Tag archive

relații

Chiar contează cine dă primul mesaj?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
primul mesaj

De câte ori n-ați auzit replica „Dacă el nu-mi scrie, nu o s-o fac nici eu”? Sau celebra „Eu nu dau primul mesaj”. Eu una știu sigur că m-am săturat să aud replicile astea mai des decât colindele lui Hrușcă în preajma Crăciunului, așa că vă adresez următoarea întrebare: contează atât de mult cine face primul pas?

De câțiva ani încoace mă macină teribil această dilemă existențială, și anume – de ce sunt tinerii din ziua de azi atât de anxioși când vine vorba de a purta o conversație sau de a-și exprima sentimentele? Știu ce o să îmi spuneți, că există traume din trecut, răni deschise și încă nevindecate care au dus, în final, la scepticism și reticență. Fie vorba, avem aici și categoria păunilor și a prințeselor, a căror orgoliu e mai mare decât prevede legea, iar aici prostia e la ea acasă. Știți la ce fel de persoane mă refer, nu? Vă dau un hint – „Da’ ce, eu-s mai prost? Să scrie ea primul mesaj dacă vrea cu adevărat”. Totuși, viziunea mea e nițel diferită, și asta urmează să vă detaliez în cele ce urmează.

Să vă introduc puțin în temă, modelul meu a fost și este în continuare mama, care, de-a lungul timpului, m-a învățat că sinceritatea, comunicarea și înțelegerea sunt principalele ingrediente în rețeta succesului în relaționarea cu ceilalți. Concret, cei din jur trebuie să știe ce simți, indiferent la ce ne referim. Vreau să fim mai mult decât prieteni? Fii sigur că îți voi spune, sau cel puțin îți voi arăta asta prin gesturi. Nu te agreez? Sigur îți vei da seama de asta, în ciuda diplomației cu care tratez situațiile care te implică. Însemni enorm pentru mine? Mă voi asigura că știi asta.

Imaginați-vă cum ar fi ca fiecare persoană să își poată exprima sentimentele liber, fără să fie constrânși de gânduri anxioase și fără să îl pună pe „nu” în față. Nu ar fi minunat? Nu ar fi totul mult mai simplu? Dar e greu, e al naibii de greu să încerci să schimbi asta la o generație care se ofensează la un amărât de seen. Aici apare cealaltă categorie de oameni – tipul „victimei”, cum îmi place mie să-i numesc. Păi fata mea, lasă băiatul în pace, n-ai altceva mai bun de făcut cu viața ta decât să cronometrezi la secundă timpul în care îți răspunde el la mesaj? A fost o întrebare retorică, e clar că nu ai ce face mai bun, din moment ce consideri lucrul ăsta ca fiind mai mult decât firesc.

De la o anumită vârstă, ar trebui să realizăm că prioritățile se schimbă, iar timpul pe care îl mai avem liber e limitat, ceea ce înseamnă că nu ne permitem luxul să îl pierdem oricum și cu oricine. Mai concret: vezi o tipă mișto, aveți interese comune și crezi că ați putea rezona. Cu toate astea, tu alegi să rămâi în globul tău de cristal fără să faci nimic, ci pur și simplu să-ți creezi scenarii care nu doar că nu se vor întâmpla, ci îți vor face și rău:

1. „Dacă mă refuză?”

Simplu, treci mai departe și îți continui viața, nu e capăt de lume la un refuz; „Când o ușă se închide, o alta se deschide” – o vorbă poate clișeică, dar foarte adevărată.

Le zic mereu prietenilor mei, în principal băieților, că nu au nimic de pierdut dacă încearcă. În cel mai rău caz, îți continui viața ca până în momentul în care ai abordat-o. Mai pe românește, adună-ți sângele în pompiță și nu te mai lăsa cuprins de frica asta complet nefondată. Repet, nu ai nimic de pierdut dacă încerci, ci dacă n-o faci. Cine știe, poate pierzi șansa la cea mai mișto relație/prietenie din cauză că ești tu prințesă. Just think about it!

2. „Nu știu ce subiect de conversație să abordez”

Pentru ca o conversație să meargă, e nevoie de efort și interes din ambele părți. Cred că dacă faci monolog pe chat e și mai nasol, nu? Subiectele vin pe parcurs, vin spontan, în funcție de răspunsurile fiecăruia și în funcție de direcția în care se îndreaptă acea conversație. Dar fiți atenți să nu vă transformați într-un scaiete, oferiți persoanei spațiu dacă asta își dorește și nu o sufocați cu mesaje când clar nu e interesată.

3. „Nu s-ar uita niciodată la mine”/ „Nu sunt o persoană interesantă”

Dacă pornești din start cu premisa asta, da, ai dreptate, nu s-ar uita la tine. Uite, asta nu înțeleg, de ce ne punem bețe în roate singuri? De ce, în loc să avem încredere în noi, preferăm să dăm cu piciorul la orice oportunitate care ne-ar putea scoate din zona noastră de confort?

Citisem undeva, bănuiesc că tot pe facebook, un citat care suna ceva de genul acesta: „Nu mă deranjează dacă eu dau primul mesaj, atâta timp cât mă faci să simt că vrei să vorbești cu mine”. Personal, mi se pare că toți ar trebui să își amintească de vorba asta de fiecare dată când sunt puși într-o situație de genul. Sunt fată și nu am degete la ambele mâini să număr de câte ori am început eu conversația cu tipi, pe ideea că nu am nimic de pierdut. Și așa a fost. În cel mai rău caz nu am mai vorbit. Iar în cel mai bun? Am câștigat un prieten.

Stereotipurile astea ar trebui să fie de domeniul trecutului – tuturor ne-au răsunat în minte măcar o dată replicile menționate la începutul articolului și cu ce folos? Am rămas cu veșnica întrebare „Ce-ar fi fost dacă?”. Păi hai să vedem, ce ar fi fost dacă ai fi avut încredere în tine și ai fi știut cum să îți pui în valoare atuurile? Cum ar fi fost să nu fii inhibat de normele înapoiate ale societății și să faci totuși ceea ce simți? Te-ai fi simțit bine, îți garantez.

Ideea e că e irelevant cine dă primul mesaj, cine sună primul sau cine inițiază prima ieșire – ce contează e ca tu să realizezi că așa cum tu ai nevoie, uneori, ca cineva să îți spună cât de mult ține la tine, așa are nevoie fiecare om. Toți avem nevoie de o „reactualizare” a sentimentelor din când in când, tuturor ne place să fim băgați în seamă, admirați și complimentați… și, cu toate astea, nu se înghesuie lumea la a face asta.

Neîncrederea de sine e cea mai mare problemă în rândul tinerilor, însă ea poate avea rădăcini încă din copilărie din cauza părinților sau a bullying-ului în general. Toată treaba asta duce la anxietate și la teama de a ieși din cutia de carton în care majoritatea se complace.

Ce vă sugerez eu?

Oameni buni, fiți sinceri cu voi, cu oamenii din jur, amintiți-le cât de mult înseamnă pentru voi, începeți conversații cu străini, ieșiți la date-uri, experimentați, dar, cel mai important, iubiți-vă pe voi înșivă, pentru că dacă voi nu o faceți, nu puteți avea pretenția ca altcineva să o facă.
Dacă mai vrei să citești un articol despre relații, click aici!

Ți-ai lăsat prietenașele pentru iubit? Ești proastă

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
prietenașele

Ți-ai lăsat prietenașele pentru iubit? Ești proastă. După batiste cu muci aruncate și statusuri tâmpite pe Facebook despre singurătate, ai și tu relație. Bravo, fată! Ești cineva. Acum ți s-au rezolvat toate problemele din lumea asta. Pământul se învârte iar, Obama e din nou președinte, iar tu simți că ai un motiv serios ca să trăiești.

Sper să nu dai cu telefonul de pământ după ce-o să-ți spun cât de aiurită ești dacă te fandosești, crezând că unicul scop din lumea asta e să ai iubit.

Oricum sună superficial ca dracu’, exact ca întrebările neamurilor și curioșilor de „Ia zi, fată, ai gagiu?”, „Da’ relație pe când?”, „Nu intri și tu în rândul lumii?”.

Calmați-vă, că nu dezbatem întrebarea existențială de: a fi sau a nu fi într-o relație. Nu acum, cel puțin.

Vreau să vorbim, însă, despre tipele care atunci când întâlnesc un prințișor levitează în jurul lui și se agață de el, cum s-a agățat și Jack de scândura din Titanic.

Cumva, e de înțeles. Când e dragostea în floare și te tremură până și duminica la masă cu familia, vezi negru-n fața ochilor până nu-ți dă mândrul lumii vreo notificare.

Și ce dilatare pe pupilele tale, dragă domnișoară, când, după-o așteptare de câteva ore – soră cu moartea, te sună cavalerul, BadBoy-ul, acel DearFutureHusband pentru care adormi noaptea sub pernă cu toate buruienile de pe câmp, în speranța că vă uniți destinele sub jurământ sacru.

Și când te sună, gata! Nu mai ai stare! Îi lași naibii de părinți, de prieteni și ieși în fața casei în hăinuțele de sărbătoare, întrebându-te unde-și va parca armăsarul.

Oh, și câtă poezie! Ce dragoste desăvârșită când urci pe calul alb alături de stimabil, și vă pierdeți amândoi, gonind în bătaia vântului și-n praful de pe uliță, sub privirile invidioase ale plebeilor ieșiți la poartă.

