Tag archive

fotografie

Interviu cu Andreea Drilea – merită să faci sacrificii pentru visul tău?

"în Interviuri" "de POV21"
Andreea Drilea

Interviu cu Andreea Drilea – merită să faci sacrificii pentru visul tău? Fotografia nu mai este de mult un simplu hobby, ci o realitate culturală, estetică și economică cu implicații diverse în viața oamenilor. Unii retrăiesc amintirile cu persoanele dragi, prin expunerea imaginilor pe hârtia specială pentru fotografii, în timp ce profesioniștii, dar și amatorii, își formează sau o au deja, însă doresc să o fructifice, o pasiune despre care alții ar spune că este ușor îndreptată spre nebunie.

Așa cum am menționat și în articolul anterior, de curând am vrut să învăț mai multe despre arta fotografică. Cum puteam altfel decât cu ajutorul unui profesionist?

În timp ce dădeam scroll pe facebook am observat un anunț al unei pagini: ISEE shooting science, era vorba despre un curs gratuit susținut de doamna Andreea Drilea. Cum din cauza pandemiei, planurile tuturor au fost date peste cap, acest curs s-a ținut online, și avea în cuprins, bazele fotografiei, împărțite în 4 email-uri și eBook-uri. În fiecare email există și o temă specifică fiecărui eBook, pe care trebuia să o predai în termen de 2-3 zile, până apărea celălalt.

După terminarea cursului am avut ocazia să primesc și alte email-uri de la profa, în care se regăseau sfaturi atât pentru profesioniști cât și pentru cei care abia învață. Ce mi se pare cel mai frumos este faptul că oricând am o nelămurire, sau vreau să cer o părere cu privire la niște fotografii, profa este foarte deschisă și ne ajută mereu, bineînțeles și în limita timpului ei disponibil.

Faptul că ne este ca o prietenă și este deschisă cu noi m-a încurajat să îi ofer invitația de a-i lua un interviu:

1. Ce înseamnă fotografia pentru dumneavoastră și ce trecut aveți în legătură cu acest domeniu?

Eu sunt Andreea Drilea, iar cei mai mulți prieteni îmi spun Profa. Lucrez în domeniul fotografic de mai bine de 15 ani. Am acumulat experiență ca fotograf, profesor și formator, apoi graphic designer, iar de 5 ani lucrez ca Art Director într-o agenție de advertising. Am format sute de fotografi și am predat arta fotografică atât în învățământul de stat, cât și în mediul privat, în prezent la ISEE shooting science.

Sunt fotograf acreditat și formator din pură pasiune, motiv pentru care mi-am dezvoltat cunoștințele în domeniu, în permanență. Am la activ zeci de cursuri și webinarii despre fotografie, arte vizuale, design și marketing.

Pentru mine, fotografia este modul prin care m-am cunoscut și prin care transmit mesajul real despre cine și ce suntem. Fotografia este despre a comunica valoare, pentru cei ce au nevoie de munca noastra, a fotografilor.

2. Când v-ați gândit să profesați în acest domeniu și cum ați început această „afacere” cu mini  – școala de fotografie gratuită?

În 2004 am terminat Facultatea de Arte Vizuale, secția pictură de șevalet. Până în acel moment aveam acumulați 12 ani de școală în domeniul artelor vizuale și alți 4 ani în muzică și pian. Cu alte cuvinte, toată copilăria și adolescența mi-am petrecut-o într-un mediu artistic, boem la inceput cu multă literatură citită, partituri studiate, albume de artă rasfoite și istoria artei învățată aproape pe de rost. Apoi, cu timpul, totul a devenit din ce în ce mai creativ. Trecând prin acei ani de școală am realizat că, de fapt, pictura, grafica, fotografia etc. sunt unelte cu ajutorul cărora se produc imagini de impact, cu mesaj creativ și cumva asta m-a ajutat să evoluez artistic.

Imediat după facultate am intrat direct învățământ și devenisem profă de desen, predând în școli și licee arte vizuale. Cam 6 ani am tot predat pictură și desen, iar în paralel țineam cursuri de artă fotografică la Școala populară de arte din Brașov. Apoi, în 2010, am decis să creez un curs de fotografie ce să ofere întreaga experiență viitorilor fotografi. Astfel am fondat atunci ISEE shooting science.

Îmi doream să ofer oamenilor informații și cunoștințe valoroase, precum și educație fotografică.

Iar ISEE shooting science este instrumentul prin care transmit mai departe pasiunea mea pentru fotografie și imagine. Am înființat cursul ISEE shooting science în 2010, iar prin el ofer sprijin celor interesați, pasionați și/sau talentați în fotografie. Sprijin oamenii să se exprime prin imagini, le dau curajul să se expună cu asumare și să-și ducă mesajul către cei ce au nevoie de servicii precum fotografia creativă. Dorința de a împărtăși tot ce acumulasem pe parcursul vieții mi-a dat puterea de a renunța la un post sigur în învățământ și de a crea ceva inedit. Ceva ce știam sigur că au nevoie fotografii pentru a progresa și pentru a se dezvolta fotografic.

Am cunoscut foarte mulți oameni în acești 15 ani, i-am învățat tot ce știu eu despre fotografie, de la tehnică la imagine și apoi la concept și creație. Probabil au învățat de la mine ce înseamnă să ai pasiune în ceea ce faci și cum să o aplici și să te folosești de ea pentru a progresa continuu. Și mai mult ca sigur, ne-am câștigat ca și prieteni.

3. Care au fost așteptările dumneavoastră cu privire la această școală, și această pasiune? Vi le-ați întrecut? Dar așteptările celorlalte persoane din cercul dumneavoastra social?

Probabil cele mai concrete dovezi sunt mărturiile celor ce mi-au fost cursanți.

„Pentru mine ISEE a fost o experiență minunată. Am învățat teoria punând în practică, nu doar citind. Am aflat secretele unui aparat de fotografiat „profi”, am avut ocazia să particip la mai multe ședințe foto cu modele, hairstylist, makeup artist și toate cele. Am învățat să prelucrez imagini, asta ambalat într-o atmosferă caldă, cu oameni tare tare faini, calzi, constructivi, creativi, amuzanți etc.

