Tag archive

opinie

Ce vă trece prin minte fără să vă dea pace?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
minte
Ce vă trece prin minte fără să vă dea pace?

Cum rezistați unui asediu zilnic de griji cotidiene ce apar pe fondul continuei frustrări și al repeziciunii cu care se desfășoară lucrurile în jurul nostru? În o mare majoritate din cazuri, aceste frământări omniprezente sunt total fabricate de sămânța imaginației noastre: neconcordanțele realității obiective cu hăul adânc al zbaterii interioare. Dar ce importanță mai are natura acestor piedici invizibile, atâta timp cât erodează și ultima fărâmă de fericire?

Întrebarea care provoacă și incită parcă vine de la sine: ce fel de combustibil pentru înțelepciune se ascunde în tristețe?

Dacă este să analizăm din punctul de vedere al marilor gânditori, critici, filosofi, observăm că vedeau viața într-un gri colorat doar de inspirația efemeră care dăinuie în operele lor. Dar toți au avut, mai mult sau mai puțin, aceeași percepție tăioasă, și anume că viața este amară. Grea. Nu se înțelege…

Care este elementul edificator al tristeții în sistemul de referință al unui creator de frumos? Acest lucru este greu de precizat, dar și de înțeles. Poate că putem merge până la a concluziona că reprezintă o prostie, însă asta nu ar însemna câtuși de puțin că discredităm în vreun fel manifestarea rodului muncii lor. Din contra, ne propunem să explorăm o perspectivă ce nu se bucură de o popularitate atât de mare precum este condiția precară a omului de geniu.

Redefinim ceea ce în trecut părea a fi un teren comun din care răsăreau sclipiri uimitoare ale unei cunoașteri depline a înțelepciunii înseși: ce-are să fii fericit? Nu poți produce judecăți de valoare sau analize ale lumii transfigurate prin propriul suflet dacă acolo gândurile cu pricina nu se trec printr-o sită a anxietății?

După părerea mea, se poate, și este chiar indicat.

Astfel ne ușurăm împovărata îndatorire de a trăi. Sau, cel puțin, suferim mai puțin dacă adoptăm o atitudine deschisă spre oportunitate și spre îmbunătățirea noastră ca oameni și ființe. Toate eșecurile trebuie percepute drept ocazii de a învăța lecții valoroase și, astfel, să devenim mai buni. Nu trebuie să ne sperie eșecurile, situațiile dificile sau viața însăși: tot atâtea dificultăți există câte rezolvări ale acestor piedici, deoarece problemele apar pentru a fi rezolvate.

Acum, natura poetică a acestui impediment necesită o abordare mult mai înțelegătoare, fiindcă a avea un intelect aparte, combinat cu condamnarea de a fi visător, este combinația letală de a fi continuu în căutare de răspunsuri. Iar asta te neliniștește, te bântuie. Să fii singur, deoarece percepția ta nu este la îndemâna tuturor, fiindcă nu se pot ridica la acest nivel, cu siguranță e dureros. Dar probabil că aceasta a fost problema acestor oameni, că erau singuri. Nu este nimic rău în a fi singur, nu este nimic condamnabil. Singurătatea capătă origini divine din momentul în care ai o viziune și nu trebuie înțeleasă ca o condamnare, ci ca o poartă spre absolutul de origine interioară.

Din momentul în care veți începe să tratați singurătatea ca un factor eliberator, ce te scapă de limitările cotidiene… veți începe să gustați din oportunitățile infinite ce se arată în acest vis fermecător.

Autor: Alexandru Roșu

De ce ne mai obosim cu cititul?

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
cititul

„Nu citi precum copiii, ca să te distrezi, sau ca ambițioșii, pentru a fi mai instruit. Nu, citește ca să trăiești”. – Gustave Flaubert. De ce ne mai obosim cu cititul?

Călătoria noastră alături de cărți începe de la o vârstă fragedă, mai întâi sub forma unui joc distractiv în care înțelegerea fiecărui mic cuvânt era un premiu.

Apoi, pe măsură ce ne mai maturizăm puțin, cărțile devin centre ale cunoașterii. Ne dorim să eliminăm orice neclaritate.

Ajunși apoi la vârsta maturității, cărțile trec de la a fi un centru educațional la unul emoțional, întrucât trăim cu interes fiecare emoție a personajelor preferate, o preschimbăm, o facem să fie a noastră. Acum însă totul s-a schimbat. Omul, și în special tânărul, nu mai regăsește acea plăcere a cărților, nu se mai duce voit să le cerceteze, să simtă, se duce pentru că trebuie. În curând voi împlini 20 de ani și pot spune cu certitudine mai întâi ca împătimită a lecturii, iar apoi ca om că am reușit să parcurg un număr considerabil de cărți aparținând unor genuri și stiluri complet diferite.

Te întrebi dacă am fost tot mereu așa receptivă în privința cărților?

Răspunsul te va surprinde poate puțin, dar nu, la început cărțile nu reprezentau pentru mine ceva signifiant, erau doar simple instrumente menite să mă ajute în problemele școlare, eram ignorantă în privința existenței altor tipuri de cărți.

Ce a produs schimbarea?

O carte primită în dar, uitată de altfel pe raft, prima mea lectură extra, o poveste copilărească cu personaje tipice și acțiune repezită care m-a captivat însă atât de mult încât am „devorat-o” în nici mai mult, nici mai puțin de 3 zile.

Acum, ca tânăr cititor, va trebui să faci față unor multitudini de păreri și reacții de la oamenii pe care îi vei întâlni, precum uimirea: „Wow, îți place cititul?”. Caz în care tu vei zâmbi ușor nesigur, vei aproba și vei încerca să înțelegi de ce ești privit ca un mic extraterestru. Admirația: „Asta e pur și simplu minunat”. Caz în care vei fi mereu dat drept exemplu pentru mica ta „reușită”. Neîncrederea: „Nu l-ai citit pe x sau pe y, nu ai deloc gusturi”. Și, desigur, nedumerirea: „De ce îți pierzi timpul cu așa ceva?”.

Ura față de literatură nu se naște pur și simplu în sufletul tinerilor, ea apare datorită unui număr de factori. De ce apare tot mai des dezinteresul tinerilor pentru lectură? Ce declanșează această reacție?

Primul pas greșit este impunerea unui anumit stil ori gen literar, când ți se spune că doar citind cutare și cutare vei putea învăța ceva și când încercarea descoperirii propriului stil devine o aiureală. Acel sentiment descurajator va lăsa o amprentă puternică asupra tinerilor.

Al doilea pas greșit este inadaptabilitatea temelor abordate. În instituțiile de învățământ se vorbește încă despre teme repetitive, vechi de acum 100 de ani, ce nu mai prezintă aceeași importanță și acum, lucruri cu care tinerii nu pot găsi un punct comun, considerându-le astfel complet irelevante.

Al treilea pas greșit este amânarea îndelungată. Niciodată nu ai timp pentru citit deși ți-ai propus să te apuci de mult timp. Începutul este cel mai greu, lăsați deoparte tipicul: „Încep de mâine”. Luați o carte, oricare carte care v-a trezit oricât de puțin interesul și citiți. Da, e chiar atât de simplu.

Al patrulea pas este modul în care abordăm cititul. Dacă nu îți este pe plac varianta clasică din hârtie, o poți oricând înlocui cu varianta audio ori digitală. Fiecare are propriul stil și propriile metode de a face lucrurile.

Toți acești factori vor face orice fărâmă de dorință de a citi să dispară, cărțile sunt doar alte obligații, ceva ce trebuie făcut, nu ceva ce am face din propria inițiativă. Înainte să distrugeți acest obicei minunat cu întrebări de genul: „Cât ai citit?”, întrebați-i pe tineri de ce au ales să nu citească ceva și ce ar fi dorit să citească.

Sfatul meu pentru voi?

Citiți în modul vostru, descoperiți ce vă place și de ce, citiți când vreți, unde vreți și cât vreți. Trăiți lectura ca pe oricare moment din viața voastră și veți fi surprinși de cât de ușor un lucru aparent groaznic la început, poate deveni mai târziu încântător.

Doamnă Anisie, dacă dvs. nu înțelegeți nimic, noi ce să mai înțelegem?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Anisie

Aș fi crezut că noi, elevii, suntem dezorientați, neștiind cum va începe școala, dar nu-i așa. Se pare că până și doamna ministru, Monica Anisie, nu mai înțelege nimic.

Dacă ești curios cum doamna Anisie se plânge că „nimeni nu vine cu soluții”, dă click aici!

Exact, persoana care ar trebui să vină în ajutorul profesorilor, elevilor, studenților, părinților, nu mai suportă criticile. Normal că primiți critici, doamnă ministru!

Fiecare dintre noi este diferit. Unii sunt de acord cu măsurile de siguranță, alții nu. Până la urmă, tot trebuie să ne protejăm. Unii vă felicită pentru ceea ce faceți, alții vă spun ceea ce nu faceți bine.

„Nu mai înțeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! 😔
Orice intenție bună este interpretată de toți cei fără de greșeală! Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții! Aștept soluții, dacă au!” spune doamna Anisie.

Doamnă ministru, mai sunt câteva zile și încep cursurile din noul an școlar. Ce s-a făcut până în septembrie? Ar trebui să existe soluții, nu să le așteptați!

Apreciez că sunteți deschisă la noi soluții și propuneri, dar au fost 6 luni de când școlile au fost închise. În acest timp ar fi trebuit să se fi găsit soluțiile cele mai bune!
Această postare e cumva din cauză că ați fost înconjurată de părinți furioși într-o parcare a unui studio tv? Este normal să dorească informații despre cum vor începe copiii lor școala.

Să ne imaginăm că nu sunteți ministru…

Dacă nu ați activa în învățământ, nu ați fi curioasă cum începe un an școlar diferit?

