Author

Dunca Florentina Ioana

Dunca Florentina Ioana has 11 articles published.

Personal din cadrul Operei din București depistat cu COVID-19

"în Știri" "de POV21"
Opera Națională București

Concertele susținute de Opera Națională București au fost suspendate pentru două săptămâni!

Potrivit directorului Operei, Ștefan Ignat, 10 angajați, atât din soliști, cât și din personalul tehnic, au fost depistați pozitiv la testul COVID-19.

Din pozele acelea am dedus că punctul zero a fost o domnișoară de la Conservator – pentru că am invitat și tineri studenți – care după concert a făcut poze cu profesorul, cu colegi, au discutat probabil după spectacol.

DSP a fost anunțat a doua zi, imediat s-au luat măsurile ce se impuneau, toți cei văzuți de mine în fotografii au fost trecuți în izolare. COVID nu s-a răspândit în Operă. Focarul este închis, nu avem de ce ne face griji, nici spectatorii nu au de ce să-și facă griji, spune Ștefan Ignat.

În funcție de starea vremii, concertele vor fi reluate din 18 septembrie. Acestea vor fi susținute pe esplanadă sau în sală, cu restricționarea numărului de persoane.

Septembrie era o lună pentru pregătirea începerii stagiunii, la 1 octombrie. Noi am hotărât cu o lună în urmă să facem concerte în această perioadă, ca să oferim publicului concerte în aer liber, cu respectarea tuturor normelor, ceea ce s-a și întâmplat. Din nefericire, la promenada Operei, un caz, nespunând că e infectat, i-a infectat și pe o parte din angajați, din soliști. Ar fi multe de spus, dar și angajatul are obligația de a purta mască, de a se spăla pe mâini, de a avea grijă de el.

Ceea ce nu s-a întâmplat la acești 10 oameni care au intrat în Operă, au făcut poze fără să li se dea voie, fără mască, îmbrățișându-se. Aici este problema. Ceilalți participanți nu s-au îmbolnăvit, au respectat regulile. Mai sunt și oameni care nu înțeleg faptul că trebuie să poarte mască în interiorul clădirii, fără a face poze, fără a se îmbrățișa, a declarat Ignat pentru Digi24.

Incendiu în Satu Mare, o biserică lovită de trăsnet!

"în Știri" "de POV21"
biserica

În dimineața zilei de 1 Septembrie a izbucnit un incendiu la turnul unei Biserici!

În jurul orei 07:52, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru localizarea, stingerea și lichidarea incendiului. La fața locului s-au deplasat un ofițer și 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.

Potrivit sursei, PresaSM, turnul Bisericii situate pe strada Busuiocului, din municipiul Satu Mare, a fost lovit de trăsnet.

Când au ajuns pompierii la locul faptei, au găsit incendiul care se manifesta cu flacară la nivelul turnului bisericii. Flăcările nu s-au extins la întreaga biserică cu ajutorul forțelor de intervenție care au reușit protejarea clădirii.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului un trăsnet. În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime. Singurele pagube au fost grinzile turnului care au ars și deteriorarea tablei de la acoperiș.

Ferrari nu mai este campion mondial!

"în Știri" "de POV21"
Ferrari

Ferrari este primul nume care îți vine în minte când te gândești la Formula 1.

Compania trece prin momente dificile, aflându-se pe locul 5 în clasamentul constructorilor după primele 7 curse.

Ferrari mereu a terminat mereu în primii 4 constructori încă din 1981, dar se pare că anul acesta este unul de coșmar. Charles Leclerc a reușit să termine pe locul 2 în Austria și pe 3 la Silverstone, dar, din păcate, Vettel nu a reușit să termine mai sus de locul 6.

Mattia Binotto, cel care se luptă pentru post:„Suntem dezamăgiți și furioși, la fel ca și fanii noștri.”, scrie MediaFax.

De la Silverstone, din 2010, nu s-a mai întâmplat ca ambii piloți Ferrari să treacă linia de finiș fără să se califice în top 10. Dar se pare că anul acesta dezastrul s-a întâmplat. Lercerc a terminat pe poziția 14, iar Vettel pe poziția 13.

