Author

Simionca Teodora Maria

Simionca Teodora Maria has 6 articles published.

Simionca Teodora Maria - elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu. -Face parte din Ansamblu Folcloric "Balada" -Pasionată de citit -Și-a descoperit de curând pasiunea de a scrie și își dorește să se perfecționeze cât mai mult

Arsă de vie- Souad împreună cu Marie-Therese Cuny

"în Cărți & Filme/Texte" "de POV21"

Arsă de vie reprezintă povestea lui Souad, o fată dintr-un sat din Cisiordania. În lumea în care trăiește ea, să fii fată este un blestem, datorită faptului că acestea sunt tratate în acele locuri mai urât decât animalele, fiind bătute, traumatizate de tații sau soții lor. Acolo, băieții merg la școală, fetele stau acasă muncind și rugându-se.

Povestea acestei fete este impresionantă, nu ai cum să nu te întristezi și să nu te pui în locul acesteia când o citești. Trăiești povestea ei înaintând în fiecare capitol, simțindu-i toate trăirile.

La vârsta de șaptesprezece ani, Souad face marea „greșeală” de a se îndrăgosti de un băiat din satul ei, dorind să se căsătorească cu el și dorind să plece de acasă, de la familia ei care nu dă nici doi bani pe ea și pe munca ei. Astfel, Souad rămâne însărcinată, iar Faiez, băiatul în mâinile căruia ea și-a pus întreaga viață o părăsește. Într-un final părinții ei au aflat și astfel decid că Souad trebuie să moară, pentru a nu păta imaginea familiei. Cumnatul ei primește sarcina de a o pedepsi dându-i foc. Souad are norocul de a fii salvată de o femeie dintr-o fundație umanitară, ajungând astfel în Franța, unde își întemeiază o familie și își face povestea cunoscută.

Încă din titlu, această carte promite multe, pe mine una m-a făcut să ajung la lacrimi, fiind surprinzător de impresionată de traumele acestei femei, de greutățile prin care a trecut, dar totodată de curajul de a-și spune povestea printr-o carte.

Recomand această carte cu tot dragul, deoarece ne face să vedem o altă lume, cu oameni diferiți, strâns legați de tradiții și nimic mai mult. Este o carte de care nu te vei putea despărți până nu vei afla întreaga poveste.

„Liceul- cimitirul tinereții mele” – fii pregătit !

