Tag archive

festival

(FOTO) A avut loc primul festival de muzică în Wuhan!

"în Știri" "de POV21"
Wuhan

În 10 octombrie a avut loc primul festival de muzica simfonică de la începutul pandemiei, în Wuhan, China.

 

 

„Suntem norocoşi şi suntem în siguranţă, cel puţin acum. Nu ştim ce se va întâmpla în viitor, dar deocamdată suntem norocoşi. Când muzicienii din lumea întreagă îşi pierd locurile de muncă, noi avem posibilitatea să începem să lucrăm cu orchestre. Nu este uşor. Suntem recunoscători pentru acest lucru.”, a spus compozitorul Zou Ye, pentru Associated Press.

 

Mii de oameni înghesuiți și fără mască într-un parc acvatic din Wuhan!

"în Știri" "de POV21"
Wuhan

Weekend-ul trecut, chinezii din Wuhan au organizat un festival tehno într-un parc acvatic.

Mii de oameni au participat la acest eveniment, dar regulile de protecție și distanțare nu le-au respectat.

Locația petrecerii a fost parcul acvatic Maya Beach Water Parc din Wuhan.

Wuhan, locul unde COVID-19 a fost semnalat pentru prima oară.

Maya Beach Water Parc a fost umplut de petrecăreți, care erau umăr la umăr în piscină. Unii se relaxau pe saltele gonflabile, iar alții dansau pe ritmuri tehno.

Imaginile virale de pe internet au stârnit revolte și mulți oameni s-au arătat nemulțumiți de nepăsarea și inconștiența celor care au participat la acel festival.

„Mai multe ţări suferă, sunt mii de decese, milioane de oameni şi-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei, iar voi aveţi tupeul să daţi o petrecere imensă într-un parc acvatic. Sunteţi bolnavi!”, arată un comentariu la o poză de la eveniment postată pe Twitter.

„În felul acesta, putem provoca un al doilea sau un al treilea val epidemic! Este o prostie…”, a scris un bărbat pe Twitter.

Oraşul Wuhan nu a raportat cazuri noi de la mijlocul lunii mai, conform CNN.

WTF!? Mai sunt 3 zile de Early Bird la Way Too Far Rock Festival

"în Diverse" "de POV21"
WTF Rock Early Bird

Way Too Far Rock Festival 2021 se întoarce la Bistrița între 27-29 august 2021. Biletele cumpărate până pe 25 iulie 2020 beneficiază de Early Bird.

Poți accesa link-ul de aici și cumpără biletele reduse la 99 de lei de la 250 de lei.

La eveniment și-au confirmat până acum prezența: Within Temptation, Gotthard, Evergrey, The Slot, Alternosfera, Dirty Shirt, Infected Rain, Chaos Magic, Implant pentru Refuz, Dash The Effort, Hthethemeth și E-an-na.

Mai multe detalii: https://ambilet.ro/tc-events/wtf-way-too-far-rock-festival-2021/

Iubitorii de gastronomie sunt invitați la Street Food Park timp de o lună în Cluj-Napoca!

"în Știri" "de POV21"
Street Food Park

Vara aceasta a adus schimbări în cazul celor mai mari festivaluri, dar Clujul nu se lasă bătut și oferă oamenilor o surpriză, Street Food Park.

Timp de o lună delicatesele culinare vor încânta papilele gustative ale cetățenilor. Festivalul are 12 bucătari pregătiți să gătească unele dintre cele mai dorite rețete internaționale, de la burgeri până la paste italiene. Pe lângă mâncarea delicioasă, cei prezenți vor avea parte de muzică live și de posibilitatea de a se relaxa în hamace.

“Atmosfera este foarte faină. Organizatorii au găsit o soluţie pentru a ne salva vara cu acest Street Food Park. Noi am propus trei preparate, venim deja cu celebru gyros al nostru, am mai adus falafelul pentru cei care vor să mănânce vegetarian şi celebrii virşli de Alba.” declară Răzvan Chirilă, chef, conform Mediafax.

Având în vedere condițiile și numărul în creștere a îmbolnăvirilor cu COVID-19, festivalul va respecta măsurile de siguranță. Astfel, în zona verde a festivalului au voie doar 400 de persoane.

Bianca Szocz, PR Street Food Park:

„Accesul în perimetru se face doar după termoscanare, am pus dezinfectant în toate zonele, mesele sunt distanţate la doi metri. Avem de toate pentru toată lumea.”

Festivalul de muzică rock, Rochanotherworld, din Iași a început!

"în Știri" "de POV21"
Rochanotherworld

Festivalul de muzică rock, Rochanotherworld, din Iași a început!

Odată cu relaxarea restricțiilor impuse de Coronavirus, ieșenii nu au stat mult pe gânduri și s-au întors la vechile obiceiuri.

Rocanotherworld se întoarce, de data asta pe malul lacului Ciric. Maximul petrecăreților este de 500 de persoane, grupați în grupuri de câte 2 sau 4.

Biletele s-au vândut in proporție de 80% și mai sunt câteva abonamente, lucru care nu poate decât să o bucure pe Patricia, directorul festivalului.

”În clipa de faţă suntem la o capacitate de 70-80% bilete vândute, abonamentele s-au dat din prima zi, au fost soldout. Anul acesta vrem să venim în sprijinul a 500 de familii din comuna lungani, din Iaşi; vom dona pachete cu alimente de bază, produse de curățenie si materiale sanitare”, a declarat Roxana Patricia Butucel pentru Mediafax.

Autor: Raicu Anca

HillTop Festival 2020 se mută în Pădurea Schullerwald pe data de 20 iunie!

"în Evenimente/Marca POV21" "de POV21"

Actualizare: Din cauza condițiilor meteorologice precare din 19 iunie, decizia noastră în ceea ce privește HillTop Festival este de a-l muta sâmbătă, în Pădurea Schullerwald pe data de 20 iunie. Biletele deja achiziționate își păstrează valabilitatea.

Gata cu leneveala și statul în casă! Sâmbătă, începând cu ora 18:00, te așteptăm în Pădurea Schullerwald (zona de agrement) din Bistrița, la cea de-a doua ediție HillTop Festival!  

Pe tot parcursul evenimentului, te vei putea bucura de muzică live oferită de trupe precum E-AN-NA, 7 Pași, Punkarta, The Boulevard, ZELU, DODA, DI ZI, Navzar, Ioana Marti și Ana Burduhos. De asemenea, în program sunt trecute momente de karaoke alături de The Boulevard, lansare de lampioane, urmate de after-party, în compania lui DJ Rocky.

