Dragi profesori, vă anunț cu părere de rău că nu suntem nici mucoși, nici proști!

Aveți impresia că dacă nu învățăm la materia voastră suntem proști?
Nu, nu suntem! Poate voi ați întâlnit elevi leneși sau care, pur și simplu, nu au capacitatea de a învăța la nivelul pe care voi îl impuneți, dar sunt convinsă că majoritatea ori și-au pierdut interesul pentru materie atunci când voi ați ales să vă descărcați nervii la clasă, ori încă se zbat să învețe singuri ceva ce voi i-ați pus să tocească pentru că, din comoditatea de a sta la catedra și a da din gură 50 de minute, ați refuzat să le explicați! Dragi profesori, vă anunț cu părere de rău că nu suntem nici mucoși, nici proști!
Disclaimer: Acest articol nu are legătură cu profesorii care cedează nervos într-o clasă de „monstruleți”.
Despre acest caz există un alt articol deja. Nu, vorbesc despre profesorii care predau unor copii de 17-18 ani care sunt deja destul de maturi pentru a purta o discuție normală, civilizată, în care își spun punctul de vedere și eventual cer ajutor, dar respectivii profesori, ca majoritatea adulților, le închid gura automat cu faimoasa replică „nu mai comenta”.
Și nu, drag profesor, nu vreau să-mi închid gura! O să îți comentez până când o să îți închizi tu gura și o să mă asculți. Până o să încetezi să ridici tonul când eu vorbesc civilizat și o sa mă lași să vorbesc în loc să strigi peste mine. Doar pe mine trebuie să mă învețe părinții că atunci când cineva vorbește, ascult?
Respectul e cumva ceva inaccesibil pentru un om adult care predă, că de, eu trebuie să te respect pe tine că ești mai în vârstă, dar tu nu trebuie să mă respecți pe mine pentru că sunt elev? Prostii! Respectul e și o să fie mereu ceva ce se acordă reciproc între oameni. Îmi pare rău că nu așa ați fost învățați! Respectul se câștigă și se întreține. La fel ca încrederea, odată ce l-ai pierdut, greu îl mai recuperezi.
Și până la urmă, dragi profesori, de ce sunt mucoasă, de ce sunt proastă?
M-ai văzut tu cu mucii la nas? Sunt proastă pentru că tu ai o diplomă pe care eu încă nu am obținut-o? Oh, sau pentru că îți permiți să vorbești așa cu elevii, iar ei nu au dreptul să îți răspundă?
Și da, îmi pare rău, dar atunci când am un răspuns la o întrebare pe care o pui, nu comentez! Mai lasă-mă cu întrebările retorice! Am dreptul la opinie și, dacă ai de gând să mă contrazici, citește constituția să vezi că am dreptate! Nu mă dau deșteaptă.
Nu spun că sunt vreun Einstein sau că tu ești un prost/o proastă.
Până la urmă, dacă nu aveai anumite cunoștințe, mă îndoiesc că ai fi ajuns să îmi predai. Țin să sper că nu am ajuns să îmi predea niște inculți, intrați pe pile într-o instituție cu prestigiu și renume. „Când spui instituție, spui reguli! Și când spui reguli, spui disciplină! Iar când spui disciplină, spui respect!”.
Îmi pare rău că, deși ai mantra asta în cap pe care o reciți, probabil, de când ai ieșit de la profilul pedagogic și ai pășit în fața unor elevi care te admiră, nu respecți un element esențial: respectul. Pe mine m-a învățat mama să respect oamenii, nu doar persoanele mai în vârstă. Pe tine ce te-au învățat, să pretinzi respect?
Dacă vreți să citiți mai multe lucruri despre învățământ, vă invit să citiți acest articol!
Nu mă lua cu nervii tăi de acasă pe care ți-i face monstrulețul tău, că probabil nici pe el nu ai știut cum să îl educi, nervi transpuși în sintagma „Nu-mi spui tu mie cum să predau! Nu ai decât să înveți, că o să îți dau lucrare de control”.
Nu te supăra, dar singurul control pe care îl văd absolut necesar e unul psihologic pentru tine, să vedem dacă mai ești apt/aptă să predai sau să fii măcar atent/atentă la ce vorbește emițătorul. Sau nu-ți mai place rolul de receptor?
Nimeni nu îți spune cum să predai, tot ce ți se cere e să explici ceva unei clase de elevi care ori nu au înțeles bine prima dată, ori nu le-a fost explicat niciodată! Și atunci, de ce mai ai pretenții să tocească ce le dai să învețe? Ia învață tu! Că oricum atunci când asculți ești cu cartea în față. Ce, tu ești scutită de lecție?
Sunt de acord că dacă unul, doi nu învață, poți spune că probabil ei sunt dezinteresați.
Tot e o șansă să nu fi înțeles, totuși, dar ei nu „comentează”. Dar, draga mea, când din 29 de oameni numai 3 îți vin la răspuns, și aceia nesiguri pe ei și speriați că pentru doar un cuvânt greșit o să audă „3! La loc!”, nu-ți vine să îți tragi un semnal de alarmă că, deși nici elevii n-or fi ușă de biserică, ai greșit și tu pe undeva?
Și când te roagă să le explici, crezi că se dau deștepți? Dar să știi că eu chiar mă dau deșteaptă! Pentru că sunt. Sunt atât de deșteaptă încât sunt capabilă să recunosc când nu pot face ceva de una singură și când nu pot învăța ceva de una singură. Sunt atât de deșteaptă încât știu să cer ajutor când am nevoie pentru a reuși. Și țin să te anunț că asta nu mă face o mucoasă care comentează.
Totuși, ne vedem la lucrarea de control! Țin să te anunț, dinainte, că mă voi strădui să învăț singură. Dacă voi reuși și voi obține o notă mare e meritul meu, iar dacă nu, și voi lua o notă mica, este și vina ta!
Ne vedem la ora următoare, dragi profesori!
Semnat, o elevă destul de deșteaptă și de curajoasă pentru a-ți „comenta”, când de asta e nevoie ca tu să îmi explici ceva nu mi-ai explicat niciodată!