Horea Emilian

După cum bine știți, v-am obișnuit cu prezentarea oamenilor de succes, a oamenilor ce fac bine acestei țări, a celor curajoși și a celor ce vor să schimbe ceva la această țară.

Maria Nistor a devenit directorul general al Editurii Didactice și Pedagogice în vara anului 2017, începând astfel să se ocupe de manualele elevilor din Romania. Bilanțul de la final de mandat, din decembrie 2019, ilustrează activitatea de succes în acest domeniu. În cadrul unei conferințe de presă din data de 10 decembrie, dumneaei a făcut public faptul că Editura Didactică și Pedagogică a semnat un parteneriat gratuit cu o organizație din străinătate, pentru implementarea manualelor cu explicații prin video 3D în toate școlile din țară, urmând ca Ministerul Educației și Cercetării să implementeze acest proiect.
Toate studiile urmate, anii de muncă de până acum și experiența de viață au făcut-o o femeie mai puternică, ce s-a decis să se întoarcă în Năsăud, orașul ei natal, pentru a deschide primul centru lingvistic pentru copiii și adulți.

Î: Ce v-a determinat să deschideți acest centru lingvistic?

R: După încheierea mandatului meu la EDP, evident că toată lumea m-a întrebat ce fac.        Le-am  răspuns că o iau de la capăt, ca de obicei. Pentru că nu pot părăsi sectorul educației, am încercat apoi să identific nevoile elevilor și mi-am dat seamă că principala problemă, vizibilă cu precădere la trecerea de la un ciclu de învățământ la altul, este că, într-o clasă cu aproximativ trei zeci de elevi, le e greu să comunice. Apar apoi și alte limitări, cu precădere la orele de limbi străine, elevii se gândesc: dacă probabil nu spun ceva bine și râd colegii mei de mine? Poate mă blochez și nu știu toate cuvintele, ce fac dacă mă întrerupe profesorul și îmi pierd ideea? Iar lista poate continua.

Îmi amintesc apoi de primul semestru de studenție. Visul meu era să devin polițist și, când am auzit că nu eram eligibilă, pentru  că îmi lipseau 2 centimetri la înalțime, am simțit, pe moment, că tot viitorul meu profesional s-a năruit.

M-am înscris la Facultatea de Litere, specializarea engleză-germană și am avut un șoc. Eu mă credeam copil deștept, însă, la primul seminar de limba germană, a venit o profesoară din Austria. Părea simpatică, dar nu prea înțelegeam tot ce zice (eu, care avusesem media 10 și la germană?!). Ne-a rugat să ne prezentăm și erau unii absolvenți de liceu în limba maternă.

La noi la Năsăud se făcuse școală, dar nu aveam același debit verbal și nici aceeași coerență ca unele dintre colegele mele.

Au urmat apoi vreo două zile de plâns (nu îmi plăcea nici orașul, mi se părea mult prea mare și aglomerat pentru mine), după care mi-am dat seama că a avut dreptate Coșbuc când a scris că „o luptă-i viața, deci te luptă”, și m-am mobilizat.
Cred că, dacă aș fi avut acces la un asemenea centru de învățare a limbii străine din gimnaziu sau din liceu, impactul tranziției de la învățământul preuniversitar la cel universitar ar fi fost diminuat.

Î: De ce la Năsăud și nu la București, Cluj-Napoca…?

R: Pentru că nevoie de sprijin în procesul de învățare a limbilor străine este peste tot. Orașele mai mari oferă deja soluții în acest sens. În județul Bistrița-Năsăud însă, situația este una deficitară deocamdată. Să nu uităm totuși că primul pas în rezolvarea unei probleme îl reprezintă însăși identificarea acesteia.

Năsăudul este cunoscut ca „orașul academicienilor” și consider că nu putem doar să ne mândrim cu istoria, fără a-i mai adăuga o filă a unui prezent de succes.

