Tag archive

dorință

Să auzim niște rumors

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Să auzim niște rumors

Să nu ne gândim la ce a fost
Să gândim înainte
Spre o lume
Spre o mare
Unde zvonurile plutesc
Dar nu ne și ating.
Zburăm peste mări și țări
Doar noi doi
Pentru o singură noapte
Între doi pereți
Cu o lustră deasupra capului
Să ne vegheze
Prin lumile noastre care nu mai apun.
Să iubim – să urâm,
Ăsta e destinul omului cu suflet.

 


Autor: Klain Bogdan

Ce sunt?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Ce sunt

Ce sunt?

Sunt nebună!
Acid, Arsenic și dorință!
Patimă și vis!
Sunt Chin și adicție!
Sevraj, drog și boală.
Vitală, puls și aritmie.
Sunt virus, noapte, fior și STOP cardiac!
Fum…halucinogen, înecăcios care te va duce treptat spre moarte.
APOTEOTIC.
Sunt miraj, acum aici, clipești… nicăieri. Simți?
Îți înot prin artere, vene, capilare până-n inimă. Și-ai să mori de mine!
Și-am să te bântui, am să-ți suflu în ceafă, am să-ți șoptesc suav în timpan, răgușit, o să-ți țip dorința.
Și-ai să vrei să mă strângi, să mă ai și să-ți fiu chintesență!

Nufăr

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Nufăr

Slăbiciunilor tale o noapte,
Greșelilor tale un nufăr,
Absenței iubirii tale i-am dat o inimă…
Acum dă-mi-le înapoi și renaște-mă,
Dacă mai poți;
Doar că nu poți da inapoi ce ai luat cu forța…

Păstrează tot, ia-mi și ce mi-a rămas,
Doar dă-mi înapoi inima
ce-a murit înjunghiată
de spinii trandafirului inimii tale.
Of, am uitat spinii când m-am îndrăgostit de petale…

Scoate-mă din suflet și aruncă-mă,
O să rezist, am rezistat până acum;
Să pot avea o șansă în fața destinului,
Sau când nufăru-mi va fi străpuns de acele spinului.
O ultimă dorința înainte să fiu scrum…

Autor: Nicoleta Giurgi

Sexul: dragoste sau dorință?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Dorință

Te așteptam deja de o oră când te-ai decis să apari. Ai pus capăt tensiunii în care m-ai lăsat să fierb. Ai uitat că nu am deloc răbdare când e vorba de tine? Inima începe să îmi tresalte cum nu a mai făcut-o niciodată atunci când te văd îndreptându-te spre mine. Toți nervii, toate emoțiile și toată nerăbdarea pe care m-ai făcut să le simt, năvălesc brusc la suprafață atunci când îndrăznesc să fac primii pași înspre tine. Eram copleșită de dorință.

Cu un semn discret de a nu comenta, te trag după mine în camera care își aștepta în tăcere dezordinea pe care urma să i-o aducem. M-am asigurat că îmi observi nerăbdarea din privire înainte să îți opresc orice întrebări cu un sărut flămând. Ți-am oprit, totuși, orice tentativă de a mă atinge și de a-mi împărtăși poftele.

Ai întârziat, ești pedepsit, dragul meu. Ăsta e motivul pentru care te împing furioasă în pat și te pun să aștepți. Felul în care îmi desfac nasturii bluzei și mă aplec pentru a da fusta jos pare să dureze o eternitate.

Dar ce te înnebunește și mai rău e piesa ta favorită de pe fundal, care îmi provoacă corpul la mișcări lascive și lente, mai aproape și tot mai aproape de tine. Mă simți, dar nu ai voie să mă atingi. Știu că simți nevoia să preiei controlul. Urăști mâinile mele mici care te opresc de fiecare dată cu zgârieturi tot mai adânci. M-am oprit din a-ți presăra urme fine pe umeri sub formă de mușcături doar pentru a savura implorarea din privirea ta.