Profa e energică, creativă, entuziasmată de ceea ce face, se vede pasiunea și o transmite mai departe. Recomand cu drag oricui, indiferent de traseul pe care îl are în viață!”

Sabrina C.

„ISEE a fost locul în care mi-am dat seama cat de greu este să faci o fotografie bună, cum trebuie să gândești un cadru și cum trebuie să interacționezi cu modelul.”

Sorin A.

„ISEE îți pune la dispoziție tot ce ai nevoie: teorie, multă practică, foarte multă răbdare, multă distracție și nu în ultimul rând, o profă bestială!”

Ramona G.

„Mulțumim Andreea Drilea pentru tot. A fost într-adevăr un curs în care am învățat multe despre fotografie, dar mai ales ne-am distrat copios.”

Diana M.

„Bună Profa’

Nici nu pot exprima în cuvinte bucuria și ce sentimente mă încearcă pe mine când primesc mail de la tine (îmi bate inima tare, tare de fericire) și bineînțeles că iar o să-ți mulțumesc pentru tot ceea ce face și pentru răbdare și timpul acordat! Cu riscul de a mă repeta ești cea mai tare profă’, cred că nu este zi în care să nu vorbesc despre tine și cursurile tale! Îți mulțumesc că de fiecare dată îmi spui ce greșeli fac, contează enorm pentru mine! Te îmbrățișez și te pup cu drag.

The Best Profa’”

Roxana A.

Adevărul este că nu am avut așteptări la început. Aveam nevoie să testez printr-un proiect pilot, să văd că funcționează și abia când mi-am demonstrat că am luat cea mai bună decizie să înființez această școală, am început să am pretenții de la mine. Cu fiecare zi care trece sunt cu un pas mai sus.

Cursanții mei sunt extrem de mulțumiți de evoluția lor, familia mea este mândră de mine, prietenii mă susțin și mă încurajează să merg mai departe și cumva îi văd că se străduiesc să mă convingă că e bine ceea ce fac. Evident că și încrederea în mine e cu totul alta decât era în urmă cu 10 ani.

4. Ce proiecte și evenimente viitoare vreți să desfășurați în cadrul acestei școli de fotografie?

Deși pandemia ne-a dat peste cap și ne-a stricat ritmul, pentru mine scoala ISEE shooting science trebuie sa continue. Sunt mult prea mulți cei ce au nevoie de îndrumare și educație vizuală. Ar fi chiar păcat să mă opresc aici. Simt că am această responsabilitate de a oferi lumii din cunoștințele mele.

O dată foarte importantă pentru ISEE shooting science este cea de 01 Octombrie 2020 când școala își deschide porțile virtuale și lansează cursul experientiale ISEE rookie, curs live online, curs interactiv unde fiecare viitor fotograf primește toată atenția și susținerea mea personală timp de 5 săptămâni. Sunt cursuri complexe, cursuri de la care nu ai cum sa nu pleci cu lectia invatata din “casă”. În viitorul apropiat mi-am propus să susțin aceste cursuri online cât mai bine și cât mai calitativ.

Iar marele plan este pe un termen mai lung și nedefinit încă. Mi-am propus să creez ateliere de fotografie cu teme specifice, pe care să le susțin în fiecare județ, acolo unde viitorii fotografi își vor manifesta interesul în acest sens. Încă oamenilor le este frică să se expună în grupuri și este de înțeles în situația dată.

Dar sper că la anul să nu mai fie un impediment această situație globală și să reușesc să creez acest ISEE tour. Până atunci, cursurile se desfășoară doar de la București și Brașov. Dar pentru că este online nu prea mai contează unde sunt sediile, ci important este ca el să fie livrat cursantului oriunde s-ar afla el.

5. Care sunt sfaturile pe care le dați celor ce vor să se apuce de o astfel de meserie sau pur și simplu vor să învețe lucrurile de baza în arta fotografiei?

Ah ce intrebare frumoasă. E frumoasă pentru că mi-ai dat ocazia să ofer puțin din ceea ce știu și îmi place să fac.

În primul rând pentru a înțelege arta fotografică este nevoie să ataci două mari arii:

-Partea de tehnică

-Partea de artă și viziune

Una o completează perfect pe cealaltă ca un puzzle, iar împreună cu tine rezultă fotografii cu impact realizate de un fotograf priceput și talentat.

Practic ar fi bine să cunoști care este clasificarea aparatelor fotografice și ce au special fiecare în parte. Apoi să te interesezi despre aparatele DSLR și cele Mirrorless ca să înțelegi care sunt diferențele dintre ele și de ce profesioniștii fotografiază cu ele. Asta te va ajuta să știi ce aparat să îți cumperi când vei fi pregătit. Caută să înțelegi care sunt componentele aparatului foto nu doar pentru a fi informat, ci pentru a face conexiunile între ele și funcționalitatea lor. Vezi care este specificitatea fiecărui obiectiv sau lentilă foto. Doar așa vei știi cum să faci un anumit tip sau stil de fotografie. Învață despre triunghiul de expunere sau cum îmi place mie să-i spun, relația dintre deschiderea diafragmei – timpul de expunere – sensibilitatea ISO. Treci în modul manual fără doar și poate.

Exersează, exersează, exersează având controlul total al aparatului, iar asta nu e posibil decât în modul manual.

Studiază despre expunere și află cum să expui corect. Până unde este limita unei expuneri corecte? Interpretează histograma pentru că îți dă detalii importante despre expunere. Folosește focalizarea automată dar controlată. Învață să focalizezi manual. Studiază și despre lumină și calitatea ei. Observă tipurile de lumină și intensitatea ei. Știai că poți influența culoarea lumini, iar fotografiile tale să poată fi cât mai naturale sau cât mai artistice și cu ajutorul White balance-ului?

