Author

Raicu Anca

Raicu Anca has 11 articles published.

25 octombrie – Ziua Armatei Române

"în Diverse" "de POV21"
Ziua Armatei Române

Data de 25 Octombrie marchează în fiecare an Ziua Armatei Române, ziua în care Armata Română ne dovedește menirea ei. Data de 25 octombrie a devenit simbolul eroilor neamului românesc și a curajului dovedit de aceștia. Această zi marchează cinstea pe care o purtăm pentru sacrificul și faptele pline de eroism ale oștirii române.

La data de 25 octombrie 1944, Armata Română eliberează orașul Carei de sub ocupația străină. 

De-a lungul timpului, armata română a luptat pentru eliberarea Ardealului de sub ocupația altor state, iar anul 1944 marchează faptul că toate sacrificiile făcute de-a lungul timpului au meritat. Militarii conduși de generalul Dăscălescu, alături de generalul Atanasiu au luptat vitejește la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare și Carei.

Odată cu eliberarea României de sub suzeranitatea străinilor, Armata Română a participat la eliberarea Ungariei. Aceasta s-a alăturat acțiunilor militare desfășurate pentru eliberarea orașelor Debrețin, Nyiregyhaza și Budapesta. Armata Română a jucat un rol important în eliberarea orașului Miskolc și în cucerirea munților Hegyalya, Bukk și Matra. În urma acestor lupte au fost eliberate 14 orașe mari și 1.224 comune, dar pierderile au însumat 42.000 de ostași.

Armata Română a luptat alături de armata sovietică în perioada 18 decembrie 1944-12 mai 1945 în Cehoslovacia. Dintr-un efectiv de 248.450 de militari români, 67.495 au căzut la datorie. Aceștia au înfruntat inamicul la Mistelbach, Zisterdorf, Poysdorf și au eliberat 200.000 km pătrați de sub ocupație străină (3.821 de localități, dintre care 53 de orașe mari).

De la începuturile înfințării Armatei Române (1830) și până în anul 1951, aceasta nu a avut o zi calendaristică consemnată pentru a fi sărbătorită. Astfel, armata participa anual la manifestările de Ziua Înălțării Domnului (Ziua Eroilor Primului Război Mondial) și Ziua Națională a Regatului României (10 mai). Dacă nu exista Ziua Armatei Române, soldații sărbătoreau diferite categorii de forțe armate, diferite genuri de arme. Marile unități militare sărbătoreau această zi odată cu ocazia praznicului propriilor patroni spirituali (exemplu : Sfântul Gheorghe).

În anul 1959, prin Decretul nr.381/01.10.1959, Ziua Forțelor Armate este mutată pe data de 25 octombrie. Aceasta marchează reîntregirea României, stabilirea granițelor de Vest ale statului român și anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena.

Rolul Transilvaniei

Toate aceste fapte ne dovedesc că Ziua Armatei Române a fost mereu legată de Transilvania. Armata Română a vizat mereu îndeplinirea idealurilor naționale: unitate, independență, suveranitate, integritate teritorială. România nu a fost niciodată un stat cu dorințe de extindere, de cucerire, ci de unire a tuturor românilor sub același nume. 25 octombrie reprezintă ziua în care Armata Română și-a îndeplinit menirea. Această zi va rămâne pentru totdeauna întipărită în sufletele românilor.

Ziua Armatei Române este Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar soldatul are astăzi parte de onorurile, aprecierea și iubirea întregului popor. La mulți ani Armatei Române!

Colivia (de fluturi)

"în Poezie și literatură" "de POV21"
colivia
Colivia (de fluturi)
nu pot să nu mă întreb
chiar mă placi, mă vrei, oare?
ia iubirea amploare?
sau e doar o iluzie,
o impresie înșelătoare?
ești sau nu doar un oarecare?
am un loc în inima ta?
te gândești la mine
în același mod în care o fac eu?
căci mi se întâmplă cam prea des..
îți inspir parfumul
nu îmi doresc să îți dau drumul
atunci când mă iei în brațe,
iar degetele ne sunt împreunate
și crede-mă,
niciodată nu am avut atenția cuiva
până am gustat-o pe a ta
și în mine s-a schimbat ceva –
acum de fluturi e plină colivia.

