Tag archive

ochi

Antiteza dintre oameni

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Antiteza dintre oameni
Antiteza dintre oameni
Antiteza dintre oameni

Partea I:

Privirea-i gheaţă,

foc în suflet…

Înaintez fără de viaţă

şi nimic nu-mi e complet…

Pe pământ păşesc încet,

Nicăieri îmi e antet

nu-i al meu nici ce-am în mână,

natura îmi e stăpână

şi singurătatea mumă.

Astfel io mă-ntorc în humă

precum tu şi rest de turmă

deja văd greşeala mea:

e acea de-a nu a vrea

să fac ceva a schimba

toat-orânduirea ta

prin a aduna ceata.

Ca să mă desculp de ea

ar fi pedeapsa cea mai rea

întreţinându-ţi puterea

înrobind omenirea

totuşi tot singur rămân,

deşi nu sunt omul spân

pustiu e-mprejur şi ceaţă

devansez mergând în faţă.

 

Partea a II-a:

Flamă-n ochi şi-n suflet gheaţă,

mergi tu cu năluca-viaţă

Îţi arogi tot ce-ai în faţă,

crezând, ajunge undeva.

De greşeala-ţi releva

tu cauţi a te degreva.

Ascuns rămâi, omule uns,

de la a da un răspuns

mulţimii omului cel tuns.

Ochiul omului precar

nu vede ce-i elementar,

dar nici măcar tu n-ai habar

c-a ta putere nu-i har,

poate maxim doar un dar

primit de la prostul habar,

nu-ţi vezi rostul efemer…

Curioas-activitate,

avansezi mergând în spate

şi totuşi trăieşti tu, ca-n cer…

Ochi căprui

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Ochi căprui

Știi, în ochii tăi văd Universul, dar ei nu sunt nici negri, nici albaștri, ca să pot spune că există o asemănare, măcar în culoare.

Ochi căprui. Ochii tăi au culoarea pământului, maronii, murdari, poate puțin mai închiși sau mai deschiși, dar niciodată o culoare care să se asemene Universului propriu-zis. Dar eu tot îl văd în privirea ta. Deși sunt așa comuni, găsiți la 75% din populația Globului, și considerați nu foarte speciali, pentru că sunt cel mai des întâlniți, cei mai mulți dintre ei ascund cele mai uimitoare povești. Iar tu nu te-ai aștepta la asta, doar pentru că nu au o culoare care să-ți atragă atenția. Nu trebuie să arăți diferit ca să fii cu adevărat diferit. Nu trebuie să ai ceva diferit pe care să-l expui ca să fii cu adevărat special.
Deși ochii noștri sunt la fel, aproape aceeași culoare, în ai tăi m-aș putea pierde de mii de ori, aș putea găsi povești noi în orice moment și aș putea să citesc tot ce mi-a lipsit vreodată și am căutat mereu… Și totuși, nu i-am văzut niciodată… Apoi, ochii mei… deși ascund mii de secrete, mi-ar fi de ajuns să-i privesc o singură dată în oglindă și să înțeleg că nu vor avea niciodată farmecul pe care îl au ai tăi. Totuși, ascund și ei cele mai dureroase secrete.

Deși nu te-am cunoscut, pentru că încă n-am ajuns să îți pătrund sufletul până în adânc, că nu m-ai lăsat, sunt încă aici.

Și te aștept. Vreau să descopăr tot ce poți ascunde în spatele micilor ochi și vreau să văd mai mult decât îi lași pe ceilalți să o facă. Vreau să știu ce am văzut în tine atât de bun încât m-a făcut pe mine să cred că sunt o pânză goală pe lângă tine: un tablou pictat în cele mai fine linii.
Văd stele. În nimicul în care tu crezi că ești, eu văd cele mai mari sclipiri. Cele mai mari sclipiri ale tale mă fac să cred că eu sunt de fapt nimicul. Dar nu e așa. Toți suntem nimic, toți suntem tot, depinde ce alegem să vedem. Știu că în tine pot vedea mai mult decât în mine, dar știu că și tu poți vedea mai mult în mine decât vezi în tine.

