Author

Iovănescu Kevin

Iovănescu Kevin has 24 articles published.

Student în anul 2 al Facultății de Litere din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca - specializarea română-norvegiană - scrie poezie și proză de la 12 ani - pasionat de pescuit sportiv și de performanță - campion al unor concursuri locale si județene - fost redactor-șef al revistei liceale "Huniade" - interesat de cultura si limba norvegiană, studiile filosofiei moderne și gramatica limbii române

idiot, la mulți ani 2020+

"în Poezie și literatură" "de POV21"
la mulți ani 2020

Să mă distilez
în mări și oceane pustii
uitându-mi mâna de la cot
pe plajă la nudiști
să râdă frumoasele cu sânii goi de ea
și câinii să se bată pentru carne

iubito, lasă-mă să îți încalec dinții
și dealurile coapse să ți le înmoi
vreau iriși verzi și gust de iasomie
statui de piatră pentru dansuri noi

= frumoaso, adu-mi casetele din pod
vreau să-ți dansez Blue System
toată seara =

muzica s-a oprit și din lumânările aprinse
mai fumegă ceară urât mirositoare
pe bulevard la Opera e plin de lume
o babă cu masca pe gură și-a uitat
nasul afară
radioul meu anunță noul virus
– ah, cafeaua, soro!

s-a îmbibat mocheta de iubire
blesteme desfăcute și caju
mă port ca un nevertebrat cu tine
iar tu, topită înghețață absorbind în mine


Kevin Iovănescu

Martiri pentru umanitate

"în Poezie și literatură" "de POV21"

Am fost
ambulatorii de specialitate
cu gresiile murdare de funingine
și sânge prin saloanele de lux

ne-am pus pe tărgi mobile
și ne-am acoperit cu cearceafuri
folosite
plimbându-ne cu lifturi interzise
în afara orelor de vizită

retrași, am stat în cămăși de forță
imaculate
rotind din cap când ne purtau pe brațe
legați la mâini și cu cătușe-n guri

ne-am prostituat serile
prin hoteluri de mâna a doua
spitale fără chirurgii
și birturi infecte

ne-am mestecat singuri degetele
inelare în exces
de nebunie
autofagie

le-am oferit coaste să le topească
la subsol

ca o echipă de Adami în halate
ne-au cusut lipsa membrelor
cu ață roșie în zig-zag
sângerând la colțuri

am fost
ambulatorii de specialitate
pentru inimi aruncate la crematoriu
am salvat speranțe
de andromede pierdute
și praf stelar târziu
am păstrat în eprubete marijuana
pentru bolnavii de Alzheimer
am lăsat organe pe mese metalice
la plecare
am fost
ambulatorii de specialitate
înainte de al doilea Big-Bang


Autor: Kevin Iovănescu

Foto: Andreea Filip


Prințul și cerșetorul – o poveste cum doar la români găsești

"în Viitorul/Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

Cerșetorul a devenit o clasă socială în zilele noastre. Ne lovim la tot colțul de un „întinde mâna” care ne cere te miri ce. Așteaptă mila noastră și nu se simte deloc jenat de statutul lui. Este mulțumit cu sine. Colac peste pupăză, semenii lui sunt la fel de mulțumiți. Ba unora le e chiar mult mai bine decât unui profesor de biologie. Mărturii în acest sens există și le voi prezenta mai jos. Frapant este faptul că majoritatea cerșetorilor sunt oameni capabili, dar mult prea indolenți să facă altceva. S-au obișnuit că în România cerșetoria merge bine și au dat-o înainte cu asta. Consider că e timpul să renunțăm la a mai da bani cerșetorilor.

Disclaimer: așa am ales eu să trăiesc și doresc, citind articolul meu, să nu te simți atacat sau ofensat în vreun fel. Dacă totuși ai ceva de reclamat, secțiunea de comentarii e numai a ta!

De ce s-a ajuns aici? De ce evoluează?

Suntem în secolul XXI. Iadul s-a impozitat, Raiul și-a pus termopane, agheasma se comandă de pe FoodPanda, iar canalizarea e wireless. Înțelegeți, toate s-au schimbat. Nici cerșetorul n-a rămas în urmă. Îmi amintesc acum vreo 15 ani cum se dădeau de ceasul morții: „Dă și mie o mie de bani, să-ți dea Dumnezeu sănătate!”. O mie de bani, adică strămoșul monedei de 10 bani. Acum, însă, cu părul împletit în coade, a venit la mine o ea, reprezentanta feminină a activității de „nemuncă” și mi-a zis grăbită: „Dă la fata doi lei să-și ia o pită.” No, ne-am dat nabii! Dacă Iadul, așa cum am spus, s-a impozitat, cerșetorul a adăugat accize. E nevoie de profesionalism și directorul lor a simțit asta în ultimul timp.

Lăsând gluma la o parte, problema devine serioasă. Sunt din ce în ce mai mulți cerșetori pe străzile patriei și marea problemă a lor e tupeul. Dau pe-afară de așa ceva.

De ce s-a ajuns aici? De ce evoluează? Pentru că li se permite și, mai grav, sunt încurajați să facă asta.

Două tipuri mari de cerșetori

Dându-i bani, încurajați cerșetorul să continue. În spatele mâinii întinse există două tipuri de cerșetori.

Pe de-o parte e cel care trăiește mult mai bine decât crezi. Și, ca să nu zici că aberez, o să-mi rezerv două minute să-ți spun o poveste. Prin 2012, pe când bunică-mea încă lucra la casieria companiei de gaz, a venit la ea o femeie între două vârste cu un păr lung și mătăsos, îmbrăcată colorat, dar murdar. Voia să-și schimbe banii. Locuind într-un oraș muncitoresc relativ mic, oamenii se cam știau între ei. Nici bunicăi mele nu îi era străin faptul că acea femeie era cerșetoare.

