Author

Nițor Marian-Dorin

Nițor Marian-Dorin has 38 articles published.

Student la mecatronică, Universitatea Politehnica București, pasionat de robotică, știință popularizată și literatură Sci-Fi, consilier educațional, este un iubitor al psihologiei, leadership-ului și scrisului. În conflictul dintre umaniști și realiști, acesta continuă să demonstreze unificarea dintre imaginație și logică. Adoră călătoriile lungi, puzzle-uri și strategia, filozofia și simbolistica, dar mai ales, provocările intelectuale din știință și tehnologie.

Mașina electrică și viitorul ei amânat

"în Poezie și literatură/Texte/Viitorul" "de POV21"

Ți s-a scumpit benzina? De-ai ști că poți traversa întreaga Românie cu 50 de lei…

Nu spun că viitorul mașinii electrice aproape a fost furat de corporațiile petroliere și de industriile termotehnice, ceea ce deja este arhicunoscut,

însă voi demonta toate ideile greșite despre această capodoperă a umanității.

O mașină electrică este un automobil propulsat de energia stocată în bateriile reîncărcabile și are un motor electric. Inventarea ei datează încă din 1880. Dar producția în masă a vehiculelor mai ieftine cu benzină a sabotat-o.

Și vedem și motivul simplu

90% din producție și 90% din proiectare sunt axate pe două componente majore: cutia de viteze și motorul. O decizie politică de a scoate toate mașinile termice ar putea lăsa milioane de oameni fără muncă odată cu prăbușirea unei industrii de sume incomensurabile. Și veștile acestea nu se termină la strungari și frezori, ci la ingineri cu doctorate și laboratoare complexe în motoare termice. La un motor electric nu ai prea multe să repari deci service-urile intră în faliment. Unui automobil al viitorului îi mai schimbi doar rulmenți din când în când, însă la cât de ieftin va ajunge, îl poți înlocui mult mai repede.

Care-i istoria lui?

În 1884, cu peste 20 de ani înainte de modelul Ford T, Thomas Parker a construit prima mașină electrică de producție practicată la Londra, folosind propriile baterii reîncărcabile de înaltă capacitate. În 1897, mașinile electrice și-au găsit prima utilizare comercială în SUA pe baza proiectării Electrobat II, în New York ca parte a unui proiect finanțat parțial la Philadelphia.

Henry Ford și Thomas Edison au pus un pariu pe cele două mașini: care va câștiga viitorul.

Henry Ford câștigase detașat după dezvoltarea întregii rețele de autoturisme fie diesel, fie pe benzină… O sută și ceva de ani au trecut. Iar în anul 2008, din dorința de a reduce poluarea, industriașii contemporani au propagat o renaștere în fabricarea de vehicule electrice. Cele mai cunoscute sunt modelele de la Tesla Motors. Începând cu decembrie 2018, în întreaga lume erau în jur de 5,3 milioane de vehicule complet electrice și integrabile. Creditul maxim actual de impozit permis de guvernul SUA este de 7.500 de dolari pentru fiecare mașină. Comparativ cu motorul cu ardere internă, mașinile electrice sunt mai silențioase. Nu au emisii la țeava de evacuare, având un plus pentru mediu și climă.

Rezultate

Limitele termodinamice spun că motoarele pe benzină ating eficiență de 15%, cele diesel de 20%, în timp ce vehiculele electrice au eficiență de 69-72%. Principalul motor de cost al unei mașini electrice este bateria sa.

Prețul unei baterii a scăzut de la 600 € pe kWh în 2010, la 170 € în 2017, la 100 € în 2019. Pentru a depăși aceste praguri, sunt necesare resurse speciale.

Și care sunt acestea?

Se estimează că există suficiente rezerve de litiu pentru a alimenta 4 miliarde de mașini electrice.  Unele dintre cele mai mari rezerve mondiale de litiu și alte metale rare sunt situate în țări cu naționalism puternic, guverne instabile sau cu ostilitate față de diverse interese. Acestea ridică îngrijorarea cu privire la riscul de înlocuire a dependenței de petrolul străin cu o nouă dependență de țările ostile, care vor furniza materiale strategice. Vehiculele care au parcurs deja peste 200.000 km (124.274 mi) nu au probleme cu bateria.

În România, s-a dat startul programului de infrastructură de a monta pe parcursul unui an aproape 900 de prize de încărcare a mașinilor electrice.

La ultimele date, AFM decontează 20,000 lei din costul mașinilor electrice.

Deci cercetări sunt, automobilele electrice se îmbunătățesc, multe chiar ajungând la randament de aproape 100%.

Progresul

Așa cum din 1940 până în zilele de astăzi, s-a accelerat dezvoltarea supercomputerelor prin nanotehnologii, astăzi apar și alte surse care puteau fi cercetate mai repede… Putem da exemplu mașinile solare care sunt vehicule electrice cu celule fotovoltaice.

Dar maşina care merge 100 de ani fără să o alimentezi și pe care producătorii spun pe faţă de ce nu e dorită pe străzi este…

MAȘINA CU PROPULSIE NUCLEARĂ PE BAZĂ DE THORIU

Dacă ai avea o astfel de mașină, nu ar fi nevoie să o realimentezi niciodată.

Cu un mini reactor nuclear pe ea, aceasta funcționează pe bază de thoriu, un element foarte slab radioactiv. Cu doar 8 grame de combustibil, cu aceasta se poate călători 100 de ani. De s-ar generaliza propulsia nucleară, în următorii 10 ani ar apărea mașini care plutesc și n-ar mai fi nevoie de drumuri… Şi atunci ar fi o mare belea și pentru state.

Mașina electrică introdusă azi ar genera o problemă socială imensă.

Multe crize energetice pe care le trăiește umanitatea ar fi diminuate, distrugând interesele care trăiesc pe urmă lor. Dar industria auto nu vrea să-ți dea un automobil independent și tu să nu mai ai nevoie de furnizori… Guvernele și corporațiile vor să plătești pe piese de schimb, să consumi carburanți. Să le plătești taxele de poluare pe care ar trebui exploatatorii în mod normal să le achite.

Sunt student al Facultății de Inginerie Mecanică și Mecatronică, Politehnica București. Iar în urma cercetărilor proprii de specialitate, trag o simplă concluzie în dezvoltarea automobilului electric:

    Nu s-a vrut apariția acestuia,

deoarece fabricile sunt de formație mecanică. Tehnologiile actuale ce pot permite o mașină total electrică fără alimentare nu și-au primit investiția cuvenită pentru un viitor curat și maiestuos.

Pasionat de diverse științe, precum și futurologia, sunt convins de calea tehnologiei că poate asigura și alte locuri de muncă în această industrie. Este greșit să credem că locurile de muncă se vor pierde odată cu progresul automobilului. Grajdurile și fierarii de acum un secol au devenit inevitabil service-urile și vulcanizatorii de astăzi…

 

Studentul român: fără tren, fără bursă

"în Texte/Păreri și opinii" "de POV21"

S-a publicat o nouă carte intitulată Privilegiile studentului român, are 100 de pagini și arată cu exactitate de ce beneficiază studenții! Cum? Nu ați auzit? Evident că nu ați auzit, pentru că nu s-a publicat nicio carte, deoarece studentul român beneficiază de atât de puține lucruri că nici măcar o broșură nu se poate scrie. Mai nou, se taie și din cele existente deja. La ce s-a ajuns? Studenții: fără tren, fără bursă.

Suntem studenți în România anului 2019, o Românie instabilă economic, care investește foarte puțin în educație (3,6% din PIB) și din care tinerii se întrec să plece în străinătate. Și totuși, ai zice că o țară aflată în astfel de condiții face orice ca să-și păstreze generația tânără aici, în special studenții. Ai zice, dar nu spui, pentru că nu se întâmplă! De câteva zile, circulă în toată presa, pe social media și pe fiecare canal de știri, o decizie luată în legătură cu cei care ar trebui să reprezinte în câțiva ani forța de muncă: studenții.

Ce planuri au fost aruncate pentru a fi digerate de opinia publică?

RENUNȚAREA LA TRANSPORTUL GRATUIT CU TRENUL ȘI LA BURSELE STUDENȚILOR. Motivul?
Pentru că aceștia folosesc banii pentru a se duce la mare sau la diferitele festivaluri. Da, sunt câteva situații în care anumiți tineri inconștienți profită de pe urma acestui lucru, dar se uită de cei care folosesc această gratuitate pentru a se întoarce acasă în fiecare weekend, de cei pentru care această gratuitate reprezintă o portiță de salvare, deoarece nu își permit să dea banii pe combustibil sau la firmele de autocare ca să se întoarcă la familiile lor. Uită că unii studenți își procură materialul didactic necesar pentru a rămâne la un nivel foarte înalt din aceste burse, că pe unii chiar îi ajută să trăiască cât de cât decent în căminele în care situația este uneori deplorabilă, că unii studenți nu au altceva decât dorința de face performanță cu acești bani.

Consultați în legătură cu acest plan al Ministrului de Finanțe Publice, reprezentanții ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) se arată foarte îngrijorați în legătură cu adoptarea unor măsuri prin care să se reducă bursele studenților,

„deoarece s-ar
produce un regres al tuturor demersurilor care au fost făcute în ultimii ani pentru dezvoltarea învățământului superior”.

„Astfel, se distrage atenția de la soluționarea problemelor reale, care persistă în continuare, spre exemplu, rata ridicată a abandonului universitar, condițiile din cămine și problemele de infrastructură cu care se confruntă majoritatea universităților într-un sistem educațional subfinanțat.” Și pentru că tinerii au dorit să aibă argumente solide, în urma unor cercetări, Asociația arată că doar 20% din numărul total de bilete vândute îl reprezintă biletele emise pentru studenți, potrivit unor informații obținute de la CFR Călători în luna ianuarie.

„Gratuitatea la tren pentru studenți este o reparație morală pentru cei 21 de ani (1996-2017) în care s-a încălcat dreptul studenților la reducere cu 50%.”

Personal, susțin ideea de a oferi gratuitate studenților pentru drumul spre casă, respectându-mi obligația de a ocupa locul în acel tren. Cât despre vacanțe… vom achita 50% din bilet.

Tristețea, după opiniile persoanelor vârstnice, ne face să ne simțim precum niște paraziți ai banilor publici. Călătorim moca, apoi după încheierea studiilor plecăm afară pentru a ne realiza… iar vârstnicii ne judecă, deoarece doar asta văd. Banii publici sunt și banii părinților noștri care au muncit să ne asigure un viitor în România printr-o șansă la facultate. Este treaba noastră cum folosim această facultate.

Organizațiile studențești precum UNSR și ANOSR fac o treabă excelentă în reprezentarea drepturilor studenților la nivel național.

