Author

Claudia Scuturici

Claudia Scuturici has 14 articles published.

Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, profil filologie- limbi străine. Sunt reporter de liceu în echipa școlii de 3 ani și am fost premiată la nivel național în cadrul unui concurs de poezie.

Festivalul de teatru româno-polonez a ajuns la a II-a ediție, la Bistrița

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

În perioada 21-25 mai 2018, a avut loc, la Bistrița,un schimb de experiență cu un grup de 10 elevi polonezi. Aceștia au vizitat orașul în cadrul unui proiect cofinanțat din bugetul local al Municipiului Bistrița, „Festivalul de teatru româno-polonez”, ediția a II-a.

Proiectul este unul de lungă durată, desfășurându-se între 24 aprilie și 15 noiembrie 2018 și reprezentând un parteneriat între Fundația Europeană pentru Educație și Cultură din Zielona Gora și Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița.

De-a lungul șederii lor la Bistrița, elevii polonezi au realizat, alături de 10 elevi bistrițeni și 3 lideri de grup, un spectacol cultural cu tema „Trecut vs Prezent”, folosind metode precum teatru forum și stop motion animation. Astfel, participanții și-au dezvoltat capacitatea de lucru în echipă și vorbirea limbii engleze și au învățat despre istoria și tradițiile celor două țări. Majoritatea activităților, inclusiv specacolul cultural din 24 mai, au avut loc la Colegil național „Andrei Mureșanu”.

Nicholas și Nathalia sunt doi dintre tinerii participanți la proiect, având vârstele de 17 și, respectiv, 16 ani. Ei s-au declarat foarte încântați de colaborarea româno-poloneză și de vizita lor în Bistrița: „Am fost în turnul Bisericii Evanghelice și am văzut orașul. Este frumos. Și oamenii sunt foarte primitori.”, au afirmat cei doi.

Proiectul va continua și prin alte activități, printre care se numără organizarea, la Târgul Mare al Bistriței, unei expoziții de fotografie și desene pe tema „Trecut vs prezent”.

Foto: Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița- Facebook

Top 5 locuri de vizitat în Bistrița- Năsăud

"în Texte" "de POV21"

Deși multe ori este omis de pe lista județelor cu cel mai mare potențial turistic, județul Bistrița- Năsăud este unul deosebit, având peisaje unice în țară, care rămân imprimate în inimile și mințile celor care le privesc.

Iată, în continuare, un top 5 al locurilorce merită vizitate în timpul unei vacanțe în Bistrița- Năsăud.

  1. Orașul Sângeorz- Băi

Orașul este situat în partea de nord-est a județului, la poalele Munților Rodnei, la aproximativ 40 de minute de reședința de județ, municipiul Bistrița. El surprinde prin izvoarele sale de apă minerală, care au un efect benefic asupra organismului uman, având eficacitate mare în tratarea unor boli precum bolile tubului digestiv, boli respiratorii sau afecțiuni ale aparatului locomotor.

Stațiunea beneficiază de baza de tratament care se găsește în incinta Hotelului Hebe. Apele minerale din zonă sunt foarte apreciate şi căutate de cei care au probleme de sănătate și nu numai. Staţiunea oferă servicii de calitate şi aşteaptă vizitatori pe tot parcursul anului.

  1. Mănăstiri și muzee

Celor care, în călătoriile lor, caută să fie aproape de Dumnezeu, județul Bistrița- Năsăud le oferă o adevărată oază de liniște prin mănăstirile pe care le găzduiește. Mănăstirea Cormaia, din apropiere de orașul Sângeorz- Băi, Mănăstirea Ilva Mare, din comuna cu același nume și Mănăstirea Sfânta Treime din comuna Bichigiu sunt doar câteva dintre lăcașurile de cult pe care le puteți vizita.

Pe de altă parte, dacă sunteți pasionat de istorie, în județ puteți găsi și muzee: Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu” (din localitatea Liviu Rebreanu), Muzeul Memorial „George Coșbuc” (din localitatea Coșbuc) și Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz- Băi fiind printre cele mai cunoscute.

  1. Poiana cu narcise

Aflată la 7 km de localitatea Valea Vinului, pe vârful Saca, Poiana cu narcise este una dintre cele mai spectaculoase locuri din întreaga țară. Începând cu luna aprilie, întreaga poiană se umple de un covor alb, de o rară frumusețe.

  1. Castelul Dracula

Castelul Dracula, din Pasul Tihuța, este locul ideal pentru orice om care a auzit legenda vampirului Dracula, din romanul lui Bram Stoker. La singurul hotel de tip castel din România se organizează binecunoscute baluri mascate, cum este cel de Halloween, când sute de oameni din întreaga lume se adună pentru a petrece în casa înfricoșătorului vampir.

  1. Lacul Colibița

Cunoscut și sub numele de „Marea de la munte”, lacul de la Colibița atrage anual mii de turiști. În orice perioadă vrei să vizitezi zona, mereu se întâmplă câte ceva.

Mai multe detalii aici: Colibița

 

Profesoara Laura Alina Crișan: dolce vita între catedră și cofetăriile ByLaura

"în Texte" "de POV21"

Laura Alina Crișan este o femeie simplă, soție și mamă a doi copii. În viața de zi cu zi ea reușește să își îmbine pasiunile, ceea ce o face să fie, cu adevărat, o femeie de succes. Pe lângă faptul că este profesoară de limba latină la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, deține și cofetăria „ByLaura”, recunoscută pentru rețetele originale și delicioase.

Î: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru prăjituri? Dar cea pentru limba latină?

R: Zilele trecute m-au întrebat copiii cum mă jucam când eram mică. Mi-am amintit că ne jucam de-a școala (eu eram doamna învățătoare) *râde*, din petale de flori cu apă făceam parfumuri, ne jucam de-a cofetăria/ bucătăria, făceam tot felul de aluaturi…Probabil de mică știam deja ce voi face în viață. Pasiunea pentru limba latină mi-am descoperit-o târziu, în liceu, sub îndrumarea doamnei profesoare Ardelean Ioana. M-au fascinat întotdeauna civilizațiile antice.

Î: Cum reușiți să le îmbinați? Au ele ceva în comun?

R: Nu au nimic în comun, poate doar faptul că mă pasionează.