Conform Antena 3, uitați discuția dintre părinți și doamna Anisie:

Părinte: Ce putem să facem? Să ținem copiii închiși în casă?

Monica Anisie: Nu îi ținem în casă. Din contră! Noi vrem să meargă la școală!

Părinte: Din punctul meu de vedere ca părinte și reacția Primăriei și a școlilor a venit foarte târziu.

Monica Anisie: Nu este adevărat!

Părinte: Nu este adevărat nimic! În ultima săptămâna se cumpără laptop.

Monica Anisie: Doamnă, ce ați zice de o altă situație care s-a întâmplat în alt stat, cu o seară înainte părinții au fost anunțați „de mâine nu mai aduceți copiii la școală”. Dimineața ministrul ieșind și anunțând că mâine începe școala și seara toți părinții din statul respectiv au primit mesajul că amânăm începerea școlii. În fiecare an, în fiecare unitate de învățământ se stabilește un orar. Când vine partea aceasta de iarnă, are un program de iarnă. Ce se întâmplă, se micșorează ora. Deci are unitatea de învățământ libertatea toată de a micșora orele.

Revenind la postarea de la miezul nopții…

„Faptul că mă opresc și vorbesc cu oamenii nu e bine! Dacă nu vorbesc cu ei, ( ceea ce nu ma caracterizează) iarăși nu e bine! Orice aș face nu e bine! Și cine spune asta? Cei fără de greșeală!
Fiindcă sunt sinceră, nu e bine!
Dar oare ce e bine în viziunea acestor oameni?” spune Anisie.

Ce reușim să schimbăm în sistemul educațional dacă ne plângem pe Facebook? Nimic!

Normal că ne așteptăm la soluții, doamnă Anisie. O țară întreagă așteaptă soluții. Nimeni nu a mai trecut printr-o pandemie.

Conduceți instituția care ar trebui să asigure educație de calitate. Știu că nu o conduceți singură. Aveți oameni cu care să vă consultați luând deciziile pe care le luați.

Chiar dacă este trist, nu putem vorbi de educație de calitate. Ce ați reușit să faceți cu școlile unde sunt toalete în curte? Să nu uităm vizita făcută de dumneavoastră la o școală din Ialomița, însoțită de o echipă de jurnaliști cu camere video. Și nu este Ialomița singurul loc cu toalete în curte.

Dumneavoastră ați spus la B1 TV: „Sunt foarte multe şcoli, nu numai din mediul rural, ci sunt şi şcoli din mediul urban, care au nevoie de resurse care să-i protejeze pe elevi de îmbolnăvire. (…) Sunt primari care s-au implicat dar sunt şi primari care în acest moment nu ajută şcolile.

Cum vă doriți să respecte legea primarii cărora nu le pasă de educație?

Tot dumneavoastră, la B1 TV mai spuneți: „Am spus «foarte multe» pentru că pentru mine înseamnă foarte mult 836 de unităţi de învăţământ care încă mai au toaletele în curte.

Dacă este așa cum spuneți, chiar sunt multe. Și ce propuneți?

Conform G4Media.ro, precizați că autorităţile publice locale pot achiziţiona containere sanitare pentru şcolile care nu au băi cu apă curentă, iar banii vor fi decontaţi prin Ministerul Fondurilor Europene. Tot dumneavoastră faceți un apel către toţi primarii să se implice.

Dar oare se vor implica? Primarii care nu acordă burse elevilor, oare vor asigura condiții igienico-sanitare?

Și pentru cei care nu știu, Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020, realizat de Societatea Academică din România și Avocatul Poporului, lansat pe 10 septembrie 2020, ne arată că în 3002 localități din România (93,34%) este încălcat dreptul elevilor la burse școlare.

Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020 poate fi citit aici.

Deci, repet: Primarii care nu acordă burse, se vor implica?

Fiind de acord cu ceea ce spune fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, o voi cita:

„Până când să mai fie smiorcăiala politică de stat în România? Până când o să mai fie votanți care să pună ștampila, persoane care să înghită cu servilism gălușca imposturii și a falselor motive. Nu puneți botul, cum nu vă sfătuiesc să puneți botul nici atunci când vreun primar aflat la al nuștiucâtelea mandat vă promite că va face în următorul cât n-a făcut în toate adunate.

Principala problemă a modului în care este gestionat sistemul educațional pe timp de pandemie nu este reprezentă nici de bani, nici de resursa umană slab formată, nici de infrastructură, ci de liderii vai-și-amar cu care ne putem mândri. În viziunea mea, un ministru al educației trebuie să fie imbatabil, coerent, chiar controversat pentru fermitatea lui. Să nu fie agățabil, să nu fie servil, să nu fie corupt. Vă las cu o întrebare: voi l-ați putea vizualiza pe profesorul Mircea Miclea smiorcăindu-se așa cum vedem că se practică mai nou la MEC? Dacă nu, atunci sunteți conștienți de unde începe problema.”

Anisie mai scrie pe 11 septembrie la 00:36 pe profilul de Facebook: „Prin urmare, cred cu tărie că înainte de a arunca în oameni cu piatra, fiecare dintre noi ar trebui să se uite în oglindă!”

Este adevărat că oamenii vă critică, dar o postare la miezul nopții va schimba ceva? Nu! Poate ajunge să fie considerat chiar un joc de Relații Publice și Comunicare. Era de așteptat ca postarea dumneavoastră să fie preluată de presă.

Citind comentariile de la postare, cineva a spus că i-ați zis într-un mesaj că „Ziariștii speculează, nu vă faceți griji!(…) Sunt convinsă că împreună vom schimba ceva. (…) Trebuie să realizăm ceva. Nu se mai poate!”

Oamenii nu ar trebui să mai critice constant! Însă, ar trebui să știți că „Lauda nu le folosește decât celor care știu să prețuiască așa cum se cuvine critica.” (Robert Schumann)

„Mi-e dor de sinceritatea și bucuria din ochii copiilor mei, care apreciază cu sinceritate ceea ce am făcut, fac și voi face întotdeauna! Atâta timp cât ei mă apreciază, iar părinții lor sunt alături de mine, îmi dă încredere că #VaFiBine!
Noapte liniștită, dragi prieteni!

#mulțumesc
#mergemînainte, încheie Monica Anisie.

Spuneți că vă este dor de elevii dumneavoastră, dar ei oare cum s-au simțit? Mă întreb: Nu au așteptat 6 luni pentru a afla cum încep școala?

Ce le spuneți elevilor, părinților, profesorilor care abia află informații cu câteva zile înainte de școală?

Purtarea măștii în aer liber, așa fraier ești?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Purtarea măștii

Oare cum am putea începe ziua în forță? Hmm… știu. Purtarea măștii în aer liber. Din păcate, în țara noastră este încă un subiect controversat, opiniile scindându-se în responsabilitate și „speriat de bombe”. Oamenii sunt ființe contradictorii și lipsite de discernământ – nu că aș realiza asta acum. Sper că fiecare dintre noi cunoaște pe cineva care a zis, măcar o dată, că poartă doar înăuntru mască, să nu se infecteze. Bun, dar majoritatea a luat virusul tocmai din spațiile deschise, având interacțiune fizică. De asta ce mai spuneți, că e perfect în regulă?

E ca și cum, pentru majoritate, postul e doar un chin alimentar, fără ca spiritul să „tragă cumva de fiare”.

Sau, mai rău, să fii speriat de COVID ca românii de Armata Roșie, dar să lingi cu sfințenie lingurița și vitrinele cu sfinți. Credință, credință, dar Dumnezeu nu te îndeamnă să fii prost.

Exemplele astea, doar așa, să ne raportăm la țara în care trăim, într-o democrație teocratică, în care Patriarhia nu face altceva decât să promoveze cum să te infectezi în anul 2020 mai ușor.

Chiar eu am făcut un mic experiment, de voie, de nevoie și hai să vă explic. Știind că am amigdalită și mă întorc tocmai de la Sibiu și București acasă, am decis să port masca pe stradă. Just in case. Poate am să mai scriu și despre această călătorie, dar la momentul potrivit. Așa, întors în Fălticeni, tocmai în fundul Moldovei, am ieșit cu „botnița” pe stradă, dar privirile tuturor spuneau, direct, „ce-l mai apucă și pe ăsta?”. Unii prieteni chiar ziceau să o dau jos, dar lumea nici nu e interesată să știe de ce, ci doar să-ți ofere priviri în derâdere: masca este acum obligatorie.

Nu că sunt speriat de bombe, ci în cazul în care am. Chiar nu am bani de o amendă. Asta se numește responsabilitate socială, care pleacă de la educație, care lipsește cu desăvârșire. Culmea, este al treilea oraș ce a oferit țării oameni de cultură, dar incultura și smardoiala sunt omniprezente. Ce să le ceri, când școala este o modalitate excepțională, doar pentru a-i scăpa de la sapă?

Mă doare îngrozitor să văd că tinerii sunt foarte reticenți, din toate punctele de vedere, dar numai la gadgeturi nu.

Cu atât ne putem diferenția, dar să fim dispuși să luăm inițiativă, când? De mici așteptați apocalipsa zombie sau sunteți fani ai jocurilor în temă, dar când auziți de purtarea măștii în aer liber, vă revoltați. Parcă ați fi bărbați la vârsta a doua, când vă credeți buni la toate. Mai mult decât presiune socială, nu cred că se poate numi. Oamenii nu pot lua niciodată o decizie singuri, chiar dacă ei cred asta, ci resimt o presiune ce îi forțează să imite. Da, să imite societatea, că altfel ar fi niște inadaptați social, oricât de mult decade normalitatea. Omul nu e cu nimic mai mult decât o primată stagnantă și așa va rămâne mereu.

Să luăm alt exemplu: fanii anime.