Prețul unui bilet este de 25 de lei, în limita a 450 de locuri impuse de lege, putându-se procura până în ziua evenimentului sunând la numerele de telefon:

Geanina Jarda – 0751 081 882

Antonia Chiciudean – 0724 256 911

Izabela Ilvan – 0755 928 210

Iar pentru copiii sub 3 ani, accesul este gratuit.

De asemenea, toate biletele vor fi înscrise la tombolă: 10 norocoși pot câștiga pe loc 10 abonamente, pe 3 zile, la ediția  WTF – Way Too Far Festival 2021.

Pentru că situația actuală este mai delicată, ne vom asigura că măsurile următoare sunt respectate:

  • accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască;
  • anunțăm că se efectuează verificarea temperaturii la intrarea în perimetrul evenimentului, iar persoanele care refuză efectuarea acestei rutine nu vor avea acces în locație;
  • participanții vor avea la dispoziție dezinfectant pe bază de alcool;
  • nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)
  • Solicităm fiecărui participant să aibă propriile pături sau perne. Noi vom marca solul astfel încât să conturăm spații care să respecte distanțarea socială de 2 m pentru fiecare pătură, precum și spații mai mari pentru familii și/sau grupuri de până la 3 persoane

Sună bine? Atunci te așteptăm la HillTop Festival 2020!

HillTop Festival: Festival de filme horror de vineri 13!

"în Evenimente" "de POV21"
HillTop Festival

Dacă la începutul lunii septembrie vă era dor de distracție cu gașca și să vă mai distrați înaintea începerii școlii, HillTop Festival a venit în ajutorul vostru. Astfel, Asociația POV21 a reușit să-și îmbogățească palmaresul cu acest minunat eveniment.

Evenimentul a avut loc pe 13 și 14 septembrie pe Dealul Budacului (Zona Serbările Zăpezii). Un party cu foc de tabără, mâncare, băutură, mii de wați de muzică cu DJ Rocky și filme bune.

hilltop

Prima ediție a acestui festival a fost una horror, cu atmosferă de lună sângerie și filme horror pe fundal… Intrarea a fost liberă. Iar, zona de camping nu a lipsit, astfel că puteați să fiți la locul acțiunii mai mereu.
De restul ne-am ocupat noi. Am avut activități surpriză tipic Pov21 cu care v-au surprins de fiecare dată.

Ecran de 4 metri? Nici nu se putea să fi văzut filme horror altfel. Pe lângă o atmosferă de groază, am avut personaje transpuse în realitate care v-au bântuit seara. Știm că voi, petrecăreților, nu ați fi fost mulțumiți dacă distracția nu s-ar fi întins până în zorii zilei.
Luna plină ne-a acompaniat live, proiectată de pe telescoape pe un ecran gigantic, iar bonus ați avut parte de un film… surpriză!

hilltop

Ei bine, dacă superstiția lui „vineri 13” are rădăcini prin evul mediu (13 octombrie 1307, dată la care au fost arestați majoritatea cavalerilor templieri), conștiința populară actuală leagă această combinație de un film de groază, „Vineri, 13”, peliculă ce contopește ideea de superstiție cu întâmplări horror.

Pentru mine HillTop Festival a fost un eveniment reușit, mai ales fiind voluntară în cadrul lui.

Am împărțit brățări prietenilor și oamenilor prezenți, chiar am sărbătorit ziua unei colege din echipă. Cerul a fost limpede în prima seară, nu m-am putut abține să stau pe spate și să privesc stelele. La unul dintre cele două filme m-am speriat mai mult ce-i drept. Voluntar sau nu, mi-am petrecut două zile cu oameni dragi mie și persoane necunoscute care ulterior mi-au devenit prieteni.

La ediția viitoare ne vom întâlni cu același chef de petrecere, deși nu în aceeași formulă. Vom continua distracția în cadrul HillTop Festival și anul acesta și vă așteptăm la fel de plini de viață, chiar dacă am lăsat atmosfera horror în trecut.

Festivalul Amifran – interviu exclusiv cu părintele teatrului francofon

"în Texte/Interviuri" "de POV21"
Amifran

Cine spune că „einsteinii” sunt doar geniile în știință se înșală! Nu, nu aberăm și nici nu ne povestim visul de azi-noapte. Am avut ocazia să-l întâlnim pe Einsteinul artei teatrale. Și nu, nu am descoperit mașina timpului (deși ne-ar plăcea), ci am participat alături de colegii noștri din Trupa de teatru „Corint” la Amifran. Nu știți ce este? Destul de rău… Oricum veți afla în cele ce urmează.

Acum să revenim la Einsteinul contemporan (atât din punct de vedere fizic, cât și intelectual) pasionat de teatru. Papa Didi (pe numele său real, Florin Didilescu) este cel care a creat o tradiție din a oferi tinerilor francofoni atrași de arta teatrală un eveniment pe măsură: Festivalul Internațional Francofon de la Arad.

Creat în 1992, festivalul are deja un renume mondial, în adevăratul sens al cuvântului (întrunind anual sute de tineri de naționalități diferite). Papa Didi, inițiatorul, mânat de dragostea pentru limba franceză și talentul înnăscut (și moștenit) pentru teatru, s-a asigurat ca organizarea să fie impecabilă, iar amintirile de neuitat (ca orice Einstein). Ne-a impresionat prin felul său de a fi, așa că nu ne-am putut abține să nu îi punem câteva întrebări.

Î: Care au fost așteptările dumneavoastră atunci când ați creat festivalul Amifran? V-ați așteptat să aibă un asemena succes?

Papa Didi: Eu aș răspunde cu o întrebare. Vouă v-a a plăcut? (Noi: DAAAAAAAAAAAAAAAAAA). V-ați simțit bine? (Noi: EXTRAORDINAAAAAAAAAAAAAAAR). Eu nu m-am așteptat. Dar, pe de altă parte, atunci când începi ceva, te gândești și la o țintă iar ținta era ca limba franceză și teatrul să devină un centru de interes pentru voi, pentru tineri. Ăsta este, de fapt, scopul ultim al acestui festival. Pe lângă frecventarea cinematografelor și alegerea filmelor bune, noi am ales să deschidem o poartă (și) spre teatru, și ca joc, și ca obiect de privit.

Noi am creat acest festival ca voi să vă manifestați talentul, inteligența, creativitatea și ca să deveniți „consumatori de teatru”. Dar nu consumatori obligați, ci autonomi, care aleg să meargă la teatru, la spectacol pentru că se așteaptă la ceva de la spectacolul respectiv, iar asta se numește Școala Spectatorului. Un festival nu trebuie să fie plăcut numai ochiului, ci și minții iar voi, tinerii, învățați nu numai despre ceea ce se exprimă pe scenă, ci și despre lumini, sunete, dramaturgie, limbaj. De fapt, despre tot ceea ce poate face scena vie.

