Tag archive

Moarte

Pacientă cu COVID-19 decedată după ce a fost detubată din greșeală!

"în Știri" "de POV21"
Pacientă cu COVID-19

O pacientă cu COVID-19 a decedat după ce a fost deconectată din greșeală de la oxigen. Cazul a avut loc la Spitalul „Victor Babeș” din București. Anchetatorii, anunțați de conducerea spitalului, au deschis un dosar penal și acum așteaptă rezultatul necropsiei.

În urma acestui caz, Ministerul Sănătății a trimis Inspecția Sanitară în control.

Brancardierul care a comis fapta a fost audiat joi noapte, dar polițiștii nu au luat nicio măsură asupra lui. El a precizat că a recurs la procedura de extubare fără ca vreun medic să îi spună asta, din proprie inițiativă.

„În seara de 10 decembrie, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanșat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Se efectuează activități investigative și de cercetare penală, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă și necropsia”, se arată într-un comunicat al Poliției București.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat că nu consumase alcool.

Femeia în vârstă de 65 de ani, internată de 3 săptămâni, nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.

Emilian Imbri, managerul spitalului, spune că este un caz deosebit: Este o anchetă în desfășurare. Noi am anunțat procuratura imediat ce am aflat de caz. Este un caz de o gravitate deosebită, așa ceva nu s-a întâmplat sau nu am auzit să se întâmple undeva până acum”.

Acesta a mai declarat că este vorba de șapte sau opt persoane care au fost în zonă la momentul respectiv, așa că se poate afla ușor ce s-a întâmplat de fapt, joi, la Spitalul Victor Babeș.

Pe de altă parte, specialiștii în ATI spun că nicidecum nu era treaba unui brancardier să extubeze un pacient. De acest lucru se ocupă cei cu pregătire specială.

Dr. Elena Copaciu, medic specialist ATI:Există o procedură agreată pe spitalul respectiv, se oprește suportul de funcții vitale când s-a declarat decesul, pacientul mai rămâne 2 ore pe locul unde s-a întâmplat oprirea suportului de funcții vitale și, în momentul în care pleacă spre morgă, este obligația asistentului de tura să se ocupe de sonde de intubație și alte dispozitive care sunt montate, ca să fie înlăturate și să fie transportat pacientul la morgă”.

Legenda italiană, Paolo Rossi, a încetat din viață!

"în Știri" "de POV21"

Paolo Rossi, eroul Italiei la Cupa Mondială din 1982, a încetat din viață, noaptea trecută, la vârsta de 64 de ani.

Gazzetta dello Sport scrie despre legendarul fotbalist că ar fi murit în urma unei boli incurabile, fără a da, însă, mai multe detalii despre boala acestuia. Federica Cappelletti, soția lui Paolo Rossi, a postat miercuri seară o fotografie, pe Instagram, cu mesajul : „pentru totdeauna”.

A murit Paolo Rossi, atacantul care a condus naţionala Italiei la victorie în Cupa Mondială din 1982

„O veste foarte tristă, ne-a lăsat un om de neuitat, care ne-a făcut să ne îndrăgostim cu toții în acea vară a lui 82”, a fost mesajul directorului adjunct al RaiSport, Enrico Varriale. 

Cine a fost Paolo Rossi?

Paolo Rossi s-a născut în 1956, în Prato, Italia. În 1982, atacantul a condus naționala Italiei către câștigarea Campionatului Mondial, înscriind șase goluri și astfel primind Gheata și Balonul de Aur. A mai jucat şi la Como, Juventus, Vicenza, Perugia, Milan şi Hellas Verona. În 1987, Paolo Rossi s-a retras.

Fostul fotbalist Viorel Turcu s-a stins din viață!

"în Știri" "de POV21"

Viorel Turcu, fostul mare fotbalist, a încetat din viaţă.

Acesta a jucat la FC Argeş, Dinamo, FC Olt şi Steaua. Are, de asemenea, 3 titluri de campion în palmares, jucând împotriva lui Maradona în 1982, într-un amical la Rosario (România- Argentina).

Viorel Turcu- o viață purtată prin spitale și momente de agonie

Viorel Turcu a decedat la vârsta de 60 de ani. Conform Adevărul, avea ambele picioare amputate din cauza unui diabet instalat în 1996. O situație tragică a fost moartea soției în 2015 și pierderea fiicei. În 1984 şi-a pierdut şi fiica în vârstă de doar o lună, din cauza condiţiilor din spital.

Helmuth Duckadam, prietenul său de mai bine de 3 decenii, a adus câteva vorbe, îndurerat:

Trebuia să ne vedem pe 1 Decembrie. Am vorbit aseară. Azi… ne-ai părăsit fără niciun preaviz. Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace!”.

Toamna mea cu ochii-n floare

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Toamna mea cu ochii-n floare

 

Te-mbraci, toamnă, în straie aurii,
Îți piaptănă ploaia creștetul capului,
Cu ochii obosiți de profunzimea ta
Mă-ntreb: oare când mai vii?

