Tag archive

putere

6 embleme ale sexului feminin din secolul XX

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
sexului feminin

Așa cum bine știm, a fi membră a „sexului slab” (feminin) în secolul XX nu era un lucru ce putea fi trecut cu vederea. Femeile nu aveau atât de multe drepturi ca în prezent, iar opinia lor nu era văzută prea bine în rândul bărbaților. Erau limitate în multe feluri, de la modul în care se îmbrăcau și se comportau pe stradă, până la modul în care își exprimau ideile. Cu toate acestea, unele femei nu și-au acceptat condiția și au făcut un pas înainte, dovedind că și ele trebuie văzute cu aceeași ochi ca bărbații.

Astfel, am decis să scriu în acest articol câteva cuvinte despre 6 femei ce au avut curajul să își depășească limitele și să lupte pentru drepturile lor.


sexului feminin

Hannah Arendt (1906 – 1975)

Hannah Arendt s-a născut pe 14 octombrie 1906 în Hanovra, imperiul German. A fost o teoreticiană politică germană și una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice. Lucrările sale abordează două teme dificile ale lumii postbelice: totalitarismul și antisemitismul.

Hannah s-a născut într-o familie de evrei seculari din Linden, Germania, tatăl ei fiind inginer, iar mama sa muzician. A studiat la Universitatea din Marburg, în principiu teologie, dar a ajuns ulterior să își ia doctoratul în filosofie.

A fost scriitoare la un ziar important de limbă germană, respectiv „Aufbau” și membră importantă în mai multe organizații evreiești.

Cea mai importantă carte a sa se intitulează „Originile totalitarismului” și a apărut în anul 1951. În această operă Hannah analizează mecanismele care au făcut posibilă instaurarea regimurilor totalitariste, fasciste sau comuniste și evidențiază, totodată, și structurile care le asigură menținerea. A fost profesor universitar și și-a exprimat cunoștințele despre politică în unele dintre cele mai importante ziare ale vremii („The New Yorker”, „Journal of Politics”). Aceasta moare în New York la data de 4 decembrie 1975.

În anul 2012 apare un film despre viața ei, intitulat „Hannah Arendt”, rolul principal fiind interpretat de Barbara Sukowa.


Ana Aslan

Ana Aslan (1897 – 1988)

Ana Aslan s-a născut pe 1 ianuarie 1897 în Brăila și a fost unul dintre cei mai buni medici români, aceasta specializându-se în gerontologie.

Primii 12 ani de învățământ îi urmează în orașul natal, iar facultatea o urmează la București. Dorința Anei a fost să devină pilot, dar destinul o poartă spre medicină. Visul de a zbura devine realitate și reușește să o facă cu un mic aparat, tip Bristol-Coandă.

În timpul Primul Război Mondial, ea îngrijește răniții la spitalul militar din Iași, iar în anul 1919, când se întoarce în București, începe să pășească ușor spre cariera ei de gerontolog.

În anul 1952 prepară vitamina H3, în laboratorul clinicii Gerovital, un produs brevetat în peste 30 de țări, iar în anul 1958 inventează împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu un produs geriatric – „Aslavital”.

A fost membră a „Academiei de Științe” din New York și a „Societății Naționale de Gerontologie” din Chile, câștigând de-a lungul vieții numeroase premii pentru munca depusă și realizările sale.


sexului feminin

Ayn Rand (1905 – 1982)

Alisa Zinovievna Rosenbaum s-a născut pe 2 februarie 1905 în Saint Petersburg, Imperiul Rus și a fost o filosofă, dramaturgă, romanicieră și scenaristă americană cu origini rusești.

A fost educată în Rusia, iar în anul 1926 se mută în Statele Unite. Încă din 1940, ea începe să fie activă în sfera politică, fiind voluntară pe toată durata campaniei preziențiale a lui Wendell Willkie. Ea și-a extins implicarea în activismul pentru sistemul democratic în timp ce locuia la Hollywood. A fost membră a organizației anticomuniste „American Writers Association” și a scris numeroase lucrări cu privire la opoziția sistemului comunist.

Succesul ei a început în anul 1943, odată cu publicarea romanului „Izvorul”, o carte romantică și filosofică, scrisă pe parcursul a 7 ani. O altă carte cunoscută a lui Ayn Rand este „The Fountaihead”, după care se face și o producție cinematografică ce prezintă sistemul comunist din Uniunea Sovietică.

În anul 1957, are loc publicarea unui al treilea roman și poate cel mai important din cariera sa. Acesta era intitulat „Revolta lui Atlas” și avea ca temă „rolul minții în existența omului—și, ca un corolar, demonstrația unei noi filosofii morale: moralitatea auto-interesului rațional.” 

