Tag archive

adolescent

Anxietatea provocată de mediul școlar al elevului

"în Păreri și opinii" "de POV21"
anxietatea
Anxietatea este o emoție, ceea ce înseamnă că este o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, caracterizată de o puternică tulburare interioară, o stare de neliniște însoțită adesea de un comportament nervos. Un exemplu de anxietate provocată de mediul școlar este momentul de nervozitate prin care trece elevul înaintea unui test.
Delimitarea dintre anxietate și frică este făcută de spațiul temporal în care se manifestă emoția. Frica este un răspuns la o amenințare imediată sau percepută, pe când anxietatea implică o amenințare viitoare. Nici trecutul nu este mai puțin important în cazul anxietății. Situațiile care au provocat anxietate sau frică în trecut pot avea efect anxios în situații similare prezente.
Anxietatea provocată de mediul școlar poate fi clasificată în categorii și subcategorii (de exemplu: anxietate de separare, anxietate socială, mutism selectiv, anxietate generalizată, tulburare obsesiv-compulsivă), în funcție de diverși factori (de exemplu, în funcție de vârsta copilului: anxietate școlară la grădiniță, anxietate școlară la preșcolari, anxietate școlară la elevii școlii primare). Dar, indiferent de cauza care o provoacă, aceasta reprezintă doar un răspuns fiziologic al creierului care crede că există un pericol. În cazul anxietății de separare, creierul crede că, în lipsa unuia sau a ambilor părinți, se va întâmpla ceva rău. Acesta este și motivul pentru care, atunci când copilul este lăsat la grădiniță, plânge zilnic o anumită perioadă. Aceste stări de anxietate ale copiilor pot ascunde anxietăți mai grave, deci trebuie privite cu atenție pentru a evita efectele negative pe care le pot avea asupra copilului.

Creierul nostru încearcă să ne protejeze, iar atunci când „detectează” un pericol, nu „stă” să analizeze dacă este reală sau nu amenințarea, ci acționează cât mai rapid pentru a se apăra.

În cazul elevilor care se confruntă cu anxietatea provocată de mediul școlar, creierul le transmite să se păstreze departe de școală, instituția de învățământ reprezentând pericolul, indiferent de motivul pentru care mintea percepe astfel. Chiar dacă elevul știe că nu are de ce să se teamă, va reacționa sub impulsul transmis de creier și se va apăra în fața „falsului” pericol.
Conform Scientia, amigdala cerebrală (structură în formă de migdală, localizată în zona centrală a lobilor temporali ai creierului) ar fi cea care activează cortexul cerebral atunci când sunt identificate amenințări din mediul extern. În numărul 13 al revistei „Corpul Omenesc” este explicat modul în care sunt controlate emoțiile de către creierul nostru: „Astfel, în fața unei situații de frică, talamusul trimite un semnal amigdalelor cerebrale, care se pun în alertă. Dar în același timp trimite un alt semnal la scoarța prefrontală, o zonă care se găsește în parte anterioară a creierului, însărcinată cu anularea răspunsului dacă crede că această teamă nu e justificată sau rațională”
Anxietatea poate fi experimentată pe perioade scurte, sub formă de atacuri de panică (anxietate acută), dar și cu simptome pe perioade îndelungate de timp, cu impact asupra calității vieții (anxietate cronică). Efectele anxietății pot varia, printre cele mai „ușoare” numărându-se modificări ale programului de somn, modificări ale obiceiurilor zilnice, creșterea sau pierderea poftei de mâncare, stări de nervozitate; pe plan emoțional, stările de teamă, problemele de concentrare, senzația de tensiune și de neliniște sunt semne ale anxietății.

De ce este importantă prevenirea sau eliminarea cauzelor care duc la anxietate în rândul elevilor?

Pentru că noile generații reprezintă viitorul nostru (al familiei prin transmiterea genelor, dar și al nostru, ca popor și ca specie). Dacă dorim să ne îndreptăm în direcția corectă, trebuie, în primul rând, să avem curaj să avansăm, să evoluăm și să inovăm. Este mult mai greu pentru o persoană anxioasă să se adapteze noilor schimbări (de orice tip ar fi), iar senzația de lipsă de control poate crea piedici reale afirmării talentelor/aptitudinilor.

Școala online este soluție sau o cauză a anxietății provocate de mediul școlar?

Situația s-a înrăutățit în contextul pandemiei. Conform unui sondaj efectuat în iunie-iulie 2020 o treime din copiii respondenți au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor, 6% dintre respondenți nefăcând lecții online decât foarte rar. Patru din zece copii au întâmpinat dificultăți la realizarea temelor.
Mai mult ca niciodată, copiii noștri au nevoie de atenția și ajutorul nostru. Mai mult ca niciodată, trebuie să fim atenți la sentimentele și emoțiile lor, să le oferim suportul afectiv și psihic necesar. Trebuie să ne gândim că această situație nouă este mai greu de gestionat de către cei mici, iar elementele de noutate, aduse în viața noastră odată cu acest virus, încă ne dau bătăi de cap atunci când vine vorba despre noul nostru stil de viață. Dacă nouă, adulților, ne este greu, cum văd copiii aceste lucruri și cât de multe înțeleg?
Vremurile noi cer soluții noi, așa că trebuie să fim empatici cu sentimentele negative pe care le observăm la copiii noștri și să le arătăm modalitatea de gestionare și eliminare. Stările de plictiseală, tristețe, singurătate, oboseală și furie pot fi cauzate de izolarea și îngreunarea procesului de învățare.
Cu toții visăm la un viitor mai bun, copiii reprezintă viitorul, deci soluția este să investim în viitorul (tineretul) nostru. Nu trebuie să lăsăm stările anxioase să afecteze viața celor dragi, neajutorați și încă destul de „neșlefuiți” psihic încât să reziste provocărilor vieții. Având grijă de copiii noștri, avem grijă de noi, de toți.
Autor: Neamțu Lăcrămioara

Un adolescent din Galați s-a înecat într-un lac!

"în Știri" "de POV21"
lac

Duminică după-masa, în jurul orei 13, un adolescent de 16 ani din județul Galați s-a înecat în lacul Iacobdeal, un lac aflat în apropierea localității Turcoaia.

Tânărul adolescent venise, împreună cu prietenii, să facă baie în lac.

Băiatul a sărit în lac, dar nu a mai ieșit la suprafață. Acest incident a dus la solicitarea salvatorilor ISU care l-au căutat pe tânăr în după-amiaza zilei. Odată cu venirea serii, aceștia au întrerup căutările, urmând să le continue maine.

„Salvatorii Secției de pompieri Măcin au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină în această după-amiză întrucât în lacul Iacobdeal, din apropierea localității Turcoaia, o persoană este posibil dispărută.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de primă comandă și intervenție, o barcă RIB și un echipaj din cadrul SAJ.
În cadrul operațiunilor de căutare, forțele de intervenție au fost suplimentate, cu 1 scafandru de la Detașamentul de Pompieri Tulcea și 2 scafandri de la ISU „ Dunărea “ al județului Brăila.”  – a transmis ISU Tulcea

Un adolescent a fost lovit de alţi doi tineri în Târgu Jiu!

"în Știri" "de POV21"
Târgu Jiu

Pe pagina de Facebook „Stop Bully Romania” a fost făcut public încă un caz de bullying care a avut loc în municipiul Târgu Jiu.

De data aceasta, un adolescent a fost lovit de alţi doi tineri, însă acest eveniment a avut loc în urmă cu trei luni, în Târgu Jiu!

Băiatul a fost lovit din cauza faptului că ar fi adresat vorbe urâte unei tinere: „Ştii imnul României? Cântă-l!”, i-a spus victimei unul dintre agresori, care mai apoi a inceput să-l lovească.

