Anomalia peisajului

De dorul tău deschid fereastra Poate, poate ai să vii… Din ziua ceea-i goală glastra N-am ce flori a mai
Îți amintești de ultima stea inflamabilă Ce s-a aprins când m-ai atins pentru prima dată? Dar de glonțul din
În alcool mi-am pus dorul diluat în zeci de culori, Toate având același ecou, vopsit în tonuri gri. Mi-am
De dorul tău deschid fereastra
Poate, poate ai să vii…
Din ziua ceea-i goală glastra
N-am ce flori a mai privi.
Atunci buchetul s-a gârbovit
De spaimă, l-am aruncat
Al tău anunț netăgăduit
Pân’ și pe el l-a întristat.
De dorul tău privesc în zare
Poate, poate ai să te arăți…
A întâmplărilor urmare
E că ființa îmi e-n bucăți.
Tot ce zăresc e același soare
Care parcă s-a răcit…
Și-ale lui raze schimbătoare
Degeaba s-au înmiit.
De dorul tău caut pe boltă
In noapte aceeași stea
A noastră iubire dezinvoltă
Asupra-i se năpustea.
Cu multă grijă o îmbăia
În apă de trandafiri
Și lacunele îi poleia
Cu straturi de vechi trăiri.
De pervaz m-aș fi îndepărtat
Aș fi pus capac la pix
Și papirul l-aș fi aruncat!
Însă iarăși am dat chix…
Un așa sfârșit este amar
Ruptura mi-a fost călău
Știu c-ai găsit o altă stea, dar…
Totul a fost de dorul tău.
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Îți amintești de ultima stea inflamabilă
Ce s-a aprins când m-ai atins pentru prima dată?
Dar de glonțul din care pulberea de inimi chinuite s-a împrăștiat
Asemeni unor speranțe gotice?
Mi-a fost surpat trecutul, conform ultimelor știri;
Fatidic univers, fatidică pierzare,
Pe-o cruce de lemn gravez o strigare:
„Te condamn la dor!”
Mi-ai călcat pe urlet, m-ai infectat cu dor,
Mi-e milă de-al meu suflet, mereu fiind călător,
Căci în pupila-mi gravă se oglindesc regrete
Atârnate astăzi umil pe-un perete.
Iar tu, diamant înșelător,
Credeai că ești imun la toate, dar mai puțin la dor,
Clișeul groazei te-a mortificat,
Apus de soare, apus de viaț-amândoi am întemnițat.
Ne-am fi iubit, durerea mea nebună,
Unul pe celălalt ne-am fi îmbrăcat
În nevinovații pași prin dormitorul gol
~Absorbiți de-o frenezie generală~
Aproape arsă-i privirea mea de ochii tăi,
Distrusă-i pielea mea de pulsul tău,
Și totuși, plină de furtună, dar înecată-n jar…
… încă te iubesc, particulă toxică a sângelui meu cu gust amar!
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
În alcool mi-am pus dorul
diluat în zeci de culori,
Toate având același ecou,
vopsit în tonuri gri.
Mi-am pus și trandafirii,
dar cu tot cu spini
Ca să simți cum durerea
îți spintecă pieptul.
Am dorul în mine,
l-am izolat într-o pivniță,
Îl hrănesc cu săgeți
pe care scrie cu aceeași culoare
„Răni, teamă, lacrimi”.
Același ger mă cuprinde iar
și-mi fură săgețile
Pe care acum scrie în aceeași culoare
„îngroapă-mă,
căci nu mai pot să simt”
Sub pământ să-mi fiu căldură,
Infernul să-mi fie clar de lună
Urlete de nesiguranță să înec,
dar să nu simt dor.
