Dorobantu Ruxandra, autor la POV21

Ce este și cum să fii un consumator responsabil?

"Publicat în 30/11/2020" "în Timp liber" "de POV21"

În zilele noastre, puțini oameni se gândesc cum să fie un consumator responsabil. Deși, dacă fiecare dintre noi ar prioritiza asta, ar avea un impact semnificativ asupra problemelor din mediu. Și orice persoană cu acces la internet și un gram de înțelegere știe că ne confruntăm cu schimbarea climatică.

Înainte de toate, ce înseamnă să fii un consumator responsabil?

Pentru mine, un consumator responsabil își va alege produsele în funcție de sustenabilitatea lor. Pe același principiu va alege și ce firme să susțină. Mai mult de atât, un consumator responsabil refolosește sau reciclează. Și nu în ultimul rând, un consumator responsabil încearcă să îi responsabilizeze și pe cei din jurul său.

Ce probleme combate un consumator responsabil?

Ca să descoperim schimbările pe care le putem face, trebuie să înțelegem problemele care trebuie combătute. Iar problema la care ne vom referi în acest articol este poluarea cauzată de deșeurile plastice.

În caz că nu știați, poluarea cauzată de deșeurile de plastic este una din cele mai grave probleme de mediu.

Plasticul a fost inventat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deși producția sa a devenit accelerată abia în jurul anului 1950, avem o cantitate uimitoare de plastic, căreia trebuie să îi facem față. Conform National Geographic, această cantitate este în jur de 9,2 miliarde de tone. Din acestea, peste 6,9 miliarde de tone au devenit deșeuri. Și din aceste deșeuri, 6,3 miliarde de tone nu au ajuns la un coș de reciclare.

Creșterea rapidă a producției de plastic de unică folosință copleșește capacitatea lumii de a-l gestiona. Potrivit National Geographic, poluarea cu plastic este cea mai vizibilă în statele subdezvoltate din Asia și Africa. Acolo sistemele de colectare a gunoiului sunt adesea ineficiente sau inexistente. Dar lumea dezvoltată întâmpină și ea probleme în colectarea corespunzătoare a materialelor plastice. Mai ales în țările cu rată scăzută de reciclare. Pe lângă instituții care să se ocupe de gestionarea corectă a deșeurilor, avem nevoie de consumatori responsabili pentru a rezolva problema poluării cu plastic.

Ce mici schimbări poți face pentru a deveni un consumator responsabil?

O să vă răspund la întrebare din două perspective. În primul rând, ce să facem cu plasticul pe care îl avem deja? În al doilea rând, cu ce soluții mai puțin sau deloc poluante putem înlocui plasticul în diverse produse?

Dragă viitor consumator responsabil, hai să afli mai multe despre reciclare!

Printre beneficiile reciclării se numără reducerea consumului energetic, reducerea consumului resurselor naturale și, desigur, reducerea poluării. Sciencing îți poate explica mai pe îndelete cum se întâmplă toate astea. Ar fi frumos să contribuim cu toții pentru aceste beneficii, nu? Hai să vedem cum mai exact.

În primul rând, trebuie să știi de la început că nu orice plastic (sau alt material) este reciclabil. Ca să știi ce să reciclezi, trebuie să te uiți la codurile de pe produsul tău. Dacă nu eșți sigur la ce mă refer, îți las câteva poze drept exemplu mai jos:

Dar care dintre acestea sunt reciclabile?

Ca să vă fac treaba mai ușoară, voi prelua ghidul rapid de reciclare a plasticului al celor de la Earthfluence:

♳ 1 PET sau PETE (polietilen tereftalat) -acceptat de majoritatea centrelor de reciclare; nu trebuie reutilizat

♴ 2 HDPE (polietilenă de înaltă densitate) — acceptată de obicei în centrele de reciclare; reutilizabil

♵ 3 PVC (clorură de polivinil) — nu este acceptat de centrele de reciclare și este rareori reciclat; infam/vinovat pentru substanțele chimice toxice pe care le eliberează în timpul ciclului său de viață

♶ 4 LDPE (polietilenă de densitate mică) — nu întotdeauna reciclabilă; reutilizabil

♷ 5 PP (polipropilenă) — reciclabil; reutilizabil

♸ 6 PS (polistiren) — majoritatea centrelor de reciclare nu acceptă polistirenul

♹ 7 Altele — în mod normal nu sunt reciclabile, doar unele centre le acceptă în acest moment

Doar plasticul poate fi reciclat?

Desigur că nu! Hârtia, sticla, aluminiul, oțelul și materialele textile se reciclează și ele. Dacă vrei să afli mai multe despre codurile lor, te rog să intri pe acest site. Tot aici te poți lămuri în legătură cu ce înseamnă și alte simboluri cu care nu ești familiarizat.

Dar unde pot recicla în România?

Dacă vei veni cu scuza că nu ai unde, am o soluție imediată pentru tine. Cei de la Harta Reciclării au venit cu un instrument unde poți găsi cele mai apropiate centre de colectare de lângă tine. Este chiar aici. Iar dacă ești nelămurit în legătură cu ce deșeuri se reciclează și unde, vei găsi răspunsul tot cu ajutorul acestei hărți. Dacă încă ești nelămurit, îți las aici și sfaturile celor de la „Închide, Stinge, Reciclează”.

Dragă viitor consumator responsabil, cum poți să eviți plasticul din start?

Ați fi surprinși să aflați cât de multe produse din uzul nostru de zi cu zi pot fi înlocuite cu alternative mai favorabile pentru mediu. Din start, cu toții știm că e mai bine să folosim la cumpărături pungi din pânză în loc de pungi din plastic. Iată însă câteva lucruri pe care le poți adăuga sau înlocui în casa și viața ta ca să combați problema plasticului.

1. Luați-vă filtre pentru mașina de spălat (sau o soluție alternativă de filtrare).

De fiecare dată când spălăm ceva din acrilic, nailon, poliester, lycra sau orice altă fibră pe bază de petrol, poluăm oceanele cu microfibre. Și o mare parte a hainelor noastre sunt făcute din acest material, în special colanții, hanoracele și îmbrăcămintea sportivă.

Or fi microfibrele mici, dar poluarea lor este o problemă uriașă. Potrivit unui studiu, fibrele de plastic reprezintă 91% din impuritățile marine și 92% din impuritățile din apa dulce. Fibre mici din hainele noastre au fost găsite în apa noastră de băut, în bere și chiar în sarea de masă.

Aici intervin filtrele pentru mașina de spălat.

Acestea pot filtra particulele de plastic și să colecteze rămășițele de materiale sintetice. Puteți găsi filtre potrivite pentru orice mașină de spălat. Cum este acesta pe Emag, care costă doar 34 de lei.

O altă variantă este să îți iei saci pentru mașina de spălat.

În aceștia vă puteți pune cu ușurință hainele, și orice fibre ar fi putut ieși din haine vor rămâne în interiorul sacului. Apoi se aruncă cu ușurință la gunoi. Găsiți astfel de saci de toate mărimile pentru haine, cât și pantofi, tot pe Emag.

Pe lângă aceste soluții, puteți începe să cumpărați haine din fibre naturale. Printre aceste materiale se numără cânepa, inul, bumbacul organic, mătasea și lâna.

2. Evitați produsele de cosmetice cu ingredientul „polyethylene”.

Un alt mod prin care particulele de plastic ajung în oceane este din produsele noastre cosmetice. Mai exact din pastă de dinți sau săpunuri de față, dar nu numai. Tot ce trebuie să faceți este să vă asigurați că polyethylene nu apare pe lista de ingrediente.

3. Dacă tot am ajuns la pastă de dinți, haideți să fim mai atenți la ambalaj.

Puteți să vă reduceți uzul de plastic prin a trece la tablete de pastă de dinți sau pastă de dinți ambalată în sticlă. În caz că nu știați, toată sticla este reciclabilă de cel puțin 6 ori. Puteți găsi astfel de tablete aici.

4. Folosiți dischete demachiante reutilizabile.

Este o schimbare mică cu un impact mare. Am făcut această schimbare acum trei luni. Trebuie să vă spun că sunt deosebit de mulțumită de performanța lor, nu doar de sustenabilitatea lor. Sunt considerabil mai puțin iritante, în special pentru îndepărtarea machiajului de la ochi. Ca să le întrețineți, le spălați tot într-un săculeț, la 30 de grade celsius. Și trebuie înlocuite abia după câteva mii de spălări. Le puteți găsi chiar aici și vin cu propriul lor săculeț.

Dacă chiar vrei să te ții de treabă, îți las aici o listă cu încă 100 de lucruri pe care le poți face ca să duci o viață fără plastic! Și, pe lângă tot ce ți-am recomandat, poți să afli mai multe și despre cum să îți reduci amprenta de carbon aici.

Dar chiar are vreun impact să fii un consumator responsabil?

Este adevărat că un factor important în problema consumului responsabil ține de producători. Însă decizia este în mâinile fiecărui consumator responsabil să aleagă produsele mai atent. Nu sunt un expert în economie în niciun fel, dar am ținut minte o formulă destul de simplă: dacă cererea scade, scade și oferta. Adică dacă noi ne orientăm către produse sustenabile, va scădea, în timp, oferta pentru produse care nu respectă această regulă. Mai mult de atât, va crește oferta pentru produse sustenabile, conform acestei formule.

Multe țări au deja un plan pentru reducerea deșeurilor plastice. Spre exemplu, Germania a luat o decizie de a interzice vânzarea de plastic de unică folosință din 3 iulie 2021, conform DW.

Și nu este singura țară. De asemenea, multe lanțuri de cafenele și fast food-uri au început să elimine din plasticul de unică folosință. Un exemplu este înlăturarea paielor din plastic.

Toate aceste schimbări sunt minunate, deci de ce să nu contribuim și noi?

E o cale lungă până la a avea o lume în care poluarea să nu mai fie o problemă. Sunt încă situații pentru care soluțiile și alternativele încă nu există sau nu sunt încă viabile, cum ar fi în plan energetic. Dar există soluții simple, eficiente și pe termen lung mai puțin costisitoare pe care le putem aplica fiecare dintre noi. Și nu există niciun motiv pentru care să nu o facem.

Deci, ce spuneți, v-am convins să fiți un consumator (mai) responsabil?

Surse:

The world’s plastic pollution crisis explained

Plastic planet waste pollution trash crisis

Codurile produselor reciclabile:

Ghid de reciclare

Recycling symbols

Harta recilclării

Can recycling prevent pollution

Cum se reciclează?

100 Steps to a Plastic – Free Life

GLOBAL & GALLATIN MICROPLASTICS INITIATIVES

Prin ce chinuri trec vacile din industria lactatelor?

"Publicat în 24/09/2020" "în Texte" "de POV21"

Multă lume nu se întreabă ce se întâmplă în industria lactatelor. Cu toate acestea, în ultimii ani, oamenii au început să înțeleagă puțin mai bine consecințele pe care le aduce industria animală per ansamblu. Printre consecințe se numără și cruzimea împotriva animalelor. O altă consecință este este efectul pe care industria îl are asupra schimbării climatice. Mai exact amprenta sa de carbon, dar despre asta puteți afla mai multe aici.

Astăzi, însă, vom explora cât de crudă este industria lactatelor.

Multor mâncători de carne nu le place sau nu vor să afle despre cum ajunge carnea de vită la ei. Chiar și așa, printr-o deducție logică înțelegem că vacile sunt omorâte și rănite în acest proces. Și mulți oameni înțeleg de ce nu e ideal să mănânci carne de vită. Indiferent că sunt (sau nu) vegani sau vegetarieni. Dar trebuie să ne punem o întrebare:

Există mai multă cruzime într-un pahar de lapte sau o jumătate de kilogram de carne de vită?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să comparăm ce se întâmplă în cele două industrii. În acest sens, am preluat informațiile din rapoarte din mai multe țări, pentru a avea o imagine cât mai completă.

Cum arată viața unei vaci crescute pentru carne?

Vacile crescute pentru carne sunt separate de mamele lor la o vârstă fragedă. Potrivit Departamentului agriculturii, silviculturii și pescuitului din Africa de Sud, ,,prioritatea în producția de carne de vită este producerea unui număr cât mai mare de viței”.

Astfel, vițeii sunt înțărcați în jurul vârstei de 7-8 luni. Acest lucru le dă timp vacilor mame pentru a-și ,,reveni după înțărcare”. Un ,,avantaj’’ este însă că majoritatea vacilor destinate să devină carne de vită nu sunt folosite pentru reproducere. Deci acestea sunt cruțate de durerea pierderii copiilor lor.

Deși vacile pot trăi până la 25 de ani, cele crescute pentru carne de vită sunt sacrificate între vârsta de 1 și 3 ani.

În primele șase luni din viață, vițeii își petrec timpul pe pășune. Potrivit ASPCA, vacile sunt singurele din animale din fermele industriale care încă mai petrec ceva timp în aer liber. După această perioadă de șase luni sau un an, vaca este apoi mutată într-un lot cu sute sau mii de alte vaci.

industria lactatelor

Aici, dieta lor devine în mare parte cereale, lucru care poate provoca probleme digestive, durere și chiar moarte.

Vacă va rămâne aici până când ajunge la greutatea ideală pentru sacrificare.

Cum sunt tratate vacile crescute pentru carne?

Există multe practici crude pe care le utilizează fermele industriale. Multe din acestea ar fi considerate abuz asupra animalelor dacă ar fi efectuate pe un animal domestic. Spre exemplu, vițeii masculi sunt castrați la o vârstă fragedă, ,,pentru a îmbunătăți calitatea cărnii.” Una dintre metodele utilizate pentru a-i castra este îndepărtarea chirurgicală a testiculelor cu un bisturiu.

Printre metode se numără și ,,zdrobirea cordoanelor spermatice cu o clemă, și constricția fluxului sanguin la scrot până când testiculele mor și cad.”

Pe lângă castrare, vacile sunt supuse mărcii. Fierul este încălzit la 950 de grade Fahrenheit și presat pe pielea vacilor. Ele sunt ținute cu forța la pământ. Analgezicele nu sunt furnizate în timpul acestei proceduri. La fel cum nu sunt furnizate în timpul majorității chinurilor la care sunt supuse.

industria lactatelor

Și după o viață plină de tortură, moartea acestor vaci este la fel de lipsită de eleganță.

După 1-3 ani de viață, vaca poate fi trimisă la sacrificare. Actul Metodelor Umane de Sacrificare din SUA impune ca animalele să fie insensibile la durere înainte de a fi încătușate și gâturile lor tăiate. Metodele ,,acceptabile” pentru a face animalul inconștient includ ,,împușcarea forțată a animalului în frunte cu un pistol”. O altă metodă este ,,plasarea corespunzătoare a șocurilor electrice”. Din păcate, multe investigații arată că această cerință este adesea trecută cu vederea.

Multe vaci sunt încă conștiente atunci când sunt ucise.

Acesta este sumarul vieții vacilor crescute pentru carne. Ceea ce ne aduce la ce-a de-a doua categorie.

Cum arată viața vacilor crescute pentru lapte?

Când naște o vacă de lapte, puiul ei este luat de lângă ea în termen de 24 de ore, dacă nu imediat. Principalul motiv pentru care puiul nu stă cu mama ei este că să nu bea tot laptele mamei sale. Sau cum e numit în industria lactatelor, profitul agricultorului.

Laptele ăla e pentru oameni, până la urmă, nu?

Vacile de lapte în mod natural ar trăi între 18 și 22 de ani. Cu toate acestea, viața unei vaci de lapte este scurtată la cinci ani în industria lactata.

Pentru a da lapte, vaca trebuie să fie însemnată artificial. Adică să rămână însărcinată cu forța, cu alte cuvinte.

La fel ca oamenii, vacile nu produc lapte dacă nu există un copil de hrănit. Mulți spun că vacile trebuie să fie însărcinate o singură dată. Dar în agricultură modernă, vacile sunt inseminate în fiecare an. Pentru a menține producția de lapte cât mai mare posibilă, desigur. Și în agricultură modernă e o situație win-win, deoarece industria lactatelor profită și de pe urmă vițeilor.

Cum sunt tratate vacile crescute pentru lapte?

Pe lângă ce am să vă povestesc, vă voi lasă și un scurt video. Vreau să vedeți cu ochii voștri cum stă situația. Sunt multe astfel de filmări, multe pe care nu le recomand celor slabi de înger. Asta pentru că arată în mod explicit cruzimea la care sunt supuse animalele. Dar este important să nu rămânem ignoranți. Cel pe care vi-l las însă nu este atât de explicit.

Pentru a ,,diseca” industria lactatelor, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă după inseminare.

Perioada de gestație a unei vaci de lapte este de nouă luni. Ea este mulsă pentru cea mai mare parte din sarcina ei. Atunci când ea dă naștere, copilul ei va fi luat de la ea. La fel cum ea a fost luată de la mama ei. În cazul în care puiul ei este un băiat, va fi legat de o ladă pentru cel mult 16 săptămâni înainte de a fi sacrificat. În cazul în care puiul ei este o fată, va deveni o vacă de lapte și ciclul va continua. Vacile sunt creaturi materne și adesea mug zile întregi după ce au fost despărțite forțat de puii lor.

După ce copilul îi este luat, vaca de lapte este cuplată la mașini pentru muls.

Potrivit ASPCA, în medie ,,vacile de lapte produc aproximativ 50 de kilograme de lapte pe zi. Adică de 10 ori mai mult decât vacile care trăiau cu doar câteva decenii în urmă. Acest lucru se datorează hormonilor de creștere și a dietelor nenaturale. Un alt factor contribuitor este că vacile sunt crescute selectiv pentru optimizare producției în masă.”

Dar ce se întâmplă cu puii lor?

După ce au fost despărțiți de mamele lor, vițeii își vor petrece o mare parte din viață în izolare extremă. Cei mai mulți vor petrece primele 2-3 luni de viață în hambare goale, complet singuri. Și sunt hrăniti cu un înlocuitor de lapte în timp ce oamenii beau laptele care trebuia să fie al lor.

Peste 90% din vacile de lapte din SUA sunt limitate la o viață în interiorul hambarelor. Și mai mult de 60% din ele sunt legate de gât în aceste hambare. Sunt ținute în spații meschine, în care nici nu se pot mișca destul.

Revenind la vacile crescute pentru lapte, suferința lor nu se încheie la muls.

O practică crudă prin care sunt forțate să treacă vacile de lapte este tăierea cozilor lor, fără să le fie date analgezice. Se credea că acest lucru păstrează ugerul curat, dar acest mit a fost infirmat. De asemenea, vacilor din industria lactatelor le sunt de asemenea înlăturate coarnele, fie prin a le arde sau a le tăia. Din nou, fără să le fie furnizate analgezice.

Mulți evită carnea de vită pentru că animalul trebuie sacrificat, dar continuă să bea lapte pentru că este un ,,produs benign’’.

Este adevărat că o vacă de lapte nu trebuie să fie ucisă pentru a produce lapte. Dar să știți că nu merge la o comunitate de pensionare la sfârșitul perioadei ei de producție. După aproximativ cinci ani, producția ei de lapte începe să scadă. Astfel ea nu mai este la fel de profitabilă că vacile mai tinere.

Și viața ei se încheie la fel ca cea a vacilor crescute pentru carne: ucisă, adesea brutal.

Unele din ele sunt folosite și pentru carne după ce și-au încheiat ,,cariera’’ de produs lapte. Aproximativ 20% din carnea de vacă din magazine vine de la vacile de care a profitat mai întâi industria lactatelor.

Când pui problema în perspectivă, industria lactatelor de vacă alimentează industria cărnii de vacă. Este un ciclu macabru și care ne torturează indirect și pe noi, prin poluare. Mai direct pe cei cu conștiința mai activă.

Prin comparație, deși vacile din ambele industrii suferă, aș ține să zic că este mai multă cruzime în spatele unui pahar de lapte.

Problema este însă nuanțată, pentru că sunt sigură că vor fi oameni care vor fi contrariați. ,,Nu există oare și vaci crescute pentru lapte care să ducă un trăi bun?’’, poate se vor întreba. Sunt si astfel de cazuri. Există criterii pentru evaluarea sănătății vacii, despre care puteți citi mai multe aici. Cred că acesta ar trebui să fie un punct minim de referință pentru a evalua dacă este sau nu bun traiul vacilor.

Este o întrebare cu dus și întors însă pentru că este greu să verifici transparent ce se întâmplă pentru fiecare producător.

Majoritatea fermelor care produc în masă nu se preocupă de sănătatea și bunăstarea animalelor, ci doar de profit. Și nu compensează nici pentru amprenta de carbon pe care o lasă. Țin să va anunț că industria animală poluează mai mult decât mașinile, în caz că nu știați. Va las să aflați mai multe în articolul pe care vi l-am lăsat în introducere. Dar pe scurt, dovezile existente ne arată că aceste criterii de bunăstare a animalelor nu sunt îndeplinite de fermele industriale.