Sunt dovada vie că implicarea socială nu are vacanță de vară. Scandalul trenului gratuit a plecat de la lipsa de vagoane și proasta organizare a CFR Călători, nicidecum de la banii publici. Mai e și problema în care au promis că vor scoate site/platformă pentru studenți, să poată lua bilete online și nu s-a întâmplat nimic cu aceasta de ani. Dacă era o platformă online, se reduceau cel puțin jumătate din cozile de la ghișee și  munca  devenea mult mai ușoară pentru cei ce lucrează la gară.

„Știți ce e cel mai deranjant? Că se găsesc unii să comenteze că, vai, studentul român are atâtea beneficii, dar el face mofturi. Probabil că aceștia ar trebui să dea o raită prin căminele de stat, pe la cantine, prin sălile de curs de la Universitate, apoi să comenteze. Ăștia au impresia că dacă ne iau nouă gratuitatea, problemele de la buget o să dispară hocus-pocus!. Ori, știm bine că problema adevărată e că, la nivel înalt, se fură ca-n codru.” – ne-a transmis una dintre persoanele adulte.

Acțiunile studenților din aceste zile pot fi decisive pentru următoarele generații care se vor bucura și ele de un drum gratuit în propria țară.

Însă a nu se uita că lipsa de vagoane nu justifică retragerea unei gratuități!

Studentul a devenit cel pe care dăm vina atunci când nu prindem locuri în tren. În povestea aceasta, este vorba doar de egoism colectiv și de o proastă organizare a CFR-ului.

„Considerăm că statul român trebuie să fie principalul pilon de susținere în formarea unei societăți preponderent alcătuite din persoane cu studii superioare, care va contribui în mod cert la un proces de dezvoltare durabilă la nivel național. Astfel, ar putea fi observate rezultate semnificative în ceea ce privește dezvoltarea sectoarelor economice care presupun calificări superioare, iar baza de impozitare ar crește. Totodată, nu putem trece cu vederea faptul că cetățenii ar fi mult mai conștienți de ceea ce presupune implicarea în viața civică.” – Petrișor Laurențiu ȚUCĂ, președinte ANOSR.

Ceea ce este trist cu adevărat este că generația tânără nu este susținută de cei din urmă. Am urmărit amândoi (cei care am scris articolul) nenumărate comentarii lansate în spațiul public de cei mai în vârstă și considerați înțelepți. De la termite care consumă banii statului până la cerșetori și „pomanagii” nu am întâlnit decât în situații rare pe cineva aflat la o vârstă înaintată, care să ia apărarea studenților.

TREBUIE SĂ SE ÎNȚELEAGĂ CĂ GRATUITATEA LA TREN NU ESTE UN DREPT

Se decontează din buget, din banii publici, buget la care contribuie și părinții noștri, buget la care contribuie majoritatea studenților prin plătirea taxelor și impozitelor, pentru că SURPRIZĂ, și studenții muncesc. Dar nu îți poți găsi un loc de muncă decent, deoarece nu ai timpul necesar și atunci te mulțumești cu o chestie part-time la care ești plătit pe oră cu o sumă mediocră.

Cel mai folosit argument pentru a pune la pământ orice student care dorește să-și exprime opinia este „Dacă erați pe vremea noastră...”.  Înțelegem că a fost greu pe „vremea dumneavoastră”, înțelegem că ați învățat și ați trăit în niște condiții deplorabile și NE PARE RĂU CĂ NU AȚI LUAT NICIO MĂSURĂ ATUNCI, dar noi nu vrem să repetăm aceleași greșeli ca dumneavoastră. NU VREM CONDIȚII DEPLORABILE, NU VREM SĂ FIM LUAȚI LA MIȘTO, NU VREM SĂ FIM BĂTAIA DE JOC A NIMĂNUI. Ar trebui să primim aceste puține privilegii pe care le ai în țara noastră ca student pentru simplul fapt că AM ALES SĂ
CONTINUĂM STUDIILE și, mai ales, pentru că mulți dintre noi VOR SĂ RĂMÂNĂ AICI.

În loc să luptați alături de noi, ne luați peste picior „generația smart care nu se poate descurca fără tren gratuit”, „dacă știați cu cine să votați, încă aveați această gratuitate la tren”. Da, suntem generația smart tocmai pentru că ne dăm seama că ar trebui ca anumite lucruri să fie respectate indiferent de votul nostru. Și da, ne putem descurca fără tren gratuit, LA FEL DE BINE CUM VĂ VEȚI DESCURCA DUMNEAVOASTRĂ FĂRĂ PENSIE, pentru că nu o să mai aibă cine să muncească ca să v-o plătească.

RESPECTAȚI STUDENȚII și VĂ RESPECTAȚI PE VOI

Îi vedeți pe studenți de parcă sunt inamicul numărul unu și doar pentru că au scăpat de sub influența mentalității ceaușiste. Dragi oameni, ne pare atât de rău că această generație vă dezamăgește, dar înainte să aruncați cu noroi, gândiți-vă la un lucru: VOI NE-AȚI CRESCUT. Ne spuneați de mici cât de rău era pe vremea lui Ceaușescu și acum când vrem să schimbăm, ne opriți.

Ne pare rău, dar nu o să plătim pentru păcatele voastre.

P.S: Mai jos, atașăm câteva dintre părerile oamenilor care ne „susțin”.

 

Marian- Dorin Nițor

Miruna-Alexandra Sabău

Când vor zbura mașinile?

"în Texte" "de POV21"

Știm că mașinile zburătoare au devenit un clișeu în filmele Sci-Fi. Personajul ajunge în viitor și vede iar clădirile cum au parcări pe acoperiș, iar cerul este survolat parcă de muște metalice. Cât de aproape este acel viitor de noi?

Nu numai că maşina zburătoare a apărut deja pe piaţă, dar în curând va ajunge și în garajele proprietarilor… sau pe acoperișurile lor.

CEO-ul companiei olandeze Pal-V a lansat primul model numit Pal-V Liberty, un autoturism cu trei roţi şi două locuri cu funcţie de zbor.

Nu știm dacă vom mai putea alege să şofăm până la muncă sau să zburăm… Preţul minunăției este de aproximativ 500.000 de euro, primul volum de producţie fiind de 90 de vehicule.

Aceste avioane numite automobile zburătoare momentan nu sunt pentru oricine, însă există suficiente persoane care aşteaptă să cumpere modelul Pal-V Liberty. În aer, este propulsat de o elice alimentată de două motoare și reprezintă o industrie în curs de dezvoltare în întreaga lume.

Ajunge până la 180 km/h și poate zbura aproximativ 500 de kilometri cu un plin de rezervor cu benzină fără plumb. The Transition al americanilor de la Terrafugia sau modelul electric integral cu funcţie de decolare şi aterizare verticală, pe care îl caută start-up-ul german Lilium, nu se lasă mai prejos.

Deși mașina zburătoare este un proiect destul de ambițios, diverse probleme tehnice nu o fac realizabilă în viitorul apropiat.

Cum să maschezi într-o mașină aripile, elicea și coada unui avion?

Inițial vor fi dedicate transportului de marfă. Se va utiliza masiv inteligența artificială pentru a circula la nivel optim și a avea o orientare bună, dar nu s-a rezolvat acest aspect încă nici la sol. Automanatizarea zborului încă este o dificultate științifică.

Această metodă nouă de transport ar rezolva mai târziu problemele făcute de construcția de șosele și poduri lăsând mai mult spațiu verde. Traficul va fi diminuat.

Distanța de aterizare și frânele sunt a două problema. Șoferul va trebui să aibe o licență de zbor…

Prima mașină zburătoare a fost construită în 1937 de Waldo Waterman. Arrowbile era derivat dintr-un avion, propulsia pe drum și în aer fiind făcută de un motor Studebaker.

Henry Smolinski a murit în 1973 folosind AVE Mizar, o combinație între un Ford Pinto și partea din spate a unui Cessna Skymaster, aceasta putând fi cuplată mașinii pe aeroport. Prototipul s-a dezintegrat în aer din cauza sudurii eronate.

Terrafugia, la 9 ani de la primul zbor cu un prototip, propune o combinație de mașină, avion și elicopter, însă partea de decolare și zbor putând fi efectuate și în regim automat.

Geely spune că va comercializa primele autoturisme zburătoare Terrafugia în 2019, iar din 2023 vehiculele vor putea decola și ateriza în plan vertical.

Uber și NASA vor și ele o alianță în crearea primelor mașini zburătoare, în următorii 2 ani. Jeff Holden, directorul departamentului de producție al companiei Uber, în cadrul proiectului Elevate, a sugerat serviciul de taxi al mașinii de zbor Uber.

Oricum Uber Elevate se concentrează pe planul de a organiza zboruri către Los Angeles, Dallas și Dubai. Uber va dezvolta un nou sistem de control al traficului aerian, pentru taxiurile de zbor. Este necesar  însă ca infrastructură să se dezvolte, pentru a se putea efectua operațiunile de decolare și aterizare verticale (VTOL), iar autoturismele, care ar putea fi autonome.

NASA cercetează adoptarea și testarea presiunii asupra cadrului și asigurarea funcționării perfecte. Uber se angajează să pună acest nou sistem de trafic aerian în fucțiune. Am putea spune că este o simbioză uimitoare.

Airbus lucrează la CityAirbus, un taxi pentru un zbor. Există și Volocopter, care a testat cu succes o mașină zburătoare în Dubai.

Cunoaștem levitația electromagnetică de la trenuri… Maglev este o capodoperă a cercetărilor japonezilor și germanilor încă din anii ’70! Practic, putem folosi electromagneți pentru mașini zburătoare, dar deja discutăm de câmpuri foarte puternice.

Fără o forță care să învingă gravitația, fără să ne folosim de electromagnetism sau de efectele simple din fizica cuantică, mașină zburătoare va rămâne pe coperțile cărților lui Asimov.

Deși ne-ar fi propulsat civilizația…

Radioactivitatea: Moartea invizibilă

"în Texte" "de POV21"

Îți poți imagina ceva invizibil care te ucide pe măsură ce te apropii? Radioactivitatea este o stafie a științei care continuă să uluiască umanitatea cu tot cu medicina cunoscută.

De curând, am urmărit miniseria Chernobyl și am decis să tratez subiectul pe înțelesul tuturor.

Radioactivitatea se petrece când nucleul unui atom se dezintegrează, degajând energie sub formă de radiații.

Un izotop este un element chimic instabil. Transformarea unui element radioactiv în alt element, prin dezintegrare, se mai numește și transmutație nucleară naturală, adică am putea-o numi alchimia pe care o căutau strămoșii.