În această operă își exprimă principiile de bază ale filosofiei obiectivismului și conceptul de realizare umană.

Ayn Rand a murit la 6 martie în 1982 de insuficiență cardiacă în New York și a fost înmormântată în cimitirul Kensico.


sexului feminin

Alexandra Cantacuzino (1876 – 1944)

S-a născut pe 20 septembrie 1876, în Cernăuți, Dâmbovița și a fost o feministă și o diplomată română. 

Deși era o naționalistă convinsă, aceasta s-a implicat în mișcarea internațională feministă. În anul 1923 a fost delegata Legii Drepturilor Femeilor în cadrul Congresului Internațional al Alianței Feminine de la Roma.

A creat o versiune feminină a Micii Antante, numită „Mica Antantă a Femeilor” și a adunat astfel toate organizațiile feminine din România, Cehoslovacia, Polonia, Grecia și Regatul Iugoslaviei.

Între anii 1925-1936 a fost vicepreședinte al Consiliului Internațional al Femeilor și a devenit cea mai cunoscută personalitate feminină din România.

A fost prima femeie ce a ocupat funcția de Ofițer al Ordinulului „Meritului Cultural”. A făcut parte din juriul Miss România, alături de nume importante din istoria României, precum Nicolae Constantin Batzaria, Maria Giurgea și Liviu Rebreanu. 

Aceasta a murit în toamna lui 1944, nefiind precizată o dată concretă sau un motiv al decesului. Istoricul Ioan Constantin a precizat că aceasta a ales să se sinucidă pentru a nu trece prin chinul detenției din regimul comunist românesc, iar un alt bărbat precizează că motivul decesului ar fi fost bătrânețea. Cu toate acestea, motivul morții sale a rămas încă nedeslușit.


sexului feminin

Indira Gandhi (1917 – 1984)

S-a născut pe 19 noiembrie 1917 și a fost prim-ministrul Indiei timp de 15 ani.

A creat mișcarea Vanara Sena pentru tinerii copii din India, care a avut un rol semnificativ în Mișcarea de Independență Indiană. A organizat proteste și marșuri și a ajutat ziariști să publice materiale interzise despre greutățile pe care poporul indian le avea.

În timpul Partiției Indiene din 1947, Indira a ajutat la organizarea corturilor pentru refugiații din Pakistan și le-a acordat îngrijiri medicale. Astfel și-a început ea munca în cadrul serviciilor publice.

Între anii 1959-1960, a fost aleasă Președinte al Congresului Național Indian, ca pe urmă să devină Ministru al Informației. Ea a urmat drumul politicii, avându-l ca model pe tatăl său și la fel ca acesta, a devenit o eroină în spațiul Indian.

Indira Gandhi a fost asasinată pe 31 octombrie 1984 în New Delhi de două dintre gărzile sale, moartea ei provocând un război civil pe teritoriul țării.


sexului feminin

Sofia Nădejde (1856 – 1946)

S-a născut pe 14 septembrie 1856 și a fost o publicistă, prozatoare și una din cele mai cunoscute voci în mișcarea feministă.

S-a născut într-o familie de țărani din Botoșani și a fost prima femeie din România căreia i s-a permis să învețe într-un liceu de băieți.

În anul 1884 a condus ziarul „Evenimentul Literar” apărut la Iași și a scris numeroase nuvele și piese de teatru. A fost votată ca fiind cea mai cultivată româncă a epocii, într-un sondaj făcut de ziarul România Liberă în anul 1895.

Aceasta s-a făcut remarcată prin romanul „Patimi”, apărut în anul 1903, fiind astfel prima autoare a unui roman feminist.

Sofia Nădejde a fost singura publicistă care a reușit să-i țină piept criticului literar Titu Maiorescu cu privire la capacitățile intelectuale ale femeilor. Acesta preciza că, creierul femeii este mai mic decât cel al bărbatului, ceea ce dovedește și o intelectualitate mai scăzută. Sofia l-a contrazis și a publicat argumentele care dovedeau absurditatea lui Titu Maiorescu în opera „Răspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei”.

Sofia a fost caracterizată de către Izabela Sadoveanu, ca fiind:

„Totdeauna simplă ca un copil, plină de bun simț ca o țărancă sănătoasă la trup și minte, personală, pasionată și excesivă ca o adevărată fire feminină în toate manifestările ei. Vasta ei cultură, interesul nesecat pentru știință și lucrurile intelectuale n-au făcut decât să ilumineze calitățile unei puternice, multiple și diferențiate individualități.”

