Arhive Educatie • POV21

Pregătire gratuită pentru examenul de bacalaureat!

"Publicat în 11/01/2021" "în Știri" "de POV21"

În fiecare an, în semestrul al II-lea, elevilor din clasele a XII-a le vine în ajutor Universitatea de Vest din Timișoara, care oferă ore de pregătire pentru bacalaureat.

Modul de desfășurare a cursurilor

Cadre didactice universitare din cadrul UVT vin în sprijinul elevilor din întreaga țară. Participarea la aceste activități este complet gratuită și destinată tuturor elevilor din România.

Cursurile oferite de UVT se vor desfășura în perioada 16 ianuarie – 12 iunie 2021, în fiecare sâmbătă, cu excepția zilelor de concediu legal.

Modulele disponibile la care elevii se pot înscrie sunt cele din care aceștia vor susține probele examenului de bacalaureat.

Programul de desfășurare a cursurilor

Orarul modulelor 16.01-12.06.2021, în fiecare sâmbătă, este următorul:

9:00 – 10:30 – Limba și literatura română;
10:45 – 12:15 – Matematică și Istorie;
12:30 – 14:00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.

De știut este faptul că la materiile: Logică, Filosofie, Sociologie și Psihologie, data de începere a cursurilor este diferită. Mai multe detalii aici!

Toate activitățile se vor desfășura în mediul online, prin intermediul platformei Google Meet, iar pe Google Classroom se va crea pentru fiecare disciplină un curs, care să faciliteze comunicarea dintre cadru didactic și elev.

Înscrierile pentru participarea la activitățile de pregătire pentru examenul de bacalaureat, oferite de UVT, se fac completând acest formular.

Ulterior înscrierii, fiecare participant va primi un e-mail cu detalii pentru conectarea la activitățile de pregătire, cât și pe platforma Google Classroom.

13 Tips & Tricks în jurnalism cu Alex Nedea: „Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri”

"Publicat în 26/12/2020" "în Interviuri" "de POV21"

„Mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool”. Acestea au fost vorbele lui Alex Nedea despre noua generație de studenți la jurnalism când i-au fost cerute câteva sfaturi.

De aproape trei ani de când lucrează pentru Recorder, Alex Nedea aduce în online-ul românesc reportaje și anchete ample, unul dintre ele fiind chiar unul dintre cele mai vizionate materiale de jurnalism, „Singur împotriva partidului”, investigația care a demascat numirile făcute pe criteriu politic la Apele Române.

Alex a mers pe urmele hoților de lemn și a descoperit mai multe rețele de apă contaminată din comunele românești. Materialele sale i-au adus în 2019 premiul Ion Rațiu pentru jurnalism. Munca lui a reușit să miște câte un pic din neregulile care ne înconjoară și este deschis spre a transmite această voință către generația de jurnaliști încă în formare.

Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism, 2019. Sursa foto: Facebook — Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism. Anul 2019. Sursa foto: Facebook

De aceea, Alex a fost dispus să împartă cu cei mai tineri câteva tips & tricks în jurnalism.

Știm deja că primul tău loc de muncă a fost la Adevărul. Cum ai ajuns acolo și ce a implicat munca ta ca student la Adevărul?

Facultatea ne punea în legătură cu mai multe redacții la finalul anului I, era treaba lor să ne găsească o redacție unde să muncim pentru două săptămâni. Mulți dintre colegii mei trișau – aveau pile pe la redacții și atunci veneau direct cu adeverința, știi? Dar mie mi s-a părut că îmi fur singur căciula. Am fost printre cei care chiar voiau să facă practică, am ales Adevărul la departamentul de învățământ.

Așa…și am ajuns acolo, iar doamna care se ocupa de noi ne-a trimis la plimbare: „Ieșiți afară să găsiți 3 subiecte, pe urmă veniți cu ele scrise mâine”. Nu mai știu ce subiecte am găsit, dar știu că era un portret și două știri, habar nu am, nu mai țin minte. După aceea ne-a dat să facem mărunțișuri pe la redacție.

Doamna aceea m-a ținut minte și după câteva luni, o colegă a ei s-a îmbolnăvit. Avea nevoie de cineva care să livreze conținut jurnalistic, așa că m-a adus pe mine să lucrez în locul ei, dar cum nu îi permitea bugetul, m-a chemat să lucrez pe gratis.

Am ajuns să primesc treburi tot mai complicate de făcut. Eu deja știam să scriu o știre, știam regula piramidei inversate, chestiile de bază. Pe noi chiar ne-au învățat chestiile de bază în primul an.

Lumea prin breasla asta spune că Facultatea de Jurnalism e inutilă, că poți face jurnalism și fără facultate. Da, e adevărat că poți să fii jurnalist fără să faci facultate, dar nu e deloc adevărat că Facutatea de Jurnalism e inutilă.

Nicio altă facultate de pe acest Pământ nu te face mai jurnalist decât Facultatea de Jurnalism. Poate că sunt chestii în plus pe care le înveți, care nu îți folosesc în mod direct, dar nu îți strică.

Sunt și multe chestii de bază pe care trebuie să le înveți: ce înseamnă o știre, care e știricitatea unui eveniment, cum îți faci documentarea, cum îți faci o știre, cum faci un reportaj, un interviu… lucruri de genul acesta, pe care le învățai în primul an de facultate.

Eu mai avusesem experiență în presă, scriam într-o revistă cum este POV21 – de tineri, dar varianta 2001. Cred că atunci te nășteai tu.

A fost o experiență extraordinară pentru că eu, când am ajuns la Adevărul, știam să scriu mai bine decât 80% dintre oamenii de acolo, care nu aveau studii de jurnalism, au învățat din mers. Bineînțeles, e ok să înveți din mers, dar e important să ai de la cine.

Fiecare învăța de la celălalt, care nici el nu avea studii de jurnalism și redactarea era cu deficitate în redacția aia – poate că era coerență, dar nu era claritate, nu era concizie, structura textelor jurnalistice… se vedeau că-s făcute după ureche.

Nu vreau să mă laud pe mine, ci vreau să laud Facultatea de Jurnalism, care a reușit după un an de zile să își învețe stundenții să facă lucrurile de bază în meseria asta. Bun, și acolo ni s-au dat, după cum ziceam, lucruri de valoare de făcut, adică știri care nu erau chiar atât de importante încât să ajungă într-un ziar național, dar pe mine m-au ajutat enorm pentru că mi-am făcut mâna.

Ce putem face noi, studenți, în pandemie? Cum putem începe să scriem?

E important ca jurnalist să scrii texte, fie că sunt pentru un ziar, fie că sunt pentru sertarul tău. La un moment dat știu că după trei luni mi-au zis „Gata, te angajăm!” angajarea era, de fapt, un sfert de normă… ceva la două milioane de lei vechi și mă plăteau cu 1 leu știrea, 2 lei relatarea, 3 lei reportajul și 4-5 lei o anchetă.

După 6 luni, după ce am avut deja un portofoliu cu care să mă laud, adică puteam să îi arăt unui om din presă că nu sunt doar un student, ci sunt și un jurnalist care chiar poate să redacteze.

E foarte, foarte important să ai un portofoliu – cred că niciun angajator al meu nu s-a uitat în CV-ul meu, habar nu are nimeni ce studii am, dacă le am. Toată lumea se uită în portofoliu.

De aceea, îți încurajez toți colegii de facultate să înceapă să scrie undeva, indiferent de redacție, și să realizeze un portofoliu, fiindcă dacă te duci cu un CV și o diplomă de licență nu te ia nimeni.

Care trăsătură crezi că este esențială pentru un jurnalist în devenire?

Mie mi-a plăcut foarte mult să învăț jurnalismul, mi-a plăcut tot ce se învăța acolo, deși am fost o loază nesuferită în liceu. Nu știu cum am reușit să termin liceul…l-am terminat într-un final și pe ăla. Eram foarte pasionat de lucrurile care îmi plăceau. Iar dintr-un om care terminase cu media 7,50, probabil, în clasa a 12-a, ajunsesem a treia medie pe facultate, adică 9,80, cred.

Mă băteam umăr la umăr cu cei ce aveau exercițiul învățatului în liceu, unde terminaseră cu 10 pe linie, și asta spune ceva despre care ar fi direcția unui tânăr în viață – să se implice cu toată ființa lui unei meserii pe care o iubește.

Alex în clasa a XII-a. Anul 2002. Sursa foto: Facebook

În ce măsură ajută pe un jurnalist la început de drum Diploma de Licență?

Nu cred că ajută diploma într-un fel sau altul. Lucram la Jurnalul Național. Mi-a cerut și mie angajatorul Diploma de Licență pentru că se mărise salariul minim de pe cartea de muncă – salariile trebuiau să fie obligatoriu mai mari pentru cei cu studii superioare. Am mers încântat cu diploma mea de licență, știu că am umblat mult să o obțin.

Era deja de doi ani în arhivele universității. M-am dus cu ea la doamna de la resurse umane de la Jurnalul Național, unde lucram atunci. Ea își bea cafeaua tacticos și își pune cafeaua deaspura copiei după diplomă și îmi spune „Știi, noi am ajuns la concluzia că nu vrem să vă mărim salariile”. Deci nici acolo, unde legea era de partea mea, nu mi-a folosit.

Îmi era foarte bine la Jurnalul Național și nu voiam să plec: călătoream foarte mult prin țară, țin minte că dintotdeauna am vrut să fac meseria asta fiindcă se călătorește foarte mult.

Nu după foarte mult timp, am realizat că, de fapt, nu e obligatoriu să călătorești în meseria asta și că sunt foarte multe joburi în jurnalism care nu implică să te miști de la biroul tău: poți fi redactor, să corectezi texte sau să scrii doar dând niște telefoane, cum am făcut de multe ori.

Dar la Jurnalul Național am avut norocul să călătoresc foarte mult prin țară. Eram mai mult plecat decât pe acasă.

Care a fost amintirea ta preferată ca tânăr jurnalist?

Țin minte că noi mergeam cu foarte multe caravane și ne opream în fiecare oraș, ne plimbam, căutam subiecte, a doua zi le scriam și pe urmă le publicam. Știu că lumea rupea chioșcurile când aflau că Jurnalul Național era în orașul lor: erau foarte curioși să se vadă ce se scrie despre el.

Dar apogeul a fost o ediție specială: nu ne-am mai urcat în autobuz, ci ne-am urcat în vapor pe Delta Dunării și am mers de-a lungul Dunării până la intrarea Dunării în țară și am mers din port în port, unde ne opream și căutam subiecte. A fost un lucru extraordinar de mișto și îmi aduc aminte cu drag de perioada aia.

Spuneai de treaba aceasta care e străină pentru un student în timp de pandemie, călătoritul. Ce putem face noi, cei cărora nu li se permite plimbarea, decât prin cameră, în pat și de la laptop, în ceea ce privește căutarea unui subiect de știri?

Să știi că din pat poți face multe lucruri, e un univers nelimitat acum, cu accesul la informație. Ca jurnalist, poți face multe lucruri. Nu mai e nevoie să mergi la biblioteca centrală să cauți în arhive, de exemplu. Poți să îți cauți subiecte care să necesite deplasare, dar trebuie să îți cauți o redacție care să îți finanțeze aceste deplasări, dar nu te grăbi, ia-o treptat.

Începe cu documentarea, care în momentul de față nu este o problemă așa cum era în 1900, când trebuia să mergi până la primărie ca să vorbești cu primarul. Acum poți da un mail și ți se va răspunde. Din punctul meu de vedere, școala de jurnalism poate fi făcută și fără să mergi prea mult pe teren, știi?

Te poți documenta fără să mergi pe teren, poți lua interviuri fără să mergi pe teren. Și aici mă refer la presa scrisă, în televiziune se complică lucrurile…

Alex în prima săptămână la Jurnalul Național. Anul 2003. Sursă foto: Facebook.

Sunt mulți colegi ai mei care întâmpină probleme în alegerea unui subiect potrivit, iar eu nu le pot da sfaturi.

Noi nu dăm un Google și căutăm subiecte acolo, dezlipiți-vă de ideea că puteți găsi orice pe Google! Dacă vei căuta pe Google „un subiect de presă pe care nu l-a mai văzut nimeni”, rezultatul va fi dezamăgitor. Cel mai simplu pentru voi este să vă sunați cunoștințele și să îi întrebați care sunt problemele pe care le întâmpină în ultima perioadă în domeniul în care lucrează.

Până la urmă – ce e un subiect de presă? Este o poveste, reală, despre o abatere de la regulă, da? Adică, de exemplu, un câine mușcă un om – nu e nimic interesant; dar dacă un om mușcă un câine, atunci avem o știre. Cred că ai mai auzit exemplul acesta de o mie de ori, dar eu cred că este cel mai bun exemplu ca să înțelegi abaterea de la regulă.

Regula în cauză poate fi o lege sau o abatere de la normele sociale.

Dă-mi, te rog, un exemplu.

Sunt oameni care fac chestii imorale care nu sunt neapărat ilegale. Eu am întâlnit situații când cineva fură, dar toată legislația era croită în așa fel încât să îi permită să fure. În situația lui, furatul rămâne o treabă imorală. Uite: un preot care adună bani în cutia milei, iar în loc să îi doneze copiilor ofrani, el alege să își cumpere o roată nouă la Merțan.

Ce fac jurnaliștii mari în astfel de situații?

Noi apelăm foarte mult la surse, oameni pe care îi întâlnim de-a lungul timpului și pe care îi mai sunăm din când în cănd să îi întrebăm ce s-a mai auzit prin domeniul lor. Uneori te mai sună ei să îți povestească ultima întâmplare, dar de cele mai multe ori trebuie să îi sunăm noi.

Voi, tinerii de la jurnalism, ați avut deja ocazia să întâlniți oameni care activează în diferite domenii. Puteți începe de la mama, tata, bunica, frații. Sunt niște surse la care puteți apela foarte ușor. Dar mai sunt și bazele de date disponibile pe internet – nu pe Google.

Intrați pe site-urile a diferite instituții publice și vedeți ce mai e pe acolo. Există foarte multe rapoarte, proiecte și tot felul de alte chestii interesante. Folosiți-vă de Legea 544/2001 care privește liberul acces la informații.

O altă idee – sunați ONG-urile; cu asta se ocupă ele – cu rezolvarea unor probleme dintr-un anumit domeniu.

Eu îți mulțumesc sincer pentru aceste ponturi! O ultimă întrebare: ce te-a făcut cel mai fericit în meseria pe care o practici?

Am observat că există acum o generație a meme-urilor. Și au început să circule meme-uri cu Recorder. Și mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool, pentru că au fost ani de zile în care am fost blamați noi, jurnaliștii, și cred că merită să ne spălăm și noi puțin păcatele și imaginea în societate.

Cred că, acum cu generația meme-urilor, vom modifica într-un sens pozitiv imaginea pe care o are acum jurnalistul în România. M-a bucurat tare mult să vad glumele astea care circulă cu Recorder.

Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri, să le arătăm că e cool să fii jurnalist, totuși, și că e nevoie în țara asta de jurnaliști!

Dacă vrei sfaturi și în domeniul juridic, te invit să citești interviul anterior.

Învățământul în România – mult prea teoretic și aproape degeaba

"Publicat în 12/09/2020" "în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"

Cu toții știm că învățământul în România nu e tocmai cel mai strălucit. Nu este nici cel mai atractiv sau cel mai accesibil pentru elevi. Totuși, elevii și studenții reprezintă viitorul țării.

Generația asta are nevoie de toate condițiile pentru a înțelege ce îi așteaptă în continuare. Au nevoie de o viziune asupra viitorului, pentru că acești copii vor fi aruncați în viață după terminarea liceului sau a facultății. Majoritatea dintre ei se simt absolut neștiutori, fără o perspectivă de viitor, fără o imagine de sine stătătoare, fără un scop, dezorientați.

„Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.”

Afirmă Socrate, faimos filosof antic. Spusele sale sunt oglinda a ceea ce simte un elev român zi de zi, când se trezește cu noaptea-n cap sau se grăbește pentru a nu întârzia. Acest fapt determină lipsa grijii de sine, unii plecând fără ca măcar să ia micul dejun, fără să fi prins 7 ore de somn, toate acestea pentru a ajunge la școală, liceu sau facultate la timp. Pentru a ajunge în instituția aia mohorâtă și învechită atât din punctul de vedere al aspectului, cât și din punctul de vedere al metodelor didactice și al aparaturii.

Elevii și studenții sunt viitorii adulți ai României.

Adulți care habar nu au să schimbe un bec și să lucreze cu mâinile, nu știu ce înseamnă un lucru practic, munca în sine. Noi nu știm decât să reproducem papagalicește lecția aia grea și fără sfârșit de la biologie. Cu toate că… profesoara a zis clar să învățăm logic, pentru că altfel uităm tot după ce ne-am văzut cu zece în catalog și cu sacii în căruță. Știm să rezolvăm o problemă de două pagini la fizică. Știm să înmulțim matricile ălea mișto cu șapte linii și șapte coloane. Vorba vine, că profesorii zic că nu ne trebuie nouă așa ceva.

Întrebarea totuși e dacă ne trebuie ceva din ceea ce învățăm cu adevărat

Nu știm să reparăm scaunul ăla vechi de 10 ani pe care ne legănăm în pauze și-n ore, pentru că ne găsim alte ocupații între plictiseala datorată teoriei exagerate și „scârba” de la atâta învățat de lucruri care știm că n-o să ne ajute când ne păcălește vânzătoarea de la magazinul de la colțul blocului și ne dă cu 10 lei mai puțin.