De dorul tău

"în Poezie și literatură" "de POV21"
De dorul tău

De dorul tău deschid fereastra
Poate, poate ai să vii…
Din ziua ceea-i goală glastra
N-am ce flori a mai privi.

Atunci buchetul s-a gârbovit
De spaimă, l-am aruncat
Al tău anunț netăgăduit
Pân’ și pe el l-a întristat.

De dorul tău privesc în zare
Poate, poate ai să te arăți…
A întâmplărilor urmare
E că ființa îmi e-n bucăți.

Tot ce zăresc e același soare
Care parcă s-a răcit…
Și-ale lui raze schimbătoare
Degeaba s-au înmiit.

De dorul tău caut pe boltă
In noapte aceeași stea
A noastră iubire dezinvoltă
Asupra-i se năpustea.

Cu multă grijă o îmbăia
În apă de trandafiri
Și lacunele îi poleia
Cu straturi de vechi trăiri.

De pervaz m-aș fi îndepărtat
Aș fi pus capac la pix
Și papirul l-aș fi aruncat!
Însă iarăși am dat chix…

Un așa sfârșit este amar
Ruptura mi-a fost călău
Știu c-ai găsit o altă stea, dar…
Totul a fost de dorul tău.

Marilyn Monroe – Celebrăm 58 de ani de la decesul actriței!

"în Diverse" "de POV21"
Marilyn Monroe

Marilyn Monroe, diva anilor ’50, a fost una dintre cele mai mediatizate femei. Actrița a avut o viață scurtă, dar extrem de tumultuoasă și o moarte rapidă, neașteptată și suspectă.

La doar 36 de ani, în noaptea dintre 4 și 5 august, Marilyn Monroe și-a dat ultima suflare. Dacă a fost vorba de suicid, de o crimă sau doar neatenția doctorilor? Nu știm, dar teoriile vi le voi expune la final. Până atunci, haideți să urmărim o parte din povestea Normei Jeane.

Norma Jeane, alter ego al lui Marilyn Monroe?

Înainte de a ajunge la viața petrecută în lux a divei, haideți să privim înainte de Hollywood. Marilyn Monroe (Norma Jeane Baker) s-a născut pe data de 1 iunie 1926. Tatăl a părăsit-o în copilărie, iar mama suferea de o boală mintală. Problemele financiare au obligat-o pe mama actriței să o lase în grija statului la doar două săptămâni de viață. Ulterior, copila a fost adoptată de cuplul format din Ida și Wayne Bolender. Cei doi se chinuiau să aibă un copil, iar adopția devenise ultima soluție. Astfel, Norma a locuit în primii șapte ani de viață în vila familiei Bolender din Hawthorne, California. În tot acest timp, mama ei a încercat să revină în viața fiicei și să preia custodia. La scurt timp de la mutarea Normei în casa lui Gladys (mama ei), aceasta a suferit o criză și a fost internată într-un spital de boli mintale.

Actrița susține că apoi au urmat extrem de multe familii adoptive, dar cu toții cunoaștem faptul că aceasta avea tendința de a exagera anumite întâmplări în timpul relatării. La vârsta de 16 ani, Marilyn Monroe a fost obligată să se căsătorească. Astfel, în 1942, viața sentimentală a actriței începea alături de tânărul James Dougherty. Soțul actriței a fost nevoit să se înroleze în armată, odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Începuturile carierei

În această perioadă, Norma Jeane lucreză într-o fabrică de piese de avioane. Potențialul său pentru o carieră în modeling este văzut de fotograful David Conover, care fotografia eforturile femeilor pentru susținerea economiei pe timp de război. Astfel, Norma ajunge să colaboreze cu agenția de modeling The Blue Book. Devenind una dintre cele mai importante figuri ale agenției, este remarcată de studiourile de film 20th Century Fox. I-a fost sugerată schimbarea numelui din Norma Jeane în Marilyn. Numele de familie Monroe era numele de fată al mamei sale. Astfel, Norma Jeane Baker, bruneta scundă și cu forme pronunțate, devine Unica Blondă de la Hollywood.

Primele șase luni în cariera sa ca actriță au fost un eșec. A avut doar două roluri secundare, iar filmele nu au avut deloc încasări. Astfel, Marilyn Monroe este concediată și se întoarce la modeling. În 1948, actrița apare într-o nouă producție, „Ladies of the Chorus”. Din păcate, acest musical este un eșec, iar Marilyn ajunge să fie iar concediată.