Frica din ochii tăi oglindea satisfacția pe care o emanau ai mei atunci când mi-am strecurat mâna între picioare pentru a-ți desface cureaua, dar am scos-o de tot. Pentru a-ți da, tăcut, de înțeles, cum va arăta pedeapsa ta dacă vei mai întârzia vreodată. Știi că ador când observ toate senzațiile posibile din partea ta, nu-i așa?

Parfumurile noastre începeau deja să se contopească în aer formând un miros gata să ne îmbete trupurile de dorință atunci când te-am împins din nou, pe spate. Trupurile noastre tocmai se dezbrăcaseră de orice secret. Erau gata să își împlinească reciproc orice dorință mai mult sau mai puțin vinovată.

Mâinile tale trasau linii de fiori si curent pe trupul meu în timp ce ale mele lăsau urme roșiatice pe al tău, unde aveau să se potrivească de acum încolo doar unghiile mele.

Pot vedea nevoia de control din privirea ta atunci când îmi țintuiești încheieturile cu brutalitate, făcându-mă să tresar. I-a venit rândul și pielii mele să simtă acele mușcături. Ai șoptit înainte să năvălești asupra mea cu poftă, dar și o oarecare urmă de agresivitate. Mă refugiez din nou în umărul tău când îmi vine să țip. Pentru că ar fi păcat să întrerup dialogul pe care trupurile noastre îl poartă cu atâta patos, rezumându-se de fiecare dată la șoapte și zâmbete nevinovate. Tu îmi faci spatele să se arcuiască, iar eu îl fac pe al tău să… ardă, sub răni sângerânde adânci și tot mai adânci.

Cel mai mult îmi place cum trupul meu și al tău nu au nevoie de prea multe vorbe. Pur și simplu se înțeleg reciproc, nu au nevoie de explicații, certuri, gelozii. Aici și acum e tot ce contează. Fără minciuni, secrete, fără rușine și fără rețineri. Se lasă purtate de un val ce nu are altundeva să le ducă decât pe culmile cele mai înalte ale plăcerii. Nu avem nevoie de restul lumii, doar de noi înșine.
Nu mi-e foame și nici sete când mă trezesc singură sub pătura călduroasă, cu sunetul plăcut al apei curgând pe fundal.

Mi-e doar poftă de tine. De mâinile tale să se întoarcă pe corpul meu, iar buzele tale să se întoarcă la ale mele. Împiedicată, dezechilibrată, mă las purtată de dorință până la duș. Eram atentă la tresărirea ta surprinsă atunci când nu îți dai seama cine a dat apa mai fierbinte. Te arde? Bun, foarte bine. Acum o să înțelegi cât de supărată am fost să observ că m-ai lăsat singură. Ridic ochii umili și temători spre tine când intru în bătaia apei ce mă trezește brusc. Era nemilostivă chiar și cu mine.

Îmi prinzi între palme fața deja ascunsă de aburi și mă săruți blând, jucăuș între baloanele de săpun pe care le-am lăsat să zacă pe corpul tău când am intrat, dar le împarți cu mine acum. Numai luna știe cât de îmbătați suntem noi de iubirea pe care am descoperit-o azi. Casa urlă liniștită după mai multă dezordine nevinovată, iar noi i-o oferim cu plăcere. Patul din dormitor, masa din bucătărie – scârțâie mulțumite. La fel cum eu îți șoptesc numele ce a luat semnificația satisfacerii și a recunoștinței începând de azi.

Autor: O “elevă” silitoare

Monologul vorbelor nerostite

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Monologul vorbelor nerostite

Pentru dependența ce se zbate înăuntrul nostru asemeni unui vis neîmplinit, toată eternitatea vom trăi în ireal. Vom visa irațional, pentru toate dorințele împlinite și pentru toate minciunile frumoase de aici. Monologul vorbelor nerostite – o discuție născută din dependența de ireal.

Inocență. Pentru că suntem prea inocenți să acceptăm realitatea cu toate momentele grele, prea inocenți să nu iubim tot ce-i frumos chiar dacă-i neadevărul pur.

Dorințe.

