Tag archive

artă

Vreau să te pictez

"în Poezie și literatură" "de POV21"
să te pictez

Aș vrea să te pictez pe sticlă

Și, fața ta atât de mică,

Să o fac în ceară.

Să te topești la vară și să te adun în palme.

Să te pot modela, după inima mea.

Ochii… aș pune verdele oceanului misterios,

Iar gura, aș face un semn mic, să nu poată spune ceva.

Să tacă, fără povești, fără minciună.

Gândurile tale… cum aș putea să le așez?

Sunt atât de încâlcite, ca o claie de fân.

Dar inima….

Inima alături, în colțul desenului.

Tu nu ai inimă;

Ai pierdut-o demult în lume.

Știu! Mâinile, ți le-aș picta frumos.

Ca ele să mă cuprindă, așa cum știu ele,

Tandru și duios.

Și, știi… aș parfuma desenul

Așa cum miroși tu și eu a tine!


Autor: Elena Rusu

Geniile artei plastice – Secolul XX (Partea II)

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Secolul XX
Înrudită cu vinul și istoria, arta este unul dintre domeniile care pun preț pe teancurile de calendare.Cu cât o operă este mai greu de restaurat și îngrijit, cu atât parcă poți cere mai mult la ,,piață’’ pe ea. Cu toate acestea, geniile rămân genii – vor ieși în evidență în ciuda cifrelor inflexibile.
Trebuie menționat că anii nu sunt singurul criteriu valid când apreciem valoarea unei lucrări. Tehnica, subiectul, povestea, faima, sau chiar numele pământului de sub șevalet nu trebuie neglijate. De această dată, însă, vom pune accentul pe genii- oamenii ascunși în spatele nopților nedormite, prizonieri ale propriilor gânduri.
O familie frumoasă: renascentiștii au creat omul, iar artiștii moderni i-au conferit personalitate.
În acest articol, vom face cunoștință cu rebelii familiei- artiștii moderni.
Secolul XX poate fi redus la un singur cuvânt – mult: mult potențial, multe idei, multe piedici și încercări. Un astfel de obstacol va fi subtilul stereotip al artistului pauper, promovat de unele regimuri totalitare, care încearcă să reducă importanța, însemnătatea acestui domeniu. Indiferent unde și- au fixat șevaletul, indiferent de sursa inspirației, artiștii încearcă să se facă remarcați sau ba dimpotrivă.

Pionieri și reformatori – genii ale artei plastice în secolul XX

În a doua categorie se regăsește Edvard Munch, opere ale căruia au fost catalogate în anii 30 drept ,,artă degenerată’’. De către cine? Dumnezeul picturii, rasismului și adoratorul lui Nietzsche, care nu a considerat că merită să fie expus în muzee, înecându-l în incertitudine. Munch era înfricoșat că naziștii o să-i bată-n ușă, confiscându-i munca. Din fericire, această situație a rămas la stadiul de ipoteză.
Munch – pesimist, simbolist și veșnic plimbăreț – transpune sentimentele pe pânză printr-o expresivitate abstractă (care nu se supunea standardului tradiționalist, glorios impus de regim). Majoritatea operelor sale au în vedere omul și relațiile sale. O caracteristică tipică lui o reprezintă faptul că accentul cade nu atât pe personaj, ci pe universul care îl înconjoară, disperându-l. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Țipătul.

Secolul XX

(Țipătul)

Henri Matisse este principalul reprezentant al fovismului, prima mișcare în pictură în secolul XX pornită în Franța. Volumul este neglijat, venerându- se planeitatea. Astfel, o bună parte a lucrărilor sale arată de parcă ar fi pictate de un copil de 11 ani, plictisit în ora de desen. Câteva lucrări ale lui ar fi: Dansul, Bucuria de a trăi și Atelierul Roșu.

Secolul XX

(Atelierul Roșu)

Pablo Picasso este nu doar o legendă a secolului al XX-lea, ci o emblemă a artei. Aflându-se mereu în mișcare, experimentând stiluri, el a devenit părintele cubismului. Nu s-a limitat la o pânză și niște culori, introducând colaje, cărți de joc, metal și alte elemente în operele sale. Posteritatea a reținut pasiunea lui pentru forme geometrice, demonstrată în Guernica, Domnișoarele din Avignon sau Fotoliul roșu.

Secolul XX

(Guernica)

Mihail Larionov, fondator și conducător al avangardei ruse, a pus bazele rayonismului alături de soția sa, Natalia Gontcharova. Acest curent presupune construirea unei ,,a patra dimensiuni, în afara spațiului și a timpului’’(Larionov, Manifestul rayonismului) prin folosirea unor raze de culoare-lumină. Se optează în favoarea culorilor primare. Titlurile operelor sale rayoniste includ numele mișcării: Rayonism în albastru, Rayonismul roșu, Portretele rayoniste ale lui Tatlin.

Secolul XX

(Rayonismul roșu)

Visili Kadinsky este perceput de mulți critici drept pionier al abstracționismului, fiind primul ei teoretician, ceea ce nu este de mirare: omul știa să vorbească.
,,Lupta sunetelor, echilibru pierdut, <<principiu>> răsturnat, bubuit inopinat de tobe, întrebări uriașe, aspirații fără scop vizibil, impulsuri în aparență incoerente, lanțuri rupte, legături frânte reînnodate într-una singură, constraste și contradicții, iată care este armonia noastră’’ (Kadinsky, Despre spiritual în artă, 1911). Își propune să descompună arta, observându-se un liricism.

Secolul XX

(În gri)

Salvador Dalí este un reprezentant de seamă al suprarealismului, unul ireal, iluzoriu. Excentric și însetat de recunoaștere, acesta a trăit ca să șocheze – mustăcioara, metoda sa paranoico – critică, detalii ,,scandaloase’’ în lucrări (Jocul lugubru) și lista continuă la nesfârșit. Pasionat de psihologie, a abordat mai multe teme agresive (putrefacții, erotice), integrând grotescul în artă.

Secolul XX

(Jocul Lugubru)

Jackson Pollock este o oarecare interpretare a idealului capitalist – deși a trăit o mare parte din viața lui în sărăcie, în ziua de azi, lucrările lui ating prețuri inimaginabile. De exemplu, cea mai scumpă lucrare a sa, No 5, 1948, a fost vândută la prețul de aprox. 150 milioane de dolari în anul 2006.
Constatând că fotografia a furat rolul artei de a înrăma realitatea, Pollock a decis să abandoneze totul – în afara culorii.

