Tag archive

poem

aș vrea…

"în Poezie și literatură" "de POV21"
aș vrea

aș vrea să îți pot fi val
să te-nec în fericire,
dar să te-aduc la mal
să nu te pierd în neștire.

aș vrea să-ți fiu flacăra
ce-ți aprinde țigara,
flacăra aia pe care
uiți mereu să o stingi seara.

aș vrea ca tu să-mi fii vântul
care-mi împrăștie trupul
și tot tu să-mi fii norul
care-mi umbrește gândul.

Dacă mai vrei să citești o poezie, click aici!

Fericirea-i un fluture

"în Poezie și literatură" "de POV21"
fluture
fericirea-i un fluture—
la-nceput te târăști,
și suferi.
ș-apoi te-nchizi în tine
e beznă și liniște
către drumul spre proprie-iubire
doar tu— și cu tine,
când ești gata
devii un fluture frumos
îți etalezi aripile—
și peste-o zi te târăști la loc pe jos.
fericirea-i un fluture,
și trăiește cât unul.
Autor: Bianca Pătrașcu 

Cerul fumegă cenușă

"în Poezie și literatură" "de POV21"
cerul fumegă cenușă

cerul fumegă cenușă
iar ochii tăi răspândesc scrum
draperiile sunt trase,
dar miroase înc-a fum.

s-a ars totul între noi
și cerul încă o resimte
plăcere peste durere—
un amalgam de-aceste vorbe.

norii eclipsează cerul
și picuri strâmți cad pe noi
vocea mi s-a stins în gât,
felinarele și ele.

mocniți de patimi și durere,
cortina s-a tras peste noi
iar rostu-i pierdut în tăcere
sub același cer cu stele.

dacă firele de ploaie
‘și pot face loc, între ele
să cadă făr’ a se distruge
noi nu putem coexista?

Autor: Bianca Pătrașcu

Ioana

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Ioana

sau îngerul exterminator cred că
ți-ar plăcea să te numesc acum
cică suntem în postmodernism deci nu
mai stric plăcerea poemului să trecem
așadar la david
lynch îți spune bufnițele nu sunt
ceea ce par mereu ai iubit
semiobscuritatea
permiteți accesul maimuțelor pe muntele sinai
pledezi inutil pentru clemență acum ești fată
mare responsabilitate pe capul tău ești
ultimul miel din sufragerie eu sunt cuțitul și
bunuel e dumnezeu ce spui
cam târziu să revenim la tarkovsky dar
dacă vrei ia de-aici nostalghia că stalkeri
ai deja mă tem că nici pe tinder nu ne mai
putem ascunde trecutul
pare un loc sigur pe-atunci credeam
amândoi în solipsism
acum plouă apari într-o semnătură
de-a lui saramago moarte niciodată
moartea te-aș despărți în silabe dar mă
tem că iar ai să te frângi și am rămas fără
coaste putem sta blocați în salon sau în
biserică tu alegi ai dreptate e
același lucru mai bine sărim gardul
de la cimitir e liniște unde ai fost pentru o
secundă credeam că ai plecat mereu am
știut că așa morți suntem cei mai frumoși
păcatul meu a fost că te-am redus la un
poem și iată că nu mai am dreptul la o
altă viață fată iubire dar tu ai să te
reîncarnezi într-o bufniță o să mă cauți cu
bunuel tarkovsky kubrick lynch și cu alea
patru vocale din numele tău cu doi de a ai
șanse să mă găsești la alcoolicii anonimi
mai bine dezbracă-te fă-ți o mătură din
coastele mele și zboară peste moskva

până în ziua de azi nu s-a găsit o
explicație rațională pentru dispariția iubirii
în micul orășel idiosincrasic
bucureștwin peaks

Autor: Darius Brașov


Acest text a fost premiat în cadrul concursului de poezie și proză, ediția I, organizat de revista POV21 în mai și iunie 2020.