Sebastian Vettel, pilot Formula 1:

Trebuie să muncim din greu. Sunt multe lecţii de învăţat după acest weekend. Trebuie să ne asigurăm că rămânem puternici, împreună şi că vom face tot ce putem. Urmează două curse importante pentru echipă în următoarele 2 săptămâni şi pe acestea ne concentrăm. Dar trebuie să fim şi realişti. Nu ne putem aştepta la miracole. Maşina este cum este. Nu suntem atât de puternici cum ne-am dori să fim.”

Guvernul spaniol permite studierea unui vaccin anti-Covid!

"în Știri" "de POV21"
vaccin anti-Covid

Obiectivul primordial este să probăm dacă vaccinul este sigur pe oameni, dacă este eficace şi dacă se creează anticorpi în cazul bolii Covid-19. Vaccinările sunt programate să înceapă la mijlocul lunii septembrie şi, în total, vor participa 75 de subiecţi, la Unitatea de testări clinice, de la spitalul La Princesa”, spune Dolores Ochoa, cercetător principal la Spitalul La Princesa Madrid.

Medicii vor aplica tratamentul Ad26.COV2-S. Până acum s-a văzut că Ad26.COV2-S generează anticorpii necesari pentru protejarea plămânilor expuși la Sars-Cov-2.

Agenţia spaniolă a Medicamentelor şi Produselor Sanitare (AEMPS) a aprobat testarea a 190 de subiecți sănătoși. Aceștia vor fi împărțiți în funcție de grupele de vârstă 18-55 de ani și peste 65 de ani.

Ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvador Illa, asigură populația că vaccinul respectă toate criteriile necesare de securitate pentru administrarea acestuia persoanelor. Probele vor ajuta la stabilirea dozajului și timpului necesar între acestea.

Oamenii de știință de la Universitatea din Oxford vor livra autorităților spaniole cel puțin 10 milioane de doze. Primele doze de vaccin vor fi disponibile de la începutul lunii decembrie.

„Testele pe animale şi oameni dovedesc că vaccinul nu produce toxicitate şi nici efecte secundare. Faza 1 a acestui vaccin a fost realizată în SUA şi Belgia pe 1045 persoane şi rezultatele au fost satisfăcătoare”, a declarat Salvador Illa, Ministrul Sănătăţii din Spania.

Femeie ținută în fața spitalului din Sighet cu un copil în brațe care avea aproape 40°C febră

"în Știri" "de POV21"
Sighetu Marmației

Caz șocant în noaptea de sâmbătă spre duminică la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației! Fiică de cadru medical și fetița ei au fost ținute 4 ore în fața spitalului.

Maramureșeanca din Săliștea de Sus a parcurs 50 de kilometri până la spitalul municipal după ce fiica ei în vârstă de 1 an și 9 luni avea febră mare: 39,9. Mămica, fiică de cadru medical, a fost pur și simplu umilită chiar de către colegii ei. Motivul pentru care aceasta nu ar fi fost primită în incinta spitalului ar fi noul Coronavirus.

„Am fost plimbată de la o secție la alta ore bune. Am ajuns la spital în jurul orei 21:30 și până la ora 1:50 ne-au plimbat dintr-o parte într-alta. La pediatrie, dna dr. A.P. a refuzat categoric internarea fetiței de un an și nouă luni. Avea 39,9 febră și am stat cu ea afară mai bine de patru ore. După mai multe telefoane s-a găsit un loc într-un salon. Acum starea generală este bună. Așteptăm confirmarea sau infirmarea testului Covid”, relatează mămica fetiței.

Cunoscută a mămicii, cadru medical și aceasta, spune: „Nouă nu ne-a venit să credem că se poate întâmpla așa. Am sunat la toate cunoștințele în toiul nopții. Nimeni nu a vrut să le interneze pentru consult și tratament. A fost sunat și directorul spitalului, care s-a arătat extrem de supărat că este deranjat la o oră târzie pentru niște fleacuri! Să ții un copil cu febră mare în curte și o mămică disperată și care plângea pentru că nu știa încotro să mai sune și ce să mai facă sunt niște fleacuri? Mă întreb dacă în locul mămicii care este cadru medical era o mămică singură, dintr-o zonă rurală, care nu avea habar unde să sune ce se întâmpla?”.

(VIDEO) Inundații de proporții în Satu Mare!

"în Știri" "de POV21"
Satu Mare

Ploaia torențială de miercuri a transformat mai multe străzi din Satu Mare în adevărate lacuri.

Situația a fost și mai cruntă în parcare, acolo unde apa s-a acumulat și le-a ajuns sătmărenilor până la gambe.