Interesează-te despre formatele digitale ale imaginii, despre pixeli și rezoluție ca să știi când și cum să le folosești. Fă-ți o listă cu ce echipament fotografic ți-ar fi de ajutor pentru ca fotografierea în sine să-ți fie ușoară și din ce în ce mai plăcută. Fii atent la regulile de compoziție și aplică-le negreșit în absolut toate fotografiile pe care le faci de acum înainte, fără nicio excepție! Fii creativ și reinterpretează fiecare nouă tehnică pe care o descoperi. Documentează-te despre alți fotografi, vezi ei de ce sunt renumiți? Ce viziune au ei despre fotografie? Cum o abordează?

Descoperă-ți stilul personal!

6. Ce părere aveți despre autocriticarea pentru motivare? Este bine să apelăm la acest lucru, sau depinde de cum privește fiecare lucrurile și cum sunt învățați? Credeți că autocriticarea sau critica constantă a unui profesor ajută?

Autocritica ți-o poți face doar atunci cand deja ai cât de cât niște cunoștințe asimilate și bine implementate. Părerea mea este că dacă ești în stare să îți faci o autocritică obiectivă fotografiilor înseamnă că ai devenit puternic și ai depășit stadiul de începător.

Critica profesorului sau mentorului trebuie să apară abia atunci când este sigur că elevul sau cursantul lui îl v-a înțelege pe deplin. Adică nu i-aș critica fotografiile dacă știu sigur că nu a înțeles sau nu a asimilat informația corect. Mai întâi mă asigur că a înțeles, îl mai supun și la niște teste și abia apoi revin la el cu critica. Iar aceasta se numește critică constructivă. Altfel… Este în zadar.

Răspunsurile profei m-au făcut să mă gândesc, dacă toți am face ceea ce a făcut ea, dacă am risca atât pentru a face un bine, pentru a sprijini oamenii ce doresc să înflorească odată cu pasiunea lor.

Acestea fiind spuse, aș vrea să închei, cu mențiunea că vă așteaptă un alt articol pe această temă, în care vom vorbi despre miturile în fotografie.

Citește aici un alt interviu cu un tânăr pasionat de fotografie.

Autor: Chilcos Sabrina

 

Interviu: Fotografia – pură pasiune

"în Interviuri" "de POV21"
Fotografia
Dacă cineva m-ar fi întrebat acum 4 ani ce vreau să fac cu viața mea, i-aș fi spus că vreau să dau la facultate, să îmi fac o firmă sau să fac orice altceva, însă nu mă gândisem vreodată că voi intra și eu în „clubul pasionaților de fotografie” și voi avea minunata ocazie să întâlnesc și să mă împrietenesc cu persoane din diferite colțuri ale țării care știu „cu ce se mănâncă fotografia”.
Cu ajutorul lui Ionuț, un băiat dintr-un județ apropiat de Iași, dar venit aici să studieze la medicină, am reușit să surprind niște aspecte atât personale cât și strict pe acest domeniu, din perspectiva lui.

1. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografii?

Totul a început acum 3 ani, când am luat contact cu DSLR-ul unui prieten. Mi s-a părut deosebit de complex și interesant și mi-am dorit să învăț și eu să îl folosesc. Oricum, pasiunea pentru fotografii cred că există de mult, când mama mi-a dat aparatul foto al familiei.

2. Ce tip de fotografii îți place să faci mai mult?

Cele de portret, consider că prin asta pot să surprind emoțiile și sentimentele persoanei mult mai bine.

3. Crezi că e important să investești într-un întreg set de aparatură pentru a face fotografii frumoase și corecte?

Depinde foarte mult de ceea ce dorești să faci cu aparatul foto. Dacă l-ai cumpărat doar pentru a face poze în familie atunci nu văd rostul unui set profesional de ustensile. Dacă dorești să faci un business din asta, fără un trepied și alte obiective, pe lângă cel clasic, n-ai șanse.

4. Îți dorești ca în timp să profesezi în acest domeniu?

Mereu a fost o pasiune în care am investit timp și bani, din care am și câștigat câte ceva, dar mai mult nu.

5. Cum au reacționat părinții tăi când au aflat despre înclinația artistică spre care te îndrepți?

Sincer, au fost destul de entuziasmați, chiar m-au încurajat să fac asta. De fapt, primul aparat foto l-am primit de la tata, cadou de Crăciun.

6. Ce ai simțit când ai facut prima fotografie? Dar acum, după ce ai aflat mai multe despre această artă?

Prima dată îmi aduc aminte că eram destul de dezorientat și puțin dezamăgit, nu reușeam să fac fotografia „corectă”. Acum, după 3 ani, sunt destul de relaxat atunci când fac fotografii și încerc să mă perfecționez în tehnica fotografică. Deoarece vreau să devin un profesionist în acest domeniu, mă gândesc și la niște cursuri de specialitate care să mă ajute.

7. Ce sfat ai da persoanelor care vor să pășească spre arta mânuirii unui aparat foto si să învețe despre ce înseamnă de fapt fotografia?

Primul lucru de care ar trebui să țină cont e perseverența și puterea de a nu te da bătut prea ușor. Este destul de frustrant la început să te uiți la ecranul cu setări al unui DSLR și să nu ințelegi nimic  sau să faci niște setări pe care le-ai văzut prin tutoriale de YouTube dar ție totuși să nu-ți iasă ca acolo, iar dacă te-ai pus la punct cu acest lucru, următorul pas și cred că cel mai greu, e să te duci să faci poze cât mai mult, să înveți ce stil ți se potrivește și cum să setezi aparatul încât poza să iasă foarte bine. Este deosebit de important și unghiul, dar și luminozitatea cadrului, pentru că fără acestea cu greu vei obține rezultatul dorit. Nu există o rețetă a succesului în arta fotografică, ci totul se învață cu aparatul în mână și făcând fotografii.

Făcând acest interviu, pe parcursul răspunsurilor date de Ionuț, mi-am dat seama cât de mult îi place să învețe, să experimenteze, dar mai ales, să se exprime prin această formă de artă și așa ar trebui să facem și noi dacă vrem să devenim niște profesioniști în adevăratul sens al cuvântului.
Autor: Chilcos Sabrina.