Secolul XX

(No 5, 1948)

Renașterea și secolul XX se întâlnesc
În afara revoluțiilor sensibilității și ale realității, aceste perioade s- au aflat față în față de nenumărate ori. Mă voi rezuma la un singur exemplu – furtul Monalisei din 1911. Într- o zi de vară, Vincenzo Preuggia, un fost angajat al Luvrului, a hotărât că vrea să facă niște bănuți. Prin urmare, scoate portretul la plimbare. În Franța era haos – ce, cine, când, cum? Fie confuzi, fie atotștiutori, francezii au dat zadarnic vina unii pe alții. Nici Picasso nu a scăpat de acest joc de-a prinselea, fiind cercetat.

Peste 2 ani, încercând să vândă lucrarea, este prins. Convingând italienii că, în inimioara lui, el a visat doar la interesul patriei, reușește să fie apărat de unul dintre cei mai buni avocați italieni. A stat în cușcă 7 luni. Surse (CNN, 2013; Time, 2007)

Bibliografie: Mișcări artistice în pictură, Enciclopedia RAO 2007; Wikipedia – Edvard Munch.

De ce Picasso a fost un geniu revoluționar

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Picasso

Fiecare persoană are un idol sau o personalitate care îl inspiră. De ce Pablo Picasso a ajuns o imagine demnă de urmat pentru mine?

M-am regăsit atât de mult în ceea ce a făcut încât am început să studiez cât mai multe despre el. Dădusem de un citat:

Când eram mic mama mi-a spus: „Dacă te duci în armată, vei deveni general. Dacă te duci la seminarul teologic, vei deveni Papă.” În schimb am devenit artist şi sunt Picasso.

Era o reflexie pentru mine. Cred că pentru orice copil care visează să fie scriitor, pictor sau orice fel de artist Picasso poate fi un zid de sprijin pentru tot ceea ce înseamnă ambiție și motivație. Și știm cu toții cât de multă susținere au tinerii artiști și cât de bine venite sunt acestea pe drumul pe care am ales să-l urmăm.

Picasso nu a stagnat, din punct de vedere al domeniilor artistice, încercând tot ce i-a rezervat talentul său înnăscut

Și când m-am documentat despre ramurile pe care le-a pătruns cu voință de cunoaștere și curiozitate a fost o lecție pentru mine. Chiar dacă era evident că se pricepe la pictură acesta nu a vrut să se oprească acolo. A fost un artist complex. Picasso nu s-a putut mulțumi în viață cu un singur rol. Este incredibil faptul că Pablo Picasso a avut aproximativ 80 de ani de activitate artistică, în care a reușit să creeze multe opere de artă în pictură, sculptură, poezie, desen etc.. Oricum, trebuie menționat faptul că a avut prima expoziție la varsta de doar 13 ani.

Că veni vorba de poezie, această poezie m-a fascinat:

„I walk a lonely road, the one and only one I’ve ever known.
I don’t know where it goes, but I keep walking on and on.
I walked the lonely and un trodden road for I was walking on the bridge
of the broken dreams.
I don’t know what the world is fighting for or why iam being insticated.
It’s for this that I walk this lonely road for I wish to be
ALONE!
So I’am breaking up, breakin’ up. […]”.

Eu, cel puțin, cred că Picasso vrea să transmită ideea de însingurare, dar nu cea bacoviană. O singurătate personală, chiar egoista, pe un drum necunoscut. Lumea se luptă, dar nu știe pentru ce. Acest eu liric preferă să se îndepărteze de valorile greșite și nejustificate lumești, croindu-și singur propria cale pe drumul vieții, putându-se observa chiar și în opera sa plastică. A plecat de la desene și picturi realiste și a ajuns la unele abstracte, descompuse și ambigue. Ciudat este că acesta exprimă singurătatea în poezie, dar niciodată în picturi. Probabil pentru a fi el stăpânul creației, ci nu invers, în cazul pasiunii sale prime: pictura.

Dacă vreți să citiți mai multe poeme de Pablo Picasso, la Cărturești găsiți prima antologie de versuri a sa, tradusă în limba română.

Vezi pretul la Carturesti

Un mic lucru foarte special la Picasso a fost că acesta nu a rostit prima dată cuvâtul mamă, dar nici tată ci… creion.

Pablo Picasso a fost un reprezentant al curentului artistic modern, cubismul. Acesta, împreună cu Georges Braque, sunt considerați a fi inițiatorii acestui curent, tocmai prin picturile excentrice și de impact, perspectiva acestora aflâdu-se tocmai în Renaștere

Dacă vreți să aflați mult mai multe despre Renaștere, dați click aici!

Cu toate acestea, pe lângă stilul său revoluționar, arhicunoscut în tot secolul al douazecelea, dar și în prezent, Picasso a fost cunoscut și pentru viața sa personală, ușor controversată

Acesta avusese 3 soții: Olga Khokhlova, Françoise Gilot și Jacqueline Roque, dar și alte femei iubite, precum Fernande Olivier, Marie-Thérèse Walter sau Dora Maar. De asemenea, în anul 1944, octombrie, intră în Partidul Comunist Francez, stârnind o sumedenie de controverse. Înfuriat că în lume se specula cum că ar fi spus cum că „arta și politica nu au nimic în comun”, acesta a replicat pentru revista „Les Lettres Françaises”: „Ce credeți că e un artist? Un imbecil care are doar ochi de pictor, urechi de muzician sau o liră la fiecare etaj al inimii…? Din contră, el este și o ființă politică, mereu atentă la evenimentele mondiale neplăcute, febrile sau favorabile, modelându-se pe sine în imaginea lor”, conform europalibera.org

Genialitatea sa a marcat un întreg secol și a reinventat arta. Cert este că încă este foarte cunoscut peste tot pe glob. Nu contează câte prenume avea sau ce tablouri a pictat. Lumii, când aude de Picasso, îi vine în minte un singur lucru: pictura, iar asta este genialitatea. Să te remarci prin pasiunea ta cea dintâi, indiferent de domeniu. Trebuie să învățăm ceva din asta, mai exact că putem muta munții din loc prin pasiune, muncă și dedicare. Trebuie doar să descoperim unde strălucim. Tu cum ai schimba lumea?

Autori: Alexandru Cojocariu și Lorena Moldovan

Paleta

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Paleta

De ce-au trebuit spontan
să moară pentru suprimare, arta
în 1916, atât Tristan,
Duchamp, cu râșniță-i de ciocolată?

Au născut din ei cultura
Dadaismul lor industrial,
Dada, nonsensul și natura,
Un asamblaj ornamental.

A descris Kandinsky al lor sicriu
în verdele-i pustiu, sau în cenușiu
ce-au vrut să însemne prin
un apogeu sau un declin?

Dar Dumnezeu deja murise
Înainte de 1930
Înainte de Grune Spitze
Și-ale lui linii reci.

Spânzurat de o idee
Un hieroglif animat
Și-n Milieu Accompagne
După tranzit, viața a-ncetat.

