Tag archive

prietenie

18 lucruri pe care le-am învățat până la 18 ani

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
18 ani

Te invit la o discuție despre tine și despre mine. Dacă mă asculți, vei trăi o aventură. Nu uita! Nu ești singur, noi te sprijinim și acompaniem. Ajunsă la vârsta de 18 ani, după numeroase lupte cu balaurii și dat cu bâta-n baltă, am cules câteva sfaturi care te vor asigura că vei începe cu dreptul plimbarea prin călătoria anilor ce urmează (sau chiar viață). Enjoy!

1. Când vine momentul alegerii unui job sau a unei facultăți, stresează-te!

Sunt înconjurată de oameni care și-au decis în mare parte viitorul, mulți lăsându-l la alegerea altora; mai mulți decât mi-ar plăcea să admit. Nu este ceva neapărat greșit, dar ar trebui să iei în considerare că următoarele decenii cu asta te vei ocupa.
Pentru a nu ajunge în criza de identitate în care te afunzi odată cu majoratul, îți recomand să nu-ți fie frică de tine. Descoperă ceea ce îți place și cine ești tu cu adevărat. Preferi să reflectezi puțin înainte de somnul ăla blană sau să fii deprimat tot restul vieții?

2. Ca să fii ascultat, trebuie să vorbești!

Mă adresez în special celor cu anxietate acum: știu că este ușor de spus și greu de făcut, însă așa e. Nu te aștepta ca toți oamenii să fie sub vraja ta instant, Morgano! Cum nici tu nu ai puteri supranaturale, nici ei nu te pot cunoaște dacă nu le permiți. Deci, te rog, nu te ține în tine: te-ar surprinde cât de mulți oameni îți împărtășesc ideile.

3. Ai încredere în tine!

Da, da, știu: iubirea de sine a devenit mai mult o strategie de marketing decât un sentiment sincer. Iar asta este trist. Nici nu realizezi cât de tare îți șlefuiesc gândurile chipul. Dar am nasul prea mare… NU, ai doar parte de sesiuni regulate de overthinking.

4. Dacă bei, bagă și niște mâncare pe lângă!

Sfatul ăsta e life – saving. Dacă nu vrei să obții titlul de mascotă a orașului, sau dacă te încăpățânezi, chiar a județului, ar fi bine să îl urmezi.

5. Citește, stai pe insta sau facebook, dar cu cap – poți să-ți umpli timpul și mai târziu, dar unele chestii le poți face doar acum!

Recunosc – îmi place să citesc, să desenez, să îmi petrec timpul cu mine. Dar asta pot face oricând, la orice vârstă. Însă toate oportunitățile trecute cu vederea nu o să le recapăt. Ordonați-vă prioritățile.

6. Încearcă tot ce poți (mai ales dacă-i moca)!

Te-a invitat Maricica la plimbare cu bicicleta, iar tu nu știi să mergi cu ea? Învață! Vin niște dubioși de la ceva universitate random să propună training-uri gratuite în incinta școlii? Mergi! Te invită amicii la plimbare în alt oraș? Du-te! Ai văzut un eveniment oarecum interesant pe facebook? Participă și fă-l tu să devină fabulos!

7. Fă-ți prieteni noi!

Dacă tot ai prins tupeul să ieși din casă… ce te oprește să cunoști niște oameni mișto? Pardon, cine? Pentru că TU ești cel care își pune singur piedică.

8. Stai mai mult cu prietenii tăi!

Acum că ai prieteni…răspunde-le și tu la mesaje, mai ieșiți din casă, una, alta. Din nefericire, trebuie menționat. Poate și tu faci pe ignorantul/ignoranta mai mult sau mai puțin voit. Fă și tu un double check.

9. Oamenii cu care stai te influențează MULT!

De-a lungul liceului, m-am tot plimbat printre clase și profile. Ai încredere când îți zic: mereu există ceva diferit de experimentat. Una discuți la mate – info, alta la sociale, dar ÎNTOTDEANA vei găsi câțiva oameni mișto de la care vei avea lucruri de învățat.

10. Trăiește în prezent!

Am descoperit că dacă mă gândesc prea mult la viitor, ajung să nu mă mai bucur de prezent, de oamenii pe care îi am în acest moment în viața mea, de momentele pe care le trăiesc alături de cei dragi. De asemenea, pot pierde oportunități imense. Pe de altă parte, dacă trăiesc în trecut, atunci tot prezentul și viitorul îmi vor fi afectate. Deci, ceea ce contează cel mai mult este prezentul de care trebuie să ne bucurăm enorm de mult.

11. Nimic nu e întâmplător pentru că totul se întâmplă cu un motiv!

Ani la rând am crezut că am ghinion și m-am învinovățit pentru tot ce mi se întâmpla rău. Trăiam în întuneric și preferam să fiu negativistă, în loc să văd adevăratul motiv pentru care se întâmplau acele lucruri. Motivul pentru care se întâmplau era ca să devin mai bună, mai puternică și mai curajoasă de a-mi lua viața în mâini. Oricât de rele ar părea lucrurile, ele de fapt există în viața noastră la un moment dat ca să ne facă mai buni și ca să ne bucurăm cu adevărat de momentul în care ajungem la lumina de la capătul tunelului.

