Category archive

Cărți & Filme

Cărți & Filme and chill?
Cauți o carte pentru care să meargă cu o cană de ceai? Cauți un film care să fie mai bun decât Netflix & Chill? Evadează din cotidian și traiește-le poveștile, alături de noi.

Am publicat prima mea carte la 20 de ani!

"în Cărți & Filme/Păreri și opinii/Timp liber" "de POV21"
prima mea carte

Am publicat prima mea carte la vârsta de 20 de ani. Care a fost drumul meu?

Cum a început totul?

Pasiunea pentru scris și dorința de a publica o carte au fost, fără îndoială, dintotdeauna acolo. Dacă stau bine să mă gândesc, am avut numeroase tentative de a începe scrierea unei cărți, însă de fiecare dată renunțam după primul capitol finalizat. Simțeam că nu am un plan bine structurat în minte, că nu am o poveste cu un șir narativ logic și nu găsesc cel mai bun punct de abordare al poveștii respective. Am avut foarte multe tentative, însă la toate am renunțat.

Când am început să scriu cartea, nu mi-am propus nici măcar o secundă să o și duc la bun sfârșit. Pur și simplu am avut o perioadă în care scriam foarte mult seara, înainte să adorm, mă simțeam destul de agitată, nu eram chiar foarte bine din punct de vedere psihic, iar prin scris reușeam să mă eliberez. Inițial, scriam doar ce simțeam, descriam anumite stări și ușor, ușor am început să asociez aceste stări cu niște evenimente. Cumva, în subconștientul meu realizam că se transformă într-o poveste, dar nu acordam importanță acestui fapt.

Am continuat să scriu și am scris și am tot scris, până în ziua în care am privit involuntar în partea de jos a documentului Word și am văzut că tocmai ajunsesem la un număr de 30 de pagini. Atunci a fost momentul în care mi-am spus că nu mai pot da înapoi și situația începe să devină serioasă. A fost un moment destul de greu de descris, simțeam că explodez de fericire pe interior, dar, în aceeași măsură, simțeam o responsabilitate uriașă care mă speria oarecum.

În cât timp am terminat-o?

Am scris în fiecare zi, fie că scriam zece pagini sau doar un rând, nu trecea nicio zi fără să deschid laptopul și să intru în documentul care nu a avut foarte mult timp un nume. După ce am trecut de 50 de pagini, l-am denumit neinspirat „CARTE”, dar încă nu credeam că se va materializa cu adevărat într-una. Începusem într-un timp să devin chiar obsedată de ea, în fiecare dimineață, imediat cum deschideam ochii, în secunda doi eram cu mâna pe laptop și îl deschideam direct în document. Aveam o perioadă foarte încărcată și cu facultatea, o grămadă de proiecte, teme, pe toate punându-le pe locul 2 în favoarea cărții.

Am scris constant timp de trei luni, apoi am luat o pauză de o lună în care nu am mai scris absolut nimic și nici nu am mai citit ce scrisesem până în acel moment. Am fost frustrată inițial pentru acea pauză care mi se părea mult prea lungă, însă mi-a prins foarte bine. După acea lună de stagnare, am revenit cu bateriile încărcate la maxim, iar atunci au fost scrise cele mai frumoase și palpitante capitole. Per total, am scris timp de șapte luni la ea, ultima fiind mai mult dedicată corecturilor și diacriticelor pentru că da… am scris-o fără diacritice. Să nu faceți niciodată asta.

Am vrut să renunț?

Prima tentativă și cea mai urâtă de a renunța a fost într-o noapte când călătoream cu trenul spre casă. Eram cu laptopul pe genunchi, citind și recitind obsesiv tot ce scrisesem în cele 50 de pagini finalizate până atunci, și mă simțeam cu totul băgată într-o ceață urâtă, plină de incertitudine. Mi-au trecut sute de gânduri prin minte atunci, iar toate se legau de faptul că nu ar trebui să fac asta și că totul e în zadar. Cred că mai bine de o oră m-am pierdut în starea și gândurile astea, astfel că, printr-un impuls de moment, am apăsat în același timp tasta SHIFT și DELETE, iar toată munca mea de două luni se dusese pe apa sâmbetei.

Am închis laptopul, m-am proptit de geamul înghețat al trenului și am rămas în aceeași poziție nemișcată mai bine de 40 de minute. Ca să fiu sinceră, mai aveam foarte puțin până să încep să plâng. Am tras puternic aer în piept, iar în secunda doi am deschis din nou laptopul și am început să rescriu toată cartea de la zero. În cele cinci ore de drum rămase, am reușit să scriu mai bine de 30 de pagini. Nu scrisesem niciodată atât de mult într-un timp atât de scurt. După asta, chiar am început să plâng, de fericire.

Din nou, incertitudinea asta m-a lovit și după ce am terminat-o. Având în vedere că a fost gata undeva la sfârșitul lunii aprilie, iar eu am publicat-o abia în noiembrie, am stat foarte mult pe gânduri în privința ei. O scurtă perioadă am încetat complet să mă mai gândesc la ea și am lăsat timpul să treacă, însă, de fiecare dată când îmi aminteam sau o zăream în laptop, mă trecea un curent puternic și simțeam o senzație similară cu cea a îndrăgostirii. Ori de câte ori puneam în balanță opțiunea de a o publica sau nu, mereu câștiga prima variantă. Fiind o persoană care se bazează cel mai mult pe instinct, nu mai avea niciun sens să pierd vremea, deja o pierdusem prea mult.

Am fost descurajată?

Am fost. Deși a știut foarte puțină lume faptul că am scris o carte, iar aici mă refer la părinți și la cinci prieteni, am primit descurajări de la persoane de la care nu m-aș fi așteptat niciodată. De fapt, cred că în afară de cea mai bună prietenă, nu m-a încurajat nimeni așa cum mi-aș fi dorit să o facă. Faptul că toți cei care mă cunoșteau erau sătui să audă de ani de zile că vreau să scriu o carte, a făcut să pară că nu e nimic surprinzător din partea mea să scriu cu adevărat una.

Nu știu dacă am fost afectată de reacțiile negative primite, poate chiar m-am simțit mai motivată să duc planul la bun sfârșit. În general, nu mă las descurajată de astfel de energii pentru că sunt persoana care crede extrem de mult în visuri, oricât ar fi ele de mărețe și greu de realizat. Repet, această carte a fost un vis de-ale mele încă de când eram foarte mică, iar eu am făcut toate lucrurile acestea pentru mine. Nu am ținut cont de părerea nimănui tocmai pentru că iubeam această carte și o iubesc în continuare, chiar dacă pare destul de ciudat, iar atunci când iubesc ceva sau pe cineva, nu las pe nimeni și nimic să-mi afecteze sentimentele.

De ce e cartea mea specială?

Dacă ar fi să aleg ceva special la cartea mea ar fi modul în care am scris-o. Fiecare rând și fiecare capitol a fost scris cu multă emoție și din tot sufletul, chiar la mai bine de jumătate din carte am plâns în timp ce o scriam. Am fost acolo cu personajele, am trăit totul cu ele. De fiecare dată când am scris secvențe mai dramatice, care se bazau pe niște evenimente nu tocmai frumoase, mă trezeam cu o stare profundă de tristețe, simțeam exact lucrurile pe care le-aș fi simțit dacă aș fi trecut eu prin situațiile respective.

Tocmai din acest motiv, am refuzat să o editez foarte mult înainte să o trimit spre editură. Am simțit că poate transmite mai multă emoție cititorului dacă în spatele rândurilor stau toate stările mele din momentul în care au fost scrise. Îmi este extrem de dragă această carte și sunt convinsă că își va păstra un loc important în sufletul meu, chiar și atunci când voi ajunge la împlinirea de a publica altele mult mai bune. Este prima mea carte și totodată materializarea celui mai frumos vis.

Recenzie – „Un bărbat pe nume Ove“, de Fredrik Backman

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
„Un bărbat pe nume Ove“

„Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman, este primul roman scris de acest autor. Mărturisesc că nu am luat-o în ordine, citind mai întâi „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, carte care mi-a plăcut mult și a cărei recenzie o găsiți aici sau aici.

Stilul simplu, concis, dar totodată puternic și expresiv al lui Backman, cât și talentul său de povestitor pasionat și cu povestiri cât se poate de verosimile, m-au făcut să-i citesc și primul roman, a cărui recenzie o scriu acum.

Acțiunea se dezvoltă pornind de la Ove, un bărbat de 59 de ani, ursuz, mizantrop, tăcut și singuratic. Respectă cu strictețe și cele mai neînsemnate reguli, fiind un om foarte disciplinat, riguros și ordonat, urând haosul și fiindu-i groază de pierderea controlului asupra celor ce se întâmplă.

Ove e genul de boșorog din scara alăturată pe care urăști să-l întâlnești, deoarece nici nu se sinchisește să-ți răspundă la salut.

Are un talent aparte în a enerva oamenii cu încăpățânarea sa, acompaniată de arătătorul pe care ți-l înfige ostentativ în față. E în stare, ca să vă faceți o idee, să se certe o oră cu un chelner de la restaurant, explicându-i că trebuie să plătească mai puțin decât scrie în nota de plată. Da, am uitat să menționez că bătrânul e și foarte… Econom, ca să nu spun altfel.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

În spatele acestui personaj morocănos, care amintește de bătrânul Scrooge al lui Charles Dickens, se ascunde însă o ființă sensibilă, pătrunsă de iubire, veșnic îndrăgostită, loială și al cărei singur sens în viață este să fie alături de persoana iubită.

Se va petrece însă o schimbare care-i va tulbura pentru totdeauna viața, făcându-l să încerce să se sinucidă de mai multe ori. Mai mult nu vă spun despre asta, căci nu ar mai avea niciun farmec să citiți cartea.

Această întorsătură de situație din viața lui îl va conduce, de fapt, spre ceea ce pare a fi în prima parte a cărții: un bătrân morocănos, plin de tabieturi și comoditate, nedorind să ajute sau să intre în contact cu nimeni, nici chiar cu cei mai apropiați vecini.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

Treptat însă, adevărata esență a lui Ove va ieși la iveală, pe măsură ce aparențele înșelătoare vor fi șterse puțin câte puțin. Toate astea se vor întâmpla datorită unui grup destul de ciudat de ființe: o gravidă străină, un tolomac, soțul gravidei, o pisică jigărită cu doar jumătate de coadă, un homosexual și alți câțiva potențiali prieteni.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

Acest roman m-a învățat să disting esența de aparență. Uneori întâlnim persoane care ni se par morocănoase, antisociale, ursuze și rele. În realitate, însă, s-ar putea să se afle în ele o inimă mare, camuflată de catastrofele și problemele vieții… Să ne abținem deci înainte să judecăm oamenii fără să-i cunoaștem deloc cu adevărat!

Stilul de scriere ar putea părea prea simplist pentru unii. Uneori poți să ai impresia că citești o carte pentru copii, într-atât de simplu și jucăuș scrie Backman.

E însă o exprimare curgătoare, iar simplitatea poate fi, la fel de bine, un avantaj. Depinde de fiecare în parte cum interpretează. Pe mine nu m-a deranjat mult.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul redus la eMag!

Cartea am citit-o pe nerăsuflate, terminând 400 de pagini în trei zile. Nu e un suspans de tipul celui din romanele polițiste, dar e un farmec aparte pe care l-am găsit și în „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, care nu-ți permite să lași cartea din mână.

Dacă v-a plăcut „Un bărbat pe nume Ove, nu ezitați să încercați și celelalte romane ale autorului. Pe mine nu m-au dezamăgit.