Nikon oferă cursuri de fotografie gratuite!

"în Știri" "de POV21"
Nikon

Celebra companie producătoare de camere foto, Nikon, și-a postat întregul curriculum ce cursuri de fotografie gratuit pe site-ul companiei. Cele 10 cursuri sunt accesibile pe site-ul lor.

Aceste cursuri ar fi avut prețuri cuprinse între 15$-50$ fiecare, dar până pe data de 30 aprilie , Nikon School oferă gratis cursurile celor interesați.

Aceste cursuri sunt predate online de către fotografi profesioniști, cu lecții avansate în fotografie.
Cu ajutorul acestor cursuri se pot deprinde tehnici de fotografiere, tehnici de portret pentru fotografia animalelor, a copiiilor, sau chiar cursuri de realizare a unor clipuri video muzicale. În principiu se pot învața bazele fotografiei.

Unele dintre cursuri sunt dedicate posesorilor de camere Nikon, însă multe dintre ele se adresează celor care dețin camere profesionale.

Află aici, mai multe detalii despre cursuri și cum le poți obține!

Sursa: Veștibune.com

 

Dorel Găină, omul măsluit din șanse

"în Texte" "de POV21"

Celor cărora vă place să vă limpeziți ochii la vernisajele din Cluj și încă aveți impresia că l-ați văzut pe Dumnezeu în bocanci înalți, de armată, cu două aparate de fotografiat atârnându-i de gât, mă simt obligată să vă înștiințez că încă nu trăim cea de-a doua venire. Silueta sprijinită în toiag, cu părul peste umeri și barba căruntă este Dorel Ștefan Găină, care și-a pus costumul de zbor într-ale fotografiei în urmă cu 49 de ani.

foto: profil oficial Facebook

Nici ca artist plastic, nici ca designer, nici ca profesor universitar și nici ca visător nu s-a înregimentat într-un manifest pentru un subiect anume – pentru peisaj, nud, crăpături în asfalt, street photography sau natură statică. Ingredientele de armonie și dizarmonie, regăsite într-o stare de delir, în acel tango cu visarea, l-au făcut să abandoneze orice cutumă. Iubește să vadă orice și se însoțește cu acest privilegiu al privirii, transferat printr-o gândire narativă. Onorează întâmplarea prin fotografie efectivă sau poate rămâne doar la stadiul de nefotografie, cea menită să fie povestită.

Despre nefotografii s-ar putea vorbi ore întregi cu el și discuția tot nu ar ajunge la saturație. E simplu, dacă o fotografie nu poate surprinde vraja acelei stări, maestrul preferă să nu o facă și se va bucura doar de prilejul de a fi actor în acele „clipe de taină și tihnă ale lumii”. Nefotografiile sunt pentru mulți dintre noi nevăzute, iar să vezi nevăzutul e de-asupra firii umane.

Își revendică felul de a fi, pe care nu și-l poate explica, totodată, și se descrie drept „vărsător-risipitor-revărsător”. În timp ce mai trăgea un fum gros din tutunul scump așezat în pipă, mi-a spus că el ar vrea să fie portretizat prin „șanse” – „Șansa și norocul se plătesc scump, dar ăsta-i prețul echilibrului”.

A avut șansa să fie crescut de părinți îngăduitori, care i-au susținut orice moravuri într-ale artei. A avut șansa să facă design, fără să știe, de fapt, că face design. A avut șansa să prindă un loc de muncă în care designul era îngăduit ca prototip. A avut șansa să fie înconjurat de mentori și să ajungă la rândul său deschizător de uși. A avut șansa de a-și face același tatuaj cu o bună prietenă. A avut șansa să întâlnească o tânără care-i împărtășea aceleași pasiuni, trăind o căsnicie „formidabilă”, în care s-a ivit o singură ceartă – „cui îi rămâne casa după divorț?”.

De unde vin?

S-a născut în anul 1953, la data de 12 februarie, din părinți migranți. Dinspre mamă, provine din Basarabia, din „răzeși cu acte de pe timpul lui Ștefan cel Mare”. În 1905, tatăl mamei a luptat în Siberia, pentru armata țaristă, în Războiul Ruso-Turc, de unde a venit cu o nevastă cu părul alb, de zăpadă și ochi albaștri, de rusoaică și care, până la sfârșitul vieții, doar a „bălmăjit” românește. Deja arborele genealogic este unul hibrid sau, după cum spune însuși maestrul, „un arbore corcit”. Tatăl lui provine dintr-o familie fugită din Bulgaria, din calea opresiunii turcești.

În ’44, când rușii au invadat din nou Basarabia, familia lui a trebuit să ia țara la pas, în exod. A fost despărțită de un bombardament și fiecare a ajuns, pe cont propriu, la Drăgășani. Abia mai târziu s-au mutat lângă Oradea. Fratele din partea mamei a fost veteran de război, opunându-se opresiunii bolșevice și trecând Nistru pe o scândură. Drept facilități, a prins un post în Poșta Română, lângă Arad, la Chișinăul de Criș.

După ce unchiul său s-a stabilit la Arad, a luat-o în custodie și pe sora lui mai mică, mama celui care urma să devină Dorel Găină. „Fără să fiu un patriot îngust la minte, Oradea e locul cel mai minunat din lume, care nu mai există.”.

Cel mai minunat loc din lume

„Copilăria de la Oradea a fost formidabilă” – un cuvânt prin care își descrie toate acele șanse, puse pe masa cea de toate zilele. La Oradea era o frumoasă zonă de egalitate între toți, cu foarte multe aventuri ale exersării de pasiuni – desen, design, „jocuri de-a filmul”.

Până la vârsta de un an și jumătate a locuit la Săcuieni, unde majoritatea timpului și-o petrecea cu bunica sa, deoarece părinții munceau la Oradea. Atunci au constat ei că, dacă desenează, e copil cuminte. Prin ’54, i-au dat o revistă românească, a cărei primă pagină era imprimată cu fotografiile lui Gheroghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica. Identificându-i drept niște personalități, le-a desenat urechi de măgar.