Cerând să i se schimbe banii în bancnote mai mari, mâna sa a întins un teanc considerabil spre masa bunicii. Începând a-i număra, a mea a rămas mută. Aproximativ 1400 de lei. Văzându-i mina șocată, femeia, cu tupeul de care vă vorbeam mai sus, totuși puțin cizelat pe atunci, i-a spus: „Ce te uiți, doamnă, așa? Nu vezi că munciți ca fraierele la birou opt ore pe zi și câștigați un pic mai mult decât mine? Mă doare-n bască, stau cinci ore în față la Kaufland în fiecare zi și mi-am făcut banii. Îi doare pe ăia de sus în fund de voi. Fiecare pentru el, doamnă! Fiecare să-și umple burta! Acum ce crezi că fac? Ma duc să-mi iau televizor. Cât oi trăi, nu voi munci nimic! De ce să mă leg singură la cap??”.

Pe de altă parte, însă, e cel care cerșește pentru alții. Aici, problema e și mai mare. Bandele de cerșetorie sunt o problemă foarte gravă în țara noastră. Oamenii sunt supuși unor chinuri grele și sunt trimiși să cerșească în frig ore întregi în fiecare zi. Ei bine, dacă tu consideri că, oferindu-i bani pe care să i-i ducă „șefului” său, îl ajuți, te înșeli. Nu faci altceva decât să sporești această treabă murdară și toxică pentru umanitate.

Cerșetorul român încalcă regulile umanității cu bună știință

Zilele trecute am intrat în biserică să aprind o lumânare. Oprindu-mă pentru două minute în biserică, în acea liniște totală, aud lângă mine, de aproape-mi sare focul din lumănare: „Dumnezeu să-l ierte pe el, dar tu să fii sănătos de-mi dai și mie bani, domnu’.” Cu o icoană în brațe, cerșetorul se uita în ochii mei de după sprâncenele dese și negre. M-am uitat la el și i-am zis: „Nu, nene, nu-ți dau niciun ban. Ia și muncește și câștigăți banul tău. De ce stai la mila altora? Nu mai există milă! Abia am milă pentru mine însumi... Ce credeți că mi-a zis bărbatul? „Fire-ai al dracu de zgârcit!” Și a plecat. E de prisos să interpretez și să comentez ce a zis. Vă las pe voi să judecați.

Sfat: nu mai da bani cerșetorului!

Refuză-l de fiecare dată! Nu din egoism, ci din normalitate. Faci doar rău, din punctul meu de vedere, dacă te lași impresionat de povestea lui și îi oferi puțin din puținul pe care îl ai. Nu spun că nu există cu adevărat oameni incapabili să muncească care cerșesc pentru a trăi. Există, dar majoritatea sunt ajutați într-un fel de stat. Există zeci de centre și asociații care cu asta se ocupă.

Vei spune despre ceilalți că nu au unde se angaja, întrucât nu-i acceptă nimeni. Minciuni! Combinatele, adăposturile de animale, firmele de curățenie, întreținere stradală, firmele de salubritate, posturile primăriilor destinate celor care fac munci ușoare (tund iarba prin oraș, pun rondouri cu flori etc.), toate aceste locuri sunt dornice de forță de muncă ieftină. Nimeni nu spune că minimul pe economie le-ar asigura un trai ușor. Departe de mine gândul ăsta. Dar ar intra în sfera umanului cu fruntea sus. Nu ar sta, scriindu-i pe frunte „cerșetorul din centru”, la mila trecătorului grăbit spre casă de la muncă.

Eu m-am decis. Tu ce faci?

Eu m-am decis să nu mai ofer niciun ban cerșetorilor. Și ca mine sunt din ce în ce mai mulți. Gândind rațional, pot salva astfel o viitoare societate de cerșetori și de trântori. Muncesc și învăț pe brânci zeci de ore în fiecare săptămână. Dar tu te-ai decis ce faci? Le mai dai din când în când că-s amărâți sau îi refuzi frumos, asumându-ți o înjurătură fără valoare?

Dacă eu pot, oricine poate!

Imponderabilitatea unei coji de portocală

"în Texte" "de POV21"

am alunecat de pe dintele tău
și în cădere am sărit să-ți prind
buza de jos
dar n-am ajuns-o
cum nu ajunge aripa îngerului
lumi fără cer coborând în spirale
prin stări redox blocate-n frecvențe scurte

din zbor anticelest
am decăzut în noaptea minții mele
pe câmpuri saturniene sângerii
unde doar Mori de vânt întorc lumina
spre arcele de cerc din palma ta

în abis la apus
am recăzut cu fața în sus
lânga un râu mișcând zănatic
mi-au intrat pietre în spate
plămânul stâng ca un copil astmatic
și lupii au început să ÎL mănânce

de ce așa?

o să mă-ntrebi
într-un moment numai al nostru
iar eu o să-ți răspund cu mâna la ochi
că am rămas privind
spre buza ce-am ratat-o în cădere


         Autor: Kevin Iovănescu


Cotroceni și regii moderni ai alegerilor prezidențiale

"în Texte" "de POV21"
alegerilor pezidentiale

În fața unei Europe într-o cristalizare continuă, văzând că soarta ar putea surâde încă o dată, românii din întreaga țară s-au văzut dându-și mâinile calde și plecând în pas grăbit spre libertate. Iarna, mai mult ca niciodată parcă, părea mai îngăduitoare, mai caldă. Totuși, tot ce e frumos în viață e câștigat greu.