Citește chiar aici și recenzia cărții „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău“!

Sursă foto: Facebook.

Recenzie: „Cum să oprești timpul”, de Matt Haig

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
timpul

„Cum să oprești timpul”, de Matt Haig, prezintă povestea lui Tom Hazard, un bărbat care pare de 41 de ani, dar care, în realitate, din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Pe scurt, cartea îl are ca personaj principal pe Tom, din perspectiva căruia este și scrisă. Pe parcursul ei, acesta își caută fiica care i-a moștenit boala, îmbătrânind și ea mult mai lent decât restul oamenilor.

Ajuns în secolul XXI, Tom încearcă să se integreze în societate, intrând în rolul unui profesor de istorie la un liceu din Londra.

Planul lui este să își găsească fiica, după ce a părăsit-o de când era mică, astfel protejând-o de oamenii care îi considerau „necurați” din cauza faptului că acesta nu îmbătrânea absolut deloc. Doar dorința de a o proteja în continuare îl ține departe de a se sinucide, întrucât nu mai vede alt motiv de a trăi după așa de mult timp. Deși întâmpină numeroase piedici pe parcurs, acesta reușește să își îndeplinească planul și își dă seama că a făcut, de fapt, mult mai mult decât ce și-a propus.

Câteva dintre citatele care mi-au plăcut și pe care am ales să le extrag ca să le țin minte:

„…E o idee modernă populară. Că interiorul nostru e diferit de exteriorul nostru. Că există un om autentic, o versiune mai bună și mai bogată a noastră, care nu poate fi valorificată dacă nu cumpărăm o soluție oarecare. Ideea că suntem separați de natură, la fel ca o sticlă de parfum Dior de plantele dintr-o pădure.”

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!
Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!

„Din câte îmi dau seama, asta e problema secolului XXI.”

„Cei mai mulți dintre noi au toate lucrurile care ne trebuiesc, așa că treaba marketing-ului este să lege economia de emoțiile noastre, să ne facă să simțim că avem nevoie de mai mult, de lucruri pe care nu ni le-am dorit înainte. Suntem făcuți să credem că trăim în sărăcie dacă nu câștigăm decât 30.000 de lire sterline pe an. Să ne simțim jenați dacă am călătorit doar în 10 țări. Să ne simțim prea bătrâni dacă ne-a apărut un rid. Să ne simțim urâți dacă nu folosim Photoshopul și filtrele foto.”

La prima vedere, cartea pare destul de simplă, neavând neapărat o poveste din care să înveți prea multe, motiv pentru care am amânat-o vreo 2 ani înainte să o citesc.

Adevărul este însă că, dacă ești atent, sunt mai multe lecții de viață decât ai crede, explicate sub forma unei povești pentru copii.

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!
Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!

Sunt abordate lucruri precum efemeritatea lucrurilor, cât de importanți pot deveni anumiți oameni din viața ta.

Cât e de vital să te cunoști și să te iubești pe tine în primul rând, înainte să faci acest lucru pentru altcineva. Spre exemplu, una dintre ideile cele mai subtile ale cărții a fost faptul că, deși Tom a trăit atât de multe secole, el tot nu a reușit să își dedice suficient timp pentru a se cunoaște și a se iubi cum trebuie. Lucru ce ne arată trista realitate a unor oameni care ajung la sfârșitul vieții realizând că nu știu ce au facut până atunci, pentru ce au trăit și de ce nu și-au acordat mai multă atenție lor.

Recomand cu tărie această carte pentru cineva care preferă o lectură rapidă, ușor de citit, din care ai nenumărate lucruri de învățat.

„Se numea Sarah”, de Tatiana de Rosnay este o altă carte extrem de ușor de citit, în care se prezintă câteva momente din cadrul celui de al Doilea Război Mondial, mai exact legate de razia de la Vel’ d’Hiv. Prin ochii unei jurnaliste din Franța, care încearcă să dezlege povestea tragică a unei fetițe numite Sarah, se amintesc chinurile prin care evreii au fost nevoiți să treacă în acea perioadă.

Razia de la Velodromul de iarnă a fost cea mai mare razie de evrei realizată în Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în data de 16 iulie 1942. Aproape 4.500 poliţişti, jandarmi şi voluntari francezi au arestat aproximativ 13.152 de evrei, inclusiv 4.115 copii, care au fost ţinuţi închişi timp de 5 zile, în condiţii inumane, pe Vélodrome d’Hiver, „un faimos stadion acoperit, unde aveau loc concursurile de ciclism”, după care au fost trimişi în lagăre de aşteptare, de unde au fost duşi în lagărele de exterminare din Polonia.

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!
Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!

Au supravieţuit deportării mai puţin de o sută de persoane, dintre care niciun copil.

În cartea de față, jurnalistei Julia Jarmond îi este dat să scrie un articol legat de această razie, fapt ce o duce la descoperirea multor legături între familia soțului ei cu acest eveniment.

Pentru a nu oferi mai multe detalii decât e cazul, am să mă rezum la a spune că până la sfârșit se abordează numeroase subiecte interesante, cel principal fiind bineînțeles legat de tragicul eveniment, despre care se insistă să fie ținut minte în continuare.

După ce își dă seama de ignoranța pe care o are o mare parte a francezilor cu privire la acest eveniment, Julia este și mai înverșunată să găsească detalii și să dezvolte cât mai mult subiectul, dând însă peste niște descoperiri care îi vor schimba complet viața. Astfel, se ajunge să se împletească povestea ei de viață cu cea a lui Sarah, un copil evreu care a avut tristul destin de a trăi razia de la Velodromul de iarnă.

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!
Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!

Cu o căsnicie care se apropie de sfârșit, o sarcină și un alt copil de îngrijit, Julia reușește să ducă la capăt investigațiile în legătură cu Sarah.
În același timp, trece printr-o serie majoră de transformări care o vor dezvolta atât pe plan profesional, cât și personal.

O carte care marchează, dar care învață cititorul să fie mult mai atent la evenimentele care au avut loc în trecut și să țină cont de ele pe parcurs, pentru a nu le repeta în viitor.


Autor: Irina Lehaci

5 cărți de citit în vacanța de vară

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
Vacanța de vară
Dat fiind faptul că ne aflăm deja în vacanța de vară și multe persoane decid că, în sfârșit, au timp de o carte bună, relaxantă, aici sunt câteva exemple menite să scurteze timpul pentru alegerea uneia bune:

„Se numea Sarah”, de Tatiana de Rosnay

Aceasta este una dintre cărțile pe care le-am citit și eu în vacanța de vară, într-o singură zi. Este extrem de ușor de citit, foarte captivantă și, deși o termini destul de repede, te face să te gândești la ea cel puțin încă o săptămână după. Perfectă atât pentru cititorii subiectelor legate de al Doilea Război Mondial, cât și pentru admiratorii romanelor polițiste, întrucât toată cartea este bazată pe construirea poveștii fetiței numite Sarah.

„Puterea prezentului”, de Eckhart Tolle.

Nici nu pot să îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie cartea asta. Cu prilejul vacanței este și mai mult timp liber, așa că recomand din toată inima să îi dați o șansă. E mai greu de citit, nu datorită vocabularului, ea e scrisă destul de simplu. Ci datorită faptului că veți simți nevoia să meditați ceva mai mult după aproape fiecare pagină. O carte pentru dezvoltarea personală, dar care nu are ca scop crearea unei ambiții pentru a obține lucruri materiale, sau pentru a te dezvolta în domeniul profesional. Ea are ca scop convingerea oamenilor de a trăi mai mult în prezent și de a-i elibera din capcana Ego-ului în care cea mai mare parte din populație se află. Este una dintre cărțile pe care ar trebui să le citești obligatoriu, mai devreme sau mai târziu.

„10 negrii mititei”, de Agatha Christie.

… sau orice altă carte scrisă de ea. Agatha Christie este renumită pentru romanele polițiste pe care le-a scris și citirea unuia nu va lua mai mult de o zi sau 2. Un motiv i se datorează structurii simple și vocabularului destul de ușor, dar pe celălalt îl reprezintă povestea captivantă, dorința pe care ți-o induce spre a rezolva cazul singur, înainte să citești finalul.

„Ikigai”, de Hector Garcia și Francesc Miralles

Este o carte datorită căreia veți învăța câteva dintre secretele japoneze pentru o viață mai calmă, fericită, simplă și frumoasă. O carte care vă ajută să lucrați la voi înșivă, dar din care puteți afla, de asemenea, foarte multe lucruri despre tradițiile japoneze și modul de viață al locuitorilor. Este perfectă pentru persoanele care încă își caută profesia, care au nevoie de un start pentru proiectele personale, sau pentru cele care pur și simplu se bucură de o lectură a cărei subiect este diversificat de introducerea anumitor concepte din alte culturi.

„Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee

Romanul a fost interzis în Iran de două ori, dar după publicarea lui, în 2003, a avut un real succes. Este o carte pe care o voi reciti și eu cât de curând, dat fiind faptul că a fost printre primele cărți pe care le-am citit, acum vreo 4 sau 5 ani. Însă, chiar și după atât de mult timp, încă îmi mai aduc aminte de ea ca preferata mea. V-o recomand cu încredere, este o poveste care marchează, dar care, din păcate, reprezintă viața a numeroase femei din Iran și nu numai.
Sper că va ajuta acest mic top în timpul pentru citit din vacanța ce a rămas. Lectură plăcută!
Interesat de mai multe recomandări de cărți? Click aici.
Autor: Irina Lehaci

Top 5 filme anime de văzut în vacanță

"în Cărți & Filme/Dosarul Săptămânii" "de POV21"
filme

Vara ne încântă întotdeauna cu combinația ideală: vacanța și filmele. Ignorând formalitățile, vă voi prezenta în continuare top 5 filme anime care merită neapărat să fie văzute cu prilejul vacanței. Pinky promise: vă vor fi pe plac, indiferent că sunteți obișnuiți cu desenele animate japoneze sau nu. Enjoy!

Howl’s Moving Castle
filme

„Lucruri interesante păreau să se întâmple, dar mereu altcuiva’’.
Realizat de arhicunoscutul și mult-lăudatul Studio Ghibli, sub atenta supraveghere a lui Hayao Miyazaki, Howl’s Moving Castle spune povestea lui Howl – un vrăjitor cuceritor, idealist și Sophie – o fată săracă și simplă, a cărei viață ia o întorsătură cel puțin neplăcută, fiind blestemată. Pentru a se putea întoarce la normal, va fi nevoită să îl acompanieze pe Howl în aventuri nemaivăzute. Soundtrack-ul și animația sunt de excepție, videoul următor servind drept dovadă pentru ultima menționată.
https://www.youtube.com/watch?v=0wG3SAziFJE

Wolf Children
filme

Film de familie, dezvoltă problema sociologică a copiilor-lup într-o manieră fantezistă. Astfel, în timpul facultății, o tânără se îndrăgostește de un coleg. Acesta îi mărturisește ulterior că este vârcolac. Uimită, dar cu sentimentele neschimbate, decide să întemeieze o familie. Mai multe informații ar însemna să dau spoilere, așa că mă voi abține; însă, dacă vă pasionează sociologia și S.F.-ul, voi nu ar trebui să îl ratați!
https://www.youtube.com/watch?v=ed1xwAtF728

The Boy and the Beast
filme

Acesta poate fi descris drept un crossover între Wolf Children și Kung Fu Panda. Spre deosebire de Copiii-lup, aici se pune accentul pe drumul inițiatic al protagonistului, maturizarea sa. Pe scurt, un orfan în căutarea unui cămin decide să stea pe capul unui urs morocănos, dar talentat, până ajung de nedespărțit.
https://www.youtube.com/embed/PkNtujKPZtE…

Kimi no na wa
filme

„Ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea împlini.’’ Această vorbă este desconsiderată de către Mitsuha, care visează să trăiască viața unui băiat din Tokyo. Redescoperim elementul științifico-fantastic în același timp alături de fata care a dobândit o viață dublă: face schimb de corpuri cu Taki. Legați de destin și despărțiți de timp, cei doi învață atât despre viață, cât și unul despre celălalt.
https://www.youtube.com/watch?v=xU47nhruN-Q

Colorful
filme

„Acum sunt tratată de parcă aș fi invizibilă, dar este ok.’’
Îmbinând supranaturalul și dramaticul, Colorful pune o pată de culoare într-un univers absent, melancolic și monocromatic. Protagonistul care ne introduce în această lume este un suflet anonim, care câștigă – contrar dorinței sale – dreptul la viață. Tot ce are de făcut este să se reîncarneze în corpul unui puști de 14 ani care s-a sinucis și să afle care fu cel mai mare păcat al lui. Simplu, nu? Ei bine, are la dispoziție 6 luni pentru a găsi răspunsul.
https://www.youtube.com/watch?v=CNSEE2Zp7AY

De ce mai ești aici? Spor la vizionat!

