Zona „tampon” de la Institutul de Psihiatrie Socola, unde erau ținuți pacienții până la aflarea rezultatelor testelor COVID-19, funcționa mai rău ca o pușcărie.
În noaptea de Crăciun, un incendiu s-a produs la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, provocând moartea unui pacient în vârstă de 33 de ani.
Ionuț Adrian Turchină se afla într-un pavilion al zonei „tampon”, cu rezerve individuale, în așteptarea rezultatului de la testul COVID-19, când angajații au văzut un fum negru pe holurile unității medicale. Bărbatul a fost resuscitat timp de trei ore, fără a putea fi salvat. „A murit cu zile, a ars ca o torță în boxa închisă prin exterior”, a spus un cadru medical de la Institutul de Psihiatrie Socola.
Din celula în care Adrian Turchină și-a găsit sfârșitul nu avea posibilitatea de a ieși pe ușă, aceasta fiind închisă din afară cu zăvorul, dar nici pe geam, fiindcă erau gratii.
Zăvorul unei celule. Sursa foto: Reporter de Iași
Există 19 astfel de celule a câte 4, în fiecare se află numai un pat. Nu există lavoar, duș sau wc. „Pacienții își făceau nevoile fiziologice lângă pat în niște cratițe, apoi aruncau dejecțiile pe geam. În aceleași cutii primeau și mâncarea”, a declarat sub anonimat, o sursă din interior.
REPORTER DE IAȘI a reconstituit, pas cu pas, tragedia. Două sunt marile semne de întrebare din această speță:
1) De ce taximetristul Ionuț Adrian Turchină era plasat într-o boxă încuiată din exterior, ca într-un sistem de detenție?
Boxele existau deja când Bogdan Șaramet, managerul spitalului, a fost numit în funcție (22 februarie 2020). În schimb, ușile culisante au fost montate de câteva luni la momentul tragediei. „Până atunci, intimitatea era asigurată de niște perdele”, a spus o altă sursă din sistem.
Așadar, ușile au fost puse în timpul mandatului de manager al lui Șaramet.
Un important cadru medical a menționat că în medicina modernă, pentru cei cu afecțiuni mintale sau cu tulburări, nu se mai practică astfel de măsuri.
Medicul a precizat că singurele măsuri de restricționare a libertății de mișcare a pacienților sunt izolarea și contenționarea (pacientul este imobilizat parțial sau total).
„Tratamentul modern, medicamentos, face ca astfel de cazuri violente să fie rare. În concluzie, închiderea pacienților în boxe până la sosirea rezultatelor PCR este ilegală, le încalcă drepturi fundamentale și poate fi asimilată detenției”, a precizat sursa citată.
2) Dacă focul a pornit de la o țigară, cum a intrat taximetristul cu ea în boxă?
Principala ipoteză este că incendiul din boxa lui Ionuț Adrian Turchină a pornit de la o țigară. A ars patul cu tot cazarmamentul. Pe imaginile filmate de TVR, în boxă se observă un pachet de Kent fumat.
„N-am găsit mucuri, pachetul nu a ars, nu am găsit restul metalic al brichetei, sunt mai multe semne de întrebare. Nu mă pot pronunța acum, aștept rezultatele anchetei”, a declarat Bogdan Șaramet.
Acesta susține că pacientului ar fi trebuit să-i fie imposibil accesul la țigări în boxă. „El a trecut de 3 filtre. A fost verificat de Poliție, în triaj și la pavilion”, a adăugat Șaramet.
Fereastra celulei în care a fost închis Adrian. Sursa foto: Reporter de Iași
Guvernul a încheiat negocierile cu patronatele şi sindicatele pe tema creşterii salariului minim de la 1 ianuarie, a anunţat luni preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Florin Jianu. Salariul minim va crește cu 3%, iar îngheţarea punctului de amendă pentru 2021 la 145 de lei.
„Tocmai s-a încheiat Consiliul Național Tripartit. Am discutat cu Guvernul României următoarele aspecte:
creşterea salariului minim cu 3%, aşa cum am propus noi, CNIPMMR, adică de la 2230 la 2300 lei;
se îngheaţă punctul de amendă şi pentru 2021 la 145 lei”, a informat Jianu pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu circa două săptămâni, Florin Jianu spunea că cele trei scenarii privind creşterea salariului minim propuse de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se bazează pe indicatori incerţi.
„Toate cele 3 scenarii prezentate de Ministerul Muncii au o serie de indicatori care sunt prognozaţi, iar aceşti indicatori sunt incerţi, pentru că în felul în care erau aceştia prognozaţi ar fi trebuit chiar şi în anul 2020 să scădem salariul minim pe economie, pentru că acolo se spunea care este diferenţa dintre creşterea economică prognozată şi creşterea economică realizată, iar acum avem o profundă descreştere economică, de -4%, faţă de ceea ce prognozasem la începutul anului, de +4.