Drawing tips: Cum să construiești și să hașurezi un ochi uman

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
ochi uman

Expresivitatea ochiului definitivează cel mai bine trăsăturile faciale ale unei persoane, precum și exprimarea diferitelor stări (bucurie, furie, tristețe etc.). Detaliile joacă un rol esențial. Cel mai mult, de când desenez eu, mi-a plăcut să reprezint ochii, poate pentru că prin ei se transmite cel mai bine un mesaj, așa că am ales să vă învăț să desenați un ochi uman.

Privitorii se uită prima dată acolo, fiindcă transmite emoție. Vreau să împărtășesc cu voi cam cum stă treaba cu ei. Înainte de toate, trebuie să învățăm să-i construim și să redăm hașura, după care vorbim și pe alte exemple, dar le luăm treptat.

Orice parte anatomică a corpului, pentru a ușura procesul de învățare și mai ales de construcție, se schițează prin forme geometrice respectând proporțiile anatomice ale părții respective. Acestea fiind scrise, să întrăm în teorie.

Primul pas va fi plasarea ochilor în cadrul capului.

În majoritatea cazurilor se aplică următoarea regulă: dacă împărțim în 3 părți, aproximativ egale, distanța dintre axa sprâncenelor și partea inferioară a nasului, cu ajutorul a două linii imaginare, linia din partea superioară va fi axa ochilor, adică acolo o să fie poziționați ochii. (capul, de asemenea, poate fi împărțit în 3 părți egale).

ochi uman 1

Dacă privim frontal un cap, distanța dintre ochi este egală cu lățimea unuia dintre ei.

ochi uman 2

Zonele aflate în lateralul ochilor au aproximativ lungimea unui ochi. Deși nu este regulă strictă, lățimea capului uman corespunde cu lățimea a cinci ochi (pe axa lor).

Acum haide să vorbim despre forma ochiului.

Aici se produc cele mai multe erori. În cazul celor mai multe desene, ochiul are forma unui sâmbure (adică linii simetrice). De fapt, conturul său este al unui romb neregulat, iar pleoapa superioară este mult mai pronunțată decât cea inferioară.

ochi uman 3

(romb neregulat)             (formă de sâmbure)

O altă greșeală destul de întâlnită este legată de iris.

Partea superioară și vizibilă a irisului nu este desenată ca parte inferioară (singurul caz în care ochii se desenează așa este când dorim să redăm sentimentul de spaimă sau mirare foarte puternică). Partea superioară a irisului este acoperită de pleoapa superioară, pe când partea inferioară atinge ușor pleoapa inferioară. (uitați-vă la exemplele desenate mai jos).

De asemenea, irisul, privit frontal, are forma unui cerc. Dacă schimbăm unghiul din care privim, el devine din ce în mai oval.

ochi uman 4

Sprâncenele trebuie să se afle la locul lor.

Dacă ne privim proprii ochi, observăm că ele se află deasupra marginii orbitelor. Dacă le desenăm prea aproape de ochi va părea că se găsesc sub marginea orbitelor. Poziționarea corectă a sprâncenelor este foarte importantă, deoarece o să ne ajute și la încadrarea urechii, dar o să vorbim în alt articol despre asta (exemple mai jos cu desene complete).

După cum am zis și mai sus, o să ne fie mai ușor dacă încercăm să construim ochiul pornind de la forme geometrice de bază. La ochi o să folosim sfera (fiindcă globul ocular este el însuși o sferă). Dacă înțelegem cum este purtată lumina pe aceasta o să ne fie ușor să desenăm volumele sferice, exemplu în cazul nostru: sclerotica. Desigur, o să ne ajute la toată valorația (hașurarea) zonei ochiului.
ochi uman 5

După cum puteți observa în construcție, prima dată am desenat un cerc. În capul vostru trebuie să fie o sferă. Asta la început, până se înțelege cum stă treaba cu umbrele și lumina. De asemenea, trebuie să țineți cont de volumul ochiului (sclerotica, pleoape, zona orbitală) pentru redarea cât mai realistică.

Mai jos vedeți exemplu, o schiță. Linia roșie arată cum se curbează forma (curba formei).

ochi uman 6

De acum, îți urez spor la desenat si încearcă diferite perspective și caută repere. Recomand din suflet să te pui în fața oglinzii și să-ți analizezi propriul ochi (și nu numai). O să descoperi multe chestii foarte faine, iar exemplul viu (să zic așa) este cel mai bun.

Ca să nu zici că te-am lăsat fără un exemplu de construcție, uite unul:

Ochi

Am început printr-o linie (care reprezintă o parte din axa ochilor). După am desenat glandul lacrimal, am urcat cu partea inferioară a pleoapei de sus (se termină mai sus de ax – coada ochilui), pleoapa inferioară este mai  mică și apropiată de ax (am văzut că mulți nici nu o desenează complet – luați exemple reale, nu manechine super fardate sau eu mai știu cum). Apoi, am pus în evidență musculatura din jurului ochiului și într-un final sprânceana.

Uite aici alte exemple luate din desenele mele (în timp ce erau în lucru):

ochi uman 7

 8

9

 10
(Poți să îți faci și de cap)

 

Dacă vrei să te apuci de desen și nu găsești motivația necesară, aruncă o privire aici!

Autor: Ștefan Ciobăniță

Ce trebuie să știi dacă vrei să fii artist? Talent VS muncă

"în Păreri și opinii" "de POV21"
Ce trebuie să știi dacă vrei să fii artist

Mă numesc Ștefan și nu vreau să mă lungesc cu chestii legate de mine, oricum nu vă doare capul.

Tot ce vreau să vă zic este strict legat de ce fac eu: desenez. Da, știu, poate sună banal, dar pot afirma că, în mai puțin de 2 ani, am evoluat destul de mult (mai jos vedeți lucrări de-ale mele; și dacă tot am făcut paranteza asta, vreau să vă zic că eu desenez grafic, pictez, studiez și anatomie plus arhitectură) și în acest articol vreau să vorbesc despre „evoluția în artă”, desigur, oricine poate încerca. Ca de obicei, perspectiva personală este sfântă. Deci… Ce trebuie să știi dacă vrei să fii artist?

Înainte să-mi ziceți că-s îngâmfat (știu că o să primesc pumni în gură și pentru ce scriu acum, dar fie), încă mai sunt destule lucruri pe care trebuie să le învăț, nu mă consider deloc un artist sau desenator bun dar, desigur, putem învăța unii de la alții.

Cum am evoluat eu?