Cum a schimbat seria „Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins, modul în care privesc lumea

"în Cărți & Filme/Recenzii" "de POV21"
Jocurile Foamei

Acum câțiva ani, înainte să văd ultimul film din seria „Jocurile Foamei”, am trăit într-o bulă.

Aveam multe preconcepții când auzeam de cărți young adult în general, eu fiind la vremea aia această pretențioasă care citea doar cărți clasice. Despre „Jocurile Foamei” credeam că e o copie după „Divergent”, o altă „siropoșenie” mascată de niște atrocități dubioase. Nu cred că are rost să spun cât de mult m-am înșelat. Totuși, vă voi povesti cum m-a ajutat seria asta la 15 ani, vârstă pe care, și la momentul actual, o consider ca fiind cea mai ciudată din viața mea.

Seria prezintă un univers post-apocaliptic, într-o Americă distopică, numită Panem.

Această țară e împărțită într-un Capitoliu prosper și corupt, două districte care o duceau bine și alte 10, care mai de care mai sărace. Protagonista noastră face parte din cea mai defavorizată categorie socială, din cel mai sărac district al Panemului.
Dar partea interesantă de abia aici începe! O dată pe an, fiecare district e obligat să trimită un băiat și o fată Capitoliului. Acolo ei urmează să participe la „Jocurile Foamei”, competiție din care doar unul singur – învingătorul, iese în viață.
„Soarta fie de partea voastră.”
Katniss se oferă voluntară să intre în competiție pentru a o proteja pe sora ei mai mică. Din acel moment fatidic urmează o călătorie plină de agonie, extaz și curaj, o revoltă împotriva unui sistem în care corupția face cărțile.

Pe lângă asta, volumele dezvoltă o poveste de dragoste cu o evoluție incredibilă și dureroasă.

Știu, „normal că trebuia să fie și o poveste de dragoste”! Dar nu vă așteptați la un clișeu absolut. Iubirea dintre Katniss și Peeta începe ca o strategie, dezvoltându-se în prietenie strânsă, dar dureroasă, și apoi într-o dragoste sinceră și tristă.
După cum am spus și mai sus, seria mi-a dărâmat toate prejudecățile legate de romanele young adult. Mai mult chiar, m-a și ajutat să mă dezvolt personal. Mi-a dat numeroase lecții care mi-au fost foarte utile la vremea aceea, când confuzia și schimbările își spuneau cuvântul în viața mea.

Evident, cărțile nu te pot învăța cum să vorbești, cum să te comporți sau cum să fii. Nu pot mișca rotițele în așa fel încât să ne schimbe viața la 180 de grade. Dreptul ăsta e rezervat doar experiențelor de viață, fie ele bune sau rele. Totuși, cărțile au și ele rolul lor în dărâmarea anumitor prejudecăți personale și, în principal, în dezvoltarea empatiei. Și tocmai de asta am beneficiat eu din seria „Jocurile Foamei”.

Referințe la Roma Antică

Foarte tare m-au impresionat și referițele la Roma Antică prezente în carte, care au avut și ele un scop bine stabilit. Pentru început, chiar numele țării, „Panem”, înseamnă „pâine”, deci prosperitate. Participanții la „Jocurile Foamei” erau aruncați într-o arenă, astfel satisfăcându-se nevoia publicului de „panem et circenses”, „pâine și circ”. Este bine de știut și că singurii care se bucurau de fapt de toată prosperitatea erau cei din capitoliu, categoria socială de sus, restul fiind veșnic epuizați și terifiați. Ca orice ficțiune distopică, și seria aceasta trage un puternic semnal de alarmă asupra capitalismului, care tinde să satisfacă doar nevoile claselor superioare și de mijloc, uitând de cei „de jos”.

„Lucrurile pe care le iubim cel mai mult ne distrug.”

Cărțile din serie nu au cum să nu te facă să te apropii de anumite personaje și să le simți durerea pentru că, spre deosebire de alte cărți, aici toată lumea suferă. Așa am învățat că rozul poate fi la fel de murdar și de trist ca griul. Am început să sap mai mult spre partea asta ascunsă de aparențe și să devin din ce în ce mai interesată de psihologie.
Din ultima carte am învățat că da, lucrurile pe care le iubim cel mai mult chiar ne distrug. Din nou, am aprofundat informația asta prin alte lecturi despre inteligența emoțională, dar și prin experiențe de viață mai puțin fericite.

„Jocurile Foamei” este o poveste bazată pe agonie și extaz, nedreptate și, cel mai important, pe revolta împotriva unui sistem mai mult decât corupt. La final, în celebrul spirit al cititorilor de cărți young adult, seria „Jocurile Foamei” mi-a frânt inima și m-a făcut să plâng o zi și o noapte, deci merită 100%.

Vrei mai multe recomandări de cărți? Click aici.

Recenzie – „Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău”

"în Cărți & Filme/Recenzii" "de POV21"
Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău

„Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău” este o carte străină contemporană, de la Editura Art. Face parte din categoria Musai, iar genul literar căruia îi aparține este beletristica. Autorul, Fredrik Backman, este editorialist, blogger și unul dintre cei mai populari scriitori suedezi contemporani. Romanul său de debut „Un bărbat pe nume Ove” a cunoscut un succes mondial, fiind una dintre cele mai vândute cărți ale vremurilor noastre. Cărțile sale au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi. Genurile pe care le abordează sunt ficțiunea, satira și umorul. Opera a fost lansată în august 2013 și însumează 496 de pagini. Modul în care este redactată face cititorul să fie antrenat în acțiune, să-și dorească continuarea lecturii, în ciuda volumului mare de conținut.

Acțiunea se petrece în jurul ideilor de diversitate a personalităților și temperamentelor, dar și a acceptării și a toleranței oamenilor, învățate încă din copilărie.

Din prefața cărții aflăm că acest roman, care demolează clișeele privind normalitatea, îi va inspira negreșit pe bunici în relația cu nepoții lor și va încânta cititorii de toate vârstele.

Elsa are șapte ani și o inteligență tăioasă și necruțătoare, care o face să fie diferită, dar și marginalizată. Singura care o înțelege și care-i cultivă aplombul este bunica. Fost medic în zone de calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o nebună excentrică. Pentru că «toți copiii au nevoie de supereroi», bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal. Scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață. Personajele din poveștile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni alții decât vecinii ei de bloc – îi vor fi alături în evenimentele care o vor lua cu asalt.

Ficțiunea din spatele acestei cărți stimulează chiar și imaginația celui invitat să o parcurgă. Poveștile pe care bunica le inventează sunt adevărate lecții de viață pentru cei care urmează să intre în lumea haotică a adulților.

„Trebuie să crezi. Așa zicea bunica mereu. Trebuie să crezi în ceva ca să poți înțelege poveștile. Nu să crezi în ceva bătut în cuie, dar să crezi în ceva, altfel n-ai decât s-o dai dracului de treabă.”

Mai mult decât atât, sunt ilustrate marile probleme pe care un copil le poate observa de-a lungul vieții și pe care le poate resimți drept eșecuri personale sau frici ce mai târziu duc la o formă severă de anxietate și izolare: divorțul părinților, lipsa atenției din partea mamei, bullying-ul din școală și răutatea prietenilor de aceeași vârstă, alcoolismul din familie, tulburările obsesiv-compulsive, sentimentele de inferioritate în preajma fratelui mai mic vitreg, etichetele pe care oamenii le aplică fără a-i cunoaște pe ceilalți, individualismul și aroganța vecinilor, dar și lipsa unui cămin călduros.

În fața acestor piedici, bunica Elsei este singura care reușește să îi inspire o doză de optimism, tratând cu umor toate dezamăgirile pe care cea mică le trăiește. Emoționant este faptul că fetița începe să dezvolte o gândire atât de matură și de înțeleaptă pentru vârsta ei în urma interacțiunii cu bunica sa, care încearcă să o distragă de la toate întâmplările negative, încât întrece atitudinile și mentalitățile adulților din preajma ei. Elsa învață că e în regulă să simți lucruri, să plângi, să suferi și să îți dorești dragoste și înțelegere. Inteligența sa emoțională uimește și atinge cititorul cu atâta ușurință…

,,Nu, nu toți monștrii arată ca niște monștrii. Căci unii poartă măști înăuntrul lor. ”

Vezi prețul la Emag!
Vezi prețul la Libris!

Personal, cartea „Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău” mi-a plăcut extrem de mult. M-a învățat să fiu mai atentă la nevoile oamenilor. Să am răbdarea de-ai asculta, de a-i îmbrățișa cu bune și rele. Am înțeles că în fiecare om există un copil, ca Elsa, care duce în spatele său experiențe dureroase și care are dreptul de a lăsa vulnerabilitatea și inocența să iasă la iveală. Finalul a fost cel care a transmis cel mai bine mesajul întregii întâmplări. M-a făcut să închid cartea cu lacrimi în ochi și să-mi promit că voi avea grijă de fiecare Elsa pe care o voi întâlni.

„Căci viața e complicată și în același timp, foarte simplă.”

De ce să NU priviți Wattpad-ul ca pe o platformă de fantezii sexuale?

"în Păreri și opinii/Cărți & Filme" "de POV21"
Wattpad-ul

Wattpad este un program destinat citirii cărților electronice pe telefoane mobile, tablete sau calculatoare personale. Spre deosebire de dispozitivele dedicate citirii cărților, Wattpad nu necesită hardware special, ci folosește telefoanele mobile pentru a descărca textele din Internet, a le stoca și afișa. Conținutul este creat chiar de utilizatori, fiind permis oricui să contribuie. De la lansarea sa în octombrie 2006, aplicația a fost descărcată de peste 3 milioane de ori.

Dar ce este de fapt Wattpad pentru comunitate?

Ei bine, este un prilej pentru tinerii scriitori să învețe și să își dezvolte abilitățile prin feedback și critică constructivă conform unui studiu recent (https://scholarworks.wmich.edu/wte/vol5/iss1/5/).

În România, fenomenul Wattpad a luat amploare în jurul anilor 2012-2014 când platforma a început să fie din ce în ce mai vizitată atât de cititori cât și de scriitori, care au găsit în ea oportunitatea de a se descărca de emoțiile negative, precum și șansa să evadeze din viața cotidiană.