Î: Cine v-a susținut cel mai mult în ceea ce privește pasiunea dumneavoastră pentru dulciuri?

R: Sprijinul a venit de la soțul meu, Răzvan. El este cel care m-a încurajat și susținut mereu, cel care a avut ideea de a porni această afacere.

Î: Aveți vreun model în acest domeniu?

R: Nu pot spune că am un model anume. Îmi place să urmăresc emisiuni de genul American Wedding Cakes, Cake Boss etc. Găsesc acolo multe idei și rețete noi.

Î: Care este povestea din spatele ByLaura?

R: Încă de mică îmi plăcea să-mi privesc mama și bunica atunci când găteau ceva. Cel mai tare mă fascina să o văd pe bunica frământând un aluat de cozonac/ pască sau făcând o prăjitură. Pe atunci nu erau rețete atât de sofisticate ca acum. În rețetarul gospodinelor găseai rețete clasice (ca și limba pe care o predau *râde*): negresă, japoneză, prăjitură cu mere, haioșe. Abia mai târziu, pe când eram în concediu de maternitate, am început să testez și eu diverse rețete. Am început de la unele simple. Treptat, am început să fac rețete tot mai complicate. Nu am cursuri de specialitate, pur și simplu mă pasionează ceea ce fac. După ce am „exersat” o vreme acasă, am decis să pornesc această afacere, bineînțeles, cu sprijinul familiei. Așa am ajuns azi să mă ocup de diverse evenimente (nunți, botezuri, majorate). Încerc tot timpul să fiu la curent cu cele mai noi tendințe, să fiu, ca să pot spune așa, „în pas cu moda”.

Î: Care e partea dumneavoastră preferată din prepararea unui tort/ a unei prăjituri?

R: Nu am o parte preferată în prepararea unui tort sau a unei prăjituri. Îmi place întregul proces: de la prepararea blatului sau a cremei până la decorarea tortului.

Î: Ce înseamnă dulciurile pentru dumneavoastră?

R: Relaxare.

Î: Vă gândiți să renunțați la una dintre meserii în favoarea celeilalte?

R: Încă nu m-am gândit serios la ideea de a renunța la una dintre meserii, poate din cauză că îmi plac ambele la fel de mult.

Î: Ce mesaj aveți pentru cititorii POV21?

R: Tot ce am făcut în viață am făcut din pasiune, așa că îi sfătuiesc și pe cititorii POV21 să nu renunțe la ceea ce-și doresc, să facă totul cu pasiune și cu convingere și să aibă încredere în forțele proprii.

„Dead Poets Society” (Cercul poeților dispăruți)

"în Texte" "de POV21"

Există filme care, încă din primul minut te captivează și iți intră pe sub piele, făcându-și ușor, ușor, loc în inima ta. Îți schimbă viața și percepțiile asupra ei, de cele mai multe ori în bine.

Dead Poets Society” („Cercul poeților dispăruți”) este un astfel de film.

Acțiunea are loc în anul 1959, când John Keating (Robin Williams), un simplu profesor de engleză, obține un post la o școală de elită pentru băieți, numită Welton Academy.

Vă veți întreba: „Cum poate un film despre un profesor să își pună amprenta asupra ta?” sau „Cu ce diferă acest film de un altul cu Robin Williams?”

Răspunsul este simplu: filmul este special prin mesajul pe care îl transmite. John Keating este un nonconformist care își încurajează elevii să „își facă viețile extraordinare”, sentiment asociat cu expresia din latină „carpe diem” (trăiește clipa).

Elevii lui sunt, inițial, surprinși de metodele diferite ale profesorului de limba engleză: statul pe propriile bănci pentru a învăța să privescă lucrurile din perspective diferite, ruperea paginilor care conțin introducerea cărții cu poezii și plimbarea prin curtea școlii, cu scopul individualizării fiecăruia.

El le demonstrează băieților deosebita importanță pe care arta o are în viața omului prin aforisme precum: „ Medicina, dreptul, afacerile, ingineria sunt preocupări nobile şi necesare pentru a menţine viaţa. Dar poezia, frumuseţea, iubirea sunt lucrurile pentru care trăim.”

Eu am văzut filmul pentru prima dată când eram mai mică și nu reușisem să-l înțeleg la adevărata lui valoare. Însă acum am decis să îl văd din nou. Profunzimea lui m-a lovit încă de la început și m-a pus serios pe gânduri.

Când suntem tineri nu ne gândim prea mult la viitor. Ne gândim doar la note, sperând că vor fi la un anumit nivel, la vacanță. Planurile de viitor pot include câteodată gândul la facultate, sau la un vis pe care îl aveam în copilărie. Dar nu realizăm care este adevăratul nostru scop pe pământ: să trăim. Să trăim fiecare clipă la intensitate maximă, nu doar să fim în viață, pentru că va veni o zi când va fi prea tărziu. Trebuie să ne cunoaștem, să ne descoperim universul interior și să fim fericiți. Lumea e a noastră. Noi suntem cei care ne punem bariere, dar voința ni le poate dărâma. După cum afirmă Robin Williams în această capodoperă a cinematografiei mondiale: ” Nu contează ce vă spun ceilalți, cuvintele și ideile pot schimba lumea.” Să nu ne lăsăm influențați de ce spun ceilalți, ci să gândim pentru noi, să devenim gânditori liberi; și astfel putem ajunge pe cele mai înalte culmi ale succesului.

Dead Poets Society

Interviu Mircea Bravo: magia din spatele clipurilor

"în Texte" "de POV21"

Î: Cum a fost copilăria ta în Beclean? Dar perioada liceului?

R: Faptul că sunt singur la părinți a fost foarte important, pentru că am primit atenție. Părinții mei erau plecați în Reșița și stăteam cu bunicii, care erau profesori de matematică și îmi dădeau lecții. Le făceam repede și primeam aprecierea aceea, un fel de like pe vremea respectivă. Și așa am intrat la școală, obișnuit să primesc atenție, crezând că trebuie să mă dau în spectacol și să primesc aprobarea celorlalți.Becleanul e un oraș destul de micuț, are 10.000 locuitori și simți foarte mult presiunea socială. Mama era doctor, copilul doamnei doctor nu poate umbla cu copilul lui…ceva satanist, nu-i voie. De la început ai niște limitări în momentul în care crești. Perioada liceului am încercat să o șterg. Cred că schimbarea s-a produs în momentul în care am plecat din Beclean la facultate, pentru că eram destul de liber. Până atunci, chiar și atunci când veneam cu maică-mea la Bistrița să îmi cumpăr adidași îi ceream ei aprobarea: „Ce zici, îs tari?” Dacă zicea că da, mi-i cumpăram, dacă nu, nu. Practic, viața mea la Beclean a fost sub astrul mamei mele, care m-a ghidat.