Deci, această descreştere economică ar fi trebuit ca şi în anul 2020 să ducă la o scădere a salariului minim pe economie, asta strict pe criteriile folosite de Ministerul Muncii. Sigur că, în realitate, nu trebuia să facem aşa ceva şi nu se va realiza niciodată. Vă spun acest lucru pentru că aceşti indicatori sunt incerţi, noi nu trebuie să-i punem într-o formulă de creştere sau descreştere a salariului minim brut”, a susţinut el.
Sindicatele ceruseră 2.400 lei
Ulterior, la 20 decembrie, liderul BNS Dumitru Costin afirma că sindicatele au propus o creştere a salariului minim la 2400 de lei brut de la 1 ianuarie.
„La CNT-ul ăla noi ne-am comunicat punctul de vedere, toată partea sindicală, 2400 de lei brut de la 1 ianuarie, partea patronală a fost împărţită în trei – zona IMM-urilor a propus o creştere de la 1 ianuarie la 2300 de lei, celelalte organizaţii patronale au oscilat şi au spus că propun un moratoriu între trei şi şase luni de zile, lăsăm să vedem ce se mai întâmplă şi discutăm peste trei luni sau şase luni. Guvernul nu a precizat nimic în acest sens”, a transmis liderul BNS.
Pe de altă parte, în lipsa unei înţelegeri clare, de la 1 ianuarie există riscul creşterii punctului de amendă cu 100 de lei, de la 145 de lei, cât încă este în prezent, la 223 de lei – 10% din salariul minim brut pe economie.
Astfel, există riscul ca, pentru o persoană care conduce un autovehicul după ce a consumat alcool, amenda să crească de la 2.900 de lei la 4.430 de lei. Această majorare ar fi fost posibilă chiar şi în cazul în care salariul minim brut pe economie nu s-ar fi majorat de la 1 ianuarie, dat fiind faptul că Guvernul nu a emis încă o hotărâre care să prelungească termenul până la care punctul de amendă a fost plafonat la nivelul de 145 de lei.
„Mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool”. Acestea au fost vorbele lui Alex Nedea despre noua generație de studenți la jurnalism când i-au fost cerute câteva sfaturi.
De aproape trei ani de când lucrează pentru Recorder, Alex Nedea aduce în online-ul românesc reportaje și anchete ample, unul dintre ele fiind chiar unul dintre cele mai vizionate materiale de jurnalism, „Singur împotriva partidului”, investigația care a demascat numirile făcute pe criteriu politic la Apele Române.
Alex a mers pe urmele hoților de lemn și a descoperit mai multe rețele de apă contaminată din comunele românești. Materialele sale i-au adus în 2019 premiul Ion Rațiu pentru jurnalism. Munca lui a reușit să miște câte un pic din neregulile care ne înconjoară și este deschis spre a transmite această voință către generația de jurnaliști încă în formare.
Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism. Anul 2019. Sursa foto: Facebook
De aceea, Alex a fost dispus să împartă cu cei mai tineri câteva tips & tricks în jurnalism.
Știm deja că primul tău loc de muncă a fost la Adevărul. Cum ai ajuns acolo și ce a implicat munca ta ca student la Adevărul?
Facultatea ne punea în legătură cu mai multe redacții la finalul anului I, era treaba lor să ne găsească o redacție unde să muncim pentru două săptămâni. Mulți dintre colegii mei trișau – aveau pile pe la redacții și atunci veneau direct cu adeverința, știi? Dar mie mi s-a părut că îmi fur singur căciula. Am fost printre cei care chiar voiau să facă practică, am ales Adevărul la departamentul de învățământ.
Așa…și am ajuns acolo, iar doamna care se ocupa de noi ne-a trimis la plimbare: „Ieșiți afară să găsiți 3 subiecte, pe urmă veniți cu ele scrise mâine”. Nu mai știu ce subiecte am găsit, dar știu că era un portret și două știri, habar nu am, nu mai țin minte. După aceea ne-a dat să facem mărunțișuri pe la redacție.
Doamna aceea m-a ținut minte și după câteva luni, o colegă a ei s-a îmbolnăvit. Avea nevoie de cineva care să livreze conținut jurnalistic, așa că m-a adus pe mine să lucrez în locul ei, dar cum nu îi permitea bugetul, m-a chemat să lucrez pe gratis.
Am ajuns să primesc treburi tot mai complicate de făcut. Eu deja știam să scriu o știre, știam regula piramidei inversate, chestiile de bază. Pe noi chiar ne-au învățat chestiile de bază în primul an.
Lumea prin breasla asta spune că Facultatea de Jurnalism e inutilă, că poți face jurnalism și fără facultate. Da, e adevărat că poți să fii jurnalist fără să faci facultate, dar nu e deloc adevărat că Facutatea de Jurnalism e inutilă.