Evoluția este rezultatul muncii depuse în spatele fiecărei lucrări. La început, este greu să te adaptezi superiorilor îngâmfați sau inteligenților care cred că știu totul despre tot, având în vedere faptul că nu sunt în stare să deseneze o linie dreaptă. Munca și studiul zilnic sunt factorii de bază. Urmărind videoclipuri, citind bloguri (de specialitate în domeniu), învățând și încercând tehnici/stiluri de lucru, cerând sfaturi/îndrumări de la cei mai buni (chiar profesori), evoluția și-a făcut prezența, în timp, cu pași mici. Eu am „baza” în imaginea realistică, ramură ce necesită ore de muncă și studiu pentru performanță, lucru valabil în orice domeniu. Uneori stăteam câte 8-9 ore în fața planșetei, desenând, uitam de mine dar mai ales de timp iar rezultatele sunt vizibile.

Ce le recomand oamenilor?

Fii receptiv, deschis, open minded la orice idee nouă, fie bună sau rea, muleaz-o pe personalitatea ta. Să asimilezi informație. Cum am mai zis, netul ajută mult dar nu tot ce găsești te ajută să evoluezi (sunt mulți care fac gafe mari, fiind luați drept modele). Recomand studierea marilor artiști, acceptarea provocărilor artistice și să NU stai în zona de confort. Odată cu ajungerea la un anumit nivel, provocările pun imaginația la treabă.
Trebuie să creezi, nu copia! Pentru început să-ți pui bazele într-o ramură din domeniu (spre exemplu, am bazele în desenul realistic, în special portrete. În timp, adaptând diferite stiluri de desen, de lucru. Am învățat anatomia capului/brațului, perspectiva și mișcarea acestora. Acum pot să le modelez după bunul plac al imaginației).

Cum evoluezi ca persoană prin ceea ce faci?

Lucrând, la un moment dat, atingi o treaptă pe care îmi place să o definesc „prăpastie artistică”. Simți nevoia de a-ți pune amprenta personală, începi să-ți definești stilul și tehnica de lucru, ușor-ușor, vrei ca desenele tale să prindă contur, să transmită filosofia propriului suflet, să trăiască printre urmele lăsate de grafit, pensulă, creion etc. Vrei ca lucrurile să fie complexe, având în vedere faptul că pui suflet în ceea ce faci, îți vei vedea lucrările ca bucăți de puzzle ce alcătuiesc imaginea interioară a propriului eu.

În caz că ești un mic artist și ești în pană de ustensile,  îți recomand să arunci un ochi aici! Sigur vei găsi ce îți trebuie!

Evoluția vine odată cu provocarea, autodepășirea. După un anumit timp de lucru, vei simți această nevoie imensă. Pentru unii este un punct critic , pentru tine NU trebuie să fie. Este semnalul făcut de viitorul artist care trăiește în tine, așteptând să iasă la lumină.

Cum te motivezi să faci totul pentru a evolua?

Nu te lăsa pe o ureche când auzi de la NECUNOSCĂTORI cuvinte de laudă. Nu există! Cel mai bine este să apreciezi părerile negative și cele pozitive, fără a lua în calcul. Când vei discuta cu un expert, unul deja cu o evoluție wow, cu studii, ascultă-i sfaturile la părțile tehnice. De exemplu: am început cu portrete, nu le puteam face după ureche, deoarece, realizarea lor implică cunoștințe anatomice – proporții, purtarea luminii pe formă, textura pielii, a firelor de păr, redare volumelor etc.

20
20 de ore de muncă, în final a fost worth it.

Așa că am căutat un expert, ce în momentul de față mă îndrumă, dându-mi diferite provocări, eu lucrând în continuare singur. Caută, nu ai ce pierde! Să ai grijă să nu-i furi stilul, originalitatea este esențială.
Cea mai mare motivație este cea proprie. TU trebuie să ai ambiția și curajul de a fi printre cei mai buni. Mereu m-am comparat cu marii artiști, reprezentând un apogeu personal, la care muncesc pentru-l atinge.

Cât de importantă e evoluția și cât de mult ajută evoluția în dezvoltarea ta ca om?

Evoluția, în primul rând, te va satisface pe tine. Faptul că, ai realizat ceva (mai ales dacă ajungi la un nivel frumos), te poate ridica din punct de vedere moral. Arta, de orice fel, este un mod de exprimare și eliberare sufletească.
Crești moral odată cu evoluția, crești odată ce începi să creezi. La mine, această creștere, s-a simțit din momentul în care am dorit să arăt mai mult decât doar un desen bine făcut. Așa că am încercat să introduc conceptele personale legate de om, suflet, interiorizare, societate, Univers etc. Pentru a reuși transpunerea, ideile, eul, propria filosofie (să zic așa), trebuie să-ți acorzi timp, autocunoaște-te, citește, să-ți pui întrebări, caută răspunsuri pentru că vrei să creezi artă, nu măgării.

Dar până acolo trebuie să te perfecționezi pe partea de tehnică și mod de lucru. Străbat acest drum zilnic de când am pus creionul în mână, de aproape 2 ani, sunt la începutul drumului spre creație dar eu am o vorbă: „Un om al artei nu are dreptul de a fi la pământ”. Nu o să mă las până nu o să fiu, cu adevărat, un om al artei.

Așa că dacă vrei să te apuci de acest drum, îți urez „Bine ai venit în lumea creației dragule/draga!”.

Indiferent de orice ai face, fie că deja te-ai apucat de treabă, ori că ți-e frică să începi că, vezi Doamne, ce zic oamenii (mă abțin să nu zic o mare prostie) sau eu știu ce motive ai. Dă-le naibii și apucă-te de treabă, iar dacă nu te susține nimeni, să știi că eu o fac.  Cât despre ce trebuie să știi dacă vrei să fii artist, sper că ți-am răspuns la întrebare. AȘA CĂ NU MAI PIERDE VREMEA ȘI APUCĂ-TE!

Ce trebuie să știi dacă vrei să fii artist?
Dacă depui mult efort poți face orice. Dovada vie sunteți chiar voi!

Autor: Ștefan Ciobăniță

Piroane, frunze și rugină

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Piroane frunze și rugină

Mi-am pironit brațele de un brad

aflat în apogeu și pasaj.

Scaunul era legat de nori,

cu picioarele în sus

am aflat cadavru-n cer și om din pământ.

 

Munți… cu vârfuri tocite privesc în jos

cum mi se leagănă membrele

înfipte-n ramuri de stejar

împrăștiat într-un albastru murdar,

diluat în fum de stejar,

drenat în cenușă de brad,

își urcă crengile-n urmele de praf

scurs din găurile peticite cu lemn non-colorat.

 

Eu stau la mijloc prins între capete,

retezat vârf pe care-l țin,

pierdut în adieri de vânt,

pierdut printre colțurile din ceruri.