E lumină-n tine, iar moarte-n noi,
Am rămas dezgoliți,
Predispuși la urlete și ploi,
Căutând materia vie din fatidica renaștere.

Mă doare-o iubire nebună,
Vișiniul tomnatic îmi provoacă frică de stele,
De asta mă-nchin mereu la lună,
Dezvelind un octombrie de misterul ruginit.

Poți să-mi renaști dureri,
Dar toamna mi-a ucis deja chemarea,
Ți-a amorțit și lacrima la fel ca roua din noi,
Privindu-ne în ochi am secat și marea.

Ne cad anii, toamna mea cu ochii-n floare,
Pornind spre-un noiembrie absurd,
Acoperă-mi inima cu gerul și privește-mă cu-ardoare
Căci de păcatul lunii m-am îndrăgostit destul.

Actorul Vladimir Găitan a decedat marți seară!

"în Știri" "de POV21"
Vladimir Găitan

În acestă seară anunțăm moartea actorului renumit Vladimir Găitan.

Vlad Rădescu a postat un mesaj pe Facebook:

Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri… Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”

Vladimir Găitan – Duțu al comediei românești

Actorul a debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a luat pielea unor roluri principale în piese celebre. Amintim de: „Mutter Courage”, de Bertholt Brecht (1972), „Trei surori”, de A.P. Cehov (1975), „12 oameni furioşi”, de Reginald Rose (1977), „Pierrot”, de Moliere (1980), „Turnul de fildeş”, de Viktor Rozov (1981).

A rămas progresând sub aripa teatrului și după 1990, jucând în „Amphitrion”, de Moliere, „Fuga”, de Mihail Bulgakov, „Anna Karenina”, de L.N. Tolstoi, „…escu”, de Tudor Muşatescu, „Soare pentru doi”, de Pierre Sauvil și multe altele. De asemenea, un lucru remarcabil este faptul ca a ocupat funcția de director al Teatrului de Comedie din Bucureşti între anii 1994-1996.

Autor: Raluca Vodă

Nevrotic funcțional

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Nevrotic funcțional
infern absurd vreau să mor,
s-alunec de pe cer,
și să cad de dor,
de dor și de durere
între patru scânduri reci și grele
să le care cineva în spate,
spre final măcar să fiu ținută-n brațe
otrava-mi alunecă pe gât
în jos, printre coaste
rupe trilul de speranțe-odioase.
lobul frontal îmi devine străin,
cel parietal e-necat în vin,
sper ca cel temporal să dispară,
ca și vremea rece de afară,
să văd soarele jucăuș, cum dansează
să-mi alunece-n gânduri,
să-mi facă lumină-ntre scânduri,
depărtează-mi visul de a muri,
înlocuiește-l cu zâmbete de copii,
căci doar ei au rămas cei cu gânduri vii,
într-o lume a poveștilor pustii,
în care ignoranța e la putere,
și cei dragi se sting în tăcere.
Autor: Bianca Pătrașcu

Ecouri materne

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Ecouri materne.
Era pe canapea când l-a lovit. Începuse mai devreme, mai exact de dimineață. Era ca acea durere despre care știa că se va transforma într-o migrenă urâtă mai târziu. Oricât ar încerca să o oprească cu diferitele medicamente din vechiul sertar spițer, tot crește și crește precum o căpușă, umflându-se cu energia și puterea lui de peste zi, hrănind ceva dinăuntru, până când „poc”. Toate lucrurile închise sub capacul mintal, fierte și putrezite, toate afară. Ecouri materne

Era în biroul lui pe canapea, când citise titlul ziarului de astăzi:

„În decursul acestei dimineți, femeia care acum 32 de ani își ucisese fiul, a murit din cauza unui infarct, în închisoare”. Un moment de neatenție și slăbiciune fusese de ajuns pentru a da drumul bulgărelui căruia i se datora avalanșa.
Acum stătea pe bine cunoscuta lui „minge de lună”, așa cum obișnuia să își denumească perna imensă pe care dormea. Fusese odată albă, dar de-a lungul anilor se făcuse un gri pe care mama lui nu îl suporta, dar nici nu avea un interes în a cumpăra una nouă. Mai bine își făcea băiețelul să doarmă într-o altă cameră.
Fusese trezit de un țipăt. Nu îl auzise cu adevărat, dar acum era într-o amintire. Era una din acele amintiri care se scaldă în ceața uitării, dar mai iese câteodată ca să îți încurce existența și așa precară, ca un joc grotesc de cucu bau. Retrăia momentul în care ori îi fusese încheiată copilăria, ori îi fusese decis că nu o va pierde niciodată. Nu reușise să se decidă până în prezent.

Un al doilea țipăt răsună prin cameră și deși știuse exact ceea ce are să se întâmple, tot tresări cu putere și inima îi făcu o tumbă dureroasă. Nu mai voia acest moment. Un moment asemenea era îndeajuns pentru trei vieți și jumătate, iar el nici nu mai avea una.