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"
        Cum mulți elevi de clasa a VIII-a urmează să își depună opțiunile pentru liceu, articolul de față se bazează pe acest subiect, și anume: stresul pe care copiii îl dobândesc înaintea evaluării naționale, dar și despre ceea ce va urma după. De aceea, prin intermediul articolului curent, vreau să vă spun cum văd eu și mulți alți prieteni de-ai mei liceul și, de ce nu, să vă dau anumite sfaturi și să vă spun anumite lucruri pe care eu una aș fi dorit să mi le fi spus cineva în acele momente.
Cred că toată lumea a observat că la noi în țară este un mare stres când vine vorba de examenele care se dau la finalul clasei a VIII-a, dar mai ales când copiii trebuie să își depună opțiunile pentru liceu.
        Unii copii au o mare temere că nu vor intra la liceul mult dorit. Vreau să vă spun că ceea ce contează cu adevărat este profilul la care tu vrei să mergi. Da, du-te acolo unde vrei TU, du-te pe partea la care te simți mai bun. Părerea părinților în acest caz chiar nu trebuie să conteze. Și să vă spun de ce: nu părinții tăi vor suporta greutățile cu care te vei confrunta, ca elev, la un profil care nu ți se potrivește, nu ei se vor stresa pentru notele mici pe care le vei lua. În schimb, ei îți vor plăti ore, care, în final, te vor ajuta să treci și atât. Părinții probabil vor fi fericiți, copilul lor este la mate-info, nu la filologie, de unde nu vei reuși să faci ceva bun în viață. De câte ori ați auzit lucrurile acestea? Cred că toți le-am auzit odată și odată, dar important este să nu te lași influențat de cuvintele acestea, care sunt doar niște vorbe nesemnificative.
        Vorbesc despre acest lucru, tocmai datorită faptului că am prieteni care au ascultat de părinți sau alte cunoștințe și acum suferă, având note mici la materii care, efectiv, nu sunt pentru ei. Eu îi mulțumesc mamei mele că nu m-a obligat să merg undeva unde nu vreau, ci m-a lăsat să iau eu această decizie, care este foarte importantă, deoarece timp de patru ani de zile, voi face materiile care îmi plac și la care mă descurc.
        Acum, ajuns la liceu, vei observa că până în clasa a XI-a, profesorilor nu le va păsa că ești la profil uman sau real. Vei face materiile cu aproximativ aceeași intensitate, ceea ce nu este un lucru atât de grav  dacă ești la profilul la care ți-ai dorit (sau nu chiar.)
        Se spune că în liceu îți vei face cele mai frumoase prietenii, care vor fi de lungă durată, ceea ce este foarte adevărat. Însă tu așteaptă-te și la o groază de excrocherii din partea colegilor mai puțin educați, puși mereu pe glume proaste. Uneori aceste persoane te fac să te simți prost, să te simți neimportant, însă mai târziu vei realiza că cei mai puțin importanți sunt chiar ei, care se fac văzuți prin glumele nesărate pe care le dau. Deci, fii pregătit de colegi mai puțin drăguți!
        Nu, n-o să te distrezi în fiecare zi, o să ai zile în care vrei doar să se termine, să dispari din clasa aia și să nu te mai întorci niciodată acolo, unde totul ți se pare atât de trist.
Însă, exceptând toate aceste lucruri, după cum se spune peste tot, liceul reprezintă cei mai frumoși patru ani din viață, ceea ce la unii ni se pare mai mult sau mai puțin adevărat.
Tu fii pregătit pentru momente diverse, de care îți vei aminti cu drag, leagă prietenii frumoase, bucură-te de fiecare moment în parte, fie el fericit sau trist și cel mai important, fii tu însuți indiferent de situație.
 
 
 
 

M-am săturat să mă tem!

"în Texte" "de POV21"

Și a fost un efort colosal să ajung la nivelul la care să îmi depășesc limitele. Frica este, datorită naturii societății, cel mai desîntâlnit sentiment cu care ne confruntăm. În cea mai mare parte, nu simțim fericire, încredere sau liniște, ci frică – o frică instalată în sufletul și trupul tău, o frică stăpânitoare, care reușește de cele mai multe ori să te biruiască, să câștige în fața ta și a puterilor tale. Am întâlnit peste tot oameni care au renunțat la visele lor, pentru că s-au temut de ce va spune lumea despre ei; și este extrem de trist că așa ceva încă se întâmplă în secolul XXI.

În general nu ne este ușor să spunem ceea ce simțim, ceea ce gândim sau ceea ce ne macină, cel mai adesea, din lipsa de stimă de sine și auto-apreciere. Din păcate, acest sentiment depinde, de cele mai multe ori, de persoanele cu care interacționezi și de încrederea pe care ți-o inspiră. Așadar, frica este provocată de oamenii care nu se cred în tine, atât spiritual cât și propriu-zis, se încred cu problemele lor, de cei care nu vor să excelezi, de cei care invidiază și pizmuiesc dacă ești cu un pas în fața lor, însă râd, eventual, atunci când ești mai jos.

În ceea ce mă privește am avut și eu momente în care m-am lăsat influențată de ceea ce spuneau ceilalți, consumându-mă inutil pentru criticile negative, așa că, fără să vreau, am ajuns să fac pe placul altora, să fiu un roboțel teleghidat care și-a cedat caracterul din comoditate și slăbiciune, realizând puțin mai târziu că este una dintre cele mai mari greșeli ale vieții mele; însă am continuat să o fac, fiind conștientă de greșeală – lucru pe care îl regret acum.