Deci puteți face o diferența destul de mare prin a trece la un lapte bazat pe plante.

Pe lângă faptul că va reduceți amprenta de carbon și cruțați niște vaci de suferință, există multe alte beneficii. Spre exemplu, laptele vegetal e bogat în vitamine și minerale. Și dacă sunteți preocupați de sănătatea dumneavoastră, majoritatea laptelui vegetal este scăzut în grăsimi. Pe lângă asta, laptele vegetal nu conține colesterol. Iar grăsimile pe care totuși le are laptele vegetal sunt cele bune, adică nesaturate. Și laptele vegetal este mai potrivit decât cel de vacă pentru persoanele cu un sistem digestiv lent.

Dar dacă nu va convinge nici cruzimea din industria lactatelor și nici beneficiile laptelui vegetal, poate va vor convinge dezavantajele laptelui de vacă.

Dacă săriți deja că va spun numai de lucruri rele, va spun și singurele avantaje : laptele de vacă este într-adevăr o bună sursă de proteine și calciu. Dar există atât de multe surse de proteine care nu au dezavantaje și nu implică cruzime animală. Și puteți citi mai multe despre acestea aici. Cât despre calciu, îl găsiți și în pâine cu făină fortificată, spanac, tofu și diverse nuci. Haideți însă să trecem la dezavantaje și posibile riscuri.

Sângerarea intestinelor

Intestinele unor copii pot sângera dacă beau lapte de vacă în timpul primului an de viață. Această scurgere lentă de sânge din mucoasa intestinului poate provoca anemie. Din acest motiv, pediatrii nu mai recomandă să se dea lapte de vacă copiilor cel puțin până la vârstă de un an.

Alergii alimentare

Aproximativ 2% dintre copii sunt alergici la proteina din laptele de vacă. Când mănâncă sau beau produse lactate, ei pot dezvoltă urticarie, diaree, respirație șuierătoare sau alte simptome alergice. Acești copii trebuie să evite produsele lactate de vacă.

Intoleranța la lactoză

Lactoza este carbohidratul găsit în lapte. Unii copii și mulți adulți au o afecțiune numită intoleranță la lactoză . Aceștia prezintă balonare și diaree atunci când mănâncă sau beau produse lactate. Puteți preveni aceste simptome prin adăugarea de picături de lactază în lapte. (Lactaza este o enzimă care ajută oamenii să digere lactoza.) Sau puteți, mai simplu, să treceți la un lapte bazat pe plante.

Boli de inimă

Copiii care provin din familii cu un istoric de probleme de inima ar trebui să evite produsele lactate de vacă. Acestea conțin cantități mari de colesterol și grăsimi săturate în laptele integral. Puteți reduce acest risc prin administrarea laptelui degresat sau cu 1% grăsime. Sau, din nou, să evitați grăsimile săturate complet cu ajutorul laptelui vegetal.

Toate aceste informații sunt bazate pe concluziile medicilor de la Summit Medical Group.

Cu toate acestea ei consideră că strict din perspectiva sănătății individuale, laptele de vacă nu este dăunător. Și fiindcă vreau să va informez corect, am ținut să menționez asta. Nu încerc să ,,criminalizez’’ laptele de vacă, încerc să va explic de ce nu ar trebui să susținem industria lactatelor. Poate că nu este dăunător în mod direct pentru toți, dar este dăunător pentru mediu și este tortură pentru milioane de animale. Mai mult de atât, există alternative vegetale care nu au niciun risc sau dezavantaj.

În plus, conform Forbes, , Mercy for Animals și altor surse, produsele lactate provenite de la vaci pot ajunge să dea dependență.

Dacă va sună bizar sau mă credeți sărită de pe fix, nu vă învinovățesc. Va explic știința din spatele acestei afirmații imediat. Dar există oameni care cred lucruri mult mai bizare fără nicio dovadă, sau chiar cu dovezi contrarii. Da, protestatarilor anti ,,botniță’’, la voi mă uit.

Ca să înțelegem cum ne pot da lactatele dependență, trebuie să știm ce este cazeina.

Există două categorii majore de proteine în lapte, cazeină și zer. În laptele de vacă, aproximativ 82% din proteine sunt cazeină, iar restul de 18% sunt proteine din zer. Dacă doriți să intrați în mai multe detalii, puteți face acest lucru aici.

Când laptele devine brânză, cazeina coagulează grăsimile din lapte și le separă de laptele lichid, astfel dându-vă o doză mai concentrată din această proteină.

Conform unui studiu de la Universitatea din Michigan cazeina poate declanșa receptorii opioizi în creierul uman. Astfel reproduce o versiune mai slabă a euforiei care apare atunci când oamenii iau droguri. Folosind scala de dependență de mâncare de la Yale, cercetătorii au descoperit că mâncărurile cu brânză dau cea mai mare dependență. Pizza a fost pe primul loc în acest clasament.

Clar, nu putem să comparăm efectele directe ale drogurilor cu cele ale brânzei, dar e interesant de știut. Plus că poate așa va răspundeți la întrebarea ,,de ce am poftă de cașcaval în mod subit’’. În orice caz, există multe alte mâncăruri de care ne-ar prii să fim mai ,,atașați’’ în locul lactatelor de vacă. Și există variante vegetale pentru toate lactatele de care nu vreți să vă despărțiți.

Și sunt multe alternative vegetale ale lactatelor pe care vi le puteți face chiar voi acasă!

Dacă sunteți interesați, puteți găsi mai multe despre cum să vă faceți propriul cașcaval aici. Iar despre cum să vă faceți propriul lapte vegetal, puteți găsi mai multe aici. Voiam să va las această resursă în special vouă celor care alegeți mereu varianta mai ieftină. Nu dau vina pe voi, dau vina pe industria alimentară și lipsa de educație nutrițională comprehensivă în școli.

Din păcate, mulți oameni nu sunt corect informați și nu cunosc alternative sănătoase care să funcționeze și într-un buget rezonabil. Însă vă promit că veți găsi, dacă vă veți preocupa. V-am dat un mic impuls, și multe motive pentru care să renunțați măcar la laptele de vacă, dacă nu chiar la toate lactatele.

În concluzie, haideți să nu ne mai lăsăm creierul să fie ,,muls’’ de industria lactatelor!

Moartea judecătoarei Ruth Bader Ginsburg : tragedie pentru liberalismul american

"Publicat în 19/09/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Judecătoarea Curții Supreme a SUA, Ruth Bader Ginsburg, a murit ieri , 18 septembrie. Aceasta s-a stins din cauza complicațiilor cancerului de pancreas metastatic, conform CNN. Ginsburg avea 87 de ani.

,,Națiunea noastră a pierdut un judecător de statură istorică”, a declarat șeful justiției John Roberts.

,,Noi, cei de la Curtea Supremă, am pierdut un coleg drag. Astăzi suferim, dar avem încredere că generațiile viitoare își vor aminti de Ruth Bader Ginsburg așa am cunoscut-o. A fost o campioană neobosită și hotărâtă a justiției”.

Cine a fost Ruth Bader Ginsburg?

Ginsburg a fost un arhitect al luptei juridice pentru drepturile femeilor în 1970. Timp de mai mult de un deceniu, ea a condus lupta în instanțele de judecată pentru egalitatea de gen.

Când și-a început cruciada legală, femeile erau tratate de lege diferit de bărbați. Sute de legi federale și de stat restricționau ce puteau să facă femeile. Le era interzis să ocupe anumite posturi,nu aveau anumite drepturi și nu participau la serviciul juriului.

Până la prima sa numire judiciară în 1980, Ginsburg a lucrat la o revoluție.

Ginsburg credea că legea trebuie să nu țină cont de gen, conform Biography. Pentru ea, toate grupurile aveau dreptul la drepturi egale. Unul dintre cele cinci cazuri câștigate de ea în fața Curții Supreme a implicat o parte din Legea de securitate socială. Legea favoriza femeile peste bărbați, deoarece acordă anumite beneficii pentru văduve, dar nu văduvi.

Ulterior, ea a lucrat 27 de ani la cea mai înaltă instanță a națiunii.

Ginsburg a devenit cel mai proeminent membru al acesteia. Ginsburg a fost numită în funcție în 1993 de către președintele Bill Clinton. În ultimii ani a servit drept cel mai înalt membru al aripii liberale a curții.

Ginsburg a oferit în mod constant voturi progresive cu privire la problemele sociale cele mai controversate. Printre aceste probleme se numărau dreptul la avort, căsătoria cuplurilor de același sex, dreptul la vot, imigrație, asistența medicală și acțiunea afirmativă.

Ce impact are moartea ei asupra societății americane?

Moartea ei deschide o luptă politică legată de viitorul curții. Ginsburg i-a spus nepoatei sale cu câteva zile înainte de moartea ei că dorește ca înlocuitorul ei să fie numit de următorul președinte, a informat NPR. Aceasta a declarat astfel:

,,Cea mai arzătoare dorință a mea este să nu fiu înlocuită până când nu va fi în funcție un nou președinte.”

Moartea lui Ginsburg va avea consecințe profunde atât pentru Curte cât și pentru SUA. În interiorul instanței, lipsește liderul aripii liberale . Iar cu începerea noului mandat al instanței, șeful justiției, John Roberts, nu mai deține votul decisiv .

Deși Roberts are un istoric conservator în cele mai multe cazuri, el s-a despărțit de colegii conservatori în câteva situații importante în acest an.

A votat cu liberalii, de exemplu, pentru a proteja cel puțin temporar așa-numiții DREAMers de deportarea de către administrația Trump.

A votat cu liberali și pentru a susține un precedent major privind avortul. De asemenea a susținut interdicțiile asupra adunărilor mari ale bisericii în timpul pandemiei de coronavirus. Dar fără Ginsburg, nu există o majoritate clară în instanță.

Ce înseamnă asta pentru programele care sunt acum în vigoare?

Affordable Care Act, sau Obamacare, este în pericol. Instanța este programată pentru a auzi o contestare adusă de republicani în privința acesteia. Și nu este prima dată. În 2012, Înalta Curte a hotărât în favoarea Obamacare. Voturile au fost împărțite 5 la 4, Roberts votând decisiv. Dar de data asta, rezultatul ar putea fi diferit.

Moartea lui Ginsburg le oferă republicanilor șansa de a-și întări influența în instanță. O nouă numire a președintelui Trump ar duce la o majoritate a conservatorilor de 6 la 3. Și asta ar însemna că și dacă nu ar fi de acord un reprezentant de dreapta, conservatorii ar avea suficiente voturi pentru a prevala în cazul Obamacare și în multe altele.

Personal, rezonez cu valorile pentru care a militat în cariera ei.

Ruth Ginsburg a sculptat societatea americană, modelandu-i puțin mai multă toleranță. Iar în momentul actual, având un președinte atât de scandalos, un luptător al justiției cum era ea balansa problemele sociale. Dacă nu știți despre ce vorbesc când mă refer la președintele american, va invit să citiți mai multe aici. Va veți convinge singuri. Și cu acest președinte candidând din nou în absența lui Ginsburg, situația nu promite să se amelioreze.

Astfel, moartea lui Ruth Bader Ginsburg este o tragedie de proporții colosale.

Era îndeajuns de sumbru că s-a stins o figura care a contribuit atât de mult în lupta către dreptate și echitabilitate pentru toți. Însă moartea ei poate aduce după sine moartea progresului pentru care a lucrat o viață întreagă.

Autoare: Ruxandra Dorobanțu

TikTok riscă să nu mai fie disponibil în SUA din noiembrie!

"Publicat în 19/09/2020" "în Știri/Competențe digitale" "de POV21"

Începând de duminică, descărcarea aplicațiilor TikTok și WeChat va fi interzisă în Statele Unite.

Departamentul de Comerț a declarat în data de 18 septembrie 2020 că măsura este necesară pentru „protejarea securității naționale a Statelor Unite”.

Președintele Donald Trump a emis în august două ordine executive, afirmând că aplicațiile vor fi închise până pe 20 septembrie. Închiderea lor putea fi întreruptă dacă aplicațiile ar fi fost vândute americanilor.

Administratorul a susținut că Partidul Comunist Chinez folosea datele colectate prin intermediul acestor aplicații.

Se presupunea că datele erau folosite pentru a „amenința securitatea națională, politica externă și economia SUA.”

Secretarul de Comerț Wilbur Ross a declarat într-un interviu pentru Fox Business News că aceste noi reguli au venit în sprijinul ordinelor executive emise în august. Acesta a declarat însă că sunt „separate” de negocierile în curs între TikTok și cumpărătorii din SUA, inclusiv Oracle și Walmart.

Ross a spus că „pentru toate scopurile practice” WeChat va fi închis în SUA de la miezul nopții luni, 21 septembrie, cu noua hotărâre a Departamentului de Comerț.

„TikTok este mai complicat”, a adăugat Ross. Acesta a spus că un termen limită pentru un acord cu un cumpărător american a fost prelungit până la 12 noiembrie. Între timp, actualizările vor fi blocate în aplicație.

„TikTok va rămâne intact până la 12 noiembrie”, a spus el. „Dacă nu există o înțelegere până la 12 noiembrie în conformitate cu prevederile vechii ordini, atunci TikTok va fi, de asemenea închis.”

Conform ABC News, Secretarul de Stat Mike Pompeo a evaluat separat noile decizii.

Iată ce a declarat Pompeo reporterilor:

„Obiectivele noastre sunt într-adevăr foarte simple, protejarea informațiilor și datelor americane. Să nu ajungă în mâinile Partidului Comunist Chinez. În timp ce revizuim propunerea, încercăm să evaluăm dacă putem obține cu succes aceste rezultate, această va fi prioritatea noastră.”

„Dacă acesta este cazul, vom permite entităților din sectorul privat să execute o tranzacție comercială, protejând poporul american”, a adăugat el.

Interdicția anunțată în această dimineață începe din 20 septembrie. Se interzice descărcarea aplicațiilor TikTok și WeChat. De asemenea, se interzice transferul de fonduri sau procesarea plăților în SUA pentru WeChat.

TikTok este deosebit de popular în rândul generației Z, și are între 65 și 80 de milioane de utilizatori în SUA.

WeChat în schimb este deosebit de popular în rândul comunității chineze din SUA, și are aproximativ 19 milioane de utilizatori. Majoritatea dintre ei folosesc aplicația pentru a se conecta cu cei dragi sau pentru a desfășura afaceri în China. Un purtător de cuvânt al TikTok a declarat pentru ABC News că nu sunt de acord cu decizia Departamentului de Comerț .

„În propunerea noastră către Administrația SUA, ne-am angajat deja la niveluri de transparență și responsabilitate fără precedent. Niveluri cu mult dincolo de ceea ce alte aplicații sunt dispuse să facă.’”

Aceștia au declarat că au fost dispuși să efectueze „inclusiv audituri părților terțe”. Au fost dispuși să acorde guvernului SUA control asupra ,, monitorizări securității datelor din SUA. Mai mult de atât, un furnizor american de tehnologie ar fi responsabil pentru menținerea și funcționarea rețelei TikTok în SUA. Aceasta ar include toate serviciile și datele care deservesc consumatorii din SUA.”

Compania a promis să continue provocarea împotriva „ordinului executiv nedrept”.

Ei spun că acesta a fost „adoptat fără proces un echitabil. Ordinul amenință să priveze poporul american și întreprinderile mici din SUA de o platformă semnificativă atât pentru a avea o voce, cât și pentru mijloace de întreținere financiară.”

Purtătorii de cuvânt ai Tencent, compania-mamă WeChat, nu au adaugat comentarii. Nu există, de asemenea, nici un comentariu încă de la Google și Apple.

INSP redefinește termenii „suspect de coronavirus“, „caz probabil“ și „contact direct“!

"Publicat în 18/09/2020" "în Știri" "de POV21"

2Conform Digi 24, INSP (Institutul Naţional de Sănătate Publică) a redefinit termenii referitori la cazurile COVID-19.

Astfel, noile definiții sunt după cum urmează:

1. Caz suspect:

„orice persoană cu debut brusc de febră şi tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror 3 sau mai multe dintre următoarele semne şi simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriza, dispnee, anorexie/greţuri/vărsături, diaree, status mental alterat“;
„orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) – febră sau istoric de febră şi tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte“.

Tot în această categorie intră și persoanele cu pneumonie, bronhopneumonie sau pleurezie.

Persoanele cu vârsta până în 16 ani sunt considerate caz suspect dacă prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, conform INSP.

Este important ca aceste cazuri să fie confirmate rapid pentru a controla și preveni posibile infecții, cât și pentru a colecta informațiile epidemiologice relevante.

Dacă vrei să afli mai multe despre ținerea sub control a posibilelor infectari, poți găsi informații despre dezvoltarea vaccinului anti-covid aici.

2. Caz probabil

„un pacient care întruneşte criteriile clinice enunţate la cazul suspect şi este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat“;
„un caz suspect cu imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19: opacităţi neclare, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară; CT pulmonară: multiple opacităţi bilaterale cu aspect de sticlă mărunţită, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară; ecografie pulmonară: linii pleurale îngroşate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme“.

Tot în lista de cazuri probabile se numără și situațiile de pierdere de gust și/sau miros, în lipsa unei cauze identificate.

3. Caz confirmat

„O persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-COV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice“.

4. Contact direct

„persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute“;
„persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m“;
„persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie“.

Lista completă poate fi găsită aici.

Din această categorie sunt excluse însă persoanele care s-au protejat corespunzător și au respectat normele de distanțare.

De asemenea, au fost actualizate și definițiile pentru tipurile de cazuri de COVID-19. Avem astfel:

1. Cazurile comunitare

Acestea se identifică prin „simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare“ și „debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare)“.

2. Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale

Acestea se identifică prin „debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale“ și cazuri la „personalul medico-sanitar şi auxiliar“. Ultima condiție este valabilă „dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare“.

Delimitarea în aceste două tipuri de cazuri se face după următoarele criterii, conform INSP:

„numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidenţial de şedere prelungită“;
„argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini)“.

De asemenea, a fost actualizată definiția decesului unui pacient confirmat cu COVID-19:

„Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară a morţii, care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului“;
„Decesul la un pacient confirmat cu noul coronavirus nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.). COVID-19 trebuie raportată că şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a infecţiei cu SARS-CoV-2“;
„În situaţia în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din ţesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia“.

Rasist, sexist, vulgar și insultător : Donald Trump, ciuma Statelor Unite

"Publicat în 15/09/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Acesta va fi ultimul articol din seria de informare asupra președintelui actual al SUA, Donald Trump. Dacă nu sunteți la curent, primul articol despre cum și-a ,,făcut’’ banii îl puteți găsi aici. Despre dragostea necondiționată dintre Tata Trump și Mama Rusie în ajunul alegerilor din 2016 puteți afla mai multe în cel de-al doilea articol din serie.

În acest articol vom discuta despre intoleranța lui Donald Trump (și nu numai).

Altfel spus, avem multe controverse și probleme de acoperit. Și probabil ca să ating toate subiectele din categoria ‘’când a discriminat, ofensat, neglijat sau nerespectat Donald Trump pe cineva sau o întreagă categorie de oameni’’ ar trebui să scriu o serie de romane, la care să tot adaug anual. Deci mă voi rezuma la o lista selectă de situații relevante, despre care am simțit că nu s-a vorbit, sau cel puțin nu destul. Și pe lângă actele de intoleranță, vreau să vă aduc la cunoștință diverse gafe, faux-pas-uri și motive pentru care nu este doar o persoană meschină și intolerantă, dar un cancer portocaliu pentru SUA.

Fără să ne lungim prea tare, să începem cu evenimentele săptămânii trecute:

Donald Trump și Critical Race Theory

În primul rând, haideți să vă explic pe scurt ce este Critical Race Theory. Conform UCLA School of Public Affairs, CRT este o metodă teoretică și interpretativă prin care putem analiza comportamentul culturilor dominante față de aparența raselor și rasism. Adepții acestei teorii își propun să înțeleagă cum sunt afectate victimele rasismului instituționalizat de percepțiile culturale. Își propun de asemenea să vadă cum pot aceste victime să se prezinte astfel încât să combată prejudiciile.

Altfel spus,CRT oferă o analiză critică a rasei și rasismului din punct de vedere juridic.

CRT identifică faptul că structurile de putere din societatea americană se bazează pe privilegiul alb și supremația albă, care perpetuează marginalizarea oamenilor de culoare. CRT respinge tradițiile liberalismului și meritocrației. Discursul juridic spune că legea este neutră. Dar CRT contestă acest ,,adevăr’’ juridic prin examinarea liberalismului și meritocrației că un vehicul pentru interesul propriu, putere, și privilegiu.