Şoferii care au avut curajul să treacă prin apa înaltă de jumătate de metru au reuşit cu greu să traverseze. Cei mai mulţi au făcut cale întoarsă, scrie ProTv.

Cantităţile au depăşit şi 50 de litri pe metru pătrat!

Satu Mare este în continuare sub cod portocaliu de inundații. La expirarea acestuia, va intra în vigoare un cod galben de furtuni și precipitații.

Brico depo Satu Mare

Publicată de Viorel Cozma pe Miercuri, 19 august 2020

România se află pe locul 8 la producția de biciclete!

"în Știri" "de POV21"
producția de biciclete

„Românii sunt dispuşi să plătească, în medie, aproximativ 650 lei pentru o bicicletă de copii şi 1.100 lei pentru o bicicletă de adulţi, în timp ce, în Germania, locuitorii sunt dispuşi să plătească de cinci-şase ori mai mult pentru un produs similar, datorită unei puteri de cumpărare mai mare, dar şi a pistelor moderne, arată o analiză de profil”, scrie Agerpres.ro

Conform Oficiului European de Statistică (Eurostat), Uniunea Europeană a produs anul trecut 11,4 milioane de biciclete, o creştere de 5%,  faţă de 2018, şi un avans de 10%, faţă de 2014.

Cei mai mari producători de biciclete în 2019 au fost: Portugalia (2,7 milioane de biciclete), Italia (2,1 milioane), Germania (1,5 milioane), Polonia (0,9 milioane) şi Olanda (0,7 milioane). Aceste cinci ţări sunt responsabile pentru aproximativ 70% din producţia totală de bicicletă a UE în 2019. Urmează Franţa (0,55 milioane de biciclete), Bulgaria şi România (ambele cu 0,52 milioane de biciclete).

După ce am analizat comenzile de biciclete de copii şi de adulţi din ultimii ani de pe magazinul online pe care îl deţin, am observat că, în România, se cheltuieşte, în medie, pentru o bicicletă de copii, în jur de 650 de lei (preţ cu TVA inclus), iar pentru o bicicletă pentru adulţi 1.100 lei. Aceste valori ne poziţionează pe antepenultimul loc din Europa; prin comparaţie, un neamţ cheltuieşte de 5-6 ori mai mult pentru biciclete. Bicicleta este cea mai ieftină modalitate de transport, pentru care nu plătim taxe, nu există costuri de parcare, nu avem nevoie de permis pentru a o conduce, iar taxele de service sunt foarte reduse. Mersul cu bicicletă este cea mai sănătoasă, relaxantă şi accesibilă metodă de deplasare. Bicicleta este foarte simplă de manevrat, este rapidă, silenţioasă, economă şi, nu în ultimul rând, este un mijloc de transport eco. Autorităţile ar putea ajuta la creşterea gradului de sănătate în rândul populaţiei prin investiţiile în piste pentru biciclete. Vânzările de biciclete ar creşte foarte mult, însă, din păcate ,din cauza infrastructurii precare, sunt descurajate persoanele care ar fi dornice să adopte acest stil de viaţă sănătos”, declară Iulian Ghisoiu, managerul magazinului online www.bekid.ro.

Persoanele care nu sunt pensionate pot plăti retroactiv contribuția de asigurări sociale!

"în Știri" "de POV21"
contribuția de asigurări sociale

Potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Muncii: „Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.”

Plata contribuţiei de asigurări sociale poate fi efectuată în perioada cuprinsă între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data încheierii contractului de asigurare socială.

Această plată se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 1 septembrie 2021.

În cazul în care la data de 1 septembrie 2021 contribuția nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.

O persoană poate solicita asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună. Atunci, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă, iar stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.

În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă se precizează: „Plăţile efectuate către bugetul asigurărilor sociale de stat pot contribui, cel puţin pentru un timp, la refacerea echilibrului bugetar. Măsura legislativă are drept consecinţă evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.”

Proiectul a avut numeroase solicitări din partea unor cetățeni români din țară, dar și din străinătate, potrivit inițiatorilor. Aceștia nu au fost asiguraţi la sistemul public din România, conform ProTV.

