Tag archive

rasism

(VIDEO) Un bărbat de culoare a fost împușcat de poliție în fața copiilor săi. Se repetă oare cazul George Floyd?

"în Știri" "de POV21"
bărbat de culoare
Autoritățile statului Wisconsin investighează de ce un bărbat de culoare a fost împușcat de mai multe ori în spate, când a intrat pe ușa laterală a unui SUV, conform CNN. Cei trei copii ai bărbatului, având 3, 5 și 8 ani, se aflau în mașină, a declarat un avocat al familiei. Tatăl său a declarat, conform BBC, că fiul său este paralizat – deși medicii nu știu dacă este permanent.

Jacob Blake este în stare stabilă într-o unitate de terapie intensivă, potrivit avocatului Ben Crump, care reprezintă familia Blake.

Crump a postat un videoclip cu filmările de duminică seară din Kenosha. Dacă doriți să vedeți videoclipul redat la știrile americane, îl puteți regăsi aici. Imaginile s-au răspândit pe rețelele de socializare, stârnind proteste. Lideri ai districtului au instituit o stare de asediu care a rămas în vigoare până luni dimineață.
Împușcăturile au avut loc în timp ce demonstranții continuau să condamne violența poliției în orașele americane. Printre motive ale demonstrațiilor se află și uciderea lui George Floyd și Breonna Taylor. Cu o noapte înainte de împușcarea lui Blake, protestele au izbucnit în Lafayette, Louisiana, după ce poliția a ucis un negru -Trayford Pellerin, având 31 de ani – în fața unui magazin.

Garda Națională a fost chemată în oraș, a confirmat primarul John Antaramian.

Trupele vor fi axate pe sprijinirea nevoilor locale primul răspuns și de aplicare a legii „pentru a proteja infrastructura critică și instituțiile culturale”, conform declarației guvernatorului Tony Evers.
Protestatarii s-au adunat luni, 24 august, la tribunalul din Kenosha și au venit față în față cu poliția, echipați de protest. La fața locului se afla și un vehicul blindat, iar poliția a aruncat cu gaz lacrimogen în mulțimea de protestatari.

Poliția din Kenosha a cerut Departamentului de Investigații Criminale din Wisconsin să preia ancheta.

Agenția intenționează să depună un raport la procurori în termen de 30 de zile. Biroul procurorului Michael Graveley va stabili dacă să aducă vreo acuzație.

Autor: Ruxandra Dorobanțu

Mișcarea Black Lives Matter: L’Oreal nu va mai folosi termeni precum „albire”!

"în Știri" "de POV21"
L'Oreal

L’Oreal s-a alăturat mișcării anti-rasismului, desființând termenul albire din produsele sale. Anunțul făcut de compania franceză a împărțit opinia publică.

„Grupul L’Oreal a decis să elimine cuvintele alb/albire, luminos, curat din gama tuturor produselor sale de seară”, a transmis compania într-o declarație.

La fel, reprezentanți ai mărcilor de îmbrăcăminte ca Levi’s și Dockers au anunțat că vor opri sau limita reclamele pe Facebook și Instagram, așa alăturându-se mișcării pentru combaterea rasismului în lume.

Coca-Cola își întrerupe reclamele de pe Facebook în urma protestelor anti-rasism!

"în Știri" "de POV21"
coca cola

Pentru următoarele 30 de zile, marea companie Coca-Cola a hotărât să nu se mai promoveze pe Facebook reclame și să încheie contractul cu Mark Zuckerberg . Fondatorul Facebook pierde o sumă de 7,2 miliarde de dolari în urma acestei decizii, venite în contextul protestelor anti-racism din Statele Unite ale Americii.

În aceeași situație, de a opri colaborarea cu Facebook, se află și branduri precum Dove, Ben & Jerry’s și Hellmann’s, dar și grupul Levi Strauss & Co., care, conform ziarului GSP.ro, nu vor mai plăti pentru reclame pe celebra rețea de socializare. Motivul invocat ar fi atitudinea de „hate-speech” din partea Facebook, acuzată că instigă la discriminare și ură.

„Facebook trebuie să oprească dezinformarea și discursul urii de pe toate platformele ei. Este un afront inacceptabil la valorile noastre”, a explicat reprezentantul Levi Strauss, potrivit expansion.com. 

Coca-Cola însă, declară că nu se alătură boicotului îndreptat contra platformei de socializare, însă dorește să reevalueze în această perioadă politica de publicitate: ,,Ne așteptăm la mai multă responsabilitate din partea partenerilor noștri de social media”, afirmă marele brand.

Interviu cu poeta Medeea Iancu: Despre feminism, literatură & educație

"în Interviuri/Păreri și opinii" "de POV21"
Medeea Iancu

Cu doar câteva luni în urmă, o prietenă mi-a recomandat să citesc „Delacroix este tabu: Amendamentele lirice”, un volum de poeme semnat de Medeea Iancu, ce m-a intrigat instant. Impactul a fost unul uriaș, acela fiind primul meu contact cu literatura feministă. Cu fiecare vers citit, îmi doream tot mai mult să descopăr substraturile cărții și să discut cu femeia aflată în spatele acesteia, așa că am contactat-o pe Medeea – poetă și regizoare – care mi-a vorbit despre începuturile poeziei sale, despre portretizarea feminismului în România, discriminare și nu numai.

Cum ai început să îmbini pasiunea pentru poezie cu interesul pentru egalitatea de gen? Când ai avut primul impuls de a scrie și de a publica?

Eram mică atunci când am început să scriu. Printre primele cuvinte pe care copiii le aud, au legătură cu violența, misoginia, discriminarea, rasismul, ostilitatea și stigmatizarea: “curvă, handicapat, chior” etc. Am trăit și trăim în lumi separate: copiii nu erau lăsați să se joace cu copiii romi sau cu cei cu dizabilități, fetele erau tratate diferit față de băieți, șansele lor erau puține și inexistente pentru copiii romi.

Lumea de atunci e geamănă cu cea de acum. Am scris în urletele femeilor din apartamentele vecine, în violența romantizată și ridiculizată. Mi-am văzut colegele desfigurate de bătaia taților sau partenerilor, toată literatura pe care am citit-o în manuale, cea care ni s-a predat, înfățișa femeia ca obiect, cârpă, proprietate; incapabilă, un copil, desfrânată, imorală și anormală, literatură în care rasismul ne era predat drept artă și lucru natural, o literatură în care doar bărbatul alb era prezentat uman, important, erou, model, în care violul și violența asupra femeii erau romantizate și normalizate. Iar când intrai sau ieșeai din casă, când intrai în curtea școlii sau în sala de clasă, te așteapta aceeași violență, hărțuire, abuz, rasism.

Când am început să scriu, știam că vreau să public la un moment dat, dar lumea mea era diferită și separată de marea lume extraordinară a literaturii, care ni se preda în școală: a fi scriitor se referea doar la bărbat. El era alesul lui Dumnezeu, unicul, centrul literaturii, superiorității, dominației. Nimeni nu ne-a vorbit despre egalitate, rasism, istoria romilor, drepturile femeilor, segregare, hărțuire etc.

Lumea era după chipul și asemănarea scriitorilor de pe pereți. Copiii romi nu ar fi fost puși în prima bancă dacă ar fi avut miopie. Noi eram crezuți dacă spuneam că nu am furat, ei nu, noi eram în continuare deștepți chiar dacă luam note mici, ei erau amenințați cu repetenția. Umanitatea era albă și masculină, iar această umanitate, ni s-a spus, ne reprezenta pe toți. O fată romă nu ar fi putut avea, în continuare, același traseu ca al meu.