Frica, precum o pătură înghețată, îi făcea micul trup, plin de vânătăi și atât de slăbuț, să tremure cu entuziasmul unui epileptic. Știa ce se va întâmpla și totuși se comporta ca și cum ar fi o surpriză. Nu voia să se ridice, dar se ridică. Cu siguranță nu voia să se îndrepte spre ușa amenințător de neagră…dar se îndreptă. După doar patru pași pe podeaua murdară, cu piciorușele lui reci și moi, liniștea fusese penetrată de un alt țipăt plin de durere și teroare. Mai aveau să fie două, doar două, dar cu ecourile ce avea să facă? Aruncă o privire în spate la „mingea lui de lună” și apoi la semiluna care era vizibilă pe geamul prăfuit.

Cât își dorea să fie luat de acolo, să doarmă acoperit de praf lunar și luminat de stele, dar asta nu avea să fie niciodată.

Penultimul țipăt, cu duhoarea lui galbenă, disperată, îl făcu să își întoarcă fulgerător privirea spre ușa, care stând închisă în veci, i-ar fi făcut cel mai mare bine. Cu lacrimi împăienjenindu-i privirea, parcurse distanța până la ea, târșâit și făcând mai mulți pași decât era nevoie. Puse mâna pe clanță, o nimeri din a doua încercare. Cu siguranță nu voia să deschidă acea ușă. Cu siguranță nu voia să se automutileze, dar o făcu. Este bine de știut, că această deschidere a ușii era inevitabilă. În diferitele scenarii, doar conținutul camerei diferă, interacțiunea cu încăperea rămâne eternă printre firele realității.
De obicei ușa scârțâia, toate ușile din casa lor o făceau. Nu era niciun bărbat în casă cu excepția lui, iar el era mult prea tânăr să își îndeplinească atribuțiile, deși mama lui nu era de aceeași părere. De obicei ușa scârțâia… Va avea o viață plină de „de ce?” pentru că, în momentul acela…se deschise fără niciun sunet, lăsând lumina albă și rece să iasă.

Mirosul din cameră era unul greu, unul negru.

În mintea lui un singur gând îi trecu prin cap: miros malefic. Mama lui dădea cu mopul și fredona un mic cântecel. Îi amintea de cântecelele de la bâlci, dar acesta avea un ton mai grav, era mai lent, mai apăsat. Balta de sânge se întindea aproape pe toată podeaua, iar mopul, deși încerca, nu făcea prea multe. Șoldurile mamei lui se plimbau de la dreapta la stânga în ritmul cântecelului. Mămica lui fusese întotdeauna o femeie voluminoasă, iar acum băiatul ar fi spus, că semăna mai mult cu o zgripțuroaică acoperită cu sânge și oribilă.

Pe o sârmă agățată dintr-o parte în cealaltă a bucătăriei stăteau atârnate două picioare de aceeași mărime cu ale lui, jupuite de piele.

Singura porțiune de unde deduse faptul că acestea aparținuse cândva într-adevăr unei persoane era laba piciorului. Acolo mai stătea relativ intactă pielea. Micile imperfecțiuni se datorau motivului, că unghiile fuseseră smulse. Lângă ele, mai erau bucăți de carne, pe care însă nu le putuse identifica. Nici nu încercă prea tare. Nu voia să vadă nimic, dar observa totul.
Pe masa la care mâncase de atâtea ori, zi după zi, pe locul unde avusese momente atât de fericite, dar și atât de îngrozitoare, stătea și se uita holbat la el, cu ochi ce nu vor mai avea să vadă, un cap.

Chipul era inexpresiv cu gura puțin întredeschisă, lăsându-se să se vadă doi dinți prea mari și puțini urcați unul peste celălalt (îi va repara mai târziu cu un aparat dentar mult prea scump).

Ochii erau sticloși și larg deschiși. O peliculă de ceață mortuară îi acoperea, dar se putea vedea și o pată maro, crescută parcă precum mucegaiul, peste privirea odată albastră și veselă. Fața era palidă, ba chiar puțin albăstruie și acoperită cu câteva pete de sânge. Având în vedere că totul în această cameră era acoperit cu straturi groase din substanța întunecată, curățenia chipului contrasta puternic. Era un punct de marmură albă, înghețată într-un infern.
Noțiunea timpului dispăruse odată cu intrarea în cameră. Dacă ar fi fost mai atent, ar fi observat această dispariție temporală totală. Un ultim țipăt îi retezase observarea eternă a propriului chip, întins ca premiu pe masa mamei lui. Nu mai era literalmente un țipăt, deoarece corzile vocale plesniseră la cel precedent. Era mai mult un mormăit sinistru, purtător al durerii autorului. Era un sunet familiar. Întotdeauna își ascultase vocea cu plăcere.

Nu îi atrase atenția doar lui ci și femeii masive care curăța.