De ce?

Pentru că poți să ai totul, dar, de fapt, să nu ai nimic și poți să nu ai nimic, dar să ai totul. Ochii mei sunt din bucăți, mici cârpe rupte şi cusute. Sunt cristale neșlefuite şi pătate de lacrimi. Ochii tăi sunt reci, plini de amintiri. Sunt stele mii, galaxii. În ei te pierzi şi tu asta vrei, pentru că eşti o persoană cu uşa închisă.
Ştiu ce sunt eu, chiar dacă îmi este greu de crezut, chiar dacă încă tind să cred că strălucirea mea provine din tine, dar ştiu cum sunt văzută şi ar trebui să mă opresc din a mă subestima şi a mă compara cu persoane, care deşi sunt mai fascinante, au avut şi situații extreme.
Ochii pământii sunt doar ochi pământii până îi înțelegi, până vezi ce pot ascunde. Iar că să poți să-i înțelegi, trebuie să stai.
Asta nu e despre tine. Asta nu e despre mine. Asta este despre noi ca oameni şi puterea de a crede-n noi. Deşi suntem simpli, doar niște ochi căprui.

Atingerea

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Atingerea

Atingerea-ți caldă pe pielea-mi fină
Ca roua rece pe frunze se simte.
Totul dispare, se stinge, moare
Lacrimile-ți de sânge pătând veșmântul.

Te închini unei asemenea visări
Înnegurată, făcându-mi ochii să plângă
Cristale ce-ți vor duce dorul
Până vei renaște…

Ochii tăi blânzi și nemișcați, zâmbind
Și acum îmi ard trupul dezvelit,
Din sticla pământie în care te găsești
Din patul gol, tu acum lipsind…

Violator din India, a încercat să scoată ochii victimei pentru a nu fi recunoscut!

"în Știri" "de POV21"
a încercat să scoată ochii

O fată de doar șase ani a fost răpită din fața casei sale și violată. Însă, ca să nu îl poată identifica, atacatorul a încercat să îi scoată ochii fetei.

În urma incidentului poliția a început o anchetă amplă de căutare, cu speranța că acesta va fi prins cât mai repede. Bărbatul a încercat să îi scoată ochii fetei, astfel aceasta s-a ales cu răni grave. Victima se află în stare critică într-un spital din Jabalpur, conform Digi24.

Shivraj Singh Chouhan, reprezentantul guvernului, a catalogat atacul drept „rușinos”.

În urmă cu câteva zile, poliția a spus că fetița a fost răpită în timp ce se juca în fața casei sale din statul Madhya Pradesh. Ea a fost găsită a doua zi dimineața, cu mâinile legate, inconștientă, într-o clădire abandonată din sat.

„Am constatat că ochii ei au fost răniți de către acuzat, care i-a provocat, de asemenea, leziuni și pe față”, a declarat oficialul regional Hemant Chauhan.

Medicii îi operează ochii”, a mai adăugat acesta.

Orice persoană care are informații despre bărbat va primi o recompensă în valoare de 10.000 de rupii (aproximativ 100 de lire sterline). Violul și violența sexuală au fost în centrul atenției în India. Violul din 2012 al unei tinere într-un autobuz din Capitală, Delhi, a dus la proteste uriașe, chiar și modificări ale legilor. Cu toate acestea, femeile au fost în continuare victime ale unor agresiuni cumplite.

Patru bărbați au fost executați pentru violul din autobuz, din 2012.

Sursa foto: Gândul.info

Ochii care nu se văd…

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Îmi place să scriu și nu este un secret, dar sunt unele momente când pur și simplu trăiesc pentru asta, când îmi târăsc ființa printr-o zi oarecare doar ca să ajung în fața ecranului, în fața tastaturii și să îmi las ideile să curgă fără să stau să analizez prea mult ce am de scris. Zilele astea am simțit că mă sufoc, parcă cuvintele voiau să iasă din mine și să se întrupeze în ceva atât de frumos, să se ia de mână și să facă hora unirii pe pagina albă a Word-ului.