Ea se vede reprezentată în această lume, istorie, literatură ca o dublă problemă: o dată că este fată, apoi că este romă. Singurul care definea realitatea literaturii și a societății, realitatea altora era bărbatul alb. Este o problemă structurală, istorică, în care școala, educația, biserica, literatura, societatea ne educă să acceptăm rasismul, discriminarea, segregarea ca lucruri firești, care ne educă cu ostilitate și ne învață că unii sunt superiori, iar alții inferiori. Ne învață să fim solidari în rasism, violență, sexism și discriminare. În patriarhat nu ai limbaj, nu ai sine.

Altcineva îți spune povestea, altcineva vorbește pentru tine și despre tine, ești adusă într-o stare de transă în care repeți ce ți s-a spus, știi pe de rost anul nașterii și morții cutărui scriitor, știi cum arăta casa lui, când scria, ce mânca înainte, cât dormea, cât scria, ce citea, dar despre tine și despre femeile dinaintea ta, cine erau ele, despre cum au început ele să scrie, când, cum, este înghițit de istorie.

Când eram mică și începusem să scriu, mă uitam pe cărțile diverșilor scriitori… detalii, nesfârșite, mai ales despre tații acestor scriitori. Tații ieșeau mereu în față, oricât de nesemnificativ fusese ceea ce făcuseră în viață. Lumea în care am început să scriu, la fel ca cea de azi, nu concepea creația unei femei decât dacă se ajusta la cerințele mereu incoerente, confuze, duplicitare, patriarhale ale lumii literare. Istoria și literatura ne-au fost și ne sunt predate corupt. Valoarea femeii este văzută în continuare ca fiind loialitatea și dedicarea acesteia față de bărbat și față de literatura lui.

Cumpără de pe Cartepedia cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Cărturești cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Emag cartea Medeei Iancu!

Care este mesajul pe care-l transmiți prin arta ta?

Unul în care toată lumea să fie recunoscută ca persoană, nu doar bărbații albi, hetero, creștini, în care să ni se recunoască contribuțiile, umanitatea și diversitatea. O lume cu o nouă conștiință, căci ceea ce construim azi vor vorbi generațiilor viitoare, le va ajuta să nu mai cadă în bucla ignoranței, negării și dezumanizării.

Care este părerea ta despre felul în care feminismul este portretizat actualmente în România?

Feminismul nu există în conștiința națională, sau există ca ceva diabolic. Cum în școală nu se predă așa ceva, se perpetuează tot felul de mituri, dezinformări și manipulări: e o problemă multigenerațională. În toți anii ăștia am văzut foarte multe femei și încă foarte, foarte mulți bărbați vorbind sau scriind despre feminism fără să știe ce înseamnă; unele femei spuneau chiar că nu au nevoie de vot. Ce uită aceste femei însă, este că fără acest feminism, nu ar putea azi ieși din casă, face cumpărături, scrie pe internet și încă multe alte lucruri le-ar fi interzise: pentru că sunt femei.

Uită, de asemenea, de privilegiul de a fi albe. „Viziunea” acestei țări, acestui sistem educațional, se vede în faptul că nu s-a gândit până în 2020 (și nici acum nu pare să se gândească) să introducă o materie despre feminism, măcar pentru liceu. Acești tineri și tinere sunt crescuți fără informații despre propriile drepturi, despre propria istorie, ceea ce îi face vulnerabili/le la tot felul de abuzuri. Acest sistem educațional ne educă să fim disociați, dezinformați, rupți de realitate, ne educă să nu recunoaștem abuzul, să fim obedienți și loiali unui ideal alb, corupt și oprimator. Cumințenia asta nu te protejează de abuzuri, te menține în ignoranță și manipulare, și perpetuează tot felul de discriminări, justificări ale discriminării și segregării.

Ce nu se înțelege, printre altele, din feminism, este de ce femeile nu au avut drepturi și acum că le au, ce mai vor? Este o problemă în felul în care am fost educați să vedem femeia, egalitatea și diversitatea. Egalitatea și diversitatea lezează pe mulți, iar această lezare vine din frică și superioritate: frica de celălalt, frica că nu vom mai fi văzuți și că nu ne vom mai vedea unici. Frica, mai ales, de a pierde privilegii, frica de a nu mai fi partea dominantă, frica de necunoscut, frica că vei pierde ceva ce îți este familiar și care-ți formează o parte din această falsă identitate, frica de faptul că superioritatea rasei și genului au fost minciuni, frica de a fi văzuți ca fiind rasiști, sexiști etc., frica de a confrunta istoria și de a te maturiza.

De aici vin tot felul de dezinformări și manipulări: cum nu ești conștientă de propriile drepturi și de propria persoană, cum ai fost educată să te percepi doar prin ochii bărbatului (alb) care a decis pentru tine (cine ești, cum ești, ce ai voie să faci), când ai fost educată cu mituri despre femei, literatură, istorie, când ai fost educată cu politici misogine, rasiste, segregaționiste, ajungi să aperi această moștenire, viziune și parte de falsă identitate, spunând și crezând că femeile își pierd feminitatea dacă devin feministe, că femeia odată feministă, va fi femeia-bărbat, că feministele urăsc bărbații, că bărbatul este singurul creator, că o femeie nu va putea scrie niciodată la fel de bine ca un bărbat etc.

Sunt multe manipulări create în jurul feminismului pentru a crea teamă. Această teamă insuflată femeilor vine din mai multe direcții, o dată pe filieră religioasă, apoi prin strădaniile Coaliției pentru Familie, tot felul de grupuri extremiste și conservatoare, dar și din zona literară. Trebuie să rămâi dependentă, acesta este mesajul acestor mișcări. Odată ce creezi această teamă și repulsie, dispreț față de feminism, poți justifica apoi orice: în special violența și păstrarea stării de fapt: patriarhatul. Feminismul este portretizat ca o patologie, încă un motiv în plus pentru a justifica nerespectarea drepturile femeilor și de a spune că femeile trebuie să rămână proprietăți și departe de spațiul decizional/creativ.

Această teamă creată față de feminism are scopul de a menține femeile sub control, dar și de a împărți femeile în demne și nedemne, sănătoase și nebune. Feministele sunt văzute și mai puțin persoane decât femeile care nu-s feministe. Numai această expresie, femeia-bărbat arată, de fapt, că tu ca persoană ai fost educată să crezi în roluri de gen și tot felul de stereotipizări, să crezi că unele lucruri sunt exclusiv pentru bărbat și că tu, ca femeie, nu ai dreptul la ele, ba chiar că este nefiresc, anormal să le vrei.

Apoi, această afirmație, că feministele urăsc bărbații, arată alte probleme: dacă feministele urăsc bărbații, cum se face că în lume milioane și milioane de bărbați ucid, violează, răpesc femei? Cum se face că în lume există în continuare milioane de femei fără drepturi? Cine pe cine urăște și ale cui sunt aceste acțiuni și ce a făcut bărbatul alb în istorie? Pe de altă parte, teama asta de feminism vine și din ideea inoculată că feminismul va corupe literatura și că literatura feministă nu e literatură. Fundamentul literaturii este fantezia masculină, fantezie pe care unele femei au internalizat-o, fantezie care apără dominația bărbatului alb, fantezie care exclude diversitatea și culturile, fantezie care ține cu dinții de tradiția oprimatoare și o vrea înapoi.

După ce suspinăm nostalgici când spunem că nu mai trăim vremurile de altădată: după tradiția literară misogină, violentă, homofobă, rasistă, după secolele în care femeia nu avea ce căuta într-o bibliotecă, școală, redacție, juriu, Parlament?

Medeea, mulți te consideră o poetă controversată. De ce curajul tău de a fi o voce pentru cele reduse la tăcere este interpretat negativ? Cât de mult contează părerea cititorilor pentru tine?