Î: Nu te-ai simțit pierdut când ai ajuns la facultate și nu mai era mama ta lângă tine să te îndrume?

R: Cel mai bun lucru e să dăm cu capul cât mai repede. Teoria mea e că, orice greșeală faci până la 30 de ani, poți să o repari. Poți să faci o alegere greșită, să-ți dai seama, și pe urmă să faci o introspecție. Într-adevăr, am avut un șoc, nu știam cum se plătesc facturile, nu aveam de mâncare. Pe parcurs înveți, dar e nevoie de dușul de apă rece și când ieși de acolo ești fresh. Așa se întâmplă cu orice lucru în viață.

Î: Care a fost momentul de cotitură din viața ta, momentul în care ai decis să ieși din zona de comfort pentru a face altceva?

R: Undeva în jurul datei de 21 decembrie 2012, atunci când a fost „sfârșitul lumii”, am avut o stare foarte interesantă, am avut o revelație în adevaratul sens al cuvântului. Stăteam zile întregi și plângeam de bucurie, zici că eram pe droguri permanente, a fost fantastic. După, am citit că, de fapt,Sistemul nostru Solar a fost orientatcătre centrul galaxiei, acolo unde a existat multă energie și inteligență. Am avut o stare de bine cam două săptămâni, după am pierdut-o, dar mi-am dat seama spre ce vreau să mă îndrept: spre libertatea absolută.

Î: Ai avut rețineri în a posta un videoclip pe internet, pe motiv că nu o să fie primit bine de public?

R: La început da, dar entuziasmul și euforia mea erau imense. Atât de mulțumit eram de acțiunile mele, încât rezultatul nu mai conta. Cred că asta este cel mai important: să fii fericit cu acțiunile tale, nu cu rezultatele. Eu sunt fericit cu ce am făcut, dacă are efect negativ sau pozitiv nu mă interesează, eu am pus energie bună. Una din calitățile cele mai importante e să livrezi, să duci lucrul până la capăt, bun sau rău. Sunt foarte mulți care nu încep lucruri în viață pentru că așteaptă momentul perfect, ceea ce este foarte greșit. Du-te, livrează, și pe parcurs te adaptezi. Postează video-ul, primește feedback-ul, iar pe baza lui, ține cont în urmatoarea chestie pe care o faci

Î: Crezi că videoclipurile te-au ajutat să îți șlefuiești orgoliul?

R: Da, acum nu mai simt nevoia să postez pe Facebook. Săptămânal îmi hrănesc chestia respectivă. În ceea ce privește orgoliul, deși mă știe tot mai multă lume, săptămânal îmi propun să mă duc în locuri în care sunt umilit. După aceea, sunt cool. De exemplu, când mă duc în club și vin două fete și își fac poză cu mine, după aceea îmi este rușine să mă mai duc la o fată dacă sunt refuzat, că de fapt sunt prea șmecher. Dar dacă mă duc în alt club unde știu că intrarea e interzisă și îi spun să mă lase înăuntru că sunt Mircea Bravo, iar el nu vrea, și în jurul nostru e multă lume, văd ca sunt umilit și după, altfel mă duc în club. Sunt relaxat, I am a piece of shit, mă pot da la oricine.

Î: Cum arată procesul prin care ție și echipei tale vă vin ideile pentru videoclipuri?

R: Avem o ședință de creație și două feluri de video care sunt plătite acolo.Fie ai o pornire, omul îți spune ce și cum ai voie să faci, sau nu ai nicio pornire și te focalizezi pe ce este curios omul.În primul rând te joci cu atenția omului: dacă eu fac un video despre problemele preșendintelui, nimeni nu le simte. Dacă fac un video despre locurile de parcare, toată lumea le simte. Încercăm să fim cât mai autentici, tot timpul există un conflict, iar eu întotdeauna sunt cel care pierde.

Î: Ce faci când nu ai inspirație?

R: În momentele în care nu ai inspirație dezvolți cea mai multă inspirație. Noi facem săptămânal ședința de creație, ne punem la masăși încercăm să ne jucăm, să găsim metode analitice ca să reușim. Ne gândim care sunt chestiile unde e atenția noastră, pornim de la ele și găsim niște motive mai tehnice ca să facem scenariile, care nu sunt neaparat meritul meu, ci suntem o întreagă echipă.

Î: Tematica videoclipurilor s-a schimbat de-a lungul timpului, de ce?

R: La început le-am făcut foarte îndrăznețe, pentru că eu tot timpul aveam decizia: mă mai întorc la avocatură sau nu? Și în momentul în care tu faci niște video-uri foarte agresive, nu mai poți să te întorci la drept. Asta îți dă o putere foarte mare, pentru că doar înainte mai poți merge. Dacă în primul video pe care îl făceam povesteam la o cameră, m-ar fi întrebat „ce tot te prostești la cameră?”. Dacă făceam un video cu prietena, pe care o apucam de sâni: „ce faci, iar exagerezi?”. Dacă mă îmbrăcam în femeie, eram agresiv, dacă mă îmbrăcam în scutec, și mai agresiv, dacă apăream din prima în scutec, era gata, ca și cum te-ai băga într-un duș cu apă rece și ești liber. În ceea ce privește farsele în care aveam camera ascunsă, eram limitat la o chestie foarte măruntă, pur și simplu mi-am lărgit gama de lucruri pe care le pot face. Pot în continuare să fac farse într-un context, dar pot să și prezint un produs. Eu sunt la fel de autentic, pun în continuare valoare lucrurilor, dar ajung la mult mai multă lume.

Î: Tu reprezinți o afacere?