Mi-am pierdut ani întregi prin școli și la începutul sfârșitului realizez că nu am învățat ceea ce mi-ar fi plăcut să învăț, nici pe departe ceea ce mi-ar fi fost util.

Teoria asta o fi și ea bună la ceva, nu? Cu asta se laudă învățământul în România. Am învățat de la colegi să privesc mereu partea bună a lucrurilor („Ai luat cinci! Măcar n-ai luat patru.”) și am ajuns la concluzia că, într-un fel sau altul, la școală ne-am antrenat creierul, ca să zic așa; alt plus din partea acestei teorii băgate pe gât în cantități industriale, îmi pare rău, dar nu văd. (bineînțeles acea „cultură generală” e și ea prin peisaj).

Dar n-o să mă felicite nimeni, niciodată, în viața de zi cu zi pentru cât de „forțos” mi-e creierul de la toate limitele și integralele ălea.

Pot să număr pe degete de câte ori am văzut un experiment în laboratoarele de fizică și chimie. „Nu avem echipament”, este răspunsul trist al profesorilor. Însă ferească Dumnezeu să le zici că tu nu le înțelegi teoria. Mai ales după ce ți-au explicat-o printr-o formulă pe care au demonstrat-o pe o tablă întreagă. E posibil să te alegi cu niște priviri urâte.

Nu mi-a vorbit nimeni despre meserii, tot ce-am auzit des, chiar încontinuu, a fost: „Sunteți clasă de științe, de ce nu vă duceți la medicină?”. Da, ok, trebuie să învățăm toată teoria aia, dar pe noi de ce nu ne învață nimeni ce presupune fiecare meserie, astfel încât să ne dăm seama pe ce drum s-o apucăm? De ce nu mă învață nimeni ce presupune a fi electrician sau inginer? De ce nu-mi spune nimeni că există atâtea posibilități, că dacă vreau pot să fiu și croitoreasă?

Școala te învață să gândești, „te ține în priză”, dar nu-ți oferă un orizont clar.

Învățământul în România nu te pregătește să-ți plătești facturile. Nu te previne asupra numărului de joburi prost plătite pe care le vei avea până să reușești. Nu te pregătește pentru eșec. Nu te învață să fii om. Te învață că toate astea le descoperi singur și nu sunt sigură cât de ok și de etic e să arunci niște copii în viață, fără ca măcar să le dai câteva indicii.

Educația e, în primul rând, voluntară, dar trebuie să fie și plăcută.

Autor: Georgiana Badea

Am vorbit cu elevii care dau anul viitor BAC-ul ca să înțeleg de ce sistemul actual de evaluare după școală este depășit

"Publicat în 03/09/2020" "în Diverse" "de POV21"

Anul viitor se pregătesc să dea BAC-ul mii de elevi din toată țara, asta fiind ultima lor vară înainte de „examenul maturității”. Am ales să vorbesc cu o parte din ei pentru a vedea cum se simt, cum se pregătesc și ce părere au despre sistemul actual de evaluare. Este cazul să cerem feedback tocmai celor care beneficiază și se întâlnesc zilnic cu sistemul de învățământ, căci ei știu ce nu merge bine – și ce nevoi reale au. În școală, momentan, domnește o oarecare „lege a junglei”.

Alexandra Bledea, Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighetu Marmației.

Cum a fost liceul pentru tine până acum?

Ultimii 3 ani de liceu pentru mine au fost o aventură continuă. Primii doi ani de liceu am fost la profilul mate-info bilingv, care, pentru mine, va fi profilul meu de suflet pentru tot restul vieții. Acolo pot să spun că am avut cea mai unită clasă, în ciuda dirigintelui nostru, care în anumite momente era destul de absent. Acolo ne-am maturizat împreună, am învățat să lucrăm în echipă, să ne ajutăm unul pe altul și, în special să nu ne lăsăm unul pe altul la greu.

Care a fost relația ta cu profesorii?

Cu profesorii, nu pot să spun că în special cu toți am avut cea mai bună relație de elev-profesor, însă chiar și cei cu care am avut anumite dispute, ce am apreciat cel mai mult a fost faptul că nu s-au focusat pe acele schimbări de opinii mai aprinse. Au fost interesați doar de felul în care eu activez la oră și învăț, ca elevă.

Desigur că au fost și profesori care nu s-au putut abține din a se comporta în continuare urât, care de multe ori au încercat să îmi „taie aripile” și să mă descurajeze, însă aceștia nu au meritat atenția mea.

Ai fost descurajată de multe ori?

Da, am fost descurajată de multe ori, nu pot să neg acest lucru, însă visul meu era și este unul prea măreț ca să las acești oameni să îl calce în picioare. În clasa a XI-a, m-am transferat în clasa de mate-info intensiv, clasa în care mi-am dorit de la bun început să fiu, însă în care nu am putut să intru pentru că nu aveam media de la Evaluarea Națională suficient de mare. Pot să spun că în această clasă am dat de colectivul de care aveam cu adevărat nevoie.

Cum este noua clasă față de cea veche?

Nu suntem cea mai unită clasă din școală și probabil nu vom fi, în special din cauza faptului că suntem 34, însă colegii mei sunt muncitori și mi-au oferit șansa de a-mi dori să învăț mai mult și să pot să mă aflu printre cei mai buni.

Anii ăștia de liceu au fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea și dacă aș putea, aș da timpul înapoi ca să o iau de la început, să mai trec odată, atât prin clipele bune, cât și prin clipele rele, și să profit la maxim de toate oportunitățile pe care nu le-am luat din cauza fricii și inconștienței.

Ce așteptări ai de la anul următor?

Din punctul meu de vedere, clasa a XII-a va fi o clasă grea, plină de stres și timp prea puțin pentru a face tot ceea ce îmi doresc. Mă aștept ca tot ceea ce voi învăța, să fie pe repede-înainte, vorba aia, iar multe relații de prietenie să se rupă, din cauză că mulți dintre noi vom păși pe drumuri diferite, în locuri diferite. Totuși, mă aștept și ca acele relații clădite cu multă grijă să reziste în ciuda distanței.

Cea mai mare așteptare este legată de profesorii din școală. Mă aștept ca aceștia într-un final să înțeleagă că acum e momentul în care tu, ca elev, îți alegi drumul, îți alegi profesia, iar acest lucru presupune o concentrare strictă pe anumite materii.

Ce planuri ai după liceu?

După liceu, îmi doresc să aplic la 5 universități din Marea Britanie, pe partea de Computer Science, printre care se enumeră University of Cambridge, University College London, respectiv University of Manchester. Pe celelalte două încă nu le-am ales. De asemenea, doresc să dau admitere și la Universitatea Babeș-Bolyai cu specializare pe informatică și la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca la profilul automatică și calculatoare. Decizia finală cu privire la viitorul meu încă nu am luat-o, însă îmi doresc pe cât de mult posibil să rămân în România, atâta timp cât pot să studiez informatica la fel de bine precum aș putea în străinătate.

Ce ai învățat din toată experiența?

În ultimii ani de școală pot să spun că am învățat extrem de multe. Liceul, de fapt, e drumul spre maturizare sau cel puțin pentru mine asta a fost. Pe parcursul liceului am învățat să lucrez în echipă și să ascult părerile celorlalți. Să tac când nu trebuie să vorbesc, respectiv să vorbesc când nu trebuie să tac. Să-mi apăr colegii când singuri nu pot să facă asta și să-i iert când trebuie. Să ajut atunci când pot să fac un bine și să nu mă descurajez atunci când un profesor nu îmi vede potențialul.

Pe scurt, să lupt pentru ceea ce îmi doresc. Am înțeles că anumite persoane nu sunt menite să rămână în viața ta pentru totdeauna, iar relațiile se rup și se leagă extrem de des pe parcursul liceului. Am înțeles că trebuie să ies din zona mea de confort pentru a putea cunoaște lumea.

Ce ai schimba la sistemul actual?

La sistemul actual de educație aș schimba, în primul rând, ideea aceasta cu cele două semestre ce urmează să se aplice din anul școlar 2019-2020. Mai exact, ideea de a încheia primul semestru înaintea vacanței de iarnă mi se pare o idee total nepotrivită, deoarece rămâne un dezechilibru foarte mare între numărul de săptămâni dintre cele două semestre, unul fiind de 14 săptămâni, iar celălalt de 21.

O altă chestie care, după mine este foarte necesară, nu ține în special de sistemul de educație, ci de mentalitatea profesorilor din școală. Tinerilor nu ar trebui să le fie frică să se facă auziți, nu ar trebui să le fie frică să reclame un profesor pentru un lucru neadecvat practicat la oră, deoarece acesta este titular și nimeni nu îl va schimba din post. Tinerii ar trebui să se unească și să facă ceva în aceste privințe.

De asemenea, consider că profesorii ar trebui să înțeleagă că nu toți elevii pot să fie interesați de toate materiile predate în școală. Unii dintre ei vor să facă ceva total diferit cu viața lor, iar acest lucru nu ar trebui să îl pună pe elev „într-o postură proastă” în fața profesorului. Însă, cum spuneam, majoritatea acestor schimbări nu țin în special de sistem, ci de ce face fiecare persoană în parte. Fiecare elev ar trebui să aibă dreptul în totalitate de a învăța ceea ce își dorește și ceea ce îi place, fără ca acest lucru să îi aducă necazuri pe viitor.

Ai un sfat pentru viitorii liceeni?

Sfatul meu pentru viitorii liceeni, actuali și nu numai, este acela de a-și urma visul indiferent de ce ar spune celelalte persoane. Să profite la maxim de toate clipele din viață și să ia fiecare oportunitate, pentru că o oportunitate pierdută nu mai revine niciodată.

Oameni neînțelegători și nepăsători vor exista mereu, o să vă întâlniți cu ei la tot pasul. Nu vă lăsați descurajați și nu vă consumați pentru criticile unor persoane nesemnificative. Nu pierdeți timpul, distrați-vă și învățați în același timp.

Este timp suficient pentru toate, iar cât timp îți dorești ceva, Universul îți va da. Nu vă lăsați pe ultima sută de metri și încercați să vă dați seama ce vă doriți încă din primii ani de liceu. Nu spun că sunt momente nepotrivite și mult prea târzii pentru a-ți alege o profesie pe viitor, însă cu cât știi mai repede și ești mai sigur, cu atât îți va fi mai ușor să faci față la tot stresul ce va urma.

Gândiți-vă că sunt 4 ani în care trageți mai tare pentru a vă asigura un viitor, un viitor pe care altcineva pentru voi nu îl poate aranja. Lucrurile bune vor veni cu timpul, iar liceul va avea multe urcușuri și coborâșuri, dar așa e și viața. Dacă totul ar fi roz, nu am mai aprecia ceea ce avem în jurul nostru.

Ivanciu Maria Luiza, Liceul Teoretic “Carmen Sylva”, Eforie-Sud

Cum au fost ultimii ani?

Ultimii 3 ani au fost plini de obstacole, experiențe frumoase, dar și mai puțin frumoase, care au făcut într-un fel un album minunat plin de amintiri.

Ce aștepți de la anul următor?

Așteptările mele pentru următorul an sunt cam…limitate. Vreau doar să mă concentrez cât pot de bine și să realizez tot ce mi-am propus.

Ce planuri ai după BAC?

Voi merge clar la universitate și îmi voi urma visul de a deveni un translator-interpretator. Poate chiar mai mult de atât.

Ce ai învățat din toți anii aceștia?

Am învățat că niciodată nu poți avea ceea ce îți dorești. Am invățat că uneori vei plânge, vei râde și apoi vei plânge încă odată pentru că viața de licean e plină de suișuri si coborâșuri. Dar cel mai important lucru este că noi, fiecare în parte, suntem capabili de lucruri inimaginabile. Tot ce trebuie să facem este să ne dorim, și să muncim din greu pentru ce ne dorim.

Ce ai schimba la sistemul actual?

Sunt multe pe care le-aș schimba… Aș îmbunătăți multe lucruri și aș da șanse egale tuturor tinerilor, indiferent de visele lor. Indiferent de ce carieră și-ar dori să urmeze. Aș începe un nou model educațional, ce nu îndobitocește și nu se bazează pe memorarea papagalicească… Aș promova gândirea critică, imaginația.

Care este amintirea ta preferată?

Amintirea mea preferată cred că este de undeva de prin clasa a X-a. Am participat la un concurs național de robotică, unde m-am cunoscut cu un grup de oameni care își aduseseră chitările pentru a destinde atmosfera. Și așa am început să cântăm toți, care mai de care, obosiți nevoie mare. Însă, important a fost că ne-am simțit bine, am legat prietenii care au rezistat până la momentul actual.

Ce sfaturi ai pentru următorii liceeni?

Sfatul meu ar fi: DON’T STRESS. Liceul este o perioadă minunată pe care trebuie să o trăiești din plin și să te bucuri de ea cât timp este acolo. Anii trec, timpul e scurt. Dacă nu profitați acum…atunci când? Nu vă stresați în legatură cu examenul, sunt sigură că veți reuși!

Andreea Varga, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare

Cum au trecut ultimii 3 ani pentru tine?

Ultimii 3 ani au fost destul de grei pentru mine. Am întâmpinat obstacole și am fost nevoită să trec peste anumite lucruri puțin mai repede decât mi-aș fi dorit. Însă au fost și 3 ani care m-au format, din toate punctele de vedere. Am avut parte, poate, de o maturizare puțin mai bruscă în comparație cu alți adolescenți de vârsta mea, însă nu regret nimic.

Ce așteptări ai de la următorul an?

Vreau ca acest ultim an de liceu să fie unul în care formarea mea să continue, să dau, totuși, mai departe cunoștințele mele cu privire la Consiliul Elevilor și să predau ștafeta și, bineînțeles, să am timp să mă pregătesc pentru facultate.

Ce drum vei urma după liceu?

După liceu, sper să urmez cursuri de actorie în străinătate. În ultimul an, țara asta mi-a demonstrat de prea multe ori că nu prea sunt motive pentru a rămâne. Am avea potențial, am putea schimba multe însă, nu știu, ne e frică de schimbare? Poate am să mă întorc după facultate în speranța că putem totuși să luptăm pentru acel viitor mai bun la care tot visăm de atâta amar de vreme, dar nu promit nimic.

Ce ai schimba la sistemul educațional, acum că ai trecut prin el și l-ai experimentat personal?

Sistemul actual de învățământ are nevoie de extrem de multe modificări. Însă trebuie să fie modificări gândite și analizate din toate punctele de vedere, nu doar scrise undeva și la următorul pocnit din degete al cuiva avem o nouă regulă pentru joc. În cei 12 ani de școală ai mei s-au perindat în funcția de Ministru al Educației 17 persoane diferite și, în momentul de față, avem doar un ministru interimar.

Toți acești 17 oameni, care probabil vor deveni curând 18, au făcut schimbări peste schimbări, doar de dragul de a le face. Nici unul dintre ei nu a avut decența de a recunoaște dacă cel dinainte lui a făcut ceva pozitiv pentru noi, elevii. Toți au preferat să vină cu propria lor idee creață și să își testeze teoriile pe aceeași sau pe o nouă generație. Rezultatul este evident. Elevii sunt derutați, nu știu în ce direcție să o apuce, nu mai gândesc singuri.

Toată lumea preferă să spună că problema este la ei și sunt oameni care vin și ne spun că atunci când ei au făcut școala acum 30-40 de ani , lucrurile erau altfel.

Elevul asculta de profesor și nu invers și nota era notă. Da, sunt de acord că pe atunci școala era mai strictă, însă de atunci și până acum s-au schimbat o sumedenie de lucruri. De la tradiționalul început de școală pe data de 15 septembrie, acum avem dezbateri peste dezbateri dacă să oferim sau nu o săptămână de vacanță în plus în beneficiul celor din câmpul turismului și, din păcate, în detrimentul elevilor.

Aveau acum 30 de ani 17 materii înghesuite în 5 zile de școală? Nu, se făcea școală și sâmbăta și programa era mult mai aerisită. Niciun copil de 11-12 ani nu era nevoit să stea 6-7 ore la școală. Acum, programul unui elev coincide cu cel al unui adult care merge la serviciu și chiar avem așteptări de la toți elevii să dea randament maxim inclusiv la ultima oră. Este inuman ce așteptări avem și este inadmisibil să tratăm niște copii, pe care tot îi vrem viitorul țări și îi numesc cu toții „generația care îmi va plăti mie pensia”, să fie tratați ca niște roboței.

Cum te-a schimbat liceul?

Liceul pe mine m-a schimbat din multe perspective. Cum spuneam și mai devreme, m-am maturizat într-un alt ritm față de alții. Totodată, în liceu, am avut ocazia să particip la foarte multe activități care m-au format pe mine ca om. Știu sigur că nu voi fi niciodată genul de om care să stea și să admire toate nedreptățile și voi avea întotdeauna un cuvânt de spus.

Mi se pare trist că a-ți spune punctul de vedere și a lupta pentru drepturile tale este un act de curaj și nu o normalitate. Ne e atât de frică să facem parte dintre cei care vor să schimbe ceva, dar poate vor ajunge și alții, și mai mari decât mine, la concluzia la care am ajuns eu în liceu: dacă vrei să ai parte de mai bine, atunci începe să schimbi ceva. Cu alte cuvinte, motto-ul meu favorit: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – Mahatma Gandhi.

Care este amintirea ta preferată din liceu?

Amintirea mea preferată nu cred că este doar una. Sunt toate micile momente în care am luptat pentru ceva și am venit cu argumente și cu demonstrații și am convins pe cineva, în general cadrele didactice, că se pot face lucrurile și altfel sau că există metode mai bune.

Ce sfat ai da tinerilor?