„Prima modificare (la Legea pensiilor, n.r.) pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, adică de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Sunt persoane care mi-au semnalat acest lucru, mi-au adus în atenţie faptul că ar avea disponibilitate constatând că din toată perioada de stagiu minimal de cotizare le lipsesc câţiva ani şi ar fi dispuşi să îi acopere în acest moment. Ar fi o potenţială modificare pe care o voi pune în dezbatere publică, voi vedea reacţiile şi ulterior voi decide”, a anunţat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în data de 4 august.

10 femei vor conduce moscheele de la Mecca și Medina din Arabia Saudită!

"în Știri" "de POV21"
Arabia Saudită

Duminică, autoritățile din Arabia Saudită au informat populația în legătură cu un demers care are rolul de a consolida rolul femeilor în această țară. Comunicatul emis de conducerea celor două moschee sfinte din Mecca şi Medina menţionează numirea a zece femei care vor fi desemnate în funcţii de conducere în două din cele mai importante locuri sfinte ale Islamului, informează AFP.

Acest demers este un eveniment rar în Regatul Saudit. Accesul femeilor la piața locurilor de muncă a fost permis doar în 2016. Până atunci, au fost ținute departe de piața muncii. Pe lângă asta, acum femeile saudite pot obține un pașaport sau permis de conducere fără permisiunea unei rude de sex masculin.

Conform sursei citate, recrutarea urmărește „consolidarea puterii de acțiune a femeilor saudite extrem de capabile și calificate”.

Consolidarea drepturilor femeilor face parte din planul prințului moștenitor Mohammed bin Salman, numit „Viziune 2030” care urmărește diversificarea economiei regatului și dependenței sale de petrol.

În prezent, în această ţară conservatoare din Golful Persic, există femei care conduc bănci, companii, sunt polițiste de frontieră, polițiste sau chiar chelnerițe, conform Digi24.

Dacă îndrepți termometrul către un pepene poți descoperi dacă acesta e copt sau nu

"în Umor și satiră" "de POV21"
termometrul

Un bărbat în vârstă de 38 de ani aflat în Kaufland la cumpărături a furat termometrul paznicului. Acesta a început să amenințe toți clienții aflați în magazin la momentul respectiv cu motivul că, dacă nu îi aduce cineva un set de măști, îi va neutraliza cu razele termoscannerului cu infraroșii.

O femeie, panicată de ceea ce se întâmplase, a luat un pepene din lăzile alăturate și l-a aruncat în direcția bărbatului. Când a văzut pepenele apropiindu-se amenințător de acesta, bărbatul a îndreptat termometrul instant către acesta.

Atât de puternică a fost raza termoscannerului, încât pepenele verde s-a copt instant.

Martorii, șocați de ceea ce tocmai se întâmplase, au chemat jandarmeria, iar bărbatul a fost arestat. A fost nevoie de 6 polițiști să îl imobilizeze, după nenumăratele încercări de scăpare ale acestuia.

Cercetătorii au luat pepenele și fac teste pe acesta, încercând să descopere cum s-a produs această minune. Revenim cu mai multe detalii!

Dacă ți-a plăcut această satiră, aici poți citi și ceva diferit.

Autospecială răsturnată în Cluj! Transporta români din Franța în centru de carantină!

"în Știri" "de POV21"
autospecială răsturnată

O autospecială de pompieri care transporta români veniți din Franța a fost răsturnată după ce a ieșit din municipiul Cluj Napoca. Românii, în număr de 14, sosiseră cu avionul din Franța la Aeroportul Avram Iancu din Cluj Napoca.

Aceștia se îndreptau spre municipiul Sighetu Marmației.

Aici urmează să se deschidă un nou centru de carantină la un hotel aflat în zona podului peste râul Ronisoara. Acesta se află lângă detașamentul de Jandarmi.

Accidentul a avut loc din cauză că ambulanța Smurd, din județul Maramureș, care ar fi efectuat transportul intrase pe culoarea roșie a semaforului.

Aceasta având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, s-a izbit de un alt autovehicul.

In urma celor întâmplate, autospeciala ar fi fost răsturnată, doi dintre pasageri fiind ușor răniți. Aceștia au solicitat un consult medical din motiv că prezentau escoriații.

Restul persoanelor s-au reîntors la Sala Sporturilor. Aici urmau să fie preluate de alt mijloc de transport, pentru a fi duși în locațiile de carantină.

O alta autospecială cu persoane sosite din Franța și-ar fi continuat drumul spre județul Maramureș. Pasagerii acesteia vor intra în carantină obligatorie 14 zile, find puși sub pază armată.

 

Derulează înapoi