Author

Ilvan Izabela

Ilvan Izabela has 14 articles published.

Izabela Ilvan - 17 ani, elevă la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu", profil mate-info. Pasionată de artă și științe. Adoră cărțile și filmele, mai și scrie câteodată. O fire deschisă și dornică să afle cât mai multe.

17 iunie 1921 – 99 de ani de la apariția handbalului în România

"în Din istoria României/Texte" "de POV21"
apariția handbalului în România

Handbalul este un sport de echipă, foarte îndrăgit la noi. Acesta a pătruns în România pentru prima dată, pe Stadionul Central din Sibiu, în data de 17 iunie 1921. Atunci a avut loc un meci mixt, între elevii liceului Brukenthal și elevele liceului de fete, organizat de profesorul Wilhelm Binder. Acesta fiind o persoană importantă privind apariția handbalului în România.

Întreaga poveste care urma să dea startul unei adevărate cariere a handbalului în România, a început cu câțiva profesori de educație fizică din Bistrița, Sibiu și Brașov.

Aceștia au fost invitați de fostul lor profesor de atletism, Karl Schelentz (părintele handbalului în 11 jucători),  să asiste la marile serbări sportive tradiţionale cu ocazia sfârşitului de an şcolar.

Întorși în țară, uimiți de acest sport, aceștia au început să îl introducă la orele de educație fizică, organizând meciuri între școli, iar mai apoi pe orașe.

Imediat după, România reușește să se afirme la nivel internațional, atât cu echipele de masculin, cât și cu cele de feminin. Urmând ca între anii 1960 – 1984, să avem un număr mare de medalii olimpice și titluri mondiale. Astfel, România devenind una dintre cele mai mari puteri ale lumii handbalistice.

Cu timpul, însă, mulți factori au influențat negativ evoluția handbalului românesc, la nivel mondial.

Cu toate acestea, echipa națională feminină a reușit să readucă speranța, prin câștigarea titlului de Vicecampioană Mondială în Rusia, în decembrie 2005, și cu mari șanse de victorie la Campionatul Mondial din Franța, în decembrie 2007.

Nici condițiile de desfășurare nu erau cele mai prielnice, însă în ciuda tuturor piedicilor, câțiva sportivi au demonstrat faptul că devotamentul și pasiunea sunt mult mai puternice. Sportivi precum: Doina Cojocaru, Simona Arghirn Sandu, Magda Micloş, Rozalia Şooş sau Luţas Ibadula, la feminin, și Hans Mozer, Gheorghe Gruia, Cornel Penu, Radu Voina, Dan Marin, Cornel Oţelea, Gheorghe Goran, Cezar Nica, Vasile Stîngă sau Nicolae Munteanu, la masculin. Aceștia sunt doar câțiva dintre cei care au făcut ca România să ocupe un loc important la nivel mondial în lumea handbalului.

Astăzi se împlinesc 99 de ani de la primul meci de handbal jucat pe teritoriul țării noastre, mai exact de la apariția handbalului în România. 99 de ani, în care mulți sportivi au făcut performanțe în cadrul acestui sport, au adus titluri și medalii importante, au dat un renume României, unul cu care ne mândrim și astăzi în lumea handbalului.

Diferența dintre oameni și genii

"în Dosarul Săptămânii" "de POV21"
Diferența dintre oameni și genii

Când ne gândim la geniu, ne gândim la tot ceea ce este peste puterea de înțelegere a unui om obișnuit. Totuși, geniile nu sunt neapărat acele persoane cu un IQ foarte mare. Ci sunt cei care gândesc abordări diferite în situații similare. Așadar, cum putem observa diferența dintre oameni și genii?

O diferență esențială este faptul că un om obișnuit care găsește o soluție la o problemă, data viitoare când se întâlnește cu o problemă asemănătoare, o să aplice aceeași soluție.

Un geniu, pe de altă parte, va încerca mereu să descopere alte soluții, să exploreze toate variantele posibile. După cum spunea Leonardo da Vinci: „pentru a căpăta mai multe cunoștințe, trebuie să înveți cum să întorci o problemă pe toate fețele. Cu cât faci asta mai mult, cu atât înțelegi mai bine problema”.

Dacă ne uităm puțin în trecut, la marile genii, o să observăm faptul că fiecare are câte o caracteristică ce le redă unicitatea, care îi face să fie diferiți față de ceilalți. Acea caracteristică, de cele mai multe ori, noi o vedem ca fiind ciudată. Aceștia au o curiozitate incredibilă, și o gândire atât de rapidă, încât uneori se întreabă de ce nu toată lumea e ca ei. De ce nu toți au o asemenea perspectivă?

În lumea lor, poate că noi suntem ciudații.

O prejudecată foarte des întâlnită constă în faptul că geniile există doar în științe exacte. Cum ar fi matematica și fizica. Însă, pe lângă Einstein sau Euler, au existat nenumărate genii în literatură și artă, plus mulți alții care poate nici nu au fost descoperiți.

Multă lume îl consideră pe Hitler un criminal în masă, un om care a întrecut orice limite ale umanității, lucru care este adevărat. Cu toate acestea, el era mult mai mult decât atât. Era un geniu. Unul al oratoriei și al manipulării.