CRT recunoaște că liberalismul și meritocrația sunt aplicabile mai degrabă celor cu avere, putere și privilegiu. Acest fir narativ conturează o imagine falsă a meritocrației. Toți cei care lucrează din greu pot atinge bogăția, puterea și privilegiul. Dar ei ignoră în același timp inegalitățile sistemice pe care rasismul instituțional le prezintă.

Dar care este legătură dintre Donald Trump și CRT?

Administrația Trump a instruit agențiile federale să pună capăt trainingurilor de sensibilitate rasială care abordează subiecte precum privilegiul alb și CRT, numindu-le ,,propagandă antiamericană disruptivă’’.

Într-o scrisoare adresată agențiilor federale pe 4 septembrie 2020, directorul Biroului de Management și Buget a declarat că președintele a devenit recent conștient de programele de sensibilitate rasială. Programele încurajează conversațiile sincere despre rasă la locul de muncă și discuta despre potențialele acțiuni de combatere a rasismului sistemic.

Nota, emisă de directorul BMB, Russell Vought, cuprinde următorul pasaj, conform NPR:

,,Toate agențiile sunt direcționate pentru a începe să identifice toate contractele sau alte cheltuieli ale agențiilor legate de orice formare pe ,,CRT’’,” ,,privilegiul alb’’, sau orice alt efort de formare sau propagandă care învață sau sugerează fie (1) că Statele Unite sunt în mod inerent rasiste sau nefaste sau (2) că orice rasă sau etnie este în mod inerent rasistă sau rea.’’

Directiva a fost emisă în contextul conversației naționale despre brutalitatea poliției și rasismul sistemic. Este o dezbatere în care Trump a fost de partea forțelor de ordine în defavoarea susțînătorilor justiției rasiale și a susțînătorilor mișcării Black Lives Matter. Când demonstrațiile erau la apogeul lor la începutul acestei veri, un sondaj a constatat că două treimi din americani considerat președintele a agravat relațiile dintre rase.

Iar Donald Trump nu este singurul care are o problemă cu CRT.

Christopher Rufo, directorul Centrului pentru Bogăție și Sărăcie de la Institutul conservator Discovery, a susținut săptămâna aceasta la Fox News că Trump ar trebui să pună capăt programelor imediat.

,,Este absolut uimitor cum a pătruns CRT în fiecare instituție din guvernul federal’’, i-a spus Rufo gazdei Tucker Carlson. ,,Ceea ce am descoperit este că CRT a devenit, în esență, ideologia implicită a birocrației federale și este acum folosită ca armă împotriva poporului american.’’

Donald Trump a distribuit pe rețelele de socializare apariția lui Rufo la Fox. Trump a argumentat că formarea în domeniul diversității este o amenințare la adresa unității americane. O persoană i-a scris că ,,teoria rasei critice este cea mai mare amenințare la adresa civilizației occidentale și a ajuns în guvernul federal american’’. Iar Donald Trump a răspuns: ,,Nu mai există!’’. Într-un alt tweet, Trump a numit teoria rasei critice ,,o boală care nu poate fi lăsată să continue’’.

Însă sunt oameni (din fericire) care îi critică decizia.

M.E. Hart este un avocat care desfășura sute de sesiuni de formare pe tema diversității pentru întreprinderi și guvernul federal. Acesta a avut un interviu cu The Washington Post, în care a declarat astfel:

,,Ca să împlinim promisiunea acestei națiuni –noi deținem aceste adevăruri pentru a fi de la sine înțeles, că toți oamenii sunt creați egal – trebuie să ne vedem că ființe umane. Trebuie să facem tot ce este nevoie, inclusiv să parcurgem orice ore care fac acest lucru posibil. Aceste clase au fost foarte puternice în a permite oamenilor să se perceapă că ființe umane. Avem nevoie de ele mai mult decât oricând. E un pericol aici.’’

Altfel spus, Donald Trump riscă să oprească una din puținele măsuri care mai diminuau discriminarea structurală în ceea ce privește rasa.

Nu ar trebui să ne surprindă că individul care a vrut să construiască un zid între SUA și Mexic din cauza ,,problemei urgente a migranților’’ se teme de diversitate. Însă atunci când intoleranța îi aparține șefului guvernului, întreagă SUA are de suferit. Trainingurile de sensibilitate aveau ca scop principal informarea la locul de muncă asupra rasismului instituționalizat și discriminării structurale și prevenția acestora. Dacă Donald Trump se simte amenințat de o teorie care se asigura că ținem oamenii responsabili pentru prejudiciile și inegalitățile pe care le perpetuează, ar trebui să ne punem niște semne serioase de întrebare.

Apropo de acest subiect, este natural să ne continuăm lista cu următorii cei mai buni prieteni:

Donald Trump și rasismul

Situațiile din acest an au adus din nou la lumina relația turbulentă a lui Donald Trump cu acuzațiile de rasism. La patru zile după incidentul George Floyd din 25 mai, președintele a citat cuvintele unui șef rasist al poliției în 1967 spunând ,,Când începe jaful, încep împușcăturile’’. Dar dacă l-ați urmărit puțin pe Donald Trump și familia sa, știți cu siguranță că nu este prima dată când acesta face comentarii rasiste și intolerante.

Ca să nu ne lungim, fiindcă avem atât de multe de discutat,vă voi face o lista cu câteva dintre aceste comentarii și situații. Lista este făcută cu ajutorul mai multor surse, printre care The Atlantic și Counterfire. O vom parcurge în ordine cronologică, și vom acoperi și câteva aspecte problematice în care a fost familia lui implicată (pentru că poate asta ne explică de unde s-a ,,învățat’’ așa):

1927: Tatăl lui Trump este arestat după ce KKK a provocat o revoltă la New York

1954: Cântărețul de muzică populară Woody Guthrie scrie un cântec despre ideologia rasistă a lui Trump Senior: ,,Bătrânul Trump știe/Cât de multă/Ură rasială/El a stârnit/În petele de sânge ale inimilor umane’’.

1973: Departamentul de Justiție a intentat un proces împotriva Companiei de Management Trump pentru discriminare rasială. El nu permitea închirieri afro-americanilor în New York. Referindu-se la oamenii de culoare, Donald Trump i-a spus unui reporter: ,,Știi, nici tu nu vrei să trăiești cu ei’’.

1989: Donald Trump a plătit pentru reclame de o pagină întreagă în toate ziarele din New York, cerând execuția unui grup de tineri negri și latino acuzați că au violat o femeie albă. Probele ADN din 2002 i-au exonerat pe toți cei cinci bărbați. Trump a refuzat să le recunoască nevinovăția.

1992: Trump i-a discreditat pe angajații de culoare de la cazinourile sale din Atlantic City.

,,Lenea este o trăsătură la negri. Chiar este. Nu e nimic ce pot controla’’, a spus el.

1993: Trump a încercat să-i împiedice pe oamenii de afaceri nativi americani să conducă cazinouri. Motivul lui era că grupul minoritar era în mod notoriu ,,corupt’’.

2005: Trump a propus ca un episod din reality tv show-ul său The Apprentice să aibă o echipă numai din oameni de culoare versus o echipa numai din oameni albi. Producătorii au respins ideea.

2011: Trump alimentează mișcarea rasistă și naționalistă propagând mitul că Barack Obama nu este cetățean american. Când Obama și-a făcut public certificatul de naștere, Trump a sugerat că este fals.

2015: Donald Trump spune revistei Time că ar fi sprijinit internarea în masă a japonezilor americani în Al Doilea Război Mondial.

2015: Trump își lansează campania prezidențială cu o insultă grotescă asupra imigranților din Mexic. ,,Când Mexicul își trimite oamenii, ei nu trimit tot ce au mai bun… Trimit oameni care au multe probleme, și ne aduc aceste probleme. Aduc droguri. Aduc crime. Sunt violatori.’’

2016: În campania electorală pentru alegerile prezidențiale, Trump jignește familia unui soldat american musulman ucis la datorie. ,,Dacă vă uitați la soția lui, ea stătea acolo. Nu avea nimic de spus. Probabil că nu i s-a permis să aibă nimic de spus.’’

2016: Refuză să respingă sprijinul KKK pentru campania sa pe motiv că ,,nu știe suficient despre organizație’’.

2017: La un an de la președinția sa, Trump răspunde la uciderea lui Heather Heyer de către un neonazist la o demonstrație de extremă dreapta în Charlottesville. El susține că a existat o ,,manifestare flagrantă a urii, bigotismului și violenței din multe părți. Din mai multe părți’’. La scurt timp, a comentat că au existat ,,oameni foarte buni de ambele părți’’.

2017: Distribuie videoclipuri ale grupului fascist Britain First susținând că Marea Britanie este invadată de Islam.

2018: Referindu-se la Africa, Donald Trump a spus: ,,De ce vrem acești oameni din toate aceste țări de rahat? Ar trebui să avem mai mulți oameni din locuri că Norvegia.’’

2018: Când senatoarea Elizabeth Warren vorbește despre originile sale nativ-americane, Trump o batjocorește drept ,,Pocahontas’’.

2019: Într-o discuție despre patru membre de congres democrate de culoare (dintre care trei s-au născut în SUA), Donald Trump spune: ,,De ce nu se întorc să ajute la repararea locurilor complet falite și infestate de criminalitate din care au venit. Și după să se întoarcă și să ne arate cum se face.’’

Iar aceasta este doar o mică parte a listei lungi de comentarii chestionabile legate de rasă (și etnie) pe care le-a făcut Donald Trump.

Simt însă că ne concentrăm prea mult pe un singur subiect. Așadar vreau să trecem la ultimul punct din lista, care va fi o adevărată alegorie:

Donald Trump : cum să fii nu doar un Președinte necalificat și incompetent, ci în general o scursură umană

Puneți-vă centurile de siguranță, așezați-va confortabil și pregătiți-vă pentru turbulențe. Este deosebit de greu să faci o introducere pentru așa o diversitate și multitudine de orori. Drept pentru care încercați să ‘’apreciați’’ fiecare problemă ca pe o mică bucată din mozaicul de atrocități care îl înconjoară pe Donald Trump. Și nu va temeți, am dovezi pentru fiecare.

Povestea lui Trumpinocchio:

Până în dată de 9 iulie 2020, a 1267-a sa zi de mandat, Trump a făcut 20.055 afirmații false sau înșelătoare, potrivit bazei de date a Fact Checker. Fact Checker analizează, clasifică și urmărește fiecare declarație suspectă pe care a rostit-o. Din asta rezultă o medie de aproape 16 de afirmații false pe zi.

Cel mai necalificat președinte:

În totalul de 227 de ani de existență a oficiului – de la George Washington la Barack Obama – nu a existat niciodată un președinte care să nu aibă nici experiență politică, nici serviciu militar. Foștii președinți americani (1789-2016) au venit la Casa Albă cu o medie de 13 ani în funcții publice și 5.6 ani de serviciu militar. Donald Trump are un total de 0 ani experiență în ambele domenii.

Donald Trump

Donald Trump sau ,,Curaj, câine fricos’’:

Două fiice ale unui podolog din New York spun că în urmă cu 50 de ani tatăl lor l-a diagnosticat pe președintele Donald Trump cu un pinteni de os în călcâie. Dar diagnosticul a fost o favoare pentru Fred Trump, care era proprietarul apartamentului de unde închiria doctorul, conform The New York Times.

Donald Trump a primit cinci amânări pentru serviciul militar în timpul războiului din Vietnam. A mai primit patru amânări ca să își termine educația în timp ce el a fost student. A cincea amânare a primit-o în 1968, respectiv scutirea medicală.

Donald Trump insultă un veteran:

Donald a avut un conflict cu senatorul John McCain. L-a ironizatpentru că a fost prizonier de război și l-a numit ,,ratat’’ pentru că nu a reușit să câștige Casă Albă în 2008. ,,A fost un erou de război pentru că a fost capturat’’, a declarat Trump la Summitul conducerii familiei din 2015 de la Ames, Iowa. ,,Îmi plac oamenii care nu au fost capturați.’’

Donald Trump insultă armata:

Președintele Donald Trump a criticat înalții oficiali militari. I-a numit „ratați” și „o adunătură de drogați și bebeluși” pentru lipsa de succes în războaiele recente. Acest lucru a avut loc în timpul unei întâlniri tensionate la începutul președinției sale. Și a dat un ton negativ relației dintre Pentagon și Casa Albă.

În timpul întâlnirii, Trump a sugerat de asemenea taxarea ,,chiriei’’ Coreei de Sud pentru forțele militare americane poziționate acolo. El a a sugerat că țările NATO datorează Americii plăți directe în valoare totală de sute de milioane de dolari, o afirmație care i-a lăsat pe mulți din cameră confuzi.

Donald Trump, sexist profesionist:

Debbie Walsh este directorul Centrului pentru femei și politici americane de la Universitatea Rutger. Ea a observat că Donald Trump are un modus operandi în relația sa cu femeile. Conform ei, acesta vorbește despre orice femeie într-un mod degradant și le banalizeaza. Ca să vă faceți o idee, iată câteva dintre comentariile lui Donald Trump despre femei:

Despre Hillary Clinton: ,,Nu are aspectul potrivit. Nu cred că are nici rezistența necesară.”

Despre Carly Fiorina: ,,Uită-te la fața ei! Ar vota cineva pentru asta? Îți poți imagina să fie asta fața viitorului nostru președinte?’’

Despre senatoarea Elizabeth Warren: ,,Toanta Elizabeth Warren, unul din cei mai puțin productivi senatori americani, are gura spurcată”.

Despre jurnalistă Megyn Kelly: ,,Se vedea că ieșea sânge din ochii ei. Sângele ieșea din ea de oriunde.’’

Despre Rosie O’Donnell: ,,E urâtă. Cum a ajuns la televizor? Dacă aș conduce The View, aș concedia-o pe Rosie. Aș privi-o chiar în fața aia grasă și urâtă a ei și aș spune: Rosie , ești concediată.’’

Despre fostul asistent de la Casa Albă, Omarosa Newman: ,,Când dați o șansă unei scursuri nebune și plângăcioase și îi dați un loc de muncă la Casa Albă, cred că pur și simplu nu a funcționeaza.’’

Donald Trump

Și comentariile astea nu sunt problematice doar pentru femeile cărora li se adresează în mod direct.

Un studiu recent privind modul în care femeile sunt afectate de sexism a constatat că și atunci când un comentariu nu a fost îndreptat către ascultătoare, acesta a avut un impact negativ asupra stimei ei de sine. Conform profesoarei Marienne LaFrance, le-a fost afectată evaluarea propriilor performanțe și abilități.

„Donald Trump stabilește o atmosferă în care sunt vizate toate femeile, nu doar persoana țintită [ de comentariului sexist] . Asta este ceea ce este deosebit de dăunător”. LaFrance spune că atunci când el critică adversarele de sex feminin, adesea le reduce la un obiect sexual sau la cineva nedemn de respect sau atenție.

Nu doar atât, dar când Donald Trump insultă bărbați, tendința este să le diminueze masculinitatea. Astfel implicăîn mod indirect că trăsăturile feminine și sensibilitatea sunt indezirabile. Și pentru a pune în perspectivă efectele comentariilor sale, ratingul său mediu de aprobare este de 44% în rândul bărbaților și de 31% în rândul femeilor. Acesta este cel mai mare decalaj între sexe de la președinția lui George H.W.

Vă las însă și un video aici cu alte remarci vulgare ale lui Donald Trump față de femei.

Printre care se numără și cum a încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie măritată (care l-a refuzat). Și cum dacă ești un star, nu trebuie să aștepți sau să ceri permisiune să săruți o femeie.

După cum spuneam, un sexist de profesie.

Donald Trump și remarcile incestuoase:

Fiind un subiect atât de dezgustător, mă rezum la următorul citat al lui Donald Trump despre fiica să, Ivanka Trump : ‚,Are un corp frumos. Dacă nu era fiica mea, probabil aș fi fost cu ea.’’

Donald Trump, violență și abuz sexual (în căsnicie)

Pentru puțin context, Hurt este un scriitor și autorul biografiei neautorizate a lui Trump, ,,Lost Tycoon’’. El a reușit să facă rost de o copie a declarației sale de divorț. Conform copiei, fosta lui soție, Ivana, a declarat că în anul precedent, soțul ei a violat-o într-un acces de furie. În relatarea lui Hurt, Trump era furios că o operație de „reducere a scalpului” a fost neașteptat de dureroasă. Ivana îi recomandase chirurgul plastic. Ca răzbunare, Trump i-a smuls un smoc de par soției sale, apoi a violat-o.

Ea a petrecut noaptea închisă într-un dormitor, plângând. Conform declarației, dimineața, Trump a întrebat-o „cu o răutate dezinvoltă:„ Te doare? ” ”.

Trump a negat atât acuzația de viol, cât și sugestia că ar fi avut o procedură de reducere a scalpului. Hurt a spus că incidentul, care este detaliat în depunerea Ivanei, a fost confirmat de doi dintre prietenii ei.

Donald Trump și acuzațiile de abuz sexual și hărțuire

Cel puțin 17 femei l-au acuzat pe Donald Trump de diferite comportamente necorespunzătoare, inclusiv acuzații de hărțuire sexuală sau agresiune sexuală. Cu excepția uneia, toate și-au prezentat acuzațiile înainte sau în timpul candidaturii sale pentru Casă Albă. Dacă vreți să aflați despre fiecare caz în parte, dați click pe subtitlu.

Printre scuzele făcute de Donald Trump, de departe cea mai misogină, scarboasa și jalnică este faptul că ‚, nu arătau îndeajuns de bine că să pună mâna pe ele’’. Dacă nu mă credeți, doar dați click aici. Nu va învinovățesc, nici mie nu îmi vine să cred că există astfel de tumori umane.

Donald Trump și acuzațiile de pedofilie:

Primul scandal major care a lovit campania Trump în afară de controversele sale sexiste și rasiste a venit dintr-un proces. Acest proces a rezultat din orgiile organizate de miliardarul și cunoscutul pedofil Jeffrey Epstein.

Femeia numită în proces este Katie Johnson. Ea spune că Trump i-a luat virginitatea în 1994, când avea doar 13 ani și era ținută de Epstein că sclavă. Johnson spune în plângere că Trump și Epstein au amenințat-o pe ea și familia ei cu vătămări corporale dacă nu respecta toate cererile lor dezgustătoare.

Toate informațiile despre acest proces provin exclusiv din plângerea depusă de „Katie Johnson” și nimeni nu a localizat-o, nu a identificat-o sau nu a luat încă un interviu. Ea a fost programată să apară la o conferință de presă pe 2 noiembrie 2016, dar nu a apărut. Ea a spus că amenințările la adresa vieții ei o țineau departe.

Ea ar fi renunțat la proces din nou pe 4 noiembrie 2016 din același motiv.

Ce știm cu siguranță este că Epstein fusese numit în mai multe procese similare în ultimii ani, a executat 13 luni de închisoare și a fost înregistrat că infractor sexual pe viață. Mai mult de atât, se știe că le-a oferit acuzatorilor sume în jur de 150.000 de dolari că să renunțe la procese. Și mai știm sigur ce a zis Trump despre Epstein într-un interviu din 2002:

Îl cunosc pe Jeff de cincisprezece ani. Tipul e grozav. E foarte distractiv să fii cu el. Se spune chiar că îi plac femeile frumoase la fel de mult că mie, iar multe dintre ele sunt de partea mai tânără. Fără îndoială – Jeffrey se bucură de viața sa socială. ”

Cum a luat Familia Grinch banii copiilor cu cancer

Că să înțelegeți mai bine povestea, trebuie să înțelegeți puțin cum poți să mai scapi de taxe în SUA când ai mulți bani. Pe scurt, cât donezi caritatilor, atât îți poți deduce din taxe. În general, puteți deduce până la 50 la sută din venitul brut ajustat, dar există limite de 20-30% în unele cazuri. Asta e foarte simplificat și pe scurt, dar e principiul de baza. Va invit să vă documentați mai în detaliu aici.

Cât despre Familia Grinch, va rezum povestea astfel: Eric, fiul lui Donald Trump, a mutat banii care trebuiau să meargă pentru a ajută copiii cu cancer la organizația Trump. Fundația lui Eric a proclamat în mod public că toate veniturile din turneul său anual de golf vor merge la Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude. Turneu ținut la clubul de golf al familiei Trump, care se presupunea a fi găzduit gratuit.

În timp ce fundația a donat milioane către Spital, a efectuat și plăți mari către organizația Trump.