De la sclavie la George Floyd: cauza din spatele protestelor

"în Păreri și opinii" "de POV21"
cauza din spatele protestelor

Cu siguranță am auzit cu toții numele George Floyd în ultima săptămână și de nedreptatea uciderii lui împreună cu protestele și situația tensionată din Statele Unite care răsună (ideatic cel puțin) și până la noi. Însă care este cauza din spatele protestelor?

Este cutremurător să privim situația justiției de acolo și în general pozițiile controversate ale americanilor (de multe ori chiar a clasei lor politice) asupra problemelor sociale ce au și o dimensiune morală (să nu uităm, spre exemplu, că președintele lor este primul din istorie ce va participa la un marș pro viață). Puterea privilegiului însă contribuie la mișcări sociale, oameni curajoși care nu vor să se mulțumească cu stadiul curent al realității. O mișcare ce este deosebit de vocală în contextul actual este Black Lives Matter.

Ce este Black Lives Matter?

BLM, pe scurt, este o mișcare ce își dorește să lupte pentru libertate, eliberare și justiție. Mișcarea a luat naștere în 2013, după uciderea minorului Trayvon Martin de către un polițist din Florida. După ce polițistul, George Zimmerman nu a fost găsit vinovat în urmă procesului , trei organizatoare radicale de culoare — Alicia Garza, Patrisse Cullors și Opal Tometi — au creat BlackLivesMatter. BLM a pornit ca o intervenție ideologică și politică într-o lume în care viețile persoanelor de culoare erau și sunt vizate sistematic și intenționat. Era, și este, o afirmare a umanității lor, a contribuțiilor lor la această societate și a rezistenței lor în fața opresiunii.

În prezent, BLM are o campanie activă, numită #WhatMatters2020. Aceasta este o campanie menită să maximizeze impactul mișcării BLM prin încurajarea susținătorilor și aliaților să se prezinte la urne în alegerile prezidențiale din SUA din 2020 pentru a construi o putere colectivă și pentru a se asigura că prezenții candidați sunt trași la răspundere pentru problemele care au un impact sistematic și disproporționat asupra comunităților de culoare și sub-servite din întreaga națiune.

De ce este important Black Lives Matter?

Poate că noi în România, fără să ne fi confruntat cu astfel de situații, nu înțelegem atât de bine acest tip specific de discriminare și problemele pe care le ridică, probleme pe care le găsim în alte state europene, (deși rasismul prezent aici este mai degrabă pornit din „justificări naționaliste’’ ) și cu atât mai mult în Statele Unite (unde rasismul este pur și simplu prezent indiferent de etnie sau naționalitate, și este „justificat’’ doar pe baza complexiunii).

Pentru a vă pune în perspectivă, trebuie să înțelegem contextul istoric american: Rasismul sistemic al Americii începe cu sclavia și diferitele coduri de sclavi – legi de stat sau federale create care codifică practica inumană a sclaviei chattel în lege. Sudul american era o „societate a sclavilor“, nu doar o societate cu sclavi.

Cu toate acestea, după abolirea sclaviei, legi similare codurilor de sclavi au continuat să asuprească oamenii de culoare.

După Războiul Civil, aceste „coduri negre” au avut scopul explicit de a priva americanii de culoare nou eliberați de drepturile pe care le câștigaseră. Codurile au variat de la stat la stat, dar fundația lor juridică s-a centrat pe legile de vagabondaj care permiteau ca un afro-american să fie arestat dacă era șomer sau fără adăpost. Și deoarece locuințele și oportunitățile de angajare pentru cei eliberați în sud au fost aproape inexistente după război, mulți dintre aceștia au avut de suferit pe urma acestei legi.

Guvernul federal a luptat împotriva codurilor negre în timpul reconstrucției prin alegerea foștilor aboliționiști și a persoanelor de culoare libere în funcții publice, creând legi și adăugând amendamente la Constituția SUA pentru a proteja drepturile negrilor americani. Dar după prăbușirea reconstrucției în 1877, statele sudice le-au adus înapoi. „Codurile negre’’ au devenit piatra de temelie a constituțiilor statului. Sondaje de impozite și examene de alfabetizare pentru a preveni afro-americani de la vot devenise o normă. Jim Crow și segregarea rasială, care a guvernat Sudul până în anii 1960, sunt excrescente ale acestor legi.

În timp ce familiile de culoare au fugit din sud în secolul 20 în timpul Marii Migrații, ,,codurile negre’’ le-au urmărit în Los Angeles, Chicago, New York și în alte părți. Americanii de culoare – care erau refugiați interni care fugeau de terorismul finanțat de stat – se presupune că au adus infracțiuni, șomaj, vagabondaj și droguri. Departamentele de poliție din America au răspuns cu mai multe coduri și politici agresive pentru comunitățile de culoare.