Fisiunea separă, fuziunea unește!

Un material are o perioadă de înjumătățire, iar, după câteva sute sau mii de ani, radioactivitatea se pierde,  masa lui scăzând.

Vorbind despre bombe nucleare… Rușii dețin la ora actuală intercontinentala RS-28 Sarmat – cea mai dezastruoasă, nu degeaba poreclită Satan. Dacă primele  bombe de la Hiroshima sau Nagasaki ucideau între 100 și 150 de mii de civili nevinovați cu 20 de megatone, Sarmat poate șterge Franța de pe hartă cu doar 50 de megatone! Sarmat e echivalentul a 2000 de bombe Fat Man!

La Hiroshima, o doamnă aștepta deschiderea băncii pe scări până când 5000°C  au dezintegrat-o. Orașul s-a refăcut, acceptând suferința ce urma să o poarte în spate, dar au rămași surprinși să găsească pe scările vechii bănci, umbra victimei. Decenii au trecut și umbra a fost închisă în sticlă, devenind exponat și simbol al haosului creat de om prin mânia și dorința de putere.

Reactorul nuclear este o instalație în care are loc o reacție de fisiune nucleară în lanț în condiții controlate, căldura fiind folosită pentru obținerea electricității. Alte aplicații ale lui sunt în propulsia navală, medicină, industrie sau cercetare de lasere și alte fenomene.

Enrico Fermi și Leó Szilárd au fost primii care au construit o pilă nucleară și au prezentat o reacție în lanț controlată la începutul anilor ’40. Primul reactor a fost construit pentru a produce plutoniu, folosind arma nucleară.

Problema, în mileniul III, este depozitarea deșeurilor radioactive rămase. Multe zone au fost deja contaminate după aruncarea deșeurilor prin deșerturi, funduri ale oceanelor sau prin munți. Cele mai optime soluții au fost trimiterea lor în spațiul cosmic sau depozitarea în buncăre sigilate pentru mii de ani.

Accidentele de la Three Miles Island (1979) și Cernobîl (1986), cu consecințe catastrofale, au pus imaginea energiei nucleare pe jar.

Miniseria Chernobyl prezintă lucrul înspăimântător, ce nu s-a mai întâmplat niciodată pe planetă. După accidentul din data de 26 aprilie 1986, Europa nu s-a oprit din tremurat.

Echivalentul a 500 de bombe nucleare de la Hiroshima au fost degajate în atmosfera ucraineană, apoi europeană, datorită incompetenței și fuduliei URSS-ul, care ulterior a vrut să mușamalizeze catastrofa.

Dezastrul de la Cernobîl a contaminat radioactiv câțiva kilometri buni de așezări umane și păduri. A îngrozit europenii cu norul radioactiv răspândit, ploi acide și cazuri de cancer provocate.

Fără intervenția și soluțiile profesorului Valery Legasov, centrala s-ar fi trasnformat într-o bombă nucleară care să contamineze întregul continent. Fără o megastructură betonată, radiațiile ar fi poluat Marea Neagră pentru totdeauna. Accidentul de la Cernobîl a injectat în atmosfera terestră de 400 de ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima.

Orașul Prîpeat‎‎ din Ucraina a fost lăsat în paragină, după toate curățările și spălăturile cu iod. Lichidatorii au avut doar 90 de secunde să se urce pe acoperișul reactorului în ture și să îl curețe!

În cantități mici, radioactivitatea provoacă modificări în ADN și apariția cancerului. În cantități mari, distruge corpul celulă cu celulă, lăsând senzația că persoana iradiată a fost arsă. Pompierii și savanții de la reactor au fost îngropați cu ciment în sicrie de plumb sudate pentru ca radiația cadavrelor să nu contamineze pământul.

În seria Metro, Artiom este un tânăr rus al anului 2033 ce trăiește într-o stație de metrou cu diverși supraviețuitori, până ce pleacă în aventura vieții lui. Da, orașele rusești sunt acum stații de metrou ale Moscovei, de când Rusia a fost atacată atomic în 2013. Spartanii și noii comuniști se luptă pentru supremația rețelei de metrouri în căutarea bazei D6: cea mai mare bază secretă și subterană de focoase nucleare a Rusiei, cu un metrou de trei ori mai adânc decât cel clasic!

Jocurile video STALKER și Metro te scot din ascunzătoare și te obligă să îți pui masca de gaze și costumul de protecție și să lupți printre ruine cu creaturi radioactive. Capsulele de oxigen și filtrele de praf radioactiv te conving că Pământul, acum radioactiv, nu mai este același. Omul a devenit un astronaut pe propria planetă…

Fukushima parcă a fost blestemată… un cutremur, un tsunami și apoi exploziile consecutive ale câte unui reactor pe zi. Vorbim de secolul 21, când toate siguranțele au fost luate în calcul pe trei planuri, care au eșuat lamentabil, dovedind incertitudinea în legătură cu energia nucleară.

Filmul coreano-american Pandora ne explică cum un haos nuclear tot își face intrarea chiar dacă normele de siguranță mimează a fi perfecte.

În seria Fallout, lumea începe cu un război nuclear în 2077, dar este o lume retrofuturistă ce a rămas în urmă cu multe tehnologii, datorită concentrării eforturilor oamenilor de știință pe ingineria nucleară. Omenirea a preferat să se mute în buncăre speciale numite ,,Vault”, construite de americani înainte de armaghedon.

De la facțiuni cu diverse idealuri care vor să controleze știința și specia, până la un savant care vrea să purifice apa întregii planete cu un reactor special, Fallout mai expune și povestea unor umanoizi numiți Ghouls, desfigurați de mutații genetice sau mutanți crescuți în urma unor experimente eșuate.

Când auzim de buncăre anti-atomice, ne gândim insistent la un scenariu – precum în Terminator –  în care un program poate să anihileze întreaga civilizație.

Energia nucleară este eficientă și trebuie controlată cu precizie absolută. Este o alternativă mai bună la gazele de șist sau petrol, iar, în viitor, să nu ne sperie dacă mașinile și clădirile se vor alimenta cu baterii pe fuziune nucleară.

 

Adio pentru totdeauna, România mea dragă!

"în Texte" "de POV21"
Adio pentru totdeauna, România!

Această poveste nu este despre o simplă naționalitate, ci trag un semnal de alarmă… Ne apropiem de un moment critic în care fraza „Adio pentru totdeauna, România mea dragă!” va deveni normalul.

În anul 2012, România înregistra pierderea catastrofală a 4.865.983 de români plecați afară, începând cu anul 1990.

Populația actuală a coborât la 19,494,667 de locuitori conform aproximărilor Worldometers. Tradițiile și bunurile noastre sunt pe cale de dispariție din cauza multinaționalelor și a altor piețe – societăți care au transformat România într-o piață de desfacere.

Un simplu exemplu este că în anul 1995, un număr de 16.000 de români au spart geamurile la deschiderea primului McDonalds apărut în București. În mediul economic, România este cu adevărat țara mall-urilor. Numărul centrelor comerciale din marile orașe s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la cifra de 124.

Tot ce am avut de preț, spiritul strămoșilor, l-am aruncat.

Am dat răgaz unor firme americane, germane și austriece să ne cumpere la un preț de nimic pe fragmente portul, fabricile, pădurile, minereurile și alte surse de valoare inestimabilă.

Să nu te mire când jumătate din salariu este luat de stat. Institutul Național de Statistică arată că un cetățean român cu salariu mediu plătește astăzi venitul pentru 2 pensionari și jumătate.

Calculele dezolante arată că în ritmul emigrării și cel al natalității în scădere, peste o generație un adult va plăti pentru 7 pensionari!

Economiile nu au fructificat nici o infrastructură, dar datoria noastră externă a ajuns la 99,814 miliarde euro. În fiecare an, vorbind despre copii și viitor, în România sunt avortați 100.000 de copii, respectiv 400 pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 1 din 3 copii concepuți.

Sistemul educațional a rămas învechit, un prilej bun pentru a transforma România într-un generator de mâini de lucru ieftine pentru Europa. Aproape 150.000 de elevi au părăsit sistemul educațional în anul 2016. Vorbim despre un viitor doar cu 1/3 dintr-o generație care promovează bacalaureatul.

Peste 6.000 de studenți pleacă în fiecare an să studieze la instituțiile de învățământ din afară, potrivit datelor IntegralEdu.

Nu este de mirare că românii reprezintă deja 70% din angajații Facebook, Microsoft sau Google.

Colonia românească dictată de marile corporații obligă locuitorii ei să fie cei mai prost plătiți angajați din Europa, luându-se la întrecere cu indienii și chinezii. Burebista se răsucește în mormânt.

La implicare, se poate observa cu ochiul liber că trei sferturi din oamenii ce-i întâlnești zilnic sunt avizi de educația civică. Parcă ar trăi o realitate dublă când vine vorba de apărarea unor drepturi sau o simplă votare, un drept fundamental prin constituție.

De 30 de ani, populația îmbătrânită continuă să privească cu ignoranță aspectele legate de occident. Cea tânără pare să preia elementele nepotrivite din el.

Adio pentru totdeauna, România!
Adio pentru totdeauna, România!

Regimul precedent a creat oameni fără drepturi care au cărat cu frică teroarea în spate, iar astăzi nu se mai pot adapta.

Românii nu au habar despre investiții, despre piața de desfacere. Aruncând cu piatra după antreprenorii ce muncesc din greu la burse, la bănci și afaceri proprii. Au determinat patria lor să ajungă la marginea prăpastiei.

Consumatorismul este greu înțeles… Peste 100.000 de copii se culcă flămânzi. Rezultatul este tot mai terifiant când închidem ochii la adevăratele probleme create de clasa de sus și întreținută de populația de mijloc.

Împreună am învățat în aceleași școli, am copilărit pe aceleași străzi și am ascultat de nenumărate ori ce ne rosteau adulții:

,,Aveți prea multe drepturi!”

,,Pune mâna pe carte.”

,,Nu lua anafura prima!”

,,Jucați-vă în altă poartă.”

,,Lăsați distracțiile, mergeți la muncă.”

Și de fiecare dată ceea ce ziceau tinerii suna prea libertin. Iluzionați, toți așteaptă schimbarea întotdeauna de la altcineva, nu de la propria persoană. Pe cine să facă guvernul și președintele bine prima dată?

Adio pentru totdeauna, România!
Adio pentru totdeauna, România!

Sătui de corupție, în așteptarea unei catastrofe pentru a-și spăla ochii, românii continuă să primească praf în ochi și să fie mai dezbinați ca niciodată. Ne place să achiziționăm câte un F16…  Ne mândrim doar de ziua națională cu el în loc să reabilităm obiectivele turistice.