 

Autor: Ștefan Ciobăniță

Foto: Fodor Andra-Maria

 

Modul în care muzica îți poate schimba viața

"în Păreri și opinii" "de POV21"
muzica

Muzica este povestea trăirilor noastre, este cea ce ne poate influența stările într-un mod uimitor, iar cel mai bun exemplu ne este sufletul. De ce? Pentru că se infiltrează în inima noastră atunci când avem cea mai mare nevoie de ea. Haideți sa vorbim despre modul în care muzica îți poate schimba viața.

Știți voi … când ai impresia că nu te mai regăsești sau că pur și simplu viața ta s-a terminat? Apoi asculți acea piesă care te motivează deși este tristă. Ne-a lovit dragostea și am ajuns și în inimile noastre? Ajungem să ascultăm muzică despre iubire, iar asta ne activează hormonii fericirii, euforia făcând-ne să ne simțim în extaz. Ne conectăm cu muzica și vibrațiile ei.

Fiecare parte a corpului este influențată de frecvențe

Cele joase îți pun în funcțiune picioarele, cele medii șoldul și bazinul, iar cele înalte membrele superioare. Personal am avut atâtea schimbări de personalitate încât am trecut prin toate genurile muzicale posibile, excluzând manelele.

Stați calmi… voi vorbi și despre acest tip de „muzică” de care te lovești la orice pas. De ce am pus în ghilimele? Să o luam cu începutul.
Muzica este mai mult decât cuvinte sau sunete care sună bine. La baza ei se află o cultură aparte, iar în manele nu voi vedea niciodată asta.

Cultura reprezintă combinația dintre cunoștințele omului, convingerile și normele sociale pe care le adoptăm și transmitem ulterior viitoarelor generații. Este factorul principal de socializare care reglementează diverse sfere ale interacțiunii între oameni, începând cu comunicarea de zi de zi.

Este un stil muzical care se află în zona subculturii.

Nu judec oamenii care ascultă, dar nici nu pot să stau cu ei. Un motiv este acela că gândirea lor nu se potrivește deloc cu a mea. Nu înțelege greșit … știu că la petreceri se pune pentru „a te distra mai bine” din spusele tuturor. Eu vorbesc acuma despre persoanele care ascultă acasă în caști sau în mașină. Am avut doar experiențe negative cu acești oameni. De ce? Vorbeau incorect, înjurau la fiecare propoziție spusă, aruncau coji de semințe și molfăiau gumă.

După cum am spus și mai sus acestea nu fac parte din sfera culturii.

Am încercat să accept pe toată lumea, ignorându-i. Dar mă lovesc de ei la orice pas. Si mă gândesc mai apoi… de ce societatea se duce pe râpă?

Am fost o perioadă îndelungată adeptă a muzicii pop.

Și nu spun că toate piesele sunt de prost gust, doar că ușor ne îndreptăm spre muzică atât de banală fără valoare sau calitate. Piesele cântate de trupe vechi au un „acel ceva” care te fac să le asculți și în ziua de astăzi. Parcă niciodată nu se demodează. Au o elegantă aparte. Piesele bune dăinuie pe când cele proaste sunt doar de moment.

Revenind, ascultam pentru ca toată lumea o asculta. Si chiar încercam să mă îmbrac cum o făceau aceste vedete care erau în top. Sa fiu mereu ca ele, deși eu nici măcar nu îmi cunoșteam personalitatea.

Voiam să fiu practic la modă și trăiam după principiile societății.

Judecam oamenii care ascultau muzica „de drogați” cum îi spuneam eu pe atunci muzicii rap. Și nu pentru că poate chiar aveam părerea aceasta, ci pentru că asta mi s-a implementat în cap. Arătam cu degetul și atât. Din cauza hainelor largi și cuvintelor vulgare din piese îi consideram vagabonți.

Am trecut brusc la muzica rock care a avut un efect pozitiv în viața mea, din care puteam învăța și simți cu adevărat muzica. Oamenii erau atât de buni și prietenoși chit că ne lasă impresii greșite datorită modului vestimentar. Am învățat că nu haina îl face pe om, iar de atunci nu mai judec oamenii după aparențe.

muzica poate schimba viețiChiar din contră, oamenii care nu se îmbracă după eticheta societății mă atrag mai mult.

De ce ? Știu că au o personalitate diferită cu idei și percepții noi. Bineînțeles oamenii care ascultă muzică clasică care este extraordinară pentru dezvoltarea minții noastre se vor îmbrăca în acest stil elegant. Dar eleganța nu constă neapărat în modul cum ne îmbrăcăm. Nu?

Pentru mine o persoană care ascultă Metallica, Scorpions sau alte trupe pe acest stil mă fac să ii văd niște persoane speciale. Față de oamenii… care îmi cântă versuri fără logica, doar pentru că sună bine.

Muzica se simte

Iar dacă tu simți versuri precum „Sărutul tău pe pielea mea autobronzant” scazi instant în ochii mei. Muzica pe care o asculți îmi creează impresii despre tine, este ca o carte ce mi te descrie. M-am învârtit în multe cercuri de prieteni cu stiluri diferite. Dar într-o zi mi-am găsit adevăratul loc. În locul unde arătam cu degetul. Sunt adeptă a muzicii reggae care mă face mai empatică și pozitivă. M-a ajutat să mă regăsesc și și-a pus amprenta pe viața mea.

Muzica chiar schimbă vieți și mai mult, le ajută.

Să cunoști oamenii noi și deschiși la minte. De multe ori aud „de ce să asculți așa ceva?”. Răspunsul meu e simplu: „muzica aceasta mă reprezintă”. Pe tine ce te reprezintă de fapt?

 


Autor:Lorena Moldovan

Contemplarea durerii cu iubirea

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Contemplarea durerii cu iubirea

Eram pasărea răpusă de farurile mașinilor
Aripile mele dansau patetic la precipitații
Te-ai oprit privindu-mă empatic cu ochii înlăcrimați
Parcă simțeai durerea rănilor fluide
Ce-mi curăță apa cursă pe stradă

Mânile tale gigantice și calde mi-au oprit frigul
M-ai pansat și mângâiat cu sensibilitate rănile
Așezată în colivie m-ai privit cu tandrețe
Tu ai rămas în ploaie
Știai c-am să mă întorc

Pe umărul ce l-am izbit copilărește în cădere

Autor: Lorena Moldovan


Foto : Ioana Cătălina

Lorelei, idol dubitativ

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Lorelei

Mi-aș fi dorit să nu te dai bătută
În acele circumstanțe apăsătoare,
Să ai tăria de-ați ascunde frica
De ei și de-ale lor idealuri stânjenitoare.

Oh, toarnă, toarnă, toarnă, Lorelei
Acest vin al fanteziei cu iz de frustrare,
Plângeai cu lacrimi de jad când nu-ți atingeai țelul,
Vâsleai holistique pânzele visului în zare.