„În această zi am primit de la dumneavoastră încă un caz halucinant ce s-a petrecut în Târgul Jiu acum aproximativ trei luni, dar victima nu a depus plângere deoarece s-a simţit ameninţată / intimidată de celelalte persoane.
Ce dorim să obiectăm în acest material, unul dintre agresori pe nume M. (13-14 ani), împreună cu alţi prieteni, au decis să-i aplice o corecţie unui camarad de-al lor!”, a precizat Stop Bully Romania pe Facebook.

Și în acest caz, poliţiştii s-au autosesizat şi efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

Ce cunosc adolescenții despre hărțuirea stradală?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Hărțuirea stradală

Hărțuirea stradală este un subiect foarte controversat în rândul tinerilor din zilele noastre. Fie că este psihologică sau fizică, hărțuirea afectează sistemul emoțional al victimei. Autoritățile stau cu mâna în sân și privesc, cu proprii ochi, cum o foarte marte parte a tineretului este stârnită de prejudecățile altora. Cel puțin odată, cred că ai auzit vreo remarcă răutăcioasă de la cineva, însă, ai ajuns să fii abordat pe stradă de dubioși, de la care, eventual, să îți mai iei și o palmă? Să sperăm că nu.

Hărțuitorii, în cele mai multe cazuri în care acționează, sunt frustrați sau deranjați de un anumit lucru la o persoană.

Ce face când are acest sentiment? În loc să treacă peste cu vederea, ca orice alt om normal, decide că el este Dumnezeu. Oare pe el cine îl va hărțui? Pot spune doar că nimeni nu ar trebui să aibă grija nimănui. Avea bunica o vorbă: „dacă nu am mâncat din podu’ tău, ce îți pasă dacă sunt așa?”.

Am avut de a face cu acest fenomen popular, iar dacă nu aș fi acționat la timp pentru a-mi repara sistemul emoțional, probabil eram încoronat la Socola. Am spus într-un articol anterior despre experiența mea cu bullyingul.

Hărțuirea stradală este o infracțiune și poate fi pedepsită prin lege! Este dreptul tău să ripostezi!

Am întrebat șapte tineri despre hărțuirea stradală. Le-am cerut o definiție personală și o părere generală, iar în cazul unei experiențe neplăcute, să o povestească. Din cei șapte tineri, șase au dorit să rămână sub anonimat.

„Pentru mine, hărțuirea stradală reprezintă un chin cu care mă confrunt de la începutul liceului. Îmi doresc ca această porcărie să înceteze!

Am avut depresie, trăiam cu frică, chiar și atunci când eram acasă. Aveam coșmaruri. Mi-a fost rușine să merg la poliție, pentru că, locuind într-un mic orășel, totul se află extrem de repede. Polițiștii m-ar fi luat la mișto și probabil, și ei mi-ar fi dat câteva capace. Am avut curajul să mă ridic și să mă accept așa cum sunt, pentru că , știți cum se spune <<haters gonna hate>>. Mulțumesc revistei POV21 pentru oportunitatea de a-mi exprima opinia în legătură cu frica vieții mele. Sper ca în ultimul meu an de liceu să nu mai am parte de așa ceva!”

 -Anonim


„Sunt conștient că la noi în țară conceptul de hărțuire stradală nu este tratat cu seriozitate și nu este luat în considerare pe cât ar trebui, iar din păcate se întâmplă atât de des încât nici nu este condamnabil în ochii multor oameni.

Aceasta poate lua multe forme precum atingeri subtile însă intenționate, comentarii nedorite, fluierături, semne sau gesturi obscene, violență fizică sau chiar avansuri sexuale – manifestări care, în viziunea mea, nu pot fi atribuite unei persoane ce se consideră întreagă la minte sau care are pretenția să fie văzută normală de către ceilalți.

Am experimentat și eu o parte din cele menționate mai sus dar am fost destul de norocos încât sa nu se ajungă chiar la violență fizică și să nu lase o amprentă de lungă durată asupra sănătății mele mintale, cum, din păcate, i s-a întâmplat unui om care îmi este incredibil de drag și la care am putut observa zilnic cum o astfel de experiență (violentă, în cazul lui) l-a condus la disperare și i-a deteriorat progresiv starea psihologică și emoțională.

Așadar, nu este evident că trebuie să adoptăm o atitudine mai dură împotriva acestei probleme care poate distruge viața unui om?

Însă, cu reevaluarea situației, abordarea mai severă și introducerea sancțiunilor în urmă cu puțin timp, îndrăznesc să am speranța că poate vom ajunge să mergem pe drumul cel bun.”

-Anonim


„Sunt femeie și am ajuns într-un punct în care îmi este frică să ies seara singura din casă din cauza bărbaților care sunt de părere că pot aborda o fată pe strada într-un mod agresiv, care au impresia că pot atinge o fată fără voia ei, doar pentru că ei sunt „bărbați” și cred că au dreptul ăsta.

Am întâlnit asta frecvent, dar am ajuns să o simt pe propria piele într-o seara când mă întorceam de la magazin, unui bărbat i s-a părut distractiv să mă sperie și să încerce să mă pipăie și să mă forțeze să întru în mașina lui, am reușit să fug înainte de a mă putea băga în mașină, dar groaza ca așa ceva s-ar putea repeta nu dispare…”

-Anonim


„Hărțuirea stradală reprezintă o problemă socială care există de foarte mulți ani în România. Consider că această problemă ar putea avea o soluție dacă pedepsele agresorilor ar fi mai aspre, iar copiii ar trebui învățați de mici să aibă un comportament civilizat în societate.

Lipsa educației stârnește în unii oameni instincte animalice ce îi fac să nu mai gândească rațional recurgând la anumite agresiuni. Eu, personal, nu am avut ocazia să fiu agresată pe stradă, însă sunt precaută așa că port de fiecare dată un spray cu piper pentru a mă apăra în caz că se întâmplă ceva.”

-Anonim


Hărțuirea stradală

„Cred că hărțuirea stradală nu are legătură cu vestimentația, sexul persoanei sau lucrurile pe care le deții asupra ta.

De fapt hărţuitorul vrea să-și demonstreze puterea asupra victimei. El privește victima drept un “lucru” sau “pradă” pentru satisfacerea unor nevoi interioare (cum ar fi ura, mânia) sau nevoi financiare (bani, telefon, bijuterii etc.).

În majoritatea cazurilor femeile/ fetele sunt agresate, dar asta nu înseamnă că băieții/bărbați nu pot fi victime.

Câteva sfaturi pentru prevenirea hărțuirii stradale:

– respectă distanța;
– vorbește pe un ton calm;
– nu te panica;
– strigă după ajutor dacă vezi pe cineva în preajmă (desigur, dacă simți că ești urmărit(ă) sau ai parte de niște avansuri mai multe sau mai puțin subtile);
– nu răspunde întrebărilor ( dacă cere informații, oferă informații false, dar în așa fel încât să-l faci pe hărţuitor să te creadă);
– încearcă să nu jignești, rămâi politicos;
– poți suna pe cineva, să păstrezi o conversație până ajungi într-un loc safe.”

-Sima Cătălin Ilie


„Hărțuirea stradală poate fi atât psihică, cât și fizică având ca scop rănirea sau producerea suferinței unei alte persoane.

Eu, personal, am avut câteva momente în viață în care am fost hărțuită pe stradă de către necunoscuți. Din fericire nu au fost incidente atât de grave încât să-mi pună viața în pericol sau care să mă afecteze din punct de vedere psihic.

Consider că hărțuirea stradală sau de orice fel este o problemă gravă. Nici o persoană nu ar trebui să fie nevoită să treacă prin umilințe, amenințări sau tot felul de insulte doar pentru că unui alt om i se pare „distractiv” atunci când înfăptuiește astfel de acțiuni.

De obicei persoanele care dezvoltă astfel de fapte josnice sunt oameni cu grave probleme comportamentale, dar și cu o educație precară. De aceea, hărțuirea este foarte greu de stopat. Oamenii nu sunt ajutați să înțeleagă că ceea ce fac nu este în regulă pentru că, în zilele noastre, violența este mult mai apreciată și pusă în valoare mai ales în rândul tinerilor.