În primul rând, pentru că sunt femeie, iar conform învățăturilor patriarhale, femeia trebuie să-și știe locul, să fie supusă și mută, să lase bărbatul să decidă și să vorbească pentru ea. Femeia trebuie să spună ceea ce a fost învățată să spună, ceea ce bărbatului îi convine să audă, să îi facă pe plac, să fie decor și papagal, să nu vorbească despre ea, ci despre el. Reducerea la tăcere a femeii este istorică și cuprinde foarte multă violență.

Umanitatea și literatura înseamnă în continuare bărbatul alb, de aici vine această furie: se apără superioritatea masculină, dominația, unicitatea și meritul bărbatului, păstrarea poziției și îndreptățirii lui. Furia bărbaților albi față de reușita, independența femeii, se vede în fiecare zi pe internet, în viața de zi cu zi, în declarațiile deputaților, purtătorilor de cuvânt ai bisericii sau partidelor, în titlurile ziarelor, furia bărbaților albi este confundată de aceștia cu dreptul la exprimare. În această încercare de apărare și de reducere a disconfortului creat de confruntarea cu altă realitate, se vrea restabilirea ordinii, iar această ordine înseamnă imaginarul sexist, rasist, homofob, imaginarul violenței etc.

Umanitatea este diversitate. Iar pentru rasa albă, adică pentru mulți dintre noi, diversitatea este echivalentă cu o traumă, pentru că am fost făcuți să credem că rasa albă înseamnă universalul. Suntem educați/te în continuare să considerăm ca fiind ofensiv dreptul femeii de a vorbi, iar asta este o problemă structurală. Când transgresezi acest rol prestabilit ești pedepsită, iar prin această pedeapsă, care și ea este plină de violență, se încearcă restabilirea controlului și punerea femeii la locul cuvenit: este transformată din nou într-o problemă. Nu femeia este problema, nu minoritățile sunt problema, cum am fost făcuți și făcute să credem, am făcut din acestea o problemă pentru a scuza comportamente abuzive, o educație disfuncțională, pentru a justifica oprimarea și exploatarea istorică, pentru a continua această moștenire.

Reducerile la tăcere ale femeilor sunt diverse, numeroase, complicate, și implică nu doar statutul social, ci și rasa/etnia, identitatea sexuală etc. E nevoie de cât mai multe voci, diverse, dar pentru asta trebuie să întrerupem tiparele ordinii prestabilite, să examinăm realitatea consensuală, să creăm spațiu pentru femei ca astfel să poată vorbi, un spațiu în care să nu fie hărțuite și discreditate, batjocorite sau chiar reduse din nou la tăcere. Părerea cititorilor și cititoarelor contează atât timp cât aleg să-și împărtășească cu respect experiențele pe care le-au avut citindu-mi cărțile.

Cum privești absența autoarelor din manualele școlare și ignoranța sistemului educațional față de subiecte precum feminismul și nu numai?

Absența asta a autoarelor nu e doar o absență oarecare, minoră, o omitere involuntară. Este o excludere istorică și cu intenție. Ce ne face asta nouă, fetelor, dar și băieților, este că ne distruge sensul realității, identității. Susține și menține o conștiință națională în această paradigmă: literatura este masculină și albă. Băieții pășesc într-o lume care știu că este a lor, că le aparține, nu o pun în discuție, ei sunt văzuți ca ființe, experiența lor este considerată universală și umană.

Când te uiți în manuale, vezi, în cel mai bun caz câteva autoare prin note de subsol, exerciții, lecturi opționale; asta transmite și întărește mesajul că locul femeii nu e în artă sau oricare alt domeniu, că e nepotrivită, sau, din contră, excepțională. Ce face asta, din nou, fetelor, în special, este că le înstrăinează de ele, de o istorie a femeilor despre care nimeni nu le spune și despre care nu învață; întărește prejudecăți cu care deja copiii vin la școală. Fetelor rome le face și mai mult rău, ele sunt obligate să se identifice cu o istorie albă, oprimatoare, pe de altă parte, propria lor literatură, cultură le sunt respinse, interzise.

Le face pe fete să se simtă, după ce deja li s-a spus, că-s inferioare, incapabile. Orice ar face, oricum nu sunt credibile, le face să creadă că nu au viitor și că nici nu trebuie să aibă. Ce li se transmite este că nu sunt recunoscute ca cetățene și ființe, căci cei care sunt recunoscuți ca cetățeni și ființe, li se respectă imaginea, demnitatea, contribuțiile, drepturile. Băieții vin cu privilegiile genului și istoriei, al influenței, credibilității și autorității. Această absență ne modifică percepția, felul în care ne uităm la lume, felul în care lumea răspunde: nu avem unde să ne oglindim și cine să ne oglindească. Sau ceea ce vedem, sunt reprezentări corupte. Asta modifică și întărește, firește, și percepția băieților.

Pe de altă parte, lipsa unei diversități în literatură, ne menține în continuare în ignoranță, ne face să nu ne vedem propria culoare, să facem din alții o problemă. Începi să vezi foarte clar, de la un moment încolo, că educația care spune că-ți vrea binele, că țara care spune că îi pasă de tine, nu îi pasă, nu te vrea, nu te recunoaște, nu-ți recunoaște istoria, contribuția, capacitatea, potențialul.

Nu te lasă să fii și să participi, viața ta ca fată nu contează, ești considerată inexistentă sau folosită atunci când este vorba de a întări prestigiul scriitorilor sau țării.

Nu vrem feminism în școală, pentru că asta ar însemna că am începe să gândim, iar sistemul este făcut astfel încât să te facă să nu gândești, să nu chestionezi nimic. A învăța despre feminism, ar însemna să chestionăm și să deconstruim o întreagă istorie. Ori educația merge exact în sensul opus, de ascundere, mistificare, idolatrizare, nostalgie, păstrare de privilegii. Exact ca în cazul copiilor neglijați de părinți, ceea ce transmit țara și educația este că fetele, fetele rome nu sunt suficient de importante pentru a fi educate, informate, luate în cosiderare.

Am auzit de atâtea ori că nu avem autoare, că nu sunt suficient de bune, nu este așa: le avem, dar au avut ele aceleași șanse ca autorii? În ce fel am educat fetele de-a lungul acestor secole? În ce fel am educat băieții și fetele astfel încât să creadă asta? De ce am transformat lumea într-o supremație a bărbatului alb și acum ne facem că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic?

Pe de altă parte, Hortensia Papadat-Bengescu a fost eliminată din manuale sub pretextul că scrie prea dificil pentru copii; dar ceilalți scriitori incluși în manuale nu scriu prea dificil pentru copii? Problema este alta: când toată viața ta de elev/ă ești educat/ă să citești doar literatură scrisă de bărbați albi, când doar asta ți se predă și doar această literatură este analizată și considerată demnă, când ajungi să dai peste o autoare, ți se pare bizară. Până la ea nu ai fost învățat/ă nimic despre literatura scrisă de femei, despre istoria și drepturile femeilor, nimic despre literatura scrisă de femei rome și despre istoria și cultura lor, nici nu te gândeai că femeile scriu sau că ar avea dreptul să scrie. În toată viața ta de elevă/ liceeană nimeni nu ți-a deschis acest proces: să te vezi și să fii reprezentată.

Sigur că Hortensia Papadat-Bengescu pare bizară, inadecvată, nu te recunoști în ceea ce scrie, încerci să adaptezi și să alterezi literatura ei la ceea ce ai fost învățată: să fie ca literatura scrisă de bărbați care îți e familiară, care-ți pare naturală. Fetele rome nu au nici măcar asta. În ce fel scriem acum literatură, dacă nu am confruntat și discutat nimic din toate acestea? Și care-s șansele noastre așa-zis egale când trăim într-o societate și educație segregată?