Î: Cum s-a născut, de fapt, Amifran? Prima ediție v-o amintiți?

Papa Didi: Mi-o amintesc, nu sunt chiar așa… (râde). Desigur că mi-o amintesc. Totul a început când România trecea de la un regim politic la alt regim, lucru pe care l-ați auzit, dar nu l-ați trăit, pentru că sunteți copilași (râde). Anul 1989 a însemnat o schimbare în viața tuturor românilor (deci și a mea) iar până atunci, am fost profesor de limba franceză și am avut o trupă de teatru în limba română. Nici nu se discuta despre teatru în franceză, engleză… Ei bine, dacă făceai în rusă, poate-poate ți se spunea un „bravo”.

După 1990, când am început să „circulăm”, am zis că trebuie să schimb ceva și în practica mea de profesor, nu de teatru, ci profesor care face în timpul liber teatru cu elevii, în limba franceză. Totul a decurs firesc iar eu mi-am îmbinat cariera de profesor cu o pasiune care exista și pe care o moștenesc de la părinții mei, ei fiind actori toată viața lor aici, în Arad.

Teatrul pentru mine este o a doua casă, aici am început să merg, să vorbesc. Cunosc acest mediu mai mult decât pe dinăuntru. Amifranul este o atmosferă care funcționează după niște reguli cât se poate de simple, indiferent în ce domeniu ai lucra. Respect, responsabilitate, punctualitate. Și asta este teatrul, nu numai creație, ci și muncă (în primul rând). Tu trebuie să fii un partener cu colegul tău chiar dacă îl detești, spectatorul n-are voie să vadă asta în timpul actului.

Î: Ce ați învățat de la fiecare generație de copii pe care i-ați inițiat?

Papa Didi: E bună întrebarea (râde). Am învățat că autoritatea nu se clădește pe voce ridicată, nici pe principiul „eu sunt puternic iar tu slab”, nici pe verbe la imperativ. M-am obișnuit să vorbesc și să repet foarte mult anumite lucruri. Pruncii ascultă (râde) dar au un sistem de autoapărare dezvoltat, deci aud și înțeleg numai ce vor.

Atunci, îți trebuie multă răbdare ca să te apropii de ei și e foarte important să mai (și) asculți. Profesorul mai trebuie să și tacă iar pe copil să îl lași să vorbească, și să vorbească, și să nu îl corectezi. Ca să creezi o relație de încredere, tu, ca profesor, nu trebuie să fii un vânător de greșeli, ci doar un discret contabil, să-l ajuți iar din când în când, să i le spui. Trebuie să îl dezinhibezi, iar teatrul asta face. Scopul Amifranului nu este de a scoate actori, ci de a-i ajuta pe copii să fie (și) altfel.

Î: Dintre elevii care v-au trecut prin mână, cine a ales să continue cu teatrul?

Papa Didi: Un exemplu este Roxana Fânață. Eu n-am făcut nimic, doar i-am oferit un cadru prin care ea să se exprime. Ea a fost formată la Cluj și a învățat multe, și încă mai are (râde). Amifranul a fost, pentru ea, pământul fertil unde ea a prins rădăcini. La București, la Teatrul Odeon, o găsiți pe Sabrina Iașchievici, apoi la Cluj pe Alexandra Tarce și, desigur, sunt și alții pe care nu mi-i mai amintesc (râde).

Î: Organizarea festivalului Amifran e impecabilă. Cum reușiți să vă potriviți în așa fel încât festivalul să iasă bine?

Papa Didi: Păi, într-un fel *puiule* se cheamă rutină, și e cam cel mai nasol lucru în viață. Ei, festivalul, (din păcate) are și o doză de rutină. Totuși, ceea ce-i nou în fiecare an este modul prin care ne căutăm sponsorii. Din păcate, aici, în România, francofonia și teatrul în special nu fac parte din domeniile de interes primordial. „Ei, știți, noi avem alte priorități”. În general, cultura, astăzi, suferă din cauza acestei subfinanțări. În continuare muncesc pentru Amifran, chiar dacă sunt pensionar. 😉

Î: Ceea ce se face pe scenă reprezintă mai mult decât realitatea?

Papa Didi: Da. Teatrul este o oglindă, dar nu o copie a realității.                                                                                                                                                                                                                                                              Teatrul trebuie să transfigureze, eu mă exprim, dar pe scenă arăt altfel fiindcă teatrul înseamnă artă, ca și pictura. Pictura trebuie să îmi arate aceeași realitate, dar altfel, și așa și teatrul. E realitatea, desigur, dar e realitatea transfigurată. Nici pictura și nici teatrul nu trebuie să fie indigo al realității. De ce? E simplu, pentru că teatrul trebuie să îmi arate un punct de vedere. Al cui? Al ăluia, al artistului. Altfel nu ești artist 😉 Deci ceea ce este pe scenă nu este decât o interpretare a realității din punctul de vedere al creatorului. Gândurile regizorului, dacă nu sunt asumate și de actori, și de cei de la lumini, și de cei de la sunet, spectacolul iese strâmb, șchiop.

Î: În acești 27 de ani de festival Amifran, ați găsit un stil teatral care v-a impresionat?

Papa Didi: E loc sub soare pentru orice și am pornit de la principiul că un stil de teatru nu este și nu trebuie să fie autoritar. Trebuie doar să îți găsești publicul.


Autori:
Alexandra Zahari
Florina Dan

Povești de dat mai departe – Artiștii care aduc la viață 100 de personaje istorice

"în Texte" "de POV21"
Artiștii, Artă, Festival, Medieval

Echipa Pov21 a avut șansa de a urmări din culise Festivalului de artă și muzică medievală, Aeternus Maramorosiensis, fiind martori la cum s-a creat magia. Astfel, am întâlnit oamenii care lucrează intens trup și suflet pentru a oferi emoție prin arta lor „neconvențională”, oamenii din spatele magiei.

 

La rândul nostru, am întâlnit o echipă deosebită care o ajuta pe Ileana Vassiliev a-și expune creațiile vestimentare prin modele vii. Este de menționat că fără pasiunea și talentul acesteia festivalul ar fi avut o față complet diferită, ea oferindu-i suflet prin tot ceea ce face. Am rămas profund surpinși de povestea ei – o poveste de succes despre un artist dedicat trup și suflet artei ei, un om care emană emoție nu doar prin ceea ce face ci și prin simplul fapt că există.

