Ploaie

Am auzit mulți oameni țipând, dar pe mine tot liniștea mă sperie cel mai tare. Am privit oameni plângând, și parcă cel mai îngrozitor este să zâmbești. Atâtea suflete naive care nici nu-mi înțeleg afirmația. Dar este mai greu să suporți durerea după ce simți gustul dulce al fericirii pentru că nu moartea este groaza acestei vieți, ci viața.

Puterea de a trăi se zbate în lumi care nu lasă loc decât de regrete și oameni nostalgici. Și ce păcat e când adormi prinț și te trezești cerșetor. Pentru că noi oamenii depindem de alți oameni, care și ei la rândul lor depind de alți oameni și așa oamenii se pierd de parcă n-ar fi trăit nicio clipă împreună.

Din păcate umanitatea nu a învățat să ierte, dar a învățat ce înseamnă orgoliul și ura…și cel mai dureros este că au aflat cum este să cauți fericirea în altă parte când te plictisești. Pe străzile astea pline de fețe meschine și fuste scurte oamenii ai uitat să mai trăiască. Totul se învârte în jurul bancnotelor iar noi nu facem nimic să schimbăm asta. Of, ce durere…copii își părăsesc părinții, prietenia nu mai există, iar stăpânii își lasă animalele în locuri reci și întunecate făcându-i să aștepte.

Timpul este în continuă mișcare, iar noi nu facem nimic! Nu știm să trăim clipa, să o savurăm. Aș vrea să am o prietenă ca bunica, să îi văd sufletul tânăr care se bucură de prima iubire sau de o înghețată în parc. În parcul ăsta sobru și gol văd mame care au câte trei biberoane după ele, pe vremuri nu era așa.

Oamenii își trimiteau scrisori și își alegeau cuvintele cu grijă pentru că nu era atât de simplu ca acum. Noi, oamenii, din prea mult bine începem să ne debarasăm de la realitatea și normalitatea acestei vieți.

Mi-aș dori ca pentru o clipă lumea să admire mirosul asfaltului izbit de picăturile mari și reci de ploaie, să asculte scârțâitul leagănului mei și să nu mai alerge prin ploaie ca niște roboți cărora li se arde sursa. Avem telefoane rezistente la apă, dar sufletul nu ni-l lăsăm în ploaie. Îl lăsăm să sece și ajungem să ne gândim de ce devenim inerți și neutri.

Eu o să-mi savurez acum melodia care se aude dintr-o mașină din parcare, se află în spatele meu, iar ploaia izbește capota mașinii, ce armonie. Aleg să nu mă întorc, vreau să-mi imaginez că cineva chiar admiră ploaia asta morbidă la fel ca mine. Aleg să mă ascund doar în hanoracul meu roșu și să zâmbesc norilor întunecați.

Balansul din leagăn este din ce în ce mai avansat, iar fericirea mea de copil accelerează și ea odată cu natura. Eu nu sufăr. Cred că nimeni nu suferă cu adevărat, totul se află în capul nostru. Conștiința ne frustrează din simplul fapt că am eșuat.

Noi, oamenii, nu acceptăm balanța acestei vieți și am îndesa pe cealaltă parte a balanței mii de lacrimi și drame, doar de dragul de a ține balanța sus, aproape de cer. Suntem niște egoiști și cred că cel mai tare ne urâm pe noi înșine.

Alegem să ne auto-mutilăm sufletele și să formăm din oamenii frumoși care eram odată niște hiene care nu vor să învețe nimic din cele întâmplate. Cred că aceasta este definiția pură a frustrării și a invidiei. Nu putem accepta ca oamenii să trăiască fără noi, și ce, până la urmă?

Dacă fericirea nu ar avea o finalitate, oamenii ar fi doar niște bomboane din bradul de Crăciun: cu ambalaje diferite, dar cu aceeași aromă. Și atunci, ce e, de fapt, viața? Dacă sufletul meu ar avea un portret, ar domina expresia poker face.

Asta pentru că neutralitatea propriei ființe înseamnă stăpânirea și conceperea propriilor idei și gânduri. Fericirea nu se află în stele, ci în noi. Speranța noastră nu se găsește în supranatural, ci în real.

În real trăim și tot în real murim, gândul că în altă lume ar fi mai bine ține deja de ipocrizia superficială predominantă în secolul 21.

Asumarea înseamnă credință, un fel de „All my sins need holy water, feel it washing over me”, iar asta se referă la ploaie, momentul în care poți să speli gândurile asemenea cretei de pe asfalt. Și totuși, parcă aș mai suferi o dată… pentru tine. Cert este că tot ce te doare acum te va întări mai târziu!

Eu aleg ca astăzi să mă bucur de ploaie.