România are o bogăție imensă atât în formele de relief, cât și în bugetul propriu. Datoriile externe cresc, deoarece dorința vecinilor europeni de a lua resursele ieftin este foarte mare, iar fără o mentalitate de secolul XXI, o conștientizare și valorificare a geniilor noastre, nu vom ajunge prea departe. Potrivit Eurostat, numărul tinerilor din România, cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 ani în anul 2008, era 4.865.983. În 2016, s-a înregistrat o scădere de 28%. Adică am rămas doar 3.520.009 confruntându-ne cu barbaria românească, care ulterior vor și deveni contribuabili la sistemul românesc.

Trebuie să recunoaștem că tradițiile și aspirațiile românești sunt importante. Propulsate de misticismul religiei ortodoxe, ne-au ținut poporul legat în cele mai negre timpuri.

Cum italienii au Vaticanul, cum asiaticii au Tibetul, așa avem și noi ca element național, moștenirea de la Sf. Apostol Andrei. Propria simbolistică, propria modă, credințele, mâncărurile specifice și cele mai minunate băuturi ne ajută să ne afirmăm suveranitatea.

Bine s-a zis că astăzi este nevoie doar de o simplă unire… Unirea României cu românii ei.

 

Pe culmile alchimiei

"în Texte" "de POV21"

Pe toți ne-au impresionat licorile și poțiunile în copilărie. Știm cât de minunată este arta de a amesteca ingrediente pentru a crea substanțe magice folosite de ursitoare, vrăjitori sau doctori nebuni.

Alchimia este o cunoaștere protoștiințifică, o artă ocultă ce explică universul substanțelor și are trei direcții de explorare:

Transmutația materialelor, modificarea unor metale în aur, argint și arhitecturarea lor. Manipularea materiei este tot mai întâlnită de când fizica modernă a impus termenul de transmutație nucleară pe piața științifică.

Alchimiștii urmăreau și crearea unui homunculus sau așa-zisului om artificial. Practic, ei căutau toate substanțele din care este făcut un om și cercetau să le așeze într-o ordine perfectă, pentru a crea o ființă umană artificială. Să fie un tip de robotică antică?

Piatra filozofală, care se bănuiește că aduce nemurirea, se obţine prin purificarea, amestecul şi coacerea elementelor: pământ, apă, aer şi foc sau poate fi obținută din sufletele umane.

În celebrul anime Fullmetal Alchemist Brotherhood, frații Edward și Alphonse Elric decid să își învie mama folosind transmutația umană. Spiritele dezlănțuite cer la schimb pentru sufletul mamei lor mai mult decât este necesar, iar Alphonse rămâne fără trup, în timp ce fratele său își pierde un picior. Ulterior, Edward își sacrifică brațul pentru a lega sufletul frățiorului mai mic de o armură.

 

După ce Edward își implantează organe bionice, aceștia pleacă în căutarea pietrei filozofale pentru a inversa procesul păgân pe care l-au înfăptuit.

Oamenii de știință ai statului sunt guvernați într-o manieră ciudată. Aceștia creează himere sau, mai bine zis, combinații organice dintre oameni și animale, folosesc forțele magice pentru a invada teritorii și pentru a folosi sufletele cotropiților și deținuților la producerea de pietre filozofale.

Alchimia se bazează pe Principiul Schimbului Echivalent: ,,Nu poți obține ceva fără să sacrifici altceva de o valoare egală.”

În realitate, alchimia a fost adusă de Hermes Trismegistul în Egiptul Antic, iar când metalurgia s-a combinat cu filosofia greacă și cu misticismul Orientului, alchimia a devenit atât o investigare a naturii, cât și o operă filosofico-spirituală.

Practic vorbind, chimia, metalurgia, fizica și medicina se combină cu simbolistica, astronomia, religia, spiritualismul, misticismul și arta.

 

Isaac Newton, dar şi alţi membri ai Royal Society au fost pregătiți în căutarea interioară și transmutarea elementelor realității, căutând natura şi raţiunea existenței, originea şi soarta întregului Univers. El vede o probabilitate de a găsi intenţiile Creatorului, de aici și începuturile Teoriei Atracției Universale. Cercetarea sa se găsește şi în mecanica întemeiată pe forţe de atragere şi respingere.

Natura nu ar putea să convertească corpurile în lumină, iar lumina în corpuri? Există vreo asemănare cu Big Bang și cu echivalența dintre masă și energie?

Întregul este oglindirea omului și conține trei lumi: lumea divină – cercul fără margini, macrocosmosul și microcosmosul formând fiinţa umană – corp, spirit şi suflet.

Timpul alchimic nu este liniar precum cel profan, care înaintează continuu, ci este ciclic, de la instantaneu la infinit, un timp în care mereu se revine la punctul de plecare, după o nouă probă purificatoare.

 

Candoarea și abnegația sunt primii paşi ai iniţierii, care începe prin ucenicia tăcerii alături de un maestru.

Pământul formează lumea manifestată, viața materială.

Prima este proba aerului, a suflului care întreţine viaţa, care se adresează înţelegerii şi rațiunii. Cea de-a doua este proba apei, renaşterea la o viaţă nouă, botezul. Proba Focului, purificator şi regenerator, anunţă apropierea de adevăr. Subtil va permite transformarea materiei în lumină.

Toate corpurile – de la stele până la organe – se află într-o reţea de corespondenţe. Totul este Unul și Unul este Totul.

Practicanții purificau alcoolul și extrăgeau esenţe din plante medicinale. Printre rețete pierdute se aflau amulete care să influenţeze soarta, remedii pentru boli, elixiruri de viaţă lungă și multe altele.

Chinezii au conceput cosmosul ca pe un gigantic organism, în care obiectele naturale sunt legate prin simpatii fără a se pierde caracterul lor, Yin și Yang. În cealaltă parte a lumii, Diocleţian a dat ordin să se ardă multe manuscrise, de teama că egiptenii să nu adune bogăţii.

În Tabla de smarald, susul este la fel cu josul, josul este la fel cu ceea ce este sus. Toate lucrurile provin dintr-o esență, cea mai secretă dintre toate lucrurile secrete.

Tatăl esențelor secrete este Soarele, iar mama este Luna, vântul a purtat-o spre aripile sale, iar hrana sa este pământ spiritual. Sunt separaţi, pământul spiritual de corpul dens, printr-o dulce căldură.

Metalele sunt formate din cele patru entități, două la nucleu, două la înveliș. Combinarea se oprește într-o stare de echilibru.

Aurul reprezintă echilibrul perfect dintre sulf şi mercur, Yin şi Yang alchimici, acidul şi baza moderne.

Alchimia lulliană descoperă că alcoolul este capabil să extragă din plante tot felul de substanţe aromatice volatile, apa vieţii trebuind să atingă puritatea absolută.

 

Distilările au pornit de la flori, seminţe sau mirodenii însă aveau un scop mai înalt, şi anume extragerea chintesenţei.

Reacțiile sunt de calcinare, dizolvare, coagulare, sublimare, putrefacţie, revenirea culorilor sau congelare și se termină cu adăugarea pietrei roşii în mercurul încins, care o transformă în aur.

Alchimistul este şi preot-filosof, şi rege, şi profet-magician.

Prin foc, alchimistul recreează natura sticlăriei, producerea culorilor, elaborarea de aliaje, contribuţiile la farmaceutică şi artilerie.

 

Vindecarea înseamnă echilibrarea forţelor naturale care se confruntă în bolnav. Totul pleacă de la spirit, care trebuie mai întâi curăţat de rele.

Procedeele de purificare (distilarea, cristalizarea) au la bază noţiunea de catalizator, ferment, solvent, sau extract, ideea de substanță statică şi care devine dinamică prin transformare.

Cea mai veche licoare cunoscută a fost inventată în 1510 de Bernardo Vincelli.

Dacă vei dori să găsești împreunarea dintre religie și știință, poți începe cu alchimia.

Răscrucea

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Investigatorul și criminalul se întâlnesc în șfârșit. Piesele psihologice au fost așezate în oglindă. Finalul se apropie.

Báron: Pari surprins să mă vezi, așa-i?

Vigilante: Știi că nu mă impresionează nimic.

Báron: Suntem un joc de personalități ale unui om mult mai mare. Recunoaște că s-a jucat cu noi!

Vigilante: Prefer să sorb tăcerea și să îmi accept dispariția.

Marionetele aparțin singurului vals sufletesc în cântece aprinse de seară. Sunt minți scufundate în terifierea  emoțiilor.

Speranțele aprind candelabrele.

Și șoptim că pierzând dragostea, nu înseamnă că n-o poți căuta iar. Este excentricitatea unui pelerinaj neîncetat în care îți cauți gândurile să te aduni. Ne mințim cu rafinamentul în epoca aceasta prea repezită.

Impulsivitatea nestăpânită, în sfârșit, este așezată în fața inteligenței sintetice și tăietoare precum diamantul.

Vrei să ai și să nu ai încredere. Să nu mai fugi de tine și să înțelegi codul cinematic al vieții. Să evadezi din acest ansamblu spiritual dintre deducție și agresivitate.

De-am avea parola emoțiilor… ceasul s-ar fi oprit din ticăit. De nu am fi sceptici și ne-am accepta cum suntem de fapt… De-am iubi fără frici…

Nu ştiu dacă ceea ce numim noi liber-arbitru există cu adevărat. Să speri dacă deciziile pe care le luăm sunt reacții chimice ale corpului la factorii exteriori sau dacă e o simplă vrajă.

Báron: Dacă, într-adevăr, liberul-arbitru există, este un drept în plus pentru îngeraşul cu cornițe să ne ia.

Vigilante: Destinul suntem noi. Acceptă!

Până se va citi această scrisoare, lucrurile deja s-au întâmplat irevocabil. Trecutul nu mai poate fi schimbat. Aș fi vrut să explic lucrurile mai devreme, dar odată ce se înțelege cum se leagă totul, o să mi se înțeleagă decizia.

Adevărul este un lucru ciudat. Poți să încerci să îl împiedici, dar își va găsi mereu drumul înapoi spre suprafață. Punem o minciună în adevărul nostru ca să putem supraviețui. Încercăm să uităm până nu mai putem. Nu cunoaștem nici jumătate din misterele acestei lumi. Rătăcim prin întuneric.

Ne place să ne explicăm repede anumite lucruri, dar totul deja s-a conectat suficient…

Cunoaștem două laturi ale unui bărbat, una foarte arogantă și alta prea sceptică și privim mirați cum s-au ciocnit. Amalgamul învârte relațiile, dragostea și niște vorbe memorabile și picante.

Cum au furat farmecul două invenții?