În general, din cauza persoanelor “apropiate”, care reușesc să ne taie aripile, nu mai avem încredere în noi înșine. Ne este frică să ne apropiem de oameni, ne este frică să nu îi deranjăm, prin ceea ce facem sau spunem, ne temem să le spunem adevărul, căci știm că reacțiile le sunt violente, și nimeni nu vrea violență. Ne închidem în noi înșine și trăim cu teama de a interacționa cu ceilalți și de a spune ceea ce avem pe suflet ca măsură de precauție, pentru că ne este stimulat instinctul de supraviețuire.Ulterior, am realizat că mereu o să avem nevoie de un imbold ca să devenim puternici, ca să realizăm că fiecare din noi poate face multe, cu sau fără susținerea celor din jur. Este greu să te detașezi de nevoia de confirmare externă, dar este absolut critic să o faci, pentru că doar TU știi ce vrei cu adevărat!

Sfatul meu este să crezi în tine, să crezi în propriile tale forțe, să înveți să te pui pe primul loc, fără să te înjosești.Tu doar oferă-ți un răgaz în care să poți realiza că tu ești cineva, și tu ai dreptul la opinie, ai dreptul să vorbești și nimeni nu o să îți poată lua asta. Realizează că ești un personaj unic în viața oricui te întâlnește. Învață să te pui pe primul loc. Nimeni nu are dreptul să îți dicteze cum trebuie să fii, sau ce trebuie să faci. Ascultă-ți inima și nu îți fie frică să te eliberezi de grija lipsei de încredere în forțele proprii, căci doar așa poți evolua!

Marius Muti – Formatorul primilor campioni mondiali români la Taekwondo

"în Texte" "de POV21"

Marius Muti este fondatorul clubului de Taekwondo WT Ilyo Bistrița. Dragostea și pasiunea pentru această artă marțială l-au făcut să își dorească să ofere copiilor bistrițeni – și nu numai – oportunitatea de a practica acest sport. Cel mai important lucru este că el le oferă copiilor nu numai șansa de a practica Taekwondo, ci și șansa de a se descoperi pe ei înșiși, de a se stăpâni și de a avea mereu curajul să facă ceea ce își doresc.

Pornind cu pași mărunți, Marius Muti a reușit să aducă Taekwondo-ul în sufletele bistrițenilor pasionați, iar acum clubul Ilyo are numeroase premii câștigate datorită acestui om.

Î: Bună, Marius! Am dori să îți luăm un interviu mai detaliat despre ceea ce înseamnă Taekwondo. Când ai fondat clubul și cum ai pus bazele lui?

R: Clubul a fost fondat în anul 2009, până atunci funcționând ca o secție a clubului din Alba-Iulia, din care făceam eu parte.

Taekwondo era o artă marțială nouă în județul nostru, iar datorită faptului că mie îmi plăcea foarte mult, am decis că tinerii ar trebui să aibă acces la această artă marțială. Astfel, la insistențele unui prieten de-al meu, Florin Pop, am deschis prima sală de Taekwondo la Năsăud.

În 2007, când am revenit în Bistrița, am vrut să continui cu un sport și m-am interesat care sunt sălile de arte marțiale din Bistrița și ce anume se practică, iar din ce am aflat la momentul respectiv, era un club de Kickboxing. Am ales să merg la Kickboxing, deoarece era mai apropiat de ceea ce făcusem eu. Acolo l-am cunoscut pe domnul Florin Pop, care m-a sprijinit foarte mult și m-a ajutat să fac primele antrenamente, fiind foarte interesat de viitorul tinerilor, în special de al fiului său, Adrian Pop. El m-a ajutat să mă extind spre Bistrița și Beclean. Îi mulțumesc enorm de mult. Astfel, acest vis începea să prindă viață. Consider că fără impulsul dânsului, nimic nu ar fi fost la fel.