Urmăriți în disperare seriale de desene animate, învățați cuvinte în japoneză, dar când să preluați „cultul măștii”, pauză. La ei, purtarea măștii în aer liber este o normalitate, atât când ești răcit, ca mine, dar și în plină pandemie. Or avea ei obiceiuri și preferințe ciudate pentru lumea europeană, dar educația lor se resimte din plin.

Ce tot atâta ocultă mondială și teorii ale conspirației, că nu v-a pus nimeni cuțitul la gât să stați cu o bucată poroasă de material pe față. Unii vă credeați cowboys, alții purtaserăți măști cu cranii, că așa ați văzut la unii mumble rapperi, dar acum, tinerilor, nu puteți purta să vă protejați familiile? Altfel, pandemia va rămâne, dar cei dragi nu prea. E cald, știu, dar nu trăiți în Sahara să vă plângeți.

Vrei  afli mai multe despre acest subiect?  click aici!

Toată această ipocrizie pleacă, cum am zis, de la educația precară, atât din familie, cât și din școli. De aceste instituții nici nu mai comentez, că mulți dascăli, dacă îi pot numi așa, lucrează în învățământul preuniversitar din lipsa altor opțiuni. Tot ce nu e cu parul, de român așchii nu se prind. De aceea, purtați mască, nu muriți de la asta, inconștienților!

O tânără din Sinaia a redactat la Bac un text de opinie despre sistemul educațional din România!

"în Știri" "de POV21"
Greta Ciubuc-Szabo

Eleva Greta Ciubuc-Szabo, absolventă a clasei a XII-a la Colegiul Național „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, a șocat corectorii examenului de Bacalaureat la proba pentru Limba și Literatura Română. În locul eseului de la subiectul al treilea, tânăra a ales să scrie un eseu de opinie privind sistemul de învățământ din țara noastră.

Greta a declarat: „Societatea românească are cu siguranță nevoie de oameni mai educați, mai citiți, dar din păcate, se vede că nu asta se dorește de la noi”, susține ea într-un scurt comentariu care însoțește „eseul”.
„Eu am decis să iau atitudine, chiar dacă îmi „sacrific” media, pentru că nu am mai putut să accept acest regres al sistemului educațional. Nu puteam să mă așez la birou și să învăț mot-a-mot cuvintele altora care știam că „îmi vor aduce punctajul maxim” și atât. „Am decis să gândesc”, a mai spus aceasta.

În continuare, găsiți extrase din eseul Gretei, oferit site-ului edupedu.ro.

Greta Ciubuc-Szabo, an inquiry into romanian schooling

„Căutăm în școală ceva ce nu am putea găsi nicăieri altundeva: îndrumare spre cum să gândim și cum să ne găsim pasiunile. Însă din păcate, după 12 ani în care am făcut parte din acest sistem, pare că scopul meu și cel al liderilor care decid ce este prioritar la școală și ce nu, sunt cel puțin contradictorii.

[…]

În final, educația noastră are nevoie de o abordare diferită, trebuie să învățam cum să gândim, nu ce să gândim. Trebuie să lăsăm deoparte memorarea eseurilor și să promovăm construirea lor prin prisma autenticității fiecărei persoane, pe o temă mai libera, mai de actualitate și mai productivă. Numai așa pot fi cultivate intelectualitatea umană și spiritul curios de a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Numai așa se poate evita manipularea în masă a viitorilor adulți: printr-o educație eficientă. Posibilitățile sunt nesfârșite, contează numai să privim problema din unghiul potrivit.”

Dacă îți dorești să citești întreg eseul, click aici.

Autor:Raicu Anca

Agresor vs Agresat- trăsăturile psihologice specifice

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Agresor vs agresat

Fiind o ramură relativ nouă a științei, psihologia se ocupă cu studierea sufletului și a psihicului uman, existând pentru a ne rezolva problemele anume prin înțelegerea lor. Problema de astăzi, dar care există dintotdeauna, este agresiunea- mai exact războiul dintre agresor vs agresat.

Agresor

Profilul agresorului

Bineînțeles, fiecare caz este unic. Însă, recunoașterea existenței tuturor oamenilor care au trăit ne va ajuta să observăm niște tipare. Totuși, unele aspecte rămân vagi. De exemplu, agresorul poate fi atât de gen masculin, cât și feminin. Nici măcar vârsta nu pare să fie un obstacol în acest caz. De asemenea, trebuie menționat că uneori agresorul poate fi reprezentat de un colectiv. (Particularizând, există studii care susțin că bărbații heterosexuali sunt mai predispuși să comită agresiuni decât cei care aparțin comunității LGBT+. Asta nu înseamnă că membrii nu pot comite astfel de acte, ci că sunt mai puține cazuri.) Rezumativ: nu contează cine sau ce; cum sau de unde; oricine poate fi un agresor.

Deși cu toții suntem în posesia unui gram de agresivitate, unii oameni devin controlați de aceasta. De ce?

Ei bine, psihologia spune că, de obicei, cauza este de tip cumulativ, factorii psihoindividuali având acțiune directă.

Dacă tu credeai că agresorii pot fi oameni normali, mai gândește- te o dată! Trebuie înțeles și subliniat că există o instabilitate, o dependență în mintea lui- ceva nu este ok. Prin actul agresării, el își relevă adevărata fațadă, adevărata natură a gândirii. Astfel, acțiunea întreprinsă devine momentul demascării actorului.

Nesatisfăcut de viața sa, posibil în căutarea unor noi stimuli, actorul va încerca se se desprindă de banalul care oricum nu i se potrivește. Pot exista și anumite ’’triggere’’, precum alcoolul sau drogurile, însă ele NU dau naștere la agresivitate, având doar rol catalizator.

Agresatul

Să fii o victimă a agresiunii, de orice natură, nu e mișto, absolut deloc. De la traume fizice și până la cele psihice este un drum lung cu tot felul de lucruri pe care cineva le poate păți.

De ce fel pot fi agresiunile?

Ei bine, putem întâlni agresiuni verbale, fizice cât și cele din mediul online, sau chiar cele care cuprind izolarea persoanei agresate. Iar la fiecare din acestea, agresatul reacționează într-un anumit fel diferit față de celelalte.

Urmările agresării!

Persoana agresată începe să se simtă slabă în comparație cu agresorul. Începe să-și facă din ce în ce mai multe griji, să se simtă în pericol constant. Poate începe a suferi de anxietate, depresie sau alte boli de acest gen. Stima de sine și încrederea scad, se pot provoca crize și coșmaruri despre abuzul pe care l-a suferit.

De ce tu?

Și până la urmă de ce agresatul este o țintă? De ce este acesta agresat?

Motivele sunt multiple și totuși foarte simple și..total nejustificabile!

Ești diferit față de ceilalți: o persoană care nu se potrivește în peisaj, iasă din rânduri, este ușor și imediat observată. Aceasta va deveni victima agresorului din simplul fapt că este diferit.

Ești singur: ești un singuratic? Îți place liniștea și pacea de a sta singur? Din păcate astfel de persoane devin ținte ale unor agresori sau trebuie să se descurce singure cu o persoană care le face rău doar pentru că nu e nimeni alături de ei. Cu cât mai mulți, puterea crește!

Ai anumite diferențe: și nu, nu ne referim la faptul că ești diferit de ceilalți, ci la faptul că ești afectat de anumite boli. Da, din păcate, chiar și în aceste cazuri poți fi agresat doar pentru că…. așa ești tu.

Timpul și locul nepotrivit: te afli unde nu trebuie, atunci când nu trebuie.

Cât va mai dura această luptă dintre cei doi- agresor vs agresat? Dacă faci parte din primele exemplare, oprește-te! Ceea ce faci rănește oameni. Dacă ești din cealaltă parte, ripostează și cere ajutor! Be kind people!

Nici chiar în izolare, în propriul cămin de acasă nu ești totdeauna privat de violențe. Află de aici!

Surse articol aici și aici.

Autori: Edmond Ciprian și Aderov Sofia

Confesiuni „din dulap” – Viața ascunsă a comunității LGBTQ+

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
lgbt

Deși comunitatea LGBTQ+ este în continuă creștere, deși mii de oameni au acum mai mult decât oricând curajul de a-și recunoaște sexualitatea, homofobia și ura încă se strecoară în inimile oamenilor de pretutindeni. Așadar, pentru că susținem iubirea și egalitatea, aceste confesiuni LGBTQ+ „din dulap” sunt modalitatea noastră de a le da voce celor din comunitate și totodată, de a atrage atenția asupra provocărilor pe care le înfruntă persoanele queer.

Andie, 19 – Pansexuală

Ca membră a acestei comunități, pot spune că am avut în mare parte interacțiuni plăcute, atât cu alți membrii, cât și cu aliații acesteia.

Recunosc, am un privilegiu în această privință, și sunt conștientă că mulți membrii trec prin situații mult mai rele. Procesul meu de questioning și acceptare a acestei părți din identitatea mea a început cam pe la 16 ani, când câțiva prieteni din mediul online îmi povesteau de sexualitățile lor, iar la început am folosit termenul de „bi-curious”, pentru a-mi descrie procesul, care, by the way, a fost unul destul de agasant și complicat.

Îmi era foarte frică, mai ales de faptul că odată ce îmi puneam un label sentimentelor, simțeam că voi fi judecată dacă mă răzgândesc sau găsesc altul.

Însă cu timpul am aflat că sexualitatea, genul și atracția romantică sunt fluide, și este okay să experimentezi și să descoperi că aceste aspecte se pot schimba sau pot rămâne constante când vine vorba de propria persoană. Am ajuns să descopăr termenul de „pansexual”. Pe scurt, pot simți atracție față de o persoană, indiferent de genul acesteia. Mi-a luat ceva timp să ajung la acest termen, însă odată ce l-am descoperit, it fits like a glove. Iar după câteva luni de chestionare a sexualității, am început procesul de coming out când mă simțeam pregătită să le spun prietenilor din viața reală.