Dacă nu știm ce s-a întâmplat în istorie, dacă ne facem că uităm sclavia, rasismul, misoginia, homofobia, antisemitismul etc., dacă nu ne cunoaștem scriitoarele în diversitatea lor și a contribuțiilor lor, dacă nu avem o privire complexă asupra culturilor care au format această țară, cine suntem? Și cum sperăm că vom supraviețui ca țară în asemenea ignoranță, apatie, corupere și mistificare?

Privitor la introducerea educației sexuale în școli, care este atitudinea dumneavoastră față de această schimbare? O consideri benefică sau crezi că, din contră, va solidifica anumite convingeri și ideologii sexiste?

Eu o consider o schimbare benefică și necesară, contează cum e făcută, de către cine, cum sunt transmise informațiile și dacă aceste informații au la bază prejudecăți, roluri de gen etc. Copiii nu sunt obiecte, nu sunt proprietatea statului, a părinților sau a Bisericii, au drepturi, ceea ce iată, în 2020 pare ceva de neconceput pentru mulți români. Pe de altă parte, generațiile trecute stau ca exemplu de vieți distruse, dar nu doar ele, ci și ceea ce se întâmplă în prezent: suntem oricând gata să încălcăm drepturile altcuiva.

În continuare suntem educați/te să ne percepem ca neavând corp sau doar anumite părți ale corpului, să nu ne cunoaștem propriul corp, să ne temem de el, să îl vedem murdar, problematic, rușinos, interzis, să vedem ca fiind acceptabile doar anumite corpuri; toate astea ne lasă nu doar pradă abuzurilor, dar ne și învață să nu recunoaștem abuzul sau să îl justificăm, ne învață să vedem discriminarea ca educație și să o slăvim. Suntem învățați să credem că nu avem drepturi, dar că alții au dreptul asupra noastră, nu ne înțelegem propriile drepturi și neînțelegându-ne, necunoscându-ne propriile drepturi nu le înțelegem nici pe ale altora.

Cumpără de pe Cartepedia cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Cărturești cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Emag cartea Medeei Iancu!

Consideri că generațiile tinere vor câștiga lupta împotriva sexismului și conservatorismului? Crezi că tabuurile de azi vor mai fi privite în acest fel și peste zece ani?

Unele dintre aceste tabuuri, da, cred că vor exista și peste zece, douăzeci de ani. Și sexismul și misoginia, rasismul, homofobia etc. au evoluat de-a lungul timpului și vor continua să evolueze, vor deveni din ce în ce mai subtile, mai adaptabile. Cu cât le ascundem mai mult, cu atât vor deveni mai normalizate și mai puternice, mai “naturale.” Lupta nu cred că va fi câștigată atâta timp cât nu vom fi educați/te în acest sens, atâta timp cât doar unii vor fi văzuți ca persoane, atâta timp cât doar unii vor fi îndreptățiți să aibă drepturi. “Munca” care se face la nivel național, educațional, este de normalizare, nu de chestionare.

Ne supărăm când suntem numiți misogini, sexiști, rasiști, homofobi etc., ne apărăm imaginea, privilegiile, credem că doar oamenii răi pot fi misogini, rasiști etc. Cu cât negăm aceste realități, cu atât vom fi mai segregați, mai toleranți cu discriminarea, violența etc., cu atât mai mult le vom reproduce și justifica. Copiilor li se formează prejudecățile de la câteva luni, s-au făcut nenumărate studii, de la celebrul experiment făcut de Kenneth și Mamie Clark, în anii 1940, care folosea păpuși albe și de culoare pentru a vedea efectele rasismului și segregării asupra copiilor de culoare.

În acel experiment, toți copiii au ales păpușa albă, considerând-o ca fiind bună, frumoasă etc. Acest experiment ne poate ajuta să vedem și astăzi efectele segregării și rasismului, sexismului, dar și să vedem cât de mult ne-am văzut reprezentați în jucării în copilăriile noastre, cât de mult alb am văzut pe chipurile din fața noastră, în școală, în cărți, filme, desene etc., dar și ceea ce le facem altora și nouă înșine.

Cazul lui George Floyd ne arătă cât suntem de nedrepți

"în Păreri și opinii" "de POV21"
George Floyd

Notă: Ceea ce urmează este strict opinia și interpretarea mea subiectivă a cazului George Floyd. Nu reprezintă o știre și nici nu are pretenții de obiectivitate!

E luni seara. Ora 20:00. Un afro-american din Minneapolis (Minnesota, S.U.A.) se sufocă în timp ce este călcat cu genunchiul pe gât de către un polițist alb. La puțin timp după, este ucis de rasismul încarnat în Derek Chauvin, polițist în Minneapolis. Alți ofițeri aflați la fața locului îi pun cătușe, iar Tou Thao, unul dintre polițiști, se uită nepăsător la ce i se întâmplă bietului om.

Zilele următoare aduc proteste, bătăi și incendii. Poliția Minneapolisului se dă bătută în a mai lupta cu protestatarii care fac ravagii în oraș. Apărătorii ordinii publice se văd nevoiți să-și mute sediul din cauza incendiilor îndreptate spre el.

Mai târziu, Garda Națională a Statelor Unite este desfășurată. Donald Trump face declarații răsunătoare, numindu-i pe protestatari bestii (thugs). Vedetele se solidarizează cu victima acestui rasism american, iar cazul lui George Floyd, în vârstă de 46 de ani, ajunge pe ecranele tuturor oamenilor.

De ce a fost ucis cu sânge rece George Floyd chiar de către poliție, care ar trebui nu să ucidă, ci să protejeze?

George Floyd a fost arestat pentru acuzația de plată cu bani falși, însă acesta ar fi trebuit judecat, nu ucis de polițiști. Ceea ce s-a întâmplat este o crimă, fiindcă, indiferent de ce ai făcut, nu polițiștii stabilesc dacă plătești cu moartea atunci când au ei chef, ci judecătorii, în urma unui proces.

Mă întreb, atunci, de ce s-a întâmplat asta? Uitându-mă rapid pe știri, văd că rasismul este adus în discuție.

Nu pot să-mi opresc un strigăt interior de supărare. Din nou…? Am făcut imediat o asociere cu celebrul romanul al lui Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare… Acolo, Tom Robinson, acuzat pe nedrept de viol, se trezește la ușile închisorii cu o gloată de oameni care vor să-l linșeze. În continuare, cei din familia Finch, care luptă pentru dreptate și în cazul persoanelor de culoare neagră, sunt supuși unor atacuri foarte urâte.

Scena atât de privită online, în care polițistul e filmat cum îl chinuie pe George Floyd, sufocându-l cu genunchiul pe gât, e parcă desprinsă din Să ucizi o pasăre cântătoare… Se pare că nu am învățat nimic în tot acest timp.

Ura împotriva oamenilor diferiți de noi nu a dispărut, dimpotrivă, se lărgește pe zi ce trece luând forme cât mai diverse.

Simt uneori și eu că trăim într-o lume mai bună, în care sclavia e abolită, iar negrii au aceleași drepturi ca ale tuturor oamenilor. Însă cazuri ca cel de săptămâna aceasta îmi pun la îndoială speranțele.

Acum suntem și rasiști, și homofobi, și xenofobi și câte și mai câte. Rromii nu sunt oameni, sunt ciori. Negrii nu-s nici ei ființe omenești, pentru că nu poți să ucizi așa un om.

Ni se pare că ce s-a întâmplat luni e groaznic, dar oare nu ne asemănăm și noi cu acest polițist devenit peste noapte simbolul răului absolut?

Ne place să stăm și să ne uităm la TV. Recunoaște, te simți bine când vezi ce proști, ce înapoiați, ce rasiști sunt alții și ce drept ești tu, tu care crezi în Drepturile Omului și care n-ai discriminat pe nimeni în viața ta.