R: Da, noi suntem o firmă, care se numește Bravo Production.Ne ocupăm cu clipurile virale, noi am avut anul trecut 2 milioane de vizualizări, noi încheiem un contract, facem un scenariu, îl timitem, dacă ni se dă OK-ul trecem la producție, dupăîl postez pe pagina mea.E un exemplu de venit din ceea ce facem noi. Pe lângă asta, mai avem o grămadă, suntem o agenție de publicitate.

Î: Ai preluat ceva de la cursurile pe care le-ai urmat la drept, transpunându-leîn munca ta?

R:Am făcut un video „Cum am luat bătaie”.Făceam pe parcagiul și ceream bani oamenilor. La un moment dat, au venit vreo 3 și m-au bătut. După, am oprit camera și a venit poliția, ăia ne-au bătut și au chemat și poliția. Au venit și ne-au întrebat „ce faceți aici?”. „Farse”.„Cum adică? De ce?”„Pentru că asta facem noi.”„Cu asta vă ocupați voi?” „Da”. „Ar trebui săvă schimbați job-ul”. „Dacă eu v-aș spune să vă faceți pompieri, ar fi sfidare, pentru că voi sunteți polițiști. Are el vreo infracțiune pentru care să mă acuze pe mine? Pentru că eu am o infracțiune pentru care să-l acuz pe el, vătamare corporală”. „Păi ar fi infracțiunea de cerșetorie”. Eu știam că cerșetoria este o infracțiune de obicei dacă e repetată de minim 3 ori și am spus: „din păcate, infracțiunea de cerșetorie se sancționează, de obicei, doar după a 3-a executare.Poate rămâne doar în stare de tentativă, dar tentativa nu se pedepește.Din câte știu eu, nu sunt sub incidența unui text legal”. M-a ajutat foarte mult când făceam farse la limita legii, să știu dacă sunt acoperit sau nu.

Î: Ce nu știe lumea despre tine?

R: Nu sunt fan duș, nu cred în dușul zilnic.

Î: Cum arată o zi din viața ta?

R: Mă trezesc dimineața și încerc săîmi fac niște ritualuri.Eu sunt fan ritualuri, sunt foarte matematic. Îmi scriu recunoștințele, mă trezesc și scriu 10 motive pentru care sunt recunoscător. În timpul acela beau 3 pahare de apăși, după aceea, surprinzător,fac un duș cu apă rece. Dacă sunteți vreodată plictisiți, deprimați, un duș cu apă rece va ajuta. La birou ne facem treaba, contracte, mesaje, vorbim cu cei din București, creăm scenarii. După-masa merg un pic la fugă, iar seara dorm singur ca un depresiv.

Î: Care este planul tău pentru următorii doi ani?

R: Este foarte important să ai un plan și să ai o direcție. Dacă nu ai o viziune o să te pierzi. Vreau să redefinesc noțiunea de reclamă pentru români. Românii, când aud de reclamă, au o reacție negativă. Ceva nu e în regulă dacă tu spui reclamăși lumea se strâmbă. Eu văd reclama ca ceva fain. Reclama a fost până acum pe TV și acum lumea o ia și o pune pe online, ceea ce e total greșit.Noi acum descoperim care e formatul potrivit de reclamă pentru online. Spre asta vreau să mă duc. Săînvăț să aduc un plus de valoare în online.

Alexandru Grecu- Elevul bistrițean ce cucerește Europa cu acorduri de chitară

"în Texte" "de POV21"

Alexandru Grecu este un tânăr elev la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, care are o pasiune deosebită: chitara. De-a lungul celor 10 ani de când a început să cânte la acest instrument, Alexandru a cucerit numeroase premii, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, îndrăgostindu-se astfel tot mai mult de muzică.

Î: Salut, Alex! Spune-mi care e povestea ta, cum ți-ai descoperit pasiunea pentru chitară?

R: Eram mic, în clasa întâi, și stăteam mult în casă, în fața calculatorului, nu socializam, iar părinților mei nu le convenea ca la acea vârstă să fiu așa închis. S-au gândit să îmi găsească niște activități. Prima dată am mers la karate, m-a dus tata să văd cum este și nu mi-a plăcut. Apoi am mers la fotbal, unde am făcut doar o oră. Am mers, apoi, la dansuri moderne, am făcut trei ani. Tata este instructor auto și l-a avut pe profesorul meu de chitară ca elev. S-au cunoscut mai bine și tatălui meu i-a venit ideea să mă ducă și pe mine, să vadă dacă am talent. S-a descoperit că da și am continuat cu orele de chitară în paralel cu dansul. Treptat, am renunțat la dans, pentru că nu mă puteam concentra pe chitară. Primii trei ani am făcut ore în particular, iar din clasa a patra, profesorul s-a gândit să mă mut la Liceul de Muzică. Părinții mei au avut îndoieli, dar profesorul i-a convins spunându-le că am mult talent și că, având în vedere rezultatele pe care le am, pot să mă duc la Liceul de Muzică.

Î: Ai atins un nivel de performanță deosebit. Ce sacrificii ești nevoit să faci?

R: Îmi sacrific timpul liber. Parcă sufăr când îmi văd colegii că ies și merg la suc și eu nu pot, pentru că trebuie să studiez și să mă pregătesc de un concurs, dar încerc cumva să și ies cu colegii, să și studiez, dar e mai greu, mai ales în perioada aceasta. Primăvara- vara sunt foarte multe concursuri la care vreau să particip și fiind și vreme frumoasă, e păcat să stau în casă.

Î: Care sunt realizările de care ești cel mai mândru?

R: Am multe premii, dar dintre ele: locul I în Austria, acum 3-4 ani, locul II în Italia, la o categorie de vârstă mai mare decât cea potrivită mie și locul I la aceeași ediție, în Italia, la categoria potrivită mie. Anul acesta nu am avut așa de multe rezultate pe plan internațional, fiind nivelul competițional foarte ridcat și e greu. Te pregătești foarte mult pentru ceva, iar atunci când cânți, toate emoțiile vin, fiindcă știi că ai pus suflet și timp în materialul pe care îl cânți. Se întâmplă ca o mică greșeală să te dezamăgească și să stai concentrat pe acea greșeală, să nu mai fii atent la ce urmează să cânți.

Î: Ce înseamnă muzica pentru tine?