Inițial, le-am spus câtorva prieteni în care aveam extrem de multă încredere, iar mai apoi, încet-încet, am început să dau share pe social media la LGBTQ+ contents, și după o vreme, nu îmi mai păsa cine le vedea, fiindcă aveam deja o groază de persoane care mă acceptau și eram confortabilă cu sexualitatea mea. Cel mai important sfat pe care îl pot oferi oricui decide să înceapă acest proces este: nu vă grăbiți să vă puneți o etichetă sau să spuneți lumii, e procesul vostru personalizat, deci voi alegeți când, cui, cum. Stay safe și aveți grijă să nu afle persoanele nepotrivite. Nu uitați, puneți siguranța voastră pe primul loc.

Daria, 21 – Bisexuală

Sunt printre miile de tineri români care nu și-au dezvăluit sexualitatea familiilor lor, din frica de a fi alungați, neînțeleși, obligați să se schimbe, târâți prin biserici și mănăstiri, considerați bolnavi psihic, numiți dezamăgirea familiei. Deși homofobia este o problemă la nivel mondial, în țările lipsite de informare și pline de ideologii greșite, printre care și România, se manifestă agresiv. Am ascuns faptul că sunt bisexuală și de majoritatea „prietenilor” mei.

Nu vreau ca imaginea mea în societate să devină ștearsă și încețoșată, acaparată de bisexualitate.

Ceea ce unii oameni nu înțeleg este că am rămas aceeași, cu aceeași personalitate, cu aceeași gândire; ei nu înțeleg că nu m-a spălat nimeni pe creier. În spatele alegerilor mele stă dorința de a iubi, de a oferi, de a vindeca, și de a primi iubire și respect înapoi în mod egal. Consider că alegerile legate de sexualitate nu ne caracterizează în totalitate și nu ne influențează comportamentul. Până când oamenii din jurul meu vor înțelege asta, aleg să mă ascund.

Ami, 16 – Bisexuală

Am fost expusă termenului de homosexualitate prin clasa a 6-a de către o prietenă. De atunci, am fost interesată de acest subiect pentru că mereu aveam impresia ca pot simți ce simt și ceilalți din comunitate. După mai mult timp, am început să accept faptul că sunt bisexuală, evident, după multe certuri în capul meu la 3 dimineața.

Mereu am avut o reținere să vorbesc despre asta în public sau să dau share la anumite articole, imagini sau videoclipuri pe rețelele mele de socializare. 

Am mulți apropiați care nu acceptă persoanele de genul, fiind homofobi. Niciodată nu am vrut să-și schimbe părerea despre mine doar din cauza unei postări distribuite. Ca sa fiu sinceră, încă lucrez la capitolul ăsta, chiar dacă multă lume știe ca sunt bi. În luna februarie a acestui an, am decis sa îi spun mamei mele despre sexualitatea mea. Deși aveam impresia că ea și-a dat seama deja, pentru că mereu aduceam vorba de subiect ca să văd ce părere are, tot a fost greu să recunosc. M-am decis sa îi spun, cu gândul că și-așa nu știu ce se va întâmpla mâine.

Mai bine îmi trăiesc viața fără rețineri. Am noroc că persoanele care chiar sunt importante pentru mine nu au probleme cu homosexualitatea, așa că am primit un răspuns foarte pozitiv din partea lor.

Tudor, 17 – Gay

Nu a fost nici pe departe simplu să-mi ascund sexualitatea timp de mai mult de jumătate din viață. Acceptarea de sine e o călătorie fără sfârșit, în care m-am îmbarcat de unul singur. Teama de a fi marginalizat de familie a fost uriașă și atitudinea celor din jurul meu față de LGBTQ+ mi-a destrămat încrederea în mine și curajul de a-mi asuma public faptul că sunt gay.

Cumva, am știut dintotdeauna că fetele nu mă atrag, dar a fost dificil să recunosc asta față de mine, cu toată homofobia de care eram înconjurat.

M-am confruntat timp de aproape cinci ani cu o anxietate severă și eram extrem de retras, din teama de discriminare. La început, când am început să-mi pun primele întrebări despre sexualitatea mea, eram incredibil de confuz. Mă simțeam… greșit. Priveam în jurul meu și mă comparam cu prietenii mei, care încă de la o vârstă fragedă, aveau iubite și regăseam în ei anumite tipare masculine clasice, cu care nu mă identificam mai deloc. Acum, nu îmi pot imagina cum aș fi depășit acele momente fără suportul comunității online, care mi-a fost și îmi este în continuare o familie căreia îi datorez faptul că astăzi, sunt încă aici.

Mă consider norocos și le sunt recunoscător pentru toată susținerea morală, dar, privind retrospectiv, mi-aș fi dorit ca familia mea reală să fi fost la fel de deschisă, tolerantă și iubitoare. Mi-aș fi dorit să mă accepte pentru cine sunt și mă iubească „indiferent de ce s-ar întâmpla”, așa cum obișnuiau să-mi promită. Cu toate acestea, știu că nu m-ar mai privi niciodată la fel, dacă aș fi sincer cu ei.

Numele persoanelor scrise în italic au fost modificate pentru a proteja identitatea autorilor.


Autori: Cătălina-Teodora Bădoi & Ana-Maria Fecioru

Hai să demolăm cuvântul „influencer” și să facem loc pentru respect

"în Păreri și opinii" "de POV21"
influencer

Zilele acestea am fost bombardată cu informații despre acest influencer, Alexandru Bălan, zis și Colo, despre care nu mai auzisem niciodată până nu a instigat în mod public la viol. Pe lângă disprețul pe care l-am simțit pentru cuvintele pe care a putut să le rostească și ideile pe care le-a susținut, am avut o urmă de speranță în momentul în care am văzut câți oameni au adresat problema asta.

Situația lui nu este nici pe departe cea mai gravă din România, țară în care violul marital nu este adresat. Conform unei cercetări în cadrul UE, mai bine de 50% dintre respondenți considerau că violul sub unele circumstanțe este justificat.

Dar oare ce impact toxic are un astfel de discurs ca al lui Colo într-o țară care are o disperată nevoie de reeducare și reabilitare în ceea ce privesc abuzurile?

După câteva zile în care m-am implicat înverșunat în discuțiile despre acest subiect, în special pentru a argumenta motivele pentru care sub nicio instanță nu sunt astfel de acțiuni justificate, cât și de ce nici măcar o glumă pe acest subiect nu trebuie tratată astfel – și după cum vedem, anchetatorii cazului par să îmi dea dreptate – credeam că măcar parțial, pot pune această situație în dosărelul de teme „încheiate”. Însă am fost șocată de felul în care oamenii au răspuns la un astfel de discurs toxic, și mai mult de atât, am fost șocată de imaginea de mai jos.

influencer

În momentul în care am văzut cum se pune problema pentru acești „influenceri” despre o temă atât de serioasă ca instigarea la viol, am realizat ce titlu periculos dețin.

De ce să le lăsăm unor astfel de oameni acest titlu pompos, care le validează amprenta asupra unei mase imense de oameni? Sunt ei oamenii cu care vrem să ne asociem, care ar fi modelele unei generații sau unui anumit grup de oameni? Și dacă da, putem să mai reeducăm oamenii care au deja aceste „idealuri”?

În primul rând, nu cred că titlul de „influencer” mai poate avea o conotație pozitivă în momentul în care mentalități de acest tip intră sub această largă umbrelă. Îmi pare rău, dragi vloggeri, bloggeri și oameni care aveți un mesaj pozitiv de împărtășit, dar în acest moment nu vă puteți asocia cu acest titlu, pentru că el definește și astfel de indivizi. Și nu vreau să fiți asociați în acest fel pentru că nu „ar da bine din punct de vedere PR 😉”.

A nu se înțelege că ar fi singurul care a greșit, iar toți ceilalți sunt niște sfinți. Însă sunt persoane care împărtășesc un mesaj pozitiv și de toleranță, iar primul care îmi vine în minte este un video pe o temă similară, instigarea la violență în cazul Danei Budeanu și de ce are o mentalitate toxică și dumneaei, video pe care îl puteți găsi aici: https://www.youtube.com/watch… . Astfel de mesaje trebuie să fie cele care iau amploare, nu discursul plin de ură al acestui individ.

Cât despre reeducarea unui popor care ar putea într-un fel sau altul să justifice forțarea sexuală asupra unei alte persoane, vă zic cu tot focul meu lăuntric, eu sincer sper.

Cred că în momentul de față trebuie avute două perspective majore în vedere: educația și compasiunea. Oamenii care consideră că violul se justifică prin orice motiv de tip îmbrăcăminte, stare de ebrietate, în mod flagrant blamând VICTIMA, țin să vă spun că orice aveți de gând să spuneți nu este un motiv, este o scuză perpetuată de zeci de ani de mentalități toxice și care își are originea într-o eră în care nici măcar majoritatea dintre voi nu ați fi avut dreptul la vot. Dacă e prea subtilă referința, vedeți vă rog cum ați fi stat majoritatea înainte de votul universal masculin. Dar chiar și atunci, aveați niște privilegii pentru care femeile ar fi omorât – și multe din ele au și murit pentru asta, căutați despre sufragete.

Refuz să cred că mai bine de o sută de ani de istorie și de mișcări politice și sociale în atâtea părți ale globului (și da, chiar și în România ne-am bucurat de Calypso Botez, Alexandrina Cantacuzino și multe altele) au adus atâtea progrese doar ca să scoată pe gură un om ca tine, Colo, o astfel de mizerie. Și să fie și susținut pentru asta, de niște oameni care se împart în două categorii, cei ignoranți, care sunt influențați de biasul de confirmare (respectiv caută doar motivele pentru care ar fi putut fi doar o glumă, și el de fapt nu susține asta – și țin să vă reamintesc, dacă vi se pare amuzant, doar voi sunteți gluma).