Acum ambii (cei măcar pe jumătate vii) își îndreptară privirea spre băiatul micuț și slab, chircit într-un colț. El se potrivea cu mediul înconjurător, fiind scăldat în durere și teroare. Cu un oftat nemulțumit, ca acela al unei profesoare aflând încă o poznă făcută de elevul ei „problemă”, mama lui luă un satâr înfipt în lemnul unui dulap și se duse să rezolve ceea ce era nerezolvat. Nici măcar nu ezitase. Își privise unicul fiu în ochi și cu un chip lipsit de emoție, îl prinse de părul scurt și năclăit de sânge și îl ridică până la nivelul șoldului. Corpul plăpând mai scoase un scheunat precum cel al unui animal mic, rănit. Mai răsunară niște râgâieli când femeia nu reuși să îl decapiteze dintr-o singură lovitură și asta fusese totul. Capul îl aruncă într-o chiuvetă pentru a fi spălat, iar corpul lăsat pentru moment în locul unde murise.

Asistase la propria moarte. Se uita când la spatele mamei lui, când la propriul corp zăcând fără viață. Teroarea era prea mare, așa că îi scăpă fără a-și da seama un oftat. Nu era cine știe ce, dar fusese de ajuns. Corpul femeii se încordă și, cu o mișcare mult prea rapidă pentru a fi cu adevărat umană, se întoarse, purtând o privire plină de ură și mânie.

Când dădu cu ochii de unicul ei fiu, surpriza rupse căutătura ucigașă. Pe un ton oarecum descumpănit și extenuat, spuse:

─De ce nu vrei să mori?

Aceasta fusese o interogație care își va arunca ecoul mult în viitorul lui. Nu știuse până în acel moment ce înseamnă adevărata groază, groaza în cel mai înalt punct al ei. Poate că dacă ar fi observat totul nevăzut, nici nu ar fi știut.
Privirea mamei lui în acel moment fu cea care îi puse la picioare un fel de curaj neclintit în fața viitoarelor primejdii. Nu pentru că l-ar fi îmbărbătat în vreun fel, dar pentru că nimic nu s-ar fi putut compara cu groaza din clipa aceea.
Mai mult un mugit decât un sunet omenesc răsună din gâtul nefericitei doamne. Nu era reacția pe care o mamă ar fi trebuit să o aibă aflând că fiul ei trăiește. Ca un adevărat monstru mitologic, începuse o fugă cu capul înainte înspre al prinde. Nu reacționă, fiind împietrit de frică. Nici măcar nu ar fi știut ce să facă, așa că alesese ce ar fi ales orice alt copil: să își închidă ochii și să aștepte inevitabilul. Îi ținuse închiși o clipă, poate mai puțin…poate mai mult, dar când îi deschise, era în spatele unei uși închise. Femeia se trântea acum neobosită în aceasta. Strigătele ei erau la fel de frecvente ca și pumnii în lemnul care încet, ceda rezistență.

─Mori, mori, mori! Diavolule! O să te mănânc! O să te fierb! Te pun la păstrare și apari ca fel principal și la masa de Crăciun, nenorocitule!

Atât de multă mânie era prezentă în vocea pe care o cunoscuse ca fiind iubitoare, mânie și poftă de sânge. Se retrase cu ochii înecați în lacrimi, în colțul cel mai îndepărtat al camerei. Acolo încerca din răsputeri să nu mai audă strigătele îndreptate, ca niște cuțite, înspre el. Își puse mâinile peste urechi, iar ochii îi ținea strâns închiși. Avea genunchii adunați la piept și hohotele sale de plâns aproape că acopereau orice alt sunet. Refuza să își deschidă ochii. Nu îi deschise nici atunci când o parte a minții lui înregistră că stătea într-o baltă de o căldură acră și nici atunci când ușa cedă.

Trecuse mult timp până să își dea seama că nu mai aude nimic.

Tremurând și având nevoie de multă bravură, reuși să crape o pleoapă pentru a se uita la ce se întâmplă în jurul lui. Era din nou în biroul lui, în prezent, pitit într-un colț, mustind într-o baltă de urină. Își deschise ochii de-a binelea și inima parcă începu să i se mai liniștească. Fiecare trebuia să trăiască cu propriul trecut, propriile traume, dar cum poți trăi cu ele când acestea schimbă realitatea? Ce mai rămânea real din ceea ce era el?
Observă, după un timp petrecut holbându-se în gol la pereți, că încă mai ținea ziarul, acum mototolit, într-o mână încleștată. Îl luă și îl întinse pe podea, departe de balta dezgustătoare. Lacrimi începură să îi cadă încet, transformându-se treptat în hohote de plâns dintre cele mai dureroase. Se uită la imaginea cu fața atât de familiară, schimbată doar de anii grei din închisoare și oftă.
─ Of… mami! Nu, nu, nu!
Țipa acum și pentru prima dată de când se sfârșise normalul, frica și tristețea se transformau în mânie.
Autor: Bianca Bândilă

Protagonistul din Black Panther, Chadwick Boseman, a decedat la vârsta de 43 de ani!