Părinții nu știau dacă să o arunce sau să o distrugă, deoarece, în acea perioadă –  el nu – dar ei sigur ar fi făcut temniță. Dar au hotărât să păstreze desenele și să i le arate când urma să crească. După ce s-au mutat la oraș, micul Dorel a început să deseneze pe zidurile clădirilor centrale. Niște muncitori aflați pe schelă l-au văzut și i-au bătut la ușă, a doua zi, pentru a-l pârî la părinți. „Da’ are voie” a fost răspunsul care urma să se metamorfozeze în șanse pentru întreaga viață.

În 1960 a participat la un concurs de desen pe oraș, unde a luat locul întâi, chiar dacă el considera că unul dintre colegii lui merita premiul cel mare – un album cu picturi a maestrului Nicolae Grigorescu, un altul cu grafică din perioada socialistă și o păpușă, un vulpoi, din teatrul de păpuși – un soi de necoincidență, lupta dintre vulpoi și Găină, intriga cu care s-a jucat întreaga viață. Însă, cel mai important premiu pe care l-ar fi putut câștiga a fost prietenia celui care a organizat concursul, graficianul teatrului de păpuși.

De-atunci, acesta i-a îngăduit prezența în atelierul de scenografie din Teatrul de Păpuși, dar și în Atelierul Evreu, de cultură maghiară. În școala primară și în cea generală mergea direct la teatru. Când se încheia programul, fugea acasă să mănânce și să-și facă temele și „țuști”, la 18, bătea în ușa atelierului, unde era primit zilnic. Graficianul i-a devenit și prieten și mentor, având o influență pedagogică, fără să-și propună, asupra maestrului fotograf, deschizând porți spre viitor sau, cum ar zice domnul Dorel, oferindu-i o șansă, una dintre multele acordate de viață.

Prin 1965, a văzut în revista Arta, o sculptură de-a lui Brâncuși, pe care a catalogat-o drept „porcărie”. Nu a uitat nici până în ziua de azi replica pe care i-a dat-o graficianul, replică pe care a preluat-o și el zeci de ani la rând în fața studenților săi – „Ce-ai zis? Ține minte ce ai zis și peste cinci ani să te gândești la asta”.

Anticamera pasiunii pentru fotografie

Între timp, în clasa a patra, prin 1964, i s-a pus pata pe regia de film. Își dorea să devină regizor, iar ai lui, ca  întotdeauna, au fost foarte cooperanți cu pasiunile „nebunești”. S-a abonat la revista Cinema. Totul a pornit, de fapt, cu filmul Ordinul Cavalerilor Teutoni, care l-a  marcat foarte mult și de-atunci a știut că vrea să devină regizor de film. În 1965, tatăl său i-a cumpărat un aparat de filmat, din Uniunea Sovietică.

Nu a developat însă niciodată. Odată a filmat o excursie cu clasa și o altă dată, împreună cu prietenii, îmbrăcați fiind în romani, au filmat o scenă de luptă cu dacii, replică a filmului Dacia, a lui Sergiu Nicolaescu. Ca și regizor, marea lui realizare a fost să-și țină un camarad într-o băltoacă, prin februarie-martie, până când acesta a răcit. Nu de mult aflase că există unghiuri de vedere duble, așa că l-a căutat pe cel mai bun. Asta ar fi un fel de anticameră pentru pasiunea lui, fotografia, a cărui start oficial a fost anul 1970, în primăvară.

Pe Malul Crișului se desfășura primul Concurs Național de Câini și, fiind pasionat de patrupede, s-a hotărât să-și folosească cele două aparate identice pe care le-a câștigat în urma unor concursuri. Încă de atunci, clișeele și cardurile au devenit neîncăpătoare pentru cât ar fi vrut el să cuprindă cu cele două aparate, un pattern rămas încă vizibil la gâtul maestrului.

Liceu, cimitir al tinereții mele

„Decât să vorbești tu maghiara și noi să nu înțelegem nimic, lasă-ne pe noi să vorbim românește”, îi spuneau prietenii. Consideră că a avut noroc că a stricat Ceaușescu Televiziunea Română și, într-un an de zile, a reușit să învețe să citească în maghiară, fiindcă își dorea să parcurgă niște cărți care i-au fost povestite de un prieten evreu, de cultură maghiară. Prima carte citită în maghiară se intitulează Satul pierdut, a lui Eugen Rezer, iar a doua carte, Capcana 22, a lui Joseph Heller, durând nu mai puțin de doi ani să fie parcursă, deoarece era nevoie de un vocabular complex, care s-a format doar în timp. Franceza și maghiara sunt limbile de comunicare, în afară de română. De curând a constatat că poate să răspundă și în engleză, nu doar să înțeleagă conversațiile.

Până în clasa a X-a a studiat la Școala Populară de Arte. Acolo a întâlnit un profesor de desen, veteran de război cu aere rebele, care i-a permis să deseneze un spațiu ecvestru în revista liceului – domnițe nud, călare. Pe clasa a X-a, Dorel și colegii lui se ceartă cu directorul – „Noi aveam dreptate și el nu, mă rog, el era director” – și, drept urmare, s-au hotărât în comun să se transfere la liceul real și, în toamnă, el a fost singurul care s-a ținut de cuvânt. „Nu-mi pare rău”, zice domnul Găină, tremurându-i vocea de haz – „A fost un ghinion-șansă, în același timp”. Cocheta cu ideea de aviație, motiv pentru care a făcut tocmai pasul dinspre arte, spre real.

Dacă aveți șansa să ajungeți în America și cunoașteți pe acolo un fost coleg de liceu de-al domnului Găină, veți putea găsi, într-o ramă, un celebru extemporal, subscris de maestru în clasa a IX-a, notat cu 2, deoarece a demonstrat cu subiect și cu predicat, respectiv cu literă și cu cifră, că „apă + xer = acid sulfuric”. A început să înțeleagă chimia odată cu dezvoltarea pasiunii pentru fotografie, când trebuia să lucreze cu substanțe și să fie observator direct al reacției dintre elemente.