De asemenea, și categoria de oameni periculoși, needucați, care chiar ar pune în pericol integritatea psihică unui alt om printr-un astfel de abuz, sau care ar minimiza umanitatea unei femei, în acest caz, prin argumente de tip „și-o cere”.

Ce putem să facem?

Putem să pledăm pentru educație, pentru răspândirea unei mentalități corecte: violul este o crimă, sub orice circumstanță, și trebuie pedepsit ca atare. Instigarea la viol este și ea o infracțiune ce ajută la perpetuarea crimei. Acest subiect nu trebuie normalizat, trebuie adus la lumină, trebuie ca oamenii să fie educați și să fie împuterniciți să declare abuzurile. Trebuie de asemenea să învățăm compasiune celor din jur, poate unii oameni nu înțeleg sau nu iau în serios gravitatea unei „glume” pentru că nu au fost niciodată în situația de a se teme pentru viața și integritatea lor doar pentru că mergeau pe stradă, indiferent de cum erau îmbrăcăți, ce oră din zi sau noapte era sau în ce stadiu se aflau. Dacă doriți să vă informați mai departe despre aceste subiecte, vă recomand: http://www.consentiseverything.com/ .

Mai mult decât atât, compasiunea și înțelegerea, fie prin educație și înțelegerea a ce înseamnă violul, prin ce trec victimele și cum putem să reducem această ocurență cât mai mult și să schimbăm mentalitatea grotescă a unei societăți asupra acestui subiect, duc la un lucru mult mai important: respect. Respectul pentru demnitatea umană a unui alt om, pentru drepturile sale și pentru faptul că niciun om, indiferent de gen, îmbrăcăminte sau orice alte caracteristici, nu merită să treacă prin asta. Nu merită să fie supus unui abuz verbal de tipul acestui discurs toxic sau „argumentelor” ce îl susțin sau justifică, sau cu atât mai rău, unui abuz fizic și psihic.

Nici măcar tu, Colo, influencerule, nu meriți să fii traumatizat în felul în care ai descris sau înflorit discursului tău.

Meriți însă să fii supus consecințelor legii și ai datoria față de oamenii care te ascultă să îți pese de mai mult decât imaginea ta de PR, și să îți folosești greșeala colosală să fii educat în materie de aceste subiecte și să îndemni la educație. Însă pentru că nu am așteptări de la dumnealui, eu și toți cei care susținem conceptul de respect pentru demnitatea umană, vom continua să ne facem datoria, zi de zi.

Ai vrea să cunoști și părerea altora despre educația sexuală? Click aici!

Autor: Ruxandra Dorobanțu


Surse extra:

https://theblacksea.eu/…/marital-rape-the-secret-atrocity-…/
https://www.washingtonpost.com/…/27-of-europeans-think-rap…/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bias#Biasul_de_confirmare

O perspectivă cu privire la politică

"în Diverse" "de POV21"
politică

Te poți uita o vreme la politica românească, dar și la cea externă, fără să ajungi la idei puternice și, mai exact, ca curca-n lemne. Câteva lucruri despre politică sunt însă evidente.

Toată lumea tinde să țină cu nația din care provine. Națiile se fărâmițează în zeci și sute de categorii după criterii de religie, ideologie, rasă, cultura locală, dar și cea națională și multe altele. Bariera culturală de grup este spartă apoi de cea individuală și apoi oamenii se grupează în funcție de caracteristicile individuale cum ar fi: sportivii, pasionații de film, cei de artă, chiar și tocilarii au grupul lor, printre multe altele.

Toate grupurile și categoriile au o origine istorică și cel puțin o motivație clară (deși multe sunt încă dezbătute). Fie că vorbim despre o motivație pur socială, cum ar fi organizarea în grupuri (diferit de gang-bang), fenomen întâlnit și la alte specii și care are legătură cu puterea grupului în număr, există caracteristici mult mai subtile, deci mai greu de înțeles.

Să luăm un exemplu foarte răspândit și ușor de înțeles.

O familie de cimpanzei are un lider totdeauna. Liderul este cel mai puternic din grup, dar nu doar atât. El este forțat să fie și cel mai diplomat, pentru că tot timpul doi cimpanzei mai tineri se pot pune pe el să-l mătrășească. Având apoi în vedere că membrii grupului învață în mod natural de la lideri tot, cum și oamenii de altfel sunt fascinați de lideri, ne putem imagina scenariul în care liderii ar fi puternici fără să fie diplomați. Cu siguranță vor muri mai repede, iar membrii grupului vor fi învățat mai puține, deci vor fi mai slabi. Lumea cimpanzeilor este ca și a noastră împărțită în teritorii, deci grupurile se întâlnesc frecvent, fac război și își apară teritoriile. Deși unele specii de primate folosesc sexul cu indivizi din grupurile rivale pentru a detensiona întâlnirile acestora (tot nu e gang-bang).

Cimpanzeii nu au avut încă un Ginghis Han care să le unească triburile și deci să unească toată lumea primatelor, așadar grupurile lor sau familiile sunt uniforme și seamană cu cele ale omului preistoric cu familii între 20 și 150 de membri. Atunci când maimuțele merg la război (deși mai des se vânează unul câte unul), deci nu merg cu miile, ci cu familia. Devine evident de ce calitatea liderului și a membrilor contează, mai ales într-o lume cu resurse finite, teritoriu și hrană.

Dacă lumea primatelor e clară, lumea lui homo sapiens devine tot mai complexă.

Recunosc că am ales exemplul de mai sus tocmai pentru mica diferență genetică dintre noi și cimpanzei, dar mai ales pentru asemănările dintre aceste specii.
De la baza creierului, în toate vertebratele, pleacă foamea și dorința sexuală. Peste acea bază este construită pe parcursul a milioane de ani anatomia creierului actual cu toate complexitățile lui proiectate în lume, dar asta nu schimbă realitatea că la bază rămân sexul și foamea. De fapt, poți explica orice comportament și orice acțiune prin cele două, la care trebuie să adaugi plictiseala, ca în cele din urmă să explici toată istoria omului.

Așadar, dacă omul este condus de câteva impulsuri notate mai sus, ca apoi să dezvolte sisteme complexe de optimizare a șanselor de supraviețuire și reproducere, dintre care rolul de lider ne interesează cel mai mult. Deși articolul este mult generalizat și simplificat, scoate la suprafață o caracteristică subconștientă dar nelipsită a liderilor. Liderii vor acces la cea mai bună hrană și prima alegere în materie de împerechere.

Dar rolul de lider nu vine fără responsabilități.

În caz de luptă, liderul este obligat să fie primul în linia de atac și să se sacrifice pentru grup. Exemplul este evident în lumea Romei Antice, care deși a pornit ca o democrație, curând trupele au început să devină loiale generalului care le plătea soldele și le împărțea pământ la terminarea stagiilor. Imperiul Roman s-a prăbușit în mare parte pentru că generalii aveau interese proprii (printre care gang-banguri celebre), deseori luptându-se între ei și de puține ori pentru interesul imperiului.

Cu privire la liderii noștri politici. Știm acum ce vor și știm că de obicei obțin ce vor. Dacă ai, însă, o greață amețitoare să-i privești, este din cauză că nu își îndeplinesc responsabilitățile de lider.

Este cu siguranță de dezbătut dacă un lider sub siguranța păcii ar trebui să trăiască ca un pustnic, însă de pe norul lor pufos, de deasupra plebei, nu se mai vede scârba naturală a omului pentru asemenea lideri. Mergem în continuare pe panta periculoasă a prezenței scăzute la vot, iar luminița de la capătul tunelului nu se vede încă.

Articolul nu are pretenția să fie o revelație și conține idei deja rostite, însă nu este numai o preocupare, ci și o bază pe care se poate construi, de la care se poate începe.

Un îndemn, sper. Ca și cum ai afla că vine viitura și primești o cazma (hârleț). Ce faci cu ea depinde numai de tine. Fie îți sapi groapa să șezi în ea, fie faci dig să te ocolească apa. Dacă faci parte dintr-o comunitate, un sat, atunci contează destul de mult câți își sapă propria groapă și câți muncesc la dig.

Vlad Mihai Neculae

Cum mi se pare bacul la un an distanță?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Cum mi se pare bacul

Ei bine, sunt unul dintre foștii elevi de liceu care au susținut examenul de BAC anul trecut și credeți-mă că am aceeași părere ca acum un an de zile, adică, nu am crezut că în acest examen a trebuit să-mi scot în evidență zecile sau sutele de informații, atât predate în școală, cât și culese de prin tot felul de culegeri și site-uri. Cum mi se pare bacul la un an distanță?

Ei bine, toată munca depusă, totuși nu suficientă, m-a ajutat să trec cu bine peste acest hop cu o medie destul de bună.

Nu am fost cel mai bun din clasa mea, nici nu mi-am dorit asta. Pentru ce? Să dovedesc că pot memora informații inutile, care mai apoi să fie „recitate” sau scrise.

Mi se pare exagerat, dacă nu, chiar penibil, să notezi un elev după cantitatea de informații și e trist că în ziua de azi această metodă de notare este tot mai des întâlnită în rândul profesorilor.

Revenind la subiect, este frustrant ca elev să îți fie introdusă ideea că „bacul este greu”, că dacă îl pici nu ești bun de nimic, iar profesorii, care în loc să te motiveze, te descurajează și te „pun la zid”, îți creează toate motivele să te enervezi pe ei.

Ceea ce este și mai „dezolant” este faptul că tu, ca elev, vei crede că tot viitorul tău se rezumă la cele zece foi scrise, care-s la fel ca a altor sute de mii de elevi.

Stai liniștit, sesiuni de bac mai sunt, dar cel mai bine este să treci cu bine peste el din prima. Din propria experiență îți spun că te va ajuta foarte mult, mai ales dacă te gândești ca ulterior să dai admitere la facultate, sau pur și simplu să depui un dosar.