Ce mândrie pe tine! Ce aroganță! Și ce bărbățel ți-ai mai tras. Îl mai cotești fără să vrei ca să-l admiri nițel din profil și te gândești cu satisfacție cum trebuie să le roadă acum ciuda pe nesăbuitele de coleguțe, vecinici, cumătre etc, etc.

Te-a luat atât de tare valul, încât îl dai dracului de telefon. Îl închizi. Îl pui în poșetuță, îl arunci naiba știe unde, numai să nu fii deranjată. Doamne ferește să te perturbeze careva din visul nesfârșit de dragoste.

Și-n timp ce tu te-avânți cu domnul pe curcubeu, gândindu-te dacă îți păstrezi sau nu numele de fată după nuntă, prietenașele tale te dau dispărută, apoi moartă, și se pregătesc deja să dea comandă de coroane.

Într-un final constată că-i mai bine c-au scăpat de tine. Ești multă pagubă, femeie. Ori plângi în pumni după vreun Brad Pitt din trecut, ori iar te ia o dragoste și uiți de lume.

S-au săturat, mă, să te sune și să le zici că ești cu iubi. Cu zi, cu noapte, cu sărbători, cu zile de muncă, tu tot de el ești agățată. Mai rău ca lipitorile.

Îți mai atrag gagicile atenția când și când, dar tu le spui că sunt nebune. Faci crize că: „Vaaai, nu mă înțelegeți, fetelor!” sau „Sunteți doar invidioase pe dragostea noastră ruptă de pe ecranele hollywoodiene”. Moment în care fetele își dau ochii peste cap și-și spun cât ești de proastă. Își spun lor, că ție n-are rost. Tu ești îndrăgostită. Sau ești nebună. După caz.

Și-n vreme ce pentru tine s-a oprit timpul în loc și ți-ai renegat originile în numele primul Făt-Frumos care ți-a scris cu gânduri de combinat pe Facebook, restul lumii-și duce-n continuare existența la fel de bine. Șocant, nu-i așa?

Prietenele tale pe care le-ai dat dracu’ s-au apucat de studii, de sport, de investit în ele. Au continuat cu party-uri peste party-uri cu gașca, s-au susținut una pe alta, au mers la concerte, la lansări de cărți etc, etc. Pe scurt: și-au continuat viața într-un ton cât mai mișto. Și ce-ai făcut tu? Te-ai izolat de omenire ca să-ți desăvârșești pornirile de-amor.

Oh, dar vine-o zi, Cenușăreaso, când bate-un vânticel cald de primăvară și-l vezi pe prințișor apărând la tine-n poartă cu răgușeală-n voce și emoție de domnișoară. Își duce sensibil o mână la inimă și-ți spune că trebuie să fie sincer. Doar e virtutea lui cea mai de preț. Și-ncepe cu discursul pregătit de-acasă și repetat în timp ce se-ndrepta pe armăsar spre tine.

Îți zice cu tremur în voce că nu mai merge, că s-a rupt lanțul de iubire, că are treabă.

Știi și tu cum e cu bărbații ăștia ocupați din secolul XXI care dau pe dinafară de afaceriști și elevați ce sunt. Banii nu se-nvârt singuri și nici firmele nu se conduc doar din șoapte de amor. Se bazează pe tine că înțelegi. Doar ești fată deșteaptă. Ești matură. Nu, nu e vina ta. Tu ești o persoană extraordinară. E vina lui și a lumii solicitante din care aparține. Oh, ce nepotrivire a sorții. Dar stai liniștită, te poți baza pe el în continuare. Normal că puteți rămâne prieteni. Trebuie să fluturi doar cu batista în fața ferestrei și vine la tine. Doar e bărbat de cuvânt, ce naiba.

Și-n timp ce nu mai știi cum să te-oprești din plâns că te aud vecinii, îl vezi oprind cu calu-n fața porții de alături. Simpatii vechi pentru vecinica de care ți-a spus să nu-ți faci griji. Ei, lasă! Mai sunt bărbați. O să încerce și-alții să se bage-n seamă. Doar nu se demodează combinatu’ așa ușor.

Dar știi ce are vecinica și nu ai tu, drăguță ?

O viață personală. În timp ce tu nu mai știai cum să-ți arunci telefonul să nu fii deranjată și îi dădeai dracu’ de prieteni, draga ta vecină a făcut chestii tot mai mișto. S-a ocupat de dânsa. S-a plimbărit și fără prinț cu cal, s-a apucat și de citit ca s-aibă ce să povestească.

Și uite-așa se-ntâmplă cu-o femeie care începe să radieze. Atrage tot mai mult privirile bărbaților din jur. Tocmai pentru că nu-i axată exclusiv pe ei și are ce să facă-n caz că nu o sună vreun fermecător să vină în poiană.

Când ești o lipitoare pentru bărbatul de lângă tine, crede-mă, se simte. O simt și cei din jur. O simte și stimabilul care-n final te va lăsa cu ochii-n soare dacă continui să fii proastă.

Și-acuma comedie! Apucă-te și sună oamenii să vă-ntâlniți! Îți mai răspunde dracu’. Se plictisesc prietenii de tine și în final nu mai vor legături. Te miri, prințesă? Așa se-ntâmplă când îi dai naibii pe toți cei care te-au iubit doar pentru-un bărbat așa cum sunt atâția.

Clar că toți oamenii sunt trecători. Prietenele pot la fel de bine să fie de rahat și să te facă să îți fie scârbă de-omenire. Dar în principiu, ele-s acolo pentru tine când ești proastă și nu știi ce mai vrei de la viață. Sau când n-ai grijă de tine și te obligă să mănânci. Asta-i iubirea autentică, măi.

Nu zic că nu trebuie să te implici într-o relație. Din contră. E genial tot ceea ce poți să trăiești alături de un om, dar dacă te bazezi numai pe asta și în final te izolezi de lume, păpușă, te-ai cam ars.

Poți să disperi și să te dai cu capul de pereți că nu impresionezi. Odată ce-i dai naibii pe prieteni, ei fac la fel cu tine. Și te trezești sunându-ți cunoștințe vechi de zeci de ani, numai ca să nu începi să putrezești în casă: „Heii, mă mai știi? Da, am fost împreună cândva la grădiniță. Normal că mai știu cum te cheamă. Ce zici, ai chef să ne vedem?” Cam până-aici mergem cu demnitatea. Șoc. Șoc. E nașpa să fii singur, nu?

Și-acum, măi, fetelor: pentru a evita toate măgăriile de mai sus și scenariile posibile, să nu vă pună sfântu’ să deveniți ca siamezele pentru bărbații sau prinții de lângă voi.

Nu mai stați agățate de toți feciorii care apar în drum sau care vă parchează armăsarul lângă bloc. Mai spuneți-le să stea și pe-acasă, c-aveți și voi o viață personală.

Aveți prieteni de sunat, cafele de băut, cărți de groază de citit, sport de făcut și lista-i lungă.

Nu mai fucking levitați în jurul bărbaților pentru c-o să vă luați o țeapă de zile mari când veți vedea cât sunteți de singurele și prostuțe, și cât de greu vă mai suportă cineva după un moment de genul.

Lăsați, nu mai plângeți și nu vă mai rugați să pice altul care să vă vrăjească-n timp ce colindați pe curcubeie.

Sunați-vă prietenașele și încercați pe cât posibil să nu mai fiți ca lipitorile!

Vrei să afli mai multe despre relații? Click aici.

Ce este și cum recunoști tipul de atașament evitant?

"în De simțit/Psihologie & Relații" "de POV21"
atasament evitant

Manifestarea tipului de atașament evitant diferă de la un individ la altul, însă câteva trăsături de bază, inconfundabile, sunt: prețuirea (aproape sfântă) a independenței și a faptului că mereu caută implicarea în relații, dar cu măsură. 

Punctele cheie ale articolului :

  1. Ce este și cum se manifestă tipul de atașament evitant?
  2. 6 (proto)tipuri de persoane cu atașament evitant
  3. Rădăcinile acestui tip de atașament
  4. Bonus: detalii despre teoria atașamentului
  5. Putem să-i ajutăm pe cei care au un stil de atașament evitant?

 

1. Cum se manifestă tipul de atașament evitant?

 Cu toții îi știm: distanți. Urăsc conflictele. Misterioși. În aparență ignoranți, poate chiar aroganți. Ciudat de calmi. Apropiați nouă, dar în același timp la o galaxie distanță.

atasament evitant

 

Oricât de dragi ne-ar fi și indiferent cât de mult am sta în preajma lor, simțim că niciodată nu se vor deschide complet față de noi. Ascultă politicos, îți dau sfaturi, dar (aproape) niciodată nu vorbesc despre ceea ce gândesc cu adevărat.

Preferă să evite chestiunile „prea personale”, eschivând și schimbând centrul atenției, cu deosebită măiestrie, în fața impertinentei tale încercări de a le invada universul emoțional.

Te copleșește liniștea lor. Te ofensează. Îți pui întrebări încărcate cu reproș și frustrare în același timp: își bate joc de mine? Mai ales că răceala aceasta emoțională pare picată de nicăieri, după ce totul părea să decurgă atât de lin.

