Tag archive

început

Lume inversă

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Lume inversă

Nu aveți ochi pentru a auzi
strigătele de disperare ale unui suflet plumbat
și urechi pentru a vedea ecoul spulberat
ce se pierde sub privirea lăcrimată.

Nu aveți nas pentru a gusta fumul dulce
strecurător sub crăpăturile minții tulburate
și buze pentru a mirosi
ura ce se împrăștie sub ceasul sălbatic.

Nu aveți brațe pentru a zbura deasupra
unui cântec al timpului infinit
și picioare pentru a lua blândețea
ce se păzește să nu fie izgonită.

Nu aveți un început pus într-o mângâiere
așteptată să se desfete
și o încheiere pentru a salva
adormitele figuri pierdute.

Autor: Motoc Maria Ecaterina

O nouă zi este un nou început

"în De simțit" "de POV21"
început

Începe ziua devreme. O nouă zi este un nou început. Gustă din răcoarea și puritatea dimineții. Încarcă-te cu vibrațiile pozitive alături de o cafea.

Mereu o nouă zi este un nou început, trăiește-o cu speranță, fără durerea și dezamăgirea zilei de ieri. Trecutul este ca și un fluture, dacă îl atingi prea mult nu va mai zbura niciodată. Speranța moare ultima. Strălucește cel mai puternic. Las-o să ardă în propria ei lumină, iar când simți că se stinge, schimbă-i becul. Găsește motive să o menții.

Mintea este un instrument magic, de vise și speranțe. Prin urmare, imaginează-ți! Fii creativ și colorează-ți lumea în pigmentul tău preferat.

Nimeni nu îți impune cum să vezi lucrurile. Trebuie să ajungi propriul tău artist preferat. Ai doar o pânză în față. Uneori greșești, poate din grabă, și nu poți șterge. Dar poți acoperi cu o idee mult mai bună. Și această gafă poți să o transformi în artă. La fel este și în viață. Trece atât de repede, iar timpul este atât de prețios. Nu îl lăsa să plece în depărtare atunci când e frig, nu e o pasăre călătoare. Dacă l-ai lăsat să zboare nu se va mai întoarce niciodată de unde a plecat. Nici atunci când va fi cald.

Fericirea nu poate fi o alegere.

E normal și natural să avem stări diferite. Există totuși o limită pe care noi o putem controla. Mereu între răul mai mare și cel mai mic îl vom alege pe cel mic. Poți suferi luni, sau o poți face câteva zile. Gândirea pozitivă este cea care îți poate trasforma viața radical. Durerea sufletească te doboară, nimic nu-ți mai pare că te ajută. Dar de ce să privești în jur dacă te ai pe tine?

Impune-ți! Chiar dacă pare imposibil.

Când vei reuși să îți rezolvi singur greutățile, vei ieși din întuneric cu adevărat. Gândește-te atât de profund la problemele tale și la cât de mărunte pot fi. Și cât de ușor pot fi despicate. Sau renunță din a mai gândi și eliberează-ți mintea. Mergi într-o pădure. Deconectează-te de la cotidian pentru a putea să te conectezi la natură. La energia acesteia. Meditează, ai atâtea lucruri pe care le poți face. Chiar dacă acum stăm în care, nu înseamnă că lucrurile acestea nu există.

Închide-ți ochii și concentrează-te pe respirația ta. Nu te gândii la nimic, nici la ce faci în acel timp. Este timpul să te conectezi la tine însuți. La mintea ta bulversată și subconștientul tău care scoate în evidență doar părțile negative. Îl putem cataloga ca pe un depozit de fotografii. Iar lumina este îndreptată mereu spre cele patetice și neclare.

Acum trebuie să scoatem în evidență cele reușite și clare. Sunt mai multe decât cele nereușite. Răbdare, caută puțin prin ele și le vei descoperi. Privește-le și fi mândru de ele! Redescoperă și învață să te cunoști mai bine. Ești mult mai minunat/ă decât ai putea să crezi. Iar după toate acestea respiră cât de adânc poți și zâmbește.

Învață să trăiești. Să savurezi toate momentele vieții. Fie bune sau rele. Bucură-te de fiecare început!

După o zi obositoare, pregătește-ți ceaiul tău preferat. Ia o carte bună și ieși din lumea reală pentru câteva minute bune. E momentul tău de pace și liniște. Zâmbește. Ai reușit și astăzi.

Un alt fel de început

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
început

Ce mai faci? Mai știi cum a început totul?

