele minuscule ca puterea ta de munca rămasă după 10-12 ore.

Ăsta se numește RESPECT și în același timp, inteligență. Pentru că șeful ăla mișto pe care l-ai întâlnit, gândește și nu lasă să i se ridice alea 10 milioane în plus pe care le are la salariu față de tine.

Acum, dacă ești șef și nu te comporți la fel ca exemplul meu dat mai sus, ești un nenorocit. Dacă ești lucrător și șeful tău nu se poartă cu tine ca in exemplul dat mai sus, omule, pleacă dracului de acolo că nu ești sclav, ești om. Și ce dacă nu ai învățat destul? Și ce dacă ești ospătar? Respectul ți se cuvine, chiar prin lege.


Autor: Cristea Alexandru


 

Derulează înapoi