Tag archive

comunism

„Pistruiatul“ face mărturisiri după 47 de ani

"în Știri" "de POV21"
Pistruiatul

La doar 13 ani, Costel Băloiu a jucat în primul serial color filmat în România, „Pistruiatul“. Acum are 61 de ani.

„Pistruiatul“, regia Francisc Munteanu, este un serial românesc de propagandă care a apărut în anul 1973. Protagonistul este un băiat roșcovan, cu pistrui, care contribuie la „eliberarea României“ de către comuniști.

Citește aici despre sărbătoarea națională pe vremea comunismului.

Au trecut 47 de ani. Când dai înapoi 47 de ani și vezi ce schimbare fantastică s-a întâmplat(…). Am această2 nostalgie, poate și un regret că n-am fost un pic mai impulsiv că n-am continuat pe linia asta. Dar nici n-am fost ajutat”, a spus Costel Băloiu, marți seară, conform Antena3.

Cum a ajuns Băloiu sa joace in film?

„A fost efectiv o întâmplare. Mulți au spus că am avut părinți care au dat bani(…). A fost pur și simplu o întâmplare, mergeam în oraș cu prietenii mei de joacă să vedem un film și nu am mai găsit bilete.
Lângă rubrica de cinematograf era acest anunț: Centrala România Film în colaborare cu Televiziunea Română caută copii între 10 și 14 ani pentru primul serial color pentru televiziune – Pistruiatul. Și a fost efectiv o întâmplare.” a mai spus el.

Costel Băloiu a fost unul dintre cei 6.500 de copii, selectați din București, Cluj și Oradea.

Au rămas 11 candidați, printre care un băiețel care a fost cu Iurie Darie într-o emisiune. Acel băiețel a ajuns sa fie printre ultimii doi, împreună cu Băloiu, desigur.
„Francisc Munteanu a zis că vrea ceva deosebit (…). Eram pe un scăunel, se uita o grămadă de lume. Emoționat am zis: ”nene de unde aveți pălăria aia că e foarte frumoasă, a zis mama că o să îmi cumpere și mie una dar nu are bani acum”. Și atunci Francisc Munteanu a zis STOP”, a mărturisit actorul.

Câți bani a câștigat „pistruiatul”?

„Ca sumă poate să pară mult, contractul a fost de 65.000 lei. Era exact valoarea unei Dacii și la duble mi s-au mai dat niște bani. (…). S-a făcut mare economie de peliculă și pentru economia asta mi-au mai dat 20.000 de lei. În total 85.000 de lei. Să nu aveți impresia că banii au venit în cont. 5% -10%, pe etape…când se termină filmarea și se făcea o anumită perioadă. Au fost cu țârâita efectiv”, a spus Băloiu.

Viața după „Pistruiatul”

„Aveam 13 ani, treceam în clasa a opta. Am făcut Roșcovanul la 17 ani, tot cu Francisc Munteanu. Dacă Francisc Munteanu nu ar fi murit, el ar fi avut un proiect ”Pistruiatul” după eliberarea țării. El dacă trăia vă spun sigur, cursul meu era altul”, a spus el.

23 august – o dată importantă din istoria României de care nu știai

"în Știri" "de POV21"
23 august

23 august 1944 este data la care regele Mihai I a dispus încetarea alianței cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații, dar și de colaborare cu Uniunea Sovietică.

Acest moment vine la cinci ani după semnarea unui pact secret între Germania nazistă și URSS (pactul Ribbentrop-Molotov). Armistițiul a dus la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și la pierderea Basarabiei pentru România.

În ciuda acestor semnificații, regimul comunist a decis ca ziua de 23 august să fie sărbatorită ca „Ziua Națională a României”.

23 august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov

Ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin, încheiau un tratat de neagresiune între cele două puteri. Aparent, scopul pactului era ca al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic după invadarea Poloniei. De fapt, URSS avea în plan prevenirea unei invazii germane.

În realitate, Hitler și Stalin făceau o împărțire a părților neocupate din Europa Centrală și de Est, prin acestă înțelegere. Un protocol adițional secret viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia şi prin care URSS îşi accentua interesul pentru Basarabia.

„Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai aceloraşi afaceri”, spune istoricul Paul Johnson.

Protocolul adițional a avut un efect devastator asupra României. Astfel, Carol al II-lea, conducătorul României din acea dată, a primit un ultimatum din partea URSS. Basarabia și nordul Bucovinei trebuiau evacuate în 48 de ore, în caz contrar URSS declară război. România își acceptă înfângerea, iar trupele sovietice au pus stăpânire pe teritoriile cerute, dar și pe Ținutul Herței.

În 1941, Basarabia a fost restituită statului român, după intrarea țării în război. Însă, după 3 ani URSS-ul pune din nou stăpânire pe teritoriu.

23 august 1944, lovitura de stat

România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania, împotriva URSS, cu scopul reîntregirii teritoriului său. 3 ani mai târziu, regele Mihai se împotrivește intrării Armatei Române în interioriul URSS, alături de Germania nazită. Sprijinit de Blocul Național Democratic, regele l-a convoacat pe mareșalul Ion Antonescu și i-a cerut încheiera unui armistițiu cu puterile aliate.

Ion Antonescu s-a opus cererii regale, fapt ce a dus la demiterea arestarea mareșalului. Ca urmare, România se alătură Națiunilor Unite împotriva puterilor Axei.

23 august, cea mai importantă sărbătoare comunistă

În anul 1948, data de 23 august a devenit zi națională pentru România socialisă. După ce regele Mihai a fost forțat să abdice, iar țara se afla sub puternică influență sovietică; Partidul Comunist a dat startul unei campanii propagandiste de legitimare, data de 23 august având un rol central.

23 august

Aceștia sărbătoreau „ziua eliberarii României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”. Defilariile muncitorilor sub portretele lui Stalin, Lenin și Marx fiind nelipsite.

Detașarea regimului Nicolae Ceaușescu de URSS a determinat schimbarea semnificației zilei de 23 august.

De la „insurecţia armată antifascistă”, sărbătoarea a devenit „revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”. PCR dorea să marcheze idealurile muncitorești, dar și omagierea conducatorului prea iubit, evident.

 


Surse: TVR.ro, Wikipedia.ro, Alba24.ro

 

Europa de Vest vs. Europa de Est

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Europa

Deși pe același petec de pământ, pe același continent, Europa de Vest și Europa de Est se diferențiază una de cealaltă. Ce le-a făcut să se „despartă”? De ce sunt atât de distincte? Am mers în rădăcinile istoriei și am studiat schimbările jocurilor politice. Iar din tot ce am lecturat, am reușit să descriem cele două părți ale Europei ca să lăsăm cititorului sarcina de a le compara pe îndelete. Și, acum, priviți Europa!

Europa de Vest

Deși soarele răsare din est, în Europa soarele răsare dinspre vest, din occident

Se spune că aici s-a născut adevărata civilizație, dimprejurul țărmurilor Golfului Bascaya, a Oceanului Altlantic, a Canalului Mânecii și a Mării Nordului, până-n granițele Germaniei, Elveției, Italiei și Spaniei. Un tărâm ce acoperă 6 țări distincte, unele dintre cele mai dezvoltate state ale lumii: Marea Britanie, Franța, Țările Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) și Monaco, dar ceea ce le leagă împreună este cultura comună. Pe lângă deosebitele valori culturale pe care aceste state le-au format, de la marii artiști ai lumii până la unii dintre cei mai pricepuți muzicieni și cei mai iubiți scriitori ai tuturor timpurilor, aceste state au rafinat și conceptul de democrație, iar, datorită lor, putem spune că astăzi majoritatea dintre noi, oriunde ne-am afla pe glob, avem dreptul la libertate, avem dreptul ca fiecare dintre noi să fie părtaș la construirea destinului țării în care trăim.

Până la urmă, chiar cuvântul democrație se traduce din greaca antică în „puterea poporului”

Deși democrația se formează în Grecia Antică, occidentalii o șlefuiesc și o finisează, „dându-i” un aspect modern. Vă propun să mergem la rădăcinile democrației moderne, în liberalism, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea în Anglia.