 

Fiindcă Ileana era atât de prinsă în munca ei, am apucat să povestim cu o altă artistă din echipă, Adela Ștefania Pop. Iată și povestea:

 

 

„Galeria de Artă Vassiliev este umbrela sub care s-au adăpostit artiști și oameni cu potențial creativ. Au primit cu brațele deschise pe toți cei îndrăgostiți de frumos!

 

Debuturile festivalului medieval în Sighet au fost modeste, de-a lungul aniilor el a luat amploare prin colaborări pe plan local. Creativitatea și imaginația debordantă a Ilenei Vassiliev a făcut posibil că multe din poveștile împărtășite să prindă viață. Este greu să implementezi concepte fără muncă și sacrificiu. Casa Vassiliev prin familia Vassiliev rămâne un loc în care multe suflete își descoperă abilități creative.

 

Colaborările cu suflarea artistică locală au dus către această mare familie. Fiecare își are bucățica lui de realizare, toate acestea adunate împreună oferă ceea ce noi am putut să trăim și să simțim pe perioada festivalului.

 

Dacă Ileana își dedică timpul creației veșmintelor, alții se ocupă de voluntari, alții de programul artistic, alții de bunul mers al lucrurilor. Este important să protejăm această ”umbrelă” sunt puțini oameni ce își pun la dispoziție, casă, masă, sufletul pentru o întreagă comunitate!

 

Povestea a început anul trecut, ne-am gândit să punem bazele a 100 ținute istorice, în mare parte fiindcă a fost an centenar. Chiar nu știu dacă numărul acesta a mai fost creat de cineva, cel puțin știu sigur că nu a mai fost creat sub această titulatură. În fond, nici nu contează, voiam să facem noi ceva al nostru, pentru a da ceva înapoi comunității din care facem parte. Atunci, cu mic cu mare, fiecare cu o idee, fiecare cu o mărgică, ulcică, fiecare cu tot ce a avut – ne-am adunat și am încropit împreună 100 de ținute istorice și medievale.

 

Pasionații de istorie i-au virusat și pe ceilalți, s-au pus toți pe citit și au venit cu foarte multe informații noi cu care puteam lucra. Personal, nu cred că știu lucru mai satisfăcător. Iar, dacă vei sta de vorbă cu ei, vei constata că sunt deja experți în istorie.Totul fiind din pasiune. Deja știu să deosebească perioadele istorice, personajele, nobilul față de doamna de curte. Multe detalii care nu se învață la istorie. Din cercetările făcute au reușit să rămână cu detalii extraordinare.

 

Eforturile cele mai mari sunt la final, cand Ileana definitivează hainele, urmează gasirea persoanei potrivite pentru a imbrăca aceea haină! Ajutorul meu constă in a mă ocupa de partea de reconstituiri istorice, broderii, cizelări, puneri în scenă și „puneri în haine”. Puneri în haine deoarece nu poți să pui orice fizionomie într-un anumit tip de ținută. Iată, atunci, provocare: caută-i. Caută persoane care să semene cu domnitorii României, caută persoane care să întruchipeze Familia Martiră, caută persoane care să poată să îi reînvie pe Alexandru Ioan Cuza, pe Elena Cuza… marile personalități istorice( ma refer la tema de anul trecut, an Centenar).

 

Așa a început aventura noastră. Anul trecut am avut cea mai spectaculoasă ediție: începând cu arenele romane unde am avut un splendid gladiator până la Unirea Principatelor Române.

 

Bine, până să ajungem noi acolo am avut zile, nopți, săptămâni chiar, intense de lucru. Și cam o lună de nesomn. Pentru toti au fost eforturi! Provocarea a fost să avem 100 de oameni, și pe fiecare 100 să îi îmbrăcăm(nu este usor sa convingi 100 de persoane sa se transpuna in alte timpuri). Și fiecare să se recunoască în personajul respectiv iar privitorul din stradă să recunoască personajele. Iar noi chiar am reușit asta.

 

Succesul nu este doar al nostru, ci și a celor care au interpretat și au intrat în pielea personajelor(altruismul si dedicatia lor au facut posibil acest fapt).

 

Putem să spunem că cel mai reușit personaj a fost Mihai Viteazu. „Mihai Viteazu” este adjunctul poliției din Sighetu Marmației. Iar eu, bineînțeles, fiind zurlie de felul meu (artist, fiindcă așa sunt artiștii), l-am „provocat” să se lase imbracat. Chiar dacă are 2 metri, chiar dacă este un om masiv, ținuta a fost facuta de catre Ileana exact pentru el. După Mihai Viteazu, cele mai reușite personaje au fost: Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Familia Brâncoveanu, Elena Cuza. Apoi, impreuna am făcut un salt către secolele XV-XVII și am amestecat niște ținute aristocrate, nobile, regale, fiindcă nu a fost timp pentru a realiza costume chiar din fiecare perioadă – trebuia să restrângem pentru a acoperi un interval cât mai mare din perioadele istorice ce ni le-am propus.

 

Anul acesta, s-au  pregătit personajele mitologice care întruchipează diferite elemente ale naturii dar si zeițele din perioada istorică geto-tracică.

 

Avem întruchipată și o ținută a reginei Elisabeta a II-a, pe care eu o venerez. Cred că este destul de dificil pentru un om de talia ei, luând în considerare contextele istorice sau zvonurile că de fapt este bastardă, sau toate luptele cu sora ei. O admir nu doar eu, mai ales pentru alegerile făcute.

 

Vedea cum îi se sfâșie poporul datorită religiei. Știa economie, știa mai multe limbi străine, literatură, era axată pe atâtea domenii. Era un om excepțional și un lider și mai bun. Deși nu a fost o femeie extraordinar de frumoasă, a fost un om înțelept cu o mare voință. Iar prin dorința ei interioară de a renunța la „femeie” și a fi doar om, doar rege, doar conducător – facând o grămadă de sacrificii, pe mine m-a impresionat profund. Totul pentru a-și duce poporul spre prosperitate. Lucru mai rar în zilele noastre. Un astfel de conducător am vrea și noi.

 

Cel mai greu este să obții o armonie între oameni, când organizezi un festival de genul. Partea de comunicare este esențială și la fel de greu de armonizat. La început toți sunt entuziasmați, dar când se ajunge în punctul forte, atunci încep tensiunile și haosul. Oricât de bine am fi noi organizați, se mai găsesc dintre noi persoane care uită să aducă anumite lucruri sau uită să facă anumite lucruri. Poate se rup articole vestimentare, poate unii dezvoltă pe moment preferințe vestimentare altele decât cele discutate și stabilite. Deși lucrurile astea sunt puse în cuie dinainte, și decise după anumite criterii importante.