Transform alcoolul în licoarea sinuciderii
și o beau neîncetat,
Sperând că gratiile se vor autodistruge,
iar întunericul să inunde celula
În care mi-am întemnițat dorul
de frică să nu îl pierd
~așa cum te-am pierdut pe tine~
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
De dorul tău deschid fereastra Poate, poate ai să vii… Din ziua ceea-i goală glastra N-am ce flori a mai
Îți amintești de ultima stea inflamabilă Ce s-a aprins când m-ai atins pentru prima dată? Dar de glonțul din
Ființă, Te simt. Picăturile de ploaie ating geamul rece al cafenelei și se preling spre pământ, sărutându-l în repetate rânduri. Așa cum și eu obișnuiam să fac, odată, cu tine. Îmi beau ceaiul de tei și citesc știrile incomplete din ziar, luându-mi notițe despre crimele și suicidurile ce au avut loc în zilele precedente. Stau la masa la care obișnuiam să ne bem împreună cafeaua acum câteva luni. E masa aceea din colț, de lângă geamul care are vedere spre centrul orașului, cea de lângă peretele plin cu sute de cărți în toate culorile. Încă îmi amintesc zâmbetul tău când mă puneai să aleg o literă, iar tu, apoi, culegeai la nimereală, o carte al cărei nume începea cu acea literă… O deschideai la mijloc de fiecare dată și mă puneai să aleg un număr, tu foșnind paginile cărții înainte și înapoi până găseai o pagină al cărei număr însuma 13, apoi îmi citeai rândul cu numărul pe care mi-l ceruseşi. Făceai asta în fiecare zi. Îmi lipsește asta…
E o vorbă care spune că bărbații au nevoie de sex, iar femeile de dragoste. Oare chiar așa să fie?
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Trăim cu frica de-a nu fi refuzați, de-a nu fi blamați, de-a nu părea proști, de-a nu părea slabi.”
Iluzii crainice în gândul meu,
Abis frământat de dor
Rămase azi fără de har
– lumini –
Istorisiri uitate, apoi însângerate
Pe tulpini azi urcă,
Iar bocete sclipesc
– întuneric –
Testamentele rămase pe birou,
Neterminate de atâta sinucidere
Flutură azi un ecou
– moarte –
Iar mâine mareea îmi va zâmbi
Prin dulci aripi de foc,
Creând clișee pictate în alb
– judecată –
Poeme pierdute în negură,
Clipiri haine,
Eu-un simplu muritor
Mi-am ales moartea.
„poate că tu-mi erai menirea pentru care am început să iubesc”
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Suicidul este deseori întâlnit printre oamenii cu responsabilități, haideți să vedem de ce.
Năsălie – Pe la câte o drăcie de deceniu ni se rememorează reflex amintiri și cum se strecoară niște pixeli dubioși fizic ilegali printre noi
Chiar nimeni nu știe ffs ce ai simțit purtându-ți sicriul pixelat pe propriii umeri Dumnezeu poate fi judecătorul dacă nu își asumă o luntre caronistă în care mai târziu cuprins de remușcări să-și ia gâtul existențial
Chiar dacă ai cărat urmași de evrei pe ultimul drum și ai simțit o greutate holocaustică peste ochii tăi nici nu știi între ce poli să te cuprinzi
De cât de frumos zicea că o să pună mâinile pe piept și tu sfidai zicând că nu nu nu nu se poate ca timpul să treacă și să îi așeze mâinile pe piept în speranța mântuirii dar nu știi ce să crezi până când te pune tac-tu și mă-ta la năsălie să fii Caronul pentru trupul pierdut și oaia găsită a Hristosului
Happy New Year, în caz că nu ați rememorat decadent o decadă în câteva secunde și tot în cazul în care nu pierdurăți pe drum oameni ai oastei permanent luptătoare în crez și în credință și în lacrimi că nu ai cui să îi urezi un sincer lma decât în gând sunt destul de încrezător că sfântul Vasile mai trece în vizită carageliană pe la pomelnice și își mai aduce aminte de cei care pomenesc pe biruitori