Liberalismul prezice democrația, promovând libertatea individuală, și reușise în Anglia chiar să limiteze din puterile monarhului și să instaureze încă o putere în stat, cea a Parlamentului. Democrația liberală ajută la crearea unui mediu în care fiecare om să aibă o și mai mare libertate, iar, pe parcursul anilor, aceasta pe lângă că se răspândește, atinge și cel mai mare nivel de libertate în lumea zilelor noastre. Influența democrației occidentale se răspândește în întreaga Europă și inspiră și alte state ale lumii să se convertească. Influența ajunge și în statele proaspăt scăpate de blocul comunist, în mare parte cele estice, aduce civilizație și drepturi, cuvinte de care rar se auzea în interiorul blocului comunist.

Europa de Est

Deși parte a continentului european, Europa de Est poate fi luată ca o regiune aproape complet diferită de restul continentului, diferențiindu-se prin aspectele sale culturale, politice, relief etc. Încadrează doar 3 țări: Rusia, Ucraina, Belarus, restul țărilor din zona apropiată refuzând încadrarea lor în acest grup. Motivele sunt diverse, de la vechiul mit cu Europa de Est mai puțin dezvoltată, până la refuzul de a participa la o etichetă a unei regiuni fostă comunistă. Țările apropiate zonei preferă să se încadreze în grupări ca Europa de Nord, Sud sau Centrală.

Dar de unde vine termenul de Europa de Est, mai exact?

Originile sale sunt destul de recente. Pentru foarte mulți ani, Europa era împărțită între partea de Sud și cea de Nord. Gânditorul care a deschis iluminiștilor „poarta” către o Europă de Est a fost Voltaire, care avea propria perspectivă asupra Europei de la vest la est, neconformându-se la ideea de sud și nord. Astfel, Europa de Vest este cea care a „inventat” Europa de Est ca pe jumătatea ei complementară în secolul al XVII-lea, în epoca Iluminismului.

Dar turismul și transporturile, ce avem aici?

Principalele atracții turistice sunt orașele feudale, precum Kiev, Odessa sau Sankt Petersburg. De asemenea, menționăm și stațiunile balneo-climaterice din Crimeea. Transporturile sunt dezvoltate și diversificate, cel mai bine dezvoltate fiind căile ferate, rutiere și maritime. În Rusia se află cea mai lungă cale ferată, Transsiberianul, între Moscova și Vladivostok.

Influențe!

Multe țări au fost influențate, în mai mare sau mai mică măsură, de creștinismul romano-catolic sau protestant și au avut multe legături istorice sau culturale cu Germania, Italia, Franța sau Scandinavia (de exemplu: vikingii în Rusia, Liga Hanseatică în țările baltice). De asemenea, multe țări au avut legături cu estul îndepărtat. Rusia a fost sub controlul mongolilor pentru două secole și a moștenit unele convenții sociale și politice de la acești cotropitori. Mai la sud, Imperiul Otoman și islamul au avut o foarte puternică influență. Țările Balcanice, chiar și Ungaria și România, au fost controlate de turci.

Comunism?!

Într-un fel straniu, sistemul politic al blocului european estic s-a format într-o antiteză cu Europa de Vest. Unde în Europa de Vest se forma o democrație apreciată ca valori de societate, în partea de est se forma un sistem distructiv și impus forțat de către stat: comunismul!

Dar ce este comunismul? De unde a venit și ce a făcut greșit ca să cadă?

Comunismul o apărut ca o ideologie propusă de Karl Marx, prin care fiecare lucru aparținea comunității, iar comunitatea beneficia de fiecare lucru. Un „totul e al tuturor în toate drepturile”, de fapt chiar unul din cele mai populare principii comuniste este „de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”. Însă, deși în idee pare mai stabil, în practică a produs un declin enorm statelor în care au fost impuse.

Odată cu această ideologie a apărut și formarea unei inevitabile revoluții ale muncitorilor împotriva proprietarilor. O să ne axăm pe o singură țară, deoarece aceasta afectează căderea comunismului în blocul estic: U.R.S.S. Odată cu revoluția lui Vladimir I. Lenin din 1917, cunoscută și ca Revoluția din Octombrie, sistemul comunist a fost adoptat în U.R.S.S. Deși promitea multe, odată cu moartea lui Lenin și a lui Marx, dominația comunistă a început prin puterea luată de Iosif V. Stalin. Însă, odată cu acesta, a apărut și o nouă formă a comunismului, numită stalinism, forma care va semna moartea comunismului la sigur. Noul concept oferea foarte multă putere statului, care, de asemenea, prelua fabricile și economia țărilor și ținea sub supraveghere populația prin poliția secretă, extrem de agresivă.

Astfel, regimul comunist devine din ce în ce mai agresiv și aduce din ce în ce mai multă nemulțumire cetățenilor din statele controlate.

Ajungem în 1989, mai exact în timpul Revoluțiilor de la 1989, ce reprezintă o serie de revoluții petrecute în Europa la finele anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acestea reprezintă ultimele momente ale comunismului în Europa de Est.

Citiți despre comunismul în România chiar aici!

Ca o concluzie, descoperim cum Europa de Vest și cea de Est se construiesc parcă în antiteză, un fel de Dr. Jekyll și Mr. Hyde de dimensiuni colosale, pe ale căror spinări, la propriu, se formează ideologii și popoare diferite, complet opuse.

Autori: Edmond Ciprian & Andrei Lela

A murit Ion Ceaușescu, fratele mai mic al fostului dictator

"în Știri" "de POV21"

A murit Ion Ceaușescu, fratele mai mic al fostului dictator, Nicolae Ceaușescu, ultimul frate rămas în viață. Acesta avea 88 de ani, după o viață retrasă și dedicată agronomiei.

Ion Ceaușescu s-a născut la Scornicești în 1932, luna martie, ca al șaptelea copil al familiei Ceaușescu, dintr-un tată cu probleme mari cu alcoolul și o mamă casnică. Pentru această mamă muncitoare și credincioasă, Nicolae Ceaușescu, cu toate că era ateu, a costruit o biserică în localitatea sa natașă și a înmormântat-o cu preot.

A urmat cursurile Facultății de Agronomie din București și a absolvit-o în 1961, obținând diplomă de inginer agronom. Lucrează la combinatul agronom „30 Decembrie” și aici își întâlnește viitoarea soție, Ienciu Maria, tehnician veterinar.

Ion Ceaușescu a avut un singur copil pe care l-a botezat Nicolae. Din anul 1960 a fost confirmat ca membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR). Încă nu se știu relațiile în care era Ion Ceaușescu cu Nicolae Ceaușescu, însă se cunoaște faptul că Ion voia să studieze în Anglia culturile de sere, peste hotare.

În raportul întocmit pe numele său sunt specificate lucruri pozitive, cum ar fi faptul că a fost un bun sprijin pentru tovarășii săi, respectat de aceștia, și un bun organizator.

Paștele pe vremea comunismului

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
pe vremea comunismului

Pe vremea comunismului, Biserica și religia nu erau privite cu ochi buni. Tot ceea ce însemna o activitate religioasă era descurajat, după ce, la începuturile comunismului, în anii 1950, mulți clerici au fost întemnițați.

La fel ca în zilele noastre, oamenii vopseau ouă roșii, tăiau miei şi îşi urau tradiţionalele „Hristos a Înviat!/ Adevărat a Înviat”.

Din păcate, comunismul nu a fost prea prietenos în ceea ce privește alimentația. Societatea a învățat să se mulțumească cu puțin, datorită magazinelor prost aprovizionate. Prin urmare, procurarea bucatelor tradiționale de Paşti era o problemă la vremea aceea. Exista rația, mai exact, porție de hrană socotită necesară pe un timp determinat și fixată după o anumită normă. Cei mai norocoși erau cei din zonele rurale. Carnea de miel sau ouăle de Paşti erau astfel mai uşor de procurat.

Restul erau nevoiți să stea la cozi infernale și erau extrem de fericiți dacă reușeau să aibă cu un kilogram în plus de alimente. Cum ar fi zahărul și făina. Dar se pare că românii mereu au câte un as în mânecă. Îşi produceau un sicriu, îl puneau pe maşină şi astfel nu îi oprea nimeni şi nici nu li se cereau documente. Aşa călătoreau cu acel sicriu, cumpărau miei şi împărțeau, după aceea, între ei.