În primii ani găzduirea a fost într-adevăr gratuită. Dar după câțiva ani tati Trump a zis „Nu-mi pasă dacă este sau nu fiul meu – toată lumea trebuie să plătească.’’ De asemenea unele fonduri au fost direcționate către diferite organizații caritabile, conform Forbes. Povestea este mult mai lungă și îmbârligată, și există și acuzații separate pentru organizația lui Donald Trump. Dar concluzia pentru organizația lui Eric este că și-a dat demisia și această a fost rebranduita.

Donald Trump este antivaxxer

Nu cred că trebuie spus nimic mai mult. Dacă crezi în ceva ce a spus un doctor care a falsificat rezultate și ulterior i-a fost revocată licență de a practică medicină, e clar că logica ți-a scăpat printre degete de mult, după părerea mea.

Donald Trump

Impiersicarea lui Donald Trump

Pentru cine e indus în eroare, nu are nicio legătură cu culoarea portocalie a președintelui. Este vorba despre impeachment, o procedura prin care președinții SUA și oficialii federali pot fi acuzați și trași la răspundere.

Acuzarea este foarte rară. În cei aproape 250 de ani de istorie doar trei președinți s-au confruntat cu ea. Și niciunul din cei trei nu a fost eliminat din funcție. Cu toate acestea, după ce Clinton și Johnson (ceilalți doi președinți acuzați, în afară de Trump) au fost acuzați, ambele partide au pierdut următoarele alegeri prezidențiale.

Pentru a fi acuzat, un președinte sau un alt oficial federal trebuie să fi comis una dintre încălcările descrise de Constituție că „trădare, luare de mită sau altele infracțiuni mari și contravenții”.

Dar istoria arată că dacă un președinte urmează să fie acuzat, cel mai mare factor poate fi voința politică. Respectiv dacă membrii propriului partid al președintelui sunt dispuși să se întoarcă împotriva lui și dacă sunt suficienți membri ai Congresului care cred că încercarea de a-l înlătura pe președinte merită riscul de a pierde sprijinul popular. Președintele Donald Trump a fost pus sub acuzare pe 18 decembrie 2019 sub două acuzații: abuz de putere și obstrucționarea Congresului. Donald a fost achitat în procesul său din Senat.

Până și sora lui Donald Trump spune că este ‚,crud și nu are principii’’

Sora mai mare a președintelui Donald Trump, fost judecător federal, îl crtica aspru pe fratele ei într-o serie de înregistrări. Ea spune despre președinte: „El nu are principii”. Maryanne Trump Barry a fost înregistrată în secret de nepoata să, Mary Trump, care a lansat recent o carte în care denunța președintele, „Prea mult și niciodată suficient: Cum familia mea a creat omul cel mai periculos din lume”. Mary Trump a declarat sâmbătă că înregistrările sunt din 2018 și 2019.

Într-o înregistrare, Barry spune că a auzit un interviu din 2018 cu fratele ei pe Fox News, în care acesta i-a sugerat să o pună la graniță pentru a supraveghea cazurile de copii imigranți separați de părințîi lor.

„Baza lui, Dumnezeule, dacă ai fi o persoană religioasă, vrei să îi ajuți pe oameni. Nu să faci asta ”, spune Barry.

Într-un alt moment, ea spune: „Ale naibii tweeturi și minciuni, oh Doamne”. Ea adaugă: „Vorbesc prea liber, dar știi. Schimbarea poveștilor. Lipsa pregătirii. Minciunile. Un rahat.”.

Donald Trump feat. Cambridge Analytica

Cambridge a lucrat atât pentru campania Trump, cât și pentru un comitet de acțiune politică al lui Trump. În iunie 2016, Cambridge a trimis trei angajați, conduși de directorul de produse Matt Oczkowski, la biroul campaniei din San Antonio. Echipa lui Oczkowski a crescut în cele din urmă la 13 persoane, lucrând sub conducerea directorului digital al lui Trump, Brad Parscale. Potrivit lui Parscale, personalul din Cambridge a furnizat analize utile ale datelor despre electoratul american.

Cambridge susține că a construit profiluri extinse de personalitate pentru fiecare american, pe care îl folosește pentru așa-numita „direcționare psihografică”. Ea e bazată pe tipurile de personalitate ale oamenilor. Unii oameni, inclusiv Hillary Clinton, se tem și se temeau de faptul că au purtat un fel de război psihologic împotriva poporului american. Pentru alții, această direcționare psihografică e doar un fel de bau-bau.

Atât Parscale, cât și Oczkowski au spus în repetate rânduri că Trump și campania să nu au folosit direcționare psihografică. Au fost însă întrebări despre cum a acumulat de fapt datele Cambridge Analytica. În orice caz, despre jocurile murdare din alegeri găsiți mai multe aici. (link intern articol 2)

Donald, dictatorul presei libere

În 2018 un bărbat din Florida a fost arestat pentru că a trimis bombe către 13 democrați proeminenți și critici ai președintelui. În aceeași săptămâna, un bărbat alb din Kentucky a împușcat și a ucis doi oameni de culoare într-un magazin alimentar în ceea ce pare să fi fost un atac motivat rasial.

Și tot în acea săptămâna un bărbat din Pittsburgh a ucis 11 persoane într-o sinagogă în ceea ce a fost considerat o crimă motivată de ură.

Au existat unele sugestii că președintele ar putea avea nevoie să atenueze lucrurile în lumina unor astfel de evenimente. Dar, după o ușoară încercare de a face acest lucru – a încercat să fie „drăguț” în mitingurile de campanie din weekendul respectiv – se pare că a decis să revină la discursul lui obișnuit.

El a acuzat presă pe Twitter, spunând că „marea furie” din Statele Unite este cauzată „în parte de raportarea inexactă și chiar frauduloasă a știrilor”. El a numit presă „adevăratul dușman al poporului” și a spus că dacă mass-media va raporta știrea „corect” și „cinstit”, această va „stinge flacăra” furiei și a indignării. „Știrile false trebuie să se termine!” a scris el.

Tot ce sper e că cei de la Fact Check au numărat și această serie de tweet-uri printre minciunile și informațiile false răspândite de Donald Trump.

Donald Trump a mințit în legătură cu experiența lui academică

Trump a susținut în mod repetat (și a permis mediei să raporteze în numele său) că a absolvit „primul din clasa sa” de la Școala Wharton din Penn. De fapt, nu era nici pe aproape – Trump a absolvit fără onoruri. Unele școli își bazează onorurile pe procentajul GPA (media notelor), dar Wharton le bazează pur și simplu pe GPA. Deci pentru a absolvi fără onoruri, GPA-ul său trebuia să fi fost mai mic de 3,40. Ori asta, ori să fii sancționat pentru integritate academică sau încălcări ale conduitei studenților. .

Ceea ce este interesant la acest lucru este că minciună lui îl îngrijora mai mult decât media. GPA-ul lui Trump nu a fost ceva de interes până nu l-a făcut el. A speculat despre GPA-ul lui Obama, mințind despre propriile sale dosare și amenințându-și școlile dacă le publicau. Ai vrut să moară capra lui Obama, dar ți s-a sinucis a ta, Donald.

Donald a propus o judecătoare necalificată

Sarah Pitlyk a fost una dintre nominalizările judiciare ale lui Trump. Nominalizării sale i se opun în principal parlamentarii democrați și grupurile liberale care afirmă că dosarul ei de pledoarie împotriva avortului ar face-o părtinitoare ca judecător.

„Sunt tulburată de trecutul doamnei Pitlyk și de lipsa de experiență și îi îndemn pe colegii mei să se alăture mie pentru a se opune nominalizării sale.”

Aceasta este declarația senatoarei din California, Dianne Feinstein, democratul de vârf din Comitetul judiciar al Senatului, la ședința Senatului.

Feinstein a arătat declarațiile înșelătoare ale lui Pitlyk cu privire la problemele de sănătate a reproducerii. Ea a spus că Pitlyk a susținut într-o instanță amicală a Curțîi Supreme că fertilizarea în vitro duce la rate mai mari de malformații congenitale. Ceea ce nu este adevărat.

În documentul din 2017 dintr-un caz care nu a fost audiat de judecători, Pitlyk și o colegă de-a ei au mai spus că surogatul are „efecte grave asupra societățîi, cum ar fi respectul diminuat pentru maternitate și legătura unică mamă-copil”.

Sarah și apărătorii săi republicani din Comitetul judiciar al Senatului au spus că opiniile sale personale despre avort nu ar afecta performanțele sale judiciare.

Pitlyk a fost, de asemenea, în unanimitate considerată „Necalificată” pentru o funcție de judecător federal pe baza lipsei de experiență de către comitetul Asociației Baroului American. ABA revizuiește candidațîi judiciari. Sarah este una dintre cele nouă nominalizări ale lui Trump care au primit un astfel de rating de la ABA.

Și apropo de nominalizări cu persoane necalificate, a făcut același lucru și cu un membru de cabinet.

Iar lista de incompetente, greșeli, intolerante și pericole pe care le aduce Donald Trump continuă. Însă ne vom opri aici, momentan.

Care e concluzia, până la urmă?

Din păcate, nu am în niciun fel drept de vot în alegerile americane, deci nu pot ajuta în a decide indirect soarta SUA în noiembrie. Însă sper că toate aceste fapte să ajungă la cei care pot decide.

Nu îmi pot imagina cum o persoană cu atatea controverse legate de rasism, sexism, xenofobie, homofobie și în general o scursură umană poate să ajungă atât de tolerat în ochii publicului. Sau cel puțin îndeajuns de tolerat încât să fie luat în serios de prima dată când a candidat. Sunt sigură însă că și din cei care nu știau mai bine atunci, cel puțîn o parte știu mai bine acum. Și sper ca ultimii patru ani măcar să își spună cuvântul, și decizia corectă să fie luată. Sau măcar cea mai puțin greșită.

Poate vă întrebați în ce fel e relevant ce fel de persoană e el, de ce are asta vreo treaba cu a fi președinte.

Tocmai pentru voi m-am asigurat să adaug dovezile de incompetența nu doar aici, ci și în articolele trecute. Însă pentru mine, trebuie să mărturisesc că este deosebit de important ce fel de persoană conduce un stat. Și când vorbim de SUA, care are regim prezidențial, unde președintele este și șeful guvernului și comandant al armatei, ar trebui să fie deosebit de relevant.

Viziunea lui meschină asupra lumii și ,,valorile’’ care îl definesc au avut un impact în toate atrocitățile care s-au întâmplat.

Și o parte din ele îi sunt ,,atribuite’’ de autorii lor lui, pentru că și-au dorit acea ,,Americă grozavă’’ despre care vorbește el. America lui grozavă în care diversitatea e motiv de persecuție, prejudiciul e obligatoriu și adevărul se mulează după povestea pe care vrei să o creadă oamenii.

De-a lungul istoriei au existat diverse perioade care sunt percepute în mod instinctiv de majoritatea oamenilor ca fiind indezirabile, în opinia mea. Un exemplu care îmi vine în minte este comunismul, în special pentru cei care vin din foste țări comuniste.

Iar pentru mine, președinția lui Donald Trump este o astfel de perioada sumbră.

Nu aș rezumă-o doar la atât. După cum vedeți și în lista erau multe lucruri problematice mult înainte de președinție. Dar majoritatea lucrurilor fiind atribuite în special caracterului lui, afectând grupuri selecte de indivizi. Ceva ce mi se pare oricum revoltător. Mă refer doar la președinție pentru că pe el nu-l mai schimbă nimeni, și e destul de clar ce fel de om a ales să fie. Însă pe el din funcție, destui oameni pot să-l schimbe.

Autoare: Ruxandra Dorobanțu

Maria Kolesnikova a fost răpită de pe stradă! Opoziția din Belarus continuă să „dispară”!

"Publicat în 07/09/2020" "în Știri" "de POV21"

Niște oameni mascați au răpit-o astăzi de pe stradă pe Maria Kolesnikova. Aceasta se afla în centrul capitalei, Minsk. Persoanele, care rămân neidentificate, au urcat-o cu forța într-un microbuz, au declarat martorii presei locale.

Maria Kolesnikova a fost sechestrată la scurt timp după ora locală 10:00, în apropierea muzeului național de artă din Minsk. Alți trei membri ai consiliului de coordonare al opoziției au dispărut de asemenea. Aceasta pare a fi o încercare specifică a autorităților de a îngropa protestele.

Dacă vreți să aflați mai multe despre ce s-a întâmplat în ultima vreme în Belarus, dați click aici.

Maria Kolesnikova este una din cele mai proeminente figuri politice din Belarus.

Victoria lui Lukasenko – considerată fraudată – a stârnit proteste în masă. Duminică, 6 septembrie, peste 100.000 de persoane au mărșăluit spre reședința președintelui, cerându-i să demisioneze. Poliția a arestat 633 de persoane. Bande de huligani pro-guvernamentali i-au bătut pe protestatari în drumul lor spre casă.

Nu este clar cine a răpit-o pe Koselnikova. Printre colegii săi care au dispărut se numără Anton Rodnenkov, Ivan Kravtsov și Maxim Bogretsov. Echipa ei de presă lipsește și ea.

Conform sursei locale de știri Tut.by, o femeie a spus că a văzut-o pe Kolesnikova pe stradă. Voia să meargă până la ea și să-i mulțumească pentru munca ei dar s-a răzgândit.

„Maria Kolesnikova părea epuizată”, a spus aceasta.

Femeia a continuat: „Apoi am observat un minivan închis la culoare cu sloganul «Svyaz», parcat aproape de muzeu. Am auzit sunetul unui telefon căzând pe astfalt. M-am întors și am văzut oameni purtând măști târând-o pe Maria în dubă. Telefonul i-a zburat din mână. Unul dintre ei l-a luat, a sărit în dubă și a plecat”.

Ajutorul de presă al Mariei Kolesnikova, Rodnenkov, a confirmat răpirea ei. Apoi a dispărut și el, după aproximativ 40 de minute. Aliații lui Kolesnikova au declarat că verifică raportul privind detenția ei. Poliția din Minsk, citată de agenția rusă de știri Interfax, a spus că nu au reținut-o.

Mai multe figuri cheie ale opoziției au fost închise înainte de alegeri. Printre figurile cheie se numără fostul bancher Viktor Babariko și bloggerul politic Siarhei Tsikhanouski. Soția lui Siarhei, Sviatlana Tsikhanovskaya, a devenit principalul contracandidat al lui Lukashenko și fața protestelor. Ea este acum în exil în Lituania.

Înainte de alegeri, Kolesnikova și-a unit forțele cu Tikhanovskaya și cu Veronika Tsepkalo. Veronika a părăsit de asemenea țara. O altă activistă, Olga Kovalkova, a sosit sâmbătă în Polonia, declarând că i s-a spus că va fi arestată dacă va rămâne în Belarus.

Moartea lui George Floyd: rasism sau incompetența?

"Publicat în 03/09/2020" "în Texte" "de POV21"

Moartea lui George Floyd a venit după sine cu multiple proteste, despre care oricine cu o conexiune la internet a auzit. Iar dacă întrebăm unul din acești oameni ce știe despre situația lui George Floyd, cel mai probabil va spune doar că a fost omorât sufocat de un polițist rasist. Și că mișcarea Black Lives Matter a fost foarte vocală în privința circumstanțelor morții lui. Iar povestea, pentru mulți, își găsește sfârșitul (și relevanța) aici.

Dar oare chiar a fost vorba de rasism, sau doar de un polițist inconștient și incompetent?

În primul rând, menționez că nu susțin nicio mișcare, persoană sau idee rasistă, homofobă, sexistă, xenofobă – sau orice alt fel de atitudine intolerantă. Susțin justiția și adevărul și îmi doresc o lume corectă. Oamenii trebuie să fie trași la răspundere pentru faptele lor. De aceea am și început o serie în care expun adevărul mai puțin știut despre Donald Trump. Dacă vreți să o citiți, doar dați click aici. Ce îmi doresc mai presus decât orice este ca situațiile să fie cu adevărat transparente pentru public.

Personal, sunt pasionată atât de investigarea problemelor curente, cât și de toleranță și echitabilitate pentru toți oamenii. Și tocmai în spiritul unei lumi corecte, cred că nu putem să trecem cu vederea peste informații omise de majoritatea presei, în special de cea americană.

Cine a fost George Floyd?

George Floyd s-a născut în Carolina de Nord și și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Houston. S-a mutat la Minneapolis în 2014. Potrivit înregistrărilor instanței din Harris County, care cuprinde orașul Houston, autoritățile l-au arestat în nouă ocazii separate între 1997 și 2007. În cea mai mare parte, a fost arestat sub acuzații de droguri și furt. Acestea au dus la sentințe de luni de închisoare.

Dar înainte de a intra în specificul acestor cazuri, să ne uităm peste niște detalii biografice.

Floyd a fost fiul unei mame singure. S-au mutat în Houston din Carolina de Nord când era mic, pentru ca mama lui să-și găsească de lucru. S-au stabilit în „Cuney Homes”, un complex de locuințe publice pentru persoane cu venituri mici. Complexul avea mai mult de 500 de apartamente și era populat în principal de persoane de culoare. Ca adolescent, Floyd a fost un bun jucător de fotbal și a jucat baschet pentru Jake Yates High School.

Mai târziu, a jucat baschet timp de doi ani la un colegiu comunitar din Florida. După aceea, în 1995, a petrecut un an la Universitatea Texas A&M din Kingsville, înainte de a se întoarce la apartamentul mamei sale din Houston. Acolo și-a căutat și găsit diverse locuri de muncă în construcții și securitate.

Este important să ne uităm și la contextul și circumstanțele în care George Floyd a fost arestat în perioada ’95-’07.

În mai multe ocazii, poliția făcea razii prin complex și acestea sfârșeau prin a reține un număr mare de bărbați. Printre aceștia, se număra și Floyd, conform Associated Press. În plus, Texas are una dintre cele mai mari rate de încarcerare în țară, conform inițiativei privind politica penitenciarelor. Mai multe studii arată că autoritățile sunt mult mai predispuse să vizeze texanii negri pentru arestări decât rezidenții albi.

Cât despre faptele comise de Floyd, le vom lua pe rând și în detaliu.

Primul arest a avut loc pe 2 august 1997, când avea aproape 23 de ani. Potrivit procurorilor, polițiștii l-au prins în timp ce livra mai puțin de un gram de cocaină altcuiva, așa că l-au condamnat la aproximativ șase luni de închisoare. Apoi, în anul următor, autoritățile l-au arestat și acuzat pe Floyd de furt în două ocazii separate (pe 25 septembrie 1998 și 9 decembrie 1998), condamnându-l la un total de 10 luni și 10 zile de închisoare.

Aproximativ trei ani mai târziu, Floyd a fost condamnat.

Pe 29 august 2001, Floyd a primit 15 zile de închisoare pentru „neidentificarea unui ofițer de poliție”, spun documentele instanței. Cu alte cuvinte, el se presupune că nu a dat numele său, adresa sau data nașterii unui polițist care-l aresta din motive necunoscute. Înregistrările instanței nu spun de ce poliția îi cerea informațiile personale. Drept pentru care putem asuma că motivul putea fi bazat și pe discriminare pur rasială.

Între 2002 și 2005, poliția l-a arestat și l-a acuzat pe Floyd pentru alte patru infracțiuni. Pe 29 octombrie 2002, pentru că avea mai puțin de un gram de cocaină asupra sa. Pe 3 ianuarie 2003, pentru violare de domiciliu. Pe 6 februarie 2004, pentru intenția de a da mai puțin de un gram de cocaină altcuiva. Pe 15 decembrie 2005, pentru a avea din nou mai puțin de un gram de cocaină în posesia sa. A fost condamnat la aproximativ 30 de luni de închisoare în total pentru aceste crime.

În cele din urmă, în data de 9 august 2007, autoritățile l-au arestat și acuzat pe Floyd de cea mai gravă crimă a sa: jaf agravat cu o armă letală.

Declarația de cauză probabilă a ofițerilor de poliție stă adesea la baza cazului procurorilor împotriva suspecților. Potrivit declarației, incidentul s-a desfășurat astfel: doi adulți, Aracely Henriquez și Angel Negrete, și un copil se aflau într-o casă când au auzit o bătaie la ușa din față. Când Henriquez s-a uitat pe fereastră, a văzut un bărbat „îmbrăcat într-o uniformă albastră” care spunea că „era cu departamentul de apă”. Dar când a deschis ușa, și-a dat seama că bărbatul spunea o minciună și a încercat să o închidă. Apoi, declarația are următorul cuprins:

,,Cu toate acestea, acest bărbat a ținut ușa deschisă și a împiedicat-o să se închidă. Un Ford Explorer negru a oprit în fața reședinței reclamanților. Alți cinci bărbați de culoare au ieșit din acest vehicul și s-au îndreptat spre ușa din față. Cel mai mare dintre acești suspecți a forțat intrarea în locuință, a pus un pistol pe abdomenul reclamantului și a forțat-o să intre în camera de zi a reședinței.

