Category archive

Interviuri

Lăsați-vă inspirați de acești oameni care nu au renunțat niciodată la idealurile lor și au obținut rezultate incredibile. Pas cu pas, puteți ajunge exemple de devotament și perseverență.

Literatura este vie cu Andrei Foday: Interviu cu autorul Claudiu Dumitrache

"în Interviuri" "de POV21"

Acest text este reproducerea interviului din podcast-ul „Literatura este vie” de Andrei Foday.(15 decembrie 2020).

Salutări tuturor ascultătorilor noștri! Eu sunt Andrei Foday, gazda voastră, și astăzi îl am la capătul celălalt al firului pe Claudiu Dumitrache, unul dintre cei mai tineri artiști români, Ambasador al Culturii, considerat „simbol pentru viitorul creației intelectuale” de academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Acest material reprezintă lucrarea mea pentru tema practică coordonată de prof. Cezar Gheorghe, realizarea unui podcast în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii al Universității București (Societate, Multimedia, Spectacol). Prin prisma acestui proiect, declar începutul unei noi activități online, un podcast în care voi prezenta ritmat interviuri cu diferite personalități ale prezentului, abordând subiecte de interes atât pentru publicul tânăr, cât și pentru cel matur.

Acest prim episod se intitulează „Literatura este vie”. Așadar, vom dezbate un subiect literar, și anume – volumul de versuri și proză foarte scurtă „Boemia unui mort” al autorului Claudiu Dumitrache.

– Te salut, Claudiu, și îți urez bun venit în primul meu podcast!
– Salutări, Andrei, mulțumesc pentru această onoare!
– Cu mare drag, îți mulțumesc pentru că ai acceptat!

– […] Claudiu, tu ai debutat cu poezie în 2018, prin volumul „Boemia unui mort”. Această carte a fost destul de expusă criticii. Îmi doresc să… disecăm întreaga ta creație și să ne spui câteva lucruri la care te-ai gândit atunci când scris această carte. Ești de acord?
– Sigur! Ți-am spus doar – nu te pot refuza.

– Ce reprezintă pentru tine „Boemia unui mort”, Claudiu Dumitrache?
– … „Boemia unui Mort” reprezintă procesul prin care oamenii devin adulți. Acele incertitudini, nedumeriri, sentimente necunoscute, plăceri bizare cu origini în suferință, credința pusă în dubii și necunoașterea de întreg… sau de sine.

– Cu alte cuvinte, ce ai vrea să înțelegem după ce parcurgem întreg volumul tău de debut?
– Să se înțeleagă faptul că oamenii evoluează constant, dar cel mai important proces este acela de inițiere în maturitate – atât spirituală, cât și morală. Condiția umană, care aduce pe cineva la un nivel profund de înțelegere de sine, este aceea de suferință. Nu neapărat fizică, cât ne referim la suferința interioară. Lupta cu sinele prin care o parte din noi moare. Așa cum afirmă Rumi, „Rana este locul prin care pătrunde lumina”. În finalul volumului am înviat. Am scris asta pe ultima pagină a „Boemiei unui mort” în al doilea tiraj, pentru că nu voiam să se creadă constanța acestui… sentiment.

– Să înțeleg că ești adeptul acestei filosofii în care suferința joacă rolul cel mai important în evoluția unui individ!?
– Putem spune – da. Și dacă mi se va schimba credința te voi anunța.

– Ioan Es. Pop spune că moartea din volumul tău este mai degrabă un pretext decât o mașină născătoare de poezie – cum comentezi această afirmație?
– Nu îi pot contesta simțirea și percepția scriitorului Ioan Es. Pop. Cred că „Boemia unui mort” este o simțire importantă pentru mine, sinceră. Cu siguranță, pe lângă percepție, poezia ține și de gust, și mă bucur că totuși – volumul a fost devorat de literați români de referință ca Veronica Balaj, Liviu Antonesei, Sergiu Botezatu sau Christian Schek. Volumul a fost studiat într-o facultate, iar a doua revelație a fost tratatul domnului Ștefan Lucian Mureșanu, eseul dumnealui de critică asupra volumului meu… […]

– Despre asta voiam să vorbim. Volumul a fost studiat de un cercetător al Academiei Române. Ce crezi că a făcut să te afli în atenția acestui înalt for de cultură?
– Nu credeam că sunt demn de atenția cercetătorilor Institutului de Etnografie și Folclor. Domnul Mureșanu a primit o recomandare, se pare, din partea unei cunoștințe comune, iar dânsul a decis să mă includă în următorul volum de critică „Persuasiune și dorința de comunicare în actul criticii”. Am solicitat eseul înainte de a fi publicat și am cerut să îl pot publica în numele domnului Mureșanu într-o variantă scurtă în biografia mea de anul trecut. Pe această cale vreau să îi mulțumesc și Elenei David, ea e responsabilă pentru surprizele multor recenzii asupra acestui volum.

– […] Ești un autor tânăr. În general tinerii, probabil datorită precursorilor lor numeroși lucrează și așteaptă foarte mult încercând să facă opera lor perfectă. Cum ai știut tu că opera ta este perfectă?
– Aș vrea să clarific că eu nu scriam poezie înainte și nu urmăream să mă perfecționez pentru a deveni vreun… Cărtărescu. Nu aveam legătură cu literatura. Acest lucru s-a materializat spontan, odată cu intrarea mea în această stare care a dominat un an. Și, desigur, influențat de tot ce citisem, am scris. Nu mi-am dorit să fiu scriitor, nu mi-am dorit să fiu remarcat. Eu sunt cântăreț. Astfel, fără această dorință, am îndrăznit ca muzician să public volumul în special pentru a primi un feedback din partea prietenilor. Dar nu am crezut niciodată că opera mea este perfectă. Pentru că nu este. Nici n-ar avea cum. E un subiect ciudat de abordat… – perfecțiunea. Cel mai bun exemplu de autenticitate sau… ceva semnificativ este originea. Întrebarea este: creația are la baza originea fenomenului literar? Și aici nu aș avea ce să răspund… Pentru că eu nu o pot spune. Prin urmare, am fost doar îndrăzneț, adept al experimentului în general… Cu siguranță nu sunt prieten cu cei care muncesc de ani de zile la volumul lor de debut.

-[…] Cum ai ajuns în spațiu?
– Cum am ajuns în spațiu prin creații, sau…?
– Da, cum ai ajuns pe inelul lui Saturn…?
– Cred că am fost catapultat involuntar, guvernat de sentimentele profunde ale iubirii… Da, așa am ajuns.

– Ți se pare necesar în viziunea unui poet o încercare de a explica universul?
– Cred că asta ține doar de percepție. Este un subiect destul de neortodox – pe care nu îl pot aborda fără să fiu puțin tras de urechi. Vom trece peste această întrebare… de data aceasta.

Înțeleg. Atunci îmi poți răspunde la întrebarea…. „Cum vezi universul”?
– Da, cred că îl văd așa cum mă văd și pe mine…

– Cum te vezi pe tine?
– Străin și provocator.

– De ce străin? Adică… străin față de tine?
– Pentru că, asemenea Universului, cum nu îl cunoaștem pe el fiind infinit, cred că în aceeași măsură nu ne cunoaștem nici pe noi… Și de aici… ajungând în profunzimea subiectului, putem ajunge până la conceptul de Dumnezeu, pe care, de asemenea, nu îl putem defini sau cunoaște, asta pentru că totul se manifestă în infinit.
Interesant… Dar mi se pare că e de datoria noastră să încercăm să găsim explicații. Și din fericire pentru noi, literatura nu-și propune să epuizeze vreun subiect, și dimpotrivă – să nască cât mai multe păreri, teorii, critici.

– Așa este. Provocator. Dar asta nu înseamnă că întotdeauna vom ajunge la o concluzie. Depinde foarte multe de dimensiunea subiectului, și… de ce este condiționat, guvernat.

– […] Chiar și având o imagine de ansamblu asupra operei tale, mi-a fost greu să identific… ce anume a făcut trecerea de la cristalizare… la indiferență.
– Cred că este o bună observație. Poate poți deveni un bun critic și observator…
Motivul care a făcut să se manifeste dragostea – era perceput de mine că fiind absolut. În timp ce dragostea nu s-a împărtășit unde am cerut, timpul fiind aici răspunsul întrebării tale, ea s-a teleportat probabil în altă parte, acest act fiind condiționat de motivul care prezenta erori, care cobora ierarhia spirituală cu fiecare zi care trecea, devenind un subiect irelevant pentru îmbrățișat sau admirat. Natura motivului se schimbase, devenea banalul lumescului. Nu știu sigur de ce tocmai în acea perioadă. Dar mă gândesc că vorbim despre același fenomen de mort-viu. Problema e că a rămas constant motivului meu. […]

Foarte mulți autori cunoscuți de la Dante, Petrarca, au avut un motiv central operei lor care a făcut un proces foarte fertil… […]Claudiu, știm că ești „cel mai tânăr autor de autobiografie” din România. Ce ne poți spune despre această carte și record?

– Da… Pentru asta ar trebui să-i mulțumesc lui Mircea Eliade pentru că nu și-a autopublicat „Romanul adolescentului miop”. Dar oricum, lucrarea mea cu a lui nu se poate compara nici pe departe. Eu am vrut să îmi public o carte care să spună tot ce am făcut până la 20 ani, ca o carte de vizită… Acesta este și titlul cărții – „20” . După ce mi-am autopublicat-o, s-a întâmplat să fiu îndrumat să apelez la Cartea Recordurilor din România. După ceva timp, am primit certificatul prin care eram omologat stabilind acest record național.

– Ce conține cartea?
– Conține recenzii asupra volumului „Boemia unui mort”, recenzii asupra muzicii mele, palmaresul meu până la 20 de ani, un interviu și o introducere în care vorbesc despre fenomenul de semidoctism.

– Foarte interesant. Ne poți spune câteva lucruri despre semidoctism?
– Un pic… pot. Pentru că nu putem percepe absolutul, nu putem să ne numim genii nici măcar într-un anumit domeniu, mai ales universal. Este vorba doar de abilități de viziune, de percepție și calități creatoare peste cele ale majorității sau ale societății, colectivului din care individul etichetat face parte. Aș putea spune că acest fenomen este cât se poate de prezent în fiecare dintre noi, fără a există o cunoaștere totală într-o anume direcție. Revenim la infinit și necunoscut, la ceea ce vorbea mai devreme.

Da, îți înțeleg perspectiva. Cred că acesta este și motivul pentru care putem evolua, ne putem dezvolta…
Îți mulțumesc pentru „inside”! […] Ce faci acum, cu ce te ocupi?

– Momentan mă concentrez pe dezvoltarea proiectului Regal Literar. Avem deja o revistă online și urmează să o lansăm în format fizic curând. Altfel, încerc să văd dacă am vreo abilitate în domeniul politic. Încerc să mă apropii de acest domeniu din dorința de a contribui la ceva bun și de a face schimbări în bine…

– Ce aspirații ai în viitor?
– În ultima perioada am învățat să nu-mi mai fac prea multe planuri înțelegând că ele se pot schimba peste noapte. Sunt o grămadă de lucruri care pot interveni și astfel îmi pot deruta traiectoria…
Nu am neapărat niște aspirații viitoare. Mă gândesc doar la bunăstarea mea și la bunăstarea celor din jur. Dacă suntem cu toții bine, atunci vom putea să facem lucruri bune.

– Mulțumesc mult, Claudiu! Înainte să încheiem, spune-ne unde te putem găsi – piesele tale, cărțile tale?
– Cărțile se pot găsi la bibliotecile naționale, metropolitane, centrale, universitare de la noi și din din Moldova, dar și în format PDF pe Google Books. Muzica se poate găsi pe toate platformele de distribuție, dar un număr mai mare al melodiilor mele se poate găsi pe YouTube sau pe claudiudumitrache.ro

– Îți mulțumesc pentru interviu, Claudiu! Mulțumesc și ascultătorilor care au rămas până la finalul acestui podcast cultural, primul episod din „Literatura este vie”. Eu sunt Andrei Foday și vă doresc doar bine!

Am vorbit cu trupa CRIZE să aflăm ce e nou prin underground

"în Interviuri" "de POV21"
CRIZE

Ținând cont că underground-ul n-a mai prea dat semne de viață prin vară, ceea ce ne-a făcut pe toți să ducem dorul muzicii live, ne-am hotărât să ne vedem cu băieții de la CRIZE, ca să aflăm ce se mai mișcă prin underground în pandemie.

Poate nu ai auzit de ei până acum, așa că o să îți prezentăm pe scurt componența trupei și câte ceva despre fiecare:

Shole (Ionuț Solescu) este vocalistul trupei și cel care a înființat trupa în urmă cu aproape 20 de ani. Un om foarte special care ne-a impresionat cu modul lui de gândire.

Nașu’ (Mircea Ionescu), clape, iubește foarte mult animalele, chiar s-a scuzat și a plecat puțin mai repede de la interviu ca să ajungă să ia mâncare patrupezilor lui.

Ștefan Marin, chitaristul trupei, de asemenea și fondator al trupei Antipoem.

Dhope (Ionuț Andrei) este basistul trupei de trei ani, însă și tattoo artist și graphic designer.

Crețu (Dan Alexandru), toboșarul trupei, pasionat de întreaga lume muzicală în toată complexitatea ei.

Aici poți asculta noua lor piesă, Imperiul 404.

 

CRIZE

1.  Povestiți-ne mai multe despre CRIZE

Dhope: Acum ceva timp, eram io-n Constanța și voiam să intru-n treaba asta cu organizarea de concerte. Am vorbit cu Shole pe MySpace. We are old! (râde) și i-am chemat prin Constanța să cânte prin rockoteca de-acolo. Nu mai contează ce s-a întâmplat; ideea e că ne-am împrietenit foarte nice acolo, după ziua de cântat în Constanța. Eu cântam într-o altă trupă, “16 milimetri” și a doua zi am cântat împreună-n Vamă. De-atunci am rămas prieteni, am și mers la un moment dat într-un turneu cu ei.

Shole: Da’ ai fost mereu în Crize, doar că n-ai cântat. Ce e foarte tare, e că momentul ăsta de care povestește Dhope, s-a-ntâmplat în 2006, când am făcut primul nostru turneu. Primul nostru turneu, făcut de noi, de la zero, DIY. Noi am vorbit cu locațiile din țară, ne-am înțeles cu oamenii ăia. Practic și faza de la Constanța așa a fost.

Mircea: Fiind primul turneu organizat de o trupă..

Shole: Da, adică nu mai făcuse nimeni, era ciudat, ne era puțin teamă… Culmea, la sfârșit, n-am pierdut bani. Ceea ce mi se pare foarte important, ne-au și rămas niște bani și vorbim de 2006. După care în 2007 am mai făcut chestia asta. Dacă a fost ok și ne-a plăcut și ne-am simțit bine și totul a fost… chiar a fost absolut extraordinar.

De exemplu, la Brașov, ca să-nțelegi, ne-a ajutat Alinesku de la We Are Numbers, care atunci cânta într-o trupă care se numea Nerv. Și practic așa s-au făcut toate legăturile: practic toți oamenii ăștia care cântă rock acum, sunt prieteni de mult timp, au încercat multe chestii-mpreună; unii au făcut aia, unii aia… Și așa a fost și cu Dhope. În anul următor, în 2007, la următorul turneu, nici nu s-a pus problema ca Dhope să nu fie în turneu. Dar el nu cânta sau așa, doar că ni s-a părut ciudat să plecăm fără el, adică era atât de apropiat și de family și așa a rămas de-atunci până azi. Adică momentul în care a intrat în trupă, a fost natural, mi s-a părut. Era ceva ce așteptam, era normal să se-ntâmple și perfect că s-a-ntâmplat.

Mircea: Eu sunt Mircea. Mi se zice Nașu’. Sunt în trupă din 2005, dar la fel, cum toate relațiile din această trupă se bazează pe…. familie… suntem o mare familie. Noi eram prieteni . Eram prieteni de dinainte să existe formația, cam așa. A fost ceva natural ca-n 2005 să m-alătur și eu formației.

Shole: Da’ ce e ciudat cu Mircea e că noi n-aveam tobar și la prima noastră apariție TV, noi fiind prieteni… mă rog, noi repetăm într-o cameră-n Regie. Ceva ciudat să repeți într-o cameră-n Regie care era și la ultimul etaj și cu geamurile deschise și se mai auzea și-n toată Regia și cumva nimeni n-avea nicio problemă cu asta… nu înțeleg. Adică eram și la-nceput, nu cântam nimic… eram varză. Varză… varză rău, gen. Scule proaste, oameni care nu știu să cânte… nu vrei să știi, era prost rău. Da, culmea e că a trecut pe acolo un producător de la o emisiune mare de la ProTV, de la vremea aia, a lui Florin Călinescu, era ceva foarte mare. Și a venit ăla și ne-a întrebat dacă vrem să mergem la emisiune, dar noi nu aveam tobar, așa că a venit Mircea și s-a așezat la tobe acolo, am făcut playback, aveam o piesă înregistrată, dar ne durea în pulă, dați-ne la televizor, singurul playback al nostru. Primul și singurul, dar a fost foarte mișto faza. Mircea era în trupă și în 2001, nu aveam nici trupă, de fapt, pe vremea aia.

Următoarea mișcare firească a fost să vină Dhope în trupa. și de acolo am început să lucrăm puțin altfel că știindu-ne de mult timp și fiind foarte familiari unul cu altul, nu ne-a fost greu să ne spunem părerile și a fost ok să lucrăm lucruri pe care chiar voiam să le lucrăm și de acolo am început să facem “Monolog”, prima cu Dhope, după care, “Să nu mă ai”, “Venin”, “Mijlocul pustiului”, “Fără frică” și ultima “Schizofrenic”. Și ce urmează acum, trei piese bombă rău. Cele mai bune practic. Asta a fost faza în ultimul timp. De fapt fiecare ne-am apucat din motive ciudate, diferite. Noi de atunci comparat cu noi de acum. Au fost și altele, dar ideea e că noi ăștia implicați în treaba asta am fost conștienți că trebuie să o ținem și asta e punctul în care suntem.

2. Care au fost primele voastre gânduri când ați intrat în trupă?

Shole: Mișto asta. Bună-ntrebare, vă rog, dragii mei. Chiar sunt curios.

Dhope: Păi io o să fiu sincer, voiam să-l curtez pe Shole(n.r. râde ) Păi… hai c-o să zic într-o propoziție: Să-mi bag pula, cred că de dată asta o să meargă!

Mircea: Îi văzusem pe băieți de multe ori din afară… din fața scenei și din lateral… și de sub… și eram… abia așteptam să fiu alături de ei și pe scenă. Și primul concert, țin minte c-a fost în Fire. Nu am reușit… tot concertul nu m-am uitat… am avut atât de multe emoții… nu m-am uitat nicio clipă la public. Nu am putut să mă uit; doar la sfârșit am ridicat privirea; am putut ridică privirea, să mă uit de abia la sfârșit, la ultima piesă.

Dhope: După care l-a trezit cineva de pe canapea și  i-a zis: “Nașulee, du-te acasă!”

Shole: La mine e ciudat să spun cum… care au fost gândurile când am intrat în trupă, că…

Dhope:„ …eu am făcut-o.” (râde)

Shole: Da, gândurile când am făcut-o, au fost foarte clare. Mi s-a părut că la noi nu vedeam o chestie pe care voiam s-o văd și eram destul de conștient că eram unul dintre cei care ar putea să ajute ca și la noi să se dezvolte chestia aia. Și ăsta a fost scopul de la-nceput, că trupa asta să nu rămână indiferentă și să schimbe ceva și să conteze la un moment dat în timp. În timp, lucrurile s-au mai schimbat. Am avut dorințe diverse în legătură cu formația. Dar, indiferent cât de mult s-au schimbat sau așa, astăzi, motivul pentru care sunt în trupă e că-mi doresc foarte mult să experimentăm lucruri și să vedem cât de departe putem să ajungem, ce se mai poate-ntâmpla. Adică mi-aș dori foarte mult să experimentăm toate… nu știu… prin multe stiluri, n-am nicio problemă.

Simplul fapt că am avut întotdeauna  oameni care au fost mega alături de noi, adică oameni care ne-au făcut să nu cedăm. În același timp, am avut și foarte mulți oameni care ziceau „Bă, ce pula mea e asta?” știi? Da’ la sfârșitul zilei, te gândești… când rămâi doar tu cu tine, știi ce vrei. Adică dincolo de ce ai auzit, despre ce faci tu, dincolo de așa… ideea e că oricum nu știe nimeni nimic, oricum nu are nimeni nici o garanție despre nimic în lumea asta… nu e ca și cum cineva ar avea un secret. Mi se pare ok să experimentezi, să faci lucruri cu oameni cu care te simți bine să faci lucruri. Ce se-ntâmplă, se-ntâmplă. Asta cred că tre să fie. Cred că tre să te bucuri de viață făcând asta.

Dhope: Hate-ul a fost tot timpul acolo

3. De ce ați ales să luați o pauză de câțiva ani?

Shole: Trupa când s-a destrămat în 2008-2009 a fost pe un fond în care toată lumea începuse să o ia razna. Noi începuserăm să cântăm foarte mult în perioada aia, repetam des, suna totul bine, era o chestie, numai că nu prea se întâmpla nimic, numai că atunci când ai așteptări și nu se întâmplă nimic, încep să te ia spumele și îi iau pe toți spumele și nu mai e nimic în regulă și toată lumea caută  vinovați. Tot nu am fost suficient de puternici psihic și ne-am certat. Am găsit tot felul de motive, dar până la urmă ideea e că…de câțiva ani nu s-a întâmplat nimic.

CRIZE

4. Cum a fost să va reapucati de muzică după pauză? Cum vi s-a părut că s-a schimbat comunitatea muzicală în tot acest timp ?