Nu existau zile libere în ziua de Paști. Dacă în seara Sfăntă oamenii mergeau la Bisercă, următoarea zi nu aveau liber. Astăzi, sunt cele trei zile în care stăm acasă.

Încă din acea perioadă există tradiția „Udatul”. Un moment aşteptat cu drag de tinerele fete este cel din a doua zi de Paşti. Băieții trebuie să vină la fete acasă pentru a le parfuma (specific mediului rural). Acestea, la rândul lor, trebuie să îi cinstească cu băutură şi daruri. Este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică şi în Banat sau în Bucovina.

Mătușa mea mi-a mărturisit: „Mergeam pe ascuns la Biserică fiindcă comunismul nu ne permitea. Norocul meu este că stăteam aproape de Biserică și ajungeam repede.”

Ironic este că mulți dintre liderii comuniști practicau pe ascuns, ce-i drept, tradițiile creștine.

Cum am ajuns de la „Vin rușii” la „Vin virușii”?

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Virușii

Avem un popor luminat (și plin de verdeață) care tinde spre absolut în gândire, până când se blochează de tot.

Am avut o spaimă continuă, cu rost sau fără, dar cea mai mare piedică pentru noi au fost dramele fiecărei generații! Cum am ajuns de la „Vin rușii” la „Vin virușii”?

Citeam rubrica încăpătoare de pe coperta inferioară a Dilemei Vechi, „Cu ochii în 3,14” și am găsit doi termeni care fac o armonie completă. Ruși și viruși. De ce? Ne-am speriat mereu de ei și de însemnătatea lor, mai ales în situațiile limită.

Drama istorică – Generația actualilor bunici

Știm ce s-a întâmplat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Și de Primul știm, dar istoria mult mai apropiată a situației complicate cu rușii s-a terminat și a început în același timp în jurul anilor 1946-1949. De ce? Pentru că s-a văzut o dramă în anexarea Basarabiei, în uciderea și deportarea basarabenilor (și românilor), în „tributul” plătit anual din propria producție ș.a.m.d. Totul ținea de panică și atunci, pentru că oamenii se vedeau nevolnici în fața valului de ură rusească și gheara comunistă care avea să țină în șah România pentru mult timp.

Așadar, rușii erau văzuți ca o ciupercă. Așa erau văzuți și nemții, iar americanii, cu toate că aveau cam aceleași scopuri, de a-și atribui lor anumite beneficii, au ieșit „salvatorii” Lumii. Să revin la panică. Știu povești de-ale bunicilor în care socialiștii ruși erau de o teribilitate dusă la extrem, poate de o duritate lipsită de ultima fărâmă de umanitate și de o cruzime rară, care îi făceau să pară oameni de fier, fără inimă, doritori de sânge proaspăt.

Drama Revoluției – Generația Părinților noștri

Drama Revoluției a fost o ștampilă adânc impregnată pe pielea tânără a părinților noștri. Rănile deschise pulsează până astăzi, sângerează și uneori beșicile socialismului românesc plesnesc, iar din buboi curg metehnele comuniste pe care le depășim cu o foarte mare greutate. Nu știu de alte țări, dar Revoluția a devenit pentru noi un reper temporal după iarna lui 1989. Parcă toate relele încep cu „După Revoluție…”.

Nu doar asta ar fi o problemă, ci și faptul că de atunci România s-a schimbat, dar panica, frica de a vorbi, autoizolarea de lumea exterioară și lipsa de opinii au rezumat, poate, într-o expresie simplă: virus al libertății.

Coronaviruși, antiviruși – Drama Milenialilor

Abia am așteptat să încep acest subiect. Coronavirusul se pare că nu ne-a afectat fizic cât a făcut-o mental și am dovedit că suntem ușor de manipulat, apucați și că spiritul nostru de animal lăuntric nu a murit, ci iese la suprafață când cumpărăm baxul de făină, iar tanti Geta vrea și ea măcar un kilogram, tu nu-i dai, se ajunge la o păruială amuzantă, subiect perfect pentru presa scrisă ori televiziune. Am ajuns să golim magazinele, să ne batem pentru un ulei și pentru un pumn de zahăr, dar am lăsat claie peste grămadă săpunul și alte produse pentru igienă.

Dacă tu, ființă rațională numită om, te panichezi și vâri coate-n guri pentru o conservă, m-am convins! Să nu uităm de minunații compatrioți a căror naționalism s-a trezit abia acum și fac cozi la granițe să prindă un covrig românesc. Dacă sunt băgați în carantină, se urcă pe garduri, îi apucă pandaliile și fac „Bau!”, vorba lui Corneliu Vadim Tudor. De bărbatul care a ieșit din carantină în Torino să caute o prostituată nici nu mai spun. Concluzia pesimistă ar fi că ne merităm soarta.

Tot o panică și o frică, dar de măsuri pentru propriile noastre persoane nu ne doare capul. Mai mult cu teoria, că ne mănâncă unghiile apa și săpunul. Nici nu putem avea pretenții de la români să aibă o igienă exemplară. 36% dintre români au toaleta în fundul curții. Ca o comparație, în Ungaria procentul este de 1%, iar în Spania de 0,1%. Cum poți cere să se spele când nevoile sunt depozitate într-un loc total infect, pentru mai multe luni?

Cu apă peste viruși? Nu! Săpun!

Așadar, treptat, pentru că fiecare generație a avut câte o dramă, câte o problemă, pot spune că am trecut de la viruși la ruși cât ai zice pește. Doar un lucru vă mai spun: APLICAȚI APĂ ȘI SĂPUN!

Dacă s-au golit rafturile de săpun… aici să știi că încă a mai rămas!

 

Bîrgăoanu Ioan închis pentru crimă mai mare decât violul, gândirea liberă!

"în Din istoria României" "de POV21"

Bîrgăoanu Ioan, un fruntaș din categoria 1934, aparținând Unității din Buzău, un suflet de doar 22 de ani, a fost arestat în Bacău sub pretextul, comun acelei perioade comuniste, că „a participat la rebeliune contra statului”, mai gravă decât o crimă.

Ca în orice altă țară condusă de un astfel de regim, regimul comunism a provocat schimbări negative în societatea românească. A încălcat drepturile cetățenilor la informare și exprimare liberă.

Oamenii au fost forțați să renunțe la pământuri, case, averi și libertate pentru a se forma acea „egalitate” absolută ce avea să scoată România din criză.

,,Tot ceea ce am făcut a fost să refuzăm să împușcăm oameni nevinovați.”

Împreună cu echipa a fost direcționat să observe și să păstreze ordinea într-o anumită parte a țării. Mare i-a fost uimirea când superiorii le-au ordonat să omoare oameni nevinovați. Aceștia au hotărât să încalce acel ordin pentru că nu își doresc să fie părtași la o crimă și să păstreze asta un secret.  În final, unul din camarazi i-a trădat, astfel începând această scurtă, tristă istorie.

Acuzatul și-a început sentința la data de 30.10.1956 la închisoarea Gherla. O unitate de detenție din municipiul Gherla, județul Cluj, România

În timpul ispășirii pedepsei a trecut prin multe momente grele. Momente ce l-au schimbat și i-au dictat viața mai departe. A fost martor la uciderea fără milă a „colegilor” săi și la bătăile infernale, pe care erau nevoiți să le suporte.

Fiind deținuți politici au fost total defavorizați, iar în timp ce adevărații infractori ce comiteau furturi, violuri și crime erau puși să gătească, deținuții politici erau forțați să efectueze munci infernal de grele.

,,Trebuia să mănânci tot ce îți dădeau, chiar dacă îți era greață, altfel mureai”

Bucătăria a fost frontul bătăii de joc a infractorilor. Condamnații „rebeliunii contra statului” au fost obligați să mănânce, în fiecare zi, terciul din cartofi și fecale care le era pregătit. ,,La început mi-a fost greu, dar când am văzul că mor oamenii de lângă mine am ales să mănânc, să am forță”. Porțiile erau cât pentru un bebeluș, iar muncile la care erau supuși cereau mult mai multe alimente.

Nu doar o zeamă aruncată pe un coridor rece și obscur.