Sfatul meu pentru toți tinerii din lumea asta este să încerce în permanență lucruri noi, să experimenteze de toate, pentru că nu vor avea mereu tot timpul la dispoziția lor și să lupte întotdeauna pentru ceea ce vor ei.

Este extrem de important ca tinerii din ziua de azi să crească și să se dezvolte cu ideea că ei pot face ceva, un bine pentru comunitate, o schimbare pentru noi toți. Și, bineînțeles, le urez succes tuturor celor care o și apucă pe acest drum și să nu se dea bătuți chiar dacă uneori pare că se luptă cu morile de vânt. Școală

Sociu Elena-Roxana,Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău

Cum au fost ultimii 3 ani de școală pentru tine?

Nu pot să spun că au fost ușori, dar nici grei. Am încercat să învăț cât mai bine, dar nu a fost tot timpul prioritatea numărul unu pentru mine. Eu cred că cel mai important este să faci ceea ce îți place, de aceea m-am implicat în cât mai multe proiecte, pentru a învăța cât mai multe lucruri noi și mai diverse.

Ce așteptări ai de la următorul an?

Mă aștept să îmi găsesc un domeniu pe care să fiu sigură că vreau să merg la facultate, să călătoresc cât mai mult și să îmi fac cât mai mult timp pentru mine și hobby-urile mele.

Ce vei face după liceu?

Voi merge la facultate, asta e sigur. Dar, între timp, sper să mai vizitez câteva locuri din România.

Ce ai învățat în ultimii ani?

Când vine vorba de școală? Multe lucruri teoretice, majoritatea inutile. Dar pe lângă școală, am învățat și cât de diverși suntem noi ca oameni, în funcție de cultura și de locul în care am crescut.

Ce ai schimba la sistemul actual de învățământ?

Aș schimba modul de predare, dar și informațiile care ne sunt predate. Cum am mai spus, multe sunt inutile și nu le vom folosi niciodată. Iar corelația dintre orele pe săptămână de la materii și profil este una slabă.

Cum te-a schimbat liceul?

Sincer, chiar dacă ești elev, la un moment înveți să ai răbdare. Am întâlnit o mulțime de persoane faine de la care am învățat multe lucruri și m-au ajutat să mă deschid ca și persoană.

Ai o amintire preferată?

Nu am o amintire preferată. De obicei imi amintesc cu drag clipele în care mă plimbam și aveam discuții cu persoane din alte regiuni, aflând mai multe despre ei, cum sunt ca persoane și despre locul în care trăiesc.

Ce sfat ai da tinerilor?

Să nu se streseze cu liceul, pentru mine media din școală nici nu contează. Ce este stresant, de fapt, la liceu? Presiunea socială. Dar e mult mai bine să vă puneți pe voi în prim plan, faceți ce vă place, călătoriți cât mai mult și implicați-vă în proiecte. Acestea vă dezvoltă super mult pe plan personal și aveți ocazia să întâlniți persoane minunate. Și încă un lucru: nu regretați nimic din ce ați făcut. Am o vorbă când iau o notă mică sau mi se întâmplă ceva rău: asta este, se mai întâmplă.

10 tipuri de profesori din liceu care te urmăresc toată viața

"Publicat în 31/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

În doisprezece ani de școală am întâlnit tipologii de profesori care ne-au influențat evoluția. Unii în direcția bună, făcându-ne să ne placă orele lor și să învățăm din plăcere. Pe când, atitudinea altora ne-a lăsat un gust amar, până la refuzul de a mai merge la ore. Știm. Sună aiurea. Cum să nu mergi la oră numai pentru că nu îți place de x, mai ales că materia e de profil și vine bacul? Simplu, spre finele liceului am încercat să limitez influența negativă a celor din jur și am început să-mi fac „program”.

În acest sens, am ales să facem un top 5 buni și răi, începând cu cei buni.

1. Profii care reușesc să îmbine cu precizie materia cu gluma

Cei care fac parte din această categorie au simțul umorului și nu își consideră lecţia „sfântă”. Ei acceptă cu ușurință devierea de la subiectul predat, reușind într-un mod plăcut să revină la el, dacă cele 50 de minute mai permit. Partea bună e că nu se plâng niciodată că sunt în urmă cu materia, chiar dacă în unele ore au loc discuții pe altă temă. Un exemplu îl constituie profesoara de istorie din gimnaziu, care făcea o clasa întreagă să râdă cu lacrimi în timp ce își preda materia.

2. Cei care chiar își iubesc meseria

Aceștia au o atitudine pozitivă față de locul de muncă, reușind să își păstreze nemulțumirile legate de salariu sau orele de muncă pentru ei, ori colegii de cancelarie. Astfel merg cu plăcere la muncă și își fac datoria cum se cuvine, făcând elevii să-i îndrăgească prin simpla prezență.

3. Profii care merg în excursii cu elevii

Ei se disociază de seriozitatea impusă de munca într-o școală, acceptând să participe alături de elevi la diverse jocuri, să facă glume, fără a se considera superior elevilor. De obicei, în aceste excursii se leagă prietenii între elevi și profesori. Elevii ajung să îi vadă pe profesori mai mult decât un simplu dascăl și îl asociază cu un amic.

4. Cei care ajută și îndrumă elevii în diferite activități

Sunt cei care se implică în organizarea unor evenimente precum „Balul Bobocilor”, „Balul Toamnei”, oferind astfel participanților amintiri de neuitat. Dar nu numai. Tot ei sunt cei care îi instruiesc pe elevi pentru olimpiadele sau concursurile la care aleg să participe. Iar niciodată nu îi presează cu rezultatele obținute, fie ele rele sau bune. Sunt profii ăia de ți-e mai mare dragul să stai la oră, fie chiar și oră suplimentară.

5. Acei dascăli care își văd elevii ca și pe proprii copii

Aceștia oferă discipolilor adevărate modele de urmat, „bombardându-i” cu cele mai bune sfaturi, urmărind cu atenție comportamentul fiecăruia și observând orice schimbare a atitudinii. Ei încearcă să vadă în fiecare elev potențialul și încearcă să-i încurajeze să-și urmeze visul. Stau la câte o povestioară despre viață și ce au făcut ei în tinerețe și mai râd împreună cu voi de câte o întâmplare de prin clasă. Aici am să dau exemplu un prof care nu mi-a predat la școală, ci în particular.

Am rămas surprinsă de modul în care își trata elevii, mai ales că le spunea: „copiii mei”. Fără să vreau, într-o zi, am fost martora unei discuții dintre el și o elevă, discuție purtată ca de la tată la copil, în care încerca să-i demonstreze fetei cât este de bună și de inteligentă, cu toate că ea încerca să arate contrariul. Ar fi atât de frumos dacă toate cadrele didactice de la noi ar face asta cu elevii lor… Probabil că tinerii ar avea mai multă încredere în ei și ar putea realiza mult mai mult datorită acestui ajutor, însă preferăm să încurajăm nepăsarea, ignorând sentimentele celor din jur.

În aceste cinci tipuri, am descris unii dintre cei mai apreciați profesori prin prisma elevilor. Poate că ar fi fost mai mulți. Dar, cu siguranță, elevii apreciază profesorii care mai stau 5 minute în pauză fără să-i agaseze cu diferite informații sau îi „eliberează” cu 5 minute mai repede să ajungă primii la chioșcul din curte.

Din nefericire, există o a doua categorie de profesori. Aceștia nu au nicio legătură cu dragostea față de profesia aleasă sau cu dragul pe care îl poartă elevii pentru dânșii:

1. Dascălii care își descurajează elevii

Cred că nu există elev care să nu fi dat de un astfel de exemplu. Pe aceștia îi recunoști în momentul în care află că vrei să faci ceva pentru visurile tale. Iar în loc să te ajute preferă să-ți pună bețe în roate prin cel mai rău mod posibil: CUVINTELE.

Sunt celebri și pentru comparațiile pe care le fac între discipoli. Astfel, cei buni la materia lor au un viitor frumos, pe când cei mai slabi nu sunt buni de nimic. Cel mai mult am fost marcată de modul în care, în ultimul an de liceu, profesorii ne judecau după facultatea pentru care am optat. Veneau cu replici precum: „acolo nu se câștigă bine”, „te-aș vedea făcând altceva”, „nu ai cum să intri acolo, nu e de tine”, „de ce nu mergi în altă parte?”. Partea negativă este că cei care au înainte de toate menirea de a te ajuta să-ți îndeplinești visurile, aleg să le frângă, fără vreo remușcare, prin simplul fapt că vor să alegi ceva ce le place lor, nu ție, discipolului.

„Un profesor își pune amprenta asupra eternității, el nu poate ști niciodată cât de departe ajunge influența lui” – Henry Brooks Adams.

2. Cei care își asumă merite necuvenite

Au un elev bun, care vrea să afle mai multe sau care vrea să dea admitere la o facultate de profil. Elev care, în mod evident, fie învață pe rupte singur, fie cheltuie o avere pentru meditații. Astfel, rolul profesorului de la clasă scade, însă pentru a acoperi golul, acesta decide să-l trimită la olimpiade, concursuri tematice, fără a-și „încărca” programul cu pregătirea pentru eveniment. Dat fiind faptul că el „știe deja materia”. Dacă are norocul și elevul se descurcă remarcabil, rezultatele lui vor fi puse pe seama profesorului de la clasă. Dacă nu o face, păi asta e, „atâta poate el, bine că dă banii pe meditații”.

3. Profesorii care nu acceptă ca elevii lor să aibă propriile păreri

Aici intră toți cei care spun că materia lor e „sfântă”, că pe ei nu are cine ce să-i mai învețe, pentru că deja ştiu ei tot. E locul celor care fac totul în mod prea serios, care uită că au fost tineri, care nu acceptă să fie întrerupți cu întrebări. Care știu una și bună. Iar dacă nu îți convine, te acomodezi sau nu treci.

4. Cei care vor să se facă plăcuți, numai că sfârșesc prin a „distra” un sfert de clasă și să-i „supere” pe restul

Îi integrez în categoria aceasta pe domnii profesori care s-au hotărât să facă anumite glume deplasate, de natură misogină, rasistă sau intelectuală. Toate acestea numai pentru a se face plăcuți în cadrul colectivului și pentru că nu vor să fie „serioși” ca și colegii lor. Un „exemplu” este un domn care, pentru a fi plăcut de băieții din clasă, a început să facă tot soiul de glume proaste pe seama fetelor. Cel mai mult mi-a „plăcut” asocierea noastră cu mașina de spălat. Glumița, aparent nevinovată, a stârnit printre „gentlemanii” clasei replici de tipul: „locul femeii e în bucătărie”. Deranjantă pentru o fată care își cunoaște potențialul și știe că bucătăria nu se intersectează cu aspirațiile ei. Astfel, un dascăl poate, fără să vrea, să îți strice buna dispoziție.

5. Dascălii care intră în clasă numai pentru a nu li se tăia ora

Aceștia sunt cei care în timpul orei au comportament de profesor suplinitor. Vor doar liniște, în rest nu contează ce fac elevii. Încă un aspect neimportant pentru ei e că poate vreunul din clasă chiar își dorește să descopere acea materie. Stau la catedră toată ora și mai trag câte o privire urâtă unuia din clasă, doar ca pe final să vă noteze după propriul chef. Cel mai enervant lucru. Să ai ora în program, să „ai” profesor și să vrei să înveți ceva diferit. Am pățit-o. La mate, eram profil uman, profa venea la oră, făcea prezența și apoi puteai face ORICE, numai în liniște. Dacă nu erai la oră, evident, aveai absență, cu toate că așa puteai ajunge mai repede acasă, te puteai odihni, în loc să stai o oră degeaba oricum.

Profesorii sunt cei care își dedică viața pentru a „crește” oameni. Nu poți uita modul în care te-a făcut să te simți când ți-a fost alături sau când te-a lăsat la o parte. Când te-a ridicat sau te-a dărâmat. Când ți-a deschis aripile și te-a învățat să zbori lin prin viață ori, din contră, ți le-a tăiat, uitându-și menirea. Nu vrem să blamăm munca depusă de un dascăl, poate cea mai grea, dar dacă vrem să construim o lume mai bună, mai educată și mai frumoasă ar trebui să avem o grijă deosebită atunci când folosim CUVÂNTUL.

Trecând prin toate aceste categorii, deși au fost cam puține, ne-am putut gândi la unul dintre profesori… Cel/cea care, fie ne-a făcut anii de școală mai frumoși, fie care ne-a adus umbra aia de tristețe pe care vrem să o uităm. Cu toate acestea, profesorii merită apreciați pentru timpul pe care îl investesc în elevii lor.

„Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora.” – Mustafa Kemal Atatürk

Autori:

Georgiana Crainic

Ana-Maria Retegan

De ce educația sexuală m-a ferit de probleme

"Publicat în 30/08/2020" "în Texte" "de POV21"

Sunt fată și clar că am păreri despre sex! Nu trebuie să fii pusă vreodată în situația de a alege între a fi c*rvă sau frigidă. Aceste noțiuni nu ar trebui să existe… Cum să nu ai mustrări de conștiință? Cum să îți respecți corpul? Cum să ai parte de experiențe pozitive și când ar fi de fapt în regulă să îți începi viața sexuală? Am propriile răspunsuri la aceste întrebări, wanna see?

Aparent, nu trebuie să fiu Carrie Bradshaw din Sex and the city ca să scriu despre asta.

Ea scria la un ziar foarte citit din New York despre dragoste și sex, impresii… mi-a plăcut mult serialul. Recunsosc că principalul motiv pentru care am început să îl urmăresc e cuvântul magic din titlu, dar nu despre asta vreau să scriu.

Eu vreau să scriu despre educație sexuală. Da! Fără relatări picante, fără tips and tricks. Deja nu mai e interesant, nu? Dar dacă îmi dai o șansă și continui cu lectura, drag cititor, îți promit, îți promit… marea cu sarea. Ok, nu promit că te vei îndrăgosti de maniera mea de a scrie, dar poate că vei aprecia îndrăzneala limbajului, a comunicării.

Sper că e bine știut acest lucru: educația sexuală nu e Kama Sutra, nu presupune ca tinerii să învețe cum să se crăcească în mod acrobatic în timpul contactului sexual. Educația sexuală nu spune copiilor sau adolescenților „ai păr sub braț, ți-a venit menarha, îți place de cineva… gata, du-te și fă sex ! Suntem moderni și e cool să ne începem viața sexuală imediat ce avem vârstă de două cifre”. No way !!!

Educația sexuală nu încurajează sexualitatea precoce sau la întâmplare.

Urmăresc filmulețe pe Youtube (SEXUL vs. BARZA) despre educație sexuală de la 12 ani, iar acum am 17. În acești cinci ani nu am devenit o delincventă cu moravuri lăsate deoparte. Asta, tocmai pentru că m-am expus fără înștiințarea părinților la aceste materiale care sunt mult mai EDUCATIVE decât un manual de biologie cu două scheme ale sistemului reproducător și trei explicații succinte. Vă anunț că am ajuns cu bine la liceu, chiar sunt o elevă bună și o zic fără falsă modestie. Simplul fapt că am ajuns să scriu la revista aceasta mă recomandă a fi un adolescent mai mult decât agreabil pentru familia și comunitatea din care fac parte.

Mie educația sexuală mi-a făcut viața mai bună, mai safe. M-a ferit de cele mai rele lucruri de natură sexuală care i se pot întâmpla unei minore din România sau oricare altă țară deținătoare de zone defavorizate: sarcină infantilă, boli cu transmitere sexuală și mai ales traume psihice. Educația sexuală mi-a conturat trei mari principii de viață legate de sex. La acestea nu voi renunța niciodată de bunăvoie: consimțământ, igienă și pregătire psihofiziologică.

1. CONSIMȚĂMÂNT

Eu vorbesc din perspectiva mea de fată. Dacă ești băiat și ai fost vreodată agresat sexual de o fată, îmi pare rău pentru tine. Back to my point, as a girl, before having sex , you have to check in your mind all the lines of the following list: ce, când, cât, cum, unde și cu cine se întâmplă. Trebuie să treci în revistă toate complementele, circumstanțiale și necircumstanțiale, urmate de un răspuns potrivit nevoilor tale și ale partenerului. Mai exact, îți convine în camera de cămin sau pe banca din parc, ori vrei să se întâmple altundeva (loc curat și ferit de ochii curioșilor sau de obiectivul camerei foto)? Știi că te respectă, sau ești pentru domnia sa doar o fată trofeu?

De la 14 ani primești o bucățică de plastic care atestă că ai liber arbitru, adică alegi și îți asumi consecințele a ceea ce faci…

Dar tu poți spune nu unei forme de abuz de la absolut orice vârstă!

Dacă cineva trece peste voia ta, sper din suflet că vei avea puterea să raportezi securității, indiferent că vorbim de un viol sau de un nesimțit care se bagă înaintea ta la coadă la magazin.

Nu contează cât a dat pe flori, că e carismatic și pare politicos, că te dorește de mult timp, că ți-a făcut un preludiu ca la carte sau că îl doare ceva; dacă nu ai chef să faci „dragoste” (exceptând partea cu dragostea), atunci NU O FACI!!! (sex sau alte acțiuni erotice care nu îți sunt agreabile pe moment). Dacă ai fost mai beată, amețită, jucăușă, adică „i-ai dat de înțeles” că ai chef, dar apoi te-ai răzgândit, e foarte în regulă. Dacă face lucruri drăguțe pentru tine și apoi îți cere „revanșa”, le-a făcut de fapt pentru el și nu cred că are rost să mai explic de ce.