Pe de altă parte, cu siguranță știi și extrema opusă: prietena care, deși în aparență este extrem de sociabilă și „de treabă”, având un simț al umorului bine-dezvoltat, nu ai nici cea mai mică idee cine este de fapt. Ce insecurități are cu adevărat? E prietenă cu toți, dar, în același timp, cu nimeni.

Indiferent că sunt parteneri romantici sau simpli prieteni, indivizii care manifestă astfel de comportamente sunt, fără nicio urmă de îndoială, destul de dificili.

Mai ales dacă ai încercat să pătrunzi în spatele măștii pe care o afișează în mod regulat.

Dacă și tu cunoști de mai mulți ani o persoană cu un comportament similar, cel mai probabil te-ai obișnuit cu tranziția cald-rece din comportamentul lor, un soi de schimb ciclic vară-iarnă.

Te-ai întrebat și: de ce?

În continuare, vom diseca semnele distinctive ale acestui tip de atașament, alături de câteva „prototipuri” pe care e posibil să le fi remarcat la cei din jurul vostru.

 

2. Semnele unui atașament evitant (avoidant):

atasament evitant

– Manifestarea unei oarecare rigidități emoționale

Suprimarea propriilor emoții (în special cele negative), ca mijloc de apărare împotriva acestora

Iritare și nervozitate când vine vorba de intimitate emoțională din partea celorlați

Intimitatea (mai degrabă emoțională, decât fizică) îi stânjenește, astfel că îi vor menține pe cei apropiați la o distanță „sigură”, considerând – conștient sau inconștient – apropierea o cale de pierdere a autonomiei emoționale.

Nu este receptiv la exprimarea unor chestiuni prea „personale”

– Paradoxal, la nivel interior se află într-un conflict între dorința de apropiere și, în același timp, teama de aceasta, respectiv de a fi răniți

– Nu cer ajutor foarte des, chiar dacă au nevoie

– Concentrați pe realizări exterioare

– Foarte absorbiți de sine

– Nu le plac conflictele

– Într-o relație,  nu sunt preocupați de starea emoțională a partenerului

– Pun foarte mare preț pe independența și libertatea lor

– Evită o apropiere fizică excesivă de partener, în schimb îngăduie o apropiere periculoasă pentru cuplu din partea altor femei/bărbați.

 

Conform lui Mark Manson, acest tip de atașament se manifestă diferit de la o persoană la alta, în funcție de situație. Poate fi vorba de tipul care lucrează 80 de ore pe săptămână și se enervează când femeia cu care se întâlnește dorește să-l vadă de mai multe ori în weekend. Sau fata care are zeci de date-uri de-a lungul anilor, cu diverși parteneri, dar în continuare nu vrea „nimic serios”. În cele din urmă, sfârșește prin a-i părăsi atunci când s-a „săturat” de ei.

Cum știi că ești dependent de comportamentul unei persoane cu atașament evitant? Uite aici câteva semnale care ar trebui să te pună pe gânduri. 

În video-ul de mai jos, sunt expuse alte 4 prototipuri:

– Individul suspicios, subtil, care „tace și face”

– Carismaticul sau sufletul petrecerii

– Singuraticul care își petrece timpul cu alți tineri prost-văzuți

– Sportivul cu mulți admiratori, care își concentrează efortul pe rezultate

Când vine vorba de o relație, aceștia mereu își construiesc o strategie de ieși din ea, când la orizont se ivesc diverse angajamente.

 

3. Rădăcinile unui astfel de comportament

atasament evitant

John Bowlby (1907 – 1990), psihanalist britanic, e cel care a dezvoltat, între anii 1950-1960, teoria atașamentului, în urma unor experimente efectuate împreună cu studenții săi.

Pe scurt, pentru a studia atașamentul părinte-copil, sugarii în vârstă de 12 luni și părinții lor au fost aduși în laborator și, în mod sistematic, separați și reuniți unul de altul.

Concluziile sunt deosebit de interesante:

1) Majoritatea copiilor (adică aproximativ 60%) se comportă conform ulterior dezvoltatei teorii „normative” a lui Bowlby. Ei devin supărați atunci când părintele părăsește camera, dar, când se întoarce, ei caută activ părintele și sunt ușor mângâiați de acesta. Copiii care prezintă acest tip de comportament sunt adesea numiți „siguri” (secure).


2) Alți copii (aproximativ 20% sau mai puțin) sunt inițial stânjeniți, și, după separare, devin extrem de necăjiți. Important este că, atunci când sunt reuniți cu părinții, acești copii suferă și, de multe ori, prezintă comportamente conflictuale care sugerează că vor să fie mângâiați, dar și că vor să „pedepsească” părintele pentru că a plecat. Acești copii au un tipar de atașament „anxios” (anxious).


 3) Al treilea model de atașament a fost descoperit de Mary Ainsworth și colegii ei, fiind numit evitant (avoidant). Copiii ignorați (aproximativ 20%) nu par prea afectați de despărțire și, la reuniune, evită activ să caute contactul cu părintele lor, întorcându-și uneori atenția asupra jucăriilor de pe podeaua laboratorului.


Mergând mai departe, acest tip de atașament (3), de regulă, se formează în prezența unor părinți rigizi din punct de vedere emoțional, detașați sau insensibili la acțiunile copiilor lor.

Astfel, comportamentul copilului va fi același atât în prezența părinților, cât și în absența lor – unul distant din punct de vedere emoțional. Calmi în aparență, totuși la nivel fiziologic, manifestă semne de anxietate, caracterizate printr-un ritm cardiac accelerat.

Deci, rezultă din abandonul parțial, în momentele cruciale ale copilăriei, când individul se află într-o postură de vulnerabilitate, lipsit fiind de apărare.

Ca răspuns al unei dezamăgiri totale, primordiale chiar, își consolidează universul hipersensibil, dezvoltându-și cu timpul, o expresie rezervată din punct de vedere social-emoțional. Sunt distanți și înclinați să pună ziduri – nu pentru că sunt insensibili sau nepăsători, ci pentru că sentimentul căldurii și empatiei le provoacă o spaimă de nedescris. Necunoscută. Ca și consecință, se simt „sufocați” atunci când cei din jur încearcă să se apropie mai mult decât le este permis, de zona emoțională a acestor indivizi.

 Așadar, inevitabil își vor eroda șansele unei intimități depline, autentice, tocmai pentru că se aflau în lipsa ei momentele cruciale; ca adulți, nu încearcă decât să își demonstreze, cu fiecare ocazie, că sentimentele de afecțiune venite din partea celor din jurul lor nu pot fi reale și că, de fapt, validarea vine prin retrăirea vicioasă a stărilor de apatie interioară din copilărie.

 

4. Teoria atașamentului

 

Teoria atașamentului a fost dezvoltată inițial de John Bowlby (1907 – 1990), un psihanalist britanic care încerca să înțeleagă suferința intensă trăită de sugarii despărțiți de părinții lor.

Bowlby a observat că sugarii separați reacționează violent (de exemplu, plângând, agățându-se, căutând frenetic) pentru a preveni ruptura de părinții lor sau pentru a restabili apropierea de un părinte dispărut.

În momentul apariției studiilor lui Bowlby, psihanaliștii au menționat că aceste expresii erau manifestări ale unor mecanisme de apărare imature care operau pentru a reprima durerea emoțională a celui mic. Dar Bowlby a remarcat că astfel de expresii sunt comune în rândul multor specii de mamifere. De asemenea, a speculat că aceste comportamente pot servi ca o funcție evolutivă.

 

5. Putem să-i ajutăm pe cei care au un stil de atașament distant?

Studiile se bat cap în cap – unele spun că putem să ne schimbăm stilul de atașament; că e ușor și se poate realiza rapid. Altele, în schimb, recunosc că nu ar fi atât de simplu și că necesită multă energie și… Răbdare.

Până la urmă, putem să îi ajutăm pe cei din jurul nostru, cu condiția ca și ei să își dorească ei acest lucru – oricât de clișeic ar suna.

Într-un final, amintiți-vă că aveți de-a face cu niște persoane care percep vulnerabilitatea ca fiind înfricoșătoare și că, la cel mai mic semn de intruziune al spațiului lor emoțional, vor contra-reacționa, distanțându-se.

 




Mai multe resurse, dacă te pasionează subiectul:

Video:

Cărți:

Articole:

O astfel de iubire

"în Poezie și literatură" "de POV21"
O altfel de iubire.

Ce bărbați am mai iubit…
Oricum nu existau…
Odată cu toamna ploaia au împrăștiat-o;
Să stau să-i mângâi, parcă ar fi niște copii, dar să stau?
Ce bărbați am mai iubit…
Oricum nu existau…

O astfel de iubire nu s-a mai văzut…
Nu-i nimic, ce dacă întreg pământul a orbit?
Mi-e milă de bietul suflet, oh… aș fi vrut să fie mut;
Dar totuși, ce bărbați am mai iubit…


Autor: Nicoleta Giurgi

Iarnă pe buze

"în Poezie și literatură" "de POV21"
iarnă

Strada Trandafirilor nu era deloc locul ideal pentru furtuna dintre ei.

Totul era liniștit acolo, copiii creșteau frumos, bătrânii își petreceau ultimele momente în liniște, dar nimeni nu știa ce se întâmpla în mansarda casei cu pereți albi proaspăt vopsiți. Albi precum o iarnă târzie.