Nihil sine deo

Au renunțat ai noștri la căldura, puțină, dar existentă, din casele lor și au ieșit în stradă. Au prins în mâinile lor calde armele reci și au strigat, într-un acces nebun de optimism: „Libertate!”. Zile întregi de suferință, sute, mii de oameni morți, afectați, marcați pentru eternitate. Prețul a fost mare, dar au dorit să îl plătească. Balamalele strângeau prea tare, golul continuu din stomac se acutizase, schimbarea a trebuit să vină.

Și iată, sub semnul unei cruci de lemn arse de mai bine de 20 de ani, România simțea cum fiecare fibră musculară se umple din nou de viață și corpul diform se ridică din nisip. România renăștea, pentru că asta era alegerea ei, voința întregului popor! De fapt, dacă aruncăm o privire în trecut, cam tot ce au vrut românii, mai devreme sau ceva mai târziu, au avut.

Carpe diem!

Anul 1990 a început mai greu ca niciodată. Orele s-au dilatat în zile, iar zilele au părut ani. „La mulți ani ‘90 liber!” se auzea pe fiecare stradă din București. În delir, universul românesc și-a simțit centrul lumii acolo, la București. În acest dans în ninsoare, pașii părinților noștri, ai bunicilor noștri, au lăsat în zăpadă urme. Și, ca o ninsoare ce vine iar, urmele sunt acoperite. Și uitate. „Cu cele trecute să vedem cele viitoare” spunea unul dintre pionierii literaturii române, Miron Costin. O mică avalanșă de pseudoemoții nu ne-a stricat deloc. Zic pseudo fiindcă nu sunt ale noastre. Ni s-au transmis prin sânge, prin celula comună între spiritualitatea noastră și aura părinților noștri.

Ca să luăm o gură de realitate, vă propun să vedem cum au dorit românii schimbarea. Acea schimbare pentru care au luptat atât. Și și-au tot dorit-o. Oare au avut ce și-au dorit vreodată?

1990-1992 – Duminica orbului

Iată că românii, trecând de sfintele sărbători de Paște ale primului an liber după o lungă perioadă înlănțuită, aveau să dea primul examen major în Duminica orbului, 20 mai, și anume testul alegerilor prezidențiale.

Văzând în Ion Iliescu un înger fără aripi coborât din cer ca să-i salveze din ghearele comuniste, 85,07% dintre cei 14.378.693 de români care au fost la vot în acea zi, l-au considerat alesul cel mai bun. Cu un asemena scor covârșitor, nici nu s-a mai pus cazul unui tur 2, în care Ion Iliescu s-ar fi luptat cu Radu Câmpeanu, ales de 10,64% dintre votanți. Cărțile astfel făcute, românul a primit ce și-a dorit. Și a părut că-i place.

1992-1996 – Primele îndoieli

Doi ani mai târziu de la Duminica orbului, un nou vot s-a produs în România. Mandatul de doar doi ani, era unul provizoriu până se stabileau formele de guvernământ, Constituția și toate regulile care trebuiau să fie revizitate.

12.496.430 de români au mers la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale. Deși cu două milioane mai puțin decât în 1990, votanții l-au decis învingător tot pe Ion Iliescu. Însă doar cu 47,34%, ceea ce a permis inaugurarea primului tur II de vot din istoria României, tur în care mai-sus numitul s-a luptat cu cel care i-a urmat cu 31,24%, Emil Constantinescu.

Turul II a adus cu sine în continuare o scăderea a numărului votanților, 12.150.728 de români punându-și alegerile pe foi. Lupta finală a fost, în fine, câștigată de același Ion Iliescu, care obținea 61,43% și îl surclasa pe contracandidatul său, Emil Constantinescu, care a obținut 38,57% dintre voturile exprimate.

1996-2000 – O nouă schimbare dorită, o nouă schimbare făcută

Anul 1996 a însemnat pentru România concretizarea democrației. Deși văzut că un semi-zeu în România liberă din imediata apropiere a căderii Comunismului, Ion Iliescu nu a mai fost dorit de cei 13.088.388 de români, observați, în creștere față de alegerile precedente. Astfel, dacă în primul tur, Ion Iliescu reușea să se claseze pe primul loc, cu 32,25 de procente, surclasându-l centimetric pe Emil Constantinescu (28,22%), în turul al doilea, în care au votat 13.078.883 de români, Emil Constantinescu devenea președintele României cu 54,41%, fostul șef al FSN adunând „doar” 45,59%.

2000-2004 – lipsă de inspirație sau cel mai mic rău?

Să fi fost o greșeală a românilor renunțarea la Ion Iliescu în urmă cu patru ani? Să fi fost o întâmplare nefericită? Nu știm, dar știm că 36,35% dintre cei 11.559.458 de români care au votat l-au declarat învingător în primul tur al alegerilor din primul an al mileniului doi din nou pe Ion Iliescu, lăsând în urmă o mare surpriză a alegerilor prezidențiale, Corneliu Vadim Tudor, care a obținut 28,34%.

În turul II, românii afirmau că au votat „răul cel mai mic”. Speriați de numărul mare de susținători ai mult-cunoscutului politician extremist Corneliu Vadim Tudor, aceștia, mai exact 10.177.343 de români, chiar și cei care nu îl susțineau până atunci, s-au mobilizat și i-au dat locul de la Cotroceni, pentru încă patru ani, lui Ion Iliescu (66,83%), lăsându-l în urmă pe celălalt candidat doar cu 33,17%.