2. IGIENĂ

Apă, săpun, prezervative și un loc în care să te simți safe din toate punctele de vedere. Just so you know, există folie pentru sex oral, iar dacă unul din cei doi vrea să o folosească, atunci așa trebuie să fie. Persoana cu vagin își permite să nu-și asume riscul de sarcină, avort, boli cu transmitere specială… toate astea fără nevoia de abstinență. Also, pentru cine nu știa, am informații șoc: există prezervative pentru femei, tampoanele interne nu dezvirginează. Există dimensiuni mai mari și mai mici, pentru toate tipurile de corp (la pubertate sau matur) și sexul nu te scapă de acnee. Poate ar fi mai multe de spus la acest capitol, dar atâta viziune am eu despre tema în cauză momentan.

Poate că aceste două principii erau evidente, ceva de așteptat, dar al treilea îl consider eu cel mai important, și exact cel pe care se pune foarte puțin accent. Oricine consideră că să îți începi viața sexuală la 12 ani e absurd de repede (de acord) și că cel mai bun anticoncepțional e abstinența până te vezi cu inelul pe deget și cu numele schimbat în acte. Dar, dragă tanti Maricica, o fetiță de 12 ani nu devine o destrăbălată de la puțină informație și nu e chiar așa rebelă și îndărătnică. Dacă îi spui în mod ferm, explicit, de ce nu e bine să își înceapă viața sexuală înainte de avea buletin și chiar și după, s-ar putea să meargă… sau nu. So, să se audă tobele, pentru că vine cea mai importantă parte.

3. PREGĂTIREA PSIHOFIZIOLOGICĂ

Psihofiziologia este, conform Wikipedia, „știința care studiază relația dintre psihologie și fiziologie, mai precis efectele fiziologice pe care le au activitățile psihice”.

Eu sunt la științe sociale, deci nu aveți pretenții de mare bagaj de informații legate de biologie din partea mea. Așa umanistă cum sunt, am dedus ceva foarte important din acest termen complex pe care îl integrez printre principiile mele. Deci fără deci, psihologic= despre minte, suflet, iar fiziologic = despre fucking corp. Acțiunile psihice îți afectează corpul și acțiunile fizice îți afectează psihicul, simple as that. Dacă simpatizezi o persoană pentru carisma și aspectul său, vei roși de fiecare dată când vei trece pe lângă aceasta. Dacă te masturbezi, simți că ai mai scăpat de tensiunea sexuală caracteristică speciei și vârstei tale. Acțiuni minore și efecte notabile.

Tanti Marcica, fii pe fază, acum dau lovitura de grație…

Vrei ca fie-ta să rămână fată mare mai mult timp, nu? Spune-i așa: dacă nu ai terminat de crescut în înălțime, dacă nu ai ciclul menstrual regulat, dacă nu știi destule despre anatomia corpului uman feminin și masculin, atunci mai așteaptă! Graba strică treaba și nu ești de mult timp împreună cu Gigel. Ai suferi după el dacă te-ar părăsi acum, când ești virgină. Dacă veți fi atins nivelul de intimitate al sexului, asta ar avea și mai mare impact emoțional asupra ta, mai ales dacă Gigel a văzut doar filme porno și nu a pus mâna pe o carte de biologie vreodată.

Mie educația sexuală mi-a dat de înțeles că dacă al meu corp nu a terminat procesul de creștere (adică dezvoltarea caracteristicilor genului de care aparțin și reglarea cantităților optime de hormoni din creier) nu trebuie să fac sex. Indiferent de ceea ce fac și spun cei din jurul meu, de „posibilități”, de hormonii nemiloși care se joacă cu bunăstarea mea. Nu mă simt pregătită, nu o fac. Nu mă refer la teama regretelor tinereții ca motiv contra, deși chiar și asta poate constitui un motiv, quand-même.

O noapte de serotonină nu merită luni de cortizol, până trece și ne găsim altă muză.

Nu spun mai multe ca să nu ajung să mă învârt în cercul propriei viziuni. Anyway… de ce am scris acest articol? Simt că gândesc sănătos și nu am pretenții că am dat niște rânduri revelatoare, care să deschidă ochii și să educe o lume întreagă. Știu, totuși, că sigur mai sunt tineri care gândesc ca mine și cărora le place să se regăsească în ceea ce citesc random pe internet. Oricât ai fi de copil/virgin/nevirgin/bătrân, cuvântul „sex” stârnește curiozitate sau controversă. Lumea este dependentă de el ca satiră, nevoie fiziologică și mijloc de procreare a speciei. De aceea este necesară educația sexuală.

In the end, asta e opinia mea și vreau să îi mulțumesc Adrianei de la SEXUL vs BARZA.

Dacă nu ar fi fost filmulețele tale, eu și tinerii care te urmărim nu am fi avut informațiile esențiale pe care ni le-ai oferit și viziunea sănătoasă pe care ne-ai ajutat să ne-o conturăm despre sexualitate, sexul opus, propriul corp, menstruație și despre comunitatea LGBTQ+. Dacă nu erai tu, singurele materiale informative a sute de adolescenți ar fi fost filmele porno, prietenii, discuția awkward cu părinții, urmând să ne izbim de o realiate despre care nu aveam habar înainte. Mulțumesc pentru toată munca ta! Ești un exemplu pentru mine!

Acesta este un material despre boli cu transmitere sexuală pe care l-am primit de la mama. Material în care se mai spune și despre cum tinerii nu trebuie să o facă până după nuntă și că anticoncepționalele duc la sterilitate (poate doar cele administrate după ureche). Asta ar fi fost cea mai avizată sursă de informare pe care aș fi avut-o fără SEXUL vs BARZA.

Nu susțin educația online! Vreau la școală!

"Publicat în 23/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Dragii mei,

Știu că mulți simțiți și vă regăsiți în ceea ce urmează să expun în această scriere, care de altfel nu știu ce ar putea schimba. Însă, fac tot posibilul să arăt că nimeni nu e singur în lupta dreptății, de aceea consider că unele lucruri trebuie arătate clar, fără ascunzișuri.

Acestea fiind spuse, după cum știți, se speculează că învățământul din toamnă ar putea funcționa tot în mediul online, iar eu acum îmi permit să-mi dau cu părerea despre această formă de pseudo-educație. De asemenea, îmi cer permisiunea publică de a constata că dragii noștri conducători ne vor niște mediocri, ținându-ne departe de institutul care ne deschide calea, mintea, orizontul: școala.

Stimați oameni de valoare ai statului, va rog să ne lăsați să învățăm!

A, corect, va interveni celebra replică „Cine își dorește învață oricum”, sunt total de acord. Însă, fac parte din acea parte a studenților care preferă să-și privească dascălul în ochi atunci când i se predă, care preferă să se conecteze cu energia profesorului, cu pofta lui de cunoaștere, cu întreaga instituție. Prefer să stau în facultate/școală pentru a primi acel imbold de ambiție, prefer să mă trezesc zilnic la ora 8 și să am un program stabil. Vreau să intru în biblioteci, în săli de clasă, să socializez cu colegii mei, să schimb impresii și păreri despre materie.

De ce ne opriți? Nu vă dați seama cât pierdem?

Stând acasă dispare orice dorință de depășire a limitelor, rămânem în același spațiu comod ducând un stil de viață dezordonat. Mai mult decât atât, sunt studentă și am ales să fac o facultate pentru că îmi place un anumit domeniu și bineînțeles, vreau să devin specialistă în ceea ce urmează să fac. Dacă voiam să învăț de acasă nu-mi trebuia facultate, corect?

Vă rog să vă reveniți, oameni buni! Vrem să învățăm!

În privința mea, semestrul făcut online a fost destul de lejer pentru că am lucrat în limite proprii, însă îmi lipsea enorm explicația profesorilor din afara camerei. Și cred că asta le lipsește multora. Oricât de mult ne-am plâns de atâtea ori că nu mai suportăm orele și vrem acasă, cred că acum ne-am călit, pentru că astfel ne dăm seama că suntem acolo pentru că ne dorim cu adevărat ceva. Repet, puteam să ajung specialistă în literatura română (de exemplu) chiar din propria mea casă, dacă asta doream. Dar am vrut mai mult de la mine: schimb de experiență, concurență, profesori extraordinari care să mă motiveze, să-mi arate un exemplu, să exprime prin toți porii „Eu am reușit!”

Ce facem cu examenele astea online din sesiune pe care, apropo, nu credeam să le prind vreodată?

Dragi conducători, chiar credeți că ați rezolvat ceva? Că nu s-a copiat? Singurele materii care au scăpat de „inspirație” au fost cele la care se puteau da cerințe ce implicau formularea unor idei ale elevului cu cuvinte proprii. În rest, unde s-a cerut teorie… îmi pare rău să vă dezamăgesc…
Anul ăsta a fost pierdut: elevii nu au făcut carte jumătate de an la modul intensiv, și-au anulat pregătirile suplimentare, bacul și capacitatea au adus subiecte extrem de ușoare și la pachet, o corectare care sincer mă pune pe gânduri. Deci, încotro?

Mai am o latură de atins referitoare la revolta mea împotriva statului acasă. Dragilor, pentru mulți dintre noi școala a însemnat și socializare și prietenii. Pentru mulți facultatea înseamnă maturitate, pe care unii s-au gândit să o calce în picioare. Abia ce plecasem din sânul familiei și mă pregăteam ca ușor-ușor să-mi pun viața în ordine, locuind departe de cei apropiați. Pentru mine facultatea e un pas important spre viața de adult. Îmi furați visele absolutiste, dar și responsabilitatea de a avea singură grijă de mine?

Cred că am spus totul. Repet iar și iar, lăsați-ne să învățăm să mergem la școală! Nu mai puneți piedici în ascensiunea valorilor și găsiți soluții astfel încât să ne întoarcem în siguranță din toamnă în băncuțele noastre dragi. Nu vă mai bateți joc de tinerețea noastră și permiteți să trăim și noi anii noștri de glorie, căci timpul ăsta nu se va mai întoarce niciodată.

Profesorii fascinanți sunt maeștrii sensibilității

"Publicat în 14/08/2020" "în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"

Profesorii fascinanți sunt maeștrii sensibilității. De-a lungul timpului, ne-am întrebat ce este, de fapt, motivația și care este rolul ei, mai ales, în ceea ce vizează educația elevului. Motivația este o explozie de artificii, una dintre cele mai importante pârghii ale educației eficiente.

Povestea mea…

Mereu am încercat să fiu ,,elevul model”, elevul perfect al clasei. Am studiat asiduu, mi-am făcut temele și am ținut ștacheta sus la școală. Normal, toate acestea mi-au procurat o anxietate incredibilă, deoarece voiam să demonstrez că sunt un om valoros. În final, toate acestea nu au dus decât la un dezavantaj. Am crezut că dacă voi fi acea ,,persoană perfectă” voi fi apreciată pentru ceea ce sunt, pentru talentul pe care-l am.

Opinia..

Și, iată-mă aici, expunându-mi părerea despre cum cred că ar trebui să arate motivația pe care profesorul trebuie să o ofere elevului. Deseori, mi s-a întâmplat să dau greș. E greu să fii perfect, e greu să fii privit ca fiind perfect atât de către colegii de clasă, cât și de către profesori.

Un profesor bun vorbește cu glasul, profesorul fascinant vorbește cu ochii și pune accentul pe o educație de succes. Un profesor fascinant va îndruma elevii pe calea cunoașterii, le va hrăni personalitatea, un profesor bun educă doar inteligența logică.

Pregătește elevii pentru eșec, nu doar pentru aplauze. Nu încerca să le transmiți faptul că nu sunt destul de buni într-un anumit domeniu și lasă-i să se dezvolte. Dacă-ți cer ajutorul, oferă-l, nu le spune că ,,Știu, dar nu vreau să-ți zic”.

NU!

!!! Vor să cânte la chitară? Vezi că nu sunt pregătiți pentru cariera muzicală la care visează? Nu le strica filmul! Explică-le ceea ce au de învățat, deoarece este dificil să fii autodidact, mai ales când vizăm un instrument. Nu le spune că sunt afoni, ajută-i cu exerciții pentru a căpăta încredere. Și-au format o trupă și ai găsit un alt chitarist potrivit? Nu-l da afară pe cel slab, arată-i unde greșește. Spune-i că ești acolo pentru el, că-l încurajezi și că ai încredere.

!!! Vor să devină psihologi renumiți? Nu-i compara cu ceilalți: ,,Sunt două eleve cu mult mai pregătite față de tine”. Nu le aduce elevilor în prim-plan faptul că n-au șanse să profeseze drept psihologi doar pentru că nu au învățat o lecție la timp.

Care sunt cauzele?

Lipsa de flexibilitate în gestionarea timpului școlar
Învățarea în școli ar trebui să fie una de tip experențială
Înțelege că, într-un final, toate hârtiile și ciornele ajung la renumitul coș de gunoi

Nu mai studiem pedagogia clasică, tip magister dixita, unde elevul era dominat de către profesor.

Și totuși…

Cum se poate asigura accesul la o educație relevantă pentru societate?
Cum se pot forma, în același timp, profesioniști cu o pregătire solidă în domeniul în care vor lucra, dar și cu suficientă flexiblitate pentru a face față situațiilor ,,problemă”?

Să vorbim despre competențe ,,cheie”?

Dragă elevule, nu ai parte de susținere pe partea unui hobby? Sunt aici! Da, este greu, dar nu imposibil. Trebuie să ai multă răbdare.

Trebuie să-nțelegi că eșecurile devin căi de cunoaștere, ele te învață ce ai de corectat. Nu te mai compara cu ceilalți! Crede-mă, ești grozav!

Greșești? Înseamnă că evoluezi. ,, În această piață a exprimării este ușor să vorbești, dar mai dificil să te faci auzit”. – ,,Oricine este un artist”

Generația unui fast-food emoțional?

Și eu fac parte din ea. ,,Mereu copilul perfect”.. Mi-e frică de critică! N-am considerat-o niciodată drept o nouă aripă pentru a te aventura dincolo de limite. Gândurile devin un Infern? Da, pentru că mă simt doar un ,,elev-fantomă” și am aripile arse.

Mi-a plăcut să cânt la chitară. Am făcut tot posibilul să evoluez și să ajung la nivelul la care sunt acum. Ce m-a motivat? Să demonstrez că sunt mult mai bună față de opinia pe care o avea deja formată ,,mulțimea”.

Și cum arată un profesor fascinant?

,,Ce face copilul meu de 10?” este una dintre replicile care mi-a marcat viața de liceu și m-a încurajat în cadrul literaturii. Profesorii fascinanți sunt maeștrii sensibilității! Mi-a plăcut să scriu de când imaginația mi-a fost apreciată, mai ales pe partea pedagogică.

,,De ce nu pui mai presus motivația intrinsecă?” Oh, da. Mereu fugim după note, aprecieri, laude. Dar uităm de dorințele noastre ca elevi, uităm de activitățile care ne definesc. Deci? Ce e mai presus? Educarea inteligenței logice? Sau dezvoltarea celei emoționale?

,,Nu ești perfectă, ești originală!” este încurajarea profesorului care mi-a dat încredere în timp ce predam o lecție de științe ale naturii, materie care m-a speriat frecvent.

Ce face motivația pe care profesorul o oferă elevului?

Construiește, clădește o persoană care știe să răspundă la sensibilitate, care poate face față eșecului. Un elev motivat? Da, un viitor adult care va ști să ofere motivație la rândul său, iar, astfel, omul se vindecă pe sine.

Profesorii fascinanți privesc educația ca pe o provocare: stabilirea unui dialog echilibrat între latura socială și cea individuală a elevului, formarea unei relații strânse de învățare între cei doi parteneri (educabil-educator).

Profesorii fascinanți știu că inspirația își are originea în imaginație.

Autor: Filimon Andreea-Gabriela

Școala online nu mai este o opțiune începând din septembrie!

"Publicat în 08/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Prima dată când am auzit că nu mai merg la școală am tresărit de bucurie. Deja vedeam cum mă voi relaxa într-o vacanță de vară prelungită cu mult peste cele trei luni obișnuite. Deoarece eram sigur că școala nu se poate face 100% corect decât față în față cu profesorii și colegii, într-o clădire destinată special acestui lucru. Să mai fie totuși școala online o opțiune viabilă acum?

Dacă primele luni de educație digitală au fost cât se poate de benefice, dându-mi un răgaz de la tot stresul zilnic legat de mulțimea de teme și ore, perspectiva de a continua mai departe așa din septembrie mă lasă rece.

Nu poți învăța la fel de mult și de bine de acasă, iar pentru asta pot aduce mai multe argumente.

1. Nu se fac toate orele și nu se dau la fel de multe teme.

Profesorii și elevii sunt pierduți în griji casnice și uită de ore. Școala adevărată te obligă să te trezești zilnic la aceeași oră, să urmezi un orar bine structurat și stabil și să stai în aceeași clădire timp de șase ore, în care și dacă ai vrea nu prea ai avea ce face în afară de școală.

Când lucrurile se fac de acasă, de pe internet, ai tot felul de scuze. Ai o problemă personală, ai rămas în urmă cu treburile gospodăriei sau ai uitat. Nu ai conexiune la internet, nu-ți merge camera, nu-ți merge microfonul ș.a.m.d.

Citește chiar aici mai multe despre avantajele, dar și dezavantajele școlii online!

Ideea e că, nefiind obligat de un tipar zilnic bine fixat în rutina ta zilnică, de un orar, de mediul fizic în care te afli, ți-e mult mai la îndemână să te eschivezi de la ore și să faci cu totul altceva.