„Banala” diplomă de BAC este și un factor important în angajarea pe viitor, asta dacă te gândești să te și angajezi pe timpul verii, sau chiar în timpul studenției. Îți mai spun un lucru, banii puși deoparte din munca proprie din timpul studenției sunt cei mai valoroși, atât pentru tine, cât și pentru timpul petrecut cu viitorii colegi!

Am trecut cu emoții de ușile masive ale liceului care m-au transpus într-o lume a incertitudinii, a gândurilor care-mi străpungeau capul și a fricii de necunoscut, adică, a subiectelor pe care urma să le primesc!

Stimați elevi, pentru mine și cei care am susținut bacul anul trecut, acesta ne-a fost „prezentat” de unii profesori, mai cu „cornițe”, ca o povară, sau dacă ar fi să mă leg de literatură, ca un ,,monstru mitologic, apocaliptic”.

Vă pot spune, tot din experiență proprie, că acel monstru descris de unii a fost o banală umbră a ceea ce se credea a fi. Totuși, cum nu totul vine pe gratis în lumea asta, așa nici bacul nu îl poți trece fără să înveți, iar să faci comentarii pe rețelele de socializare și tot felul de petiții online cum că bacul ar trebui anulat, mi se pare o acțiune lipsită de sens. Dacă îți dorești ceva, muncește, nu aștepta ca totul să îți fie pus pe tavă. Bineînțeles că toată lumea ar dori să promoveze fără a mișca un deget, dar nu totul este așa de simplu.

Bacul sau „examenul maturității”, care sincer să fiu, în realitate nu valorează nimic.

E doar o altă foaie sau doar un moment important în care „te reprezintă” o notă și care de cele mai multe ori, nu reprezintă abilitățile sau capacitatea ta ca individ de a te adapta „maturității”.

Toţi cei care au trecut cu bine peste acest examen au realizat că acela a fost doar un moment „banal” față de ceea ce urma să vină, adică facultatea, în câteva cuvinte: sesiune, nopți nedormite și restul e surpriză.

Din punct de vedere al timpului, pentru BAC ai la dispoziție 4 ani în care să te pregătești, să iei totul gradual, în pași mici, iar în clasa a 12-a doar repeți ceea ce ai învățat.

Dacă e să discutăm și alte ,,banalități”, treci de la 3 examene scrise la 7, 8 sau chiar 9 examene la facultate, care spre deosebire de liceu, aici înveți într-un semestru pentru acele examene.

Mulți dintre profesori se plâng de tinerii din ziua de azi pe motiv că nu mai învaţă ,,ca pe vremuri”.

Ce să învețe tinerii „ca pe vremuri”? Zeci și sute de pagini, care ulterior trebuie scrise pentru a putea fi evaluat pentru că ai reușit să memorezi ca un robot? Unde este originalitatea? Unde dispare gândirea liberă a tânărului?

Toată lumea se concentrează extrem de mult asupra acelor foi scrise în două sau trei ore, ca mai apoi diploma aceea să fie „aruncată” alături de alte foi și utilizată uneori la admiterea pentru facultate. Apoi ne mirăm cum de este ţara asta plină de şomeri cu liceu şi facultate, care nu și-au găsit de munca în România datorită sistemului. Ei pleacă la munca de jos în ţări mult mai dezvoltate, pentru a avea un trai mai decent.

Lumea a evoluat și odată cu ea și învățământul, modul de predare și multe altele.

Acestea s-au dezvoltat și în același timp și metodele de supraveghere a elevilor, care pe lângă 2 profesori supraveghetori mai există și camere audio-video.

Niște nulități, din punctul meu de vedere, care pe lângă faptul că stau agățate pe pereți, de cele mai multe ori sunt „nefuncționale” sau mai „pică” curentul, ca scuză, iar elevii sunt puși în situația de a fi „carnea de tun” a unui sistem degradat, prost structurat și de cele mai multe ori incapabil să citească un discurs aflat în foaia de sub nas, darămite să îl „improvizeze”.

Pentru mine, supravegherea făcută de profesori, de care nu am auzit în viața mea, plus acea cameră care mă privea cu insistență din colțul încăperii, au fost mai degrabă o formă de intimidare, iar în sală s-a creat o liniște ca de mormânt, asemănătoare cu cea descrisă în poezia „Plumb”a lui Bacovia, iar ironia sorții a făcut ca acest subiect să îmi pice la examen. Simțeam de cele mai multe ori că sunt „forțat”, sau cumva împins de la spate de toată lumea să iau bacul, să fac o facultate, să iau licența, să fac și un master. Toate pentru ce? Ca să nu îmi găsesc un loc de muncă în România și să fiu nevoit să plec afară pentru o viață mai bună…

În final, examenul ăsta de bac mi-a pus în lumină o chestie de care nu credeam la acel moment că sunt capabil:

Am reușit să rezist stresului constant mai bine de jumătate de an, deși am fost stresat din toate părțile: de profesori, de familie, de prieteni, de cunoștințe, ca mai apoi să dau nas în nas cu niște oameni necunoscuți și de un sistem „antifraudulos”, spun ei, eu am trăit să văd că și asta a fost o minciună.

Autor: Fetinca Florin

Ce cred despre interviul cu Donald Trump?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
interviul-donald-trump

Donald Trump este un personaj interesant, care ne uimește de fiecare dată când apare în public. Am vizionat de curând un interviu cu el în care răspunde la întrebări despre Coronavirus și despre gestiunea situației actuale de către Statele Unite. Vă prezint opinia mea despre interviul cu Donald Trump.

Care este situația Coronavirusului în Statele Unite și ce decizii a luat liderul politic?

Cred că declarațiile președintelui nu au fost transparente, dimpotrivă chiar. Primele câteva luni de pandemie a susținut că virusul nu există. S-au organizat proteste contra măsurilor asupra COVID-19. Americanii de fel trăiesc într-o bulă de ignoranță, iar cu un lider politic care să le sufle „patriotism” combinația este una mortală. Zborurile din China au fost oprite, însă nu a fost suficient. El a susținut că severitatea virusului nu trebuie luată în considerare. Și totuși, iată-ne aici: peste un milion și jumătate de cazuri confirmate și aproximativ 100 de mii de morți în SUA, ajungând la aproape o treime din numărul de morți din toată lumea! Pe cine a dat vina acum? Pe China, desigur!

China vrea doar să dezechilibreze economia Statelor Unite, o economie care acum câteva luni a fost cea mai bună din istoria lumii, după cum a precizat Trump. „Este un lucru teribil și ei puteau să o oprească, doar că nu au făcut-o. A fost incompetență sau nu au vrut, ambele nu sunt foarte acceptate.”. Acum 4 luni, a postat pe Twitter un mesaj de mulțumire pentru Xi Jinping, Secretar General al Partidului Comunist Chinez. Putem observa cum președintele uneia dintre cele mai puternice unități statale își schimbă opiniile mai repede decât șosetele.

twitter-donald-trump

Președintele SUA uimește și prin cunoștințele în domeniul medicinei

Trump promovează o substanță numită hidroxiclorochină cu scopul de a trata bolnavii de COVID-19, însă conform unor studii această substanță este periculoasă, crescând rata de mortalitate. După cum poate știți, două persoane de la Casa Albă au fost diagnosticate cu acest virus. În interviu, Donald Trump a precizat că a terminat tratamentul de două săptămâni cu hidroxiclorochină. Putem observa că un „cunoscător” în materie de produși chimici și medicină a sugerat acum ceva timp că putem să injectăm dezinfectant în sânge și ne putem expune radiației UV pentru a ne trata de virusul pandemic. Așa mai bine o ascultăm pe tanti Mărioara: ne învăluim picioarele în foi de varză și ne dăm cu Puterea Ursului pe piept, chiar dacă ne arde. „Nu riști, nu câștigi.”, cam așa și în situația de față. Cine știe câți îndoctrinați și fanatici americani ai lui Trump au încercat diferite metode „benefice” survenindu-le moartea.

Ce contează, de fapt: mass-media, deschiderea bisericilor sau bunăstarea țării?

Aveam așteptarea ca, uitându-mă la interviul cu Donald Trump , să dezbată care au fost problemele cu care s-a confruntat pe parcursul pandemiei și care sunt planurile pentru a le remedia. Ideea este că s-a detașat de subiect și la un punct discuția era pe terenul mass-media, Twitter și Facebook mai ales. Într-un schimb de replici despre Facebook, el a adăugat: „Zuckerberg mi-a spus că sunt cel mai mare”. Nu văd ce relevanță are să te mândrești cu un cont pe o rețea de socializare când sunt aproximativ 100 de mii de morți în țara unde tu ai statut de președinte. 

Nu mă așteptam să dea undă verde la deschiderea bisericilor. Parcă scopul lui nu ar fi să salveze vieți, ci să rărească din populație. Dezinfectant în sânge, radiații UV, o substanță care este periculoasă pentru cei bolnavi deja de virus și deschiderea bisericilor. Ce mai urmează? Să redeschidă toate instituțiile și să-și facă apariția cu o replică de genul: „Am mâncat ardei iuți cu scorțișoară și mi-a trecut febra”?

Cred că un lider politic ar trebui să fie responsabil, nu preocupat de mass-media și de „leacurile băbești” pentru a omorî mai mulți oameni decât au murit deja. După cum a spus și el: este incompetență sau nu s-a vrut. Totuși, să nu ne jucăm cu viețile a sute de mii de oameni.

Ce cred că se va întâmpla după 15 mai?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
15 mai

Gândul destul de șters că după 15 mai suntem parțial liberi și nestingheriți, dansând cu adidașii noi în picioare printre vapori sclipitori de viruși, îmi oferă o senzație de calm, că „doar știu ei de ce ne dau drumul” și în același timp spatele începe să mă strângă.

Cam ce ne-ar putea pregăti un 15 mai generos?