Nicio altă facultate de pe acest Pământ nu te face mai jurnalist decât Facultatea de Jurnalism. Poate că sunt chestii în plus pe care le înveți, care nu îți folosesc în mod direct, dar nu îți strică.
Alex, 2020. Sursa foto: Facebook
Sunt și multe chestii de bază pe care trebuie să le înveți: ce înseamnă o știre, care e știricitatea unui eveniment, cum îți faci documentarea, cum îți faci o știre, cum faci un reportaj, un interviu… lucruri de genul acesta, pe care le învățai în primul an de facultate.
Eu mai avusesem experiență în presă, scriam într-o revistă cum este POV21 – de tineri, dar varianta 2001. Cred că atunci te nășteai tu.
A fost o experiență extraordinară pentru că eu, când am ajuns la Adevărul, știam să scriu mai bine decât 80% dintre oamenii de acolo, care nu aveau studii de jurnalism, au învățat din mers. Bineînțeles, e ok să înveți din mers, dar e important să ai de la cine.
Fiecare învăța de la celălalt, care nici el nu avea studii de jurnalism și redactarea era cu deficitate în redacția aia – poate că era coerență, dar nu era claritate, nu era concizie, structura textelor jurnalistice… se vedeau că-s făcute după ureche.
Nu vreau să mă laud pe mine, ci vreau să laud Facultatea de Jurnalism, care a reușit după un an de zile să își învețe stundenții să facă lucrurile de bază în meseria asta. Bun, și acolo ni s-au dat, după cum ziceam, lucruri de valoare de făcut, adică știri care nu erau chiar atât de importante încât să ajungă într-un ziar național, dar pe mine m-au ajutat enorm pentru că mi-am făcut mâna.
Ce putem face noi, studenți, în pandemie? Cum putem începe să scriem?
E important ca jurnalist să scrii texte, fie că sunt pentru un ziar, fie că sunt pentru sertarul tău. La un moment dat știu că după trei luni mi-au zis „Gata, te angajăm!” angajarea era, de fapt, un sfert de normă… ceva la două milioane de lei vechi și mă plăteau cu 1 leu știrea, 2 lei relatarea, 3 lei reportajul și 4-5 lei o anchetă.
După 6 luni, după ce am avut deja un portofoliu cu care să mă laud, adică puteam să îi arăt unui om din presă că nu sunt doar un student, ci sunt și un jurnalist care chiar poate să redacteze.
E foarte, foarte important să ai un portofoliu – cred că niciun angajator al meu nu s-a uitat în CV-ul meu, habar nu are nimeni ce studii am, dacă le am. Toată lumea se uită în portofoliu.
De aceea, îți încurajez toți colegii de facultate să înceapă să scrie undeva, indiferent de redacție, și să realizeze un portofoliu, fiindcă dacă te duci cu un CV și o diplomă de licență nu te ia nimeni.
Care trăsătură crezi că este esențială pentru un jurnalist în devenire?
Mie mi-a plăcut foarte mult să învăț jurnalismul, mi-a plăcut tot ce se învăța acolo, deși am fost o loază nesuferită în liceu. Nu știu cum am reușit să termin liceul…l-am terminat într-un final și pe ăla. Eram foarte pasionat de lucrurile care îmi plăceau. Iar dintr-un om care terminase cu media 7,50, probabil, în clasa a 12-a, ajunsesem a treia medie pe facultate, adică 9,80, cred.
Mă băteam umăr la umăr cu cei ce aveau exercițiul învățatului în liceu, unde terminaseră cu 10 pe linie, și asta spune ceva despre care ar fi direcția unui tânăr în viață – să se implice cu toată ființa lui unei meserii pe care o iubește.
Alex în clasa a XII-a. Anul 2002. Sursa foto: Facebook
În ce măsură ajută pe un jurnalist la început de drum Diploma de Licență?
Nu cred că ajută diploma într-un fel sau altul. Lucram la Jurnalul Național. Mi-a cerut și mie angajatorul Diploma de Licență pentru că se mărise salariul minim de pe cartea de muncă – salariile trebuiau să fie obligatoriu mai mari pentru cei cu studii superioare. Am mers încântat cu diploma mea de licență, știu că am umblat mult să o obțin.
Era deja de doi ani în arhivele universității. M-am dus cu ea la doamna de la resurse umane de la Jurnalul Național, unde lucram atunci. Ea își bea cafeaua tacticos și își pune cafeaua deaspura copiei după diplomă și îmi spune „Știi, noi am ajuns la concluzia că nu vrem să vă mărim salariile”. Deci nici acolo, unde legea era de partea mea, nu mi-a folosit.
Îmi era foarte bine la Jurnalul Național și nu voiam să plec: călătoream foarte mult prin țară, țin minte că dintotdeauna am vrut să fac meseria asta fiindcă se călătorește foarte mult.