Alexandru Vișinescu, torționarul comunist, acuzat de crimă, conducătorul Jilavei după perioada 1950 a dat verdictul ca oamenii să fie torturați pentru a se afla informații în legătură cu celelalte persoane ce nu voiau să se supună tiraniei comuniste.

Indivizii erau bătuți cu brutalitate peste picioare cu ciocane, loviți cu pumnii și picioarele și supuși la chinuri groaznice doar pentru că își exprimau uneori opinia.

Deținuții politici nu puteau trimite scrisori, nu aveau nicio informație despre lumea exterioară. Familia sau prietenii nu puteau fi contactate.

Dacă mureai de foame sau din cauza tiraniei gardienilor, erai aruncat într-o groapă și îngropat de proprii colegi.

Periprava, lagărul României

În data de 20.05.1962, Ioan a fost transferat la Închisoarea Periprava, „un lagăr de exterminare”. Trebuia să fie o colonie de muncă, dar a fost „iadul pe pământ”. Locul în care au murit sute de preoți, profesori, doctori, oameni culți ce ar fi adus României enorm de multe”.

În acel infern oamenii erau forțați să muncească la dig într-un frig infernal, iar condițiile erau mizere. Cei mai slabi dintre ei mureau în câteva zile datorită chinului la care erau supuși. Porțiilor limitate de mâncare și cruzimea gardienilor au fost cele mai dese motive.

,,Dacă te opreai pentru câteva secunde pentru că nu mai puteai lucra și voiai să îți tragi sufletul erai bătut și pus iar la muncă.”

Dacă erai rănit, erai lăsat să mori și erai acoperit cu ciment și noroi.”

După doi ani în infernul închisorii, a fost transferat la Jilava, unde cruzimea a continua. Locul în care erau închiși în general oamenii cât mai influenți a furat României multe suflete și beneficii. Un gardian zilnic efectua câte o crimă. În acel loc mulți și-au pierdut ani din viață pentru o egalitate imposibilă.

Nu au încetat niciodată să spere. Să spere că vor scăpa de acei ani, că vor ajunge la familiile îndurerate și la un viitor mai bun.

Citește aici mai multe informații despre România comunista și revoluție.

În 24.05.1965, Ioan a fost eliberat din închisorile comuniste după 8 ani de chin și lovituri

S-a întors acasă, în satul natal de lângă Piatra Neamț și și-a continuat viața cu o putere incredibilă. Nu a uitat niciodată ororile prin care a fost nevoit să treacă. De celula rece ce i-a fost casă timp de ani buni și chiar a revizitat vechea închisoare în care a fost prizonier. Astăzi vechea închisoare de la Jilava este deschisă publicului dacă întocmești anumite criterii, fiind un muzeu al groazei.

Momentele grele peste care a dat l-au făcut un om mai puternic. L-au învățat să se bucure de ce are, să își iubească soția, copiii și în special nepoții, care i-au fost bucurii în ultimii ani din viață.

A murit Cristina Țopescu, fiica lui Cristian Țopescu și prima soție al lui Ștefan Bănică Jr. Ce nu știai despre ea?

"în Texte/Diverse" "de POV21"

Renumita prezentatoare de televiziune, Cristina Țopescu, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. A fost fiica iubitului comentator sportiv, Cristian Țopescu și a fost prima care i-a cucerit inima lui Ștefan Bănică Jr. De-a lungul vieții sale, a tradus filme, a oferit meditații de limbi străine și a încercat să fugă din România pe timpul lui Ceaușescu. Dar, să vedem: știi cine a fost Cristina Țopescu?

Născută la Oradea în luna iulie, de Ziua Independenței, Cristina Țopescu a fost atrasă din fașă de televiziune. Apărea la emisiuni de copii și tineret, dar a fost interzisă împreună cu toată familia sa din cauza regimului:

Cristian Țopescu, tatăl său, denigra regimul, iar mama Cristinei era fugară prin Germania.

După absolvirea Facultății de Limbi Străine, secția engleză-italiană, a fost corector la „Contemporanul” și a început să scrie în revista „Cinema”.Din cauza dosarului său, nu se putea angaja nicăieri cu carte de muncă.

Norocul ei a venit doar după căderea comunismului.

În 1991, Cristina a început să traducă filme ce rulau pe casetele televiziunii române, iar apoi s-a refugiat într-un post mai mic, la PrimaTV, unde a prezentat știri. S-a declarat mereu a fi o iubitoare de țară, după cum spune:

„Nu m-am gândit niciodată să-mi părăsesc țara. Întotdeauna după o săptămână, două de stat prin străinătățuri mi se punea un nod în stomac, un gol, sau nu știu cum să-i zic, ceva-ul ăla căruia i se spune, îndeobște, dor. Sistemul în care am trăit a avut însă «calitatea» de a-i îndepărta și pe cei mai legați de glie dintre noi”

A încercat și ea, ca mulți alții, să fugă de tirania lui Ceaușescu, dar a fost prinsă la graniță. Toate se întâmplau înainte cu patru luni de a cădea comunismul și de a muri Ceaușescu, doar din dragostea pentru mama sa.

A cunoscut, astfel, „ambiența” închisorilor comuniste.

A mărturisit pe jurnalul.ro că îi este rușine să vorbească despre cazul ei pentru că, spune ea, „sunt oameni care au îndurat mult mai mult, care au făcut ani grei de închisoare în țara asta”, însă, tot ea mulțumește pentru experiența din „cușca” socialistă, în care lumina naturală era scumpă. Tot ea ne spune, așadar, că se bucură de experiența pe care a trăit-o. Mai mult, este fericită că tatăl ei a avut încredere că nu va ieși din cele patru închisori în care a fost deținută, cu traume psihice. Eventual, fizice.

A fost plimbată între Oravița și Reșița cu pușca între omoplați, cu milițieni proști în spate care ar fi tras la orice mișcare suspectă, la o tuse sau la un strănut scăpat.

Călca pe un teren minat de Ceaușescu și sclavii lui, pe care Cristina îi caracterizează a fi „interesanți și complecși”, deoarece se supuneau întocmai, fără urme de îndoieli.

A cunoscut la pușcărie oameni răi, cu care nu discutai, ci care-ți puneau pistolul între ochi, dar existau și excepții, de exemplu

„Era și un gardian, Miron, aproape inocent, care ne aducea pe ascuns ciocolată, din când în când, mie și colegei mele de cameră”. 

După o poveste răvășitoare de viață, Cristina Țopescu a lansat prima bombă din show-bizz-ul românesc, ce caută mereu scandal și râcă.

A fost prima iubire a cunoscutului Ștefan Bănică Jr., care declara acum nu foarte mult timp că se gândește des la primele iubiri.

Locuind cu Cristian Țopescu sub același acoperiș, Cristinei nu avea cum să nu i se lipească măcar puțin această artă de a scrie, de a vorbi sau de a duce la bun sfârșit o misiune: aceea de a fi om cu coloană vertebrală.

A ieșit pe poarta televiziunii cu gândul să între într-un partid politic și a reușit, devenind chiar consilier al ministrului Sănătății. Aceasta a murit în reședința sa, unde sursele afirmă că s-au găsit și câțiva câini morți. Nu a mai răspuns la telefon, iar acest lucru i-a impacientat pe apropiați și pe cei de la minister.