"în Știri" "de POV21"
Black Panther

Lumea „Black Panther” este îndoliată. Protagonistul, Chadwick Boseman, a decedat la 43 de ani. Familia actorului a anunțat în această dimineață vestea cutremurătoare pentru fani.

Ce l-a ucis?

Se pare că actorul suferea de cancer de colon, ceea ce îi provoca stres de patru ani. Însă Boseman a trecut cu vederea și a fost foarte discret cu boala lui.

Regele T’Challa din Wakanda, zis și supereroul și războinicul Black Panther din filmul cu același nume, este rolul pentru care îl vom venera și de acum înainte. Filmul, lansat în 2018,
regizat de Ryan Coogler, este despre supereroii de culoare și conducerea unui popor într-un alt timp, fiind nevoit să se lupte cu trecutul țării asupra căreia este conducător.

Black Panther” este producția cinematografică prin care Boseman a obținut primul său film Marvel. De asemenea, actorul de culoare este cunoscut și pentru contribuția sa ca și jucător de baseball în „42”, interpretându-l pe Jackie Robinson, dar și în „Get On Up”, cu avându-l ca rol pe cântăreţul James Brown.

După primul film „Black Panther”, regizorul și actorii au în lucru partea a 2-a. Moartea actorului, însă, le dă peste cap filmările.

Co-creatorul serialului de desene animate Scooby-Doo, Joe Ruby, a murit!

"în Știri" "de POV21"
Joe Ruby

Joe Ruby, co-creatorul faimosului serial de desene animate, Scooby-Doo, a murit la vârsta de 87 de ani.

Scriitorul de animație s-a stins din viață din cauze naturale miercurea aceasta, în Westlake Village, California.

„Joe Ruby a făcut diminețile de sâmbătă speciale pentru mulți copii, inclusiv pentru mine. El a fost unul dintre cei mai rodnici creatori din industria noastră, care ne-a dăruit unele dintre cele mai prețuite personaje din animație. A fost o plăcere sa îl avem în studioul nostru. Scooby-Doo a fost pe micile ecrane un tovarăș îndrăgit pentru mai mult de 50 de ani, care a lăsat în urmă o trainică moștenire. Noi cei de la Warner Bros. Animation avem privilegiul și onoarea să ducem moștenirea mai departe și le trimitem cele mai calde gânduri celor dragi lui.“ a declarat președintele Warner Bros. Animation, Sam Register, pentru Variety.

Împreună cu Ken Spears, Ruby a creat iubitul desen animat, în care Velma, Fred, Daphne, Shaggy și Scooby-Doo rezolvă crime.

Din cei 87 de ani, a trăit 63 de ani împreună cu soția lui Carole și a avut 4 copii și 10 nepoți.

Află aici când ne luam adio de la copilărie.

Neîncrederea în medici a ucis un bărbat ce a refuzat tratamentul împotriva COVID-19!

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Neîncrederea în medici

Un caz șocant a zguduit lumea presei și a medicinei. Chiar sâmbătă, 18.07, un bărbat de 50 de ani s-a stins după ce a refuzat tratamentul cu un medicament nou apărut pe piața românească împotriva Covid-19. Cauza a fost neîncrederea în medici. Pacientul a fost adus la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” având o stare stabilă, așadar putându-se demara procedee pentru ca acesta să scape teafăr de pe urma infectării.

Ce s-a întâmplat mai exact? Bărbatul a fost exemplul clar al neîncrederii în medici după tot haosul din ultimul timp. El a primit toate detaliile despre medicamentul Remdesivir, a refuzat cu desăvârșire să-l primească, crezând că fiind un tratament abia apărut în România va fi doar un „cobai” pentru testarea lui.

Cu siguranță că acea persoană și-ar fi dorit sa fie salvată… Dar, după părerea mea, era un om cu principii solide, clădite de-a lungul celor 50 de ani, care nu i-ar fi permis să fie o simplă jucărie a unui stat incapabil de a-și ține locuitorii aproape. Noroc cu frica de moarte, căci altfel… La câte dovezi de încredere „am primit”… am putea sa rămânem fără România! O să ajungem sa refuzăm medicamente doar pentru că nu știm ce să credem!

Acest caz ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru mulți din vârf!

Trecem cu adevărat printr-o perioadă dificilă. Traversăm momente pe care nu aș fi crezut vreodată că le voi vedea cu propriii ochi. Această ipoteză pornește de la absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru: sănătate, viață socială, alianțe politice, relațiile dintre oameni.

Totul pare distrus, pare că suntem cu toții cu ochii în patru ca nu cumva să fim mințiți sau păcăliți de cei din jur.
Așa, cred eu, s-a ajuns la o neîncredere generală în oamenii care își oferă întreaga viață pentru a ne ajuta.
În afară de faptul că ne-am pierdut încrederea în cei ce ne conduc: miniștri, în președintele țării, în responsabilii cu luarea deciziilor, mulți am pierdut încrederea în fundamentul pe care îl au unele legi, motiv pentru care oamenii au început să iasă în stradă ca să-și strige nemulțumirea. Sunt printre noi cetățeni care se simt trădați de conducerea statului, căci au văzut cum acești oameni sfidează regulile de bază din această perioadă.