Nu crezi că te înșeli? Am auzit de atâtea ori, mergând pe stradă, cum cuvinte precum ciori borâte adresate unor oameni pe care nu-i cunoaștem, poponari și lista poate continua. Toate astea într-o țară din Uniunea Europeană ai cărei cetățeni și-au asumat, pare-se, respectarea drepturilor oamenilor.

Dar, mna, negrii, țiganii, homosexualii nu-s ca noi, ei fură și fac rău mereu, așa-s ei, n-avem ce le face, trebuie să ne ferim și să ne învățăm copiii să se uite la ei ca la niște eșecuri ale speciei umane. Poate vi se pare nelalocul ei această frază, poate mă depărtez prea mult de la cazul concret al lui George Floyd. Însă pentru a-l înțelege complet cred că e nevoie să extindem aria de discuție și la contexte mai apropiate de noi.

Ceea ce i s-a întâmplat lui George Floyd nu e nici ceva izolat, singular, nici specific american. Zi de zi facem discriminări și dăm dovadă de rasism prin tot felul de obiceiuri, chiar dacă nu ajungem și la ucidere, chiar dacă nu toate cazurile sunt la fel de mediatizate. Toate privirile cu subînțeles, toate remarcile usturătoare și, credem noi, drepte la adresa celor diferiți de noi, nu doar a negrilor, fac parte din aceeași oală.

N-are rost să ne iluzionăm că lui Floyd i se poate face dreptate în vreun fel. Fie și polițiștii aceia condamnați.

Ofițerii care au luat parte la arestarea fotbalistului au fost concediați, iar primarul orașului a cerut să fie urmăriți penal. Probabil că vor fi și condamnați.

Nu are însă rost să ne amăgim singuri. Chiar dacă vor fi condamnați, asta nu înseamnă ca George Floyd și restul care s-au aflat vreodată în situații asemănătoare, deși nu fatale, vor fi răzbunați. Pentru că, în continuare, ne vom uita urât la oamenii de culoare. Vom crede că-s mai proști decât noi. Vom rămâne cu prejudecata conform căreia țiganii fură și atât, asta e definiția lor, a tuturor. Că homosexualii ne corup copiii.

Ne rămâne numai consolarea că la noi nu se întâmplă, că noi nu facem, că respectăm Drepturile Omului, că suntem democratici… Da, sigur.

Citește mai multe despre rasism chiar aici!

Sursă foto: Digi Sport.

Coronavirusul nu este prilejul să fii rasist. Chinezi blamați pentru origini

"în Păreri și opinii" "de POV21"
rasist

Trăim timpuri în care toți vor să fie mai buni, vor să trăiască într-o lume mai bună, să fie constant o pace mondială, dar cum e posibil așa ceva atunci când ești rasist, chiar și în aceste situații de criză? Știm cu toții că multe războaie au început din cauza rasismului, de ce să ajungem iar la asta, când putem, pur și simplu, să fim oameni?

Coronavirusul a stârnit o panică mondială, toți au auzit despre acest virus ce poate fi fatal dacă nu ai grijă de tine, dacă nu te îngrijești și intri într-o panică absolută. Ceea ce se întâmplă acum, în special, în România.

Mulți chinezi au fost batjocoriți, loviți și marginalizați în toată lumea de când cu acest virus misterios

Spaima a pus stăpânire pe omenire, premieri, vedete și președinți au ales să se izoleze complet de lumea exterioară sau să își anuleze spectacolele pentru a se feri de COVID-19, dar nu au aruncat nici măcar o secundă cu pietre către alte naționalități.

Ca persoane, parcă uneori uităm să mai fim oameni. Uităm să fim buni și să ajutăm oamenii din jurul nostru. Continuăm să îi blamăm și să le transmitem ură și nesiguranță.

Având o frică continuă de Coronavirus, stagnăm în ignoranță și îi acuzăm pe cei din jur

Da, cu toții știm că acest virus a pornit din China, din orașul Wuhan, dar nu chinezii sunt cauza virusului. Există o foarte mare probabilitate ca acest virus să fi fost creat în laborator, deci acei oameni nu au greșit cu nimic. Singura lor greșeală este că s-au născut în locul nepotrivit, așa că încetează să fii rasist.

Găsești aici informații despre ipoteza creării Coronavirusului în laborator.

Până și cele mai mari, impunătoare și cunoscute țări ale lumii au ajuns la acte extreme. În Italia, doi turiști au fost agresați verbal când au întâlnit persoane rasiste. Persoane ce cred că sunt superioare doar pentru că se află într-o țară anume: „Scârboșilor, mergeți să tușiți acasă la voi! Ne infectați pe toți! Mi-e scârbă de voi!”.

Parlamentarii italieni au susținut un comunicat de presă în care și-au arătat simpatia față de turiștii chinezi. Aceștia au îndemnat publicul larg să nu mai recurgă la aceste injurii sau chiar la gesturi extreme: „Este de înțeles că fricile noastre sporesc în perioade ca aceasta. Totuși, trebuie să ne reamintim că în eforturile noastre colective, coeziunea este importantă. Trebuie să învățăm din experiența pe care am avut-o cu SARS, când oamenii din sud-estul Asiei au avut de-a face cu o semnificativă discriminare și cu rasism. Rasismul, discriminarea și limbajul care stigmatizează sunt de neacceptat și foarte traumatizante. Astfel de acțiuni împart lumea în Noi vs Ei. Canada este o țară construită pe valori solide ca respectul, diversitatea și incluziunea”.

Alte cazuri de rasism au existat aproape în fiecare țară afectată de Coronavirus, ajungând până și în America. Țara care are un număr ridicat de imigranți a ajuns să blameze chinezii. Au susținut faptul că „fiecare boală ce a apărut a venit din China”. Au fost ridiculizați și nu au fost considerați oameni importanți pentru umanitate.

România, țara tuturor posibilităților, a scos cu forța din metrou un tânăr asiatic

Dacă nu ai rămas uimit de răutățile altor țări, o să observi că și românii au tratat cu răutate tinerii lumii, doar pentru că nu arătau la fel și de ce să nu fii rasist cu un biet tânăr. „L-au bruscat, l-au împins și l-au scuipat pe tânăr și, ulterior, l-au dat jos din mijlocul de transport. Era un băiat cu origini asiatice, care a fost dat afară din metrou la stația Aurel Vlaicu”, aceasta fiind confesiunea unui martor.

Se uită constant că toți suntem la fel, chiar dacă culoarea pielii este diferită

Crezi că ești mai important decât un om din Africa, China sau America? Ei bine, nu ești. Ești un simplu om, ca toți ceilalți, așa că încetează să mai ataci alte persoane doar pentru că arată diferit față de tine. Nu mai fi ipocrit și învață că, dacă vrei să fii rasist, tu o să ajungi cel respins de societate.

 

Miting la Ditrău, mesaj rasist: Noi nu vrem ca ei să ne atingă pâinea!

"în De văzut" "de POV21"

Mesaj rasist de la Ditrău: „Noi nu vrem ca ei să ne atingă pâinea!”. Cam așa începe războiul secuiesco-srilankez, unde doi originari din Sri Lanka au fost tratați cumplit pentru culoarea pielii, țara de proveniență și pentru locul lor de muncă. Se pare că alt motiv ar fi și pentru că aceștia ating pâinile care ies din cuptoarele brutăriei!

Miting la Ditrău, o comună din Harghita, s-a pornit o răscoală împotriva a doi angajați ai brutăriei din localitate, după ce localnicii au aflat că sunt originari din Sri Lanka. Ba mai mult, patronul a anunțat că ar mai aduce câțiva muncitori din Nepal.

Într-un reportaj marca Radio Europa Liberă, Mahinda și Pumal, pe numele lor, sunt descriși de către patroana brutăriei a fi oameni pricepuți și profesioniști și că au mers în Ditrău pentru a-i ajuta, pentru că problema forței de muncă în România este una foarte mare. Brutăria a pierdut 20% din vânzări pentru că localnicii nu mai cumpără de la brutărie! Motivul ar fi că Mahinda și Pumal ating pâinea care ajunge în casele lor.