Deși învăța doar la trei materii toată după-masa – matematică, fizică și chimie –, în clasa a XI-a a rămas corigent, dar menționează și de data asta norocul, deoarece a trecut clasa după ce i s-a schimbat profesorul și a venit un altul, mai înțelegător cu opțiunile pe care acesta le avea după absolvirea liceului. Era răpit de la orele de anatomie în cabinetul profesoarei, unde i se dădea o pensulă în mână și era încurajat să picteze astronauți americani pe pereți și Sistemul Solar, drept care a primit media 10 la această disciplină, pe „nemeritate”.

A făcut parte din Cenaclul Tineretului de la Oradea, care a fost desființat de comuniști, pentru că era prea rebel pentru orizonturile lor. Peste un an s-a înființat Atelier 35, un fel de Uniune a Tinerilor Comuniști. Le-a ieșit taman invers, pentru că a devenit mult mai rebel chiar și decât Cenaclul Tineretului. La Oradea era un fel de „lasă-mă să te las”, se putea trăi cu leul în cușcă și nu pățea nimic nici leul, nici artistul.

foto: arhivă personală

Iubesc Clujul și Clujul mă iubește

A făcut parte dintr-a doua generație a secției de design de la Institutul de Arte Plastice Ioan Andreescu, din Cluj-Napoca. Întâmplarea face că era într-o excursie cu liceul, implicit cu profesoara de anatomie, la Cluj. Au răpit din timpul tuturor pentru a-l duce pe elevul Dorel în vizită la ceea ce urma să-i fie a doua casă. Acolo l-a întâlnit pe șeful secției de design, care tăia în carne vie la orele de pregătire, având o asprime unică. Dar „cumva” a trecut peste executările pedagogului atât de la pregătire, cât și din timpul studenției.

Povestește despre anii de studenție cu privirea pierdută în timp, rupând orice contact vizual. Amintește de o statuetă sculptată în piatră de nuanță alb-gri, care înfățișează capul lui Adonis și care dăinuie și azi în grădina din spatele Casei Matei. Singurul lucru schimbat a fost corcodușul sălbatic, care a fost tăiat, spre mâhnirea studenților, și a fost plantat în loc o magnolie.

După studenție s-a întors pe meleagurile Bihorului. Mai întâi, a lucrat la Fabrica Metalica, după care a ajuns în birourile de creație de la Viitorul Oradea, „unde era la modă să ai designeri, chiar dacă nu te lăsau să faci nimic”. Din motive Pământești, avea obiceiul de a întârzia – ori trecea o bătrânică oarbă strada, ori visa că decolează cu un concorde și rămânea blocat în vis să vadă cum e, ori făcea taxiul pană. I s-a spus că nimeni nu este de neînlocuit, dar cu toate astea „a avut șansa să facă parte din acea formidabilă echipă, a cărui șef era un evreu cu nasul coroiat”. Între timp, a lucrat și în calitate de cadru didactic asociat la Facultatea de Arte Vizuale din Arad, la catedra de design.

Mai târziu avea să se înființeze secția de foto de la actuala Universitate de Artă și Design, unde a fost chemat în calitate de cadru didactic. Nu a vrut să fie profesor titular, deoarece a vrut să își păstreze libertatea de a fi orădean. Deși pasiunea lui covârșitoare era designul, a predat doar cursurile de fotografie, deoarece acestea necesitau un singur drum pe săptămână la Cluj. În primul an a funcționat așa, în al doilea an venea două zile la Cluj, până când, prin 2006, nu a mai putut face naveta la Oradea, iar din 2010 are doar buletin de Cluj. „Recunosc că, oricât de mult iubesc Clujul și Clujul mă iubește, încă am nostalgia orașului Oradea și a atmosferei de-acolo, chiar dacă Oradea mea nu mai există.”. Spera ca la pensie să se-ntoarcă acolo, dar Clujul a devenit un burete absorbant pentru existența sa.

Șansa de a fi la această secție de fotografie a însemnat pentru el o stare de cordialitate, de prietenie. Consideră că nu poți fi numit profesor, în adevăratul sens al cuvântului, la o secție de artă. Poți fi mentor și maxim, la celălalt interval, poți fi antrenor, fiindcă unii dintre studenți promit mult încă de la început și-atunci e bine să nu fii cadru didactic, ci coleg și prieten într-o aventură a echipei.

A trăi în afara Imperiului Ceasului

Despre creativitate, Dorel Găină crede că este aceeași în tot decursul istoriei omenești. Mai mult, el observă acest principiu la orice stare de ființare, respectiv la animale, care sunt mai apropiate de noi, ca și raportare de tip oglindă.

În concepția sa, starea de creativitate te face să devii un pod între aflarea întru realitatea concretă, palpabilă și între propunerea de repovestire a acestei realități. Și în fotografie se poate vorbi despre suprarealism, metarealism, realism magic, imaginarium, stare de fabulos, de fantastic. Astfel, reprezentarea de realitate devine o călătorie între mai multe realități.

foto: arhivă personală

În decursul celor aproape cinci decenii de fotografie, maestrul a participat la peste 23 de expoziții naționale și internaționale, făcând parte din  Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociația Artiștilor Fotografi din România și Art in Situ, Franța.

Dorel Găină mănâncă artă cu lingura de supă, o inspiră și o expiră înzecit, prin harul său care va ține umbră Pământului alte decenii de acum încolo. A vrut mereu să iasă de sub Imperiul Ceasului, și poate că tocmai răspunsul matern, „Da’ are voie”, nu i-a marcat doar copilăria, ci întreaga existență. Deși  oferă, prin arta sa, o altă perspectivă asupra lumii, consideră că nu va putea niciodată dărui cuantificat ceea ce a primit necuantificat.