Pentru că da, totul e biruință și nezămislire într-o lume neparalel regăsită între fumuri de nețigară, între fumuri de netămâie, pentru că da, toți avem un mai mare sau mai mic Mântuitor volatil în care ne retrăim și în care purtăm năsălia pe umeri și prin care săpăm groapa celor care au avut anduranța de a nu se afilia unei decade greu definibile să nu ne tăiem neuronii doar la amsterdamianisme pentru că nu totul se răstignește omul în nimic și în vidul neființei pentru nimeni ce își retrăiește irealitățile pătratice ale unei sfere securizate în Alpii neluptători est. 1814 pentru că nu suntem lași
Credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem
Dor este un cuvânt avolatil, atemporal, infinitamintibil, infinitiubibil, infintheraclitian și simultan neverheraclitian la autorecomandare vă rog opriți-l nu contează cum pe Heraclit îl urăsc și neurăsc adică vreau poate timp dar un poate timp cu totalitatea celor care m-au ținut în brațe, care m-au plimbat și m-au învățat sens la 84 de luni pentru că andromedele nu îndrăzneau altfel să scrie
Iubire automatizată mecanică reflexă generalizată a nonlegilor lui Pflüger
Dar asta nu înseamnă că dor nu mai are definiție în dex pentru că sunt autoprogramat cu reflexe temporale independente care mă fac amintire
Pentru că prin sens învățat și zămislit oi fi înțeles altceva decât uciderea leului din Nemeea? Evanghelia și mitologia e repetitivă însă ireversibilă totuși ți-ai tras clopotele pentru scurgerea sângelui tău și pentru înghițirea lui de către pământ și totuși mi-e dor să-ți dau flori și te-aș fi sunat din tot viscerul meu să-ți urez la mulți ani și multă sănătate că-i mai bună decât toate dar ai vrut lângă al tău Zamfir pentru că acolo s-a ascuns sensul aproape rotund 16 ani de zile de la un 3 decembrie dar eu nu sunt clădit să uit
De tine
Dar nu uit
Pentru că eu ți-am așezat între alții infinisabilul nemodificabilul nesărutabilul autoblocabilul sânge în somn și reintegrare în somnul pe care și tu și eu osândește-mă Doamne îl avem inevitabil ca o țigară seacă la purtător
Să nu crezi că uit Să nu credeți că uit
Și o să dau seamă pentru lenea înnăscută de a face 532 de pași afară din Subway să îmi cer iertarea
Autor: Gheorghe Găitan
Acest text a fost premiat în cadrul concursului de poezie și proză, ediția I, organizat de revista POV21 în mai și iunie 2020.
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
când simt că nu rezist fără tine
îmi întorc perna pe partea mai rece.
căldura degajată de obraji
îmi face corneea să se aburească,
deja am început de igrasie pe retină.
e răul necesar, doar răul necesar,
iubito.
problemele ni se anină de fusta lui Mercur,
le zguduie până ajung să pară tragedii.
totuși te-aștept în tindă,
mângâi cu privirea galbenul prăfuit al florilor de plastic
din vază.
hemostază
când te-aud bătând de două ori în geam.
iarăși miroși a fumul dragostei de astă-vară
și a aloe vera crescută pe balcon.
de ce nu mai rămâi?
să-mi speli iar rănile, la sintetice, 40°
ca-n fiecare seară
Autor: Ana-Maria Fecioru
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Nu te-am iubit ca să te uit,
Blestemat orb al meu…
Nu degeaba sufletu-mi ți-am dăruit;
Nu te voi uita, prima dragoste-mi vei fi mereu,
Blestemat orb al meu…
Micuță vrabie, zboară și urlă cât de tare poți!
Căci pana nu iese otravă, inima nu se spală…
Dar nu te întrista prea mult, viata se termină-ntro zi pentru toți,
De asta niciun om nu trebuie uitat pentru o mie sau doar pentru o greșeală…
De aceea nu pot pleca din viata nimănui:
Pentru că viata nu se sfiește de despărțire…
Și de am suferit în tăcere, n-am vrut pe nimeni a chinui
Asa că si de nu ma vrei, te țin în suflet pân’ la amuțire;
Blestemat orb al meu…
Autor: Nicoleta Giurgi
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Ochi căprui văzuți în gară,
Aproape m-ați uitat.
Vehiculez întâia oară,
Visele voastre, pe-un amurg pictat.
Și de va face luna
Sângele în coarde să vibreze…
Soarbeți-mi din cer structura!
Stârniți-o să lumineze…
Lăsați praf după ce ochiți!
Pretutindeni, piese rupte.
Amintiri încărcate de soldați trainici
Ce-mi apără dorurile bruște.
