Author

Trașcu Robert

Trașcu Robert has 24 articles published.

Elev la Colegiul Național ''Nicu Gane'' Fălticeni în clasa a XII-a - Blogger și voluntar la AGLT - Premiant la mai multe concursuri naționale de poezie și proză - Pasionat de psihologie si medicina

Iubește-mă ca pe un nou-născut

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Iubește-mă cu condiția că mă vei iubi
Și atunci când mă voi naște
Sub umbra așteptării
Unui copil cu deficiențe în iubire

Maturizarea prematură îmi mănâncă
Din palmele ce cerșesc atingeri
Cu buricul degetelor sărutate de
Temperaturi resimțite la zero grade
Și când ne vom redeschide ochii
Privește-mă din unghiul în care
Inima e văzută ca pe o cisternă plină
Cu imagini filtrate prin sânge
– transplant de sentimente –

Iar atunci când serotonina
Va înlocui clișeul îndrăgostiților
Să mă prinzi de degetul mic
Ca să fiu sigur că nu mi se scurge din reflex
Întreg hormonul fericirii.

Uitat într-un recipient din corp
Ți-l voi vărsa direct pe cornee
Să fii tu orbul în iubire de data asta
Iar eu receptor pentru simțurile tale
Ce și-au pierdut demult capacitățile
De donator de amintiri.

Astăzi îmi secret singur hormonul fericirii.


Semnează-te cu numele meu – Robert Trașcu

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Semnează-te cu numele meu

 


Rupe-mă ca pe foaia din cartea
pe care ai lăsat-o să prindă mucegai
în colțul biroului
& dacă ar fi să rupi una anume
rupe-o pe cea din urmă
ca să nu ajungă să mă citească nimeni
viermi de carte plictisiți de la primele pagini

Cuvintele să mă îmbrace în haine de iarnă
& silabele să-mi servească legătoare la încălțăminte
Să înghit lacom hârtia gălbejită de emoții
trase prin filtre de celuloză
cu pete de grăsime lacrimală

& dacă nici atunci nu uiți cartea
din colțul biroului mucegăit
arde-mă la marginea sobei
& încearcă să inspiri duhoarea
de foc ce arde organe de hârtie
Incinerare a amintirilor decedate
-Te păstrez într-o urnă vărsată în stomac-

& dacă nici măcar atunci
nu uiți cartea ce-mi poartă semnătura
Mănâncă-mă ca pe un om flămând
al străzii
& printre respirații sacadate
Amintește-ți
Cartea mea s-a citit
Dintotdeauna
Cu susul în jos.


 

Pictor cu dizabilități – Robert Trașcu

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Dă-mi șansa să văd iar lumea în 3 culori
Iar tu să-mi fii paletă primordială
concepută din alb, negru & sudoare
aruncate peste pozele din folderul
minții unui pictor fără planșă
 
Mereu mi-am dorit să mă pictezi
& acum, uite-mă, cum te reneg
din poezie
& te creez cu mâini mânjite
pe foaia mult prea dreaptă
pentru ochii tăi
aplecați de obloane anti-sentimentale
 
Ești arta care își uită tablourile în dulap
& teamă mi-e că vei continua să uzi
perne din culorile altor capodopere
pentru a-ți crea propriul somn
anti-depresiv.
 
Te minți că nu îți plac medicamentele
Dar în fiecare sfârșit de săptămână
îți băgai pe gât propriile pastile de suport
Să te creadă măcar jumătate din tine
Iar cealaltă să se întoarcă pe dos
atunci când mă întorceai & pe mine
pe toate părțile
să-mi cauți defecte.
 
Iar eu te priveam cu ochi artificiali
de orb în iubire
& nu realizam că ghicitul în bobi
e echivalent cu a fi amorezat.
 
& cum ești blestemat să-ți pierzi un deget
atunci când șoptești „te iubesc”
Mi-am pierdut ambele mâini
în timp ce le țineam pe chipul tău
de artist ce m-a pictat în 3 culori.
 
 
 
 
 
 
 

Sărbătoresc Halloweenul și nu, nu sunt un satanist! – Robert Trașcu

"în Diverse" "de POV21"

Disclaimer: Acesta este un articol care reprezintă strict părerea mea personală asupra subiectului. Dacă nu te regăsești în ceea ce am scris, poți să îți lași părerea mai jos fără hate.

Observ tot mai des pe rețelele de socializare postări ce au în prim-plan degradarea acestei sărbători înțeleasă greșit de către mulți. Postările sună cam așa: spuneți NU Halloweenului! Halloweenul, sărbătoarea Satanei! Veți arde în Iad! Nu mai spune! Sincer chiar mă gândeam că fetița aia de 6 ani ce se plimbă prin vecini îmbrăcată într-o robă de vrăjitoare abia așteaptă să ajungă acasă să-și înceapă ritualurile invocându-l pe nenea Lucifer la ora cinei. TREZIȚI-VĂ LA REALITATE! Suntem în secolul XXI și noi încă mai ciugulim din palma sistemului tot ce vrea el să ne ofere! Ne aflăm în era în care dezinformarea este arma fatală împotriva omului. Fără să mă mai lupt cu morile de vânt, voi explica mai întâi ce înseamnă această sărbătoare ce le dă atâția fiori românilor noștri!

Ce semnificație are Halloweenul?

Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even  – numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților – sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental. Reprezentativ pentru aceasta este un dovleac sculptat care reprezintă Lanterna lui Jack. În timpul Halloweenului, copiii se costumează în personaje fictive înfricoșătoare și colindă pe la casele vecinilor întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?)  De asemenea, se organizează multe festivaluri în care există mai multe jocuri și activități precum ar fi: apple bobbing, care constă în culegerea cu dinții a unor mere care plutesc într-un vas cu apă și nelipsitele parade de costume!

Cum privesc eu Halloweenul?

Îl văd ca pe o distracție, eliberare de stresul cotidian la care suntem supuși mereu. Eu văd această sărbătoare ca pe un moment de detașare de realitate, îl petreci alături de prietenii tăi în cele mai amuzante feluri. Aștept cu nerăbdare să îmi dezlănțui talentul artistic pe un dovleac nevinovat și să îl transform în lanterna mea timp de o noapte! Mi-aș fi dorit ca această sărbătoare să fie mai puternic răspândită în țara noastră, astfel încât activitățile ce țin de ea să se desfășoare în mai multe orașe. Nu doar în cele mai dezghețate precum: Cluj, București, Iași, Constanța. Seara, mă bag cu entuziasm la un film cu tematica Halloweenului, bucurându-mă din plin de efectele acestuia!

Ce înseamnă Halloweenul pentru majoritatea românilor?

Românii noștri sunt niște personalități foarte interesante. Tot anul și-l petrec în liniște și pace, iar atunci când se apropie 31 octombrie se adună cu mic cu mare, de la parlamentarii cei mai intelectuali până la tanti Mirela de peste drum și încep, domnule, mișcarea lor de iluminare contra Halloweenului! Dacă se poate, sunt chemați de urgență la preoții din sat/oraș să le facă instructajul, să nu cumva să piardă puncte în fața evoluției!

Astfel ajungem la un subiect foarte des întâlnit în perioada aceasta! Lupta dintre biserică și individ! Ce are la bază această luptă? De foarte multe ori limitarea. Defavorizarea unei gândiri proprii a unei persoane din cauză că așa spune lumea. Sunt genul de persoană care mai întâi de toate, analizează singură situațiile în cauză și stabilește cu exactitate ce înseamnă binele și ce înseamnă răul. Trăim într-o lume în care termenii aceștia sunt atât de vagi. Cine îmi poate spune mie ce înseamnă binele sau ce definește răul? Cine îmi poate susține faptul că tăierea unui dovleac face parte din sfera răului, dar sacrificarea unui miel sau a altui animal într-o altă sărbătoare este ceva perfect normal? Tocmai aici am vrut să ajung,

Suntem conținutul unor conserve ce au ca etichete manipularea în masă.

Dacă sărbătorești Halloweenul ești satanist!

O altă afirmație care îmi stârnește râsul și plânsul simultan. Oamenii au căutat mereu să asocieze noțiunile pe care nu le cunosc unei sfere negative. În ultima zi din octombrie sunt pline canalele de știri cu petreceri care mai de care mai spectaculoase și în scurt timp apare X sau Y și începe să își dea cu părerea de om cult și atotștiutor, susținând că dacă verișorul meu de 5 ani ar merge la o astfel de petrecere, cu siguranță ar fi corupt și l-ar sfida pe Dumnezeu. Nu, oameni buni, nu sfidați pe nimeni dacă alegeți să participați la un eveniment social în care principalele activități sunt vânatul merelor și concursurile de costume.

Dacă am băga în seamă fiecare accident care s-ar petrece în timpul unui eveniment, atunci ar trebui să interzicem și Crăciunul, și Anul Nou, și balurile, și banchetele! Că doar și în timpul acestora, rata unor accidente crește. Dar noi preferăm să alegem un țap ispășitor care să se potrivească cu tema! Și ce e mai potrivit dacă nu Halloweenul?

Astfel, prin acest articol, urlu prin intermediul literelor, dând un semnal de alarmă tuturor românilor care continuă să trăiască într-un comunism camuflat de un iz democratic!

Haideți să alegem să ieșim din peștera în care am fost obligați să hibernăm și să deschidem ochii în fața realității. Nu o societate ne definește termenii existențiali, nici o religie și nici măcar o influență din cadrul familiei.

Suntem stăpânii propriei minți și tare mi-aș dori să nu ne digitalizăm proprii neuroni conform unor himere de ordin social-religios.

 

 

Duhnește a toamnă-n putrefacție

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Privesc cum îmi ruginești în suflet
Aruncând liane de cuvinte
pe o parte & de alta
a sfertului de inimă rămas în caz de rezervă
ce pulsează bătăi de toamnă peste oase.
& mereu te simt prin bătăile de vânt
ce rup crengi, atingeri și speranțe

Aseară, m-am trezit într-un octombrie
cu pulsații de iunie & respirații de decembrie
Întrucât respir pe atât de greu
Pe cât inima mi se înmoaie
sub așternutul vorbelor tale ce acum
cad & ele din niște arbori
roditori într-un timp de semne de naștere
rămase acum drept cicatrici din oficiu

E frig afară de când vântul a început
să intre în oameni
prin fisurile sentimentale
care desprind din noi
una sau doua bucăți de conștiință
pe care le ascundem în buzunar
ca să ne(-o) tragem
în această toamnă ce duhnește
a pământ de cultivat valori mâncate
vărsate mai apoi
sub forma unor norme sociale

Îmi scot ochii noaptea
Ca să pot visa obiectiv o lume
în care pipăitul pe dedesubtul pielii
nu se rezumă doar la a te simți bine
Ci mai degrabă
În a te dezbrăca cu mâini invizibile
& totuși să te vezi atât de clar.