Acest suspect a început apoi percheziția în locuință, în timp ce un alt suspect înarmat l-a păzit pe reclamant.

Reclamantul a fost lovit în cap și în zonele laterale de către acest al doilea suspect înarmat cu pistolul său, după ce aceasta a strigat după ajutor. În timp ce suspecții se uitau prin locuință, au cerut să știe unde sunt drogurile și banii. Henriquez i-a informat că în locuință nu există astfel de lucruri. Suspecții au luat apoi niște bijuterii împreună cu telefonul reclamantului înainte de a fugi de la locul faptei în acel Ford Explorer negru.’’.

Aproximativ trei luni mai târziu, anchetatorii din cadrul Unității de Narcotice a Departamentului de Poliție din Houston „au dat peste acest vehicul în timpul uneia dintre investigațiile lor”. Ei l-au identificat pe George Floyd ca fiind șoferul mașinii.

La 1,80 m, Floyd a fost identificat ca fiind „cel mai mare”.

Deci, el fusese cel care a împins un pistol împotriva abdomenului lui Henriquez înainte de a căuta obiecte de furat. El a pledat vinovat în 2009 și a fost condamnat la cinci ani de închisoare. A fost eliberat condiționat în ianuarie 2013, când avea aproape 40 de ani.

Cine l-a omorât pe George Floyd și cum s-a ajuns aici?

Un polițist din Minneapolis, iar numele lui este Derek M. Chauvin. Polițistul, acompaniat de 3 alții, a răspuns la un apel la 911 de la un magazin alimentar local. Cei de la magazin au spus că bănuiau că George Floyd a folosit o bancnotă contrafăcută de 20 de dolari pentru a cumpăra țigări.

Ofițerii prezenți au găsit un bărbat care se potrivea descrierii suspectului într-o mașină, potrivit departamentului de poliție. După ce Floyd a ieșit din vehicul, a spus departamentul, ofițerii l-au încătușat. Floyd a refuzat să intre în mașina de poliție, spunând că suferea de claustrofobie, moment în care ofițerii de poliție l-au forțat să ajungă la pământ, unde l-au ținut jos, iar Chauvin i-a îngenuncheat pe gât.

Însă revenim la cum s-a întâmplat asta mai exact mai târziu.

Momentan, dacă tot am ajuns la Chauvin, putem începe să vedem cu adevărat dacă moartea lui George Floyd a fost cauzată de rasism sau incompetență. Au existat mai multe situații controversate în jurul lui Chauvin în cariera lui de polițist, și vreau să vă prezint câteva din ele.

Incidentul din 2008

În timp ce răspundea unui apel de violență domestică într-un apartament din South Minneapolis, Chauvin a tras cu pistolul într-un bărbat de culoare de 21 de ani, Ira Latrell Toles. Associated Press a raportat următoarele despre incident:

,,Pentru o perioadă de timp, a fost deschis un apel către urgențe în locuință. Operatorul a putut auzi o femeie strigând după cineva să nu o mai lovească, a spus poliția. Polițiștilor li s-a refuzat intrarea când au ajuns la reședință, dar au putut auzi agresiunea continuând. Au forțat intrarea. Poliția spune că Toles a încercat să fugă de ofițeri, iar când au încercat să-l supună, a încercat să ia arma unui ofițer. Ofițerul l-a împușcat pentru a preveni asta. Cei doi ofițeri aflați la fața locului sunt în concediu administrativ plătit, ceea ce este standard la împușcături. Polițistii nu și-au dat numele.’’.

Toles a supraviețuit împușcăturilor și s-a confruntat ulterior cu acuzații penale.

Însă el și-a amintit incidentul în mod diferit. După moartea lui Floyd, în mai 2020, Toles a declarat pentru Daily Beast că da, mama copilului său a chemat poliția în acea noapte. Ea se încuiase în baie „cu o țigară și fără brichetă”, după ce polițiștii au spart ușa apartamentului. Apoi, Toles a susținut că Chauvin a spart ușa de la baie și a început să-l lovească pe Toles fără avertisment. Toles a spus că era prea dezorientat pentru a căuta arma ofițerului.

Moartea lui Wayne Reyes

În 2006, Chauvin și alți cinci ofițeri au deschis focul asupra unui camion din Minneapolisul de Sud, răspunzând unui raport de înjunghiere. Departamentul de poliție a spus că suspectul, Wayne Reyes, în vârstă de 42 de ani, a scos o pușcă când poliția l-a tras pe dreapta. Ofițerii au spus că au crezut că Reyes și-a înjunghiat iubita și un alt prieten într-o dispută domestică. În total, cei șase ofițeri au tras 42 de focuri de armă în patru secunde, potrivit The Washington Post.

Reyes a fost lovit de mai multe ori și a murit, dar nu era clar dacă Chauvin a tras oricare dintre focurile fatale. Moartea lui Reyes era deja controversată în momentul în care a avut loc.

După acțiunile ulterioare ale lui Chauvin, moartea lui Wayne a atras recunoașterea internațională în 2020. Anchetatorii au evaluat circumstanțele sub supravegherea senatoarei Amy Klobuchar. Cu toate acestea, Klobuchar a părăsit biroul comitatului pentru Senatul SUA înainte ca acest caz să ajungă în fața unui mare juriu. În cele din urmă, juriul a decis că utilizarea mortală a forței de către ofițeri a fost justificată. Personal, mi se pare considerabil mai problematică decizia juriului.

Lista de situații controversate continuă.

La locul de muncă, avea 17 plângeri depuse pe numele sau. Însă nu se știe cu siguranță decât că una din ele ar fi fost depusă pentru folosirea excesivă a forței. De asemenea, a fost implicat într-o altercație cu un grup de polițiști care l-au împușcat pe alaskanul Leroy Martinez. Acolo a fost doar ,,complice’’, dacă îi putem spune așa.

Și aici e greu de argumentat, pentru că pe de o parte juriul a decis că s-au folosit măsurile necesare și pe de altă parte, o martoră spune că suspectul nu era înarmat, așa cum fusese raportat de Minneapolis Star Tribune.

Haideți să tragem totuși și niște concluzii.

George Floyd nu a fost în niciun caz complet inocent. Dar pentru asta există legea, pentru a pedepsi oamenii care o încalcă. Iar poliția ar trebui să ajute la îndeplinirea misiunii ultime a legii, respectiv atingerea justiției. Însă indiferent ce părere aveți despre George Floyd și faptele sale, niciun om nu merită să fie sufocat în mijlocul străzii. Și cu atât mai mult, ar trebui să ne indignăm că a fost responsabil un polițist pentru o astfel de faptă atroce.

Nu știu despre voi, dar mie mi s-ar părea normal să asociem poliția cu siguranță și eroism, nu cu frica de moarte.

Cât despre motivul comiterii atrocității, este greu de stabilit unde se situează pe spectrul rasism-incompetență. Chauvin este clar vinovat pentru uciderea lui George Floyd. Însă nu știu cât de mult a contat faptul că acesta era un om de culoare sau nu în momentul în care Chauvin și-a pus genunchiul pe gâtul lui.

Dar media a părut că vrea să împingă narativa rasistă.

Nu au dat însă argumente clare pentru care s-ar încadra moartea lui George Floyd aici. Oamenii trebuie să aibă posibilitatea să își formeze singuri opinia în legătură cu care din motive sunt cauza omorului. Și tocmai în spiritul sincerității, trebuie să vedeți următorul video:

Din video se văd clar mai multe lucruri.

În primul rând, comportamentul lui George Floyd este bizar. Raportul de toxicologie de la autopsia sa a detectat urme de fentanyl, care este găsit în diverse droguri. Cantitatea găsită în sângele lui era îndeajuns încât să fie letală. Printre efectele secundare este și dificultatea respiratorie, motiv pentru care îl puteți auzi pe George Floyd cum spune că nu poate să respire mult înainte de a fi genunchiul pe gâtul său.

Pe de altă parte se vede la fel de clar că George Floyd nu era violent, lucru care întărește cu atât mai tare faptul că în niciun caz nu era necesară îngenuncherea pe gâtul său. Putem observa și interacțiunea polițistului cu alte 2 persoane de culoare. Deși inițial atitudinea pare ostilă, situația se detensionează după înmânarea actelor de identificare.

De ce le cere actele în schimb, mi se pare puțin bizar. Însă una din cele două persoane este fosta iubita a lui George Floyd. Ea menționează în înregistrare că acesta ar fi instabil, în special după moartea mamei sale.

Ce aduce nou această înregistrare?

Povestea în media a părut să înceapă, în mare parte, de la îngenunchere, să aibă premisa de rasism și să fie explicată doar din această perspectivă. Însă din acest video putem vedea și ce se întâmplă înainte.

Poate o să vă facă să vă puneți întrebări despre ce alte lucruri nu mai sunt arătate în media. Poate așa veți adopta bunul obicei de a caută mai multe surse și de a porni de la un oarecare punct zero atunci când vă formați o opinie. Lăsați-vă influențați de educație, informații corecte și știință, și cu cât vi le asigurați singuri mai mult, cu atât vă va folosi mai mult.

Dar voi închide această paranteză aici.

Acum, să nu credeți că nu există o problemă a discriminării rasiale în SUA.

O să vă dau câteva exemple din studii făcute de FBI și Biroul de Recensământ al SUA. De aici, este ușor să observăm problema discriminării. În 2019, deși persoanele de culoare reprezentau mai puțin de 14% din populație, aceștia reprezentau peste 23% din cele peste 1.000 de împușcături letale ale poliției. Iar această cifră a fost relativ consistentă din 2017, în timp ce numărul victimelor albe a scăzut de atunci.

De asemenea, persoanele de culoare sunt arestate la o rată mult mai mare când vine vorba de consum de droguri. Dar sondajele arată consumul ca fiind la același nivel pentru albi. Și astea sunt doar câteva din multele statistici, ca să nu mai includem parcursul istoric al persoanelor de culoare în SUA. Nu este discutabil că există încă probleme de rasism care trebuie rezolvate.

Discutabil este dacă moartea lui George Floyd se încadrează sau nu în aceste probleme.

Ca să știm cu adevărat ar fi trebuit să vedem o replică exactă a situației. George Floyd ar fi trebuit să fie alb, ca să vedem dacă rasa e un factor. Putem compara și cu alte cazuri similare, dacă găsim.

Dar pentru a nu influența rezultatul, nu e îndeajuns nici să compari doar două persoane de rase diferite având intercalații cu poliția. Atunci când compari două situații, păstrezi toate celelalte variabile intacte, în afară de cea pe care vrei să o analizezi. În acest caz, e dificil să avem parte de o comparație corectă.

Pe scurt, nu e atât de ușor să decizi că a fost cazul de rasism și poate oamenii se grăbesc cu această eticheta. Poate că dacă oamenii ar fi fost tratați de autorități cu sinceritate, nici nu s-ar fi grăbit să creadă în cea mai neplăcută variantă. Problema este, în orice caz, mai nuanțată.

La finalul zilei, indiferent de răspunsul pe care l-ați dat și opinia pe care o aveți, nu este atât de relevant.

Și nu cred că poate altcineva în afară de Chauvin să știe dacă moartea lui George Floyd a fost sau nu motivată de rasa lui. Dar dintre toate metodele în care ar fi putut proceda, aceasta a fost cea mai inumană și nejustificată. Iar consecința ei a dus la moartea unui om.

George Floyd, inocent sau nu, avea dreptul la un proces corect, nu la un genunchi pe gât.

Iar răspunsul violent al poliției, indiferent de rasă sau etnie, este o problema gravă în SUA. Și încrederea oamenilor în poliție scade cu fiecare caz în care cineva moare sau este rănit pe nedrept.

Există proteste și în acest moment, pentru un caz oarecum similar cu al lui George Floyd. Și incompetența și violența poliției nu vor duce decât la probleme mai grave în dezordinea societății americane.

Pentru că, până la urmă, când oamenii care ar trebui să te apere te omoară, pe cine mai suni?

Tata Donald Trump și Mama Rusie: s-a implicat Rusia în alegerile prezidențiale din SUA?

"Publicat în 27/08/2020" "în Texte" "de POV21"

După cum v-am promis, voi continua seria informativă despre Donald Trump. În cazul în care acesta este primul articol pe care îl vedeți, vă recomand cu mare căldură să începeți cu primul. Îl puteți găsi chiar aici. Pe scurt, îmi propun să expun adevărul mai puțin cunoscut despre Donald Trump, președintele SUA.

În articolul de azi ne vom uita peste cum a ajuns Donald Trump să fie președinte și controversele din jurul alegerilor. Înainte de toate, poate sunteți curioși cum este ales un președinte în SUA. Pe scurt, oamenii nu aleg în mod direct președintele, ci aleg un colegiu electoral. Fiecare colegiu electoral din fiecare stat votează candidatul. Dar dacă vreți să știți mai multe detalii, vă invit să vizitați acest site. Altă informație esențială pe care trebuie să o știți este că SUA are două partide majore: republicanii și democrații. Iar acum, haideți să mergem în ordine cronologică:

Ce s-a întâmplat la alegerile din 2016?

În 2016, candidatul republican Donald Trump și guvernatorul statului din Indiana, Mike Pence, i-au învins pe democrații Hillary Clinton și senatorul american din Virginia, Tim Kaine. A fost a cincea și cea mai recentă alegere prezidențială în care candidatul câștigător a pierdut votul popular. În cazul în care nu sunteți familiarizați cu această noțiune, vă voi explică pe scurt ce înseamnă.

În America, republicanii sunt reprezentați de culoarea roșie, iar democrații de culoarea albastră. Cei doi candidați își doreau deci să transforme fiecare stat în culoarea lui respectivă. Culorile sunt determinate de alegerile colegiului electoral, însă oamenii dinăuntrul statelor sunt cei care aleg colegiul electoral. Altfel spus, nu e îndeajuns să convingi procentul majoritar al oamenilor că să asiguri culoarea ce te va ajuta să învingi. Și asta rezultă în multe voturi mute. Numărul total de procente din fiecare stat adunat a fost mai mare pentru Hillary, altfel fiind cu 2.1% mai „votată popular’’. Însă, colegiul electoral a ajuns să ducă la câștigul lui Trump, cu 304 voturi față de cele 227 ale lui Hillary. De asemenea, 7 electori nu i-au ales pe niciunul din ei, lucru care nu se mai întâmplase de mai bine de 100 de ani.

Trebuie să știți și faptul că ambii au avut călătorii turbulente în drumul către președinție.

Și ambii au fost văzuți nefavorabil de către public. Alegerile au avut multipli candidați terți și au fost exprimate peste un milion de voturi pentru candidați care nu apăreau pe liste.

Motivul pentru care Trump a câștigat a fost acela că a avut marje mari cu alegătorii din clasa muncitoare albă și din Pennsylvania. Trump le-a vorbit acestor alegători pe limba lor. Poate i-a convins mesajul lui republican privind comerțul. Sau poate au fost legăturile lui Hillary Clinton cu instituirea și agenda pro-globalistă. Sau poate au fost resimțirile sale albe și părtinirea rasială. Probabil a fost și un anumit grad de sexism care a jucat un rol. Este dificil de arătat exact ce i-a convins.

Dar și Hillary Clinton a făcut greșelile sale cu acest grup care a ajuns să îi determine indirect soarta. Una din ele fiind că a numit jumătate dintre ceea ce s-au dovedit a fi susținătorii lui Trump „deplorabili”. Scrisoarea de la sfârșitul campaniei a directorului FBI, James Comey, despre e-mailurile lui Clinton probabil că a jucat un rol. A întărit un fir narativ despre ea ca fiind de neîncredere, lucru care nu a trecut neobservat, în special de către alegătorii care erau predispuși să creadă ce este mai rău despre ea. Și dacă tot am ajuns aici, trebuie să ne punem o întrebare:

Oare a jucat Donald Trump murdar că să ajungă președinte?

Pe scurt, există dovezi care ne spun că așa este.

În data de 9 mai 2017, președintele Donald Trump l-a demis pe fostul director al Biroului Federal de Investigații, James Comey. Acesta conducea o anchetă despre legăturile dintre asociații lui Trump și oficialii ruși. Această anchetă, denumită Crossfire Hurricane, a început în iulie 2016. Guvernul australian sfătuise autoritățile americane că George Papadopoulos, consilier de politică externă în campania Trump, s-a întâlnit cu unul dintre diplomații lor în mai 2016. Acesta a sugerat că echipa Trump a primit un pont din partea Rusiei că ar putea elibera informații care ar fi dăunătoare pentru Hillary Clinton. Papadopoulos a primit această sugestie în aprilie 2016, cu mult înainte de a fi raportat public că Rusia avea informații dăunătoare despre Clinton. Comitetul Național Democrat a anunțat, în iunie 2016, că a avut loc un hack rus. Papadopoulos a mărturisit ulterior că aceste informații dăunătoare erau sub formă de e-mailuri furate de la Partidul Democrat.

Peste 130 de parlamentari democrați ai Congresului Statelor Unite au cerut numirea unui avocat special.

Acest lucru s-a cerut ca reacție la concedierea lui Comey. CNN a raportat că în termen de opt zile de la demiterea lui Comey, o anchetă a FBI asupra lui Trump pentru obstrucția justiției a fost deschisă de directorul FBI din acea vreme, Andrew McCabe. Acesta a citat mai multe motive, inclusiv concedierea lui Comey. McCabe a fost concediat ulterior din FBI.

Procurorul general s-a retras din investigarea campaniei lui Donald Trump. Dar după opt zile de la demiterea lui Comey, procurorul general adjunct de atunci, Rod Rosenstein, l-a numit pe Robert Mueller ca avocat special. Rolul său era de a prelua și extinde o anchetă existentă a FBI pentru posibile interferențe ruse în alegerile Statelor Unite din 2016. De asemenea, acesta prelua și investigația FBI privind legăturile dintre asociații lui Trump și oficialii ruși, care fusese începută de Comey. Mueller a preluat și ancheta FBI pentru a vedea dacă președintele Trump a obstructionat justiția prin concedierea lui Comey.

Ce s-a întâmplat cu ancheta?

Ancheta consilierului special s-a desfășurat în perioada 17 mai 2017 – 22 martie 2019 și a rezultat în treizeci și patru de rechizitori. Aceștia au fost inclusiv împotriva mai multor foști membri ai campaniei Trump și mulți dintre aceștia sunt încă judecați. Ancheta a emis peste 2.800 de citații și a executat aproape 500 de mandate de căutare. De asemenea, a intervievat aproximativ 500 de martori. Raportul Mueller a inclus referiri la 14 anchete penale. Ele au fost trimise la alte birouri. Dar 12 dintre acestea nu au apărut în comunicatul din 18 aprilie. Iar conform procurorului general Barr, avocații președintelui „nu au avut voie să facă și nu au solicitat niciun fel de redactări’’, conform CBS News.

Barr a spus că „în interesul transparenței și al divulgării depline către poporul american, președintele a confirmat că nu se va folosi de privilegii în legătură cu raportul“. Într-o conferința de presă, Barr a cerut ca oamenii să privească situația în context. A precizat că președintele Trump „s-a confruntat cu o situație fără precedent. Agenții federali și procurorii îi cercetau comportamentul înainte și după preluarea funcției și comportamentul unora dintre asociații săi.’’ Și a spus că nu a fost găsită nicio ,,coluziune’’. Barr a continuat că există „dovezi substanțiale care să demonstreze că președintele a fost frustrat și supărat de o credință sinceră că ancheta îi subminează președinția. Ancheta a fost propulsată de adversarii săi politici și alimentată de divulgări ilegale”.

Pe cine să crezi, pe Barr sau pe Mueller?

În conferința de presă a lui Barr din 18 aprilie, Barr a declarat astfel: „Casa Albă a cooperat pe deplin cu ancheta consilierului special”. Asta a fost înainte de publicarea raportului redactat. Totuși, Factcheck.org descrie că acest lucru a fost „contrazis în raport”. Raportul afirmă că Trump a atacat ancheta în public, a încercat să controleze ancheta în privat și a încurajat martorii să nu coopereze atât în public, cât și în privat. De asemenea, conform raportului, președintele Trump nu a cooperat pe deplin pentru solicitările de interviu ale anchetatorilor. Din răspunsurile scrise, multe au fost „incomplete sau imprecise”. Anchetatorii au protestat că răspunsurile scrise le-au împiedicat posibilitatea de a pune alte întrebări, iar Trump a refuzat o altă solicitare pentru interviu.

Mueller a găsit legături între Donald Trump și Rusia.