Suntem responsabili, ca indivizi, să valorificăm ce am primit moștenire și acest patrimoniu trebuie lucrat, consolidat. L-aș cita aici pe marele Adrian Păunescu, „să fie Năsăudul ce a mai fost cândva, tipar înalt și vatră a școlii lui normale ”, cu adaptare, evident, la imperativele actualului context. Sunt de părere că în toate comunitățile din țară există un potențial enorm, dar insuficient valorificat atât la elevi, cât și la profesori. Experiența îmi spune că, atunci când vrei ca un proiect să funcționeze în parametri optimi, planul managerial trebuie adaptat contextului și e nevoie de investiții serioase de tot felul: pe lângă partea financiară, resursa umană de calitate pentru domeniul vizat, publicitate și toate cele, trebuie să îi dai ideii o parte din sufletul și din timpul tău. Altfel nu are cum să funcționeze.

Î: Ce metode de învățare veți aborda?

R: În această epocă a globalizării, limbile străine trebuie să ne devină cunoscute încă de mici.
Nu doar învățarea limbilor străine se dovedește necesară în acest cadru, ci și utilizarea de metode moderne. Nimic nu se învață greu sau ușor, nu cred că sunt unele discipline mai grele decât altele. Depinde de motivația cursanților, de preferințele acestora, de metodele utilizate. Recent, am văzut o lecție la fizică în 3D și mi s-a părut cu mult mai inteligibilă decât am perceput-o pe vremea când trebuia să învățăm vectorii din carte.

Dacă actul de predare de la clasă se bazează, de cele mai multe ori, pe metode formale, rolul unui asemenea centru (fie el de limbi străine, de meditații etc.) este să extindă această sferă, făcând apel la educația non-formală.

În cadrul proiectului ce se va demara în luna februarie, accentul se pune pe comunicarea verbală, pe învățarea socială, pe dialog, atât în grupe, cât și cu trainerul (prin trainer înțeleg aici un absolvent de limbi străine, cu o vastă experiență de predare, evident că poate fi profesor, însă își adaptează metodele la filosofia noastră). Discutăm de learning by doing. După stabilirea nivelului lingvistic pentru cei care nu încep chiar „de la zero”, se va realiza un       focus-group pentru identificarea temelor de vocabular ce urmează a fi discutate. Sunt elevi interesați poate de exprimare în limba respectivă pe domeniul tehnologic, alții vor să își îmbunătățească nivelul lingvistic pe teme precum timpul liber, sănătatea, călătoriile, cultura existentă în țara/țările unde acea limbă este oficială.

Creăm programa împreună, așa încât ea să fie interesantă pentru toți.

Avem, evident, materiale pentru toți, iar ele nu se rezumă doar la cărți și fișe de lucru, ci includ o parte digitală de audio-video, exerciții interactive, jocuri de societate și multe altele, pe care vreau să le păstrez deocamdată ca surprize. Obiectivele se discută în echipă, iar obiectivul meu general e ca, la finalul fiecărui modul, aceste obiective fixate la început să fie depășite.

Î: Care a fost punctul în care ați decis să predați și adulților? Considerați că o să vă fie mai greu sau mai ușor cu copiii?

R: Sunt o susținătoare ferventă a conceptului de învățare pe tot parcursul vieții.
Am predat adulților mulți ani. La Centrul Cultural German, de exemplu, am avut la un moment dat o grupă de cursanți între 16 și 67 de ani. Îi unea motivația de a-și exersa competențele lingvistice și chiar au format o super echipă, țin și acum legătura cu mulți dintre ei. Am mai avut o grupă de asistente medicale, cu care am lucrat în regim intensiv (cinci zile pe săptămână), pentru că urmau să lucreze în străinătate. Grupe de experți tehnici la engleză, pentru interviuri de angajare sau pentru comunicarea cu clienții, dar am avut ocazia de a interacționa și cu cei de grădiniță și clasele primare.
În mentalul nostru, există de multe ori autolimitări.

Mi se aprind niște beculețe de fiecare dată când o aud pe mama cu sintagma „la vârsta mea”. Care vârstă? E mai degrabă o chestiune de atitudine decât de ani biologici.