Să-i fie sufletul primit în Ceruri.

ce-a rămas din ceaușei

"în Diverse/Din istoria României/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

 

îmi degenerează neuronii lângă aripa ta ruptă
și-mi savurez treptat privilegiile cu furculița să nu vă uit
compar râzând cozile de la magazin cu cele de la pâine
și ignoranța mea puerilă nu lasă loc lacrimilor să curgă
căci încă îți mai sângerează urechile la 160 decibeli revoluționari
și încă îți mai păstrezi banii sub saltea de parcă am avea un viitor de trăit

simt cutremurul a mii și mii de oameni când calc pe asfalt
și-mi tai degetul cu un cuțit de pâine să gust sacrificiul strămoșilor mei
când te aud plângând vreau doar să-i mulțumesc lui ceaușescu că te-ai născut
iar când mă uit la portretul elenei de deasupra patului îmi vine doar să
te rog mamă
nu te mai gândi la comunism

 

Autor: Dragoș-Ovidiu Măntoiu

România anului 1989 – o revoluție și o lovitură de stat (partea III)

"în Diverse/Din istoria României/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Am încheiat a doua parte din seria „România anului 1989 – o revoluție și o lovitură de stat” prin a trasa fuga lui Ceaușescu. Fugă începută în dimineața zilei de 22 decembrie 1989. Vom parcurge acum, împreună, ipoteze și opinii personale. Cu ce scop? Pentru a afla dacă a fost sau nu o lovitură de stat.
Până atunci mai discutăm câteva detalii, mai ales că o revoluție nu se încheie doar printr-un pocnet din degete. Au trecut ani și nu am învățat nimic din ceea ce se vedea a fi „sfârșitul epocii socialiste”.
De fapt, a fost trăgaciul declanșator pentru o situație deplorabilă… De la o țară respectată, cu cetățeni respectați, cu economia într-un tren ascendent și cu sportivii pe podiumul mondial și olimpic, România a devenit groapa de gunoi, importatoarea de ce aruncă celălalt și… una dintre cele mai prost famate țări din Europa.
Programarea morții lui Ceaușescu
După mitingul eșuat din 21 decembrie 1989, revoluția a cuprins și capitala țării, Bucureștiul. Au avut loc demonstrații împotriva regimului, la care forțele de ordine au răspuns cu represalii, inclusiv focuri de armă și rafale asupra manifestanților. Au fost uciși circa 50 de bucureșteni, rănind mai multe zeci, și arestând peste o mie de persoane.
În ciuda acestor represalii, populația Bucureștiului, mai ales muncitorii de pe marile platforme industriale, au reluat demonstrațiile a doua zi.
Au început să se adune cu sutele de mii pe străzile orașului, apoi în piața din fața clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Aici, după sinuciderea ministrului apărării, Vasile Milea, în jurul orei 9:30, ședința Comitetului Politic Executiv convocată nu a reușit să acționeze rapid și eficient. Noul ministru al apărării, Victor Atanasie Stănculescu s-a desolidarizat și el de cuplul dictatorial.
Găsiți drumul parcurs de Ceaușescu în partea a doua, dar revin la câteva detalii.
S-au îndreptat spre sediul miliției din oraș, care a fost între timp ocupat de revoluționari. Într-o mașină „radar” au fugit spre localitatea Rățoaia. Au stat ascunși lângă o pădure până la lăsarea întunericului, când au revenit la sediul Miliției Județene (ora 17:50). Aici soții Ceaușescu au fost arestați și percheziționați de revoluționarii conduși de Ilie Știrbescu.
Pentru că revoluționarii erau cuprinși de paranoia, la ordinul lui Ion Iliescu se scrie un decret de judecată într-un WC al Ministerului Apărării Naționale.
Iliescu s-a opus executării celor doi „preaiubiți ai poporului”. Însă generalul Stănculescu ar fi spus că retrage Armata din lupta pentru libertate, lăsându-l pe Ion Iliescu fără un fond militar, când România nu mai avea prea multe alternative.
Situația este prezentată puțin diferit în cartea „În sfârșit, adevărul…”. Aici Generalul Victor Atanasie Stănculescu se află în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, apărut în 2009 la editura RAO, în care generalul Stănculescu relatează că Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului Ceaușeștilor. Proces în legătură cu care Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu i-au cerut să-i suprime pe Elena și Nicolae Ceaușescu.
Procesul Ceaușeștilor
Aici găsim lucrul care poate îi doare cel mai tare pe români: Ceaușescu a fost judecat pe fugă. A fost împușcat în ziua de Crăciun și înmormântat imediat, apoi deshumat și tot așa. Sufletul tiranului neavând liniște, probabil, în Iad. Să vedem, totuși, cum s-a desfășurat…
Completul de judecată al Tribunalului militar, autointitulat „tribunal al poporului” a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa (președinte) și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir.
Grefierul era plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu. Deplasarea la Târgoviște a membrilor „Tribunalului Militar Excepțional” s-a făcut cu cinci elicoptere. Într-unul din elicoptere se aflau cele două prelate verzi, în care urmau să fie înfășurate cadavrele soților Ceaușescu!
Procesul a început pe 25 decembrie ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana din Târgoviște. Capetele de acuzare erau:
  • · Genocid – peste 60.000 victime;
  • · Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe, etc.
  • · Subminarea economiei naționale.
  • · Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
Din punct de vedere juridic, „procesul Ceaușescu” a avut loc prin încălcarea unor norme procesuale legale, și anume: lipsa unui act de sesizare și neînregistrarea acestui act, necomunicarea către inculpați a actului de sesizare, neefectuarea urmăririi penale și a expertizei psihiatrice în timpul urmăririi penale, nefixarea termenului de judecată, imposibilitatea alegerii apărătorilor, nerespectarea termenului de declarare a recursului și nejudecarea acestuia. Legile românești nu permiteau aplicarea pedepsei cu moartea la mai puțin de zece zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a verdictului.
Practic, cei care acuzau erau mai grav inculpați decât însuși inculpatul, nerespectând norme legale și umane.
Uciderea unui om în văzul întregii națiuni în ziua de Crăciun nu dă dovadă de empatie și maleabilitate, ci din contră. La scurt timp după execuție (ora 14:50), pe postul național de televiziune s-a citit comunicatul privind execuția soților Ceaușescu. Fragmente din filmarea cu procesul și finalul execuției au fost difuzate în aceeași zi la televiziunea națională.
Iar așa, în jurul orei 14:50, cei doi ceaușiști cad secerați de gloanțele parașutiștilor în curtea garnizoanei din Târgoviște.
După moartea celor doi, rafalele de gloanțe din București se răresc până la ultimul și se opresc vărsările de sânge de oameni nevinovați, însă un lucru este cert: Ceaușescu Elena și Ceaușescu Nicolae nu au fost omorâți, ci ridiculizați cu o moarte fără baze birocratice, democratice și juridice, în „România democratică”.
De ce ar fi fost o lovitură de stat?
Eu cred, până la prezentarea datelor oficiale, în 2039, că a fost și o lovitură de stat. Fundamentul a fost unul puternic revoluționar, însă asta nu schimbă cu nimic starea prin care a trecut România și ceea ce se cunoaște despre evenimentele de atunci.
Nu poate nimeni demola declarația lui Nicolae Militaru, cum că FSN ar fi existat cu 9-5 ani înainte de a avea loc revoluția și că Ceaușescu trebuia să moară la Bistrița, vânând urși, sau la Timiș, vânând fazani și mistreți.
Sau teoria frecventată că Mihail Gorbaciov i-a garantat lui Ceaușescu, într-o discuție interceptată de marina americană, că nu va apuca sărbătoarea Crăciunului. A apucat-o… dar nu de tot.
Nu prea pot spune multe de ce ar fi fost o lovitură de stat. Fiecare are liber arbitru în acest caz.
De altfel, dacă ați citit toate cele trei articole, sigur vă puteți face o adevărtă imagine asupra a tot ce a existat și ce s-a întâmplat, parcă, ieri…
În încheiere, doresc să mulțumesc, de asemenea, inițiatorilor și organizatorilor acestei mari… https://www.youtube.com/watch?v=xntDto5TX10
Trăiască România!

România anului 1989 – o revoluție și o lovitură de stat (partea II)

"în Diverse/Din istoria României/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
România anului 1989
Continui seria de articole despre Revoluția din decembrie 1989
În prima parte am prezentat cazurile de revolte, plecări din țară pe sub gardul de sârmă ghimpată a României Socialiste și cazul Timișoara. Caz unde au murit 52 de persoane și au fost arse 40 la crematoriul „Cenușa”. Am uitat să menționez: câteva persoane rănite sau chiar moarte au fost aruncate în Bega. Vă invit să lecturăm împreună partea a doua din „România anului 1989  – o revoluție și o lovitură de stat”.
De la Teheran în jos…
Nicolae Ceaușescu își respecta aliații… Chiar dacă părea cel mai înfumurat și mai arțăgos președinte socialist de la „masa roșie”
Disputele lui cu Gorbaciov, fruntea URSS-ului în acea vreme, probabil i-au adus sfârșitul. Însă această informație aș dori s-o discutăm în partea a treia, când revoluția va fi gata povestită și începem „Planul Lovitura de Stat”.
Între 18 și 20 decembrie, Nicolae Ceaușescu s-a deplasat la Teheran, capitala Iranului. Discuțiile sale au fost de natură economică. Aceste state arabe erau excelente „căutătoare” de țiței și producătoare de combustibil. Chiar dacă la Timișoara era dezastru și se omorau oamenii între ei, Ceaușescu nu și-a anulat întâlnirea cu liderul iranian, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani.