2004-2009 – aroganța nu a prins bine niciodată

Anul 2004 a adus schimbarea Constituției, care creștea mandatul de președinte de la patru la cinci ani. În 10 noiembrie, 10.794.653 de români au ieșit din case, alegând, în calitate de învingător al primului tur al alegerilor prezidențiale, pe Adrian Năstase, cu 40,97%, fiind urmat destul de aproape de Traian Băsescu (33,92%).

51,23% dintre cei 10.112.262 de români l-au proclamat învingător în lupta finală pe Traian Băsescu, Adrian Năstase fiind la doar o aruncătură de băț de acesta, cu 48,77%.

2009-2014 – stabilitatea părea mai bună ca niciodată

Intrarea în NATO și în Uniunea Europeană, intensificarea comerțului liber european, libertatea călătoriilor în spațiul UE se pare că i-au mulțumit pe români. Astfel, Traian Băsescu a câștigat primul tur, cu 32,44% dintre cele 9.946.748 de voturi, surclasându-l pe Mircea Geoană (31,15%).

Turul II a fost câștigat de același Traian Băsescu, 50,34% dintre votanți oferind votul lor de încredere. 49,66% l-au ales pe Mircea Geoană, însumând așadar 10.483.815 voturi.

 2014-2019 – visul german

Premierul în funcție de atunci, Victor Ponta, pleca în primul tur ca mare favorit pentru ocuparea funcției de președinte al României. Toate cărțile arătau așa. 40,44% dintre cele 9.723.232 de voturi valide arătând „Victor Ponta-votat”. Doar că în urma lui a venit puternic înaltul neamț Klaus Iohannis, primarul Sibiului de atunci, cu 30,37%.

Minunea s-a produs și, șocant sau nu, Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale, obținând 54,43% dintre voturile a 11.533.154 de români și devansându-l destul de clar pe Victor Ponta, care a rămas cu 45,56%.

2019-2024 – o nouă stabilitate pentru anul 2024

Primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an a fost câștigat de actualul președinte Klaus Iohannis cu 37,28% dintre cele 8.683.688 de voturi. Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a obținut 22,76%, clasându-se pe locul al doilea și pregătindu-se pentru turul II.

Iată că turul II a venit și, pentru încă cinci ani, Klaus Iohannis va fi președintele României, obținând un scor mai mult decât concret, 66,11% din cele 9.771.151 de voturi valide, lăsând-o mult în urmă pe Viorica Dăncilă, care a reușit să adune 33,89%. Peste zece milioane de români au ieșit la vot duminică și au pus ștampila pentru o nouă perioadă de stabilitate la nivelul conducerii statului. Având Guvernul de partea lui, președintele Klaus Iohannis dorește ca direcțiile sale să se îndrepte spre „o Românie normală”, o luptă anti-corupție și o apărare puternică a statului de drept.

Vom vedea ce va fi… Ne auzim în cinci ani!

 

Constelație de oase

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"
Constelație de Oase

Toate ploile roșii

ce au curs aseară

pe acoperișurile inimilor bătânde

mi-au deplasat umerii din loc

deviând între ei

fluvii de gânduri bistrămutate pe dos

ridicând din sternul meu

pod pentru caii orbi din pădure

mi-atârnă clavicula spre apus

trăgând de pielea gălbuie

noaptea mă recompune om

cerul negru ninge

pene cu miros de var stins

în neastâmpărul mondenităților

din stradă

ziarele nu mai scriu despre

sinuciderea plăcerii asimptomatice

din sălile faustice de lectură

mătasea se acoperă voal

peste felinare

Cad.

Autor: Kevin Iovănescu

Refugiu pentru omul schizoid

"în Texte" "de POV21"
Refugiu pentru omul schizoid

Și dacă adormit fiind
nu-ți voi mai topi ceară
în fiecare noapte?
mă vei condamna la moarte
precum un dictator celibatar
în mijlocul mulțimii adunate
sau tu,
în crama dintre sufletele noastre
mi-ai vârteca în inimă
pumnalul ce ți l-am făcut cadou?

va fi liniște la moartea mea?
va fi senin pământul nostru și
norii înverziți la rădăcini?
spune-mi, nebuno,
cât să te mai iubesc
cât să mă-ntorc de fiecare dată
cât oare să-mi mai plec onoarea?

vreau doar să dorm
o noapte-ntreagă
cu mâinile scrântite de la coate
și capul înnodat în perne
să mă trezesc, nebuno,
dimineața
și să zâmbesc ca un handicapat
ce vede marea pentru prima dată
.
vreau liniște în garnizoana mea

te vreau din nou necunoscută
mi-e dor să te privesc și să mă-ntreb
mi-e dor să-mi fie dor de tine
fără ca tu să știi că eu exist
mi-e dor să mi placi pe ascuns
între pereții sălilor de la etajul 3

mă culc – mi-e frică de sentința mea

prelung voi adormi în noaptea asta
gândindu-mă, ca un scăpat
din secția de nebuni
că din schizofrenie și păcate
blamat de diavol și Iisus
încep ușor să mă ucid în tine
să-mi pierd carnalitate și privire
încep, nebuno, spre valurile
dimineților de vară
să cred că te ador
ca un cocor iubindu-și soarta
În zborul lui spre ultimul apus de soare

Citește-mă pe buze

"în Texte" "de POV21"