În afara de asta…mulți am pierdut încrederea în medici

În oamenii care încearcă sa ne ajute să ducem lupta cu virusul ucigaș ce bântuie printre noi. Pe aceștia ar trebui să-i venerăm, pentru munca incredibilă pe care o depun, pentru toate studiile făcute în ultimele luni și toate orele petrecute în spitale.
Din păcate, prin apariția unor teorii care pun la îndoială gravitatea sau chiar existența virusului, cetățenii nu mai cred în nimic. Dovadă și nerespectarea regulilor din prezent din localuri, de pe plajă și creșterea numărului de cazuri. Astfel riscăm reîntoarcerea la starea de urgență.

Managerul Spitalului Covid Timișoara a declarat pentru Digi24 că „nu putem să facem bine cu forța”, și are dreptate. Pacienții au dreptul de a alege. Dar calea pe care ei o urmează poate fi ghidată de o mare doză de omenie între noi, de bun simț, de înțelegere.

Avem nevoie să ne lăsați cu afecerile și cu jocurile voastre politice! Mor oameni pentru că nu știu dacă le dați cu adevărat ceva bun pentru sănătatea lor!

Ca de altfel, pacientului decedat i s-a prezentat tot ce trebuia despre medicamentul Remdesivir. Așa că nu aș vedea alt motiv al refuzului. Auzind că este un tratament nou a fost speriat, a crezut că vor să se facă experiențe pe el… Oare de ce?
Acest nou medicament este produs de Gilead Sciences, iar tratamentul se face pe cale injectabilă timp de 5-10 zile. Efectul constă în oprirea înmulțirii virusului din corpul uman. Remdesivir este studiat, printre altele, de European Discovery. În laborator a avut rezultate bune asupra necuvântătoarelor și împotriva altor virusuri, precum: MERS, SARS, Ebola.
Dacă tot vorbim despre aceste rezultate bune, ce ar putea vesti sfârșitul unei pandemii, haideti să vorbim și despre ceea ce lasă în urmă.

Încrederea în medici trebuie păstrată, așa ne putem salva viața!

Pentru mai multe informații despre situația spitalelor în timpul pandemiei, citiți următorul articol.

Astăzi, 14 iulie, se împlinesc 10 ani fără Mădălina Manole!

"în Știri" "de POV21"
Mădălina Manole

Astăzi se împlinesc 10 ani de la moartea controversată a artistei Mădălina Manole, cea care a transmis țării întregi emoția unui glas cuprins de dor.

Fata cu părul de foc – o voce hotărâtă să se oprească din creație chiar în ziua aniversării celor 43 de ani…

Viața a dus-o pe iubita cântăreață în praguri extreme, lupte interioare, care au făcut-o să cedeze și să ajungă să-și pună capăt zilelor. Astfel, în data de 14 iulie 2020, când trebuia să se bucure de cei 43 de ani de existență, aceasta a înghițit furadan (este pesticidul cu cel mai mare grad de toxicitate; 1 ml de substanță ingerată poate fi fatal).

Ulterior, a fost găsită moartă în locuința din Otopeni. Pentru o lungă perioadă de timp, familia Mădălinei a pus vina morții asupra soțului artistei, Petre Mircea.

Conform unor surse biografice, înainte să se sinucidă, solista s-a filmat în oglindă, transmițând un mesaj pentru soț. În urma găsirii filmării, dar și a unei scrisori lăsate de Mădălina Manole, tatăl ei a decis să facă publice ultimele cuvinte. Astfel, acestea au fost:

„Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să mă gândesc că trebuie să mă opresc aici! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu! Voi toţi mă iubiţi, şi mi-aţi arătat asta, mereu. Şi totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa!

Mi-a dăruit Dumnezeu cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru. Cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Nu le merit, nu ştiu ce să fac, să am grijă de ele, cum să am grija de ele, cum să le fiu de folos.

Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu. Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata. Poate mă va ierta, mai tarziu! Cand va fi mare! Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Şi să-l iubeasca mult pe Puiu, rămâne sufletul meu. Pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui. Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani pentru pui mic (şcoli) şi … pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela”

Îndurerați, câtiva colegi de breaslă care au iubit-o au transmis astăzi mesaje ce vor ajunge la iubita stea.

Dan Negru se arată foarte afectat de durerea ce a cutremurat muzica românească cu 10 ani în urmă. A postat pe Facebook câteva cuvinte profunde, dar care vin cu explicații asupra cazului:

„O văd din nou pe Mădălina Manole prin ziare. S-au făcut 10 ani de la moartea ei… N-am știut niciodată cum să-i explic Mădălinei de ce televiziunile n-o mai voiau. Era perioada în care televiziunile românești descopereau publicul comercial 18-49 ani și orice li se părea «old» sau cu aer românesc era respins. Moral, noi toți ăștia care ne-am făcut treaba prin televiziuni sau prin media în anii ăia suntem criminalii Mădălinei. Noi, toți asasinii ei!”