S-a sinucis toamna de când frunzele
Au făcut dragoste cu sângele tău
În ziua Eclipsei
& sărmanele
Au început să se îngroape singure
De rușine.

 

Eu nu simt decât atunci când

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Aștept noaptea în care artificiile vor lumina
mai mult decât niște recipiente pentru suflet
Iar când ultimul fascicol se va lipi de tine
Te voi prinde de degetul mic
Pentru a simți a doua oară scânteia
Ce mi-a provocat arsuri de gradul 2
Atât în inimă, cât & în plămânii
Făcuți scrum de inhalarea unui aer
lipsit de mirosul tău.

Simt un gust amar lăsat de ultimele cuvinte
Scrise pentru tine
Întrucât am impresia că nu voi mai coase litere despre
oameni suflete speranțe
& îmi voi izola versurile într-o biblie
închinată sinelui
Să rup din ea câte o rugăciune cu buzele
pecetluite de păcatul de a avea încredere în fețe fără chip

Am orbit pe interior,
păstrându-mi imaginea ultimului schimb de priviri
Înainte ca ochii noștri să cunoască alte clipe
alte mecanisme pentru lacrimi
& cum orbul vede pe dedesubtul păturii comerciale
Am putut ochi la tine felul în care organele
putrezesc în sens invers
-De la inima spre exterior-

Am înțeles cum că strigătele sunt

doar șoapte ale inimii
Care nu mai reușesc să se abțină & străpung trupul
pentru a se închina lumii exterioare
Un soi de ceremonie mortuară
adresată individului
Îngropat cu țărâna până la urechi.
Blestemat să auzi cum corpul tău
Plânge după tine

Am simțit atâtea lucruri de când dorm singur
Sub așternuturile reci ale societății
Încât îmi scot adesea un picior de sub cearceaf
Pentru a fi mușcat de adevăratele motive
pentru care să mori sau să adormi
___________________________________________

& veninul mi-a intrat sub piele
& din amar în dulce sângele mi s-a spurcat

Horoscopul – Vrăjeală sau vrajă

"în Păreri și opinii" "de POV21"

Cred că toată lumea a auzit cel puțin o dată întrebarea ,,Ce zodie ești??” sau nelipsita ,,Urmărești horoscopul?”, întrebări ce au ajuns să facă parte din pachetul universal pe care îl abordăm atunci când încercăm să cunoaștem o persoană străină.

Mereu am fost dornici de simplitate, de o metodă prin care viața noastră să devină pur și simplu mai ușor de mestecat.  Așa că ne-am afundat în tot felul de superstiții care mai de care mai dubioase. Prin urmare, am să vă prezint una dintre cele mai mari superstiții cu care ne întâlnim zilnic, adevărul din spatele horoscopului.

Horoscopul este o minciună?

Oh, dulce horoscop, abia aștept să vină dimineața să pot deschide tv-ul, să mă pot delecta cu informații ce mă vor ajuta să duc la bun sfârșit întreaga zi. Nu, dragilor, nu așa funcționează horoscopul. Dacă ești unul dintre cei ce echivalează termenul acesta cu cele 5 minute dedicate de televiziune ghicitului viitorului află că ai trăit în minciună.

Horoscopul reprezintă o prezicere de ordin astrologic folosindu-se de poziția stelelor la nașterea unui individ. Deci nu te va ajuta cu nimic să te uiți zilnic la o serie de întâmplări ce nu vor avea loc niciodată pentru că sfera de căutare e mult prea vagă. Astfel, singura formă de folosire a tehnicii horoscopului este aceea de a-ți calcula cu exactitate ziua și respectiv ora nașterii, iar, ulterior, nu, nu vei fi capabil să-ți construiești un imperiu. Însă vei afla niște informații foarte interesante despre personalitatea ta și despre compatibilitatea cu unele activități și domenii.

Care-i treaba cu zodiile?

În zodiacul european sunt prezente 12 zodii ce au ca rol descrierea tipologiilor umane în funcție de ziua în care s-au născut. De aici au luat naștere cunoscutele stereotipuri horoscopice, cum ar fi:

  • Egoist ca un leu
  • Încăpățânat ca un taur
  • Libertin ca un berbec
  • Emotiv ca un rac
  • Calm ca o balanță

Și lista poate continua la nesfârșit. Aceste caracteristici sunt superficiale și atribuite deseori doar ca formă de umor pentru unele persoane care reușesc prin absurd să le posede.

Horoscopul e impură matematică

În concluzie, pentru rezultate încurajatoare, zodiile de asemenea trebuie consultate folosind ziua și ora nașterii. Dacă abstractizăm totul la întreaga perioadă a zodiei, va deveni un eșec.

Horoscopul

Stai! Mai multe tipuri de zodiac?!

Credeați că suntem singurii care foloseau genul ăsta de metode pentru a arunca un ochi sau poate doi în viitor? Nici pe departe! Există nenumărate tipuri de zodiac mai puțin sau mai mult cunoscute. Aici o să vă prezint alte versiuni ce vi s-ar părea interesante:

Zodiacul (horoscopul) arboricol 

Acesta cuprinde 22 de zodii ce poartă denumiri de plante: alun, arțar, brad, carpen, smochin, măslin și așa mai departe.