De ce îl menționez pe Hitler într-un articol despre diferența dintre oameni și genii? Pentru că, după părerea mea, el este cea mai clară diferență.

Era un om obișnuit, cu desăvârșite talente actoricești, care a reușit să manipuleze incredibil de mulți oameni. Și-a creat adepți, care îl ridică în slăvi chiar și astăzi.

Hitler a reușit să atragă atât de mulți oameni de partea lui, prin puterea de convingere pe care o avea. Istoria germană nu a mai cunoscut un om cu un asemenea talent actoricesc, fapt care l-a făcut și atât de plăcut în acea vreme.

Spuneam mai sus faptul că geniile privesc problema din mai multe perspective.

Ei bine, Hitler și-a setat un țel, pe care l-a urmat cu sfințenie. A înlăturat toate variantele posibile care puteau să îi stea în cale, și a acționat.

Dacă vreți să știți mai multe despre succesul lui Adolf Hitler, nu ezitați să dați click aici!

Diferența dintre oameni și genii diferă cu fiecare exemplu pe care îl abordezi, însă un lucru este cert. Geniile sunt o excepție de la regulă, cu o răbdare de fier, care își dedică întreaga viață scopului pe care și-l propun, și care ar face orice pentru a-l putea atinge. Chiar dacă nu întotdeauna acesta este unul nobil.

Spune-ne cât de respectat e Statutul Elevului!

"în Texte" "de POV21"

În august 2016, din dorința de a clarifica faptul că educația este centrată pe elev, în urma demersurilor reprezentanților elevilor și a susținerii din partea celor mai importanți actori implicați în sistem, a fost aprobat, prin Ordin de ministru, actul normativ intitulat „Statutul Elevului”. Acesta reglementa distinct drepturile, îndatoririle, interdicțiile aferente calității de elev, precum și modalitățile de sancționare, asociere și reprezentare specifice.

Însă, la aproape trei ani de la această reușită a reprezentanților elevilor, prevederile Statutului Elevului nu sunt încă respectate în toate unitățile de învățământ, fiind frecvente abuzurile, cazurile de încălcare voluntară a acestora, dar și de omitere, ca o consecință a lipsei de informare.

Câteva situații de acest fel, deseori întâlnite în școală, sunt: consemnarea absenței în catalog ca metodă de pedepsire a elevului, notarea subiectivă a acestuia, „confiscarea” telefoanelor mobile, practica „fondului clasei” sau „fondului școlii”, interzicerea părăsirii incintei școlare de către elevii majori.

Din dorința de a proceda, la o radiografiere a sistemului de învățământ românesc, și de a verifica gradul de implementare a documentului, consiliile județene ale elevilor își asumă anual derularea unui amplu proces de consultare, a cărui finalitate o reprezintă redactarea Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean (RISEJ).

Se încearcă, astfel, prin aducerea neregulilor din sistem în atenția publică, tragerea unui semnal de alarmă și determinarea decidenților să conștientizeze importanța adoptării unor măsuri reale. Pentru construirea unei societăți puternice, formată din indivizi responsabili, este esențială o educație bazată pe principii democratice, dar și pe respectarea legii în vigoare.

În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud invită cei doi participanți direcți la actul instructiv-educativ, elevii
și profesorii, să își exprime opinia, completând formularul disponibil aici și contribuind la caracterizarea mediului școlar, din perspectiva aplicării prevederilor Statutului Elevului.

Cunoscând problemele, putem propune și milita, împreună cu ceilalți actori educaționali, pentru soluții optime pe termen lung. Fie că ești cadru didactic sau elev, așteptăm răspunsul tău – ne va fi cu siguranță de ajutor în demersul nostru.

,,Ne dorim asumarea unor mecanisme prin care elevul să devină în totalitate centrul procesului educațional. Intenționăm ca acestuia să îi fie respectate drepturile și totodată ca acesta să își respecte îndatoririle. Vrem ca elevii să beneficieze de o educație modernă, de calitate, în
conformitate cu cerințele actuale. De asemenea, ne dorim ca educația să fie, într-adevăr, gratuită – lipsită de orice forme ale <<fondului școlii>>, lipsită de variate <<atenții>> acordate profesorilor. Toate aceste dorințe pot fi îndeplinite prin respectarea prevederilor din Statutul Elevului. De aceea, fiecare răspuns la acest chestionar contează. Ne oferă posibilitatea de a identifica și combate practicile incorecte din sistem.” – Daniel Flore, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud.

Soartă sau liber arbitru?

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Când eram mai mică aveam în cameră un televizor vechi și  o telecomandă, pe care trebuia să apăs cu toată forța mea de fetiță, de 5 ani, ca să îl pot porni.

Într-o zi, telecomada nu mai mergea. Am fost devastată, le-am spus repede părinților, dar în zadar, televizorul nu pornea. Ca orice copil, am apelat la singura cale rămasă. Am început să mă rog la Doamne-Doamne, să îmi repare televizorul. Poate o să vi se pară ridicol, dar televizorul a pornit, și nu am mai lăsat pe nimeni să îl oprească zile întregi.

De foarte multe ori îmi amintesc întâmplarea aceasta, și mă gândesc cât de ușor mi se părea că se pot rezolva lucrurile.