12. În viață nu contează câte succese ai, ci mai degrabă câte eșecuri ai, dar știi să te ridici și mergi mai departe!

Cu toții ne bucurăm enorm când avem succes pe un anumit plan, dar câți știm să ne ridicăm când dăm de un eșec? De exemplu, dacă aș fi eșuat la examenul de bacalaureat, aș fi plâns o zi – două, iar după mi-aș fi dat două palme și aș fi mers înainte încercând întâi să văd unde am greșit ca după aceea să mă pregătesc temeinic să îl dau a doua oară. Partea faină e că oamenii care au parte și de eșecuri, știu ce au de făcut data viitoare ca să aibă parte de succes, dar devin și mai buni.

13. Cu toții suntem importanți!

Fiecare naștere aduce o nouă șansă la schimbarea lumii, oricât de greu ar părea asta. Chiar și un om sărac, fără educație, vulnerabil, poate ajuta în această viață mai mult decât credem noi. Nu cred că există oameni proști, ci mai degrabă există oameni leneși. Dar oare lenea nu ajută niciodată? Dar oare prostia nu ajută niciodată? Prin personalitatea pe care o are fiecare, ce este unică și ne diferențiază de ceilalți, putem aduce noi valori în această lume care să fie amintite și peste 1000 de ani.

14. Nu dori răul nimănui!

O lecție importantă este aceea că tot timpul când dorești răul cuiva, vei fi tu răsplătit exact cu răul pe care îl dorești unui om, sau chiar mai rău. Cu toții avem dreptul să fim fericiți, iubiți și să avem parte de succes.

15. Fii un om de calitate și atunci vei fi câștigat!

O viață frumoasă constă în alegerea de a trăi în mod sensibil, nobil și drept. Platon considera că „omul înțelept iubește virtutea mai mult decât orice altceva și va căuta tot timpul să obțină cel mai bun rezultat pentru toată lumea, fără a fi egoist.” Contează enorm de mult ca într-o societate meschină și efemeră să se pună în valoare adevărul, dreptatea, frumusețea și binele. De asemenea, cum ar fi dacă am fi trăit și ca cerșetor, dar și ca om bogat? Omul de calitate e acela care se pune în ambele ipostaze.

16. Crede cu adevărat în tine!

E foarte greu să credem cu adevărat în noi, dar în momentul în care începem să credem cu adevărat în noi, atunci putem cuceri o lume întreagă. Exemplul cel mai bun îl pot da raportându-mă la mine. Nu credeam în mine, nici în potențialul meu pentru că trăiam cu frică. Când am găsit vocea iubirii, am început să cred în mine, iar asta m-a ajutat mult să reușesc pe multe planuri.

17. Nu noi ne alegem părinții!

Mi-a luat ani întregi ca să înțeleg asta. Am plâns, am suferit, mi-a fost dor, m-am simțit vinovată că am fost copil rău, iar din cauza asta au ajuns să mă abandoneze. Într-un final am primit răspunsul că eu nu am nici o vină că ei sunt părinții mei. Așa a fost dat să fie, iar asta nu poate fi schimbat cu nimic. Tot ce pot face este să le mulțumesc că m-au născut și îi pot iubi pentru că ei sunt parte din mine, iar eu parte din ei. Partea frumoasă e că vedem același soare, aceeași lună și aceleași stele.

18. Iubirea există în toți, într-o formă sau alta!

Poate că pare greu de crezut, dar toți suntem capabili să iubim în cea mai frumoasă formă posibilă, iar asta ne face oameni. Nimeni nu o poate lua și nici noi nu o putem arunca. Este partea cea mai profundă și mai adevărată din fiecare. E imposibil să negăm această parte pentru că ea va exista pentru tot restul vieții în noi, ascunsă undeva în suflet.

Dacă vrei să vezi și alte lucruri învățate până la 18 ani de o altă persoană, intră aici.

Autori: Aderov Ruxanda- Sofia și Georgiana Hurmuzache

Prieteniile pe șinele de tren

"în De simțit/Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Prieteniile

Prieteniile pe șinele de tren. Stau într-un oraș mic. Nu am fost niciodată de nebună cu trenul. Iar cu autobuzul, am fost de prea puține ori. Dar tot ce pot spune e că oamenii care vin și pleacă din viața ta sunt exact ca oamenii de care dai într-un tren sau bus. Și nu e vina ta dacă unii sau alții pleacă mai furtunos decât ar trebui.

Da, unii stau toată viața. Și ei chiar merită totul.

Dar prea puțini oameni creează legături de-o viață pe tren, nu? Pur și simplu parcă acele compartimente jegoase nu sunt compatibile cu legăturile dintre oameni. Și la fel e și viața.

Viața parcă nu vrea să fii alături de aceiași oameni mereu. Și dacă ești ca mine, un idealist veșnic dezamăgit, vei fi trădat. Pentru că idealiștii își iau cele mai multe șuturi în fund, și cumva rămân cu speranța aia nebună printre lacrimi.

