Tag archive

bunici

75 de ani de la eliberare: un lagăr, o poveste, o durere

"în Din istoria României" "de POV21"

„Să fie pace în lume!”, așa spune un vechi cântec evreiesc

Acesta este și îndemnul poporului trecut prin lagărele de concentrare, supus chinului de a nu ajunge niciodată acasă. Iar mulți dintre ei au murit cu speranța că tot chinul ce nu-și are niciun rost se va opri. Speranța că nu se va opri doar pentru ei, ci pentru toți. 75 de ani de la eliberare înseamnă o poveste, un lagăr și o durere… 

Astăzi, în urma lor nu au mai rămas decât cimitirele și fostele clădiri în care, cu zeci de ani în urmă, locuiau evreii. Orașe care și-au pierdut mai mult de o treime din locuitori, familii despărțite pentru veșnicie și multă durere. Prea puțin cunoaștem despre exterminarea acestui popor din localitățile românești, despre goana lor continuă pentru salvare și masacrele inițiate împotriva lor.

Între 27 și 29 iunie 1941, peste 13 mii de evrei au fost uciși în Iași, din comanda mareșalului Ion Antonescu și susținut de autoritățile locale.

Vechiul cimitir evreiesc din Iași, cel mai vechi din Țările Române, a fost distrus complet de către legionari. Din pietrele lor funerare s-au pavat drumuri, iar osemintele lor au fost aruncate într-o groapă comună. În cei trei ani de conducere legionară de după începerea Operațiunii Barbarossa (n.red. Operațiune militară a statelor din Axa Berlin-Roma-Tokio îndreptată împotriva Uniunii Sovietice; 22 iunie 1941) până pe 23 august 1944 (n.red. Data la care România schimbă taberele, iar guvernul Antonescu este demis din ordinul Regelui Mihai), peste 160 de mii de evrei din Bucovina, Moldova, Muntenia și Transilvania au fost deportați în lagărul de concentrare din Transnistria.

20 de mii dintre ei au murit pe drum din cauza condițiilor inumane

Astfel de politici se regăseau în toate statele de extremă-dreapta, naționalist-socialiste, astfel încât, la finalul războiului, numărul evreilor uciși este aberant: peste 8 milioane au fost uciși de către conducerile naționaliste, inclusiv din statele ocupate: Franța, Polonia, Danemarca, Țările de Jos, regiunile sovietice cucerite în perioada războiului…

La 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și, evident, al asupririi populației evreiești, ne amintim prea rar și, poate, prea superficial de suferința celor ce nu trebuiau să sufere, de moartea celor ce nu trebuiau să moară atunci, de durerea pe care urmașii lor nu trebuiau să o poarte vreodată în lume… Astăzi, 27 ianuarie, nu putem decât să-i amintim pe acei oameni ziditori de orașe, comercianți ori simpli țărani, fără de care România nu ar fi crescut niciodată astfel.

Astăzi ne amintim de ei. Evreii a căror viață, lume s-a oprit fără vreun motiv adevărat. S-a oprit din cauza unor interese barbare, ale unor conducători jalnici.

Tot astăzi vom vărsa o lacrimă pentru acei oameni ce puteau să ne fie bunici, străbunici. Astfel ne vom aminti de ei.


Autor: Petrașcu Alexandru


 

Sacrificiul, formula fraierului?

"în Texte" "de POV21"

De ce a ajuns sacrificiul o formulă pentru a fi luat mai rapid de fraier? Sacrifică-te primul, nu ajuta simplu, ce dacă primești pe urmă doar depreciere. Sacrificiul înseamnă să fii om!

Ne sacrificăm pentru multe lucruri, chiar dacă suntem uneori rezervați în acțiuni de circumstanțe care ne înconjoară. Trecem peste și ne punem pe treabă. Situațiile în care ne sacrificăm sunt extrem de variate.

Nu de multe ori mi s-a întâmplat să confund sacrificiul cu simplul ajutor necesar doar pe jumătate, iar asta înseamnă că termenul de sacrificiu nu ne este imprimat în genă, ci ne este băgat într-un sertar prăfuit din cap, de care uităm destul de repede.

„A urca înseamnă a te sacrifica. Orice culme e severă”- Victor Hugo

Sacrificiul adevărat este atunci când facem lucruri mari și ne e lehamite să se afle că noi suntem cei care am început acel lucru. Sacrificiu înseamnă umanitate, înseamnă simțământ, înseamnă iubire.

Sunt sătul de reclame care pun oameni în posturi bune, doar pentru că au ajutat pe cineva. Să nu uităm că pentru copiii din Africa nu se donează nimic, iar în 48 de ore s-au strâns pentru Catedrala Notre Dame peste 800.000.000 euro. Acolo nu a fost sacrificiu, a fost un ajutor necesar, dar care nu se acordă unde e chiar indispensabil.

Ne dorim să ne sacrificăm, dar aripile ne sunt imediat tăiate din motive des întâlnite în actuala societate – banii și materia. Când spargem barierele astea suntem adevărate statui ale sacrificiului.

Avem un exemplu de sacrificiu etern. Iisus s-a sacrificat pentru o întreagă omenire, luând asupra-și toate păcatele. Așa ne spune Biblia, una dintre cele mai vechi scrieri de pe Pământ. Acolo s-a arătat cu adevărat un exemplu complex de iubire, înțelegere, ajutor (că tot vorbeam de el) și într-un cuvănt – sacrificiu.

Noi cu ce ne sacrificăm? Până acum, exemplele noastre de piedestale ale sacrificiului au fost și sunt (în cazuri fericite) părinții. Cât de dulce e să vezi o mamă împărțind o plăcintă aburindă celor doi copii ce-o urmează prin parc! Ce frumos este să vezi un tată învățându-și copilul să meargă pe bicicletă!

Avem multe exemple de sacrificiu în jurul nostru și, totuși, ne limităm. Poate ne stă în fire, că suntem generația mai cu „bube” care vrea o schimbare și nu-și mai dorește banalitatea în fruntea utilului. Dar… eu nu cred asta. Suntem mult mai competenți decât multe generații care au trăit sub frică și război. Suntem Generația X!

Ni se pare ciudat, dar pentru noi se fac extrem de multe sacrificii. Știi, bunicul tău care vine des pe la tine să se joace cărți sau te roagă să te plimbi cu el, probabil are o durere teribilă de oase (influența bătrâneții). Se sacrifică și rabdă cât poate să stea cu nepotul său iubit sau nepoata. Pe el îl întinerește zâmbetul copilului din față și îl face să uite că ceva îl doare.

Alții se sacrifică pentru tine. Chiar acum cineva face un sacrificiu să stai la căldură, să citești articolul ăsta, să nu ai lipsuri care pentru alții par mofturi. Dacă e așa, spune-mi sincer. Tu când începi să te sacrifici?

Derulează înapoi