Îmi pare foarte rău că am ajuns să trăiesc într-o societate în care respectul și valorile morale nu mai sunt puse în evidență.”

-Anonim


„Hărțuire stradală-emoțională? Mi-e frică să ies din casă. Frecvent, am încercat să-mi induc ideea că dacă stau în casă nu are ce să mi se întâmple rău. Am avut parte de două evenimente neplăcute, care m-au marcat emoțional.

Ieșisem cu prietenii la o zi de naștere. Am fost la o cofetărie din centrul orașului. După ce ne terminasem prăjiturile, am hotărât să ne plimbăm prin parcul din apropiere. În timp ce mergeam liniștiți, a trecut pe lângă mine un domn, care mi-a pus mâna în zona intimă. Acel domn era împreună cu soția și cu copilul.

Prima mea reacție a fost că aș fi vrut să fiu în acel moment acasă. Nu știam cum să ajung mai repede în acel loc al siguranței. Prietenii au încercat să mă liniștească spunându-mi că poate nu a fost un act intenționat și că acel domn nu a fost atent la gestul pe care-l face.

Un al doilea eveniment ar marca doar un simplu fapt: oricum te-ai îmbrăca, tu, ca fată, tot vei da peste persoane care îți vor face avansuri sexuale.

Duceam gunoiul. Eram îmbrăcată în pantaloni de trening foarte largi, cu un tricou negru larg. Cum aș putea să merg altfel la dus gunoiul? Și o persoană, de gen masculin, s-a gândit că ar fi fascinant să-mi strice ziua. M-a abordat și a început să-mi facă avansuri sexuale.

E nașpa când nu poți da o replică persoanelor respective deoarece ți-e frică să nu-ți iei bătaie. Pentru că, în ziua de azi, dacă te-ar bate cineva pe stradă, crede-mă, nu ar suna nimeni la poliție. În cel mai bun caz, te alegi cu o filmare pe Facebook pe care o poți împărtăși cu prietenii.

Cea mai bună reacție pe care poți să o ai este să treci cu vederea, să pleci ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar dispare acea siguranță că te poți plimba singură în liniște și pace.

Consider că nimeni nu ar putea opri hărțuirea stradală-emoțională. Fiecare e atras de gândurile lui, planuri, obiective și nu mai avem timp să ne oprim pentru a da o mână de ajutor.

Sinceră să fiu, mi-ar plăcea să se introducă în școli ore speciale pentru a învăța elevii cum ar trebui să reacționeze în aceste situații limită și ce ar trebui să facă pentru a se simți în siguranță. Eu, la ora actuală, nu știu cum ar trebui să procedez dacă acele evenimente s-ar repeta.”

-Anonim


Așadar, hărțuirea stradală, indiferent de latura ei (sexuală, psihologică, verbală sau fizică) este o problemă majoră cu care România se confruntă la scară largă. Cei mai afectați sunt tinerii, adică, viitorul.

Cine ar putea rezista acestor torturi?

 

18 lucruri pe care le-am învățat până la 18 ani

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
18 ani

Te invit la o discuție despre tine și despre mine. Dacă mă asculți, vei trăi o aventură. Nu uita! Nu ești singur, noi te sprijinim și acompaniem. Ajunsă la vârsta de 18 ani, după numeroase lupte cu balaurii și dat cu bâta-n baltă, am cules câteva sfaturi care te vor asigura că vei începe cu dreptul plimbarea prin călătoria anilor ce urmează (sau chiar viață). Enjoy!

1. Când vine momentul alegerii unui job sau a unei facultăți, stresează-te!

Sunt înconjurată de oameni care și-au decis în mare parte viitorul, mulți lăsându-l la alegerea altora; mai mulți decât mi-ar plăcea să admit. Nu este ceva neapărat greșit, dar ar trebui să iei în considerare că următoarele decenii cu asta te vei ocupa.
Pentru a nu ajunge în criza de identitate în care te afunzi odată cu majoratul, îți recomand să nu-ți fie frică de tine. Descoperă ceea ce îți place și cine ești tu cu adevărat. Preferi să reflectezi puțin înainte de somnul ăla blană sau să fii deprimat tot restul vieții?

2. Ca să fii ascultat, trebuie să vorbești!

Mă adresez în special celor cu anxietate acum: știu că este ușor de spus și greu de făcut, însă așa e. Nu te aștepta ca toți oamenii să fie sub vraja ta instant, Morgano! Cum nici tu nu ai puteri supranaturale, nici ei nu te pot cunoaște dacă nu le permiți. Deci, te rog, nu te ține în tine: te-ar surprinde cât de mulți oameni îți împărtășesc ideile.

3. Ai încredere în tine!

Da, da, știu: iubirea de sine a devenit mai mult o strategie de marketing decât un sentiment sincer. Iar asta este trist. Nici nu realizezi cât de tare îți șlefuiesc gândurile chipul. Dar am nasul prea mare… NU, ai doar parte de sesiuni regulate de overthinking.

4. Dacă bei, bagă și niște mâncare pe lângă!

Sfatul ăsta e life – saving. Dacă nu vrei să obții titlul de mascotă a orașului, sau dacă te încăpățânezi, chiar a județului, ar fi bine să îl urmezi.

5. Citește, stai pe insta sau facebook, dar cu cap – poți să-ți umpli timpul și mai târziu, dar unele chestii le poți face doar acum!

Recunosc – îmi place să citesc, să desenez, să îmi petrec timpul cu mine. Dar asta pot face oricând, la orice vârstă. Însă toate oportunitățile trecute cu vederea nu o să le recapăt. Ordonați-vă prioritățile.

6. Încearcă tot ce poți (mai ales dacă-i moca)!

Te-a invitat Maricica la plimbare cu bicicleta, iar tu nu știi să mergi cu ea? Învață! Vin niște dubioși de la ceva universitate random să propună training-uri gratuite în incinta școlii? Mergi! Te invită amicii la plimbare în alt oraș? Du-te! Ai văzut un eveniment oarecum interesant pe facebook? Participă și fă-l tu să devină fabulos!

7. Fă-ți prieteni noi!

Dacă tot ai prins tupeul să ieși din casă… ce te oprește să cunoști niște oameni mișto? Pardon, cine? Pentru că TU ești cel care își pune singur piedică.

8. Stai mai mult cu prietenii tăi!

Acum că ai prieteni…răspunde-le și tu la mesaje, mai ieșiți din casă, una, alta. Din nefericire, trebuie menționat. Poate și tu faci pe ignorantul/ignoranta mai mult sau mai puțin voit. Fă și tu un double check.

9. Oamenii cu care stai te influențează MULT!

De-a lungul liceului, m-am tot plimbat printre clase și profile. Ai încredere când îți zic: mereu există ceva diferit de experimentat. Una discuți la mate – info, alta la sociale, dar ÎNTOTDEANA vei găsi câțiva oameni mișto de la care vei avea lucruri de învățat.

10. Trăiește în prezent!

Am descoperit că dacă mă gândesc prea mult la viitor, ajung să nu mă mai bucur de prezent, de oamenii pe care îi am în acest moment în viața mea, de momentele pe care le trăiesc alături de cei dragi. De asemenea, pot pierde oportunități imense. Pe de altă parte, dacă trăiesc în trecut, atunci tot prezentul și viitorul îmi vor fi afectate. Deci, ceea ce contează cel mai mult este prezentul de care trebuie să ne bucurăm enorm de mult.

11. Nimic nu e întâmplător pentru că totul se întâmplă cu un motiv!

Ani la rând am crezut că am ghinion și m-am învinovățit pentru tot ce mi se întâmpla rău. Trăiam în întuneric și preferam să fiu negativistă, în loc să văd adevăratul motiv pentru care se întâmplau acele lucruri. Motivul pentru care se întâmplau era ca să devin mai bună, mai puternică și mai curajoasă de a-mi lua viața în mâini. Oricât de rele ar părea lucrurile, ele de fapt există în viața noastră la un moment dat ca să ne facă mai buni și ca să ne bucurăm cu adevărat de momentul în care ajungem la lumina de la capătul tunelului.