Simțeam un colaps josnic de plăcut
când te vedeam mahmură de iluzii
Lorelei, ingeniu al speranțelor năruite,
Impertinentă plină de aluzii.

Vindeai zâmbete la rang de artă
Doctrina-ți era indestructibilă
Tu, brută reprezentare a grotescului
Cleptomană de aspirație penibilă.

Aveai o tentă androgină, subtilitate neîntrecută
Tu, diafană vrăjitoare ce mi-ai erodat conștiința,
Exorbitant val ce spumegând m-ai plesnit de mii de ori…
Tu, Lorelei, sinonim cu neputința.


Autor: Elena Eftimie

Imponderabilitatea unei coji de portocală

"în Texte" "de POV21"

am alunecat de pe dintele tău
și în cădere am sărit să-ți prind
buza de jos
dar n-am ajuns-o
cum nu ajunge aripa îngerului
lumi fără cer coborând în spirale
prin stări redox blocate-n frecvențe scurte

din zbor anticelest
am decăzut în noaptea minții mele
pe câmpuri saturniene sângerii
unde doar Mori de vânt întorc lumina
spre arcele de cerc din palma ta

în abis la apus
am recăzut cu fața în sus
lânga un râu mișcând zănatic
mi-au intrat pietre în spate
plămânul stâng ca un copil astmatic
și lupii au început să ÎL mănânce

de ce așa?

o să mă-ntrebi
într-un moment numai al nostru
iar eu o să-ți răspund cu mâna la ochi
că am rămas privind
spre buza ce-am ratat-o în cădere


         Autor: Kevin Iovănescu


Plămâni cu gust de dulce-amărui

"în Diverse/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Plămâni cu gust de dulce-amărui

te-am vărsat pe pulover
aveai gust de cappuccino cu prea mult zahăr
am ezitat să pun materialul la spălat
din toată porția primită
ai rămas doar o simplă pată
iau foarfeca și tai articolul de îmbrăcăminte
locul în care te odihnești îl pun în ramă
tabloul îl sparg și il ard
ai ars din toate firele cusute
ca buzele mele uscându-se în așteptarea ta
te risipești în aer intrând în tencuială
am vrut să te uit iar acum îmi bântui existența
cumpăr un apartament, o iau de la început
tușesc des
vizitez un doctor pentru controlul de rutină
privind analizele îmi spune
“sunt o fire atât de complicată
cu un stil de atașament critic încât nici eu
nu știu”
mi-ai intrat în plămâni


Autor: Aurora Sofia Uifelean

Spirit în ruine

"în Texte/Păreri și opinii/Poezie și literatură" "de POV21"

Cântec deziluzional prin note șuierate,
o chitară acustică dezacordată plângând în surdină,
vocea mi-e răgușită, parcă nu mai pot să scot niciun sunet.
Partituri arse și note străine de portativ,

condei cu penița îndoită,
foi rupte din fiecare agendă primită în dar,
rândurile-s încețoșate, nu mai văd, mi-e întunecată privirea,
orbită cu fiecare cuvânt ce mi l-ai dăruit.

Dans aritmic prin ploaia acidă,
mâna ți-o caut și parcă n-ajung la ea
greșim fiecare poziție și sincronul îl încălcăm,
m-ai călcat în picioare în pași de tango.

Pânza-i murdară și plină de praf
au adormit culorile-n paleta divină
mâna tremurândă când formele creionului le atinge
dusă-i creația ce mi-a fost injectată-n vene.

Fiecare notă e scursă prin mine
pașii uitați și cuvintele îngropate adânc
șevaletul mucegăit, stins în agonie, mă cheamă.
Ai doborât artista din mine,
singura ființă ce-mi doream să dăinuie
gol.


 spiritul o ruină-mi va rămâne. 


Autor~Georgiana Badea

       Fotograf: Alexandru Nicoleta

Exitus

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Exitus

Numește-mi iubirea cu nume de basm

În care-mi cântă copilele stele,

Dintr-ale pietre lumi să se nască inimi

În toate să-mi găsesc iubirea.

Și să mă fac străin de veșniciile triste

La pieptul tău ca o mare cu flori,

De câte ori numele tău se aude-n dor

De-atâtea ori să-mi fii un început.

Iar cerul de se va legăna cu noi

Vom căuta în inimi loc,

Să-i dăm singurătății-un strigăt

Când basmul nostru va-mpietri.


Autor: Robert Udrea

Se poate trăi din pictură? – Alexandros Pintilii Karciucas

"în Interviuri" "de POV21"
  • IMG_20191006_222336-1.jpg
  • IMG_20191006_222453.jpg
  • IMG_20191006_222402.jpg
  • IMG_20191006_222430.jpg

Alexandros Pintilii Karciucas se numără printre cei mai valoroși acuareliști ai țării noastre. Acesta s-a născut la data de 21 octombrie 1985, în municipiul Fălticeni, județul Suceava. Alexandros are naționalitate dublă, fiind jumătate român și jumătate grec. În 2010 a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași. A făcut studii libere de pictură și desen, alături de tatăl său, pictorul Pintilii Karciucas Ioan.

În urma unei discuții cu talentatul pictor, am pășit în lumea sa artistică, descoperind farmecele sale și influența lor asupra societății, dar și o părticică ascunsă a acestuia.

Unde ai copilărit?

Am copilărit la Fălticeni, născut și crescut în Fălticeni.

O mică povestioară din copilărie.

Când eram mic… pe la 4 ani, am furat 100 lei din geanta mamei și am ieșit cu un vecin de vreo 8 ani în oraș la cumpărături… după vreo 3 ore, timp în care toți mă căutau, am revenit acasă și mi-am luat o porție de bătaie. Țin minte și acum, asta se întâmpla în ’89.

Cum te-ai apucat de pictură?

De pictat, pictez de la 4-5 ani pentru că tatăl meu este pictor și am fost clar influențat…, însă la modul serios m-am apucat pe la 19-20 de ani. Am făcut pictură bisericească aproape 10 ani, iar din 2013 mi-am ales drumul acuarelei.

Te-a ajutat faptul că provii dintr-o familie mixtă?

Cred că m-a ajutat, în sensul că am reușit să merg în Grecia la o vârstă fragedă. Pe vreme aia, nu mulți mergeau în străinătate, foarte puțini de vârsta mea și asta m-a făcut să înțeleg mai bine spiritul grecesc, iar lucrul ăsta se vede în lucrările mele.

Cum te-ai hotărât /când ai știut că vei fi pictor?

Când m-am îndreptat spre acuarelă, nu știam dacă voi face asta, dacă lucrările vor fi apreciate, a fost pur și simplu…  chestia asta cu ,,de mâine o să fiu pictor acuarelist” e forțată. Eu doar asta fac și sunt un norocos.

Modelul tău în viață.