Camera acoperită de lumina galbenă a becului din tavan era slab luminată și aproape deloc mobilată. Două ferestre mari, un fotoliu cu aspect vintage și patul cu cadran de lemn vișiniu. El ocupa fotoliul, trecându-și mâinile nervos prin păr.

În vârful patului, îmbrăcată în rochie albă, cu părul brunet căzându-i lejer pe spate, ea aruncă priviri nemiloase pe fereastră. Are aceeași privire de viperă ca în toate nopțile de când se știu, dar acum… Ceva este diferit. Îl vrea, dar își dorește să îl alunge; îl iubește, dar și-ar dori să îl poată ucide.

În aer tensiunea se poate tăia cu lama cuțitului.

O șuviță de păr îi atinge neglijent obrazul. O îndepărtează cu o mișcare scurtă, rapidă, fără a-și schimba expresia feței pentru nici măcar o amărâtă de clipă. Ochii ei aleargă pe obiectele de mobilier din dormitorul cu aer învechit.

“Suflet captiv și bătrân, trup fraged. Copilă prostuță. Tu chiar crezi că el te iubește? Oare câtor fete le-a mai spus asta?”
Ochii îi cad pe fereastră. Fereastra mică a dormitorului de la mansardă, locul unde îi cânta lui la chitară. Amintirea ei cântând versurile lui Elvis sunt foarte îndepărtate, iar „Can’t help falling in love” a pierdut de mult titlul de melodia ei preferată.

Deschide fereastra. Aerul rece îi lovește chipul, iar lacrimile își fac apariția instant în colțurile ochilor de sticlă. Cad pe obrajii înghețați și se strivesc la contactul cu sânii ei plini. Fierbinți lacrimi, apăsătoare, al naibii dezvăluitoare a speranțelor sfărmate și a durerii fără de egal. Închide ochii, strânge puternic, în speranța că va putea opri curgerea picăturilor de diamant, dar în zadar. Pufnește zgomotos.

E miez de iarnă afară și aproape de ora de aur a nopții.

Întinde mâna și atinge zăpada de pe pervaz. Își studiază manichiura de un roșu-burgund intens în speranța că partenerul ei de conversație, EL, va uita de întrebarea pe care i-o adresase mai devreme.

– Răspunde-mi. Vrei să pleci? Vocea lui tremura, dar se strădui să-și mențină timbrul grav.
– Poate…
– Mereu ai fost așa nehotărâtă?
– Poate…
– Nu te mai juca. Nu sunt copil să încerc să găsesc răspuns ghicitorilor tale. Poartă-te matur și nu mai fi copilă.
– Nu face pe atotștiutorul. Nu mă cunoști, bătrâne!
– Ești sigură, copilă? Închide fereastra, o rugă, iar aceasta se supuse.
– Va fi așa, nu?
– Așa cum?
– Voi sfârși ca fulgii aceștia de zăpadă? Acum sunt tânără, poate e normal să îți fiu dragă, dar perioada mea de glorie va trece. Se opri pentru a se așeza înapoi între cearșafurile de mătase moi de culoarea hainelor de doliu. Un nou soare va străluci pe strada ta, iar eu mă voi topi. E așa?
– Poate, răspunse el și îi întoarse spatele, închizând ochii.

Îți place să citești despre iarnă? Vezi aici un alt articol iernatic!

Păr creț

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Păr creț

Două majorate, doi băieți înalți cu păr brunet,
Unul a fost, altul poate va fi
Poate
De ce nu accepți iubirea așa cum e?
O iubire consumată și alta în devenire
Îți pierzi timpul meditând la relații interumane.

Stă în diagonala ta, la trei scaune distanță
Erau doi, acum este înconjurată de încă unul
De ce îi privește așa pătrunzător când se află în preajma lor?
Iar când suntem noi, eu îi țin sufletul cald
Ca hanoracul până la genunchi al iubitului grijuliu.

O căruță cu cinci roți,
Dintre care doar două s-au sărutat
Eu și el.

Știi ce înseamnă, cu adevărat, iubirea?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Știi ce înseamnă cu adevărat iubirea

Când ți-e prea dor de cineva, visezi la ziua în care o să-l strângi în brațe și n-o să-i mai dai drumul niciodată? Și când îi auzi numele, îți ridici capul, ca și cum numele acela ți-ar aparține?… Știi ce înseamnă, cu adevărat, iubirea?

Și ai iubit vreodată atât de mult pe cineva încât să nu-ți ajungă cuvintele să i-o spui?

Cu toții avem zile când pur și simplu nu avem chef de nimic, ne comportăm ciudat și toată lumea ne întreabă de ce. Partea tristă e că nu știm ce să le răspundem pentru că nici măcar noi nu știm ce se întâmplă…și probabil nici nu vom ști vreodată.


Fiecare dintre noi ascunde în adâncul lui o grămadă de lucruri care-i fac rău din interior. Le ascunde în spatele unui zâmbet bine conturat și unui râs destul de credibil. Adevărul e că multe dintre problemele noastre ar dispărea dacă am începe să vorbim unii cu alții, nu unii despre alții. Dar fericirea ne-o facem singuri și am aflat că asta-i drama noastră, a adolescenților, fugim de fericire.


Ne punem seara la somn doar pentru a ne relua apoi rutina zilnică, în ciuda faptului că poate… ‏lumea asta nu e pentru noi. Unii ne trezim ducând lipsa unui părinte absent, visând la ziua în care-l vom cunoaște.


Ne este dor de un fost cel mai bun prieten, poate un fost iubit, așteptând doar ziua în care unul dintre ei s-ar întoarce, ne-ar lua în brațe și ne-ar promite că n-o să mai plece niciodată, chiar dacă ziua aceea nu prea are de gând să vină. Ne prefacem că trecem peste toate cu capul sus, chiar dacă uneori nu e așa. Unele răni nu se vor vindeca niciodată, doar învățăm noi să trăim cu ele atunci când nu avem de ales. Unii s-au născut războinici, alții au devenit pe parcurs.


Facem greșeli și iubim, ne îndrăgostim și uneori rănim. Știi ce înseamnă, cu adevărat, iubirea? Înseamnă să înveți din greșeli. 

Iar plecarea e ultima opțiune, găsesti aici ce se întamplă când pleci pe bune.

Dar avem ca scuză faptul că trăim pentru prima oară și nu toată lumea s-a născut cu darul de-a vedea viața ușoară. Unii pur și simplu se potrivesc în lumea asta, alții doar supraviețuiesc.
Ne pierdem în amintiri și-n speranțe deșarte și sperăm uneori ca toate astea să fie false. Ne pierdem în fumul ieșit din vise spulberate și-n praful depus pe sentimente neascultate.

Suntem doar pierduți în lumea noastră uneori, și poate – doar poate – ne vom regăsi cândva, cumva….

Când știi că o relație se duce dracului?

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
relație

Februarie, luna dragostei, scoate din noi nu numai dragoste, ci și amintiri chinuitoare despre dragoste sau despre o relație în care am fost implicați. Doar ce mă revoltasem într-un articol despre persoanele care își plâng de milă online că sunt singure, când o discuție a adus în prim-plan amintirile urâte care rămân în urma dragostei.

Toți ne amintim ceva mai neplăcut despre o mare dragoste de-a noastră

Trebuie să recunoaștem că nicio dragoste, relație sau mare iubire nu a fost sau nu va fi perfectă. Dacă tu vrei să o vezi așa, e în avantajul sau dezavantajul tău. Cred că fiecare își poate lua un minut în care să se gândească la ultimul lui moment de îndrăgostire și, cu siguranță, îi va trece prin minte și ceva neplăcut. De la dragostea neîmpărtășită la friendzone, de la încercări de a fi împreună la respingere sau de la dispariția și apariția constantă a persoanei iubite, toate pot fi în memoria unui singur om.

Deși reacțiile pot fi diverse, sentimetele pot fi aceleași. Aici puteți citi mai multe despre sentimentele lăsate în urmă de friendzone.

Însă subiectul pe care îl vom aborda astăzi este cel al persoanelor care nu au un parcurs constant în viața ta. Persoanele alea care îți dau speranțe de ceva mai mult și după dispar sau devin reci. Hmm… Sună cunoscut, nu?

De ce ai da speranțe cuiva doar ca pe urmă să le ruinezi?

Cauzele pentru care o persoană nu are un parcurs constant în viața ta pot fi diverse. Nu vreau să scuz pe nimeni sau să țin partea nimănui, însă uneori ar trebui să ne deschidem ochii și să vedem tot ce e pe lângă noi. E frumos să acorzi afecțiune unei persoane dragi ție, însă nu trebuie să te complaci în afecțiunea de care nu ai avut tu parte până acum. Sunteți doi oameni frumoși și mai bine ai fi afectiv cu o persoană care merită, care te iubește așa cum o iubești și tu.

De ce să îți complici viața și să ai blocaje emoționale pentru că te complaci într-o iubire tristă? Nu acorda iubire dacă nu simți asta. Nu-l mai face pe cel de lângă tine să creadă că-l iubești. Dacă vei continua să pui suflet fără să simți iubire cu adevărat, vei reuși doar să obții o dragoste tristă. Nu te poți obliga să iubești o persoană sau să rămâi într-o relație. Îi poți spune de o sută de ori: „Te iubesc!”, însă situația nu se va schimba. Mai bine ești sincer cu toată lumea și pui punct.