Nu după foarte mult timp, am realizat că, de fapt, nu e obligatoriu să călătorești în meseria asta și că sunt foarte multe joburi în jurnalism care nu implică să te miști de la biroul tău: poți fi redactor, să corectezi texte sau să scrii doar dând niște telefoane, cum am făcut de multe ori.
Dar la Jurnalul Național am avut norocul să călătoresc foarte mult prin țară. Eram mai mult plecat decât pe acasă.
Care a fost amintirea ta preferată ca tânăr jurnalist?
Țin minte că noi mergeam cu foarte multe caravane și ne opream în fiecare oraș, ne plimbam, căutam subiecte, a doua zi le scriam și pe urmă le publicam. Știu că lumea rupea chioșcurile când aflau că Jurnalul Național era în orașul lor: erau foarte curioși să se vadă ce se scrie despre el.
Dar apogeul a fost o ediție specială: nu ne-am mai urcat în autobuz, ci ne-am urcat în vapor pe Delta Dunării și am mers de-a lungul Dunării până la intrarea Dunării în țară și am mers din port în port, unde ne opream și căutam subiecte. A fost un lucru extraordinar de mișto și îmi aduc aminte cu drag de perioada aia.
Spuneai de treaba aceasta care e străină pentru un student în timp de pandemie, călătoritul. Ce putem face noi, cei cărora nu li se permite plimbarea, decât prin cameră, în pat și de la laptop, în ceea ce privește căutarea unui subiect de știri?
Să știi că din pat poți face multe lucruri, e un univers nelimitat acum, cu accesul la informație. Ca jurnalist, poți face multe lucruri. Nu mai e nevoie să mergi la biblioteca centrală să cauți în arhive, de exemplu. Poți să îți cauți subiecte care să necesite deplasare, dar trebuie să îți cauți o redacție care să îți finanțeze aceste deplasări, dar nu te grăbi, ia-o treptat.
Începe cu documentarea, care în momentul de față nu este o problemă așa cum era în 1900, când trebuia să mergi până la primărie ca să vorbești cu primarul. Acum poți da un mail și ți se va răspunde. Din punctul meu de vedere, școala de jurnalism poate fi făcută și fără să mergi prea mult pe teren, știi?
Te poți documenta fără să mergi pe teren, poți lua interviuri fără să mergi pe teren. Și aici mă refer la presa scrisă, în televiziune se complică lucrurile…
Alex în prima săptămână la Jurnalul Național. Anul 2003. Sursă foto: Facebook.
Sunt mulți colegi ai mei care întâmpină probleme în alegerea unui subiect potrivit, iar eu nu le pot da sfaturi.
Noi nu dăm un Google și căutăm subiecte acolo, dezlipiți-vă de ideea că puteți găsi orice pe Google! Dacă vei căuta pe Google „un subiect de presă pe care nu l-a mai văzut nimeni”, rezultatul va fi dezamăgitor. Cel mai simplu pentru voi este să vă sunați cunoștințele și să îi întrebați care sunt problemele pe care le întâmpină în ultima perioadă în domeniul în care lucrează.
Până la urmă – ce e un subiect de presă? Este o poveste, reală, despre o abatere de la regulă, da? Adică, de exemplu, un câine mușcă un om – nu e nimic interesant; dar dacă un om mușcă un câine, atunci avem o știre. Cred că ai mai auzit exemplul acesta de o mie de ori, dar eu cred că este cel mai bun exemplu ca să înțelegi abaterea de la regulă.
Regula în cauză poate fi o lege sau o abatere de la normele sociale.
Dă-mi, te rog, un exemplu.
Sunt oameni care fac chestii imorale care nu sunt neapărat ilegale. Eu am întâlnit situații când cineva fură, dar toată legislația era croită în așa fel încât să îi permită să fure. În situația lui, furatul rămâne o treabă imorală. Uite: un preot care adună bani în cutia milei, iar în loc să îi doneze copiilor ofrani, el alege să își cumpere o roată nouă la Merțan.
Ce fac jurnaliștii mari în astfel de situații?
Noi apelăm foarte mult la surse, oameni pe care îi întâlnim de-a lungul timpului și pe care îi mai sunăm din când în cănd să îi întrebăm ce s-a mai auzit prin domeniul lor. Uneori te mai sună ei să îți povestească ultima întâmplare, dar de cele mai multe ori trebuie să îi sunăm noi.
Voi, tinerii de la jurnalism, ați avut deja ocazia să întâlniți oameni care activează în diferite domenii. Puteți începe de la mama, tata, bunica, frații. Sunt niște surse la care puteți apela foarte ușor. Dar mai sunt și bazele de date disponibile pe internet – nu pe Google.