Personal, am început să citesc cărți din această aplicație în anul 2013 și am rămas plăcut surprinsă de oamenii talentați pe care i-am întâlnit acolo. Nu m-am oprit din citit indiferent de câtă critică negativă a primit Wattpad-ul în ultimii doi ani.

Nimeni nu a spus vreodată că toate cărțile de pe Wattpad sunt foarte bune, dar platforma a început să fie judecată doar pe baza cărților scrise în batjocură.

Apogeul nedreptății a fost atunci când a avut loc înființarea grupului de pe Facebook și a paginii de Instagram „Citate Cringe Wattpad”. În acest grup și pe această pagină sunt postate citate din cărți publicate strict pentru amuzamentul altora precum se poate observa:

wattpad-ulwattpad-ul

Din păcate, datorită acestui grup ce a luat amploare, oamenii au uitat de comorile Wattpad-ului, de scriitorii care și-au început carierele acolo și acum sunt autori publicați, unii chiar de bestsellere.

Cel mai bun exemplu este Anna Todd cu seria „After” ce a pornit pe Wattpad și recent s-a lansat film după primul volum. Oamenii au început să plece urechea la denumiri precum „platforma fanteziilor sexuale”, ceea ce este absurd. Unele dintre cele mai populare și apreciate cărți românești de pe această platformă nu au nici o scenă sexuală explicită. Câteva exemple sunt:

wattpad-ulwattpad-ulwattpad-ulwattpad-ulwattpad-ulwattpad-ulwattpad-ul

Comunitatea adevărată a Wattpad-ului este formată din cititori fideli și din tineri ce își pun bucăți din suflet în ceea ce scriu și chiar se sesizează munca din spatele fiecărui capitol.

Nu putem compara citatele de pe grupul acela de Facebook cu cele care aparțin unora dintre cele mai iubite cărți:

wattpad-ulwattpad-ulwattpad-ul

Multe cărți românești iubite au pornit de pe Wattpad. „Malakai”, „Vorbește cu mine”, „Alekzandre”, de A. Stephanie, seria „Triplu H”, de doamna Corina Cîndea, seriile „Tratament Special”, „Insula Delincvenților”, „Meciurile Dragostei”, de Lexi B. Newman, seria „Drako”, de Kiera Aslog și multe, multe altele.

Vezi o altă părere despre Wattpad chiar aici! Să fie oare aceasta platforma fanteziilor sexuale?

Ce am vrut de fapt să rezum în acest articol este faptul că nu ar trebui să judecăm niciodată o pădure după uscăturile sale, pentru că s-ar putea să ratăm priveliști cu adevărat minunate.

Autor: Alexandra Roxana Bucur

Ce am învățat despre religie de la Mircea Eliade?

"în Cărți & Filme" "de POV21"
religie de la Mircea Eliade

Mircea Eliade, scriitor, filosof, profesor și istoric al religiilor este unul dintre autorii pe care i-am citit cel mai mult. Mă refer atât la lucrările sale literare, cum ar fi Romanul adolescentului miop, Maitreyi, Huliganii etc., cât și la cele de istorie a religiilor, dintre care recunosc că am citit doar trei: Tratat de istorie a religiilor, Sacrul și profanul și Nașteri mistice. Ce am învățat despre religie de la Mircea Eliade? Vezi mai jos!

Îi sunt profund recunoscător acestui mare savant român. El m-a învățat niște lucruri fundamentale despre religie pe care îmi doresc să le împărtășesc cu voi. Opera sa științifică este, desigur, obiectivă. Însă, dincolo de obiectivitate, am regăsit păreri avizate, care, ca orice opinie, pot fi subiective. De aceea, s-ar putea ca unii dintre voi să nu fie de acord cu ele. Eu însă am rezonat cu ele și am simțit că exprimă convingerile autorului, cât și pe ale mele.

Dacă vă doriți să faceți cunoștință cu opera sa de istorie a religiilor, vă recomand să începeți cu Sacrul și profanul, care prezintă sintetic, în mare, ideile principale din domeniu.

Apoi, Tratatul de istorie a religiilor, deși foarte gros și care necesită mult timp și efort, a fost o reală revelație pentru mine. Vă provoc chiar să le citiți așa cum am făcut și eu, cu vreo sută de foi cu idei principale extrase din cărți. Astfel m-am asigurat că voi rămâne cu ceva de durată, nevrând să uit asemenea informații.

Înainte de orice, voi începe prin a spune că sacrul sau fenomenul religios este ceea ce nu este profanul. Sacrul are mai multe trăsături care trebuie cunoscute pentru a fi înțeles, el nu poate fi pur și simplu definit, ci mai degrabă este înțeles prin cunoașterea trăsăturilor sale și a modurilor în care se manifestă. Iar această incursiune documentară o face istoria religiilor.

Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamna a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic și ireductibil în el, anume caracterul său sacru. – Mircea Eliade

Tocmai de aceea, precizez că acest articol s-ar putea să fie mult mai ușor și bine înțeles de cineva care a citit aceste cărți decât de cineva care nu a făcut-o.

Cumpără cărțile lui Eliade de pe Emag!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Libris!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Cartepedia!

1. Eliade m-a învățat să nu mai fiu atât de arogant în a judeca societatea și religiile oamenilor primitivi, arhaici, ca ceva foarte înapoiat, glorificând progresul modernității.

Sacrul are anumite arhetipuri construite de intuiția omului arhaic care sunt utilizate din preistorie și până astăzi în religie. Chiar dacă ei nu și-au exprimat aceste cunoștințe intuitive despre sacralitate prin volume de teorii, teologie și metafizică, ele au fost cunoscute și trăite de omul arhaic mult mai profund decât o facem noi astăzi.

Aceste arhetipuri s-au păstrat în toate religiile, de aceea pot fi regăsite numeroase elemente ale religiilor arhaice în cele moderne. Ele sunt tipice condiției umane, dezvăluindu-se omului indiferent de timpul în care se află.

Logica, cunoașterea și intuiția realului, a sacrului sunt elementele care stau la baza credinței religioase a omului arhaic, dar și a omului modern. Cunoașterea nu se face exclusiv pe bază de rațiune, ci prezintă și o componentă intuitivă. Raționamentul nu este suficient unei vieți împlinite, el trebuie acompaniat armonios de un alt tip de cunoaștere, care se găsește în credință, în sacru, în religie.

De aceea, Eliade susține că omul modern este încă un homo religiosus, însă unul cu o religiozitate degradată, fărâmițată, incompletă în comparație cu cel arhaic care o trăia plenar. Argumentele sunt multe și pot fi găsite în cărțile enumerate mai sus. Nu am suficient loc în acest articol pentru a intra în detalii.

Cumpără Tratatul de Istorie a Religiilor!
Cumpără Tratatul de Istorie a Religiilor!
Cumpără Tratatul de Istorie a Religiilor!

2. Religia este cunoaștere, trăire și logică. În niciun caz prostie.

Religia este, dacă vreți, un sistem de credințe bine organizat și susținut de tradiție, rituri, simboluri, mituri, cler, comunitate ș.a.m.d. Credința este un tip de cunoaștere intuitiv. Religia este, de asemenea, foarte logică și coerentă. Dacă veți parcurge tratatul de istorie a religiilor scris de Eliade, veți observa că modurile în care se manifestă sentimentul religios al oamenilor, arhaici sau nu, este cât se poate de logic. Se exprimă în sisteme de simboluri, mituri, rituri și credințe extrem de coerente, mult mai coerente decât lucrurile în care credem noi astăzi poate inconștient în locul religiei.

De ce este Mircea Eliade important pentru adolescenți? Vezi chiar aici!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. E de ajuns să-l citiți pe Eliade și probabil vă veți convinge singuri de acest lucru. El nu spune acest lucru explicit, însă reiese oarecum din prezentarea documentară a elementelor religioase.

Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare și unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face să simțim coerența si noblețea acestei filozofii și, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul… – Georges Dumezil

3. Sentimentul sau nevoia de religiozitate, de sacralitate nu se pierde. Nu a dispărut odată cu omul arhaic. A rămas aceeași nevoie, satisfăcută însă pe alte planuri.

Nevoie de a ne afla într-un timp sacru, spațiu sacru, de a ne fabrica simboluri, de a intui caracteristici divine ș.a.m.d. nu a dispărut, deoarece stă în natura oricărui om să aibă asemenea nevoi, ateii (persoanele care nu le au absolut deloc) fiind destul de rari.

Cumpără cărțile lui Eliade de pe Emag!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Libris!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Cartepedia!

Diferența o face modul în care alegem să ni le satisfacem. Dacă nevoia de absolut nu ne este satisfăcută de existența unei divinități, ne punem speranțele, credința, puterea de venerație în lucruri finite, pământești, care poate nu ne merită aceste sentimente sacre. Acestea pot fi de la a avea o casă și o familie puse la puncte la a fi cel mai bun într-o anumită profesie. Dorințele acestea nu sunt rele, dimpotrivă, sunt de aplaudat, însă nu știu cât de bine este să fie substituite ideii de divinitate, care singură poate reprezenta un scop infinit, iar nu unul finit, limitat, pământesc, trecător.

Religia și sentimentul de sacru sunt două lucruri esențiale în viața unui om, dar și a unei societăți. Cred că, indiferent de alegerile personale făcute în acest sens, este foarte important să avem cunoștințe elementare despre modul în care oamenii și-au satisfăcut această nevoie de sacralitate de-a lungul timpului, modul în care au intuit anumite realități, în care și-au trăit viața sacră etc. De aceea, tratatul de istorie a religiilor scris de Eliade nu este o carte destinată (doar) specialiștilor, ci una potrivită oricărei persoane ce vrea să aibă o cultură de bază. Aceasta se bazează pe niște cursuri ținute de savantul român la universitate.

Citate extrase din Mircea Eliade, Tratat de Istorie a Religiilor, Humanitas, 2017, ed. a VI-a.

Cărți pe care le-am citit în timpul pandemiei

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
cărți

Izolarea impusă de pandemia de Coronavirus ne-a permis multora să avem, în sfârșit, timp pentru cărțile puse pe lista „de citit“. La mine, unele erau „în așteptare“ de ceva timp: cărți despre care am citit recenzii, cărți care mi-au fost recomandate ori cu autorii cărora le citisem interviurile care mi-au captat atenția, cărți care zăceau în biblioteca mea de vreme îndelungată.

Deși ordinea lecturilor a fost întâmplătoare, temele se leagă între ele și, inevitabil, le-am trecut și prin filtrul pandemiei, care a adus în prim plan niște subiecte majore, cum ar fi medicina, călătoriile, capacitatea omului de a rămâne static în secolul vitezei.

„Greva păcătoşilor“, de Florin Chirculescu

Pentru început, am reluat „Greva păcătoşilor“ a lui Florin Chirculescu, o carte pe care mi-o comandasem de pe internet de ceva vreme, după ce am citit că a fost una dintre cele mai bine vândute cărți la Târgul de Carte Gaudeamus din 2017. Sigur, am citit și câteva scurte recenzii despre ea, pentru că, spre deosebire de alți cititori, eu nu mă apuc de o carte decât după ce am cât mai multe informații și referințe, chiar cu riscul de a strica surpriza lecturii.
„Greva păcătoşilor sau apocrifa unui evreu“ a ocupat prima poziție în topul editurii Nemira, în 2017, după cum am spus, și este un roman în care descoperi un tablou al corupției și crizei din sistemul de sănătate românesc, peste care se interpun imagini arhaice din trecutul oriental și începuturile medicinei.