Viața persoanelor de culoare a fost întotdeauna incriminată și dezumanizată în America.

Sub președintele Donald Trump, ei au același tip de violență pe care America a avut-o dintotdeauna, dar acum au în cel mai bun caz și un guvern federal indiferent și, în cel mai rău caz, un președinte rasist. Datorită acestei schimbări, mai mulți americani albi sunt încurajați să reangajeze coduri negre. În timpul președinției lui Obama, pe rețelele sociale, SUA a susținut dorința de progres, iar Statele Unite de astăzi dau o clară dovadă de regresie.

În acest context istoric care în mod cutremurător are corespondențe în situația curentă, nu putem nega importanța mișcării BLM. Sunt astfel de mișcări ale activiștilor și oamenilor cu o viziune pentru o lume puțin mai justă care au dus la progresele sociale de-a lungul istoriei tuturor societăților, nu doar celei americane.

De ce BLM și nu All Lives Matter?

Problema cu mișcarea All Lives Matter pornește din mai multe unghiuri. În primul rând, în state a pornit ca un răspuns al persoanelor caucaziene la BLM, ceea ce în sine este o problemă pentru că înseamnă că ignoră cauza BLM în favoarea unei cauze egalitariene, care în contextul prezent din SUA nu poate fi valabil, fiindcă văzând felul în care sunt vizate persoanele de culoare, minoritățile etnice și religioase, vedem clar că societatea americană nu tratează în mod egal, corect și just. Din acest motiv, mișcări precum ALM tind să fie ignorante, plus că un termen generalizator de tip „all” (toți) tinde să vină cu omisiuni subtile, sau cu definiții diferite pentru indivizi pentru cine este demn să intre în acest tot care contează.

Nu știi despre ce este vorba? Vezi aici cazul lui George Floyd!

Pe de altă parte există și situații în care fraza ALM este folosită în situații care nu au legătură cu privilegiul, ci tocmai în sprijinul altor minorități sau grupuri care se confruntă cu propriile nedreptăți, unele tot instituționalizate. Problema aici apare din stigma ignoranță pe care o poartă după sine sloganul „all lives matter’’, și nu faptul că nu ar fi adevărat, că fiecare om contează, indiferent de gen, rasă, etnie, stare socială, orientare sexuală și alte caracteristici. Că să pun problema în alți termeni, dacă ați avea în grijă 5 copii, și unul s-ar lovi, nu ați sări către cei patru, l-ați ajuta mai întâi pe cel rănit, și în acest moment o întreagă rasă este rănită de rasismul instituționalizat din SUA și are nevoie de ajutorul celorlalți „copii’’.

Cu ceea ce vreau să vă las, pe lângă această scurtă lecție de istorie, este o idee ce mi-a rămas întipărită de la o oră din facultate, un concept al filosofului John Rawls, numit valul ignoranței. Pe scurt, acesta spune că valul ignoranței ar fi o condiție anterioară nașterii, în care ființe conștiente însă fără să își cunoască nicio caracteristică de tip gen, sex, rasă, trebuie să legifereze și să construiască societatea, astfel încât indiferent de unde ar avea norocul sau ghionul să se nască, să poată fi mulțumiți cu viața lor, pe scurt justiția și echitabilitatea să fie valabile universal.

Societatea noastră se bazează pe o istorie de conflicte și prejudicii pe care acum le înțelegem ca fiind nejustificate în baza unor argumente care cel puțin pentru cei mai mulți dintre noi au devenit aproape axiomatice.

Însă noi avem datoria să nu lăsăm societatea de izbeliște și să facem ceea ce ne stă în putință pentru a egala balanța în favoarea echitabilității.

Situația lui George Floyd a adus din nou la lumină, în societatea americană, problema inegalităților injuste, și toți cei care au norocul de a nu se află în categoria defavorizată de rasismul și discriminarea instituționalizată din SUA trebuie să le fie cu atât mai mult aliați. Acest principiu e ceva ce mi-ar plăcea să numesc „datoria privilegiului” și sper că fiecare dintre noi când avem norocul de a ne afla în situația privilegiată, să nu uităm să vorbim despre situația celor ce nu au norocul nostru, pentru că e cel mai bun mod în care poți folosi impactul vocii privilegiului. Iar dacă nu înțelegi de ce, întoarce-te mereu în valul ignoranței – pune-te în fața loteriei sorții și vezi dacă ai mai fi de aceeași părere în pielea altcuiva.

Respectul – o nevoie ce constituie puterea

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Băi, era atât de frig afară și mergeam cu capul în jos de frig și ger. Mă plimbam supărat, dezinteresat de oameni și de oricine mi-ar fi picat în fața ochilor. Priveam oamenii, magazinele, muncitorii care se trudeau cu orele să-și mulțumească șeful scârbit de viață.