Agață-te de speranțe și nu de oameni.

Ține-te scai de experiențe și de melodii. Lipește-te de ploi de vară și de răsărituri, de momentele în care plângi fără motiv. Iar pe oameni iubește-i și respectă-i, dar nu îți pune viața în palmele lor. Pentru că doar printr-o mișcare pot să o sferme ca pe un glob de sticlă. Iar globurile de sticlă sunt frumoase doar întregi.

Alții stau o vreme și pleacă fără să te aștepți.

De fapt, așa sunt majoritatea. Un an, doi, trei, cinci, poate și mai mult, totul e roz, iar apoi vezi câtă negreală se ascundea după acel roz. Cred că la cei 18 ani pe care îi am, acest lucru a durut cel mai tare. Trădarea în general, inclusiv trădarea așteptărilor.

Dat atâta timp cât tu nu trădezi, nu te simți prost pentru că ai fost „fraierul”. Simte-te mândru că ai fost onest până la capăt și că paraziții au plecat din viața ta. Singurul moment în care trebuie să te îndoiești de tine și de ruta pe care o iei e atunci când tu nu ai fost ce păreai a fi. Când tu erai omul strălucitor ca soarele, dar negru pe interior. Și totuși, nici asta nu înseamnă că nu poți schimba ruta.

Trenul nu stă în loc. El merge mai departe, iar unii simt să rămână în altă stație. Lasă-i. Du-te înainte cu tupeu.

Da, nu toți pleacă în liniște și pace. Unii pleacă prin scandal. Alții prin trădare care da, doare cel mai și cel mai mult. Iar alții pleacă pur și simplu mișcând ceva. Bucură-te de impactul lor și uită-te pe geam, pentru că mai ai de călătorit mult și bine.

Ultimii sunt cei care stau puțin. Pentru că nu dor.

Cât poți vorbi cu un om pe parcursul unei stații? Nestând prea mult, nu te pot răni, iar impactul pe care îl au nu poate fi, în cea mai mare parte, decât unul pozitiv. Ei vin, se duc, și trenul tot merge…

Nu îți pot cere să nu îi lași să te rănească pentru că nu așa funcționează lucrurile. Până la urmă, nici unui om care plânge în pumni nu îi poți spune să se bucure de lucrurile mici, de picătura de ploaie care se contopește cu lacrimile lui.

Dar tot ce pot să îți spun și sper să nu uiți, e că trenul merge indiferent de pasageri. Așa că dacă, dintr-odată, simți la rândul tău nevoia să schimbi ruta, nu ezita să oprești, chiar și noaptea, în cea mai ciudată stație.

Călin Raluca- Ioana are multe alte articole pe site-ul nostru. Click aici și te trimitem spre unul dintre ele. Lectură plăcută!

Povestea tenorilor José Carreras și Placido Domingo

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
José Carreras Placido Domingo

Cunoscuți azi pentru reprezentațiile pe care le au pe zeci de scene și împărtășind o prietenie frumoasă, José Carreras și Placido Domingo au fost legați de o dramă a unuia dintre ei. Nu știu câtă lume cunoaște povestea celor doi, însă mie îmi era necunoscută până de curând. Datorită profesoarei de română, am aflat povestea celor doi și a tristei întâmplări care i-a legat.

Conflictele rasiale care se întâlnesc până și în cultură

Războiul dintre catalani și madrileni a reprezentat una dintre cele mai mari prăpăstii între cei doi. José Carreras este un catalan crescut într-o familie mijlocie și expus provocărilor artistice încă de mic. Încă din tinerețe părea a fi cel mai promițător tenor catalan, însă, totodată, și un înfocat adept al separatismului. Evoluând în sânul unei familii care conducea o companie artistică, madrilenul Placido Domingo a devenit faimos pe scaunele din Statele Unite.

De la a nu accepta să fie ambii pe același afiș, până la a avea clauze în contract referitor la apariția adversarului în zonă. Asta a reprezentat războiul celor doi în mare parte.

Care a fost sfârșitul războiului lor?

În anul 1987, când José Carreras avea numai 39 de ani, a fost diagnosticat cu leucemie. Boala l-a doborât, fiind nevoit sa meargă în Statele Unite o dată pe lună pentru transplant de măduva și transfuzii. Odată cu apariția bolii, José Carreras a fost nevoit să renunțe și la cariera sa în muzică, rupând puțin câte puțin din averea lui.

Însă ajutorul a venit din partea unei fundații care se ocupa cu cazurile de acest fel, iar José Carreras a fost vindecat și a putut să se reîntoarcă la marea sa pasiune, muzica. Mai târziu a aflat ca fondatorul si donatorul principal al acelei fundații a fost, de fapt, Placido Domingo.
José Carreras la unul dintre concerte a îngenunchiat în fața celui care i-a oferit acest mare ajutor, Placido Domingo. La rândul său, acesta, l-a cuprins într-o îmbrățișare strânsă. Pe fondul acestei drame s-a construit o frumoasă prietenie.