Tastez sub pătură

"în Poezie și literatură" "de POV21"
tastez sub pătură

mă sting
ca pixelii ultimului mesaj în care ți-am spus că te iubesc
telefon alimentat de tone de uraniu
& ecran funcțional care tinde spre infinit
cine ar fi crezut că nu apucăm sfârșitul Universului?
ți-am dat o substanță (radio)activă
așteptând reacțiune până la membrana unui Univers paralel

stelele colapsează
ți s-a făcut frig
pătura mea este la ani lumină de tine
reinventez legile mecanicii cuantice
mă transform în unde uifelene
mă contopesc cu materia din care ești creat
vibrezi
agitația noastră termică are ca rezultat emiterea mea

găurile negre predomină
ți s-a făcut cald
sunt energia care te ține în viață
ne apropiem de zero absolut
ai simțit un cutremur
tresari

m-am aruncat cu pătura pe geam
telefonul de pe noptieră s-a închis
nu te-am iubit.


Strigă-mă pe numele tău

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Strigă-mă pe numele tău

eu, Atena,
am fost pedepsită de Afrodita să fiu veșnic îndrăgostită
ca un asteroid singur atras de planete și stele
când mă voi coliziona de tine?
când atracția ta gravitațională va fi prea puternică
& alte obiecte cerești nu ne vor sta în cale?
nu cunosc răspuns
asemenea consacraților fizicieni la marile întrebări despre geneza Universului

mă apropii, tresari
îți e frică de chestiuni fizice
chiar dacă am dormit în același pat.
o pereche de căști și o pătură
ne-au fost de-ajuns să ne creăm propriul Univers
un Univers despre care marii fizicieni nu-și vor putea pune întrebări

mă atragi, te trag
acțiune și reacțiune
de ce frica poate aduce un colaps?
Universul nostru nu e ciclic
odată ce s-a terminat, nu renaște

eu, Atena,
călătoresc ca un asteroid singur
mă voi descompune curând.


Vorbești sau mori?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
vorbești sau mori

Sunt dezbrăcată în nava mea spațială,

M-am pierdut de casă, aștept un semnal
& nimic.
Telecomunicațiile cedează,
E mai bine să vorbești, sau să mori?
Ambalaje de ciocolată în stare de imponderabilitate
Ca atracția ta sapio-fizică.
Undele sonore emise de stomac nu se transmit prin vid.
Zaci în afara navei mele
Te văd pe geam, nu mă auzi…

 

Indicatorul de oxigen e pe ciclu, îi e poftă de ciocolată
Cât poți să mai ții totul în tine?
Oxigenul scade și tot nu mă auzi.
Telecomunicațiile au cedat,
Am acoperit geamul navei cu ambalaje
Nu te văd, nu te aud
Poate îmi e dor de tine.


Literovirus

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Literovirus

Mi-am închis în mine frica și ies din casă repetat
După fiecare masă, în plimbări scurte, în jurul a patru blocuri gri
Aplic dezinfectant, mă pișcă rănile lăsat’

După ce mi-am mușcat toate pielițele.
Televizorul îmi arată purici,
Am tăiat cablurile și scriu în Jurnal cu o cerneală goală
Se văd doar urmele lăsate de peniță
Din când în când suflu peste scris
Și se încrețește hârtia, se îngălbenește.
Strigă la mine să o rup, să își vadă celulele de celuloză
Cum zboară în aer, libere
Infectând cu virusul scrisului toți tinerii
Venele explodează a sânge literar
Titluri și cărți,
Miros de tipar proaspăt și tocmai mi-a venit o idee:
Scriu de acum doar pamflete.

Telescopul Hubble

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Hubble

Somnul e relativ
Ca poeziile din cartea lui Cărtărescu care strigă să o pun în bibliotecă.
Cine mai are chef de somn?
Tavanul în imaginația noastră este ceea ce vede telescopul Hubble.
Perdelele sunt trase non-stop, m-am obișnuit ca tonalitatea Universului meu să fie mai închisă,
Nu crezi că ecranul unui smartphone mi-ar lumina celulele cu bastonaș?
Oricum, mi-am pus ochelarii pe birou în caz că adorm
Chiar și cu tente sinucigașe nu vreau să mor în cioburi de dioptrii +0,5
Imaginea e în ceață, ca lentila lui Hubble
Care nu a fost ștearsă de privirea ei critică.