Cât de minunat este întunericul. Simțim cum poate fi judecat un pion prin faptul că nu i se știe identitatea, cum se văd culisele publicității.

Manipularea beletristică și frenetică este tardivă, precum o artă ascunsă divină. Gândurile nefiltrate au lăsat loc imaginației să ajungă victorioasă la mine. Doar mintea ta este cuvântul șlefuit de mine!

Dezvăluit cu curaj, rupt din suflet și împrăștiat cu ardoare.

Am cochetat cu toate stările și perspectivele, un cameleon și o cobră.

Braconierul emoțional a murit, iar justițiarul s-a pierdut în noapte. Lucrurile încep să revină la normal.

Báron și Vigilante au fost două fețe ale aceleiași monede. Tot ce a fost scris se va pierde în parfumul frunzelor de toamnă.

Există un singur autor care se crede că va rămâne anonim. La răscruce stă precum un bipolar și privește amar spre furtuna inimii sale.

Să trăim cum n-am trăit niciodată! Să simțim cum ne atinge căldura sufletească, în timp ce inimile singure bat tot mai tare. Să mai bem o cafea împreună sub stele. Să mai văd acel spate arcuit pe acorduri de chitară…

 

 

Báron și Vigilante

(Un singur anonim)

Investigația

"în Texte" "de POV21"

A fost o seară de toamnă și nimic mai mult. Bijutierul blestemat era aproape. Hoțul vieții a dat buzna precum o furtună, iar eu am ripostat mecanic. Dreptatea a fost mai importantă.

S-a tras, iar sângele s-a scurs ușor pe podea. Mintea nu voia să creadă ceea ce ochii vedeau îndurerați. Lacrimile nu au întârziat…

Nemiloasa răzbunare m-a cuprins în toate încheieturile, dar nu am făcut-o. Emoțiile m-au paralizat.

O parte din mine a murit și primele luni nu m-am putut privi. Am ascultat casetele rămase și am început a învăța noi stiluri de luptă. Am studiat cele mai vaste tehnici de control ale dușmanului.

Cu fiecare caz deveneam mai puternic, mai liber. Am jurat să nu mai împărtășească cineva o astfel de soartă. Justiția este a naibii de oarbă.

Mi-am dat silința să mă pot ierta, dar amintirile continuau să mă bântuie. Căutam cu disperare dreptatea și pacea.

Și m-am străduit să răspund în fața realității bolnave, că a fost vina mea… Viața mea este un puzzle și simt că în fiecare zi pun o piesă nouă.

Investigația este aproape gata. Ei zic că sunt foarte inteligent și sensibil, însă voi prefera să mă retrag.

Numele meu contează prea puțin azi. Mi se spune Vigilante, poate pentru că nu am mai fost același om de atunci.

Personalitatea și caracterul sunt elementele primordiale ale unui bărbat, iar eu sunt caracterizat doar ca un simplu sceptic, vânător al adevărului și dușman al nesiguranței.

La scurt timp, depresia a fost depășită prin propriile forțe. Teama mea față de viitor a fost azvârlită cu ajutorul unui set de principii pe care nu îl pot pierde. Fără el, dispare siguranța.

Știu acest lucru pentru că urmăresc omenirea cum se distruge zilnic, cum suferă. Nu am motive să mă încred în ea.

Un apropiat mi-a spus să încetez să mă mai gândesc la trecut, pentru că îmi pot pierde prezentul. Poate trofeul existenței mele a fost rătăcit.

Stau filosofic într-un apartament, la ultimul etaj, și privesc clădirile, în timp ce plouă, de pe balcon. Văd doar măști.

Sunt clipe în care nu vreau să mă mai simt singur, dar principiile nu-mi permit decât să fiu un observator. Într-o zi mă vor uita cu toții.

Undeva, acolo, în sinea mea, începe constant o monotonie și mă simt captiv între propriile gratii.

Tot ce a rămas este un șir neoprit de regrete. Locului meu preferat, pe care îl numeam acasă, am început să-i spun închisoare.

Pupilele mele sunt perfect subțiate din cauza deducției.

Ceva continuă să rămână acolo și să mă enerveze tardiv. Dorește să-mi saboteze planurile și să preia controlul.

Este greu să îți dorești să atingi doar imposibilul. Faptele sunt ușoare.

Iar timpul nu încetează să curgă, pe când crimele se petrec. Aud un simplu sunet în care zarurile finale sunt aruncate.

M-am săturat să caut. Mi-am primit răspunsul și vreau să mă pot odihni.

Stafiile nu pot să mă corupă dacă sunt vigilent.

Între dreptate și dragoste, dragostea învinge. Deciziile pe care le luăm nu ne iartă, dragostea da. Dacă am rămas fără ea, povestea s-a încheiat pentru totdeauna.

Sunt rezultatul a tot ceea ce am trăit și a tot ce au făcut ceilalți în preajma mea. Printre cristale de timp te văd în continuare cum mă tragi de cravată și mă plimbi de mână spre trecut, dar eu sunt construit pentru viitor.

Aștept de prea multă vreme o renaștere.

Văd aceleași chipuri meschine ce continuă să mă înșele. Calculele nu îmi ies și aștept deznodământul în tăcere.

Pe undeva trebuie să fie răscrucea.

 

Vigilante

Cobra și dragonul

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Momentele trec, iar eu continui să mă târăsc amar prin viață ținând mândria sus. Veninul meu se răspândește pretutindeni și permanent. Sunt peste tot și oricând! La început am fost scânteie.

​Văd copacii cum ating cerul și printre frunze moi de dragoste stau încolăcit în suferința mea. Ochii îmi plâng durerea și îmi curăță sufletul. Poate simt prea mult sau prea puțin.

​Știu că este greu… dar nu există prieteni. Șerpii cred că ne folosim de alții pentru a ne atinge scopurile meschine. Continuăm să ne mințim singuri că iubim cu adevărat, dar o facem doar pentru satisfacția proprie. Este greu și pentru un giuvaier pasional.

​Fie cerem atenție neîncetată, fie cerem dragoste, fie beneficii materiale. Omul continuă să asculte șerpii neroditori și putrezi.

​Misterul învăluiește cerul bătrân, crucile reci și iarba umedă. Bătălia continuă în culisele pământului etern și acoperit de rouă.

S-a risipit veninul și pădurea e mai goală ca niciodată. Vântul îmi poartă dragostea printre crenguțe și frunze de aramă. Toți mă vor, dar nu mă văd.

M-am săturat să mă târăsc puternic și să mă vaiet atât de acru, să ucid și să atac mișelește. Vreau sânge nobil, vreau să trăiesc precum dragonii de care îmi este astăzi frică.

​Trebuie să mă ridic și să zbor pe culmile războiului orb. Să treacă noaptea și să îmi revăd sosiile între stele.

​Manipularea este dulce, dar cum ceasul ticăie, continuă să fie tot mai amară. Minciuna și mândria definesc o cobră, însă prea puțin, la câte poate ea face. Cobra trece și desparte inimile, dragonul tace.

​Dragonul este mit, este flacăra inimii mele. Zboară în culmile lumii și ucide prin ardere fără milă. El desparte lumile bolnave cu arsuri și ascunde norocul de restul muritorilor. Dintre lacrimi, dintre prea multe greşeli, dintre prea multe vorbe în vânt şi prea multe păcate, vom cunoaște văzduhul în sfârșit.

Atingem soarele și suflăm spre lună. Te port printre stele și înghit jar pentru tine. Adorm între stânci scobite și mă trezesc învăluit de nori curați.

​Muzica merge, dansul se intensifică. La suprafață ies gândurile veninoase și aspre, iar mintea le înghite cu subestimare.

​Paharele se sparg în greutăți și amintiri înflăcărate. Încă nu am găsit echilibrul esențelor noastre aromate. Stăm ascunși în umbre.

​Ne învelim în voalurile tandre de cașmir și privim revolta astrală. Se scurg nenumărate grăunte de nisip și nu există ordine. Nu recunoaștem valurile de ceață în care să ne iubim nebuneşte, să ne certăm şi apoi iar să ne iubim. Am rămas cu dorul neabătut.

Pacea este departe și, din vârtejul de speranțe, apare răscoala de lumini și flori. Sufletul nu uită să împărtășească în fugă tot ce are de suferit.

​Inima ta nu a obosit de șchiopătatul continuu printre spinii aceia? Căutarea aproape se termină și voi dispărea și eu odată cu ea.

​Am fost mintea lor, în inima lor, în toate felurile. Recunoști că nu îți poți recăpăta memoria zdruncinată între grădini.

​Ziua trece și străinătatea dispare, săruți doar ceea ce se vede și pierzi ceea ce este infinit. Cunoașterea e grea, dar te scoate din beznă.

​Ești într-o continuă goană după lumină, însă alergi doar prin beznă, loc în care nu vei putea găsi vreodată lumina ei.

​Zâmbetele sunt insuficiente. Presiunea ce îți apasă pieptul de când a plecat este tot mai insuportabilă.

Simți deseori că zeii te ating și că ai găsit adevărata cale spre ceea ce trebuia să existe cu adevărat. Lumea nu încetează să se desprindă de oglidă.

Mă mai iubești?

Nu trebuie să înțelegi sau să deții ceea ce vrei să iubești. Este doar oferitul la mijloc.

Báron este un adevăr din spatele adevărului.

Mă săruți!

Báron

Cameleon

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Acestea fiind spuse, am ales să trăiesc precum o umbră… Am renăscut precum pasărea Phoenix din propria cenușă.

Undeva acolo, în sinea mea, a început o monotonie și m-am simțit prins de propriile stafii inteligente. Agentul a evadat repede.

Dacă amintirile ar fi clădiri, orașul sinelui meu ar fi iluminat numai de clădiri precum Empire State Building. Visurile mele sunt hoteluri și zgârie-nori, bănci, șosele și restaurante magnific ornamentate.

În orașul sinelui meu ai rămas și tu, în centru, la acea fântână arteziană unde ne puneam împreună dorințe…

Din locul meu preferat, pe care îl numeam cândva acasă, am început să-i spun iar închisoare. Veneam la același ,,Copac al Virtuților”, dar de această dată singur. Cred că nu am să mai iubesc prea curând…

Pălăria mea îmi acoperea privirea sceptică și sentimentele vechi… că nu am putut să o salvez la timp…

Tot ce a rămas este un șir neoprit de regrete și tristețe. Amintirile cu ea mă țin în viață astă seară. Respirațiile ei nu le voi uita, cum mi-au așezat cravata, cu fiecare caz de noapte spre care plecam.

Îmi doresc să opresc ceasul și să nu mai fugă timpul așa de repede! Nu caut să impun un ideal, ci să imprim moneda curată a adevărului, adevăr ce nu l-am putut spune niciodată ei.