Î: Acum doar la Bistrița desfășurați această activitate?

R: Acum doar la Bistrița și Beclean, însă într-un timp aveam în nouă localități, cum ar fi Rodna, Sângeorz-Băi, Maieru, Telciu, Coșbuc, Salva.

Î: Elevii de acolo au renunțat sau încă practică Taekwondo?

R: Datorită faptului că transportul era dificil, iar copiii prea puțini, au înțeles că noi ne axăm pe performanță, așadar numărul lor a scăzut. Astfel, datorită intensității antrenamentelor, am decis că trebuie să ne axăm pe 2-3 centre mai mari, pentru mai multă performanță, lucru pe care l-am obținut în timp.

Î: Câți membri numără clubul Ilyo?

R: Activi avem cam 80 de membri, dar de-a lungul timpului au trecut foarte mulți, însă rămân cei mai buni, cei susținuți de familie din toate punctele de vedere.

Î: Care sunt performanțele cele mai mari pe care le-ați atins la nivelul clubului?

R: Am avut locul III la Campionatul Mondial de Cadeți din Coreea de Sud, locul I la Campionatul  European de Cadeți, locul II la Campionatul European de Juniori, multiple locuri la Campionate Balcanice și multiple locuri de campioni naționali, de care suntem foarte mândri.

Î: În Bistrița au fost organizate competiții de Taekwondo?

R: În total, la Bistrița s-au organizat 10 competiții de Taekwondo, în care clubul Ilyo a fost organizator alături de Federația Română, în calitate de promovator de Taekwondo.

Î: De când ai  început să practici Taekwondo și ce te-a determinat să alegi acest drum?

R: Am început de mult timp, din 1998. Tot timpul am fost atras de artele marțiale, însă cred că ceea ce m-a determinat cel mai mult au fost filmele de după revoluție, care au abordat subiectul  artelor marțiale.

Î: Unde ai început să practici acest sport?

R: Am început în Cluj-Napoca, la Clubul Sportiv ,,FORȚĂ”, apoi din 2001 am continuat în Alba-Iulia, unde am stat cinci ani, iar în 2007 am revenit în Bistrița, în octombrie 2008 având loc primul antrenament de Taekwondo la Năsăud.

Î: Care este relația dintre elev și antrenor în sală?

R: O pot asemăna cu relația dintre profesor și elev la școală, deoarece, la fel ca profesorii, și noi ne dorim să le deschidem un drum în viață. Ne dorim să-i învățăm pe copii faptul că nu există imposibil și că orice obstacol poate fi depășit prin muncă, tenacitate și perseverență. Cred că acesta este cel mai mare beneficiu al artelor asupra psihicului uman, însă la fel de importante sunt și cele fizice, un corp armonios și o sănătate bună. Apoi sunt beneficiile competiționale, deoarece avem campioni naționali, prima sportivă din lumea Taekwondo-lui românesc, care a luat locul I la Campionatul European și prima sportivă care a luat 3 ani consecutiv medalii la Campionate Mondiale. Numele ei este Liana Ionela Musteață, în vârstă de 16 ani, care și acum este la Centrul Olimpic din București, pregătindu-se pentru calificările la olimpiadă.

Î: Ce rol ai în cadrul Federației Române de Taekwondo?

R: Sunt directorul Colegiului Național al Centurilor Negre și membru al Consiliului Director, unde suntem 8 membri, care discutăm și încercăm să dezvoltăm federația la nivel național.

Î: Ce le oferiți și insuflați copiilor care practică Taekwondo la Ilyo?

R: Eu încerc să le arăt dragostea pentru sport și curajul de a se autodepăși mereu  atât în taekwondo, cât și în societate, și consider că acesta este cel mai important lucru.