12. În viață nu contează câte succese ai, ci mai degrabă câte eșecuri ai, dar știi să te ridici și mergi mai departe!

Cu toții ne bucurăm enorm când avem succes pe un anumit plan, dar câți știm să ne ridicăm când dăm de un eșec? De exemplu, dacă aș fi eșuat la examenul de bacalaureat, aș fi plâns o zi – două, iar după mi-aș fi dat două palme și aș fi mers înainte încercând întâi să văd unde am greșit ca după aceea să mă pregătesc temeinic să îl dau a doua oară. Partea faină e că oamenii care au parte și de eșecuri, știu ce au de făcut data viitoare ca să aibă parte de succes, dar devin și mai buni.

13. Cu toții suntem importanți!

Fiecare naștere aduce o nouă șansă la schimbarea lumii, oricât de greu ar părea asta. Chiar și un om sărac, fără educație, vulnerabil, poate ajuta în această viață mai mult decât credem noi. Nu cred că există oameni proști, ci mai degrabă există oameni leneși. Dar oare lenea nu ajută niciodată? Dar oare prostia nu ajută niciodată? Prin personalitatea pe care o are fiecare, ce este unică și ne diferențiază de ceilalți, putem aduce noi valori în această lume care să fie amintite și peste 1000 de ani.

14. Nu dori răul nimănui!

O lecție importantă este aceea că tot timpul când dorești răul cuiva, vei fi tu răsplătit exact cu răul pe care îl dorești unui om, sau chiar mai rău. Cu toții avem dreptul să fim fericiți, iubiți și să avem parte de succes.

15. Fii un om de calitate și atunci vei fi câștigat!

O viață frumoasă constă în alegerea de a trăi în mod sensibil, nobil și drept. Platon considera că „omul înțelept iubește virtutea mai mult decât orice altceva și va căuta tot timpul să obțină cel mai bun rezultat pentru toată lumea, fără a fi egoist.” Contează enorm de mult ca într-o societate meschină și efemeră să se pună în valoare adevărul, dreptatea, frumusețea și binele. De asemenea, cum ar fi dacă am fi trăit și ca cerșetor, dar și ca om bogat? Omul de calitate e acela care se pune în ambele ipostaze.

16. Crede cu adevărat în tine!

E foarte greu să credem cu adevărat în noi, dar în momentul în care începem să credem cu adevărat în noi, atunci putem cuceri o lume întreagă. Exemplul cel mai bun îl pot da raportându-mă la mine. Nu credeam în mine, nici în potențialul meu pentru că trăiam cu frică. Când am găsit vocea iubirii, am început să cred în mine, iar asta m-a ajutat mult să reușesc pe multe planuri.

17. Nu noi ne alegem părinții!

Mi-a luat ani întregi ca să înțeleg asta. Am plâns, am suferit, mi-a fost dor, m-am simțit vinovată că am fost copil rău, iar din cauza asta au ajuns să mă abandoneze. Într-un final am primit răspunsul că eu nu am nici o vină că ei sunt părinții mei. Așa a fost dat să fie, iar asta nu poate fi schimbat cu nimic. Tot ce pot face este să le mulțumesc că m-au născut și îi pot iubi pentru că ei sunt parte din mine, iar eu parte din ei. Partea frumoasă e că vedem același soare, aceeași lună și aceleași stele.

18. Iubirea există în toți, într-o formă sau alta!

Poate că pare greu de crezut, dar toți suntem capabili să iubim în cea mai frumoasă formă posibilă, iar asta ne face oameni. Nimeni nu o poate lua și nici noi nu o putem arunca. Este partea cea mai profundă și mai adevărată din fiecare. E imposibil să negăm această parte pentru că ea va exista pentru tot restul vieții în noi, ascunsă undeva în suflet.

Dacă vrei să vezi și alte lucruri învățate până la 18 ani de o altă persoană, intră aici.

Autori: Aderov Ruxanda- Sofia și Georgiana Hurmuzache

De ce este Mircea Eliade important pentru adolescenți?

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Mircea Eliade

Mircea Eliade e scriitor, istoric al religiilor, filosof, om de știință, poliglot… Da, o adevărată personalitate!

Totuși, a fost și el cândva un simplu adolescent. Înainte să-i studiem operele pentru BAC. Înainte să-i citim rezumatele romanelor cu o zi înainte de teză. Înainte să învățăm „Maitreyi” pentru examene, unii mai cu drag, alții mai cu dorința arzătoare de a-i înfige autorului un cuțit în creier. Înainte de toate astea, era și el așa ca noi – un simplu adolescent! Dar… A avut ceva în plus.

„Romanul adolescentului miop” a fost Biblia adolescenței mele

Mi-a oferit un model splendid de urmat. La 16 ani, la fel ca și mai târziu, Eliade era fascinant, complex, uman, deși uneori mă întrebam dacă nu are cerneală în loc de sânge…

Mai mult decât un jurnal transformat în roman, această carte e o adevărată conversație cu unul dintre cei mai mari genii români și nu numai. De la prietenie la iubire, relațiile cu profesorii și cu școala, activitățile de timp liber… Faimosul scriitor a fost un model în toate, iar testamentul său lăsat adolescenților l-am găsit în „Romanul adolescentului miop”!

Vrei să citești cartea? Click aici pentru a o cumpăra!

Legendarul fruntaș de generație nu a fost un zeu livresc ferit de tentații, de dorințe pământești, de voluptățile trupului… Nu, a fost un om normal. Cu toate astea, admirația mea pentru el izvorăște din modul în care și-a trăit viața și, mai ales, adolescența. Și-a pus pe primul loc dorința de cunoaștere, de pătrundere în adâncul lucrurilor. Asta e ceea ce fac geniile. Iar astăzi vorbim despre oameni… și genii.

Mircea Eliade nu a fost un puști care să se mulțumească cu porția infimă de educație predată la școală

Nu s-a mulțumit cu mediocritatea și ușurința unei zile încărcate veșnic cu școală, teme, prieteni și hobby-uri lejere.

A vrut mai mult! A vrut, de pildă, să știe de ce se întâmplă anumite lucruri. Dacă există Dumnezeu și în ce forme și-l imaginează oamenii pe El. Și alte întrebări pe care le avem cu toții, dar ne mulțumim cu răspunsuri de 2 bani, de 2 minute. Care să nu ne pună mintea prea mult la muncă. Să nu ne fure din timpul în care stăm cu berea-n mână și ne uităm la fotbal. Sau pălăvrăgim cu prietenii ore în șir.

Ei bine, el a vrut să știe, să afle. Și pentru asta a fost dispus să doarmă 4 ore pe noapte, să citească camioane de cărți, să scrie studii încă din liceu, să se implice în tot felul de reviste și proiecte ș.a.m.d. Care e rodul acestor activități care pentru unii sunt chinuri? O personalitate care a schimbat viețile multor oameni! Un om care a schimbat modul de înțelegere a anumitor lucruri. O persoană care a revoluționat felul în care privim religiile lumii. Un geniu. Dar, mai înainte de asta, un om.

Mircea Eliade m-a învățat că a înțelege lumea e, până într-un anumit punct, la doi pași de fiecare persoană. Și mai ales de adolescenți!

Acest om s-a autoconstruit pe sine însuși. Dincolo de meritele eredității, genialitatea lui vine dintr-o alegere conștientă urmată de muncă stăruitoare, asiduă, eficientă. Și toate astea la o vârstă fragedă.

Câți dintre noi citim (măcar) o sută de cărți pe an? Câți dormim 4 ore pe noapte pentru că vrem să terminăm mai multe volume, nu pentru că mai avem un sezon din serialul preferat?