 

R.S.R.
Republica Socialistă România era acum pe mâinile femeii cu o clasă mai mult decât trenul (cred că v-ați prins deja că este vorba despre Elena Ceaușescu, și ale lui Manea Mănescu, doi impertinenți ce nu puteau să conducă vreodată statul. Chit că situația se înrăutățea în țară, că Ceaușescu se comporta diferit la Teheran și că la Timișoara cădeau copii și tineri secerați de gloanțe, Ilenușca ordonă să fie trasă la tipar o serie în „Scânteia” despre întâlnirea „istorică” pe care Nicolae a avut-o în Iran cu liderul de la Teheran.
Gargara cu apă fierbinte pe care o făceau toți cei din vârful statului nu a însemnat decât o răgușeală, nicidecum o schimbare în mai bine. Pe deasupra, Elena l-a mințit pe „marele cârmuitor”.
La întoarcere i s-au transmis lui Ceaușescu că la Timișoara au căzut nici mai mulți, nici mai puțini de 13 persoane. L-a contactat de urgență pe prim-ministrul de atunci, Dăscălescu, și acesta i-a confirmat adevărul: 52 de morți, bilanț crunt. 12 lipseau, așa că 40 au fost arși la crematoriu, iar cenușa lor a fost aruncată într-o gură de canal din Popești-Leordeni.

 

Recepție! Radio Europa Liberă!
Chit că nu sunteți amatori de istorie, tot ați auzit de la părinții voștri despre acest radio interzis de comuniști, total împotrivit socialismului și care împărțea idei democratice între români. Relatările părinților îmi prezintă acest radio ca o sursă de contact cu „afară”, singura, de altfel. Ba mai mult, îl ascultau de pe o frecvență extrem de fină, încet, să nu audă vreun securist că în acea casă se ascultă Radio Europa Liberă.
Alături de acest radio au fost Ion Rațiu, Eugen Ionescu, Vaile Flutzer și mulți alții. Chiar dacă nu s-au alăturat radio-ului, președinți de state importante au ieșit în fața camerelor să discute despre situația alarmantă din România, incriminând cuplul ceaușist. Astfel, personalități ale momentului precum Francois Mitterrand (președintele Franței), Alois Mock (ministrul de Externe a Austriei), William Waldgrave (ministru adjunct de Externe al Marii Britanii). și chiar Mihail Gorbaciov au condamnat situația din România și au pus-o în cârca celor doi
bravi conducători. 

 

Discursul antisovietic vs 21 decembrie 1989
Discursul din 21 decembrie a reprezentat o greșeală fatală pentru Nicolae Ceaușescu și pentru socialismul românesc. Ordinul căpeteniei, să se strângă oamenii în Piața Palatului (astăzi: Piața Revoluției). De fapt, acesta a ancorat vina mitingului pe bieții lui lingăi, însă el a venit cu propunerea, el a aplicat-o. Cu o seară înainte discuta cu Barbu Petrescu și îi spunea că vrea 100.000 de oameni pe puțin în Piață, pentru a-i aclama strălucitul intelect de bob de grâu.

 

Zis și făcut
Se organizează mitingul și aici, în piața în care Nea Nicu avea un succes incredibil în 1968. Când a ieșit la balcon și s-a declarat împotriva rușilor și a promis sprijin Cehoslovaciei (cu care avea încheiat un tratat: Tratatul de la Varșovia, unde semnatari erau și rușii), în cazul în care URSS va intra cu armata în teritoriul cehoslovac. De data asta a tras paiul scurt. S-a afundat în propriul lui rahat turcesc, dulce și amar în același timp.
Cadoul pentru diversioniști făcut de Ceaușescu a fost o cireașă pe coliva socialismului românesc. Dat fiind faptul că în țară, la Timișoara, Cluj, Arad, Sibiu sau Brașov deja se mișcau lucrurile – urma București, de unde se putea tăia capul balaurului.
Sediul CCR a devenit o fortăreață, iar pe 22 decembrie urma fuga Ceaușeștilor

 

Traseul fugii Ceaușeștilor:
· București – Snagov (cu elicopterul)
· Snagov – Sălcuța (cu același elicopter)
· Sălcuța – Produlești – Văcărești (renumita Dacie roșie)
· Văcărești – Combinatul de Oțeluri Speciale – Centrul de Plante (Dacie neagră)
· Centrul de Plante – Miliție – Ulmi – Ilfoveni – Racovița – Bucșani – Rățoaia (Dacie albă de Miliție)
· Rățoaia – Bucșani – Comișani – Ulmi – Miliție Târgoviște (aceeași Dacie albă de Miliție)
· Miliție – UM 01417 Târgoviște (ARO alb al securității)

· Tărgoviște – Boteni – București (transportul cadavrelor Ceaușeștilor cu elicopterul)


Autor: Cristian Raul Peterlin


România anului 1989 – o revoluție și o lovitură de stat (partea I)

"în Texte/Din istoria României/Diverse/Poezie și literatură" "de POV21"

Încerc prin acest articol să însumez ipoteze, concluzii și concepte care au trecut pe-ale vremii aripi. Haideți să povestim deschis despre Revoluția Română din anul 1989, într-un decembrie care a lăsat urme de gheare în fiecare îmbrățișare, cum spunea Nicu Covaci în cântecul „În umbra marelui URSS”-Phoenix. România anului 1989 – o revoluție și o lovitură de stat!