Intrați pe site-urile a diferite instituții publice și vedeți ce mai e pe acolo. Există foarte multe rapoarte, proiecte și tot felul de alte chestii interesante. Folosiți-vă de Legea 544/2001 care privește liberul acces la informații.
O altă idee – sunați ONG-urile; cu asta se ocupă ele – cu rezolvarea unor probleme dintr-un anumit domeniu.
Eu îți mulțumesc sincer pentru aceste ponturi! O ultimă întrebare: ce te-a făcut cel mai fericit în meseria pe care o practici?
Am observat că există acum o generație a meme-urilor. Și au început să circule meme-uri cu Recorder. Și mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool, pentru că au fost ani de zile în care am fost blamați noi, jurnaliștii, și cred că merită să ne spălăm și noi puțin păcatele și imaginea în societate.
Cred că, acum cu generația meme-urilor, vom modifica într-un sens pozitiv imaginea pe care o are acum jurnalistul în România. M-a bucurat tare mult să vad glumele astea care circulă cu Recorder.
Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri, să le arătăm că e cool să fii jurnalist, totuși, și că e nevoie în țara asta de jurnaliști!
Dacă vrei sfaturi și în domeniul juridic, te invit să citești interviul anterior.
Președintele ales, Joe Biden, a primit prima sa doză de vaccin Pfizer, în direct la televizor, cu scopul de a arăta americanilor că vaccinul este sigur: „Nu aveți de ce să vă faceți griji!”.
Soția sa, Jill Biden, s-a vaccinat în același loc, cu câteva ore înainte. Vicepreședintele ales, Kamala Harris, împreună cu soțul ei, așteaptă să primească prima lor doză săptămâna viitoare. Unii membri actuali ai Casei Albe s-au vaccinat deja vineri. Au ales să facă acest gest public pentru a da dovadă americanilor de siguranță și încredere.
În schimb, președintele Donald Trump încă discută cu doctorii, dar nu a programat nimic, conform Twitter. Casa Albă a oferit o altă scuză pentru întârzierea lui Trump, spunând că președintele dă prioritate celor mai vulnerabili.
Până în momentul de față, aproape un milion de americani s-au vaccinat împotriva COVID-19.
Clipurile Cezarei, tânăra care oferă lecții de drept, au ajuns să fie urmărite de sute de mii de persoane pe TikTok.
Tânăra are 24 de ani, lucrează în prezent ca jurist și se pregătește pentru Baroul avocaților din Cluj. Cezara a ajuns, într-o singură noapte, să fie îndrăgită de mulți tineri, care îi adresează fel de fel de întrebări, cu scopul de a-și satisface curiozitățile juridice.
Așa a luat naștere canalul ei de TikTok, care în momentul de față este urmărit de 187,5 mii de persoane. Secretul tinerei clujence constă în fler și spontaneitate.
Pentru început, spune-ne un lucru despre tine pe care nu multă lume îl știe!
Desertul meu preferat sunt merele cu Nutella. Îl ador, este incredibil de bun și îl recomand oricui.
Ce te-a motivat să deschizi un canal de TikTok?
Totul a început pe nepregătite. Îmi instalasem TikTok de câteva zile. Stăteam într-o seară și învățam, apoi mi-a venit o idee – cum ar fi dacă m-aș filma recapitulând ce am învățat azi?
Era videoclipul cu bicicleta, unde explicam câteva dintre infracțiunile cele mai comune (furt, tâlhărie, înșelăciune, ultraj, trafic de influență, șantaj, abuz de încredere etc.).
Nu aveam de gând să îl postez, eram în pijamale, eram obosită, era târziu. Chiar înainte să mă culc, m-am gândit să îl postez. Eram sigură că l-ar fi văzut numai prietenii și fi avut până în 100 de like-uri.
A doua zi, dimineață, aveam 100 de mii de view-uri, mii de urmăritori, printre care și Irina Rimes, pe care o admir foarte mult. Reacția lumii m-a încurajat să continui și asta a fost.
Cum îți vin ideile pentru conținutul pe care îl ai pe TikTok?
Eu, în prezent, practic meseria de consilier juridic, dar mă pregătesc și pentru examenul de barou. Deci ce învăț în ziua aceea devine subiectul videoclipului. Iau primul exemplu care îmi trece prin cap și gata.
De obicei, îmi iese videoclipul din prima. Rareori se întâmplă să mai încerc o dată, pentru că îmi place tare mult spontaneitatea.
Ai luat în considerare folosirea TikTok-ului ca sursă de venit?
Nu, nu m-am gândit niciodată.
Ai vreo poveste legată de urmăritorii tăi?
Eram în București vara aceasta și am decis cu un prieten să mergem la un masaj, iar domnișoara de la recepție m-a recunoscut după voce. Purtam mască și, până să îmi spună că m-a recunoscut după voce am fost chiar mirată. Dar a fost o experiență plăcută, domnișoara a fost o drăguță.