Dar v-ați gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă am face asta? Eu cred că am fi mai aproape de a deveni mici genii! De a ne asemăna măcar un pic, după puteri, cu Mircea Eliade, care ar trebui să fie modelul universal al tuturor tinerilor, mai ales al celor români!

Și de ce să facem și noi la fel? De ce și-a sacrificat acest savant plăcerile frivole ale adolescenței pe cărți, studii, autori și literatură? Pe o disciplină spartană pusă în scopul cunoașterii?

Eu cred că nu a suportat să trăiască ca un prost

A vrut să știe unde trăiește, de ce trăiește, cum trebuie să trăiască. Și multe altele. Și așa ar fi fain să facem și noi. Poate tocmai pentru că mai e cineva care a experimentat înaintea noastră și i-a ieșit!

Dosarul acestei săptămâni este despre oameni și genii. Cunoscutul istoric al religiilor s-a născut și a rămas om. A hotărât însă să fie geniu și s-a jertfit pe altarul cunoașterii pentru asta. Putem și noi să facem la fel? Nu, nu să devenim genii în sensul în care a devenit cel, că nu are nimeni pretenția asta. Dar putem să ne străduim să înțelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru mai bine. Până la urmă, asta e și esența omului de geniu. Să înțeleagă.

Sper ca acest om adevărat să fie (re)descoperit de noi toți, tineri, elevi, studenți. Nu ca un subiect în plus de BAC. Nu ca un autor plictisitor pe lista lecturilor obligatorii. Ca un model de viață, ca un prieten și ca un frate, ca un părinte și ca un bunic.

Aici poți citi mai multe despre adolescenți!

Tânăr din Los Angeles infectat cu COVID-19, lăsat să moară pentru că nu avea asigurare!

"în Știri" "de POV21"
tânăr din Los Angeles infectat cu COVID-19

Tânăr din Los Angeles, infectat cu COVID-19!

Un adolescent din Los Angeles a fost testat pozitiv pentru Coronavirus. Acesta a murit din cauza șocului septic după ce a fost refuzat dintr-o unitate de îngrijire urgentă, deoarece nu avea asigurare de sănătate.

Tânărul, în vârstă de 17 ani, a ajuns la un spital public din Los Angeles când a intrat în stop cardiac.

El era încă viu la sosire, a declarat primarul R. Rex Parris, Lancaster, California, într-o declarație. Dar personalul medical a putut să-l țină în viață doar alte șase ore.

Timpul a fost scurt, iar spitalul nu a fost prima lui oprire. El a mers mai întâi la un centru de îngrijire urgentă și s-a plâns de simptome respiratorii, a spus familia sa.
Potrivit lui Parris, i s-a refuzat tratamentul pentru că nu avea asigurare de sănătate.

“Nu avea asigurare, deci nu l-au tratat”, a spus Parris. Personalul clinicii necunoscute i-a spus să meargă la camera de urgență a Spitalului Valea Antelope.

„Dar până când a ajuns acolo, era prea târziu”.

Parris și-a exprimat frustrarea față de centrul de îngrijire urgentă. Acesta a refuzat un tânăr din Los Angeles, infectat cu COVID-19 din cauza lipsei de asigurare de sănătate.

“Când un copil vine cu suferință respiratorie, stabilizați-l și sună o ambulanță; nu cereți asigurare.”

Tatăl său este, de asemenea, bănuit că ar avea virusul, potrivit Los Angeles Times.

Dar mai târziu în acea zi, departamentul de sănătate al județului a declarat că Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor vor reevalua cazul. Acestea spun că „poate exista o explicație alternativă pentru această fatalitate”.

Autor: Turcu Iuliana Denisa

Dacă n-ai trăit astea la timp, păcat! – Andreea Cordoș

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"
andreea-cordos
„Iar zâmbește asta.”
„Ai fumat ceva, pisi?”
„Fiți atenți că dansează Andreea!”
„Da’ nu te mai saturi să râzi atâta?”

Am auzit propozițiile de mai sus în prostie, și asta pentru că de ceva timp îmi exteriorizez tot mai mult bucuria. Fără bariere, fără cenzură, fără frică de prejudecăți. Ce cred sincer? Cred că dacă n-ai trăit astea la timp, e mare păcat. Sunt ani în care poți să fii-n atât de multe feluri și n-are rost să fii fraier și să nu te bucuri de ce poți.

De ce suntem atât de timorați să trăim, totuși? Ne vine tot mai greu să batem cu piciorul în pământ și să spunem: Azi am chef să ies cu gașca, să iau o tipă la dans, să-mi închid telefonul și să merg cu cortul etc. De ce nu putem pur și simplu să închiriem o dubiță și să facem ca acest an să fie cel al excursiilor noastre?

Ne e frică până-n măduva oaselor să facem alegeri pentru noi. Stresați mereu de ce vor spune unii sau alții, nu mai știm să ne pierdem în moment. Să uităm de imagini absurde, de reputații care nu ne încălzesc cu nimic, sau de oameni care pur și simplu nu contează.

Am observat că societatea are ceva cu oamenii fericiți.

Nu mai au nevoie nici de antidepresive, nici de distrageri de scurtă durată care să le facă altora bani, nu? Ceee păcat.

Fără să asum acum cine știe ce viață ruptă de pe ecranele Holywoodiene, trasă prin filtrele roz de pe Instagram și plină de prostii căzute din cer, pot spune că sunt un om care știe să-și trăiască stările. Nu mereu, evident. Lucrez zilnic la cum reacționez în fața mindfuck-urilor și a situațiilor pe care nu le pot controla. Dar pas cu pas e tot mai bine.

Încep să înțeleg normalitatea evenimentelor proaste care, apropo, sunt inevitabile într-o anumită măsură. La fel și durerea, pe care mi-o trăiesc când e cazul. Tocmai treaba asta mă ajută enorm să mă bucur ca un copil atunci când am motive. Să trăiesc până la lacrimi.

Să zâmbesc, indiferent că am sau n-am cel mai frumos zâmbet.

Mă sperie faptul c-am în jur atâția oameni rigizi. Care nu aplaudă, care n-au încredere, care nu știu să se bucure de nimic. Ce-i dramatic în asta? Faptul că nu vorbim de persoane ajunse la pensie. Nici de adulții stresați cu joburi peste joburi și obligații. Ci de tineri, studenți, elevi, și lista poate să continue. Oameni care, la vârsta asta, ar trebui să sară în sus de încântare pentru orice rahat ce li se întâmplă!

Apare întrebarea: unde naiba-i bucuria de-a trăi?

Am început să scriu că mă crede lumea fumată tot mai des. Asta pentru că am ajuns la minunata performanță de a mă numi studentă, și prin urmare ies din casă tot mai des. Și când ies mă bucur de moment.

Am mers în viață pe principiul că trebuie să profiți de oportunități. Să aduni experiențe. Să mergi mai bine într-un loc decât să te întrebi „cum ar fi fost dacă…?”. Toate astea cu limite, bun simț, grijă mare, mai ales dacă ești femeie, și lista poate să continue.

Și acum, lăsând vrăjeala la o parte, vă spun că ceea ce nu trăim acum, nu mai trăim niciodată. S-ar putea să n-o mai vezi a doua oară pe tipa căreia i-ai zâmbit în autobuz. S-ar putea să nu mai simți beat-ul de la piesa aia până în măduva oaselor, sau să nu mai ai timp de cântat cu prietenii până dimineața lângă focul de tabără.

pov21- andreea cordos

Momente. Simple momente de căldură, delir, nebunie, luciditate. Astea ne fac să fim și să trăim până la lacrimi, cum zicea Camus. Știți ce le urez de fiecare dată prietenilor de ziua lor de naștere, printre altele? „Îți doresc să trăiești o viață memorabilă!”