Î: Care credeți că sunt beneficiile în practicarea Taekwondo-ului?

R: Avantajele practicării Taekwondo-ului se restrâng atât asupra fizicului, cât și asupra psihicului. Din punct de vedere fizic, copiii își fortifică corpul și dobândesc o sănătate bună, iar din punct de vedere psihic, învață să fie mai puternici și să se stăpânească atunci când devin impulsivi.

Î: Este Taekwondo accesibil pentru oricine?

R: Pentru Taekwondo, ca și disciplină olimpică sau ca și sport de performanță, consider că nu toată lumea are înclinații, dar ca sport de masă, ca  promovare este un sport deschis tuturor.

Î: Cum l-ai încadra? Sport, artă marțială sau ambele?

R: Ambele, deoarece în momentul în care sportivii fac pregătire pentru examenele de grad, antrenamentele se axează pe arta marțială, iar atunci când obiectivul este participarea la anumite competiții, ne punem baza în latura competițională, care a devenit olimpică.

Cum pot cei mai apropiați prieteni să ne devină dușmani?

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
cei mai apropiați prieteni

 


Când vine vorba despre prietenie, mă gândesc de cele mai multe ori la falsitate. Oare sunt singura care încă nu a descoperit ce înseamnă să ai un prieten adevărat? Cum pot cei mai apropiați prieteni să ne devină dușmani?

Mi-aș dori să cunosc într-un mod realist definiția prieteniei prin prisma propriilor experiențe.

Să simt măcar o dată faptul că prietenia poate fi așa cum este descrisă în cărțile pe care le-am citit, unde era prezentată exact așa cum mi-aș dori să fie pentru noi toți.

De ce mă gândesc destul de des la falsitate? Tocmai pentru că sunt foarte sigură că fiecare dintre noi a avut cel puțin o dată-n viață un prieten fals, pe care la un moment dat l-a simțit ca pe un dușman.

Cred în prieteniile adevărate, există și prietenii care au durat ani şi ani, trecând peste dificultăți și zile poate de multe ori întunecate.

În prezent nu mai găseşti o prietenie adevărată, ne preocupă alţi factori pe care aş putea să îi numesc perturbatori.

Pentru mine, prietenia nu se limitează la momentele în care ieșim, râdem, glumim și totul este perfect. Prietenia adevărată trece această graniţă şi depăşeşte obstacole indiferent de circumstanţe.

Prefer să nu am încredere în oricine, am fost dezamăgită de prieteni pe care acum îi numesc cunoștințe. Nu mă așteptam niciodată să fiu trădată de oamenii pentru care aș fi făcut orice.

Cred că cel mai urât moment într-o prietenie este atunci când drumurile se despart.

Fiecare își începe o nouă viață practic, sau dacă stau bine şi mă gândesc, fiecare se întoarce la drumul pe care l-a lăsat în urmă. Am trăit această experiență atunci când am ajuns la liceu. Atât eu, cât şi prietena mea am început să cunoaștem oameni noi, timp în care ne îndepărtam iar când ne întâlneam conversațiile noastre erau seci.

Efectiv nu știam ce să discutăm, toate din cauza că ea avea prieteni noi, cu care își petrecea aproape tot timpul. Un amalgam de sentimente s-a abătut asupra mea: gelozie, tristețe și furie.

Cea mai bună prietenă a mea dispăruse, o pierdusem.

Am fost foarte revoltată, până în momentul în care am început să realizez că încercările mele de a-i căuta scuze pentru momentele în care mă ignora erau o greşeală. Mă mințeam singură având încă o mică speranță că nu și-ar pune orgoliul înaintea prieteniei noastre.

Haideți să ne gândim, oare câți dintre „prietenii’’ noștri ar fi acolo când am avea nevoie? Dar când ne-am simți goi pe dinăuntru? Oare câți dintre ei s-ar bucura când am avea succes? Oare câți ne sunt cu adevărat prieteni și câți dușmani?