Ceea ce am simțit încă e acolo și mă caut de mulți ani de zile cu revolverul, să trag. Zilele în care alergam în grădina cu trandifiri s-au dus. Seiful emoțiilor mele a fost spart cu un simplu zâmbet pe chipul ei plin de nămol.

I-am pus un trandafir în păr. Era precum o nebuloasă și sclipea cu acel zâmbet atât de magnific, iar mie mi-a dat șansa de a fi eroul ei.

De ce îmi trebuie universul când o am pe ea?

Anii au trecut și am schimbat perspectiva. Cu fiecare carte creșteam, învățam să apreciez litera. Am criptat dragostea.

Inimile nu cunosc contraspionajul, doar creierul alterează cu mare profesionalism tot ceea ce putea exista.

Cameleonul sunt eu –  prea schimbător –  într-o ceaţă albastră, îngăduindu-şi un lux nestăpânit al vocabulelor.

Astăzi ilustrez pacea, încrederea în cuvânt și dragostea stabilă. Am învățat onoarea și respectul, să-mi administrez ființa noir și să îmi supun spiritul temeinic, pentru a putea depăși suferința și anxietatea.

Cred că și ei îi este foarte dor de mine, dar îmi doresc să vin mai aproape de ea și nu mă lasă.

Credeți că este vorba despre gulere moi sau despre înșelat? Nu…

Vigilante nu poate cădea în astfel de capcane. Doar este cameleon!

O vreau în fața ochilor mei doar pe ea acum și aici. Nu-mi permit nicio imitație, niciun fals…

Eu doar copiez și învăț… Iau forma vasului în care sunt pus într-o relație pentru a rămâne original, bricheta care a pornit scânteia la început.

Cameleon în această savană de agenți, de suspecți, de figuri bune și rele, de umbre, de lumini, dar original și aspru cu mine însumi, în proriul templu.

Joc golf cu gândul că se poate întoarce, dar m-aș minți. Mă ținea strâns de încheietura mâinii, să nu plec de lângă ea, acum ceva vreme.

Tactica spune să ataci prin învăluire. Dușmanul e aproape, iar ceea ce legea a zis, omul a și înfăptuit.

Soarele va ieși din nori și pentru mine, însă acum domnește noaptea cu Lună plină și constelațiile ei.

Recunosc. Farmecul și nevroza sunt pentru Báron sinonime. Parcă ar concura două stele, care să strălucească mai mult într-un perpetuu dans armat.

Viața mea nu este teatru, ci o tablă tactică de adevăr și protecție.

Elitele sunt aici, iar codul este aproape gata. Încă o notă de jurnal…

Stau la balcon și încă o văd pe ea, în toată spledoarea ei. Cu privirea aceea limpede de cristal și acea aromă de cireșe. Era o ferestră spre visurile mele…

Voiam să luăm un conac și să stăm lângă șemineu împreună, să bem aceeași cafea precum odinioară.

Codurile înving frica. Inteligența și sensibilitatea se împletesc foarte fin.

Dar cameleonul se pierde în noapte în oraș, în această grădină veritabilă de statui romantice.

-Vigilante  

Prințul contraatacă

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Sub același cer bătrân, privesc amuzat tot spectacolul morții. Dedic această scrisoare și o scald în ceară veche. O trimit demonic unei victime preoțești și mult prea orbite.

Învelit în așternuturi de mătase, citind revista morții, ți-am adulmecat pașii de prea multă vreme.
Báron este de negăsit, dar așteaptă-ți soarta de a fi șoapta retezată în câteva fracțiuni de moment după ce sting trabucul.

Dragă pacoste a scenei, nu-mi permit a pleca nicăieri în văzduh, deoarece am fost tot veacul aici și ai continuat să treci pe lângă mine nedumerită…

Sunt peste tot! Sunt acea parte din oameni de care fugiți cu toții oripilați. Reprezint nebunia, păcatul și răzbunarea.
Adevăratul Báron nu poate fi atins. Un demon nobil nu se infectează cu cuvinte dulci și goale. A fost distrus deja o dată.

Trăiești între pereți de aramă, dominată și încrezută în silabele publicului. Trec inele de argint prin ploaie și îți încleștez respirația.

Nu te-am sedus, nu ți-am scris cu cerneală roșie numele acolo între pergamente mistice. Dar inima ta a urcat până în gât cu tot cu artere și liniștea se pornise prea repede. Nu mi-ai văzut nici ochii și nici astfel spiritul de prinț.

Când sângele se scurge printre candele și veșmintele se pun, toate convingerile vor fi răsturnate.

Masculinitatea mea este o teroare sufletească, gata să joace pe degete orice clonă își propune. Eu mă plimb în lume și nu mă ascund de ceea ce am fost și ceea ce voi deveni.

Eu stăpânesc ostașii și întreg palatul de cleștar cu virtuți uitate. Pe harta mea Vaudou, stai și tu, și ei, și Vigilante și Axel astupați de cenușa scrisorilor. Nebunia mea este în tot ce poate exista, inclusiv în tine. Cu acest joc, în care te complaci, arăți precum o marionetă scăldată în jar.

Dragă domnișoară enigmatică, tot ce pretinzi este o simplă halucinație bolnavă, piesa vehementă a suferinței și agoniei. Mai deschide ochii încă o dată, căci sunt adormiți și mi-ai ratat imaginea.

Ceea ce nu poate fi găsit, nu a fost niciodată pierdut, iar eu nu sunt un rătăcitor. Sunt alchimist de suflete. Eu făuresc suflete ori în metal, ori în cristal numai prin cuvânt.

Am să omor tot ce îmi stă în cale pentru a proteja dragostea sacră.

Viața ta este o minciună atâta timp cât coroana ta este la mine. Laurii îi țin între palmele uleioase și îți încleștez mândria să ți-o arunc între flame.

Ai o sete de cunoaștere și viața ți se va scufunda în război. Nu sunt geniu, ci doar nobil. Eu nu am rațiune, ai greșit personajul. Iertare…

Controlez pacea și lupta. Eu am puterea, iar tu nu exiști.

Pretinzi că mă cunoști, dar ești mai departe de deznodământ ca Luna de Luceafăr.

Șacalii mei criminali te vor înghiți, căci e în natura umană curiozitatea, iar eu profit de ea mai mult ca un vampir la început de carieră.

Vei plânge când va veni și arsura, și vei fi uimită de faptul că gândurile mele leagă și dezleagă destine..

Eu simt doar răzbunare. Rațiunea aparține celor slabi, doritori să evite problemele.

Jucați exact cum fredonez eu! Tu și Vigilante sunteți pe punctul de a dispărea cât mai curând. Eu sunt cel ce a făcut jocul mai din spate și sunt mai înzestrat ca niciodată cu bombe în cuvinte și dinamită în gândire.

Melancolia nu există. Este doar o frânghie de care se țin iscoadele pentru a mă identifica. Ele strigă, dar nu le aud nici arhitecții.

Nu poți înțelege arhitectura dragostei prin alții! Cu setea aceasta te vei pierde pe cărarea sadică pe care ai apucat-o.
Cu anotimpul ce trece, voi dispărea și eu și voi rămâne doar în memoria publicului, o mumie a tuturor fantasmelor însângerate pe care le-am avut.

Până atunci mă bucur să chinui alături de regina mea a nopții.

Báron

Intangibil

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Aloha! Accept provocarea de a fi deconspirat cu un larg zâmbet. Îmi oferă o satisfacție enormă acest joc la cuțite cu un detectiv.

Timpul trece și nu iartă. La fel și eu! Iar undeva acolo, în sufletul tău de cristal, stă pasiunea pe cât de mare, pe atât de nestăpânită.

Pasiunea este ceea ce toată lumea continuă să creadă… că e nebunie sau simplă excitație.

Dar ce mai face roiul de fluturi?

Eu scot pasiunea afară prin cuvinte și fac alchimie din sufletul tău. Cu versuri de foc, aș mai cânta o baladă sub aceeași stea cu tine.

Am întâlnit balauri mai mari! Să fii braconier de inimi presupune să fii intangibil de dragostea celorlalte.

Báron continuă să lupte cu crocodili și lei pentru a-și aduce tarantula lui frumoasă acasă. Ador pânza.

Frumusețea, în securitatea pe care un bărbat o oferă în zilele actuale, zace tocmai în discreția cu care o face…

Barurile sunt pline de femei ce nu pot uita trecutul și continuă să se fofileze în carapacea oferită de alcool. Își ratează prezentul lor…

Vânătoarea este mai complexă decât pare și ele iar sunt niște liceene când se îndrăgostesc… Sunt convins că se va isprăvi! Și înainte ca morții să mai cheme printre ei, mai avem de trăit în capcana aceasta a dragostei.

Oh, și e așa înduioșător cum manipularea funcționează așa bine. Deși femeile nu sunt slabe deloc, sunt foarte înzestrate, simt prea multă vibrație.

Eu știu că emoțiile lor sunt tari precum titanul, dar permisibile precum plastilina. Un bărbat, cu adevărat bărbat o face să se simtă precum o fetiță mică și răsfățată, dar și ca o femeie impunătoare.

În timp ce îmi sorb parahul cu whisky în hamac, conștientizez că sunt un simplu actor printre spini, judecat de trandafiri. Iar nisipul fierbe sub tălpi… Și visam să sorbim dintr-o nucă de cocos, la umbra unui palmier.

Să vedem amândoi cum arde plaja.

Puterea nestingherită a unui bărbat revine la nivelul de protecție pe care îl resimt femeile în preajma lui. Ca bărbat, instinctele animalice te obligă uneori să îi crapi capul dușmanului în timp optim. Fălcile se strâng în momentul în care simți încălcarea spațiului personal. Și totuși, îți urmezi inima și manipulezi cu creierul…

Mă simt imbatabil și, pe deasupra, nemuritor când sunt privit precum o nestemată. Pedeapsa piere încet și începe meciul de box cu existența. Sunt cuprins de nervi și sunt gata să toc mărunt, mărunt trădătorii. Sub auzul lupilor, îmi iau pușca și încep vânătoarea.

Deseori îmi cer doar drepturile de bărbat, dar un bărbat care este al dracului de bun. Poate prea bun. Și mai des, o să se judece carcasa și o să se uite adevărata valoare.

Până și mușchii asului au nevoie de mângâiere. Se creează o cascadă de momente și presto! Eu exploatez ura, pentru că și anti-reclama este o formă de publicitate.