Am renunțat de mult să mă mai rog la Doamne-Doamne să mă ajute ca să-mi dau seama care e alegerea bună pe care ar trebui să o fac, sau să îi facă pe părinți mei să nu se mai certe atât de des, am renunțat să mai cred în soartă, destin. Fiecare are de ales, mereu, în orice situație. Mi se pare ridicol că nu ne putem asuma un lucru sau o alegere greșită pe care o facem, și dăm vina pe soartă. Deseori ne punem întrebarea : „De ce tocmai mie mi se întâmplă asta?”, și atunci dăm vina pe soartă, pentru că nu vrem să recunoaștem că atunci când greșim există consecințe.
Mai aud vorba asta : ,,Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus.” , și râd. Cât de naivi sunt unii oameni…

Când eram în clasele mici așteptam cu nerăbdare să cresc, să îmi pot spune părerea în fața adulților, și să o ia în considerare. Să contez. Am renunțat și la asta, am descoperit că oamenii nu se schimbă, niciodată, sub nici o formă. Oricâte promisiuni sau oricât s-ar minți singuri, mi se pare imposibil. Fiecare om are un tipar, niște obiceiuri, de care nu poate scăpa.

Am cunoscut oameni cărora le-am dat a doua, a treia, a zecea șansă, după ce mi-au greșit, și aici nu vorbesc despre greșeli banale, ci despre greșeli care nu ar trebui niciodată iertate. Dar acum știu că nu se dă a doua șansă. Cine ți-a greșit o dată, îți greșește și a doua oară. Dacă ierți, devii mai slab, mai vulnerabil. Am ajuns să îmi dau seama de atâtea lucruri, și să trăiesc prea multe experințe neplăcute, iar ăsta e pe de o parte, un avantaj, deoarece îmi dau seama mai ușor de caracterul unei persoane, și de intențiile acesteia, pe de altă parte, e un dezavantaj, pentru că mi-am pierdut capacitatea de a mai avea încredere în oameni, și asta mă face câteodată să mă simt foarte singură .

Poate și copilăria destul de traumatizantă m-a influențat foarte tare, dar îmi place când îi aud pe alții povestind despre copilăria lor fericită, așa îmi pot imagina cum ar fi dacă aș fi fost în locul lor, cum ar fi fost altfel, ceva de care nu o să am parte niciodată, dar e ok, nu m-am plâns niciodată, e singurul lucru pe care nu suntem capabili să îl alegem.

,,Optimistul crede în ceilalţi, pesimistul crede doar în el însuşi.” G.K. Chesterton

Dama cu camelii – Dumas Fiul

"în Texte/Cărți & Filme" "de POV21"

Dama cu camelii este romanul unei iubiri destrămate de barierele sociale. Dumas-Fiul ne destăinuie  dragostea pe care i-a purtat-o curtezanei Marie Duplessis, idealizată sub forma acestui roman.

Personajele nu rămân însă Dumas-fiul și Marie Duplessis, ci se metamorfozează în Armand Duval – ca îndrăgostit și Marguerite Gautier- drept curtezană.
Dar ca să fii cu adevărat iubit de o curtezană, aceasta este o victorie mult mai grea. În cazul lor, trupul a istovit sufletul, simțurile au mistuit inima, desfrâul a oțelit sentimentele.

Dragostea dintre cei doi este menită să rupă barierele sociale ale Parisului de secol XIX, dar din păcate nu reușește în totalitate.

Cameliile albe sunt semnul prin care Marie Duplessis anunța că este dispusă să accepte propuneri amoroase din partea bărbaților, în timp ce cameliile roșii însemnau răbdare. Acest aspect din realitate a fost transpus de Dumas-fiul în Dama cu camelii, de unde și numele romanului.

Printre altele, cartea abordează tema dragostei dincolo de limitele statului social. Aparențele înșală. Marguerite pare o femeie fericită, dar curtezană fiind, este lipsită de stabilitate și sentimente în relațiile pe care le are cu clienții. Cel care îi deschide ochii în fața adevăratei iubiri este Armand, dar din păcate soarta le este nefavorabilă.

Stilul autorului este accesibil, simplu, obositor doar în momentele în care, păstrând suspansul următoarelor pagini, insistă asupra descrierilor. De asemenea, tehnica începerii cu finalul mi se pare bine folosită, pentru că sporește încă din primele fraze curiozitatea și o menține de-a lungul operei. Deși după câteva pagini crezi că intuiești ceea ce urmează să se întâmple, autorul uimește cu episoade neașteptate, care anticipează un final trist, marcant. Cu toate că este o carte subțire, expresivitatea, suspansul, momentele-cheie sunt foarte bine dozate și reușesc să se îmbine armonios, dând contur unei lecturi plăcute.

Cartea începe în momentul în care, la Paris, sunt puse la licitație bunurile curtezanei decedate, pe nume Marguerite Gautier.

Firul narativ este centrat în jurul acestui personaj feminin, o frumoasă întreținută de bărbați înstăriți, acceptată de societate și, totodată, respinsă de falsa moralitate a oamenilor.

Armand, bulversat de frumusețea amețitoare a tinerei curtezane, se îndrăgostește de Marguerite de îndată ce o zărește pentru prima dată în loja Teatrului de Varietăți. Prima întâlnire e puțin stânjenitoare pentru tânăr, însă acesta nu poate să o uite.
Când primele semne ale bolii Margueritei se arată, acesta se interesează constant de starea ei, fără știrea fetei.
Dragostea lui Armand este ca o scânteie fulgerătoare, pe când cea a Margueritei este calmă și matură.