 

Nu multora le pasă de dezvoltarea sănătoasă a tinerilor noștri. Da, înțeleg, e tot dreptul lor de a face și de a încerca, dar factorul psihologic asupra lor este insesizabil, fiindcă deja a intrat în normalitate și e foarte greu să faci o schimbare la scară largă. Dorim să le oferim absolut tot copiilor noștri, pentru a nu simți lipsurile pe care le-am avut noi, dar în tot acest proces bine intenționat facem mai mult rău pe termen lung decât bine. Și este foarte nociv. Și doare.

 

Noi sperăm, prin ceea ce facem aici, să le dăm șansa tinerilor de a învăța și înțelege anumite lucruri. În ultimul timp, am devenit mai mult o familie care se adună an de an pentru a face acest festival. Ajungem să ne deschidem și să împărtășim de la povești de viață și experiențe până la filosofii. E greu de descris atmosfera, dar seamănă cu a unei familii mari, care abia așteaptă să se reunească.

 

Eu aș recomanda părinților să fie mai deschiși cu copiii lor, să povestească orice, să-și facă copiii prieteni, nu supuși. Copilul acela este un „om” în devenire, cu un caracter format, o personalitate, și el va merge mai departe în lume.

 

Noi oamenii, deși suntem o specie „inteligentă”, avem o parte animalică de nedescris în noi. Și atunci, ar fi bine să renunțăm la niște tabieturi și lucruri care s-au amprentat foarte adânc în noi. Eu în mare parte, recunosc, le-am scos și le-am cizelat. Sunt multe momente, pe care cu gândirea de acum, le-aș fi făcut altfel. Și am încercat să fiu altfel cu fiul meu și cu tinerii cu care lucrez în general.

 

În schimb, toate eforturile merită. Merită pentru acele momente când reușim să ajungem la un consens, când suntem toți îmbrăcați, când defilăm. Privirile, privirile pe care le schimbăm între noi, mulțumirea, ușurarea. Și..cheful de după.

 

Tinerii ar trebui să își hrănească spiritul, să își urmeze pasiunile și să nu se lase intoxicați de ceea ce este în jurul lor. Să învețe, iar dacă nu reușesc singuri să ceară ajutor. Să deosebească partea toxică de partea reală. Pentru că suntem foarte puțini care reușim să îi protejăm și ajutăm, trebuie ei să vină să lupte. Toți avem un rol important. Să încerce să ia doar părțile bune din orice. ”

 

Festivalului de artă și muzică medievală, Aeternus Maramorosiensis, a avut loc pe 9 și 10 august 2019.

 

 

 

Eu și „Poezia e la Bistrița”

"în Păreri și opinii" "de POV21"

Până să fiu voluntară la Festivalul Internațional ,,Poezia e la Bistrița”, credeam că nimic nu poate înlocui o carte spectaculoasă și o cafea bună. Dar se pare că m-am înșelat. Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari au adus o comoară culturală nemaipomenită în spațiul bistrițean, făcând posibilă întâlnirea dintre scriitorii tineri și cei cu experiență. Oferind un contur de neuitat experienței prin recitalurile de pian, de vioară și chiar de operă, notele muzicale au învăluit totul într-o formă aparte de compasiune și de fantastic.

Acest festival, timp de patru zile, m-a apropiat mai mult de valorile spirituale ale lumii, pot să spun că a fost o adevărată experienţă. La început, mi-am spus că patru zile de festival vor fi obositoare şi lipsite de entuziasm, dar la final mi-a fost greu să accept faptul că într-adevăr s-a sfârşit. În aceste zile am participat la ateliere de scriere creativă pentru liceeni, lecturi de poezie contemporană. Acum știu că şi generația noastră are alţi Eminescu, Arghezi, Allan Poe ş.a.m.d. 

Diversitatea culturală este cu siguranță elementul demn de apreciat al acestui festival, aceasta datorându-se scriitorilor invitați, atât din Europa cât și din Israel, fiecare cu o poveste de viață ieșită din tipare. Unii au fost mai reținuți, dar despre fiecare dintre ei se poate spune că duc niște vieți marcate de curajul de a se afirma și de a ține piept mulțimii de cititori.

M-am împrietenit cu oameni minunaţi de care o să-mi fie dor, am schimbat opinii. Am trăit prin operele lor, regăsindu-mă câte puțin în gândurile lor intime. M-am întâlnit cu tineri de vârsta mea, de asemenea fascinaţi de literatură şi de cunoaştere, ceva neconvenţional în lumea nebună și superficială în care trăim.

Am simţit că literatura ne-a unit

Străinii au devenit doar prietenii cu care nu am avut prilejul să fac cunoștință; lumea nu mai părea aşa singură şi plictisitoare. Să văd atât de mulţi oameni cu aceeaşi pasiune, care pun suflet în ceea ce fac, m-a copleşit, m-a făcut să apreciez valorile spirituale şi pe cei care își transpun fericirile, durerile, ale lor sau ale lumii, pe foaie, care cu neînfricare își declară slăbiciunile în faţa tuturor. 

    

 

     

 

Umorul, o calitate despre care se spune că îi caracterizează pe oamenii deștepți, nu a lipsit de la festival, acesta venind chiar din partea Adei Milea. Aceasta a susținut un concert diferit… folosind onomatopee în interpretarea acestuia.

Festivalul a fost precum o casă de vacanță, un loc liniștit în care simți că aparții, unde te poți întoarce.

Ca voluntar, am avut cea mai solicitantă experiență de până acum, patru zile la rând, dar rezultatul a fost unul pentru care merită să îți sacrifici timpul liber. Mi-a oferit noi perspective despre munca poetului, cum arată arta într-un om. Mi-am sfidat barierele zonei de confort și, în felul acesta, am cunoscut persoane de neuitat, cu care sper să mă întâlnesc și anul viitor.

Foto: Andrei Capătă

Camelia Brătfălean, Alexandra Mânzat

 

 

Festivalul Celtic Transilvania – legenda vie a celţilor

"în Texte" "de POV21"

Cum se pot rezuma trei zile de muzică bună şi istorie vie? Simplu, printr-un festival, poate unul dintre cele mai faine la care o să ai ocazia să mergi. Festivalul Celtic Transilvania e cauza pentru care, de cinci veri încoace, un deal de lângă staţiunea Băile Figa, care serveşte drept parcare, devine cel mai tare loc unde, timp de un weekend, poţi să-ţi faci prieteni, să asculţi trupele preferate sau, de ce nu, să te întâlneşti cu artiştii la o bere. Deşi la început a fost văzut ca o „petrecere” locală, azi e recunoscut şi peste hotare ca etalon de calitate între festivalurile de acest gen din Europa.