Nu am un model anume, dar sunt persoane pe care le apreciez. Îmi place mult Adrian Papahagi, care este un om cu principii sănătoase și un erudit. Îmi place ca artist Alvaro Castagnet, unul dintre cei mai apreciați acuareliști din lume. Îmi place atât cum pictează, cât și stilul lui cool.

O dezamăgire în cariera ta.

Nu pot spune că am trăit dezamăgiri, e mult spus, deși sigur nu mi-a ieșit totul cum poate am vrut, dar asta e ceva normal.

De ce România?

De ce România? Pentru că aici m-am născut și nu sunt genul care își ia lumea în cap. Îmi place să călătoresc, dar îmi place să și revin acasă.

Te poți realiza din pictură?

Ca să trăiești din pictură e nevoie de 3 lucruri: să faci lucruri de calitate care să transmită, să știi să te promovezi și să ai puțin noroc să dai peste oamenii care trebuie. Pictorul în ziua de azi nu mai este un simplu pictor, el e și manager, e obligat să fie.

Un îndemn :

„Fă totul cu pasiune și încearcă să fii mai bun decât ai fost ieri și rezultatele vor veni!”

Dacă ar fi fost să alegi o altă meserie, care ar fi fost aceea? De ce?

Dacă nu aș fi fost pictor, mi-ar fi plăcut să fiu percuționist sau să cânt la un instrument de suflat, deci tot artă.

Te simți împlinit?

La împlinire, lucrezi toată viața. Dar așa, luând-o în mare, pot spune că sunt împlinit. Nu am nevoie de prea multe.

Pictorul susține că

Talentul fără muncă nu este suficient. Când eram mic pictam mult. Îmi aduceam materiale din Grecia, culori, carioci, blocuri de desen și aveam momente când lucram mult, terminam un bloc de desen în câteva zile. Nu orice copil care pictează mult și e pasionat ajunge mare pictor, e nevoie de maturitate.”

,,Ce vine din zona Mediteranei mă atrage. Probabil aici sângele grecesc iese la suprafață. Mă fascinează reflexiile apei, deși iubesc muntele, văile Bucovinei, casele tradiționale, dar totuși nu sunt un pictor care abordează genul acesta de subiect. Pictez fix ce simt, din locurile pe care le vizitez și care mă inspiră. Nu pictez orice, sunt pretențios, pictez doar subiecte în care cred”, a mai declarat pictorul.

Acesta a participat la numeroase evenimente și expoziții : Bienala de Artă Balcanică Veliko Tarnavo (Bulgaria), Expoziția Internațională de Acuarelă din Fabriano (Italia), Mail Art Exhibition din Salonic (Grecia), Expoziția ,,Lumini și umbre” la Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni, iar acestea sunt doar câteva. Acuarelistul are numeroase lucrări aflate în colecții private din țară și străinătate (Grecia, Israel, Portugalia, Italia, SUA, Canada, Australia, Turcia, Germania, Liban, Olanda, Norvegia). În 2017 devine membru al Birmingham Watercolor Society.

Așadar, artistul Alexandros Pintilii Karciucas este o tânără speranță a României, fiind la numai 34 de ani un pictor celebru. Ceea ce face pictorul, nu este doar să picteze și atât, el își lasă o părticică din suflet în fiecare lucrare.

 

Povești de dat mai departe – Artiștii care aduc la viață 100 de personaje istorice

"în Texte" "de POV21"
Artiștii, Artă, Festival, Medieval

Echipa Pov21 a avut șansa de a urmări din culise Festivalului de artă și muzică medievală, Aeternus Maramorosiensis, fiind martori la cum s-a creat magia. Astfel, am întâlnit oamenii care lucrează intens trup și suflet pentru a oferi emoție prin arta lor „neconvențională”, oamenii din spatele magiei.

 

La rândul nostru, am întâlnit o echipă deosebită care o ajuta pe Ileana Vassiliev a-și expune creațiile vestimentare prin modele vii. Este de menționat că fără pasiunea și talentul acesteia festivalul ar fi avut o față complet diferită, ea oferindu-i suflet prin tot ceea ce face. Am rămas profund surpinși de povestea ei – o poveste de succes despre un artist dedicat trup și suflet artei ei, un om care emană emoție nu doar prin ceea ce face ci și prin simplul fapt că există.

 

Fiindcă Ileana era atât de prinsă în munca ei, am apucat să povestim cu o altă artistă din echipă, Adela Ștefania Pop. Iată și povestea:

 

 

„Galeria de Artă Vassiliev este umbrela sub care s-au adăpostit artiști și oameni cu potențial creativ. Au primit cu brațele deschise pe toți cei îndrăgostiți de frumos!

 

Debuturile festivalului medieval în Sighet au fost modeste, de-a lungul aniilor el a luat amploare prin colaborări pe plan local. Creativitatea și imaginația debordantă a Ilenei Vassiliev a făcut posibil că multe din poveștile împărtășite să prindă viață. Este greu să implementezi concepte fără muncă și sacrificiu. Casa Vassiliev prin familia Vassiliev rămâne un loc în care multe suflete își descoperă abilități creative.

 

Colaborările cu suflarea artistică locală au dus către această mare familie. Fiecare își are bucățica lui de realizare, toate acestea adunate împreună oferă ceea ce noi am putut să trăim și să simțim pe perioada festivalului.

 

Dacă Ileana își dedică timpul creației veșmintelor, alții se ocupă de voluntari, alții de programul artistic, alții de bunul mers al lucrurilor. Este important să protejăm această ”umbrelă” sunt puțini oameni ce își pun la dispoziție, casă, masă, sufletul pentru o întreagă comunitate!

 

Povestea a început anul trecut, ne-am gândit să punem bazele a 100 ținute istorice, în mare parte fiindcă a fost an centenar. Chiar nu știu dacă numărul acesta a mai fost creat de cineva, cel puțin știu sigur că nu a mai fost creat sub această titulatură. În fond, nici nu contează, voiam să facem noi ceva al nostru, pentru a da ceva înapoi comunității din care facem parte. Atunci, cu mic cu mare, fiecare cu o idee, fiecare cu o mărgică, ulcică, fiecare cu tot ce a avut – ne-am adunat și am încropit împreună 100 de ținute istorice și medievale.

 

Pasionații de istorie i-au virusat și pe ceilalți, s-au pus toți pe citit și au venit cu foarte multe informații noi cu care puteam lucra. Personal, nu cred că știu lucru mai satisfăcător. Iar, dacă vei sta de vorbă cu ei, vei constata că sunt deja experți în istorie.Totul fiind din pasiune. Deja știu să deosebească perioadele istorice, personajele, nobilul față de doamna de curte. Multe detalii care nu se învață la istorie. Din cercetările făcute au reușit să rămână cu detalii extraordinare.