Aceștia ajung să se iubească nespus de mult, dar gelozia lui Armand le perturbă relația. De aceea, fata renunță la stilul de viață obișnuit, și se mută împreună cu Armand la țară.

Tatăl lui Armand nu e de acord cu relația fiului său cu o curtezană. Dar Marguerite Gautier nu este, însă, o curtezană obişnuită, aşa cum poate bănuiţi deja; împinsă de diferite circumstanțe, păşeşte pe acest drum al amantei aparent mulţumită de sine, preocupându-se numai de lux şi având viaţă dezordonată.
Nu e întotdeauna veselă meseria pe care o avem, mai cu seamă atât timp cât mai avem un pic de inimă.

Ce se ascunde în spate? Rămâne să aflați citind cartea, desigur.

Alba – neagra cu fondul școlii

"în Texte" "de POV21"

Fondul școlii/clasei, nesfârșita poveste a banilor pe care trebuie să îi dăm noi, elevii, anual pentru … a, da, chiar! Pentru ce?
Cu siguranță ați auzit povești de genul : ,,Dacă până mâine nu aduci banii, te ascult!”, ,,Banii până mâine sau nota scăzută la purtare!” sau ,,De unde vreți cretă și hârtie?! “. Dar dacă întrebăm ce se întâmplă cu banii, nimeni nu zice nimic, în afara faptului că se cumpără cretă și hârtie.
Dacă sunt aproximativ 800 de elevi într-o școală, înmulțind cu 30 lei pe an, sunt 24.000 lei, dar stați… învățământul nu era gratuit?
**Conform Legii Educației Naționale 1/2011, Art. 9, alin. (3), ,,Învățământul de stat este gratuit.”
Totodată, în Codul de etică pentru învățământul preuniversitar este stipulat în Art. 5, litera b2) faptul că sunt interzise ,,solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, în vederea beneficierii de către educabilii de tratament preferențial ori sub amenințarea unor sancțiuni, de orice natură ar fi acestea”.
Aceste fabule ar trebui să înceteze, tocmai de aceea și Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud militează pentru scoaterea așa numitului ,,fond al clasei/fond al școlii” din unitățile de învățământ din județul nostru!

Mai jos poți completa un formular, pentru a ajuta la conturarea unei idei generale asupra acestor practici prezente în județul nostru.

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeC8dTq0PEe5wmEiJCFYcxohCHlLxcojYst6b7QXbsZjAUonA/viewform

 

Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov

"în Texte/Cărți & Filme" "de POV21"

Prima dată am auzit de această carte vara trecută și mi-am propus să o citesc, dar, cum planurile de acest fel se pierd imediat în noianul de cărți noi, am uitat de ea. Norocul meu a fost  clubul de lectură de la școală, unde a fost prezentată cartea.

Romanul Maestrul și Margareta nu este în niciun caz o carte greoaie și dificilă, din contră, se citește foarte ușor, iar subiectul este pe înțelesul tuturor. Nu sunt fraze întortocheate și nici nu te alegi cu dureri de cap încercând să înțelegi ce vrea să spună autorul. Pe de altă parte, acțiunea este destul de încâlcită, necesitând totuși atenție, iar lectura este extrem de captivantă. Așadar, realitatea nu este atât de neagră pe cât o prezintă unii cititori – mai rămâne doar să rezonați cu subiectul romanului, un iureș amețitor de întâmplări fantastice, grotești și ilare, care mie mi-au plăcut la nebunie. Dacă nu este pe gustul vostru, nu este un capăt de lume – dar trebuie, trebuie să citiți această carte!
Este destul de dificil de vorbit despre roman fără a apela la spoilere, care încep deja din primele pagini, căci Bulgakov intră imediat în subiect, fără divagații inutile.


Maestrul și Margareta
este o călătorie nebunească și delicios de comică în absurdul ei, care ne poartă, timp de câteva zile, prin Moscova anilor 1930, când orașul este întors cu susul în jos de apariția unor personaje misterioase și deloc pașnice, care vor instaura un haos de mai mare dragul.

Poate veți ridica din sprâncene când din Moscova anilor 1930, ne trezim în Ierusalimul lui Iisus și al lui Pilat din Pont, chiar în dimineața zilei când are loc judecata dinaintea crucificării pe Golgota. Este o istorie alternativă celei din Biblie, care, la prima vedere, nu prea are nici o legătură cu evenimentele din Moscova – dar aveți răbdare!
În partea a doua a romanului, totul începe să se lege, odată cu apariția personajelor din titlu – iar o primă legătură este chiar discuția dintre Berlioz și poetul Bezdomnîi, prin care cei doi neagă existența lui Iisus și, implicit, pe cea a diavolului.

În oraș se instaurează un adevărat circ grotesc, la care nu știi dacă este indicat să râzi sau să plângi: într-un apartament de pe strada Sadovaia se instalează un trio bizar, din care face parte și un motan gras cu abilități uluitoare, la Teatrul de Varietăți are loc un spectacol de magie cu dezvăluiri din viața intimă a spectatorilor și cu acte de iluzionism pe seama lăcomiei moscoviților, persoanele cu funcții de răspundere încep să dispară fără urmă, iar o clinică de psihiatrie este asaltată de cazuri de nebunie subită.