Într-un interviu, Placido Domingo a dezvăluit de ce a ales să îi întindă mâna în acea seară și o data cu asta să pună capăt urii și rivalității dintre ei doi: „Nu ne putem permite să pierdem o voce ca aceea a lui José… Aceasta este o poveste adevărată a bunătăţii umane și ar trebui să servească și ca exemplu, dar și ca inspirație…”

Povestea celor doi tenori este dovada că, uneori, o dramă poate duce la nașterea unei prietenii sau poate scoate bunătatea din adâncul nostru.

Autori: Zoran Diana Maria și Ana Maria Retegan

Recenzie „aleea cu licurici”

"în Cărți & Filme" "de POV21"

Cartea „aleea cu licurici” a autoarei Kristin Hannah a apărut la editura Litera, în traducerea din engleză a Valentinei Georgescu. Aducând în prim-plan prietenia și sprijinul reciproc, cartea prezintă povestea a două prietene, Kate și Tully.

Cum a ajuns cartea în mâinile mele?

Îmi doream de destul de mult timp cartea, iar, prin octombrie, o plimbare la Iași a fost scuza aia bună de a lua cartea, că doar nu pot pleca fără amintire. Amintirea mea a devenit amintirea altcuiva. Citind eu descrierea și răsfoind cartea, mi-a zburat gândul la o persoană pe care o iubesc enorm și care e una dintre cele mai bune prietene ever. Așa că am scris două-trei gânduri bune pe prima pagină și am dăruit-o înainte s-o citesc.

Cum începe cartea?

Ca în toate cărțile pentru adolescenți, trebuie să existe o fată populară și una timidă, care, printr-o magie, ajung prietene. Kate și Tully sunt personajele principale și cele mai bune prietene de profesie. Ajung alături prin cea mai frumoasă magie, să-i zicem așa, înțelegerea.

Tully, care a dus o viață liniștită până la 14 ani alături de bunica ei, se mută împreună cu mama ei pe Firefly Lane. Kate, care are alături o familie iubitoare și o mamă mereu gata să o înțeleagă, e furată de înfățișarea noii ei vecine. Acestea ajung prietene printr-o alegere mai puțin inspirată a lui Tully, care își va găsi într-un final liniștea alături de Kate, dispusă să ofere prietenie oricui.

Cine este Tully?

Tully este fetița crescută de bunică, care o așteaptă pe mami în fiecare zi. Deși a primit toată dragostea de care avea nevoie de la bunica și bunicul, când apare mami nimic nu mai poate omorî entuziasmul fetiței de a-și petrece timpul cu cea care avea, în mintea ei, atributul de mamă perfectă. Dar, din păcate, Tully va afla că nu-i totul așa cum își imagina ea. Va ajunge din nou la bunici. Însă, când mama ei decide că locul lui Tully e alături de ea și se vor muta, aceasta își va întâlni cea mai bună prietenă pentru următorii 30 de ani, care va fi alături de ea mai mult decât cea care pretinde a-i fi mamă.

Cine este Kate?

Kate vrea să fie tot ceea ce este Tully din momentul în care o zărește pentru prima dată. Pentru Kate, Tully expiră prin fiecare por încredere, frumusețe, curaj, pe când ea era fata timidă fără prieteni. Din momentul în care Tully a intrat în viața ei, Kate cunoaște, în sfârșit, sentimentul de adrenalină. Știe ce înseamnă să fii fata populară și devine mereu gata de o aventură pe Firefly Lane.

Vrei să știi și părerile altor adolescenți despre prietenie? Aici ai mai multe dintre părerile lor.
Ce face cartea specială pentru mine?

Dat fiind că prietenia e super importantă pentru mine și cred că fiecare are prietenul ăla la care fuge și îi povestește totul, pe care îl poate suna liniștit în miez de noapte, a cărui susținere e totul, faptul că le-am găsit pe toate transpuse într-o singură carte atinge un pic. Asta, înmulțit cu dorința mea de a citi cartea, face totul mult mai ușor de simțit. Fiecare întâmplare din carte a fost asimilată de mintea mea cu ceva ce mi s-a întâmplat și care mi-a adus prietenii mai aproape.

Ce ar trebui să te determine să citești cartea?

Pentru mine, titlul a reprezentat motivul principal. Am știut că o să-mi placă dinainte să îmi ajungă în mâini. M-am lăsat fermecată de „aleea cu licurici” înainte să pășesc pe ea. Dar, dacă nu ești genul de persoană care să se lase furată de un titlu, poate vei fi motivat de povestea prietenelor pentru totdeauna, de iubirile lor, dramele, durerile, motivele care le fac să rămână alături una de cealaltă.

Dacă îți plac recenziile de carte, aici ai și altele.
Citatele care mi-au atras atenția:

Niciodată nu e bine să stai și să aștepți ca cineva sau ceva să îți schimbe viața.

Iubirea poate fi mai fragilă decât un oscior de pasăre.

Hai să vorbim despre șerpi!