De unde vine dragostea ta pentru Drept?
Dintotdeauna am avut o dragoste pentru Drept. Deci aveam 3 ani, tata era avocat. La biroul lui își pregătea cazurile, multe materiale de citit.
Iubeam să îl privesc pregătindu-se, iar când pleca tata, îi umblam mereu prin cărți și documente juridice, mă prefăceam că citeam, luam și notițe… îți dai seama, la 3 ani, numai mâzgălituri.
De atunci știam că vreau să fiu avocat, iar tatei i se părea foarte drăguț. Mi-a pus mâzgăliturile deoparte, le-a păstrat. Pe unele le-a afișat pe un perete.
Ce sfat poți da unui elev care se pregătește pentru admiterea la Drept?
Uuu, asta îmi place: să nu se streseze deloc! Testul de admitere, cel puțin la UBB Cluj, seamănă cu unul de IQ, nu trebuie să te pregătești prea mult. Este mai important să se pregătească pentru BAC, nota aceea contează cel mai mult.
Este esențial să se ducă odihnit la examenul de admitere, pentru că felul în care se simte îi poate influența rezultatele. Recomand să descarce două-trei teste de pe site și să le rezolve înainte, ca să își facă o idee.
Ce ramură a dreptului ți-a plăcut cel mai mult? Pe ce te-ai axat în anii de facultate?
Dreptul penal, de departe, pe asta vreau să profesez în continuare. Materia asta am avut-o abia din anul doi. Până atunci, pot spune că nu mi-a plăcut la facultate, mă și întrebam de ce am ales specializarea aceasta.
Dreptul penal se ocupă cu sancționarea infractorilor pentru faptele lor. Acesta explică foarte clar cum funcționează, mai exact, o infracțiune, cum ne dăm seama dacă e imputabil. Dreptul penal se împarte în două: partea generală se studiază în anul 2 și cea specială se studiază în anul 3.
Dacă ai putea alege locul de muncă ideal pentru tine, care ar fi acela?
Cred că cel mai mult mi-aș dori să am firma mea de avocatură care să se axeze pe tot ce intră in categoria penal. Astfel, aș putea lua ce caz aș vrea. Mi-ar plăcea să iau cazuri pro bono, mai ales victimele violenței domestice pentru că nu mulți știu să gestioneze situația și se complac în cazul acesta.
Nimeni nu ar trebui să se simtă captiv, blocat. Ăsta ar fi visul meu, să dau înapoi societății.
Ce ți-a plăcut cel mai mult în calitate de student la Drept? Dar ce ți-a plăcut cel mai puțin?
Pot spune hands down că cel mai mult mi-a plăcut ELSA (The European Law Students Association). Fac cele mai mișto chestii posibile – evenimente caritabile, simulări de procese, debate-uri, cabane, training-uri pentru dezvoltare personală, plus întâlniri cu toată asociația din România, unde poți învăța cum să îți gestionezi timpul.
Recomand oricărui student la Drept să se înscrie la ELSA, e superb.
În ceea ce privește ce mi-a plăcut mai puțin, nu știu ce să zic, mi-e greu să aleg ceva pentru că mi-a plăcut totul, chiar și examenele incredibil de grele, pentru că m-au motivat să îmi dau silința.
Te-ai gândit să devii profesor?
Da, m-am gândit chiar după ce am terminat facultatea. Dar consider că mai degrabă aș face treaba aceasta după ce aș lucra mai mulți ani în domeniu, ca să pot aprofundez materia. Vreau să fiu luată în serios ca profesor.
Nu îmi pot permite ca atunci când mă întreabă un student ceva mai complicat să îi răspund cu „stai să mă uit în cod că nu știu”. O să mă mai gândesc la asta, dar momentan nu sunt destul de pregătită.
Ai primit până acum comentarii negative? Dacă da, cum te-au afectat?
Am primit, chiar la unul din ultimele videoclipuri – cel cu lipsirea de libertate, unde am dat ca exemplu un cuplu care se ceartă, iar unul din ei se gândește să îl oprească pe celălalt din a pleca, încuindu-l.
Era un domn, pe la vreo 50 de ani, care a început să se ia de mine, să se contrazică, fără să îmi dea vreun argument pertinent. A început să îmi spună că sunt proastă, că vorbesc numai tâmpenii ca să nu adorm, iar eu, cu legea în față, îi explicam cum stă treaba – din punct de vedere legal, totul este negru pe alb, dar el o ținea pe a lui.
Mă enervează când oamenii vorbesc în contexte în care e negru pe alb, fără să facă vreo documentare înainte de a vorbi.
Ce vloggeri sau bloggeri urmărești?
Îi urmăresc pe Ana Petcu, Cristina Ich, Silviu Faiăr și pe Claudinsky.