 

Ioana

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Ioana

sau îngerul exterminator cred că
ți-ar plăcea să te numesc acum
cică suntem în postmodernism deci nu
mai stric plăcerea poemului să trecem
așadar la david
lynch îți spune bufnițele nu sunt
ceea ce par mereu ai iubit
semiobscuritatea
permiteți accesul maimuțelor pe muntele sinai
pledezi inutil pentru clemență acum ești fată
mare responsabilitate pe capul tău ești
ultimul miel din sufragerie eu sunt cuțitul și
bunuel e dumnezeu ce spui
cam târziu să revenim la tarkovsky dar
dacă vrei ia de-aici nostalghia că stalkeri
ai deja mă tem că nici pe tinder nu ne mai
putem ascunde trecutul
pare un loc sigur pe-atunci credeam
amândoi în solipsism
acum plouă apari într-o semnătură
de-a lui saramago moarte niciodată
moartea te-aș despărți în silabe dar mă
tem că iar ai să te frângi și am rămas fără
coaste putem sta blocați în salon sau în
biserică tu alegi ai dreptate e
același lucru mai bine sărim gardul
de la cimitir e liniște unde ai fost pentru o
secundă credeam că ai plecat mereu am
știut că așa morți suntem cei mai frumoși
păcatul meu a fost că te-am redus la un
poem și iată că nu mai am dreptul la o
altă viață fată iubire dar tu ai să te
reîncarnezi într-o bufniță o să mă cauți cu
bunuel tarkovsky kubrick lynch și cu alea
patru vocale din numele tău cu doi de a ai
șanse să mă găsești la alcoolicii anonimi
mai bine dezbracă-te fă-ți o mătură din
coastele mele și zboară peste moskva

până în ziua de azi nu s-a găsit o
explicație rațională pentru dispariția iubirii
în micul orășel idiosincrasic
bucureștwin peaks

Autor: Darius Brașov


Acest text a fost premiat în cadrul concursului de poezie și proză, ediția I, organizat de revista POV21 în mai și iunie 2020.

Anonymous susțin că moartea unor artiști NU a fost întâmplătoare

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Anonymous

După o perioadă relativ lungă de inactivitate, faimosul grup de hackeri denumit „Anonymous” și-a făcut din nou simțită prezența, ajungând în timp record în atenția miilor de oameni. Aceștia au încărcat în data de 28 mai 2020 un videoclip pe pagina lor de Facebook, în care susțineau că printre cele mai îngrozitoare departamente ale poliției se numără și cel din Minneapolis, având în spate o întreagă listă pătată de violență și corupție. Deși comportamentele rasiale și brutalitatea de care dau dovadă polițiștii față de persoanele de o altă etnie a fost evidențiată odată cu uciderea nedreaptă a lui George Floyd, acestea au existat și în anii precedenți.

Conform celor spuse de Anonymous, în ultimele două decenii au fost înregistrate în Minnesota peste 100 de decese, respectiv 139, marea majoritate dintre ele fiind mușamalizate, fără ca întreaga poveste să ajungă măcar la ochii publicului. În asemenea cazuri, polițistul este singurul căreia i se oferă șansa de a relata cele întâmplate la locul faptei. Dar cum rămâne cu partea de adevăr a victimei? Cum rămâne cu jumătatea poveștii care stă ascunsă printre dosare și minciuni?

Anonymous se întorc cu dezvăluiri șocante

Așa cum ne-au obișnuit și până acum, cei din Anonymous știu să pună punctul pe i atunci când trebuie, scoțând la iveală lucruri inimaginabile. Aceștia au dezvăluit recent implicarea unor personalități importante într-o rețea de trafic de minori, și anume în rețeaua condusă de Jeffrey Epstein. Acesta a fost un miliardar și filantrop american, arestat în data de 6 iulie 2019 sub acuzația traficului de minori în Florida și New York. Deși moartea lui Epstein a fost catalogată drept sinucidere de către examinatorul medical, avocații acestuia au continuat să privească adevăratele cauze ale decesului cu scepticism. Printre cei care se presupune că ar fi implicați în această rețea se numără Donald Trump, Ivanka si Ivana Trump, Naomi Campbell, Tony Blair, Michael Bloomberg, Kevin Spacey si Mick Jagger.

Dacă vrei să citești un articol de opinie privind personalitatea politică, Donald Trump, dă click aici.

Cum a fost afectată viața altor persoane din cauza acestei rețele?

Anonymous aduce în discuție o nouă teorie cu privire la cauza morții unor persoane din industria muzicală. Artiști precum Avicii, Chris Cornell sau Chester Bennington s-au stins din viață în urma sinuciderii, însă acum ne este prezentată o cu totul altă variantă. Aceștia au fost reduși la tăcere deoarece aveau informații legate de rețeaua de trafic de minori.