Haideți să schimbăm lucrul acesta. Haideți să lăsăm invidia și orgoliul.

Nu lăsați aceste lucruri să pună stăpânire pe voi. Pentru a putea primi, trebuie să oferim la rândul nostru. Suntem prea mândri ca să putem oferi prietenii sincere bazate pe iubire și respect, nu doar pe glume.

Tu îndepărtează-te de oamenii care te vor în viața lor doar pentru momente frumoase. Ai grijă cu cine te împrietenești și cui îi oferi pe tavă sufletul tău. Alege-ți prieteni lângă care poți să fii tu însuți!

În concluzie: „Nu rupe firul cu cei mai apropiați prieteni! Chiar dacă îl legi din nou, nodul rămâne.’’.


Îndrăzneşte să iubeşti! – doar așa îți poți descoperi liniștea

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Îndrăzneşte să iubeşti!

De când mă știu, am auzit în stânga şi în dreapta lucruri despre suferința provocată de iubirile din adolescență. Mereu mi s-a spus că o să sufăr dacă mă îndrăgostesc la frumoasa vârstă de 15 ani. Îndrăzneşte să iubeşti! – doar așa îți poți descoperi liniștea.

Corect, acest lucru mi s-a confirmat, am avut parte de suferință.

Am suferit însă am fost și extrem de fericită, ceea ce a fost mult mai important la momentul respectiv.

În adolescență este absolut normal să cauți dragostea sau de ce nu să laşi dragostea să te găsească. E vital să experimentezi lucruri și situații noi. De cele mai multe ori simți că plutești de fericire, considerând că totul este perfect și că nimic rău nu se poate întâmpla, până când acea persoană te dezamăgește.

Atunci simți că lumea îți este dată cu totul peste cap. Te simți pierdut. Te simți al nimănui și cauți lucrurile care te fac să îţi doreşti să mergi mai departe.

După ce timpul îți mai amorțește din durere, ajungi să realizezi că odată cu tot acest dezastru, ai mai câștigat o lecție de viață.

Din experiențele negative, ajungi să înveți cele mai impotante lucruri, atât despre tine cât și despre oamenii din jurul tău.

După eșecurile din adolescență, avem intenția să spunem ”Gata, nu o să mai iubesc niciodată, o să ajung să fiu iar rănită și nu are rost’’, dar aceste lucruri sunt spuse doar pentru a ne proteja sufletul pe moment.

Nimeni nu mi-a spus că suferința poate să fie bună uneori.

Nimic nu te pregătește mai bine pentru viață, decât o suferință într-un moment neașteptat. Așa devii tot mai puternic și te maturizezi într-un ritm alert.

Viața o să îți ofere multe palme, din cauza cărora o să cazi, ne panicăm de cele mai multe ori însă trebuie să ai mereu putere și demnitate să te ridici.

Toate prietenele mele au suferit cel puţin odată în perioada adolescenței.

Acum sunt conștiente că aveau nevoie de o asemenea experiență, pentru a realiza că viața nu are mereu nuanţe de roz.

Trebuie să fim realiști, în viață nu suferi doar din iubire, există fel și fel de suferințe pentru care trebuie să fim pregătiți, indiferent de situație.

Până la urmă, perioada adolescenței este importantă, pentru că atunci trăiești o serie de sentimente, mult mai intense decât la oricare altă vârstă, eșecurile nu fac altceva decât să te ridice. Așa că ascultă-ți inima, nimeni nu are dreptul să îți dicteze ce să faci înafară de ea.

Tu, îndrăznește să iubești acum! Îndrăgostește-te la 16, 30 sau 50 de ani, vârsta nu are dreptul să îți interzică lucrul acesta. Riscă și nu regreta niciodată că ai făcut-o!

Îndrăzneşte să iubeşti!

Autor: Simionca Teodora-Maria
Derulează înapoi