Efortul imens al muncitorilor era pur și simplu ieftin și în zadar pentru acel „boss” plin de el, și de PUTERE. La naiba, că încearcă din răsputeri să fie perfect acel muncitor, pentru un om care poate va da pe el doi bani. Băi, doar doi bani. Și de unde… că se trezește cu înjurături, scandal, poate și minus 300 de lei că îi „comentează”. Normal niciun om nu „comentează”, dar cum simte „Dumnezeu” că are dreptate lucrătorul, îl articulează, ca data viitoare să se și închine când trece pe lângă el. Și până la urmă, ce e respectul? Respectul – o nevoie ce constituie puterea sau un mijloc de a câștiga puterea?

Disclaimer: Acest articol reprezintă un articol de opinie. În caz că nu rezonați cu opinia mea, vă invit să vă expuneți punctul de vedere în comentarii. Îmi asum orice intrigă va lua naștere în urma acestui articol.
Așa trebuie să funcționeze lumea? Așa trebuie să fie oamenii?

Nu. Cred în ceea ce se cheamă, RESPECT. Nu sunt eu analist sociolog, nu sunt în măsură să judec felul în care oamenii trebuie să fie tratați de alți oameni, dar RESPECTUL este esențial. Băi, e esențial la fel ca fiecare gură de aer pe care o iei după ce stai sub apă prea mult, e esențial ca bucata aia de pâine pe care te punea maică-ta să o mănânci, că altfel nu te săturai.

Fii sincer cu mine. 

Zi-mi de câte ori ai fost tratat cu indiferență, doar pentru că persoana de care aveai nevoie te trata cu inferioritate și nu aveai ce să spui din cauză că EL deținea puterea? Să nu ai un cuvânt de spus, să nu ți se respecte statutul de om. Până la urmă urmei ești om la fel ca amețitul ăla de șef, nu?

Dă-mi două secunde să-ți zic despre cum ar fi ca șeful tău să te respecte, să te audă și să uite de puterea aia de mare barosan pe care CREDE că o are.

Ești un amărât de ospătar, să zicem. Cu toate că poate ai învățat mai mult dar n-ai avut noroc la bac și ai renunțat făcându-te taxiu de mâncare, de la bucătărie la masă. Muncești tu 10 ore pe zi, ești obosit mort de la cât ai cărat, de la clienții morocănoși și înfometați, de la cât ai șters nenorocita de podea doar să iasă bine să te poți mândri cu asta.

Băi și ce crezi? Vine „boss-ul”.

Mamă, nu o să îi placă, îți face și el capul mare și îți mai scade și din salariul ăla din care dacă îți iei 3 pâini, plătești chiria și o pereche de ghete, te uiți în sus că s-au terminat banii. Se uită la tine „baronul” și zice: „Bravo bă, așa da treabă, mergi acasă că de aici termin eu”. ȘOC. Evident că șoc, pentru că asemenea oameni NU PREA EXISTĂ. Să înțeleagă cât muncești, și să-ți înțeleagă dorințele minuscule ca puterea ta de munca rămasă după 10-12 ore.

Ăsta se numește RESPECT și în același timp, inteligență. Pentru că șeful ăla mișto pe care l-ai întâlnit, gândește și nu lasă să i se ridice alea 10 milioane în plus pe care le are la salariu față de tine.

Acum, dacă ești șef și nu te comporți la fel ca exemplul meu dat mai sus, ești un nenorocit. Dacă ești lucrător și șeful tău nu se poartă cu tine ca in exemplul dat mai sus, omule, pleacă dracului de acolo că nu ești sclav, ești om. Și ce dacă nu ai învățat destul? Și ce dacă ești ospătar? Respectul ți se cuvine, chiar prin lege.


Autor: Cristea Alexandru


 

Personalitatea – nu se capătă, se cucerește

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
Personalitatea - nu se capătă

Personalitatea – nu se capătă, se cucerește.” -Dimitrie Gusti.

Toate activitățile cu care eram obișnuită, cumva nu făceau parte din mine, nu aparțineau genului meu de a fi. Cu timpul mi-am dat seama că mereu încercam să mă modelez după oamenii care mă înconjurau, încât uitasem cât de speciali suntem noi ca oameni, fiind doar noi înșine.

În fiecare dimineață îmi vedeam reflexia în oglindă. 

Dar de mult timp nu mă mai regăseam în imaginea proiectată chiar în fața ochilor mei. Am pus repaus timpului pentru a mai căuta măcar o fărâmă din ceea ce eu eram de fapt. Voiam să îmi revăd strălucirea din ochi și să scot la suprafață zâmbetul meu care era de ceva timp apus.