Numele menționate mai sus nu sunt singurele care apar în lista prezentată de Anonymous. Printre ele se numără și Paul Walker, Michael Jackson, Marilyn Monroe sau solistul trupei Nirvana, Kurt Cobain. Aparent, acesta ar fi avut o legătură directă cu rețeaua respectivă deoarece numele soției sale, Courtney Love, se afla pe o posibilă listă a unor celebrități care aveau acuzații serioase în ceea ce privește traficul de minori.

Pentru un articol privind sinuciderea divei de la Hollywood, click aici.

Pe lângă artiștii muzicali, se presupune că au existat și alte persoane care aveau conexiuni cu rețeaua respectivă, precum Prințesa Diana. Se crede că aceasta se afla în posesia unor informații incriminatorii la adresa familiei regale, vizând participarea acesteia într-o rețea de pedofilie. Determinarea Prințesei Diana de a vorbi public despre aceste evenimente ar fi putut reprezenta motivul care i-a semnat sentința la moarte. Oficial, decesul acesteia a fost cauzat de un accident rutier, însă nimeni nu poate spune cu certitudine ce se află în spatele cortinei sau unde este locul adevărului în cele întâmplate.

Există pretutindeni diferite interpretări sau variante asupra aceluiași eveniment, continuând să apară tot mai multe scenarii sau teorii conspiraționiste. Odată cu trecerea timpului, avem acces la mai multă informație sau ne sunt dezvăluite detalii de care nu eram conștienți până în momentul prezent. Adunând informație, suntem tot mai aproape de a aduna putere, iar din acest motiv, Anonymous poate fi considerată o grupare de temut sau chiar o amenințare față de funcționarea sistemului. Aceștia ne arată ce restul se chinuie să ascundă.

S-a stins din viață actorul Vladimir Jurăscu, la vârsta de 93 de ani!

"în Știri" "de POV21"
Vladimir Jurăscu

S-a stins din viață Vladimir Jurăscu, la vârsta de 93 de ani, actorul care s-a dedicat trup și suflet Teatrului Național din Timișoara.

Bătrânețea se pare că l-a ajuns din urmă, deși plăcerea sa de a trăi era de nestins. Aniversarea celor 93 de ani împliniți recent a fost și ultima pentru actor.

Timp de 45 de ani, Vladimir Jurăscu și-a pus amprenta fantastic asupra Teatrului Național din Timișoara. Printre bagajul de peste 350 de roluri interpretate, se pot număra: Regele Lear, Sile în „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, Despot în „Despot vodă”, după Vasile Alecsandri, Agamiță Dandanache în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale.

Să vă fie țărâna ușoară, maestre! 

 

Iartă-mă

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Iartă-mă

Iartă-mă, în noaptea asta am vrut să mor
Să mă îngrop singura
Întru mormânt minunat, roz
Ia uite, privește atent
Cadavre îndrăgostite
Miros cu toate agale
În întuneric, luminate
Trandafirii roz…
Privește, un sicriu din zahăr…
Infulecând, m-am înecat
Cu cireșele stricate
Puse de mult la căpătâi…
Hai, iartă-mă am vrut și eu să mor
O dată în noaptea asta
O dată… am vrut să fiu regina morții
Dar, iartă-mă că m-am trezit
Din minunatul vis
Și iar cu stilou-n mână
Îți scriu tot felul de prostii
Mai iartă-mă o dată
Căci oi muri o dată, cândva
Si dintr-un mormânt roz
La dans te-oi invita

Autor: Nicoleta Giurgi

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă!

"în Știri" "de POV21"

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în locuința sa. Din ultimele informații, acesta a fost găsit în stare de putrefacție, vecinii nu l-au mai văzut de ceva timp.

Costin Mărculescu a decedat, însă nu se știe când. Acesta a fost găsit mort, probabil de trei zile, în stare de putrefacție avansată, în apartamentul său, iar persoanele care l-au văzut înainte să „dispară” au declarat pentru Extra Night Show prin corespondentul Horațiu Tudor că acesta arăta foarte rău.

Costin Mărculescu a fost găsit prăbușit în cadă.

Acum doi ani a publicat un mesaj care i-a cutremurat pe apropiații săi:

„Probabil peste un timp… nu ştiu când voi pleca printre stele.. .vă mulţumesc tuturor care aţi fost sub o formă sau alta alături de mine şi aţi fost în momentele mele fericite sau grele. Nu pot să le mulţumesc celor care m-au înjurat, criticat, bârfit peste tot la tv, în presă, în mass media sau oriunde fără să mă cunoască. Asta e. Mădălina Manole a ştiut ce face şi de ce o face… ştiţi de ce au murit MULŢI mari artişti ??? De inimă rea”, a scris actorul pe Facebook.

 

Derulează înapoi