Horoscopul

Zodiacul (horoscopul) floral

include 9 zodii:

Floarea soarelui – 1, 10, 19, 28
Bujorul – 2, 11, 20, 29
Papucul Doamnei – 3, 12, 21,30
Albăstreaua – 4, 13, 22,31
Irisul – 5, 14, 23
Macul – 6,15,24
Orhideea – 7, 16, 25
Margareta – 8, 17, 26
Trandafirul – 9, 18, 27

Zodiacul (horoscopul) totemic

include 12 zodii:

Vidra – 20 ianuarie – 18 februarie
Lupul – 19 februarie – 20 martie
Soimul – 21 martie – 19 aprilie
Elanul – 20 aprlie – 20 mai
Vulturul – 21 mai – 20 iunie
Somonul – 21 iunie – 21 iulie
Pantera – 22 iulie – 22 august
Bufnita – 23 august – 21 septembrie
Corbul – 22 septembrie – 22 octombrie
Sarpele – 22 octombrie – 22 noiembrie
Calul – 23 noiembrie – 21 decembrie
Ursul – 22 decembrie – 19 ianuarie

Așa că…

Revenind la adevărul din spatele astrelor, putem spune că horoscopul este o sabie cu mai multe tăișuri! Deoarece, pe de o parte te poate prosti și pe de altă parte îți poate oferi câteva cunoștințe utile! Depinde de modul în care îl percepi și așteptările pe care vrei să le aibă această vrajă antică. Sper că acest articol te-a luminat în ceea ce privește folosirea acesteia.

Autor: Robert Trașcu

Sunt pătat de sânge pe sub piele

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Sânge

Mai știi când ne-am urcat pe vârful lui Venus
Doar ca să-mi spui că Horoscopul greșește?
Iubirea se naște & moare în pământ,
-Mi-au povestit degetele tale într-o seară
În care atingerile contau mai mult decât cuvintele-
Poate de aceea când mor oamenii,
Primesc mai multe flori decât au plantat
ei vreodată în inima cuiva.

M-ai înțepat de infinite dăți cu un sărut
Să-mi amorțească așteptările de la tine
& îmi șopteai în timp ce eram paralizat de buze moi
cum că trandafirii au spini doar pe tulpină,
pentru a fi mirosiți &
nicidecum păstrați pentru cineva anume.
Întotdeauna ai fost un trandafir, nu-i așa?

În parcul în care visam la un univers format din stele
Ai fost tu bolta cerească pe care puteam să o încarc
Cu idealurile mele ce și-au dat foc & s-au rebotezat în astre
Iar pe pieptul tău gol de grijile zilei de mâine
Am scrijelit o hartă către una dintre
cele 4 camere ale inimii
În caz că te vei pierde printre mormane de argilă
Să-ți amintești mereu drumul spre casă.

& în ziua în care am cules pe ascuns
toți trandafirii din grădină
Doar ca să le arăt mâinilor
Că pot să verse sânge & din cauza iubirii
A trebuit să-ți injectez lacrimi în priviri
Ca să simtă & obrajii tăi, virgini de dureri
Ce adună pe ascuns inima, plămânii și stomacul.

Uneori, simt nevoia de o perfuzie pe bază de sentimente
Să intru în comă într-una sau două zile ce se repetă la nesfârșit
În mica noastră lume infectată de promisiuni
Să nu mă trezesc decât atunci când
Voi ști eu că merit să deschid vreo pleoapă
& să o țin închisă pe a doua preventiv
Să pot visa la somn

Știu că din interior totul se vede
Cu cel puțin două nuanțe mai închis
Dar eu încă continui să-i trimit inimii
Semnale de fum
în care strig mut într-o ureche surdă:
Trandafirii au fost și vor fi
mereu clișeici.

 

Moare planeta? UITE, STĂM!

"în Păreri și opinii/Din împrejurimi" "de POV21"
Moare Planeta

ATENȚIE!

Dacă ești genul de persoană care crede că oamenii sunt îndreptățiți să facă tot ce vor doar pentru că sunt „superiori” animalelor, nu prea ai ce face aici. Dacă te regăsești perfect în „Moare planeta? Uite, stăm!”, ar trebui să îți mărești pupilele la puterea a 10 a și să citești cu atenție ce ți-am pregătit. Suntem obosiți de oamenii care aleg să judece, în loc să-și folosească minimul de neuroni și să gândească! 

Probabil că nu mulți sunt conștienți de starea în care se află locul unde se creează 20% din oxigenul pe care îl respirăm zi de zi, fără ca măcar să avem o vagă idee că acesta nu este infinit și că, în cele din urmă, se va epuiza și el odată cu noi. Amazonul, plămânii unei planete, este sufocat în momentul de față de milioane de straturi de fum provocate de alte milioane de flăcări gata să devoreze unul dintre puținele locuri în care se mai simte că există natură în ciuda existenței umane. Practic, în acest an, s-au produs în Amazon nu mai puțin de 72.843 de incendii.

Și asta nu este tot…

Nu este vorba doar de Amazon, nu am abordat acest subiect doar pentru că rămânem fără oxigen fără să realizăm. Am abordat acest subiect, pentru că este a treia oară când ni se cere să vorbim despre ce se întâmplă la momentul actual pe Pământ. De aceea nu am publicat articolul când erau în vogă postările de genul „Share dacă îți pasă”, de parcă așa ai putea să schimbi ceva. Îl publicăm acum ca să vorbim și despre alte probleme la fel de mari. Dar mai întâi, le luăm pe rând și vă întrebăm:

Moare planeta, dar cum a început totul?