Noi ne autoconvingem uneori că e „prea târziu” pentru una sau alta. Ar trebui să încercăm să învățăm mai mult de la unii pensionari occidentali, au o cu totul altă abordare.
La celălalt pol, tindem să scădem nivelul de credibilitate a unor tineri. Când am intrat pentru prima dată în Ministerul Educației Naționale (așa se numea la acea vreme), s-a uitat un       personaj-cheie de atunci la mine cu o vădită lipsă de încredere și m-a întrebat dacă am vreo competență, pentru că „aici se discută lucruri serioase”. Am zâmbit și, după acea primă ședință, persoana respectivă m-a felicitat și s-a arătat dornică de colaborare. Când am devenit director general la EDP, eram cea mai tânără din echipă. Cu siguranță s-au întrebat unii pe la colțuri ce-i și cu fătuca asta aici. Asta nu m-a făcut mai puțin competentă.

Î: Care este viziunea dumneavoastră asupra educației?

R: N-aș vrea să încep o întreagă filosofie, mă rezum la a afirma că educația se dobândește toată viața. Nu am învățat niciodată destul (nici măcar celebrul imperativ al lui Seneca – cunoaște-te pe tine însuți nu este pus în aplicare întotdeauna). Dacă am terminat cu școlile, vin lecțiile vieții, care utilizează metode de învățare surprinzătoare. Cert este că educația este singura avuție pe care nu ne-o poate lua nimeni niciodată. Ce păstrăm în creier e principala noastră avere pe viață. Educația nu ne oferă răspunsuri doar la variațiile întrebării CE, ci ne învață și CUM să găsim resursele pentru a gestiona anumite situații. Aș compara educația cu aerul- te cam sufoci dacă nu o ai.

Î: De ce ar trebui să mă înscriu la centrul dumneavoastră?

R: N-a zis nimeni că trebuie, dar, pentru a păstra acest termen, pot răspunde că, în piramida lui Maslow, as încadra participarea la acest curs pe nivelele superioare: stimă/ statut și, respectiv, autorealizare. E ceva de nișă, nu toți oamenii își doresc să iasă în afara zonei de confort și dacă totuși asta reprezintă un deziderat, nu toți au curajul să o și facă.
Dacă vrei să dobândești cunoștințe și să-ți valorifici competențele prin joc, să lucrezi în echipă, să îți depășești potențiala reticiență de a vorbi în public, să îți antrenezi anumite aspecte ce țin de comunicarea non-verbală, să înveți să gândești într-o altă limbă, să îți dezvolți creativitatea, îndrăznește să te înscrii!

Î: De ce ați ales numele Îndrăznește?

R: E o filosofie de viață. Când am citit că guvernul canadian oferea, printr-un institut de cercetare, doisprezece burse doctorale la nivel mondial pe studii în domeniile lor, m-am entuziasmat, apoi m-am gândit că nu am nicio șansă de a fi printre cei selectați. Cred că am citit anunțul acela vreo două săptămâni și, în ultimele ore în care se punea depune dosarul online, am decis să îndrăznesc. Altfel, riscam să nu concurez și să mă tot gândesc la asta.

Dacă n-aș fi concurat, chiar n-aș fi avut nicio șansă. A fost o super experiență.

Ani mai târziu, am îndrăznit să deschid, la      Cluj-Napoca, un birou de cercetare, unde mi-am angajat foști studenți de top, care lucrează și acum în același domeniu, la București.
Cunoscutul cantautor de folk Cristi Buică și-a lansat recent, chiar în județul Bistrița-Năsăud, un album intitulat Îndrăznește. Există și o piesă omonimă, ce se poate asculta pe youtube. Te motivează. O recomand cu încredere!

Î: Ce obiective aveți cu acest proiect în viitorul apropiat?

R: Construcție, consolidare și extindere. Însă, înainte de toate, e necesar ca fundația să fie una stabilă. Vreau să creez, alături de colegii și de cursanții mei, o comunitate lingvistică, să dezvolt nu doar competențele aferente învățării unei limbi străine, ci și încrederea oamenilor în ei înșisi.

Dacă v-a plăcut acest interviu și doriți să aflați mai multe despre persoane interesante, pe care le-ați putea lua drept model, avem soluția chiar aici!