Cerul fumegă cenușă
cerul fumegă cenușă
iar ochii tăi răspândesc scrum
draperiile sunt trase,
dar miroase înc-a fum.
s-a ars totul între noi
și cerul încă o resimte
plăcere peste durere—
un amalgam de-aceste vorbe.
norii eclipsează cerul
și picuri strâmți cad pe noi
vocea mi s-a stins în gât,
felinarele și ele.
mocniți de patimi și durere,
cortina s-a tras peste noi
iar rostu-i pierdut în tăcere
sub același cer cu stele.
dacă firele de ploaie
‘și pot face loc, între ele
să cadă făr’ a se distruge
noi nu putem coexista?
Autor: Bianca Pătrașcu
Vezi și