Probabil vă gândiți care e vâsla ce a favorizat această corabie să înainteze spre icebergul de care ne lovim în prezent. E simplu, răspunsul e noi. Eu, tu, vecina de la 3, parlamentarul ce doarme pe scaunul cu puf, cu toții suntem, indirect, factori care au determinat sfârșitul acestei planete frumoase. Încălzirea globală este un fenomen provocat de către specia umană. Subțierea stratului de ozon ce servea ca scut împotriva radiațiilor și a temperaturilor excesiv de mari este ca o folie de sticlă ce ți-o lipești pe ecranul telefonului azi și se sparge ieri.

Din ce cauză? Cantitățile colosale de CO2 eliberate în atmosferă zilnic de către centralele ce furnizează energie îți spun ceva? Sau poate deșeurile pe care, în loc să le reciclăm, le ardem unde știm mai bine, împroșcând aerul cu și mai multă otravă. Și să nu uităm de defrișările constante ce distrug păduri întregi care ajutau la păstrarea unui mediu mai puțin canicular. Toate acestea reprezintă factorul cheie în distrugerea mediului în care trăim.

Mai întâi, Amazonul, acum ce?

  • Poate mulți nu veți crede, dar zonele arctice și subarctice, caracterizate prin climă extrem de rece, sunt în flăcări. S-au numărat peste 100 de incendii în Siberia, Alaska și Groenlanda.

  • Supranumite „pădurile tropicale subacvatice”, recifurile de corali sunt pe moarte. Până în 2050, vom pierde 90% din această specie. Și uităm că și ei produc oxigen…

  • Topirea permafrostului (a solului înghețat) poate nu vă spune nimic și poate că nici nu sună atât de periculos. Da, e sol, ăla îngheață și se dezgheață tot timpul, nu? Mai gândiți-vă. În absența luminii, în straturile adânci ale permafrostului și-au făcut cuib bacterii și microbi extrem de periculoși pentru viața de pe Terra. Odată cu încălzirea globală care se produce la scară alarmantă, straturile înghețate se topesc, eliberând în atmosferă dăunătorii microscopici.

    • Sun Glare Frost – Greenland; Shutterstock ID 21051115

Moare planeta? UITE, STĂM!

Da, și încă continuă, iar omul, entitatea supremă, stă cu mâinile în sân ignorând un dezastru mai puțin sau mai mult spus natural. Nu temperaturile incendiare au provocat moartea, ci noi, oamenii. Cei care stau la rădăcina vinei când este vorba de aceste evenimente catastrofale. Și, tot noi, alegem să privim urmările provocate de mâinile noastre pătate de uciderea a zeci de mii de specii de plante și animale care sunt în momentul de față pe cale de dispariție. În timp ce scriu asta, o parte din planetă este în agonie, strigă după ajutor, ne imploră puterea noastră de a schimba ceva în acest pământ secat de viață. Ne strigă:

Ați furat bucăți din mine ca să vă satisfaceți propriile nevoi umane, iar acum le lăsați să ardă și pe celelalte ce au mai rămas.

moare planeta Moare planetaMoare Planeta    Moare planeta

Cum putem opri asta?

Cum? Cu greu.

E dificil să oprești ceea ce a prins rădăcini puternice în ființa umană – Ignoranța letală specifică omului.

Însă împreună putem schimba ceva. Dacă am lăsa opiniile deoparte și am trece la fapte, suntem siguri că lumea ar fi un loc mai bun. Fiți voi schimbarea! Nu suntem Leonardo DiCaprio să donăm 5 milioane de dolari, dar putem salva planeta prin fapte mici. Gândiți-vă de două ori înainte să aruncați o doză de Cola pe jos cu ideea că asta nu va schimba cu nimic mediul deja distrus. Dacă fiecare om ar gândi așa, am înota în 7,7 miliarde de doze de Cola. Lăsați ignoranța să se evapore și luați atitudine înainte să fie prea târziu pentru a mai face ceva.

MOARE PLANETA! CE FACI, STAI?!

Autori:

Robert Trașcu
Miruna-Alexandra Sabău

Cernem iubire artificială

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Aș crea o lume pentru doi
Zidită din litere frumos înfipte una lângă alta
Să ne scriem fiecare un poem adresat sinelui
Să umplem golul lăsat de foamea după
dragoste, viață, sacrificiu

Poate omul și-a rupt o coastă
Ca să simtă că trăiește cât pentru doi
Dar cât de mare trebuie să fie iubirea
Într-atât să ne oferim cu totul?
Ne dăm la schimb simple bucăți din corp
Ca să dovedim că viața se trăiește cu sau fără
Un organ lipsă
& uităm că în căutarea fericirii
Te pierzi cu totul pentru a te regăsi.

Noi am preferat să stăm ascunși sub haine
Să nu îndrăznească cineva a ne cunoaște
Mai mult decât îți poate oferi un material sintetic
& ne dezbrăcăm în fața unor străini
Să nu apuce a ne cunoaște învelișul de bază
Pentru a uita a doua zi tot ce a explorat

Umblând ca niște cadavre cu puls
Călcăm întreaga planetă fără a ne uita
măcar o dată într-o oglindă interioară
Să ne privim îndeajuns de mult
Să realizăm că nu suntem formați
doar din
Carne, oase, cartilaje

Iar pe sub stratul dens de etichete
Pe care ni le lipim la fiecare început de zi
-ca măsură de protecție-
Se zvârcolesc valorile umane
Undeva între stomac & intestine
De frică că nu vor fi digerate de restul lumii
& se digeră sărmanele singure.