Vom traversa un cer albastru
care plânge
cu tălpile ude până la glezne
într-o zi lipsită de apus

ciudată atmosferă absorbită lent
prin fumul nepătruns
de muchia frunzelor iodate

am vrut să-ți spun aseară te iubesc
în camera rotundă de la stradă
dar n-ai avut urechi la tâmple
și ți-am șoptit că ochi aveai
și mă priveai
și îmi sorbeai
cuvintele mărunte dintre buze

vom traversa un cer albastru
care plânge
cu tălpile ude până la glezne
într-o zi fără apus

sunt kilometri de șosea gălbuie
ce-i vom parcurge amândoi
de mână
într-o mașină ce miroase
a aromă de fistic și pere

uituc să fiu, iubirea mea
să nu te mai rostesc pe nume
să te iubesc și atât
să-ți desenez din când în când
o casă care scoate fum
cu mâna stângă – degetele ei
murdărite de cerneală roz
așa cum vrei să vezi și norii – stelele
lăptii și ascuțite doar la două colțuri
precum un tren accelerat
cu un vagon restaurant
în alte lumi atemporale

ciudată atmosferă absorbită lent
prin fumul nepătruns
de muchia frunzelor iodate …

Criticat pentru alegerile tale? Iată ce poți face!

"în Texte" "de POV21"

Trăim într-o lume din ce în ce mai strictă, o lume a idealului. Sau, cel puțin, așa se arată a fi. Oricine ești dincolo de ecran, orice urmează să faci, vei fi criticat. Cu siguranță se va găsi un nenea care să o facă. De multe ori e dificil să gestionezi criticile pe care le primești. Hai să discutăm un pic. Vrei o cafea?

Nu există război cu un singur combatant

Cel mai important aspect al unei bătălii e că niciodată nu ești singur. Cineva a mai trecut sau trece prin același lucru ca și tine. Nu te simți în niciun moment izolat. Nu te simți diferit față de restul, ciudat, neînțeles. Știu, în unele momente respiri praf într-un deșert pustiu. Dar realitatea nu stă deloc așa. Caută-ți alinarea și o vei găsi. Descoperă oameni care s-au lovit peste aceleași ziduri. Acești oameni au fost criticați de alegerile lor la fel cum ai fost, ești sau vei fi și tu. Dacă ei nu au renunțat, te vor ajuta să nu o faci nici tu. Dacă ei au renunțat – secret time – tot te vor ajuta: să nu o faci și tu. Orice eșec al cuiva trebuie să fie un boost de încredere și ambiție că tu poți.

Invidia și prostia nasc criticile

Cei invidioși pe alegerile tale nu vor ezita să te critice. Ei nu au reușit să facă asta, le-a fost frică să urce muntele, iar tu îi saluți din vârf, cu zâmbetul pe buze. Simt nevoia să se apere, ar crăpa inima în ei să tacă. Lasă-i să vorbească. Tu, între timp, analizează ce spun ei, privește-ți statutul, realizările și cântărește. Merită atenție critica lor? Chiar crezi că, dacă vei coborî muntele, îți vor întinde mâna în semn de ajutor? Nu, soro, nu, frate. Atunci nu vor mai putea să o facă, fiindcă nu vor mai fi acolo. La colaci înainte și cam atât… De altfel aceiași ei dau dovadă de prostie. Un om inteligent nu doar că analizează modul în care ai ajuns în vârful muntelui, ba chiar are o urmă de bucurie așezată pe fruntea-i. Nu-ți va cere să-l aștepți, dar se poate să-ți facă o surpriză plăcută și să te însoțească.

criticat

Sunt student la litere și știu ce vorbesc

Uit de toate și mă arunc în mulțime. Amice, sunt student la litere. În secolul al XXI-lea a fi student la facultatea aceasta nu e văzut prea bine de mulți. Când am luat decizia de a studia la Litere, majoritatea au râs de mine. Unii profesori din liceu m-au criticat, ba chiar am fost făcut „bou” pentru că nu aleg un alt domeniu. Unii colegi m-au susținut, dar mulți au spus că-mi voi pierde inutil timpul. O gură rujată mi-a spus odată că sunt limitat și că sunt mult sub cei care vor alege medicina sau informatica. Lupta pe care o duceam s-a extins și în familie, unele rude aruncându-mi „Doar nu ești nebun?”-ul când le ziceam vestea. Pe malul celălalt, râul curge invers: părinții m-au susținut, prietenii m-au susținut, diriginta m-a susținut, chiar și medicul de familie m-a susținut. Acești au fost oamenii valoroși, care au dat dovadă de înțelepciune mai presus de orice. Nu s-au gândit că trebuie să fiu criticat, ci că trebuie să fiu susținut.

Toate trec până la urmă

Încearcă să le lași naibii de critici. Să le calci în picioare și să îți continui deplasarea. Mai devreme sau mai târziu vor dispărea definitiv, amintindu-ți vag de ele într-o zi însorită de vară. Nu apleca urechea la toți pierde-vară care-și dau cu părerea și se pretind mari filosofi și mari judecători. Nimeni nu știe mai bine decât tine ce e mai bine și mai benefic pentru tine. Te asigur că, dacă nu vei băga în seamă criticile, viața ta va fi mai ușoară. Știu, ești o persoana sensibilă, empatică și de multe ori cazi în gol destul de ușor. Și eu am fost – și sunt în continuare – la fel. Dar am reușit să trec peste bariera criticilor. Am realizat că realitatea nu e deloc așa cum spune mama, profu’ de antreprenorială sau domnu’ Virgil de la poștă, care, apropo, între două discuții de cât e de inutil să merg la litere, mi-a scris numele “Chievin” pe recomandată.