Așa îmi explic eu faptul că, din cele șase ore zilnice pe care le făceam la școală, din martie, de când a început totul să fie online, făceam cel mult două-trei într-o zi, uneori nici pe acelea. Și un sfert sau mai mult din ele se duceau pe testarea tehnicii: dacă merge bine camera, dacă se aude, dacă suntem toți, cine lipsește, de ce nu a venit, cum se lucrează pe Classroom, dacă e bun linkul și altele…

2. Lipsa unui mediu adecvat.

Sala de clasă nu are nimic altceva în ea pe lângă bănci, tablă, rechizite, elevi și profesor. Practic te îndeamnă discret să pui mâna și să înveți, alte opțiuni nici nu ai.

Acasă lucrurile stau cu totul altfel. Ai calculator, televizor, poți ieși cu prietenii, sunt foarte multe lucruri care te pot distrage. Nu e niciun profesor în fața ta care să-ți impună disciplină în procesul de învățare.

3. Orele pe Zoom sau Meet sunt perturbate de tot felul de lucruri, de la pisici și alte animale de companie la probleme tehnice.

Când fiecare se află acasă la el, o parte din atenția rezervată orei se duce inevitabil spre alte zgomote care apar în orice casă. Îi e foame câinelui și n-are cine să-i dea de mâncare că-s părinții la lucru, ai frați sau surori mici care fac gălăgie, se ceartă părinții, ia foc mâncarea, dai drumul apei să curgă în cadă și te duci de zece ori în 50 de minute să vezi dacă ai închis-o, bate cineva la ușă, etc. etc. etc.

Dincolo de asta, există și multe probleme de natură tehnică.

Dacă 30 de elevi stau toți cu microfoanele și camerele pornite, de exemplu, e extrem de dificil să deslușești ceva din ce se vorbește la oră. Ce traduceri să mai faci tu din alte limbi dacă nici în română nu poți să pricepi ce se spune din cauza microfonului sau a altor probleme tehnice? Și dacă asta se rezolvă aparent ușor, stați să vedeți cum e când un profesor iese din greșeală de la oră și a uitat cum să intre la loc. Sau când pur și simplu cineva nu dispune de o conexiune decentă la internet și se presupune că ar trebui să predea, să vorbească zeci de minute în șir, iar elevii să asimileze ce aud. Dar ei nici nu pot înțelege, că se întrerupe la fiecare cinci minute!

Nu se poate face școală online serioasă așa.

Trebuie făcute cursuri speciale cu profesorii și elevii. Sunt unii profesori, poate și elevi, care nu sunt pasionați de tehnologie și singurul dispozitiv pe care-l folosesc pentru comunicare e un telefon fără conexiune la internet. Chiar dacă ajunge să aibă unul, cum poți să-i ceri să facă brusc ore online, dacă toată viața n-a folosit deloc internetul? Și nu e vina profesorului, că treaba lui nu a fost niciodată să stea pe internet, ci să predea! Ministerul ar trebui să se ocupe de o instruire serioasă a personalului didactic înainte de a-i arunca singuri în valurile educației online și de a-i obliga să învețe singuri lucruri destul de complicate pentru cineva care n-a căutat ceva pe Google în viața sa.

Gala Elevului Reprezentant: Set a new goal – education for all

"Publicat în 23/07/2020" "în Texte" "de POV21"

De trei ani, structura reprezentativă a elevilor din România, Consiliul Național al Elevilor, organizează Gala Elevului Reprezentant. Ideea acestui proiect a pornit în anul 2017, dar prima ediție ce a fost organizată s-a desfășurat în anul 2018. Aflându-se la a treia ediție, motto-ul din anul acesta a fost: „Set a new goal: education for all!”, punându-se accent pe incluziunea școlară. Evenimentul urmărește, prezintă și premiază elevii, profesorii, părinții, mediile școlare incluzive și iniţiativele de impact ale celor care luptă pentru a atenua bullying-ul din şcoli, marginalizarea elevilor cu CES sau a elevilor care provin din medii defavorizate. Anul acesta, în data de 18 iulie 2020, s-a organizat în mediul online, nereușind să se desfășoare la Colegiul Național „Matei Basarab” din București, datorită contextului epidemiologic.

Gala s-a mutat în mediul online, prin intermediul conferințelor de pe Zoom, transmise live pe pagina de Facebook a Consiliului Național al Elevilor. Structura reprezentativă a elevilor a organizat pe lângă festivitatea de premiere propriu-zisă și 4 paneluri dedicate categoriilor ce vor fi premiate:

– Elev implicat în comunitate;

– Elev implicat în comunitate din învățământul profesional și tehnic;

– Profesor de 10;

– Părintele – agent al schimbării;

– Cel mai incluziv mediu școlar;

– Inițiative pentru garantarea accesului la educație.

Panelurile au fost desfășurate în timpul zilei, înainte de decernarea premiilor. Acestea au fost moderate de către membrii Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, unde au fost invitați membri din juriu pentru fiecare categorie. Gala de premiere a fost prezentată de președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, și directorul executiv al World Vision România, Mihaela Nabăr.

Premiile de la ediția a treia a Galei Elevului Reprezentant

Aceastea sunt oferite de către World Vision România, o organizație non-profit ce derulează inițiative și proiecte pentru dezvoltarea mediului educațional și garantarea accesului la educație.

Fiecare categorie a avut parte de doi câștigători, cuprinzând atât mediul urban, cât și mediul rural. Finaliștii evenimentului vor primi o diplomă pentru efortul depus de aceștia în garantarea accesului la educație și dezvoltarea unui mediu incluziv școlar. Câștigătorii de la a treia ediție a Galei Elevului Reprezentant sunt:

Elev implicat în comunitate

Această categorie nu descrie doar elevii ce dețin rezultate excepționale la școală sau participă la olimpiade, ci se referă la elevii ce inspiră și coalizează alți elevi, părinți, profesori, pentru a se implica în activități din comunitatea lor.

Mediul urban: Ioana Gheorghică

Ioana este elevă în clasa a X-a în cadrul Colegiului Național de Arte „George Apostu” din Bacău.

În calitate de voluntar al Asociației pentru Dezvoltare Activă, Ioana s-a implicat pe parcursul ultimului an în procesul de organizare al activităților în aspecte de logistică, crearea de suport grafic pentru facilitatori, organizarea documentelor participanților și preluând din ce în ce mai des rolul de fotograf în timpul activităților. Pasiunea pentru artă a împins-o spre asumarea facilitării atelierelor de desen, handmade și preluării facilitării grafice în activitățile de voluntar, astfel dezvoltându-și în timp reputația de „pictor pe față”. De când a devenit voluntar, aceasta a căutat să-și asume din ce în ce mai multe sarcini. A vrut să atragă noi voluntari care să asigure oportunități de dezvoltare personală pentru tinerii din județul Bacău. De asemenea, aceasta este un model pentru tinerii care vor să ajute comunitatea din care fac parte cu ajutorul pasiunii pentru artele vizuale.

Mediul rural: Dumitrița Aura Mon

Aura este membru activ în cadrul Fundației World Vision România, atât în Consiliul Consultativ al Copiilor din județul Vaslui, cât și în Consiliul Consultativ al Copiilor de la nivel național. Pe parcursul anilor, s-a implicat în activități de voluntariat pentru a veni în sprijinul colegilor săi, în vederea diminuării fenomenului de bullying în școală și în comunitatea sa. Aceasta a mai organizat activități de ecologizare, mese rotunde cu reprezentanți ai autorităților locale și județene. Totodata s-a urmărit și implementarea unui proiect de orientare în carieră pentru elevii de gimnaziu. Acesta a fost destinat cu precădere celor aflați în clasa a VIII-a care se simțeau demotivați să aplice pentru liceu sau școală profesională.

Elev implicat în comunitate din învățământul profesional și tehnic

Această categorie reprezintă elevii din unitățile de învățământ profesional sau tehnic, care sunt ignorați de către societatea actuală. Trebuie să sprijinim elevii implicați din respectivele unități pentru a crea un mediu mai incluziv.

Mediul urban: Cristina Vaidoș

Cristina este o elevă ce militează pentru respectarea drepturilor și intereselor elevilor, sesizând abuzurile din sistemul de educație. Se implică activ în comunitatea școlară, susținând discuții pe diferite teme. Acestea vizează regulamentul de ordine interioară sau limitarea la educație prin uniformă sau alte măsuri luate de către școală. Aceasta susține puternic integrarea tuturor copiilor în sistemul de educație, pentru ca aceștia să beneficieze de un nivel minim de educație, acest lucru decimând în final nivelul de analfabetism din România.

Mediul rural: Răducu Drăgan

Răducu a parcurs într-un an și jumătate drumul de la „copil care nu merge mai departe la școală” la omul care inspiră majoritatea copiilor din satul Cutuș (comuna Crizbav, județul Brașov) să spună „vrem la școala lui Răducu”. În septembrie 2018, Răducu știa că la finalul clasei a VIII-a încheie socotelile cu școala. A reușit să-și convingă părinții să-l lase să se înscrie la școala profesională. A trecut de testările pentru învățământul profesional dual și acum inspiră alți copii din sat să continue școala. El este acum în clasa a IX-a la Școala Profesională Germană Kronstadt din Brașov, dar ajută în continuare copiii din Crizbav să nu abandoneze școala.

Profesor de 10

Această categorie este despre arhitecții sistemului educațional ce se implică cu patos, pentru a face schimbări în sistemul educațional și pentru a motiva elevii.

Mediul urban: prof. Iulia Hoelzli Sîrbu

Doamna profesor Sîrbu se adaptează rapid la felul în care elevii se comportă în timpul orelor. Aceasta reușește astfel să-i facă curioși și să-i motiveze să învețe. Prin proiectele pe care le coordonează, aceasta a creat un mediu incluziv în cadrul Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, fiind implicată în proiecte Erasmus+, transfrontaliere pentru elevii vorbitori de limba germană, indiferent de etnie, dar și prin proiectele în care este implicată la nivel național. În cadrul proiectelor participă elevi de diferite etnii, provenind atât din mediul rural cât și din cel urban. Ora alături de doamna profesor este interactivă, discutând despre tema abordată în acea oră. Se folosesc platforme precum Kahoot și se vizionează filme care au legătură cu lecția pe Netflix.

Mediul rural: prof. Elena Neicu

Doamna Elena Neicu, director și profesor de limba engleză în cadrul școlii Coșereni, județul Ialomița, este implicată în proiectul „Școala din valiză” implementat de Fundația World Vision România în școala pe care o conduce. Aceasta a contribuit la producerea unei schimbări în comunitatea sa. A oferit șanse egale tuturor copiilor de a avea acces la digitalizare. De la începutul proiectului și până în prezent, aceasta a reușit să creeze 62 de lecții pe platforma educațională „Școala din valiză” și să susțină peste 200 de ore cu tehnologia. Copiii sunt entuziasmați că pot utiliza tabletele pentru a realiza exerciții interactive, teste, a viziona videoclipuri și prezentări PowerPoint.

Părintele – agent al schimbării

Această categorie este despre beneficiarii indirecți, ce contribuie constant la educarea copiilor. Datorită unui număr mic de nominalizări, câștigătoarea acestei categorii este Liana Suciu. Doamna Suciu este un părinte ideal, implicat în viața Școlii Gimnaziale „Mihai Vodă”, comuna Mihai Viteazu, județul Cluj. Aceasta participă activ la toate activitățile instituției, dar este și inițiatorul multor activități cultural-artistice și este permanent alături de elevi și profesori pentru un învățământ de calitate, incluziv și performant. Încurajează pe cei pasionați de folclor să participe la dansuri sau la canto, îi sprijină moral și material, dacă este cazul.

Cel mai incluziv mediu școlar

Fiind pentru prima dată această categorie, aceasta recunoaște eforturile și premiază unitățile de învățământ preuniversitar unde se face educație incluzivă de calitate.

Mediul urban: Școala Gimnazială Specială „Sf. Nicolae”

Școala Gimnazială Specială „Sf. Nicolae” a fost prima școală specială care a inițiat proiectul legislativ în ceea ce privește incluziunea. A fost și prima școală care a ,,deschis” drumul spre integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă. Sunt cei mai mulți copii integrați din tot Bucureștiul. Se lucrează permanent la tot ceea ce ține de sprijinul copiilor cu CES. Colaborarea cu cadrele didactice din școlile de masă este foarte buna, dar și cu ONG-uri, Primărie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Unitatea școlară desfășoară două proiecte Programul Operațional Capital Uman (POCU), ambele având ca obiectiv prevenirea abandonului școlar al elevilor din școlile de masă, din medii defavorizate, cu situații materiale precare. Copiii beneficiază de after school gratuit, activități de dezvoltare personală și extracurriculare, rechizite, haine și masă gratuită, zilnic. Se organizează excursii și tabere gratuite. Școala Gimnazială Specială „Sf. Nicolae” din sectorul 4, București, sprijină incluziunea, asigurând resurse umane, logistice, dar și suport psihologic.

Mediul rural: Școala Gimnazială Viișoara

Școala Gimnazială Viișoara este o unitate de învățământ situată în mediul rural (comuna Viișoara, județul Cluj) compusă din Școala Gimnazială Viișoara (personalitate juridică) și Școala primară Urca (structură). Este o unitate de educație cu predare bilingvă, limbile de predare fiind limba română și limba maghiară. Elevii de etnie romă din ciclu primar studiază limba română. Școala are următoarele grupuri etnice: români (48,78%), romi (37,12%) și maghiari (11,66%). Un procent semnificativ de aproximativ 43% reprezintă copiii ce provin din medii sociale vulnerabile: familii monoparentale, familii cu un nivel educațional extrem de precar și cu venituri extrem de reduse, părinți plecați la muncă în străinătate, etc. Această școală este un exemplu de urmat, deoarece se face educație incluzivă de calitate.

Inițiative pentru garantarea accesului la educație

La această categorie vorbim despre inițiatorii de proiecte, activiștii, voluntarii, ce își dedică timpul și energia pentru educație. Proiectul câștigător este „Împreună pentru școală, împreună pentru viitor”. Coordonatorul proiectului este Asociația INCEPTUS România, iar Școala Gimnazială Viișoara este unul unul dintre beneficiari. Obiectivul general al proiectului reprezintă diversificarea măsurilor de prevenție pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii în rândul copiilor cu risc educațional crescut și susținerea cadrelor didactice și a părinților prin furnizarea de cursuri de formare și respectiv organizarea școlii părinților.

„Aflată la a treia ediție, Gala Consiliului Național al Elevilor s-a mutat, în acest an, în spațiul digital. Consider acest aspect drept o oportunitate de a ne adresa publicului larg în vederea promovării exemplelor de bună practică din școală românească: elevi, profesori, părinți, dar și comunități școlare, inițiative pentru garantarea accesului la educație. Tema din acest an, Set a new goal: education for all! este în acord cu mandatul în dimensiunea sa educațională: în ultimul an ne-am orientat eforturile spre demersuri privind educația de calitate pentru toți, precum garantarea gratuității pentru transportul elevilor și asigurarea dispozitivelor electronice pentru fiecare elev.

Gala nu a reprezentat o simplă decernare a premiilor, întrucât am organizat 4 paneluri unde am purtat discuții cu sens despre educație, despre prezent și perspective, având alături de noi invitați din mediul nonguvernamental și din comunități școlare din întreaga țară. Credem în egalitatea de șanse, tocmai de aceea am decis, alături de partenerii noștri, World Vision România (cărora le mulțumesc, pe această cale), să oferim două premii la fiecare categorie. Unul va merge în mediul urban, iar unul în mediul rural.” , a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup.

Ministrul Învățământului vorbește despre cel mai probabil scenariu pentru un nou an școlar!

"Publicat în 22/07/2020" "în Știri" "de POV21"

Ministrul Învățământului, Monica Anisie, a anunțat care ar fi cel mai prolific scenariu ce ar putea fi pus în practică pentru începerea anului școlar.

Sistemul hibrid este cel dorit de Ministrul Învățământului la momentul actual, având în vedere creșterea alarmantă a numărului de infectați cu Covid-19.

Aceasta formă de educație presupune mergerea prin rotație la cursuri, timp în care elevii ce stau acasă vor fi prezenți prin intermediul platformelor online.

Monica Anisie a afirmat că în această circumstanță așteaptă ca Oficiul Național de Achiziții Centrale să asigure tuturor elevilor dispozitive electronice pentru ca aceștia să aibă acces la materie, conform Mediafax.

UBB, pe primul loc în țară, conform clasamentului Leiden!

"Publicat în 09/07/2020" "în Știri" "de POV21"

UBB Cluj-Napoca ocupă primul loc în topul universităților din țară, conform clasamentului Leiden. Acest lucru relevă din nou excelența învățământului superior clujean.

Rankingul Leiden este cel mai prestigios clasament al universităților la nivel european. Acesta clasifică instituțiile de învățământ superior după capacitatea lor de a genera cunoaștere prin cercetare științifică, exprimată în publicații științifice indexate în Web of Science. În anii precedenți, UBB a fost menționat și în alte clasamente de acest gen, precum topul Shanghai.

În analiza Leiden, UBB Cluj Napoca este urmată de Universitatea Politehnică București.

Universitatea clujeană ocupă locul 976 din 1176 incluse în clasament, și din cele aproximativ 30.000 de universități existente la nivel internațional. Din păcate, doar cele două universități românești sunt incluse în acest ranking.

„Totuși, este oarecum trist că avem doar două universități din România în rankingul european care arată cel mai direct capacitatea de a genera cunoaștere care chiar contează internațional”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, conform monitorulcj.ro.

Când avem un sistem pentru care toceala înseamnă „argumentare”, atunci știm că ne-am dus dracului!