Pentru dorințele ce nu se pot împlini aici. Pentru visele ce nu pot prinde viață aici. Și speranțe… Pentru speranțe aici spulberate. Pentru niște simple cuvinte ce-am vrea să le auzim, simple momente ce-am visa să le trăim la nesfârșit, simple persoane ce-am spera să le vedem. Pentru că toate astea prind viață într-un vis, un vis ireal, în lumea asta în care totul doar pare adevărat, iar noi ne mulțumim cu atât, uitând că visele rămân ireale oricât de tare le-am trăi.

Legături.

Pentru felul în care lumea asta ne leagă, ne unește, ne aduce în același loc. Aici totul e diferit și frumos. Aici vântul care suflă e ca să-mpingă suferința departe. Soarele să-nvie speranțe deșarte, iar ploaia, ea spală durerea și teama. Zăpada aduce un nou început, iar frunzele moarte sunt tot ce-i pierdut.
Trecutul. Pentru că privim în urmă des, cu ochii goi. Ne pierdem în fum ieșit dintr-un vis spulberat, în praf depus pe-un sentiment neascultat și-n foi arse de-un gând alungat. Dar cel mai des ne pierdem în dependență, în ireal, într-un refugiu etern.
Și poate chiar asta e problema noastră: ne pierdem. Ne mulțumim cu aparențele unui vis ce refuză să rămână neîmplinit. Refuzăm să facem însăși realitatea frumoasă, la fel de frumoasă ca un vis, din frica de-a eșua.
E ca și cum am fi pregătiți să primim aripi, dar… oare chiar suntem pregătiți să zburăm?

Dacă ți-a plăcut „Monologul vorbelor nerostite”, recomandăm să citești și „Visul tău îți cere o șansă la viață!”.

 

Sunt minor! Dar de-aș fi avut drept de vot…

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
De ce să fim mai buni de sărbători

Disclaimer: Sunt minor, iar în acest articol nu veți găsi directive politice, manipulare, persuasiune, ci părerea personală și doar personală pe care decid să o împărtășesc cu voi. Vreau să adaug faptul că nu îmi doresc să influențez în vreun fel propriile voastre alegeri!

Suntem, mintal, niște adulți controversați cu unele secreții date peste cap și acționăm în consecință, ne place să facem alegeri greșite și să învățăm din ele. Suntem împotriva a tot ce înseamnă vechi și suntem catalogați ca dezinteresați, pierduți sau pur și simplu… fără educație. Da! În epoca tehnologiei, unde dacă nu știi să folosești un gadget ești mort și ți se spune că ești needucat. Trecem peste.

Dacă stau pe Facebook văd lupta acerbă dintre două partide.

Două persoane pe care se centralizează acțiunea pentru că sunt candidații care au trecut de primul scrutin și simpatizanții lor. Totul seamănă cu un film de acțiune cu final prost, dar fără de care tot filmul ar fi fost degeaba.

Răul cel mai mic din final pune cireașa de pe Co(tort)oceni.

Cum nu m-am abținut niciodată, am avut inițiativa de a lăsa comentarii, reacții sau am distribuit postări doar pentru amuzament propriu, dar, cum ne spune Pavlu; gata cu gluma! Se cam îngroașă sângele care ne curge prin vene de la atâta râs cu burta sărind, telecomanda de la televizor făcând surf pe ea. Sau, cel puțin a mea, că eu am. Să uităm puțin de glume și injurii și să ne concentrăm pe ceea ce contează: situația unei țări.

Am făcut o cercetare cu aproape toți condidații care mi se păreau eligibili pentru un al doilea scrutin și am ajuns la o concluzie foarte importantă: Toți vor binele, toți vor schimbarea.

Știți ce nu vor? Să se apuce de ea cât mai repede. Și, să fim sinceri, un președinte este un angajat al statului, nu un stăpân, cel puțin în republica noastră emerit de generoasă când vine vorba de vorbă multă și, din păcate, caracteristic, puține lucruri concrete duse la capăt.

