Iovănescu Kevin

În fața unei Europe într-o cristalizare continuă, văzând că soarta ar putea surâde încă o dată, românii din întreaga țară s-au văzut dându-și mâinile calde și plecând în pas grăbit spre libertate. Iarna, mai mult ca niciodată parcă, părea mai îngăduitoare, mai caldă. Totuși, tot ce e frumos în viață e câștigat greu.

Nihil sine deo

Au renunțat ai noștri la căldura, puțină, dar existentă, din casele lor și au ieșit în stradă. Au prins în mâinile lor calde armele reci și au strigat, într-un acces nebun de optimism: „Libertate!”. Zile întregi de suferință, sute, mii de oameni morți, afectați, marcați pentru eternitate. Prețul a fost mare, dar au dorit să îl plătească. Balamalele strângeau prea tare, golul continuu din stomac se acutizase, schimbarea a trebuit să vină.

Și iată, sub semnul unei cruci de lemn arse de mai bine de 20 de ani, România simțea cum fiecare fibră musculară se umple din nou de viață și corpul diform se ridică din nisip. România renăștea, pentru că asta era alegerea ei, voința întregului popor! De fapt, dacă aruncăm o privire în trecut, cam tot ce au vrut românii, mai devreme sau ceva mai târziu, au avut.

Carpe diem!

Anul 1990 a început mai greu ca niciodată. Orele s-au dilatat în zile, iar zilele au părut ani. „La mulți ani ‘90 liber!” se auzea pe fiecare stradă din București. În delir, universul românesc și-a simțit centrul lumii acolo, la București. În acest dans în ninsoare, pașii părinților noștri, ai bunicilor noștri, au lăsat în zăpadă urme. Și, ca o ninsoare ce vine iar, urmele sunt acoperite. Și uitate. „Cu cele trecute să vedem cele viitoare” spunea unul dintre pionierii literaturii române, Miron Costin. O mică avalanșă de pseudoemoții nu ne-a stricat deloc. Zic pseudo fiindcă nu sunt ale noastre. Ni s-au transmis prin sânge, prin celula comună între spiritualitatea noastră și aura părinților noștri.

Ca să luăm o gură de realitate, vă propun să vedem cum au dorit românii schimbarea. Acea schimbare pentru care au luptat atât. Și și-au tot dorit-o. Oare au avut ce și-au dorit vreodată?

1990-1992 – Duminica orbului

Iată că românii, trecând de sfintele sărbători de Paște ale primului an liber după o lungă perioadă înlănțuită, aveau să dea primul examen major în Duminica orbului, 20 mai, și anume testul alegerilor prezidențiale.

Văzând în Ion Iliescu un înger fără aripi coborât din cer ca să-i salveze din ghearele comuniste, 85,07% dintre cei 14.378.693 de români care au fost la vot în acea zi, l-au considerat alesul cel mai bun. Cu un asemena scor covârșitor, nici nu s-a mai pus cazul unui tur 2, în care Ion Iliescu s-ar fi luptat cu Radu Câmpeanu, ales de 10,64% dintre votanți. Cărțile astfel făcute, românul a primit ce și-a dorit. Și a părut că-i place.

1992-1996 – Primele îndoieli

Doi ani mai târziu de la Duminica orbului, un nou vot s-a produs în România. Mandatul de doar doi ani, era unul provizoriu până se stabileau formele de guvernământ, Constituția și toate regulile care trebuiau să fie revizitate.

12.496.430 de români au mers la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale. Deși cu două milioane mai puțin decât în 1990, votanții l-au decis învingător tot pe Ion Iliescu. Însă doar cu 47,34%, ceea ce a permis inaugurarea primului tur II de vot din istoria României, tur în care mai-sus numitul s-a luptat cu cel care i-a urmat cu 31,24%, Emil Constantinescu.

Turul II a adus cu sine în continuare o scăderea a numărului votanților, 12.150.728 de români punându-și alegerile pe foi. Lupta finală a fost, în fine, câștigată de același Ion Iliescu, care obținea 61,43% și îl surclasa pe contracandidatul său, Emil Constantinescu, care a obținut 38,57% dintre voturile exprimate.