Shole: În ăștia câțiva ani, pentru că nu putea să nu existe, când a venit Parkway Drive, ne-am reunit și am făcut un concert pe acolo, s-au reunit și Protest Urban atunci. A fost o seară din aia wow, reunindu-ne ne-am dat seama că nouă ne place să facem asta și după aia, din următorul an am făcut un concert cu toate componențele Crize ever, cu toți băieții care au trecut prin trupă, ne-am reîmprietenit toți, am făcut un concert mare la Fabrica și am cântat toate piesele și a fost foarte tare. Lumea a reacționat foarte bine.

Faptul că lumea a reacționat foarte bine și noi ne-am simțit ca și cum ar conta ce facem, nu am avut liniște până nu am pus-o din nou pe picioare. Lucru care s-a terminat abia în 2016, dar în toată pauza asta fiecare a evoluat ca om, a învățat ce să facă și ce să nu facă. Am devenit puțin mai deștepți.

După ce ne-am apucat, am început să strângem echipa; care cum putea, cine mai vrea să cânte din membrii vechi. Am avut o groază de surprize, unele foarte interesante din partea unor oameni de la  care mă așteptam să ne ajute și s-au făcut că nu ne cunosc, eu mă bazam că o să ne ajute, că o să fie ok, dar nu așa a fost, foarte interesant, încă mă gândesc la asta.

Povestesc cel mai mult pentru că eu am fost cu ideea să facem asta și am ținut-o tot timpul. Cumva e greu să ții asta, o să mă vait în interviul ăsta prima dată cum nu m-am văitat până acum niciodată. E foarte greu să ții la un loc niște oameni să facă ceva, e foarte greu pentru că ajungi să îi iubești, să îi înțelegi pe fiecare în parte și îți dai seama că fiecare are motivele lui să fie poate de căcat într-o zi. Problema e cum manageriezi asta, noi la anul facem 20 de ani de când facem trupa asta cu bune cu rele. A avut pauze am avut multe. Hai să zicem lucrurilor pe nume că de aia suntem rockeri, că dacă făceam o de asta de apăream la emisiunea lui Măruță și nu aveam voie să spunem nu știu ce, nu spuneam, dar suntem rockeri, hai să spunem.

5. Ce trupe v-au influențat stilul personal al fiecăruia? Ce instrumentiști v-au îmbogățit vocabularul muzical?

Dhope: Ca feeling, că  așa ca muzică și ca studiu nu știu. Eu sunt destul de punkist: nu știu note, nu știu nimica, cânt de feeling, nu știu chestii de genul asta. Cumva m-am născut în generația nu-metal. Când am descoperit eu muzica se purta o șapcă roșie purtată invers, chestie care mi-a schimbat planeta, din păcate nu am avut în copilăria mea prieteni care să asculte rock, majoritatea prietenilor mei erau pe hip-hop și alte chestii. În backgroundul meu vin dintr-o zona hip -hop, dar am descoperit rockul pe parcurs și a început să-mi placă. Cypress hill, Limp Bizkit, Deftones asta m-a influențat să mă apuc. Nu știu, putem să vorbim trei zile jumătate despre asta dacă vrei. În ultimul timp, nu știu e ciudat, muzica e ciudată, e super diversă, habar nu am… am zile când ascult muzică de relaxare pentru câini. Fuck it, nu contează!

Mircea: Am început să ascult muzică bună să zic cu Depeche mode, Roxette și Michael Jackson. După care am descoperit rockul cu Metallica în 1991  și Nirvana pe urmă, după am început să lărgesc banda.

Dhope: La modul că nu cred că suntem influențați sau nu ne-am gândit niciodată unul din noi: “hai să facem ceva mai ce ne-a plăcut în ultimul timp”.  Și dacă ne-am propus să facem asta, din păcate nu ne iese să gândim ceva într-un anume fel, noi întrăm în studio și dăm drumul la treaba acolo și aia ne iese, asta e, nu avem influențe directe, nu tindem să sunăm ca ceva să inspirăm spre ceva. Dacă sunt influențe sunt super inconștiente, dar e normal să fie.

Shole: La mine e destul de simplu, eu am început tot așa cu Depeche Mode, a fost primu’ contact cu muzică și încă îmi place și azi că în prima zi, a fost o formație absolut genială, sunt geniali oamenii. They don’t fail! După am descoperit printr-un coleg de liceu, dar mai devreme de liceu că eu eram în generală. Și am descoperit niște trupe din astea black metal: Beherit, foarte nenorocit cum ar veni care mi-au plăcut foarte mult tot de la ascultat Obituary, Impetigo, Pungent stench. Niște din astea pe care multă lume nu le mai știe, dar erau foarte foarte interesante. Momentul în care m-a lovit tare-tare de tot a fost valul ăla de pe LiveTV cu Metallica, cu Nirvana care erau mai accesibile, mai naturale cumva. Și după care totul s-a năruit când am dat de Doors și am rămas pe Doors până astăzi. Mi se pare de departe cea mai revoluționară chestie în muzică, cel puțin în ultimul timp. Versurile m-au fascinat foarte tare.

Jim Morrison e foarte tare și după ce am terminat liceul și m-am apucat de alte chestii a fost când am dat de Deftones și gata. Am dat drumul la Crize. Am zis “Vai, ce plm e asta? Îmi place, vreau și eu să facem așa ceva!”.  A durat mult până a început să sune coerent, dar oricum Deftones a fost trupa care m-a făcut să mă hotărăsc.

Și din România au fost niște trupe care m-au ajutat să mă hotărăsc și ce e cel mai tare e că am avut norocul să fiu prieteni cu oamenii ăștia. Chiar  mă refer la trei trupe: Implant pentru refuz, Coma și H8, la trupele astea mă gândesc. La un moment dat nu aveam tobar și H8 ne-a dat tobarul lor care între timp a murit, Mutu, Dumnezeu să-l ierte! Sau nu știu, să îi fie bine unde e, că mare băiat a fost! Adică H8 ne-au dat și tobe și scule și tobar, ne-au ajutat la modul mult pe urmă Coma ne mai luau cu ei la concerte, ne băgau colo-colo, ne băga Hefe la emisiuni, adică era o chestie din asta. Cu IpR aveam o casetă prin liceu, când -i-am cunoscut chiar mă gândeam: „Bă ești nebun? “Am cântat cu ei o dată și eram: “Bă, sunt fan de fapt” Adică eram la modul: sunt fanul vostru cum ar veni și era “Ba relaxează-te, taci din gură, vezi-ți de treabă.” Și asta a contat, adică vreau să zic și de trupele românești care m-au influențat.

Și apoi a venit valul de metal care mi-a plăcut foarte mult, a început cu  Norma Jean, am continuat cu As I lay dying, ce-a mai fost? Black Dhalia Murder, Despised, care ne-a luat mințile la toți, și după ne-am mai liniștit și noi ,am luat-o spre direcția asta cu Gojira, pe urmă am ajuns să ascultăm hip-hop și muzică ambientală.

Dhope: Eu ascultam dinainte, el a început să asculte mai târziu. Oricum, la mine personal e Coma de când mă știu, mi-am rupt capul de la albumul „Somn”.

Pe același raft, la aceeași Diverta, era și Oameni fără fețe de la Implant pentru refuz.

Shole: Da, nu prea. Recunosc că rar îmi place hip-hop și mi-a plăcut foarte tare Specii și asta e motivul pentru care ne-am dorit foarte mult să lucrăm cu Chimie. Pentru că sunt încă fan Specii, ce cântau. Mi se pare încă Best Romanian hip-hop Act. Deci și Specii pot să zic că sunt altă influența în formația Crize.

6. Cum s-a schimbat, din punctul vostru de vedere, scena muzicală de când ați început până în prezent?

Shole: Primele concerte Coma din 2001 mi-a stat inima, nu îmi venea să cred ce văd, era ceva fascinant și era un spirit pe care nu l-am mai regăsit, azi e totul mai corportate. De când au început trupele astea tot ce pot să zic că s-a schimbat e feelingul. Lumea vine e cumva o relație trupă-public, dar nu se compară cu ce era.

Dhope: Nici oamenii din trupe nu mai au 21 de ani.

Shole: Dar nu mă  refer că e vina trupelor sau oamenilor, pur și simplu, s-a schimbat viața și lumea și totul. Așa e natura. Că era mult mai specială relația dintre cântăreti și pubic, era mult mai intens. Acum e marfă, sună mai bine, trupele cântă mai bine, te bucuri, sound mai bun, CD mai bune, toate astea cumva mie mie se pare că s-a pierdut fix.

7. Care e cea mai frumoasă amintire a voastră de când cântați în Crize?

Dhope: Nu prea am avut timp să îmi fac amintiri, dar cea mai frumoasă cred că e aia cu turneul din 2007, când am fost cu ei și nu cântam.

Shole: Nici nu conta. Pe bune, eram toți acolo, nici nu conta. La noi, mereu a fost ideea asta de “crew”.

Mircea: Cred că turneul ăla din 2006 când am fost în 9 locații în 10 zile…

Shole: …că a fost o pauză de o zi.

Mircea: O experiență pe care nu pot să o uit.

Shole: …Deci la toți turneele, nu ?

Dhope: Da, ne e dor să cântăm.

Shole: La mine cred că atunci când am cântat cu Deftones și la un moment dat când cântam, m-am întors un pic spre Vlăduț, care era la tobe, că noi comunicăm vizual în timpul concertului.

Și când mă uit, era Chino pe un monitor și se uita la noi cum cântam. Mi s-a părut un moment din ăsta… în timpul ăsta, eu trebuia să cânt. Nu m-am oprit, dar în capul meu era: „Să-mi bag pula, ăla e Chino și se uită la noi când cântam”. Mie mi s-a părut cumva că am atins un punct din ăla la care nici nu mă gândeam, nu credeam că am șanse să se întâmple.

A fost un moment când am realizat că totul are sens. E bună întrebarea, dar știi care e cea mai tare amintire pe care membrii formațiilor o țin minte? Procesul în sine, prin care se întâmplă ce fac ei. Momentul în care se întâlnesc la studio și stau împreună. Nu neapărat când ies lucruri, ci când stau împreună și știu ei că fac ceva din nimic. Compania pe care o ai pe drum,aia e schema. Lifestyle-ul ăla…. Nu e una anume, e faptul că noi trăim așa și asta cred că încerc să promovăm.

Nu e așa ca nu te asteptai ca băieții din CRIZE să aibă atatea povesti de spus? Nici noi. Am plecat cu gândul să facem un interviu scurt, dar am ajuns să stăm două ore să vorbim cu ei. (și nu ne plangem deloc, ba chiar ne-au impresionat poveștile lor) Așa că ne-am gândit să împărțim interviul în două. Ai citit prima parte în care ai descoperit membrii trupei și începuturile a ce inseamna CRIZE. În cea de a doua parte o să afli mai multe despre cum e să trăiești pentru muzică, cum se simte pandemia pentru ei și ce planuri de viitor au. Curios?

Autori: Maria Neștian, Bencze Robert-Valentin

Interviu cu Mihai Ștefan, tânărul de 18 ani care cucerește prin cărțile sale

"în Interviuri" "de POV21"
Mihai Ștefan

Printre povești tinerești: am stat de vorbă cu Mihai Ștefan, un talentat tânăr ce lasă o comoară pe lume: numele său gravat pe cărți

De câte ori ați fost opriți din drum de ideea „Generația Z… copiii ăștia-s stricați” sau „vremurile s-au înrăutățit din cauza adolescenților din ziua de astăzi”? La o bârfă între tanti Mioara și Lenuța, la o bere cu nea’ Costică sau pur și simplu pe stradă, trebuie să le fi auzit. Și ca să le dăm peste nas celor care scot pe gură vorbe de genul, ieșim în evidență și le arătăm că putem schimba decursul prezentului.

Suntem tineri, ambițioși și doritori de evoluție. Tocmai despre asta am vorbit cu Mihai Ștefan, tânărul de 18 ani care demonstrează că nemurirea este posibilă numai prin creație.

Bună, Ștefan! Îmi pare nespus de bine și îți mulțumesc că mi-ai acceptat propunerea pentru interviu. Mai întâi, am nevoie să ne lămurești cu privire la cele două opere publicate până în prezent.

Bună, Raluca! Și mie. Mă bucur de ocazie!
Când înfloresc macii” este romanul meu de debut și face parte dintr-o trilogie fantasy-rurală. Se concentrează pe folclor și superstiții românești, ca, de exemplu, mitul strigoiului.

Găsești cartea aici

Al doilea volum publicat este unul de povestiri – 10 la număr, 10 emoții și 10 povești cu tâlc care abordează teme ca suferința, pierderea de sine, vindecarea, moartea. De aici titlul „10 vieți și încă o moarte”.

Vezi aici cartea

 

Ce îți atrage inspirația? Ai avut vreun mentor sau o muză la început?

Inspirația poate veni din orice. Mă inspiră apusul, florile dintr-o vază, adierea vântului, o lumina căzută frumos pe perete sau chiar plimbarea tristă a unei bătrâne singuratice pe stradă. Cât despre mentori, am scris singur. Nu am luat lecții în acest sens. Recunosc că am fost încurajat să scriu de către o profă dragă de limba română. Într-o zi de noiembrie. Ziua în care am început să scriu la romanul cu macii.

Cum le-ai dat vestea membrilor familiei tale că ești pe punctul de a publica prima ta carte? Ai fost susținut?

Cum le-am dat vestea? Le-am spus că am început să scriu o carte (nuvelă pe atunci), că profei i-au plăcut mult primele 6 pagini. Au fost uimiți și nesiguri. Eu mi-am văzut de treabă. Însă s-au încrezut în mine cand am câștigat Premiul I la un concurs național de proză scurtă. Acela a fost ultimul zid de care trebuia să trec. M-au susținut și familia, și prietenii. Mai ales unul dintre ei.

O întrebare care mă frământă pe mine: cum ai luat contact cu editura „Creator”? Care sunt demersurile pe care trebuie să le cunoaștem pentru a ajunge să publicăm o creație?

În primul rând, ai nevoie de datele de contact. Eu le-am trimis mail. Mi-au comunicat termenii și condițiile legate de publicare în general la ei. Le-am trimis manuscrisul si am așteptat să-l evalueze si să-mi dea bunul verdict.
Etapele prin care trece o carte ar fi: obținerea ISBN, corectarea, editarea, tehnoredactarea și coperta. Apoi tipărirea, și, după ce părăsește tiparul, expedierea pe care o aștepți plin de emoții. E o așteptare febrilă. Evaluarea trece repede, urmează editarea, care durează mult și te face să „innebunesti”, până primești varianta finală corectată. Apoi coperta – cea mai curioasă parte pentru că nu știi la ce să te aștepți. Iar tipărirea și expedierea – momentul culminant. Și deznodământul, atunci când nu realizezi că ce ai în maini e cartea ta, iar tu ești Dumnezeul ei.

Ai început partea a 2-a pentru „10 vieți și încă o moarte”? Ai planuri pentru noi proiecte?

Încă n-am început. Dar compensez cu partea a doua din trilogie – „Cand înfloresc violetele”. Cred că o să fie următoarea publicație. Am scris vreo 5 capitole și presimt că o să aibă o poveste mai explozibilă și mai sinistră decât a avut prima.

Ai devenit nemuritor. Ai avut vreun moment în care să folosești asta ca pretext de faimă?

Era un citat de Atticus care mi-a venit în minte acum:

If a writer falls in love with you, you can never die

Așa și cărțile. Nu mor niciodată. Și faima, zic eu, e faptul că ele rămân pe lume sub urma mâinii mele. Deci eu rămân pe lume. Asta ar fi faima!

Te rog să spui câteva vorbe pentru cei care sunt la început de drum și au anumite îndoieli sau teamă de consecințe.

Vă rog să nu renunțați! Chiar dacă vă e teamă și îndoiala e mare… nu contează. Fricile ne întăresc. E greu la început, dar dacă arăți lumii că nu îngenunchezi în fața răului ei, ai câștigat deja!
Și faceți mereu ceea ce iubiți și simțiți că vă înalță sufletul! Nu renunțați indiferent de oameni și consecințe! O să merite!

Ștefan este un exemplu de pământean care și-a asigurat nemurirea. El demonstrează prin publicațiile sale faptul că iubirea unor adolescenți pentru literatură este nemărginită și că nu ne-am pierdut toată comunitatea tânără prin tot felul de complexități cotidiene și tehnologii. Unii dintre noi suntem de admirat, în ciuda apartenențelor exterioare.

13 Tips & Tricks în jurnalism cu Alex Nedea: „Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri”

"în Interviuri" "de POV21"
Alex Nedea

„Mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool”. Acestea au fost vorbele lui Alex Nedea despre noua generație de studenți la jurnalism când i-au fost cerute câteva sfaturi.

De aproape trei ani de când lucrează pentru Recorder, Alex Nedea aduce în online-ul românesc reportaje și anchete ample, unul dintre ele fiind chiar unul dintre cele mai vizionate materiale de jurnalism, „Singur împotriva partidului”, investigația care a demascat numirile făcute pe criteriu politic la Apele Române.

Alex a mers pe urmele hoților de lemn și a descoperit mai multe rețele de apă contaminată din comunele românești. Materialele sale i-au adus în 2019 premiul Ion Rațiu pentru jurnalism. Munca lui a reușit să miște câte un pic din neregulile care ne înconjoară și este deschis spre a transmite această voință către generația de jurnaliști încă în formare.

Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism, 2019. Sursa foto: Facebook
Alex, când a primit Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism. Anul 2019. Sursa foto: Facebook

De aceea, Alex a fost dispus să împartă cu cei mai tineri câteva tips & tricks în jurnalism.

Știm deja că primul tău loc de muncă a fost la Adevărul. Cum ai ajuns acolo și ce a implicat munca ta ca student la Adevărul?

Facultatea ne punea în legătură cu mai multe redacții la finalul anului I, era treaba lor să ne găsească o redacție unde să muncim pentru două săptămâni. Mulți dintre colegii mei trișau – aveau pile pe la redacții și atunci veneau direct cu adeverința, știi? Dar mie mi s-a părut că îmi fur singur căciula. Am fost printre cei care chiar voiau să facă practică, am ales Adevărul la departamentul de învățământ.

Așa…și am ajuns acolo, iar doamna care se ocupa de noi ne-a trimis la plimbare: „Ieșiți afară să găsiți 3 subiecte, pe urmă veniți cu ele scrise mâine”. Nu mai știu ce subiecte am găsit, dar știu că era un portret și două știri, habar nu am, nu mai țin minte. După aceea ne-a dat să facem mărunțișuri pe la redacție.

Doamna aceea m-a ținut minte și după câteva luni, o colegă a ei s-a îmbolnăvit. Avea nevoie de cineva care să livreze conținut jurnalistic, așa că m-a adus pe mine să lucrez în locul ei, dar cum nu îi permitea bugetul, m-a chemat să lucrez pe gratis.

Am ajuns să primesc treburi tot mai complicate de făcut. Eu deja știam să scriu o știre, știam regula piramidei inversate, chestiile de bază. Pe noi chiar ne-au învățat chestiile de bază în primul an.

Lumea prin breasla asta spune că Facultatea de Jurnalism e inutilă, că poți face jurnalism și fără facultate. Da, e adevărat că poți să fii jurnalist fără să faci facultate, dar nu e deloc adevărat că Facutatea de Jurnalism e inutilă.

Nicio altă facultate de pe acest Pământ nu te face mai jurnalist decât Facultatea de Jurnalism. Poate că sunt chestii în plus pe care le înveți, care nu îți folosesc în mod direct, dar nu îți strică.

Alex, 2020. Sursa foto: Facebook
Alex, 2020. Sursa foto: Facebook

Sunt și multe chestii de bază pe care trebuie să le înveți: ce înseamnă o știre, care e știricitatea unui eveniment, cum îți faci documentarea, cum îți faci o știre, cum faci un reportaj, un interviu… lucruri de genul acesta, pe care le învățai în primul an de facultate.

Eu mai avusesem experiență în presă, scriam într-o revistă cum este POV21 – de tineri, dar varianta 2001. Cred că atunci te nășteai tu.

A fost o experiență extraordinară pentru că eu, când am ajuns la Adevărul, știam să scriu mai bine decât 80% dintre oamenii de acolo, care nu aveau studii de jurnalism, au învățat din mers. Bineînțeles, e ok să înveți din mers, dar e important să ai de la cine.

Fiecare învăța de la celălalt, care nici el nu avea studii de jurnalism și redactarea era cu deficitate în redacția aia – poate că era coerență, dar nu era claritate, nu era concizie, structura textelor jurnalistice… se vedeau că-s făcute după ureche.

Nu vreau să mă laud pe mine, ci vreau să laud Facultatea de Jurnalism, care a reușit după un an de zile să își învețe stundenții să facă lucrurile de bază în meseria asta. Bun, și acolo ni s-au dat, după cum ziceam, lucruri de valoare de făcut, adică știri care nu erau chiar atât de importante încât să ajungă într-un ziar național, dar pe mine m-au ajutat enorm pentru că mi-am făcut mâna.

Ce putem face noi, studenți, în pandemie? Cum putem începe să scriem?

E important ca jurnalist să scrii texte, fie că sunt pentru un ziar, fie că sunt pentru sertarul tău. La un moment dat știu că după trei luni mi-au zis „Gata, te angajăm!” angajarea era, de fapt, un sfert de normă… ceva la două milioane de lei vechi și mă plăteau cu 1 leu știrea, 2 lei relatarea, 3 lei reportajul și 4-5 lei o anchetă.

După 6 luni, după ce am avut deja un portofoliu cu care să mă laud, adică puteam să îi arăt unui om din presă că nu sunt doar un student, ci sunt și un jurnalist care chiar poate să redacteze.

E foarte, foarte important să ai un portofoliu – cred că niciun angajator al meu nu s-a uitat în CV-ul meu, habar nu are nimeni ce studii am, dacă le am. Toată lumea se uită în portofoliu.

De aceea, îți încurajez toți colegii de facultate să înceapă să scrie undeva, indiferent de redacție, și să realizeze un portofoliu, fiindcă dacă te duci cu un CV și o diplomă de licență nu te ia nimeni.

Care trăsătură crezi că este esențială pentru un jurnalist în devenire?