Dacă nu-ţi place istoria scrisă, aici o poţi vedea renăscută campând în satul celtic, care caută să recreeze atmosfera din perioada celtică a Transilvaniei. Totodată, festivalul îşi propune să scoată la iveală aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii celţilor care au trăit în apropiata vecinătatea a oraşului Beclean prin diferite reconstituiri istorice.

Anul acesta se va pune accent pe activităţile de reconstituire istorică şi pe impactul lor vizual. Astfel, cei care nu vor rata festivalul vor avea parte de: expoziţii de îmbrăcăminte celtică, demonstraţii de tir cu arcul, demonstraţii de luptă ale celţilor, lupte de gladiatori, prezentări de arme, precum şi diferite ateliere de prelucrare a lemnului, de confecţionat podoabe, iar pe restul vă las să le descoperiţi singuri la faţa locului.

Şi, pentru că istoria nu poate învia singură, grupurile de reconstituire istorică invitate în acest an sunt: Omnis Barbaria, Amicii Muzeului, Terra Celtica, Castrvm Novis, Terra Dacica Aeterna, Pro Antica, Harjis Reborn, Geto-Dacii din Moldova, care provin atât din România, cât şi din Polonia.

La această ediţie a festivalului vor urca pe scenă trupele: GOD, Cruachan, Waylander, Lux Perpetua, Killsorrow, Drakens Orden, GjeldRune, Aether, Dyrnwyn, Untold Faith, Lagerstein, E-an-na, Sur Austru, SKILTRON, Kylfingar, Why cat, why?, Adamo Caduco, Lucky Thirteen, Nameless Horizons, Beauty and the Rat.

Timp de trei zile şi trei nopţi vă veţi putea bucura de prestaţiile acestor trupe, vineri seara urcând pe scenă: Why cat, why?, Dyrnwyn, Killsorrow, E-an-na, Waylander şi SKILTRON, sâmbătă: Lucky Thirteen, Adamo Caduco, Drakens Orden, Kylfingar, Aether, Cruachan şi GOD, iar duminică: Nameless Horizons, Beauty and the Rat, Untold Faith, GjeldRune, Lux Perpetua şi Sur Austru, toate concertele desfăşurându-se între orele 17:00 – 01:00.

Aşa că, dacă în perioada 19-21 iulie nu ai niciun plan, Festivalul Celtic Transilvania va fi opţiunea perfectă, mai ales dacă eşti iubitor de istorie sau de muzică rock, folk sau celtică. Din proprie experienţă pot spune că veţi pleca acasă plini de energie şi cu dorinţa de a reveni sau de a nu mai pleca.

„Poezia e la Bistrița” și în 2019!

"în Texte" "de POV21"

În perioada 11-14 iulie, orașul din nord-estul Podișului Transilvaniei se află în plină sărbătoare; perioada în care metaforele, fie ele plasticizante sau revelatorii, contribuie la crearea unei definiții reale și pe sufletul tuturor la ceea ce reprezintă Bistrița pentru noi, oamenii a căror bogăție este și a fost dintotdeauna ARTA CUVÂNTULUI.

Cam așa arată la Bistrița un festival internațional de poezie și muzică:

Recitaluri de poezie contemporană. Discuții literare deschise publicului. Ateliere de scriere pentru tineri. Filme. Concerte de muzică.

Încă din 2009 – și în fiecare an de atunci -, la Bistrița se adună cele mai expresive  și mai melodioase voci ale poeziei contemporane, precum și cei mai cunoscuți și apreciați demiurgi. Anul acesta, în luna lui cuptor, are loc cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional de poezie și muzică, iar Bistrița redevine, pentru câteva zile, gazda unui eveniment ce surprinde, de fiecare dată, glasul cosmosului și respirația adevărului.

Pentru adevărații iubitori de literatură și pentru cei plictisiți de cotidian, acest festival este o ușă de evadare dintr-o lume în care magia cuvântului nu este apreciată îndeajuns. După cum spunea și Tudor Arghezi: ,,Poezia este însăși viața, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația că trăiește cu planetele sus în cer.”, astfel că, festivalul ce are loc la Bistrița, este unica oportunitate de a cunoaște și de a comunica cu adevăratele valori ale acestei lumi, de a descoperi și, de ce nu, de a fi descoperit.

Când, unde și cu cine te vei întâlni în cadrul festivalului Poezia e la Bistrița?

Joi, 11 iulie, puteți admira expoziția din cadrul proiectului Mountain Pleid Air, coordonatorii fiind: Eugen Alupopanu și Adrian Crismaru. Deschiderea festivalului va avea în prim plan prezentarea invitaților și decernarea unor premii: Premiul pentru literatură lui Ioan Es Pop și Premiul librarul anului ce va merge către Andrei Pintea. La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița (18:30-20:00) ne vom da întâlnire cu Ioana Vintilă, Teodor Dună, Robert Emanuel Elekeș, Ion Mureșan, Meritxell Gene (Spania), Merlich Saia, Tehila Hakimi (Israel) și V. Leac.

Pentru că muzicalitatea este una dintre cele mai importante calități particulare specifice poeziei, concertele sunt nelipsite de la un eveniment cu o asemenea amploare.  Astfel, veți avea prilejul  de a-i asculta pe: Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rigman și, nu în ultimul rând, pe Bobo Burlăcianu.

Vineri, 12 iulie, la restaurantul Rapsodia (11:00-13:00), vă veți familiariza cu poezia spaniolă contemporană, întâlnindu-i pe: Pilar Adon (Madrid), Meritxell Gene (Barcelona), Ben Clark (Malaga) , Enrique Redel- Editor Impedimenta și traducătoarele Elena Borras Garcia și Antonia Escandell Tur în dialog cu Marin Mălaicu-Hondrari.

Veți putea, de asemenea, descoperi unele dintre tainele scrisului. De ce spun asta? Pentru că, în aceeași zi, la Centrul județean pentru Cultură (15:00-16:31) va avea loc atelierul de lectură și scriere creativă pentru liceeni, coordonat de Dan Coman și Florin Partene. Ziua se va încheia cu Robert Șerban, Pilar Adon (Spania), Andrada Strugaru, Kateryna Babkina (Ucraina), Lubi Barre (Germania), Doina Ioanid, Jan Mysjkyn (Belgia), Lavinia Bălulescu, iar în cadrul recitalului va fi prezent Eduard Kunz.