Ochii tăi se întorc în gara
Ce viața mi-a schimbat,
Ca să îți spună a doua oară
Că niciodată nu te-au uitat.
Eminescu a lăsat un nume pentru a fi studiat și îngrijit de un popor întreg. Astăzi, la ceas aniversar, parcurgem
„fericirea-i un fluture, și trăiește cât unul”
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
E pandemie. Și e vremea dorurilor. A tot ce am avut și am pierdut odată cu izolarea. Vremea dorurilor din offline. A dorului mărunt, greu și intens. A dorinței de a evada din prezent pentru o mică bucurie din trecut. Dor de oameni, de natură, de râsete și timp petrecut împreună. Dor de noi, dor de interacțiunea noastră, dor de parfumuri, brațe deschise, cafele băute împreună, dor de familie, prieteni și iubiri. Ne domină vremurile grele, încărcate de prea multă tehnologie ce nu va putea în veci să ne înlocuiască bucuriile reale.
Încărcați de fuga cotidiană după câștiguri fel de fel, uităm ori renunțăm să îl exprimăm sincer. Îl abandonăm, când de fapt uităm că suntem ființe umane capabile să comunice și să acționeze conform simțurilor. Așteptarea și amânarea nu fac nimic altceva decât să adune cuvinte nespuse sau intenții ce vor rămâne la stadiul de „plan”. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie unul de celălalt, avem nevoie de înțelegere, susținere, sprijin și încredere. Avem nevoie de empatie, grijă și iubire. Față de noi. Față de ceilalți. De iubire și apreciere arătată. Chiar și așa, la distanță.
Prin urmare, am decis să vorbim despre ce înseamnă dorul pentru fiecare, mai ales în această perioadă, destul de încărcată de gânduri apăsătoare:
Totul era bine și frumos în viața mea până m-a pus naiba să mă implic trup și suflet într-o relație la distanță. Cum am ajuns aici? Nici eu nu știu. Tot ce știu e că m-am deschis în fața cuiva, l-am lăsat să îmi doboare toate zidurile și am ajuns atât de vulnerabilă încât, într-un final, m-am îndrăgostit.
Relațiile la distanță sunt adevărate provocări, mai ales pe timpul carantinei. Îmbrățișările, săruturile și toate cuvintele șoptite pe întuneric au rămas doar amintiri care par atât de ireale încât încep să se dilueze în timp.
Dorul se accentuează pe zi ce trece și uneori mă doboară, dar prin acest dor puternic am creat o conexiune care depășește orice fel de contact fizic. Am ajuns să ne cunoaștem vulnerabilitățile, să ne deschidem unul în fața celuilalt, să ne oferim sufletul pe tavă. Dorul, în cazul nostru, a fost constructiv. Ne-a apropiat.
Dar, la finalul zilei niciun apel video, niciun hanorac păstrat ca amintire, nicio piesă de dragoste nu poate înlocui lipsa acelei persoane.
Dorul ne distruge sau ne face mai puternici. Noi alegem perspectiva din care îl privim.
– Anonim
Dar cel mai mult îmi e dor de mine. Deși e ceva extrem de delicat, cred că pot să mă descui și să vă pun în față o bucățică din dorul meu.
Acum un an și jumătate m-am pierdut. Schimbarea asta m-a durut enorm. A avut urmări grave, dureroase. Am crezut că nu îmi voi mai putea ieși din groapa pe care mi-am săpat-o. Am plâns mult, am strâns cu dinții de cearșaf noaptea, de teama că părinții m-ar putea auzi. În urma pierderii unui prieten apropiat, m-am uitat pe mine. Nu am mai putut sa ma controlez. Și am cedat.
Dorul, pentru o copila de 16 ani ca mine, înseamnă durere. Doar atât mai deții în mâini. Speranță. Am încercat să fac din speranță un dar, o motivație, o dorință. O parte din toată lumea pe care o aveam s-a pierdut. Și îmi e dor. Dor de mine, cea despre care nu îmi amintesc prea multe, dor de nepăsarea mea, dor de dorul pe care îl simțeam atunci. Însă țin să recunosc faptul că nu mă vreau înapoi. Sunt puternică și pot să îmi înfrunt trecutul, chiar dacă trăiește odată cu mine și se tine strâns de genele mele.