În calitate de student la jurnalism nu pot să nu te întreb – ce ziare urmărești? Urmărești televiziunea? Dacă da, ce canale îți plac?
Nu prea mă mai uit la televizor, nici nu cred că am abonament. Dar de citit, citesc The Guardian și New York Times. În presa românească este mult prea multă dezinformare, greșeli.
Am auzit „omor din culpă” (n.r. omorul se săvârșește cu intenție; „ucidere din culpă” descrie corect fapta penală în cauză, și anume o ucidere fără intenție), nu e voie așa ceva, sunt aberații, minciuni, care nu mi se par în regulă pentru că își pierd credibilitatea, ceea ce e în dezavantajul lor.
Studenții de la Facultatea de Construcții din București adună pachete pentru cei nevoiași. Fiecare persoană care a donat primește, în semn de recunoștință, un glob.
Totul a pornit de la o provocare pe internet:
„Dacă ai în plan să faci o faptă bună anul acesta, urmează pașii de mai jos:
În aria căminului C4 (n.r. București) sunt amplasate două cutii (la parter, în interior, pentru cei cazați în cămin și una afară pentru cei cazați în C7 și nu numai)!
Challenge-ul este următorul:
– Împachetează o mică atenție (haine pe care nu le mai porți, jucării, obiecte utile, lucruri de care tu nu te mai bucuri);
– Du-le la cutia magică de sub brad sau din fața căminului;
– Dacă stai în C4, nu uita să iei un cartonaș și să improvizezi un glob: scrie-ți numele sau poate un mesaj și agață-l în brad;
– Bucură-te și mândrește-te cu fapta ta bună pe Instagram: fă o poză, pune #daruiestesitu și nu uita să provoci alți prieteni dându-le un tag!
– Nu uita să ne tăguiești și pe noi (@ascb) pentru a ne mândri cu o comunitate atât de frumoasă și pe pagina noastră!”
-Postare preluată de pe pagina de Facebook a Adinei Hușcă, unul dintre cei responsabili pentru strângerea donațiilor.
Serata de Crăciun este o tradiție la care ASCB (Asociația Studenților La Construcții din București) nu a vrut să renunțe, în ciuda situației actuale. Serata cuprinde un șir de evenimente care au loc în fiecare zi pentru o săptămână. Astăzi e ultima zi.
„Pe lângă evenimentele cu scop caritabil, care s-au desfășurat online din pricina contextului (seară de filme, stand-up, campionat de jocuri, concurs de cultură generală), asociația a avut câte un reprezentant pe județ pentru strângerea donațiilor. Eu am fost responsabilă pe Campusul UTCB și cei de prin apropiere. #daruiestesitu e un challenge care te provoacă să faci fapte bune și a reușit să mobilizeze mulți studenți. Voluntarii au fost foarte implicați și am strâns lucruri din toată țara pentru bucuria unor familii mai puțin norocoase”, spune Adina Hușcă pentru POV21.
„Prima familie pe care dorim să o ajutăm este familia Simion, din județul Călărași. Mama, Ionela, îi crește singură pe cei doi copii – Adrian (13 ani) și Florina (8 ani). Aceasta muncește în sat oricând are ocazia, în încercarea de a le asigura copiilor un trai mai bun. Familia Marin este din județul Ialomița. Bunicii o cresc pe nepoata lor, Daria, în vârstă de 11 ani, întrucât mama acesteia nu se ocupă de fetiță. Bunicul muncește pentru a-și ajuta familia. Bunica Dariei suferă de cancer la sân, dar, în ciuda condiției medicale, muncește în grădini.
Următoarea familie asupra căreia ne îndreptăm atenția este familia Sălcianu din județul Prahova. Compusă din 2 copilași (David, în vârstă de 1 an și 7 luni, și Antonio, în vârstă de 6 ani) și doi părinți, familia este puternic încercată. Antonio suferă de ADHD, iar fratele său are o tulburare de dezvoltare. Tatăl este singura sursă de venit a familiei, întrucât mama trebuie să stea în permanență cu cei mici.
Tot în județul Prahova, regăsim familia Roșu. Mama, Nicoleta, are 4 copii – 3 băieți și o fetiță. Doi dintre băieți suferă de forme severe de autism. Copilașii sunt Andrei (15 ani), Florin (11 ani), George (10 ani) și Sofia (5 ani). Florin și George urmează cursurile unei școli speciale din Ploiești.
Totodată, ne dorim să ajutăm și familia Radu. Mama și cei 2 copii – Antonia (7 ani) și Ștefan (13 ani) locuiesc în județul Ilfov. Mama se descurcă greu, iar durerea ei este accentuată întrucât băiatul ei suferă de o tumoră neoperabilă la ochi, extrem de dureroasă. Banii donați vor fi utilizați atât pentru tratamentele celor 5 familii, cât și pentru alte necesități de care au nevoie.