"Publicat în 04/07/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Sincer să vă spun, cred că am învățat mai multă limbă română din vrăjelile pe care le-am servit gagicilor în fel și fel de momente, decât am învățat din operele vieții de la română.

Asta v-o spun, cu mâna pe inimioară, suflețel și ce mai vreți voi. În calitate de absolvent de mate-info, care se află printre puținii care chiar au citit cap-coadă absolut toate operele/romanele/ce mai vreți voi, pentru bac.

Acum să nu credeți că n-am avut profesori faini la română. Ba din contră, chiar am și avut ocazia de a susține o oră de „literatură altfel”, pe grupuri și am și făcut un book-crossing super fain cu colegii de clasă, printre altele. Așa că, nu vorbesc în niciun caz de rău profesorii, pentru că nu-i vina lor. Cu atât mai mult că există mulți care caută să ocoloească, pe cât posibil, barierele impuse de sistem, prin creativitatea lor.

Poate ați auzit despre Greta Ciubuc-Szabo, fata care și-a „sacrificat”, de curând, media la bac, ca să scrie despre inutilitatea probei la română.

Citește chiar aici mai multe despre ce a scris această elevă la bacalaureat!

Jos pălăria și toate respectele mele pentru fată. Sincer să fiu, chiar și pentru mine, orele de română s-au cam terminat prin clasa a 8-a la capitolul utilitate: de atunci, n-am mai făcut și gramatică.

Totodată, după terminarea liceului, s-ar presupune că suntem capabili ca, pe lângă a vorbi corect gramatical, să avem și o oarecare finețe întru a distinge nuanțele diferitelor cuvinte și a nu vorbi ca din topor… Părerea mea. Adică eu, cel puțin, când scriu (nu neapărat poezie, chiar și pe chat cu amicii), mă găsesc în ipostaza de a căuta nuanța care exprimă cel mai îndeaproape ce caut să transmit, să exprim. Hai că în generală, mai înțeleg că nu prea ai ce discuta de nuanțe cu niște puști (nu cu toți, dar așa, ca o linie generală). Dar în liceu? Mi s-ar fi părut măcar așa, de bun-simț, să existe în programă acolo una-două lecții despre „comunicarea non-violentă”(chiar dacă ține puțin și de psiho), dacă tot vrem să fim în pas cu… marile cuvinte pe care le scriem prin programe, gen „capacitate de argumentare”.

Ca să nu mai vorbim de abordarea interdisciplinară, care-i lăsată-n colo, deși, teoretic, sofismele ni-s predate la logică (fiind necesar de evitat de către cineva cu o „capacitate de argumentare”). Cred că e doar o lecție despre treaba asta, care, surpriză, nu prea lămurește mare lucru, pentru că nu e timp de aprofundare, de exemple și de înțelegere a conceptului. Dar hei, noi după o lecție despre sofisme, suntem zei în argumentare (cică). De aia vezi mai pe la toate televiziunile și la orice colț de stradă, toți analfabeții funcționali care au luat bacul, pentru că au avut „capacitate de argumentare”(mai repede memorare).

Sincer să fiu, mai repede am învățat să argumentez coerent de la orele de logică decât de la orele de română. Implicit să ma exprim corect.

Dar nu, frate, nouă ne trebuie 3-4 lecții despre letopisețiul Țării Moldovei, că sigur vom ieși pe stradă s-o dăm în limbaj arhaic. Nu lecții care să ne stimuleze (hai să nu zic „dezvolte”, că tot vorbeam de nuanțe) capacitatea de a argumenta.

Cum aș vedea eu bacul? Păi, dacă ar fi vorba de vreun eseu, în primul rând aș proceda ca la facultate, „cu materialele pe masă”, adică cu opera în față, pentru că, dacă se caută verificarea coerenței și a capacității de argumentare prin evaluarea subiectului 3. Pentru că altfel, n-am făcut nimic. După cum ne spunea la facultate un profesor de fizică din anul I: „Pentru mine nu contează dacă ai copiat sau ai învățat pe de rost. Pentru mine, amândouă sunt la fel de grave”. Și pe bună dreptate, care ar mai fi logica să copiem niște cuvinte ale altor oameni, critici literari, care le-au scris înaintea noastră, doar ca să bifăm niște puncte?

Nu ar fi mai inteligent și mai relevant pentru evaluarea acestor capacități, dacă am fi lăsați cu opera în față pentru subiectul III? Adică, să fim serioși, dacă n-am citit-o și n-am înțeles-o în 4 ani, nu o să se-ntâmple vreo magie miraculoasă-n creierașu’ nostru, atunci în alea (mai puțin de) 3 ore de la bac, rămase subiectului III de să-i citim toate cele 100+ pagini și s-o și înțelegem pe loc.

Cât despre poezii… Aceeași poveste: dacă o-nțelegi, bine… Dacă nu, păcat de 4 ani pierduți în care puteai da la sapă sau ce-ți mai poate mintea și nu necesită măcar puțină gândire liberă (asta în cazul ideal… poate utopic, pe care l-am imaginat și din care am prezentat o frântură puțin mai sus). Până la urmă, nu-i va păsa nimănui dacă ai reușit să tocești mecanic niște argumentări care sunt sau poate nu argumentări în adevăratul sens (nu sofisme). Degeaba le-ai mai memorat sincer, dacă nu poți îndeplini condiția întemeierii din epistemologie(adică dacă nu poți să-mi dai un „De ce?” coerent). Degeaba, dacă nu poți susține o idee fără sofisme, dar dați-mi odată peste mână, că deja mă lungesc cam mult cu o discuție care și-ar avea locul într-o întreagă programă ce nu a fost încă pusă la punct.

La final, țin să vă rog pe toți care veți fi deja admiși în străinătate:

a) indiferent de media de la bac,
b) indiferent de nota la română,
c) cu o notă la română suficient de mică încât să nu fie riscantă…
vă rog să-i urmați exemplul. Că mie, sincer, îmi vine să-mi bag unghia-n gât că n-am apucat s-o fac. Cu atât mai mult că și după contestație consider că am primit o notă sub cea meritată, pentru că am avut tupeul a gândi liber.

Mihaela Iacob: „De ce educația pe primul loc?”

"Publicat în 14/06/2020" "în Interviuri" "de POV21"

De ce educația pe primul loc?

Pentru a vedea cât de corectă este societatea în care trăim, trebuie să ne axăm privirea în sistemul educațional pe care îl are! Dacă stăm și observăm societatea românească și sistemul educațional din ea putem zice că suntem degradarea întruchipată. Chiar și așa, în frumoasa noastră țară avem exemple de tineri care pun mai mult preț pe educație decât autoritățile competente în acest fel.

Astăzi, vom vorbi cu unul din acești tineri, care au făcut tot posibilul si încă îl fac, pentru a fi un exemplu de urmat, în perioada în care tinerii duc lipsă de exemple sociale, sau pur și simplu nu le văd. Mihaela Iacob – exemplul tânărului de urmat, prin care ambiția și dorința educației a făcute sa exceleze în viață, prin studiu.

Bună, Mihaela. În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru timpul acordat, și că reprezinți și pentru mine ca tânăr, un exemplu de urmat!

Bună! Pot spune că mă aflu aici cu mare drag și apreciez cu adevărat inițiativa voastră de a scoate în evidență faptul că, deși sistemul de învățământ din țara noastră este privit adesea ca ceva lipsit de substanță, acesta încă mai are valoare și că există persoane care demonstrează zi de zi acest lucru! Așadar, țin să îți mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la acest proces.

Poți să ne zici câte ceva despre tine?

Am crescut și copilărit în comuna Belcești, județul Iași, într-o familie de oameni simpli, dar datorită cărora mă aflu aici și care, cu siguranță, m-au inspirat să prețuiesc faptul că am posibilitatea de a avea parte de o educație. Acest lucru se datorează faptului că ei, la rândul lor, au făcut eforturi mari pentru a-mi oferi toate condițiile pentru a face performanță la unul dintre cele mai bune colegii din Iași. Astfel, după terminarea claselor primare, în anul 2009, am ajuns la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași, unde am absolvit atât gimnaziul, cât și liceul. Imediat după susținerea examenului de Bacalaureat, fără să stau pe gânduri, mi-am depus dosarul pentru admitere la două universități: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Facultatea de Drept și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, la specializarea Medicină.

La cea din urmă nu am reușit să trec examenul de admitere, întrucât în liceu am urmat un profil umanist și nu am avut parte de o pregătire în această direcție. Însă nu privesc acest lucru ca fiind neapărat un eșec, ci ca pe un fapt care ma făcut să conștientizez că acest domeniu este, pentru mine, o simplă pasiune și că locul meu nu este acolo.

Din fericire, am fost admisă la Facultatea de Drept, facultate pe care am dorit să o urmez încă din clasele gimnaziale.

Pe parcursul primului an de facultate, am început să mă gândesc serios la a urma o a doua facultate, însă nu după absolvirea facultății de drept, ci concomitent. După un timp îndelungat de cugetare, punctele forte au înclinat balanța în favoarea lor. Primesc adesea întrebarea „Crezi că vei face față cu două lucrări de licență?” DA! Pot face față! Deoarece urmez studiile într-o universitate puternică, iar lucrările de licență le realizez sub egida unor profesori extraordinari.

Cea de a doua facultate pe care o urmez este Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, la specializarea Sociologie. Aceasta a „venit” în viața mea mai mult ca o pasiune, deoarece dragostea față de această știință mi-a fost insuflată de către profesoara de sociologie pe care am avut-o în ultimii doi ani de liceu. Pentru mine, este foarte important ca, pe lângă ambiția mea, să simt existența pasiunii pe care o are profesorul față de materia lui și, mai ales, pasiunea de a preda, de a transmite celor din fața lor toate valorile pe care ei și le-au însușit de-a lungul timpului.

O altă întrebare pe care o primesc este „Tu mai ai timp liber?” Da, am. Și chiar dacă, uneori, acesta nu este în favoarea mea, îmi place să aloc câteva ore, din când în când, și altor activități. Îmi place enorm să joc baschet, sport pe care l-am practicat în clasele 5-12. Nu consider că am făcut performanță în baschet, însă am obținut, la un moment dat, locul al II-lea la nivel local :D. În afară de baschet, iubesc să cânt la chitară și îmi place să cred că sunt destul de bună la asta :), chiar dacă, în realitate, e o cale lungă până pot spune asta cu adevărat.

Care au fost impedimentele pe care le-ai întâmpinat pentru a ajunge aici?

Nu consider că au fost impedimente, ci mai degrabă provocări. Cred că cel mai dificil lucru de până acum a fost faptul că, timp de un an, am făcut naveta pentru a putea ajunge la toate cursurile. O altă provocare a fost, poate, faptul că în cei 8 ani petrecuți la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” am trăit într-un cămin, departe de familie, unde totul era deja la un alt nivel: programul era foarte strict, cei în grija cărora ne aflam nu erau, întotdeauna, apropiați de noi. Pentru ei, „a fi pedagog” avea o cu totul altă reprezentare față de ceea ce înseamnă, în realitate. Chiar și simplul fapt de a face trecerea de la mediul rural la cel urban, de a trăi, încă de la o vârstă fragedă, într-un loc străin, sunt lucruri care au reprezentat o mare provocare.

Însă toate acestea m-au format, m-au ambiționat și astfel am ajuns aici.

Poți sa ne descrii viața ta de liceu si relația profesor-elev de care ai avut parte?

În cei patru ani de liceu am avut parte de un colectiv minunat, format din oameni extraordinari și de la care am avut de învățat multe lucruri, fie că este vorba despre ceva infim sau, din contră, ceva foarte important. O mică parte din ceea ce sunt acum există datorită lor, pentru că este în natura noastră să ne însușim anumite valori de la persoanele din grupurile din care noi facem parte. Profesorii mei din liceu sunt, de asemenea, printre cei mai buni, foarte implicați în educația elevilor și mereu dispuși să îi sprijine și să le ofere tot ceea ce este necesar pentru a ajunge la rezultate cât mai bune.

De asemenea, întotdeauna au preferat să ne evalueze nu după acuratețea informațiilor pe care noi le prezentam la ascultări sau la lucrări, ci după modul prin care noi reușeam să le expunem. Întotdeauna au pus preț pe creativitatea noastră. Pot spune că am avut o relație foarte bună cu profesorii mei, mai ales că, așa cum deja am precizat, la baza deciziei de a urma cea de a doua facultate a stat dragostea față de sociologie care a apărut datorită unuia dintre cadrele didactice din acest liceu.

Pentru a citi despre orele online in România, click aici

Care a fost salvarea ta pentru a-ți dori mereu mai mult?

Sunt sigură că ambiția mea și faptul că niciodată nu am fost genul de persoană care se mulțumește cu puțin. De asemenea, de fiecare dată când reușeam să trec de o etapă mai dificilă, îmi spuneam că pot mai mult, că nu mi-am atins limita și că nu o să o fac prea curând. Totodată, sunt conștientă de faptul că ceea ce am realizat până acum este un lucru mare, însă, în același timp, mult mai mic decât ceea ce urmează și îmi doresc să realizez. Privind retrospectiv, realizez că, după tot ceea ce am investit pentru educația mea, nu merită să renunț, să las totul baltă. Cred că toate provocările vin în viața noastră pentru a ne arăta că putem deveni mult mai buni decât suntem deja.

Ce carieră ți-ai dori după terminarea studiilor?

Dat fiind faptul că sociologia reprezintă doar o pasiune, nu pot spune că îmi doresc să profesez în acest domeniu. Un alt motiv pentru care am ales această specializare a fost acela că vine perfect în completarea facultății de drept, în sensul în care consider că a cunoaște normele după care funcționează societatea în care trăim și a cunoaște cum funcționează societatea în care trăim sunt două lucruri la fel de importante. Ca viitoare absolventă de drept, cred că este de strictă necesitate să știm ce stă la baza fenomenelor care se petrec, care este cauza anumitor aspecte din viața unui individ, ce anume îl determină pe acesta să ia unele decizii etc. Inițial, îmi doream să devin avocat, iar acum aș vrea să urmez cursurile Institutului Național al Magistraturii și să devin procuror.

Totuși, consider că totul este imprevizibil, că ceea ce îmi doresc astăzi se poate schimba fără să îmi dau seama și nu pot spune cu exactitate că voi avea o carieră pe care mi-o doresc în prezent. Prefer să mă axez strict pe educația mea cât de mult este posibil, deoarece cred cu tărie că în acest fel totul va veni de la sine.

Ți-a fost familia aproape in toată această perioadă?

Familia mea m-a sprijinit în absolut toate etapele vieții. Ba chiar, uneori mi-au deschis ochii prin faptul că au fost sinceri în legătură cu domeniile care (nu) mi se potrivesc. Spre exemplu, am vrut să transform hobby-ul meu – chitara – într-o carieră, lucru care nu a fost realizat tocmai datorită faptului că unele activități, oricât de mult ne plac, trebuie să rămână la stadiul de hobby și atât!

Chiar dacă mă încăpățânam, spunând că voi urma o carieră în muzică, părinții mei mi-au arătat acest lucru și pot spune că au avut perfectă dreptate. În ceea ce privește alegerea liceului, a facultății… niciodată nu mi-au impus un anumit lucru, ci doar m-au sprijinit și îndrumat, prin a-mi oferi anumite sfaturi. Chiar și atunci când m-am așezat în fața lor și le-am spus direct și clar „Eu vreau să mai fac o facultate și să mă înscriu imediat ce termin sesiunea!”, nu au avut nimic de obiectat. M-au întrebat un singur lucru: „Crezi că o să te descurci?” și le-am spus simplu că „Da! Mă descurc. Sunt două domenii care îmi plac, se completează reciproc și sunt sigură că nu îmi va fi greu.”

Consideri că ai avut prietenii aproape în această etapa?

Cu siguranță! Din acest punct de vedere, mereu m-am considerat norocoasă. Am atât prietenii care sunt „vechi”, de peste 15 ani, am și prieteni pe care mi i-am făcut imediat ce am început cea de-a doua facultate. Ce pot spune despre ei este că mi-au fost alături în toate demersurile, fie că a fost vorba de un pas mare, fie că a fost vorba despre un simplu examen de mărire.

Ești un om spiritual?

Așa mă consider 😀 Cred că este important ca, pe lângă educația pe care o primim la școală și pe lângă activitățile noastre de zi cu zi, să mai cultivăm și spiritul (așa cum un prieten drag mi-a spus).

Cum ai descrie sistemul educațional românesc in aceste momente?

În contextul actual, consider că țara noastră nu a fost pregătită pentru ceea ce reprezintă izolarea. Există prea multe lacune care nu au fost acoperite la timp și care ne-au adus într-o situație în care nu toți indivizii mai au acces la educație și, totodată, nu mai există egalitate de șanse. Cu toate acestea, severitatea și seriozitatea cu care este tratat acest sistem (atât de către cadrele didactice, cât și de către elevi și studenți) reprezintă un aspect foarte important în ceea ce privește dezvoltarea noastră pe plan educațional, întrucât, în aceste momente, numai strictețea ne poate ajuta să depășim cu bine această perioadă.

Dacă ar fi să îți reprezinți viața într-un motto, care ar fi acela?

Nu mai știu exact unde am citit asta, dar suna cam așa: “Indiferent de ceea ce poți face sau visezi că poți face, începe. Îndrăzneala are geniu, putere și magie în ea” Cred că Willian Hutchison Murray a spus asta… )))

Care ar fi sfatul și îndemnul pentru tinerii de azi?