Deci, și tu deții dor, la fel ca mine. Nu-l încuia. Dacă faci asta, nu vei mai putea trăi și te vei pierde, asemenea unei stele căzătoare ce și-a abandonat lumina.
– Raluca Vodă
Dorul nu ține neapărat de distanța dintre locurile în care vă aflați, ține de distanța sufletească dintre voi. Poate sunteți atât de aproape unul de celălalt, vecini sau chiar locuiți în aceeași casă, și totuși sunteți atât de departe cu gândul, poate nu mai sunteți cum erați odinioară și asta stârnește dorul după ce-a fost odată.
În concluzie, dorul este un sentiment bazat pe amintiri pe care în clipa în care începi să le prețuiești au și dispărut lăsând în urmă un gol în inimă care este provizoriu astupat.
E ca o boală incurabilă, diferența este că dorul nu te omoară, dar e o etapă a vieții, nu poți scăpa de el.
-Anonim
Îmi e dor de ei. Din cauza cui? Din cauza dorului! Da, acel sentiment ce te calcă în picioare și îți taie sufletul mic în bucăți. Din cauza lui mi se face dor. Mi se face dor de acele momente în care lumea nu părea un loc așa rău. Mi se face dor de acea persoană care îmi aducea pozitivitatea necesară doar printr-o vorbă. Îmi vreau clipele de fericire înapoi. Îmi e dor de ele. Vreau să îmi retrăiesc amintirile.
Nu mai vreau să sfârșesc în fața unui sicriu cu încă o persoană dragă în el. Vreau să am încredere în oameni. Vreau să am încredere în mine. Îmi vreau vechea viață înapoi! Îmi e dor de ea. Gândul mă duce la faptul că eu am greșit. Am greșit atașându-mă de ceva temporar. Am încercat să mă obișnuiesc cu durerea înțepătoare simțită în ultimii ani din cauza lui, din cauza dorului… La naiba cu el!
– C.M.A
Îmi este dor să am o speranță, să pot visa, să am acea cale larg deschisă, pe care să o pot înfrumuseța doar eu și să mă pierd în ea. Îmi este dor să fiu acea Eu din trecut. Îmi este dor de mica mea iluzie unde mă simțeam tot timpul bine și aveam parte de o abatere blândă de trecut. Uite-mă aici, simțind un alt dor și pentru tine, tu care reușeai să mă readuci la o altă realitate, tu, cea care mă făceai sa fiu adevărata eu. M-ai abandonat și tu, ai plecat, iar eu am rămas din nou singură să te aștept, să putem călători împreună acolo unde doar scrisoarea cu litere mari, scrisă de tine, poate să se reîntoarcă .
O parte din mine neagă aceste doruri, pe când cealaltă le acceptă și le intensifică tot mai mult. Totul doare prea tare: singurătatea a devenit noul meu dor, pe care îl dețin și nu îi voi da drumul, cu toate că o am și o simt strâns legată de mine.
-Motoc Maria Ecaterina
Autor: Andreea Ștefania
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
De dorul tău deschid fereastra Poate, poate ai să vii… Din ziua ceea-i goală glastra N-am ce flori a mai
Te-am copleșit cu adieri de glucoză risipită în șoapte.
Tastai cu berea Suceava în pat,
de ce berea stă în locul meu seara asta?
Gura ei îți umezește buzele încă neatinse de mine.
Încă!
Mi-am tăiat un deget de la mâna dreaptă
& l-am lăsat la soare până s-a făcut cenușă.
Talia ta conturată de rămășițele degetului meu
sacrificiul fiind infim, mi-am tăiat și restul degetelor
sperând că te voi contura toată în brațele mele.
Ce faci când eu preling poezii pe tine?
Dormi, dormi și taci până ce te trezești
citindu-ți pielea creionată dimineața în oglindă.
Te cuprind cu mâinile de la spate,
nu mai am degete
iar tu ai un desen pe perete.