În ce măsură mai e omul capabil să se ofere?
Teribil mă amuză gândul
Că nici măcar o vorbă nu se mai împarte
& eu, orfan de sentimente
Vorbesc de schimb de trupuri

Robert Trașcu

Foto: Armine André

https://thebirthofword.blogspot.com/2019/08/cernem-iubire-artificiala.html

Consemnările unui schizofrenic

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

13.06.2015

E vineri și încă sunt închis în acest lagăr de exterminare. Le-am spus că nu sunt evreu, dar ei nu mă cred. Îmi fac experimente, îmi iau din sânge – iar sângele meu se opune – îmi e fidel, la fel ca picioarele, capul, mâinile, trunchiul, ochii, urechile; toate îmi tremură și-mi spun că locul meu nu e aici, e undeva lângă Marta. Oamenii îmbrăcați în alb nu vor înțelege niciodată durerea unui om în doliu. Mi-a murit sinele și în fiecare zi mi se cântă recviemul. Alaltăieri, m-am zgâriat și mi s-a îmbolnăvit sângele. Am eșuat mereu în a le explica că sunt medic psihiatru și am venit la spital să fiu avansat în grad. Toată lumea mă condamnă că-s om. De azi renunț să fiu om, poate mâine îmi dau drumul.

14.06.2015

Sâmbătă am vizită. La ora două după masă mă întâmpină o bătrână-n pragul ușii, ea nu intră decât dacă îi zic eu să poftească. Cu ea vorbesc despre Marta. Ea e singura care mă ascultă fără costul unei înțepături în brațul stâng sau drept, depinde de vreme, dacă e soare îi spun stângul, iar dacă plouă îi cer în dreapta, așa, doar ca să-i văd cum se miră, de parcă o explicație i-ar face să înțeleagă gândurile unui om inundat până în gât și gata să se înece în propriul sânge.

Revenind la vizita de sâmbătă, pe bătrână o cheamă Elisabeta și poartă cu ea 3 perechi de chei. Prima, o folosește pentru ușa de la intrare, a doua – pentru cea din camera de gardă, iar ultima – pentru ușa de la salon. Ea e deschizătoarea mea de uși, mi-a promis că mă va scoate dintre oamenii albi. (Autoportret, Portret: Femeia care îmi oferă cheile universului). Dar de fiecare dată când o întreb când vom evada, ora de vizită se termină. Femeia în alb intră și-mi spune că nici de data asta nu m-au vizitat părinții. Îi repet încă o dată că părinții mei sunt canibali și vor să mă devoreze. Ea nu-mi răspunde – ei răspund doar de 3 ori pe zi, și atunci dau din cap negativ sau afirmativ – Le-am spus să dea în zigzag, nu m-au ascultat. În timpul meu liber, care este unul de proporții nelimitate, pictez. Portrete, autoportrete, peisaje; eu le arăt ce văd ochii mei și ei, sărmanii, tot orbi pășesc pe lângă ele. (Autoportret: omul cu desene invizibile).

18.06.2015

Mi-am spălat mâinile în apă infectată și acum infecția mi s-a răspândit în corp. Asta i-am spus psihiatrului. El spune că apa nu te poate infecta. Îmi arată un pahar cu apă. Îl duce la gură și soarbe, își arcuiește sprâncenele și pleacă. Îi șoptesc că omul cu infecție în suflet e imun la simptome. Îi cer un avocat, eu nu fac parte din acest colectiv, nu am ales să fiu aici, și totuși ei mă vor în camera asta de tortură. Noaptea, după ora 00:00, cineva mă leagă de pat și-mi îndeasă pastile pe gât și eu mă fac ca iau bomboane. Mereu la 3 dimineața îmi urlă lupii la geam și mă trezesc cu luna pe podea. Urlu și eu la lună, așa cum se cuvine, îi cer ajutorul haitei și ea atunci pleacă. Toată lumea pleacă. (Peisaj: haita de lupi care fuge cu luna în spate). Dar eu când?

22.09.2015

Mi-au stors tot sângele și s-au jucat cu el în eprubete. Analizele nu sunt niciodată în favoarea victimei, e o regulă general valabilă. Tot corpul îmi arde și abia ce a nins la etajul doi, eu cred că resimt frigul sub formă de căldură. Astăzi s-au uitat mai atent la analize, păreau bucuroși, și eu eram, ieri mă vizitase Marta. Am luat-o de mână și parcă i-am simțit căldura dintre degetele ei cum zboară și e aspirată de aparatele ce-mi fură aer. Am privit-o-n ochii ei palizi și obosiți, ea nu vorbește, însă privirea ei îmi recită poeme nesfârșite despre cum era viața înainte de moarte. (Portret, Autoportret: Două pete de culoare într-o lume vopsită-n alb). E prima ei vizită la mine și eu nu o pot servi decât cu un măr pe jumătate mușcat. Condițiile limitate sunt un calvar pe care eu îl înghit zilnic, și se mai miră că sunt slab. Mi-a povestit despre fetița noastră, Bety. E în clasa a 4-a și știe toate capitalele lumii. Mi-a spus că întreabă de mine zilnic și își dorește să mă viziteze cât mai curând. Doar să împlinească 14 ani. A învățat să cânte la pian și la vioară.

