Să mă distilez în mări și oceane pustii uitându-mi mâna de la cot pe plajă la nudiști să râdă frumoasele cu sânii goi de ea și câinii să se bată pentru carne iubito, lasă-mă să îți încalec dinții și dealurile coapse să ți le înmoi vreau iriși verzi și gust de iasomie statui de piatră…
Am fost ambulatorii de specialitate cu gresiile murdare de funingine și sânge prin saloanele de lux ne-am pus pe tărgi mobile și ne-am acoperit cu cearceafuri folosite plimbându-ne cu lifturi interzise în afara orelor de vizită retrași, am stat în cămăși de forță imaculate rotind din cap când ne purtau pe brațe legați la mâini…
Cerșetorul a devenit o clasă socială în zilele noastre. Ne lovim la tot colțul de un „întinde mâna” care ne cere te miri ce. Așteaptă mila noastră și nu se simte deloc jenat de statutul lui. Este mulțumit cu sine. Colac peste pupăză, semenii lui sunt la fel de mulțumiți. Ba unora le e chiar…
am alunecat de pe dintele tău și în cădere am sărit să-ți prind buza de jos dar n-am ajuns-o cum nu ajunge aripa îngerului lumi fără cer coborând în spirale prin stări redox blocate-n frecvențe scurte din zbor anticelest am decăzut în noaptea minții mele pe câmpuri saturniene sângerii unde doar Mori de vânt întorc…
În fața unei Europe într-o cristalizare continuă, văzând că soarta ar putea surâde încă o dată, românii din întreaga țară s-au văzut dându-și mâinile calde și plecând în pas grăbit spre libertate. Iarna, mai mult ca niciodată parcă, părea mai îngăduitoare, mai caldă. Totuși, tot ce e frumos în viață e câștigat greu. Nihil sine…
Toate ploile roșii ce au curs aseară pe acoperișurile inimilor bătânde mi-au deplasat umerii din loc deviând între ei fluvii de gânduri bistrămutate pe dos ridicând din sternul meu pod pentru caii orbi din pădure mi-atârnă clavicula spre apus trăgând de pielea gălbuie noaptea mă recompune om cerul negru ninge pene cu miros de var…
Și dacă adormit fiind nu-ți voi mai topi ceară în fiecare noapte? mă vei condamna la moarte precum un dictator celibatar în mijlocul mulțimii adunate sau tu, în crama dintre sufletele noastre mi-ai vârteca în inimă pumnalul ce ți l-am făcut cadou? va fi liniște la moartea mea? va fi senin pământul nostru și norii…
Vom traversa un cer albastru care plânge cu tălpile ude până la glezne într-o zi lipsită de apus ciudată atmosferă absorbită lent prin fumul nepătruns de muchia frunzelor iodate am vrut să-ți spun aseară te iubesc în camera rotundă de la stradă dar n-ai avut urechi la tâmple și ți-am șoptit că ochi aveai și…