Apucasem că citesc câteva capitole, dar cartea a stat vreo doi ani în biblioteca mea, pentru că mi-am găsit greu tihna mentală necesară ca să răzbesc de-a lungul celor peste 1000 de pagini, destul de greu de parcurs. Nu este o lectură în care să te adâncești relaxat: îți pune la încercare profunzimea, erudiția, dar și capacitatea de a digera scene descrise cu o naturalețe aproape brutală. Dar, după ce treci de primele 300 de pagini, devii destul de captivat. Florin Chirculescu este, de profesie, chirug, dar, cu siguranță, este și un chirurg al cuvintelor.

Pe mine m-au tulburat descrierile sale necruțătoare privind operațiunile medicale și chinurile bolnavilor.

După ce citești câteva astfel de fragmente, începi să simți cum este să zaci neputincios pe un pat, cuprins de anxietate, în timp ce ești conectat la tuburi și aparate care piuie. Apoi sunt toate acele constatări cinice despre sistemul medical, când medicul stă lângă patul tău, îți calculează costurile terapiei intensive și decide dacă mori sau trăiești.

Romanul te poartă, de pe o parte, prin lumea politicii și a spitalelor românești din perioada 2013 (chiar dacă numele sunt fictive, ghicești câteva personaje reale) și, pe de altă parte, într-o lume arhaică, de la începuturile islamului, în care descoperi practici și remedii ale începuturilor medicinei, dar și tensiunile interconfesionale din acea vreme.

Primul fir narativ îi are în prim plan pe gemenii Mesneraș, care lucrează în serviciile secrete, și Sahib, medic, amândoi aflați în iureșul unor evenimente care duc la greva medicilor din 2013. Cei doi pot comunica prin telepatie și visează la călătoria vieții lor: să urce pe Nanga Parbat, un munte de peste 8000 de metri din Himalaya. Al doilea fir narativ relatează povestea unui alt medic, evreu, tot pe nume Sahib, care se îngrijește de sănătatea profetului Modamed și scrie o carte despre celălalt Sahib, cel din 2013.

Dincolo de realismul copleșitor, cartea are și o latură mistică, narațiunea fiind însoțită de legende, superstiții, un straniu fior religios și năzuința spre călătoria inițiatică.
În căutare de sine sau, pur și simplu, de ceva.

Sunt unele fraze care îmi rămân în minte din fiecare carte citită.

Din „Greva păcătoşilor“ mi-au rămas mai multe, dar am notat un fragment pe o temă care are, într-un fel, legătura cu următoarea lectură, „Rătăcitorii” de Olga Tokarczuk.

„[…] și să mai vezi oameni care se duc dintr-un loc în altul fără să facă negoț, fară să vrea să-și vadă rudele sau prietenii și fără să vrea să învețe vreun meșteșug – merg doar ca să vadă alte locuri, dac-ai pomenit așa ceva.

– Or fi precum călătorii cei vechi, poate că deschid drumuri.

– Nici pomeneală! Doar merg de colo-colo și se uită la tot ce le iese în cale, fără scop.“

Această mișcare continuă „de colo-colo“ este descrisă pefect în „Rătăcitorii“, o colecție de povestiri care te duc dintr-un loc în altul, prin încăperi, camere de hotel, muzee, mașini, aeroporturi – un montaj din cadre care îți prezintă hărți ample, dar și imagini „macro“ ale obiectelor, ale anatomiei umane, ale tabieturilor călătorilor, ale sufletelor aflate în permanentă mișcare și căutare de sine sau, pur și simplu, de ceva.

Cartea este un fel de „anti-mănâncă/roagă-te/iubește“, demolând acest clișeu al călătoriei ideale, la capătul căreia omul are neapărat o revelație și se dezvoltă personal. În schimb, abordează tema călătoriei din multe perspective, inclusiv sub aspectul riscului epidemiologic. Transportarea și locul de așezare al rămășițelor lumești, după moarte, este de asemenea, o noimă a călătoriei.

Fraze care mi-au rămas în minte:

„Acesta era, de altfel, și sensul pelerinajelor de odinioară. Năzuința și ajungerea la Locul Sfânt ne sfințeau, ne spălau de păcate. Același lucru se petrece oare și atunci când călătorim în locuri nesfinte, păcătoase? Dar atunci când mergem în locuri pustii și dezolante? În locuri vesele și artistice?

Nu este oare așa…, continuă femeia, dar în spatele meu stăteau două perechi de vârstă medie și discutau în șoaptă, iar pentru o clipă ceea ce-și spuneau mi s-a părut mai interesant decât reflecțiile conferențiarei. […]

– Neapărat să mergeți în Caraibe, dar mai ales în Cuba, câtă vreme mai e la putere Fidel. Când va muri, Cuba va deveni un loc ca oricare altul. Așa, acolo mai poți vedea încă adevărata sărăcie și mașinile în care circulă!“

„Oamenii au purtat întotdeauna cu sine milioane de bacterii, viruși și boli; nu pot fi ținute sub control. Dar măcar putem încerca. După panica mondială legată de EBS (boala vacii nebune), unele state au introdus noi reglementări juridice. Orice locuitor de pe insula ei care călătorea spre Europa nu mai putea deveni donator de sânge, se putea spune că devenea, conform legilor, infestat pe viață.

La fel se întâmplă acum cu ea – nu va mai dona sânge niciodată. Acesta este prețul călătoriei, neinclus în costul biletului. Puritatea pierdută. Onoarea pierdută.

O întreb dacă a meritat, dacă a avut rost să-și sacrifice puritatea sângelui pentru a vizita câteva orașe, biserici și muzee.“

Te interesează recenziile? Uite aici un articol despre 3 cărți care te vor face să plângi.

„Străveacul“ – un time-lapse într-un loc din care nu pleacă nimeni

O altă carte pe care am citit-o, tot de Olga Tokarczuk, este „Străveacul“, care este, oarecum, „opusul“ rătăcitorilor. Este considerată cea mai reuşită carte a scriitoarei poloneze și se concentrează asupra poveștii unui loc din care oamenii nu pleacă nicăieri, dar, totuși, timpul îi transformă.

Lectura mi-a adus aminte de câteva imagini din copilărie. După ce se lasă întunericul, cerul continuă să fe luminos, pentru o vreme. Când îmi petreceam vacanțele la țară, obișnuiam să privesc, în fiecare seară, siluetele copacilor la orizont, până când lumina se dizolva încet.

Conturul lor întunecat mi se părea că prinde viață, după lăsarea serii, și îmi închipuiam că fiecare coroană are o personalitate. Unii copaci erau sobri și uscățivi, alții corpolenți și morocănoși. Vedeam aceleași două siluete deformate, din profil, care încremeniseră privindu-se una pe alta, în vârful dealului. Sau corpurile firave ale copacilor tineri, care tremurau la fiecare adiere, ca și cum cum ar fi fost cuprinse de emoție.

De fapt, mi-am dat seama că în anii în care am locuit acolo, cunoșteam fiecare colțișor al văii, fiecare cărare dintre cele ce străbăteau imașurile ori fânețele ca o rețea de vene și artere, forma fiecărui dâmb, locurile în care iarba era roasă lăsând să se vadă dârele de pământ sfărâmăcios. Știam pe de rost forma pietrelor de pe cărarea până la grajd, toate fibrele din gardul de scânduri, toate gâlmele, nervurile, neregularitățile, formele bizare care în mintea mea deveneau niște personaje fantastice.

De aceea mi-a plăcut atât de mult „Străveacul“ Olgăi Tokarczuk.

Pentru că descrie un loc în care lucrurile se petrec după o rânduială brutală, dar, în același timp, magică. Un loc tulburător de familiar, care te cuprinde cu elasticitatea unui uter, dar din care, în același timp, vrei să te smulgi. După ce am terminat cartea, mi-am dat seama și de ce simt un disconfort ciudat când mai merg, rareori, în locul în care am crescut.

Pentru că toate lucrurile mi se par deformate, alterate, străine. Nu mai pot recunoaște formele și asta e dureros într-un mod straniu. Exact despre asta este „Străveacul“, despre puterea distructivă a timpului și amărăciunea cu care ne opunem trecerii lui.

Despre autori:

Florin Chirculescu (de profesie medic chirurg) s-a născut la București pe 26 martie 1960. A debutat cu proză scurtă în anul 1993, in revista sf JSF. A câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, după care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine“, tipărit la aceeași editură.

De-a lungul anilor, au urmat alte distincții. A colaborat cu reviste de specialitate, unde a publicat nuvele și povestiri, și a fost redactor-șef al revistei Nautilus. Cu pseudonimul Sebastian A. Corn a semnat volumele: „2484 Quirinal Ave“ (Nemira, 1996), „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine“ (Nemira, 1998), „Cel mai înalt turn din Babylon“ (Nemira, 2002), „Imperiul Marelui Graal“ (Nemira, 2006), câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2006, „Vindecătorul“ (Cartea Românească, 2008), „Skipper de interzona“ (Millenium, 2012), „ Ne vom întoarce în Muribecca“ (Nemira, 2014), „Iovik“ (Millenium, 2014), „Eucronoza și alte nuvele“ (Millenium, 2017). „Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu“ este prima operă de ficțiune pe care o semnează cu numele său real.

Născută în Sulechów în 1962, Olga Tokarczuk este unul dintre cei mai faimoşi şi mai iubiţi scriitori polonezi contemporani.

Ea se numără printre câştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare poloneze, premiul Nike.

Este autoarea mai multor romane (printre care „Casă de zi“, „Casă de noapte“, „Călătoria oamenilor Cărţii“ şi „Străveacul şi alte vremi“) şi volume de povestiri, traduse în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

În 2018, Rătăcitorii, romanul la a cărui lansare The Bookseller afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit“, a fost recompensat cu Man Booker International Prize.

De curând, Editura Polirom a publicat „Poartă-ți plugul peste oasele morților“, roman nominalizat la Man Booker International Prize 2019 și transpus cinematografic în 2017 de regizoarea Agnieszka Holland. Filmul a obţinut Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.
„Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor etalează din plin calităţile care au făcut ca Olga Tokarczuk să devină o prezenţă atât de remarcabilă în literatura contemporană… Este un amalgam uluitor de roman poliţist, comedie şi tratat politic, scris de o femeie a cărei inteligenţă extraordinară se îmbină cu o sensibilitate anarhică.” (The Guardian).

Cine sunt autorii români contemporani aflați în top? Te invităm să aflăm împreună.

Autor: Veronica Petrut

Recenzie – „Originals: How Non-Conformists Move the World”, de Adam Grant

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
Originals

Cele mai multe descoperiri majore din lumea noastră sunt făcute de o mână de oameni care îndrăznesc să gândească altfel. Adam Grant îi numește „Originals”. Folosind diverse povești din viața reală și exemple despre cum reușesc și cum eșuează aceștia, Grant ne arată cum creativitatea poate fi îmbunătățită. El ne explică cum fiecare dintre noi putem gândi original și ne putem îmbunătăți șansele de a inova cu succes, pentru a avea un impact mai mare.

Într-o realitate în care firmele concurează bazate fiind pe ideea de inovație, ideile din cartea lui Adam Grant, „Originals How Non-Conformists Move the World”, ne oferă un set de instrumente menite să ne ajute să fim conștienți de potențialul nostru creativ în activitățile de zi cu zi.

Autorul analizează ideea că originalitatea (capacitatea de a pune întrebări despre starea de status quo) este un concept cheie atunci când vine vorba de a face lucrurile diferit.