În toată această degringoladă care a pus stăpânire pe Moscova, o femeie nefericită își deplânge dragostea ei pierdută; ea este gata să facă orice pentru a-l aduce înapoi pe iubitul ei – un scriitor persecutat pentru romanul său – de soarta căruia nu mai știe nimic. Femeia ajunge chiar în miezul răului, la un bal halucinant, unde curajul, loialitatea și determinarea ei sunt puse la încercare. Dar, odată ce ai dat de gustul libertății, iar răul primordial este de preferat răului pământesc, nu prea mai există cale de întoarcere…

Haideți să facem un bine! Pe 2 septembrie toate drumurile duc spre Schullerwald

"în Texte" "de POV21"

În fiecare zi , locul în care trăieşti se degradează câte puţin din cauza deşeurilor aruncate la voia întâmplării.

Zilnic văd oameni care aruncă pe jos ambalaje, sticle plus alte resturi, deşi coşul de gunoi se află la un metru distanţă.

Nu vorbesc doar despre copii şi adolescenţi, am văzut şi oameni maturi care fac aşa ceva.

Educația unora lasă de dorit, iar feedback-ul este pentru toți, cel negative, desigur!

Din fericire, sunt şi oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc şi doresc să contribuie la schimbarea de mentalități, la schimbarea societății în bine, pentru armonie.

Creative Ideas of Youth people to Society desfăşoară începând cu luna august proiectul COLOR SELECT. Scopul constă în informarea bistriţenilor cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor și atragerea atenției în acest sens.

Peste 120 de tineri mobilizaţi în activităţile proiectului, 10 marşuri prin oraş, 4000 de ghiduri de informare distribuite pentru bistriţeni, iar principal activitate este o ecologizare ceva avea loc duminică 2 septembrie în Pădurea Schullerwald.

Pe scurt, proiectul vizează o campanie de informare privind colectarea selectivă a deşeurilor, rolul şi metodele ce trebuie aplicate la nivelul municipiului nostru.

Bistrița are o problemă reală în colectarea selectivă a deșeurilor, fapt pentru care mai mulți tineri au luat invițiativă. Unul dintre ei este Neamţi Raul Ciprian, cel care a pus pe picioare proiectul COLOR SELECT.

“Se pleacă de la ideea că dacă doreşti să cunoşti o persoană, este de ajuns să arunci o privire în coşul de gunoi. La fel se întâmplă şi la nivelul comunităţii, ceea ce nu reuşesc ei să realizeze, să se organizeze, să se alinieze la nişte norme care funcţionează modern”. – Neamti Raul Ciprian.

Mai mulți susținători și-au dat deja acordul de implicare. Unul dintre ei este Consiliul Judeţean al Elevilor Bistrita-Năsăud, organizație de tineret care contribuie la rezolvarea multor probleme la nivel de județ.

“În zilele noastre vorbim tot mai mult despre schimbare, despre dezvoltare, despre o societate mai bună. Din păcate, nu vorbim suficient de mult despre cum schimbăm, cum dezvoltăm, cum facem să ne fie bine. Considerăm că schimbările încep prin lucruri mici, de aceea facem apel la interesul cetățenilor pentru implicare în procesele ce stau la baza unui mediu mai sănătos. Trebuie să conştientizăm importanţa colectării selective a deşeurilor. Ne dorim ca toţi să fim părtaşi la dezvoltarea comunităţii în care trăim.” – Daniel Flore – Președintele Consiliului Județean al Elevilor Bistrita-Nasaud.

În cadrul proiectului se va realiza cea mai mare machetă din PET-uri cu scopul de a atrage atenția asupra acestei probleme.

“Dorim să atragem atenţia asupra faptului că merităm să trăim decent, că se poate. E timpul să nu mai dăm vina pe mentalitate, ci pe confortul propriu. Nimic nu e greu. În schimb, natura oferă un feedback tuturor prin lege- nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.” – Neamți Raul Ciprian

Invităm toți doritorii să ia parte la activitățile care au loc în 2 septembrie în Pădurea Schullerwald.

Florina Dan

Daniel Flore, Președintele Consiliului Județean al Elevilor: „Putem lupta pentru o schimbare!”

"în Texte" "de POV21"

Un tânăr licean, elev la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistrița, plin de ambiţie şi perseverenţă, cu visuri mari. El este Daniel Flore, cel care a reuşit, prin multă muncă depusă, să ajungă Preşedintele Consiliului Județean al Elevilor din Bistriţa-Năsăud.

 

Î: Cine este Daniel din spatele imaginii de preşedinte?

R: Mă consider o persoană implicată în demersurile societăţii civile. Tind să cred că fac parte din generaţia tinerilor care şi-a propus să facă bine.

Î: Cine sau ce ţi-a deschis orizontul spre această cale, de a face parte din Consiliul Elevilor?