„Un punct și de la capăt cu altul” zicea Marius Tucă într-o poezie de-a lui

Un punct pentru dragostea, care de fapt nu e dragoste, e pur și simplu o proiecție a nevoii tale de afecțiune. Și un punct pentru dragostea pe care te aștepți să o primești în viitor. Să nu mai iei cu tine aceleași obiceiuri, care ți-au adus tristețe. Să nu mai ai speranțe de oferit, chiar dacă nu vrei să primești ceva în schimb. Să nu mai fii persoana care provoacă confuzie.

Cu toții ne strângem sentimente care stau să erupă

Nu este sănătos să ții totul în tine pentru că te vei stresa și îți vei pune întrebări de genul: „Cum ar fi dacă?”. Ieșiți seara la o plimbare, stați pe o bancă într-o după-amiază ploioasă, încercați să vă destăinuiți față în față și să faceți contact vizual. Fiți sinceri, nu ezitați niciun detaliu, pentru a nu vă părea rău mai târziu.
Mi-am strâns sentimente de genul până am crezut că e prea târziu, dar am avut puterea să îmi spun mie că nu. Și da, sunt una dintre persoanele care au dat speranțe false. Am început o relație, deși eu nu aveam speranțe de viitor. Dar mi-am dat seama că nu e ok, în primul rând pentru mine, iar apoi pentru persoana care avea speranțe. Am spus că nu vreau să fiu așa, dar am fost. Și, într-un final, am schimbat asta.

Când știi că a venit momentul să renunți?

Când oferi dragoste care nu ți se întoarce. Când simți că nu ești apreciat pentru ceea ce oferi. Nu trebuie să renunți la ceea ce simți, nu te poți forța să faci asta. Poți însă să nu mai faci lucruri care îți aduc aminte de acea persoană. Poți să nu mai faci gesturi romantice, pentru ca sentimentele tale să rămână constante sau să scadă în intensitate. Uneori este mai bine să renunți la ceea ce iubești. Iubire vei tot întâlni pe parcursul vieții, așa că trăiește fiecare moment!

Nu te mai amăgi crezând că în viitor va fi ceva între voi doi sau că poți menține o relație, deși nu simți asta. Mai bine renunți și te ocupi de tine și de activitățile sau pasiunile pe care le ai. Acum poți să ieși cu prietenii şi să te simți de milioane alături de ei, pentru că, aparent, mai sunt persoane în lumea asta care pot să te facă să te simți bine în afară de el/ea. Fugi în lume, distrează-te și bucură-te că poți să petreci mai mult timp pentru a te dezvolta. Citește ceea ce îți place, încearcă chiar „Anatomia iubirii” de Helen Fisher.

Niciun lucru care ți se întâmplă nu va rămâne întipărit pe sufletul tău

Te va durea, vei ști că e acolo, însă nu va fi evident. Mi se spunea că iau tot ca pe o experiență. Pentru că, da, viața mea e plină de experiențe. Am dat speranțe alandala, a fost o experiență. Am primit speranțe alandala, și asta a fost o experiență. Dacă ești deschis să simți și să experimentezi, viața nu va mai fi așa aspră cu tine.


Autori: Aurora Sofia Uifelean și Ana Retegan


 

Cu ce pleci când pleci de-adevărat?

"în Psihologie & Relații" "de POV21"

Pleci altul, de fiecare dată.

Altul decât cel ce ai fost la început, pleci cu mai mult sau cu mai puțin, dar niciodată la fel. Uneori lași lucruri din tine în prostie. Doar ca să te-nvelești cu noua personalitate ce se formează sub ochii sau mâinile atente ale dragostei.
Dezbraci din frici și vulnerabilități. Dezbraci din aroganțe și-nveți să fii mai tolerant. Să nu mai urli. Să nu mai lași ușa deschisă. Lași tremuratul și sutienele pe pat. Nu le iei înapoi tot timpul. Lași circulații neregulate și lacrimi ce până-atunci nu au avut curajul să se verse.
Lași toate melodiile despre bărbați prea aroganți în spate. Lași zilele de vară să se ducă, cu tot vântul care ți-a răscolit prin păr. Lași kilometri-ntregi de noapte. Lași pași de dans în care te-ai pierdut. Lași drumuri refăcute cu mașina. Lași orele în care ai cântat cu roțile rulând pe-asfalt. Lași gesturi și cuvinte. Strângeri de mâini și promisiuni aiurea. Anxietăți și clipe sparte. Dar… Cu ce pleci când pleci de-adevărat?

Habar nu ai, la câte-ai de lăsat.

Lași stele pe care nu ai apucat să le mai strângi în pumni.

Lași acolo bucăți de trecut și lași definitiv din idealuri. Lași din standarde absurde și din porniri zeflemitoare. Dragostea nu-i politețe, dar nu-i nici câmp de luptă.
Lași poezii trăite și scrise cu febrilitate. Lași povești pe care nici nu credeai că le deții. Lași din tupeu. Din lene. Lași de la tine și din tine. Lași să-ți cadă palma sub vreun chip. Lași să-ți alunece degetele sau mâinile prin părul omului de lângă tine.

Iar dacă îți e dor, și nu știi ce să faci, găsești aici răspunsul.

Ești altul. Mereu altul. Uneori mai mult, alteori mai puțin. Mai dezgolit, mai întremat, cu mai multă sclipire în privire, sau cu mai multe cicatrici. Cu mai mult fond de ten sub pleoape, sau cu mai mulți centimetri de tocuri în picioare.
Lași multe, dar multe iei. Iei cărți. Iei citate. Iei bijuterii pe care le păstrezi în suflet, sau în păr. Iei litri de vin. Iei inițiative. Iei cravate și pași de dans.

Câtă nebunie dai, atâta nebunie primești.

Când pleci, pleci cu desaga plină. Câte cântece-ai lăsat amuțite în cearșafuri sau în difuzor de telefon, atâtea poezii și-atâta nebunie ai luat cu tine. De amintit și povestit și altora. De rememorat cu-n pahar de vin în mână. De derulat în minte când ești în autobuz și-auzi trecutul urlând prin melodii.
Lași multe, uneori lași tot. Dar cu tot-ul altuia pleci și tu. Nu iubim decât atunci când nu avem măsură. Când nu avem Dumnezeu, sau oră de mers acasă. Nu iubim decât atunci când încercăm să stăm treji doar pentru a-i cuprinde ochii-n palme încă un moment.
Plecăm cu-atâtea. Atâtea mângâieri. Atâtea strângeri și respirații-ntretăiate. Atâtea flori de pus în pod sau de aruncat la gunoi. Atâtea ceasuri în care timpul tot la fel se-nvârte.

Plecăm alții. Cu altă definiție pentru timp. Sau pentru nopți, de nu le-am contopit deja în zile.

Plecăm cu toate constelațiile învățate și rănile din copilărie vindecate. Plecăm cu certitudinea că bărbații sunt buni, că bărbații sunt frumoși, că bărbații au grijă. Orice altă judecată e prostie și feminism nejustificat.
Bărbați buni sunt peste tot. Și asta meriți, căci lași pe unde mergi tot sufletul din tine. Și toată energia pe care nu știi că o mai ai.
Când ai curaj să fii așa cum ești, pleci cu-alte scânteieri în ochi. Și cu alți parametri pentru clipă.

De lași flăcări din tine, pleci cu mai multă căldură decât ai fi crezut de fapt.

Tot ce-ți reprimi și tot ce strângi în pumni se irosește. Poți să-ți îngropi în piept dragostea pe care nu ai dat-o. N-avem nimic în afară de clipe. Sau de zăpezi pe care le topim râzând.
Când pleci cu-adevărat, pleci buimăcit. Mai om de fiecare dată. Titan răpus de două brațe și de priviri ce ți-au cântat.
Dar dacă lași o lume-ntreagă-n spate, cu-o lume-ntreagă pleci în schimb.
Să nu îți fie frică.

Ce poate face iubirea dintr-un om singuratic?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
iubirea

Încă din cele mai vechi timpuri, să fii într-o relație și iubirea au contat foarte mult, poate uneori pentru privitorii din jur sau chiar pentru un rege sau o prințesă, dar acum parcă uităm să le mai apreciem. Sărim și fugim de ele ca de niște tâlhării ce vor să ne rupă sufletul și ajungem să ne închidem în bula noastră de confort. Fără dar și poate să nu mai vrem să o părăsim mai apoi.
Suntem oameni, sufletele noastre depind de cele din jurul nostru într-un procentaj extrem de ridicat. Hai să ne mai gândim și la noi și la ce ne face fericiți într-o relație, poate de lungă sau de o mai scurtă durată și dacă avem motive să rămânem în una.

Pentru noi, fetele, este destul de greu să ne descurcăm într-o societate condusă de bărbați.

Șeful poate să îți facă zile fripte dacă ai greșit ceva banal, când ieși cu fetele la dans parcă stai mai retrasă. Mai ales când știți că niște bărbați vă sorb din priviri încă de la începutul serii. Parcă vrei puțină siguranță. Parcă vrei pe cineva care să fie gata să sară până în pânzele albe pentru tine și să te protejeze. Drumul spre casă, într-o seară mohorâtă, poate fi alinat și digerat mai ușor alături de un bărbat puternic și dominant. Să stai la telefon cu cea mai bună prietenă nu e soluția pentru tot, în schimb iubirea poate fi.