Am observat cum se schimbă omul după cum bate vântul. Am simțit pe pielea mea cum este să fii mințit și manipulat. Am văzut cum publicitatea și relațiile publice își fac treaba în favoarea unora și o strică pe a altora. Dacă acum aveam drept de vot… știți ce aș fi făcut? M-aș fi dus la vot ca un bun cetățean și aș sta în cabină vreo jumătate de oră.

Chiar aș mai cere un buletin de vot, pe fond că l-am greșit. Apoi, mai votez o dată, să fiu sigur că am votat cu propria voință și rațiune. Cel mai indicat ar fi ca ideea să o ai de dinainte de a pune ștampila, să fii sigur pe tine și încrezător în omul pe care îl alegi.

În 2024 când vor fi din nou alegeri prezidențiale, eu voi avea undeva la 22 de ani și probabil voi fi terminat o facultate. Dacă voi avea și toate țiglele pe casă, îmi voi aminti că prin 2019 când alții au ales pe lângă mine cine să ne reprezinte statul, am stat și m-am uitat la candidați, am citit despre ei și dacă aș fi mers la vot, cu siguranță puneam ștampila unde trebuie, și o făceam pentru mine, ca cetățean, în primul rând, iar în al doilea, ca român ce își dorește o schimbare în bine.

Ce păcat că sunt minor și ce păcat că legal se votează de la 18 ani…

Dacă aveam puțin noroc, eram și eu pe listele celor care pun ștampila ferm și delicat pe hârtia nesemnificativă ce ne călăuzește țara.

Apropo, știți ce face un președinte? Pe scurt te reprezintă extern și intern, promulgă sau abrogă legi și este conducătorul armatei. Dacă pentru astfel de atribuții știi persoana potrivită, du-te la vot și votează. Uită de faptul că unele voturi se cumpără, că unii nu știu ce votează sau că pur și simplu merg la vot pentru o prezență dubioasă. Fii schimbarea, fii votantul! Doar așa ne putem câștiga un viitor!

Fii absent

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

De ce mă privești acum? Ne uităm unul la celălalt, dar nu suntem în stare să legăm două cuvinte. Pentru ce-mi arunci priviri încărcate-n speranță, dacă nu-mi vorbești? Obișnuiam să ne îmbătăm din vorbe și să ne pierdem în ochii celuilalt. Ne dominam reciproc prin dragoste, acum, în schimb, de ce încerci să mă faci să mă întorc? Mă vindec de tine ușor, mă arde inima. Recunosc. Totuși, trebuie să înțelegi că nu ne mai facem fericiți. Ce rost are să trecem prin stări care nu sunt prielnice sufletului nostru?

Suntem duși la epuizare, noi doi ne-am fumat unul pe altul atât de tare încât acum dacă tragem, ne ardem la degete. Am ajuns la punctul în care nu ne mai iubim defectele, le evidențiem în capul nostru pentru a nu ne întoarce unul la altul. Suntem într-o antiteză perfectă, nu mai suntem egali pe absolut nici un plan. Ne aruncăm cuvinte care dor, imaturitatea de care dăm dovadă, atunci când facem asta spunându-și cuvântul.

Te aud, vreau să știi asta. Te aud tare și răspicat, chiar dacă-mi vorbești de la Polul Sud, iar eu sunt situată undeva la Polul Nord; primesc fiecare glonț pe care-l arunci. Nu mai putem forma nici o tornadă, nu mai este cazul să încercăm să formăm fenomene naturale, totuși – cât poți ruga curcubeul să nu dispară? – Fă ce vrei, dar te rog, lasă-mă să evoluez.

M-ai făcut mai responsabilă și nu contest asta, totuși, m-ai făcut și mai rece. Nu-ți mai exprima dorința de a mai sta, lasă-mă să cresc. Tu nu mai ai nevoie de mine cum nici eu nu mai am nevoie de tine, de ce să stagnăm la același nivel? Primește dorința de a atinge cea mai bună versiune a ta, iar asta o faci fără mine. Crede-mă, avem aspirații diferite și alte așteptări de la viață, hai să nu ne ruinăm visele de dragul unor certuri prin care vom trece dacă vom încerca să ne împletim iar gândurile.