Printre acestea ar fi schimbul de date de votare despre statele din Vestul Mijlociu, unde Trump a câștigat. A găsit de asemenea conversații cu ambasadorul rus pentru a influența răspunsul Rusiei la sancțiunile impuse de guvernul SUA ca răspuns la interferențele electorale. Printre dovezi se află și comunicarea cu Wikileaks după ce a primit e-mailuri furate de Rusia. Deși niciunul dintre aceste acte nu a constituit infracțiunea de conspirație, toate ar putea fi descrise drept „coluziune”.

Mai mult de atât, raportul indică faptul că Mueller intenționa ca decizia legată de obstrucția lui Trump să fie luată de Congres, clar nu de Barr, raporteaza CNN. Dar Barr s-a ocupat ca în scrisoarea sa să dea o hotărâre privind posibila obtructie comisă de Donald Trump.

Raportul are mai multe concluzii. O să încerc să vi le expun pe cele relevante pentru punctul din care am plecat. Campania din 2016 a lui Donald Trump se pare că a căutat și a menținut contacte strânse cu oficialii guvernamentali ruși care îl ajutau să fie ales. Campania Trump a acceptat ofertele lor de ajutor. Mai mult de atât, campania a furnizat, în secret, oficialilor ruși, date cheie de votare. Campania a coordonat momentul publicării informațiilor furate pentru a răni reputația lui Hillary Clinton. Însă există încă probleme cu aplicarea consecințelor și divulgarea adevărului complet. Președintele SUA are posibilitatea de a supraveghea aplicarea legii federale. Deci chiar argumentul lui Barr este invalid, pentru că nu este nimic care să îl poată opri pe Trump din a împiedica ancheta și implicit consecințele ei. Cu siguranță nu ‚,transparența în interesul cetățenilor’’.

Dar putem spera că președintele nu va fi deasupra legii, în ciuda acestui paradox.

Pentru mine, justiția este ceva ce trebuie atât protejat, cât și urmărit ca scop ultim. Drept pentru care, nu pot să nu fiu indignată de comportamentul lui Trump. El și asociații săi limitează puterea de drept a acesteia. Indiferent de ceea ce credeți despre privilegii, nimeni nu ar trebui să aibă privilegiul de a evada legea. Iar când vine vorba de Donald Trump, el deja evadează consecințe pentru multe din faptele, spusele și comportamentele sale. Dar mai multe despre intoleranța lui vom vorbi în următorul articol.

Autor: Ruxandra Dorobanțu

(VIDEO) Un bărbat de culoare a fost împușcat de poliție în fața copiilor săi. Se repetă oare cazul George Floyd?

"Publicat în 25/08/2020" "în Știri" "de POV21"

Autoritățile statului Wisconsin investighează de ce un bărbat de culoare a fost împușcat de mai multe ori în spate, când a intrat pe ușa laterală a unui SUV, conform CNN. Cei trei copii ai bărbatului, având 3, 5 și 8 ani, se aflau în mașină, a declarat un avocat al familiei. Tatăl său a declarat, conform BBC, că fiul său este paralizat – deși medicii nu știu dacă este permanent.

Jacob Blake este în stare stabilă într-o unitate de terapie intensivă, potrivit avocatului Ben Crump, care reprezintă familia Blake.

Crump a postat un videoclip cu filmările de duminică seară din Kenosha. Dacă doriți să vedeți videoclipul redat la știrile americane, îl puteți regăsi aici. Imaginile s-au răspândit pe rețelele de socializare, stârnind proteste. Lideri ai districtului au instituit o stare de asediu care a rămas în vigoare până luni dimineață.

Împușcăturile au avut loc în timp ce demonstranții continuau să condamne violența poliției în orașele americane. Printre motive ale demonstrațiilor se află și uciderea lui George Floyd și Breonna Taylor. Cu o noapte înainte de împușcarea lui Blake, protestele au izbucnit în Lafayette, Louisiana, după ce poliția a ucis un negru -Trayford Pellerin, având 31 de ani – în fața unui magazin.

Garda Națională a fost chemată în oraș, a confirmat primarul John Antaramian.

Trupele vor fi axate pe sprijinirea nevoilor locale primul răspuns și de aplicare a legii „pentru a proteja infrastructura critică și instituțiile culturale”, conform declarației guvernatorului Tony Evers.

Protestatarii s-au adunat luni, 24 august, la tribunalul din Kenosha și au venit față în față cu poliția, echipați de protest. La fața locului se afla și un vehicul blindat, iar poliția a aruncat cu gaz lacrimogen în mulțimea de protestatari.

Poliția din Kenosha a cerut Departamentului de Investigații Criminale din Wisconsin să preia ancheta.

Agenția intenționează să depună un raport la procurori în termen de 30 de zile. Biroul procurorului Michael Graveley va stabili dacă să aducă vreo acuzație.

Autor: Ruxandra Dorobanțu

Adevărul despre averea lui Trump: trudă sau buzunaru’ lu’ tati?

"Publicat în 23/08/2020" "în Texte" "de POV21"

Cu toții știm cine este Donald Trump. În cazul în care trăiți sub o piatră, este cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Îmi propun să fac o serie informativă de articole despre dumnealui, în care să acopăr finanțele sale, ce s-a întâmplat sub administrația lui și o parte din multele controverse din jurul lui.

Dacă aveți o părere negativă despre el doar pentru că multă lume îl critică, articolele mele o să vă ajute să înțelegeți de ce. Iar dacă aveți o părere pozitivă despre el, aș vrea să înțeleg de ce. Ce-i drept, problemele mele categorice cu dumnealui sunt mai degrabă legate de intoleranța lui. Dar vom ajunge și acolo. Momentan, subiectul articolului de azi este bogăția lui Trump.

Cum a ajuns Trump să fie „miliardar”?

Una din „calitățile” cu care a reușit Trump să se vândă în cursa electorală a fost că este un bun businessman. Însă cu puțină documentare putem afla că nu este așa. Dacă ne uităm mai bine, veniturile și taxele asociate cu Donald Trump au circumstanțe cel puțin suspecte.

Donald Trump a câștigat președinția proclamându-se miliardar ajuns pe eforturi proprii. El a insistat mult timp că tatăl său, legendarul constructor din New York, Fred C. Trump, a oferit un foarte mic ajutor în acest sens. Dar haideți să vă prezint pe scurt relația financiară dintre Fred și Donald Trump.

Până la vârsta de 3 ani, Donald Trump câștiga 200.000 de dolari pe an din imperiul tatălui său. Era milionar la vârsta de 8 ani. Când avea 17 ani, tatăl său îi dăduse o parte din proprietatea unui bloc de apartamente de 52 de unități. La scurt timp după ce Trump a absolvit facultatea, primea echivalentul a 1 milion de dolari pe an de la tatăl său. Banii au crescut cu anii, la mai mult de 5 milioane dolari anual în 40 și 50 de ani.

Imperiul imobiliar al lui Fred Trump nu a fost doar zeci de clădiri de apartamente.

A fost constituit din mormane de bani și zeci de milioane de dolari în profituri. Într-un interval de șase ani, din 1988 până în 1993, Fred Trump a raportat venituri totale de 109,7 milioane de dolari, echivalentul a 210,7 milioane de dolari de astăzi. Nu era neobișnuit ca zeci de milioane, în bonuri de trezorerie și certificate de depozit, să curgă prin conturile sale bancare personale în fiecare lună.

În 1976, Fred Trump a asigurat 8 conturi a câte 1 milion de dolari, 5 pentru copiii săi și 3 pentru nepoți. Conform documentelor cazinoului lui Donald, banii din cont au fost încasați de acesta. Varianta lui Donald a poveștii este că acel 1 milion au fost „micul împrumut” care i-a dat startul imperiului, și tot ce a urmat a fost muncit și câștigat cinstit de dumnealui. În zilele noastre acel 1 milion valorează 4 milioane, grație inflației. Însă dacă ne uităm mai îndeaproape, povestioara lui nu este doar falsă, ci potențial frauduloasă.

Jurnaliștii și biografii au relatat în documente judiciare o poveste diferită față de cea a lui Donald. Pe scurt, Trump a minimalizat rolul tatălui său. Tatăl președintelui a acordat împrumuturi garantate și chiar a salvat cazinoul din Atlantic City al lui Donald Trump. El a cumpărat jetoane în valoare de 3,5 milioane de dolari, un mod ilegal de a subscrie un cazino.

Mai mult de atât, The Wall Street Journal a raportat că un document din 1985 al cazinoului arată că Donald Trump avea datorii în valoare de 14 milioane de dolari la tatălui său. Cu cât s-a căutat mai mult, cu atât suma a crescut.

O investigație a New York Times a descoperit că a primit cel puțin echivalentul a 413 milioane de dolari în zilele noastre de la imperiul imobiliar al tatălui său. Iar o mare parte din suma a reieșit prin eschivă de taxe în 1990. Președintele Trump a participat la scheme fiscale dubioase în anii 1990, inclusiv la cazuri de fraudă absolută, care au crescut foarte mult averea primită de la părinții săi.

Se pare că și-a ajutat părinții să evite taxele.

El și frații săi au înființat o corporație falsă pentru a ascunde milioane de dolari în cadouri de la părinții lor, conform unor interviuri. Înregistrările arată că domnul Trump și-a ajutat tatăl să ia deduceri fiscale necorespunzătoare în valoare de milioane de dolari. De asemenea, el a contribuit la formularea unei strategii pentru a subevalua deținerile imobiliare ale părinților săi cu sute de milioane de dolari pe declarațiile fiscale. Astfel a redus drastic factura fiscală, atunci când proprietățile au fost transferate către el și frații săi.

Aceste manevre nu au întâmpinat prea multă rezistență din partea Serviciului Intern de Venituri (IRS), a constatat The Times. Părinții președintelui, Fred și Mary Trump, au transferat o avere de peste 1 miliard de dolari copiilor lor. Cota de impozitare impusă cadourilor și moștenirilor era de 55%. Deci banii aceștia ar fi putut produce o factură fiscală de cel puțin 550 de milioane de dolari. Dar familia Trump a plătit un total de doar 52,2 milioane dolari în taxe. Deci aproximativ 5%, după cum arată înregistrările fiscale.

Constatările ridică noi semne de întrebare cu privire la refuzul lui Trump de a-și elibera declarațiile fiscale, rupând tradiția de decenii a foștilor președinți. Potrivit experților fiscali, este puțin probabil că Trump să fie vulnerabil la urmărire penală pentru că și-a ajutat părinții să scape de taxe. Faptele s-au întâmplat cu prea mult timp în urmă și au depășit termenul de prescripție. Cu toate acestea, nu există o limită de timp pentru amenzile civile pentru fraudă fiscală.

Concluziile se bazează pe interviuri cu foștii angajați și consilieri ai lui Fred Trump. De asemenea sunt peste 100.000 de pagini de documente care descriu funcționarea interioară și profitabilitatea imensă a imperiului său. Acestea includ documente culese din surse publice – ipoteci și acte, dosare de succesiune, rapoarte de informare financiară, evidențe de reglementare și dosare ale instanțelor civile.

Chiar și așa, poate a fost un bun businessman, nu?

Dacă vreți să argumentați că indiferent de unde a obținut banii inițiali, el a știut ce să facă cu ei, va înșelați. Calitatea lui de businessman e comparabilă cu cea de orator. Această ultima afirmație ar trebui să va dea un spoiler în legătură cu direcția în care va merge argumentul.

Donald Trump a fost propulsat la președinție, în parte, de un fir narativ auto-generat al succesului afacerilor și a depășirii eșecurilor. El a atribuit primele sale răsturnări de situație și falimente recesiunii care a avut loc în 1990. Dar 10 ani de informații fiscale obținute de The New York Times contureazază o imagine diferită (și mult mai sumbră) a abilităților sale de înțelegere și a stării financiare.

În momentul în care memoriile sale de „maestru’” – “Trump: The Art of the Deal” – au ajuns în librării în 1987, Donald J. Trump se afla deja într-o mare dificultate financiară. Pierdea zeci de milioane de dolari din afaceri cu probleme, potrivit cifrelor din declarațiile sale federale privind impozitul pe venit.
Cifrele arată că în 1985, Donald Trump a raportat pierderi de 46,1 milioane de dolari din afacerile sale de bază – în mare parte cazinouri, hoteluri și spații de vânzare.

El a continuat să piardă bani în fiecare an, având în total pierderi de 1,17 miliarde de dolari într-un deceniu.

De fapt, an după an, domnul Trump pare să fi pierdut mai mulți bani decât aproape orice alt contribuabil american, conform unor investigări bazate pe date ale IRS. Pierderile sale din afacerile de bază în 1990 și 1991 au fost de peste 250 milioane dolari pe an. Era mai mult decât dublu față de cei mai apropiați contribuabili. Trump a pierdut atât de mulți bani încât a putut evita plata impozitelor pe venit timp de opt din cei zece ani. Nu se însă știe dacă I.R.S. a solicitat ulterior modificări după audituri.

Dar pe scurt, vă pot sumariza situația „bunului businessman” Donald Trump în poza de mai jos, unde puteți vedea reprezentat pierderile sale anuale din 1985 până în 1995.

Donald Trump

Poate veți spune însă că deși le ascunde lucruri americanilor, măcar nu le pierde lor banii.

Îmi pare rău să vă anunț că această informație este deosebit de falsă. Într-un gest precedat de John F. Kennedy și Herbert Hoover, Donald Trump își donează salariul prezidențial. Este aproape o tradiție a președinților care sunt deja înstăriți înainte de a fi aleși. Salariul sau este de 400.000 de dolari pe an. Deci după 4 ani de președinție, Donald Trump va fi donat 1.6 milioane de dolari. Însă lui Donald Trump îi place golful, care este acoperit de taxele contribuabililor. Până în data de 20 august 2020, Donald Trump s-a bucurat de acest sport de 273 de ori. Acest lucru costă 140 de milioane de dolari din taxele contribuabililor americani. Dacă ar vrea să își achite datoria făcută din golf, ar trebui să mai lucreze 346 de ani ca președinte. Desigur, asta dacă și-ar opri obiceiul imediat.

Până la urmă, ce concluzii putem să tragem pe scurt?

Donald Trump este foarte probabil să nu își merite de fapt statusul auto-proclamat de miliardar. Detaliile taxelor sale și ale finanțelor sale sunt în mare parte încă ținute în umbră. Dacă vreți să continuați cercetarea mai departe, vă recomand acest documentar. Iar daca vreți să mai vizitați subiecte controversate, vă recomand povestea lui Alexei Navalny.

Este problematic că în momentul unor suspiciuni de evaziune fiscală și fraudă să se lupte împotriva transparenței atât de vehement. Din ce este însă cunoscut, lucrurile nu arată promițător. Stilul mai degrabă populist al lui Trump este ceea ce i-a adus victoria. Respectiv faptul că a reușit să convingă oamenii care determinau decizia finală să îl aleagă pe el. Mă rog, printre alte ajutoare care i-au pătat mâinile despre care vom vorbi în altă parte a seriei. Însă adevărul demontează discursul cel puțin grandios al președintelui despre truda depusă pentru presupusul său succes financiar. Însă este oare realitatea financiară a lui Trump destul cât să îi convingă pe americani să nu îl voteze o a două dată? Încă rămâne de văzut. Dacă nu este această realitate destul, poate vor fi cele pe care le voi discuta în continuarea seriei.

Autoare: Ruxandra Dorobanțu

Activist anticorupție și prizonier: povestea lui Alexei Navalny, spaima lui Putin

"Publicat în 22/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Astăzi vă voi spune povestea lui Alexei Navalny și cum s-a săturat de corupția lui Putin. Vă voi povesti, pe scurt, cum și-a propus să le arate oamenilor adevărul, ce a reușit și câte a sacrificat. Cu toții știm expresia „până în pânzele albe” – și vă voi prezenta imediat de ce e ușor de asociat cu Alexei Navalny.

Înainte de toate, cine este Alexei Navalny?

Alexei Anatolievich Navalny este un politician și activist rus. El a devenit cunoscut în Rusia și în presa internațională drept un critic înverșunat al corupției. Altfel spus, critic al președintelui rus Vladimir Putin și al guvernului său. Alexei a organizat demonstrații care pledează pentru reformă și împotriva corupției politice. El a candidat pentru un birou politic pe baza aceleiași platforme. În 2012, The Wall Street Journal l-a descris ca fiind „omul de care Vladimir Putin se teme cel mai mult” . A absolvit facultatea de drept la Universitatea „Prietenia Popoarelor” din Moscova, în 1998, și a devenit Yale World Fellow în 2010. Dacă vă întrebați ce înseamnă Yale World Fellow, este vorba despre un program care permite indivizilor extraordinari din întreaga lume și din diverse discipline, să își sporească capacitatea de a face lumea un loc mai bun.

Cum a ajuns cunoscut Alexei Navalny?

Navalny a devenit cunoscut prin intermediul blogului său, găzduit de LiveJournal. Mai târziu, a trecut la YouTube – unde are peste 3 milioane de abonați și Twitter – unde are peste 2,1 milioane de urmăritori. El și-a folosit rețelele de socializare pentru a publica videoclipuri și documente despre ce ascund oficialii de stat ruși. Acesta suspecta malpraxis și corupție la unele dintre marile corporații controlate de statul rus.

Ascensiunea sa ca forță în politică rusă a început în 2008. Una dintre tacticile sale în acest sens a fost să devină acționar minoritar în marile companii petroliere, bănci și ministere. Odată ajuns acolo, a început să pună întrebări incomode despre golurile din finanțele statului.

Înaintea alegerilor parlamentare din 2011, la care nu a candidat, el a îndemnat cititorii blogului său să voteze pentru orice partid, cu excepția Rusiei Unite. Într-un interviu acordat în 2011 unui post de radio, el a descris partidul ca fiind un „partid de escroci și hoți”. Acesta a devenit repede un epitet popular. Rusia Unită a câștigat alegerile, dar cu o majoritate mult redusă. Victoria sa a fost pătată de acuzațiile răspândite de fraudare a voturilor, acuzații care au determinat proteste la Moscova și în alte orașe mari. Tot în 2011, Alexei Navalny a creat Fundația Anticorupție.

El a folosit rețelele de socializare pentru a organiza demonstrații politice, dar și pentru a-și promova campaniile pentru funcții. Folosirea rețelelor de socializare pentru a-și transmite viziunea ne dă o idee despre stilul său politic. Adepții săi sunt predominant tineri, iar el folosește un limbaj ascuțit și la obiect pentru a ironiza instituțiile loiale președintelui Putin (care refuză să-i menționeze numele).

Cum a răspuns guvernul lui Putin la mișcările lui Navalny?

Navalny și asociația sa au avut mult de suferit din cauza contestării tiranului rus. O să încerc să vă duc în ordine cronologică pe drumul parcurs de acesta în lupta pentru combaterea corupției din Rusia. Mai precis, să vă prezint consecințele nedrepte ale parcursului său. Dar țin să va anunț că Navalny nu este singurul care a încercat să combată corupția lui Puțin. Și nu este singurul care a avut de suferit.

Alexei Navalny a fost arestat și închis timp de 15 zile după primul protest din 5 decembrie 2011, dar a ieșit să vorbească la cel mai mare meeting de după alegerile din Moscova din 24 decembrie. Aici au participat nu mai puțin de 120 000 de persoane. Putin a câștigat cu ușurință realegerea pentru funcția de președinte. Comitetul de Investigații al Rusiei a lansat investigații penale asupra activităților anterioare ale domnului Navalny. Au pus sub semnul întrebării chiar și prerogativele sale de avocat.

Când a fost închis pentru scurt timp, în iulie 2013, pentru delapidare în orașul Kirov, pedeapsa de 5 ani a fost considerată politică. I s-a permis în mod neașteptat să iasă din închisoare pentru a-și face campanie.

Urmau alegerile pentru primăria Moscovei, la care a ieșit pe locul 2, cu 27% din voturi

Câștigătorul a fost aliatul lui Putin, Serghei Sobyanin. Însă rezultatul lui Navalny a fost considerat un succes dramatic, deoarece el nu a apărut la posturi de televiziune cunoscute sau de stat. Acesta se bazase doar pe internet și din vorbă în vorbă, de la om la om.

Condamnarea lui Navalny din 2013 a fost în cele din urmă anulată de Curtea Supremă a Rusiei în urma unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta a fost respinsă în mod echitabil la primul proces. Apoi, într-un nou proces din 2017, el a fost acuzat, pentru a două oară, și a primit o condamnare de 5 ani cu suspendare. El a numit hotărârea ridicolă, spunând că totul a fost o încercare de a-l împiedica să participe la alegerile din 2018.

Au existat și consecințe fizice directe ale interferenței sale în politica rusă. Domnul Navalny a suferit o arsură chimică gravă la ochiul drept în 2017, când a fost atacat cu un colorant verde antiseptic. În 2019, Fundația Anticorupție a fost declarată oficial ,„agent străin”, permițând autorităților să o supună mai multor controale. Puteți găsi un video în care securitatea rusă a intrat cu forța în Fundație chiar aici.