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
Hai să vorbim despre șerpi

Știți la ce mă refer – la oamenii ĂIA. Nu mai au nevoie de nicio introducere. Îi întâlnești toată viața, dar cred că primul moment în care îți dai seama e clasa a IX-a. La mine așa a fost. Atunci ies din ouă. Hai să vorbim despre șerpi! 

E oribil să crezi că ai un prieten. Doar să crezi și să nu realizezi cât de naiv ești.

Să îți petreci câțiva ani alături de acea persoană, să îi împărtășești toate visurile, temerile și secretele tale și după, să te uiți cum pleacă, cu tot cu ele. Oamenii ăștia care schimbă prietenii ca pe șosete se plictisesc repede. Sunt nesiguri, nu își găsesc locul. Își schimbă principiile si comportamentul după cum bate vântul.

Nu pricepeți greșit ce spun – e OK să nu agreezi anumite persoane.

Fiecare are gusturile lui și nu trebuie să fie judecat după cei de lângă el. Dar nu e normal să fii fals și să minți oamenii în față. Oameni care ar face orice pentru tine și de care îți bați joc.

Încă ceva – vrei să termini o prietenie? Fă-o cu demnitate. Du-te și vorbește cu persoana aia.

Spune-i ce nu-ți convine. Fă-o să înțeleagă ce nu-ți place. Nu alerga să o bârfești cu alții, pentru că e greșit. Și pentru că s-ar putea să afle – știți cum circulă vorbele – și după o să păreți penibili. Comunicați!!! Nu lăsați oamenii cu care ați împărțit atâtea să deducă faptul că sunteți supărați prin gesturi stupide – că nu le salutați, că nu le mai comentați la poze, că le răspundeți laconic. Nu suntem într-un serial polițist să strângem indicii. Dacă vrei să faci ceva, fă-o cum trebuie.

Am trecut prin asta, am cunoscut șerpi. Snakes. Ssssss.

Vă spun din experiența personală că, dacă unele lucruri ar fi fost spuse și discutate, poate prietenia ar fi fost salvată. Pentru că au fost multe minciuni la mijloc, multe persoane care nu aveau ce căuta acolo, multe situații iritante. Și dacă nu am fi salvat prietenia, am fi spus STOP atunci când trebuia. Dar asta nu s-a întâmplat, si după patru ani plini de amintiri, tot ce a rămas a fost un gust amar.

Și omul ăsta, care te lasă în nămol, nu pleacă fără să ia nimic – la început, pare că îți fură tot. Îți ia și o parte din ceilalți prieteni. Dar, credeți-mă, e mai bine, pentru că persoanele atât de influențabile sunt toxice.

E dureros să ai parte de așa ceva, dar trebuie să înveți să fii indiferent.

Opusul iubirii nu e ura – ura te face să îți consumi nervii, să dai naștere unor sentimente care te fac negru. Opusul iubirii e indiferența. Nu poți să faci asta din prima, dar nu poți nici să te consumi la nesfârșit. La finalul zilei, contează cât de împăcat ești cu tine însuți. Dacă nu mai poți face nimic bun, măcar oprește-te acolo unde ești și nu face rău.

Life skill – dacă vezi că ești în plus, pleacă.

Nu rămâne într-un grup în care vezi că ești dat la o parte sau ignorat. Nu numai că îi incomodezi pe ceilalți, dar nici tu nu te simți bine. Dacă auzi „Ssssss” prea des, fugi, ai ajuns să trăiești printre șerpi!!!

„Șerpii” stau în grupuri mari. Râd de ceilalți, arată cu degetul și se cred șmecheri. Bineînțeles, se bârfesc intre ei și de fapt nu se suportă unul pe celălat în gașca lor.

Nu sunt prieteni, dar e atâta răutate în ei, încât trebuie să stea împreună, ca să nu explodeze. Nu își spun secrete, pentru că nu au încredere unii în alții. Nu prea vorbesc, decât dacă au ceva urât de spus. În general, stau pe telefon și râd ca proștii, ca să atragă atenția. Singurul lor scop e să iasă în evidență. Și, să nu uităm că se cred foarte importanți, deși nu au niciun motiv. Sigur i-ați văzut. Fac mereu „Ssssss”.

Așteaptă-te să auzi cât mai des „Sssss” pe lângă tine. E perioada în care își schimbă pielea.

Și învață să ignori sunetul ăsta, pentru că e posibil să fie pe fundal toată viața. Nu trebuie să devină soundtrack-ul filmului tău.

Poți mai mult.


Autor: Maria Ciurea



Prietenia sub bandajul timpului

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
Prietenia
De-a lungul timpului, imaginea unei prietenii a fost conturată cu ajutorul unor importante caracteristici, precum încrederea, respectul, înțelegerea sau ajutorul.

Lista poate continua mult și bine cu alte zeci de adjective pe care le putem folosi pentru a defini o prietenie. Însă, prefer să mă opresc doar la acestea patru, și eventual, să te las pe tine să îți imaginezi restul. În ciuda faptului că prietenia nu reprezintă prima relație pe care o formăm cu persoanele care ne înconjoară, aceasta va rămâne întotdeauna una dintre cele mai importante legături între oameni. Lasă-mă să îţi prezint prietenia sub bandajul timpului.