Și când un astfel de moment are loc, eu nu știu ce să spun. Îmi ia ore, zile, uneori și săptămâni ca să mă apuc să scriu ceea ce tânjesc să scriu. Probabil este felul meu unic de a-mi face rău uneori: să vreau să fac ceva atât de mult și eu să îmi fiu singura piedică,un fel de iubire dulce-amară. Și mai interesant este că de obicei mă fixez pe o temă, pe un subiect și nu mi-l pot scoate din cap decât dacă îl văd negru pe alb transpus.

Subiectul de care sunt obsedată zilele astea este vechea și arhicunoscuta expresie „Ochii care nu se văd se uită”. Vreau să înțelegeți un lucru, sunt foarte sinceră în ceea ce scriu. Așa că nu o să vă mint când vă voi spune că acea expresie reprezintă pentru mine una dintre cele mai mari aberații existente vreodată… sau reprezenta. De ce trecut? Pentru că acum nici măcar eu nu știu exact cum să o privesc.

Ochii mei sunt verzi-albaștri, iar în jurul pupilei este un cerc galben, ce formează o floare a soarelui pe un fundal verde-albăstrui. Cum se face că eu țin minte o pereche de ochi căprui banali și totuși, ochii mei neobișnuiți sunt uitați aproape de fiecare dată? 

                   Poate că dacă floarea din ochii mei era un trandafir și nu o floarea-soarelui, privirea mea ar fi rămas întipărită în mintea oricărui trecător rătăcit. Dar nu este. Și nu a rămas.

 Adevărul este că nu știu de ce scriu asta acum, nu știu de ce vorbesc despre asta și cu siguranță nu am nici cea mai mică idee unde vreau să ajung prin lucrurile pe care vi le mărturisesc acum, dar știu că ăsta este singurul lucru care mi se pare real, normal. Am pe fundal melodiile de la Two Feet, o pisică lângă mine, lumina felinarului de la geamul meu, pe care o blestem de câteva ori pe noapte, și o pereche de ochi albaștri în minte pe care nu știu dacă aș vrea să-i uit vreodată, iar eu stau aici încercând să vă explic că floarea soarelui poate fi la fel de frumoasă ca un trandafir.

Cred că ideea de bază a sintagmei „Ochii care nu se văd se uită” este simplă: nu contează ce culoare sunt, atât timp cât găsești în acea culoare ceva diferit de fiecare dată când faceți contact vizual și el îți spune că ești frumoasă, când e trist pentru că nu i-au ieșit planurile sau când e fericit dintr-un motiv oarecare. Cred că acel „văd” nu înseamnă doar un contact vizual care se realizează prin prezența a două persoane ce stau face to face, cred că înseamnă mult mai mult.

Scriind aici pentru voi, pentru mine, am realizat că totul e atât de clar: ochii care nu se văd se uită. Ochii sunt oglinda sufletului. Sufletele care nu se văd se uită.

Am menționat deja că sunt foarte sinceră când scriu, deci nu vreau să fiți uimiți când o să vă spun că nu știu cum să continui și că nu am nici cea mai mică idee cum să închei această discuție. Da, este o discuție, cu voi cei care mă urmăriți activ, cu cei care de abia acum îmi descoperă scrisul, cu colegii mei de la revistă, cu mine însămi, este o discuție și de aceea vă aștept părerile oriunde mi le puteți trimite.

Spuneți-mi dacă expresia este adevărată pentru voi sau dacă este falsă și de ce. Spuneți-mi despre persoana care v-a dovedit că o culoare poate fi diferită fără să se schimbe, spuneți-mi despre ochii care v-au arătat că albastrul poate fi la fel de cald ca nuanța aceea de maro tomnatic, spuneți-mi despre floarea-soarelui care v-a făcut să ignorați toți trandafirii, doar spuneți-mi ceva. 