Așadar, discutăm despre două lucruri: o revoluție și o lovitură de stat.
Pentru o bază istorică mai largă, mă voi inspira din cartea „Sfârșitul Ceaușeștilor – să mori împușcat ca un animal sălbatic” de Grigore Cartianu.
Pe lângă faptul că aflasem în proporție de 70% informațiile pe care le prezintă autorul, am aflat și lucruri noi, exclusiviste, chiar. Nu îmi vine să cred nici acum, după o lună de la lecturare și după 30 de ani de democrație că Ceaușescului i se pregătea moartea sigură și înainte de reformistul Gorbaciov… Dar mai multe informații veți citi acum, în acest articol. Sper să pot continua cu alte două părți.
Înainte de a vă învita la propriu la o lectură sinceră, vreau să mai adaug că dacă nu am participat la Revoluție și nu am nici măcar 31 de ani să fi participat „în acte” la aceasta, nu înseamnă că nu pot vorbi despre ea.
Având o bază de informații, îmi doresc ca în scurt timp majoritatea persoanelor să cunoască purul adevăr. Acestea fiind spuse, vă invit să descoperim împreună tainele Revoluției.
Înainte de Timișoara
În 1983 s-a format o Rezistență militară împotriva regimului Ceaușescu. Era condusă (teoretic și practic) de Ion Iliescu, iar Comitetul Salvării Naționale (în 1989 devenit Frontul Salvării Naționale – FSN) exista încă din anii 1980-1985. O primă asasinare a lui Ceaușescu a avut loc în 1984. Aceasta a eșuat, printre complotiști aflându-se oameni de lângă sânul „iubitului conducător”. Apoi s-a stabilit ca Nicolae Ceaușescu, acest tiran ce a înfometat poporul român și a secătuit intelectualitatea pustiind cultura românească și implementând bezna minții, să fie atras ori la Bistrița, pentru a vâna urși, ori prin Timiș la vânătoare de fazani și mistreți.
Dacă ne ducem mai adânc în istoria comunistă, anul cutremurului din 1977 i-a rănit inima de smoală a dictatorului.
Minerii care lucrau până la epuizare de-a lungul Văii Jiului s-au revoltat împotriva lui Nicolae Revolta fiind înăbușită relativ greu de către forțele de represiune. O ipoteză formată de timp ne spune că minerii, reprezentând o forță de muncă impresionantă, au fost iertați. Li s-au adus răsplăți ce constau în alimente și bani, iar programul de lucru a fost scurtat prin decret. Răsplăți ce aveau ca scop evitarea unor astfel de probleme în rândul proletarilor.
Nu știu dacă ați aflat, dar… Cea mai mare gimnastă din toate timpurile, Nadia Comăneci, a fugit din țară când granițele erau de nepătruns.
Între timp, cei ce încercau să fugă erau bătuți, torturați, urmăriți, spionați și considerați ei fiind spioni, li se reduceau din plăți la locul de muncă etc. Se spune că a fost ajutată chiar de fiul dictatorului. El ar fi urmat să preia puterea la moartea „celui mai iubit din popor”. În 29 noiembrie 1989, Nadia a plecat în Statele Unite ale Americii și dusă a fost. Până în ziua de azi, Nadia Comăneci, singura cu cinci note de 10 la Olimpiadă (Montreal), locuiește pe continentul american.
Decembrie, Timișoara
Orașul în care a licărit pentru prima dată în România un felinar. Orașul în care a sunat pentru prima dată clinchetul de tramvai a fost „nucleul” Revoluției Române. Apropo… De ce încă îi spunem revoluție? Pentru că dosarele care ne vor arăta dacă a fost sau nu lovitură de stat vor fi publicate în anul 2039. Până atunci, zic, trebuie să fim ipocriți.
16 decembrie 1989: Începe la Timişoara revoluţia care avea să provoace căderea comunismului în România.
Mai mulţi credincioşi reformaţi din Timişoara demonstrează paşnic, în jurul catedralei reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătorești. Decizie prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului. Primii care au răspuns „sonor” au fost studenții din apropiere.
ora 16:00: Mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă pentru prima dată „Jos cu Ceauşescu!”. O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.
17 decembrie 1989: Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”. 
În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine.
De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”.
18 decembrie 1989: Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri. Un grup de 30 de tineri iese în faţa catedralei din Timişoara să repete colinde şi alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.
Operațiunea „Trandafirul
Are loc o şedinţă convocată de generalul Constantin Nuţă în urma căreia s-au stabilit condiţiile derulării operaţiunii „Trandafirul”, care a constat în transportarea a 43 de cadavre de la Timişoara la Bucureşti şi incinerarea lor, pentru a şterge urmele represiunii. Puteți vedea drama ecranizată regizată de Sergiu Nicolaescu numită „15”, un film ce surprinde această operațiune, fiind filmat la 15 ani de la căderea comunismului.
19 decembrie 1989: Armata și elelalte forțe nu au niciun succes în a opri manifestanții, iar aceștia ocupă centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei.
„Armata e cu noi!”
Orașul îngheață de-a dreptul, iar pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: “Armata e cu noi!”. Un număr de 43 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul „Cenuşa”.
20 decembrie 1989: Demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român (FDR), avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă.
Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei.
În jurul orei 11:00, generalul Ştefan Guşe ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare.
ora 13:00: coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei.
ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.
Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute” relatează Agerpres. Filmarea aici: https://www.youtube.com/watch?v=yievnVfOLKg

Închei prin a-l cita pe Ion Rațiu: „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”

Autor: Raul Peterlin


 

Ce a însemnat comunismul în istoria României?

"în Diverse/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

Comunismul doare. Ce a însemnat comunismul în istoria României? Acesta e o rană continuă, adâncă și deschisă. Încerci să o oprești, dar prea multe piedici ți se pun. Astfel, organismul devine incapabil să lupte cu bacteriile, praful și durerea carnală. Îmbătrânești pe zi ce trece și te simți tot mai neputincios.

Te întrebi când se va sfârși suferința. Te întrebi dacă va mai exista un viitor prosper, sigur și fericit pentru copiii tăi.

Te întrebi dacă anii de sacrificiu, jertfă și trudă vor scoate la iveală, într-un sfârșit, o țară împlinită. Te gândești la trecutul istoric glorios pe care străbunii tăi l-au trăit. Străbuni care aveau curaj și demnitate în fața morții, al pericolului și al propriului neam.

Tristețea celor din jurul tău te inhibă. Mulțumirea sufletească pe care ar fi trebuit să o ai pentru simplul fapt că trăiești și că ai familia aproape este mimată. Începi să te rogi lui Dumnezeu pentru zile mai bune, pentru putere și răbdare. Te culci flămând, abătut și sărac, dar ai o mică speranță că mâine durerea va fi mai suportabilă, mai puțin chinuitoare, iar medicii îți vor da vești bune.

Cum ai ajuns așa? Ai fost omul potrivit în locul nepotrivit.

Utopia a învins în cele din urmă, iar comunismul venit din exterior s-a instalat mai repede decât te-ai fi așteptat. Experimentul propus de Marx și Engels deja începuse, iar obiectele de lucru erau chiar oamenii. Oameni deveniți mai apoi marionetele sistemului politic. Ierarhia valorilor morale de până atunci se dorea distrusă, răul nu mai cunoștea limite, fiind prezent peste tot și introdus chiar și în sufletele nepătate până atunci ale omenirii. Planul de extindere și putere al lui Stalin invadase teritoriul românesc. Partidul Bolșevic, aflat atunci la conducere în U.R.S.S. reușise să implementeze în mentalitatea politicienilor ideea disciplinei autoritare.

Comunismul promitea rezolvarea tuturor problemelor societății.

Propunea adevărata cale spre succes având, de fapt, o strategie ascunsă, a transformării totale a omului în individ. Fără milă și cu interese bine definite, Uniunea Sovietică se infiltra ușor în mediul politic prin comuniști români care gândeau și simțeau în spiritul Rusiei.

În viziunea mea, naționalismul era anulat de către imperialism, iar dragostea și datoria față de propria țară erau uitate și trădate.

Cred că lipsa cunoștințelor și a educației a favorizat, însă, demersul și evoluția experimentului comunist. Acest lucru a însemnat o victorie glorioasă pentru susținătorii acestei ideologii.

Printre personalitățile care au marcat această perioadă se numără, în primul rând, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Președintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Române. Colectivizarea efectuată în timpul conducerii lui Dej a presupus o injustiție față de proprietarii pământurilor agricole, care își munceau și își câștigau existența în mod corect și modest. Forțați de împrejmurări, aceștia erau siliți să renunțe la singura lor sursă de venit, care urma ulterior să ajungă în proprietatea statului.

O altă acțiune a regimului, nejustificată din punctul meu de vedere, a fost aceea de a aplica măsuri de represiune celor care nu doresc să-și abandoneze pământul.

Se încerca o „reeducare” a copiilor chiaburilor (căci așa se numeau cei care se opuneau acestei măsuri) prin care erau acuzați de sabotaj. Nu li se permitea șansa de a se înscrie la licee sau facultăți și chiar erau discriminați din toate unghiurile. În egală măsură, un alt gest fără temei a fost acela de a elimina celelalte partide politice, dar și monarhia din viața politică a românilor.

Abdicarea forțată a Regelui Mihai a însemnat o mare șansă pierdută a României. O șansă de a-și recâștiga adevărata valoare și identitate națională.

În al doilea rând, următorul conducător, protejatul lui Dej, era Nicolae Ceaușescu. Om politic vulcanic și însetat de putere, el se lasă remarcat prin faptele sale duse la extrem. Decretul numărul 770 din 1966 a fost una dintre primele legi adoptate în cursul guvernării lui, prin care se interziceau avorturile. Practica ei a dus la pierderi umane uriașe. S-au înregistrat 9.452 de femei decedate în urma încercărilor de a naște singure și fără ajutor medical.

Astfel, elementul cel mai intim al vieții umane era și el dirijat de partidul politic.

În viziunea mea, această hotărâre prin care statul intervenea fără drept uman în viața personală a oamenilor a fost una inadmisibilă, aș putea zice chiar opusă valorilor morale și etice. Unele dintre deciziile din cadrul familiei erau luate de partid. Dreptul de a-ți decide singur soarta nu exista.

Începând cu anii ’70, Ceaușescu a rupt total contactul cu liberalizarea, implicit cu realitatea. Când a preluat manifestările culturale din China și Coreea a impus cultul personalității, prin care imaginea sa era idolatrizată, prezentă în școli, prin intermediul manualelor și în spectacole organizate special pentru acesta.