R: Muzica, pentru mine, înseamnă relaxare și o pasiune, o plăcere, un mod de a mă exprima. Dacă nu era chitara, eu nu eram acum aici.

Î: Care sunt melodiile tale preferate?

R: Melodiile mele preferate sunt cele romantice și clasice. Romantice deoarece fiecare chitarist și muzician cântă diferit și își pune amprenta în acea piesă. În romantism te exprimi liber. În clasicism e muzica mai dreaptă, dar muzicală și pe mine așa mă atrage.

Î: Cum crezi că te-a schimbat faptul că ai început să cânți la un instrument?

R: Nu știu cum m-a schimbat, dar sper că în bine (râde).

Î: Crezi că e important să îți urmezi pasiunile?

R: Da, fiindcă e ceea ce îți place să faci și ceea ce ai vrea. E bine ca în viitor să faci ceva ce îți place.

Î: Unde te vezi peste 10 ani?

R: Peste 10 ani mă văd concertând pe marile scene și participând la concursuri dificile, cele mai mari și mai importante.

Î: Cine te-a susținut cel mai mult pe acest drum?

Î: Am avut sprijin de la tatăl meu, de la profesorul meu, de la diferite fundații (Bursa Start, Fundația pentru Comunitate), dar și de la domnul Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Fără ei nu aș fi mers la concursuri în străinătate, ci aș fi rămas în țară, fiind doar un talent național.

Î: Cum reușești să îmbini studiul și muzica?

R: Mă axez pe chitară și pe învățat, dar dacă văd că învățatul îmi ocupă mai mult timp, fac sacrificiul de a nu învăța și de a studia chitara. Le spun profesorilor că nu am avut timp și fie că mă înțeleg, fie că nu, e treaba lor.

Î: Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

R: Ambițios, motivat și pasionat.

Î: Ce mesaj ai pentru cititorii POV21?

R: Să își găsească un hobby, ceva ce le place și să îl facă cu pasiune, să nu se lase de el. Oricât de mult timp ar necesita, sau cât de costisitor ar fi, merită sacrificiul.

Regăsire

"în Texte" "de POV21"

    Se aud voci. Încerc să fug, să mă ascund de ele. Multe voci, fiecare din ele îmi spune ceva diferit, contrar celei de dinainte. „Fugi, stai”. „Du-te, vino”. În interiorul meu o legiune de demoni se ceartă. Toate mădularele îmi tremură, dar inima e, de departe, cea mai speriată. Nimeni nu-i cunoaște tainele, nu știe șoaptele pe care le aude în fiecare clipă din zi și din noapte. Nu mai pot să stau, nu vreau să mă mai las devorat de aceste spirite ce își duc bătăliile în mine. Îmi iau geaca, umbrela, și plec. Umbrela de culoarea portocalei este singura care îndrăznește să spargă monotonia. Aerul rece, de iarnă, pare să îmi vindece sufletul. Se aud voci. Privesc în jur, ascult tăcerea naturii. Nu mă mai tem. Am ajuns la pace cu mine și demonii mei.

     

     

    Foto: Deak Adorjan

    Ovidiu Oltean – cum a renunțat la IT în favoarea unei pasiuni

    "în Texte" "de POV21"

    Ovidiu Oltean a riscat și a reușit. A demonstrat că merită să faci ceea ce îți place în viață. A excelat în domeniul public speaking-ului, ajungând să organizeze traininguri pentru persoanele doritoare să deprindă, la rândul lor, această artă. I-a ajutat pe ceilalți să se autocunoască, să se dezvolte pe plan personal. Vă întrebați  cum? Ei bine, răspunsurile acordate de el cu siguranță vă  oferă o soluție.

     

    Î: Salut, Ovidiu! Ce te-a determinat să te îndrepți spre public speaking?

    R: O mare frustrare în viață, și anume faptul că nu-mi plăcea activitatea pe care eu o desfășuram zi de zi. Am terminat o facultate de profil IT. Politehnica din Cluj nu mi-a plăcut deloc, așa că m-am întrebat ce aș putea face să-mi placă și să pot câștiga niște bani. M-am orientat spre vânzări, am avut câteva experiențe în America cu Work and Travel, dar după vreo trei ani de încercări mai puțin reușite, am prins un gust amar legat de vânzări, mi-am dat seama că nu îmi place deloc. Motivul pentru care m-am orientat spre public speaking și spre oratorie este faptul că la un moment dat, prin 2012, un client din vânzări m-a invitat la o ședință a unui club de public speaking, și anume Toastmasters. Am mers, am descoperit ce înseamnă să ieși în față, să ții o prezentare, eu habar nu aveam, dar mi-a plăcut foarte mult și am început să mă duc săptămânal acolo. Momentul în care am luat decizia fermă – să mă las de vânzări și să mă apuc de asta – a fost după ce am câștigat primul meu concurs național de oratorie, la Timișoara, în 2013, care a fost un semn: ok, nu numai că îți place, dar te și pricepi. Pentru că am văzut că erau oameni în jurul meu care trăiesc din asta, am zis că și eu pot. Așa că mi-am dat demisia din vânzări, și din 2013 doar cu asta mă ocup. Iubesc această activitate.

    Î: Care a fost momentul de cotitură din viața ta?

    R: Un moment de cotitură a fost acela în care am luat decizia să renunț la vânzări și să mă îndrept spre public speaking. Să risc. Al doilea, când după șase luni, am ajuns într-o situație în care nu prea aveam venituri, nu știam ce să fac. Ceea ce m-a scos din situația respectivă a fost un film pe care l-am văzut și care a generat o schimbare de mentalitate. Până atunci, eram foarte focusat strict pe a face bani, însă după ce am văzut filmul (se numește The Shift, îl recomand oricui) în care era  vorba despre fapte bune, fapte care susțineau oamenii, am realizat că banii vor veni ca un rezultat. De atunci lucrurile au început să evolueze foarte, foarte fain, până unde sunt astăzi.

    Î: Ai avut vreun participant la cursuri care să te fi suprins în mod deosebit?