Ține pasul drept, privirea înainte

Așa că pune-ți pantofii cei buni, strânge bine șireturile, aranjează-ți părul și mergi. Mergi drept și ai grijă la picioare. Vei vedea oameni care îți vor pune piedici la tot pasul, vei auzi strigăte din spate. Sari peste ele și nu te întoarce! Iar, dacă ai de gând vreodată să te oprești ca să pui piedică la rându-ți, scrie-mi înainte. Te voi dojeni așa cum se cuvine. Omul a fost creat în comunitate să creeze o societate prin susținere mutuală și nu prin piedici, țepe și mârșăvii.

 

Uite, ai terminat și cafeaua. Nu-ți face griji, spăl eu cănile. Până la următoarea vizită, să ai mintea limpede și să umbli pe străzi luminate!

Jurământ

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Promit solemn că
barca se va scufunda
în seara când la poli
nu vor mai exista
puncte cardinale

voi fi un căpitan sever
adesea exigent cu echipajul meu
voi da verdicte dure deseori
voi biciui neascultarea
și în accese nebunești
voi înroși coloane vertebrale și pomeți
și eu, tot eu
promit solemn
că voi privi de jos în sus
cum cerul se scufundă
sub ocean

vă voi zâmbi, copilelor
mature, cu epoleți pe umeri
promit solemn, vă voi zâmbi
atunci când însevă veți ști
că numai moartea vă salvează
și vă transpune iar și iar
să o vedeți pe Eva goală
și să gândiți că ați gusta
fără reproșuri zi de zi
din cel mai dulce măr uscat
și fermecat de altul-dumnezeu
mascat de însuși dumnezeu
să nu-l mai recunoască geamăn

promit solemn, mi-e dor de casă
plutesc pe mare fără scop
nu am compas ori puncte cardinale
și dintr-un timp nemărginit
eternitatea mi-a lăsat
momentul de a scrie o scrisoare

deși trimis de zeci de ani
răspunsul meu s-a scufundat
spărgându-și gâtul lui de sticlă
de doi stabilopozi de piatră
și scrisul negru de pe foaie
supus orgoliului venin
s-a descorespondat de noi
unind în apă legământ
să nu fi existat vreodată

am naufragiat de mult
sunt singurul ateu aici
nu mai am cer deasupra mea
nici iad ce fierbe sub picioare
și plâng privind cretin la mare
că am promis solemn să mor
și, încă de pe-atunci,
uitându-mă spre soare,
știam că îmi va fi nespus de greu
să pot s-o fac fără vreo remușcare

sunt mincinos, sunt singur, sunt păgân
sunt însetat, înfometat de moarte
vreau să trăiesc din ce în ce mai mult
și în final, târându-mi oasele deșarte
să urlu tare, fără audienți:

promit solemn că v-am mințit pe toate!

Singurătate cu miros de asfalt umed

"în Texte" "de POV21"
Singurătate cu miros de asfalt umed

Mai știi

când

ne-am urât în dimineața

când

soarele s-a sinucis?

 

purtai un ruj aprins pe buze

tricoul meu cu guler larg

inelul fostului pe deget

și cuget că

zâmbeai haotic sub ploaia ionică

de sub castani

 

m-ai luat de păr

Nesuferita mea

și mi-ai promis

că m-ai iubi doar după moarte

.     .     .     .     .

acum ce faci?

să cred că m-ai mințit?

te aștept de o eternitate

să vii să mă iubești ca-n promisiune

dar tu

în fiecare dimineață

te uiți prelung la mine și dai anapoda din cap

eu te salut – din nou și iarăși încă o dată

dar ploaia bate mult prea tare-n geam

și nu te aud, și nu te simt, și nu…

 

sunt chel pe jumătatea ta de țeastă

și cred că voi cheli de tot

 

citește, fraiero, scrisoarea de la mine

 

„ești moartă de o viață-ntreagă

oprește-ți fuga și ascultă-mă

 

sunt aici, urăște-mă, te rog, din nou

mi-e dor să mai țipăm unul la altul

și, dacă vrei, să ne îndrăgostim din nou

 

vreau ură peste tot în lume

și noi, reginii lumii noi!”

 

cafeaua s-a răcit în ploaie

mă ridic, las 50 de lei cu bacșiș

trag ziarul sub braț

și mă grăbesc spre Universitate

Feminine sau nu? #vorbeștecorect

"în Texte" "de POV21"
Feminine sau nu?

Din toate colțurile țării, de la Iași la Satu Mare, de la Someș și Târnave până-n port la Neagra Mare, s-au adunat astăzi aici fiice alese să citească, să gândească și să zică: vreau să mă fac doctoriță!

Cu speranța că voi rezolva neadormita problemă a femininelor din limba română, mai introduc o fisă și vă prezint, la a patra ediție, care substantive denumind funcții, profesii sau meserii au feminin și care, pentru numele lui Dumnezeu!, nu au. Nici mai mult, nici mai puțin, haideți la treabă!

Mic manifest nevinovat

Este cunoscut deja faptul că limba română este o limbă a ambiguității totale, a claselor cu un singur element și a regulilor încălcate de cei care le fac. Gramatica frumoasei limbi neolatine cu parfum slav se duce grav la vale în ultimii ani și asta fiindcă se modelează după deviza „uzul face regula”. Nu, domni și doamne care scrieți de zor la noile dicționare, gramatici și tratate oficiale, nu sunt de acord deloc. Cuvintele au rădăcini de sute, de mii de ani, și nu puteți legifera mușchetar doar fiindcă așa spun cei din Crângași! Muschetarii poartă muschetă și nicidecum un borcan cu muștar. Mai mult, sunt sigur că francezii, care au fost drăguți cu noi și ne-au oferit minunatul cuvânt mousquetaire,  sunt supărați acum pe noi. Of, Papură-Vodă…

Cum știm dacă o profesie are feminin?