Mai mult decât atât, el obliga scriitori să publice lucrări despre contribuția sa importantă în realizările unei Românii mari și bogate.

Astfel reducând accesul la libertatea de exprimare și de informare. Copiii erau îndoctrinați să se supună acțiunilor partidului și să creadă în imaginea falsă a regimului. Securitatea nu numai că îi urmărea pe cei care aveau opinii diferite, ci îi și umilea și șantaja până la dezumanizare. Se practica violența fizică, abuzurile fiind la ordinea zilei, respectiv actele de hărțuire a căror metode erau diabolice și de nedescris. Relațiile din familie erau distruse şi înșelate, deoarece Securitatea aplica sancțiuni drastice pentru a recunoaște faptele celor bănuiți de trădare națională.

Sunt de părere că duritatea cu care această instituție omora și abuza populația determina frică și coșmaruri în rândul oamenilor.

Astfel erau determinaţi să se distanțeze de prieteni, rude sau alte persoane care ar fi putut deveni informatori și colaboratori ai regimului. Omul se schimba într-o fiinţă izolată, ascunsă şi temătoare, preocupată de vorbele și interpretările celor din jur.

În al treilea rând, dorind un stat laic, comunismul a rupt legătura chiar şi cu Biserica Ortodoxă. Cele două se aflau într-o stare de opoziţie. O mulţime de biserici au fost dărâmate. Sărbătorile religioase erau lăsate în urmă, iar preoţii au fost închişi şi izolaţi de mediul lor.

Oamenii politici comunişti făceau tot posibilul pentru a suprima contactul uman de cel divin.

Consider că dragostea și credința față de Dumnezeu însemna un pericol pentru comuniști, în măsura în care ei se voiau singurii atotputernici ai lumii. Dintr-un exces de egoism și ambiție, nu acceptau apropierea dintre oameni și biserică. Motivul? Pentru a nu se cultiva și afla adevărul, făcând diferența dintre bine și rău cu ajutorul clericilor. Îi admir pe cei care, cu dezamăgire în suflet, se rugau pe ascuns. Se rugau în condiții neplăcute și neprielnice nevoilor lor, cu o mare iubire față de Dumnezeu și de Aproape. În ciuda nedreptății și a torturilor la care au fost umiliți numeroși preoți, aceștia au iertat vinovații. S-au smerit în numele credinței.

În concluzie, regimul comunist a însemnat o îndepărtare a caracterelor umane, a elementelor specifice naționale. A fost doar o copie a eșecului rus ce s-a propus a fi unul grandios.

Acest insucces al experimentului proiectat de Marx și Engels, aplicat în România, a lăsat cicatrici greu de ascuns în rândul oamenilor care au trăit și au îndurat vremuri de mare cumpănă.

Așadar, politica dusă în intervalul de timp 1945-1989 în țara noastră a necesitat înlăturarea cu orice preț a regimul printr-o cunoscută revoluție violentă, urmată de executarea celor doi conducători comuniști, Nicolae și Elena Ceaușescu.


Autor: Andreea-Ștefania Avram


Milenialii – generația spiritului revoluționar și a toleranței

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
milenialii

Milenialii (persoane cu vârsta cuprinsă între 0 și 35 de ani) sau copiii Diavolului – nicio diferență în accepțiunea socială curentă. Etichetați ca leneși consumatori de resurse economice și pângăritori de virtuți culturale, cu toții suntem traumatizați de tendința persoanelor din afara acestei generații de a ne judeca nemeritat de aspru și de tranșant față de toate erorile noastre.

Această mentalitate este rezultatul uneia dintre cele mai mari probleme socio-economice pe care le-a cunoscut omenirea: războiul.

Supraviețuitorii celor două Războaie Mondiale sunt cei care au fost obligați să reconstruiască societatea în urma lor. Au refăcut vieți. Au refăcut familii. Au refăcut case și au ridicat monumente. Toate acestea au fost, însă, bazate pe durerile și frustrările – traumele – cauzate de pierderile de vieți și de ororile masacrelor inutile.

Prin urmare, deși cu bune intenții, construcțiile lor sociale sunt fundamentate pe frici generate de războaie. Nu avem voie să uităm cum secolul XX este marcat de sclavie, tortură, violență, imoralitate, manipulare și desfrânare. Acestea au alimentat o omenire însetată și înfometată de chin. Înfricoșător e că acestea au stârnit o explozie economico-demografică fantastică.

Această analiză a avut ca scop să explice de ce persoanele de peste 60 de ani sunt, în general, mofluze și inadaptabile. Noi în România am avut, însă, o problemă și mai mare – Comunismul.

Dictatura comunistă, mai ales cenzura și strictețea ei, sunt cauzele fundamentale pentru care România este atât de înapoiată social. Foametea, lipsa de alimente și bunuri de bază, alături de cele anterior menționate, pictează circumstanțele perfecte în care un popor subjugat își poate cultiva cea mai urâtă adaptare psihologică:

Auto-îndreptățirea

Aceasta este boala celor născuți în anii 60’, 70’ și 80’, cei care erau în floarea vârstei la momentul căderii Comunismului și a Revoluției. Aceștia sunt cei care cred că dacă au suferit câinește, li se cuvine totul. Adevărul, dragi cititori, este că nimănui nu i se cuvine nimic. Pentru tot ceea ce primim trebuie să lucrăm.

Iubirea se răsplătește cu iubire, munca se răsplătește cu recunoștiință și muncă, etc. Persoanele care cred că suferința le aduce vreun privilegiu înaintea noastră sunt și cei care, odată ajunși la vârsta pensionării, consideră că milenialii au datoria de a-i îngriji din banii noștri și din truda noastră. Logica lor nu este neapărat incorectă.

Se presupune că noi suntem mai liberi ca ei.

Avem mai multe posibilități. Locurile de muncă sunt, teoretic, mai multe și mai bine plătite. Noi suntem tineri și putem înghiți orice pentru că încă suntem adaptabili. Realitatea e că nimic din acestea nu e fezabil sau real.

Nu avem venituri așa mari, nu suntem noi așa mulți (natalitatea încă fiind negativă). Criteriile de selecție pentru locuri de muncă sunt din ce în ce mai stricte. Am pierdut aproape integral partea practică a meseriilor – toți se vor manageri și, chiar ei ne pun bețe în roate prin deciziile pe care le iau.

Însă, din păcate, e chiar vina lor. E vina lor că s-au spălat pe mâini de orice responsabilitate morală, e vina lor că au lăsat țara să fie preluată de corupție și mâncată de vie de hoți și de analfabeți. E vina lor că economia nu duduie și că taxele cresc, iar salariile scad. E vina lor că, în loc să ia decizii, au stat deoparte ca să își lingă rănile. E vina lor că educația nu mai e prioritară.

E ușor să ai pretenții de la cei lângă care nu lupți.

Nu te costă nimic să spui că soldații noștri, oamenii de rând care luptă zilnic pe fronturile supraviețuirii, în loc să își trăiască tinerețea, trag nebunește ca să își protejeze drepturile de bază și ca să susțină o clasă socială, fundamental auto-îndreptățită, care crede că milenialii sunt o pacoste pe fața pământului și că aceștia risipesc materia primă pe care ei au adunat-o cu durere, sudoare și chin.

Este fals, pentru că noi încercăm să ne arătăm recunoștința fără măcar să avem posibilitatea reală de a o face. Că mulți nu fac nimic este o consecință a faptului că ei au lăsat țara să decadă. Când fac judecăți de valoare și zic că milenialii sunt leneși și nerecunoscători, omit faptul că tinerii sunt oglinda părinților lor. Ei se dezic de orice responsabilitate și așteaptă ca noi să salvăm țara pe care ei au eșuat să o protejeze.

Și o vom face, dar nu pentru ei; o vom face pentru noi.

O vom face pentru că Dumnezeu ne-a dat o țară absolut superbă care, cu efort, ar putea deveni Perla Europei. Ar fi sub demnitatea noastră ca oameni să o lăsăm să se piardă cu totul. Viitorul este în mâinile noastre.

Schimbarea suntem noi înșine!

Derulează înapoi