    R: Atelierul de Life Speaking de trei zile, pe care îl țin are un lucru aparte: la fiecare ediție, sunt aceleași tipare de participanți. Avem tot timpul participantul glumeț, participantul care vine cu experiență și vrea să se îmbunătățească, și este tot timpul o persoană care evoluează extrem de mult. Este o schimbare deosebit de mare de vineri, când vine și îi este jenă să se prezinte, până când ține discursul final, duminică. Prin muncă poți să ajungi foarte bun la asta, printre primii. Vorbitul în public este o abilitate.

    Î: Cum ți-a influențat public speaking-ul viața?

    R: Mi-a schimbat-o complet. Asta fac de dimineața până seara, când mă trezesc mă gândesc ori la viitoare prezentări, ori la proiecte pe care vreau să le desfășor. Toată activitatea mea gravitează în jurul vorbitului în public, fie că e vorba de cursuri online pe care le țin, fie că e vorba de conferințe pe care le moderez, cursuri, traininguri pe care le organizez. Viața gravitează în jurul acestei activități.

    Î: Cum arată o zi din viața ta?

    R: Dacă ar fi un șablon, cred că m-aș bucura și eu *râde*. Nu sunt două zile care să fie la fel, spre deosebire de momentul în care lucram și aveam un program foarte clar. Acum e foarte diferit. Sunt zile în care mă trezesc la 7 dimineața pentru că am o ședință sau un coaching, sau o întâlnire de afaceri. Sunt zile în care dorm până la 11, pentru că vreau să mă odihnesc. Mie îmi place foarte mult libertatea pe care o am, faptul că pot să îmi fac programul cum vreau eu.

    Î: Ce alte pasiuni ai?

    R: Recent, a început să îmi placă foarte mult squash-ul, e un sport care te ajută să ai o energie debordantă. Îmi place foarte mult karaoke, actoria și  să citesc beletristică. Citesc și cărți de dezvoltare personală, merge mai greu cu ele, nu mă prind așa de mult, dar beletristica e o pasiune, în special romanele polițiste: Agatha Christie oricând.

    Î: Ai avut vreun moment stânjenitor în fața publicului?

    R: Da. Țin minte că în 2013 am fost la o conferință în Sibiu. Trebuia să țin o prezentare în fața a 40 de persoane, eu mi-am pregătit-o foarte bine, am ținut-o în fața unor colegi, cărora le-a plăcut la nebunie, au râs, s-au distrat. Mă duc în fața publicului, încep prezentarea și zic prima glumiță, nimic. O zic pe-a doua, nimic. Oamenii erau atât de serioși, de parcă vorbeam despre încălzirea globală și prezentam ceva studii. Mie nu-mi venea să cred: repetasem prezentarea de atâtea ori, oamenii mereu au răspuns pozitiv, dar acum erau total pe lângă. Am simțit o dezamăgire enormă, nu înțelegeam de ce. Ulterior am înțeles care a fost problema: eram atât de prins în filmul meu, încât nu eram conectat cu sala. A fost foarte dificil să înghit asta. A fost crunt. Mai ales că veneam după câștigarea unui concurs național și mă credeam bun. A fost un pumn mare în stomac, am învățat câteva lecții importante de acolo.

    Î: Cum ți-a venit ideea de a organiza aceste traininguri?

    R: Am început să am rezultate la concursuri, să văd că mă pricep foarte bine la asta și m-am întrebat: ce fac eu atât de bine de reușesc să am rezultate? Primul training a venit firesc, am vrut să îi învăț pe cei din Toastmasters cum să câștige un concurs. După aceea au început să vină și oameni din afara clubului să învețe. Acum obiectivul s-a schimbat. Ținem aceste cursuri pentru că întâlnim des oameni care nu au încredere în ei, care sunt foarte buni pe domeniile lor, dar în momentul în care e nevoie să își exprime punctul de vedere, să-și prezinte un mesaj, nu reușesc să își gestioneze emoțiile, să-și pună ideile într-o structură ușor de urmărit. Multe din aceste mesaje nu ajung la oameni din cauza emoțiilor, a tracului. Am început să le țin pentru că am văzut că pot să îi ajut pe oameni. Și ei au nevoie de acest lucru.

    Î: Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

    R: Competitiv, amuzant și dezinhibat.

    Î: Care e motto-ul după care te ghidezi în viață?

    R: Fă ce-ți place, restul deleagă.

    Î: Ce mesaj ai pentru tânăra generație?

    R: Cred că cel mai important lucru e să experimenteze și să testeze de timpuriu cât mai multe domenii de activitate. Ar fi extraordinar dacă liceenii ar profita de acei patru ani, nu doar să învețe, pentru că nu au responsabilități sau obligații, să testeze lucruri. Să meargă să vadă ce face un jurist, un avocat, un medic. Să stea în preajma persoanelor care practică anumite meserii. Una este să ți se spună vai, o să fii medic, o să salvezi vieți. Dar pe lângă asta, tu mai ai multe altele de făcut. Du-te să stai lângă un medic, să vezi ce face. Dacă poți să faci intership-uri, dacă poți să faci practică în acei patru ani, ar fi extraordinar, deoarece, după liceu ai putea să îți alegi o facultate pe un domeniu care știi că-ți place. Testează, experimentează, nu lăsa să treacă timpul și să te trezești la 30-40 de ani.

    Claudia Scuturici

    Denisa Lorena Epure

    Culorile impresionismului clujean – maestrul Claudiu Presecan

    "în Texte" "de POV21"

    Claudiu Presecan- un om deschis ce ascunde un talent nemaivăzut. Iubitor al artei, al abstractului și fiind călăuzit de culoare, după cum afirmă chiar el, Claudiu este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați pictori români. Fiind expuse în întreaga țară, lucrările sale nu încetează să uimească prin puternicul mesaj transmis pe pânză.

    Claudiu a acceptat să ne primească în atelierul său din Cluj- Napoca și să ne împărtășească o mică parte din secretele sale.

    Î: Ce înseamnă pictura pentru tine?

    R: E totul. E viața mea, cu asta m-am ocupat până acum. Mi-a plăcut, îmi place, o iubesc. Este o pasiune, o meserie și o sursă care îmi asigură existența, dacă îi pot spune așa.

    Î: În afara picturii, ce pasiuni mai ai?