Acea galaxie ultra pitică normală
E pe tavan, o văd, o simt
Îmi trimite mesaj, sec.
Înainte îi cântam la ukulele
Acum chitara se abține să nu plângă.

Inversa hilaritas

"în Poezie și literatură" "de POV21"
inversa hilaritas

 


Poate-acum un glonţ mi-ar zbura mintea,
Cum tu-ai făcut întâia oară.
Tabloul fenestric e soare şi natură agitată.
Nu pot să-l dau jos, doar el pe mine…
Sunt ostatic, în propria grotă
De piatră cioplită, în piatră şlefuită
Şi ţip cât pot de tare-n lumea vidă,
Încât mă doare dulcea linişte amară.


Trei deocamdată

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Trei deocamdată

De câteva nopți dorm invers
Capul îmi este unde ar trebui să-mi fie picioarele
Perna nu o țin sub cap
Stă la mine în brațe de parcă ai fi tu
Ați fost două, acum sunteți trei
Am să mă opresc la trei deocamdată.
Plapuma poate înveli doar două persoane
Cum ar fi să stăm patru oameni într-un pat?
Într-un pat de o persoană încap două suprapuse
Noi câte muchii are un pătrat
Vom sta ca straturile din atmosferă

Am visat destul
Depakine Chrono de 300 mg își face efectul

Păr creț

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Păr creț

Două majorate, doi băieți înalți cu păr brunet,
Unul a fost, altul poate va fi
Poate
De ce nu accepți iubirea așa cum e?
O iubire consumată și alta în devenire
Îți pierzi timpul meditând la relații interumane.

Stă în diagonala ta, la trei scaune distanță
Erau doi, acum este înconjurată de încă unul
De ce îi privește așa pătrunzător când se află în preajma lor?
Iar când suntem noi, eu îi țin sufletul cald
Ca hanoracul până la genunchi al iubitului grijuliu.

O căruță cu cinci roți,
Dintre care doar două s-au sărutat
Eu și el.

crepuscul dezmierdat

"în Poezie și literatură" "de POV21"
crepuscul dezmierdat

crepuscul dezmierdat între soare și nori,

prinde-mă din zbor înainte să mori.

raza ta caldă se pierde-n amurg.

înghite-ți tăcerea, oh stele, cum curg.

privirea ei blândă te privește, dispare.

În toiul nopții doar luna ți-alinare.

corp cerestru sfărâmat în bucăți,

adu pe ai lumii umeri noi entități.

blochează exilul cu lacrimi de mercur

și ajută-mă să văd ce ei numesc obscur.

lumina se trezește și-ncepe să vibreze,

mii de umbre încercând să contureze.

măduva spinării îi e casă a tandreții,

însă îi sună în creștet glasul dimineții.

adu-mi, soare, un nou răsărit,

căci al meu crepuscul domol a pălit.

Autor: Alexandra Dumitriu

idiot, la mulți ani 2020+

"în Poezie și literatură" "de POV21"
la mulți ani 2020

Să mă distilez
în mări și oceane pustii
uitându-mi mâna de la cot
pe plajă la nudiști
să râdă frumoasele cu sânii goi de ea
și câinii să se bată pentru carne

iubito, lasă-mă să îți încalec dinții
și dealurile coapse să ți le înmoi
vreau iriși verzi și gust de iasomie
statui de piatră pentru dansuri noi

= frumoaso, adu-mi casetele din pod
vreau să-ți dansez Blue System
toată seara =

muzica s-a oprit și din lumânările aprinse
mai fumegă ceară urât mirositoare
pe bulevard la Opera e plin de lume
o babă cu masca pe gură și-a uitat
nasul afară
radioul meu anunță noul virus
– ah, cafeaua, soro!

s-a îmbibat mocheta de iubire
blesteme desfăcute și caju
mă port ca un nevertebrat cu tine
iar tu, topită înghețață absorbind în mine