Sâmbătă, 13 iulie, la restaurantul Rapsodia (11:00-12:30) îl veți întâlni pe prozatorul György Dragomán și moderatorul Nicoleta Munteanu după care, la Centrul județean pentru Cultură (15:00-16:31), se va desfășura atelierul de lectură și scriere creativă pentru liceeni, coordonat de Marin Mălaicu-Hondrari și Ana Dragu. Spre seară (18:00-20:00), veți fi receptorii unor lecturi a căror ,,părinți” sunt: Mina Decu, Anna T. Szabo (Ungaria), Ben Clark (Spania), Ligia Keșișian, Andra Rotaru, Andreea Gal, Victor Țvetov (Republica Moldova).

Recitalul muzical îi va scoate în evidență pe: Daniela Păcurar, ce va cânta la soprană, pe Claudiu Hontilă, ce va dezvălui  tainele vioarei și pe Lucian Dușa, ce ne va povesti auzite și neauzite prin intermediul clapelor. La Cinematograful Dacia(20:30-22:30) veti viziona Parking, un film de Tudor Giurgiu și veți putea participa la un Q&A.

Duminică, 14 iulie, la Restaurantul Rapsodia (11:30-13:00), Tudor Giurgiu vă va împărtăși informații despre Parking și TIFF împreună cu Cezar Gheorghe, iar moderatorii Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari vor lansa revista Alecart.

La Centrul Județean pentru Cultură (15:00-16:31), se va desfășura atelierul de lectură și scriere creativă pentru liceeni, coordonat de Ana Dragu și Florin Partene. Veți urmări, la Cinematograful Dacia (17:00-18:00), scurtmetrajul Un drum spre mare, urmat de o sesiune Q&A cu regizorul Adi Voicu. Spre seară, la Cinematograful Dacia (19:00-21:00), Hector Berlionz 200 și Noua Orchestră Transilvană cu dirijorul ei Pierre Migard (Franța) vor încheia cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița.

Pentru a-i cunoaște pe invitații ce urmează să sosească la Bistrița, dar și pentru a fi în ton cu eventualele modificări, vă invităm să urmăriți pagina oficială a evenimentului aici.

POV21, alături de Radio România Cultural, Observator Cultural, ALECART, Scena 9 vor fi partenerii media ai acestui eveniment.

 

Lavinia Iliuță, Camelia Brătfălean

TIFF – începuturi

"în Texte" "de POV21"

La începutul anului, când tot omul își face o listă de priorități, eu m-am înscris la TIFF (Transilvania International Film Festival) și mi-am promis să scriu licența despre importanța unui scop în viață. Aș spune că aveam speranțe să fiu acceptată la festival, dar aș minți, pentru că nu credeam că sunt capabilă să particip activ la un eveniment atât de cunoscut.

Ei bine, am fost acceptată.

Pe lângă entuziasmul și bucuria pe care le-am trăit citind mesajul, am realizat că eu chiar nu puteam să cunosc oameni noi și să mă implic, pentru că eram deprimată. Eram într-o stare constantă de vinovăție și tristețe, pe care nu le simțisem demult. Totuși, cu ultimele picături de motivație rămase în mine, am mers în prima zi de festival. De atunci, lucrurile s-au schimbat definitiv.

Zece zile de râsete și ore nedormite. Zece zile cu oameni minunați și sute de ziare de împărțit pe străzile Clujului. Zece zile de cafea și ploaie pe străzile Clujului. Zece zile care au trecut prea repede prin sufletul meu. Experiența de la TIFF este, de departe, una care mi-a lăsat multă bucurie și dor cimentat.

O mică sinteză a tot ce s-a întâmplat: dimineața începea cu îmbrățișări și cafea, cu glume – născute din prea multă oboseală și stres – cu doamna care ne făcea curățenie, mereu în același loc, mereu ascultând muzică creștină. Până la amiază, trebuia să vadă tot Clujul programul zilei de la TIFF, cu orice preț. Fiind niște ore foarte aglomerate, fiecare dintre noi ne-am cunoscut reacțiile la stres, și cred că asta ne-a unit cel mai mult (mai mult decât așteptarea de la McDonald’s ).

Ne-am afișat vulnerabilitățile încă de la început, pentru că am ținut unii la alții încă de atunci. Ar fi de așteptat ca eu să rămân cu amintiri legate de filmele de la festival, de activități sau invitați. Ei bine, în mod paradoxal, experiența mea e mult mai mult de atât. Am înțeles că o echipă se formează atunci când fiecare membru este onest și dispus să muncească cu drag, până când toți își termină treaba, ca mai apoi să avem timpul nostru, cu glume proaste și autoironii. Am înțeles că o echipă adevărată lucrează toată ziua, ca mai apoi să meargă la party-uri și la karaoke fără nicio inhibiție, așa cum eu nu m-aș fi crezut în stare vreodată.

Ne-am bucurat să fim parte dintr-un proiect așa frumos, să promovăm un lucru în care fiecare din noi crede și să o facem cu drag. Poate din perspectiva unui spectator nu se vede toată munca din spate, dar vă spun eu. În spate sunt sute de oameni care se trezesc dimineața – sau nu se trezesc, pentru că nu mai apucă să doarmă – și au grijă ca totul să fie perfect într-un timp record. Totuși, tind să cred că merită tot efortul doar pentru pauzele pline de bucurie din curte, unde m-am ascuns, atâtea zile, de ploaie și câteodată de mine. Despre filme nu vă pot spune prea multe, pentru că le-am văzut mai mult în primele pagini din ziare, decât la cinema.

E inutil să spun cât de mult o să-mi lipsească oamenii, ziarele și Kara (cățelușa TIFF-ului). Pot doar să mărturisesc că în sfârșit simt că aparțin de ceva și prin asta mi-am aflat și scopul despre care o să scriu în licență, gândindu-mă la cele zece zile în care nu am mai fost doar Alina, ci „voluntar Promo Master”, zisă și Tufa, mai apoi.

Așadar, mulțumesc TIFF că mi-ai arătat ce frumoasă-i lumea asta, cu oameni care știu să zâmbească în fața unui refuz categoric de ziar.

Alina Bora

 

Transilvania Bikefest – festivalul de la care nu poți să lipsești

"în Texte" "de POV21"

Și când crezi că monotonia a pus stăpânire peste oameni, apar ei. Transilvania Bikers, societatea oamenilor optimiști, dornici de aventură și  distracție.  Aceștia organizează anual un festival cu o tematică inedită, cu scopul de a activa simțurile libertății. Ne-au acordat  șansa de a-i cunoaște și vrem sa împărtășim totul cu cititorii noștri.