Câte guri rele și câte din cele bune șoptesc să nu mai fii cine ești cu adevărat. Ai momente în care vrei să renunți la tot și tu, și îți cunosc sentimentul!

Pe buzele lor văd și crini și mărăcini… Mă las totuși precum o petală roșie în vântul de toamnă al culorilor cărămizii. În inima mea este un iad continuu, am învățat să mă iubesc și să îmi depășesc limitele. Și după această aventură, e al naibii de bine!

Mi se flutură rochiile de sentimente, sunt o rază pe care majoritatea își doresc să o îmbrățișeze.

Și da, am fost și izgonită, excentrică, exuberantă, nemiloasă, dar cu sufletul împăcat și lipsită de frustrări.

Lumea această trăiește în nepăsare, o capcană, dar uită ce înseamnă a simți. Uită să se bucure de un nou început. Am uitat cu toții satisfacția de a trăi momente de dragoste primordială, să știi să te oferi când e momentul…

Și eu sunt durerea și totuși misterul din mintea oricui. Rea și iubitoare. Poate și o pacoste!

Să nu mă urășți, tu, băiete, pentru ceea ce puteam fi. Lasă-ți mintea atât de liberă și privește sincer cum iubirea ne suspină. Nu îmi judeca lipsa prejudecăților și vioiciunea din ochi…

A fi atractivă nu este deloc ușor. Trebuie să știi să dansezi cu frumusețea propriul tău ego; bine, și să ai o doză de nepăsare.

Orgoliile sunt mortale pe lângă bărbații sinceri. Nu mă urăsc așa infernal, mă iubesc cu toată forța, evită să împartă nesiguranță și ocolesc minciuna. Așa sunt ei, privind lucrurile din altă perspectivă.

Am înțeles liniștea de a fi femeie și important este că nimeni nu ar reuși să mă îmblânzească de acum. Trăiesc de-asemenea la superlativ!

Oamenilor care refuză să trăiască, doar dă-le o șansă. Bine? Iar tu, fată dragă, dă-ți voie să înfloreșți, căci vorbele și sentimentele se vând ușor la cel mai apropiat colț. Frumusețea fără iubire este seacă, natura fără iubire este goală. Fii tu esența care umple golul acestei lumi.

Ai înțeles vreodată ce se întâmplă în iubire? Poate trăi o femeie doar cu atingeri? Poate nebunia este mai mare decât ai fi crezut!

Mult timp am crezut că sunt o boală pentru ei, o parte a sufletului lor care are puterea de a-i distruge. Și? Avem puterea de a alege.

Dar tu, băiete, mai știi cum e să fii fericit? Atunci nu te adânci în ceva ce știi că nu va funcționa. Cască ochii și joacă alte cărți. Deschide-ți aripile spre cea care îți merită osteneala.

Și pe mine…

Gândurile pe care le port mă salvează, dar sunt și neiertătoare. Da, așa mi-am numit instinctele! Salvarea mea… Am lăsat-o pe ea să mă definească cu totul.

Nu te-ai săturat de priviri murdare și înșelăciune? Minte-te! Altfel nu poți trăi. Fără încredere, eu nu aș avea niciun rost, emoțiile mi-ar nimici viața și odată cu ea și acei oameni pe care i-aș fi hopnotizat cu zâmbetul meu.

În cele mai mărunte lucruri, acolo există cu adevărat ceea ce noi numim speranță. Aș spune că sunt prietenoasă. Sunt vocea ta feminină cu care te poți odihni în sfârșit.

Reprezint acel dram de libertate într-un ocean de primejdii. De-aia alții mă cataloghează ca îngâmfată și enervantă. A crede că aroganța și introvertirea sunt sinonime, este o confuzie gravă.

De unde își iau oamenii dragostea? Din amintiri, da, din pelicula lor pierdută!

Mi-a fost frică să nu mă îndrăgostesc de gândurile pentru el. Odată ce se terminau, schimbam muza.

Fredonez și, recunosc, sunt vicleană!

Mi-e imposibil să nu pășesc, dragule, spre fiecare imagine cu noi. Îmi legi iluziile strâns de ceea ce nu credeam că poate fi vreodată ancorat.

Nici nu ai idee cât de nenorocită sunt la astfel de lucruri. Primejdios, așa-i?

Să-ți îmbulzeșți toate acele gânduri într-un perete infinit, să nu poți vedea realitatea de acest nor întunecat. Dar să treacă furtuna numai!


Isabel
Derulează înapoi