Singurătatea e bine ascunsă în podul amintirilor, nimic nu vă mai oprește acum

Dacă credeai că relațiile lungi sunt monotone, stai la rând să vezi cum e singurătatea. Da, știm toți, suntem singuri pe lume și creștem constant, trebuie să ne iubim pe noi și să fim noi bine prima dată. Am auzit cu toții asta în fiecare zi, dar o noapte cu partenerul sau partenera poate fi chiar perfectă. Ultimul film apărut, o pizza sau niște prăjituri, parcă nu mai sună atât de rău acum.

Iubirea, medicamentul omenirii

Fiind într-o relație, constant iubirea face parte din viața ta mereu. Mereu partenera găsește modalități prin care să îți facă ziua mai bună după o săptămână mai grea. Să ai pe cineva lângă tine în momentele cele mai grele din viață este foarte important. Susținerea și înțelegerea fiind avantajul suprem, pe care îl are o relație. Când iubești și ești iubit la rândul tău, zâmbetul de pe fața ta nu dispare niciodată.

Viața în doi este o evoluție constantă

Mulți dintre noi avem un potențial infinit de ridicat. Potențial pe care îl ascundem sub un preș, pe care, clar nu vrem să îl mai dăm deoparte. Acest lucru se poate schimba dacă lângă tine apare persoana potrivită, ce știe cum să îți scoată calitățile în evidență și lângă care să evoluezi constant. Nu degeaba cei mai realizați oameni ai planetei sunt în relații. Poți deveni o persoană mai bună într-un mod constant dacă partenerul știe să scoată ce e mai bun din tine și să arunce negativismele la gunoi.

Întâlnirile cu familia erau grele înainte, dar stai să vezi că ai scăpat

Ne iubim părinții, ne iubim toată familia, dar știți toți momentele în care se întâlnesc toți și parcă complotează împotriva ta. Vor să afle fiecare detaliu despre luna în care nu i-ai văzut și să nu mai vorbim despre viitorul pe care îl avem deja planificat de la 2 ani și de la care clar că te-ai abătut.
Când ai lângă tine un partener parcă totul se schimbă, ești cineva! Mai ales dacă toți îl adoră și uită că exiști pentru moment. Poți mânca liniștit de acum, atenția e toată spre el.

Nu ești sigur dacă te minte sau nu ? Găsești aici minciunile femeilor cele mai întâlnite, dar și aici ale bărbaților din viețile noastre.

Și dacă tot ați ajuns până aici, vă mai dăm un motiv pentru care merită să fiți într-o relație și anume umărul pe care poți plânge, la propriu sau la figurat, când cerul parcă ți se sparge în cap.

Relații de-o noapte vs relații de lungă durată

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
relații

La un moment dat, ne dăm seama că avem nevoie de cineva lângă noi. Astfel că ne zboară gândul la relații. Trecând pe lângă îndrăgostirile de moment sau copilărești, ajungem să gândim matur și să fim cât mai responsabili. Însă, mai nou, am observat două, chiar trei stadii ale relațiilor pe care le abordează tinerii.

Există acei tineri care preferă să fie singuri. Zic că așa e mai bine pentru ei, că n-au nevoie de nimeni și nici măcar nu mai încercă. De cele mai multe ori sunt sceptici în fața relațiilor prietenilor lor sau ajung să se implice și să fie a cincea roată la căruță.

Doar că din această singurătate poate evolua dorința de a simți dragoste, pe care unii aleg să o valideze în relații de-o noapte.

Totul începe cu „o aventură”

Știți vorba aia: „prima dată îi mai greu”. Exact așa e și în situația asta. Ți-e mai greu la început. Dar după ce ai văzut că nu mori, că judecat oricum ești, parcă hai că merge. Chestia e că de la o aventură se ajunge la încă una, că doar prima dată a fost ok, iar apoi nu mai ai impresia că e nu știu ce, intră în obișnuință.

Așa ajungi să treci la nevoia de a valida dragostea sufletească în cea trupească. Și, uneori, îți poate scăpa de sub control. Îți intră în obișnuință să mergi „să te simți bine”. Bun, spunem că faci asta cât mai responsabil posibil, dar tot există riscuri. Cât de mici, dar sunt acolo.

De ce ajung relațiile de-o noapte cât mai căutate?

Mulți au impresia că, dacă se întâmplă o noapte și atât, nu există urmări, nu sunt responsabilități. Și acum, la drept vorbind, e mult mai ușor o noapte și atât, decât să te chinui să menții ceva. Am fost dezamăgită de o relație, dar vreau să simt dragoste, măcar trupească, în continuare, ce pot să fac? Simplu, mă avânt în aventuri. Totul începe cu una și după nu le mai țin șirul.

Ce au relațiile de lungă durată de oferit și nu găsești într-o relație de-o noapte?

În primul rând, o relație de lungă durată te va face să fii mult mai stabil din punct de vedere emoțional. Evident, acest lucru depinde de parteneri, poate să fie de lungă durată și să fie toxică as fuck. (been there, done that)

Relațiile de o noapte niciodată nu vor putea să ofere stabilitatea aceea. Cum așa?

Întotdeauna, într-o relație de lungă durată ești sigur că ai la cine să mergi cu coada între picioare când ceva nu merge bine în viața ta, ești sigur de faptul că este cineva acolo pentru tine. Ei nu dispar după o noapte, ei rămân acolo pentru tine.

Pe de altă parte, acestea te învață să redescoperi iar și iar motive pentru care îl iubești pe cel de lângă tine, motive pentru care ea e din ce în ce mai frumoasă, motive pentru care totul e din ce în ce mai minunat. Relațiile de durată te învață că rutina nu este, de fapt, ceva dăunător, din contră, rutina este motivul pentru care noi rămânem într-o relație: vrem să scăpam din acea rutină după ce ea se instalează, însă, între timp, descoperim cât de frumos e să faci lucruri noi în fiecare zi cu persoana respectivă și totuși să ne păstrăm și celelalte activități zilnice.

Pur și simplu ne dăm seama cât de greu ne-ar fi fără persoana aceea, conștientizăm cât de mult contează stilul nostru de viață și cât de ciudat te simți când te gândești că ea ar putea pleca.

Relațiile stabile și de lungă durată m-au adus unde sunt astăzi.

Anumite întâmplări m-au format, m-au ajutat să devin om și m-au ajutat să mă cunosc pe mine. O relație de tipul ăsta este benefică, deoarece mereu vei avea ceva nou de învățat, mereu vor fi multe alte viziuni și abordări ale vieții alături de cineva lângă care ai stat destul de mult timp.

E atât de frumos să iubești din ce în ce mai mult pe zi ce trece… Și certurile sunt la fel de frumoase atunci când se termină, și sunteți în stare să săriți unul pe altul de dragoste.

Cum am spus mai sus, relațiile de o noapte au riscurile lor, însă și cele de lungă durată sunt destul de riscante. Riști să cazi pradă monotoniei dacă nu-ți dai interesul (a nu se confunda monotonia cu rutina!). Riști să nu oferi tot ce ai de oferit și mai apoi să regreți.

Însă relațiile de lungă durată nu vin numai cu riscul de monotonie, unele dintre ele vin cu riscul de izolare față de prieteni. Iar aici puteți citi mai multe despre cum se vede asta din exterior.

Așa că, iubiți! Indiferent cum, iubiți. Dați tot ce aveți, oamenii nu vor sta după voi să vă aștepte. Relații de-o noapte, relații de lungă durată, nu vă fie frică să le încercați pe oricare dintre ele, viața e scurtă și sunteți aici să vă distrați și să experimentați.

Și, nu în ultimul rând, aveți grijă de persoanele de lângă voi, sentimentele nu sunt o joacă! Fie că sunteți sau nu pregătiți pentru relații, sentimentele rămân mereu.

 


Autori: Georgiana Badea și Ana Retegan


 

Top 5 lucruri pe care să nu le faci când vrei să uiți pe cineva

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
Top 5 lucruri

Știți senzația aia că nu sunteți iubiți sau că nu primiți toată dragostea pe care o oferiți? Vrei să uiți o anumită persoană și nu reușești, iar sentimentul de singurătate te omoară? Presupunând că răspunsul e „da” la toate întrebările, am alcătuit un top 5 lucruri pe care să nu le faci când vrei să uiți pe cineva.

Pentru că fiecare dintre noi a experimentat la un moment dat sentimentele astea și nu toți am știut cum să le gestionăm, sau n-am avut tăria să ne deschidem, aici sunt 5 lucruri care nouă ne-au adus mai multă nefericire în momente de genul.

1. Relație doar pentru a trece peste

Știu că toate lucrurile se duc mai ușor în doi, dar nefericirea și singurătatea pe care le simți nu vor dispărea ca prin magie în momentul în care ai o relație. Cel mai probabil persoana care e menită să-ți aducă fericire va fi străină de țelul ei în perspectiva ta și va veni cu propriile problemele. Iar atunci, situația ta se va agrava și vei ajunge exact unde nu-ți doreai să ajungi.

Și, Doamne ferește, nu spun să nu ieși la întâlniri sau să rămâi la mentalitatea că fiecare persoană care vrea să se apropie de tine te va face să suferi. Spun doar că nu-i ok să te grăbești să iei o decizie de genul într-un moment de singurătate, de slăbiciune, când te simți vulnerabil la maxim sau simți că dragostea trece pe lângă tine, nu prin tine.