În ziua aceea, totul s-a schimbat, iar eu mă regăseam tot mai mult cu fiecare secundă care trecea. Îmi amintesc că, deși era toamnă, soarele era atât de viu încât căldura și strălucirea lui au pătruns în adâncul sufletului meu, făcând lumină prin tot întunericul dens, care a poposit o perioadă prea îndelungată de timp.

M-am refugiat în trăirile mele interioare pentru a putea pune deoparte lucrurile în care nu mă regăseam.

Dându-mi această șansă am devenit puternică și sigură pe mine. Am început să mă iubesc și să înțeleg că ceea ce vor oamenii de fapt este să devii ca ei. Dar cu ce rost să devin ca ei? Cu ce rost să cred mai mult în alții decât în mine?
Era toamnă afară, iar natura a început să moară, dar pentru mine atunci a început totul să pară viu…

Personalitatea – nu se capătă, lupți pentru ea, o cucerești, ți-o însușești, căci ea nu e altceva decât propria-ți reflexie! 


Autor: Moldovan Lorena
 Fotograf: Filip Andreea

Dans de putere

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Hai să ne-aruncăm de pe un pod. Amândoi, și-apoi vedem în final care moare. De n-am murit deja de-atâtea ori. De nu ne-am injectat cu ură până la refuz. Cu dragoste. Cu clape-n miez de noapte. Mă ierți că sunt. Că nu îți sunt. Te iert că-mi ești doar zgomot de fundal.

Să ne-aruncăm în noapte. Un salt cu mașina în gol. Un urlet. Ultim zbor. Aruncă-mă pe mine înainte. Te poți salva. Sau eu mai pot. Înnebunim de dor. Înnebunim oricum. Îndreaptă-ți spatele, ca să-mi îndrept și eu privirea. N-am fost nicicând greșită. Poate doar pașii mei au calculat greșit distanța pân’ la dragoste.

Mai știi când am băut în noapte în mașină? M-am îmbătat ca o tâmpită, dar nu mai cred că de la vin. M-am îmbătat cu hanoracul tău în care-am respirat fără să mă sufoc.

Să plec în noapte ca să urlu. Asta mi-aș mai dori, dar tu mă chemi să ne-aruncăm în gol. Atâtea clipe-n față care se cer trăite și parcă nu putem. Mușcă din noi ceea ce ne mai face oameni.

Ești slab. Chinezărie de bărbat. Ți-aș pune-o mână pe frunte ca să-mi dau seama de ai febră, dar pur și simplu nu mă lași. Sau de mă lași, ești rece, ești inert. Și-n mine cântă viața. Eu nu ți-am spus nicicând că te iubesc. Și aș fi vrut, fiindcă delirul îl dau clipele în care ne privim în ochi și doar ne spunem. Dar ce ne spunem dintre ziduri?

Aruncă-mă în gol sau dă-mi foc, de te temi să sari cu mine. Aprinde-mi părul, c-oricum port flăcări în el. Te-aș fi ținut în brațe nopți și zile. Să știu că ești ok. Să știi că ești iubit. Și protejat. Să știi că ai o lume lângă tine. Doi ochi albaștri ce ar ucide pentru siguranța ta.

Ești tu bărbat? Sau eu femeie? Sunt eu nebună? Sau tu o victimă a sorții? De unde-ți iei puterea?

E-un dans în doi pe care nu știm cine îl conduce. Te las pe tine, de dragul de a te vedea bărbat. Că ești bărbat doar când te las, doar când ai pârghiile necesare. Și știi că-n viața asta nu caut să forțez nimic. Dar pur și simplu hint-urile, pe care ți le-am dat singură, m-au aruncat spre fericire.

Aruncă-mă spre moarte acum. De ai curaj. De poți să-ți fii până la capăt. Noi nu ne-asemănăm. Și chiar dac-am făcut-o, a fost doar o repriză. Doar un moment în care ne-am văzut așa cum suntem. Sau cum vrem să părem. Eu am văzut în tine nebunia. Deși ești bleg. Dar când în vene port dezastru, normal c-aleg să dorm în noapte cu nebuni.

Tu ai văzut în mine naiba știe ce. Poate-un moment. Dar ce moment frumos am fost. Ce frunze mi-ai cules în toamnă de pe chip. Ce gemete mi-ai adunat din piept. Ce mulți pași m-ai împins să fac, într-un final… doar ca să plec și să mă rup de tine.

Nici n-am fost prea legați. Eu nu mă înfășor aiurea-n oameni. Dar știu c-ai vrut să simți că ești bărbat, așa c-am fost într-un final femeie pentru tine.