Mie mi-a plăcut foarte mult să învăț jurnalismul, mi-a plăcut tot ce se învăța acolo, deși am fost o loază nesuferită în liceu. Nu știu cum am reușit să termin liceul…l-am terminat într-un final și pe ăla. Eram foarte pasionat de lucrurile care îmi plăceau. Iar dintr-un om care terminase cu media 7,50, probabil, în clasa a 12-a, ajunsesem a treia medie pe facultate, adică 9,80, cred.

Mă băteam umăr la umăr cu cei ce aveau exercițiul învățatului în liceu, unde terminaseră cu 10 pe linie, și asta spune ceva despre care ar fi direcția unui tânăr în viață –  să se implice cu toată ființa lui unei meserii pe care o iubește.

Alex în clasa a XII-a. Anul 2002. Sursa foto: Facebook
Alex în clasa a XII-a. Anul 2002. Sursa foto: Facebook

În ce măsură ajută pe un jurnalist la început de drum Diploma de Licență?

Nu cred că ajută diploma într-un fel sau altul. Lucram la Jurnalul Național. Mi-a cerut și mie angajatorul Diploma de Licență pentru că se mărise salariul minim de pe cartea de muncă – salariile trebuiau să fie obligatoriu mai mari pentru cei cu studii superioare. Am mers încântat cu diploma mea de licență, știu că am umblat mult să o obțin.

Era deja de doi ani în arhivele universității. M-am dus cu ea la doamna de la resurse umane de la Jurnalul Național, unde lucram atunci. Ea își bea cafeaua tacticos și își pune cafeaua deaspura copiei după diplomă și îmi spune „Știi, noi am ajuns la concluzia că nu vrem să vă mărim salariile”. Deci nici acolo, unde legea era de partea mea, nu mi-a folosit.

Îmi era foarte bine la Jurnalul Național și nu voiam să plec: călătoream foarte mult prin țară, țin minte că dintotdeauna am vrut să fac meseria asta fiindcă se călătorește foarte mult.

Nu după foarte mult timp, am realizat că, de fapt, nu e obligatoriu să călătorești în meseria asta și că sunt foarte multe joburi în jurnalism care nu implică să te miști de la biroul tău: poți fi redactor, să corectezi texte sau să scrii doar dând niște telefoane, cum am făcut de multe ori.

Dar la Jurnalul Național am avut norocul să călătoresc foarte mult prin țară. Eram mai mult plecat decât pe acasă.

Care a fost amintirea ta preferată ca tânăr jurnalist?

Țin minte că noi mergeam cu foarte multe caravane și ne opream în fiecare oraș, ne plimbam, căutam subiecte, a doua zi le scriam și pe urmă le publicam. Știu că lumea rupea chioșcurile când aflau că Jurnalul Național era în orașul lor: erau foarte curioși să se vadă ce se scrie despre el.

Dar apogeul a fost o ediție specială: nu ne-am mai urcat în autobuz, ci ne-am urcat în vapor pe Delta Dunării și am mers de-a lungul Dunării până la intrarea Dunării în țară și am mers din port în port, unde ne opream și căutam subiecte. A fost un lucru extraordinar de mișto și îmi aduc aminte cu drag de perioada aia.

Spuneai de treaba aceasta care e străină pentru un student în timp de pandemie, călătoritul. Ce putem face noi, cei cărora nu li se permite plimbarea, decât prin cameră, în pat și de la laptop, în ceea ce privește căutarea unui subiect de știri?

Să știi că din pat poți face multe lucruri, e un univers nelimitat acum, cu accesul la informație. Ca jurnalist, poți face multe lucruri. Nu mai e nevoie să mergi la biblioteca centrală să cauți în arhive, de exemplu. Poți să îți cauți subiecte care să necesite deplasare, dar trebuie să îți cauți o redacție care să îți finanțeze aceste deplasări, dar nu te grăbi, ia-o treptat.

Începe cu documentarea, care în momentul de față nu este o problemă așa cum era în 1900, când trebuia să mergi până la primărie ca să vorbești cu primarul. Acum poți da un mail și ți se va răspunde. Din punctul meu de vedere, școala de jurnalism poate fi făcută și fără să mergi prea mult pe teren, știi?

Te poți documenta fără să mergi pe teren, poți lua interviuri fără să mergi pe teren. Și aici mă refer la presa scrisă, în televiziune se complică lucrurile…

Alex în prima săptămână la Jurnalul Național. Anul 2003. Sursă foto: Facebook.
Alex în prima săptămână la Jurnalul Național. Anul 2003. Sursă foto: Facebook.

Sunt mulți colegi ai mei care întâmpină probleme în alegerea unui subiect potrivit, iar eu nu le pot da sfaturi.

Noi nu dăm un Google și căutăm subiecte acolo, dezlipiți-vă de ideea că puteți găsi orice pe Google! Dacă vei căuta pe Google „un subiect de presă pe care nu l-a mai văzut nimeni”, rezultatul va fi dezamăgitor. Cel mai simplu pentru voi este să vă sunați cunoștințele și să îi întrebați care sunt problemele pe care le întâmpină în ultima perioadă în domeniul în care lucrează.

Până la urmă – ce e un subiect de presă? Este o poveste, reală, despre o abatere de la regulă, da? Adică, de exemplu, un câine mușcă un om – nu e nimic interesant; dar dacă un om mușcă un câine, atunci avem o știre. Cred că ai mai auzit exemplul acesta de o mie de ori, dar eu cred că este cel mai bun exemplu ca să înțelegi abaterea de la regulă.

Regula în cauză poate fi o lege sau o abatere de la normele sociale.

Dă-mi, te rog, un exemplu.

Sunt oameni care fac chestii imorale care nu sunt neapărat ilegale. Eu am întâlnit situații când cineva fură, dar toată legislația era croită în așa fel încât să îi permită să fure. În situația lui, furatul rămâne o treabă imorală. Uite: un preot care adună bani în cutia milei, iar în loc să îi doneze copiilor ofrani, el alege să își cumpere o roată nouă la Merțan.

Ce fac jurnaliștii mari în astfel de situații?

Noi apelăm foarte mult la surse, oameni pe care îi întâlnim de-a lungul timpului și pe care îi mai sunăm din când în cănd să îi întrebăm ce s-a mai auzit prin domeniul lor. Uneori te mai sună ei să îți povestească ultima întâmplare, dar de cele mai multe ori trebuie să îi sunăm noi.

Voi, tinerii de la jurnalism, ați avut deja ocazia să întâlniți oameni care activează în diferite domenii. Puteți începe de la mama, tata, bunica, frații. Sunt niște surse la care puteți apela foarte ușor. Dar mai sunt și bazele de date disponibile pe internet – nu pe Google.

Intrați pe site-urile a diferite instituții publice și vedeți ce mai e pe acolo. Există foarte multe rapoarte, proiecte și tot felul de alte chestii interesante. Folosiți-vă de Legea 544/2001 care privește liberul acces la informații.

O altă idee – sunați ONG-urile; cu asta se ocupă ele – cu rezolvarea unor probleme dintr-un anumit domeniu.

Eu îți mulțumesc sincer pentru aceste ponturi! O ultimă întrebare: ce te-a făcut cel mai fericit în meseria pe care o practici?

Am observat că există acum o generație a meme-urilor. Și au început să circule meme-uri cu Recorder. Și mi se pare foarte tare că, pentru o generație care vine din urmă, meseria de jurnalism este una cool, pentru că au fost ani de zile în care am fost blamați noi, jurnaliștii, și cred că merită să ne spălăm și noi puțin păcatele și imaginea în societate.

Cred că, acum cu generația meme-urilor, vom modifica într-un sens pozitiv imaginea pe care o are acum jurnalistul în România. M-a bucurat tare mult să vad glumele astea care circulă cu Recorder.

Este datoria noastră, a jurnaliștilor care devin meme-uri pe Facebook, să îi încurajăm pe tineri, să le arătăm că e cool să fii jurnalist, totuși, și că e nevoie în țara asta de jurnaliști!

Dacă vrei sfaturi și în domeniul juridic, te invit să citești interviul anterior.

INTERVIU cu Cezara, tânăra care oferă lecții de drept pe TikTok: „Când pleca tata, îi umblam mereu prin documentele juridice”

"în Interviuri" "de POV21"
lecții de drept

Clipurile Cezarei, tânăra care oferă lecții de drept, au ajuns să fie urmărite de sute de mii de persoane pe TikTok.

Tânăra are 24 de ani, lucrează în prezent ca jurist și se pregătește pentru Baroul avocaților din Cluj. Cezara a ajuns, într-o singură noapte, să fie îndrăgită de mulți tineri, care îi adresează fel de fel de întrebări, cu scopul de a-și satisface curiozitățile juridice.

Așa a luat naștere canalul ei de TikTok, care în momentul de față este urmărit de 187,5 mii de persoane. Secretul tinerei clujence constă în fler și spontaneitate.

  • Pentru început, spune-ne un lucru despre tine pe care nu multă lume îl știe!

Desertul meu preferat sunt merele cu Nutella. Îl ador, este incredibil de bun și îl recomand oricui.

  • Ce te-a motivat să deschizi un canal de TikTok?

Totul a început pe nepregătite. Îmi instalasem TikTok de câteva zile. Stăteam într-o seară și învățam, apoi mi-a venit o idee – cum ar fi dacă m-aș filma recapitulând ce am învățat azi?

Era videoclipul cu bicicleta, unde explicam câteva dintre infracțiunile cele mai comune (furt, tâlhărie, înșelăciune, ultraj, trafic de influență, șantaj, abuz de încredere etc.).

Nu aveam de gând să îl postez, eram în pijamale, eram obosită, era târziu. Chiar înainte să mă culc, m-am gândit să îl postez. Eram sigură că l-ar fi văzut numai prietenii și fi avut până în 100 de like-uri.

A doua zi, dimineață, aveam 100 de mii de view-uri, mii de urmăritori, printre care și Irina Rimes, pe care o admir foarte mult. Reacția lumii m-a încurajat să continui și asta a fost.

  • Cum îți vin ideile pentru conținutul pe care îl ai pe TikTok?

Eu, în prezent, practic meseria de consilier juridic, dar mă pregătesc și pentru examenul de barou. Deci ce învăț în ziua aceea devine subiectul videoclipului. Iau primul exemplu care îmi trece prin cap și gata.

De obicei, îmi iese videoclipul din prima. Rareori se întâmplă să mai încerc o dată, pentru că îmi place tare mult spontaneitatea.

  • Ai luat în considerare folosirea TikTok-ului ca sursă de venit?

Nu, nu m-am gândit niciodată.

  • Ai vreo poveste legată de urmăritorii tăi?

Eram în București vara aceasta și am decis cu un prieten să mergem la un masaj, iar domnișoara de la recepție m-a recunoscut după voce. Purtam mască și, până să îmi spună că m-a recunoscut după voce am fost chiar mirată. Dar a fost o experiență plăcută, domnișoara a fost o drăguță.

  • De unde vine dragostea ta pentru Drept?

Dintotdeauna am avut o dragoste pentru Drept. Deci aveam 3 ani, tata era avocat. La biroul lui își pregătea cazurile, multe materiale de citit.

Iubeam să îl privesc pregătindu-se, iar când pleca tata, îi umblam mereu prin cărți și documente juridice, mă prefăceam că citeam, luam și notițe… îți dai seama, la 3 ani, numai mâzgălituri.

De atunci știam că vreau să fiu avocat, iar tatei i se părea foarte drăguț. Mi-a pus mâzgăliturile deoparte, le-a păstrat. Pe unele le-a afișat pe un perete.

  • Ce sfat poți da unui elev care se pregătește pentru admiterea la Drept?

Uuu, asta îmi place: să nu se streseze deloc! Testul de admitere, cel puțin la UBB Cluj, seamănă cu unul de IQ, nu trebuie să te pregătești prea mult. Este mai important să se pregătească pentru BAC, nota aceea contează cel mai mult.

Este esențial să se ducă odihnit la examenul de admitere, pentru că felul în care se simte îi poate influența rezultatele. Recomand să descarce două-trei teste de pe site și să le rezolve înainte, ca să își facă o idee.

  • Ce ramură a dreptului ți-a plăcut cel mai mult? Pe ce te-ai axat în anii de facultate?

Dreptul penal, de departe, pe asta vreau să profesez în continuare. Materia asta am avut-o abia din anul doi. Până atunci, pot spune că nu mi-a plăcut la facultate, mă și întrebam de ce am ales specializarea aceasta.

Dreptul penal se ocupă cu sancționarea infractorilor pentru faptele lor. Acesta explică foarte clar cum funcționează, mai exact, o infracțiune, cum ne dăm seama dacă e imputabil. Dreptul penal se împarte în două: partea generală se studiază în anul 2 și cea specială se studiază în anul 3.

  • Dacă ai putea alege locul de muncă ideal pentru tine, care ar fi acela?

Cred că cel mai mult mi-aș dori să am firma mea de avocatură care să se axeze pe tot ce intră in categoria penal. Astfel, aș putea lua ce caz aș vrea. Mi-ar plăcea să iau cazuri pro bono, mai ales victimele violenței domestice pentru că nu mulți știu să gestioneze situația și se complac în cazul acesta.

Nimeni nu ar trebui să se simtă captiv, blocat. Ăsta ar fi visul meu, să dau înapoi societății.

  • Ce ți-a plăcut cel mai mult în calitate de student la Drept? Dar ce ți-a plăcut cel mai puțin?

Pot spune hands down că cel mai mult mi-a plăcut ELSA (The European Law Students Association). Fac cele mai mișto chestii posibile –  evenimente caritabile, simulări de procese, debate-uri, cabane, training-uri pentru dezvoltare personală, plus întâlniri cu toată asociația din România, unde poți învăța cum să îți gestionezi timpul.

Recomand oricărui student la Drept să se înscrie la ELSA, e superb.

În ceea ce privește ce mi-a plăcut mai puțin, nu știu ce să zic, mi-e greu să aleg ceva pentru că mi-a plăcut totul, chiar și examenele incredibil de grele, pentru că m-au motivat să îmi dau silința.

  • Te-ai gândit să devii profesor?

Da, m-am gândit chiar după ce am terminat facultatea. Dar consider că mai degrabă aș face treaba aceasta după ce aș lucra mai mulți ani în domeniu, ca să pot aprofundez materia. Vreau să fiu luată în serios ca profesor.

Nu îmi pot permite ca atunci când mă întreabă un student ceva mai complicat să îi răspund cu „stai să mă uit în cod că nu știu”. O să mă mai gândesc la asta, dar momentan nu sunt destul de pregătită.

  • Ai primit până acum comentarii negative? Dacă da, cum te-au afectat?

Am primit, chiar la unul din ultimele videoclipuri – cel cu lipsirea de libertate, unde am dat ca exemplu un cuplu care se ceartă, iar unul din ei se gândește să îl oprească pe celălalt din a pleca, încuindu-l.

Era un domn, pe la vreo 50 de ani, care a început să se ia de mine, să se contrazică, fără să îmi dea vreun argument pertinent. A început să îmi spună că sunt proastă, că vorbesc numai tâmpenii ca să nu adorm, iar eu, cu legea în față, îi explicam cum stă treaba – din punct de vedere legal, totul este negru pe alb, dar el o ținea pe a lui.

Mă enervează când oamenii vorbesc în contexte în care e negru pe alb, fără să facă vreo documentare înainte de a vorbi.

  • Ce vloggeri sau bloggeri urmărești?

Îi urmăresc pe Ana Petcu, Cristina Ich, Silviu Faiăr și pe Claudinsky.

  • În calitate de student la jurnalism nu pot să nu te întreb – ce ziare urmărești? Urmărești televiziunea? Dacă da, ce canale îți plac?

Nu prea mă mai uit la televizor, nici nu cred că am abonament. Dar de citit, citesc The Guardian și New York Times. În presa românească este mult prea multă dezinformare, greșeli.

Am auzit „omor din culpă” (n.r. omorul se săvârșește cu intenție; „ucidere din culpă” descrie corect fapta penală în cauză, și anume o ucidere fără intenție), nu e voie așa ceva, sunt aberații, minciuni, care nu mi se par în regulă pentru că își pierd credibilitatea, ceea ce e în dezavantajul lor.

Pe Cezara o puteți urmări pe TikTok: @cezikezizezi, respectiv Instagram: @cezara.b21.

De ce să nu fii descurajat dacă nu ai drept de vot – De vorbă cu Generația VOT

"în Dosarul Săptămânii/Interviuri" "de POV21"
Generația VOT

Am stat de vorbă cu câțiva tineri din Generația VOT pentru ca tu să afli cum poți contribui la schimbare, chiar dacă nu ai vârsta legală de vot. Vom face cunoștință cu: Alexandra Mihai, Mihai Tănase, Ștefan Lupu, Catinca Iorga.

1. Ce i-ai spune unui tânăr care încă nu are drept de vot?

„Informează-te, află cum funcționează statul, ce e aia o Constituție, de ce avem Parlament, ce e un consiliu local, ce face președintele. Aceste aspecte trebuie să fie cunoscute, întrucât te vor ajuta să fii un cetățean informat chiar dacă nu ai drept de vot. Viața civică nu începe odată cu vârsta de 18 ani!” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„Lipsa dreptului la vot nu înseamnă, în mod automat, că nu te poți implica în comunitatea ta. Îndeamnă-ți prietenii cu drept de vot să o facă, implică-te în asociații, luptă pentru ca localitatea, județul și țara ta să se schimbe exact așa cum îți imaginezi. Vârsta nu este și nu va fi niciodată un impediment, câtă vreme lupți pentru drepturile tale informat și pragmatic.” – Mihai Tănase, 17 ani;

„Implică-te! Implică-te cât mai mult! Documentează-te pentru a ști ce să faci când vei avea tu 18 ani și drept de vot!” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„Aș încuraja tinerii să se informeze despre ce se întâmplă în politică încă de la începutul liceului, chiar dacă nu au drept de vot. Informația acumulată de acum îi va ajuta să ia decizii în viitor, când își vor putea exercita dreptul la vot.” – Catinca Iorga, 19 ani.

2. Care ar fi motivele pentru care oamenii nu ies la vot?

„Oamenii nu ies la vot pentru că sunt dezinformați, oamenii nu ies la vot pentru că sunt egoiști. Oamenii nu ies la vot pentru că preferă să trăiască în incertitudine în loc să depună un efort minim pentru a înțelege cum funcționează votul. Oamenii nu ies la vot din frică, nesiguranță. Toate emoțiile negative legate de vot se nasc din nesiguranță. «Dacă ies la vot, cu cine votez? Nu ies la vot, politica mă corupe! Nu ies la vot, protestez împotriva politicienilor care îmi distrug țara!» Toate aceste motive sunt nefondate și pot fi ușor contrazise. Dacă ești informat, primești răspuns pentru toate întrebările menționate anterior.” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„Motivele sunt multe și variate, dar în primul rând vorbim de o dezinformare în masă. Sintagme precum «oricum sunt toți la fel» sau «nu o să se schimbe nimic» pot fi combătute prin informarea cetățenilor. Aceștia trebuie să știe că în absența lor de la urnele de votare partidele politice câștigă alegerile fără o majoritate reală, reprezentativă, ci doar una relativă, față de numărul votanților. Cred că principala idee este că oamenii sunt dezinformați, iar dezinformarea atrage cu sine comportamente anticivice.” – Mihai Tănase, 17 ani;

„«Lasă, un vot nu schimbă nimic». Ăsta ar fi principalul motiv pentru care oamenii nu ies la vot.” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„De multe ori, oamenii nu ies la vot deoarece consideră că toți politicienii sunt la fel și că votul lor nu ar schimba nimic. Totuși, realitatea este că, atunci când mulți cetățeni se implică, politicienii vor realiza că țara necesită o schimbare. Aceștia vor fi nevoiți, astfel, să respecte voința poporului.” – Catinca Iorga, 19 ani;

3. Ce părere ai despre votul obligatoriu? Avantaje și dezavantaje

„Votul obligatoriu îi avantajează pe candidați și, simultan, ar trebui să ne avantajeze și pe noi. Trebuie să învățăm să fim responsabili și în acest fel există mai multe posibilități de a-ți exercita dreptul la vot. Dacă votul ar fi opțional, am lupta să convingem, la fel ca în cazul votului obligatoriu, cât mai multe persoane să voteze. Munca noastră nu s-ar schimba. Votul opțional ar aduce cu sine mai multă responsabilitate din partea politicienilor, însă ne-ar aduce pe noi, cetățenii, într-o poziție de comoditate, ceea ce nu e bine. E, într-adevăr, un subiect complex.” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„Sunt în totalitate de baricada celor care nu susțin dreptul la vot, motivul fiind dat tocmai din întrebare. Când vorbim despre vot, vorbim de un drept, nu de o obligație. Exercitarea unui drept este condiționată de voința cetățenilor de a o face. Deși în diverse cercuri este susținută această idee drept o rezolvare la problema prezenței reduse, eu unul consider că e mai sănătos pentru țară ca cetățenii să meargă la urne pentru că își doresc asta, să meargă informați, decât să fie obligați să voteze și să o facă în mod inconștient.” – Mihai Tănase, 17 ani;

Avantaje: Alesul are o reprezentativitate mai mare și am avea o prezență mai mare la vot.
Dezavantaje: Obligi omul și intri în viața lui fără să-l faci să înțeleagă de ce să iasă la vot.” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„Votul obligatoriu ar putea, pe de-o parte, să mobilizeze cetățenii și să crească responsabilizarea socială. Dar, pe de altă parte, cei neinteresați ar putea sa se simtă obligați să facă ceva ce nu își doresc, ceea ce contrazice idealul libertății.” – Catinca Iorga, 19 ani;

4. Este pandemie și tinerii sunt speriați că se vor infecta sau îi vor infecta pe cei dragi. Care este opinia ta privind exercitarea dreptului de vot în pandemie?