Cred că senzații tari, românești – ca-n reclama aia la batonul de ciocolată. Abia aștept să fac slalom în piață printre diferiți inși nepurtători de mască, însă nu știm dacă sunt nepurtători și de virus, care încă nu s-au racordat prea bine la regulile în vigoare, sau, mă rog, cele care vor fi impuse. Iar de-i făcut remarci, nu cred că pot îndrăzni, astfel aș risca să întru în „gura satului” din iarmarocul respectiv și să mă pătez cu câteva declarații de dragoste submisive, la care aș răspunde cu aceeași monedă. Doar în piață dăm cu banul, și, mai mult, îi oferim Cezarului ce-i al Cezarului.

Gura satului? Citește aici mai multe!

Consider că o să mă distrez copios pe seama doamnelor sau domnilor care fac scandal la cozile din magazine, că ei nu pun mâna singuri pe dezinfectant să-și aplice uniform soluția pe mâini, că ar lua virusul direct de pe recipient. Păi bine, bă, deșteptule, da’ ce faci după ce atingi recipientul și-ți pui soluție pe mâini? Se evaporă și rămâi infectat? Nu, pentru că trebuie să execuți o mișcare de „spală-te pe mâini” cu dezinfectantul.

Partea cea mai rea…

Mă știu apropiații și nu numai ca pe un pesimist aproape convins. De acum, în discursul meu de aici, vreau să mă dezic de părțile negative, dar doar după ce pun următoarea problemă: În perioada următoare datei de 15 mai va trebui să ne ferim pe stradă, în tren, autobuz, avion, metrou sau troleibuz de toți miserupiștii, anarhiștii, de cei care împărtășesc gânduri de specialiști cu acel 5G și antenele care împrăștie coronavirus.

Va trebui să ne dăm la o parte din calea așa zișilor smardoi cu buzunarele pline de semințe care umblă câte patru-cinci și fac farse amuzante de-ți verși plămânii de râs, iar victimele sunt bătrânii și copiii, cele mai fragile părți ale baremului vieții.

După 15 mai vom putea vedea oamenii responsabili.

Vom asista la un lucru peste care greu putem trece: români responsabili și grijulii, care-și păzesc spatele și familia, conștiincioși și pragmatici, că altfel ar fi un mare dezastru. Încă de la începutul acestei stări de angoasă permanentă în atmosferă am observat cum țări liliputane s-au mobilizat binișor, locuitorii au răspuns eficient regulilor impuse de către autorități.

România, o țară liliputană doar din punct de vedere economic raportat la potențialul ei, se numără printre țările care momentan o duc bine și în care accidentele stupide nu cauzează un dezastru. A fost la început o perioadă grea, o perioadă în care spitale au trecut sub „dominație” militară și cred că pacienții se simțeau ca la Revoluția din 1989: „Armata e cu noi!”

Acum, trecând la partea personală, voi ieși din nou afară.

Cum? Da, da, tot blindat cu mască, ceva dezinfectant și, în unele cazuri, mănuși. O să respect toate regulile, pentru că nu se fac degeaba. Atât am eu o problemă de care probabil o să mai amintesc: În cazul în care voi avea ore online și afară va fi soare, iar deplasările nu au limită de distanță, cel mai probabil o să fac o oră de franceză sau română cu creionul într-o mână, caietul pe genunchi și undița de pescuit în cealaltă mână, un mijloc de relaxare foarte drag mie, inspirat de către un bunic simpatic care mi-a pus o botă cu nailon și cârlig în mână pe la vreo trei ani, lângă o vale, ca să „pescuiesc”.

Cât ne-a mai rămas, dragi elevi, din anul școlar? Puțin, foarte puțin. Cei care sunteți în clasa a XII-a, sper să vă bucurați de acest ciclu liceal absolvit în 3,5 ani, să treceți peste provocarea bacului și să ieșiți din case responsabil, ca la carte. Același sfat îl am pentru toți.

Da, este valabil pentru toate vârstele, culturile, religiile sau genurile. Mai bine ne păzim acum, decât să avem de suferit în viitor.

 

Fabrica de medici. Produse de import

"în Păreri și opinii" "de POV21"
fabrica de medici

Ne aflăm în plină pandemie. Toată planeta se află sub asediu datorită unei entități microscopice care reușește cu brio să scoată la iveală natura animalică a oamenilor. Apărătorii planetei, eroii benzilor desenate ale zilelor noastre, se numesc medici, fiind în linia întâi încă de la începutul acestei pandemii. Totuși, nu fiecare țară beneficiază de aceeași protecție de la fabrica de medici.

În această țară micuță cu posibilități restrânse, de-o bună bucată de vreme, suntem convinși de un lucru: fă-te medic pentru a-ți crea o viață ușoară.

Doresc cu foarte mare nerăbdare să îmi spun părerea despre acest hazard colectiv către o profesie nu tocmai ușor de practicat. Nu profesie, ci înclinație; nu înclinație, ci har cu care ai fost înzestrat, vocație, necesară din simplul fapt că ai de-a face cu oameni în căutare de ajutor. Tu reprezinți izvorul lor de speranță care nu trebuie să sece vreodată, pentru că apa care curge este însăși viața pacientului care se zbate între viață și moarte. O flacără interioară care arde în tine pentru a face bine, însoțită de zâmbetul și împlinirea pacientului plin de speranță, reprezintă motivația de a merge mai departe ca medic.

Însă, după cum putem vedea și mai bine în această perioadă tensionată, cadrul medical lipsește cu desăvârșire.

Cum se poate ca, după marșul disperat al tinerilor către această profesie, pe an ce trece numărul cadrelor medicale din România se află într-un deficit alarmant. Răspunsul este cum nu se poate mai simplu: toți se folosesc doar de această țară. Aici este un tărâm în care lupta împotriva corupției este de fațadă, iar asta nu face excepție în acest caz. Nu spune nimeni că România nu dă naștere unor specialiști desăvârșiți și nimeni nu contesă calitatea școlilor de medicină din România, dar este un număr exagerat de mare!

Apar medici la fel ca și ciupercile după ploaie. Iar toți care nu ar trebui să aibă posibilitatea de a urma o astfel de carieră își găsesc portița de scăpare în obiceiurile și modul de viață medieval de care încă nu putem scăpa în această țară. Și mai trist însă este faptul că după ce se văd scăpați cu facultatea terminată, pleacă departe cât văd cu ochii, primiți de alte țări cu brațele deschise, iar cei care sub nicio formă nu reușesc să se deprindă cu tainele acestei meserii, ei bine, rămân aici.

Nu încape îndoiala că avem destule cadre medicale excelente în țară, dar majoritatea care practică doar de dragul unui trai mai bun ies în evidență, precum ai încerca să dizolvi uleiul în apă. Acesta este crudul adevăr de care are parte această nevinovată țară adusă la mila unor jocuri politice menite să-i sece toate resursele până la ultima picătură. Nu se poate face comerț cu oameni în halul acesta. O viață asigurată în schimbul altor bolnavi care nu sunt conștienți că se află pe cele mai bune mâini. Este rușinos că asemenea concesii trec de o anumită limită morală și a bunului simț până în punctul în care viețile oamenilor sunt în joc.

Educația își spune încă odată cuvântul. Este o necesitate fundamentală aceea de a fi în permanență informat și dornic de a cunoaște lucruri noi.

Educația reprezintă unica barieră care ne desparte de fiarele sălbatice și ne oferă perspectiva generală asupra lumii. Ar trebui să fie un lucru nelipsit din comportamentul oricărui individ. Totuși nouă ni se pare normal ca pentru comoditatea proprie orice ajunge să fie realizabil. Spiritul de sacrificiu este la fel de departe precum un vis frumos în societatea de astăzi, interesele personale acaparând puterea de judecată a fiecărui om în parte. Astfel, uităm să fim oameni pentru alți oameni. Încetați comerțul de vieți! Deschideți-vă sufletul pentru a primii mai multă înțelepciune! Fiți oameni!

Autor: Alexandru Roșu

Atunci când a murit și muzica…

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"

De mult voiam să spun că muzica de azi este diferită și că mulți au încercat să găsească declicul care a făcut ca muzica veche, cea cunoscută de părinții noștri, să fie înlocuită cu o muzică nouă care transmite un alt vibe, pe care o măsurăm diferit și care-și atrage reticențe prin diferite ritmuri orientale sau sunete neuniforme, neregulate.

Cred că muzica a murit în anii 2000 când, de fapt, renăștea un stil mult mai liber, permisiv și licențios aș putea adăuga, ce se vindea mult mai bine, era mai căutat și atrăgea mulțimea ca pâinea caldă la noua brutărie din cartier. Pe atunci, și noi, cei care am apucat vremurile în care încă se ieșea pe afară, ne amintim că aveam, poate, câte un celular vechi, cu butoane, pe care înregistram melodii de la radio și umblam cu ele printre blocuri.

Fără dubii, cine avea un Alcatel cu clapetă sau „șină” devenea brusc liderul grupului. Indiscutabil. Și găseam acolo șlagăre care mai de care pe care le puneam pe repeat, sorbind din sucurile alea roșii, Figo, pe băncile din parc, cu gândul că mâine vine altul în grup cu vreo piesă șmecheră.

Muzica nu se rezumă la John Lennon, Freddie Mercury și Frank Sinatra

Totuși, pentru mulți dintre voi, cei care citiți acest articol, ei sunt cei mai reprezentativi pentru capitolele: originalitate, calitate, creativitate. Da, însă lucrurile s-au schimbat. După regulile jocului fără reguli, singura regulă este că nu există reguli. De aici, poate, despărțirea muzicii care te lovea exact unde trebuie în muzica veche și, acum muzică pentru zbânțuială. Muzică de bâlci, pentru iubitorul de momente ieftine. Cu siguranță, gusturile nu se discută, dar asta am mai auzit deja. Când ne vom putea exprima democratic și liberi opinia, ne vom putea discuta și gusturile!