Daniel Prundar – Doctor estetician în Photoshop

"în Texte" "de POV21"

Daniel Prundar este un băiat extrem de deschis şi sociabil, susţine că iubeşte să cunoască oameni noi şi să călătorească. Îi place viaţa de scenă, dar şi să iasă în evidenţă prin diferite lucruri.

Adevărata lui pasiune este – şi va rămâne – fotografia. Aceasta are rădăcini adânci, începând de la vârsta de 5 ani, când a primit de ziua lui un aparat foto compact, cu bandă. După prima zi a terminat toată banda.

 

Î: Știai dinainte că fotografia este ceea ce voiai să faci? Te-ai gândit la o întreagă carieră care să graviteze în jurul acestui domeniu?

 

R: Până pe clasa a XII-a, când mi-am cumpărat primul DSLR, eram sigur că o să urmez o carieră militară; însă din acel moment am realizat că fotografia face parte din viaţa mea, iar un lucru început nu poate să se termine decât la finalul vieţii. Deci, da, asta vreau să fac o viaţă  întreagă.

 

 

Î: Cât de mult s-a extins pasiunea ta? Câte lucruri ai fi capabil să sacrifici pentru ea?

 

R: În primul rând, s-a extins aşa de mult încât, dintr-un hobby pe care îl practicam o dată la câteva săptămâni, a ajuns să fie o adevarată pasiune, iar singurul lucru pe care l-am sacrificat mereu a fost timpul, care este cel mai important.

 

Î: Ai făcut vreodată o pasiune și pentru clientele tale?

 

R: Sincer, o singură dată. I-am făcut o şedinţă foto unei fete şi, a doua zi, după ce i-am trimis fotografiile, am încercat să intru în vorbă cu ea, dar am primit seen direct.

 

Î: Ai avut ședințe care ţi-au rămas în memorie dintr-un anumit motiv? Au fost amuzante? S-a spart camera?

 

R: Vai, sper să nu păţesc vreodată aşa ceva. Am avut, la un moment dat o şedinţă foto la un cuplu, iar el trebuia să o ridice pe fată. În acel moment, s-a dezechilibrat şi au căzut amândoi pe spate. A ieşit o fotografie genială!

 

Î: Ce așteptări sau idealuri ai, pe care vrei să le atingi?

 

R: Visul meu este să lucrez pentru National Geographic, viaţa de fotograf pentru ei este pur şi simplu unică şi incredibilă.

Î: Ai avut vreodată un motto legat de acest lucru?

 

R: Sigur, am câteva motto-uri pe care le-am şi folosit pe tricourile mele. ,,În fotografie sunt precum Iisus, fac minuni!”, ,,Prind mai multe cadre decât poliţia infractori.”, ,,Picasso cu aparat foto”, ,,Doctor estetician în Photoshop”.

 

Î: Ce urăşti cel mai mult la viaţa de fotograf?

 

R: Momentul în care se îmbată lumea şi îţi cere fotografie după fotografie, în special la trei dimineaţa. Şi faptul că nici nu mă trezesc bine dimineaţa şi primesc mesaj cu ,,Când sunt gata pozele?”.

 

 

Î: Care e lucrul care te diferențiază pe tine de alți fotografi?

 

R: Fiecare fotograf este diferit. Noi în istorie suntem recenţi, însă precum ceilalți, pictorilor sau restul artiştilor, avem stiluri diferite. În momentul în care alegi un fotograf trebuie să te gândeşti la faptul că ceea ce o să surprindă el nu o să mai poată fi repetat. Dacă îţi doreşti ca evenimentul tău să îţi rămână mereu în amintire drept unul cu adevărat reuşit, trebuie să alegi fotograful care crezi tu că te reprezintă.

 

Mulţi fotografi aleg să stea deoparte şi să facă poze. Oamenii, clar, se vor simţi intimidaţi. Ce aleg eu să fac? Dansez cu lumea, râd, vorbesc, glumesc, încerc să îi fac să se simtă cât mai în largul lor. Eu nu vreau să fiu privit drept un fotograf, iar oamenii să fie gen ,,Băi, să am grijă ce fac, că cine ştie cum o să ies în poză ”. Vreau să fac parte din restul grupului. Singura diferenţă dintre noi să fie doar aparatul foto.

 

Î: Poți să îmi dai un pont legat de fotografii?

 

R: Da, dacă vrei o fotografie reuşită, contactează-mă pe mine.

Padre – omul care a lăsat preoția pentru a ajunge DJ

"în Interviuri" "de POV21"

Judecat de unii și admirat de alții pentru modul său nonconformist de a fi, Alexandru Ciorba este, fără îndoială, un personaj interesant și extravagant al orașului Cluj-Napoca. Fost preot și actual DJ într-unul dintre pub-urile Clujului, acesta a decis să ignore criticile aduse la adresa sa și să îmbrățișeze stilul gotic.

Intervievator: De unde a pornit dorința ta de a ajunge preot, și cine sau ce te-a influențat în acest sens?

Alexandru: Mare parte din copilărie am stat la sat, la bunicii mei. La un moment dat, venind preotul cu Crucea în perioada Bobotezei, sesizase că aș cânta destul de bine – motiv pentru care m-a invitat să cânt cu cantorii din sat.
Aveam în jur de 6-7 ani, abia reușeam să citesc. A început să mă atragă tot mai mult. Am încercat să dau la Seminarul Teologic Ortodox, datorită faptului că m-am format într-o biserică ortodoxă, dar atunci au apărut anumite probleme legate de faptul că nu aș fi suficient de bun pentru asta. Pot spune, oricum, că am avut o creștere bună din partea bunicilor, din punct de vedere religios, continuată mai apoi în facultate. Mi-a plăcut, și e frumos să lucrezi cu oameni, indiferent dacă e vorba de oamenii simpli de la sat sau de oamenii mai complicați de la oraș, care ridică multe întrebări.

I: De ce ai renunțat la preoție?