Mai târziu, ea face cunoștință cu unul dintre cei mai importanți agenți de la Hollywood, Johny Hyde. Acesta i-a obținut un nou contract cu Fox și câștigarea a două roluri secundare în „All about Eve” și „The Asphalt Jungle”. Spectatorii au remarcat-o și s-a bucurat de un real succes și multă apreciere din partea admiratorilor.

Primul rol principal al lui Marilyn Monroe a fost în filmul „Don’t Bother To Knock” (1952). Aceasta a jucat rolul unei babysitter cu probleme, care atacă copila de care se presupune că trebuia să aibă grijă. În ciuda criticilor primite, Monroe a declarat că a fost unul din rolurile ei preferate.

Apogeul carierei

În anul 1953, cariera lui Monroe a cunoscut un real succes după filmul „Niagara”. Rolul era al unei femei dezechilibrate cu moravuri ușoare, ce plănuiește asasinarea soțului. Criticii au afirmat că actrița ar fi fost perfectă pentru un rol principal într-un film regizat de Alfred Hitchcock.

Încep să iasă la lumină poze nud cu actrița, realizate de fotograful Tom Kelley. Acestea sunt cumpărate de revista Playboy. Deși studiourile Fox au fost îngrijorate de această dezvăluire, Marilyn a admis public faptul că ea este modelul. Într-un interviu, actrița a fost întrebată ce îmbrăcăminte purta la ședință. Aceasta a răspuns simplu: „Radioul”. Când a fost întrebată ce pijamale poartă, Marilyn Monroe a răspuns nonșalant: „Chanel No.5”. Aceste două răspunsuri au rămas în istorie și au făcut-o pe actriță să devină și mai celebră.

Alte apariții ale actriței sunt: ”Gentlemen prefer blondes”, „Diamonds Are a Girl’s Best Friend”, „How to Marry a Millionaire”, „River of No Return”, „There’s No Business Like Show Business”, „The Seven Year Itch”, „Bus Stop”, „The Prince and the Snowgirl”, „Some Like It Hot”, „Let’s Make Love”, „The Misfits”.

Înainte de reluarea filmărilor pentru „Something’s Got to Give”, în data de 5 august 1962, actrița este găsită moartă, iar decesul reprezintă în continuare un mister. Mulți spun că ar fi fost vorba de o sinucidere, alții de un complot, iar unii doar de neatenția doctorilor. Ce o fi fost, doar ea știe.

Marilyn Monroe rămâne una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood, o femeie unică, un sex-simbol al întregii lumi.

Ce sunt?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Ce sunt

Ce sunt?

Sunt nebună!
Acid, Arsenic și dorință!
Patimă și vis!
Sunt Chin și adicție!
Sevraj, drog și boală.
Vitală, puls și aritmie.
Sunt virus, noapte, fior și STOP cardiac!
Fum…halucinogen, înecăcios care te va duce treptat spre moarte.
APOTEOTIC.
Sunt miraj, acum aici, clipești… nicăieri. Simți?
Îți înot prin artere, vene, capilare până-n inimă. Și-ai să mori de mine!
Și-am să te bântui, am să-ți suflu în ceafă, am să-ți șoptesc suav în timpan, răgușit, o să-ți țip dorința.
Și-ai să vrei să mă strângi, să mă ai și să-ți fiu chintesență!

Sânge și lămâi descompuse

"în Poezie și literatură" "de POV21"
sânge și lămâi descompuse
sânge și lămâi descompuse
de când ne-am ucis visele,
e sânge pe jos în fiecare dimineață.
trebuie să mințim că nu ne doare
și că nu ne e greață.
plângem cu ceva negru,
nu știu dacă e mâzgă
sau doar sufletul nostru.
rochia aia veche, îmi venea foarte bine,
dar de când ei au spus „nu”,
am închis-o în cutie de chibrite.
trebuie să-mi pun capul la murat,
într-un borcan,
la gură să-mi pun fermoar,
ochii să-i închid într-un sertar:
trebuie să ne ținem departe de tot ce este normal!
urmează să ne punem lămâi pe răni
după nu, nu fumăm o țigară,
după ascultăm cum rana zbiară
pe o stâncă lângă avuz,
îmbrăcați în negru
căci am murit demult.