Amarashinga Archilage Mahinda a lucrat pe nave din Sri Lanka, iar apoi s-a angajat în Dubai, Qatar, tot pe un post de brutar. Spune că „Munca nu este o problemă pentru mine”, cu un surâs calm și cumpătat, cu toate că patroana brutăriei a declarat cum acesta a izbucnit în lacrimi când a auzit că tot satul îi este împotrivă lui și colegului său.

Pentru că răul nu putea atinge un apogeu, avem demonstrația că se poate și mai și! Miting la Ditrău: În căminul cultural s-au îngrămădit circa 300 de oameni, în frunte cu autoritățile, pentru a lua măsuri. Primarul s-a declarat mediatorul conflictului, însă nu a putut să se împotrivească voinței oamenilor săi.

Ne-am adunat astăzi aici ca să limpezim apele. Şi să vedem care e problema cu care ne confruntăm şi să aveţi cuvântul. Imediat o să vă spun şi care sunt regulile acestei întâlniri, pentru că eu am organizat această întâlnire mi-am permis să fixez şi regulile. Spuneţi ce dureri aveţi, ca să putem rezolva. Dacă nu, vom avea consecinţe. Prima regula a întâlnirii este că nu vorbim neîntrebaţi. Vă rog rapid să vă înscrieţi, spuneţi-vă numele ca să vă pot nota, şi în ordine veţi primi microfonul pentru două-trei minute. Două teme avem: conflictul dintre conducerea brutăriei şi comunitate şi desigur, a doua temă problema muncitorilor străini”, a spus primarul, Puskás Elemér, la începutul ședinței.

Oamenii, conduși de preotul romano-catolic, au spus că le este frică de faptul că străinii le-ar putea influența traiul și cultura și, mai ales, „să nu vină un val de migranţi”.

În urma amenințărilor și unui miting la Ditrău împotriva celor doi srilankezi, patronul brutăriei a decis să  îi mute pe cei doi srilankezi în localitatea Gheorgheni, pentru siguranța lor.

„Ne angajăm ca orice decizie importantă în ce privește firma noastră să fie făcută publică înainte de luarea ei”, a spus proprietarul, cerându-le oamenilor să nu răspândească zvonuri. „Scopul nostru e să rezolvăm problema. Ne cerem scuze dacă am jignit pe cineva, dar am angajat cetățenii străini cu forme legale. Vă rugăm să nu răspîndiți zvonuri neconfirmate”.

Primarul a primit public plângeri în legătură cu „șefia” brutăriei, cum că personalul este prost plătit, că stă mult peste program și nu este recompensat și că nu sunt respectați la locul de muncă. Iar, cei din Sri Lanka, ar beneficia de un altfel de tratament.

„Foarte mulți oameni din comună și-au exprimat durerea legată de munca lor în brutărie. S-a văzut că problema cea mai mare nu e legată de angajații din Sri Lanka, ci de comportamentul șefilor brutăriei din comuna Ditrău, de modul cum s-au comportat cu angajații lor. Eu mă bucur această întâlnire s-a terminat pașnic și oamenii au plecat liniștiți acasă. Oamenii vor să se schimbe atitudinea angajatorului față de oamenii angajați. Sunt foarte mulți oameni, localnici, care s-ar întoarce la firmă dacă s-ar schimba acolo modalitatea de comportament al șefului brutăriei”, a spus primarul.

În timpul ședinței s-a făcut referire la culoarea pielii lor, iar Bende Sandor, deputat de Harghita, prezent și el în sala de dezbatere, a declarat: „Astăzi, aici, a trebuit cumva aplanat conflictul, și, da, într-adevăr, nu m-am ridicat, așa este cum ziceți dumneavoastră”, după ce reporterul Antenei 1 l-a întrebat de ce nu s-a ridicat în picioare să oprească discursul rasist.

Localnicii lovesc și în srilankezi și în patroni, dar acum au un alt inamic de dat jos: nepalezii! Patronii au anunțat că vor fi angajați alți străini. O localnică declară: „Am auzit și eu că vin și alți nepalezi și m-am documentat puțin pe „Wirkipedia”, m-am speriat, vă spun, pentru că sunt cu granița comună cu China. În China știți care este situația, au murit deja peste 200 și ceva de oameni. Omul este purtător de virus, aduce boala.”

sursa foto: Radio Europa Liberă

Preotul din Ditrău despre mesajul rasist adresat srilankezilor: Nu regret, îmi asum!

"în Texte" "de POV21"

Preotul din Ditrău despre mesajul rasist adresat srilankezilor: „Nu regret, îmi asum!”. În Ditrăum județul Harghita, a luat foc un subiect pe care îl putem încadra în categoria „rasism” sau „xenofobie”. De această dată, tonul l-a dat un om al Domnului de la care nimeni (aparent) nu se aștepta!

Preotul din Ditrău, pe numele său Bírók Károly, paroh al Parohiei comunei Ditrău, a pornit un război interetnic de natură rasistă și xenofobă, în care toate acuzațiile ar putea fi doborâte cu normele legale în vigoare. Pentru poziția sa, acesta a fost mustrat de către Arhiepiscopia romano-catolică Alba Iulia.

Mai multe informații legate de acest caz, le găsiți aici!

Acesta a îndemnat oamenii să se ridice împotriva celor doi srilankezi veniți în România pentru a lucra în brutăria din Ditrău, cu toate că acestea aveau acte legale de muncă și au pătruns legal în țară, ba chiar sunt profesioniști în munca lor, iar brutăria nu are destui angajați.

Arhiepiscopul romano-catolic din Alba Iulia, Jakubinyi György, a luat atitudine în acest caz și i-a dat o replică destul de usturătoare preotului: „S-a implicat într-un conflict care îi depășește competențele! și poziția lui nu coincide cu punctul nostru de vedere”. Mai mult, locuitorii, și preotul, au fost îndrumați înspre iubire și înțelegere, nu dezbinare, printr-un comunicat oficial al Arhiepiscopiei.

Comunicatul atrage atenția că în Catehismul Bisericii Catolice, referindu-se chiar la această situație concretă, se spune că „accesul la muncă și la profesie trebuie să fie deschis tuturor, fără discriminare nedreaptă, bărbați și femei, sănătoși și handicapați, autohtoni și imigranți. În funcție de împrejurări, societatea trebuie, în ce o privește, să-i ajute pe cetățeni să-și găsească o muncă și un serviciu.”

Într-o declarație pentru Transindex, preotul din Ditrău declară: „Am luat cunoștință de punctul de vedere al Arhiepiscopiei, voi fi tras la răspundere și îmi asum toate faptele pe care le-am făcut în nume personal și nu în numele Arhiepiscopiei”. Întrebat dacă regretă ce a făcut, acesta reacionează: „Nu regret, îmi asum!”.

Ieri a avut loc o adunare la care au participat 300 de oameni, inclusiv primarul, care s-a declarat mediatorul conflictului, însă nu a putut să se împotrivească voinței oamenilor săi.

Ne-am adunat astăzi aici ca să limpezim apele. Şi să vedem care e problema cu care ne confruntăm şi să aveţi cuvântul. Imediat o să vă spun şi care sunt regulile acestei întâlniri, pentru că eu am organizat această întâlnire mi-am permis să fixez şi regulile. Spuneţi ce dureri aveţi, ca să putem rezolva. Dacă nu, vom avea consecinţe. Prima regula a întâlnirii este că nu vorbim neîntrebaţi. Vă rog rapid să vă înscrieţi, spuneţi-vă numele ca să vă pot nota, şi în ordine veţi primi microfonul pentru două-trei minute. Două teme avem: conflictul dintre conducerea brutăriei şi comunitate şi desigur, a doua temă problema muncitorilor străini”, a spus primarul, Puskás Elemér, la începutul ședinței.