El s-a îmbolnăvit în timp ce era încarcerat în 2019 pentru că a cerut proteste neautorizate. Medicii l-au diagnosticat cu „dermatită de contact”, dar el a spus că nu a avut niciodată reacții alergice acute. Medicul său a sugerat că ar fi putut fi expus la „un agent toxic”. Navalny a spus că a crezut că a fost otrăvit.

Ce se întâmplă cu Alexei Navalny acum?

Alexei Navalny s-a a îmbolnăvit într-un zbor săptămâna trecută. Echipa lui Alexei suspectează că o substanță otrăvitoare i-a fost pusă în ceai, într-o cafenea de la un aeroport din orașul Tomsk, în timp ce se pregătea să zboare spre Moscova. Domnul Navalny este în comă din data de 20 august 2020.

Într-un diagnostic preliminar din 14 august, doctorii au spus că starea sa ar putea fi rezultatul unei „tulburări metabolice”, cauzate de scăderea glicemiei. Doctorii care l-au tratat în Siberia au spus că nu s-a găsit otravă în organism. A existat însă un raport cum că ar fi fost „o substanță mortală” periculoasă nu numai pentru el, ci și pentru toți cei din jurul lui.

Activiștii din Germania au aflat rapid de situația lui Alexei și au vrut să îi sară în ajutor.

Fundația Cinema for Peace din Berlin a organizat o ambulanță aeriană pentru a-l prelua pe Navalny și a-l aduce la Berlin, unde au declarat că spitalul Charite era pregătit să-l trateze. Fundația a fost fondată de activista și cineastul Jaka Bizilj. În 2018, fundația a aranjat tratamentul lui Piotr Verzilov – un activist al grupului de protest rus Pussy Riot – care avea simptome de otrăvire. Aeronava trimisă pentru domnul Navalny avea echipament medical și o echipă specializată în tratarea pacienților în comă la bord.

Ambulanța aeriană pentru Navalny a sosit la Omsk vineri dimineață. Însă spitalul a spus că nu-l va preda pe Alexei. Chiar medicul-șef al spitalului din Siberia care îl tratează pe Alexei Navalny a declarat că pacientul este prea instabil pentru a fi transferat și că vor trebui rezolvate probleme juridice înainte de orice mișcare. Echipa lui Alexei a spus că este fatal ca el să rămână în spital. Susținătorii săi au numit decizia medicilor „o amenințare directă la adresa vieții sale”.

Soția sa, Yulia Navalnaya, a declarat reporterilor că suspectează că doctorii încearcă să acopere otrăvirea soțului ei. „Credem că procedează așa pentru a se asigura că substanța chimică aflată în corpul lui Alexei se va dizolva”, a spus ea. „Nu putem avea încredere în acest spital”.

Aproape pentru a înlătura suspiciunile, un purtător de cuvânt al lui Putin a declarat joi că Kremlinul va contribui la mutarea lui Navalny în străinătate dacă va fi necesar și îi doresc o „recuperare rapidă”. Vineri, acesta a declarat că este „o decizie pur medicală” de a-l menține în Rusia. Guvernul german a declarat că a luat legătura cu oficialii de la Moscova pentru a găsi o soluție la „urgență umanitară”.

De ce este important Alexei Navalny?

Navalny poate este un nume pe care abia astăzi l-ați întâlnit pentru prima dată. Însă ceea ce reprezintă el este speranță. Nu este singurul, primul și nici ultimul activist care a luptat și sper să continue să lupte pentru libertate, democrație și transparență în societatea rusă și nu numai. Mă voi rezuma la statul rus pentru articolul de azi, însă.

Nu este singurul activist care a încercat să aducă la lumina situații de corupție din Rusia și care a fost pedepsit. Dar dacă vreți să vă interesați mai mult pe această temă, puteți începe prin a căuta numele Mikhail Khodorkovsky și otrăvirea lui Sergei și Yulia Skripal.

Istoria e scrisă în jurul marilor schimbări, indiferent că vorbim de schisme, războaie sau revendicarea de drepturi. Iar oamenii drept Alexei Navalny, activiștii, sunt cei care continuă să își transmită mesajul, indiferent de dificultățile întâmpinate pe drum. Iar lumea noastră are nevoie de multe schimbări. Dacă nu știi de ce, îți pot da câteva exemple aici.

Nu mă pot numi o neapărată susținătoare a lui. Mesajul pe care încerc să vi-l transmit nu are legătură cu ce fel de profil politic își asumă domnul Navalny. Încerc doar să aduc lumina asupra unui om care nu s-a lăsat intimidat. Alexei Navalny a luptat în continuare. Și încerc să îmi joc rolul în a nu lăsa povestea lui să fie neauzită. Exercitarea dreptului la liberă exprimare este posibil să-l fi adus pe patul de moarte, iar eu nu îmi permit să tac în acest sens.

Autoare: Ruxandra Dorobanțu

Ce se mai întâmplă pe lângă pandemie: mutilare, omor și lagăre moderne

"Publicat în 17/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Mutilare, omor și lagăre moderne. Titlul acesta dur este pe cât se poate de adevărat. Toți am aflat despre catastrofele precum explozia din Beirut și situații nedrepte precum omorul lui George Floyd. Dacă simțiți că vreți să aflați mai multe, puteți găsi detalii aici. În orice caz, nu vreau să le minimizez importanța. Vreau doar să va aduc la cunoștință că din păcate nu sunt singurele probleme din anul 2020. Nu, nu vă spun asta ca să vă deprim sau ca să vă speriați. Vă spun pentru că informarea este primul pas către înțelegere și schimbare.

Vreau să vă prezint câteva dintre aceste situații:

1. Omorul femeilor din Mexic pentru că sunt… femei.

Există un termen în limba engleză pentru ceea ce se întâmplă acum în Mexic: „femicide”, respectiv uciderea persoanelor de sex feminin, în general de către persoane de sex masculin, strict în baza genului. Pe scurt, una dintre cele mai violente forme ale discriminării de gen. Iar dacă vă întrebați de ce zic doar una dintre, este pentru că subpunctul următor s-ar putea să vi se pară mai atroce decât moartea.

Mexic este pe radarul încălcării drepturilor omului (din motive precum abuz militar și sistemul nedrept de justiție penală, pentru a enumera câteva). Printre altele, se află aici și pentru uciderea și violența împotriva femeilor.

La scurt timp după începutul pandemiei, când a fost dat ordinul de carantinare, problema violenței domestice a început să se agraveze exponențial. Conform unui raport al guvernului lor, în luna martie au fost făcute 26.171 de apeluri pe subiectul violenței împotriva femeilor. Doar în primele 4 luni ale anului 2020, 987 de fete și femei au fost omorâte în Mexic. Dintre toate acestea însă numai 308 au fost categorizate de autorități drept „femicid’’.

Problema adevărată apare atunci când ne uităm la președintele mexican.

Andrés Manuel López Obrador a declarat, conform CNN, că este normal să apară tensiuni în familiile care sunt izolate împreună pe termen lung. Mai mult decât atât, acesta argumentează că 90% din apeluri sunt false.

Însă o avocată a drepturilor femeii pe nume Maria Salguero aduce în vedere faptul că problema cu apelurile este că nu sunt luate în serios. Sau dispeceratul le încheie înainte de a lua toate informațiile pentru a le clasifica drept incomplete. Astfel, problema abuzurilor este perpetuată de un sistem care închide ochii în fața adevărului în mod intenționat. Mai mult de atât, Salguero adaugă că în multe cazuri nu victima este cea care sună pentru ajutor, ci vecinii din cauza zgomotului, iar când poliția ajunge la fața locului, victimelor le este frică să mărturisească de față cu agresorul.

Printre cele mai atroce cazuri se numără moartea lui Ingrid Escamilla, în vârstă de 25 de ani, care a fost găsită fără piele și cu o parte din organe lipsindu-i; și uciderea lui Fátima, în vârstă de șapte ani. Aceasta a fost găsita în interiorul unei pungi de plastic, abuzată sexual și bătută.

2. Mutilarea genitală a femeilor

Da, ați citit bine, și acum ați aflat și de ce am folosit expresia „printre cele mai atroce forme de discriminare de gen”.

Potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), mutilarea genitală a femeilor (MGF) se referă la „toate procedurile care implică îndepărtarea parțială sau totală a organelor genitale externe feminine sau alte leziuni ale organelor genitale feminine, din motive non-medicale”.

MGF este o procedura deosebit de comună în aproximativ 30 de țări predominant musulmane. La nivel mondial, aproximativ 22% din femeile și fetele musulmane au îndurat MGF. Potrivit raportului Starea Populației din 2020 al Națiunilor Unite, 200 de milioane de femei și fete din zilele noastre au suferit o formă de mutilare genitală. 4,1 milioane de persoane riscă să fie supuse mutilării în 2020. Acest lucru nu lasă doar cicatrici fizice în momentul în care se întâmplă. Provoacă traume emoționale care durează o viață întreagă.

Din punct de vedere cultural și religios, nu există nici o referire directă la MGF în Coran (cartea sacră), iar Muhammad (fondatorul Islamului) nu a instituit-o. Cu toate acestea, el a vorbit favorabil despre mutilarea genitală, dar „cu moderație”. Dacă vă întrebați ce înseamnă asta, presupune echivalentul circumciziei bărbaților pentru femei. Dar pentru că Muhammad a vorbit despre ea, aceasta a ajuns în Legile Sharia.

Printre cele mai traumatizante proceduri se află clitoridectomia, respectiv înlăturarea clitorisului. Unul dintre „motive” este cel de a face fetele mai docile și viitoare soții mai bune. Căsătoria copiiilor, călcarea sânilor, testarea virginității și prejudecată extremă împotriva fiicelor, în favoarea fiilor, au fost, de asemenea, identificate ca practici dăunătoare, ce se întâmplă în întreaga lume. Ele sunt prezente majoritar în culturile musulmane.

3. Încălcarea principiilor democratice în Belarus

Domnul Lukashenko, care a fost adesea numit „ultimul dictator al Europei”, a fost ales pentru prima dată în 1994 , iar fiecare alegere de atunci (el ieșind victorios din toate) a fost contestată. În 2006 chiar s-a lăudat public că și-a redus cota de vot – de la 93,5% la 86% – deoarece numărul inițial „părea prea mare”.

Anul acesta, mulți din opoziție au fost arestați sau exilați. Printre aceștia se numără Sergei, un blogger care părea să fie cel mai relevant competitor. După încarcerarea acestuia, soția sa i-a luat locul. Astfel, Svetlana G. Tikhanovskaya a devenit principalul rival electoral al domnului Lukashenko.

Protestatari ai conducerii curente s-au strâns în numere mai mari decât se întâmplase în ultimele decenii și au susținut-o pe Svetlana, motiv pentru care victoria lui Lukashenko a atras după sine frustrare.

Se presupune că alegerile au fost câștigate cu 80% din voturi.

În ultimii ani, observatori electorali internaționali au declarat că alegerile în Belarus nu au fost nici libere, nici corecte, dar li s-a permis să le monitorizeze. Li s-a interzis însă să facă acest lucru în duminica alegerilor din Belarus.

Timp de trei nopți, începând din noaptea alegerilor, poliția a oprit agresiv demonstrațiile pașnice cu gaze lacrimogene, grenade paralizante, gloanțe de cauciuc și bastoane.

Accesul la internet și serviciul de telefonie mobilă au fost în mare parte închise. O mare parte din centrul Minskului a fost izolată, iar poliția a declarat că a reținut mii de manifestanți. Mulți protestatari au fost răniți, împreună cu zeci de ofițeri de poliție, și cel puțin un protestatar a murit atunci când un dispozitiv exploziv s-a detonat în mâna lui, potrivit oficialilor.

Doamna Tikhanovskaya a părăsit țara marți, apărând în mesaje video criptice care păreau a fi filmate sub presiune. Doi dintre asociații săi au declarat că autoritățile din Belarus au făcut presiuni asupra ei să plece în Lituania. Dacă vreți să țineți pasul cu ce se mai întâmplă, va invit să aflați chiar aici.

Condamnarea internațională a fost rapidă și amplă.

Alegerile au fost respinse de o mare parte a lumii, inclusiv de Statele Unite. Secretarul de Stat, Mike Pompeo, a declarat luni că Statele Unite sunt „profund îngrijorate de desfășurarea” alegerilor de duminică. Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, a declarat că numărul arestărilor indică o „încălcare clară a standardelor internaționale privind drepturile omului”.

„Oamenii au dreptul să vorbească și să-și exprime dezacordul. Chiar mai mult în contextul alegerilor, când libertățile democratice ar trebui să fie susținute, nu suprimate”, a afirmat ea.

Dar Rusia și China au aprobat rezultatele. Iar acum că am ajuns la China, să trecem la ultimul subpunct din mică mea lista despre ce se mai întâmplă în lume despre care ar trebui să știm:

4. Lagărele de reformare din China

În Xinjiang, China, există tabere de reeducare, numite oficial „Centre de Educație și Formare Profesională de către Partidul Comunist chinez” (CPC) și guvernul Republicii Populare Chineze (RPC). Acestea sunt tabere de internare operate de guvernul Regiunii Autonome Xinjiang Uygur și de comitetul său. Human Rights Watch a susținut că acestea sunt folosite pentru îndoctrinarea uigurilor și altor musulmani încă din 2017, ca parte a unui „război al poporului împotriva terorii”.

Taberele au fost înființate sub conducerea secretarului general al CPC, Xi Jinping. Ele sunt conduse de secretarul comitetului CPC, Chen Quanguo. Aceste tabere sunt operate în afara sistemului juridic. Mulți uiguri au fost internați fără un proces legitim și nu fuseseră percepute acuzații împotriva lor.

În 2018, s-a estimat că autoritățile chineze au reținut aproape un milion de uiguri și alți musulmani, precum și câțiva cetățeni străini în aceste tabere secrete de internare. Secretarul adjunct al Apărării al SUA pentru afacerile de securitate indo-pacifice, Randall Schriver, a declarat că „aproape trei milioane de cetățeni” au fost închiși în centre de detenție. Acesta le-a descris ca fiind „lagăre de concentrare”.

Două evenimente tulburătoare recente ar putea să vă ofere o imagine mai clară pentru amploarea și oroarea atrocităților comise împotriva uigurilor. Unul este un raport al autorităților care documentează sterilizarea sistematică a femeilor uigure. Cel de-al doilea ar fi confiscarea de către SUA și Protecția Frontierelor a 13 tone de produse realizate din păr uman, despre care se suspectă că ar fi fost scoase cu forța din uigurii închiși în lagăre de concentrare. Ambele evenimente evocă paralele cu atrocitățile comise la Auschwitz.

Lista mea de azi se încheie aici, dar atrocitățile din prezent nu.

Acum știți puțin mai multe despre ce se întâmplă în lume în afara a ceea ce este acoperit de posturile de știri în mod constant. Vreau să va rog totuși un lucru. Nu vă descurajați în față atrocităților lumii. Indiferent că acestea vă afectează în mod direct sau indirect. Sau dacă sunteți insensibili, deloc. Nu le lăsăți să „fie așa cum sunt”.

Ce încerc să va transmit mai departe de informație este că sunt probleme în lume care ar trebui să ne preocupe pentru că acestea încalcă drepturile omului. Aceste probleme, lăsate nerezolvate sau în punctul orb al ochiului public, amenință viață modernă, așa cum o știm (sau poate o idealizăm) după sute de ani de progres. Nu cred că există vreun om pe lume ce își dorește să se teamă pentru viața sau integritatea sa. Iar ca asta să nu se (mai) întâmple, cred că minimul necesar este să nu ignorăm problemele din jurul nostru.

Unele dintre aceste probleme necesită acțiune locală (cum este să ne preocupăm de propria amprentă de carbon și reducerea ei). Altele necesită să fim solidari prin gândire globală și acțiune așa cum putem. Indiferent că este semnarea unei petiții, informarea constantă, protestatul sau doar împărtășirea a ceea ce știți, nu lăsăți timpul și istoria să se miște fără voi. Nu stați în loc.

Dacă Guvernul apără pedofilii, cine mai apără copiii?

"Publicat în 07/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

În data de 30 iunie 2020, Parlamentul a adoptat o lege conform căreia pedeapsa pentru actul sexual cu un minor putea fi între 5 și 12 ani de închisoare pentru victime sub vârstă de 14 ani. Până atunci, pedeapsa se putea și suspenda, dar era de cel mult 3 ani. Guvernul apără pedofilii, cine apără copiii?

Mai mult de atât, deși unii agresori comiteau fapte grave pe care inclusiv le recunoșteau, nu treceau prin penitenciare nici o zi, ci primeau doar muncă în folosul comunității.

Muncă pe care o completau în școli sau centre de plasament, lucru care îi situa într-o proximitate îngrijorătoare de copii. Dacă vreți să va înghețe puțin sângele în vine, puteți accesa statisticile atroce despre câți pedofili au fost condamnați fără închisoare în ultimii ani chiar aici.

În spiritul schimbării acestei situații inumane, Parlamentul a adoptat legea ale cărei modificări principale erau mărirea pedepselor pentru agresorii sexuali și consemnarea violului și actelor sexuale cu un minor drept imprescriptible. Dacă nu sunteți familiari cu acest termen, înseamnă că timpul trecut de la comiterea actului devine irelevant, agresorii putând fi oricând cercetați și condamnați. Lucru care oricărui om cu o fibră morală ar trebui să i se pară perfect normal.

Ei bine, Guvernul a decis că această măsură este neconstituțională din perspectiva agresorilor.

Conform Guvernului, care a trimis legea la Curtea Constituțională a României, această modificare ar fi discriminatorie, deoarece încalcă prevederea constituțională a egalității în drepturi. Nu doar atât, dar conform lor nu se poate găsi o motivație obiectivă pentru care putem alege aceste infracțiuni ca fiind imprescriptibile, iar altele de aceeași gravitate să rămână prescriptibile. Altfel spus, dacă traficul de persoane (fiind unul din exemplele de fapte la fel de grave) poate să expire drept cauză de anchetare și condamnare, de ce să fie agresiunea sexuală împotriva minorilor mai cu moț?

În acest moment, se trece cu vederea peste infracțiunea de act sexual cu un minor după 5 ani dacă minorul are între 13 și 15 ani, și 8 ani dacă nu a împlinit 13 ani încă. Dar în câți ani oare trece victima peste act, dacă trece cu adevărat peste?

Și cine verifică aceste informații, având în vedere că în România nu există niciun centru pentru victimele violenței sexuale?

Iar dacă asta nu vi se pare îndeajuns motiv de îngrijorare, Guvernul consideră că ar trebui „să se renunţe (la pedeapsa) măcar în cazul în care victimele au vârste între 14 şi 16 ani”, conform libertatea.ro. Dacă situația ar rămâne așa, având în vedere că în România nu se dispune nici de centre de consiliere și reformare a agresorilor sexuali, nu vă îngrijorează șansele mari de recidivă?

Situația victimelor agresiunii sexuale este dificilă în general, în special a minorilor, chiar și în condițiile unde legea este aspră cu infractorii și victimelor li se oferă toate resursele pentru a-și procesa experiență traumatică. În România nu este cazul oricum, realitatea fiind mult mai tragică. Guvernul este mai preocupat cu respectarea drepturilor agresorilor sexuali. Dar dacă voi apărați pedofilii, cine mai apară copiii?

Ce este amprenta de carbon și cum o poți reduce?

"Publicat în 03/08/2020" "în Păreri și opinii" "de POV21"

Cu toții știm că planeta noastră are nevoie de mai multă grijă și conștiinciozitate din partea noastră. Însă cum putem ști care este impactul nostru asupra planetei? În acest sens, ne vine în ajutor noțiunea de amprentă de carbon.

Ce este amprenta de carbon?

Amprenta de carbon este cantitatea de gaze cu efect de seră – în principal dioxid de carbon – eliberată în atmosferă de o anumită activitate umană. O amprentă de carbon poate fi înțeleasă ca un reper general sau poate fi aplicată și respectiv calculată în raport cu acțiunile unei persoane, unei familii, unui eveniment, unei organizații sau chiar a unei întregi națiuni. De obicei, se măsoară sub formă de tone de CO2 emise pe an, număr care poate fi completat cu tone de gaze echivalente cu CO2, inclusiv metan, oxid de nitru și alte gaze cu efect de seră.

Dacă ești interesat să îți calculezi propria amprentă de carbon, o poți face chiar aici.

De ce este important să ne reducem amprenta de carbon?