Deși este mult mai facil să ne conformăm normelor impuse, acest lucru ne poate îngrădi potențialul creativ. Pentru a avea idei originale, Adam Grant vorbește despre diferite moduri prin care ne putem forța gândirea creativă. Mai jos am extras 3 dintre aceste modalități.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Mai mult, în cazul acesta, înseamnă mai bine.

Șansele de a avea un rezultat original sunt direct proporționale cu numărul ideilor pe care le avem. De exemplu, Thomas Edison a avut nevoie de 2.000 de încercări până să obțină un bec așa cum îl știm noi.

Critica constructivă și feedback-ul de la colegi sunt foarte importante.

Aflând perspectiva din care ceilalți văd o situație ne ajută să ne îmbunătățim viziunea personală asupra aceleiași situații.

Schimbă-ți modul în care privești productivitatea și procrastinarea.

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Pentru Grant procrastinarea este bună. El susține că procrastinarea strategică ne poate ajuta să avem idei creative. Cercetările recente au arătat că ideile venite de la persoanele care au amânat prezentarea unei idei au fost cu 28% mai creative, deoarece timpul avut în plus le-a oferit energia să gândească creativ. În timp ce procrastinarea poate fi inamicul productivității, aceasta poate fi o resursă pentru creativitate.

În concluzie, în cartea sa, Adam Grant distruge numeroase mituri despre creativitate. Susținut de o mulțime de dovezi statistice, el explică faptul că cei mai creativi oameni nu sunt neapărat tineri, nu sunt aproape niciodată genii, procrastinează mult, pun la îndoială status quo-ul și au parte de multe eșecuri. Știați că, de exemplu, în 1999, cei doi fondatori Google nu au reușit să-și vândă compania pentru prețul cerut (mai mic de 2 milioane de dolari)? Că a durat 16 ani ca Leonardo Da Vinci să termine Mona Lisa? Că celebra frază a lui Martin Luther King „Am un vis” nu se regăsește în scenariul său original și că a improvizat-o pe scenă?

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Dacă vrei să afli tehnici noi care să te ajute să îți atingi potențialul creativ, consider că această carte îți va oferi instrumentele necesare în acest sens.

Autor: Patricia Pricop

Literatura ca mod de viață – „Citind Lolita în Teheran”, de Azar Nafisi

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
Citind Lolita în Teheran

Un roman nu este o alegorie (…). Este o experiență senzorială a unei alte lumi. Dacă nu intri în acea lume, nu îți ții răsuflarea împreună cu personajele și nu te implici în destinul lor, nu vei putea fi capabil de empatie, iar empatia este miezul romanului. Așa îl citești: inhalând experiența. („Citind Lolita în Teheran”, de Azar Nafisi)

Această carte îți arată cum poate literatura deveni un colac de salvare care să te țină în viață în mijlocul unei societăți totalitare, represive și nedrepte. 

Lumea despre care vorbește Azar Nafisi este una în care femeile sunt arestate dacă îndrăznesc să-și arate o șuviță de păr în public, ieșită de sub voalul negru pe care sunt obligate să-l poarte. Războaiele între Iran și Irak sunt la ordinea zilei, bombele nu le permit oamenilor să doarmă de frică, iar profesorii trebuie să predea numai ceea ce este corect politic. Nu încape loc de vreo carte anti-islamică, occidentalizată, indiferent de valoarea ei estetică, literară sau artistică. 

Citind Lolita în Teheran
Sursă foto: Pixabay

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Libris!

În mijlocul acestui haos guvernat de fanatici religioși, Azar Nafisi descoperă literatura ca pe o metodă de evadare.

Astfel, lectura nu mai este o simplă modalitate de petrecere a timpului liber. Ea devine o experiență esențială de evaziune dintr-o realitate frustrantă. Asta îi învață și pe studenții ei, cât și pe cititori. 

Demisionând din postul ei de profesor universitar în Teheran din cauza presiunilor politice, are o idee sclipitoare. Decide să înființeze un fel de club de lectură ai cărei membri sunt cele mai bune studente ale ei. 

Spuneam că eram în acel loc pentru a ne proteja de realitatea înconjurătoare. Aceasta nu ne dădea pace (…).

Astfel, fetele se întâlnesc în fiecare joi dimineață pentru a discuta despre cărți. Spațiul reconfortant din casa lui Nafisi, locul de întâlnire, devine aproape un univers sacru. Fetele ajung parcă să trăiască doar pentru acele dimineți de joi dimineață și pentru cărți. Acolo discută literatură în timp ce beau ceai, în jurul lor țesându-se o atmosferă intimă, feerică. 

Ne-a creat și ne-a conturat o intimitate (…). Relațiile ne-au devenit extrem de personale, în multe direcții. Nu numai că activitățile cele mai banale căpătau pentru noi o luminozitate nouă, prin prisma secretului pe care-l împărtășeam, dar și viața de zi cu zi ni s-a impregnat cu ficțiune.

E posibil să nu simți că te regăsești în această lume. Trăim într-o țară democratică, iar de războaie nu am mai avut, din fericire, parte de multă vreme. Ideea este însă că Nafisi nu vorbește doar pentru prizonierii unei societăți totalitare. Am simțit că această carte se adresează oricui simte că realitatea este nedreaptă și insuportabilă. Și este oare cineva care nu simte asta uneori? 

Antidotul pe care ni-l livrează Nafisi este ficțiunea. Literatura ne dezvăluie noi dimensiuni și universuri. Reprezintă o cale de evadare din monotonia și răutatea zilei. 

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!

Așa cum au remarcat cei de la Publishers Weekly, cartea nu reprezintă un volum de memorii, de critică literară sau de istorie. Este toate acestea la un loc și ceva în plus. E, poate, documentarul unei vieți trăite în Iran și în (cu) literatură. E o carte care îți vorbește despre o groază de lucruri, în centrul cărora se află însă mereu literatura, componentă esențială a vieții autoarei și a studentelor ei. 

De aceea, romanul este structurat în patru capitole care poartă denumiri de cărți sau autori: „Lolita”, „Gatsby”, „James” și „Austen”. Fiecare capitol face paralelisme uimitoare între evenimentele livrești și cele reale, care se îmbină armonios până la confuzie. De pildă, „Lolita” a fost aleasă fiindcă, spune autoarea, situația ei se aseamănă cu a femeilor din Iran. Sufletul și trupul le sunt capturate de un bărbat diabolic, în primul caz, respectiv de o mulțime de persoane fanatice în al doilea caz. 

Incursiune într-o lume dominată de nedreptate întemeiată pe dogme religioase duse la extrem și integrate, pe nedrept, în politică, acest volum îți oferă o viziune din interior a lumii islamice. Oamenii nu au voie să privească filme, să râdă, să-și arate emoțiile în public… Femeile suferă de un regim foarte dur, fiind supravegheate în permanență de soții lor. 

Cu toate acestea, Nafisi și fetele ei răzbat. Sunt niște femei independente.

Nu sunt libere, în sensul că sunt închise într-o cușcă a totalitarismului. Însă dețin o libertate poate mai importantă – libertatea de gândire și de simțire. Au acces la lumi noi, care nu pot fi interzise de nimeni. 

Apropo despre drepturile femeii, citește chiar aici un interviu cu Medeea Iancu, autoare feministă!

Ce mi-a plăcut la această carte a fost stilul concis și totodată detaliat care te face să dai pagină după pagină, în ciuda faptului că este lipsită de suspans. Mai puțin interesante mi s-au părut anumite detalii care sincer m-au plictisit. Aspectul de jurnal și modul atractiv și autentic în care a fost povestită viața autoarei în timpul șederii ei în Iran au fost alte aspecte care m-au impresionat. 

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cartepedia!

Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult și care m-a obligat s-o termin de citit a fost autenticitatea limbajului și a povestirii, precum și caracterul confesiv. Am simțit pe tot parcursul romanului că citesc, de fapt, jurnalul autoarei. Sau, mai bine spus, că mă aflu la o cafenea din Iran cu Azar Nafisi, care-mi povestește lin despre ce a trăit în acea țară, dar și despre marea ei pasiune, cărțile. 

O pledoarie pentru literatură, libertate, emoție, ficțiune și empatie. Asta este „Citind Lolita în Teheran”. 


Toate citatele sunt luate din cartea „Citind Lolita în Teheran”, de Azar Nafisi, cu traducere din limba engleză și note de Silvia Osman, Iași, Polirom, 2018. 

Top 3 cărți care te vor face să plângi până la ultima pagină

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
Top 3 cărți

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât devin mai sensibilă când vine vorba de povești captivante din cauza cărora trec prin 5 stări diferite în câteva minute. Nu sunt o persoană foarte sentimentală, dar o carte bună mă poate stoarce de lacrimi. Astfel, după două luni de auto-izolare petrecute printre pagini, vă prezint top 3 cărți care te vor face să plângi până la ultima pagină!

1. Hoțul de cărți – Markus Zusak

O carte vie narată de însăși Moartea.

Liesel a fost trimisă spre adopție de la o vârstă fragedă ajungând într-o familie modestă, dar foarte iubitoare. Acțiunea se petrece în Germania Nazistă, pe la începutul celui de-al doilea Război Mondial. Date fiind circumstanțele, micuța Liesel a fost nevoită să se maturizeze prea repede, învățând să citească doar pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul său; de ce este înconjurată de atât de multă durere și suferință. Totul are să se schimbe atunci când familia ei acceptă să adăpostească un evreu în subsolul casei. Liesel participă la aventura vieții sale fiind prinsă într-o lume a durerii, a tragediei. Va fi capabilă micuța Liesel să păstreze acest secret crucial? Va fi dezvăluit secretul? Citește și vei afla!

„Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârșit și la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanțe și tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.”

Ce mi-a plăcut la această carte? Well, intensitatea fiecărei pagini, povestea fascinantă, complexitatea personajelor… Toate astea m-au făcut să citesc 600 de pagini într-o noapte. Este genul de carte care nu se vrea lăsată din mână, iar finalul acesteia te distruge. Pare că exagerez, dar citește-o și te vei convinge!

Vezi prețul la Libris

Vezi prețul la eMag


Markus Zusak - Hotul de carți

2. Toate acele locuri minunate – Jennifer Niven

O emoționantă poveste de dragoste despre o fată care învață să trăiască de la un băiat care vrea să moară.

Depresia în rândul adolescenților nu este ceva neobișnuit, iar această carte o ilustrează din două perspective diferite. Theodore Finch este copilul „ciudat” de la liceu care are în permanență zâmbetul pe buze, dar care se confruntă cu tulburări grave de personalitate. La polul opus se află Violet Markey care era răpusă de durerea cauzată de moartea surorii sale. Ce îi leagă? Același sentiment parcă interminabil de tristețe și dorința de a muri.

Violet se simțea blocată în micul orășel din Indiana care, de la moartea surorii ei, era un nesfârșit film alb-negru. Finch a fost pata de culoare care a eliberat-o pe Violet din lupta cu depresia. I-a arătat frumusețea locurilor din micul lor oraș, au creat amintiri împreună, au râs, au dansat, au plâns. Au trăit.

„Niciunul dintre noi nu știe cât mai are de trăit, poate încă o lună, poate încă cinci ani – mie îmi place să trăiesc de parcă mi-ar mai fi rămas numai două zile.”

Este fascinant cum o tentativă de sinucidere poate crea o conexiune atât de puternică între doi oameni. Violet și Finch erau incompleți, dar își umpleau unul altuia golurile. Au câștigat lupta cu moartea, sau cel puțin unul dintre ei.