Kevin Iovănescu

Instinct de furie

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Instinct de furie

furie în degetele căptușite-n piele roasă de lovituri în pereți
nebunie din praf de meteori uciși într-un impact măreț
ură dezlânată neregulată impasibilă
adâncimi neexplorate încarnate-n firea mea umană
sunt război între clișee un antagonism de sentimente
port în pungile lacrimale otrăvuri și-n iris lumini ucigătoare
consumabile consumate consumându-mă
n-am suflet l-am ars ucis l-am dezinstalat
fișier corupt de-o generație infectă
consumând dezinfectant

mă reneg mă autoreneg și exilez
într-o fâșie a paradisului meu narcoleptic
în care pe-un râu Styx în izvorâre
plutește suav imaginea iubirii
scoasă la o imprimantă veche
pe-o hârtie mucegăită
în care chipul ei s-a deformat
când a plecat de lângă mine

răcnesc zbier țip
incantații himere deziluzii
le-adun într-un mare colaps
o explozie de lumină chioară
ce mi-a injectat privirea cu șrapnel de nesomn
în sinea mea însă de ceva timp încoace
oricum mimez odihna permanentă

Autor: Cristian Em. Ștefănescu

Foto: Andreea Filip

Pe urmele unui Luceafăr

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Luceafăr

Mulți ani, nu s-a văzut
Nici urmă de Luceafăr
Nopți, zile n-a apărut
Nu știm dacă e teafăr.

Luceafărul a dat uitării
Chipul ei fățarnic
Nu a mai răspuns chemării,
Strigătului ei zadarnic.

-Ființă umană, tu mă acuzi
Tu spui că-s un înger rece
Dar faptele nu ți le scuzi
Și durerea mă petrece.

Negurii timpului însă voi da
Amintirea ta seacă
Să-mi ia amarul, să îl bea
De tine să îmi treacă.

Am prea mulți ani înaintea mea
Și prea mulți am în urmă-mi
Că să rămân cu inimă rea
Suferința, te rog curmă-mi.

Cum să faci ca să dai grai
Umilei mele dorințe?
Departe vreau să-mi stai,
Nu am alte cerințe.

Fata plânse, dar el mai mult
Și-a consumat amorul
Un înger trist, plin de tumult
Își ia prin cer zborul.

Lumina lui, cândva străluce
Se pierde-n ceața sumbră
Din calea lui, orice se duce
Și-n juru-i numai umbră.

Cu sufletul scindat
Și fără vreo speranță
Zeul e acaparat
De intoleranță.

Își jură cu un glas amar
Că veșnic nu revine
Dar în visul sau apar
Chipuri feminine.

Și că într-un coșmar cumplit
Dispar prin farmec poate
Chipuri din lut cioplit
Și ale ei sunt toate.

Îngerul atunci blesteamă
Ruina vechiului pământ,
Lumina soarelui de-aramă
Să n-o zărească nicicând.

Hyperion atunci veghează
Peste moartea omenirii
Doar pe ea o mai păstrează
N-o lasă în voia pieirii.

-Pe tine-n lanțuri te ferec
Privește-ți sumbra soartă
Ei scapă, mor, dar anii trec
Și tu nu scapi, consoartă.

Puterea ai avut a-mi lua
Singura-mi plăcere
În schimb îți voi acapara
Orice clipă de tăcere.

Contemplează acum deci
La crunta-mi nemurire
Cum mă ții în lanțuri reci
Și nu-mi dai liniștire.

Căci odată te-am văzut
C-un muritor searbăd
Să uit nu am putut,
Fericirii mi-ai pus capăt.

Frumoasa fată atunci se stinse
Dar nu în trup și vine
Ci-n suflet, cu săbii încinse
Și nu își mai revine.

De atunci sunt prizonieri
Amurgului etern
Încercând din răsputeri
Să scape din infern.

Însă veacuri au trecut
Și mii de ani lumina
Dar viața și-a așternut
O pânză nouă, fină.

Și-n ea a țesut
O nouă omenire
Ce luceferi n-a văzut,
Și n-a văzut iubire.

Lunga pânză din trecut,
Arsă i-a fost sfoară
Puntea care cer e-un scut
Și zei nu mai coboară.

Luceferi blânzi nu mai coboară
Rătăcind stingheri
Gândurile nu le mai zboară
Fecioarelor la îngeri.

Autor: Ruxandra Dorobanțu

1 2 3 5
Derulează înapoi