    R: Natura, în toată complexitatea ei, și toate sporturile adiacente, pe care multe le-am practicat și mi-au plăcut. Acum pescuiesc la muscă, mai de mult am făcut speologie, ski. Urcând destul de des pe munte, am vrut să merg și iarna și am început să fac ski de tură. Pe vremea respectivă era foarte greu, pentru că nu aveai echipament, dar eu aveam pasiunea asta. Am început să fac ski alpin.Oricum, dacă aș putea să stau să mă uit la un peisaj în vârful unui munte, cred că nu aș face nimic altceva toată ziua. Într-un cuvânt, pasiunea mea e natura.

    Î: Ai încercat și alte arte?

    R: Am făcut ceramică, la bază eu am terminat liceul pe secția de ceramică. Am făcut sculptură, am cusut, am făcut haine, echipament montan. Am meșterit multe.

    Î: Faptul că tatăl tău era arhitect a fost un factor decisiv în alegerea acestei vocații?

    R: Relativ. Oricum el a murit de foarte tânăr, eu aveam opt ani când a murit el. A fost un arhitect mare și foarte cunoscut în România. Am vrut să continui cumva tradiția, pentru că mi-a plăcut să construiesc, mi-a plăcut desenul în pirmul rând. Am ajuns la Liceul de Arte întâmplător, sau cu voia Domnului, să zic așa, dar da, la început voiam să fac arhitectura. Mai apoi a început să-mi placă multi pictura și am cotit în direcția picturii. Dar e frumoasă arhitectura. Chiar mă gândeam la un moment dat, la ani de zile după ce am terminat Facultatea de Arte Plastice, să fac și arhitectura, ca un hobby, dar până la urmă am lăsat-o baltă.

    Î: Ce înseamnă viața de artist?

    R: Trebuie disciplină ca să faci artă. Este multă muncă în viața de artist, aceasta pe care lumea o vede mai boemă și mai romanțată în filme sau în cărți. Talentul îl ai sau nu, dar este multă muncă. Depinde, apoi, cum te descurci pe partea de management, marketing. Fiecare cum poate. Au început și la noi să mai apară galerii și dealeri de artă. Înainte de ‘89, în principal era arta pe baza de comenzi, aveai servici. Și acum poate fi la fel, dar pentru mine, cel puțin, e important să fiu disciplinat prin ceea ce fac. Sunt mereu atâtea ispite, de exemplu astăzi nu ai chef să lucrezi. Dacă nu ai o disciplină, să mergi în atelier, să te joci cu minunatele culorile… . E important să lucrezi.

    Î: Există o rutină zilnică pe care tu, ca pictor, o poți aplica pentru a avea productivitate?

    R: Fiecare cum se obișnuiește. Eu m-am obișnuit să lucrez dimineața, orele de studiu la facultate fiind dimineața. Sunt alții care lucrează noaptea, alții după-masa. Unii se trezesc foarte devreme: am un prieten care se trezea la 5 dimineața, la 5:30 era în atelier, picta până la 9 și apoi ieșea. Depinde, fiecare cum își face programul, cum se obișnuiește.

    Î: Ai spus că faci și picturi la comandă. Cum poate cineva să descrie ceea ce ar dori să îi pictezi?

    R: Fac, dar rar, și doar dacă se pretează pe stilul meu. Nu prea fac pentru că gusturile mele ar putea să nu fie compatibile cu ale cumpăratorului. În acest caz, eu rămân cu o lucrare pe care nu o pot vinde. Dar dacă un om cere o lucrare pe o anumită dimensiune, sau dorește să-și decoreze casa, atunci îi fac cu plăcere. De obicei, oamenii au văzut la mine anumite lucrări și m-au întrebat dacă le pot face ceva asemănător.

    Î: Ai avut vreo pictură mai controversată sau care să aibă o poveste mai neobișnuită?

    R: Nu știu dacă pot să zic asta. Am multe lucrări. Îmi aduc acum aminte de un vecin care era chiar țăran. Eu aveam o expoziție în Cluj și mi-am scos lucrările afară la poartă, să le duc cu mașina și el venea atunci la mine să îmi cosească iarba. S-a uitat la ele și m-a întrebat foarte sfătos dacă știu să fac o oaie. Am zis că da. Un bou? Da. Și a zis că „nu știu ce ai făcut tu aici, dar îmi plac foarte mult culorile”. *râde* M-a uns pe suflet.

    Î: Crezi că ai o lucrare reprezentativă?

    R: Pentru mine nu. Reprezentativă îmi e culoarea și stilul care, de-a lungul anilor, se repetă puțin, dar multe lucrări îmi plac. Nu pot să zic eu personal că îmi place una mai mult decât celelalte. Toate sunt ale mele și mă reprezintă.

    Î: Consideri că ai fi putut face altceva în afară de pictură?

    R: Nu. Chiar îmi place meseria mea și mă cred foarte norocos că pot să o fac , îmi oferă o satisfacție foarte mare. Nu aș face nimic altceva acum, poate aș face ceva pe lângă, dar la bază tot pictura. În liceu mi-am dat seama că pentru asta sunt făcut. De mic mi-a plăcut să colorez.

    Î: Ați avut o perioadă mai lungă în care să nu fi creat nimic?

    R: Nu, niciodată. Important e să trăiești bine, tu cu tine însuți, că pictezi, că nu pictezi.

    Î: Ce ai recomanda unui tânăr artist?

    R: Să-și urmeze pasiunea și să lucreze cât mai mult.

    Pe Claudiu îl puteți găsi aici:

    https://claudiupresecan.com/

    Claudia Scuturici

    Denisa Epure

    Foto: Maria Filipoiu

    "în Texte" "de POV21"
    foto Maria Filipoiu

    Se pregătește, simțind că momentul crucial se apropie. Stă pe vârfuri, ciulește urechile. Dacă dă greș acum, totul se termină, e prima și ultima șansă. Inima îi bate mai să-i sară din piept. Întreg corpul îi vibrează din cauza neliniștii. Își deschide larg ochii aruncând o privire plină de intensitate micuței făpturi ce se apropia. În mai puțin de două secunde, s-a terminat. Privirea de azur a câștigat. Acum nu mai reflectă teamă, ci universul întreg: toate stelele, planetele și distanţa dintre ele. Toate mările, oceanele și viaţa dintre ele. Reflectă trecutul şi viitorul…ochii… .