1996-2000 – O nouă schimbare dorită, o nouă schimbare făcută

Anul 1996 a însemnat pentru România concretizarea democrației. Deși văzut că un semi-zeu în România liberă din imediata apropiere a căderii Comunismului, Ion Iliescu nu a mai fost dorit de cei 13.088.388 de români, observați, în creștere față de alegerile precedente. Astfel, dacă în primul tur, Ion Iliescu reușea să se claseze pe primul loc, cu 32,25 de procente, surclasându-l centimetric pe Emil Constantinescu (28,22%), în turul al doilea, în care au votat 13.078.883 de români, Emil Constantinescu devenea președintele României cu 54,41%, fostul șef al FSN adunând „doar” 45,59%.

2000-2004 – lipsă de inspirație sau cel mai mic rău?

Să fi fost o greșeală a românilor renunțarea la Ion Iliescu în urmă cu patru ani? Să fi fost o întâmplare nefericită? Nu știm, dar știm că 36,35% dintre cei 11.559.458 de români care au votat l-au declarat învingător în primul tur al alegerilor din primul an al mileniului doi din nou pe Ion Iliescu, lăsând în urmă o mare surpriză a alegerilor prezidențiale, Corneliu Vadim Tudor, care a obținut 28,34%.

În turul II, românii afirmau că au votat „răul cel mai mic”. Speriați de numărul mare de susținători ai mult-cunoscutului politician extremist Corneliu Vadim Tudor, aceștia, mai exact 10.177.343 de români, chiar și cei care nu îl susțineau până atunci, s-au mobilizat și i-au dat locul de la Cotroceni, pentru încă patru ani, lui Ion Iliescu (66,83%), lăsându-l în urmă pe celălalt candidat doar cu 33,17%.

2004-2009 – aroganța nu a prins bine niciodată

Anul 2004 a adus schimbarea Constituției, care creștea mandatul de președinte de la patru la cinci ani. În 10 noiembrie, 10.794.653 de români au ieșit din case, alegând, în calitate de învingător al primului tur al alegerilor prezidențiale, pe Adrian Năstase, cu 40,97%, fiind urmat destul de aproape de Traian Băsescu (33,92%).

51,23% dintre cei 10.112.262 de români l-au proclamat învingător în lupta finală pe Traian Băsescu, Adrian Năstase fiind la doar o aruncătură de băț de acesta, cu 48,77%.

2009-2014 – stabilitatea părea mai bună ca niciodată

Intrarea în NATO și în Uniunea Europeană, intensificarea comerțului liber european, libertatea călătoriilor în spațiul UE se pare că i-au mulțumit pe români. Astfel, Traian Băsescu a câștigat primul tur, cu 32,44% dintre cele 9.946.748 de voturi, surclasându-l pe Mircea Geoană (31,15%).

Turul II a fost câștigat de același Traian Băsescu, 50,34% dintre votanți oferind votul lor de încredere. 49,66% l-au ales pe Mircea Geoană, însumând așadar 10.483.815 voturi.

 2014-2019 – visul german

Premierul în funcție de atunci, Victor Ponta, pleca în primul tur ca mare favorit pentru ocuparea funcției de președinte al României. Toate cărțile arătau așa. 40,44% dintre cele 9.723.232 de voturi valide arătând „Victor Ponta-votat”. Doar că în urma lui a venit puternic înaltul neamț Klaus Iohannis, primarul Sibiului de atunci, cu 30,37%.

Minunea s-a produs și, șocant sau nu, Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale, obținând 54,43% dintre voturile a 11.533.154 de români și devansându-l destul de clar pe Victor Ponta, care a rămas cu 45,56%.

2019-2024 – o nouă stabilitate pentru anul 2024

Primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an a fost câștigat de actualul președinte Klaus Iohannis cu 37,28% dintre cele 8.683.688 de voturi. Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a obținut 22,76%, clasându-se pe locul al doilea și pregătindu-se pentru turul II.

Iată că turul II a venit și, pentru încă cinci ani, Klaus Iohannis va fi președintele României, obținând un scor mai mult decât concret, 66,11% din cele 9.771.151 de voturi valide, lăsând-o mult în urmă pe Viorica Dăncilă, care a reușit să adune 33,89%. Peste zece milioane de români au ieșit la vot duminică și au pus ștampila pentru o nouă perioadă de stabilitate la nivelul conducerii statului. Având Guvernul de partea lui, președintele Klaus Iohannis dorește ca direcțiile sale să se îndrepte spre „o Românie normală”, o luptă anti-corupție și o apărare puternică a statului de drept.

Vom vedea ce va fi… Ne auzim în cinci ani!