Ce m-a făcut să plâng? Finalul. Este genul de carte care fură o parte din mine când se termină, care mă doare (la propriu), dar pe care aș reciti-o cu plăcere.

Vezi pretul la Libris

Vezi pretul la eMag


Jennifer Niven - Toate acele locuri minunate

3. Printre tonuri cenușii Ruta Sepetys

O lecție de iubire, supraviețuire, demnitate și curaj.

Da, alt roman istoric. Lina, protagonista romanului, este o adolescentă de 15 ani care, în circumstanțele provocate de cel de-al doilea Război Mondial, a fost nevoită să-și părăsească tatăl și să evacueze țara. A străbătut lungul drum până în Siberia alături de mama și fratele ei, un drum plin de pericol, umilință și evenimente tragice. Este pusă în situația de a lupta pentru viața sa. Oare va supraviețui? 

„Unele desene erau, ca și ale lui Munch, pline de durere, altele pline de speranță, de dor. Toate redau realitatea cu acuratețe și puteau fi, în mod cert, considerate anti-sovietice.”

Ce m-a făcut să plâng? Talentul autoarei de a se juca cu sentimentele oamenilor. Dacă vrei să îți simți inima călcată în picioare, ruptă în 1000 de bucăți și lipită la loc, cartea asta e pentru tine. Psihic nu am fost capabilă să mă desprind de ea. Am recitit-o de două ori și cu siguranță aș face-o din nou.

Vezi pretul la Libris

Vezi pretul la eMag


Ruta Sepetys - Printre tonuri cenusii

Well, acestea sunt câteva dintre cărțile care m-au stors de lacrimi până la ultima pagină. Dacă aveți alte idei de cărți, știți unde e secțiunea de comentarii 😉 Enjoy!

Care sunt cele mai populare cărți ale anului 2020? Vezi chiar aici!

Recenzie – „Madame Bovary”, de Gustave Flaubert

"în Recenzii/Cărți & Filme" "de POV21"
„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert

„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert, a fost publicată în 1856. Romanul este dedicat lui Marie-Antoine Joules Senard, avocatul care l-a apărat pe autor în fața justiției. Faptele pentru care s-a făcut vinovat Flaubert sunt strict legate de scrierea acestei cărți. Din cauza ei, a fost învinovățit de „ofensă adusă moralei publice și religioase și bunelor moravuri”.

Aceasta a reușit însă să fie publicată, așa cum am zis adineaori, datorită avocatului. Se pare că francezii veacului al XIX-lea erau indignați de portretul zugrăvit de Flaubert Emmei, protagonista romanului, care refuză să se supună convențiilor sociale și comite adulter, trădându-și astfel soțul credincios.

Cartea urmărește destinul tragic al Emmei.

Crescută de măicuțe, este o fată cuminte a cărei viață este închinată rugăciunii și muncii,însă un vierme de nesupunere și visare își face treptat loc în inima ei prin lecturile pe care le are. Citește romane siropoase și ajunge să nutrească mari iluzii cu privire la fericire, proiectându-și împlinirea în căsătoria cu Charles Bovary, soțul ei, ofițer de sănătate în orașul de provincie Yonville.

Ce lucruri cumplite se vor petrece oare, mai întâi în sufletul Emmei, apoi concretizate în fapte, în clipa în care mărețile iluzii romantice feminine, hrănite de romane sentimentale, se vor sparge de realitatea neîndurătoare și monotonă a unui mic oraș plictisitor și provincial?

Drama unui destin sortit măreției și luxului, dar pierdut în plictisul cotidian? Sau e oare de vină Emma că nu și-a acceptat viața așa cum e ea și a năzuit mereu spre altceva?

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Își proiectează mereu fericirea în modă, petreceri cu viconți și marchizi, bărbați, bijuterii și luxul capitalei. Însă ne dăm seama, odată cu ea, că nimic din toate acestea nu o împlinesc cu adevărat. Mereu caută altceva, o voluptate și mai mare, o experiență și mai uimitoare, un bărbat și mai potrivit. Oare nu ar fi fost mai sănătos pentru spiritul ei să-și accepte viața, chiar și monotonă, cu bune și cu rele, și abia apoi să încerce să și-o schimbe?

Ce mai, nu era fericită și nici nu fusese vreodată. De unde venea oare sentimentul acesta de viață neîmplinită, de putrezire bruscă a lucrurilor de care se sprijinea?… Dar dacă exista undeva pe lume un om puternic și frumos, o fire aleasă, exaltată și fină totodată, o inimă de poet într-un chip de înger, o liră cu corzi de bronz, înălțând către cer epitalami elegiaci, de ce nu-i ieșea ei, din întâmplare, în cale? O, ce lucru imposibil! De altfel, nimic nu merita atâta trudă a căutării; totul era minciună!

Nu știu. Însă eu cel puțin nu o pot acuza, precum au făcut mulți, pentru că și-a înșelat soțul. Ce altceva am fi putut aștepta de la o persoană îmbibată în romantism, iluzie și povești de dragoste perfecte, livrești, însă imposibile de ancorat în realitate? Toată viața ei, copilăria, adolescența și nu numai, au fost subjugate de o reverie continuă. Și, atunci, chiar nu mi se mai pare surprinzător unde au dus toate astea.

Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, fiecare plăcere dezgustul de ea și până și cele mai plăcute sărutări nu-ți lăsau pe buze decât dorința neîmplinită după o voluptate și mai adâncă.

 

„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert
Sursă foto: The New York Times (din filmul „Madame Bovary”, 2014)

Vezi prețul la Emag!
Vezi prețul la Libris!

Va reuși oare madame Bovary să-și accepte destinul sau se va răzvrăti împotriva vieții înseși? Vă las pe voi să aflați!

Povestea acestei femei nu este însă singurul pilon pe care se sprijină construcția lui Flaubert. La aceasta se adaugă critica socială, de unde și subitltul de „Moravuri de provincie”. Scriitorul francez este un critic plin de ironie, umor și incisivitate la adresa obiceiurilor provinciale. De la discursurile sforăitoare, la interesele bănești care acaparează totul, romanul e o veritabilă critică adusă societății franceze din acel veac, care însă e la fel de actuală și astăzi. Amintind din acest punct de vedere de Caragiale, autorul satirizează însăși noțiunea de dragoste pe care o au unele dintre personaje (Rodolphe Boulanger și Léon Dupuis).

Mi-a plăcut stilul curgător al lui Gustave Flaubert, care m-a ținut în priză pe tot parcursul romanului.

Picăturile de suspans căzute ici și colo ușurează, de asemenea, parcurgerea textului (drept dovadă am citit vreo 400 de pagini în 4-5 zile fără pic de efort). „Madame Bovary” abundă, totodată, de minuțioase descrieri ale peisajelor și orașelor, ceea ce pentru mine e un avantaj, însă știu că pentru alți cititori poate fi ceva plictisitor. Profilul psihologic al personajelor este frumos conturat, mai ales Emma este surprinsă impecabil în toate fazele vieții ei.

Nu știu dacă este ceva ce nu mi-a plăcut.

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Poate anumite detalii tehnice legate de activitățile sătenilor din Yonville (agricultura, creșterea animalelor) pe care nu le-am înțeles și care m-au obosit. Dar nu e nimic important, doar un detaliu nesemnificativ mai degrabă.

În final, îmi doresc să precizez că „Madame Bovary” nu e deloc un roman siropos, cum ar putea crede unii. Este un roman de dragoste, având elemente de satiră socială, însă nu se poate încadra nicidecum în categoria romanelor (pur) sentimentale. Dimpotrivă, veți putea observa că autorul este un critic al acestor tipuri de cărți. Dacă v-am convins să-l citiți, vă doresc lectură plăcută!

Îți plac romanele de dragoste? Citește chiar aici recenzia cărții „Dragoste în vremea holerei”, de Gabriel García Márquez!

Citatele au fost preluate din cartea „Madame Bovary”, de Gustave Flaubert, traducere din limba franceză de Florica-Ciodaru Courriol, editura Art, București, 2015.

„Steinhardt. Bughi mambo rag” – o biografie diferită

"în Cărți & Filme" "de POV21"
steinhardt-bughi-mambo-rag-biografie

Steinhardt. Bughi mambo rag de Lavinia Bălulescu reprezintă biografia scriitorului și părintelui Nicolae Steinhardt, o biografie care face parte din seria Biografii romanțate de editura Palindrom.

Cartea este structurată pe trei mari capitole, fiind și perspectivele din care se povestește viața părintelui: perspectiva tatălui, perspectiva unui securist de care este urmărit și perspectiva unui discipol. Pentru mai multe detalii vedeți aici: 

LibrisCărturești

Am întâlnit-o pe Lavinia Bălulescu la festivalul de poezie „Poezia e la Bistrița” ediția a XI-a, unde am participat la atelierul de creative writing ținut de ea. O fire simpatică, energică, alături de care m-am simțit foarte bine. Atunci știam că este jurnalistă și că a scris o carte de poezii cu tatăl său, Constantin Bălulescu. Acum însă am fost plăcut surprinsă să aflu că a scris o carte, fapt care m-a făcut să mă interesez în privința ei și să aflu că mai are câteva cărți scrise. 

O carte care ți-ar aduce o nuanță frumoasă asupra a altceva. Un scriitor care se convertește la o altă religie chiar în închisoarea Jilava, iar mai apoi pune bazele unei biblioteci dintr-o mănăstire din Maramureș. Vrei să afli povestea părintelui Nicolae Steinhardt? Poți comanda Steinhardt. Bughi mambo rag chiar aici:

CartepediaEmag

Top autori români contemporani

"în Cărți & Filme" "de POV21"
autori români

Când spui autori români contemporani (la cine te gândești? Eu la cineva care…) te gândești mai mult la cei care de-abia se joacă cu metafore, care își postează încercările timide pe vreun site de amatori, care te-au dezgustat fiindcă îți făcuseși speranțe și de fapt nu ai găsit decât o copie ieftină a ceva din afară. Desigur, mai e și geniul neînțeles. Sțiți voi, geniul ălă neînțeles cu care te-ai certat pe rețelele sociale fiindcă nu ai înțeles cele două metafore pe care el s-a chinuit să le înnoade cât mai bine. Căruia îi apare o mică reflexie a lui Cărtărescu atunci când se uită în oglindă. Chiar înaintea celei proprii.

Însă, ca orice pădure, și cea literară e una extrem de mare și de deasă. Va trebui să tragi aer în piept să te afunzi în ea. Știu că pandemia te-a lăsat cu ochii în soare și nu mai poți ieși in cluburi, cu prietenii sau oriunde, de fapt. Acum e momentul perfect să te dezvolți, așa că haide să îți dau un top al cărților pe care le-am citit eu și mi-au plăcut.

Unde mai pui că vorbim de autori români contemporani pe care îi vei putea scoate la o șuetă constructivă imediat după ce ai închis cartea, fără să se lase cu scandal.

1. „Până la sfârșitul timpului”, de Raluca Alina Iorga – editura Smart Publishing

autori români

Dacă aș începe să-ți vorbesc despre Vlad Basarab Dracula sau Vlad Țepes, mi-ai spune probabil ca Bram Stocker și numeroasele adaptări ale celebrului său roman, indiferent de forma lor, ți-au spus și arătat tot ce aveai nevoie să știi. În zilele noastre, istoria e mai mult o materie la care ești pus să copiezi pagini întregi sau să memorezi anii interminabili ai bătăliilor glorioase pentru vreo notă de zece sau pentru examenul maturității prin care ești nevoit să treci mai devreme sau mai târziu.