O relație de prietenie ne oferă posibilitatea de a decide pe cont propriu persoanele pe care le dorim în viața noastră și modalitățile prin care suntem dispuși să le oferim acestora suportul și susținerea de care au nevoie. Aceste persoane se confruntă cu propriile gânduri negative și trec prin propriile lor momente dificile, exact ca tine. Ele au propriile visuri, idealuri, ambiții și scopuri pe care își doresc să le atingă, exact ca tine.

Pentru a consolida o prietenie adevărată, trebuie să găsim puterea de a înțelege câteva lucruri care pot avea atât efecte pozitive, cât și efecte negative asupra ambelor personaje ale poveștii.

Din propria experiență, îți pot spune că nu e ceva ușor de făcut. M-am împiedicat adesea de obstacole pe care nu eram sigură că le voi depăși cu brio, însă mi-am dat silința și am început să învăț încetul cu încetul ce înseamnă să construiești ceva de la zero, să construiești ceva de neprețuit, precum aceste prietenii despre care vorbim acum.

 

Abundența lucrurilor pe care le aveți în comun nu este nici pe departe unul dintre factorii favorizanți în ceea ce privește dezvoltarea unei prietenii.

Ce-i drept, și lucrurile în comun își au rostul lor și propria importanță, însă nu trebuie să neglijăm propriile hobby-uri sau pasiuni doar pentru a găsi cât mai multe activități comune. Deși timpul petrecut alături de prieteni este important, timpul petrecut alături de tine însuți trebuie să rămână una dintre priorități. Este timpul tău, timp care contribuie la dezvoltarea ta personală în diverse planuri, având ca destinație finală transformarea eului tău din prezent într-o versiune îmbunătățită a persoanei tale.

 

Ajutorul reciproc în cadrul unei prietenii reprezintă unul dintre cele mai bune moduri pentru a întări acest tip de relație.

Atât tu, cât și prietenul tău, vă veți împiedica în viață de o mulțime de lucruri care vă vor cauza probleme, mai mici sau mai mari. Trebuie să fiți destul de puternici încât să depășiți aceste dificultăți și destul de conștienți încât să realizați că aceste dificultăți pe care sunteți nevoiți să le confruntați pot fi depășite atât împreună, cât și pe cont propriu.

 

Trebuie să ne împăcăm cu ideea că nu putem obliga pe nimeni să primească ajutorul pe care suntem dispuși să îl oferim, indiferent dacă această persoană este o persoană dragă, doar o cunoștință sau chiar un simplu străin pe care îl întâlnim pe stradă.

Noi reprezentăm doar un mijloc ce poate fi folosit de persoana în cauza pentru a se ajuta pe sine.

Dispunem de diverse resurse, precum resurse de energie, care pot fi utilizate doar până într-un moment bine delimitat, un moment al epuizării psihice și fizice. Ei, și acum spune-mi. Merită să te zbați până la epuizare pentru o persoană care nici măcar nu e capabilă să îți aprecieze bunele intenții, ajutorul și efortul depus? Merită să te chinui pentru o persoană care nu e în stare să îți arate minimul de recunoștință pentru sprijinul acordat? Îți spun eu. Nu merită.

 

Învață să îți împarți timpul într-un mod cât mai eficient, pentru a acorda atenția necesară prietenilor, familiei, relației și, nu în ultimul rând, ție însuți.

Există multe situații în care planurile făcute acum o săptămână de către membrii familiei se suprapun cu planurile făcute acum două-trei zile de grupul de prieteni. Cu toții trebuie să ne maturizăm și să înțelegem că nu se poate întâmpla totul simultan. Dacă am avea posibilitatea de a fi în două locuri diferite în același timp, cred că majoritatea am opta pentru asta. Din nefericire, acest lucru nu poate fi adus la realitate. Astfel, suntem puși în situația de a face decizii dificile, decizii care pot provoca emoții negative față de persoanele din jurul nostru.

 

Consider că mediul de viață în care trăim este deja destul de haotic.

De ce să îl mai complicăm și noi? Avem nevoie de echilibru mai mult ca niciodată, iar noi suntem singurii care îl putem restabili. Trebuie să realizăm că timpul nu așteaptă după nimeni, ci dimpotrivă, accelerează ritmul tuturor lucrurilor. Am fost și vom fi întotdeauna într-o continuă bătălie cu acesta. Însă, am reușit să îl conving să ridice steagul alb pentru tine. Mi-a promis că va avea grijă de prieteniile tale, așezându-le sub bandajul său.

Acum totul depinde doar de tine. Îți vei pune încrederea în mâinile lui?