Asta pentru că avem nevoie de memorabil

De lucruri pe care nu le prindem în insta story-urile noastre, de lucruri care rămân. De dureri care se estompează și de care-ți amintești cu drag. De cântece fredonate cu lacrimi în ochi. De strângeri de mâini. De săruturi grăbite, de săruturi entuziaste. De nopți în care s-a prelungit petrecerea și-ai adormit cu gașca pe podeaua vreunui coleg, de cabane unde-ai început să dansezi cha-cha cu vreun pahar de vin în mână și-ai încheiat seara în fața șemineului cu echipa.

Când ai atâta viață de trăit, tu mai stai și te uiți la ce face celălalt? Spun asta pentru că nu știu ce li se pare ciudat oamenilor de lângă mine atunci când cineva se distrează, când cineva e prins în moment.

andreea cordos

Păi viața nu-i făcută ca să stai inert. De aia ne distrăm cel mai bine la concertele în care avem locuri pe teren, unde stă lumea în picioare. Acolo se cântă și se dansează. Acolo se trăiește o seară.

Cumva, am știut mereu despre mine un lucru:

Sunt om de party, mai trebuie să vină doar contextele.

Și au venit. Și-au făcut loc în viața mea, așa cum și-a făcut loc dragostea oamenilor atunci când m-am deschis eu și-am înțeles că atragi ceea ce ești, că trăiești lucrurile în care crezi. Articol despre asta – aici.

Revenind, cea mai mișto chestie a fost momentul în care am început să mă expun prin articole. M-am distrat ceva cu asta de 2 ani de zile. Și dacă încurajările și încrederea oamenilor m-au ambiționat până peste măsură, critica și hate-ul inevitabil m-au învățat să cred nebunește în mine. În ce am de oferit, în ce am de scris și de lansat mai departe. Am înțeles că oamenii oricum critică și oricum râd. Și-atunci de ce să nu dansez la party-ul ăla? Sau de ce să nu iau microfonul la karaoke?

Am scris aici despre cum m-au împins tot mai departe micile mele momente de curaj. Dar dacă acolo vorbeam despre un drum profesional, acum mă refer la cât de fain îți colorezi viața dacă îndrăznești să ieși din casă și să-ți faci din anii ăștia cei mai faini ani posibili.

Dance like no one’s watching

Dansează. Du-ți mâna la inimă. Închide ochii. Lansează-te în ritm și uită de tot. Pierde-te în moment. Umple clipa. Nici nu trebuie să știi dansa. Dar știi. Așa că nu mai aștepta. Lasă-i pe cei care se fâțâie lângă tine. Ei nu se pot bucura așa ca tine.

Și ce se poate întâmpla, până la urmă? Te filmează și apari pe nu știu ce grupuri? Îți strigă a doua zi la școală sau la facultate că vaaaai, ce te-ai rupt în dans aseară? Păi asta-i și ideea.

Ai doar câțiva ani în care poți să faci asta…

Deși mie îmi place să cred că așa voi fi și mai încolo.

Acum câteva zile mi-a spus un prieten ceva demențial: Fă-ți spectacolul. Strălucește. Fii grație. Ori faci un lucru din toată inima și te duci într-acolo cu toată pasiunea, ori o lași baltă. E totul sau nimic. Nu contează ce spun alții, ce gândesc sau ce fac. Tu ești datoare să-ți eliberezi grația.

Și, deși vorbeam atunci de lucruri pe care mă ambiționez să le fac, mi-am dat seama că trebuie să fiu așa cum simt în fiecare moment.

Să scriu în prostie, dacă asta-mi cere vocea din cap. Să iubesc atunci când am atâtea de-oferit. Să râd cu gura până la urechi când glumele nu lasă loc de altceva. Să mă pierd în pași de dans. Să nu mă definesc. Să mă bucur în aceeași măsură de vals, rumba, cha-cha, ritmuri de bass, techno. Frumusețea stă în diversitate. Și-n momentele în care trăiești o melodie cu mâna dusă la inimă și ochii închiși.

Andreea Cordos

S-a întâmplat să fiu prinsă-n ipostaza asta la concertul celor de la Cargo. Dar repet ce am zis anterior: de cele mai multe ori, momentele alea nu apar în fotografii. Pentru că pur și simplu te bucuri. Pentru că ți-ai adus aminte că ai o viață și offline. Una care nu poate fi mimată, pentru că în esență, nici n-are rost. Nu concurezi cu nimeni. Ești tu și anii tăi de nebunie. Ani pe care ești dator să-i umpli de bucurie, de grație, de aventură.

Așa că lasă oamenii să vorbească. Lasă-i să-ți facă poze, sau să râdă dacă asta simt. Tu doar fii cine simți să fii, și nu uita că ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată!

Nu e ușor să fii adolescent!

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Când noaptea se lasă greu peste sufletele oamenilor, aceștia ripostează. Fiecare are lupta lui cu câte un demon diferit, dar pierde de fiecare dată când luna bate la geam cu razele ei mai palide decât chipul morții. Trist e că unii dintre ei nici măcar nu mai luptă. Și se lasă învinși pentru încă o seară, pentru încă o oră 03:00 dimineața își promit că nu se va mai întâmpla, doar ca să se dezamăgească noaptea următoare.

     Salut, sunt o adolescentă de 17 imediat 18 ani pe care ora 03:00 a prins-o trează. Greșeala mea, promit că nu se va mai repeta. Dar hey, dacă nu era așa, nu mai ajungeam să scriu asta. Nu gândesc când scriu acum, nu mă judecați pentru greșelile pe care colegii mei poate nu le-au văzut când au corectat articolul. Nici eu nu i-am ajutat, nu am ochelarii și nu mai văd bine tastele, mă ustură ochii, iar obrajii îmi ard, deși tremur de frig chiar dacă vă scriu într-o noapte de vară. Da, ați citit bine, e o noapte de vară, iar eu stau acum în casă, sub pătură, nu sub un clar de lună sau sub stelele ce se joacă acum pe cerul pe care nu pot să-l privesc, pentru că îmi aduc aminte de tot ce n-am avut, deși mi-am dorit.

     O să mă urâți pentru ce o să vă spun, dar nu am nevoie de iubirea voastră, așa că voi continua.

Am auzit de atâtea ori „Ce fain e să fii adolescent, nicio grijă”. Cea mai mare minciună existentă pe suprafața Pământului, chiar mai mare decât „Pentru totdeauna”. Prefer să plătesc 20 de facturi, decât să stau și să mă gândesc dacă este bine ce i-am spus acelui băiat acum 3 zile, pentru că nu mi-a mai dat mesaj; și, mai ales, decât să nu știu cine sunt. Prefer să merg la muncă zi de zi decât la școală, unde tot ce contează sunt notele mele și nu ceea ce vreau cu adevărat, așa cum a prezentat și Andreea în articolul ei (aici). Prefer să fiu ocupată cu toate „grijile de adult” decât să am părinții pe cap care nu știu ce vor de la mine.

              Știu că simțiți ca mine…

    Mai știu și că pentru cei care nu beau până cad din picioare la fiecare party, pentru cei care nu fumează, pentru cei care nu zboară din pat în pat în fiecare seară, adolescența este groaznică. Să fii un adolescent cu principii și valori morale este cea mai mare greșeală pe care o poți face. Și aici mă declar iar vinovată. De aia sunt acum în pat, nu pentru că nu aș avea viață socială așa cum vă veți grăbi unii să spuneți. Și da, există oameni cu principii, există oameni de valoare, de cuvânt. Eu nu înșel, așa că am fost acuzată că sunt plictisitoare când eram loială iubitului meu. Spun la trecut, pentru că da, relațiile se termină și a mea nu a scăpat, dar nu regret. A fost frumos. Eu nu beau până merg pe șapte cărări acasă, pe gard și ținându-mă de drum, așa că am fost acuzată pentru a doua oară că sunt plictisitoare și fricoasă, de data aceasta. Nu am de gând să mă trezesc vreodată fără să știu ce am făcut aseară și mahmură. Dacă chiar nu vreau să îmi amintesc, dorm trei ore în trei zile și e mai ceva decât toată mahmureala pe care ți-o poate da Jagger-ul. Nu fumez ca să văd cai verzi pe pereți și să îmi induc acea stare de liniște. Și nu, nu schimb partenerii ca pe șosete ca să îmi scot imaginea cuiva din cap, așa cum fac alții. Și nici nu spun că iubesc în timp ce ating pielea altcuiva. Nu, sunt o adolescentă. Nu sunt confuză, nu sunt zăpăcită mai mult decât trebuie, nu sunt cu inima în cap și creierul la gunoi, nu sunt atât de revoltată cât să sparg fiecare regulă, chiar și pe cele care mă ajută, nu sunt dezinteresată de ce se întâmplă în jurul meu, nu sunt ușor influențabilă și nu, nu îmi urăsc părinții. Lista poate continua.