R: Stăpânit de curiozitate, am avut un prim contact informal cu o structură a Consiliului Elevilor la finalul ciclului gimnazial. Mai apoi, ajuns la liceu, am aflat că reprezentarea elevilor nu este limitată doar la nivel de şcoală, ci poate fi regăsită atât în plan judeţean (CJE), naţional (CNE), cât şi european (OBESSU). Astfel, o doză de curiozitate şi ambiţie, îmbinate cu dorinţa de „a face” am ajuns să reprezint, pe rând, elevii din liceul meu, iar mai apoi pe cei din întregul judeţ.

Î: Mulţi nu ştiu de existenţa acestui Consiliu al Elevilor. De ce crezi că ar fi important să afle?

R: Orice elev din ciclul liceal a avut contact cel puţin o singură dată cu Consiliul Elevilor. Aici apare o problemă legată de interesul  fiecărui elev pentru modul în care este reprezentat. Sunt de părere că, din moment ce ne dorim o viaţa de liceu în conformitate cu aşteptările noastre, ar trebui să fim interesaţi de structurile care ne reprezintă şi care luptă pentru o schimbare în sistemul educaţional. Astfel, cunoscând structura, vom avea elevi atât cărora să le adresăm întrebări referitoare la drepturile şi obligaţiile noastre, cât şi cărora să le atragem atenţia cu privire la problemele întâlnite la nivelul unităţii de învăţământ pe care o frecventăm.

Î: Cum se îmbină pasiunile tale cu această ,,funcţie”? Dar cu viaţa de liceu?

R: Funcţionez pe principiul în care dacă fac ceea ce îmi place, fac cum se cuvine. Astfel, pasiunile îmi sunt de folos atât în cadrul Consiliului, cât şi în cadrul echipei de reporteri de liceu în care activez. Aplecându-mă asupra vieţii de liceu, pot afirma că fiecare dintre noi decide la un moment dat din perioada sa de licean dacă devine trist sau dacă rămâne aşa cum e. Aşadar, folosiţi-vă de ceea ce vă face plăcere şi îmbinaţi asta cu şcoala, chiar dacă este mai dificil uneori. Nu deveniţi trişti!

Î: Consideri că ţi-ai schimbat părerea despre Sistemul de Educaţie din România?

R: Aici încep prin a recunoaşte că, iniţial, nu m-a interesat aşa mult sistemul. Eram obişnuit să îi dau dreptate profesorului, spunând „deh, are o facultate, poate ştie mai bine”, etc. Lucrurile s-au schimbat odată cu apariţia acestei structuri reprezentative a elevilor. Am aflat că suntem reprezentaţi, că putem reprezenta, că putem lupta pentru o schimbare. Acum, sistemul educaţional nu mai este ceva indiferent şi acceptabil. Simt asemenea majorităţii; unele lucruri nu ni se potrivesc, trebuie să fie modificate. Şi se luptă pentru asta. De exemplu, acum câteva luni s-a desfăşurat o campanie de strângere de semnături din toate judeţele ţării, iar mai apoi, colegii noştri din Consiliul Naţional al Elevilor au mers la minister cu peste 130.000 de astfel de semnături, într-o roabă. Totul pentru a aduce în atenţia celor de la minister faptul că planurile cadru au nevoie de o schimbare şi educaţia de o modernizare.

Î: Cum te vezi peste câţiva ani?

R: Un om bun. Un om de care adolescentul de azi ar fi mândru.

Î: Care sunt calităţile pe care ar trebui să le aibă cineva care vrea să fie membru al Consiliului?

R: Oricine care dovedeşte calităţi manageriale şi morale e binevenit. Desigur, atât timp cât nu se află într-o clasă terminală şi nu este afiliat unui partid sau unei asociaţii cu caracter politic. Totodată, ar fi bine să accepte critica constructivă şi să nu aibă o problemă cu momentele în care va fi tras la răspundere pentru neparticiparea sau neimplicarea în organizarea unui anumit eveniment. Încurajez elevii să participle la alegerile care urmează să aibă loc în toamna acestui an!

 

                                                                                                     Florina Dan

                                                                                                     Izabela Ilvan

Fetelor, e timpul ca noi să facem primul pas!

"în Psihologie & Relații" "de POV21"
primul pas

Oare ce-o să se întâmple dacă fac eu primul pas?

Aceasta este o întrebare pe care toți adolescenții și-o pun la un moment dat. Se tem să nu dea greș sau să nu se facă de râs. Nici măcar nu e musai vorba de începerea unei relație amoroase. Ne temem să intrăm în vorbă și de dragul unei prietenii frumoase.

De exemplu, vezi un băiat prin școală, sau chiar pe stradă, și ți se pare cunoscut, dar el nu te cunoaște. Cel mult, poate te știe din vedere. Nu aveți niciunul „curajul” nici măcar să vă spuneți un simplu „Salut!”.

Totuși ai ajuns acasă și l-ai căutat pe rețelele de socializare, sau ți-ai întrebat toate prietenele dacă vreuna dintre ele l-ar cunoaște.

Se întâmplă la fel în fiecare zi. Din nou și din nou.

Toată lumea știe că fetele așteaptă mereu ca băieții să le scrie primele, asta fiind o chestie de orgoliu, bănuiesc. Totuși, gândiți-vă cât timp și energie am economisi dacă am lăsa orgoliul acesta la o parte și am gândi puțin și din altă perspectivă.

Faceți voi primul pas, fiți diferite!