Sper că acum, prin mica mea destăinuire aici, să vă vedeți ochii frumoși și nu mai credeți că „albastrul meu nu a fost suficient de bun ca verdele lui/ei cât să-l/să o țină aici”. Pentru persoana care chiar te iubește, culoarea ochilor tăi este deosebită pentru că reprezintă poarta spre sufletul tău.

 

Nu ochii se uită, ci sufletele.

 

                                                                                                                                                                     Mulțumiri pentru poză,                                                                                                                                                                                   Victor Nădășan.

În noapte-ți cânt

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Mi se-nchid ochii. Mi-am lăsat capul să cadă în podul palmei tale. Sunt prea obosită ca să opun vreo rezistență. Prea obosită ca să mă tem măcar. Prea obosită ca să mai cântăresc dacă îmi ești dușman de moarte sau dragoste deplină. Merg mână în mână definițiile astea, nu crezi? C-așa am fost noi, dragule. Am pariat pe tot ce am putut și ne-am făcut din tragedii Dumnezeu. Ne-am făcut din fericiri zid de plângere.

Atâta dramă și degeaba, nu? Așa ai spune tu, care ai fost mereu mai rațional, mai echilibrat, mai și mai și mai și mai, de fiecare dată… Așa ar spune lumea. Dar cine dă doi bani pe ea? Nu eu, în orice caz. Că lumea asta mi-ar fereca tot ce-am mai drag. Lumea asta mi-a spus de fiecare dată cât am voie să simt, să trăiesc, să-mi fie dor. Am fost o inadaptată și-mi port titlul cu mândrie, lipit de frunte chiar. Și lumea asta nebună spune că-i prea multă dramă-n joc. Ne pasă? Poți să zici în viață c-ai iubit dacă nu te-ai pierdut cu totul?

Noi ne-am pierdut de prea multe ori, dragule. Dar am fost prea proști ca să ne putem aduna vreodată. Ne-am făcut unul din celălalt Dumnezeu. Nu mai văd azi nimic greșit în asta. Ori trăiesc pe deplin, ori spun pas. E-o regulă de bază care m-a scutit de-atâta superficialitate, om frumos…

Adorm și-n cameră răsună Try me de la Esther Phillips. Și-afară-i un întuneric nebun. Da-s și stele acolo și-mi place să cred că-n multe nopți au fost acolo pentru mine. Să mă îndrume și să mă lumineze. Să mă îngenuncheze-ncet.

În noaptea asta poți să mă omori, să mă sacrifici, dacă vrei. Dar dacă-o faci, fă-o-n stil mare. Bucură-te. Simte-te stăpân. Cucerește lumea-n noapta asta prin moartea mea. Mă crezi că-s prea obosită ca să mă mai lupt cu tine? Și-așa-mi tremură mâinile. Doar tu mi le poți strânge ferm ca să-nceteze. Și fix de asta simt că trebuie să mor de mâna ta.

If you really wanna know if I can stand your brand of love, Try me. Why don t you try me?

Ți-aș cânta. Jur că ți-aș cânta în noaptea asta înainte să tragem cortina peste lume. Ai înnebunit de drag și dor după vocea mea după miezul nopții încolo. Că doar atunci prindeam curaj să fiu cine sunt cu-adevărat. Doar atunci mi-am permis să fiu femeie. Să-mi cânt durerile. Să-mi cânt fericirile. Să-ți arăt până unde pot merge. Să-ți arăt cât pot să iubesc și să distrug.

If you wanna know if I m affected by the moon above, Then try me. Come on and try me.

Adorm. Mi-am închis ochii deja. Nu pot să văd dacă mă privești cu dragoste sau cu dispreț. Oricum la noi a fost cam același lucru, nu? Not big deal. N-am nevoie să mă strângi în brațe. Poate doar să dai muzica mai tare. Să mă-îmbăt de liniștea cu care mă învăluie versurile.