 

Eforturile cele mai mari sunt la final, cand Ileana definitivează hainele, urmează gasirea persoanei potrivite pentru a imbrăca aceea haină! Ajutorul meu constă in a mă ocupa de partea de reconstituiri istorice, broderii, cizelări, puneri în scenă și „puneri în haine”. Puneri în haine deoarece nu poți să pui orice fizionomie într-un anumit tip de ținută. Iată, atunci, provocare: caută-i. Caută persoane care să semene cu domnitorii României, caută persoane care să întruchipeze Familia Martiră, caută persoane care să poată să îi reînvie pe Alexandru Ioan Cuza, pe Elena Cuza… marile personalități istorice( ma refer la tema de anul trecut, an Centenar).

 

Așa a început aventura noastră. Anul trecut am avut cea mai spectaculoasă ediție: începând cu arenele romane unde am avut un splendid gladiator până la Unirea Principatelor Române.

 

Bine, până să ajungem noi acolo am avut zile, nopți, săptămâni chiar, intense de lucru. Și cam o lună de nesomn. Pentru toti au fost eforturi! Provocarea a fost să avem 100 de oameni, și pe fiecare 100 să îi îmbrăcăm(nu este usor sa convingi 100 de persoane sa se transpuna in alte timpuri). Și fiecare să se recunoască în personajul respectiv iar privitorul din stradă să recunoască personajele. Iar noi chiar am reușit asta.

 

Succesul nu este doar al nostru, ci și a celor care au interpretat și au intrat în pielea personajelor(altruismul si dedicatia lor au facut posibil acest fapt).

 

Putem să spunem că cel mai reușit personaj a fost Mihai Viteazu. „Mihai Viteazu” este adjunctul poliției din Sighetu Marmației. Iar eu, bineînțeles, fiind zurlie de felul meu (artist, fiindcă așa sunt artiștii), l-am „provocat” să se lase imbracat. Chiar dacă are 2 metri, chiar dacă este un om masiv, ținuta a fost facuta de catre Ileana exact pentru el. După Mihai Viteazu, cele mai reușite personaje au fost: Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Familia Brâncoveanu, Elena Cuza. Apoi, impreuna am făcut un salt către secolele XV-XVII și am amestecat niște ținute aristocrate, nobile, regale, fiindcă nu a fost timp pentru a realiza costume chiar din fiecare perioadă – trebuia să restrângem pentru a acoperi un interval cât mai mare din perioadele istorice ce ni le-am propus.

 

Anul acesta, s-au  pregătit personajele mitologice care întruchipează diferite elemente ale naturii dar si zeițele din perioada istorică geto-tracică.

 

Avem întruchipată și o ținută a reginei Elisabeta a II-a, pe care eu o venerez. Cred că este destul de dificil pentru un om de talia ei, luând în considerare contextele istorice sau zvonurile că de fapt este bastardă, sau toate luptele cu sora ei. O admir nu doar eu, mai ales pentru alegerile făcute.

 

Vedea cum îi se sfâșie poporul datorită religiei. Știa economie, știa mai multe limbi străine, literatură, era axată pe atâtea domenii. Era un om excepțional și un lider și mai bun. Deși nu a fost o femeie extraordinar de frumoasă, a fost un om înțelept cu o mare voință. Iar prin dorința ei interioară de a renunța la „femeie” și a fi doar om, doar rege, doar conducător – facând o grămadă de sacrificii, pe mine m-a impresionat profund. Totul pentru a-și duce poporul spre prosperitate. Lucru mai rar în zilele noastre. Un astfel de conducător am vrea și noi.

 

Cel mai greu este să obții o armonie între oameni, când organizezi un festival de genul. Partea de comunicare este esențială și la fel de greu de armonizat. La început toți sunt entuziasmați, dar când se ajunge în punctul forte, atunci încep tensiunile și haosul. Oricât de bine am fi noi organizați, se mai găsesc dintre noi persoane care uită să aducă anumite lucruri sau uită să facă anumite lucruri. Poate se rup articole vestimentare, poate unii dezvoltă pe moment preferințe vestimentare altele decât cele discutate și stabilite. Deși lucrurile astea sunt puse în cuie dinainte, și decise după anumite criterii importante.

 

Nu multora le pasă de dezvoltarea sănătoasă a tinerilor noștri. Da, înțeleg, e tot dreptul lor de a face și de a încerca, dar factorul psihologic asupra lor este insesizabil, fiindcă deja a intrat în normalitate și e foarte greu să faci o schimbare la scară largă. Dorim să le oferim absolut tot copiilor noștri, pentru a nu simți lipsurile pe care le-am avut noi, dar în tot acest proces bine intenționat facem mai mult rău pe termen lung decât bine. Și este foarte nociv. Și doare.

 

Noi sperăm, prin ceea ce facem aici, să le dăm șansa tinerilor de a învăța și înțelege anumite lucruri. În ultimul timp, am devenit mai mult o familie care se adună an de an pentru a face acest festival. Ajungem să ne deschidem și să împărtășim de la povești de viață și experiențe până la filosofii. E greu de descris atmosfera, dar seamănă cu a unei familii mari, care abia așteaptă să se reunească.

 

Eu aș recomanda părinților să fie mai deschiși cu copiii lor, să povestească orice, să-și facă copiii prieteni, nu supuși. Copilul acela este un „om” în devenire, cu un caracter format, o personalitate, și el va merge mai departe în lume.

 

Noi oamenii, deși suntem o specie „inteligentă”, avem o parte animalică de nedescris în noi. Și atunci, ar fi bine să renunțăm la niște tabieturi și lucruri care s-au amprentat foarte adânc în noi. Eu în mare parte, recunosc, le-am scos și le-am cizelat. Sunt multe momente, pe care cu gândirea de acum, le-aș fi făcut altfel. Și am încercat să fiu altfel cu fiul meu și cu tinerii cu care lucrez în general.

 

În schimb, toate eforturile merită. Merită pentru acele momente când reușim să ajungem la un consens, când suntem toți îmbrăcați, când defilăm. Privirile, privirile pe care le schimbăm între noi, mulțumirea, ușurarea. Și..cheful de după.

 

Tinerii ar trebui să își hrănească spiritul, să își urmeze pasiunile și să nu se lase intoxicați de ceea ce este în jurul lor. Să învețe, iar dacă nu reușesc singuri să ceară ajutor. Să deosebească partea toxică de partea reală. Pentru că suntem foarte puțini care reușim să îi protejăm și ajutăm, trebuie ei să vină să lupte. Toți avem un rol important. Să încerce să ia doar părțile bune din orice. ”

 

Festivalului de artă și muzică medievală, Aeternus Maramorosiensis, a avut loc pe 9 și 10 august 2019.

 

 

 

Derulează înapoi