Tot ceea ce le pot spune este: să facă ceea ce îi face fericiți, ceea ce le bucură sufletul și îi face să se simtă împliniți. Să nu uite să mai fie copii, din când în când, pentru că inocența copiilor este de o puritate inimaginabilă și fiecare dintre noi are nevoie de așa ceva. Să citească mult, să își iubească familia și prietenii și să nu ia nimic de-a gata. Să fie mereu conștienți că nimic nu se obține ușor și că, dacă ceva se obține prea ușor, atunci nu poate fi un lucru foarte bun. Să se autodepășească, să ia viața în mâini și să nu spună niciodată că au ajuns la apogeu

Mihaela, o ultima întrebare ar fi, cum vezi tu fericirea?

Pentru mine, fericirea constă în timpul petrecut cu oamenii dragi sufletului meu, indiferent că mergem într-o excursie sau că bem o cafea acasă. Sunt fericită atunci când trec de o perioadă foarte aglomerată și am, în sfârșit, timp să citesc cărțile pe care le privesc mereu în propria bibliotecă, să mă joc cu nepoțelul meu, care mereu mă umple de energie și de bucurie, să reușesc să cânt la chitară un cântec mai greu. Pentru mine, fericirea constă în lucruri simple, însă atât de valoroase! Poate chiar mai valoroase decât credem, uneori.

Îți mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat și sper ca această poveste a ta, să fie o inspirație pentru toți tinerii , în care pur și simplu speranța lor este năruită.

Îți mulțumesc și eu și mă bucur nespus că am putut participa! Sper ca poveștile noastre să încurajeze și alți tineri să „iasă la lumină” și să arate celor din jur că sunt valoroși!

Interviu cu poeta Medeea Iancu: Despre feminism, literatură & educație

"Publicat în 07/06/2020" "în Interviuri/Păreri și opinii" "de POV21"

Cu doar câteva luni în urmă, o prietenă mi-a recomandat să citesc „Delacroix este tabu: Amendamentele lirice”, un volum de poeme semnat de Medeea Iancu, ce m-a intrigat instant. Impactul a fost unul uriaș, acela fiind primul meu contact cu literatura feministă. Cu fiecare vers citit, îmi doream tot mai mult să descopăr substraturile cărții și să discut cu femeia aflată în spatele acesteia, așa că am contactat-o pe Medeea – poetă și regizoare – care mi-a vorbit despre începuturile poeziei sale, despre portretizarea feminismului în România, discriminare și nu numai.

Cum ai început să îmbini pasiunea pentru poezie cu interesul pentru egalitatea de gen? Când ai avut primul impuls de a scrie și de a publica?

Eram mică atunci când am început să scriu. Printre primele cuvinte pe care copiii le aud, au legătură cu violența, misoginia, discriminarea, rasismul, ostilitatea și stigmatizarea: “curvă, handicapat, chior” etc. Am trăit și trăim în lumi separate: copiii nu erau lăsați să se joace cu copiii romi sau cu cei cu dizabilități, fetele erau tratate diferit față de băieți, șansele lor erau puține și inexistente pentru copiii romi.

Lumea de atunci e geamănă cu cea de acum. Am scris în urletele femeilor din apartamentele vecine, în violența romantizată și ridiculizată. Mi-am văzut colegele desfigurate de bătaia taților sau partenerilor, toată literatura pe care am citit-o în manuale, cea care ni s-a predat, înfățișa femeia ca obiect, cârpă, proprietate; incapabilă, un copil, desfrânată, imorală și anormală, literatură în care rasismul ne era predat drept artă și lucru natural, o literatură în care doar bărbatul alb era prezentat uman, important, erou, model, în care violul și violența asupra femeii erau romantizate și normalizate. Iar când intrai sau ieșeai din casă, când intrai în curtea școlii sau în sala de clasă, te așteapta aceeași violență, hărțuire, abuz, rasism.

Când am început să scriu, știam că vreau să public la un moment dat, dar lumea mea era diferită și separată de marea lume extraordinară a literaturii, care ni se preda în școală: a fi scriitor se referea doar la bărbat. El era alesul lui Dumnezeu, unicul, centrul literaturii, superiorității, dominației. Nimeni nu ne-a vorbit despre egalitate, rasism, istoria romilor, drepturile femeilor, segregare, hărțuire etc.

Lumea era după chipul și asemănarea scriitorilor de pe pereți. Copiii romi nu ar fi fost puși în prima bancă dacă ar fi avut miopie. Noi eram crezuți dacă spuneam că nu am furat, ei nu, noi eram în continuare deștepți chiar dacă luam note mici, ei erau amenințați cu repetenția. Umanitatea era albă și masculină, iar această umanitate, ni s-a spus, ne reprezenta pe toți. O fată romă nu ar fi putut avea, în continuare, același traseu ca al meu.

Ea se vede reprezentată în această lume, istorie, literatură ca o dublă problemă: o dată că este fată, apoi că este romă. Singurul care definea realitatea literaturii și a societății, realitatea altora era bărbatul alb. Este o problemă structurală, istorică, în care școala, educația, biserica, literatura, societatea ne educă să acceptăm rasismul, discriminarea, segregarea ca lucruri firești, care ne educă cu ostilitate și ne învață că unii sunt superiori, iar alții inferiori. Ne învață să fim solidari în rasism, violență, sexism și discriminare. În patriarhat nu ai limbaj, nu ai sine.

Altcineva îți spune povestea, altcineva vorbește pentru tine și despre tine, ești adusă într-o stare de transă în care repeți ce ți s-a spus, știi pe de rost anul nașterii și morții cutărui scriitor, știi cum arăta casa lui, când scria, ce mânca înainte, cât dormea, cât scria, ce citea, dar despre tine și despre femeile dinaintea ta, cine erau ele, despre cum au început ele să scrie, când, cum, este înghițit de istorie.

Când eram mică și începusem să scriu, mă uitam pe cărțile diverșilor scriitori… detalii, nesfârșite, mai ales despre tații acestor scriitori. Tații ieșeau mereu în față, oricât de nesemnificativ fusese ceea ce făcuseră în viață. Lumea în care am început să scriu, la fel ca cea de azi, nu concepea creația unei femei decât dacă se ajusta la cerințele mereu incoerente, confuze, duplicitare, patriarhale ale lumii literare. Istoria și literatura ne-au fost și ne sunt predate corupt. Valoarea femeii este văzută în continuare ca fiind loialitatea și dedicarea acesteia față de bărbat și față de literatura lui.

Cumpără de pe Cartepedia cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Cărturești cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Emag cartea Medeei Iancu!

Care este mesajul pe care-l transmiți prin arta ta?

Unul în care toată lumea să fie recunoscută ca persoană, nu doar bărbații albi, hetero, creștini, în care să ni se recunoască contribuțiile, umanitatea și diversitatea. O lume cu o nouă conștiință, căci ceea ce construim azi vor vorbi generațiilor viitoare, le va ajuta să nu mai cadă în bucla ignoranței, negării și dezumanizării.

Care este părerea ta despre felul în care feminismul este portretizat actualmente în România?

Feminismul nu există în conștiința națională, sau există ca ceva diabolic. Cum în școală nu se predă așa ceva, se perpetuează tot felul de mituri, dezinformări și manipulări: e o problemă multigenerațională. În toți anii ăștia am văzut foarte multe femei și încă foarte, foarte mulți bărbați vorbind sau scriind despre feminism fără să știe ce înseamnă; unele femei spuneau chiar că nu au nevoie de vot. Ce uită aceste femei însă, este că fără acest feminism, nu ar putea azi ieși din casă, face cumpărături, scrie pe internet și încă multe alte lucruri le-ar fi interzise: pentru că sunt femei.

Uită, de asemenea, de privilegiul de a fi albe. „Viziunea” acestei țări, acestui sistem educațional, se vede în faptul că nu s-a gândit până în 2020 (și nici acum nu pare să se gândească) să introducă o materie despre feminism, măcar pentru liceu. Acești tineri și tinere sunt crescuți fără informații despre propriile drepturi, despre propria istorie, ceea ce îi face vulnerabili/le la tot felul de abuzuri. Acest sistem educațional ne educă să fim disociați, dezinformați, rupți de realitate, ne educă să nu recunoaștem abuzul, să fim obedienți și loiali unui ideal alb, corupt și oprimator. Cumințenia asta nu te protejează de abuzuri, te menține în ignoranță și manipulare, și perpetuează tot felul de discriminări, justificări ale discriminării și segregării.

Ce nu se înțelege, printre altele, din feminism, este de ce femeile nu au avut drepturi și acum că le au, ce mai vor? Este o problemă în felul în care am fost educați să vedem femeia, egalitatea și diversitatea. Egalitatea și diversitatea lezează pe mulți, iar această lezare vine din frică și superioritate: frica de celălalt, frica că nu vom mai fi văzuți și că nu ne vom mai vedea unici. Frica, mai ales, de a pierde privilegii, frica de a nu mai fi partea dominantă, frica de necunoscut, frica că vei pierde ceva ce îți este familiar și care-ți formează o parte din această falsă identitate, frica de faptul că superioritatea rasei și genului au fost minciuni, frica de a fi văzuți ca fiind rasiști, sexiști etc., frica de a confrunta istoria și de a te maturiza.

De aici vin tot felul de dezinformări și manipulări: cum nu ești conștientă de propriile drepturi și de propria persoană, cum ai fost educată să te percepi doar prin ochii bărbatului (alb) care a decis pentru tine (cine ești, cum ești, ce ai voie să faci), când ai fost educată cu mituri despre femei, literatură, istorie, când ai fost educată cu politici misogine, rasiste, segregaționiste, ajungi să aperi această moștenire, viziune și parte de falsă identitate, spunând și crezând că femeile își pierd feminitatea dacă devin feministe, că femeia odată feministă, va fi femeia-bărbat, că feministele urăsc bărbații, că bărbatul este singurul creator, că o femeie nu va putea scrie niciodată la fel de bine ca un bărbat etc.

Sunt multe manipulări create în jurul feminismului pentru a crea teamă. Această teamă insuflată femeilor vine din mai multe direcții, o dată pe filieră religioasă, apoi prin strădaniile Coaliției pentru Familie, tot felul de grupuri extremiste și conservatoare, dar și din zona literară. Trebuie să rămâi dependentă, acesta este mesajul acestor mișcări. Odată ce creezi această teamă și repulsie, dispreț față de feminism, poți justifica apoi orice: în special violența și păstrarea stării de fapt: patriarhatul. Feminismul este portretizat ca o patologie, încă un motiv în plus pentru a justifica nerespectarea drepturile femeilor și de a spune că femeile trebuie să rămână proprietăți și departe de spațiul decizional/creativ.

Această teamă creată față de feminism are scopul de a menține femeile sub control, dar și de a împărți femeile în demne și nedemne, sănătoase și nebune. Feministele sunt văzute și mai puțin persoane decât femeile care nu-s feministe. Numai această expresie, femeia-bărbat arată, de fapt, că tu ca persoană ai fost educată să crezi în roluri de gen și tot felul de stereotipizări, să crezi că unele lucruri sunt exclusiv pentru bărbat și că tu, ca femeie, nu ai dreptul la ele, ba chiar că este nefiresc, anormal să le vrei.

Apoi, această afirmație, că feministele urăsc bărbații, arată alte probleme: dacă feministele urăsc bărbații, cum se face că în lume milioane și milioane de bărbați ucid, violează, răpesc femei? Cum se face că în lume există în continuare milioane de femei fără drepturi? Cine pe cine urăște și ale cui sunt aceste acțiuni și ce a făcut bărbatul alb în istorie? Pe de altă parte, teama asta de feminism vine și din ideea inoculată că feminismul va corupe literatura și că literatura feministă nu e literatură. Fundamentul literaturii este fantezia masculină, fantezie pe care unele femei au internalizat-o, fantezie care apără dominația bărbatului alb, fantezie care exclude diversitatea și culturile, fantezie care ține cu dinții de tradiția oprimatoare și o vrea înapoi.

După ce suspinăm nostalgici când spunem că nu mai trăim vremurile de altădată: după tradiția literară misogină, violentă, homofobă, rasistă, după secolele în care femeia nu avea ce căuta într-o bibliotecă, școală, redacție, juriu, Parlament?

Medeea, mulți te consideră o poetă controversată. De ce curajul tău de a fi o voce pentru cele reduse la tăcere este interpretat negativ? Cât de mult contează părerea cititorilor pentru tine?

În primul rând, pentru că sunt femeie, iar conform învățăturilor patriarhale, femeia trebuie să-și știe locul, să fie supusă și mută, să lase bărbatul să decidă și să vorbească pentru ea. Femeia trebuie să spună ceea ce a fost învățată să spună, ceea ce bărbatului îi convine să audă, să îi facă pe plac, să fie decor și papagal, să nu vorbească despre ea, ci despre el. Reducerea la tăcere a femeii este istorică și cuprinde foarte multă violență.

Umanitatea și literatura înseamnă în continuare bărbatul alb, de aici vine această furie: se apără superioritatea masculină, dominația, unicitatea și meritul bărbatului, păstrarea poziției și îndreptățirii lui. Furia bărbaților albi față de reușita, independența femeii, se vede în fiecare zi pe internet, în viața de zi cu zi, în declarațiile deputaților, purtătorilor de cuvânt ai bisericii sau partidelor, în titlurile ziarelor, furia bărbaților albi este confundată de aceștia cu dreptul la exprimare. În această încercare de apărare și de reducere a disconfortului creat de confruntarea cu altă realitate, se vrea restabilirea ordinii, iar această ordine înseamnă imaginarul sexist, rasist, homofob, imaginarul violenței etc.

Umanitatea este diversitate. Iar pentru rasa albă, adică pentru mulți dintre noi, diversitatea este echivalentă cu o traumă, pentru că am fost făcuți să credem că rasa albă înseamnă universalul. Suntem educați/te în continuare să considerăm ca fiind ofensiv dreptul femeii de a vorbi, iar asta este o problemă structurală. Când transgresezi acest rol prestabilit ești pedepsită, iar prin această pedeapsă, care și ea este plină de violență, se încearcă restabilirea controlului și punerea femeii la locul cuvenit: este transformată din nou într-o problemă. Nu femeia este problema, nu minoritățile sunt problema, cum am fost făcuți și făcute să credem, am făcut din acestea o problemă pentru a scuza comportamente abuzive, o educație disfuncțională, pentru a justifica oprimarea și exploatarea istorică, pentru a continua această moștenire.

Reducerile la tăcere ale femeilor sunt diverse, numeroase, complicate, și implică nu doar statutul social, ci și rasa/etnia, identitatea sexuală etc. E nevoie de cât mai multe voci, diverse, dar pentru asta trebuie să întrerupem tiparele ordinii prestabilite, să examinăm realitatea consensuală, să creăm spațiu pentru femei ca astfel să poată vorbi, un spațiu în care să nu fie hărțuite și discreditate, batjocorite sau chiar reduse din nou la tăcere. Părerea cititorilor și cititoarelor contează atât timp cât aleg să-și împărtășească cu respect experiențele pe care le-au avut citindu-mi cărțile.

Cum privești absența autoarelor din manualele școlare și ignoranța sistemului educațional față de subiecte precum feminismul și nu numai?

Absența asta a autoarelor nu e doar o absență oarecare, minoră, o omitere involuntară. Este o excludere istorică și cu intenție. Ce ne face asta nouă, fetelor, dar și băieților, este că ne distruge sensul realității, identității. Susține și menține o conștiință națională în această paradigmă: literatura este masculină și albă. Băieții pășesc într-o lume care știu că este a lor, că le aparține, nu o pun în discuție, ei sunt văzuți ca ființe, experiența lor este considerată universală și umană.

Când te uiți în manuale, vezi, în cel mai bun caz câteva autoare prin note de subsol, exerciții, lecturi opționale; asta transmite și întărește mesajul că locul femeii nu e în artă sau oricare alt domeniu, că e nepotrivită, sau, din contră, excepțională. Ce face asta, din nou, fetelor, în special, este că le înstrăinează de ele, de o istorie a femeilor despre care nimeni nu le spune și despre care nu învață; întărește prejudecăți cu care deja copiii vin la școală. Fetelor rome le face și mai mult rău, ele sunt obligate să se identifice cu o istorie albă, oprimatoare, pe de altă parte, propria lor literatură, cultură le sunt respinse, interzise.

Le face pe fete să se simtă, după ce deja li s-a spus, că-s inferioare, incapabile. Orice ar face, oricum nu sunt credibile, le face să creadă că nu au viitor și că nici nu trebuie să aibă. Ce li se transmite este că nu sunt recunoscute ca cetățene și ființe, căci cei care sunt recunoscuți ca cetățeni și ființe, li se respectă imaginea, demnitatea, contribuțiile, drepturile. Băieții vin cu privilegiile genului și istoriei, al influenței, credibilității și autorității. Această absență ne modifică percepția, felul în care ne uităm la lume, felul în care lumea răspunde: nu avem unde să ne oglindim și cine să ne oglindească. Sau ceea ce vedem, sunt reprezentări corupte. Asta modifică și întărește, firește, și percepția băieților.

Pe de altă parte, lipsa unei diversități în literatură, ne menține în continuare în ignoranță, ne face să nu ne vedem propria culoare, să facem din alții o problemă. Începi să vezi foarte clar, de la un moment încolo, că educația care spune că-ți vrea binele, că țara care spune că îi pasă de tine, nu îi pasă, nu te vrea, nu te recunoaște, nu-ți recunoaște istoria, contribuția, capacitatea, potențialul.

Nu te lasă să fii și să participi, viața ta ca fată nu contează, ești considerată inexistentă sau folosită atunci când este vorba de a întări prestigiul scriitorilor sau țării.