Avem feminine sau nu? Păi nu știm. Nu există o regulă oficială, nu există nici măcar o regulă dedusă. Substantivele cu feminin sunt alese pur și simplu după urechea celor care au făcut dicționare oficiale ale limbii române. Cred că au extras bilețele… Sfatul meu ar fi să încercați să memorați cât mai multe pentru discursurile orale, iar pentru scrieri să vă asigurați corectitudinea verificând în, repetând că sună pompos, dicționarele oficiale ale limbii române.

Substantive epicene

EPICÉN, epicene, adj. (Despre substantive nume de ființe) Care are aceeași formă pentru indicarea ambelor sexe. – Din fr. épicène, lat. epicoenus.

Există o serie de substantive denumind profesii, funcții sau demnități care nu au formă de feminin nici în ruptul capului. Acestea vor fi folosite exclusiv la masculin, chiar dacă persoana în cauză este o femeie cu părul lung și bălai. Le voi prezenta în mici grupuri, poate ajută la memorare:

arbitru, cameraman, librar, pilot

bijutier, dramaturg, maistru

arhivar, cancelar, cenzor, consul, dispecer, manager, rector, vameș

gardian, comisar, comandant, general

prefect, ministru

doctor (cel care a obținut titlul), medic, chirurg

False substantive epicene sau substantive cu feminin

Substantivele următoare au feminine acceptate și integrate normei. Din dorința unei hipercorectitudini și a unei „pompoșenii” a vorbirii, multe persoane le evită și continuă să folosească substantivul masculin, oferind doamnei în cauză o frumoasă barbă. Măcar de acelea care există să ne bucurăm:

ospătăriță, picoliță, doctoriță, sculptoriță

filologă, profesoară, muzeografă, directoare, deputată, studentă, administratoare, croitoreasă, avocată, ambasadoare, inspectoare, ingineră, președintă, vicepreședintă, muziciană, politiciană, secretară

 

Știu, e dificil, unele nu au noimă și vă întrebați de ce e așa. Eu nu știu să vă răspund și am o vagă impresie că nici cei care au decis să fie așa nu ar ști. Bucurați-vă de viață în tăcere, iar când totuși trebuie să vorbiți, faceți din asta o artă!

Vorbiți corect și veți cuceri lumea!

Reflux de gânduri

"în Texte" "de POV21"

Așază-ți fruntea
de glasul poveștilor
nemuritoare
și iartă-mi gândurile că te mint

nu te mișca la următoarea ploaie
să încolțești sub tălpi
de cât de dor îmi e
de câte seri adorm pe tocul ușii
neîmpăcat, necunoscut, uimit

te plâng odată cu retrasul apei
la reflux
să am un pic de timp să cuget
și râd apoi de noi
străfulgerat în gând de ochii tăi
și poate
mă tot gândesc, mă tot…

adoarme-mă în noaptea asta
cu pașii tăi ce nu se aud plecând
cu respirația ta izbind pereții
și până mâine-dimineață
la următoarea ploaie din castani
vorbește-mi despre cum se fierbe apa
în cănile de ăla-nu-e-porțelan.

 

Foto: Uifelean Aurora

Ucis bipolar

"în Texte" "de POV21"

 

mi-ai vârât pumnalul în inimă
fix când săream
împreună
în mare

mi-ai ucis scările pe care urcam
spre zeitate
să te caut
știind că te-ai ascuns
pe undeva printre acele plante
luxuriante

am căzut cu pieptul țâșnind de sânge
în mare
și în cădere m-am întors
să te găsesc
în ultima suflare
coagulând la tâmple
așa cum fac și cerbii din pădure
coagulând la tâmple
remușcare

râdeai demonic-nestemat
precum un înger fără aripi
blestemat
fi-mi-ai, fecioaro
sclav îngenunchiat
În prima zi d-eternitate

mă duc spre fund
mă poți salva
dar nu risca
pieptul mi-e gol
și pielea violetă
ochii mi-s mari, mă mir
de ce frumos se simte marea
și țin pumnalul strâns
să-mi fie Dumnezeu auxiliar
și plâns.

Alchimie de granit

"în Texte" "de POV21"

mi-am rupt rădăcina cu sufletul meu
cumpărat pe bani mulți la licitație
plâng între ziduri înalte

plouă
să mor până diseară
cu două cruci în mână
preventiv

înot singur în băi termale
de mulțimi împuțite
și simt alchimie de granit
în pierdere
cripte crăpate
globalizate în district și rând
vorbesc cu vântul
cât să vă mai vând? Devin asasin!

mă îmbrățișez haotic
și strâng un corp străin
sânge țâșnește de la încheietura
cu pielea cutată
parcă am îmbătrânit aici acolo
sunt tinerețe fără bătrânețe pătată

vise pe ceas, 2:00 îmi place solo
la 3 a.m. coșmarul acceptă doar fise
spre 4 mă duc să mă piș
pe ele de vise
5 cafea, 6 cafea
mă trag în om spre 7
și suflu în etilotest: 0,8 fapte
comise să mă reclami

sunt transpirat, put a pat
vreau să fac bani
săptămâna viitoare sunt ocupat
la Magheru e licitație
nu mă pot abține
am primit invitație
mă duc

mă așteaptă virgine străine

România nouă – Eu azi, tu mâine, noi poimâine!