Primarul a primit public plângeri în legătură cu „șefia” brutăriei, cum că personalul este prost plătit, că stă mult peste program și nu este recompensat și că nu sunt respectați la locul de muncă. Iar, cei din Sri Lanka, ar beneficia de un altfel de tratament.

Ștefan Mandachi a făcut o declarație publică în care transmite publicului că îi va angaja pe cei doi srilankezi într-unul din restaurantele sale și condamnă la rândul său astfel de tratamente asupra străinilor.

„Îi angajez eu ca brutari în orice restaurant de-al meu, cu riscul să pierd clienții sau să provoc răscoale. Ei să pună degetul pe hartă, avem locații în toată țara, îi pun șef de producție la panificație și postez poze cu mine și cu ei în locație. Cine poate să-mi dea detalii cum pot ajunge la ei, să-mi scrie urgent în privat. Sunt foarte hotărât!

Cât despre cei 300 de inși care țipă înverșunați… mă șochează, Doamne ferește, Doamne păzește, nu mi-am imaginat că mai pot vedea astfel de scene în 2020! Sper să pot să mă abțin, deși nu cred…

P.S. O să deschid cât de curând o franciză în Sfântu Gheorghe. Vor fi străini acolo, s-a priceput? Deși nu erau planificați! Asta ca să știe nebunii cu gândire feudală și să ne evite. Am voie să respect legea în țara mea, nu?”, a declarat acesta pe profilul său personal de Facebook.

 

Rasismul – de ce am ales să urâm?

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
Rasismul - de ce am ales să urâm

Ne-am împărțit în triburi. Ca să putem trăi, am dominat alți oameni care aveau același scop. Atunci, motivul bătăii fu viața. Mai încolo, am observat că există persoane diferite față de noi. Ăsta a fost începutul care a dus la întrebarea: „Rasismul – de ce am ales să urâm?”. 

Ulterior ce am făcut? Ne-am aliat cu ăștia care ne seamănă mai mult de dragul de a-i bate pe ăilalți. Când am terminat luptele, am început altele.

Aceste altele au ceva schimbat: motivele pe care fundamentăm ura.

Înainte, era doar unul – viața, însă, actualmente, a fost înlocuit de idealul unei vieți cât mai bune, pline de lux (dacă se poate). Iar pentru a realiza asta, i-am căutat pe cei mai slabi. Cel mai des am ales, datorită ușurinței și a societății, să-i pescuim din mări îndepărtate, lăsând balta de peste drum neatinsă.

Ceva asemănător s-a văzut la sclavi și proprietari.

De la ei încolo, s-a pornit nevoia psihologică a unei împărțiri pe categorii. Cum altfel să ne simțim speciali, importanți sau apreciați? La vedere stă clasificarea în funcție de portofele, însă nu ea contează în acest caz. Diferențele regăsite în oglindă, obiceiuri, limbă și istorie- altfel spus, sterotipuri culturale – astea ne interesează.

De ce există stereotipuri culturale astăzi? Păi, pe lângă ceea ce am discutat anterior, trebuie adăugată și teama de necunoscut. Aceasta are două îngrijorări principale.

Prima se învârte în jurul eului: „Ce sunt eu? Ce ar trebui să fiu?”. 

A doua îi are în vedere pe restul „Ei cum sunt în raport cu mine? Cum ar trebui să mă comport cu ei?”. 

Ne punem întrebarea, dar nu avem nimic de la care să pornim. Prin urmare, negăsind răspuns, vom inventa noi unul. Acela va deveni, cu timpul, un stereotip.

Ca exemplu, vă voi prezenta povestea unei româncuțe care a întâlnit de-a lungul vieții ei doi rromi, ea neavând nicio tangență cu cultura lor în mod direct. Primul este un mic găinar cu cinci clase.

De existența celui de al doilea află în cu totul alte circumstanțe. Vasilica noastră neștiind nimic legat de el, în afara etniei. Ea, cu siguranță, va fi tentată să îl compare în capul ei cu primul.

Poate că băiatul nostru nici nu-l cunoaște pe celălalt. Poate au interese total opuse, dar… strămoșii lor au trăit p-aproape (deși, nu-i sigură treaba… Eh, who knows?).

TREBUIE SĂ FIE CEVA, NU?

Anyways, primu’ era prea imprevizibil, așa că îl voi evita. Să fie și reîncarnarea lui Hawking, fata noastră nu va afla niciodată, iar nimeni nu ar trebui să încerce să îi schimbe părerea. Acesta e dreptul ei.

Lucrurile se schimbă, însă, atunci când drepturile ei încalcă drepturile altei persoane.

Astfel, totul devine imoral din momentul în care băiatul este exclus doar din cauza naționalității. Iar din nefericire, nimeni nu poate garanta că lucrurile nu se vor înrăutăți. (Disclaimer! Povestea poate să reprezinte orice altă nație, sau chiar regiuni.)

Idei asemănătoare pot să fie inspirate și din alte surse, cum ar fi situații politice externe (kurtoș kolacs nation), care în mod normal, nu ar trebui să afecteze felul de a privi o altă ființă.

Ce înseamnă toate astea? Ce este rasismul – de ce am ales să urâm?

RASÍSM s. n. Teorie reacționară burgheză a inegalității raselor, emisă cu scopul de a constitui o justificare pentru dominarea și subjugarea unor popoare.

La o primă vedere, rasismul pare un simplu cuvânt, ceva total banal. Ceea ce este interesant, totuși, e că orișicine l-a auzit. De ce? Ei bine, hai să ne gândim ce fel de cuvinte găsim prin vocabularul nostru. Practic vorbind, le știm doar pe cele care sunt necesare. Avem nevoie de ele ca să trăim.

Da’ nu mâncăm rasism?!

Nu. Însă face parte din viețile noastre. Și mai rău, face parte și din altceva: clasa cuvintelor sunt-mare-tare-și-nefericit-hai-să-ne-batem.

Istoria este, în esență, roșie.

Totuși, rasismul nu se rezumă doar la sânge și vânătăi, ci și la traume sau complexe. El reprezintă o problemă veche, adânc implantată în mințile noastre – una care trebuie confruntată.


Autor: Aderov Sofia

Pedeapsă pentru culoarea pielii: nu ai dreptul la transport public!

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Pedeapsă pentru culoarea pielii
Disclaimer: Acest articol nu este pamflet, este o realitate și urmează o simplă opinie personală în urma revoltei mele.

Îmi este scârbă. Simt cum sunt prea mic și prea inutil. Cum se poate ca în România secolului XXI, pe care o lăudăm cu trâmbițe și din care scoatem vezi, Doamne, o creștere economică mai mare decât Franța și Germania sau că avem cel mai eficient și productiv program agricol din Europa, o copilă fără vină să fie victima unor abuzuri de o nesimțire și nepăsare cruntă? Pedeapsă pentru culoarea pielii: nu ai dreptul la transport public!

Pentru că încă avem o salvare… o profesoară a luat atitudine și a postat pe contul de Facebook personal un mesaj ce a zguduit rețelele de socializare.

Cristina Tunegaru a transmis tuturor internauților următorul mesaj: „O fetiță din clasa mea nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar, începând de astăzi. I-a interzis primarul. Atenție! O fetiță de 13 ani, din clasa a VII-a, vine la școală singură când toți ceilalți copii urcă în microbuze. Situația e cel puțin revoltătoare.

Joi, la urcarea în microbuzul școlar, fata a trântit ușa la închidere, iar șoferul primăriei a decis că cea mai bună lecție pe care i-o poate da e să-i arunce injurii rasiale ca „cioară”, „țigancă jegoasă” și să o dea jos. Familia, pe bună dreptate, a apelat la ajutorul 112 pentru a se apăra de un evident abuz.