A: Motivele renunțării la preoție nu se pot da într-un răspuns prea scurt. Una din cauze, în ceea ce mă privește, este faptul că am trecut printr-un divorț.
Rămânând singur, am încercat să mă îndrept înspre colegi, înspre episcopie, care, văzând cum e situația, nu au făcut decât să închidă ușa, zicând că nu mai corespund cerințelor. Eram extrem de prost plătit, ajungându-se într-o situație neplăcută. Începusem să am o depresie destul de urâtă. Lucrurile au devenit deosebit de apăsătoare, motiv pentru care, într-o seară, pe care încă o țin foarte bine minte, am trimis un mail către episcopie, spunându-le că vreau să renunț.

I: Ai vrea să te întorci în funcție?

A: Nu aș vrea să mă întorc în funcție decât în anumite condiții.
Din punctul meu de vedere, Biserica face o greșeală. În sensul că știe foarte bine ce înseamnă tradițional și nu acceptă nimic alternativ.
Faptul că sunt diferit mă face pe mine mai puțin om în ochii lor și mă clasează automat într-o altă categorie, astfel încât să fiu respins din cauza alegerilor făcute.

I: Știm că apropiații îți spun Padre. De unde a luat naștere acest apelativ?

A: Prietenii mei nu mi-au spus niciodată Alex. Mereu apărea discuția despre faptul că am ceva legături cu preoția și de acolo s-a ajuns, într-un fel, la acest apelativ pe care acum îl folosesc și ca nume de scenă.

I: Știm că în momentul de față, printre altele, tu ești și DJ. Cum ai ajuns la acest job? Ce te-a atras?

A: Nu mă consider întocmai DJ. Difuzez muzică, dar refuz să fac mixaje sau alte artificii.
Prefer să las muzica exact așa cum a fost ea concepută.
Înainte de party-ul pe care l-am organizat, era un altul, susținut de niște prieteni de la București; a încetat din anumite motive care nu mă priveau pe mine.
Comunitatea din acel local al Clujului totuși este – și va rămâne – una destul de unită. După anumite discuții, am ajuns la concluzia că am vrea să ne mai întâlnim, să mai facem câte un party. Am decis să vorbesc cu șeful localului, care a dorit să îmi acorde o încercare, și de atunci sunt ani buni de când tot încercăm.

I: Ce ne poți spune despre stilul tău și cum ai ajuns să îl abordezi?

A: Când m-ai întrebat de preoție, ți-am spus de o perioadă destul de grea din viața mea. Scena gotică m-a atras imediat ce am ajuns în anii 4-5 ai facultății. Când am început să caut, să cercetez, să văd despre ce e vorba și ce înseamnă goticul în esența sa. De la muzică, la vestimentație şi la literatură.

Era un local în Cluj, Umbra de noapte, în care am mers tocmai pentru a vedea o mică comunitate. I-am cunoscut pe patronii localului din acea vreme  –  localul acum nu mai există. Am observat din partea lor, deși nu eram foarte apropiați, faptul că au încercat să vadă care îmi erau problemele și să îmi sară în ajutor. Ușile s-au închis pe o anumită parte și s-au deschis pe alta.

Așadar, lucrurile nu s-au petrecut deloc brusc. Evoluția mea până la ceea ce sunt astăzi a fost una lentă și atentă, în care mai am mult de parcurs.

I: De ce apelezi la machiaje?

A: În transcendența mea spre gotic, la un moment dat, apare și machiajul.
La început nu reușeam să mă machiez. Nu pentru că nu știam, ci pentru că îmi era groază să ies afară așa.
Apărea mereu întrebarea aceea care pune capăt multor visuri: „Oare ce vor spune ceilalți?”. Nici în ceea ce privește machiajul nu a fost o trecere bruscă. Am început treptat, câte puțin, apoi tot mai mult, până la machiajul pe care îl folosesc acum și care cine știe unde va ajunge.

I: Care este relația cu fetița și iubita ta? Este influențată în vreun fel de faptul că ai fost preot?

A: Relația cu fetița mea, cel puțin în momentul de față, este una la distanță.
Ea este acum elevă în Paris, stă acolo cu mama ei. Noi ne vedem în vacanțe, momente în care fac tot posibilul  să  fructific cum pot mai bine timpul petrecut împreună. Ne simțim extraordinar de bine împreună. Încerc să îi arăt și să o învăț cât mai multe lucruri legate de tradițional și nu numai. O învățăm lucruri care să îi folosească în viață.

Nu îi permitem să piardă prea mult timp pe tabletă sau telefon. Sunt lucruri mult mai importante în jurul ei, pe care așa probabil nici nu le-ar observa.
În ceea ce privește relația mea actuală, evident că felul în care eu sunt format ca om și-a pus amprenta. Într-un mod pozitiv, zic eu, și asupra partenerei mele. Pe ea am cunoscut-o când era destul de tânără și puțin dezorientată, ca orice student în primii săi ani de facultate.

I: Care crezi că e impresia persoanelor din jur despre voi ca și cuplu?

A: Întrebarea aceasta este o întrebare care, impropriu spus, te omoară. Nu contează ce zice unul sau ce zice celălalt, visul tău e visul tău și viața ta e doar a ta, și ai dreptul să o faci exact așa cum dorești.

I: Ce activități îți place să practici în timpul liber?

A: Sunt pasionat de istorie, de tradițional.
Până la urmă, am ajuns să cumpărăm o căsuță în apropierea Clujului, unde lucrez cu mare plăcere. E un loc de retragere. Mă leagă oarecum de viața din copilărie, când încă trăiau bunicii mei. Am dus acolo ce mai aveam de la ei și ceea ce a rămas din casă. Încerc să recreez un ambient plăcut în care să îmi petrec timpul de relaxare. De curând, o altă pasiune a mea și un mod de a-mi petrece timpul liber o constituie fotografia.

Așadar, cunoscutul personaj gotic din inima Clujului poate să fie considerat dovada vie a faptului că nu suntem în puterea de a judeca sau de a privi cu reticență pe cineva, doar pentru faptul că e diferit de stilul sau gândirea noastră.

 

Mititean Andreea-Maria

Derulează înapoi