Nu am nevoie de tactici sau de apărare, ci de un scut masculin. Tu te uiți în ochii mei și te vezi pe tine, de-aia te și apucă spaima pe care tu o consideri dragoste. Seducția aceasta e drog curat, chiar dacă pare actorie ieftină. Să nu uiți că minciuna este volatilă…

Eu știu că pe o femeie veritabilă nu o cumpără nici cameliile, nici mașinile, nici călătoriile. Lângă o femeie veritabilă, imposibil ca un bărbat să nu se simtă dominant, iar dominantul atrage.

Mai bine să ai vanitate decât lașitate. Nu ai cum să negi aura acelor vibrații pe care le simți când mă vezi.

De curând, am întâlnit-o pe domnișoara René… Ea m-a învățat să ies mai mult în evidență… Ea mi-a deschis ochii tulburi și mi-a dat stiloul în mână.

Bricheta mea a transformat durerile în scrum. Ce mirobolant e fructul pasiunii!

Acum știu că mă vrei…

-Báron

 

Secrete

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Soarta este enigmatică precum două buze roșii. Vigilante a renunțat să își servească țara în război și a ales să o servească pe ea, dar într-un alt război… Era un război al dragostei, în care eram amândoi eroi.

Nu am fost un detectiv dintotdeauna…

Am fost un puști cu vise mari și un student sclipitor la academia de spionaj, dar marea greșeală a fost să mă îndrăgostesc pentru prima dată…  Am cerut un timbru și o monedă, iar ea și-a ridicat chipul și ochii aceia căprui și gingași de înger din carte.

Ea știa că Vigilante își ascunde inteligența în fiecare cuvânt, precum o aromă tare într-o sticluță de parfum… Și ce limbaj fermecat aveam amândoi.

Luam berlina cu lei și plecam departe de oraș, fum și cărămizi.

Era o seară de primăvară și puful plopilor plutea în văzduh; copacii erau înfloriți. Sub unul ne întâlneam și noi. Se îmbrăca mereu elegant și eu, de-asemeanea.

Parcă eram logodiți de stele.

Nu voi uita niciodată aroma aceea îmbietoare de lavandă. Râdeam și povesteam toate nebuniile! Îi arătam constelațiile în timp ce fire minunate ale părului ei se pierdeau în jurul brațului meu.

Ea era scăparea mea de a nu gândi prea mult. Ceea ce simțeam pentru ea mă apăra de mine însumi. Pentru prima dată, Lyndon L. Vigilante era îndrăgostit și era atât de fericit…

Mi-a spus că mă iubește, și să-i promit că ceasul în care mă va pierde nu va exista. M-a avansat în rang cu o ramură înflorită. Haha! Am sărit pe ea și am sărutat-o.

O mângâiam straniu și brațele mele nu voiau să îi mai dea drumul. Am numit locul nostru ,,Copacul Virtuților”.

Acolo ne întâlneam indiferent de anotimp, acolo am cerut-o, acolo ea m-a ales să-I fiu Lord Protector.

Sclipeam de inteligență și intuiție, și știa acest lucru. Se molipsise cu privirea mea, iar eu cu a ei. Îmi hrănea acea parte din mine de care aveam nevoie, de siguranța în oameni.

Mi-a ascultat și visele, și coșmarurile într-o bibliotecă. Fugea printre rafturi, o prindeam și o gâdilam, lăsând foile să cadă pe parchet. Ne dădeau administratorii afară din muzee și biblioteci, pentru că eram gălăgioși. Râdeam mai tare decât niște copii, iar timpul curgea din nou încet.

Nu câștigi adesea cât oferi, dar și când reușești, în sfârșit, să găsești lumina, soarta parcă te vrea înapoi în întuneric.

O vreau înapoi cu toate defectele ei și cu tot sufletul! Mi-e dor de ea și îmi doresc din tot sufletul să o mai strâng în brațe încă o dată!

În următoarea notă, va urma cea mai tristă scenă din viața mea. Domnul Vigilante, care a servit Denver Detective Agency, nu a avut dintotdeauna această viață.

După ce ea a dispărut, frica de oameni a fost înlocuită cu deducția mea. Am învățat tactici geniale în arta războiului,  a negocierii, a diversiunii și a spionajului. Mă ascund, cum zicea ea, după cuvinte grele, după coduri,  puzzle-uri și mutări strategice de piese.

TOATE PENTRU SIGURANȚA PE CARE EA MI-O OFEREA!

Am vrut să o aduc înapoi, să mai stăm la o ceașcă de ceai împreună. La fel de tineri, la fel de liberi, și să mai strângem timbre. Timpul curge repede.

Dragostea am pierdut-o…

Adevărul va câștiga.

-Vigilante

Misiunea începe

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Numărătoarea inversă a început, Báron! Strig de la volanul berlinei: “Trei, doi, unu!” și justițiarul intră în acțiune!

Ușurați-vă emoțiile, doamnelor și domnișoarelor, deoarece un nou gentleman a sosit. Împăratul puterii ordonate a aterizat în oraș și s-a cazat la cel mai înalt și luxos hotel!

Am pătruns pe ușa hotelului îmbrăcat la costum în dungi, ștergându-mi întunecatul meu palton de zăpadă. Mi-am aranjat mândru pălăria pe cap, am coborât carnețelul și am întrebat la recepție de o cameră disponibilă.

Vigilante este un domn respectat de toată lumea. Vă veți dori să îl explorați! Este mai practic și, de asemenea, mai romantic. Coroana fericirii abia se pregătea cu fiecare zâmbet din hotel. Îmi aduc aminte că nu prea sufăr papioanele. Cravatele de mătase sunt mai masculine. Arăt precum un totem cu papion…

Elegant, stilat, parfumat și cu o aroganță stăpânită, în plină desfășurare a spectacolului, am invitat o domnișoară la balul din restaurant. Pălăria mea îmi acoperă privirea sceptică, iar în curelușa pălăriei țineam cifrul. Secretul este: cu cât ești mai rezervat, cu atât ești mai dorit de femei.

Țapul ispășitor pășește la joacă. Îmi pregăteam nestingherit strategia. Am scos jurnalul și am notat punctele pe care fierbeam să le pun în aplicare. Trofeul existenței mele va continua.

Identitatea mea trebuie să fie nebănuită totuși. Și uite-o că vine, și în ce rochie fabuloasă chiar!

-În ce oraș locuiești, Al Capone? replică ea.

-Nu îți pot spune. Dar despre privirea ta de felină pot… Dansăm?

Cu o rochie roșie și strălucitoare, domnișoara “R” s-a uitat foarte mirată la mine. Cu o atingere franțuzească de vulpiță, a mimat strângerea mâinilor pentru a pregăti pașii, încât ai dori acele petale să le mai atingi odată…

Răspunsul meu nu a fost previzibil. Mi-am păstrat integritatea de oțel și am început a o domina. Viața mea este un puzzle și simt că în fiecare zi pun o piesă nouă. Dânsul este asemănător șahului. Ori conduc eu mutarea, ori îmi este furată. Ce bine că mi-am lustruit pantofii de dimineață.

Este o atmosferă romantică la lumina candelabrului de sticlă și deja domnișoara “R” pare să-mi adulmece prea mult parfumul. În timp ce își încătușează brațele în jurul gâtului meu, vrea să afle tot mai multe despre mine.

-Diamantele sunt pietre prea prețioase! îi tot replicam simplu și la obiect în timp ce mă trăgea de cravata să o sărut.

Eu aveam stăpânire de oțel, iar ea a simțit acest lucru repejor. Am început să povestim. Vorbea foarte mult. Și asta nu făcea nimic altceva decât să o întărâte mai tare. A coborât ușor buzele pe gâtul meu. Mirosea a căpșuni…

Rujul ei charismatic se simțea prelung pe gâtul meu. Sunt foarte atent la detalii din cauza meseriei. Este un avantaj în a simți clipa. Și văi ce par precum mătasea avea…

Este o combinație angelică de încredere și virtuți într-un dans.  Urmăresc oamenii și nu le acord încredere. Și tot spun că numele meu contează prea puțin.

Înainte, i-am declarat că eu suspectez dragostea și s-a arătat nepăsătoare. Asta reprezintă cu totul altă afacere. Privirea ei mă adâncea. Nu înceta din a mă ademeni cu șoapte dulci.

Nu după mult timp, planul începea. Mă simt ca-n vremea în care mă luptam cu mafia. Ei cică au onoare, dar nu și creier. Niște indivizi misterioși se uitau mișelește de la o masă din colț.

Cred că nu am să mai iubesc prea curând… Trecutul este o sumă de momente satisfăcătoare și didactice, nicidecum de regrete. Indivizii pregăteau atacul. Era femeia unuia dintre ei. Citisem pe chipul roșu.

Eseistic, am cucerit încă o operă de artă a lui Dumnezeu și totuși undeva acolo, în sinea mea, începeam să depășesc o monotonie sub care începusem să fiu captiv.

-Stau într-un apartament, singur, la ultimul etaj, și ador să ies pe balcon în plină ploaie și să fumez trabucurile mele preferate. Seara privesc prin telescop și îmi dau seama cât sunt de mic și neînsemnat! Carul mare arată precum o pipă și fumega dragoste cerească. Aș vrea să privesc aceste constelații alături de tine, dacă-mi permiți! îi spun domnișoarei “R” în timp ce suspecții se ridicau.

Plata mea trebuie făcută. Ce fabulos că nu sunt în propria-mi Berlină, ascultând radioul. Urmele dragostei și geloziei deja apăruseră.

Uitase de cei doi bufoni. Minunăția de pe tocuri se simțea protejată. Se vedea de la o poștă că îmi dorește cârdășia. Tabloul acesta este foarte interesant. Saxofonul nu înceta să cânte și ochii mei așteptau clipa.

Numai norii se văd pe geam cum tună. Indivizii erau mai mulți și ne-au înconjurat.

-Este vorba de un apropiat. Mi-a oferit un sfat să încetez să mă mai gândesc la trecut pentru că risc a-mi pierde prezentul, deși nu îi puteam deja simți bătăile inimii.

Business-ul părea în sfârșit să înceapă. Poliția are normele ei, eu am principii. Eu trăiesc scrisorile acestea de dragoste, în timp ce pianul percutează. Fiecare noapte este o nouă acțiune. Vioara mă provoacă să îmi scot încă un trabuc. Luna și stelele s-au aliniat ca la casino. Se pare că zeii joacă iar la ruletă. De ce constelațiile se potrivesc ca la Omertă?

Am scos pistolul și am împușcat instantaneu 5 dintre ei. Atmosfera hotelului s-a înrăutățit. În timp ce îmi dădu drumul speriată și se puse la pământ, eu am vizionat deja pașii.

Reluasem. Am împușcat candelabrul ce se prăbuși peste doi dintre ei. Am început a fugi și holul păru să nu se termine. Doar oamenii curajoși trăiesc cu adevărat. Și, vai, ce ocult este uneori!

