Author

Muntean Mara

Muntean Mara has 15 articles published.

Mara Muntean are 18 ani, este elevă la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Se îndepărtează de prezent și realitate prin versuri, dar observă și critică contemporanul prin proză. Se consideră o estetă, este într-o fugă continuă după absolut și după chintesența sufletului. Viitorul îi este străin, dar speră că va ajunge să aibă o meserie care să se bazeze pe exprimarea frumoasă.

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Moarte, viață

Trec în jur de douăzeci de ani și omul începe să conștientizeze ireversibilul, timpul pierdut, negura amară și vicioasă care cucerește tumultul tineresc, sentimentul trist al vieții, care face un soi de pact faustean cu fiecare suflet omenesc. Ce urmează mâine? Viața nu e invincibilă, iar finalul pare mai real decât oricând. Nu e nimic…

Citește in continuare

Conștiința eternă a libertății

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"

Contemporaneitatea trăiește într-o axiomă a failibilului, a nedreptății pe plan social, politic și ideologic și dintotdeauna aceasta a fost îndelung criticată, mereu nelipsindu-i capacitatea de a deveni și mai bună. Deși s-au impus asupra omenirii o serie de principii, care desigur au părut la un moment dat în istoria mondială răspunsul suprem și irevocabil, (de…

Citește in continuare

„Minunata lume nouă”- deziluzia omenirii, o capodoperă

"în Păreri și opinii/Texte" "de POV21"

Un picior e îngropat în rutina desuetă îmbibată cu manuale și file mâzgălite cu cerneală și gel de pix. În abominabilul real, în spatele căruia se află mii de ani la fel de cenușii, zeci de date inutile care marchează cine știe ce conflagrații plicticoase și milioane de pagini uzate care încearcă să mențină coloratul…

Citește in continuare

Lirica asfințitului

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

Sufletul mi-e pașnic E atât de multă liniște, Parcă Aud un cântec de leagăn. Culorile orizontului se încheagă În trupul meu. Privirea-mi e nedeslușirea cromatică. Mâinile-mi mângâie îmbietor Valul impetuos. Marea se concretizează în umezeala Ochilor mei. Eu inspir. Ea expiră. Pleoapele tremură; Sincronizat, întunericul îmbrățișează azurul. Ultimele urme de soare devin praful acestei clipe.…

Citește in continuare

Derulează înapoi