„Ne expunem aceluiași risc la care ne expunem când mergem la supermarket, la bancă sau când circulăm cu mijloacele de transport în comun. Ne asumăm riscul atunci când mergem să achiziționăm cele necesare pentru următoarea săptămână, dar nu ne asumăm să ieșim la vot pentru a alege cine ne va reprezenta în următorii 4 ani?” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„Consider că frica de infectare în procesul de votare este una justificată doar pe jumătate. Da, ne poate fi frică tuturor dacă plecăm de la premisa că organizatorii procesului electoral nu vor respecta măsurile și nu vor impune votanților să o facă de asemenea. Totuși, nu cred că își dorește cineva să plece de la premisa că oamenii care organizează acest proces sunt ignoranți. Trebuie să avem încredere în ei și, mai ales, să ne protejăm pe noi înșine purtând masca, păstrând distanțarea și fiind precauți.” – Mihai Tănase, 17 ani;

„Sincer, sunt absolut de acord. Riscul e mult mai scăzut decât când mergi la cumpărături. Măsurile luate sunt foarte drastice, dar foarte bune, pentru a limita răspândirea virusului.” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„Deși temerile sunt normale în această perioadă, consider că problema riscului de infectare odată cu mersul la urne nu este mai sever decât cea legată de mersul la magazin, de exemplu. Există posibilitatea de a alege să votezi în cursul dimineții, când aglomerația este mai mică. De asemenea, se respectă măsurile de distanțare, purtarea măștii și poți să aduci un pix propriu. Nu în ultimul rând, timpul petrecut în cabina de vot este redus, ceea ce reduce semnificativ riscul de infectare.” – Catinca Iorga, 19 ani;

Dacă ești curios să afli mai multe despre Generația VOT, poți citi aici!

Generația VOT

5. Consideri că ar trebui introdus votul la 16 ani?

„Vorbind din experiența personală, la 16 ani nu știu dacă eram destul de responsabilă pentru a mă informa și a face o alegere corectă pentru mine, însă nu știu ce să spun în cazul în care aș fi fost conștientă că am dreptul de a vota la 16 ani. Generațiile noi se dezvoltă mult mai repede din toate punctele de vedere, însă depinde foarte mult și de mediul din care provii. Introducerea dreptului de vot la vârsta de 16 ani e un subiect care trebuie dezbătut serios.” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„Este o idee pe care am susținut-o de la prima ei apariție în spațiul public. Oferirea dreptului la vot persoanelor între 16 și 18 ani este o soluție la diferite probleme. Pe de-o parte aduce cu sine o responsabilizare a tinerilor sub 18 ani, iar pe de altă parte atrage un interes sporit al politicienilor față de elevi. Până la acest moment, o bună parte a politicienilor a desconsiderat elevii ca o populație de interes, având în vedere că aceștia nu pot vota. Astfel, dezinteresul dovedit în campaniile electorale față de subiectul «educație» a crescut de la sesiune electorală la sesiune electorală. Este firesc ca elevii să fie parte a acestui proces și îmi doresc ca în spațiul public să existe mai multe inițiative de promovare a acestei măsuri.” – Mihai Tănase, 17 ani;

„Dacă Statul ar prezenta de ce e important votul și mersul la vot, prin introducerea unui curriculum în școală, da, sunt foarte de acord. De exemplu, curriculum aplicat pe «Cultura civică»/ «Cultura societății».” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„Personal, extinderea dreptului de vot la 16 ani este o măsură benefică, întrucât există tineri care sunt interesați și au o părere clară despre cine ar trebui sa fie la conducere. De asemenea, liceenii ar putea deveni mai interesați dacă ar ști că vocea lor contează.” – Catinca Iorga, 19 ani.

6. În trecut, au existat cazuri în campania electorală în care candidații partidelor politice dădeau produse alimentare la persoanele cu drept de vot din zona rurală. Ce părere ai despre această metodă de campanie electorală?

„E foarte ușor să vrăjești alegătorii cu 2 pungi de făină și 2 de mălai în România. Părerea mea e că se numește șantaj emoțional, nu campanie electorală. Ți-am oferit produse alimentare, tu ne vei oferi votul tău pentru că te simți obligat să o faci.” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„În mod evident, este una condamnabilă. Vorbim, în situația aceasta, de o manipulare directă. Oamenii din mediul rural au un statut economico-social redus, în România rata sărăciei este una crescută, iar politicienii care abordează aceste tehnici știu asta. Oferă oamenilor săraci, pentru care traiul de la o zi la alta nu este garantat produse alimentare, iar asta, implicit, le aduce voturi. În loc ca politicienii să militeze pentru o informare corectă și creșterea condițiilor de viață pentru acești oameni, ei profită de necazurile lor și atrag capital electoral.” – Mihai Tănase, 17 ani;

„Este o campanie greșită, candidații și-au dat seama că pierd controlul maselor și încearcă să le manipuleze.” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„Campania electorală care folosește produse alimentare pentru a convinge electoratul rural să voteze un anume partid este clar o măsură manipulatoare, care intensifică corupția.” – Catinca Iorga, 19 ani.

7. Credeți că prin Generația VOT ați reușit să vă convingeți câțiva prieteni să iasă la vot?

„Sunt sigură că am convins câțiva prieteni să iasă la vot! Am ales să fac parte din această mișcare din dorința de a face o schimbare. Dacă am convins măcar 3 persoane să iasă la vot, eu sunt mulțumită. E mai mult decât nimic.” – Alexandra Mihai, 18 ani;

„Cu siguranță, iar proiectul nu este încă gata. Scopul nostru este o prezență de peste 50% la vot din partea tinerilor și nu ne vom opri până când nu va fi atins!” – Mihai Tănase, 17 ani;

„Da. Cel puțin 30 de prieteni de-ai mei au înțeles de ce trebuie să meargă la vot.” – Ștefan Lupu, 17 ani;

„Generatia VOT a avut până acum un impact foarte mare, inclusiv printre prietenii și colegii mei. Aceștia au fost impresionați de inițiativă, și au apreciat astfel și mai mult această oportunitate de implicare civică.” – Catinca Iorga, 19 ani.

Nu știi de unde să începi? Nu știi ce trebuie să faci pe 6 decembrie? Generația VOT ne informează de mai multe săptămâni. Dacă încă nu te simți informat, poți citi aici despre candidații care candidează la Camera Deputaților și la Senat. Însă, înainte să te duci să votezi, citește aceste informații de aici.

Cercetează și pune întrebări! Distinge știrile false de cele reale! Citește legi și află-ți drepturile! Nu te uita doar în Constituția României. Verifică și alte legi, deoarece vei observa că sunt destul de multe.

Ești minor și nu ai drept de vot? Dar ai șansa să te implici pentru o schimbare. Sunt destul de multe asociații pentru tineri. Poți candida în Consiliul Elevilor din liceul tău, dacă simți nevoia, că trebuie să existe o schimbare.

Concluzia este: Nu doar de la 18 ani poți schimba ceva. E decizia ta dacă te vei implica și vei lua parte la schimbări sau nu!

Vor trece alegerile parlamentare așa cum au trecut și cele locale. Nu te vei mai implica civic? Nu vei mai produce schimbări în comunitatea ta? Sfatul nostru e să continui și venim în ajutorul tău. Funky Citizens a realizat un ghid, având scopul ca tu să devii un cetățean model. Ghidul poate fi accesat aici! Te provocăm să te implici. Accepți provocarea?


Autori: Filimon Andreea-Gabriela și Tîrziu Petre-Daniel

De vorbă cu Cosmina – o tânără de succes

"în Dosarul Săptămânii/Interviuri" "de POV21"
tânără de succes

Dacă în general interviurile sunt cu oameni importanți, cunoscuți și deja consacrați, eu prefer să merg mai mult pe ideea de promovare. Ca cititor, mi-ar plăcea să aflu mai multe despre un om la început de drum sau care a pus pe picioare un proiect fără prea mult ajutor extern. Îmi place să văd oameni dedicați și pasionați de ceea ce fac și vreau să surprind omul din spatele proiectului și câtă muncă necesită de fapt, chiar dacă poate din exterior lucrurile par altfel.

Sunt sigură că ați auzit măcar o dată de GROW, TEDx sau „Tineri de succes”. Ei bine, alături de Hrițuc Cosmina-Maria, avem șansa de a pătrunde puțin mai mult în „miezul” acestor proiecte, dar cel mai important, avem șansa de a înțelege, într-o oarecare măsură, sentimentele și experiențele din cadrul acestora. Așadar, astăzi stăm de vorbă cu o tânără de succes.

Î: Bună, Cosmina. Mă bucur tare mult că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Cum e să fii cea căreia i se ia interviul și nu cea care intervievează?

R: E o poziție puțin ciudată, pentru mine, în ideea că sunt obișnuită să pregătesc un set de întrebări pe care, evident, îl știu dinainte, dar când trebuie să răspunzi… Măi, e ciudat să vorbești despre tine, știi?

Î: Pentru început, cum te-ai descrie în câteva cuvinte pentru persoanele care nu te cunosc?

R: Cred că „workaholică” e pe primul loc, dinamică, optimistă. Pozitivă n-aș spune, pentru că acum e pandemie și n-aș vrea să intrăm în confuzii de genul ăsta și, nu în ultimul rând, fericită.

Î: La momentul actual ești studentă în ultimul an la Comunicare & PR, în cadrul FSPAC. Ce te-a determinat să alegi acest domeniu și cum a început totul?

R: Eu dintotdeauna mi-am dorit să vorbesc oamenilor, nu știam cum, dar asta voiam. După liceu, fiind la științe sociale intensiv engleză, evident că îmi doream să merg tot în zona asta, pentru că mereu am fost pasionată de limbi străine. Dreptul mi se părea mult prea rigid ca sistem pentru personalitatea mea, în legătură cu jurnalismul eram puțin în dubii, însă știam că vreau să merg în Cluj, așa că am intrat pe site-ul UBB-ului și dintre toate facultățile și specializările, Comunicare & PR mi s-a părut cea mai bună opțiune pentru mine.

Î: Event planner & organizer – care este ultimul eveniment pe care l-ai organizat fizic și cum ți-a afectat pandemia activitățile de zi cu zi?

R: Practic, pandemia m-a oprit din tot ce făceam, s-a oprit viața, s-a oprit planeta și m-am oprit și eu cu ea. Dar în legătură cu ultimul eveniment pe care l-am organizat… cred că a fost ediția de Crăciun de la Cluj Design Days, care a fost și este în continuare un proiect de suflet, pentru că am învățat extraordinar de multe lucruri acolo. Știi cum e, pleci la drum cu niște așteptări și-ți imaginezi că o să ai legătură doar cu oameni importanți și că o să faci lucruri vitale pentru comunitate, dar, în final, ajungi să fii la evenimente cu ciocanul în mână și să bați cuie. În teorie se numește project management, în practică se cheamă “faci di tăti”. A fost ultima ediție Cluj Design Days pe care am organizat-o de Crăciun și chiar mi-am dat tot interesul, adică am fost acolo 24/24 să mă asigur că totul merge bine. În final, m-au bucurat tare mult reacțiile oamenilor, să le văd sclipirea din ochi când se pierdeau în atmosfera aia de Crăciun.

Î: Nu am putut să trec cu vederea faptul că ai înființat o revistă digitală, și anume InspireCluj. Încă din titlu cred că ne dăm seama ce fel de content are. Cum ți-a venit ideea?

R: A fost foarte spontan, pentru că în pandemie viața mea s-a reorganizat – dacă înainte eram foarte haotică și săream peste mese, peste orele de somn, în pandemie am fost, practic, obligată să am grijă de mine, mai ales că era și mama în peisaj, dar m-a ajutat mult toată treaba asta, am devenit mult mai responsabilă cu mine, iar asta nu poate decât să mă bucure. Revenind la revistă, mă sună într-o zi cofondatorul revistei, Lóránd și-mi spune: „Cosmina, am o idee de proiect și nu-mi imaginez să-l lansez cu altcineva în afară de tine”. Eu nu prea voiam să mai iau proiecte în perioada aia, dar l-am rugat să-mi spună de ideile pe care le are. Mi-a spus că i se pare că lipsește un conținut motivațional, mai ales în zona asta de media. El este foarte bun pe foto-video, pe editare, pe montaj, dar avea nevoie de o persoană care să scrie la revistă, care să coordoneze toate activitățile acestea redacționale, iar din punctul ăsta de vedere ne-am potrivit. Eu cum sunt pasionată de dezvoltare personală, zona asta de „motivare” mă încântă și am fost de acord să o facem. Și-așa a pornit InspireCluj, dintr-o „joacă”.

Î: Acum proiectul este încă pe picioare, nu? E, bănuiesc, încă în plină dezvoltare.

R: Știi cum sunt eu? Pun pe picioare un proiect sau îi dau un boost și după ce-l văd că începe să meargă de la sine, plec și trec la următorul. Îmi place să văd proiecte de început și îmi place să văd cum lucrurile încep să se contureze și tocmai de aceea mi-a plăcut conceptul de InspireCluj. Așa că nu l-am lăsat singur pe Lóránd, i-am adus în echipă 3 fete geniale, sunt 3 fete care acum și-au împărțit task-urile și scriu pentru revistă, fac interviuri, editoriale, așa că ei 4 formează acum echipa InspireCluj. Ei vă pregătesc niște surprize, proiectul merge chiar foarte bine și crește.

Î: Am observat că și pe parcursul liceului ai fost un membru activ al comunității – te-ai implicat în acțiuni de voluntariat, ai inițiat o mulțime de proiecte, i-ai inspirat și pe alții să fie „Tineri de succes”. Ce ne poți spune despre această asociație?

R: Am zis de fiecare dată când am dat interviuri sau când am ieșit în public faptul că atitudinea asta a mea proactivă a pornit oarecum sau s-a amplificat considerabil la „Tineri de succes”. Am văzut anunțuri pe facebook cum că se organizează seminarii de dezvoltare personală pentru tineri și am zis că, orice ar fi, eu trebuie să fiu prezentă acolo. La prima întâlnire, speaker-ul nostru, Cristian Cuciureanu, a spus: „Să ridice mâna cine vrea/cere sfaturi în general”, iar dintre toți, eu am fost singura care a ridicat mâna. Și s-a uitat la mine direct și, deși mi-a zis „Poate locul tău nu e aici”, am pornit cu ideea că pot și că voi demonstra că sunt capabilă de lucruri mari. Practic, a pornit dintr-o provocare, căci eu nu aveam de gând să rămân în „Tineri de succes”, dar funcționez foarte bine pe provocări. Așa că m-am implicat foarte mult în asociație, am făcut parte din prima generație „Tineri de succes” Suceava și am trecut, oarecum, prin toate departamentele asociației, dar, practic, aici mi-am format atitudinea asta optimistă – domnul Cristian Cuciureanu mi-a schimbat complet perspectiva, iar pentru asta îi voi fi mereu recunoscătoare. Tot acolo mi-am dat seama că mi-ar plăcea să fac asta ca profesie.

Î: Îți propun să ne întoarcem la primul tău proiect – GROW, despre care ai scris că este „proiectul tău de suflet”. De ce îl consideri așa și cum a fost prima ta experiență în domeniul ăsta?

R: GROW a fost primul meu contact cu responsabilitatea în adevăratul sens al cuvântului. Adică am început activitatea ca participant – GROW pentru cei care nu știu este tot un proiect de dezvoltare personală, în limba engleză, în care vin unul sau doi speakeri pe ediție, studenți străini care vin să țină niște workshop-uri pe teme precum time management, multiculturalitate. Din postura de participant am trecut la cea de ambasador al proiectului, ceea ce însemna promovarea sa în licee, în mediul online; de asemenea, ajutam trainerii să își țină workshop-urile. Atunci am văzut pentru prima oară ce înseamnă să fii în spatele unui proiect atât de mare, pentru că, fiind un proiect internațional, sunt implicați foarte mulți oameni și, inclusiv logistic e nevoie de foarte multe lucruri.

Î: Până acum am vorbit doar despre părțile pozitive, dar sunt sigură că există uneori și momente în care oboseala își spune cuvântul, iar lucrurile poate nu ies așa cum ți-ai fi dorit. Cum gestionezi toate aceste emoții negative?

R: Dacă pot să le gestionez e senzațional. E un proces, le înveți pe parcurs și nu există o rețetă pe care o preiei și funcționează la toată lumea, fiecare își gestionează propriile emoții în funcție de momentul respectiv și de propria personalitate. De exemplu, eu nu sunt un caracter coleric, eu nu mă enervez, nu țip, de obicei. La mine problema e că mă entuziasmez foarte tare în munca mea și atunci continui să muncesc; drept urmare, adrenalina aia tot pompează și mă face să nu mă mai opresc până în momentul în care simt că îmi cedează corpul. Asta nu e foarte sănătos, chiar lucrez la asta și încerc să îmi echilibrez viața, deși e mai greu decât pare. Cred că e important să îți amintești din când în când de ce ai început să faci lucrul acela, de ce te-ai implicat în primă instanță; pentru că dacă tu știi care îți este scopul, îți poți doza foarte bine energia și implicarea. Dacă nu ești into it și o faci numai de dragul de a o face, cu siguranță o să te pierzi pe parcurs.

Î: De-a lungul timpului ai avut contact cu oameni importanți ai televiziunii românești. Care a fost rolul tău în cadrul proiectului TEDx și cum a fost experiența ta alături de ei?

R: Cred că TEDx a fost primul și singurul eveniment de până acum în care am făcut ceea ce sunt menită să fac de fapt – mai exact, am fost event host, ceea ce înseamnă că responsabilitatea mea principală a fost să mă asigur că oaspeții noștri au o experiență plăcută din momentul în care ajung și până la plecare. Mi s-a spus de-a lungul timpului că darul meu este acela de a conecta oamenii și am fost numită catalizator, linker, chestii de genul ăsta și într-adevăr am ajuns să cred că asta fac, știi? E ceva natural pentru mine să intru într-o încăpere plină de oameni și să îi fac cumva să intre într-o conversație plăcută, să se cunoască, să relaționeze pur și simplu. Cei de la TEDx au fost destul de inspirați să înțeleagă că o persoană de genul acesta aduce un plus de valoare echipei – faptul că invitații relaționează înainte de eveniment, face ca evenimentul să curgă mai frumos.

Î: Te-ai gândit să te implici și în TEDx Suceava din moment ce nu mai ești în Cluj?

R: Există în Suceava de anul acesta TEDxAreni, organizat de Tudor Ciubotari. Este un prieten de-ai mei și mi-a propus să îl organizăm inițial împreună, doar că fiind atât de ocupați – el cu proiectele lui, eu cu ale mele și nemailocuind în același oraș, a fost puțin dificil: eu eram la Cluj, el la București în momentul în care a lansat proiectul. Dar preconizăm o colaborare pe viitor, însă nu știm exact sub ce formă.

Î: Totuși, ce te-a determinat să te întorci în orașul tău natal – să lași Clujul pentru Suceava? Cred că e o curiozitate pe care mulți o au.

R: Eu nu văd lucrurile așa, deși am fost inițial forțată să mă întorc, pentru că aici m-a prins pandemia. Am început un alt capitol din viața mea și am regăsit o liniște pe care nu am anticipat-o. Am tot fugit după fericire și o căutam cât de departe puteam, în alte țări, în alte proiecte, în alte locuri, în alți oameni și am regăsit-o făcând absolut nimic, dar acasă. Sunt fericită aici, deocamdată nu mă văd plecând.

Î: În momentul de față, ce faci în Suceava? La ce alte proiecte mai lucrezi?

R: Lucrez la un post de radio regional. Am 3 job-uri în paralel, dar toate sunt conectate cu zona asta de radio: fac marketing, mă ocup de partea de social-media și am un program de două ore, este o emisiune de linie și încercăm să păstrăm zona asta de entertainment live.

Î: Și cum a fost tranziția – de pe scenă, de la lumina reflectoarelor la a fi în spatele unui microfon dintr-un studio gol?

R: Eu am spus de mai multe ori că pe scenă mă simt acasă, mă simt foarte bine acolo, este locul meu preferat din toată lumea. Îmi place foarte tare că în fiecare zi pot să fiu în fața unui microfon și să le vorbesc oamenilor, dar e o tranziție puțin… nu dificilă, dar interesantă – dacă pe scenă trebuie să fii atent, pe lângă cuvinte, la felul în care arăți, la comportamentul tău nonverbal, la microfon contează doar cum îți sună vocea și ce emoție transmiți atunci când vorbești, e atât de simplu. Pentru mine e complicat, deoarece vorbesc foarte mult cu ochii, iar faptul că oamenii nu mă văd când vorbesc e un challenge destul de mare, dar reușesc să dețin controlul, atât cât se poate.

Î: După atâtea întrebări legate de carieră, aș vrea să te întreb cum e Cosmina din spatele microfonului? Cum e Cosmina atunci când nu o vede nimeni?

R: La fel de clumsy, sunt o împiedicată, îmi vin foarte multe idei, mai ales când dorm. Sunt o persoană dinamică și în viața de zi cu zi, cel puțin așa mă percep eu și asta mi-au spus și prietenii. Spontană, nu știu dacă am mai zis asta. Cosmina iubește să conducă, tot Cosmi ar sta în apa mării de dimineața până seara. Îmi plac oamenii, mi se par cele mai interesante creaturi. Îmi place soarele, îmi place lumina, mă definesc prin lumină ca stare de spirit. Și, tot în viața reală, fac un scop din a-i face pe oameni să fie mai fericiți cu ei înșiși.

Î: În final, ce sfaturi le-ai da cititorilor noștri, ascultătorilor tăi în legătură cu dezvoltarea personală și pe partea de carieră?

R: Să mă urmărească pe mine. Mai în glumă, mai în serios, cu asta mă ocup. Îmi place să motivez oameni și cred că un sfert din activitatea mea online are legătură cu zona asta de dezvoltare personală, postez foarte multe lucruri care mie mi se par utile în ceea ce privește dezvoltarea pe partea asta de self care. Sunt conștientă că e un proces dificil – tu să lucrezi cu tine e cam cea mai grea muncă pe care o să o faci vreodată, dar e și cea mai satisfăcătoare. Eu nu m-am considerat niciodată superioară cu ceva celorlalți oameni doar pentru că am fost la o mulțime de seminarii și am lucrat foarte mult în domeniul acesta, ci pur și simplu cred că am accesat niște instrumente pe care le pot împărtăși cu ceilalți. Și atunci, cel puțin pe social-media, caracterul postărilor mele este unul motivațional. Chiar mi s-a spus la un moment dat: „Tu vrei să fii influencer”. Nu-mi place deloc conotația pe care a luat-o acest termen, pentru că, în fond, „a fi influencer” înseamnă, prin traducere, „a influența” – și da, poți influența oamenii într-un mod negativ sau poți să îi faci să fie o versiune mai bună a lor, iar eu cu asta mă ocup sau cel puțin asta încerc să fac.