Seara, când apune soarele, își cântă singură cântece de adormit copiii și deseori adoarme cu vioara pe piept. A reușit să își facă prieteni și iese destul de des la joacă. Încă mai folosește globul planetar pe care i l-am făcut cadou acum cinci ani jumătate. Șoptește întruna că tati e undeva acolo, doar că încă nu l-a găsit ea. Nu mai durează mult. De asta a învățat capitalele, urmează orașele și fiecare clădire din fiecare continent, mă va găsi ea cândva, am încredere. (Portret: Bety care stăpânește Pământul).

12.12.2015

Brusc, toată lumea era albastră. Pereții erau albaștri, podeaua era albastră, oamenii albi erau albaștri, luna era albastră, sângele era albastru și eu eram negru. Am fost vizitat de către trei fetițe. Fiecare avea o păpușă ce-i semăna leit. Le țineau strâns în poală și cântau un cântec atât de cunoscut, atât de cald. Chicoteau și se învârteau peste tot, ele au dărâmat mobilierul și au mutat patul, dar nu le-am putut turna când au venit asistentele, până la urmă ele sunt doar niște fetițe în albastru. (Portret: 3 păpuși ce mânuiau 3 fete).

08.06.2017

Toată planeta e la mine în cameră. Elisabet care și-a pierdut cheile, lupii care au încetat să urle la lună, fetele care și-au cusut gurile păpușilor și de atunci au amuțit și ele, Marta care e pe scaun admirând haosul, ea e frumosul care se îmbină cu estetica urâtului, reieșind o explozie de culori galactice. Zâmbește. Psihiatrul zâmbește, asistentele zâmbesc, pastilele care aveau să mă omoare zâmbesc, zâmbesc și eu. Încerc să-i fac cu mâna Martei, dar mi-e sugrumată de niște tentacule de jur împrejurul corpului, cred că mă atacă o caracatiță sau poate un calamar sau poate vreo specie nemaiîntâlnită de cefalopod ce și-a pus în gând să mă îmbrățișeze. La marginea scaunului din colț, stă Bety cu o hartă în mână, dansează din picioarele ei micuțe, balansându-le pe scaunul vechi care scârțâie pe ritmul cântecului.  (Peisaj: Moartea își privește moartea).

Prăjiturica mea m-a găsit în sfârșit, sărmana cât m-a căutat! E greu să găsești ceva care a încetat să trăiască și totuși încă mai continuă să respire. S-au administrat bomboanele, au fost din păcate prea dulci și am dat în diabet. (Autoportret, portret: Întreaga încăpere se pierde în mine și totul devine nimic).

Pacientul nr.123 – ISTORIC PSIHIATRIC

Debutul afecțiunii psihiatrice a fost în 2009, la vârsta de 31 de ani, sub forma unui episod psihotic încă necunoscut. Apariția bolii a fost bruscă, cu modificări de comportament în context halucinator delirant. Și-a ucis soția în vârstă de 28 de ani, alături de fata acesteia în vârstă de 5 ani, pe pretextul că acestea erau niște canibali ce încercau să îl mănânce. Pacientul nu interacționează cu familia și refuză asistența medicală. Este internat nonvoluntar la Spitalul de Psihiatrie Welton, timp de 8 ani. După o perioadă de remisiune care durează aproximativ 2 ani, pacientul suferă o recădere în iunie 2017. Evoluția bolii ia o turnură nefavorabilă. Pacientul suferă mai multe crize și tentative de sinucidere. La acordul părinților acestuia, i s-a administrat fentanil 5g. Pacientul a decedat în urma administrării, strigându-i numele soției și al fetei.

Robert Trașcu

Amar la pătrat

"în Diverse" "de POV21"

Timpul mi-a  mers astăzi cu 30 la oră
La fiecare minut consumat de combustibilul
Procreat din răbdarea umană.
Se răsucea cheia în contact de x ori
Să repornim motoarele unei civilizații
Uzate de intoleranța unei piese lipsă.

Ieri am decolat în cosmos și ne-am  lovit
de steaua pe care am așezat-o cu mâinile noastre
La marginea universului
– Acolo unde poate străluci cu sau fără ajutorul Soarelui –
Învățând să lumineze zilnic în lipsa unei surse de căldură

Omul s-a temut dintotdeauna de întuneric
Așa că și-a creat propria lumină artificială
alimentată de firele țesute pe sub pielea individului
circulând în sânge molecule încărcate cu amar
Până-n buricul degetelor unde se eliberau
milioane de scântei consecutive.
– Efecte adverse ale curentului electric –
Poate de asta ținutul de mână l-am resimțit
întotdeauna ca fiind un trăsnet ce țintea
organul căruia îi lipsea o scânteie de viață.

Fiecare individ este format dintr-o rețea nelimitată de circuite umane.
Iar interacțiunea nu este decât un transfer de energie între corpuri
Ce servesc a lumina același obiectiv inert
Un schimb oarecare de atomi cu informații mult prea vagi
Încât deseori se pierd pe la jumătatea drumului.
& apoi nimeni nu se duce să le caute
De frică că vor rămâne fără lumină.
Eu încă sunt blocat între molecule
& de atunci am preferat să trăiesc în beznă.
_______________________________________________

Cu trecerea timpului, oamenii au uitat că
Interacțiunea prelungită duce la scurtcircuit
Iar sărutul provoacă pană de curent.