2. Aventuri de-o noapte

Corpul tău, decizia ta ce faci cu el. Însă, oricât ai vrea să nu recunoști, aventurile astea de-o noapte te zăpăcesc. Pe moment e ok,te simți uimitor, dar, când rămâi iar singur, ce să vezi, ai ajuns de unde ai plecat. Și nu te poți apuca să îi povestești unui străin, care e în patul tău, nu în inima ta, cât de debusolat ești sau cum te simți. Sau poți? Să zicem că poți și vrei și îi bine, dar cât te ajută?

3. Izolarea de prieteni

Poate nu știu ei prin ce treci sau cum să te ajute, nici ce-i mai bine pentru tine nu știu. Însă, de cele mai multe ori, o să te simți mai bine alături de ei decât singur. Că vrei, că nu vrei, tot va fi ceva care te va face să zâmbești, o glumă, o tachinare, o amintire pe care o retrăiți. Până la urmă, îs prietenii ăia de rămân mereu acolo cu un zâmbet în buzunar pentru tine. Iar faptul că alegi să-i ignori sau să te izolezi de ei, nu te va ajuta cu nimic.

Dacă ți-ai adus aminte de anumiți prieteni și ai mai citi pe tema asta, aici găsești articole despre prietenie.
4. Urmărirea persoanei „responsabilă” de starea ta pe toate rețelele posibile

Într-un cuvânt, îi putem spune obsesie. Bun, îl iubești și totul este roz. Acum nu trebuie să îi urmărești bulina verde de pe mess nonstop. Are o viață privată care nu te privește. Obsesia nu este sănătoasă și vei intra într-o bulă din care nu mai este cale de scăpare.

Te supără dacă te-a lăsat cu seen și intri pe conversație să verifici dacă îți scrie. Poate ție nu îți răspunde, dar i-a dat la alta ador la o poză pe insta. Iarăși, cică iese cu prietenii lui și îți spune o tipă că l-a văzut în club aseară. Știi că nu-i ok, dar nu te poți opri. Nu-i ușor să ignori impulsul de a-i scrie de 10 ori pe zi, dar, doar ce spuneam de prieteni, ia-ți prietenii și ieși, sigur uiți de el. Citește, învață, ignoră-l și o să vezi că îi mai greu o zi sau două, dar după intră în obișnuință.

5. Obiceiuri care îți amintesc de o anumită persoană

Are pasiuni pe care tu poate nu le ai și vrei să le încerci de dragul lui. Îți mănânci din timpul tău de citit, ieșit cu prietenii și orice alte activități pe care le mai ai, doar pentru pasiunile lui. Îi place poezia? Ai abordat poezia, deși nu este domeniul tău și nu toată lumea se naște talentat. Începe să îți placă și te simți mai apropiată de el, simiți că împărtășiți ceva împreună (măcar atât dacă nu o relație).

Nu știu cât de mult vei ieși în evidență pentru că faci ceea ce-i place. Cert este că trebuie să te concentrezi pe tine și pe ceea ce vrei să faci. Nu te compromite de dragul nimănui. Nu-i nevoie să duci în continuare aceste obiceiuri dacă nu te fac fericit sau vrei să uiți persoana. Doar fă ce-ți place ție. Scrie eseuri, citește despre fizică, învață la ce-ți place, dar nu continua un obicei care devine toxic.

Acum că știi ce să nu faci când dorința de uitare și singurătatea trec peste tine, sperăm că vei face față mai ușor acestor situații, având la cunoștință un top 5 lucruri pe care să nu le faci când vrei să uiți pe cineva.

Autori: Ana Retegan și Uifelean Aurora


 

Hai să vorbim despre șerpi!

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
Hai să vorbim despre șerpi

Știți la ce mă refer – la oamenii ĂIA. Nu mai au nevoie de nicio introducere. Îi întâlnești toată viața, dar cred că primul moment în care îți dai seama e clasa a IX-a. La mine așa a fost. Atunci ies din ouă. Hai să vorbim despre șerpi! 

E oribil să crezi că ai un prieten. Doar să crezi și să nu realizezi cât de naiv ești.

Să îți petreci câțiva ani alături de acea persoană, să îi împărtășești toate visurile, temerile și secretele tale și după, să te uiți cum pleacă, cu tot cu ele. Oamenii ăștia care schimbă prietenii ca pe șosete se plictisesc repede. Sunt nesiguri, nu își găsesc locul. Își schimbă principiile si comportamentul după cum bate vântul.

Nu pricepeți greșit ce spun – e OK să nu agreezi anumite persoane.

Fiecare are gusturile lui și nu trebuie să fie judecat după cei de lângă el. Dar nu e normal să fii fals și să minți oamenii în față. Oameni care ar face orice pentru tine și de care îți bați joc.

Încă ceva – vrei să termini o prietenie? Fă-o cu demnitate. Du-te și vorbește cu persoana aia.

Spune-i ce nu-ți convine. Fă-o să înțeleagă ce nu-ți place. Nu alerga să o bârfești cu alții, pentru că e greșit. Și pentru că s-ar putea să afle – știți cum circulă vorbele – și după o să păreți penibili. Comunicați!!! Nu lăsați oamenii cu care ați împărțit atâtea să deducă faptul că sunteți supărați prin gesturi stupide – că nu le salutați, că nu le mai comentați la poze, că le răspundeți laconic. Nu suntem într-un serial polițist să strângem indicii. Dacă vrei să faci ceva, fă-o cum trebuie.

Am trecut prin asta, am cunoscut șerpi. Snakes. Ssssss.

Vă spun din experiența personală că, dacă unele lucruri ar fi fost spuse și discutate, poate prietenia ar fi fost salvată. Pentru că au fost multe minciuni la mijloc, multe persoane care nu aveau ce căuta acolo, multe situații iritante. Și dacă nu am fi salvat prietenia, am fi spus STOP atunci când trebuia. Dar asta nu s-a întâmplat, si după patru ani plini de amintiri, tot ce a rămas a fost un gust amar.

Și omul ăsta, care te lasă în nămol, nu pleacă fără să ia nimic – la început, pare că îți fură tot. Îți ia și o parte din ceilalți prieteni. Dar, credeți-mă, e mai bine, pentru că persoanele atât de influențabile sunt toxice.

E dureros să ai parte de așa ceva, dar trebuie să înveți să fii indiferent.

Opusul iubirii nu e ura – ura te face să îți consumi nervii, să dai naștere unor sentimente care te fac negru. Opusul iubirii e indiferența. Nu poți să faci asta din prima, dar nu poți nici să te consumi la nesfârșit. La finalul zilei, contează cât de împăcat ești cu tine însuți. Dacă nu mai poți face nimic bun, măcar oprește-te acolo unde ești și nu face rău.

Life skill – dacă vezi că ești în plus, pleacă.

Nu rămâne într-un grup în care vezi că ești dat la o parte sau ignorat. Nu numai că îi incomodezi pe ceilalți, dar nici tu nu te simți bine. Dacă auzi „Ssssss” prea des, fugi, ai ajuns să trăiești printre șerpi!!!

„Șerpii” stau în grupuri mari. Râd de ceilalți, arată cu degetul și se cred șmecheri. Bineînțeles, se bârfesc intre ei și de fapt nu se suportă unul pe celălat în gașca lor.

Nu sunt prieteni, dar e atâta răutate în ei, încât trebuie să stea împreună, ca să nu explodeze. Nu își spun secrete, pentru că nu au încredere unii în alții. Nu prea vorbesc, decât dacă au ceva urât de spus. În general, stau pe telefon și râd ca proștii, ca să atragă atenția. Singurul lor scop e să iasă în evidență. Și, să nu uităm că se cred foarte importanți, deși nu au niciun motiv. Sigur i-ați văzut. Fac mereu „Ssssss”.

Așteaptă-te să auzi cât mai des „Sssss” pe lângă tine. E perioada în care își schimbă pielea.

Și învață să ignori sunetul ăsta, pentru că e posibil să fie pe fundal toată viața. Nu trebuie să devină soundtrack-ul filmului tău.

Poți mai mult.


Autor: Maria Ciurea



Pentru fetele neinvitate la dans

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"

Pentru noi. Pentru fetele neinvitate la dans. Pentru cele „invizibile”. Contăm, știți ?

Vi s-a întâmplat să fiți la o petrecere și să nu participați la bucuria generală?

Ați văzut cum prietenele voastre sunt invitate să danseze de toate tipurile de „feți-frumoși”, dar vouă nu vă aruncă nimeni nicio privire? Mie mi s-a întâmplat. M-am întrebat mult timp ce fac greșit. Am încercat să îmi găsesc defecte (și am reușit să-mi identific destule), să le găsesc lor motive, să caut explicații. Dar m-am oprit când am realizat ceva – că poate drumul meu nu trece pe la petreceri. Că poate momentul meu de glorie nu e în mijlocul unei mulțimi așa diferite de mine. Că poate destinul meu e altul.

Dacă te simți mai bine visând, citind, scriind sau cântând în duș, stai liniștită, nu ai nicio problemă!

E frumos să fii ciudat și să știi că ascunzi în tine atâtea taine. Știi ce mai e frumos? Că nu toată lumea observă ce secret de persoană ești. Poate uneori te simți ca o umbră, dar ești mult mai mult.

Sunt introvertită și, prin urmare, mi-e destul de greu să îmi exprim părerile cu voce tare, chiar dacă nu duc lipsă de ele.