Puterea cuvintelor

"în Poezie și literatură" "de POV21"

Nu cred că oamenii înțeleg cu adevărat cât de puternice sunt cuvintele. Însă doar pentru că nu înțelegi puterea unui lucru, nu înseamnă că aceasta nu există! Dacă definim cuvintele, mai precis limbajul, din punct de vedere psihologic, acesta este „un proces psihic comunicaţional, un ansamblu de semne, prin care se realizează comunicarea interumană. Este un proces psihic complex care…” dar, să fim serioși, în practică e mai mult decât atât.

Cuvintele pot să aline sau să răzbune.

Pot să producă durere sau să producă zâmbete. În cuvinte regăsim promisiuni, și doamne cât suferim când promisiunile nu se respectă! Când „până ce moartea ne va despărți” se transformă în trei ani și până ce „voi fi alături de tine mereu” se transformă în „scuze, sunt ocupat astăzi…”.

Dar, alteori, promisunea e respectată chiar și după moarte. Acelor oameni ai vrea să le dai și luna de pe cer… Cuvintele îți pot stârni interesul sau taman invers. Te pot învăța, pregăti, ajuta sau chiar vindeca. Cuvintele, se spune, că pot aduce fericirea (o întreagă teorie a psihologiei pozitive se bazează pe folosirea anumitor cuvinte), dar știm la fel de bine că pot aduce și dezastrul!

Dezastrul? Da, dezastrul.

Pentru sute de ani, cuvintele au fost folosite în ritualuri magice și produceau pagube imense nefericitelor victime… În prezent, de un singur cuvânt ar fi nevoie, din partea omului potrivit, și jumătate din planeta asta ar fi condamnată pieririi (sau credeați că toată aparatura militară de care dispun marile puteri va sta acolo degeaba?).

Cuvintele sunt și vor fi mereu templul nostru, conduse de o unică religie, gândul. Haideți să ne folosim de ele, pentru a face bine! Să le folosim spre a împărtăși momente, bucurii, înțelepciune, iubire. Avem nevoie unii de alții. Avem nevoie să ne vorbim, să ne ascultăm și să ne împărtășim experiențele. Doar așa ne putem bucura cu adevărat de puterea de care dispun!

În esență, suntem toți la fel, toți tânjim după aceleași lucruri, doar că avem metode diferite de a le obține. Judecatul nu e soluția! Omenirea are nevoie să se prindă de mână, să facă un cerc, să se lase în genunchi și să-și vorbească. Și vai, câte lucruri ar mai afla! S-ar găsi răspunsul la toate problemele omenirii! Pentru că puterea cuvântului e individuală și comunitară, la única solución.

Sunt îndrăgostită iremediabil de cuvinte. Și nimic n-are să schimbe asta! Pentru mine, cuvintele sunt ca aerul. Și sunt atâtea moduri prin care putem împărtăși cuvinte!

Odată ce am descoperit cărțile, mi-am dat seama că trăiesc cu adevărat. Cărțile sunt un altfel de mod de a ne conecta unii cu alți. Cu cerneală pe hârtie, dintr-un colț de lume în celălalt, de la un secol la altul, acestea conectează. Scriitorii au realizat ce putere stă ascunsă în cuvânt și au împărtășit-o cu noi. Suntem datori să facem la fel.

-Alexandra Aftan

Plec când vreau eu

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Textul de față este răspunsul scrisorii personajului misterios, Axel, scrisoare intitulată: Du-te acasă, Ana.

 

Am adormit în patul tău. Știu că nu mă vrei aici, că nu sunt ea, că sunt doar păpușa gonflabilă ce te mai și ascultă din când în când. Dar nu îmi pasă, rămân, pentru că știu că n-ai curaj să mă dai afară și îmi place asta.

Îmi place că nu ești destul de bărbat nici ca să mă iubești, nici ca să mă alungi. Că tânjești după iubirea care te-a abandonat și plângi în aceiași pumni pe care îi dai de pereții barurilor. Pentru că nu sunt a ta cu totul, că am și eu commitment issues, că nu ești nici destul de bărbat să mă ții lângă tine.

Vreau iubire. Și cântece sub clar de lună și îmbrățișări calde. Nu de la tine. De la unul care mă face să mă simt femeie, care mă domină intelectual, în brațele căruia să mă pot prăbuși, fără să pice cu mine. Și, crede-mă, sunt grea, că vin cu tot cu bagaje. Și cu delir, cu vise, cu frumusețe, inteligență și feminitate. Tot ce îți dorești, la o intensitate pe care nu poți să o îmbrățișezi, pentru că viața nu te-a șlefuit destul pentru asta.