Ce spuneți, v-ați convins că viața e mai mult decât ore online și seriale? Eu una sigur da și o să o urmăresc îndeaproape pe Cosmina, așa cum am făcut și până acum, de altfel, pentru a fi la curent cu toate proiectele ce urmează. Vă îndemn să faceți la fel și, poate vă găsiți curajul de a participa în cadrul unor proiecte sau evenimente. Dacă încă sunteți nesiguri, zic să o urmărim pe Cosmina pe social-media și să ne lăsăm inspirați de content-ul ei motivațional:

Facebook:  https://www.facebook.com/CosminaMariaHM

Instagram: https://www.instagram.com/eusuntcosmica/


Link-uri pentru evenimente:

Cluj Design Days (facebook): https://www.facebook.com/clujdesigndays/

InspireCluj – https://inspirecluj.ro/ GROW – https://growedu.ro/

TEDx – https://www.facebook.com/TEDxZorilor/ TEDxAreni –https://www.facebook.com/TEDxZorilor/

Tineri de succes – http://www.tineridesucces.org/

Radio regional-https://www.radioimpactfm.ro/


Autor: Daria Pușcașu

Interviu cu Andreea Drilea – merită să faci sacrificii pentru visul tău?

"în Interviuri" "de POV21"
Andreea Drilea

Interviu cu Andreea Drilea – merită să faci sacrificii pentru visul tău? Fotografia nu mai este de mult un simplu hobby, ci o realitate culturală, estetică și economică cu implicații diverse în viața oamenilor. Unii retrăiesc amintirile cu persoanele dragi, prin expunerea imaginilor pe hârtia specială pentru fotografii, în timp ce profesioniștii, dar și amatorii, își formează sau o au deja, însă doresc să o fructifice, o pasiune despre care alții ar spune că este ușor îndreptată spre nebunie.

Așa cum am menționat și în articolul anterior, de curând am vrut să învăț mai multe despre arta fotografică. Cum puteam altfel decât cu ajutorul unui profesionist?

În timp ce dădeam scroll pe facebook am observat un anunț al unei pagini: ISEE shooting science, era vorba despre un curs gratuit susținut de doamna Andreea Drilea. Cum din cauza pandemiei, planurile tuturor au fost date peste cap, acest curs s-a ținut online, și avea în cuprins, bazele fotografiei, împărțite în 4 email-uri și eBook-uri. În fiecare email există și o temă specifică fiecărui eBook, pe care trebuia să o predai în termen de 2-3 zile, până apărea celălalt.

După terminarea cursului am avut ocazia să primesc și alte email-uri de la profa, în care se regăseau sfaturi atât pentru profesioniști cât și pentru cei care abia învață. Ce mi se pare cel mai frumos este faptul că oricând am o nelămurire, sau vreau să cer o părere cu privire la niște fotografii, profa este foarte deschisă și ne ajută mereu, bineînțeles și în limita timpului ei disponibil.

Faptul că ne este ca o prietenă și este deschisă cu noi m-a încurajat să îi ofer invitația de a-i lua un interviu:

1. Ce înseamnă fotografia pentru dumneavoastră și ce trecut aveți în legătură cu acest domeniu?

Eu sunt Andreea Drilea, iar cei mai mulți prieteni îmi spun Profa. Lucrez în domeniul fotografic de mai bine de 15 ani. Am acumulat experiență ca fotograf, profesor și formator, apoi graphic designer, iar de 5 ani lucrez ca Art Director într-o agenție de advertising. Am format sute de fotografi și am predat arta fotografică atât în învățământul de stat, cât și în mediul privat, în prezent la ISEE shooting science.

Sunt fotograf acreditat și formator din pură pasiune, motiv pentru care mi-am dezvoltat cunoștințele în domeniu, în permanență. Am la activ zeci de cursuri și webinarii despre fotografie, arte vizuale, design și marketing.

Pentru mine, fotografia este modul prin care m-am cunoscut și prin care transmit mesajul real despre cine și ce suntem. Fotografia este despre a comunica valoare, pentru cei ce au nevoie de munca noastra, a fotografilor.

2. Când v-ați gândit să profesați în acest domeniu și cum ați început această „afacere” cu mini  – școala de fotografie gratuită?

În 2004 am terminat Facultatea de Arte Vizuale, secția pictură de șevalet. Până în acel moment aveam acumulați 12 ani de școală în domeniul artelor vizuale și alți 4 ani în muzică și pian. Cu alte cuvinte, toată copilăria și adolescența mi-am petrecut-o într-un mediu artistic, boem la inceput cu multă literatură citită, partituri studiate, albume de artă rasfoite și istoria artei învățată aproape pe de rost. Apoi, cu timpul, totul a devenit din ce în ce mai creativ. Trecând prin acei ani de școală am realizat că, de fapt, pictura, grafica, fotografia etc. sunt unelte cu ajutorul cărora se produc imagini de impact, cu mesaj creativ și cumva asta m-a ajutat să evoluez artistic.

Imediat după facultate am intrat direct învățământ și devenisem profă de desen, predând în școli și licee arte vizuale. Cam 6 ani am tot predat pictură și desen, iar în paralel țineam cursuri de artă fotografică la Școala populară de arte din Brașov. Apoi, în 2010, am decis să creez un curs de fotografie ce să ofere întreaga experiență viitorilor fotografi. Astfel am fondat atunci ISEE shooting science.

Îmi doream să ofer oamenilor informații și cunoștințe valoroase, precum și educație fotografică.

Iar ISEE shooting science este instrumentul prin care transmit mai departe pasiunea mea pentru fotografie și imagine. Am înființat cursul ISEE shooting science în 2010, iar prin el ofer sprijin celor interesați, pasionați și/sau talentați în fotografie. Sprijin oamenii să se exprime prin imagini, le dau curajul să se expună cu asumare și să-și ducă mesajul către cei ce au nevoie de servicii precum fotografia creativă. Dorința de a împărtăși tot ce acumulasem pe parcursul vieții mi-a dat puterea de a renunța la un post sigur în învățământ și de a crea ceva inedit. Ceva ce știam sigur că au nevoie fotografii pentru a progresa și pentru a se dezvolta fotografic.

Am cunoscut foarte mulți oameni în acești 15 ani, i-am învățat tot ce știu eu despre fotografie, de la tehnică la imagine și apoi la concept și creație. Probabil au învățat de la mine ce înseamnă să ai pasiune în ceea ce faci și cum să o aplici și să te folosești de ea pentru a progresa continuu. Și mai mult ca sigur, ne-am câștigat ca și prieteni.

3. Care au fost așteptările dumneavoastră cu privire la această școală, și această pasiune? Vi le-ați întrecut? Dar așteptările celorlalte persoane din cercul dumneavoastra social?

Probabil cele mai concrete dovezi sunt mărturiile celor ce mi-au fost cursanți.

„Pentru mine ISEE a fost o experiență minunată. Am învățat teoria punând în practică, nu doar citind. Am aflat secretele unui aparat de fotografiat „profi”, am avut ocazia să particip la mai multe ședințe foto cu modele, hairstylist, makeup artist și toate cele. Am învățat să prelucrez imagini, asta ambalat într-o atmosferă caldă, cu oameni tare tare faini, calzi, constructivi, creativi, amuzanți etc.

Profa e energică, creativă, entuziasmată de ceea ce face, se vede pasiunea și o transmite mai departe. Recomand cu drag oricui, indiferent de traseul pe care îl are în viață!”

Sabrina C.

„ISEE a fost locul în care mi-am dat seama cat de greu este să faci o fotografie bună, cum trebuie să gândești un cadru și cum trebuie să interacționezi cu modelul.”

Sorin A.

„ISEE îți pune la dispoziție tot ce ai nevoie: teorie, multă practică, foarte multă răbdare, multă distracție și nu în ultimul rând, o profă bestială!”

Ramona G.

„Mulțumim Andreea Drilea pentru tot. A fost într-adevăr un curs în care am învățat multe despre fotografie, dar mai ales ne-am distrat copios.”

Diana M.

„Bună Profa’

Nici nu pot exprima în cuvinte bucuria și ce sentimente mă încearcă pe mine când primesc mail de la tine (îmi bate inima tare, tare de fericire) și bineînțeles că iar o să-ți mulțumesc pentru tot ceea ce face și pentru răbdare și timpul acordat! Cu riscul de a mă repeta ești cea mai tare profă’, cred că nu este zi în care să nu vorbesc despre tine și cursurile tale! Îți mulțumesc că de fiecare dată îmi spui ce greșeli fac, contează enorm pentru mine! Te îmbrățișez și te pup cu drag.

The Best Profa’”

Roxana A.

Adevărul este că nu am avut așteptări la început. Aveam nevoie să testez printr-un proiect pilot, să văd că funcționează și abia când mi-am demonstrat că am luat cea mai bună decizie să înființez această școală, am început să am pretenții de la mine. Cu fiecare zi care trece sunt cu un pas mai sus.

Cursanții mei sunt extrem de mulțumiți de evoluția lor, familia mea este mândră de mine, prietenii mă susțin și mă încurajează să merg mai departe și cumva îi văd că se străduiesc să mă convingă că e bine ceea ce fac. Evident că și încrederea în mine e cu totul alta decât era în urmă cu 10 ani.

4. Ce proiecte și evenimente viitoare vreți să desfășurați în cadrul acestei școli de fotografie?

Deși pandemia ne-a dat peste cap și ne-a stricat ritmul, pentru mine scoala ISEE shooting science trebuie sa continue. Sunt mult prea mulți cei ce au nevoie de îndrumare și educație vizuală. Ar fi chiar păcat să mă opresc aici. Simt că am această responsabilitate de a oferi lumii din cunoștințele mele.

O dată foarte importantă pentru ISEE shooting science este cea de 01 Octombrie 2020 când școala își deschide porțile virtuale și lansează cursul experientiale ISEE rookie, curs live online, curs interactiv unde fiecare viitor fotograf primește toată atenția și susținerea mea personală timp de 5 săptămâni. Sunt cursuri complexe, cursuri de la care nu ai cum sa nu pleci cu lectia invatata din “casă”. În viitorul apropiat mi-am propus să susțin aceste cursuri online cât mai bine și cât mai calitativ.

Iar marele plan este pe un termen mai lung și nedefinit încă. Mi-am propus să creez ateliere de fotografie cu teme specifice, pe care să le susțin în fiecare județ, acolo unde viitorii fotografi își vor manifesta interesul în acest sens. Încă oamenilor le este frică să se expună în grupuri și este de înțeles în situația dată.

Dar sper că la anul să nu mai fie un impediment această situație globală și să reușesc să creez acest ISEE tour. Până atunci, cursurile se desfășoară doar de la București și Brașov. Dar pentru că este online nu prea mai contează unde sunt sediile, ci important este ca el să fie livrat cursantului oriunde s-ar afla el.

5. Care sunt sfaturile pe care le dați celor ce vor să se apuce de o astfel de meserie sau pur și simplu vor să învețe lucrurile de baza în arta fotografiei?

Ah ce intrebare frumoasă. E frumoasă pentru că mi-ai dat ocazia să ofer puțin din ceea ce știu și îmi place să fac.

În primul rând pentru a înțelege arta fotografică este nevoie să ataci două mari arii:

-Partea de tehnică

-Partea de artă și viziune

Una o completează perfect pe cealaltă ca un puzzle, iar împreună cu tine rezultă fotografii cu impact realizate de un fotograf priceput și talentat.

Practic ar fi bine să cunoști care este clasificarea aparatelor fotografice și ce au special fiecare în parte. Apoi să te interesezi despre aparatele DSLR și cele Mirrorless ca să înțelegi care sunt diferențele dintre ele și de ce profesioniștii fotografiază cu ele. Asta te va ajuta să știi ce aparat să îți cumperi când vei fi pregătit. Caută să înțelegi care sunt componentele aparatului foto nu doar pentru a fi informat, ci pentru a face conexiunile între ele și funcționalitatea lor. Vezi care este specificitatea fiecărui obiectiv sau lentilă foto. Doar așa vei știi cum să faci un anumit tip sau stil de fotografie. Învață despre triunghiul de expunere sau cum îmi place mie să-i spun, relația dintre deschiderea diafragmei – timpul de expunere – sensibilitatea ISO. Treci în modul manual fără doar și poate.

Exersează, exersează, exersează având controlul total al aparatului, iar asta nu e posibil decât în modul manual.

Studiază despre expunere și află cum să expui corect. Până unde este limita unei expuneri corecte? Interpretează histograma pentru că îți dă detalii importante despre expunere. Folosește focalizarea automată dar controlată. Învață să focalizezi manual. Studiază și despre lumină și calitatea ei. Observă tipurile de lumină și intensitatea ei. Știai că poți influența culoarea lumini, iar fotografiile tale să poată fi cât mai naturale sau cât mai artistice și cu ajutorul White balance-ului?

Interesează-te despre formatele digitale ale imaginii, despre pixeli și rezoluție ca să știi când și cum să le folosești. Fă-ți o listă cu ce echipament fotografic ți-ar fi de ajutor pentru ca fotografierea în sine să-ți fie ușoară și din ce în ce mai plăcută. Fii atent la regulile de compoziție și aplică-le negreșit în absolut toate fotografiile pe care le faci de acum înainte, fără nicio excepție! Fii creativ și reinterpretează fiecare nouă tehnică pe care o descoperi. Documentează-te despre alți fotografi, vezi ei de ce sunt renumiți? Ce viziune au ei despre fotografie? Cum o abordează?

Descoperă-ți stilul personal!

6. Ce părere aveți despre autocriticarea pentru motivare? Este bine să apelăm la acest lucru, sau depinde de cum privește fiecare lucrurile și cum sunt învățați? Credeți că autocriticarea sau critica constantă a unui profesor ajută?

Autocritica ți-o poți face doar atunci cand deja ai cât de cât niște cunoștințe asimilate și bine implementate. Părerea mea este că dacă ești în stare să îți faci o autocritică obiectivă fotografiilor înseamnă că ai devenit puternic și ai depășit stadiul de începător.

Critica profesorului sau mentorului trebuie să apară abia atunci când este sigur că elevul sau cursantul lui îl v-a înțelege pe deplin. Adică nu i-aș critica fotografiile dacă știu sigur că nu a înțeles sau nu a asimilat informația corect. Mai întâi mă asigur că a înțeles, îl mai supun și la niște teste și abia apoi revin la el cu critica. Iar aceasta se numește critică constructivă. Altfel… Este în zadar.

Răspunsurile profei m-au făcut să mă gândesc, dacă toți am face ceea ce a făcut ea, dacă am risca atât pentru a face un bine, pentru a sprijini oamenii ce doresc să înflorească odată cu pasiunea lor.

Acestea fiind spuse, aș vrea să închei, cu mențiunea că vă așteaptă un alt articol pe această temă, în care vom vorbi despre miturile în fotografie.

Citește aici un alt interviu cu un tânăr pasionat de fotografie.

Autor: Chilcos Sabrina

 

Interviu: Fotografia – pură pasiune

"în Interviuri" "de POV21"
Fotografia
Dacă cineva m-ar fi întrebat acum 4 ani ce vreau să fac cu viața mea, i-aș fi spus că vreau să dau la facultate, să îmi fac o firmă sau să fac orice altceva, însă nu mă gândisem vreodată că voi intra și eu în „clubul pasionaților de fotografie” și voi avea minunata ocazie să întâlnesc și să mă împrietenesc cu persoane din diferite colțuri ale țării care știu „cu ce se mănâncă fotografia”.
Cu ajutorul lui Ionuț, un băiat dintr-un județ apropiat de Iași, dar venit aici să studieze la medicină, am reușit să surprind niște aspecte atât personale cât și strict pe acest domeniu, din perspectiva lui.

1. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografii?

Totul a început acum 3 ani, când am luat contact cu DSLR-ul unui prieten. Mi s-a părut deosebit de complex și interesant și mi-am dorit să învăț și eu să îl folosesc. Oricum, pasiunea pentru fotografii cred că există de mult, când mama mi-a dat aparatul foto al familiei.

2. Ce tip de fotografii îți place să faci mai mult?

Cele de portret, consider că prin asta pot să surprind emoțiile și sentimentele persoanei mult mai bine.

3. Crezi că e important să investești într-un întreg set de aparatură pentru a face fotografii frumoase și corecte?

Depinde foarte mult de ceea ce dorești să faci cu aparatul foto. Dacă l-ai cumpărat doar pentru a face poze în familie atunci nu văd rostul unui set profesional de ustensile. Dacă dorești să faci un business din asta, fără un trepied și alte obiective, pe lângă cel clasic, n-ai șanse.

4. Îți dorești ca în timp să profesezi în acest domeniu?

Mereu a fost o pasiune în care am investit timp și bani, din care am și câștigat câte ceva, dar mai mult nu.

5. Cum au reacționat părinții tăi când au aflat despre înclinația artistică spre care te îndrepți?

Sincer, au fost destul de entuziasmați, chiar m-au încurajat să fac asta. De fapt, primul aparat foto l-am primit de la tata, cadou de Crăciun.

6. Ce ai simțit când ai facut prima fotografie? Dar acum, după ce ai aflat mai multe despre această artă?

Prima dată îmi aduc aminte că eram destul de dezorientat și puțin dezamăgit, nu reușeam să fac fotografia „corectă”. Acum, după 3 ani, sunt destul de relaxat atunci când fac fotografii și încerc să mă perfecționez în tehnica fotografică. Deoarece vreau să devin un profesionist în acest domeniu, mă gândesc și la niște cursuri de specialitate care să mă ajute.

7. Ce sfat ai da persoanelor care vor să pășească spre arta mânuirii unui aparat foto si să învețe despre ce înseamnă de fapt fotografia?

Primul lucru de care ar trebui să țină cont e perseverența și puterea de a nu te da bătut prea ușor. Este destul de frustrant la început să te uiți la ecranul cu setări al unui DSLR și să nu ințelegi nimic  sau să faci niște setări pe care le-ai văzut prin tutoriale de YouTube dar ție totuși să nu-ți iasă ca acolo, iar dacă te-ai pus la punct cu acest lucru, următorul pas și cred că cel mai greu, e să te duci să faci poze cât mai mult, să înveți ce stil ți se potrivește și cum să setezi aparatul încât poza să iasă foarte bine. Este deosebit de important și unghiul, dar și luminozitatea cadrului, pentru că fără acestea cu greu vei obține rezultatul dorit. Nu există o rețetă a succesului în arta fotografică, ci totul se învață cu aparatul în mână și făcând fotografii.

Făcând acest interviu, pe parcursul răspunsurilor date de Ionuț, mi-am dat seama cât de mult îi place să învețe, să experimenteze, dar mai ales, să se exprime prin această formă de artă și așa ar trebui să facem și noi dacă vrem să devenim niște profesioniști în adevăratul sens al cuvântului.
Autor: Chilcos Sabrina.

OpportuniTool, sau cum să nu irosești 8 ani în liceu și facultate!

"în Interviuri" "de POV21"
opportunitool

Dorești să te implici într-un proiect mișto sau nu ai ce face cu timpul tău liber? Ai ajuns unde trebuie! În cele ce urmează îți voi prezenta o platformă pe care nu doar că poți să găsești oportunități, dar poți chiar tu să adaugi unele noi. OpportuniTool este prima platformă online din România de acest tip.
Când am dat pentru prima dată de site mă gândeam că e o idee briliantă, dar mi-a întrecut așteptările când am aflat că găsesc și oportunități internaționale. Cred că nu sunt cea mai în măsură persoană care să vă vorbească despre acest subiect, așa că l-am contactat pe Darius Filip, fondatorul opportunitool.


Î: În primul rând, cine ești tu și cum a pornit acest proiect?

Mă numesc Darius, studiez inginerie la University College London și am o pasiune inexplicabilă pentru activități extracurriculare și antreprenoriat. Ideea a apărut într-o oră de mate, când mă plângeam unui coleg (viitorul co-fondator) cât de rapid au trecut anii de liceu și câte oportunități am ratat (v-ați prins deja, „opportuni” + „tool”).

Î: Cărui public i se adresează platforma?

Platforma se adresează tinerilor și organizatorilor de evenimente. Astfel, am creat un spațiu virtual care încurajează interacțiunea celor două grupuri țintă, cu beneficii de ambele părți: noi contexte de învățare pentru tineri, pe de o parte, și promovare gratuită pentru evenimente, pe de altă parte.

Î: Unde se desfășoară activitățile?

Deși majoritatea activităților se desfășoară în țară, avem din ce în ce mai multe oportunități internaționale, și există atât evenimente fizice, cât și virtuale (care au izbucnit în ultima vreme din cauza pandemiei.)

Î: Cum pot înregistra o oportunitate pe site?

Trebuie să recunosc, ai nevoie de un master in IT, pe puțin. Nu e ca și cum creezi un cont, selectezi categoriile în care se încadrează evenimentul, încarci câteva poze și o descriere și privești cum se întâmplă magia.

Î: Ce tipuri de oportunități pot găsi pe site și în ce domenii?

Momentan încadrăm evenimentele în 6 categorii: competiții, conferințe, tabere, programe, traininguri și altele. Domeniile sunt prea multe pentru a fi enumerate, dar sunt sigur că avem oportunități pentru oricine, de la artiști și programatori la pasionați de mediu și persoane dornice să practice voluntariatul.

Î: După părerea ta, care este cea mai cool oportunitate de pe platformă?