Nu mă căuta, te rog. Eu îți promit că nu te voi mai căuta, căci sunt afectată de vocea ta, nu vreau să o mai aud. Mă lupt cu mine pentru libertate, fiindcă mă simt captivă într-o buclă pe care tu ai creat-o în jurul meu. Vreau să merg spre liniște, o aud cum mă cheamă. Cu tine în viața mea nu pot avea liniște, căci ești un haos care mă alimentează cu multe tulburări. Îmi tulburi apele atât de tare încât sufletu-mi devine un ocean furios. Eu am nevoie de marea mea – cea care mă îmbrățișează și mă vindecă. Am nevoie de nisipul meu fin, valurile mele încărcate-n poezie, răsăritul meu pastelat și asfințitul liniștitor. Te rog, lasă-mi marea să fie cum vrea, nu te mai băga peste ea, nu o mai da peste cap.

Privește înainte, nu este frumos ce vezi? Eu văd speranță, speranță către mai bine. Încearcă să vezi în ansamblu. De ce vrei să ne chinuim unul pe celălalt? Știu că este greu, o simt până-n măduva oaselor, mă înec în regret pentru că n-ai idee cât mă doare atunci când te văd. Cu toate astea, strigăm unul la altul și nu ne putem auzi.

Păstrează fiecare amintire pe care o avem împreună, când îți este dor de mine gândește-te la fiecare clipă pe care am petrecut-o împreună, fiecare atingere, fiecare moment în care ți-am spus „te iubesc”, fiecare privire care exprima mult mai multe decât orice cuvinte. Nu vreau să mă regreți, căci eu nu o fac. Vreau să mă ierți, să mă ierți că n-am putut să-ți fiu alinarea eternă, că n-am putut să te înțeleg și că mi-am dorit mai mult de la tine, de la noi.

Sper să o găsești pe „ea”, cea care o să te înțeleagă prin fiecare fibră a corpului tău. O să îi fie greu, o să îi dai multe bătăi de cap. O să se chinuie să te înțeleagă extrem de tare. Totuși, sper să găsești persoana aceea care va avea atât de multă răbdare. Eu n-am avut răbdarea necesară, fiindcă noi am trăit un vis care nu avea treabă cu realitatea, am găsit unul în celălalt confort adolescentin, ne bucuram de fiecare pupic pe obraz și fiecare îmbrățișare. Cu toate astea, am declanșat un război pe care n-am știut să-l menajăm. Un război din cauza lipsei de răbdare, pe care o aveam față de problemele fiecăruia.

Nu mă urî, iubește ceea ce am fost pentru tine. Tratează-mă ca pe o lecție, ca pe o amintire frumoasă. Iubește ceea ce am exprimat „noi”. Nu face totul mai greu, nu avem nevoie de „rămas bun”, nu avem nevoie de explicații și nici de motive. Hai să ne păstrăm ca o amintire frumoasă, să iubim ceea ce am simțit unul pentru celălalt, hai să trecem peste. Ajută-mă să te ajut să treci peste. Ajută-mă să trec peste. Nu mă privi, nu-mi spune nimic, înghite-ți cuvintele, îngroapă-ți gândurile, fii absent.

Mulțumesc.

Dorință și vis – alimentele fundamentale ale vieții

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
Dorință

Dacă nu aș avea un țel, un vârf de atins, o dorință sau un vis, nu aș mișca un deget. Paradoxal, dorințele și visurile mele sunt antonime. Tot ce este normal mi se pare periculos.

Psihologic, dorința este o stare pe care o simți și care te impulsionează sau energizează să demarezi o anumită acțiune. Ea vine în două „arome”: stabilă și efemeră. Nu de puține ori, acestea sunt confundate. Spre deosebire de dorință, scopul nu e simțirea, ci este o formulare verbală, de preferat cât mai specifică și realistă, ce așază în termeni de acțiune – din prezent spre viitor – dorința.

Mulţi dintre noi se lasă conduşi în viaţa de zi cu zi de tot felul de dorinţe, care se manifestă sub forma unor impulsuri cărora nu le fac faţă.