Poți să mă înghesui sub numele de copilă cât vrei, știm amândoi că tu nu te împaci cu copilul din tine și el ia deciziile pentru tine. Maturitatea nu e în ani, ci în experiențe. Și cu rujul șters și rimel pe obraji am ajuns femeie. Nu mă deranjează să mă crezi copilă, nu poți vedea mai mult.

Copilele ți-au plecat acasă. Eu am rămas, nu să mă ții în brațe și să te văd de dimineață. Să-ți fiu ghimpe în coaste și să îți arăt că degeaba joci împotriva mea, dacă eu fac regulile. Am rămas pentru că pot și pentru că vreau. Și pentru că încă o dată, pot să fac ce vreau, spre deosebire de tine.

Ana

Defăimare

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Străbătând atâta timp
Și atâtea căi întoarse,
Mă văd astăzi înflorind
Printre spinii-ascunși în coaste.

Îmi simt mintea tremurândă,
Iară sufletul buimac
Mă cutremur ca o sfântă
Și în diavol mă prefac.

Spatele întreg îmi arde
Ochii-aruncă cu văpăi
Îmi cresc aripi nesperate
Și pornite spre-alte căi.

Sunt ce n-am fost niciodată:
Titan avid de putere;
Oare asta pot să facă
Luni și zile de durere?

Înfloresc printre ruine
Însă florile-s de foc,
O dogoare mă cuprinde
Și-o armură-mi crește-n loc.

Mâinile încătușate
Azi nu poartă nici un semn,
Fiindcă au fost sărutate
De trăiri și de etern.

Azi sunt liberă spre calea
Avută mereu în mine,
Simt că pot seca și marea
Doar cu focul din privire.

Dar puterea-și cere prețul,
Diavolul favorurile;
Rațiunea îți cere sensul,
Iar sufletul dorurile.

Parcă altfel stai și cugeți
Cu ele-n altă lumină,
Te-ncălzesc aripile
Când n-ai dragoste deplină?

Miroși, Ana

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Miroși, fată dragă, și devii greu de suportat. Închid ochii și-mi imaginez cum dispari. Zâmbesc. E-un zâmbet crud și îl zărești.

Dezamăgită? Nu ți-am promis nimic mai mult decât plimbarea asta cu mașina, sub podul de stele. Sub întunecimi.

Conduc și strâng volanu-n mâini. Devii așa de greu de suportat.

Miroși, femeie. Parcă-nainte nu erai așa. Miroși a trecut. Miroși a noapte și nu-i de la momentul ăsta. Miroși precum un drum pe care l-ai străbătut cu dragostea în palme. Cu ea în palme, căci n-ai știut cui s-o oferi.

Miroși, Ana, a dragoste. Îmi dau un pumn în piept. Mă scuz. Și-apoi tușesc. Miroși a dragoste. Miroși a tot ce mi-a fost frică înainte să cuprind. Miroși a viața aia pe care am simțit-o-n mine la fiecare pas. Miroși a ploaie. Miroși a fiecare clipă ce s-a cerut trăită.

De ce mă tem de tine?

Până acum erai la mila mea. Copilă aiurită, ce nu știe să plece-acasă. Cum mi te-ai imprimat în minte?

Poate nu tu. Poate mirosul tău.

Miroși așa frumos, femeie. Miroși a dragoste. Ana, ascunzi atâtea lumi în tine. Habar nu ai.

Ești așa vulnerabilă că ar putea profita de-ochii tăi toți cei care ți-ar arunca, din când în când, crâmpeie de-afecțiune.

Dar nu îți pasă. Stai în mașina mea cu capul sprijinit de geam. Stai și fumezi. Fumezi și colorezi țigara-n sângeriu, cum ți-s și buzele astea pline de păcat.

Nici fumul de țigară nu face mirosul să dispară. Tușesc. Mă-ntunec.

Mă-ndrăgostesc de tine? 

Pun muzică să nu-mi mai aud gândurile. Pun muzică și deschid geamul. Apăs accelerația. Tu te sperii. Îmi vine să te dau jos din mașină. Să te alung. Să nu te văd. Să nu te simt.

Suntem la marginea pădurii. Cum să te las aici? Strâng volanul mai tare. Simt roțile rulând sub mine. Te-aud pe tine cum țipi să încetinesc. Îți spun să taci.

Sunt calm. Miroși, femeie, a păcat. Miroși a sticle de vin desfăcute și a pahare vărsate. Miroși a promisiuni. Miroși a tumult.

Ești o femeie demențială și nici nu ai habar. Poate-i mai bine-așa. N-aș mai scăpa de tine după. Dar oare vreau să scap de mirosul ăsta al tău care-mi provoacă repulsie, dar care-mi injectează ochii?

Miroși a dragoste, Ană.

Axel

Derulează înapoi