 

  1. Cum a luat naştere festivalul?

În anii ’90, membrii fondatori ai Clubului Transilvania Bikers se întâlneau cu motociclişti din toată ţara la chefuri, zile de naştere, chiar şi nunţi. La un moment dat, cercul de prieteni a devenit tot mai mare, nemaifiindu-le îndeajuns să se întâlnească atât de rar, şi au decis ca o dată pe an să se adune într-un loc anume. Astfel a luat naştere întrunirea de deschidere de sezon Transilvania Bikefest unde participanţii au aceeaşi pasiune: motociclismul.

2. Care au fost aşteptările de la prima ediţie?

Aşteptările noastre de la prima ediţie au fost – şi încă sunt – ca cei care vin să se simtă bine, să fie mulţumiţi de alegerea lor de a veni şi, desigur, să îi revedem la anul. Motocicliştii au fost captivaţi de atmosfera creată, de prietenii pe care îi revăd,  de concursurile care se ţin, parada în care se defilează prin oraş şi concertele live.

  1. Câte ore de muncă necesită un proiect ca acesta?

Organizarea începe aproximativ cu jumătate de an înainte de eveniment. Săptămânal, contorizăm evoluţia task-urilor până ce toate sunt finalizate şi începe bikefest-ul.

  1. Care este programul celor trei zile şi de ce pot să beneficieze participanţii?

VINERI, 24 MAI: Se montează bine corturile. Îi așteptăm pe motocicliști cu o țuică serioasă, de origine controlată, de la noi din zonă. Seara, atmosfera este animată de concerte rock și multă voie bună (STIFF KICKS, GOTHIC, CASH, ONE NIGHT STAND, CRAZY PLUMBERS).

 

SÂMBĂTĂ, 25 MAI: Începem evenimentele cu o paradă moto de zile mari, după care revenim în camping și dăm drumul la concursuri!

 

La concursul de CUSTOM se va desemna cea mai frumoasă motocicletă personalizată, dar câștigatorii reali vor fi cei care vor putea să vadă adevărate opere de artă pe două roți.

 

Imediat, după concursuri, încep concertele, iar pe la miezul nopții atmosfera va fi încălzită de câteva fete puse pe dezbrăcat (DESPERADO, ALTAR, SHE WOLF, UNDERWAVES, CHEERS DARLING).

 

Duminică ne trezim, ne dregem cu o cafea bună și ne punem pe drum, pe asfalt uscat în toate direcțiile. Nu uitaţi de vot! Se poate vota și la Gilău, dacă e nevoie.

  1. Care a fost punctul de apogeu de până acum?

Punctul de apogeu – credem noi – sunt concursurile, unde se participă cu mic, cu mare, iar câştigătorii pleacă cu premii şi cupe. Poate fi considerat punct de apogeu şi parada moto, în care se defilează prin oraş (Sâmbătă la ora 12:00).  Primim feedback pozitiv şi pentru concerte şi alte surprize pe care le mai avem.

  1. Care este scopul paradei?

Parada se doreşte a fi, pe de o parte, un mesaj de atenţionare cu privire la prezenţa şi vulnerabilitatea motocicliştilor în trafic şi, pe de altă parte, o modalitate de responsabilizare a tuturor persoanelor implicate direct şi indirect în aceste activităţi – şoferi, motociclişti, pietoni – în vederea reducerii numărului de incidente rutiere.

 

 

Te consideri o persoană pusă pe distracție, aventură și plină de adrenalină? Mai ai și un motor? Aici găsești oamenii perfecți pentru a practica ceea ce îți place, iar împreună cu ei te dezvolți și-ți creezi o mare familie.

Aici este locul tău!

 

Mihai Gliga, Anca Nechiti

Ai rupt narcisele? Petrece!

"în Texte" "de POV21"

Pentru mulți dintre voi, cuvântul „narcise” reprezintă doar acele flori albe, cu un mijloc galben. Ei bine, pentru cei din Hunedoara, în special Sălașul de Sus, primul lucru care li se concurează în minte este Festivalul Narciselor. Da, chiar este un festival în onoarea acestei flori. Motivul?

La poalele Retezatului, aproape de Sălaș, se găsește o poiană cu narcise sălbatice. Deși arie protejată, în fiecare primăvară, poiana este devastată de turiști. Mănunchiuri întregi ajung să fie abandonate pe mesele de la tarabele cu mici și bere.

 

Întorși după o zi obositoare de distrus poiana, turiștii, însetați și înfometați, năvălesc la tarabele care vând bere la draft și mici. Se laudă cu buchetul lor rudelor de prin apropiere și apoi îl părăsesc pe masă ca un șervețel folosit.

Totuși,  grijulii ca întotdeauna, nu uită să împodobească cu paharul de plastic – poate și cutia în care au avut gogoși – gazonul aranjat și îngrijit de cei care formează comunitatea localității Sălașul de Sus. Nu se poate aprecia frumusețea unui lucru până nu arunci pe el și ultima hârtie pe care o găsești, nu?

 

Lăsând partea negativă, haideți să vedem cum petrec hunedorenii. Trei lucruri sunt esențiale când vine vorba de o petrecere bună: muzică, mici și bere.

Asta se aplică în majoritatea cazurilor, dar în Hunedoara, al patrulea lucru este piesa de rezistență, și anume virșli. Acest cuvânt poate nemaiauzit de unii dintre voi simbolizează un produs specific zonei.

Aduc la aspect cu acei cârnăciori din magazine pentru grătare, dar gustul și modul de preparare fac diferența. Original, preparați din carne de oaie, porc sau amestec, fierți 2 minute maxim și cu puțin muștar, acești cârnăciori fac ravagii la fiecare festival, târg sau petrecere oarecare din județ. Și dacă vrei ca petrecerea ta să fie autentică – doar vrei asta! – că ai investit mult, ai grijă să cumperi virșli de casă, care sunt mai costisitori, dar inegalabili.

 

Fiind din județul Hunedoara, chiar și din comună, era inevitabil să nu îmi fac prezența la festival. Am și lucrat, am strâns de pe mese și de pe jos bunul simț al oamenilor, am și observat cum se petrec lucrurile.

Sunt plăcut surprinsă că o comunitate destul de micuță ca Sălașul, să se gospodărească atât de bine. Festivalul ar fi fost de-a dreptul sublim: flori frumoase, mâncare bună, primărie care susține producătorii locali cu produse tradiționale, muzică de calitate. Ar fi fost, asta dacă erau și bunul simț, și spiritul civic la fața locului.

Poate am noroc și, data viitoare când merg în „inspecție”, oamenii îmi vor lăsa o impresie bună, în loc de un gust amar.

Derulează înapoi