Fie că e vorba de dorinţa de a cumpăra diverse lucruri, dorinţa de a bea sau a fuma, ori dorinţa de a juca jocuri de noroc, cei în cauză se dovedesc de cele mai multe ori incapabili să se abţină. Probabil dorința de afirmare este complexă și ne copleșește, urmând calea viciilor de care suntem conștienți că au scop euforic și, pe deasupra, ne șubrezesc sănătatea.

Ne dorim să ajungem patroni, să devenim poeți, să fim plătiți bine, să facem oamenii fericiți. Toate astea duc la creșterea stimei de sine, iar mai apoi, la sentimentul de împlinire personală fără de care suntem dozați cu depresie și părem nevrozați.

Întâi ne gândim bine la un scop, mai apoi la o dorință, iar într-un final, tot ceea ce am realizat o punem pe baze divine sau afirmăm că visul ne-a fost ascultat și împlinit. Aici nu sunt de acord. Visul este altceva, el nu este nici dorință, nici scop. Visul este un fel de Frații Karamazov trecut la SF. Visăm că într-o zi vom zbura, că vom face salturi pe lună, că va ploua cu bani, că… nu știu. Visul este ceva la care tânjim atât de mult, dar considerăm din start că nu este realizabil.

Partea psihologică a visului – psihanaliza

Pentru psihanaliză, visul este o producţie psihică cu caracter enigmatic, în care psihanalistul recunoaşte efectul travaliului de elaborare şi de încifrare a dorinţei inconştiente; din această cauză, visul este o cale privilegiată de acces la inconştient.

Sigmund Freud descoperă visul ca fenomen patologic normal lucrând cu bolnavii săi:

„Ei m-au învăţat astfel că visul ar putea fi inserat în suita stărilor psihologice pe care le regăsim în amintirile noastre pornind de la ideea patologică. De aici la a trata visul ca pe celelalte simptome şi la a-i aplica metoda elaborată [a asocierii libere] pentru acestea, nu mai era decât un pas”, scrie el în Interpretarea viselor (1900).

„În aceasta constă întregul său mesaj şi marea sa descoperire” (J. Lacan, Ecrits, 1966).

Visele noastre pornesc de la stări interioare, trăiri anterioare sau chiar traume. Dorința și visul sunt într-o completare indirectă cu caracter inconștient, subconștient și material latent.

Îndrăznesc să adaug faptul că orice persoană, indiferent de origini, sex, religie și opinii personale trebuie să viseze mai mult. Trebuie să-și dorească mai mult, pentru că prin asta ne definim ca ființe cu aptitudini raționale. Poate nu doar asta, dar acestea sunt „obiectele” cu care ne pavăm drumul spre „a face”.

Am fost protectorul tău, femeie!

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Te văd, femeie bezmetică. Te văd cum plângi și n-am milă. Numește-mă fără scrupule, dacă te-ajută să-ți potolești ropotele zadarnice. Nu mai am milă. Nu îmi mai pasă. Dragostea nu cunoaște milă. Așa cum mila nu cunoaște dragoste.

Plângi, femeie nebună. Te-am adorat prea mult și-a ars divinitatea-n care te-am transformat cândva. De-aceea stau inert.

Ești frumoasă chiar și-așa distrusă cum ești. Ți-ai întins rujul și rimelul pe toată fața aia de care mi-a fost cândva atât de dor.

N-am fost niciodată un bărbat rău. Te-am idealizat, femeie. Mi te-am făcut prostește icoană. Am fost exact ceea ce ai vrut tu. Am fost tandru. Am fost nebun. Am fost protectorul tău atunci când o luai de bezmetică pe câmpii.

Te-am acoperit cu geaca sau cu sacoul de fiecare dată. Ți-am luat țigări din mâini și ți le-am stins. N-am fost un tâmpit posesiv, dar am jucat corect cu tine. Erai femeia mea. Te-am tratat ca atare. Te-am iubit ca atare. Și te-am protejat ca atare. De frig, de probleme, de idioți.