Privești și tu luna?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Privești și tu luna

Privești și tu luna?

Și strigi la ea?
Urli ca un nebun de parcă nu-ți mai ajunge liniștea nopții?
Nici a nopții, nici… niciuna?
A luat-o ea pe toată!
În căușul palmelor ei stă Edenul, somnul adânc și visarea.
S-au scurs toate în pupila ochilor ei și reflexia ta pe retină și viață au alunecat în gaura neagră din ochii ei. Și verdele ierbii și soarele și cerul și norii.
Falit în sentimente, cauți pace în buzunare, sub saltea și în sertare!
Ți-a mai rămas suspinul prelins pe pahar. E roș ca buzele, rece ca mâinile ei pe care le simți și acum plimbându-se prin părul tău
Sec… VIN! și n-a mai venit!
Ca într-un flashback se aude infinit ecoul ușii trântite mințindu-te că poate nu a plecat, ci doar, a venit.


Citește chiar aici mai multe creații ale Ancăi Raicu!

Sylvester Stallone, tot ce (poate) nu știai despre actor

"în Diverse" "de POV21"
Sylvester Stallone

Sylvester Stallone, actorul de talie mondială, a acumulat numeroase experiențe de viață în cei 73 de ani ai lui și a câștigat inimile noastre prin rolurile pe care le-a interpretat. Însă puține lucruri știm despre viața sa personală.

Syl este urmărit încă din naștere de o semipareză a feței

Actorul nu a fost niciodată considerat unul dintre cei mai chipeși artiști de la Hollywood, dacă este să ne luăm după opinia admiratoarelor. (Cel puțin, nu până în momentul în care este imortalizat la bustul gol). Încă de la naștere, actorul suferă de o paralizie parțială la nivelul feței. În timpul operației de cezariană, mama sa a întâmpinat probleme, iar medicii au fost nevoiți să intervină cu forcepsul. Din nefericire, un nerv facial a fost secționat, motiv pentru care acesta a rămas cu gura strâmbă și limba pe jumătate paralizată.
De aceea are și acel defect de vorbire in care pare că mormăie sau nu știe cum să își rostească replicile. Nu e vina lui. Dar a știut să transforme acest defect într-un atuu și să fie original.

A renunțat la facultate pentru actorie

De-a lungul timpului, actorul a făcut numeroase sacrificii pentru cariera sa. Unul dintre ele ar fi renunțarea la studiile universitare și stabilirea in marele New York, cu scopul de a-și găsi drumul. Ajuns in marele oraș, a fost descurajat la probele pe care le susținea și a primit doar câteva roluri în piese mici de teatru.

Debutul său a fost într-un film porno

Da, ați citit bine. Sylvester Stallone a jucat pentru prima dată într-un film porno în anii ’70. Pelicula se numea Party at Kitty’s and Stud’s și a fost redenumit ulterior ca The Italian Stallion. Actorul a declarat că a fost plătit cu 200 de dolari pentru două zile de filmare și a fost o alegere disperată, deoarece fusese evacuat din apartamentul său și rămăsese pe drumuri.

Povestea lui Rocky

Pelicula Rocky (1976) a fost cel mai îndrăzneț proiect al lui Sylvester Stallone și a avut un real succes. Filmul prezintă povestea boxeur-ului începător din Philadelphia care devine campion, reușind să îi uimească pe toți. Deși el a fost cel care a scris scenariul, dându-i viață celebrului personaj într-o noapte de final al lunii martie 1975, nu el a fost prima alegere pentru a juca rolul. Studioul de film United Artists și-a dorit in rol principal actori consacrați precum Burt Reynolds, Robert Redford sau James Caan.
Actorul Sylvester Stallone i-a constrâns pe producători și a declarat, ani mai târziu, că nu și-ar fi iertat niciodată dacă nu era el actorul principal în filmul său.

A făcut ca Richard Gere să fie concediat

Dată fiind vechimea în actorie a ambilor actori, Sylvester Stallone și Richard Gere, v-ați fi așteptat ca cei doi să fie amici, nu? Ei bine, Richard Gere îl urăște pe Sylvester de la filmul The Lords of Flatbush.
„Regizorul a trebuit să aleagă, așa că unul dintre noi a trebuit să plece. Lui Richard i s-au dat actele de mers, de aceea nu mă place nici până în ziua de azi”, mărturisea Stallone într-un interviu.