Autor: Alexandra Dumitriu

Am fugit de la grădiniță direct în adolescență

"în Texte" "de POV21"
Am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

Ce înseamnă să cunoşti o persoană de peste zece ani? Cu siguranţă, fiecare are un răspuns propriu şi cât mai personal, dar pentru mine înseamnă serile în care ne întâlnim şi stăm, povestind despre ce făceam la „grădi”, cu cine ne certam, pe cine „uram” şi lista poate continua. Alături de o astfel de persoană simt că am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

Am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

Nu aş fi ajuns să scriu articolul ăsta, dacă, cu o seară înainte, nu ieşeam cu una dintre fostele mele colege de grădiniță şi de şcoală, alături de care scriu acum. Am ajuns acasă şi aveam sentimentul ăla fain că, deşi mi-a murit telefonul, a fost o seară faină. Ei bine, aș putea spune că mă pot numi norocoasă, pentru că pot, încă, să vorbesc cu una dintre persoanele care mă cunoaște de pe vremea când intram pentru prima dată pe ușa grădiniței, cu mii de frici, și cu o personalitate care se arăta a fi puternică încă de pe atunci.

Dar hai să o luăm de la începuturi

Ştiţi toţi cum sunt copiii la grădi? Păi, eu nu îmi amintesc prea multe. Îmi amintesc destul de puţine situaţii, dar destul de mulţi oameni. Mulţi dintre aceşti oameni mi-au fost colegi şi în I-VIII, deci, pot spune că am împărţit şi emoţiile altui început.

Dar, revenind la grădi, ce pot concluziona? Hai să ne luăm fiecare o jumătate de minut şi să ne gândim la ce ne-a marcat cât eram la grădiniţă! Atâtea gânduri şi situaţii diferite, dar cum este să-ţi iei minutul ăsta alături de o persoană care este de atunci în viaţa ta? Vă spun eu, îţi vin în cap doar momentele când nu ştiu care coleg vă trăgea de codiţe, plângeaţi că nu ştiu cine nu ştiu ce a spus. Vă gândiţi doar la momentele amuzante. E 23, voi staţi pe o canapea, vă faceţi poze şi vorbiţi despre ce făceaţi la grădi. Păi nu-i ăsta goals în viaţă?

Şcoala în cât mai puţine cuvinte

Da, nu aţi scăpat încă, sunteţi tot colege. Trec opt ani de nici nu vă daţi seama. Acum serios, eraţi în clasa întâi şi cu greu ieşeaţi din sală, închideţi ochii o secundă, iar când vă treziţi sunteţi la examenul din clasa a VIII-a. Ce să zic? V-aţi „plimbărit” amândouă să vă vedeţi notele și, deşi le ştiaţi, merita să le mai vedeți o dată.

Şi doar ce vă treziţi la licee diferite, în oraşe diferite. A, şi? Voi tot aşa aţi rămas, ba acum mai un băiat, o relaţie, noutăţi peste noutăţi.

 

Auzim adesea că „adevărata prietenie rezistă în lupta cu timpul”. Ce pot eu să spun referitor la această expresie spusă la modul mult prea general? Foarte puține prietenii rezistă timpului, chiar dacă adesea ambele persoane sunt implicate.

De-a lungul timpului fiecare dintre noi suferim schimbări, atât fizice, cât și de personalitate. Așa am ajuns și noi să fim încă prietene: la început două fetițe inocente, cu chip angelic și părul prins în codițe, iar acum două adolescente cu caractere într-o totală antiteză, dar care, în ciuda diferențelor, păstrează o prietenie de lungă durată. Și, astfel, fata cuminte, care vede totul în roz cu fluturași și curcubeie, iese adesea cu fata rebelă, care vede lumea în non-culori, cu hard rock pe fundal.

Astea fiind spuse, totul pare simplu. Nu contează că ai părul roz, albastru sau în culoarea ta naturală, că în copilărie vorbeaţi despre păpuşi, iar azi despre băieţi, dacă ieşiţi şi râdeţi ca nebunele pe stradă, prietenia asta va ţine încă mult şi bine. Noi am reușit să o ducem mult… pare că am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

 

Autori:

Ionela Jarda
Ana-Maria Retegan

Dincolo de agonie și extaz

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Îmi explicam la un moment dat ce este prietenia. Cred că mi-am explicat-o destul de bine. Acum trebuie să privesc în urma unei prietenii, să văd ce rămâne şi dacă rămâne ceva, să încerc să ghicesc sentimente, mai ales pe ale mele, şi să trec peste toate.

Acum mi se reconfirmă că oamenii sunt doar fluturi care-ţi invadează viaţa pentru foarte scurt timp, oricât ai încerca tu să-i capturezi pentru veşnicie.

Trecem peste etapele prieteniei, trecem peste extazul acelor prime momente de nebunie şi peste agonia ultimelor. Ajungem direct la urmă, acolo unde este doar melancolie sau tristeţe sau alte sentimente care te dau de pereţi.

Ajungem în punctul în care să priveşti înapoi nu mai este o opţiune sau nu mai vrei tu să fie. Poate că te-ai mai gândi şi acum la tot ce ai mai putea aduce înapoi, dar ştii că e mult mai bine să laşi totul aşa, deşi, să fie clar, nu te-ai împăcat pe deplin cu situaţia actuală.