Organizația a fost lichidată cu succes în stradă. Agenții mei apăruseră, iar totul s-a dovedit că a funcționat conform planului. Ploaia continuă să spele sângele lor. Am mai scos un trabuc din haină.

Noaptea intră în istorie. De atunci nu am căutat-o nici pe domnișoara “R”…  Simt că toate cuvintele pe care le spun sunt simple rotițe ale unui ceas. Citește literele fiecărui aliniat și află patronul bufonilor.

-Vigilante

 

Deducție de justițiar

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Caz preluat! Nume de cod: Vigilante.

Un nou detectiv în oraș…

Sunt antrenat în tainele ordonate ale deducției și spionajului, ambele beletristic aici prezentate. Stilul meu “Noir” pe sunete de saxofon vă va înnebuni mințile.

Permiteți-mi! Populația a căzut în plasa lui pianistică și deja își pregătește adepți prea non-conformiști. S-a ajuns irefutabil în acest caz de splendoare limpede.

Îl caut de câteva ceasuri și vreau să îl demasc. Simt un miros de cireșe de la cravata mea neagră. Este de azi-noapte!

Inteligența reprezintă unealta mea și pornesc dosarul în a vă împărtăși propria mea super-intuiție.

De-asemenea, fiecare paragraf pe care îl voi transmite este un cod punctual și secret.

Notările mele alcătuiesc un program inalienabil. Suveranitatea mea de bărbat cu capacități polițiste se lansează.

Am venit să îndepărtez hipnoza acestui individ… “Báron” este numele lui.

Nu îl cunosc, dar vreau să îl contrazic. Intru în jocul lui al dragostei oarbe și îmi voi prezenta de-asemenea și eu povestea.

Îmi propag arta deducției prin prisma acestui plan polițist. Cuvintele mele constituie adevărata romanță decretată.

Pe lângă latura mea detectivă și silențioasă, sunt și eu foarte afectuos, dacă aparent sunt simțit rece și de piatră.

Am principiile mele! Notele următoare vă vor confirma acest aspect. Just!

Cuvintele sunt precum niște rotițe ale unui mecanism fabulos gata să deblocheze adevărul.

Mireasma chintesenței cerești o țin minte și astăzi. Am fost un copil minune. Altă notă!

Am așezat pe tabla mea de șah diverse piese strunjite într-o cameră de hotel. I-am schițat pe el și pe ea. Vreau să cunosc cărui chip feminin îi scrie acest Báron… Cunoaștem această domnișoară?

Vom simula cu ambrozie dragostea disperată pe care el o are și continuă să o declare, spune el, în stil criminal.

Analizând rădăcinile, îi vom reteza ușor, ușor, orice urmă de susținere doar dacă vă alăturați mie la spectacol.

Fiecare felie de tort trebuie împărțită în mod corespunzător. Nu admit absolut nicio remiză.

Îndrănesc să arunc zaruri de sticlă pentru a lăsa lumina solară să aducă adevărul pe tabla noastră, la care plănuim împreună.

Am avut calculate cazuri foarte complicate, însă accept provocarea de-al demasca pe acest individ paranormal și infatuat.

Puzzle-ul începe, Báron! De-asemenea, te provoc să-mi afli și tu identitatea!

Un lucru este cert… Cine află primul, câștigă în timp ce celălalt moare demascat în fața publicului neiertător.

Psihologic, garantez să trunchez miezul acestei probleme. Vă rog, aduceți ghilotina, căci avem de calmat încă un vânător-ciripitor.

Báron! Atâta timp cât tu îți publici dramele cu anonim, eu îmi rezerv dreptul de a te combate sistematic. Dacă nu știi să pierzi, învață!

Cunosc arta negocierii, a persuasiunii și a diversiunii!

Un sacrificiu față de elitele pe care le formez, sunt dispus să mi-l asum în orice clipă.

Dacă misiunea mea eșuează, las moștenire o lupă, o pălărie și un jurnal de detectiv urmașului meu. Filantropia mă caracterizează.

Provoc publicul larg să demascam împreună acest Don Juan umbrit de soartă. Haideți să contribuim împreună la această tradiție chitaristică. Sunt dispus primul să intru în jocul lui.

Piesele trebuie aranjate cu exactitate. Puzzle-urile se îneacă în fum, iar filmul poate începe.

Rezonanța nestingherită a cazului pe atât de mare, pe atât de temperamentală, pe atât de misterioasă.

Discutăm despre disciplină. Candorea este o abilitate ce îi lipsește cu desăvârșire. De fapt e abilitatea mea.

Sunt dispus să îmi abandonez puterile pentru a detașa misterul din jurul lui. Simbolurile dramatice ale negurii lui se observă ușor.

Ordinea lui Vigilante începe și, odată cu ea, și puterea încrederii. Sunt un om al suspiciunilor, dacă îmi permiteți, manierat și împăcat cu realitatea.

Chilipirurile acestea nu se termină ușor. Dați-mi timp și vă voi da eu lovitura de grație.

Rețeaua această mizerabilă de secrete ale afecțiunii cu flori și strigoi va crăpa.

Spiritul meu justițiar nu poate ceda. Stați să vedeți stilul meu catalizator de mascul.

Lucrurile trebuie să fie perfecte. Iar eu nu admit să existe falsul. Lumea se programează. Creația trebuie supravegheată statistic.

Ființa umană este atât de complexă și într-o continuă metamorfoză. Jucăm paradigma!

Enigma aceasta a dragostei este foarte interesantă. Îmi fac doar datoria pentru a aduce o doză de siguranță.

Sufletul – sau spiritul –  trebuie să fie viu pentru a putea duce la capăt ceea ce îți e dat să faci pe lumea asta.

-Vigilante

Jocul trecutului

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Báron dă lovitura din nou. Mai vreau să discutăm în stilul meu! Báron a preferat să fie de negăsit după noaptea aceea luciferică, dar continuă să scrie tot mai aprins…

Încep prin a trimite un mesaj clasic și suspinător cititorilor mei: Încetați orice urmă de suspiciune căci în momentul acesta îmi oferiți și mai mult teren primejdios pentru a mă juca cu mințile voastre.

Acum revin la tine, dragă… Visez sau trăiesc? Dacă ai pătrunde în mintea mea și ai afla că-n fanteziile mele dansează fără teamă și alte umbre, te-ai teme de mine? Dragostea ta mă sufocă și vreau să subliniez asta. Eu am crescut fără principii și în plină libertate.

Mi-este foarte greu să cred că aveam în brațe naturaleţea şi simplitatea, inteligența şi fineţea în același timp. Iubeam petrecerile împreună cu ea şi stabilisem normele de supravieţuire ale unei relaţii de durată.

Precum buzele tale nu mai sunt altele. Recunosc! Am cunoscut arta vechiului și noului în câteva clipe. Acum înmoi din priviri pe absolut oricine îmi doresc. Pasiunea este un element atât de pierdut în ziua de astăzi. O să discutăm despre pasiune în scrisoarea următoare…

Stăteam pe acoperișul blocului și râdeam pe umărul tău. Cerul acela de asființit îmi stingea durerile. Nu caut o speranță sau o stabilitate, caut incertitudine. Viața înseamnă nesiguranță.

Am îndrăznit să fiu monstru și să probez ceva nou, permanent. Mai zi-mi, totuși, cum e să-ți petreci palmele catifelate peste spatele meu? De ce vrei să mă îmbrățișezi iar?

Vreau să știi de la mine că bărbaţii puternici ştiu când trebuie acționeze. Nu este justificare, ci o aducere aminte.

Știu să mint frumos și să induc în eroare. Grădinile suspendate în asfințit îmi ofereau o așa răcoare, iar căldura ta era de nestins.

Recunosc că arta diversiunii nu îmi aparține. Un bărbat puternic nu linguşeşte şi nu aruncă cuvinte mieroase degeaba. Ceea ce fac justifică o nouă lucrare divină.

Sufletul este o entitate pe atât de simplă, pe atât de complacată, iar secretele abia acum încep.

Oh, jocul trecutului… Recitesc iar jurnalul meu. Am ținut atâtea priviri minte. Clepsidra încă funcționează după ce am străbătut lumea-n lung și-n lat.

Timpul mi-a măsurat evoluția mea și este martor la ce am putut simți. El a închis rănile mele vechi.

Identitatea mea nu este o mască, ci un scut. Nu îmi este frică de oameni și nici de adevăr. Masculinitatea mea trebuie să rămână anonimă pentru a putea supraviețui în mintea ta.

Aleg să trăiesc în perpetua minciună. Să dansez în roua gândurilor tale miresmatice. Să hoinăresc noaptea în continuare printre clădiri vechi pe străduțe înguste. Sunt precum o fantomă, iar aventurile mele abia acum încep. Ştiu să mă joc cu focul, dar şi cum trebuie să-l aprind.

Eu pot ține secrete. Cu asta mă și ocup. Vanitatea nu îmi permite să mă deplasez foarte mult de la calea misterului. Urăsc candoarea.

Aș vrea să pot să îmi reînvii trecutul, dar este atât de mort.

Dacă ea a greșit față de mine, înseamnă că tu vei primi o șansă. Îți voi lăsa un trandafir pe pernă și voi dispărea iarăși odată cu amurgul.

Elita nu mă reprezintă. Sunt criminal. Cimitirele gingașe mă aplaudă, iar mulțimile îmi ascultă epopeea acesta plină de trandafiri.

Relația noastră nouă presimt că va fi și ea o nouă prăpastie. Îmi voi construi o parașută pe drum. Căderea este parte din joc. Am coborât de atâtea ori în trecut, încât acest carusel al timpului nu mă mai sperie.

Pianul continuă să cânte și deșerturile la fel să sune. Îmi doresc să-ți fiu imaginea perfectă a zeului, iar alături de fanteziile mele să-ți devin o statuie a curajului și a perseverenței, o stea întunecată a nopții.

Mi-am părăsit patria pe acorduri triste de vioară și pot în șfârșit să îmi înec încrederea în vastul pământ.

Privesc viața destul de materialist pentru că s-a fugit cu unica mea inimă. Am emoții înghețate. Dar tu, tu simți momentul?

Ador aura misterioasă formată în jurul meu. Zâmbesc pe sub mustăți și îmi gâdil bărbia în timp ce văd reacții cataliptice.

Misterul e atât de magic. Atingerile mele țin în viață emoții nebănuite. Zâmbesc și dansez perplex pe muzica ce-mi este încă un rău de miere, dorință și dăruire.

Și mi-e dor de mine cu toate gândurile…

    -Báron

Derulează înapoi