Sylvester Stallone are chiar și voce!

Credeați că lista se încheie aici? Aflați că actorul este și un cântăreț talentat. Câteva piese interpretate de artist au fost folosite ca și coloană sonoră pentru filmele în care a jucat. El a cântat Too Close to Paradise pentru filmul Paradise Alley (1978), iar in Rocky IV a dedicat melodia Take me back soției sale.

Sylvester Stallone este un personaj cu o carieră interesantă și o lecție de viață fantastică: „O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire, dacă nu o faci, trăiești degeaba”. 

Dantelă

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Dantelă

Cu degetele-i subțiri

Își potrivea gulerul elisabetan

Și dinții ca de marmură

Într-un surâs.

Vâsleam spre nu știu unde

(cât pe-aci să ne pierdem în atâtea linii),

Pe căi dictate de viață, inimă, destin.

Ce ne-am mai iubit…

… însă acum eram doar eu

Plângând în podul palmei

Pe Podul de Trandafiri

Și Copoul n-a fost niciodată

Mai frumos.

Dacă îți dorești să citești mai multe creații de la același autor, click aici.

Autor: Raicu Anca Iulia

Mă vezi, dar mă simți?

"în Poezie și literatură" "de POV21"
Mă vezi, dar mă simți

Mă vezi, dar mă simți? A fost prima întrebare și ultima pe care ți-am adresat-o.

Primul pahar de Martini m-a ajutat să-ți uit gustul buzelor, iar al doilea parfumul, mă gândeam să-l beau și pe al treilea, dar eram conștientă că nu mai plecam cum am venit, și anume singură .

Muzica îmi ținea mintea ocupată în timp ce băiatul de la bar îmi memora vocea vioaie.

Și eu mi-o aduc aminte ca fiind una melodioasă, dar mereu îmi spuneai că ochii sunt centrul Universului tău. Mințeai frumos, iar eu mințeam paginile albe din caietul prăfuit uitat în biblioteca veche.

Fiecare-și încerca norocul, dar tu parcă te-ai născut cu el.

-Ești de aici? a întrebat el cu un zâmbet strălucitor ținând strâns de paharul cu whisky.

-Vin de departe. I-am răspuns, cu o anumită aroganță, sorbind încă o gură din băutura mea .

-Și ce caută o domnișoară delicată ca tine așa departe de casă? mi-a arătat dantura perfectă asemenea unui vampir ce-și avertizează prada că e a lui.

Îl vedeam precum o fantomă, dar îl simțeam ca un întreg. Nici nu era ca ceilalți, avea o cămașă descheiată la primii doi nasturi de parcă cu greu o băgase să stea frumos în pantalonii negri de blugi și bocanci. Ăsta era elementul din care puteai să juri că atunci când iese pe ușile acelui local avea să-și smulgă cămașa și să îmbrace un tricou acompaniat de o geacă de blugi.

Nu era un prinț, nu era nici măcar un vagabond. Era el, iar asta m-a făcut să-l întreb.

Dacă vrei să citești un articol despre bărbatul ideal, dă click aici.

-Mă vezi, dar mă simți? l-am întrebat brusc răsucind paharul pe jumătate gol, învățasem în decursul acestor zile că nimeni nu-ți este prieten, iar singură în viață ți-e greu să treci, fără cineva care să-ți simtă suferința și disperarea.

-V-am simțit de la primul pahar domnișoară, de aceea aș dori să însoțiți un străin într-o călătorie nocturnă.

Al treilea pahar l-am băut de dor răsucind cuțitul în rană, agravând amețeala. Știam de atunci că, acceptând oferta ta, mi-ai fi luat sufletul cu tine. Tocurile au lovit cu putere podeaua barului atrăgând atenția barmanului și a unui bărbat ce stătea la două scaune depărtare. Simțisem greață, iar faptul că acel bărbat se ridicase vrând să înainteze spre mine îmi agravase starea de frică. Voiam să fiu singură, dar știam că nu o să reușeșc să merg nici doi pași. Băutura nu era de mine, iar stomacul mă urăște că n-am băgat în gură măcar un cartof din meniul ce-l cumpărasem de la McDonald’s.

-Vă simțiți bine? vocea aceea îmi era necunoscută.