Mi se întâmplă și mie. Sunt sigură că nu există nicio persoană care să nu fi făcut ceva de genul acesta niciodată. Te asigur că o să te simți mai bine dacă nu o să fii doar un stalker.
Bineînțeles că există și celălalt gen de indivizi care află totul despre o anumită persoană, până la ultimul detaliu, dar nu de la persoana respectivă, ci prin alte mijloace.

Acestea sunt persoane solitare și triste, dar nu din propria inițiativă. Cred că au prea mult timp liber, iar atunci își fixează o țintă. Sunt acel tip de persoană care îți verifică constant profilul de Facebook, Instagram etc, ca să fie mereu pe fază când postezi sau chiar când postează prietenii tăi.

O să îți dai seama până la urmă că te urmărește în tot ceea ce faci, dar până atunci e cale lungă…

Deci, tu, stalker-ule, oprește-l/oprește-o pe stradă și spune-i „Salut!”.

O să fie bine. Promit!

 

Trei pași pentru a te cunoaște pe tine și pasiunile tale

"în Psihologie & Relații" "de POV21"

Cum îți poți da seama ce îți place cu adevărat să faci?
Care sunt de fapt pasiunile care te reprezintă?

De-a lungul timpului am învățat că trebuie să încerci să faci de toate, ca mai apoi să îți dai seama care este lucrul de care nu mai poți să te desparți.
Când eram mică îmi doream să devin balerină sau patinatoare, la fel ca orice fetiță de 5-6 ani. Bineînțeles că mi-am schimbat perspectiva când am început să văd lumea cu alți ochi; nu știam ce voiam să devin când o să cresc. Clasa a 8-a m-a prins din urmă și trebuia să aleg profilul și liceul la care voiam să merg, iar tot ce știam eu, era că îmi place matematica. Așa că m-am hotărât să merg la mate-info, dar profesorii și prietenii mi-au influențat decizia și am mers la un profil uman, ceea ce clar nu e pentru mine.
Am făcut o greșeală, dar nu e prea târziu să o îndrept. Cred că mulți dintre voi ați trecut prin ceva asemănător, așa că o să enumăr câțiva “pași” pentru a vă cunoaște mai bine pe voi înșivă și pentru a ști ceea ce vă doriți cu adevărat.

Primul pas – Oferă-ți șansa de a greși

Nimeni nu vrea să greșească; toți vrem să facem totul perfect, dar fără a greși, nu am putea să învățăm din acea greșeală. Nu am ști ce și cum să nu mai facem a doua oară.

Al doilea pas – Ai încredere în tine!

Trebuie să ai încredere în tine și în ceea ce poți realiza, altfel nu îți vei putea îndeplini visurile și scopurile pe care le ai; și vei fi doborât de cei cu calități mai puternice decât ale tale.

 Al treilea pas – Nu te lăsa influențat de părerile altora!

De foarte multe ori lăsăm alte persoane să ia decizii în viața noastră. Nu e un lucru rău să ceri sfatul cuiva, dar trebuie să pui părerea ta mai presus decât toate celelalte, deoarece tu ești singurul care va suporta consecințele alegerilor tale. Acordă-ți timp și îți vei descoperi calitățile.

Nu îți lăsa nici un vis neîndeplinit! Niciodată nu este prea târziu să faci ceea ce îți dorești cu adevărat.

Izabela Ilvan

Căutând-o pe Alaska – John Green

"în Texte/Cărți & Filme" "de POV21"

„Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.”

Miles Halter, un adolescent pasionat de ultimele cuvinte rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viață, pleacă la Culver Creek, o școală cu internat, în căutarea „Marelui Necunoscut”.
Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă și seducătoare, Alaska Young îl atrage într-o lume misterioasă, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simon Bolivar, faimosul general imortalizat de Gabriel Garcia Marquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?”.
Necunoscutul se dovedește mai tulburător decât și-ar fi imaginat vreodată, și nimic nu va mai fi la fel.
Acest roman este împărțit în două mari capitole: Înainte și După. Înainte, Miles nu avea prieteni în Florida, familia i-a fost mereu aproape, dar simțea că ceva îi lipsește, așa că s-a hotărât să o ia pe urmele tatălui său, și să meargă la Culver Creek, unde avea să găsească Marele Necunoscut. Acolo se împrietenește cu Colonelul, Takumi, Alaska și mai apoi, cu Lara; ei sunt puși pe șotii, făcând farse celor mai bogați din acea școală, pe care nu îi simpatizau prea mult.
E un roman frumos, relaxant și chiar amuzant; au existat câteva fragmente care m-au făcut să râd până la lacrimi, și chiar m-am regăsit în unele pasaje.
Chiar  în momentul în care nu te așteptai deloc să se întâmple ceva extraordinar de zbuciumant, s-a întâmplat. Atunci, toate personajele încearcă să pună la un loc toate amintirile, pentru a realiza un tablou final, care ar putea avea răspunsul la tot ceea ce s-a întâmplat ulterior.
„Căutând-o pe Alaska” de John Green  surprinde perfect intensitatea trăirilor și disperarea care definesc adolescența. Frumusețea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic.
„Fetele vor plânge, iar băieții vor găsi dragoste, atracție și dorință în parfumul de vanilie și țigări pe care îl răspândește Alaska.”
Îl recomand cu mare plăcere! Cu siguranță vă veți regăsi în acest roman.