Sincer, mereu apare ceva cool. Secretul este să fii mereu cu ochii pe website sau să urmărești paginile noastre de social media, unde postăm cele mai fresh oportunități!

Î: Pot să mă alătur echipei OpporTunitool?

Desigur, familia OpportuniTool acceptă mereu noi ambasadori (ei sunt cei care ne ajută să descoperim noi evenimente și să le promovăm în comunitate), dar uneori avem poziții libere și în echipa de organizare. Oricine dorește să devină implicat ne poate lăsa un mesaj pe paginile de Facebook sau de Instagram!

Vă invit să dați click aici pentru a accesa site-ul!

Interviu – Elevii și studenții vor să fie auziți: „Noi reprezentăm viitorul și COVID-19 intervine!”

"în Dosarul Săptămânii/Interviuri" "de POV21"

Elevii și studenții vor să fie auziți! Ne dorim o educație eficientă, însă intervenția acestui virus, COVID-19, își lasă o amprentă vizibilă. Majoritatea elevilor și a studenților se întreabă dacă sunt pregătiți să înfrunte acest virus și dacă instituțiile de învățământ le pot răspunde nevoilor.

Ne simțim în siguranță?

Deciziile care se iau de pe o zi pe alta ne oferă speranță spre mai bine? Viitorul nostru are de suferit sau ne putem gândi în plină forță la viitoarele facultăți & joburi?

Răspunsurile acestor întrebări le putem afla prin intermediul elevilor și studenților care vor ca opinia lor să fie auzită. Cunoaștem faptul că ministerul a propus trei strategii pentru începerea anului școlar: onsite, online și mixt.

Având în vedere situația dată și stadiul evoluției lucrurilor, am contactat 9 elevi și studenți pentru a-și exprima opinia despre modul în care pandemia afectează viitorul. Unii  preferă asumarea riscului, alții consideră că mediul online este cel care mai poate îmbunătăți situația.

Salut! Mă numesc Damatar Michele-Gabriel și sunt elev în clasa a XII-a.

 

„Mă numesc Grasu Constantin. Sunt student la Facultatea Construcții de Mașini și Management Industrial, în anul II.”

 

Nu este disponibilă nicio descriere.Bună! Mă numesc Ivan Smărăndița-Georgiana și sunt studentă.

 

Mă numesc Bughiu Sergiu-Daniel și sunt elev.

Anonimii sunt atât elevi care trec în clasa a XII-a, cât și studenți care sunt la început de drum.

1) Care este părerea voastră despre acest haos total în care au intrat instituțiile de învățământ, având în vedere pandemia? Cum ați prefera să realizați orele pentru a vă simți în siguranță?

„Sincer să fiu, începerea școlii nu a reprezentat (pentru mine) niciodată o grijă, chiar dacă facem ore online sau fizic, atâta timp cât este un cadru didactic capabil să folosească resursele de care dispune. Aici mă refer în special la resursele online. Pot să învăț materia în orice formă vine ea. Un mediu exclusiv fizic ar fi de preferat, dar știm toți că este foarte puțin probabil.”

– Damatar Michele-Gabriel


Aș opta pentru scenariul face to face. Fiind student la o universitate tehnică, sunt de părere că scenariul în care atât cursurile, seminariile, cât și laboratoarele ar continua tot în mediul online, nu ne-ar încuraja spre a învăța.

Mi-ar plăcea să se găsească o soluție astfel încât învățământul, fie el preuniversitar sau universitar, să nu mai aibă de suferit din cauza acestei pandemii. Peste puțini ani sunt șanse mari să crească procentul analfabetismului funcțional.

– Ivan Smărăndița-Georgiana


Fiind o facultate politehnică, multe «materii» depind de partea practică. Aș prefera adoptarea unui regim mixt, adică: toate cursurile teoretice să aibă loc online, iar orele de practică, laboratoarele să se desfășoare în metoda face to face.

– Grasu Constantin


Mi-aș dori ca școala să înceapă online pentru că vreau să evit atât îmbolnăvirea mea, a familiei mele, cât și a altor persoane cu care mă întâlnesc des. Consider că dacă avem posibilitatea de a face școala online, de ce să mergem fizic la cursuri și să ne expunem pericolului infectării…?

Asta o spun din perspectiva mea, a unui adolescent care poate intra fără probleme la orele online. Același lucru nu l-ar spune și unul dintre acei foarte mulți copii care nu au un laptop sau o tabletă pentru a putea participa la cursurile online… copii pentru care Ministerul nu a reușit să achiziționeze acele 250.000 de tablete promise…

– Bughiu Sergiu-Daniel


Aș vrea să încep școala online. În ciuda faptului că facultatea online nu se compară cu cea face to face, consider că mai degrabă aș sta un an să învăț online, dar să știu că sunt în siguranța de acasă și nu iau contact cu vreo persoană care ar putea fi un purtător al bolii. Mai bine încep să merg la școală de anul viitor, decât să îmi încep cursurile face to face sau mixt, dar cu riscul de a mă infecta.

Prefer învățarea de acasă pentru că în tot timpul acesta nu voi avea timp să ies din casă și să mă duc în alte locuri, de exemplu în mall-uri sau magazine, ci mă voi ocupa de învățat. Mă gândesc și la faptul că noi, în clasa a 12-a, am învățat pentru bac online și eu sunt foarte mulțumită de notă.”

– Anonim


Răspunsul meu la această întrebarea este clar influențat de faptul că am experimentat școala online pentru o scurtă perioadă de timp și a fost o neplăcere totală, un haos școlar.

Deși modul tradițional de învățare prezintă anumite minusuri, eu nu l-aș da la schimb pentru cel ce presupune strict utilizarea tehnologiei (online). Îmi doresc, precum marea majoritate a elevilor/studenților, să încep anul școlar în mod normal, face to face. Este evident faptul că modul obișnuit de a face ore, cel ce presupune prezența noastră fizică la ore, ne oferă posibilitatea să dezbatem diverse subiecte, să avem schimburi de idei. Școala online nu ne poate oferi asta.

Nimeni nu se înțelege cu nimeni, atenția nu poate fi distributivă, profesorul își îndreaptă atenția către un singur elev, în timp ce restul își numără icoanele de pe pereți.

Nu știu cât de sigură este școala face to face, dar știu că este cea mai eficientă dintre toate. Și chiar dacă nu ne-am întâlni la școală, tot ne-am vedea undeva pentru că, guess what, suntem ființe umane și avem nevoie de socializare. Școala trebuie să revină la normal și să învățăm să facem față situației găsind o rezolvare, nu fugind de ea.

– Anonim


Consider că școala online ar fi o opțiune viabilă, cel puțin la început. În momentul actual, școlile se luptă cel mai tare cu opinia publică. Trebuie să avem în vedere și cum ar arăta lucrurile dacă ar apărea un «atac» al virusului și ce isterie s-ar crea. După cum am spus, școala online, cel puțin pe hârtie, pare o opțiune bună, dar aici intervin mai multe problemuțe:

a) Din păcate nu toți elevii au acces la internet sau, în cele mai rele cazuri, chiar la energie electrică (trist nu?).

b) Pentru cei mici, școala este un ,,necesar interactive”.

Acasă, poate părinții nu au timpul sau cheful necesar cât să se ocupe de ei, să se joace și să interacționeze cu ei. Chiar și pentru cei mai mari, școala reprezintă o doză de socializare pe care cursurile online nu prea au cum să o satisfacă.

c) Veșnica problemă a copiatului în timpul testelor online (recunosc, sunt și eu vinovat de acest lucru și nu regret nimic).

Dar, presupun că în acest scop ar putea exista o săptămână în care clase diferite să susțină testele în sălile de curs sub supravegherea profesorului. Acum rămâne întrebarea, oare cât de greu ar fi de implementat această idee?

d) Trebuie să nu fim narcisiști și să ne gândim și la nivelul sporit de muncă pe care îl punem în cârca profesorilor.

În mediul online e greu să captezi atenția, să vorbești cu toată lumea pe rând și să interacționezi cu fiecare elev în parte la același nivel cu care o poți face f2f. Plus, intervine și necesitatea restructurării cursurilor și a timpului mult mai limitat la care dascălii trebuie să se raporteze.

Începerea școlii f2f e ca o ruletă. Fie lucrurile vor fi okey, caz în care toată lumea este mulțumită și o să reintre totul încetul cu încetul în normal, fie se poate întâmplă ce e mai rău.

– Anonim


Aș dori să încep cursurile anul acesta face-to-face, deoarece e mult mai simplu, iar tehnologia nu devine o piedică pentru studenți/elevi. Nu se pierde atmosfera socială și, în ciuda distanțării sociale, mai bine cu măsuri de protecție decât complet izolați doar să nu ne infectăm. Oricine poate contacta virusul, iar dacă evităm, mai devreme sau mai târziu tot ne infectăm. Pandemii, epidemii și focare infecțioase au mai fost și vor mai fi. E mult prea mare panica, mai ales că, din datele pe care le mai țin minte, virusul gripei porcine (H1N1) a avut o rată de infecție extraordinară, iar rata mortalității a fost cum a fost și nu cred că s-a făcut atât de multă panică ca și acum.”

– Anonim


Argumentarea mea ar fi kinda simplă. Clasele online abia sunt luate în serios de către elevi : poți sta pe telefon sau pe alte pagini și practic treci prin liceu ca «gâsca prin apă» . Plus, oricât de mare e pericolul, orașul e plin de copii și adolescenți care ies la «plimbare», deci scuzele precum «e pericol mare pentru a începe școala» sunt meh.

– Anonim


2) Ce soluții ați propune pentru ca elevii/studenții să vină în siguranță la școală?

Aș impune, în primul rând o dezinfecție meticuloasă a claselor și a mobilierului, atât înainte de a începe școala, pentru a asigura un mediu sigur, cât și una o dată pe lună, cel puțin. Aici sigur intervin capacitățile materiale de care dispune bugetul.

Aș încerca să pun un «duș» cu dezinfectant la intrarea în școală. Aș obliga menținerea ușilor deschise în pauze pentru a evita contactul cu diferite obiecte și aș organiza, pe cât posibil, spații de învățare exterioare.

– Damatar Michele-Gabriel


În primul rând, aș pune la dispoziție un echipament adecvat situației și soluții dezinfectante tuturor celor care lucrează sau învață în respectivul centru, cum ar fi viziere personale.

Spun viziere deoarece consider că sunt mai ușor de suportat un timp îndelungat și la fel de utile ca măștile. În al doilea rând, aș face un program al activităților bine definit și împărțit, pentru a se evita aglomerațiile din spațiile comune.

– Ivan Smărăndița-Georgiana


Aerisirea regulată a încăperilor, ore scurte, elevi/studenți mai putini și distanțați, prezența se face doar pentru anii terminali și pentru «boboci».

– Grasu Constantin


Aș impune ca măsuri de prevenție următoarele: transformarea tuturor spațiilor din școală în clase: săli de sport, laboratoare, etc.

Aș atrage toate fondurile posibile pentru a putea cumpăra măști de protecție pe care să le oferim elevilor, profesorilor și personalului auxiliar (ținând cont că o mască poate fi purtată doar câteva ore, ar fi nevoie de foarte multe măști), dar și dezinfectant pentru întreaga școală, pentru uzul celor care vor fi acolo.

În cazul în care spațiul din școală ar fi prea mic pentru a putea respecta pe îndelete măsurile de siguranță, aș face tot posibilul pentru ca fiecare elev al școlii mele care nu are tabletă sau laptop și nu are posibilitatea să-și cumpere să primească unul din dispozitive în ce mai scurt timp.

– Bughiu Sergiu-Daniel


Personal, aș păstra ideea de mască obligatorie și aplicare de sancțiuni în cazul în care masca este purtată incorect.

Dar cum regulamentul nu se respectă, e foarte greu să oferi schimbări dramatice.

Probabil reducerea orelor de curs la un nivel în care prezența la facultate să nu fie atât de mare. Nu mizez pe sistem mixt de cursuri. Presupun că dezvoltarea unui simț autodidactic la nivelul studenților este binevenit pentru o experiență diferită. Cel puțin până la o aparentă acalmie.”

– Anonim


Clasele terminale (+a 9-a) cu mai multă prezență în sală, iar cele de a 10-a și a 11-a să facă mai mult online. Cei de-a 12-a au nevoie de pregătire fizică, iar a 9-a are nevoie de adaptare la cerințele liceului.”

– Anonim


3) Ce ați modifica din punct de vedere al programei?

În cazul învățământului preuniversitar, aș elimina orele care nu au impact pentru majoritatea elevilor, precum muzica și desenul (exceptând profilurile specializate).

De asemenea, aș cumula orele ce nu țin de profil cu altele, precum istoria și geografia să se predea o dată la două săptămâni fiecare, alternativ, la profilele reale.

Orarul, cred eu, trebuie făcut astfel încât să se concentreze pe progresul real al elevului în aria sa de interes și astfel încât să se reducă din stresul profesorilor pentru a se concentra mai ușor acolo unde este nevoie.

– Anonim


4) Să spunem că ați face naveta. V-ați simți în siguranță?

Nu, sunt speriată în privința navetei, tocmai de aceea prefer și școala online. Nu am de unde să știu dacă sunt sau nu în pericol să iau virusul în vreun fel.

– Anonim


5) Ce părere aveți despre gradul de pregătire al profesorilor pentru mediul online? Crezi că pot face față acestor condiții?

Consider că școlile nu sunt pregătite și nici nu vor fi pregătite în viitorul apropiat, din cauza lipsei unei infrastructuri capabile să suporte necesarul tuturor liceelor și școlilor.

Știm că școlile rulează pe un buget foarte strâns și din această cauză fiecare clasă trebuie să se descurce cu ce are. Se încearcă de ani de zile să se modernizeze vechile clase de liceu și gimnaziu, în care toți foștii elevi au investit.

Dar lipsa unei pregătiri adecvate nu cred că o să mă influențeze prea mult pe mine, cel puțin.

Dacă o să mi se spună să merg la școală mă duc cu: mască, dezinfectant și tot ce mi se cere. Dacă mi se spune să stau acasă, o să stau acasă, îmbrăcat în pijama, cel mai probabil, și o să particip la «teleșcoala» și la orele susținute de liceul meu.”

– Damatar Michele-Gabriel


Într-o oarecare măsură, da. Sunt convinsă de faptul că așa cum ne-a fost nouă greu să ne acomodăm cu noile tehnici de predare-învățare, le-a fost și lor. Unele cadre didactice ar putea preda online și cu mijloacele rudimentare oferite de școli/universități. Alții s-ar descurca mai bine cu platforme dedicate și câteva cursuri de utilizare în prealabil.”

– Ivan Smărăndița-Georgiana


Profesorii au nevoie de câteva ore de training pentru a putea fi capabili să lucreze în mediul online, deoarece acesta este total diferit de contactul face to face cu elevii.

Cu toate acestea, în aceeași măsură, și elevii trebuie să facă niște ore de training în acest sens, deoarece mulți pierd interesul foarte repede și nu se concentrează, efortul profesorului fiind în zadar.

– Grasu Constantin


Click aici dacă vrei să afli cum să te pregătești de școală/facultate pe vremea pandemiei!

Interviu – „Păcat că nu toți copiii au acces la tehnologie, iar aici este marea dramă. Cu acești copii ce facem?”

"în Interviuri" "de POV21"

Mai este o săptămână până la începerea noului an școlar, puțin diferit de această dată. Că se va începe online sau copiii vor reveni la școală, încă nu se știe, dar indiferent cum ar fi, problemele vor persista în sistemul de învățământ și educația copiilor. 

Având în vedere situația inconfortabilă în care ne aflăm cu toții, am decis să iau legătura cu 6 părinți din mai multe orașe ale țării. Am făcut acest lucru pentru a vedea păreri diferite cu privire la noul an școlar și a ce poate și ce nu poate oferi statul.

Pentru început, aș vrea să vă prezentați cititorilor. Așadar, cum vă numiți, de unde sunteți și în ce clasă e copilul dumneavoastră?

L: Bună! Mă numesc Laura Stanciu, sunt din Ghimbav și am trei copii. Fata mijlocie este în clasa a III-a.

M: Mă numesc Gherghi Mioara Lenuța, sunt din județul Buzău, comuna Lopătari, iar copilul meu în vârstă de 16 ani este în clasa a IX-a. 

N: Mă numesc Ivăncică Nicoleta, sunt din Alexandria, Teleorman și am doi copii. Unul este elev în clasa a VIII- a, iar celălalt, student în anul II. 

G: Mă numesc Gabriel, sunt din Vaslui și am două fiice. Cea mare este studentă în anul doi, iar cea mică trece clasa a X-a.

Anonim: Sunt din București și am un băiat de 6 ani care începe clasa 0.

S: sunt Ionescu Eugeniu Sorin, locuiesc în Brăila și am două fete. Cea mare este studentă, iar cea mică este clasa a VIII-a.

Care ar fi cel mai mare risc în cazul în care copiii s-ar întoarce la școală?

L: Riscul de îmbolnăvire pentru cei mici mi se pare cel mai important.

M: Din punctul meu de vedere, cel mai mare risc în cazul în care copiii se întorc la școală, ar fi faptul că sunt șanse foarte mari să se îmbolnăvească din primele zile, ei fiind micuți și neconștientizând gravitatea situației. O parte dintre ei probabil ar lua în glumă regulile de protecție, oricât ar încerca profesorii să-i îndemne să facă acest lucru.

N: Cel mai mare risc, în cazul în care copiii se întorc la școală, este riscul infectării cu virusul SARS-Cov-2.

G: Eu cred că cel mai mare risc ar fi faptul ca distanța dintre bănci/elevi nu va fi respectată.

Anonim: Cel mai mare risc ar fi al îmbolnăvirilor. Colectivitatea înseamnă schimb de „experiențe” și asta include băgatul degetelor prin nas, ochi, gură. Am mari dubii că se vor putea respecta normele de igienă.

S: Cel mai mare risc pe care îl pot vedea este acela că elevii se pot îmbolnăvi din cauza nerespectării regulilor.

Cum a fost învățământul online pentru dumneavoastră și copilul/copiii pe care îl/îi aveți?

L: Groaznic! Ne-a prins nepregătiți, dar ne-am aliniat și adaptat situației.

M: A fost foarte greu, am crezut la început că ne vom adapta ușor, dar nu a fost așa. Copilul meu nu se putea concentra, era foarte repede distras. În plus, au fost și perioade în care se pierdea conexiunea la internet. Având doi copii, unul la școală, iar celălalt la facultate, trebuia să împartă un singur laptop fiindcă pe telefon era mai greu, nefiind atât de performant.

N: Învățământul online este o variantă, însă nu se compară cu învățământul clasic. Consider că este insuficient, nu cred că toți copiii înțeleg.

G:  A fost util în proporție de 50%, dar gradul de pregătire a fost redus. Pentru mine, personal, nu a creat nicio problemă, copilul este mare și se descurcă singur. Părinții care au copii mai mici, sigur au întâmpinat diverse probleme. 

Anonim: Având un copil de 6 ani, pot spune că nu am resimțit efectele învățământului online.

S: Cu toate că fiica mea era clasa a 7-a, consider că învățământul online a fost dificil și ineficient. 

Cum credeți că afectează învățământul online educația copiilor?

L: Nu sunt de acord cu învățământul online, ci cu interacțiunea fizică, face to face. Orele ținute în online, pe o lungă durată, îi pot afecta pe copii: pot ajunge să sufere de anxietate, singurătate și le va fi mai greu să comunice.

M: După cum am spus, am observat că își pierd foarte repede interesul și concentrarea. Copiii au nevoie să și practice lucrurile pe care le învață, mai ales cei mici.

N: După părerea mea, învățământul online nu este cea mai bună alternativă, acesta afectând în mod negativ educația copiilor.

G: Această formă de învățământ le scade nivelul de pregătire elevilor.

Anonim: Nu mă pot pronunța cu privire la acest lucru.

S: Copiii sunt afectați în sens negativ de această formă de învățământ.

Care ar fi măsurile pe care școlile ar trebui să le ia pentru a se reveni la o desfășurare a cursurilor în instituții?

L:  Suplinirea numărului de cadre didactice (un profesor la maxim 10 elevi), să se pună accent pe dezinfectare, igienizare și pe educarea și instruirea copiilor în sensul ăsta. Să se reducă din programa școlară, pentru ca cei mici să petreacă mai puțin timp în instituția de învățământ.

M: Sunt foarte multe lucruri pe care școlile trebuie să le ia în calcul și să ia măsuri pentru că orele să se desfășoare cât mai sigur. Unele din ele ar fi, bineînțeles, distanța, dotarea cu cât mai multe recipiente cu dezinfectat, atât în clase cât și pe hol, băi etc.

N: Școlile ar trebui să aibă asistent medical pentru triajul epidemiologic, să asigure măști de protecție, gel dezinfectant și să se păstreze distanța între elevi. 

G: Profesorii ar trebui sa respecte programul de supraveghere al elevilor, inclusiv în timpul pauzelor. Unitatea școlară ar trebui să asigure existența materialelor de igienă. Clase organizate în așa fel încât să fie respectată distanța socială. 

Anonim: Nu prea au ce măsuri să ia. Este vorba de copii, se joacă, uită să nu pună mâna pe balustrade. Aștept vaccinul.

S: Nu este de competența școlilor, ci a ministerului.

 Cum tratează autoritățile și școlile din orașul dumneavoastră începerea noului an școlar?

L: Pentru noi, e un mister total.

M: Din ce am citit în ultima vreme, primarul orașului nostru a afirmat faptul că va face tot posibilul ca începerea noului an școlar să se desfășoare conform legii. Acum, ca părinte, aștept să văd ce se va întâmpla pe viitor.

N: Nu știu cum tratează autoritățile locale începutul de an școlar, dar sper că depun eforturi să fie totul bine. 

G: Autoritățile se implică prin alocarea de resurse financiare, inițierea unui program de televiziune online de tipul teleșcoala. 

Anonim: Penibil. Este un dolce far niente pe toate palierele în conducerea României

S: Nu ține de aceste instituții.