Familia din județul Galați, satul Ionașesti, a căror casă a fost cuprinsă de flăcări. Denisa și Iulian, doi frățiori de 9 și 11 ani, au nevoie de ajutor urgent. Din păcate, situația financiară a familiei lor este foarte redusă, iar mai mult decât atât, mama suferă de handicap. Tatăl este șomer din cauza zonei defavorizate în care trăiește, prin urmare aceștia fiind nevoiți să doarmă într-un grajd, alături de animale. Dorința Denisei este să o ajutăm să-i refacem casa și speră ca de Crăciun să aibă unde dormi și unde să-l primească pe Moș Crăciun! Nu își dorește foarte multe: doar câteva hăinuțe care să le înlocuiască pe cele pierdute în flăcări și câteva dulciuri. Iulian își dorește mai mult cărți, curent și acces la internet, iar pentru surioara lui își dorește jucării. Din păcate, părinții Denisei și ai lui Iulian nu își vor permite sa îl aducă pe Moș Crăciun. Cu banii donați se vor achiziționa materialele necesare construirii unei case pentru familia pe care dorim să o ajutăm.”
– Facebook: Asociația Studenților La Construcții din București
O listă cu primele 10 spitale la care va ajunge întâia tranșă cu vaccinuri a fost publicată!
Primele 10.000 de doze de vaccin care vor ajunge în România vor fi distribuite în zece spitale din toată țara, anunță Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Acestea vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece spitale de boli infecțioase din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Suceava, Timișoara și Baia Mare.
„Dozele de vaccin alocate primei tranșe «simbolice» vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I, conform ordinului MS nr 555 din 3 aprilie 2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19.”, a declarat Comitetetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Așadar, spitalele care vor primi prma tranșă de vaccinuri sunt:
Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”
București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” (inclusiv secția externă modulară Pipera)
Cluj-Napoca – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Constanța – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Craiova – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”
Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Baia Mare – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rușdea”
Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”
Timișoara – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București este în curs de avizare ca centru național de stocare al vaccinurilor înpotriva COVID-19. Toate etapele de amenajare a spațiilor, inclusiv monatera congelatoarelor de stocare la -80 °C, iar până astăzi se vor finaliza la nivelul CNCAV procedurile de lucru care privesc activitățile medicale și logistice desfășurate pe parcursul campaniei de vaccinare.
De asemenea, vor începe activitățile de training a personalului vaccinator. Se estimează că întreg personalul vaccinator vor trece prin această pregătire până pe data de 25 decembrie 2020.
Un elev moldovean în vârstă de 15 ani de la Liceul Teoretic „Ginta Latină” din Chișinău a ajuns la secția reanimare după ora de educație fizică. Acesta, împreună cu alți 3 elevi, ar fi întârziat la oră și au fost pedepsiți de către profesoara de sport să facă 150 de genuflexiuni.
După ce copiii au executat cu greu pedeapsa, unul dintre ei a început să se simtă rău și a plecat acasă. Următoarea zi, băiatul a fost internat la terapie intensivă. Tânărul suferă de afecțiuni cardiovasculare și de anemie, dar medicul i-a permis efortul fizic la orele de sport. Totuși, pedeapsa a fost prea dură pentru el.
Marina Leahu, bunica băiatului: „Copiii fără să se încălzească au făcut acest exercițiu. Profesoara a insistat să termine genuflexiunile. Cum să pedepsească așa un copil? Pentru asta există agendă, părinți. Pedeapsa trebuie să fie altfel aplicată, nu cu efort fizic. […] I s-a ridicat temperatura și i s-au umflat picioarele. A doua zi, am chemat ambulanța, pentru că situația s-a agravat. Medicii ne-au zis că el are distrofie musculară și a făcut exces de efort fizic”.
„Altceva nu am avut nimic, niciun semnal de la nimeni, nici de la mamă și nici de la bunică.Toți elevii, când au mers la lecția de educație fizică, au făcut aceleași exerciții. Toată clasa a întârziat și au făcut un efort fizic pe care l-a propus doamna profesoară”, a spus directorul adjunct al instituției, Violeta Panfil.
Situația a atras atenția Direcției de Învățământ, Tineret și Sport a municipiului Chișinău. Viorica Negrei, șef adjunct:„În actele normative nu se prevede vreo formă de sancțiune pentru întârziere la lecție”.
În acest moment, băiatul se află în secția de reanimare a Spitalului pentru copii din Chișinău. Starea lui este stabilă. Acesta va fi supus unor investigaţii medicale, iar până atunci, medicii evită să se pronunțe dacă boala a survenit din cauza efortului fizic la care a fost supus sau există alte motive.
POV21 folosește cookies ca să îți ofere o experiență mai placută. Informațiile din cookies sunt anonime. Prin continuarea navigării ești de acord cu folosirea de cookies.OK