Două dintre citatele preferate:
“Când adulții spun cu acel zâmbet viclean și stupid “adolescenții cred că sunt invincibili”, ei nu știu câtă dreptate au. Nu trebuie să fim niciodată lipsiți de speranță, deoarece nu putem fi niciodată distruși ireparabil. Noi  credem că suntem invincibili deoarece CHIAR suntem. Nu ne putem naște și nu putem muri. Precum orice formă de energie, putem doar să ne schimbăm aspectul, mărimea și manifestarea. Ei uită asta când îmbătrânesc. Se sperie de gândul că ar putea să piardă și să dea greș. Dar acea parte din noi, care e cu mult mai mare decât suma tuturor părților noastre, nu are început și nu are sfârșit, deci nu poate da greș.”

Ultimele cuvinte ale lui Thomas Edison au fost: „E foarte frumos acolo”. Nu știu unde se află acel „acolo”, dar bănuiesc că e undeva, și nu pot decât să sper că e frumos.”

Am voie să fiu depresiv (ă)!

"în Psihologie & Relații" "de POV21"

Toți oamenii au probleme. Acestea sunt la fel de variate, precum sunt oamenii. Uneori, persoanele se întristează profund din cauza unor întâmplări neplăcute în societate, în familie sau, poate că au complexe care îi macină pe interior extrem de mult.

Nespunând cuiva ceea ce îi macină, totul se adună și urmează să apară depresia, care este de mai multe feluri: poate fi o depresie care se poate trata, sau una avansată, pe care dacă nu o tratezi la timp, poate ajunge într-un stadiu foarte grav, unul fără speranță.

Din cauza pierderii unei persoane dragi, nereușirea unui lucru important, neputința trecerii într-o altă etapă a vieții sau multe alte nenorociri care pot apărea din senin în viața unei persoane, aceasta poate să se închidă în sine, și să nu-și manifeste în exterior tristețea, supărarea sau furia.

Unii reușesc să-și pună o “mască” a unui om fericit, lipsit de probleme, pe când depresia îi consumă pe interior.

Pe de altă parte, unii nu-și ascund suferința, deoarece nu le pasă de părerea celor care îi judecă. Își îndepărtează prietenii și familia; sunt mereu triști, dezamăgiți de ei înșiși, lipsiți de orice chef de viață.

Cei care fac parte din ultima categorie apelează la așa-zisele “plăceri”, cum ar fi: consumul de alcool, fumatul, drogurile, și în cele mai nefericite cazuri, gândurile sinucigașe, care sunt “linia de finish” a acestei depresii. Acești indivizi, care au gânduri sinucigașe, au impresia că punându-și capăt zilelor totul va fi mai bine, că vor fi lipsiți de orice grijă și de orice durere sufletească.

Cel mai bun lucru pe care ar trebui să îl facem atunci când cunoaștem o persoană care suferă de depresie, sau, cel putin credem acest lucru, în urma comportamentului pe care îl are persoana respectivă, este să insistăm să consulte un medic specializat în domeniu, până când nu va fi prea târziu.

Ținutul țânțarilor -David Arnold

"în Cărți & Filme/Texte" "de POV21"

“Sunt Mary Iris Malone, și nu sunt bine.”
Mim suferă de nevroză în stare avansată și este oarbă pe jumătate, iar starea ei se agravează atunci când se mută în Mississippi împreună cu tatăl ei și cu Kathy, mama sa vitregă. Într-o zi, când Mim află de boala incurabilă a mamei sale, ea hotărăște să fugă de acasă pentru a merge să îi fie alături.
Mim află de starea mamei sale într-un moment neașteptat. Ea este chemată în biroul directorului, și îl aude pe tatăl său vorbind cu directorul despre starea mamei sale; acesta este momentul în care ea evadează. A fugit acasă, în loc să intre în biroul directorului. După ce fură borcanul în care se aflau toate economiile lui Kathy, dar și scrisorile ascunse ale mamei sale, ia autobuzul și pleacă. Așa începe călătoria lui Mim, 1.525 de kilometri și o mulțime de întâmplări. Tot așa începe și acest roman, un jurnal al întregii sale călătorii.
Mim scrie scrisori către mătușa ei, Isabel în aceste scrisori, ea dezvăluie relația părinților săi, relația cu mama, copilăria sa; aceste scrisori reprezintă motivul pentru care și-a părăsit familia și a ales-o pe mama ei.
În călătoria ei, Mim întâlnește personaje pozitive, dintre care mulți îi vor rămâne prieteni, dar și personaje negative, din cauza cărora amână călătoria.
În cele din urmă, Mim se întâlnește cu Kathy și cu tatăl ei, care o duc să se întâlnească cu mama ei, doar că nimic nu e așa cum și-ar fi dorit ea…

“Ținutul țânțarilor” de David Arnold este o carte extraordinară, despre prietenie, iubire, boală, sacrificii și despre o copilărie tristă. Mi-a plăcut foarte mult.
V-o recomand tuturor cu drag!
Unul dintre citatele care mi-au placut mult:
“Îmi plăcea când era așa, tânără și veselă și dornică să rămână tânără și veselă când nu conta ce o să se întâmple mâine sau poimâine, nu conta decât sa fii Tânăr și Vesel Acum.”

Derulează înapoi