Domnitorii sunt și ei cineva cu care ți se face cunoștință tot prin prisma bătăliilor sau a cronicilor demult uitate, trecându-se peste faptul că de multe ori adevărul e undeva la mijloc și de multe ori e întors în favoarea celui de la care alegi să asculți povestea. Eu și Raluca Alina Iorga suntem aici să-ți spunem că te înșeli. Că în spate mitului vampirului însetat de sânge a stat de fapt un om pentru care aripile copilăriei s-au tăiat mult prea repede și care a învățat mult prea repede și într-un mod mult prea crud că la finalul zilei ești doar tu.

„Până la sfârșitul timpului” este romanul care te va trece prin toate stările posibile, care te va învăța că oamenii au două fețe încă din vremuri străvechi și că tot de atunci iubirea e o forță capabilă să taie în două chiar și cea mai deasă pâclă de întuneric.

Citate preferate:

„Vlad nu era înăuntru. Vlad nu era nicăieri, totuși era peste tot. Era în apele care fugeau de el, era în grânele arse, era în praful care îl îneca, era în soarele care îi ardea pielea, era în vulturii care se roteau deasupra celor douăzeci de mii de leșuri, era în pădurile întunecate ce păreau că ascund cele mai groaznice duhuri de la facerea lumii, era în tot. Vlad era Valahia. El, Sultanul Lumii, nu putea să ia țara unui om care reprezenta însuși spiritul ei. Luptase în multe bătălii, cucerise multe popoare, ținuturi și nații, totuși niciuna nu luptase cu atâta dăruire și îndârjire ca eceasta. Poate pentru că niciuna nu avusese un conducător ca el, ca Vlad Basarab Dracula.”

„Cum ești, tată? Ești mai bine acum? Ți-e sufletul purtat ușor spre Cer, așa cum este praful acesta? Spune-mi, tată! strigă Vlad și vocea lui se risipi peste câmpia înverzită. Spune-mi dacă sufletul ți-e impăcat, pentru că al meu nu este. Mă uit la ei cum zac în țepe, cum se leagănă în ele și, cu toate astea, mi-e inima pustie, tată! Izbi cu pumnul în pământul tare și își ridică ochii spre cer. Spune-mi, tată, te-am ajutat cumva? Mi-am pierdut sufletul în zadar? Spune-mi! Dar nu i se răspunse. Era singur într-o mare de țepe, într-o mare de răzbunare, de ură, de ranchiună, de resentimente. Nu putea uita și, stând acolo și căutând răspunsuri, știa că nu avea să ierte niciodată chiar dacă asta însemna să schimbe totul, să scoată răul din rădăcini, să îi caute în gaură de șarpe pe toți care i-au sădit în suflet durerea care îl măcina constant.”

2. „Clona” („Într-un univers paralel” #1), de Raluca Iacob – editura Berg

autori români

Ești fan al seriei „Furios și Iute”? Ți-e dor de o serie în care caracterele diferite ajung să se completeze și să se înțeleagă atât de bine încât să lupte ca un tot? Dacă ai răspuns cu da la cel puțin două întrebări, atunci „Clona” e romanul pe care nu l-ai lecturat și care îți lipșeste de pe raft. Aș mai vrea să-ți spun că de la Andrew Williams și ai lui vei învăța doar cum să nu fii. Și poate te va surprinde că între două planuri malefice mai există mafioți dispuși să prepare o porție mare de brioșe cu scorțișoară.

Clona e genul de roman pe care îl vei putea citi într-o singură zi alături de ceva rece fiindcă vei primi doza perfectă de adrenalină, suspans, romance și umor, iar mitul mafioților fioroși cu inimă de gheață nu îți va mai părea deloc ca înainte.

Citate preferate:

„Învață de la mine: Dragostea îți poate da mult, dar poate să-ți răpească totul. Viața sucită, răsucită… Viață nenorocită! O bătaie de inimă, o fracțiune de secundă în care știi că ai întreg Universul dacă te dăruiești Iadului, ca apoi să pierzi și dulcile flăcări pentru numai o scânteie.”

„Reflexia îmi arăta aceiași ochi de culoarea valurilor, aceeași piele palidă, aducând cu nuanța sării, iar aceleași fire subțiri, subțiri de granat ne constituiau podoaba capilară. Ne vedeam având aceeași structură osoasă a feței, aceeași nevoie de tratament pe bază de viteză, aceeași familie ruptă și, cel mai important, aceeași iubire inimaginabilă pentru el. Același sentiment nebun de încredere în însuși Abaddon, care pe ea a ucis o. Și încep să simt din ce în ce mai des c-o să îi urmez.”

3. „Tupeu de creștin”, de Alex Szollo – editura Libris Editorial

autori români

Într-o societate în care relația cu divinitatea este și rămâne una dintre cele mai complicate și față de care omul are și continuă să aibă tot mai multe întrebări, ai nevoie de o carte care să-ți amintească un lucru simplu: că, înainte de a veni pe pâmânt și de a trăi ca noi, Dumnezeu și-a asumat un lucru simplu: acela că se adresează unei audiențe diferite la care nu va putea ajunge decât prin iubire, deschidere și mai ales prin lipsa totală a judecății.

Citate preferate:

„Fie sa aveți mereu tupeul de creștin la voi! E un dar de care poate unii stiți, alții nu, însă sunt aici să vi-l ofer cu tot dragul. Pentru că, la urma urmei, lucrurile care ne ajută să creștem în spirit sunt de cele mai multe ori daruri. Daruri date fără condiții, limite și asa mai departe. țineți minte un lucru, ca de la un suflet brutal de sincer la altele, viitoare: în viață, în general, și mai ales, în viața de creștin, singurul „dar” pe care merită să-l folosești din plin este DARUL care ți-a fost menit, de fapt, care ai fost menit să fii pentru aceia care au nevoie de încurajare. Cu alte cuvinte, lasă funcția de conjuncție adversativă a cuvântului „dar” deoparte atunci când te simți chemat să faci bine de dragul binelui și să sporești cu bucuria ta de a trăi bucuria altuia.” – Alex Szollo, „Suflet deschis de creștin cu tupeu”.

„Un om bogat spiritual, indiferent din ce tradiție și colț al lumii i-ar veni credințele, este mereu conștient de un element extrem de important pentru dezvoltarea sa sufletească sănătoasă: recunoștința. Viața, dragii mei, este un dar colosal. Gândiți-vă un pic: avem posibilitatea de-a ne face atât nouă, cât și semenilor noștri, viețile frumoase. Suntem singurele ființe care au șansa de a lăsa mărturii, fie ele scrise, vorbite sau de orice alt fel, despre ceea ce ni se întâmplă. Ceea ce e ceva de-a dreptul uriaș, pentru că avem ocazia să învățăm de la semenii noștri, iar ei au ocazia să învețe de la noi. Așadar, știind că ni se oferă șansa asta enormă, care este lucrul pe care trebuie neapărat sa-l facem? Ei bine, este un lucru care dacă ar fi făcut mai des și mai sincer, ar putea schimba lumea așa cum o știm astăzi. Și este atât de covârșitor de simplu, că de multe ori nu ne vine să credem. Este vorba de ideea de a mulțumi.”

4. „Iartă-mă că te-am iubit”, de Ela E. H. – editura Libris Editorial

autori români

Suntem deja obișnuiți ca orice aspect negativ al vieții cotidiene să ne fie îmfrumușețat excesiv și aproape fals prin intermediul ficțiunii, iar „Iartă-mă că te-am iubit” este unul dintre romanele care alege să-ți prezinte contrariul.

În „Iartă-mă că te-am iubit” nu vei vedea decât partea urâtă, reală și aproape deloc înfrumusețață a ideei de iubire cu tot ce înseamnă ea, începând de la trupul și sufletul complet acaparat până la vindecarea completă.

Citate preferate:

„Cel mai complex și ciudat fenomen al creierului unui om e îndrăgosteala. E ciudat cum creierul ajunge cumva să fie hipnotizat de un străin și brusc nu te mai ascultă.”

5. „Când spadele se frâng”, de Emil Laurențiu Drăgoi – Editura Hoffman

autori români

La puțin timp după moartea marelui Mihai Viteazul, țara pare-se să fie față în față cu un nou domnitor. Boierii sunt tot mai avuți, asupresc tot mai mult și doar câțiva oameni par să fie dispuși să se ridice și să-i oprească.

Prin dialoguri, scriitură, poveste și personaje, „Când spadele se frâng” îți va aduce lesne aminte de serii celebre din afară precum „Cântec de gheață și foc” sau „Ultimul Regat”.

Citate preferate:

„Atunci își urzi planul de răzbunare. Atunci jură să-i treacă prin focurile iadului pe toți. Pentru planurile lui avea nevoie de ea. Trebuia să stea în preajma boierului. Jurase să-i spintece pe toți. Avea aproape 20 de ani când ajunsese căpetenia lefegiilor boierului. El personal alesese lefegii ce-i avea în subordine. Îi căutase doar printre lotrii, hoți, pungași, bandiți, haiduci. Cu cât era mai ticălos și mai lipsit de scrupule, cu atât era mai potrivit pentru scopurile lui viitoare. Prima pe care a descoperit-o a fost Reka Biro.”

6. Decolorat”, de Miruna Lavinia – editura Berg

autori români

Încă mai ai idei preconcepute legate de faptul că românii nu pot scrie despre subiecte curajoase sau despre subiecte tabu? Atunci las-o pe Miruna Lavinia să-ți arate contrariul. Prin povestea dintre Theo și Eugene, Miruna îți va arăta toate prejudecățile și opreliștile de care va trebui să treacă un cuplu ce face parte dintr-o comunitate față de care societatea încă luptă sau evită să se deschidă.

Citate preferate:

„Există multe denumiri pentru ceea ce sunt eu. Acum prefer să spun că sunt îndrăgostit. De tine.”

„E atât de plăcut să iubesc, Sam, să am din nou fluturi în stomac, scopul existentei mele a primit un sens, în afară de artă, iar asta mă face să trăiesc. El e ca o reflexie a mea.”

Vezi prețul la Libris

BONUS:

  • Ai plâns la telenovele precum Inimă Sălbatică sau te-au fascinat scriitorii precum Karl May? Caută orice titlul semnat Marina Costa.

Vezi prețul la Emag

  • Ți-e dor de basmele coplăriei? Atunci întoarce-te la Raluca Alina Iorga și caută Dincolo de Eternitate.

Vezi prețul la Libris

  • Ai savurat tot ce a scris Richelle Mead și Cassandra Clare? Poți încerca orice titlu semnat Theo Anghel.

Vezi prețul la Libris

  • Ai jucat și savurat Second Life? Caută S.L.A.D.E., semnat Oana Arion.

Vezi prețul la Libris

  • Vrei să vezi că nu orice roman erotic se termină la fel? Infidela Danielei Faur te așteaptă.

Vezi prețul la Libris

  • Te-ai plictisit de mitul vârcolacului care e mai mereu un alpha sexy? Când înfloresc macii, de Mihai Ștefan, te așteaptă.

Vezi prețul la Libris

Cu speranța că te-am făcut curios și că te-a atras măcar un titlu și cu precizarea că topul e strict personal și cât se poate de subiectiv, îți doresc lectură plăcută și îți aștept recenzia!
Vezi chiar aici care sunt cele mai citite cărți ale anului 2020!

Surse foto: Libris, Medium
Autor: Popescu Camelia Alina
1 2 3 6
Derulează înapoi