"în Texte/Păreri și opinii/Poezie și literatură" "de POV21"
România

Desfășurarea vieții în România începe să mă scoată din sărite. Cuțitul ajunge ușor, ușor să atingă osul. La 30 de ani de la Revoluție, România e în floare. De mucegai. Și noi mucegăim odată cu ea: eu azi, tu mâine, noi poimâine!

Eram copil, îmi plăcea să iubesc.

Încă de când eram un puștiulică de 6-7 ani, mă declaram un patriot convins. Iubeam România cu tot ce era ea. Ai mei mi-au cultivat mereu această dragoste oarbă, dar uneori auzeam problemele cu care se confruntau. Nu băgam în seamă. În sinea mea, România nu era de vină, ci șefu’ de la serviciu, nenea primaru’, vecinu’ ăla ursuz de la 7 sau tanti Georgeta că iar nu a spălat scara, deși mami și tati i-au plătit și luna asta salariu.

Copil fiind, nici nu îmi putea trăzni prin minte că, de fapt, toți răii sunt România. Doamna învățătoare era o patriotă convinsă, ne punea mereu să cântăm melodii patriotice și ne povestea cu ochii umezi despre cât de impresionantă e țara noastră. Pe lângă asta, venea mereu cu același sacou și își petrecea concediul în Vatra Dornei.

Și am auzit zvonuri, bine, nu știu nici azi dacă au fost reale, că îi ajungea salariul să-și ia și cașcaval din ăla bun. Știu, mi se pare și mie puțin exagerat…

Poliție și Justiție – surorile sister.

Poliția Română ne apără de tot ce e rău, așa cum ar trebui să o facă. Nu, serios? Ține-mi berea! Cele mai importante preocupări ale polițiștilor români sunt băbuțele care vând flori pe stradă și „golanii” care beau o sticlă de bere pe stradă. Să ne înțelegem, nu încurajez banii făcuți la negru din vânzarea florilor din grădină sau consumul de băuturi alcoolice în afara localurilor.

Un copil care merge spre apartamentul profului de mate care îi dă meditații cu 60 de lei/ora ar putea vedea toate scenele astea și să fie influențat. Nu ne jucăm cu așa ceva.

Acolo unde se întâmplă lucruri cu adevărat odioase, grele pentru niște polițiști locali, nu se intervine.

Nu există mandat, nu au probe destule, apelul nu pare a fi unul serios sau mai știu eu ce. Da, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: există cazuri cu care polițiștii serioși se confruntă și pentru care își riscă viața.

Dar sunt puține, iar polițiștii care își servesc cu sufletul pe masă țara sunt o specie pe cale de dispariție. Cu tot respectul cuvenit acestor, într-adevăr, martiri, celorlalți ar trebui să le fie rușine că au aceeași ocupație cu cei de dinainte. L-ați văzut pe Robi polițistul din Las Fierbinți? Dacă nu, rapid de tot! Dar să nu râdeți, rugați-vă…

„Justiția e oarbă” spune o vorbă celebră. Așa e, dar românii au luat-o prea în serios. Deplasatul acela mintal din Caracal nu e acuzat de crimă, ci doar de viol și trafic de minori, justiția motivând că nu există confirmare în acest sens… Rămășițe umane, cercei, brățări… Fir-ar confirmarea, unde trebuie să semnez?!

Pol(M)itică

Am promis să nu discut politică. Vă rog totuși să nu fiți indolenți. Interesați-vă și mergeți să votați. Merită, promit! Totuși, aloc un moment de tristețe față de conducerea oficială a țării. Citiți-l pe Caragiale. O scrisoare pierdută. 1884. La mai bine de 130 de ani, 2019…

Mergi la vot și plătește-ți biletul de autobuz.

Ne chinuim singuri. Salariile sunt mici, totul e scump, suntem batjocoriți pe față de instituțiile statului, primim o educație făcută la colț de stradă pe bani frumoși, respectăm o constituție care pare făcută la un pahar de coniac, șofăm cu frică pe niște drumuri în mare parte sub orice critică, alegem cele mai ieftine hoteluri, ca să avem bani să intrăm și la muzeu, ne comandăm haine de pe net care nu ni se potrivesc întocmai, fiindcă adaosul în magazin e de 300% și lista nu numai că poate continua, ci chiar o face. Dar devine tristă și nu mai are sens… Ce are sens e să punem piciorul în prag.

Cum, tinere, cum să o facem?

Nu fi laș, nu pleca în Germania, Franța, Italia, Trinidad & Tobago, Laos sau pe unde te mai taie capul, acceptă-ți soarta și înfruntă-ți realitatea ta! Îți pot da exemple de sute de mii de români care au reușit foarte bine să facă ceva aici, fără să plece „dincolo”. Mergi la vot, dar asigură-te că ești informat în detaliu despre cine și pentru ce candidează.

Permite-ți să ceri salariu mai mare, mergi mai mult cu autobuzul și plătește-ți de fiecare dată biletul. Cumpără produse românești și aruncă-le ambalajul la gunoi (la acel gunoi care se potrivește cu materialul din care e făcut).

Fă-ți datoria, oricare ar fi ea! Nu întârzia niciodată mai mult de cinci minute. Fă acte de caritate, chiar și foarte mici și fii drept! Nu încerca să înșeli, să faci „o șustă” sau o șmecherie doar fiindcă e țara lui Papură-Vodă și toți o fac… Promit solemn că vei rezolva ceva. Și, la fel ca tine, vor rezolva ceva și soția sau soțul tău, și copiii, și vecinul. Îți trebuie multe lovituri de ciocan să dărâmi un zid.

Dar se va dărâma și asta e tot ce contează. La treabă!

Derulează înapoi