Școala/Liceul în care învață copilul dumneavoastră ar putea oferi elevilor un mediu sanitar potrivit pentru începerea cursurilor?

L: Unele săli de clasă, mai exact cele pentru clasa a III-a, sunt destul de mici, deci nu există posibilitatea distanțării. Tot aici, există o baie la două clase. Practic, s-ar pierde mai mult timp la baie decât la ore, în ideea în care copiii ar merge grupați. În plus, nu toate băile sunt dotate cu săpun, șervețele și hârtie igienică, doar dacă le dotăm noi, părinții. Poate acum, în pandemie, le-or dota.

M: Cred că liceul la care învață copilul meu poate să ofere un mediu sanitar potrivit pentru această situație în care ne aflăm, dar nu la un nivel ridicat la care sunt alte licee din București, spre exemplu. Acest lucru este cauzat de bugetul școlar.

N: Cu puțin efort, cred că se va putea oferi un mediu sanitar potrivit pentru începerea cursurilor. 

G: Da, ar putea, prin respectarea celor menționate anterior.

Anonim: Am dubii ca ar putea oferi un mediu potrivit. Este vorba de clasa pregătitoare, unde este mai mult joacă, iar aceasta nu o poți face chirurgical.

S: Personal, cred că noi poate vom fi în pericol sa ne îmbolnăvim, să contactam acest virus odată cu începerea scolii, dar în același timp, nu cred ca putem lăsa copiii fără educație, adică de izbeliște. Ca atare, datorita acestui lucru, părerile au fost, sunt și cu siguranță vor fi împărțite. Eu, ca și părinte al unui elev de clasa a 8-a, doresc revenirea la cursuri și încurajez un scenariu verde fără cursuri online. E foarte greu de învățat acasă pentru obiectele de examen, cu toată bunăvoința copilului. În concluzie, noi ne dorim o școală normală, ca înainte, fără învățarea online. Nu știu dacă instituțiile pot asigura cel mai curat mediu, dar sper să o facă pentru ca lucrurile să revină la normal.

În cazul în care se va începe școala/liceul online, credeți că vă veți putea adapta situației? Dacă da, cum veți face acest lucru?

L: Nu avem încotro, o să fie greu. În majoritatea cazurilor, părinții ar avea nevoie de sprijin moral, educativ și financiar, pentru că nu toți pot și știu să re-explice ce a predat sau nu a predat învățătoarea și sunt destule familii cu mai mulți copii. Prin urmare, ar avea nevoie de un dispozitiv în plus, dacă toți copiii sunt la școală.

M: Dacă se vor desfășura orele online, ne vom adapta, dar foarte greu. Sperăm să nu mai fie incidente privind internetul, semnalul etc.

N: În cazul în care școala se va desfășura în mediul online, încercăm să ne adaptăm situației. Copilul va accesa laptopul și va încerca să rezolve cu brio temele și să asimileze informațiile pe care le primește. Păcat că nu toți copiii au acces la tehnologie, iar aici este marea dramă. Cu acești copii ce facem?

G: Da. Deține aparatura necesară, iar având în vedere vârsta copilului, nu cred că vom întâmpina probleme.

Anonim: Online este inutil. Copiii nu o sa stea niciodată interesați la un ecran unde văd o doamnă pe care nu o cunosc. Pot vedea desene animate pe acel ecran și ei știu asta și vor avea mereu acest termen de comparație.

S: De nevoie, ne adaptăm acestei situații online prin cursuri de perfecționare și multe metode de genul.

Interviu cu Elena Samoilă, membră a Centrului FILIA – „Hărțuirea sexuală este despre putere și frică”

"în Interviuri/Dosarul Săptămânii" "de POV21"

În contextul în care lumea contemporană este încă mistuită de misoginism, iar hărțuirea sexuală ia amploare, am decis să iau interviu unei membre de valoare a Centrului FILIA, Elena Samoilă.

Pentru ea, interesul pentru feminism a apărut în facultate, unde a urmat un curs didactic pe această temă. A urmat Masterul de Politici, Gen și Minorități și astfel a făcut cunoștință cu Centrul FILIA.

În prezent ea este coordonatoare a organizărilor comunitare și își îndreaptă interesul spre violența împotriva femeilor, în special violența domestică și hărțuirea sexuală.

1. Cine a pus bazele ONG-ului Centrul FILIA și cum a luat naștere acesta în anul 2000?

Centrul FILIA a fost înființat pentru dezvoltarea studiilor de gen din România, o nevoie de cunoaștere a problemelor cu care se confruntă femeile din societatea românească, fiind axată pe zona academică, de cercetare.

Printre fondatorii FILIA se numără Mihaela Miroiu, Laura Grunberg, Otilia Dragomir (prima președintă FILIA), nume marcante în istoria feminismului românesc post-decembrist, care au dat naștere acestei organizații care chiar și după 20 de ani continuă să fie una dintre cele mai importante organizații feministe din România.

2. Pentru început aș dori să știu cum ați putea clasifica tipurile de hărțuire sexuală și care sunt cauzele care duc la apariția acesteia?

Hărțuirea sexuală reprezintă orice comportament cu conotație sexuală exprimat verbal sau non-verbal și care are ca scop sau efect crearea unui mediu ostil, degradant, intimidant victimei. Astfel, poate lua mai multe forme, printre cele mai răspândite fiind: glume, bancuri cu tentă sexuală care te fac să te simți inconfortabil; comentarii indecente cu privire la felul în care arăți; fluierături, atingeri nedorite; apelative sexiste și umilitoare precum „păpușă”; „pisi”; orice conținut online cu tentă sexuală; insistențe privind acceptarea unor întâlniri sau relații; constrângeri sau condiționări ale evaluării academice sau profesionale de acceptarea unor relații de natură sexuală.

Hărțuirea sexuală este o manifestare a puterii simbolice pe care o au bărbații asupra femeilor în societate. Hărțuirea sexuală este despre putere și frică. Agresorul, în momentul în care adoptă un astfel de comportament, știe exact de sentimente dorește să stârnească asupra victimei. Niciun agresor, spre exemplu, nu se așteaptă ca fluierând o fată, aceasta să se întoarcă spre el și să-i spună: „Ce bine să m-ai fluierat! Hai să ieșim la o cafea să ne cunoaștem mai bine!”. Nu, el știe că va stârni o stare de disconfort și de teamă. El știe că în acea situație, el deține controlul asupra victimei.

3. Cum a evoluat în ultimii ani hărțuirea sexuală în mediul online? Dar și în cel offline?

În România nu există multe cercetări cu privire la hărțuirea sexuală și nu aș putea oferi o statistică care să ne arate o imagine de ansamblu asupra evoluției fenomenului, atât în online cât și în offline. Ce pot spune este că, odată cu apariție a tot mai multor rețele sociale la care au acces inclusiv tinerii, suntem martorii diverselor tipuri de hărțuire sexuală, inclusiv a fenomenului de revenge porn.

Nu de puține ori ne-au fost reclamate de diverse persoane astfel de cazuri care pare că sunt din ce în ce mai frecvente. În ceea ce privește hărțuirea sexuală în offline (pe stradă, în unitățile de învățământ, în mijlocele de transport etc) ea a fost mereu prezentă și a fost mereu, din păcate, o problemă cu care se confruntă fetele și femeile. Ce mi se pare interesant, bineînțeles, neputând fi o generalizare, este faptul că din ce în ce mai multă lume pare să fie interesată de acest subiect, în special tinerele, care se lovesc de astfel de cazuri, nu știu să eticheteze comportamentul ca atare, dar sunt interesate să înțeleagă ce se întâmplă.

4. Care sunt cele mai frecvente stereotipuri întâlnite în societatea românească cu privire la hărțuirea sexuală?

Blamarea victimei este extrem de răspândită în societatea românească. Mai exact, ideea că victima este de vină, că ea a provocat respectivul caz de violență: s-a îmbrăcat într-un anumit fel, s-a uitat într-un anumit fel, a zâmbit, deci i-a trimis anumite semnale agresorului. Mai mult decât atât, dacă victimei i se aduc tot felul de acuze, agresorului i se aduc scuze: „e băiat, ce să-i faci? Așa sunt băieții”; „a glumit și el, nu trebuie să iei totul atât de în serios”.

Să nu uităm faptul că acest tip de mentalitate este întâlnit inclusiv în cazuri de violență extremă, cum e violul. 55% dintre români  (Eurobarometru pe Gender-based violence din 2016 sau 2017) consideră că violul este justificabil în anumite situații: dacă victima a consumat alcool, droguri sau s-a îmbrăcat „provocator”. Cu alte cuvinte, acești 55% dintre români cred că victima a provocat prin comportamentul ei actul de viol, transferând vina de la agresor a victimă.

5. Cum este percepută femeia în mentalitatea colectivă?

Din păcate, încă mai domină ideea că femeile sunt mai potrivite pentru muncile casnice și de îngrijire, iar bărbații sunt mai potriviți pentru a domina spațiul public. Copiii învață de mici acest lucru. Spre exemplu, dacă analizăm jucăriile pentru fete comparativ cu cele pentru băieți, observăm faptul că cele ale fetelor sunt dominate de păpuși, bebeluși obiecte casnice, deci care au scopul de a se pregăti pentru rolul de bună mamă și gospodină. Pe de altă parte, jucăriile pentru băieți sunt mult mai antrenante, le dezvoltă abilitățile cognitive și așa mai departe.

Aceste roluri se întâlnesc și sunt perpetuate peste tot, inclusiv în mediul școlar (exemplu în manualele de Limba și literatura română), fiind astfel internalizate cu ușurință. Conform Barometrului de Gen lansat de Centrul FILIA în 2018, 58% dintre români cred că e mai mult de datoria femeilor decât a bărbaților de a se ocupa de treburile casei; 70 % dintre români cred că bărbatul este capul familiei; 65% cred că femeia trebuie să își urmeze bărbatul; aprox. 45% dintre români cred că bărbații sunt mai capabili să ocupe funcții de conducere decât femeile. Acestea sunt doar câteva exemple care ne arată că la nivel de percepție femeile sunt în continuare plasate la nivel inferior față de bărbați.

6. A dus perioada carantinei la apariția mai multor victime ale hărțuirii sexuale în mediul familial? De ce?

În ceea ce privește hărțuirea sexuală în mediul familial, nu avem o statistică care să ateste oficial o creștere a numărului de cazuri, însă eu cred că aceste cazuri de violență domestică au avut un teren favorabil, să zic așa, în carantină din mai multe motive. Unu dintre ele este faptul că pandemia a îngreunat accesul femeilor la justiție, spre exemplu, neincluderea în declarația din starea de urgență a unei opțiuni privind poliția sau orice altă instituție abilitată, închiderea tribunalelor și judecarea doar a acelor cazuri urgente și așa mai departe. Astfel, victima a rămas captivă în casă cu agresorul care își exercită puterea prin orice mijloc asupra ei.

7. De ce victimele evită să depună plângere împotriva agresorilor?

După cum spuneam și puțin mai devreme, blamarea victimelor este unul dintre motive. Acest tip de gândire se regăsește și în rândul autorităților (polițiști, judecători, procurori etc), care, în loc să aplice legea, să investigheze cazul cât se poate de obiectiv și să pedepsească corespunzător agresorul, nu fac decât să învinovățească victima pentru tipul de violență prin care a trecut și, în consecință, să o descurajeze să mai apeleze la autorități.

Au fost cazuri făcute publice în care o judecătoare spunea în cadrul unui proces că o femeie care are peste o anumită greutate corporală nu poate fi victima violenței, pentru că are puterea să se lupte cu agresorul sau certa victima pentru faptul că a stat în acea relație abuzivă.

Libertatea și Diana Oncioiu (Dela0) au făcut publice investigații în care violatori ai unor fetițe de 10-11 ani au fost condamnați cu suspendare, motivul invocat fiind acela că fetițele, în primul rând și-au dat consimțământul (ceea ce e absolut imposibil la acea vârstă), deci nu poate fi vorba de viol. Mai mult, chiar au provocat actul, prin modul în care s-au îmbrăcat. Mai mult, blamarea victimei poate apărea și în rândul familiei sau a prietenilor, care, pe lângă asta, poate face presiuni pentru a nu ieși din relația abuzivă.

Pe scurt, alte motive pot fi: frica de agresor, dependența economică, faptul că nu au unde să meargă, la cine să apeleze. Agresorul, în cele mai multe situații, manipulează victima astfel încât să îi scadă încrederea în sine și să creadă, dacă nu ar fi el, nu ar putea să se descurce; o îndepărtează de familie și prieteni, în cele din urmă nemaiavând la cine apela; controlează resursele familiei și așa mai departe. Toate aceste aspecte reprezintă bariere pentru victime în a raporta cazul de violență sau pur și simplu pentru a ieși din acea relație.

8. Ce măsuri ar trebui luate pentru a preveni apariția hărțuirii sexuale?

Înainte de putea fi luată orice măsură, trebuie ca autoritățile, indiferent care sunt ele, să conștientizeze prevalența acestui tip de violență în societate și modul în care afectează victimele. În materie de măsuri, ar trebui să fie finanțate din bugetul de stat campanii de conștientizare cu privire la hărțuirea sexuala – ce înseamnă, care sunt formele cele mai des întâlnite, ce putem face dacă suntem victime sau martori, la cine putem apela.

La școală ar trebui ca elevii să învețe de mici aspecte ce țin de relații sănătoase între oameni (nu numai în cuplu), de consimțământ, cum pot recunoaște o relație abuzivă, ce înseamnă blamarea victimei și de ce nu trebuie să adoptăm o astfel de atitudine, care sunt tipuri de violență de gen și care sunt cauzele apariției lor, inclusiv a hărțuirii sexuale. Acestea sunt doar câteva exemple de măsuri care pot fi luate și a căror efecte se pot vedea în timp.

9. De ce campaniile despre hărțuirea sexuală au o durată de viață așa scăzută? Ce îi lipsește unei astfel de campanii pentru a fi longevivă?

Răspunsul cred că este cât se poate de pragmatic: finanțarea. Pentru a avea o campanie de durată, care să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp, ai nevoie de bani pentru a acoperi inclusiv celelalte resurse de care ai nevoie, cum e resursa umană. Tocmai de aceea cred că fără o implicare activă a statului în această privință, ONG-urile nu pot face față singure pentru că au resurse limitate și nu pot acoperi o arie atât de mare precum statul. Rolul lor ar fi să susțină statul, nu să îl înlocuiască.

10. Centrul FILIA este implicat în proiecte axate pe egalitatea de gen și hărțuire sexuală, așa cum se poate observa pe site, dar și pe pagina de Facebook. Care au fost realizările ONG-ului în urma proiectelor în care a fost implicat?

Aici vreau să amintesc două mari proiecte de suflet pentru noi. Unul dintre ele a fost „Bona Dea- Acționăm pentru sănătatea și siguranța femeilor” în care am reușit să ajungem la peste 25 de comunități locale și am întâlnit peste 2000 de femei pe întreaga perioadă a proiectului. Am organizat evenimente despre sănătate maternală și alăptare, violență domestică- prevenire și combatere, prevenirea cancerului de sân și a celui de col uterin, iar în municipiile de județ, în plus, am vorbit cu femeile despre discriminarea de gen pe piața muncii și hărțuirea sexuală în universități.

În continuarea proiectului – „Bona Dea- Femei puternice în comunități locale” – am ajuns și în alte două județe unde am cunoscut alte câteva zeci de femei și am vorbit cu ele, de această dată, numai despre sănătate reproductivă și violență domestică. Aceste două mari proiecte ne-au făcut să realizăm cu adevărat, de la firul ierbii, problemele cu care se confruntă femeile cel mai des în ceea ce privește temele abordate și ne bucurăm că am putut să creăm un spațiu în care acestea s-au simțit în siguranță să împărtășească cu noi experiențe din viața lor, dar și abuzuri ale autorităților sau pur și simplu neimplicarea lor în gestionarea anumitor situații.

Un alt proiect drag nouă este lucrul în comunitatea Valea Seacă din județul Bacău, unde lucrăm de 5-6 ani împreună cu                         Asociația E-Romnja. Acolo am reușit să înființăm și să consolidăm 3 grupuri de inițiativă ale femeilor rrome și nerrome și un grup de inițiativă al tinerilor cu care lucrăm pe tema prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și facilităm relația comunității cu autoritățile.

11. Credeți că tinerii din ziua de azi sunt destul de informați cu privire la hărțuirea sexuală? Ar avea sistemul de învățământ un rol important în educarea tinerilor cu privire la acest subiect?

Destul de informați, nu. Mai informați comparativ cu generațiile trecute, da, ținând cont de accesul la informație pe care îl au acum sau la posibilitatea de a se implica în organizații de profil. Ce am observat inclusiv la FILIA este interesul din ce în ce mai mare al tinerilor cu privire la violența împotriva femeilor în general, inclusiv hărțuire sexuală. Sunt interesați de acest subiect pentru că ei înșiși sau însele se lovesc sau sunt martorii unor astfel de comportamente și vor să le înțeleagă și să știe ce pot face pentru a le combate. Importanța sistemului de învățământ este de necontestat, în special dacă ne raportăm la faptul că, după cum menționam anterior, este vorba de o acoperire generală pe care ar putea-o avea școala dacă ar aborda în mod obligatoriu subiecte de țin de egalitate de gen și violență de gen.

12. Aș dori să faceți o mică prezentare a mișcării feministe din România. Care sunt activitățile și reușitele acesteia și unde o putem încadra în curentul internațional al feminismului?

Cu toate că nu e cunoscut la nivelul publicului larg, România are o tradiție feministă cu figuri marcante care au pus problema egalității în drepturi, precum Sofia Nădejde, Adela Xenopol, Calypso Botez și altele. Din păcate, odată cu restaurarea regimului totalitar în România, mișcarea feministă a intrat mai degrabă într-o stare latentă din pricina faptului că nu a mai avut instrumentele necesare să se dezvolte. Astfel că dezvoltarea organizațională și actuală a mișcării feministe este strâns legată de procesul de democratizare început după Revoluția din 1989.

Prima organizație feministă înființată este Asociația de analize feministe: AnA, urmată de alte organizații care aveau o activitate concentrată pe drepturile femeilor. Centrul FILIA ia înființare în 2000.

Un punct de cotitură pentru organizațiile care luptă pentru drepturile femeilor a fost apariția unui articol în revista Playboy (anul 2000) intitulat „Cum șă-ți lovești soția fără să îi lași semne pe corp”. Practic, erau descriși 10 pași pe care trebuie să îi urmezi dacă vrei să fac asta.

În urma acestui articol a fost organizat un protest în care au reclamat public statutul femeilor în societate și în care au solicitat sancționarea publică a articolului, dar și a violenței împotriva femeilor, care era tratată, după cum se vede, ca pe ceva foarte natural. Organizațiile încep să se coalizeze și să formeze rețele pentru a putea a-și uni forțele în vederea atingerii unui scop comun. E o strategie de advocacy care și în prezent se aplică.

Aici pot aminti Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua VIF) care lupta pentru îmbunătățirea legislației din domeniul violenței domestice. Datorită presiunilor exercitate de-a lungul timpului, printre reușitele Rețelei se numără: semnarea și ratificarea Convenției de la Istanbul (cel mai important act internațional care recunoaște violența de gen și oferă direcții statelor semnatare pentru prevenirea și combaterea violenței de gen, măsuri pentru protejarea victimelor și pedepsirea agresorilor), introducerea în legislație a ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu.

Un eveniment important organizat anual de Rețea este Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” care aduce împreună sute de oameni pentru a atrage atenția cu privire la violența împotriva femeilor și pentru a solicita autorităților o reglementare cât mai eficientă.

O altă rețea importantă care își continuă activitatea și azi este Coaliția pentru Egalitate de Gen care luptă, printre altele pentru introducerea ca materie obligatorie în școli a educației sexuale.

Activitatea și evoluția mișcării feministe din România a fost influențată de contextul relațiilor internaționale, precum aderarea României la NATO. Spre exemplu, în 2003 a fost adoptată prima lege pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (Legea 217/2003), a fost adoptată Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.

După cum am menționat anterior, ca urmare a presiunii organizațiilor neguvernamentale, România a semnat și ratificat Convenția de la Istanbul. Agenda grupărilor ultraconservatoare din România, asemănătoare cu cea europeană, determină o atenție sporită a ONG-urilor pentru drepturile omului. Esențial este să rămânem vigilenți și vigilente, astfel încât să nu pierdem drepturile deja câștigate.  Încercări în acest sens sunt, un exemplu fiind numărul ridicat de spitale publice care refuză să facă avort și care încalcă drepturile reproductive, precum și dreptul la autonomie personală al femeilor.

Generația Vot: o gașcă unde mersul la urne este ceva cool

"în Interviuri" "de POV21"
Generația Vot

Chiar tu poți aduce o schimbare în comunitatea ta. Nu știi cum? Implică-te! Și cum altfel să te implici mai bine, dacă nu prin vot? Liceenii și studenții români s-au gândit că pot promova alegerile locale din data de 27 septembrie 2020.

Am luat legătura cu doi tineri implicați în nenumărate proiecte. Aceștia sunt Cristi Drăgan și Tushar Advani, inițiatorii proiectului Generația Vot.

Cristi și Tushar
Cristi și Tushar

Cine sunt ei?

Cristi are 22 de ani și studiază la Minerva Schools în Statele Unite ale Americii. Acesta este co-fondator al târgului de cursuri și voluntariat pentru liceeni, Opportunity Weekend și al proiectului When It’s Over.

El este genul de persoană care, imediat ce vede o problemă, se gândește la cum poate aduce un plus de valoare. Este un om de acțiune și iubește să se implice în proiecte pentru tineri și comunitatea sa.

Tushar are 20 de ani și a terminat recent Facultatea de Economia Turismului Intern și Internațional de la Universitatea Româno-Americană. Este de 5 ani în România, având origini în Mumbai, India.

Face parte din echipa principală a târgului Opportunity Weekend și este co-fondator When It’s Over. Este un tânăr implicat și iubește să ajute oamenii din jurul său, implicându-se în diverse proiecte.

Î: Cum a pornit inițiativa denumită Generația VOT?