Nu fac parte din niciun stereotip în care sunt încadrați adolescenții zilelor noastre, și totuși exist. Da, am o viață. Am iubit așa cum majoritatea dintre voi, experimentaților, nu veți iubi vreodată, am trăit niște momente pe care nici Neversea și Untold la un loc nu vi le pot oferi, am zâmbit așa cum numărul de „30 de iubite” nu o să vă facă să zâmbiți, am râs mai bine decât ați râs voi când v-ați bătut joc de puștoaica cu ochelari din ultima bancă. O să spuneți că sunt frustrată, deja și aud vocea unui coleg repetându-mi melodic că doar scriu frustrări. Nu, dragilor, vă deschid ochii. Să fii adolescent nu e ușor. Este intens. Este nebunesc. Haotic. Obositor. Limitat.

Să fii adolescent este o cușcă și de asta ni se pare că sunt cei mai frumoși ani. Evadăm la 19-20 de ani din cușca asta și gustăm viața din plin. Evident că își pierde intensitatea și ne gândim melancolici „Bă, ce ușori au fost anii ăia”. Nu au fost. Unii dintre voi aveți spinii în interiorul cuștii și când vine vremea să vă eliberați nu-i rupeți, îi întoarceți spre ceilalți și rămâneți acolo. Alții nu văd gratiile și zboară cât pot de departe ca atunci când ar trebui să fie liberi să se lovească de ușile cuștii, care s-a extins și care nu-i va mai elibera niciodată drept pedeapsă pentru indiferența lor. Iar alții, cei ca mine, stau în cușca lor înfășurată într-un șir de ață ghimpată și așteaptă. Ce așteptăm? Nu știu. Știu doar că vom vedea când va ajunge la noi. Și e bine ce facem? Probabil că nu există o variantă corectă. Dar știți ce e frumos?

Că alte suflete curajoase și-au pus cușca lângă a noastră și cu cele compatibile s-a format o ușă.

Ei pot veni la mine, eu mă pot duce la ei, iar asta va conta mai mult decât prietenia ta cu beneficii cu tipa pe care nu ai fost suficient de puternic să o iubești – așa cum merita – și mai mult decât prieteniile de la beție, care dispar când Jack a dispărut de pe masă.

          Dragilor, știu prin ce treceți…

Știu că unii de-abia ați adormit acum, cu perna udă și lacrimi curgându-vă pe obrajii albi, pentru că sângele din ei s-a dus la încheieturile pe care le-ați abuzat în seara asta. Știu că unii dintre voi vă gândiți dacă vă iubește. Nu, nu vă iubește. Dacă te iubea, îți răspundea la mesajul de acum cinci, șase ore sau ar fi stat cu tine la telefon, fără să te facă să te simți ca un plan de rezervă. Știu că unii zâmbiți pentru că lucrurile dintre voi doi nu puteau să fie mai bune. Vor fi, dar peste câteva luni vei fi în categoria de mai sus, întrebându-te dacă te mai iubește. Răspunsul va fi nu, pentru că a găsit ceva mai bun. Stai calm/calmă, se mint așa cum vă mințiți și voi că sunteți ok. Știu că unii mor de dor, știu că unii așteaptă ca niște promisiuni să se îndeplinească. Nu se vor îndeplini, îmi pare rău, dar tu continuă să crezi în ele. Suferința va determina ce fel de om ești. Și vă văd și pe voi, pe cei care dormiți acum. Stați liniștiți, să fii adolescent e așa ușor, că peste ceva timp veți fi într-una dintre categoriile de mai sus, până atunci, să vă fie somnul dulce. Nu veți mai fi aceeași persoană când „adolescența” vă va lovi.

Să nu credeți că v-am uitat pe voi, cei mai frumoși dintre toți, cei care își transformă suferința în rânduri frumoase. Pe voi, dragii mei, pe voi eu vă ador. Voi sunteți atât de frumoși, lumea asta nu vă merită. Știți cât de puternici sunteți? Să vă scrieți suferința ca să faceți ceva frumos din ea, dacă pe voi nu v-a ajutat cu nimic, să îi ajute pe ceilalți mai slabi de înger, să-i îndrume.

Voi sunteți martirii generației noastre, pentru că nu vă despărțiți de suferința voastră până nu ați stors și ultimul strop de inspirație pentru artă.

Eu vă ador, și de aceea aștept mereu cu brațele deschise tot ce creați. Da, să fii adolescent nu e ușor și nici nu știu dacă e atât de frumos. Știu că eu acum m-am descoperit pe mine și știu că, scriind aici, noaptea mea a devenit mai ușoară.

Sunt o adolescentă și simt că mă sufoc, dar mă complac. Nu am ce să fac momentan, doar să gust din plăcerile dulci-amare oferite de „cei mai frumoși ani din viață”. 

      Da, să fii adolescent nu este ușor. Este intens, un adevărat roller-coaster emoțional și sunt momente când ți-ai dori să fii orice, dar nu un om la 17 ani care habar nu are cine este, unde se îndreaptă și mai are pe deasupra și dramele clișeice, de care nu scăpăm. Și da, nu este nici atât de frumos pe cât se crede, și poate că nici măcar nu merită atât de mult, dar este punctul nostru de plecare spre ce vrem să fim, să devenim.

Este necesar să fii o omidă ca să te poți transforma într-un fluture colorat. Cum putem face asta, dacă nu experimentând toate emoțiile, toate stările umane existente? Și când faci asta, dacă nu atunci când ești adolescent?

Da, suntem adolescenți, unii respectă fiecare stereotip, alții niciunul. Da, suntem adolescenți, dar existăm. Merităm să fim auziți, merităm să fim văzuți. Și până când nu se va conștientiza asta, rămânem doar niște ființe umane zăpăcite.

Să fii adolescent este orice, dar nu ușor, însă vom crește și vom deveni o altă pată de culoare mai mult sau mai puțin vizibilă, până atunci, lăsați-ne să credem că vom schimba lumea.

Povestea lui Dragoș, traficant internațional de droguri

"în Texte" "de POV21"

Când am fost ca voi n-am avut de unde să aflu că nu e bine ce fac…voi, în schimb, vă puteți informa!

 

Așa își începe povestea Dragoș, un… încă tânar de 42 de ani. Îi este jenă să vorbească la început, dar după ce atmosfera se mai destinde și fețele tinerilor – adolescenți, liceeni de data asta – devin mai prietenoase și mai puțin crispate, în frânturi de confesiune,  amestecate cu sfaturi, regrete, poticniri… se leagă povestea.

 

Începutul afacerii

Prin anii 2000, plecat fiind la muncă în străinătate, a auzit la un moment dat că în țară se vând la liber legalele – etnobotanicele. A decis să vină acasă și să se ocupe cu afacerea asta.

Nu-i păsa cui, cât da, era convins că nu are ce să-i facă nimeni și că el poate face ușor și repede bani. Nu a fost curios nici să-și termine școala, a ramas așadar cu opt clase pâna-n ziua de azi, pentru că… viața l-a luat prin surprindere.