Eminescu a lăsat un nume pentru a fi studiat și îngrijit de un popor întreg. Astăzi, la ceas aniversar, parcurgem
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
„fericirea-i un fluture, și trăiește cât unul”
Les amours imaginaires
Își spun sufletele pe la colțuri.
Eu mi-am imaginat că mă iubești,
De ce n-ai respectat scenariul
Și ai trecut în planuri reale?
Nu ar fi fost mai ușor
Să rămânem unul în mintea celuilalt
Și atât?
Les amours imaginaires, mon cœur,
Alea dor cel mai rău.
Citatele în franceză, de asemenea,
Nu ajută foarte mult.
Oare iubirile imaginare simt când le uităm
Și devin reale?
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Drept dovadă că dezastrul pe care îl produce pe glob nu e tot, Coronavirusul are o influență puternică și asupra cuplurilor. Totuși, ce gust are iubirea în carantină?
Trecem prin momente grele cu toții, atât persoanele singure, cât și cuplurile. În perioada aceasta de izolare pe buzele multora dintre noi stă dorul. Tu te-ai izolat, dar te rugăm să nu-ți izolezi și iubirea.
Știm, dragă suflete ce ți-ai sacrificat timpul prețios pentru a citi aceste rânduri, știm că perioada asta îți face rău, iar creierul tău explodează. Însă inima ta? Ea ce spune de marea distanță care vă desparte sufletele? Ai încercat pentru o clipă să îți aduni gândurile și să te concentrezi asupra sentimentelor și a momentului în care vei scăpa de închiderea între acei 4 pereți și implicit, închiderea în tine? Vei putea să îi șoptești iarăși la ureche acele cuvinte doar ale voastre. Sunt atâtea amintiri pe care ai în plan să ți le întipărești în minte. Doar așteaptă momentul și vei simți cu adevărat că iubești.
Știi tu, haosul rămâne, indiferent că simți sau nu asta. Important e modul în care îl percepi și ca tu sa știi sa îl gestionezi. Noi, de exemplu, privim mereu în dezastru acea lumină.
Acum spune-ne, dragă izolat, nu ai vrut tu mereu sa te exprimi doar prin vorbe? Acesta e momentul! Acum poți să te oprești din fapte și să pui accent doar pe glăsuire, eventual pe tastele unui nenorocit de telefon. Știm că ți-a fost greu să te tot gândești ce să faci ca să surprinzi persoanele din jurul tău. Dă frâu liber cuvintelor chiar și în izolare. Și nu uita că iubirea în carantină nu e chiar atât de grea.
Noi am găsit vindecare sufletească. Am reușit să lăsăm faptele deoparte și să ne descurcăm să căutam iubirea în această peșteră întunecată. Cum? Lăsând vorbele să între în noi. Și astfel, reușim să ne vindecăm. Putem să începem iar să iubim, să simțim, dar și să urlăm de dorul strângerilor de mână și al plimbărilor lungi pe care le făceam împreună.
„Ai cel puțin o mie de posibilități în tine”
Noi spunem să nu te mai frămânți și să spui că nu mai poți. Nu e cea mai mare tragedie posibilă, astfel încât asta o să vă facă mult mai puternici și mai doritori unul de celălalt. Chiar poți înfrunta ceva mult mai puternic decât pandemia asta. Încearcă să te înfrunți pe tine însuți. O să ne mulțumești mai târziu pentru toate realizările.
Pictează-ți iubirea ca pe un vis de aur și fă-o reală. Doar gândește-te la momentul în care ochii voștri se vor întâlni din nou și își vor zâmbi de fericire ca în prima zi. Vei putea respira liber din nou, îți vei îndeplini acel vis în care ți-ai pierdut încrederea și, sperăm noi, vei iubi. Îți vei ruga iubita/iubitul să uite de tot și să se piardă în brațele tale, să rămână etern în ele, să-ți vorbească, deoarece dintre toate lucrurile care i-au lipsit, cea mai dorită de suflet i-a fost vocea ta. Iubirea în carantină te-a făcut mai puternic și poți iubi mai frumos decât granițele pe care ți le impui.
Din tot ce am scris, vrem să-ți fi dat seama de un lucru: e minunat să iubești chiar și în izolare.