Dac-ar fi să-i mai spui ceva, primul lucru pe care l-ai face ar fi să-i mulţumeşti, nu-i aşa? Şi pentru câte n-ar trebui să-i mulţumeşti… Cu ce ai începe?

Eu aş începe cu toate momentele în care vorbeam doar să nu fie linişte, tot spuneam noi ceva acolo. Sau i-aş spune de toate dăţile în care vorbeam doar eu fără încetare.

Ce înseamnă un prieten bun, te ascultă chiar şi atunci când nici tu nu te-ai asculta. Revenind, i-aş spune că apreciez că a făcut toate astea, apreciez toate astea indiferent de ce s-ar întâmpla, indiferent de cât de rar am vorbi acum, indiferent dacă n-am vorbi deloc.

Deşi uneori aveam impresia că vorbesc doar eu, că doar eu sunt cel mai bun prieten al persoanei respective. Cine-ar lăsa o impresie de moment să-i strice poate una dintre cele mai frumoase prietenii?

Iar eu i-aş mai mulţumi şi pentru că mă asculta în toate momentele random în care aveam chef să cânt, ba mai şi cânta cu mine, deşi nu în aşa hal în care o făceam eu.

Deşi nu aveam aceleaşi preferinţe muzicale, cânta împreună cu mine piesele mele preferate, iar de aici s-au născut adevărate poveşti, basme sau legende, voi vedea eu ce sunt când mă voi chinui să refac acea atmosferă prin simple cuvinte.

Poate nu a fost ce mai frumoasă prietenie, dar cine poate şti? Nici tu nu poţi. Dar ştii că ce a fost, a fost epic şi nu se va mai repeta.

Şi poate nu veţi mai fi vreodată la fel, nu vă veţi mai distra la fel împreună, nu veţi mai vorbi niciodată, dar tu ştii că în mare parte ai spus, în felul tău, tot ce aveai de spus.

Ştii că orice s-ar întâmpla acolo undeva cineva ţi-a fost cel mai bun prieten şi niciodată nu vei colinda această lume singur…

Etapele prieteniei – de la extaz, la nostalgie

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
Etapele prieteniei

Cam așa începe o prietenie în cele mai multe cazuri…

Ți-ai făcut un prieten, poate nu pe viață, dar cunoști încă un om minunat. Te axezi pe asta. Începeți să ieșiți, să vorbiți, să schimbați opinii, să vă recomandați cărți, filme, jocuri, cafenele și atâtea altele. În foarte scurt timp îți dai seama că ați ajuns cei mai buni prieteni. Și începeți să faceți o grămadă de tâmpenii, că  trebuie să aveți amintiri.
Ați mers în excursie. O secundă mai era și dărâmați hotelul pe voi… Bine, nici chiar așa, dar v-a prins cel puțin ora trei noaptea, timp în care ați umblat prin hotel cât se poate. Ați cântat până de-abia mai scoteați două cuvinte. Ați vorbit despre visuri și vise, păreri, opinii, dorințe, și astea doar într-o seară. Plus alte ieșiri, petreceri la care, dacă nu împreună, unu’ făcea pe acolo ca ultimul sălbatic și speria pe toată lumea, iar celălalt filma, sau făceați împreună, iar ceilalți filmau.

Totul a fost frumos, așa că, hai, să vină și inevitabila tristețe

Da… V-ați făcut amintirile. Acum urmează momentul ăla în care se taie totul, nu ca la maioneză, poate ca într-o scenă de film ieșită mult prea prost. Apare acolo un zid invizibil, ceva care împiedică lucrurile să decurgă normal. Tu știi mult prea bine ce este, dar dacă celălalt nu o știe? Sau se minte că nu e așa? Ai pierdut un prieten. Dacă treceți cumva peste asta,  nu mai e totul ca înainte și nu va mai fi. Tu mereu te vei gândi la acel zid, care acum nu mai există. Te vei împiedica de pietrele care au rămas din el.
Cu toate astea,  păstrezi legătura cu persoana respectivă, dar nu știi dacă să-i mai spui prieten. Te gândești la câte lucruri frumoase, tâmpite, incredibile, ați făcut împreună, te gândești la cât de des a fost lângă tine persoana aceea, chiar dacă azi îți răspunde atât de greu la mesaje, iar când vine vorba să o suni, mai bine nu. Te gândești că vorbeați cândva despre orice, chiar dacă azi ai îndoieli când îi spui ceva mai personal – sau nu o faci. Încă te mai chinui să păstrezi ceva din ce a fost, deși îți răsună în cap câte un „chiar dacă”. Și uite așa ai trecut prin toate etapele prieteniei și ai ajuns la ultima – cea nedorită.
Tot ce-ți rămâne după această prietenie sunt: imaginea unui om minunat, grămada aia de amintiri tâmpite, plus o grămadă de poze, videoclipuri, și alte lucruri care nu-ți vin acum în cap, dar sunt acolo, pe undeva.

Există până la urmă.

Derulează înapoi