Reacția părinților a supărat mult și, în loc să-și asume responsabilitatea pentru situația generată de angajatul său, primarul comunei, Mihai Dobre, a hotărât că fetița nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar, plătit din bani publici. Asta, bănuiesc, pentru că nu acceptă când un părinte își apără drepturile. În ultimele zile, primăria a început o campanie de bullying agresiv împotriva micuței, care e acuzată în fața părinților și a școlii că prin gestul ei a distrus microbuzul. O fetiță de 13 ani a rupt ușa microbuzului!

Dumnezeule! Vă dați seama ce e în sufletul ei acum, când toți colegii și părinții o privesc cu suspiciune, totul pentru că a fost umilită de un șofer rasist, când primarul amenință că va sista traseul tuturor microbuzelor din cauza acestui incident?

Când copiii din comunități dezavantajate abandonează școala, când devin victime ale accidentelor și ale rețelelor de trafic, nu e doar fatalitatea. Există niște oameni, bine plătiți de stat, care sunt vinovați. O vină difuză, acte de discriminare și umilință, neglijență, toate se adună.

„Nu putem fi nepăsători la umilințele copiilor noștri!”.

Bun… m-am convins! E foarte logic și rațional ca o fată de treișpe ani cu super-puteri să trântească o ușă, iar ulterior să se descopere că-i spart rezervorul, că s-a fisurat parbrizul, că are pană pe stânga și că scaunele sunt rupte! A distrus, măi, fata un autobuz pentru c-a trântit o ușă!
Și povestea cu ușa este cu cântec. S-a putut trânti din cauza faptului că geamul șoferului era larg deschis, iar curentul își face datoria.

Dar un primar să aibă o asemenea atitudine mi se pare… total, dar total grețos.

Injurii, circ, lipsea pâinea. După un asemenea impact, părinții au fost mult prea calmi. Probabil situația era rezolvată dacă afla Inspectoratul Școlar, care, să sperăm că nu era pătat măcar puțin cu corupție. Instituția de bază a unei localități, care împarte și legitimează, care face ordine și ține evidența, este primăria. Aici, dușmanul contribuabililor care plătesc scump pentru liniștea lor.

Să fim noi chiar așa siniștri, obscuri și negri-n suflet (la piele chiar nu contează! )? Am crescut degeaba în cazul în care încă trăim cu secera la gât și ciocanul între dinți. Măcar să nu scuipăm așchii și să dăm o pedeapsă pentru culoarea pielii.

Eminem – despre lupta celor trei ego-uri

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Fiecare industrie își are vedeta, cel consacrat în istorie ca fiind regele. Industria Pop-ului îl are pe Michael Jackson, industria Rock-ului îl are pe Freddie Mercury și industria manelelor îl are pe…Florin Salam?

Dar există o industrie care nu își are coroana revendicată – cea a rap-ului. Bineînțeles, unii o să-i numească pe Fifty Cent, Tupac, Jay-Z, poate chiar și pe Cheloo sau B.U.G Mafia; legende consacrate în istorie, dar nu regi ai rap-ului.

O să explic mai târziu de ce nu sunt considerați “The Kings Of Rap’’. Acum aș vrea să vă gândiți la toți rapperii pe care îi cunoașteți și să-i ierarhizați în funcție de calitatea pieselor pe care le produc.

Gata? Bun, continuând, dacă ai citit titlul, probabil că știi deja la cine mă refer.
Cel care a luptat împotriva rasismului, împotriva sărăciei, împotriva tuturor oamenilor care au spus că nu poate și cărora le-a demonstrat că, din contră, poate.

Dar, înainte să te grăbești să scrii comentarii negative, dă-mi voie să-ți prezint argumentele.

Cu toții știm că, în secolul al XX-lea, în SUA rasismul si revoltele rasiale erau ceva comun. Persoanele de culoare nu aveau foarte multe moduri de a se exprima, mai ales în muzică. Așa că au creat o nouă industrie muzicală, și anume Rap-ul. Nu era ceva exclusiv pentru ei, dar un om de culoare albă nu avea nicio șansă să se facă remarcat.

Acest lucru se remarcă, mai ales, în filmul 8 mile. Cu toate acestea, Eminem a luptat împotriva rasismului și a făcut ceea ce a dorit să facă, în ciuda asupritorilor. Nu a fost cel mai facil lucru, după cum vă puteți imagina, însă lui niciodată nu i-a fost ușor.

Din momentul nașterii, a fost dezavantajat, născut într-o familie săracă, unde tatăl a plecat pe când el era încă un bebeluș. Au urmat mutări repetate dintr-un oraș în altul din cauza lipsei unui loc de muncă a mamei sale. Aceste mutări au fost dificile, iar lui Eminem, care era un copil foarte introvertit, îi era greu să se adapteze. Cineva care nu aparține unui grup devine automat pradă ușoară pentru bullying. După multe mutări, s-a stabilit în Detroit, într-un cartier de rulote unde majoritatea populației era de culoare. Acolo rasismul și-a făcut simțită prezența.

La vârsta de 11 ani, unchiul său îl introduce în lumea muzicii, în special în cea a Rap-ului. La vârsta de 14 ani, începe să compună. El trebuia să suporte în continuare rasismul, bullying-ul și lipsa unui suport parental, însă acum avea o supapă: muzica îl ajuta să treacă peste toate şi să scape de furie.

După un timp, Eminem întâlnește o femeie pe nume Kim. Se căsătoresc și au un copil, însă, după câțiva ani de la apariția fiicei lor, mariajul se încheie. După un timp, cei doi se recăsătoresc, însă se despart din nou. De data aceasta, Kim cere ,,daune morale” (cu toții știm ce înseamnă asta).
Aceleași daune fiind cerute și de mama lui Eminem, pe motivul defăimării imaginii ei. Toată furia adunată s-a văzut în muzica lui. Piesele lui au devenit mai agresive și a primit foarte mult feedback negativ, până în punctul în care persoana lui s-a divizat în trei.

Eminem nu și-a luat trei nume, ci trei ego-uri. Marshall Mathers (numele lui real), Eminem și Slim Shady. Eminem este fața dură și violentă care apare pe scenă și în fața camerelor. Marshall Mathers este cel care se ocupă de viața personală și Slim Shady este cel care compune, partea încărcată cu ură. Fifty Cent, Tupac, acestea sunt doar nume de scenă. Eminem, Slim Shady sunt mai mult de atât, ele sunt integrate în persoana lui. Există numeroase piese și interviuri în care el le definește pe cele trei.

Eminem a fost desconsiderat toată viața. Abandonat de tatăl său, crescut de o mamă care avea o mulțime de vicii, umilit și bătut la școală, victimă a rasismului, a reușit să devină o legendă a Rap-ului. Ceea ce îl face și mai impresionant este că orice eșec din viața lui a fost transformat într-o piesă, orice argument, într-un vers și orice sentiment negativ, într-o motivație.

Niciodată nu s-a dat bătut, oricât de grea ar fi fost situația, iar asta a motivat alți oameni să continue, a influențat generații întregi. El nu este doar un rapper, este un exemplu. A trecut prin tot și încă se află aici, a avut parte de tot răul posibil și, totuși, încă este în picioare. A motivat mii de oameni să continue… inclusiv pe mine. A schimbat industria rap-ului prin originalitate, motivație, viziune pozitivă asupra lumii, versuri, voce și, în special, prin talent. Din aceste motive, se ridică deasupra oricărui alt rapper și își merită coroana.

Dacă mai ai nevoie de motive suplimentare pentru a-l considera drept rapper-ul care merită coroana: el este singurul rapper care nu vorbește despre bani, femei sau mașini…

 

Derulează înapoi