Și, în momentul în care îmi adun destul curaj ca să deschid gura, cineva răsare din colțul încăperii și vorbește peste mine. Persoane pe care le consider prietene fac asta. Și m-am obișnuit atât de mult cu situația, încât, atunci când văd că un grup mai mare de două persoane e atent la ce spun și toată lumea e cu ochii pe mine, mă panichez și mă blochez cu vorba în gură. Știți de ce? Pentru că încrederea pe care o avem în noi e influențată de oamenii din jur.

Asta e pentru noi, pentru cele care pot schimba lumea mai ușor din camera lor decât din fața unei mulțimi:

Dragă persoană care citește,

Asta e pentru tine. Pentru că eu cred că ești tăcută, timidă și că nu ieși ușor din „carapace”. Pentru că ești liniștită și visezi mult. Pentru tine, care te simți bine cu prietenii tăi, dar, uneori, preferi să fii singură. Pentru tine, care îți colorezi singură existența. Pentru tine, cea care mai are destul timp pentru povești de dragoste. Acum, cunoaște-te pe tine. Iubește-te ca și alții să te poată iubi.

Respectă-te. După asta, toate vin de la sine.

Acum poți dansa singură – în ploaie, în camera ta, în gânduri. Mai târziu, o să găsești persoana potrivită. Ai nevoie de una singură cu care să dansezi pentru totdeauna, nu de mai multe care pleacă atunci când melodia s-a terminat. Zilele astea sunt doar ale tale. Știu că ești un vulcan care poate erupe în orice clipă, dar rezistă. Și, într-o zi, o vei face – și vei schimba lumea.

Deja ai început.


Autor: Maria Ciurea


Viața ta nu se oprește la friendzone!

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
friendzone
Nu o trecut decât 12 zile din anul 2020, anul care urma să-ți aducă gloria și fericirea aia nemaiîntâlnită și deja vrei să abandonezi? Păi, te înțeleg perfect.

Nu că aș trece eu prin nu știu ce situații, dar viața nu-i tocmai roz. Am 17 și tocmai mi-am dat seama că în câteva luni, ce să vezi, fac 18 ani. Una peste alta, mai am de luptat și cu sentimentele de adolescentă nehotărâtă. Mi-am propus de foarte mult timp să scriu despre ce mă face pe mine să-mi iubesc viața. Să scriu despre cum am ajuns unde sunt și alte tâmpenii de genul, dar niciodată nu am avut imboldul ăla. Acum însă l-am primit de unde mă așteptam mai puțin. Atenție, dragul meu, cel ce citești asta! Viața ta nu se oprește la friendzone! 

Ați fost vreodată îndrăgostiți și să fiți acolo hotărâți să spuneți ce și cum într-un mesaj de la care v-o stat inima când l-ați trimis? Eu am fost în seara asta.

Dat fiind că îmi place mereu ca oamenii de lângă mine să știe ce simt pentru ei, și pentru că am un tupeu jegos uneori, în seara asta mi-am luat și eu inima la purtător și am fost pe feeling.
Ce să zic? Am primit un răspuns super diplomat, care îmi confirmă ceea ce știam deja, că rămânem prieteni. Sincer, intuiam situația, dar…

Uneori încăpățânarea asta a mea de a fi eu până în ultima secundă mă cam strânge de gât.

Viața ta nu se oprește la friendzone!
O fată, un zâmbet și un iepuraș

Totul bine și frumos, când după câteva minute de tristețe și de deplâns viața, că: vai, Doamne, nu mai pot, am început să zâmbesc și să fiu super happy. Și de ce mai exact? Pur și simplu așa am simțit. O dată în viața asta m-am oprit și eu și mi-am zis: „Bă, îs puternică!” Am făcut asta, în primul rând.

Cine dracu’ se mai trezea la 1 noaptea să lase mesaj la X în care îi spunea ce simte?

Clar, numai încă cineva nebun ca mine mai putea. Și, chiar dacă am zis că nu mai vreau nimic cu nimeni, că vreau să-mi revin după ultima relație, eu tot mi-am ascultat acea pornire interioară care mă trage pe mine prin toate tâmpeniile. „Că, dacă nu acum, atunci când?”.

Cred că mi-am zis de sute, milioane de ori în gând: „Dacă nu acum, atunci când?” și cam tot atâtea lucruri memorabile am făcut.

Și nu, nu mi-e ciudă că unele o ieșit precum cel din seara asta, adică n-am nevoie de reușită mereu, îi mai palpitant așa. Nu cred că își poate imagina nimeni cât de bine mă pot simți uneori când nu îmi ies lucruri, pentru că, pana mea, de cele mai multe ori mă distrez și râd de mine când îi așa.

Ok, ok… O luăm pe asta: am avut o relație super scurtă, care o mers după cum o durat, dar ce Dumnezeu era să fac după ce ne-am despărțit: să stau și să plâng?

Nu, nici n-am adus în discuție. Am ieșit în oraș și m-am simțit super, pentru că nu poți pune stop momentului actual ca să stai și să plângi după trecut. Ce se întâmpla dacă fugeam repede acasă și stăteam și plângeam? Ratam o super ieșire cu oameni care mi-s dragi și care mă fac mereu să zâmbesc.

Nu merita să stau și să plâng mai mult decât o durat relația. Hai să fim serioși!

Nu o trecut ea cu totul după ieșirea aia, dar am putut să merg acasă și să zâmbesc, că: „Deh, plină-i lumea de handralăi!”. Dar un lucru, pe care poate îl aflam mult mai târziu, am învățat și eu de la relația asta a mea: nu că există oameni care nu vor să-i ajuți și spun că rezolvă ei, există, pur și simplu, oameni mulțumiți cu rahatul în care îs și n-ai să-i poți ajuta sau schimba veci pururi, deci nu bate pasul pe loc și mergi înainte.

Și da, știu că poate fi dureros.

Eu sunt acel fel de om care se atașează super repede și chiar vreau ca lumea de lângă mine să fie fericită, dar n-are rost să mă bat cu omul să-l fac fericit. Nu-ți place starea mea bună și preferi să stai acolo leșinat de depresie și tras în spate de anxietate? Bine, înțeleg. Găsesc eu pe cineva cu care să-mi împart fericirea și care să râdă cu mine când mă uit la pereți.

Doar să fim dinamici și gata de încă o tâmpenie, că viața îi cu ele în buzunar pentru tine.

Și nu-mi vine să cred că am ajuns să gândesc așa. Uneori îmi mai place și mie să revin la starea de copil de 13 ani super trist, care pune tot la suflet, dar nu mai am un obicei de a fi așa. Eu sunt aici și acum. Probabil, o să fac ceva tâmpenie pentru acest ACUM al meu, iar mai pe seară o voi scrie pe un bilețel roz și o voi bune în borcanul cu amintiri, că da, atâtea tâmpenii am făcut de am un ditamai borcanul pe birou pe care scrie cu majuscule AMINTIRI, că poate nu mai îs în stare să-mi amintesc câte fac.

Și mi-am cam dat seama că, în ultimul timp, viața mea nu o fost cea mai fericită viață și nu prea mi-o dat motive să fiu fericită.

Da, și? Am început să fac abstracție de ce mi se întâmplă nașpa și să fiu acolo pentru lucrurile alea de îmi smulg un zâmbet din inimă. Nu sunt aici pentru despărțiri și drame. Ia aminte, viața ta nu se oprește la friendzone! Sunt aici pentru ieșiri cu prietenii, când râdem până nu mai putem, pentru teambuilding-uri cu echipa, când ne bucurăm de prima zăpadă și bem cafea la 2 noaptea prin cine știe ce bucătărie, pentru zile de luni în care să fiu fericită.

Voi fi mereu aici pentru lucruri mărunte, dar importante pentru mine.

Viața ta nu se oprește la friendzone!
Cea mai faină echipă care mi-a adus zâmbete nenumărate, cele mai faine teambuilding-uri și multe amintiri.

Autor: Ana Maria Retegan


 

Actor grăbit

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Actor grăbit

Mi-a fost dor de tine, fără „dar” și „poate”
Mi-a fost dor de pielea-ți gri ce o simțeam pe spate,
Mi-a fost dor și mi-e… de ale tale brațe,
Ce mă strângeau tare în miez de noapte.

Nu știu ce-ți sunt, ce-am fost, ce-oi fi.
Nu știu ce ochi îți vor privi trecutul,
Ce l-am văzut în palma mea
Când ni s-a terminat sărutul.

Poate a fost o iubire de primăvară-vară,
Schimbătoare ca personalitatea ta.
Poate a vrut să se întâmple încă din iarnă,
Dar timid, te-am lăsat să aștepți în altarul din inima mea.

Și-acum îți spun… mi-aș fi dorit să nu ne fi cunoscut
Cu toate că mi-e greu să mă pronunț.
Și da…
mi-aș fi dorit să nu te fi știut,
Să nu te fi avut.

Acesta-i un rămas bun, descotorosit de lacrimi și regrete,
Ce după atâtea luni de freamăt fără rost,
Ți-l dau…!
„Un cadou frumos împachetat în dragostea ce-a fost”

Decorul lasă-l pe seama unei singure bănci
Și-a câtorva mici vieți
Ce-au privit un film al cărui prea grăbit actor
A plecat
Ratându-și până și primul rol.


Autor: Gabriela Ionescu

Derulează înapoi