Autori: Raluca Vodă și Adrian Mitu
Vaccin pentru sănătate.
Iată că închiderea școlilor este un factor influențator evoluției pandemiei.
Dezinteresul față de natură și sănătatea celor din jur duce la distrugerea omenirii.
Te obișnuiești cu timpul
Așa cum te obișnuiești și cu uitarea,
Deși parcă tu nu vrei să te uit
Și de fiecare dată când sunt pe punctul
De a te uita, deși nu definitiv,
Simți și te întorci
Asemeni unei furtuni care aduce zâmbete.
Îmi spuneai că simți
Când îmi e dor de tine,
Cred că în ultimul timp
Te simți din ce în ce mai puțin
Legat de mine.
Lasă-mă, te rog, să uit că te iubesc
Măcar pentru o zi,
Lasă-mă să nu mă mai întorc
De unde am plecat
Și să nu mai plâng din nou pentru tine.
Nu mai vreau să scriu poezii despre tine
În același caiet în care scriam că te iubesc
Și că îmi e dor de tine,
Iar tu, la citirea acelor mărturii chinuite,
Îmi spuneai că mă iubești.
Mi-am dat reset la telefon,
Pentru că nu îmi pot da dragostei
Sau, măcar, dorului.
Eminescu a lăsat un nume pentru a fi studiat și îngrijit de un popor întreg. Astăzi, la ceas aniversar, parcurgem
„fericirea-i un fluture, și trăiește cât unul”
E o vorbă care spune că bărbații au nevoie de sex, iar femeile de dragoste. Oare chiar așa să fie?
Când ți-e prea dor de cineva, visezi la ziua în care o să-l strângi în brațe și n-o să-i mai dai drumul niciodată? Și când îi auzi numele, îți ridici capul, ca și cum numele acela ți-ar aparține?… Știi ce înseamnă, cu adevărat, iubirea?
Cu toții avem zile când pur și simplu nu avem chef de nimic, ne comportăm ciudat și toată lumea ne întreabă de ce. Partea tristă e că nu știm ce să le răspundem pentru că nici măcar noi nu știm ce se întâmplă…și probabil nici nu vom ști vreodată.
Fiecare dintre noi ascunde în adâncul lui o grămadă de lucruri care-i fac rău din interior. Le ascunde în spatele unui zâmbet bine conturat și unui râs destul de credibil. Adevărul e că multe dintre problemele noastre ar dispărea dacă am începe să vorbim unii cu alții, nu unii despre alții. Dar fericirea ne-o facem singuri și am aflat că asta-i drama noastră, a adolescenților, fugim de fericire.
Ne punem seara la somn doar pentru a ne relua apoi rutina zilnică, în ciuda faptului că poate… lumea asta nu e pentru noi. Unii ne trezim ducând lipsa unui părinte absent, visând la ziua în care-l vom cunoaște.
Ne este dor de un fost cel mai bun prieten, poate un fost iubit, așteptând doar ziua în care unul dintre ei s-ar întoarce, ne-ar lua în brațe și ne-ar promite că n-o să mai plece niciodată, chiar dacă ziua aceea nu prea are de gând să vină. Ne prefacem că trecem peste toate cu capul sus, chiar dacă uneori nu e așa. Unele răni nu se vor vindeca niciodată, doar învățăm noi să trăim cu ele atunci când nu avem de ales. Unii s-au născut războinici, alții au devenit pe parcurs.
Dar avem ca scuză faptul că trăim pentru prima oară și nu toată lumea s-a născut cu darul de-a vedea viața ușoară. Unii pur și simplu se potrivesc în lumea asta, alții doar supraviețuiesc.
Ne pierdem în amintiri și-n speranțe deșarte și sperăm uneori ca toate astea să fie false. Ne pierdem în fumul ieșit din vise spulberate și-n praful depus pe sentimente neascultate.
Suntem doar pierduți în lumea noastră uneori, și poate – doar poate – ne vom regăsi cândva, cumva….
,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Ce pandemie, ce încălzire globală, când noua generație trăiește o adevărată dilemă- „Dacă dau eu primul mesaj o să par
Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....