Ai putut să faci ce vrei. Ți-am lăsat libertatea asta. Ți-am zis. Sunt un domn. Dar nu te-am lăsat să te distrugi singură. La cât de copilă ai fost mereu, ai fi reușt fără nici cea mai mică problemă.

Te-am iubit, femeie. Așa tâmpită. Așa stângace. Așa nesigură. Ai compensat cu multe, totuși. M-ai făcut să fiu cald și îngăduitor. Mi-ai readus un chef și-o dragoste de viață pe care nu le-am putut intui vreodată.

Pentru tine-am învățat vals. Pentru tine-am învățat să fiu bărbat. Unul mai bun. Mi-am lăsat parteneri și discuții-n aer, ca să urc la volan și să vin spre tine.

Să fiu acolo. Să te iubesc. Să te alint. Să te calmez. Să te țin în brațe. Să-ți fiu.

Dragostea nu promite prea multe, dar tu mi-ai promis. Femeie nebună, n-aș fi în stare să-ți reproșez ceva. Nici măcar la câte tâmpenii am renunțat ca să-ți ofer brațul, femeie dragă.

Tu știi, femeie, cât de greu mă mai impresionează ceva astăzi? Cât de fără sens mi se par majoritatea lucrurilor. Tu mi-ai dat sens prin fiecare râs nebunesc cu care-mi umpleai casa sau mesageria.

Nu te-am vrut. Nu mi-ai plăcut. Nu de la-nceput. Erai matură. Erai deșteaptă. Dar prea nesigură, sau prea spontană. Aruncai văpăi când te uitai în jur. Iar eu am fost adeptul lucrurilor stabile. Până la tine, diavole!

M-am uitat lung după tine. M-am uitat, deși nu mi-ai plăcut. Cu toate astea, ai început să mă obsedezi. Am început să te visez. Să te văd peste tot.

Și-atunci am știut. Am știut că tu trebuie să fii femeia aia pe care să o cresc la rangurile meritate; și care să mă crească-n spirit. Ți-ai înfășurat mâinile cu-atâta nonșalanță-n jurul brațului meu și-am știut c-acolo trebuie să-mi fii.

O lume-ntreagă ni s-a deschis în față și am știut cât rău și câtă frumusețe ne așteaptă. De frumusețe-am vrut să te încânt, iar de pericole să te feresc.

Te-am protejat înainte să fi cerut asta. Deși-am văzut în ochii tăi nevoile de-a fi acoperită de-un braț de bărbat. Nevoile tale de a-ți împrăștia părul pe un piept sigur.

Am fost câmpul tău de forță. Nici nu-era nevoie să-mi spui că ieși și n-ai cu ce să te întorci. Te așteptam mereu cu mașina-acolo unde ți-ai dorit să te distrezi.

Și nu eram gelos. Și nici tâmpit. Doar moderat. Atât cât trebuie-un bărbat să fie. Nu m-a interesat prea mult cu cine ieși. Am vrut să-ți demonstrez că pot fi altfel.

Îmi plăcea noaptea să mă uit la tine cum dormi. Cum ești neliniștită. Doar ca să te pot trage la mine-n brațe. Nu știu de unde simțămintele astea.

Mă uit la tine și plângi. Tu-ți strângi rochia de noapte-n brațe, eu învârt între degete paharul de coniac.

Te mai iubesc și-acum. Dar nu mai are relevanță. De nu ți-am fost de-ajuns, nici n-o să-ți fiu.

Nu te mai vreau, femeie. Te iubesc nebunește, dar nu te mai vreau. Poți să plângi. Poți să mă rogi. Poți să implori. Poți să-ți smulgi părul din cap.

Am încheiat. Dacă ieri ai fi disperat în halul ăsta, te-aș fi luat în brațe și te-aș fi acoperit cu corpul meu. Dar nu azi, dragă. De azi încolo nu mai.

Te privesc. N-am nici o tresărire, deși ești palpabilă în piept. Slăvit fie autocontrolul.

Mă ridic să plec. Nu plânge, că nu mă-ntorc. Femeie frumoasă, femeie nebună, ce ți-a trebuit mai mult decât protecția mea?

Axel

Derulează înapoi