R: Într-o zi am avut noi doi curiozitatea să vedem cam care e situația cu prezența la vot când vine vorba de generația noastră. Auziserăm de la știri oricum că procentele nu țin cu noi, însă nu am realizat cât de gravă este problema. Atunci am decis să facem ceva și cum noi ne pricepem să construim comunități, am creat Generația VOT, o gașcă unde mersul la urne este ceva cool.

Î: Cum vezi politica din România?

R: Politica din România o vedem ca ceva ce trebuie îmbunătățit. În general, vedem la cei din jurul nostru, care nu ies la vot, prima scuză că nu au cu cine vota. Deci, în partea asta, nu doar că lumea trebuie să aibă o educație civică mai bună, dar și persoanele care ajung să candideze să fie mai rafinate.

Î: Ce calități ai vrea să aibă candidatul la alegerile locale care să te reprezinte pe tine?

R: Aș vrea să fi demonstrat în trecut că poate fi un bun manager și că apreciază onestitatea și transparența. De multe ori deciziile se iau pe ascuns, în spatele ușilor închise, așa că vreau ca viitorii primari să joace cu cărțile pe masă când vine vorba de banul public și bunăstarea comunității mele.

Î: Ce schimbare crezi că faci cu votul tău?

R: Noi credem în faptul că fiecare vot contează, iar un vot în minus de la mine înseamnă că votul altcuiva o să aibă mai multă valoare. Am ajuns în situația de față, cel mai mult din cauza lipsei oamenilor la secțiile de votare.

Și vrem ca în următoarea perioadă până la alegeri, prin proiectul nostru să arătam într-un mod mai bun și simplu generației noastre de ce contează votul și cum să ia informații corecte despre tot ce ține de alegeri.

Î: Care este motivul pentru care crezi că tinerii nu merg la vot?

R: Spre deosebire de părinții noștri, noi nu înțelegem încă ce privilegiu este să ai măcar dreptul să votezi. Totodată, tinerii vor să fie cool, iar politica este mereu prezentată ca un subiect plictisitor „pentru adulți”.

Î: Care crezi că sunt materiile pe care ar trebui să le aibă sistemul de învățământ românesc cu privire la politică?

R: Deja avem Educație Civică la școală. Cred că materia de acolo ar trebui cumva presărată în orele de istorie de mai târziu (ca sa înțelegem de ce votul este fundamental în democrație), dar cred și că o oră de Educație Civică în clasa a XI-a ar fi minunată, fiindcă atunci majoritatea liceenilor împlinesc 18 ani.

Î: Tu ai fost informat în școală de drepturile din țara ta și din Uniunea Europeană sau nu?

R: Din păcate, în liceu nu am mai primit nici un fel de informație despre drepturile mele în România și despre Uniunea Europeană, în afară de orele de istorie, unde, în mare parte, am învățat numai despre lucrurile prin care am trecut noi ca țară, monarhia și comunismul.

Tind să cred că ar fi bine ca educația civică să fie inclusă și în liceu, nu doar în generală când încă nu știm să procesăm chiar așa de bine informațiile de genul acesta.

Î: Ce proiecte sau demersuri aveți în plan pe viitor?

R: În prezent, încercăm fel și fel de mici campanii, de la postări amuzante, la citate sau chiar la lansarea de stickere pentru telefon sau GIF-uri. Generația VOT trebuie să facă mersul la urne cool, așa că toate demersurile noastre trebuie aliniate cu această misiune.

Î: Ce vrei să le transmiți tinerilor pentru a ieși la vot la următoarele alegeri?

R: Noi putem să aducem multe schimbări, oricât ne-ar spune lumea că suntem mici. Trebuie să începem de undeva. Alegerile locale sunt o super oportunitate pentru a face ca vocile noastre să fie auzite și să facem ceva pentru comunitatea noastră locală.

Implică-te și ia parte la demersurile viitoare a acestui proiect aici. Informează-te despre alegerile locale și fă-ți vocea auzită! Votul tău poate aduce schimbarea! Mergi pe 27 septembrie și votează!

Interviu cu Oana Negru: „Legea se respectă pentru a te apăra”

"în Interviuri" "de POV21"
Oana Negru

Dacă în prima parte a interviului cu trei dintre membrii board-ului VeDem Just am discutat cu judecătorul Cristi Danileț, astăzi vom vorbi cu Oana Negru, consilier la cabinetul senatorului Florina Presada. În cadrul VeDem Just, Oana Negru este director de programe, fiind totodată unul dintre organizatorii taberelor juridice din vara lui 2019.

Pentru a citi prima parte a interviului, cea în care am discutat cu judecătorul Cristi Danileț, dați click chiar aici!

Î: De ce credeți că este nevoie de VeDem Just în România?

Oana Negru: Asociația VeDem Just a fost înființată de ziua Drepturilor Omului, pe 10 decembrie 2015. Scopul său este unul complex și include: promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Citez din Statutul Asociației Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just:

Pct. 6 Misiunea și valorile asociației

(1) Misiunea asociației este aceea de a contribui la progresul social și evoluția individuală promovând cultura democrației liberale, de a solidariza oamenii cu privire la drepturi și îndatoriri, de a contribui la relansarea curentului de cultură umanist și de a susține necesitatea conștientizării unei etici individuale.

(2) Valorile asociației sunt cu referire:

  • la societate – “Democrație, Atitudine și Civism”; 
  • la țară – “Datorie, Loialitate și Onoare”;
  • la indivizi – “Libertate, Demnitate și Etică”;
  • la sistemul de justiție – “Siguranță, Lege și Justiție”;
  • la instituții publice – “Responsabilitate, Transparență și Integritate”.

De 5 ani suntem în slujba comunității, reacționăm la derapajele din justiție și legislație și, mai mult decât atât, construim zi de zi premisele unei societăți mai responsabile și cu mai puțină infracționalitate pornind de la educarea juridică a tinerelor generații.

Din aceste considerente pot spune nu că este nevoie de VeDem Just, ci că este indispensabil să existe VeDem Just și acțiunile sale.

Poți afla mai multe despre VeDem Just accesând site-ul asociației!

Î: Ce schimbări a adus asociația în societate și în sistemul de justiție?

Oana Negru: Asociația noastră a schimbat paradigma înțelegerii conceptului de lege: legea se respectă pentru a te apăra, nu pentru a nu fi pedepsit și a promovat la nivel național educația juridică drept materie în școală.

De-a lungul celor cinci ani, am participat la cele mai importante evenimente din viața societății prin prezență fizică, reacții publice, opinii pertinente, presiune pe autorități, denunțuri și plângeri. Vezi: Roșia Montană, Colectiv, OUG 13, 10 august. Reacționăm ca asociație sau alături de celelalte organizații cu care facem front comun pentru a apăra drepturile societății civile, pentru a contracara derapajele autorităților.

Î: Până și numele este interesant, ce reprezintă EDUIURIS? În ce constă?

Oana Negru: EDUIURIS este un proiect de educație juridică dezvoltat de membrii asociației Vedem Just – Voci pentru justiție și Democrație, care are drept obiectiv familiarizarea elevilor cu noțiuni elementare de drept, necesare în viața cotidiană.

Există două tipuri de activități principale:

1.Educație non – formală

Se face prin rețeaua de voluntari formată din practicieni ai dreptului (magistrați, avocați, consilieri juridici, notari publici, mediatori, profesori de drept) și studenţi din cadrul facultăţilor de drept care, la solicitarea cadrelor didactice sau a elevilor, participă la întâlniri care se pot desfășura fie în unitățile școlare, fie în sediile instanțelor judecătorești.

Majoritatea voluntarilor implicați sunt instruiți cu privire la metodele și tehnicile de predare a educației juridice în stil nonformal.

2. Educație formală

Asociația susține introducerea în curriculumul școlar a disciplinei „Educație juridică pentru elevi”. Pentru aceasta, membrii asociației pun la dispoziția celor interesați programa disciplinei opționale, oferă în mod gratuit suportul de curs în variantă pdf și tipărită și materiale video tematice, organizează cursuri acreditate de instruire a cadrelor didactice care predau această materie.

Pentru mai multe informații despre acest proiect, dă click chiar aici și accesează site-ul EDUIURIS!

În momentul de față, aceste ore se țin în peste 100 de școli și licee din România. Noi ne dorim ca în curând  să se țină și în ciclul primar, iar din toamnă, peste 3000 de elevi din toată țara vor beneficia de educație juridică ca materie opțională.

Î: Care este cel mai frumos moment din tabăra de ed. juridică pe care vi-l amintiți?

Oana Negru: Este cea mai dificilă întrebare. Fiecare secundă a Legal Academy a fost specială: din momentul haosului începerii organizării până la lacrimile de plecare și despărțire de la final. Voi da două exemple din cele două sesiuni, sunt speciale dar nu sunt etalon.

La Turda, la începutul taberei, când încă nu se cunoșteau între ei și nici noi nu îi cunoșteam, copiilor le-au fost încredințate niște ouă de care să aibă grijă până la final.

Îi învățam astfel lecția responsabilității. La finalul taberei am făcut echipă cu ei astfel încât colegii mei, profesorii și organizatorii taberei, au avut o mare surpriză. Când i-au chemat să aducă ouăle, ei au venit cu puișori pufoși de o zi spunând că au ieșit din ouăle lăsate în grijă ca metaforă a faptului că deja cele învățate în tabără au început să dea roade.

Citește despre experiența unui participant la tabăra de educație juridică de la Suceava chiar aici!

În tabăra de la Suceava, am jucat jocul ,,Democrația”. Ei erau împărțiți în mai multe echipe. Fiecare echipă trebuia să își construiască casa visurilor. La final, din toate acestea, era nevoie să aleagă elemente astfel încât să ajungă la o singură casă a visurilor. Aveau la dispoziție resurse puține (carioci, lipici, foarfece, hârtie) pentru care era nevoie de negociere. Deși nu apucaseră să se cunoască foarte bine în cele câteva zile pline de tabără, în mai puțin de o oră au reușit sa fac o singură echipă, să organizeze alegeri, să se coaguleze și să construiască casa visurilor în care să locuiască toți. Deși au lucrat sub presiune, au lucrat ireproșabil.

A fost lecția copiilor pentru noi, adulții, că trebuie să avem încredere în ei și resursele lor. A fost lecția copiilor pentru noi, adulții, că trebuie să avem încredere în ei și resursele lor.

Jocul Democrația din tabăra de educație juridică de la Suceava, august 2019

Nu vreau să trec mai departe fără să mulțumesc, să le spun că sunt recunoscătoare pentru această experiență și să îi menționez pe cei cu care am organizat și desfășurat tabăra: Cristi Danileț, Lucian Checheriță, Oana Marchiș, Andriana Coșciug, Lorina Culic, Adrian Crișan, Dragoș Plesa, dar și minunaților copii participanți – Ambasadori ai Educației Juridice și părinților lor care au avut încredere în noi. Eforturile noastre au fost susținute și le mulțumim și pe această cale de către Ambasada Olandei, Centrul Rațiu pentru Democrație și Ștefan Mandachi – Hotel Mandachi.

Î: Cum vedeți sistemul de justiție românesc în momentul de față?

Oana Negru: În acest moment sistemul românesc de justiție își caută propria dreptate după profunda zdruncinare din era Dragnea, eră în care Legile Justiției au fost măcelărite după nevoi subiective și politice. Sper ca de acum încolo să cuprindă acei profesioniști care să îl readucă la sistemul de valori născute în reforma justiției din 2005, dar actualizat la 2020 și Europa. Reamintesc aici câteva dintre valorile extrase din Codul de Conduită de la Bangalore: Independență, Imparțialitate, Integritate, Etichetă, Egalitate, Competență și străduință, dar și cele cuprinse în Legea Fundamentală a României, art. 124 privind Autoritatea Judecătorească: (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii; (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Î: Cum v-ați dori să arate justiția în România peste 10 ani? Care sunt șansele ca acest ideal să devină realitate?

Oana Negru: Spuneam că sper, dar am și certitudinea că sunt șanse mari să trăim și vremuri drepte, cu o justiție care să aibă rolul meritat, poate chiar mai devreme de 10 ani. Mă uit la tinerii din Legal Academy care au început să intre la facultățile de drept, dar și la voluntarii noștri din asociația VeDem Just, profesioniști tineri care dau dovadă de verticalitate și determinare. Ei mă fac să îmi schimb perspectiva de la speranță la realitate.

Î: Sunt oameni care spun că nu au încredere în judecători, procurori ș.a.m.d. Atunci când au de-a face cu justiția, pleacă din start de la premisa de corupție, de neîncredere. Ce le transmiteți?

Oana Negru: Autoritatea judecătorească este una dintre cele trei puteri în stat. Este formată din profesioniști care au ajuns magistrați, avocați ș.a.m.d. pentru că au petrecut mult timp studiind, fiind parte din sistem, experimentând realitatea concretă din cazurile aflate pe rol. Vorbesc doar despre profesioniști, nu despre cei care nu fac cinste sistemului și, slavă Domnului, aceștia din urmă sunt puțini.

Pe cei care pleacă de la premisa că sistemul este corupt, nu au încredere, îi sfătuiesc să plece de la propria persoană: să fie ei drepți în cauza lor, obiectivi și sinceri mai întâi cu ei înșiși, să își facă propria documentare accesând direct informații de calitate și nu din auzite. În cazul în care simt că li se face nedreptate să apeleze la căile de atac și instituțiile abilitate, nu să rămână doar în faza de văicăreală între prieteni și pe rețelele de socializare, perpetuând în mod defectuos pentru ceilalți această senzație de neîncredere.

Î: În final, aveți vreun mesaj pe care doriți să-l adresați tinerilor pasionați de drept (și nu numai)?

Oana Negru: Am făcut Facultatea de Drept din pasiune. Am iubit fiecare curs și examen. Tinerii pasionați de drept să se documenteze bine înainte să meargă la admitere la facultate. Pot apela la asociația noastră pentru informare, la specialiști, să meargă în instanțe, să vadă efectiv cum se întâmplă lucrurile, să își facă o proiecție sănătoasă asupra a ceea ce își doresc să devină. Sfatul meu este să aleagă cu sufletul și cu propria decizie și să pornească cu încredere în sistem. Acolo unde simt nevoia să schimbe, să propună soluții concrete și să lupte până se implementează.

Dacă aș avea o mie de vieți aș alege aceeași facultate, dar de fiecare dată altă profesie juridică pentru a mă bucura de toate.


Sursă foto: EyeGraf Portraits – by Ioana Mardare

Interviu cu judecătorul Cristi Danileț: „Sistemul de justiție este asaltat”

"în Interviuri" "de POV21"
judecătorul Cristi Danileț

Judecătorul Cristi Danileț: Aș digitaliza justiția aproape complet: citațiile să fie făcute prin SMS, audierile prin videoconferință, hotărârile date pe formulare, dosarele să nu mai existe fizic.

Ce este VeDem Just?

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just) este un ONG apolitic înființat în 2015. Potrivit site-ului asociației, scopul său este unul complex și include: promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Întreprinde acțiuni de tip think tank, watchdog și advocacy, toate legate de sistemul judiciar și legislativ. Mai pe românește, oferă gratuit informații despre sistemul de justiție, alertează opinia publică cu privire la anumite legi și susține implementarea altora.

Vrei să afli mai multe despre VeDem Just? Click aici!

Citește interviul cu membrii board-ului VeDem Just mai jos

În următoarele zile vă vom prezenta un interviu cu trei dintre membrii board-ului VeDem Just, organizatori ai taberei de educație juridică de la Suceava. Aceștia sunt: Cristi Danileț (judecător, membru fondator VeDem Just), Lucian Checheriță (consilier juridic, președintele asociației) și Oana Negru (consilier la Senat, membru în board-ul VeDem Just).

În prima parte a interviului vom discuta cu domnul judecător Cristi Danileț.


Î: De ce credeți că este nevoie de VeDem Just în România?

Cristi Danileț: VeDem Just este o asociație tampon între sistemul juridic și cel de învățământ din România. Membrii noștri sunt, pe de o parte, juriști activi sau în devenire și, pe de altă parte, cadre didactice și elevi. Conlucrăm pentru a atenționa publicul atunci când acțiunile oficialilor publici deraiază de la principiile de libertate, democrație, bună guvernare, respect al statului de drept, dar și pentru a dezvolta proiecte comune care au ca scop educarea micului cetățean în spiritul legilor. Aș putea spune că asociația VeDem Just are un profil unic în România.

Î: Ce schimbări a adus asociația în societate și în sistemul de justiție?

Cristi Danileț: În cinci ani de când ne-am înființat, am publicat comunicate de presă prin care ne-am expus punctul de vedere la principalele modificări de acte normative vizând educația sau justiția, am făcut coaliții cu alte organizații pentru a strânge puncte de vedere pertinente, am demarat programe ample naționale de educație juridică, am monitorizat presa în scopul dezavuării știrilor fake. Cumva am devenit un furnizor de expertiză, dar și un observator uneori incomod al acțiunilor guvernamentale.

Î: Până și numele este interesant, ce reprezintă EDUIURIS? În ce constă?

Cristi Danileț: Cel mai cunoscut program al nostru este EDUIURIS – EDU de la educație și IURIS care este forma conjugată de la IUS, ce înseamnă DREPT în limba latină. Sub această denumire dezvoltăm mai multe proiecte: lecții de educație juridică non-formală pe care profesioniștii dreptului le țin în școli, vizite ale elevilor în tribunale, sesiuni de instruire a profesorilor care predau formal educația juridică, manualul „Elevul și Legea” de educație juridică adresat adolescenților, procese simulate pentru elevi, tur virtual în tribunal, concurs de educație juridică, tabără de educație juridică pentru elevi, respectiv pentru profesori etc.

judecătorul Cristi Danileț
Așa arată Doza, unul dintre numeroasele proiecte EDUIURIS
Click chiar aici pentru a afla mai multe despre EDUIURIS și pentru acces la toate resursele din acest proiect!

Î: Care este cel mai frumos moment din tabăra de ed. juridică pe care vi-l amintiți?

Cristi Danileț: Anul trecut, pe vremea aceasta, am organizat două tabere de vară: una la Turda pentru elevii din Ardeal și una la Suceava pentru elevii din Moldova. În fiecare zi am organizat activități de instruire în domeniul juridic și civic, dar nu am uitat nici de distracții, evident. Cred că ultima seară a fost cea mai emoționantă, în momentul în care am îmbrățișat tineri responsabili care au descoperit la sfârșitul unei săptămâni intense că legea e făcută să ne protejeze, că justiția este aproape de om și că noua generație merită să se implice în construirea viitorului.

Poți citi despre experiența unui participant la tabăra de ed. juridică chiar aici!

Î: Cum vedeți sistemul de justiție românesc în momentul de față?

Cristi Danileț: Sistemul de justiție este asaltat, în mod periodic, de oameni politici și de jurnaliști plătiți de politicieni sau afaceriști. Ne atacă în mod nemeritat, pentru că suntem o nouă generație de judecători și de procurori pe care nu o mai pot corupe. Ei speră că ne pot intimida sau afecta legislativ cariera. Acum justiția se bucură de atenție și protecție din partea societății civile, ceea ce mă bucură enorm. Cât despre funcționarea justiției, i-aș da nota 7 – probabil dacă procesele ar merge mai repede și pedepsele pentru cei vinovați de infracțiuni grave ar fi mai aspre, ar urca în notarea mea.

Î: Cum v-ați dori să arate justiția în România peste 10 ani? Care sunt șansele ca acest ideal să devină realitate?

Cristi Danileț: Aș digitaliza justiția aproape complet: citațiile să fie făcute prin SMS, audierile prin videoconferință, hotărârile date pe formulare, dosarele să nu mai existe fizic. Totul desfășurat în condiții de maximă transparență și eficiență, ieftin și bine (jurisprudența să fie unitară, adică soluțiile să fie identice în cazuri similare, grație unor programe care să utilizeze inteligența artificială). Cred că pandemia deja ne duce în această direcție.

Î: Sunt oameni care spun că nu au încredere în judecători, procurori ș.a.m.d. Atunci când au de-a face cu justiția, pleacă din start de la premisa de corupție, de neîncredere. Ce le transmiteți?

Cristi Danileț: Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Justiția este la finalul unui drum pe care se află legile, menite să ne ocrotească drepturile. Eu cred că, dacă cetățenii s-ar informa încă de mici cu privire la drepturile și obligațiile lor, dar și cu privire la procedurile de urmat pentru valorificarea drepturilor sau repararea celor încălcate, ar fi mai curajoși să apeleze la justiție dacă este cazul și ar fi mai îndrăzneți când se află în fața oamenilor legii. Magistrații nu sunt călăi și nu torturează, ci sunt oameni plătiți de la bugetul de stat să asigure triumful legii în societate, să protejeze indivizii și să garanteze ordinea publică.

Î: În final, aveți vreun mesaj pe care doriți să-l adresați tinerilor pasionați de drept (și nu numai)?

Cristi Danileț: Urmați-vă visul! Cei care optează pentru a deveni apărători ai legii să dea admitere la facultatea de drept, să învețe foarte bine patru ani și apoi să intre în sistemul de justiție.

Pentru cei care se orientează către alte cariere, îi rog să aibă în vedere că legea se adresează oricărei persoane, indiferent că are sau nu studii juridice. Or, având în vedere că în România sunt în vigoare nu mai puține de 10.000 de acte normative și că încă de la 14 ani răspundem penal pentru încălcările grave ale legii, este bine să ne informăm din timp cu privire la ce avem voie să facem pentru a nu încălca legea. Pentru aceasta, urmăriți-ne pe educatiejuridica.ro și pe contul de FB ori de Instagram, unde vă ținem la curent cu noutățile legislative și cazurile din justiție. Pentru cei care urmați Dreptul, aștept să ne vedem! Pentru ceilalți, sper să nu ne vedem decât la orele de educație juridică 🙂

Rămâneți cu noi pentru următoarele părți, în care vom discuta cu Lucian Checheriță și Oana Negru!


Sursă foto: Facebook

1 2 3 6
Derulează înapoi