Când am pierdut dragostea, totuși? Trebuie să existe o oră și o dată exactă. Păi se poate altfel? Tu, un maniac al controlului și al organizării, să uiți de-un amănunt atât de important? Am crezut c-o să-l sărbătorim cu artificii. C-o să scrijelim pereții și c-o să le cântăm prietenilor cu zâmbetul până la urechi că s-a terminat. Da da, cu zâmbet; căci fiecare moarte e o transformare și fiecare cotitură-ți dă șuturi să înaintezi, să te reinventezi. S-atingi cerul cu mâinile, de unul singur.

Nu mă lua în brațe. Mă îmbăt cu parfumul ăsta al tău pe care l-am adorat cândva; și n-ar fi corect. Lasă-mă să-mi aducă aminte de dragoste. Nu-l ponegri cu disprețul din prezent. Poate de-aia mi-am închis ochii… Ca să nu mai văd. Ca să nu mai știu. Vreau să te păstrez omul care mi-ai fost. Omul care a distrus clișeele și mi-a iubit toate nebuniile. Toate fărâmele de întuneric. Toate crizele aiurea de râs și răbufnirile de nervi. Nu-i lucru mărunt, cavalere. Te-ai descurcat exemplar. Am pariat pe tine și-aș fi putut jura că nu reziști atât. Felicitările mele!

Hai să dormim! Oprește și muzica căci oricum ni-s sufletele pline de cântec. Închide-ți și tu ochii și prefă-te încă-o dată că suntem în cealaltă jumătate de an. Că încă suntem acei oameni. Că încă nu ne-am consumat toate valsurile. Că încă n-am băut toate sticlele alea de vin! Că încă n-am clasificat fiecare constelație. Că încă nu ne-am spus toate secretele. Că încă n-a ajuns disprețul să muște din fiecare.

Închide ochii că-n noaptea asta suntem alți oameni! Nu-ți face griji. Dimineață nici nu vom mai fi. Plec cu tot cu dragoste și drame-acolo unde știu că nu o să mă poți găsi. Sper să nici nu-ncerci. Te eliberez de mine ca să poți să te desăvârșești. Mă eliberez de tine ca să-mi pot da seama cine sunt. Alte căi avem de străbătut și alți nebuni avem de înțeles. Hai doar să mulțumim că ne-am întâmplat!

 

Iubitule, ochii tăi deveniseră, în cele din urmă, ochii unui călău

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Iubitule, ochii tăi deveniseră, în cele din urmă, ochii unui călău. S-a dezintegrat albastrul în care am alunecat la început, frivolă și îndrăgostită până peste măsură de tine și de viață. Ochii tăi au devenit o cușcă în care mi-am regăsit toate fricile și anxietățile de care ai râs cu lacrimi, spunând că sunt inexistente și că ele persistă doar în mintea mea. Oare?

Dragule, nu ți-am subestimat niciodată puterea cu care m-ai readus de atâtea ori cu picioarele pe pământ, când lumea se dărâma cu totul. Dar n-am să uit niciodată ziua în care în ochii tăi m-am zărit moartă. Legată. Înecată. Îngropată de mult. Oh, și de-ar fi fost doar atât. Dar știu că instinctul masculin vine cu orgoliu, cu răzbunare, cu inițiativă. Ai vrut să mă chinui. Ți-ai propus să mă așezi pe o masă de tortură, fluturându-mi în față cele mai mari frici, luându-mi ultima fărâmă de aer în care am mai fost capabilă vreodată să cred. M-ai dezbrăcat de armura pe care mi-am construit-o cândva cu ajutorul tău, cu bucăți din tine, uneori. Mi-ai văzut inima slabă, dar nu te-au înduioșat zilele petrecute împreună. Și nici nopțile în care eram stăpâni peste întins. În ochii tăi s-au șters toate acestea. Mi-ai luat inima, ai sfărâmat-o, după care m-ai lăsat singură să o culeg de pe jos. Ai stat și ai privit. Ai analizat și te-ai bucurat de fiecare centimetru de suferință. Ochii tăi, iubitule, deveniseră ochii unui călău pe care nu l-aș fi recunoscut niciodată.

Derulează înapoi