 

Cu toții ne plătim greșelile

Ar schimba multe dacă ar fi să o ia de la capăt, ar face școală… cei șapte ani de detenție l-au lămurit că mai ales pietenii se pierd foarte ușor și – odată cu ei – tot mirajul unei vieți bune.

Nu a putut să înțeleagă când l-au prins, când a ajuns în închisoare. Cum, mie să mi se întample așa ceva?! Între timp, deținerea și comercializarea de astfel de substanțe – etnobotanice au fost incriminate, magazinele de vise au fost închise, iar el… a picat de fraier, acuzat inclusiv pentru trafic internațional de stupefiante.

Din vocea, atitudinea lui, felul în care pune problema, îți dai seama și ești 99% convins că nu ar mai face niciodată așa ceva. Au trecut niște ani grei peste el, privat de libertate, ani pierduți…

 

Învățând din experiențele altora

Pentru tinerii care-i stau în față nu e prea târziu, ba din contră, spune el, e bine că traiesc vremurile în care internetul, plus alte surse de informare, îi pot ajuta să se convingă că o astfel de experiență – cea a traficului și consumului de droguri – nu le poate aduce nimic bun.

Dragoș și încă un fost traficant de droguri, care are doisprezece ani de închisoare ispășiți și șapte penitenciare schimbate, sunt cărțile vii care au fost de acord să vină în fața unui grup de liceeni din orașul Bistrița, să își spună povestea și să le explice, din propria experiența de ce AȘA NU e bine.

“Mediul penitenciar mi se pare un loc greu de digerat, un loc în care nu ar trebui să ajungă nicio persoană, niciodată. Din păcate lumea nu este așa cum ne-o dorim și oamenii nu sunt așa cum ar trebui să fie, așa se ajunge să îți irosești o parte din viață departe de familie și cei dragi. Noi toți am învățat azi o lecție, cum că libertate e prețioasă și trebuie să fim atenți să nu facem o greșeă care să o regretam într-un astfel de mediu.”- declară Oana

Jurnal de bord

Cei doi sunt unii dintre actorii proiectului intițiat de IPJ BN Dincolo de aparențe – experiențe de tip carte vie – în parteneriat cu Penitenciarul Bistrița și alte instituții, ONG-uri din județ. Beneficiarii – tinerii liceeni care pot afla direct din gura cuiva care a pățit-o,  despre alegerile pe care le faci în viață, despre urmările acestor alegeri…Și …to be continued….

Polițiștii de prevenire și-au propus să aducă în fața lor persoane cu trecut infracțional, reabilitate, foste victime ale accidentelor rutiere, ale violenței domestice. Iar noi, cei de la POV 21 vom consemna impresii, povești, pareri. Vom ține jurnalul de bord al proiectului. Așa că… stați aproape!

Lucrurile interesante de-acum urmează!

Afacerist la șaisprezece ani

"în Texte" "de POV21"

Da, un tânăr are propria lui afacere la 16 ani. Poate vă gândiți că titlul este clickbait, dar, spre uimirea voastră, este cât se poate de real.  Un elev – puștan, dacă vreți –  să fie independent financiar la vârsta aceasta, în condițiile în care salariul minim pe economie e puțin peste 1000 de lei. Chiar el afirmă: Cheia succesului constă, în primul rând, în a persevera. 

 

Î: Cum ai început  afacerea online și la ce vârstă?

R: Totul a început de la o simplă conștientizare, în timp ce eram la liceu. Am observat că foarte mulți profesori ne întrebau ce facultate doream să urmăm, iar eu mi-am pus următoarea întrebare: dacă mai este o cale, în afară de obișnuitul algoritm liceu-facultate? Răspunsul este antreprenoriatul (desigur, poți fi antreprenor și cu șapte facultăți). Odată ce am descoperit acest domeniu, am știut că este exact ceea ce vreau să urmez. Timp de 6 luni am învățat despre educația financiară și am citit peste 15 cărți de dezvoltare personală. Am hotărât să îmi deschid blogul www.tanarulantreprenor.com, care a fost denumit la început My Young Entrepreneur Journey. După cum sugerează numele, scopul blogului este de a împărtăși cu voi experiențele mele anterioare, cum am ajuns să aleg acest drum, dar și experiențele pe care le voi avea.

Î: Ai pe cineva de la care ai moștenit această pasiune pentru afaceri?

R: Nu am moștenit de la nimeni această pasiune, totul a fost în viziunea mea.

Î: Cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus despre toată nebunia asta?

R: Probabil sunt foarte mândri, dar nu prea o arată. Nu prea sunt încântați de părerea mea despre instituțiile de învățământ, dar fiecare gândește diferit. Încă se obișnuiesc cu ideea că șansele de a urma o facultate sunt foarte mici.

Î: Crezi că anumite persoane din jurul tău te privesc altfel datorită succesului tău financiar?

R: După ce OatJoy a apărut, tot orașul în care locuiesc a fost schimbat complet. Da, majoritatea erau surprinși, pentru că ideea a fost pusă în practică super rapid și nu dezvăluisem nimic până atunci.

Î: Știm foarte bine că la noi în țară banii nu se câștigă asa de ușor. Care este cheia succesului tău, având în vedere că ai doar 16 ani?

R: Nu sunt de acord cu ideea că banii nu se fac ușor la noi în țară. Odată ce știi ce merge pentru tine și descoperi o cale prin care poți face bani, iar în același timp să iubești ceea ce faci, totul este simplu. Economia are un impact, recunosc, dar depinde foarte mult de cât de mult îți dorești să realizezi ceva și cât de mult ești dispus să muncești pentru ceea ce vrei să construiești.

Î: Care îți sunt planurile de viitor?

R: Anul ăsta este deja un an al schimbărilor. O să mă mut în București (în prezent stau în Bacău, Comănești) pentru a colabora cu un mentor care are cunoștințe și experiențe din care pot învăța. Lucrez la un concept care probabil va fi gata peste doi ani, însă start up-ul nu va avea loc  în România, ci cel mai probabil în USA. Pe urmă, am în plan să mă întorc și să investesc în România.

 

Î: Ce îi sfătuiești pe adolescenți, din moment ce școala nu te-nvață să faci bani? Dar pentru cei mai înaintați în vârstă? Crezi că e târziu să înceapă o afacere?

R: O să încep cu sfârșitul. Cum am spus mai înainte, vârsta nu contează. Dacă ești determinat să faci sacrificiile necesare pentru a ajunge la libertate financiară, o poți face și la 60 de ani. Nu vreau să ofer sfaturi directe despre cum se fac banii. Fiecare are înclinațiile lui. Sfatul meu e să găsiți răspunsul la următoarea întrebare: ce vreau să fac în fiecare zi de acum încolo pentru restul vieții? Succesul nu înseamnă bani. Dacă îți dorești să devii antreprenor doar pentru bani, nu va dura mult aventura ta ca antreprenor. Dar atât timp cât faci bani, iar simltan faci ceea ce-ți place, e perfect. Nu vă sacrificați sănătatea și relațiile cu persoanele din jurul vostru doar pentru succes. Nu te va face fericit și s-ar putea să te facă să renunți mai ușor.

Ei bine, eu zic că este exact ce avem nevoie pentru a ne motiva să  atingem scopurile noastre. Cheia succesului, din ce am înțeles eu de mai sus, este destul de simplă, dar noi, ca rasă umană, avem talentul să complicăm lucrurile. Da, poate suna ciudat, dar lucrurile sunt cât se poate de simple: fă ceea ce iubești, nu ceea ce vrea mama, tata sau mai știu eu cine. Nu te gândi la bani. Pune suflet în toate lucrurile pe care le faci și totul o să prindă culoare, fie că este vorba despre munca, relația ta cu iubita sau orice altceva te frământă.

Pune suflet și totul va fi bine.

Mihai Gliga

Derulează înapoi