-I-am chemat un taxi, condu-o tu, te rog. Acesta era Alex, barmanul.

Aveam să cred că mă distrug pentru a mă răzbuna pe tine, dar tot ce făceam era să-i distrug și pe ceilalți.

Am simțit un material pufos peste umerii mei gândind că e geaca de blană pe care i-am furat-o prietenei mele din garderobă, apoi am pornit, ținându-mă de brațul unui necunoscut, exact ca în aceea seară, precum în noaptea în care m-am îndrăgostit.

Iarnă pe buze

"în Poezie și literatură" "de POV21"
iarnă

Strada Trandafirilor nu era deloc locul ideal pentru furtuna dintre ei.

Totul era liniștit acolo, copiii creșteau frumos, bătrânii își petreceau ultimele momente în liniște, dar nimeni nu știa ce se întâmpla în mansarda casei cu pereți albi proaspăt vopsiți. Albi precum o iarnă târzie.

Camera acoperită de lumina galbenă a becului din tavan era slab luminată și aproape deloc mobilată. Două ferestre mari, un fotoliu cu aspect vintage și patul cu cadran de lemn vișiniu. El ocupa fotoliul, trecându-și mâinile nervos prin păr.

În vârful patului, îmbrăcată în rochie albă, cu părul brunet căzându-i lejer pe spate, ea aruncă priviri nemiloase pe fereastră. Are aceeași privire de viperă ca în toate nopțile de când se știu, dar acum… Ceva este diferit. Îl vrea, dar își dorește să îl alunge; îl iubește, dar și-ar dori să îl poată ucide.

În aer tensiunea se poate tăia cu lama cuțitului.

O șuviță de păr îi atinge neglijent obrazul. O îndepărtează cu o mișcare scurtă, rapidă, fără a-și schimba expresia feței pentru nici măcar o amărâtă de clipă. Ochii ei aleargă pe obiectele de mobilier din dormitorul cu aer învechit.

“Suflet captiv și bătrân, trup fraged. Copilă prostuță. Tu chiar crezi că el te iubește? Oare câtor fete le-a mai spus asta?”
Ochii îi cad pe fereastră. Fereastra mică a dormitorului de la mansardă, locul unde îi cânta lui la chitară. Amintirea ei cântând versurile lui Elvis sunt foarte îndepărtate, iar „Can’t help falling in love” a pierdut de mult titlul de melodia ei preferată.

Deschide fereastra. Aerul rece îi lovește chipul, iar lacrimile își fac apariția instant în colțurile ochilor de sticlă. Cad pe obrajii înghețați și se strivesc la contactul cu sânii ei plini. Fierbinți lacrimi, apăsătoare, al naibii dezvăluitoare a speranțelor sfărmate și a durerii fără de egal. Închide ochii, strânge puternic, în speranța că va putea opri curgerea picăturilor de diamant, dar în zadar. Pufnește zgomotos.

E miez de iarnă afară și aproape de ora de aur a nopții.

Întinde mâna și atinge zăpada de pe pervaz. Își studiază manichiura de un roșu-burgund intens în speranța că partenerul ei de conversație, EL, va uita de întrebarea pe care i-o adresase mai devreme.

– Răspunde-mi. Vrei să pleci? Vocea lui tremura, dar se strădui să-și mențină timbrul grav.
– Poate…
– Mereu ai fost așa nehotărâtă?
– Poate…
– Nu te mai juca. Nu sunt copil să încerc să găsesc răspuns ghicitorilor tale. Poartă-te matur și nu mai fi copilă.
– Nu face pe atotștiutorul. Nu mă cunoști, bătrâne!
– Ești sigură, copilă? Închide fereastra, o rugă, iar aceasta se supuse.
– Va fi așa, nu?
– Așa cum?
– Voi sfârși ca fulgii aceștia de zăpadă? Acum sunt tânără, poate e normal să îți fiu dragă, dar perioada mea de glorie va trece. Se opri pentru a se așeza înapoi între cearșafurile de mătase moi de culoarea hainelor de doliu. Un nou soare va străluci pe strada ta, iar eu mă voi topi. E așa?
– Poate, răspunse el și îi întoarse spatele, închizând ochii.

Îți place să citești despre iarnă? Vezi aici un alt articol iernatic!
Derulează înapoi