Cât de fain este să ai un prieten profesor? Află aici!

Nu știu să fi auzit muzică de calitate actual. Cu toate că am dat de producători muzicali cu rădăcinile acelea de calitate, care încă livrează produse pentru hrănirea sufletului, dar… nu. Nu am auzit nimic special de mult timp. În zona rock-ului lucrurile se mișcă în bine, sunt destul de apreciate și încă se trăiește prin ceea ce se cântă, însă în alte zone și arii muzicale nu prea am văzut sau am căutat eu prea puțin, și-ar trebui să-mi fie rușine pentru asta.

Muzica a murit când majoritatea au văzut din orice vers, orice cuvinte cu rimă și înțeles (mai degrabă subînțeles) redus, dar de impact, au succes și tineretul cade prima dată în capcana asta. Mai nou se propagă un soi de ceață în muzică, și , cum spuneam adineauri, foartă multă… gălăgie, nimic mai mult. Sunete înecate și nedesluștie, dar… sunete! Și de la bani pleacă tot. De la bani sunt stricate proiecte, de la bani se destramă familii și de la bani, evident, se strică muzica.

Când ești singur acasă și nu ai ce să faci, ce faci, de fapt? Probabil scrii sau citești, dar pe fundal nu este liniște. Să-mi citez un profesor, „Dați drumul la scula de gălăgie, că e nevoie, că nu e nevoie!” și are dreptate. Pe fundal se aude un televizor care de fiecare dată vrea ceva de la tine. Nu-i da șansa asta. Pune o melodie bună dintr-un playlist vechi de pe YouTube și lasă-te cuprins de farmecele muzicii. Îți va prinde bine!

sursa foto: NRC.nl

Cu toată sinceritatea, la fel de prost rămâi și după carantină.

"în Păreri și opinii" "de POV21"
prost rămâi

Să stai între 4 pereți e un chin, nu-i așa? Tânjesti după o ieșire la un pahar de bârfă cu fetele, o plimbare prin parc, o bere cu băieții. Virusul ăsta ți-a luat tot ce iubeai mai mult pe lume. Amuzant e că te aștepți la o schimbare în comportamentul tău. Crezi că după ce trece toată panica o sa apreciezi mai mult ceea ce ai? Well, cu toată sinceritatea, la fel de prost rămâi și după carantină.

Suntem oameni, ipocriți de la mama natură. Facem tot doar pentru aparență. Nu apreciem ceea ce avem și când ni se ia, ne dăm cu capul de pereți că „Doamne, ce bine era înainte.”

Mai ții minte când ieșeai cu prietenii la o cafea și stăteați la masă fără să zică nimeni nimic? Nu îți dezlipeai ochii de telefon toată ziua și postai numai snap story-uri să vadă oamenii ce viață socială încărcată ai.

Altă problema a umanității: Ai pierdut zilele de pe snap? Click aici și vezi ce poți face!

Sau când ieșeai în club, tot erai tu party-animal în timpul live-ului de pe insta, iar când îți scoteai ochii din ecran stăteai crispat într-un colț. Asta e viața aia activă la care vrei să te întorci? Viața pe care pretinzi să o ai pe social media? 

Trezește-te! Pentru că dacă tu crezi că ești ceea ce vrei să pari pe internet, te minți singur.

Înainte de a sări la concluzii, lasă-mă să te întreb ceva: Când a fost ultima dată când ai făcut o singură poză și pe aia ai postat-o? Fără să stai prea mult pe gânduri, fără să o treci prin 10 filtre și să întrebi 3 prietene dacă merită postată sau nu. Exact, nici eu nu îmi amintesc. 

Asta e problema noastră. Încercăm să părem atât de stabili din orice punct de vedere pe rețelele de socializare, iar în toată goana asta după perfecțiune, ne pierdem din esență.

Acum fie că vrei, fie că nu vrei, ai timp liber. Fă-ți un ceai și gândește-te la cine vrei să fii când, în sfârșit, revii la rutina ta zilnică.

Îți e dor de apusurile alea colorate pe care le prindeai mereu într-o poză, de aerul poluat din fiecare dimineață când te trezeai cu greu să mergi la școală, de copacii înfloriți pe care îi vedeai doar atunci când îți murea bateria la telefon… Cât crezi că o să dureze entuziasmul ăsta fals? Cât crezi că o să te bucuri de tot ce te înconjoară până te întorci înapoi la ecranul care îți fură jumătate de viață? 

Oare în săptămânile astea de izolare o să te plictisești de lumea virtuală sau te scufunzi și mai adânc în ea? Vei continua să-ți pierzi timpul căutând atenție în locurile unde nu o s-o găsești niciodată sau o să faci ceva productiv pentru tine? Știm deja răspunsul la întrebările astea: vei fi la fel de nepăsător ca până acum și o să privești viața cum trece pe lângă tine.

Așa că dacă pentru o secundă te-ai gândit că o să fii total altă persoană când ieși din nou în lume, te înșeli teribil.

Știi că de mâine nu te apuci de sport și dietă cum zici de două săptămâni, nu începi să scrii cartea aia și, în niciun caz, nu începi să-ți faci temele. Doar nu te mai minți singur. O să devii o altă persoană când o să scapi de expresia asta: „de mâine”. Azi. Acum. Probabil să fie ultima ta zi. Nu mai sta pe gânduri.

Așa că, drag om din oglindă, asta e pentru tine. Fă o schimbare pentru care tu, din viitor, o să îți mulțumești. Fii tu, fii autentic, iar dacă nu îți reconsideri percepția asupra realității, cu toată sinceritatea, la fel de prost rămâi și după carantină.

 

Sunt minor! Dar de-aș fi avut drept de vot…

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
De ce să fim mai buni de sărbători

Disclaimer: Sunt minor, iar în acest articol nu veți găsi directive politice, manipulare, persuasiune, ci părerea personală și doar personală pe care decid să o împărtășesc cu voi. Vreau să adaug faptul că nu îmi doresc să influențez în vreun fel propriile voastre alegeri!

Suntem, mintal, niște adulți controversați cu unele secreții date peste cap și acționăm în consecință, ne place să facem alegeri greșite și să învățăm din ele. Suntem împotriva a tot ce înseamnă vechi și suntem catalogați ca dezinteresați, pierduți sau pur și simplu… fără educație. Da! În epoca tehnologiei, unde dacă nu știi să folosești un gadget ești mort și ți se spune că ești needucat. Trecem peste.

Dacă stau pe Facebook văd lupta acerbă dintre două partide.

Două persoane pe care se centralizează acțiunea pentru că sunt candidații care au trecut de primul scrutin și simpatizanții lor. Totul seamănă cu un film de acțiune cu final prost, dar fără de care tot filmul ar fi fost degeaba.

Răul cel mai mic din final pune cireașa de pe Co(tort)oceni.

Cum nu m-am abținut niciodată, am avut inițiativa de a lăsa comentarii, reacții sau am distribuit postări doar pentru amuzament propriu, dar, cum ne spune Pavlu; gata cu gluma! Se cam îngroașă sângele care ne curge prin vene de la atâta râs cu burta sărind, telecomanda de la televizor făcând surf pe ea. Sau, cel puțin a mea, că eu am. Să uităm puțin de glume și injurii și să ne concentrăm pe ceea ce contează: situația unei țări.

Am făcut o cercetare cu aproape toți condidații care mi se păreau eligibili pentru un al doilea scrutin și am ajuns la o concluzie foarte importantă: Toți vor binele, toți vor schimbarea.

Știți ce nu vor? Să se apuce de ea cât mai repede. Și, să fim sinceri, un președinte este un angajat al statului, nu un stăpân, cel puțin în republica noastră emerit de generoasă când vine vorba de vorbă multă și, din păcate, caracteristic, puține lucruri concrete duse la capăt.

Am observat cum se schimbă omul după cum bate vântul. Am simțit pe pielea mea cum este să fii mințit și manipulat. Am văzut cum publicitatea și relațiile publice își fac treaba în favoarea unora și o strică pe a altora. Dacă acum aveam drept de vot… știți ce aș fi făcut? M-aș fi dus la vot ca un bun cetățean și aș sta în cabină vreo jumătate de oră.

Chiar aș mai cere un buletin de vot, pe fond că l-am greșit. Apoi, mai votez o dată, să fiu sigur că am votat cu propria voință și rațiune. Cel mai indicat ar fi ca ideea să o ai de dinainte de a pune ștampila, să fii sigur pe tine și încrezător în omul pe care îl alegi.

În 2024 când vor fi din nou alegeri prezidențiale, eu voi avea undeva la 22 de ani și probabil voi fi terminat o facultate. Dacă voi avea și toate țiglele pe casă, îmi voi aminti că prin 2019 când alții au ales pe lângă mine cine să ne reprezinte statul, am stat și m-am uitat la candidați, am citit despre ei și dacă aș fi mers la vot, cu siguranță puneam ștampila unde trebuie, și o făceam pentru mine, ca cetățean, în primul rând, iar în al doilea, ca român ce își dorește o schimbare în bine.

Ce păcat că sunt minor și ce păcat că legal se votează de la 18 ani…

Dacă aveam puțin noroc, eram și eu pe listele celor care pun ștampila ferm și delicat pe hârtia nesemnificativă ce ne călăuzește țara.

Apropo, știți ce face un președinte? Pe scurt te reprezintă extern și intern, promulgă sau abrogă legi și este conducătorul armatei. Dacă pentru astfel de atribuții știi persoana potrivită, du-te la vot și votează. Uită de faptul că unele voturi se cumpără, că unii nu știu ce votează sau că pur și simplu merg la vot pentru o prezență dubioasă. Fii schimbarea, fii votantul! Doar așa ne putem câștiga un viitor!

Derulează înapoi