Nu vrem feminism în școală, pentru că asta ar însemna că am începe să gândim, iar sistemul este făcut astfel încât să te facă să nu gândești, să nu chestionezi nimic. A învăța despre feminism, ar însemna să chestionăm și să deconstruim o întreagă istorie. Ori educația merge exact în sensul opus, de ascundere, mistificare, idolatrizare, nostalgie, păstrare de privilegii. Exact ca în cazul copiilor neglijați de părinți, ceea ce transmit țara și educația este că fetele, fetele rome nu sunt suficient de importante pentru a fi educate, informate, luate în cosiderare.

Am auzit de atâtea ori că nu avem autoare, că nu sunt suficient de bune, nu este așa: le avem, dar au avut ele aceleași șanse ca autorii? În ce fel am educat fetele de-a lungul acestor secole? În ce fel am educat băieții și fetele astfel încât să creadă asta? De ce am transformat lumea într-o supremație a bărbatului alb și acum ne facem că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic?

Pe de altă parte, Hortensia Papadat-Bengescu a fost eliminată din manuale sub pretextul că scrie prea dificil pentru copii; dar ceilalți scriitori incluși în manuale nu scriu prea dificil pentru copii? Problema este alta: când toată viața ta de elev/ă ești educat/ă să citești doar literatură scrisă de bărbați albi, când doar asta ți se predă și doar această literatură este analizată și considerată demnă, când ajungi să dai peste o autoare, ți se pare bizară. Până la ea nu ai fost învățat/ă nimic despre literatura scrisă de femei, despre istoria și drepturile femeilor, nimic despre literatura scrisă de femei rome și despre istoria și cultura lor, nici nu te gândeai că femeile scriu sau că ar avea dreptul să scrie. În toată viața ta de elevă/ liceeană nimeni nu ți-a deschis acest proces: să te vezi și să fii reprezentată.

Sigur că Hortensia Papadat-Bengescu pare bizară, inadecvată, nu te recunoști în ceea ce scrie, încerci să adaptezi și să alterezi literatura ei la ceea ce ai fost învățată: să fie ca literatura scrisă de bărbați care îți e familiară, care-ți pare naturală. Fetele rome nu au nici măcar asta. În ce fel scriem acum literatură, dacă nu am confruntat și discutat nimic din toate acestea? Și care-s șansele noastre așa-zis egale când trăim într-o societate și educație segregată?

Dacă nu știm ce s-a întâmplat în istorie, dacă ne facem că uităm sclavia, rasismul, misoginia, homofobia, antisemitismul etc., dacă nu ne cunoaștem scriitoarele în diversitatea lor și a contribuțiilor lor, dacă nu avem o privire complexă asupra culturilor care au format această țară, cine suntem? Și cum sperăm că vom supraviețui ca țară în asemenea ignoranță, apatie, corupere și mistificare?

Privitor la introducerea educației sexuale în școli, care este atitudinea dumneavoastră față de această schimbare? O consideri benefică sau crezi că, din contră, va solidifica anumite convingeri și ideologii sexiste?

Eu o consider o schimbare benefică și necesară, contează cum e făcută, de către cine, cum sunt transmise informațiile și dacă aceste informații au la bază prejudecăți, roluri de gen etc. Copiii nu sunt obiecte, nu sunt proprietatea statului, a părinților sau a Bisericii, au drepturi, ceea ce iată, în 2020 pare ceva de neconceput pentru mulți români. Pe de altă parte, generațiile trecute stau ca exemplu de vieți distruse, dar nu doar ele, ci și ceea ce se întâmplă în prezent: suntem oricând gata să încălcăm drepturile altcuiva.

În continuare suntem educați/te să ne percepem ca neavând corp sau doar anumite părți ale corpului, să nu ne cunoaștem propriul corp, să ne temem de el, să îl vedem murdar, problematic, rușinos, interzis, să vedem ca fiind acceptabile doar anumite corpuri; toate astea ne lasă nu doar pradă abuzurilor, dar ne și învață să nu recunoaștem abuzul sau să îl justificăm, ne învață să vedem discriminarea ca educație și să o slăvim. Suntem învățați să credem că nu avem drepturi, dar că alții au dreptul asupra noastră, nu ne înțelegem propriile drepturi și neînțelegându-ne, necunoscându-ne propriile drepturi nu le înțelegem nici pe ale altora.

Cumpără de pe Cartepedia cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Cărturești cartea Medeei Iancu!
Cumpără de pe Emag cartea Medeei Iancu!

Consideri că generațiile tinere vor câștiga lupta împotriva sexismului și conservatorismului? Crezi că tabuurile de azi vor mai fi privite în acest fel și peste zece ani?

Unele dintre aceste tabuuri, da, cred că vor exista și peste zece, douăzeci de ani. Și sexismul și misoginia, rasismul, homofobia etc. au evoluat de-a lungul timpului și vor continua să evolueze, vor deveni din ce în ce mai subtile, mai adaptabile. Cu cât le ascundem mai mult, cu atât vor deveni mai normalizate și mai puternice, mai “naturale.” Lupta nu cred că va fi câștigată atâta timp cât nu vom fi educați/te în acest sens, atâta timp cât doar unii vor fi văzuți ca persoane, atâta timp cât doar unii vor fi îndreptățiți să aibă drepturi. “Munca” care se face la nivel național, educațional, este de normalizare, nu de chestionare.

Ne supărăm când suntem numiți misogini, sexiști, rasiști, homofobi etc., ne apărăm imaginea, privilegiile, credem că doar oamenii răi pot fi misogini, rasiști etc. Cu cât negăm aceste realități, cu atât vom fi mai segregați, mai toleranți cu discriminarea, violența etc., cu atât mai mult le vom reproduce și justifica. Copiilor li se formează prejudecățile de la câteva luni, s-au făcut nenumărate studii, de la celebrul experiment făcut de Kenneth și Mamie Clark, în anii 1940, care folosea păpuși albe și de culoare pentru a vedea efectele rasismului și segregării asupra copiilor de culoare.

În acel experiment, toți copiii au ales păpușa albă, considerând-o ca fiind bună, frumoasă etc. Acest experiment ne poate ajuta să vedem și astăzi efectele segregării și rasismului, sexismului, dar și să vedem cât de mult ne-am văzut reprezentați în jucării în copilăriile noastre, cât de mult alb am văzut pe chipurile din fața noastră, în școală, în cărți, filme, desene etc., dar și ceea ce le facem altora și nouă înșine.

Cum decurge un proiect Erasmus+ în perioada liceului?

"Publicat în 17/05/2020" "în Dosarul Săptămânii" "de POV21"

Programul Erasmus+ este un program al Uniunii Europene care constă în educarea și formarea tinerilor din toată Europa.

Când a început și cu ce scop?

Programul Erasmus a fost înființat în anul 1987. La început participau 3000 de studenți din 11 țări. Erasmus+ este noul program, care înglobează activități de educație și formare (a început în luna ianuarie a anului 2014). Acesta a avut în 2017 un număr de peste 9 milioane de participanți de toate vârstele din 33 de țări din toată lumea, dezvoltând astfel operațiuni de strategie și mobilitate.

Organizarea proiectului

Pot să aibă loc mai multe proiecte în același timp. Se aleg câteva țări participante. În funcție de numărul de școli participante, atâtea proiecte efective sunt. Fiecare școală trebuie să fie gazdă în cadrul proiectului. Echipele sunt alese în funcție de contribuția pe care o au elevii în cadrul proiectului la etapa pe școală (planșe, proiecte, etc.). Pentru a te înscrie trebuie să depui un CV Europass și să fii prezent la un interviu prin care să demonstrezi că ești vorbitor de limba engleză. Fiecare program este bazat pe o temă, iar fiecare schimb de experiență din partea școlilor în cauză trebuie să vină cu ceva original.

Desfășurarea proiectului

Un schimb de experiență durează aproximativ o săptămână (plus/minus o zi). În primele 4 zile, școala gazdă organizează un orar cu activități pe tema proiectului și îndrumă tinerii să interacționeze. Întâlnirile sunt în săli mari, unde se desfășoară prezentări, iar fiecare echipă își expune tema într-un mod cât mai creativ. De exemplu, pot avea loc dezbateri pe teme asemănătoare cu cea dată.

Am rugat doi dintre participanții unui proiect Erasmus+ să ne povestească experiențele lor. În cele ce urmează veți putea citi despre impactul pozitiv pe care îl are acest proiect asupra tinerilor, amintirile inedite care merită povestite și prieteniile legate pe parcursul unei săptămâni:

„În urmă cu aproximativ un an am participat la primul meu Proiect Erasmus, pe meleaguri poloneze. Mai exact, într-un orășel tăcut și liniștit numit Rumia, în apropierea unui oraș care poartă-n spate peste 1 000 de ani de istorie, Gdansk, cunoscut și sub denumirea germanică, Danzig. Mica aventură, care a durat doar o săptămână, s-a dovedit a fi o experiență unică, pe care o recomand tuturor celor care au ocazia să participe în acest proiect.

Dacă vrei să afli mai multe despre rolul Poloniei în Uniunea Europeană, dă click aici.

Cândva între miezul nopții și ora de aur a dimineții, șoferul microbuzului ne anunță că am ajuns în Rumia. Extenuat în urma celor două zboruri din acea zi, mă clatin greoi și reușesc să îmi păstrez echilibrul în timp ce părăsesc microbuzul. Ceilalți șapte membri ai delegației din România bâjbâie asemenea mie în jurul compartimentului de bagaje, în timp ce gazdele noastre entuziasmate ne atacă pe rând cu îmbrățișări calde de bun-venit, arme potrivite împotriva frigului baltic. Odată cazat într-un apartament care îmi aduce puțin aminte de cel de acasă, un somn strașnic îmi permite să îmi recapăt energia pentru programul zilei de luni.

Activitățile organizate de către școala care găzduiește această ediție a proiectului încep dimineața devreme.

Pentru prima dată, toți participanții se află în aceeași încăpere. Discursuri, prezentări, ochi care sclipesc de curiozitate și nerăbdare, dar și priviri pline de nesiguranță, deserturi mai mult sau mai puțin tradiționale, repartizări pe echipe, dificultăți de exprimare, strângeri de mână, zâmbete și râsete. Treptat, tensiunea inițială este înlocuită de un sentiment general de prietenie și activitățile pot începe. Evenimentul meu preferat a fost cel la care am aflat că particip cu cinci minute înainte de a începe: o dezbatere între două echipe formate din câte patru membri din țări diferite pe tema securității cibernetice, a pericolelor și a beneficiilor aduse de către internet. Din fericire, prima dezbatere la care am participat a fost și prima pe care am câștigat-o.

În zilele pe care nu le petrecem la școală, un autocar ne face turul regiunii. Astfel, trecem cu ușurință de la păduri dese, scăldate-n verde-ntunecat, la plaje argintii ce suferă nebunia Mării Baltice, și la străzi fermecătoare din orașe precum Gdansk sau Sopot, cu o arhitectură ce îmbină vechiul și noul într-un mod atât de viu și colorat. Peste toate însă se aruncă zilnic teribilul vânt nordic care nu pare să îi afecteze pe polonezi, în ciuda intensității sale. Premiile oferite celor ce înfruntă clima sunt pe măsura severității acesteia: muzee de chihlimbar, catedrale impunătoare, temnițe și turnuri medievale, cazemate subterane – veteranele celui de-al Doilea Război Mondial – și multe altele.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre influența lui Hitler în această zonă a Europei, click aici.

Atât la școală, cât și în afara ei, sunt însoțit de gazda mea, Mike, care a devenit între timp un prieten foarte bun.

Printre altele, Mike este un ghid excelent, din toate punctele de vedere. În doar câteva zile, învăț informații și curiozități despre Polonia și despre regiunea care înconjoară orașul Gdansk, reguli de pronunție și jocuri de cuvinte, obiceiuri, muzică, politică și mai ales istorie. De asemenea, poloneza devine limba pe care sunt obișnuit să o aud în jurul meu, chiar dacă nu înțeleg mai nimic din ce se vorbește.” – Vencsel Victor Mihai

„Pentru mine, Erasmus a fost cea mai mare oportunitate din viață. Am întâlnit atât de mulți oameni fantastici și am avut șansa de a îmi deschide mintea în fața unor culturi noi, pe care nu le-am putut experimenta în trecut. Mulțumită acestui program viața mea s-a schimbat. Acum am mult mai multă încredere în mine privind călătoriile în străinătate și ideea de a locui într-o altă țară, știind la ce să mă aștept. M-a motivat să învăț limbi noi la care nu m-aș fi gândit niciodată, precum limba turcă sau limba română. Familia mea a fost de asemenea implicată, păstrează legătura cu părinții lui Victor, mulțumită cărora am reușit să ne întâlnim cu ocazia unor evenimente speciale, cum ar fi Anul Nou, și ne-am petrecut timpul în compania unor oameni grozavi.” – Michał Dobrzeniecki (gazda lui Victor)

Autori: Vencsel Victor Mihai și Uifelean Aurora Sofia

1 2 3 Următor

Educatie

De știut este faptul că la materiile: Logică, Filosofie, Sociologie și Psihologie, data de începere a cursurilor este diferită. Mai multe detalii aici!

Vezi și

Dacă vrei sfaturi și în domeniul juridic, te invit să citești interviul anterior.

Vezi și

„Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.”

Elevii și studenții sunt viitorii adulți ai României.

Întrebarea totuși e dacă ne trebuie ceva din ceea ce învățăm cu adevărat

Mi-am pierdut ani întregi prin școli și la începutul sfârșitului realizez că nu am învățat ceea ce mi-ar fi plăcut să învăț, nici pe departe ceea ce mi-ar fi fost util.

Dar n-o să mă felicite nimeni, niciodată, în viața de zi cu zi pentru cât de „forțos” mi-e creierul de la toate limitele și integralele ălea.

Școala te învață să gândești, „te ține în priză”, dar nu-ți oferă un orizont clar.

Autor: Georgiana Badea

Vezi și

Alexandra Bledea, Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighetu Marmației.

Cum a fost liceul pentru tine până acum?

Care a fost relația ta cu profesorii?

Ai fost descurajată de multe ori?

Cum este noua clasă față de cea veche?

Ce așteptări ai de la anul următor?

Ce planuri ai după liceu?

Ce ai învățat din toată experiența?

Ce ai schimba la sistemul actual?

Ai un sfat pentru viitorii liceeni?

Ivanciu Maria Luiza, Liceul Teoretic “Carmen Sylva”, Eforie-Sud

Cum au fost ultimii ani?

Ce aștepți de la anul următor?

Ce planuri ai după BAC?

Ce ai învățat din toți anii aceștia?

Ce ai schimba la sistemul actual?

Care este amintirea ta preferată?

Ce sfaturi ai pentru următorii liceeni?

Andreea Varga, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare

Cum au trecut ultimii 3 ani pentru tine?

Ce așteptări ai de la următorul an?

Ce drum vei urma după liceu?

Ce ai schimba la sistemul educațional, acum că ai trecut prin el și l-ai experimentat personal?

Toată lumea preferă să spună că problema este la ei și sunt oameni care vin și ne spun că atunci când ei au făcut școala acum 30-40 de ani , lucrurile erau altfel.

Cum te-a schimbat liceul?

Care este amintirea ta preferată din liceu?

Ce sfat ai da tinerilor?

Sociu Elena-Roxana,Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău

Cum au fost ultimii 3 ani de școală pentru tine?

Ce așteptări ai de la următorul an?

Ce vei face după liceu?

Ce ai învățat în ultimii ani?

Ce ai schimba la sistemul actual de învățământ?

Cum te-a schimbat liceul?

Ai o amintire preferată?

Ce sfat ai da tinerilor?

Vezi și

În acest sens, am ales să facem un top 5 buni și răi, începând cu cei buni.

1. Profii care reușesc să îmbine cu precizie materia cu gluma

2. Cei care chiar își iubesc meseria

3. Profii care merg în excursii cu elevii

4. Cei care ajută și îndrumă elevii în diferite activități

5. Acei dascăli care își văd elevii ca și pe proprii copii

Din nefericire, există o a doua categorie de profesori. Aceștia nu au nicio legătură cu dragostea față de profesia aleasă sau cu dragul pe care îl poartă elevii pentru dânșii:

1. Dascălii care își descurajează elevii

„Un profesor își pune amprenta asupra eternității, el nu poate ști niciodată cât de departe ajunge influența lui” – Henry Brooks Adams.

2. Cei care își asumă merite necuvenite

3. Profesorii care nu acceptă ca elevii lor să aibă propriile păreri

4. Cei care vor să se facă plăcuți, numai că sfârșesc prin a „distra” un sfert de clasă și să-i „supere” pe restul

5. Dascălii care intră în clasă numai pentru a nu li se tăia ora

„Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora.” – Mustafa Kemal Atatürk

Autori:

Georgiana Crainic

Ana-Maria Retegan

Vezi și

Aparent, nu trebuie să fiu Carrie Bradshaw din Sex and the city ca să scriu despre asta.

Educația sexuală nu încurajează sexualitatea precoce sau la întâmplare.

1. CONSIMȚĂMÂNT

Dar tu poți spune nu unei forme de abuz de la absolut orice vârstă!

2. IGIENĂ

3. PREGĂTIREA PSIHOFIZIOLOGICĂ

Tanti Marcica, fii pe fază, acum dau lovitura de grație…

O noapte de serotonină nu merită luni de cortizol, până trece și ne găsim altă muză.

In the end, asta e opinia mea și vreau să îi mulțumesc Adrianei de la SEXUL vs BARZA.

Vezi și

Stimați oameni de valoare ai statului, va rog să ne lăsați să învățăm!

De ce ne opriți? Nu vă dați seama cât pierdem?