Robert Trașcu

Am primit un ocean de ziua mea

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Am

Mi-am rezervat jumătate din viață admirându-ți ochii
& nici măcar acum, după ce a secat & ultimul albastru
Nu pot decide în ce nuanță sunt vopsiți.
Îmi amintesc deseori cum mă lua valul de la prea mult
contact vizual
& sfârșeam de tot atâtea ori la malul picioarelor tale
-Acolo unde scoicile, se adunau odinioară să-ți zidească o statuie-

E de prisos să mă rog cerului să creeze încă un ocean,
încă un albastru presărat pe alocuri cu alge și corali
-Poate de aceea dimineața îți erau ochii așa verzi-
Iar eu râdeam, gândindu-mă la plante subacvatice

Am scormonit cu degetele înțepenite de dorul unei vechi atingeri
în locul în care cândva izvorâse și iubirea noastră
& am sperat, cu o oarecare nesiguranță
Că voi da peste o ultimă picătură din noi
depozitată cu grijă în fundul existenței unui miracol
Pe care mâna mea stângace îl va putea acoperi.

Mă trezesc dimineața înotând într-un ocean
& din reflex, încep a mă căuta pe mine
O urmă imprimată pe retina ochilor tăi
Să-ți aduc aminte că am fost cândva acolo
Iar tu, crezând că-s vreun microb
Ai clipit prea des, lăsând o lacrimă să mă verse
Din locul în care doar eu îți puteam fi sursă de apă.
– Poate de asta ai secat –

Robert Trașcu

Însemnările unui scriitor

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Carte

Poate dacă ai fi o carte, aș afla în ce loc te-ai tipărit
și mi-aș revendica dreptul de autor
Coperta ți-ar purta chipul, iar paginile sufletul
Și într-un moment de impas
te-aș răsfoi la lumina unei lumânări
să nu văd mai mult decât vrea să-mi arate rândul,
și să mă opresc la picătura de ceară din colțul paginii ce urma s-o rup.

Cuvintele ard în palma unui orb și se rescriu singure după miezul nopții
Sufletul e citat între paranteze,
însă nimeni nu observă detaliile de la sfârșitul unei tragedii
S-a purtat un război pe pământ sacru
Drept ofrandă, s-au înfipt litere servind ca
Un soi de cimitir al scriitorului.

Printre rânduri se simte răcoarea nopții în care s-a purtat ultima luptă păcătoasă
Un botez al morții la sfârșitul unui capitol
Un ritual de înviere în următorul
Mitul renașterii a murit odată cu tine
Și în urma lui a zburat cenușa ce urma să fie așternut mortului
Ce s-a îngropat singur de la prea multă adrenalină

O carte de-ai fi fost, sfârșitul să ți-l schimb.

Robert Trașcu

Axis Mundi

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Cândva ne vorbeam limbajul stelelor
Le purtam pe piele ca pe un imprimeu colorat
& niciodată nu puteam să ne numim goi
Căci mereu ne atașam în somn una sau două astre
-Camuflaj pentru golul pe care îl resimți în miezul nopții-

Cerul era limitat pentru noi, căci infinitul
L-am definit ca fiind butonul de urgență
Pe care îl apăsam atunci când
Ajungeam la capătul răbdărilor
& amânam sfârșitul
infinitate cu infinitate

Zile întregi ne trasam reciproc galaxii pe pielea
ce vibra la atingerea degetelor aprinse de dorința
creării unei noi forme de viață
A unei noi planete unde indivizii
Se pot iubi și fără ajutorul constelațiilor.

Obiectivul a fost să ne pictăm corpurile
Suficient de mult încât să uităm cine eram.
Să orbităm în jurul neajunsului iubirii noastre
Devenind o stea binară cu milioane de alte stele în jurul ei.

Încă îmi amintesc ziua în care ne-a lovit asteroidul
Ce a declanșat o fisură în universul tău glorios
desprinzându-mă pe mine, cel ce eram atașat fix de
centrul acestuia
& cum în vid nu există oxigen
S-a sufocat și amorul nostru
Alimentat de vasele de sânge
Ce ne transportau bucăți din ADN-ul fiecăruia
În speranța că va lua naștere cu ajutorul lui
Un al doilea univers pe care l-aș da la schimb
Pentru încă o viață cu tine.

Explozia ulterioară a marcat sfârșitul vieții noastre
În cele din urmă, suntem o infinitate de vieți
trăite pe jumătate, ce iau naștere a doua oară
Pentru a se reîntregi.
______________________________________

Astfel s-a  format big bang-ul
Și abia după noi, s-a creat și lumea.

A sculpta un trup himeric

"în Texte" "de POV21"

-începe întotdeauna cu inima-
De acolo totul se modelează mai ușor,
Lutul devine sânge, iar mâinile devin instrumentul
De pe urmă al unui păcat deja mărturisit.
Privește cum praful se așază pe iris,
un ideal orb, până la momentul șlefuirii.
Ritualul ezoteric e pus în mâinile unui sculptor cu dizabilități
Îi lipsește o inimă, așa că alege s-o creeze.
Nu toate bucățile de piatră sunt menite să devină capodopere
Voi face o colecție de pietricele norocoase,
Și într-o noapte cu lună plină,
Voi țese pânze de păianjen pe malul unui iaz.
Iar acesta îmi va cunoaște secretul,
Și odată cu el, se va pierde sub lumina lunii.


Sculptorul suntem noi, cei care,
Aspirând spre ideal, am început a ni-l crea singuri din apă și pământ.

Iubirea e o continuă șlefuire reciprocă.

 Robert Trașcu

Derulează înapoi