Temperatura medie a Pământului a crescut cu aproximativ 2 grade Celsius în timpul secolului XX. Aceste două grade, deși nu par mult, sunt un eveniment neobișnuit în istoria recentă a planetei noastre. Recordul climatic al Pământului (păstrat în inele copacilor, miezurile ghețarilor și recifurile de corali) arată că temperatura medie globală este stabilă pe perioade lungi de timp. Mai mult de atât, micile schimbări de temperatură corespund unor schimbări enorme în mediu. Spre exemplu, la sfârșitul ultimei epoci de gheață, când nord-estul Statelor Unite era acoperit cu peste 3.000 de metri de gheață, temperaturile medii au fost cu doar 5 până la 9 grade mai reci decât în prezent.

Schimbările climatice duc la dezastre naturale și la dispariția speciilor, pentru a exemplifica doar câteva dintre consecințe. Dar poate vă întrebați, „cum este schimbarea climatică legată de amprenta noastră de carbon”? Schimbările climatice se întâmplă din cauza gazelor cu efect de seră, pe care le putem măsura prin amprenta noastră de carbon. Prin urmare, reducerea amprentei noastre de carbon poate preveni mai multe daune aduse mediului nostru și, în cele din urmă, societății și civilizației noastre, pe termen lung.

În prezent, o persoană are în medie o amprentă de carbon de 4 tone de CO2 emise. Pentru a avea cea mai bună șansă de a evita o creștere de 2 grade a temperaturii globale medii (punct în care, conform economistului William Nordhaus, daunele vor deveni ireversibile), amprenta de carbon globală pe an trebuie să scadă sub 2 tone până în 2050.

Așadar, cum putem să ne scădem amprenta de carbon?

Scăderea amprentelor individuale de carbon nu se întâmplă peste noapte! Facând mici modificări la acțiunile noastre, putem să ne ajutăm planeta. Astfel de schimbări ar fi:

1. Să mâncăm mai puțină carne

Creșterea animalelor produce între 20% și 50% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Graficul „Shrink That Footprint” arată ca un „iubitor” de carne, are cea mai mare amprentă de carbon, respectiv 3,3 tone de emisii de gaze cu efect de seră. O dietă vegană are cea mai mică amprentă de carbon, având emisii de doar 1,5 tone CO2e (gaz echivalent cu dioxidul de carbon). Vă puteți reduce amprenta alimentară cu un sfert, doar prin reducerea cărnii roșii, precum carnea de vită și mielul.

2. Să scădeți încălzirea cu 1⁰C

Dacă reduceți încălzirea cu 1⁰C, vă poate reduce consumul de energie cu 8%. Pentru o factură medie a gazelor menajere de 12.500kWh, aceasta va reduce emisiile de CO2 cu 184 kg în fiecare an. Un alt bonus este și reducerea facturii în sine, și cui nu îi place un beneficiu în plus?

3. Umpleți fierbătorul/ibricul numai cu cantitatea de apă pe care trebuie să o fierbeți

Doar fierberea cantității de apă pentru băutura fierbinte va economisi 72 kg CO2 pe an!

4. Petreceți mai puțin timp în duș

Un minut mai puțin în duș poate economisi 23 kg CO2 pe an (calculat luând ca punct de referință un duș pe zi de 9kW, deci valorile pot crește dacă faceți dus mai des de atât).

5. Opriți echipamentul electric atunci când nu îl folosiți

Oprirea completă a unui singur televizor LCD (în loc să-l lăsăți în așteptare), timp de 18 ore pe zi, va economisi aproximativ 5 kg CO2 pe an. Opriți toate celelalte echipamente electrice atunci când nu le folosiți, pentru a vă multiplica rezultatele.

Desigur, sunt multe alte schimbări pe care le puteți încorpora în viața voastră pentru a vă reduce amprenta de carbon, precum reducerea transportului cu mașina, cumpărarea bunurilor necesare, gătitul acasă, în defavoarea comenzilor de mâncare, evitarea susținerii brandurilor care nu au practici sensibile și etice, iar lista continuă. Relevant este însă să ținem cont de amprenta noastră și să facem ceva pentru a o îmbunătăți.

Altfel spus, amprenta de carbon este ca un bon fiscal, care la final de an ne atrage atenția asupra pagubelor pe care le avem de plătit planetei. Dacă cineva ar avea o datorie la dumneavoastră de o asemenea amploare, ați fi preocupați zi de zi! Țin să vă informez că această datorie pe care o avem noi, oamenii, ca specie, pentru planeta noastră, vi se extrage și din contul dumneavoastră, cât timp locuiți aici. Viețile noastre și ale generațiilor viitoare se vor degrada, și din nefericire pentru oamenii ce vor vrea să mai lupte în alte timpuri, totul depinde de nivelul de indiferență sau interes al oamenilor de acum. Avem cu toții plăți restante la doamna Terra, și este momentul să facem ceva în privința lor, cât încă putem.

Dacă vrei să afli alte moduri prin care putem salva planeta, click aici!

Cum știi că ești dependent?

"Publicat în 02/08/2020" "în Psihologie & Relații" "de POV21"

Cum știi că ești dependent?

Dependența este un subiect serios, ce trebuie adresat mai des în conversații. Există posibilitatea să avem oameni dependenți în viața noastră sau să fim chiar noi, la rândul nostru, dependenți și să nu ne dăm seama de asta. De aceea, este important să ne educăm în privința acestui subiect.

Ce este o dependență?

Societatea Americană de Medicină pentru Dependență (ASAM) definește dependența ca o boală cronică ce afectează sistemul de recompense, motivația și funcțiile de memorie ale creierului. Cineva cu o dependență va râvni o substanță sau alte obiceiuri comportamentale. Adesea, vor ignora alte domenii ale vieții pentru a-și îndeplini sau a-și susține dorințele.

Cum arată o dependență?

Semnele generale ale dependenței sunt lipsa controlului, incapacitatea de a rămâne departe de o substanță sau comportament scăzut de socializare (abandonarea angajamentelor sau ignorarea relațiilor cu alți oameni). Un alt semn este ignorarea factorilor de risc (spre exemplu, împărțirea acelor, în ciuda consecințelor potențiale). Aceste semne sunt frecvent interconectate.

În unele cazuri, dependența are consecințe fizice, cum ar fi simptomele de retragere sau necesitatea unei doze mai mari pentru efectul dorit. Un alt efect este relația directă a persoanei cu obiceiul dependenței. O persoană sănătoasă poate identifica, de regulă, un comportament negativ și poate scăpa de el. Nu este cazul oamenilor cu o dependență. În loc să admită că problema există, vor găsi modalități de a justifica și de a continua comportamentul.

Care sunt tipurile de dependențe?

Cele două mari tipuri de dependențe sunt cea de substanțe și dependența comportamentală.

Dependența de substanțe este o afecțiune progresivă și recidivă. Ea se caracterizează prin abuz compulsiv de droguri sau alcool, în ciuda consecințelor. Dependența afectează semnificativ capacitatea utilizatorului de a controla sau a renunța la consumul de substanțe. Două mecanisme care alimentează dependența de substanțe sunt toleranța și dependența.

Cineva care a dezvoltat o toleranță pentru o substanță necesită doze crescute pentru a simți efectele dorite. Luând doze din ce în ce mai mari sau luându-le mai frecvent pentru a depăși toleranța, persoana poate accelera dezvoltarea dependenței chimice și fizice de respectiva substanță. Atunci când cineva este dependent, are nevoie de „doză” pentru a se simți normal și, de multe ori, se va confrunta cu o formă de retragere atunci când utilizarea este oprită.

Dependențele comportamentale (numite și dependențe de proces) urmează același model ca dependențele de substanțe și duc la probleme în multe domenii ale vieții individului.

Dependențele comportamentale au efecte similare cu dependențele de substanțe asupra relațiilor, care sunt adesea neglijate în favoarea comportamentului dependenței. Acesta subminează încrederea și exercită presiune asupra partenerilor și a altor membri ai familiei, pentru a ascunde și a compensa dificultățile care apar din dependență.

Exemple de dependențe comportamentale: cea de jocuri de noroc (care este și cea mai similară dependenței de substanțe), de sex, de cumpărături, de operații estetice, de mâncat compulsiv și de risc (căutători compulsivi de adrenalină).

Cum poți afla dacă ești dependent?

În stadiile incipiente, o persoană ar putea să nu prezinte semne ale unei dependențe. Unele indicii pot fi istoricul familiei cu dependența, atracția față de o activitate sau de o substanță caracteristică dependenței. Alte semne sunt episoadele de consum sau comportament compulsiv sau pierderea controlului în raport cu respectivele substanțe sau activități. Acestora li se pot adăuga lipsa sentimentelor de remușcare după comportamente sau consum compulsiv.

Poate fi dificil să se stabilească dacă există cu adevărat o dependență. Ceea ce pare a fi dependență ar putea fi o fază experimentală sau o formă de gestionare a stresului. Dar o dependență reală, dacă este lăsată netratată, se poate transforma într-un obicei debilitant sau un risc crescut de îmbolnăvire.

Semnele cele mai alarmante sunt schimbările majore în personalitate, precum: ignorarea responsabilităților importante, renunțarea la hobby-uri care obișnuiau să fie importante pentru individ, evazivitatea crescută a individului, tendința crescută de asumare a riscurilor sau oboseala cronică.

Dacă vrei să vezi efectele dependenței de droguri, dă click aici!

Cel mai bun ajutor pe care îl poți oferi altcuiva sau ție însuți, în cazul în care crezi că ai putea fi dependent, este consultarea unui specialist. Dacă persoana dependentă sau suspectă de dependență este reticentă, încercați să nu forțați o confesiune. Nu forțați un anumit comportament diferit. Dependențele se manifestă în exterior, însă adesea au motive mult mai adânc înrădăcinate. Sursa este cea care trebuie adresată și tratată. Importantă este educația constantă asupra subiectului și crearea unui spațiu confortabil, în care adevărul persoanei dependente să poată fi împărtășit.

Oamenii oglindă

"Publicat în 01/08/2020" "în Psihologie & Relații" "de POV21"

În lumea ta ai loc pentru oamenii oglindă?

Pentru unii oameni, timpul este un călător înrăit, mergând tot înainte, în timp ce ei, puncte minuscule prin care acesta trece, stau pe loc. Pentru alți oameni, timpul este un melc infinit pe care ei, ca o rază de lumină, îl străbat cu o viteză asurzitoare. Eu mă simt propriul meu timp și alerg pe loc, sperând că nu mă voi opri niciodată.

De când mă știu, nu am mai cunoscut niciun om care să-mi împărtășească plăcerea pentru infinit chiar cu aceeași ardoare.

Oamenilor le place să aibă o destinație, un scop, un punct B care să le încheie parcursul. Eu mă întristez când termin o pictură, o carte, orice muncă pe care mi-o pot închipui. Omul are tendința de a avea nevoie de o alinare, o încheiere, un act final. Iar singurul astfel de act final ce nu-mi tulbură mintea este un rămas bun de la oamenii ce nu-și doresc să lupte, să continue, să învețe mai mult, să facă puțin mai bine, și să lase în urma lor puțin mai bine decât au găsit. Vă puteți imagina deja că existența mea este, a fost și va fi mai degrabă solitară, conform punctelor de referință generale.

Însă nu sunt complet singură în acest imens Univers. Am avut norocul să cunosc câteva ființe deosebite. Acestea mi se aseamănă în cele câteva aspecte pe care le păstrez constante la nivel principial, indiferent de evoluția sau consolidarea pe care acestea le „suferă”. Aceștia sunt, asemeni mie, oameni oglindă.

Ce sunt, însă, oamenii oglindă?

Ați putea să vă pripiți crezând că sunt imagini ale celor din jurul lor, produsul mediului lor. Însă nu despre asta este vorba. Oamenii oglindă sunt cei care sunt vulnerabili, apărători ai adevărului și nu se tem să pună degetul pe rană. Sunt cei care mușcă din carnea vie a societății și scuipă oasele putrede. Sunt cei care văd lumea așa cum e și nu încetează să spere nicio secundă, că aceasta poate fi schimbată cu un scâncet din condei, cu un țipat, cu curajul din vintre. Iar în raport cu alți oameni, aceștia sunt cei care se lasă pătrunși până-n măduva oaselor de dragoste, furie, pasiune. Aceștia sunt cei care cer onestitate, ca pe o nevoie fiziologică. Sunt cei pentru care măștile sunt doar măști. Te vor pune față în față cu tine însuți.

Oamenii oglindă nu sunt în niciun fel perfecți, însă ei sunt necesari.

Ei modelează lumea de-a lungul timpului. Ei sunt rațiunea unui om curajos, ochii justiției și puterea de a spune nu omului care iubește. Eu am știut că sunt un om oglindă de la vârsta de 8 ani, după primul meu atac de panică la conștientizarea că existența mea are un impact asupra lumii, iar eu dețin puterea de a mă neființa. De atunci am avut mare grijă la ce creez din lutul timpului ce mi s-a dat.

Am aflat mai târziu că noi, oamenii oglindă, suntem nemuritori, și am fost cuprinsă de bucurie și tristețe. Într-un final, dorința mea de a avea ceva nesfârșit era aici, poet prin nemurire și nemuritor prin poezie! Dar toate muzele mele mi se vor veșteji precum orhidee muribunde, la picioarele mele de marmură. Însă acest amar a devenit mai ușor când am cunoscut un alt om oglindă.

Am căzut repede de acord că suntem indubitabil, precum Pitagora în arenă; observatori, mai mult sau mai puțin taciți. Avem daruri foarte diferite în ceea ce ne privește, însă ne asemănăm în fire. Dar avem și niște defecte diametral opuse. Eu n-am putut niciodată să nu am lacrimi în ochi atunci când țin cu dinții de idealurile mele. Acest om oglindă n-a putut niciodată să vorbească cu el însuși cu voce tare. Eu știu să simt fără să mă pot opri, iar el știe când să lase lucrurile să treacă, însă nu știe pe care dintre ele.

Am avut marele noroc, însă, că atunci când ne-am întâlnit, să găsim tot țărmul din mijloc și să creăm punți peste lacune. Eu încă învăț să nu-mi dau singură foc, iar dumnealui încă învață să țipe și să fie auzit. Însă este un echilibru perfect, o împletire perfectă a două povești ce trebuiau să fie scrise împreună. Căci ce se întâmplă când se-ntâlnesc doi oameni oglindă făcuți din același nisip al timpului? Sunt pașnic pierduți pe veci într-înșii, într-un infinit de verde.

1 2 Următor

Dorobantu Ruxandra

Dorobantu Ruxandra has 31 articles published.

Înainte de toate, ce înseamnă să fii un consumator responsabil?

Ce probleme combate un consumator responsabil?

În caz că nu știați, poluarea cauzată de deșeurile de plastic este una din cele mai grave probleme de mediu.

Ce mici schimbări poți face pentru a deveni un consumator responsabil?

Dragă viitor consumator responsabil, hai să afli mai multe despre reciclare!

Dar care dintre acestea sunt reciclabile?

Doar plasticul poate fi reciclat?

Dar unde pot recicla în România?

Dragă viitor consumator responsabil, cum poți să eviți plasticul din start?

1. Luați-vă filtre pentru mașina de spălat (sau o soluție alternativă de filtrare).

Aici intervin filtrele pentru mașina de spălat.

O altă variantă este să îți iei saci pentru mașina de spălat.

2. Evitați produsele de cosmetice cu ingredientul „polyethylene”.

3. Dacă tot am ajuns la pastă de dinți, haideți să fim mai atenți la ambalaj.

4. Folosiți dischete demachiante reutilizabile.

Dar chiar are vreun impact să fii un consumator responsabil?

Toate aceste schimbări sunt minunate, deci de ce să nu contribuim și noi?

Deci, ce spuneți, v-am convins să fiți un consumator (mai) responsabil?

Astăzi, însă, vom explora cât de crudă este industria lactatelor.

Există mai multă cruzime într-un pahar de lapte sau o jumătate de kilogram de carne de vită?

Cum arată viața unei vaci crescute pentru carne?

Deși vacile pot trăi până la 25 de ani, cele crescute pentru carne de vită sunt sacrificate între vârsta de 1 și 3 ani.

Aici, dieta lor devine în mare parte cereale, lucru care poate provoca probleme digestive, durere și chiar moarte.

Cum sunt tratate vacile crescute pentru carne?

Printre metode se numără și ,,zdrobirea cordoanelor spermatice cu o clemă, și constricția fluxului sanguin la scrot până când testiculele mor și cad.”

Și după o viață plină de tortură, moartea acestor vaci este la fel de lipsită de eleganță.

Multe vaci sunt încă conștiente atunci când sunt ucise.

Cum arată viața vacilor crescute pentru lapte?

Laptele ăla e pentru oameni, până la urmă, nu?

Pentru a da lapte, vaca trebuie să fie însemnată artificial. Adică să rămână însărcinată cu forța, cu alte cuvinte.

Cum sunt tratate vacile crescute pentru lapte?

Pentru a ,,diseca” industria lactatelor, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă după inseminare.

După ce copilul îi este luat, vaca de lapte este cuplată la mașini pentru muls.

Dar ce se întâmplă cu puii lor?

Revenind la vacile crescute pentru lapte, suferința lor nu se încheie la muls.

Mulți evită carnea de vită pentru că animalul trebuie sacrificat, dar continuă să bea lapte pentru că este un ,,produs benign’’.

Și viața ei se încheie la fel ca cea a vacilor crescute pentru carne: ucisă, adesea brutal.

Prin comparație, deși vacile din ambele industrii suferă, aș ține să zic că este mai multă cruzime în spatele unui pahar de lapte.

Este o întrebare cu dus și întors însă pentru că este greu să verifici transparent ce se întâmplă pentru fiecare producător.

Deci puteți face o diferența destul de mare prin a trece la un lapte bazat pe plante.

Dar dacă nu va convinge nici cruzimea din industria lactatelor și nici beneficiile laptelui vegetal, poate va vor convinge dezavantajele laptelui de vacă.

Sângerarea intestinelor

Alergii alimentare

Intoleranța la lactoză

Boli de inimă

Toate aceste informații sunt bazate pe concluziile medicilor de la Summit Medical Group.

În plus, conform Forbes, , Mercy for Animals și altor surse, produsele lactate provenite de la vaci pot ajunge să dea dependență.

Ca să înțelegem cum ne pot da lactatele dependență, trebuie să știm ce este cazeina.

Când laptele devine brânză, cazeina coagulează grăsimile din lapte și le separă de laptele lichid, astfel dându-vă o doză mai concentrată din această proteină.

Și sunt multe alternative vegetale ale lactatelor pe care vi le puteți face chiar voi acasă!

Vezi și

,,Națiunea noastră a pierdut un judecător de statură istorică”, a declarat șeful justiției John Roberts.

Cine a fost Ruth Bader Ginsburg?

Până la prima sa numire judiciară în 1980, Ginsburg a lucrat la o revoluție.

Ulterior, ea a lucrat 27 de ani la cea mai înaltă instanță a națiunii.

Ce impact are moartea ei asupra societății americane?

,,Cea mai arzătoare dorință a mea este să nu fiu înlocuită până când nu va fi în funcție un nou președinte.”

A votat cu liberalii, de exemplu, pentru a proteja cel puțin temporar așa-numiții DREAMers de deportarea de către administrația Trump.

Ce înseamnă asta pentru programele care sunt acum în vigoare?

Personal, rezonez cu valorile pentru care a militat în cariera ei.

Astfel, moartea lui Ruth Bader Ginsburg este o tragedie de proporții colosale.

Vezi și

Administratorul a susținut că Partidul Comunist Chinez folosea datele colectate prin intermediul acestor aplicații.

Ross a spus că „pentru toate scopurile practice” WeChat va fi închis în SUA de la miezul nopții luni, 21 septembrie, cu noua hotărâre a Departamentului de Comerț.

Conform ABC News, Secretarul de Stat Mike Pompeo a evaluat separat noile decizii.

TikTok este deosebit de popular în rândul generației Z, și are între 65 și 80 de milioane de utilizatori în SUA.

„În propunerea noastră către Administrația SUA, ne-am angajat deja la niveluri de transparență și responsabilitate fără precedent. Niveluri cu mult dincolo de ceea ce alte aplicații sunt dispuse să facă.’”

Compania a promis să continue provocarea împotriva „ordinului executiv nedrept”.

Vezi și

1. Caz suspect:

Tot în această categorie intră și persoanele cu pneumonie, bronhopneumonie sau pleurezie.

Dacă vrei să afli mai multe despre ținerea sub control a posibilelor infectari, poți găsi informații despre dezvoltarea vaccinului anti-covid aici.

2. Caz probabil

3. Caz confirmat

4. Contact direct

Lista completă poate fi găsită aici.

De asemenea, au fost actualizate și definițiile pentru tipurile de cazuri de COVID-19. Avem astfel:

1. Cazurile comunitare