     

    Claudia Scuturici

    Foto: Roxana Herinean

    "în Texte" "de POV21"
    foto Roxana Herinean

    Privește absentă cerul înnorat. Timp de câteva secunde uită cine e, unde e, sau ce caută acolo. Se lasă ușor pradă senimentelor. Îngeri, demoni, toți trăiesc în trupul ei firav. Cioburile inimii ei o otrăvesc, iar leacul nu este cunoscut. Își închide ochii, e învăluită de o dulce euforie, însă imediat o lovește realitatea și lacrimile amenință să curgă din nou. Nu, nu se poate. E puternică. Nu renunță niciodată. Ea vede lucruri, nu vorbește despre ele… înțelege. Nu se teme să viseze. Nu poate renunța. Nu e ultimul moment de suferință, însă ceva se schimbase. Nu se mai simte învinsă de durere. Este o războinică. Deschizând ochii, este orbită de o rază a soarelui, ce pare că vrea să-i șteargă lacrima. Zâmbește. Are încredere. Va fi bine.

     

    Claudia Scuturici

    Lămâița glazurată

    "în Texte" "de POV21"
    Lămâița glazurată

    Ai poftă de ceva dulce, dar te-ai săturat de ceea ce găsești în magazine? Îți recomand o prăjitură simplă și gustoasă, pe care o poți face chiar tu, în mai puțin de o oră!
    Ingrediente:
    140 g făină
    150 g zahăr
    o jumătate de linguriţă de sare
    1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
    2 ouă
    2 linguri iaurt simplu
    3 linguri ulei
    coaja de la 2 lamâi
    3 linguri zeama de lamâie
    Ingrediente pentru glazură:
    150 g zahăr pudră
    Coaja unei lamâi
    2-4 linguri zeamă de lamâie
    Mod de preparare:
    1. Pre încălzește cuptorul și tapetează o tavă cu foaia de copt.Pune toate ingredientele pentru blat într-un castron și amesteca-le cu o lingură sau folosește mixerul.
    2. Toarnă compoziția în tavă și introdu-o la cuptor pentru 25-30 de minute, sau până devine rumenă și trece testul scobitorii.
    3. În timp ce prajitura este la cuptor, pregatește glazura, adăugând zeama de lamâie peste zaharul pudră puțin câte puțin, în timp ce amesteci continuu. Când glazura are o consistență puțin mai lichidă decât mierea și este complet omogenizată, este gata.
    4. Scoate prajitura, las-o să se răcească și glazureaz-o. Pune prajitura la rece pentru 20-30 de minute, apoi servește-o.
    Poftă bună!

    Claudia Scuturici

    Colacul de nuntă- tradiție din Transilvania

    "în Texte" "de POV21"
    Colacul de nuntă- tradiție din Transilvania

    Forma pâinii de sărbatoare este colacul, o pâine albă ce se coace la sărbatori din făina de grâu de calitate superioară. Pâinea coaptă pentru sărbatori se deosebeşte de cea de zi cu zi, după conţinutul aluatului, după forma ce i se dă şi după felul în care este împodobită. Colacii se fac de diferite forme şi mărimi, în funcţie de rolul îndeplinit. Se împletesc în două, trei, patru, şase, opt, chiar şi în şaisprezece sau mai multe viţe.  În tradiția din Transilvania, colacul este simbolul sacralității și al purității, fiind utilizat în toate momentele importante din viața omului. Între acestea, cel mai cunoscut este colacul de nuntă.

    Acesta este preparat de nașă și de bucătăreasă în timpul pregătirilor pentru nuntă. Pe cât este rețeta de simplă, pe atât este de veche și de importantă.
    Ingrediente:
    650 g făină de grâu
    2 pahare lapte
    2 ouă
    2 linguri zahăr
    2 g vanilie
    1 linguriță sare
    10 g drojdie
    1 ou pentru ungere
    Mod de preparare:
    Se amestecă 150 ml lapte cu drojdia, zaharul si sarea, apoi se adauga 320 g făină și un ou. Se frământă aluatul, apoi se lasă la cald, acoperit cu o pânză, timp de 20-25 de minute. Se adaugă restul de lapte și celelalte ingrediente. Se frământă aluatul și se lasă la dospit timp de 30-40 de minute.
    După ce a dospit aluatul până și-a triplat volumul, se împarte în două părți (de mărimi diferite). Din bucata mai mare se formează o bilă, se acoperă cu pânză și se lasă deoparte.
    Din restul aluatului se formează o împletitură și elemente decorative (flori, frunze). Fâșia de aluat împletit se înfășoară în jurul bilei, în partea de jos, se pun elementele decorative și se lasă pentru dospit 15-20 de minute. Se bagă la cuptor 45 de minute, acesta fiind încălzit înainte până la 180 de grade.

    Odată pregătit, colacul este dus la biserică de către nașul mic. Se pun lumânări aprinse în colac și se ține deasupra mirilor în timpul cununiei, simbol al sincerității și sacralității tainei care se desfășoară.

    Claudia Scuturici

    Pentru prima dată, marea

    "în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
    Pentru prima dată, marea 1

    Pentru prima dată, marea

    o mare de ciocolată
    cu vișine
    într-un ocean de oameni.
    mă apropii încet, mirată,
    asemeni unui copil
    ce vede marea
    pentru prima oară
    și se simte liber,
    fericit și împlinit,
    dar temător.

    asemeni unui copil
    ce vede marea
    pentru prima oară
    ma apropii încet,
    pășind tiptil pe cuvinte,
    ținând poezia strâns
    în brațe.
    căci marea,
    sublimă în măreția,
    singurătatea
    și misterul ei,
    atrage și îndepărtează,
    însuflețește și sperie.

    asemeni unui copil
    ce vede marea
    pentru prima oară
    mă apropii tot mai mult
    și, în sfârșit,
    ajung.
    „scumpo, e târziu,
    plecăm, ia-ți rămas-bun”
    „rămas-bun,
    mare de ciocolată
    cu vișine,
    despărțirea e prea grea,
    nu vreau să plec.
    dacă nu ne vom mai revedea?
    te iubesc”
    „rămâi..”
    „aș vrea..”
    „rămâi!
    adio!
    te iubesc!”

    Claudia Scuturici

    Derulează înapoi